3.

TRANSPORTUL APEI

Aducțiunea și distribuția apei se face prin intermediul conductelor de

aducțiune și rețelelor de distribuție. Conductele de aducțiune au rolul de a transporta
apa de la captare la rezervoare, iar rețelele de distribuție de la rezervoare până la
conductele de serviciu. Atât aducțiunea cât și distribuția apei se compun din
conducte, armături, aparate de măsură și lucrări accesorii.

3.1. Aducțiunea

Aducțiunea poate fi de tip canal, de tip conductă sub presiune sau o combinație
a acestora și trebuie să cuprindă toate construcțiile și instalațiile accesorii (cămine,
traversări de râuri, treceri sub căi de comunicație etc.).
În vederea proiectării aducțiunilor sunt necesare studii topografice, geologice,
geotehnice și hidrochimice. Studiile topografice pun la dispoziție planul de situație
a traseului ales, planul de amplasare a diferitelor obiecte, profiluri transversale prin
râuri, albii, maluri, versanți, căi de comunicații etc. Studiile geologice și geotehnice
au scopul de a furniza date referitoare la stabilitatea generală a terenului, principalele
caracteristici fizico-mecanice ale pământurilor, nivelul apelor subterane etc. Studiile
hidrochimce conduc la precizarea agresivității apei transportate, a apei subterane și
a terenului de fundare față de materialul conductei.
Alegerea tipului de aducțiune, a materialului și formei acesteia depinde de
următorii factori principali:
- relieful terenului;
- gradul de stabilitate și de agresivitate a pământului;
- calitatea apei transportate;
- presiunea apei
O condiție importantă pentru proiectarea aducțiunilor și care determină tipul
de apeduct o constituie prevenirea infestării apei transportate cu ape de infiltrație
provenite din precipitații, din ape de suprafață, din ape subterane sau din pierderi de
la conducte sau canale, care transportă apă murdară.
Proiectarea aducțiunilor constă în: alegerea soluției pentru traseu, a tipului
de apeduct și a materialului, efectuarea calculelor hidraulice, de rezistență și a celor
economice, precum și întocmirea planurilor și a detaliilor de execuție pentru toate
construcțiile și instalațiile ce compun aducțiunea.
Aducțiunile de tip canal transportă apa prin gravitație cu nivel liber și pot fi
deschise sau închise.

Canalele deschise transportă debite mari de apă și constau din tranșee săpate
în pământ protejate cu o îmbrăcăminte din beton, piatră sau alte materiale. Acestea
sunt solicitate în afara presiunii pământului și de acțiunea presiunii apei transportate.
Canalele deschise au o lungime mare și pot fi de secțiune trapezoidală,
dreptunghiulară, triunghiulară sau semicirculară. Secțiunea optimă din punct de
vedere hidraulic este cea semicirculară, dar din cauza execuției dificile se construiesc
canale trapezoidale, care asigură în mai bune condiții preluarea eforturilor din
acțiunea împingerii pământului și elimină efectul presiunii gheții.
Canalele deschise de secțiune dreptunghiulară sau trapezoidală se execută, de
regulă, monolite. În principiu, ele au pereții laterali executați sub formă de plăci cu
secțiune constantă sau variabilă, dar pot fi executați și din cadre transversale pe care
reazămă plăci continue.
Dezavantajele canalelor deschise constau în murdărirea apei, variația
temperaturii apei, dezvoltarea vegetației acvatice la viteze mici ale apei și formarea
gheții.
Suprafața taluzurilor și a radierelor canalelor deschise pot fi neprotejate sau
protejate contra infiltrațiilor, exfiltrațiilor sau eroziunilor. Impermmeabilizarea se
poate realiza prin căptușire cu beton simplu monolit de 10 cm grosime, cu dale
prefabricate din beton simplu 50x50x6 cm, cu dale prefabricate din beton armat de
200x100x6 cm sau cu folie PVC plastificată de 0.4 – 0.8 mm grosime protejată cu
dale de beton de 50x50x6 cm.

Canalele închise se folosesc pentru cazurile în care se transportă apă potabilă

sau apă tratată. Acestea au lungimi mari și se așează sub adâncimea de îngheț ținând
seama și de condițiile de rezistență ale materialului la acțiunile ce rezultă din
circulație.
Forma secțiunii interioare a canalelor închise poate fi: circulară, ovoidă,
dreptunghiulară sau tip clopot. În funcție de debitele transportate canalele închise se
fac vizitabile sau nevizitabile. Canalele nevizitabile se prevăd de secțiune circulară
iar cele vizitabile se prevăd înălțate.
 Canalele ovoide se așează cu vârful în sus, iar canalele tip clopot se folosesc
pentru adâncimi mici de construcție.
Canalele închise de secțiune trapezoidală sau dreptunghiulară se execută sub
formă de cadre sau sub formă de canale deschise pe care sunt rezemate plăcile de
acoperiș. În cazul canalelor prefabricate se folosesc elemente sub formă de plăci cu
nervuri pentru acoperiș, plăci în formă de L pentru pereți și plăci plane pentru radier.
O formă deosebit de avantajoasă o constituie sistemul alcătuit din inele
dreptunghiulare sau trapezoidale precomprimate.
Canalele de secțiune circulară sau ovoidă se execută din beton simplu pentru
diametre mici și din beton armat pentru diametre mari sau în cazurile în care canalele
sunt supuse la tasări mări. Acestea se mai pot realiza din elemente prefabricate în
următoarele sisteme:
- tuburi din beton armat cu lungimea de 3.0 m;
- elemente prefabricate sub formă de bolți circulare, ovoidale, care reazemă
pe blocuri de bază monolite sau prefabricate sau pe o fundație din beton monolit;
- jgheaburi de secțiune ovoidală sau circulară.

Conductele sub presiune se folosesc pentru transportul debitelor mici pe

trasee de teren cu relief accidentat și au secțiunea circulară, aceasta rezistând în
condițiile cele mai economice la presiunea interioară la care sunt solicitate. Acestea
sunt mai scurte decât canalele deoarece nu urmăresc panta terenului.
În cazul alimentării unor consumatori importanți, conductele de aducțiune sub
presiune se introduc într-un tunel vizitabil, iar în zone muntoase masive conductele
cu diametre mai mari de 1000 mm se introduc în galerii. Din condiții tehnico-
economice, aducțiunile se pot introduce în tuneluri sau în galerii împreună cu alte
rețele.

3.2. Conductele rețelei de distribuție

Conductele rețelei de distribuție sunt conducte sub presiune, iar în funcție de

rolul pe care îl au, pot fi: conducte principale (artere), conducte de serviciu (conducte
secundare) și branșamente.
Conductele principale transportă apa de la rezervoare sau de la stațiile de
pompare în sectoarele de consum, iar cele de serviciu de la conductele principale
până la punctele de consum. Branșamentele sunt conducte prin care apa din rețeaua
de distribuție este introdusă pentru consum în rețeaua interioară de alimentare cu apă
din clădiri sau incinte industriale.
Conductele se așează la adâncimi egale sau mai mari decât adâncimile de
îngheț, ținând seama și de condițiile de rezistență a materialului conductei la
sarcinile provenite din circulație și de gradul de seismicitate a zonei respective. Se
recomandă ca așezarea conductelor să se facă în zone necarosabile, în terenuri stabile
și neagresive față de materialul conductei. În cazul în care nu pot fi evitate terenurile
agresive se vor lua măsuri de protecție.
Conductele se pot așeza în galerii vizitabile, separate sau împreună cu alte
rețele edilitare.

Distanța minimă de la fața exterioară a conductelor la fundațiile clădirilor

trebuie să fie de 3.0 m, pentru a nu periclita fundațiile și inunda subsolurile în caz de
avarie. Totodată distanța în plan orizontal de la conducte la canalul de apă uzată
trebuie să fie de minim 3 m.
Rețelele de distribuție sunt alcătuite din tuburi sau țevi, piese de legătură
(coturi, teuri, ramificații etc.), aparate de măsură și control (apometre, manometre)
și construcții accesorii (camere de rupere a presiunii, cămine, treceri pe sub căi de
comunicație etc.)
Tuburile sau țevile pentru conductele de apă se pot realiza din beton
armat,beton precomprimat, material plastic, fontă ductilă, oțel, aluminiu, plumb etc.
Alegerea materialului conductei ține seama de condițiile tehnice (presiunea
apei, stabilitatea terenului de fundație, acțiunea corozivă a pământului și a apei
subterane, calitatea apei transportate etc.) și condițiile economice (costul
materialului conductei și al izolațiilor necesare, costul manoperei de montaj, costul
exploatării etc.)
Tuburile din beton se execută prin vibrare, centrifugare sau vacuumizare cu
diametrul de 400 – 1000 mm. Acestea pot fi executate din tuburi uzinate sau prin
turnare direct pe șantier.
Tuburile din beton precomprimat reprezintă soluția cea mai rațională de
utilizare a capacității de rezistență a betonului și pot fi execuate din:
- beton precomprimat, cu tub metalic,
- beton precomprimat fără tub metalic (tip PREMO).
Acestea pot fi alcătuite din două straturi de beton și armătură transversală
postîntinsă, respectiv armătură longitudinală preîntinsă sau dintr-un singur strat de
beton cu armătură longitudinală și transversală preîntinsă.
Tuburile din fontă se execută prin turnare sau prin centrifugare. Acestea se
realizează din fontă cenușie (3.5 – 3.7% carbon) sau din fontă ductilă care are un
conținut mai mare de carbon și adaos de magneziu. Tuburile din fontă prezintă
avantajul unei bune rezistențe la coroziunea produsă de apa transportată și de
pământul în care este pozată conducta.
Țevile din oțel se fabrică din oțel carbon ca țevi uzinate și țevi laminate. Țevile
laminate au o rezistență mecanică mai mare decât cele sudate, putându-se utiliza și
pentru conductele de aducțiune.
Țevile din oțel rezistă la presiuni interioare mari, precum și la sarcini
dinamice, sunt mai ieftine decât cele din fontă, se asamblează mai ușor și mai repede
și nu au pierderi mari de apă. Cel mai mare dezavantaj al țevilor din oțel îl constituie
faptul că sunt supuse la acțiunea corozivă a apei necesitând protecții speciale contra
coroziunii, cum ar fi: izolarea suprafețelor conductelor cu bitum, cu mase plastice,
cu cauciuc, cu mortar de ciment rezistent la agresiune, cu vopsea de ulei vegetal sau
prin zincare sau cromare.
Conductele din oțel se folosesc în cazul presiunilor mari, la subtraversări de
căi ferate sau linii de tramvai, în terenuri tasabile și puțin stabile, la pante pronunțate,
în terenuri cu pericol de alunecare etc.
Țevile din material plastic sunt cele mai utilizate datorită avantajelor acestora,
și anume: greutate specifică redusă, rezistență mecanică ridicată, rezistență mare la
coroziune, conductivitate termică redusă, elasticitate ridicată, îmbinare facilă.
 Materialele plastice cele mai utilizate pentru fabricarea țevilor sunt policlorura
de vinil PVC, polietilena PE și poliesteri armați cu fibră de sticlă PAS.
Tuburile de plumb se folosesc numai pentru branșamentele imobilelor datorită
faptului că sunt mai scumpe și au rezistență redusă.
Tuburile din aluminiu au greutatea mai mică decât cele din oțel, rezistență mai
mare în medii agresive și elasticitate redusă.