2

LUCRARI DE APARARE si CONSOLIDARE LA DRUMURI

1. Consideratii generate

In timpul exploatarii terasamentele drumurilor sunt supuse actiunii distructive a unor factori
naturali ca: ploile, zapezile, vantul, inghetul, dezghetul etc. Totodata, ele pot fi supuse actiunii
distructive a apelor mari, ca urmare a inundatiilor in cazu! drumurilor care se desfasoara pe vai, in
lungul cursurilor de apa sau a ava!anselor de zapada, in cazul drumurilor de munte amplasate la
altitudini mari. De asemenea, in terenurile accidentate sau in zonele instabile ca rezultat al terenurilor
cu capacitate portanta redusa, inaltimile mari de rambleu si sapaturilor de debleu apar frecvent
situatii care impun sprijinirea terasamentelor si consolidarea lor din primele faze de executie.
Totalitatea iucrarilor care urmaresc sa mentina caiitatea §i stabilitatea terasamenteior, pe toata durata
exploatarii drumului, poarta numele de lucrari de aparare-consolidare. Ele se executa Tn paralel sau
imediat dupa realizarea terasamentelor.
In cazul drumurilor, principalele lucrari de aparare-consolidare au drept scop:
• colectarea si evacuarea apelor de suprafata provenite din precipitatii(meteorice);
• colectarea si evacuarea apelor subterane;
• consolidarea sj protejarea taluzurilor;
• sprijinirea terasamentelor
• protejarea drumului impotriva avalanselor de zapada
In general, aceste lucrari de aparare consolidare sunt costisitoare si consumatoare de
materiale deficitare, motiv pentru care trebuie bine justificate din punct de vedere tehnic si
economic. Realizarea lor in conditii optime contribuie nu numai la stabilitatea terasamentelor si
taluzurilor pe o lunga perioada de timp, ci si la refacerea echilibrului ecologic al zonei afectate de
constructia drumului, la sporirea efectului estetic al lucrarii si la incadrarea drumului in peisajul si
mediul inconjurator .

2. Colectarea şi evacuarea apelor de suprafață (meteorice)

Apele de suprafată provenite din precipitatiile atmosferice căzute pe ampriza drumului,

precum si cele care se scurg pe taluzurile de pe terenul înconjurător din imediata vecinătate pot eroda
terasamentele sau se pot infiltra in corpul drumului, reducându-i astfel capacitatea portantă.
Colectarea şi evacuarea lor se realizeaza cu :
• şanturi şi rigole amplasate la marginea platformei (numite sanțuri şi rigole laterale);
• şanțuri de garda;
• şanțuri (canale) de evacuare;
• casiuri.
 3

2.1.Şanturile (rigolele) la marginea platformei

Se executa din pământ cu sectiune trapezoidală, iar în stâncă cu sectiunea triunghiulară sau sub forma de
rigole, fiind prevazute obligatoriu în portiunile de drum situate in debleu, în punctele de pasaj,în cazul rambleurilor
mici, unde lipsa şantului periclitează inundarea plartformei, precum şi acolo unde intre muchia
platformei si piciorul taluzului nu s-a realizat o diferentă de nivel suficienta. .
Racordarea şantului lateral cu platforma se face in muchie vie, iar cu terenul natural coltul se
rotunjeste.
La şosele de interes național , autostrazi la care s-a prevazut banda de siguranta si
acostamente, stratul de asfalt se va uni cu marginea vie a şantului natural sau imbunătătit prin
pereere cu beton simplu ,dale prefabricate sau cu geocelule intarite cu beton.
În general panta şantului sau a rigolei de la marginea platformei urmăreşte declivitatea
drumului. Atunci cand aceasta depaseşte limita de 5% (tabelul 1) se impune ca pentru a preveni
eroziunea, santurile, respectiv rigolele, sa fie protejate prin brăzduire sau pereere (in cazul pantelor
de peste 5%). Daca panta depaseste valorile maxime admise pentru santuri si rigole protejate prin
pereere (tabelul.2), atunci panta se mentine în limite admise si se amenajeaza din loc în loc puncte
concentrate de caderi de nivel (cascade, canale de fuga) pentru amortizarea şocului produs de apa in
cădere (fig. 1). Uneori la drumurile de mai mica importanta (forestiere, agricole, de acces industrial) se
folosesc amenajări mai simple, numite pante consolidate (fig. 2).

Pante maxime pentru santuri şi rigole neprotejate

Tabelul 1
 4

Pante maxime pentru santuri şi rigole neprotejate

Tabelul 2

Fig..1 - Cascada. -

Pentru a preintâmpina înnămolirea panta santurilor si

rigolelor nu va fi mai mica decat 0,5% in cazul terenului
natural sj 0,1% în cazul şanțțului pavat.
Apa din santurile laterale se evacueaza la cel mult Fig. 2 - Pantă consolidată.
fiecare 300m în cazul sectiunilor trapezoidale si la ce
cel
mult 150...200m, in cazul sectiunilor triunghiulare; nu se recomanda trecerea apei cu ajutorul
şanturilor
anturilor laterale din rambleu în debleu. Dacă pe una din părțile
ile terasamentelor nu exista
depresiuni sau văi,i, deci condi
condiții favorabile evacuării apei, atunci se traverseaza apa în partea
cealaltă a terasamentelor, prin intermediul unui pode
podeț tubular, amplasat transversal şt prevazut cu

Fig. 3 - Descarcarea şantului cu ajutorui unui podeț tubular.

 5

camera de cadere în amonte (fig, 3). Pentru asigurarea unui debit optim, secțiunea podețului tubular
trebuie sa fie mai mare decat secțiunea şantului pe care îl deserveste.
Panta longitudinal interioară a podetului tubular va fii cel putin de 5% pentru a avita depuneri
si colmatari in timpul scurgerii apelor.De asemenea se recomanda ca la zona de scurgere exterioara
sa se execute o pereere din beton, piatra bruta cu mortar pentru a avita spalarea terenului din
imediata a propiere.

2.2. Şanturile de gardă

Se executa în cazul terenurilor cu panta transversal în care înăltimea taluzurilor depăşeşte 5 min caz
de debleu şi servesc pentru interceptarea, colectarea .i evacuarea apei de suprafata care se scurge de
pe terenul Inconjurator spre ampriza drumului si prin supraîncarcarea santurilor laterale duce implicit la
inundarea terasamentului si provoaca degradarea acestuia in timp
De regula şantul de gardă se amplasează la o distantă de cel putin 5 m fata de muchia debleului (fig.
4a), pământul rezultat depozitându-se sub forma unui cavalier (la care i se da o înclinare de 2% spre şant), iar
în cazul rambleului la o distanta de cel putin 2 m fata de piciorul taluzului (fig.4.b), pământul rezultat
nivelându-se sub forma unei banchete (cu înclinare 2% spre şanț)

Fig.4 - Amplasarea şantu!ui de garda:

a-In cazul debleului; b - J n cazul rambleului.

Apele colectate de santurile de garda nu se conduc spre santurile laterale, ci se evacueaza separate în locuri
in care nu pericliteaza formarea de inundatii sau eroziunea solului.

2.3. Şanturile de evacuare

Servesc, în general, pentru;
• preluarea apei din sanțurile colectoare si evacuarea ei de la terasamente în lateral, spre
depresiuni sau spre poduri si podețe;
• devierea unor cursuri de apa pentru a evita executia unor poduri, daca acest lucru conduce
la economii(fig.5)

Fig. 5- Devierea unui curs de apă pentru evitarea podurilor.

 6

• evacuarea apei din depresiunile pe care le traverseaza traseul si unde apa ar putea
stagna,provocând umezirea treasamentelor.
Se recomanda ca şanturile de evacuare să se proiecteze si să se executein linie dreapta sau in
cazul curbelor razele sa fie cât mai mari(minimum 15 m). In cazul pantelor excesive se vor prevedea
cascade sau canale de fugă .

2.4. Casiurile

Sunt canale cu profil albiat, pavat, amenajate pentru scurgerea dirijată a apelor meteorice pe
taluzuri,in vederea evitării ravinării acestora. Ele se execută, deobicei, pentru protejarea taluzurilor
de rambleu, cu înăltimi mai mari de 3 rn,realizând descarcarea rigolelor si şanturilor de
acostament
(fig. 6),care colecteaza apele ce cad direct pe platforma drumului.Amplasarea lor se face în functie

Fig. 6 - Casiu pe taluz de rambleu:

1 - rigole de acostament: 2 - casiu din elemente prefabricate;
3 - pat din beton simplu BC15(B200); 4 - Şant.

de panta drumului ,distantele dintre ele micsorându-se odata cu cresterea pantei longitudinale
In ultimul timp la executarea şanturilor se folosesc materialele geosintetice de tip cellular,
geocelule (Fig.7). Geocelulele sunt sisteme de confinare tridimensionale celulare, formate din benzi
perforate si texturate care imbunătățesc considerabil caracteristicile materialelor de umplere si de
placare a sanțurilor in terenuri neadecvate.

Fig.7. Şanț rigolă din geocelule

 7

Ca avantaje evidente in recomandarea folosirii de geocelule se pot aminti:

- scurtarea timpului de efectuarea lucrarilor de lucrărilor de protejare a sanțurilor şi rigolelor,
- Sistemul de protectie cu geocelule confera o gama largă de protectii flexibile pentru şanturilor
deschise si structurile hidraulice;
- confera stabilitatea si protectia şanturilor si rigolelor expuse eroziunii, de la debite mici la
debite mari, intermitente sau continue;
- imbunatatesc semnificativ performantele hidraulice ale materialelor conventionale de
protectie, cum sunt agregatele, anrocamentele si vegetatia, prin confinarea acestora în structura
celulara.
- De asemenea, se poate obtine o structura flexibila de beton pentru captusirea şanturilor;
- Pot fi proiectate pentru conditiile specifice lucrarii, astfel încât sa fie compatibile cu mediul
local, sa fie ecologice si estetice si sa corespunda debitelor previzionate si solicitarilor hidraulice
associate;
- Pot fi proiectate pentru conditiile specifice lucrarii, astfel încât sa fie compatibile cu mediul
local, sa fie ecologice si estetice si sa corespunda debitelor previzionate si solicitarilor hidraulice
associate;
- Eficienta hidraulica si rugozitatea pot fi modificate pentru a controla debitele.

2.5. Dimensionarea şanturilor

În principiu, calculele de dimensionare a şanțurilor urmăresc:

• sa asigure scurgerea debitufui teoretic cu ajutorul unor şanturi de dimensiuni minime;
• viteza de curgere a apei din şant sa fie mai mica decat viteza la care fncepe erodarea
pamântului respectiv, în caz contrar fiind necesară consolidarea şantului;
• viteza de curgere sa fie mai mare decat viteza minima la care încep sa se depuna
particulele de pământ aflate in apa în stare de suspensie, pentru a nu se produce înamolireaşantului.
De asemenea, dimensiunile şantur!Ior vor fi în asa fel stabilite încat de la nivelul apei pană la
muchia şantului sa rămână circa 0,15-0.20m, iar fundul şanțului să se afie cu circa 0,10...0,20m sub
nivelul drenului de acostament.
La dimensionarea şanturilor se tine seama că:
• santurile rigolele laterale, ca şi şanturile de gardă, şanturi colectoare, în care apa pătrunde
(mai mult sau mai putin uniform) pe toata lungimea lor;
• şanturile de evacuare au acelaşi debit pe toata lungimea lor.
Pentru a nu se spori exagerat sectiunea şantului, se impune ca, la şanturile colectoare, apa să se
evacueze la cel mult fiecare 300m, în cazul sectiuniior trapezoidale sj la cei mult 150...200m,în cazul
secțiunilor triunghiulare. In consecinta calculele de dimensionare se fac pe portiuni de şant, respectiv
pe lungimile de şant cuprinse Intre punctele de descarcare - evacuare.
Calculele de dimensionare a şanturilor sunt reglementate de literatura de specialitate si de
STAS -10796/1-77,STAS-10796/2-79,siSTAS-10796/3-88 in funcție de factorii meteorologici( debitul
 8

de averse, intensitatea,durata) , de natura pămanturilor si stâncilor, de tipul de sant prevăzut.

3. Colectarea şi evacuarea apelor subterane

Straturile acvifere de adâncime redusă, aflate în zona drumului periclitează in general

stabilitatea acestuia, Astfel, ele majorează inaltimea apei capilare, sporesc pericolul alunecarilor de
straturi in terenurile inclinate iar datorita fenomenelor periodice de înghet si dezghet pot produce
fisurarea corpului drumului. Pozitia si nivelul straturilor acvifere, ca şi directia de scurgere, viteza
debitul apelor subterane se stabilesc prin sondaje.
Pentru interceptarea, colectarea şi evacuarea apelor subterane de gravitatie, in locuri
dinainte stabilite sau pentru coborarea nivelului lor se executa amenajari speciale numite drenuri.

3.1. Constructia drenurilor

In constructia drumurilor se folosesc drenuri deschise, drenuri închise şi puturi absorbante.

a
Fig. 8 - Santuri de drenaj:
a – dren perfect. b – dren imperfect
.
Drenurile deschise se executa sub forma unor şanturi sau rigole de drenaj, fiind recomandate
in situația in care nivelul apei subterane este aproape de nivelul terenului.
Şanturile de drenaj se sapă pană la stratul impermeabil de sub pânza de apa, cand se
numeste dren perfect (fig. 8 a) Daca grosimea stratului acvifer este mare şi coborârea pană la terenul
impermeabil nu este posibilă, se realizeaza şantul de drenaj pană la adâncimea calculată pentru
coborarea nivelului apelor subterane, insă fundul şi partea inferioara a peretilor săi se captuşesc cu
un strat de pamant impermeabil obținându-se aşa numitul dren imperfect (fig. 8.b).
In ambele cazuri, infiltrarea apei din stratui acvifer in şanț are loc prin partea superioară,
permeabilă, a peretilor laterali ai şantului, iar scurgerea se face pe partea inferioara impermeabilă.
Rigolele de drenaj (fig. 9) au peretii laterali executați din lemnarie,
zidarie de piatra sau beton fiind prevazuti cu orificii care sa asigure
infiitrarea apei din pamant in rigola. Un strat, de 25cm grosime, de
nisip grăuntos, pietris mărunt sau zgură granulată, plasat in spatele Fig. 9 - Rigola drenanta.
pereților rigolei de drenaj, impiedica antrenarea particulelor de pamant In rigola. Acest strat filtrant nu
 9

trebuie sa coboare sub nivelul apei care circula prin partea inferioara impermeabilă a rigolei de drenaj.
Drenurile deschise,în afara de apa subterană, colectează şi o cantitate oarecare de apa"
superficială". Se intretin greu, intrucât in timpul iernii ingheatA, iar prin dezghet se deteriorează fiind putin
folosite.
Drenurile închise sunt mai raspandite, ele fiind destinate numai colectării apelor subterane.
Se utilizeaza in cazul unor straturi acvifere cu grosimi de 2...5m,
situate la adancimi de pana fa 10m (pentru adancimi mai mari sunt
necesare galerii).
Schema de principiu a unui dren inchis este redată în fig. 10
Fig. 10 -Dren inchis:
1 - strat impermeabil; 2 - tub de minim 10cm diametru;
3 - pânza de apă;4 -argilă, 5 – strat izotator (paie sau fân);
6 - pietriş , piatră spartă; 7 - nisip; 8 - tranşee.

Tranşeea (8) are o lătime de 0,60...0,80m şi se execută pe adâncimea necesară pentru colectarea
apelor subterane, având grijă ca dispozitivul de colectare şi evacuare a apelor (2) sa fie situat sub
adâncimea de inghet. In cazul drenurilor perfecte, tranşeea va pătrunde cu 0,20...0,30m in stratul
impermeabil de sub pânza de apă; în cazul drenurilor imperfecte, fundul si partea inferioară a peretilor
tranşeei se impermeabilizeaza.
Dispozilivul de evacuare se acopera cu un filtru de nisip, pietris şi piatra sparta, numit corp drenant, la
care marimea particulelor create de sus în jos,împiedicând astfel colmatarea drenului.
Deasupra stratului filtrant se asează un strat izolator (5) de 5...10cm grosime din paie, fân, muşchi sau
brazde de iarba (cu fața în jos). Capacul de acoperire de la partea superioara a tranşeei, cu rol de a
impermeabiliza drenul, se realizează dintr-un dop de argilă de minimum 0,15m grosime, caruia i se dă
la suprafața terenului o inclinare de 5...10%. De regulă acesta se acoperă cu pămant vegetal
însamanțat sau cu un pereu de piatra bruta cu mortar de ciment, sub forma de rigola sau casiu.
Daca drenul urmeaza sa intercepteze un strat acvifer, atunci el se prevede cu un perete
lateral de protectie numit ecran, care împiedică trecerea apelor dincolo de dren (fig.11).

Fig. 11 - Dren cu ecran, Fig. 12 - Dren din umpluturi cu maferiale pietroase Fig.13-Dren din zidărie de piatra
(dren făra tub).

Ecranul, gros de 30,..50cm se executa din argila grasa bine framantata şi batuta cu maiul.
 10

Dispozitivul de colectare şi evacuare al drenurilor închise poate alcătuit din:

• umpluturi din materiale pietroase, asezate in straturi (fig.12);
• tuburi din zidarie uscata de piatra (fig.13);
• tuburi de beton, bazalt, lemn: mase plastice, care permit patrunderea apei fie prin
intermediul unor fante (fig.14) fie datorita modului lor de asamblare (fig.15).

Fig. 14 - Tub de dren cu fante.

Panta minimă a drenurilor fără tub este de 1%, iar a celor cu tub 0,2%. Panta maximă este de 10%.

Fig.15. - Agezarea tuburilor de dren cu rosturi la capete.

Pentru curătirea tuburilor şi pentru controlarea stării lor se construiesc pe traseu, la 50.-.70m distantă
unul de altul, puturi de vizitare din caramidă, piatră sau beton, cu diametrul 0,80...1m.precum şi în
toate punctele de schimbare de direcție si de pantă.
lesirea la suprafata a drenurilor închise se prevede, de regulă, într-o depresiune, luându-se
toate măsurile necesare pentru a preveni înghetarea apei la gura drenului, precum si producerea
eroziunilor sau eventualelor alunecări de teren.
Puturile absorbante sunt drenuri inchise, verticale care
facilitează, prin străpungerea unor straturi impermeabile, scurgerea
apelor dintr-un strat acvifer aflat aproape de suprafata, intr-un strat
absorbant, aflat la adancime (fig.16).
Executarea puturilor absorbante presupune urmatoarele condiții:
• stratul absorbant sa aibă capacitatea suficienta de
absorbtie pentru apa;
• stratul impermeabil, care urmeaza sa fie străpuns prin forare, să
aibă o grosime relativ mică; Fig.16.Puț absorbant
• sa nu existe fenomene de alunecare în zona drumului.
Se recomanda ca puturile absorbante sa fie executate la o distanta de cel putin 10m de la drum.
Sectiunea putului poate fi circulară sau dreptunghiulară, avănd diametrul, respectiv laturile, de
0,60...1m.
3.1.1. Amplasarea drenurilor

In vederea drenarii terasamentelor se pot executa drenuri atat in spatiul amprizei drumului,
cat si in afara amprizei.
Drenurile din spatiul amprizei drumului se pot amplasa:
• sub şanturile laterale;
• sub platforma drumului (In ax sau la margini) nu se recomanda
 11

• in taluzuri (drenuri de taluz).

Din figura 19 se observa ca cel mai bun efect de coborâre a nivelului apelor subterane se obține
prin drenul executat in ax (8); un efect mai redus se obtine prin drenurile de la
marginile părtii carosabile (C) si un efect şi mai redus, prin drenurile de sub şanțuri (A). Cu toate
acestea, în mod curent, cel mai folosite sunt drenurile de sub şanțuri, intrucât sunt mai usor de
întreținut ca urmare a accesibilității; repararea si curătirea drenurilor de sub platforma necesită
desfacerea suprastructurii si intreruperea circulatiei si ca rezultat cheltuiele financiare ridicate.

Fig. 19 - Coborarea nivelului apelor subterane prin

Intermediul drenurilor amplasate in şant

Drenurile de taluz se execută în general in cazul debleurilor şi

rambleelor in vederea asanării si stabilizării taluzului. In figura 20 se
redau cateva scheme de amplasare a drenurilor de taluz, folosite
mai frecvent.
Fig. 20 - Scheme de amplasare
a drenurilor de taluz.

a. b.
Fig. 21.Efectul distructiv al apei subterane din platform drumului
a. Platforma distrusă ;b.Platforma dupa refacere
 12

Materiale pentru execuŃia drenului

La executarea sistemului de drenaj orizontal se foloseşte o gama largă de materiale de

construcŃie (ciment, otel. beton, confecŃii metalice, lemn), ponderea cea mai mare avand-o
materialele specifice acestor lucrări, tuburile de drenaj si filtrele. De alegerea corecta a materialelor de
drenaj depinde in mod hotaritor. atât parametrii proiectaŃi cit si durata funcŃionarii. Tuburile de drenaj
pot avea diferite lungimi si parametri ca exemplu cele din ceramica au 0.3 - O.S m. lungime, cele din
plastic l - 6. Forma secŃiunii transversale poate fi cilindrică poliedrica, ovala cu perforatii pentru
colectarea apei
Ultimii 20 de ani au căpătat o raspindire mare tuburile de mase plastice, datorită duratei mari
de funcŃionare (policlorura de ventil, polietilena de mare densitate) care pot fii de doua forme
a -dreptunghiulare b - circulare

Avantajele tuburilor de drenaj sunt:

- Capacitatea de transport cu masa 20...30% mai mare decit a celei din ceramica, datorita
rugozităŃii mici.
- Tuburile de plastic sunt mai puŃin influenŃate de tasări, mişcări ale scoarŃei.
- Posibilitatea mecanizării lucrărilor.
- Gradul de mecanizare in timpul manipulatiilor.
- Masa materialului transportat de 40 de ori mică, iar cheltuielile se reduc de 4-6 ori.

4. Consolidarea şi protejarea taluzurilor

4.1. Procedee traditionale

Pentru a preveni şia atenua ravinările si pierderea locala a stabilitătii, taluzurile drumurilor se
consolidează sau se protejează prin diverse procedee, devenite deja traditionale, si anume:
• Înierbarea prin insămânțare;
• acoperirea cu brazde;
• caroiajele;
• plantarea de arbori sau arbusti:
• acoperirea cu nuiele sau fascine;
• acoperirea cu pereuri;
 13

• protejarea cu plase libere sau torcretate;

• protejarea cu anrocamente; ...
• apararea cu căsoaie;
• protejarea cu gabioane;
• protejarea cu stabilopozi.
• Protejarea cu geocelule si geotextile

4.1.1. Inierbarea prin însamântare

Se utilizează în cazul taluzurilor la care nu există siguranta ca se vor acoperi singure cu iarba şi care
nu prezinta semne vizibile de deteriorare. putându-se astfel astepta pană când iarba semănată se va
dezvolta suficien; pentru a realiza o consolidare.
La insămantare se folosesc semințe de ierburi (graminee si leguminoase), care cresc in regiunea
respectiva şi semințe de plante furajere. Amestecul de seminte se alege astfel încat o parte din ierburi
sa aibă rădacini mai dezvoltate, iar alta sa contribuie la realizarea unui covor des in timp cât mai scurt.
Lucrările se execută in perioadele premergatoare ploilor şi se seamana 30...50 kg seminte la hectar.
Imprăstierea semintelor pe taluz se face fie direct pe terenul natural, fie pe un strat de pămant vegetal,
de 10...15cm grosime, asternut în prealabil pe taluzul se amenajat in trepte(fig. 22).
Treptele se executa de sus in jos, iar parnantul vegetal
se aşterne de jos in sus, bătându-se bine cu maiul.
Fig.22 - Consolidarea taluzunlor pnn insământare.
In scopul de a mari eficacitatea procedeului,
la însămațare se pot folosi ingraşaminte chimice sau
organice, care sa favorizeze încoltirea si dezvoltarea
vegetatiei ierbacee, precum şi diferitesubstante adezive
(emulsii bituminoase,aracet, acrilat etc.) care, pulverizate,
sa realizeze aderenta amestecului de seminte si
substante nutritive de taluz,chiar in conditiile unei
înclinari mari. Pelicula adezivă este perforată de iarba care incolteste.
Pentru a mari eficacitatea lucrarilor de insamantare se recomanda folosirea unor utilaje care arunca
amestecul gata preparat pe taluz reducând astfel forta de munca si perioada de executie.

4.1.2. Acoperirea cu brazde (brăzduirea)

Reprezinta o metodă de protejare rapida şi economica a taluzurilor. Brazdele de iarba se

recolteaza de pe terenuri înclinate, cât mai asemanatoare ca natura a pamantului si umiditate,
taluzului ce trebuie protejat si au 7...10cm grosime, si 25/25 sau 25/4 cm la dimensiunile fetei sau
pregatite in prealabil in pepiniere in acest scop.Procedeul se aplica, în general, la taluzurile cu înăltimi
de peste 2m şi cu înclinari de cel mult 1:1,5 în cazul rambleurilor si 1:1 In cazul debleurilor. Brazdele
 14

se aplica, pe timp urned, direct pe taluz sau, în cazul unor pământuri pietroase ori nisipoase, pe un
strat de pământ vegetal de minimum 10 cm grosime. Fixarea lor se face cu taruşi de lemn cu
diametrul de 2...3 cm si lungimea de 40cm sau in cazuri special cu plasă de sârmă pentru a avita
glisarea lor pe taluz. Asezarea brazdelor pe taluz se poate face in camp continuu (fig. 23) sau în
benzi, inclinate la 45° fata de linia de cea mai mare panta,astfel incât sa forrneze carouri,
care se pot insamanta sau planta (fig.24).

Fig. 23 - Aşezarea brazdelor in câmp continuu. Fig. 24 - Aşezarea brazdelor in carouri.

La ultimul procedeu, la părțile superioare si inferioare a taluzului se executa o banda continue

de brazde, având lățimea de minimum 50cm.
La taluzurile cu înclinări mai mari decat 1:1,5 brazdele se aşează suprapus, fixăndu-se prin
țăruşi de 35...50 cm lungime (fig. 25).

Fig.25 - Protejarea cu brazde aşezate suprapus

Standardele în vigoare recomanda procedeele de protejare ale taluzuriior prin brazduire

însămânțare, în functie de natura pamantului şi înăltimea acestora (tabelul 3).
Procedee de consolidare a taluzurilor prin brăzduire si însămânțare
Tabela 3
Nr. Natura pământului
Crt. de pe taluz Rambleuri Debleuri

H<2m 2m<H<4m H>4m H<2m 2m<H<4m H>4m

Nisipuri fine
1 si nisipuri Brazduire pe toata suprafata Brazduire pe toata suprafsta
prafoase
Brazduire fn
Nisipuri irnbracare carouri Brazduire Brazduire in carouri Brazduire
2 argiloase, pamanturi cu pamant îmbracate cu pe toata Tmbracate cu pamant vegetal pe toata suprafa|a
prafoase vegetal şi pămant suprafata si insamantare
Tnsamantat vegetal şi
Tnsamantare
3 Argile nisipoase sau Irnbracare cu pamant Brazduire pe Irnbracare cu pamant vegetal si Brazduire pe toată
prafoase vegetal si însamantat toata suprafata tnsamanțat suprafața
 15

4.1.3. Caroiajele

Se utilizează in regiunile cu ploi abundente la taluzurile de peste 2m înălțime, constituite din

pamanturi pietroase ori nisipoase. Ele pot fi constituite din gărdulete de nuiele împletite pe țăruşi
bătuti in pamant (fig. 26} sau din prefabricate din beton simplu BC15 (B200), care se fixeaza prin
țărusi din acelaşi material (fig. 27). Suprafetele din interiorul pătratelor se imbraca cu pământ

Fig. 26 - Caroiaje din gardulete de nuiele împletite: Fig. 27 - Caroiaje din prefabricate din beton
1 - tarusi de colt (100. . 750cm); (dimensiuni in cm)
2- taruş intermediar(75.. 100cm), a – caroiaj; b -țaruş
3 – Impletitură de nuiele
vegetal şi se insămanțeaza, plantează sau se acoperă cu brazde.
Acest procedeu protejează bine taluzurile împotriva spălărilor şi alunecărilor superficiale.

4.1.4. Plantarea de arbori sau arbuşti

Este indicata pentru protejarea taluzurilor drumurilor amplasate in zone inundabile sau in
regiuni cu vânturi puternice. In primui caz se execută plantații de salcie sau arin, iar în cel de-al doilea
caz plantatii de salcâm.
De asemenea împădurirea taluzurilor drumurilor se poate face, indiferent de zonă, pentru
reducerea suprafețelor sustrase fondului producției forestiere prin constructia drumurilor,
folosindu-se, de preferinta, specii lemnoase care intra în componenta tipului de padure natural
fundamental.

4.1.5. Acoperirea cu nuiele sau fascine

Se foloseşte, obisnuit, pentru portiunile de taluz aflate continuu sub apaşi numai exceptional, din
cauza consumului mare de material lemnos, pentru portiunile situate deasupra nivelului apelor mari.
Un prim procedeu consta in acoperirea taluzului cu straturi de nuiele asezate cu varful in sus si
petrecute pe o treime din lungimea lor.Straturile de nuiele au o
grosime de 15. ..20cm şi sunt mentinute pe taluz prin fascine
(suluri de nuiele) sau prin prajini asezate orizontal (fig. 28).
Fascinele au diametrul de 20...25cm si sunt
constitute din nuiele (obisnuit din salcie), proaspat tăiate
si având urmatoarele dimensiuni: lungimea 1,5...2,5m;Fig. 28 -
Protejarea taluzului cu nuiele si fascine. diametrul la capatul subtire cel putin 1cm; diametrul la
 16

capatul gros 2..,3cm.Sulurile se leaga din 50 in 50cm cu nuiele de răchită, alun sau sârmă galvanizată
si se fixeaza pe taluz prin tăruşi de 1m lungime si 5..,6cm grosime,care intra în pământ cu cei putin 2/3
din lungimea lor.
O apărare mai buna se obtine prin renuntarea la stratul de nuiele şi acoperirea taluzului cu
fascine, aşezate dupa linia de cea mai mare pantă si fixate
prin taruşi.
O protejare si mai puternică se obține daca fascinele
se aşează în rânduri orizontale,unele peste altele,
încărcându-se fiecare rănd cu argila framantata sau cu
piatra (fig. 29).
Fig. 29 - Protejarea cu fascine

4.1.6, Acoperirea cu pereuri

Este indicată, in special, In cazul taluzurilor

amplasate pe malul apelor şi expuse loviturilor valurilor şi
gheturilor. Inăltimea de pereere a taluzurilor trebuie sa
depăşească nivelulapelor maxime cu circa 50cm.
Pereurile se execută din blocuri de piatra brută ori
cioplită din gros aşezate pe un strat de 10 cm nisip sau
balast (Fig. 30 ) şi pot fi uscate (simple) sau zidite cu mortar Fig. 30- Pereu din piatra bruta
de ciment (daca taluzul este bine tasat). In cazu! unor ape cu viteză mare de scurgere,
ca urmarea a unei pante longitudinale accentuate a văii, se sprijina la baza pe anrocamente.
In lipsa pietrei de cariera se pot folosi, pentru pereere, bolovani de rau, aşezati in carourile de
0,75...1,00m latură a unor gardulete de nuiele de 20...30cm inaltime (fig. 31), sau asezati în
interspațiile unor elemente de beton prefabricate (fig. 32).

Fig. 31 - Protejarea cu gărdulețe şi Fig. 32 - Pereu din elemente

bolovani. prefabricate şi bolovani.
Acolo unde piatra lipseste, pereerea se face cu ajutorul unor dale de beton, de formă pătrată, de
12...15 cm grosime si 0,50 sau 1m latura. Dalele sunt prevăzute cu goluri sj se leagă Intre ele cu
sârma galvanizată. Se recomandă ca taluzul sa fie bine tasat.
 17

4.1.7. Protejarea cu plase libere sau torcretate

Este utilizata in cazul taluzurilor executate In roci friabile sau aflate tn diferite stadii de alterare.
Plasele ancorate libere (fig. 33} se fixeaza pe taluz cu ancore betonate (2) din OB37, cu 0 20mm,
având lungimea de 0,2...0,3m, montate la distante de 2...4m, de la muchia taluzului; plasa (1) la partea
superioară, in lungul taluzului este legata de bara de legatura (3).

Fig. 33 - Protejarea taluzurilor cu plase Fig. 34 - Protejarea taluzurilor cu plase

ancorate libere ancorate torcretate:
1 - plasă ancorata libera; 2 - ancora betonata; 1 - plasă ancorata; 2 - ancore betonate;
3 - bară de legăură; 4- piroane: 5 - taluz finisat. 3 - bară de legatura: 4 -piroane; 5 - taluz finisat,
6 - beton aplicat prin torcretare; 7 - barbacane.

Pe întreaga suprafața a taluzului plasa (1) se fixeaza cu piroane OB37, cu diametrui de 16mm,
având lungimea 0,3...0,4m, bătute la de 2...4m.
Plasele ancorate libere se montează, in mod obişnuit, ca protectie pe durata executiei unor lucrari
la baza taluzului şi se pot demonta ulterior; păstrarea lor continuare favorizeaza fixarea
vegetației pe taluz.
Plasele ancorate torcretate (fig. 34) se execulă în scopul evitarii alterării progresive
a rocilor din taluz pentru protecția circulatiei contra caderilor de stanci. In general se aplicăpe
taluzuri de debleu, pe suprafete reduse, stabilite in proiectul de executie.
Plasele (1) se fixează pe suprafata taluzului, ca şi in cazul plaselor libere, cu ancore betonate (2),
bare de legatura (3) si piroane (4), dupa care se aplica betonu! prin torcretare (5). Grosimea
betonului torcretat se stabileşte în functie de natura rocii şi de gradul de alterare al acesteia.

4.1.8. Protejarea cu anrocamente

Se practica pentru consolidarea părtilor inundate ale taluzurilor de rambleu, aflate în lungul
cursurilor de apa.

Fig.. 35 - Anrocamente
 18

Anrocamentele sunt constituite din blocuri mari de

piatra (minimum 150kg), împanate cu pietre mai mici.
Ele pot face parte din corpul terasamentului, când
se execută odatâ cu acesta şi atunci apar sub forma unui
pinten de sectiune trapezoidală, sau pot doar acoperi
rambleul, cand se executa ulterior, şi apare ca un pinten
de sectiune triunghiulară (fig. 35). Pintenii se execută pană la Fig. 36 - Anrocament pe saltea din fascine:
1 - pereu uscat; 2 - anrocament; 3 - suluri de
circa 1m peste etiaj, iar pe porțiunea de deasupra
pană la circa 0,50 m peste nivelul apelor extraordinare,taluzul se pereează.
In cazul cand terenul este afuiabil ,anrocamentele se aseaza pe saltele sau paturi de fascine (fig. 36).
Blocurile de piatra pot folosi si la execuția aşa
numitor rambleuri filtrante, constructii cu scurgere
liberă, la care nivelul curentului de apă se stabileşte in
interior după o suprafata de depresiune (fig. 37).
Rambleurile filtrante sunt avantajoase in situațiile
In care debitul pâraielor este scazut, iar executarea Fig. 37 - Rambleu filtrant
culeelor pentru poduri sau a fundatiilor pentru podețe tubulare este costisitoare, sau atunci cand lucrarile
se execută iarna şi construirea podurilor şi podetelor tubulare este dificilă.

4.1.9. Apararea cu căsoaie

Este o metoda veche, folosita, în special, pe cursurile superioare ale păraielor, unde viteza apelor
este mare.
Căsoaiele sunt constructii combinate din lemn şi piatra (fig38), care in afara protejarii taluzului,
contribuie si la sprijinirea terasamentului. Lemnăria acestor constructii este supusă unei uzuri mecanice
rapide, datorita condițiilor de umezire şi uscare alternative, precum şi a loviturilor produse de pietrele purtate
de apa.

Fig. 38 - Căsoaie din !emn:

a - simple; b - cu pereti dubliu, compartimentata

Se pot executa căsoaie şi din grinzi prefabricate de beton armat, care se intrebuințeaza ca lucrări de
sprijinire, in special pentru rambleuri.
 19

4.1.10. Protejarea cu gabioane

Se utilizeaza în regiunile unde nu se gasesc blocuri mari de piatră pentru anrocamente.

Gabioanele sunt cutii cu capac mobil,confectionate din sarma galvanizata,implute cu piatră
(Fig.39). Lungimea cutiilor variaza intra 2 şi 6 m iar celelalte dimensiuni între 0,5 şi 2 m.

Dupa ce cutiile au fost aşezate in locul cuvenit,

astfel incă asigure protectia constructiei, se umplu cu
piatră suficient de mare ca sa nu poata ieşi prin ochii
plasei. Dupa umplere capacele mobile se leaga cu
sârma.
Cu timput,suprafata gabioanelor se umple cu mâl
Fig. 39 - Imbracarea taluzurilor cu gabioane şi se înierbeaza devenind din ce in ce mai rezistenta.
Uneori, in locul gabioanelor-cutii se utilizeaza
gabioane monolite, sub forma de saltele deformabile (fig. 40).

Fig. 40 - Saltea de gabioane

Dezavantajul gabioanelor este că, în timp, plasa de sârmă se corodează datorita apei si pământului.
Pentru înlăturarea acestor dezavantaje au fost concepute, mai nou gabioane din plasa de materiale
plastice (polimeri) sau anumite geogrile (TENSAR) foarte rezistente la actiunea factorilor externi.
Atat modelele de gabioane din plasa de sarma cat si cele din geogrile TENSAR, cand se
amplaseaza la apa, la baza taluzului de rambleu, se asează pe un pat de fascine de 25...30cm
grosime, pentru a se evita eroziunea sau afuierea terenului ds sub gabion.
4.1.11. Protejarea cu stabilopozi
Este practicată in cazul drumurilor de interes peisagistic şi forestiere ce se desfasoară în lungul
retelelor hidrografice.
Stabilopodul este un corp spațial simetric cu patru picioare,terminate fiecare cu protuberante
(fig. 41).Se confectioneaza sub forma de prefabricate din beton sau beton armat având o masa de 2,1t
(0,866m3). . . . .

Fig. 41 – Stabilopod Fig. 42 - Protejarea cu stabilopozi şi ziduri de sprijin

 20

Stabilopozii se aşează, legati sau nelegati între ei, sub forma de cordoane si servesc la disiparea
energiei apei, protejând în acest fel baza şi corpul drumului. De obicei se folosesc în combinație cu
anrocamentele sau zidurile de sprijin (fig. 42), pentru protejarea acestora mai ales în zonele unde sunt
suprasolicitări la producerea viiturilor mari.
Când fundul albiei este instabil stabilopozii se aşează pe saltele de fascine.
Pe langa procedeele traditionale propriu-zise, descrise mai sus în functie de situatiile concrete din
teren, s-au experimental si se folosesc solutii complexe de aparare-consolidare, respectiv de combinare a
acestor procedee (ziduri de sprijin cu stabilopozi, pereuri cu anrocamente, gabioane cu ziduri de sprijin sau cu
stabilopozi, brazduiri sau caroiaje cu anrocamente etc.) .
Rezultalele obtinute permit ca, in continuare, să se extindă acele procedee tradiționale sau combinații
ale acestora care şi-au demonstrat in timp eficiența.

5.4.2. Consolidarea şi protejarea taluzurilor de rambleu aflate in cantact cu apa

Realizarea unor lucrari de consolidare si protejare durabile şi eficiente presupune ca taluzurile de

rambleu aflate in contact cu apa sa fie astferealizate incat:
• sa reziste la anumite valori maxime ale curentului si la orice schimbare nivelului apei;
• sa suporte actiunea dinamica a valurilor sau presiunea ghetii şi a plutitorilor;
• sa fie rezistente la variatiile de temperature, la tasari, la actiunea apei subterane, precum si la
actiunea chimica a apei.

Zona I

Zona II

Z ONAIII

Fig. 43 - Zonarea malului (taluzului) dupa nivelurile apei.

Amplasarea solutiilor constructive pe verticală trebuie sa aiba in vedere zona de expunere a

taluzului in contact cu apa. Dupa cum se observa in figura 5.43, zonarea taluzului defineste, in
principal, urmatoarele 3 zone:
- Zona I, situată intre nivelul apelor extraordinare (nivelul de asigurare) si cel rnediu al apelor mari
(nivelul de calcul) este si cea mai rar expusă actiunii curentului apei. Ca urmare, in această zona se prevăd
lucrari de tip uşor, în special pentru combaterea acțiunii eoliene si a efectului precipitațiilor.
- Zona II, se afla între nivelul mediu al apelor mari (nivelul de calcul) §i nivelui mediu al apelor,
fiind astfel o zonă supusă periodic variatiilor în albie (viteze, gheturi, etc.) si efectelor legate de inundatie.
Pentru aceasta zona lucrările de aparare trebuie sa fie cât mai rezistente, dimensionându-se in
functie de natura terenului şi de eforturile date de curentul de apa.
- Zona III, situata între nivelul mediu ai apelor şi fundul albiei, are constructiile ferente partial sau
 21

total sub apa, în functie de anotimp, iar acestea trebuie să răspundă la încercările de antrenare, eroziune
şi afuiere. Apărările din această zonă reprezintă elementul de sprijin al intregului sistem. In ansamblu,
amplasamentul în aceasta zona prezintă conditii de stabilitate mai grele decât în primele doua zone,
executia se desfaşoară sub apă, deci necesită deosebită atentie, un control tehnic permanent şi adecvat.
Practic pentru apărareă profilului taluzului cu o lucrare corespunzatoare,se recurge la combinarea
tipurilor de apărări indicate pe zone şi la asocierea acestora cu mijloacele naturale si locale existente.
Din acest punct de vedere, procedeele traditionale se pot aplica şi se comportă astfel:
• în zona I :
- Inierbarea prin însământare rezista la viituri de scurta durată,
- brazduirea rezista la viituri de scurta durată si viituri de lunga durata cu intensitatea redusă,
- plantatiile: pădurile şi lăstărişul reduc viteza de scurgere a apei până la 30-40% apărând
zonele II şi III de eroziune
- pereerea caracteristică zonei I se va executa cu 50cm deasupra apelor maxime;
• în zona II :
- acoperirea cu nuiele sau fascine pentru portiunile de taluz situate continuu sub apă şi cu
scurgeri de gheața de scurta durată
• în zona III :
- Anrocamentele destinate consolidării taluzurilor aflate in cursurile de apă,
- căsoaiele destinate ca corp de rezemarea al apărarii de alte nature
- gabioanele intrebuințate la cursuri de apă cu fundul albiei mobil si care solicită o lucrare cu
caracter stabil ,locuri unde nu se pot construii ziduri din cauza necesitatii de fundatii adânci si
costisitoare şi cu posibilități de extracție locală a materialului necesar.

4.3. Solutii noi de apărare-consolidare

In general preocuparile privind îmbunătațirea soluțiilor de aparare consolidate, la drurnurile
urmaresc:
• folosirea cu precădere a materialelor locale, ca urmare a crizei de energie si materii prime
cu care se confrunta epoca noastră;
• mecanizarea execuției lucrărilor de aparare-consolidare atât prin crearea si organizarea
unor poligoane de elemente prefabricate cât şi la punerea în operă;
• diversificarea gamei soluțiilor de apărare si consolidate pentru obținerea unei eficiențe
tehnice si economice de lunga durata.
In acest context se menționează ca soluții noi,neexperimentate sau insuficient experimentate
şi folosite pe santierele de drumuri cu scopul înbunătățirii incadrării in mediul inconjurător şi
peisagistic:
• însământarile cu ajutorul much-ului;
• covoarele de iarba;
 22

• pământul armat.

4.3.1. Insămânțarile cu ajutorul "mulch-ului"

La acest procedeu suprafata semănată este acoperită de un strat aerat, care permite
creşterea plantelor, diminuează evaporarea apei din sol şi joaca rol de protectie antierozionala in
cazul precipitatiilor abundente.
Mulch-urile folosite initial au fost de origine vegetală (paie sau frunze locate) încleiate uşor cu
emulsie bituminoasa. Aplicarea lor pe taluz se realizeaza cu maşini speciale. Uitimul procedeu pus
la punct fo!oseşte o spuma sintetica de culoare alba (agrospuma) care are proprietatea de a retine
apa în cantități mari (70% din volum). In functie de ordinea operatiilor se disting doua procedee:
• procedeul Schiechtl care presupune următoarele operatii:
• aşezarea pe taluz a unui strat de paie sau "mulch";
• raspandirea semintelor;
• pulverizarea unei emulsii de bitum usor pentru fixarea mulch-ului.
• procedeul Hydrostat (apiicat în S.U.A.) la care ordinea operatiilor semodifica astfel: _ •
• însămanțarea
• aplicarea mulch-ului;
• fixarea mulch-ului cu ajutoru! filmului de bitum.
În ambele procedee, cantitatile de materiale necesare la 100m2 sunt: 4kg seminte, 4kg
îngrăşăminte, 100kg paie şi 30kg bitum rezidual.
In practică se impune o supraveghere atenta la pulverizarea emulsiei de bitum, ca grosimea
acesteia sa nu fie prea mare, intrucat in timpul verii poate provoca ridicarea temperaturii, mai ales în
cazul folosirii în strat a celulozei.
Spuma sintetică se recomanda în zonele cu pronuntat caracter secetos, avănd proprietatea
de a absorbi cea mai mica cantitate de apă (ploaie sau roua) si fiind singurul procedeu care, la era
actuala, se poate aplica pentru a evita principala cauza a uscarii plantelor în perioada estivala.

4.3.2. Covoarele de iarbă

In cazuri deosebit de dificile intreaga suprafata a taluzurilor se acopera cu covoare prefabricate din
iarba, prin asa numituf procedeu Grunlig.
Acesta consta din aşternerea unor rogojini prefabricate din trestie şi paie, peste care se împrăştie un
amestec din turbă, ingrasaminte şi semințe. Rogojinile se livrează, pe santiere, sub formă de suluri, fiind apoi
derulate pe taluz si fixate prin tarusi. Procedeul este foarte utilizat în Germania. In caz de aplicare pe pante
pentru se evita ebularile, pe toata suprafata se intinde un o plasa de sărma metalică sau din plastic, fixat solid.
Metoda fiind costisitoare se intrebuinteaza numai in suprafete reduse si in special în mediul
urban in lucrări de arhitectura peisagistică.
 23

4.3.3. Pământul armat

Conceptul de pamant armat apartine inginerului francez HENRI VIDAL care a folosit pentru
prima oara procedeul la realizarea unor ziduri de sprijin.
Pământul armat este un material de constructie rez
rezultat
ultat din asocierea unui material granular
coeziv sau slab coeziv, capabil de a suporta eforturi de compresiune si forfecare şi conlucrarea cu
un material de armare benzi,placi sua bare metalice ,geotextilă, geogrilă sau geocompozit
capabile sa preia eforturi
turi de intindere.
Fenomenul care conditioneaz
conditionează rezistența internă a pământului
ntului armat, îl constituie frecarea
dintre pămaânt si armătura.
tura. Astfel, sub ac
acțiunea solicitărilor verticale, păm
mântul aflat între armături,
tinde sa se deplaseze lateral,dep
deplasare care este însă împiedicată de frecarea ce are loc între
materialul granular si armatură
ă. In armături apar eforturi de întindere,
ntindere, intregul
intreg masiv comportându-se
ca bloc compact de pământ si cu o anume coeziune.
Alcătuirea
tuirea masivului de p
pământ armat este clasică, constând dintr-o
o alternantă
alternant stratificată de
pământ
nt si materialul de armare, ((cel
el mai des geotextilele compuse, etc.). Execuția
Execu presupune
aşternerea pământului
ntului in strate successive de înăltime constantă si compactată
compactat (30…50 cm) între
care se pozează elementele de ranforsare, adic
adică geotextilul, geogrila etc. Acestea pot fi discontinui
(sub forma unor fâsii-benzi ) sau continui, adic
adică acoperind intreaga suprafața
suprafa a taluzului.
Utilizările pământului armat, la lucr
lucrările de apărare si consolidare sunt numeroase în special
acelea care folosesc geotextilele ca ca element de ranforsare, în armarea pământului.Astfel
pământului se pot
exemplifica:
1.Protectia şi evitarea formelor antierozionale a taluzurilor sub acțiunea
ac precipitațiilor
meteorice de suprafața (şiroirilor)
iroirilor) si vântului prin soluți care vizează:
• acoperirea suprafetelor expuse cu un strat de geotextil care trebuie să asigure protecția
pâna la fixarea si maturizarea
a unui covor vegetal,
vegetal,insămanțat anterior sau ale cărui seminte sunt continute
in geotextil (fig. 44 şi 45);

Fig.44 – Protectia antierozional

antierozională cu Fig. 45 - Protectia antierozionala cu
geotextil,care se însământeaza
sământeaza ulterior geotextil insămantat
mantat anterior fixarii pe taluz

• realizarea unor structuri

ructuri din geotextil fixat cu țăruşii pe suprafetele expuse, cu rolul de a
retine materialul antrenat, realizand
ealizand un profil de echilibru pe directia de actiune a agentului eroziv (fig. 46),
sub forma unor terase.
 24

Întrucât aceste solutii antierozionale tipice sunt asociate, de regula, cu

o stabilizare biologică, rolul geotextilelor utilizate este limitat în
timp, până cand vegetatia poate prelua integral protectia suprafetelor
arnenajate. Ca urmare se aleg geotextile biodegradabile (Terazon,
Netezon, Tifon Malimo,Greenfix,etc) care in timpse descompun şi se
autodistrug.
Fig.46.-Protecția antierozionala cu
geotextil si terase

O solutie originala de protectie antierozionala este si aceea a retelelor alveolare de geotextil

(geocelule) aşternute pe taluz (fig. 47) Covorul alveolar este constituit din fâsii de geotextil sudate, astfel
Incat sa formeze o retea hexagonala, care se umple cu pamant vegetal ce se poate fertiliza. Peretii
alveoleior impiedica eroziunea taluzului prin şiroirea apei din precipitatii.

Fig. 47 - Retea alveolară (geocelule) din geotextil pentru protectia antierozionala

În cazul taluzurilor foarte înclinate se practice ptacarea suprafetei cu saci din geotextil umpluti cu
pământ local sau cu piatra (fig, 48). Sacii se aşeaza in randuri suprapuse intre care se intercaleaza
straturi de pământ vegetal şi crengi de salcie. Acestea, prin intrare in vegetație, contribuie la sporirea
stabilitații structurii, precum şi la aspectul estetic al lucrarii.

Fig. 48 - Protectia şi stabilizarea unui taluz prin placarea cu saci din geotextil umpluti
cu material granular şi crengi de salcie

2. Protectia antierozională a taluzurilor aflate in contact cu apa urmareste să combata

actiunea valurilor si a curentilor prin:
• apărări uşoare, pentru solicitari mici, alcătuite din doua straturi,respectiv protectia din piatra
peste geotextilul asternut direct pe taiuz (fig. 49);
 25

Fig. 49 - Apărări uşoare de taluzuri, aflate in contact cu apa, cu folosirea de geotextite.

• apărări grele, pentru solicitări puternice, constituite din trei straturi,respectiv geotextilul aşternut
direct pe taluz, un strat de material granular marunt şi protectia propriu-zisă din blocuri de piatră (fig. 50).

Blocuri de piatra

Fig. 50 - Apărări grele de taluzuri, aflate în contact cu apa, cu folosirea de geotextite, .

3. Efectuarea lucrărilor de susținere si de drenaj la zidurile de sprijin

Fig. 51 - Scheme de alcătuire a lucrărilor de sustinere din pământ armat

cu geotextile,aplicate la zidurile de sprijin.

Lucrările de susținere din pământ armat cu geotextile,îşi găsesc, printre altele: aplicare si la
executia zidurilor de sprijin inlocuind cu success cele clasice ca soluții tehnice mai economice şi rapide. În
acest caz,geotextilul participa atât la armarea masivului cât şi la constituirea paramentului.Execuția la
parament consta în înfăsurarea fiecarui strat (fig. 51 a) la capăt peste care se suprapune urmatorul strat sau
suprapunerea straturilor in ordinea lor (fig.51 b) asigurându- o verticalitate sau oblicitate a straturilor
dupa necesitate si conditii de calcul.
În cazul înfaşurării in câmp geotextilul necesar este o prelungire a fâşiei armate .In cazul
armării cu benzi, acesta este o fâsie independentă,căreia trebuie să i se asigure legatură ferma cu
benzile de armare din corpul masivului.
 26

Drenajul la zidurile de sprijin trebuie sa asigure, în spatele acestora,preluarea si descarcarea

debitelor afluente. In acest scop soluțiile noi se bazeaza pe utilizarea pământului armat cu un geotextil cu
capacitate de drenaj. Geotextilul este aşternut pe întreaga suprafata a constructiei, în spatele zidului, preluând
integral functia de drenaj (Fig. 52 soluția A) sau poate lucra în combinație cu o umplutură drenantă,situatie în
care geotextilul asigura doar o drenare partiala(Fig.52 soluția B).

Soluția A

Fig 52 . Sisteme de drenaj cu geotextile in spatele zidurilor de sprijin

Descarcarea de ape a sistemului se face în colectoare longitudinal aşezate ila baza zidului in
lungimea zidului şi evacuare exterioară in şantul drumului sau in camera de colectare a podetelor
tubulare.

4.Armarea taluzurilor cu geogrile

În lucrarile de aparare si consolidare a taluzurilor sunt folosite şi pamanturile armate cu geogrile. Astfel,
geogrilele (ca şi geotextilele ) se utilizeaza pentru armarea taluzurilor, cu scopul , de a prelua eforturile de
întindere pe care pământul nu le poate prelua. In figura 53 se arata modul de armare cu geogrile a unui
taluz cu pantă mai abruptă. Straturile de geogrilă trebuie sa fie ancorate pe lungime o suficientă,
determinate prin calcule si aplicarea de abace speciale care sa
corespunda la condițiile de stabilitate generală şi de alunecare.

Parament.

Fig. 53 - Taluz abrupt armat

5.Ancorarea taluzurilor

La lucrări de modernizări ale căilor de comunicație şi pe porțiuni unde protectiile existente au fost
deteriorate sau alte metode nu se pot folosii în condiții geomorfoligice deficitare se pot executa protecții de
taluzuri a săpăturilor impotriva alunecărilor de teren şi versant prin metoda ancorajelor .Prin ancoraj se
introduce in structură o forță dirijată către suprafața de contact dintre constructie(zid de sprijin) şi rocă ce
actionează în favoarea unei mai bune legături si rigidizări între cele doua elemente prin creearea unui effort
decompresiune care sporeşte rezistenta şi reduce permeabilitate rocii.
 27

Ancora este un dispozitiv cu funcție statică ce transmite din structură în masivul de roci sau pământ
forțe cu o direcție anumită.O ancoră se compune din 3 parți:
- capul ancorei care este terminația exterioară şi cu care se executa pretensionarea sistemului,
- corpul ancorei –tendonul-este partea de mijloc care prin deformatia sa plastic permite
pretensionarea permanent a acorei in lucrare ,
- rădăcina ancorei este capatul interior al ancorei care foloseste la fixarea ei in masivul de
rocă.Fixarea se poate face prin trei metode: a) desfacerea mecanica a unui dispozitiv de oțel
amplasat la capatul tendonului,2)prin cimentarea secțiunii de fixare a ancorei în rocă,3) printr-un
bulb de beton sau placa metalica in orficiul de ancoraj.
- Ancorele se executa din bare de otel netede sau profilate ,toron –sârme de oțel împletite ,si cablu de
ancoraj care este deobicei un fasciculde sârme , toraoane sau bare.
Stabilitatea unui taluz este amenintata de fortele tangential create de greutatea rocii sau a pamantului
de de-asupra suprafeței de forfecare, de încarcare activă a taluzului si de presiunea activa a apei reținuta sau
liberă, stabilitatea fiind favorizata de frecarea de-alungul suprafetei de frecare.
Intrucât comportamentul rocilor este diferită de cea a pământurilor ,in cazul de alunecari ,metodele
de ancoraj si de consolidarea taluzurilor vor fii diferite in functie de cerinte.
Procedura de execuție a ancorajelor este urmatoarea(descriere sumară datorită complexitătii):
- Forarea gaurilor insemnate in funcție de densitatea , adancime si diametru.
- Fixarea mecanică a radacinilor prin presiune si frecare .
- Inchiderea gaurilor de ancoraj cu lianti betonici,
- Fixarea capului de ancoraj si crearea stării de pretensionare.
Ordinea de execuție se va face de jos in sus si nu se vor deschide toate orificiile deodata pentru a
evita iesirea din echilibru a masivului destinat ancorajului.
Se pot executa lucrări de ancorare pentru: roci in stare distructivă, pamanturi tari, fundații de
diferite tipuri si destinații ,ziduri de sprijin ,in locuri cu spatii limitate sau in cazul de taluzări inalte şi riscante,
consolidări de drumuri,sprijiniri de versanti (Fig.54).

a.consolidare de drum b.sprijinire de versant c. taluz ancorat

Fig. 54 –Exemple de ancorări in diferite situații
După efectuarea lucrărilor de ancoraj se poate acoperi taluzul cu beton torcretat sau alte sisteme de
apărare sau incadrare in sistemul peisagistic si mediul inconjurator.
 28

5. Sprijinirea terasamentelor

Pentru a se asigura stabilitatea terasamentelor în zonele supuse fenomenelor de alunecare, precum si

in terenurile accidentate cu pante transversale marl, se adopta masuri de sprijinire care pot afecta nu numai
terasamentele propriu-zise, ci şi mediul inconjurator..
Soluțiile tehnice de sprijinire a maselor de pământ, cele mai răspândite in constructia drumurilor, sunt
zidurile de sprijin, contraforturile, contrabanchetele si pilotii de sustinere,

5.1. Ziduri de sprijin

Zidurile de sprijin sunt construcŃii inginereşti destinate asigurării stabilităŃii unor mase de
pământ care, din diferite motive, nu pot fi menŃinute în echilibru numai prin amenajarea lor în taluz.
Asemenea cazuri sunt întâlnite în activitatea inginerească la diferite categorii de lucrări (fig. 55), cum
sunt: sistematizarea pe verticală, în cazul construcŃiilor amplasate pe terenuri în pantă; lucrările de
terasamente pentru căi de comunicaŃii; amenajarea cursului apelor; asigurarea echilibrului terenurilor
în pantă naturală etc.

a b

Fig. 55. Diferite cazuri de amenajare pe verticală cu ajutorul zidurilor de sprijin:

a - pentru construcŃii de clădiri; 1 - construcŃie; 2 - linie iniŃială a terenului; 3 - zid de sprijin;4 - linia terenului sistematizat;
b - pentru căi de comunicaŃie; 1 - rîu; 2 - cale ferată; 3 - zid de sprijin; 4 - şosea.

Zidurile de sprijin sunt, în general, construcŃii masive a căror greutate proprie şi rezistenŃă pasivă
mobilizată în faŃa lor trebuie să asigure echilibrul împingerii active dată de pământul ce le încarcă.
Forma zidului în secŃiune transversală este dictată de conlucrarea cu terenul, astfel încât să fie
asigurată stabilitatea zidului şi a masei de pământ.
În principiu la un zid de sprijin se deosebesc urmatoarele elemente: fundatia, corpul zidului şi
coronamentul (fig. 56), Fața văzută a zidariei se numeste parament, fața superioară coroană, iar
înclinarea zidului în raport cu planul vertical fruct.
După funcția pe care indeplinesc zidurile de sprijin se împart în:
1.Ziduri de căptuşire, care nu preiau impingeri ,(fig.57) având doar rol de protecție pentru taluzurile
aflate în zone cu roci alterabile. De regulă se execută din zidărie aplicată direct pe taluz, cu asize orizontale sau în
opus incertum; paramentul se realizează cu un fruct de 10:1 pană la 3:1, în funcție de starea rocii protejate, iar
grosimea zidariei este de 0,40 m la coronament si de 0,40 m +h/10 m la bază.
Zidurile de căptuşire se execută după terminarea lucrărilor de terasamente.
 29

Fig. 56 - Elementele unui zid de sprijin. Fig. 57 - Zid de căptuşire

2. Zidurile de rezistență (fig.58) preiau împingerea pământului şi sprijină taluzurile de

rambleu sau debleu. În plus ele apară piciorul taluzului împotriva acțiunii apelor din precipitații sau a celor
curgătoare şi reduc volumul terasamentelor executate — pe coaste puternic inclinate.

Fig. 58. Diferite forme pentru ziduri de sprijin de rezistență masive

In cazul rambleurilor, zidul de sprijin se poate

ridica pană la nivelul platformei, cand este numit zid de
platformă (fig. 59a),sau poate sprijini numai piciorul
taluzului, atunci fiind numit zid de picior (fig.59b).
Zidurile de sprijin se fundează pâna sub
adancimea de îngheț si se plaseaza astfel încât
înălțimea lor sa fie cât mai mică pentru a economisii
Fig.59 - Zid de platformă (a) şi zid de picior (b) cheltuielile de execuție.
În legatură cu modul de construcție din difente material, zidurilor de sprijin se execută din: zidărie
de piatră (uscată sau piatra cu mortar) şi cărămidă, beton ciclopian, beton simplu, beton armat,
pământ armat şi din elemente prefabricate, de beton şi beton armat asamblate între ele şi în unele
 30

variante umplute cu pământ — materiale locale —, pentru a le conferi stabilitatea necesară.

Zidurile din piatra uscată se pot intrebuința ca ziduri de picior pentru rambleuri mai mici de 3 m.
Ele lucrează prin greutate proprie, realizând un moment de
stabilitate suficient de mare pentru siguranța împotriva
răsturnarii. Forma şi dimensiunile lor uzuake sunt redate în figura 60.
Spatele zidului se execută vertical sau cu o înclinare de 2:1. Lățimea
minimă a coronamentului este de 50 cm, cu recomandarea ca de la
marginea exterioară a coronamentului zidului sj pană la piciorul
taluzului umpluturii de deasupra sa ramană o distanta m, care se
Fig. 60 - Zid de sprijin din piatra uscată. Determină cu relatiile:
a b
m=— +— în cazul umpluturilor cu material pietros;
20 40

a b
m=— +— în cazul umpluturilor cu material de pământ.
40 40

Zidurile din piatră cu mortar si zidurile de beton (fig.61) au calitatea ca se adapteaza mai
bine conditiilor locale.

Fig. 61 - Zid de sprijin din beton cu si placare cu zidărie cu moloane

Informatie electronica P- platforma drumului; 1 - parapet; 2 - coronament; 3 ~ beton 8C15 (B2QO), 4-dren.

Pe drumurile mai importante, zidul se poate imbrăca cu moloane de piatră naturală.Daca zidul va
avea o lungime apreciabilă se vor lăsa rosturi de dilatatie din loc in loc (15 la 30m).
Pentru constructia acestor ziduri, sunt de mare importanta masurile ce trebuiesc luate impotriva
infiltrațiilor de apă şi anume:
• prevederea unei şape de protectie, în spatele zidului;
• amenajarea in corpul zidului a unor orificii speciaie de scurgere,
numite barbacane (fig. 62), avand dimensiunile 10/20...10/25cm;
acestea se dispun alternant la distanțe variind intre 3 şi 5 m pe orizontală
şi 1…1,50m pe verticală;
• executarea unui dren din piatra spartă sau piatra bruta cu o rigolă la
bază, prin care se scurg, pană în dreptul barbacanelor, apele adunate in
spatele zidului. Fig. 62 - Zid de sprijin cu.
dren si barbacane
 31

Zidurile de sprijin din beton armat pot fi din: beton slab armat, beton armat monolit sau
prefabricat şi beton precomprimat. FaŃă de zidurile de greutate, deşi consumă oŃel-beton,prezintă
avantajul unui consum redus de ciment şi agregate, se pretează la prefabricare,necesită lucrări
reduse de cofrare şi turnări de betoane pe şantier şi pot fi realizate într-un timp mai scurt.
În figura 58 a... g se dau câteva secŃiuni transversale pentru ziduri de sprijin masive.
Când înălŃimea de sprijinit este mare, zidurile de forma celor din figura 58 devin neeconomice.
Pentru o mai bună conlucrare a zidului cu terenul, se folosesc console sau plăci de descărcare, care

Fig. 63. Zid de sprijin: a - cu consolă; b - cu placă de descărcare.

au rolul de a reduce volumul presiunilor active (fig. 63) şi de a asigura o mai mare stabilitate zidului.
Ducând prin extremitatea consolei, punctul D, o linie ce face cu orizontala unghiul O şi o a doua linie
sub unghiul planului de alunecare ηa, se obŃin punctele E şi I, respective înălŃimea pe care se face
simŃită efectul consolei. Diagrama presiunilor active se va reduce cu volumul deif (fig. 63, a). ÎnălŃimea
hc a consolei faŃă de coronament, se alege la cel puŃin hc=(0,25 ... 0,35)h, şi cel mult la adâncimea la
care punctul I să nu depăşească punctul B al zidului. Greutatea prismei de pământ situată deasupra
consolei măreşte stabilitatea la răsturnare şi alunecare a zidului.
Efecte similare au asupra zidului şi plăcile de descărcare (fig. 6.3, b). La o adâncime
convenabilă h1 se aşează o placă din beton armat, de lungime l, care reazemă cu un capăt pe zid şi
cu celălalt pe teren, în afara planului de alunecare, pe o lăŃime b care se va lua de (l-a)/3. Greutatea
prismei de pământ de deasupra plăcii se descompune în componenta G1 care acŃionează asupra
zidului, mărindu-i stabilitatea, şi în componenta G2, care influenŃează diagrama presiunilor active.
Efectul de descărcare dat de placă reduce diagrama presiunilor cu volumul efid, peste care se
suprapune efectul dat de componenta G2, materializat prin diagrama fgif. Dacă sub placa portantă
terenul se amenajează în taluz, sub unghiul Φ, liniaKL, atunci linia ef din diagramă se suprapune
peste linia ea, până în k.
Zidurile de greutate din pământ armat cunosc în ultimul timp o largă aplicabilitate,datorită
avantajelor pe care le oferă, dând posibilitatea folosirii pe scară largă a materialelor locale, cât şi a
elementelor prefabricate din: metal, beton sau materiale plastice, de diferite forme, pentru placarea
paramentului.
 32

Zidul este alcătuit dintr-o succesiune de straturi orizontale din materiale locale, granulare sau cu mică
coeziune, între care sunt intercalate armăturile, sub formă de benzi, având suprafaŃa cât mai rugoasă,
pentru a asigura o aderenŃă cât mai bună cu pământul. Armăturile, care pot fi din oŃel carbon, fibre de
sticlă sau fibre textile (geotextile, geofibre)sunt tratate corespunzător pentru a rezista la coroziune,
lungimea lor trebuie să fie L>0,8h (h este înălŃimea paramentului) pentru a asigura preluarea prin
frecare a presiunilor şi transmiterea lor terenului în care sunt ancorate, în afara planului de alunecare.
În fig. 64 se prezintă un schematic un zid din pământ armat, cu paramentul din elemente prefabricate.

Fig. 64. Zid de sprijin din pământ armat:

a — secŃiune verticală; 1 — parament; 2 — fundaŃie; 3 — straturi de pământ; 4 — armătură; b — vedere
laterală a paramentului din elemente prefabricate din beton armat; c — idem, din metal sau materiale plastice.

a b c

Fig. 65. Execuția unor ziduri de sprijin din pământ armat

a.- montarea placilor prefabricate si fixarea benzilor de tensionare; b.- aşternerea startului de pământ;
c.-compactarea stratului de pământ

Placile montate in zid pot avea fațete cu diferite modele care se pot incadra in in mediul
înconjurător neprovocând astfel o discordantă intre zidul construit si aspectul peisagistical regiunii.
 33

Fig. 66.-Diferite fațete ale placilor folosite la ziduri de sprijin cu pământ armat
Zidurile de sprijin din beton armat au forme diferite în secŃiune transversală, dictate de
necesitatea reducerii împingerilor active şi de sporirea stabilităŃii. Pentru înălŃimi relativ mici,de până
la 3... 4 m, se recomandă zidurile tip corniere, alcătuite din două plăci: talpa şi un perete frontal, care
poate fi vertical sau uşor înclinat spre teren (fig. 67).
Se recomandă ca la alcătuirea acestora, grosimea minimă a plăcii hp să fie de cel puŃin 20 cm.
Celelalte dimensiuni rezultă din dimensionarea secŃiunilor cu solicitări maxime.Peretele frontal se
consideră încastrat în placa de bază şi încărcat cu diagrama presiunilor active.

Fig. 67 Zid de sprijin din beton armat:

a — tip cornieră; b — cu contrafort parŃial; c — cu contrafort pe toată înălŃimea;
d — cu contrafort şi placă de descărcare;
1 — perete vertical; 2 — placă de fundaŃie; 3 — pinten;
4 — contrafort parŃial; 5 — contrafort pe toată înălŃimea; 6 — placă de descărcare.
 34

Pentru a asigura zidului o mai mare stabilitate la alunecare, placa de bază este prevăzută cu
un pinten care va mobiliza în faŃa lui rezistenŃa pasivă a pămîntului. La calculul reacŃiunilor terenului
pe talpă şi în calculele de stabilitate la răsturnare şi alunecare se poate lua diagrama presiunilor active
fată de planul FDE sau faŃă de ABDE.
În cazul zidurilor de sprijin de înălŃime mai mare sunt indicate zidurile cu pereŃi transversali
sau cu contraforŃi, dispuşi în lung la o distanŃă de 2...4 m. Placa de bază şi cea frontală se consideră
ca elemente continue pe contraforŃi. Se pot realiza plăci-consolă de descărcare, care se reazemă pe
contraforŃi.
TendinŃa de industrializare a lucrărilor pe şantier impune alcătuirea şi proiectarea zidurilor de
sprijin din elemente prefabricate. Varietatea acestora este foarte mare şi rezultă din asamblarea în
mod convenabil a unor elemente prefabricate de tip: grindă, dulap,cutii de diferite forme geometrice
(fig. 68).

Fig. 68. Ziduri de sprijin din elemente prefabricate de beton armat:

a — din rigle ( l - spaŃiu ce se umple cu pământ; 2 - rigle transversale; 3 - rigle longitudinal);
b — din dulapi; c — din stâlpi şi plăci de diferite forme;
d — cutii-chesoane(1 - elemente prefabricate tip cutie umplute cu pământ; 2 - argilă bătută;
3 - umplutură drenantă; 4 - barbacană; 5 - fundaŃie monolită; 6- pinten; 7 - rigolă)

5.1.1. Măsuri constructive la executarea zidurilor

Asemanator ca şi la zidurile de sprijin din materiale pietroase şi la zidurile executate din

pământ armat si beton se impun luarea unor măsuri privind:
- protejarea coronamentului zidului;
- drenarea apelor de infiltraŃie din spatele şi din faŃa zidului;
- prevederea unor rosturi verticale de dilataŃie şi de tasare.
Coronamentul zidurilor de sprijin constituie partea cea mai expusă acŃiunii de degradare a
diverşilor factori externi, motiv pentru care se protejează prin acoperire cu dale din beton , piatră
natural sau cu placă continuă de beton de calitate superioară turnată monolit.Coronamentului i se
asigură o pantă de 1% astfel ca apele de suprafaŃă să se scurgă spre exterior.Paramentul văzut al
zidurilor din beton poate fi lăsat netratat, sau realizat dintr-un beton de suprafaŃă cu dozaj de ciment
mai ridicat, care se prelucrează prin buciardare. La ziduri care sprijină terasamentele unor căi de
comunicaŃii importante — autostrăzi, drumuri, căi ferate etc. — se obişnuieşte deseori ca paramentul
văzut să fie placat cu piatră naturală prelucrată, cu cărămidă, sau cu plăci ceramice. Înclinarea
 35

obişnuită a paramentului văzut este cuprins între .10 :1 şi 5:1, putând coborî până la 4:1. Din motive
arhitectonice sau constructive se pot realiza şi ziduri cu parament vertical.
Pentru asigurarea scurgerii apelor infiltrate în terenul din spatele zidului se execută drenuri
din piatră brută, care pot fi verticale (fig. 69 a),executate în imediata vecinătate a spatelui zidului.
In ultimul timp pentru asigurarea drenajului se folosesc si saci de geogrile sau geotextile umplute cu
material pietroase (fig. 52) care se amplasează imediat in spatele zidului dupa care se aşterne
umplutura de egalizare a taluzului de după zid.

Fig. 69. Măsuri de drenare a apelor :

a — dren vertical; (1 - placă din beton; 2 - argilă bătută; 3 - dren vertical; 4 - rigolă; 5 – barbacană);
b — dren înclinat;( 1 - dren; 2 - rigolă deschisă din beton).

LăŃimea drenului este în funcŃie de înălŃimea zidului şi de permeabilitatea terenului, variind între 50 şi
80 cm. La partea superioară şi la baza drenului se prevede câte un strat de argilă bătută, care are rolul
de a opri pătrunderea apelor de suprafaŃă în dren şi de a nu permite infiltrarea apei colectate de dren
sub fundaŃia zidului. Apa colectată se elimină prin barbacane cu diametrul de 10—15 cm, care sunt
prevăzute în zid pe lungimea sa, la 1 ... 3 m distanŃă. Apa este dirijată prin barbacane la o rigolă
deschisă, care se amenajează în faŃa zidului. În locul stratului de argilă bătută de la baza drenului
poate fi prevăzută o rigolă din beton simplu pe toată lungimea zidului.
În cazul unor infiltraŃii mai abundente şi pentru pământuri coezive este mai indicată soluŃia de
dren înclinat (fig. 69 b), evitând presiunea hidrodinamică asupra zidului, care în cazul drenului vertical
se adaugă împingerii active.
Zidurile de sprijin sunt construcŃii a căror lungime este mare în comparaŃie cu celelalte dimensiuni.
Pentru a nu se produce fisurări, din cauza temperaturii sau a unor tasări inegale, este necesar ca din

Fig. 70. Rosturi de dilataŃie şi de tasare la ziduri de sprijin:

1 - tronson zid de sprijin; 2 – rost cu bitum
 36

proiectare, respectiv la execuŃie, să se prevadă rosturi de dilataŃie şi detasare (fig. 70). La zidurile de
greutate, care sunt nearmate, distanŃa dintre rosturi este de circa 6 ... 10 m. Dacă zidurile sunt
orientate spre nord şi nu sunt expuse razelor solare în mod direct, aceasta distanŃă se poate majora
până la 15 m. În cazul zidurilor din beton armat,distanŃa dintre rosturi poate fi de 20 ... 40 m. In spatele
unor anumite tipuri de ziduri se execută umpluturi cu scopul de a mări stabilitatea acestora, iar
suprafaŃa peretelui în contactcu terenul se urmăreşte să fie cât mai rugoasă, în vederea sporirii
unghiului de frecare S.Spațiul dintre rosturi se va umple cu plăci de material plastic si bitum in
vederea etanşării si asigurării continuității aspectului exterior al fațadei paramentului.
5. 2. Contraforturi
Sunt ziduri de sprijin scurte însă puternice, executate de regulă din zidarie de piatra uscată, care se
construiesc în corpul rambleului astfei încât sa alterneze cu porțiuni de rambleu fără lucrări de sprijinire (fig.
71). Uneori contraforturile pot fi executate si prin metoda de clincherizare a pămăntului (arderea argilelor si
argilelor nisipoase, care prin aceasta îşi pierd apa şi capacitatea de a o mai absorbî).

Fig. 71 - Contraforturi din zidarie.

In general contraforturile se pot construii şi din interese peisagistice pentru a varia aspectul
rambleului si chiar a debleului.

5.3. Contrabanchete

Sunt lucrari de sprijinire care urmaresc sporirea stabilitatii rambleurilor înalte executate pe coaste.
In general, contrabanchetele (fig.72) se amenajeaza la piciorul
taluzului din piatra, pietri§ si nisip, ca sa permita scurgerea apelor.
Suprafetei superioare a contrabanchetei i se da o înclinare de 2,.,4%.

Fig. 72- Contrabancheta de sprijin a rambleului.

5.4. Piloti de sustinere

Pilotii de susținere (fig. 73) se executa din lemn impregnat, din beton armat sau din beton
turnat pe loc. Metoda se aplică in terenuri alunecatoarea în care este necesară asigurarea unei
fundații adânci şi care asigură o stabilitate a construcției (zid de sprijin ,platform drumului) Numărul,
sectiunea si adancimea lor patrundere în stratul stabil se determină prin calcul, astfel incăt sa reziste
la fortele de deplasare transmise de masa de pamant pe care o sprijină.
Daca împingerea pământului este mare şi, în consecintă, se obtin distante foarte mici între
 37

piloti, care nu se pot respecta, din punct de vedere al conditiilor de executie, se adopta solutia piloților
pe mai multe şiruri.
În ultimii ani, la consolidarea terenurilor alunecatoare au
inceput sa se utilizeze tot mai des sisteme constructive noi, alcatuite
din ranforți pe coloane forate sau pe piloti. Avantajul acestor
sisteme constă în mecanizarea executiei, reducerea volumului de
manoperă şi scurtarea duratei de executie, în comparatie cu zidurile de
sprijin şi bolțile cu pilaştri.
Fig. 71. Sprijinirea terasamentelor.
cu piloți

6. Construcții şi amenajări pentru apărare şi împotriva avalanşelor de zapada

In regiunile de munte situate la altitudini de peste 1000 m şi cu versanți puternici înclinati

(pante peste 60%), apare pericolul avalanşelor de zăpadă. Apărarea sectoarelor de drum amenințate
de avalanşe se realizează prin construcții şi amenajari care au scop de prevenirea producerii
avalanşelor sau evitarea lor .
În general avalanşele se produc in zonele lipsite de vegetație dincolo de limita superioara a
startului vegetației alcatuită din păduri şi subarborete şi anume in golul alpin.
Dintre lucrările de prevenire şi combaterea avalanşelor , împadurirea este mijlocul cel mai
eficace si de lunga durată cu cheltuielile cele mai reduse.Însă lucrările de împădurire ,până la
maturitatea arborilor şî obținerea unui parapet natural, trebuiesc insotite in prealabil de amenajari şi
construcții de stabilizare a stratului de zăpada superior care prin detaşare si alunecare provoacă
formarea avalanşelor.
Combaterea avalanşelor se realizează printr-o gamă
de lucrări de protecție active şi lucrări de protecție pasivă.
Lucrările de protective activă presupun stabilizarea
stratului de zăpada împiedicând prin aceasta declanşarea
avalanşei.Aceste pregatiri se executa in golul alpin,in
zonele de formare a avalşelor , pe toata suprafața
versantului aflat in amonte şi în imediata apropiere a
drumului.
Din categoria acestor lucrari fac parte construcțiile si
amenăjarile pentru reținerea,frânarea şi depozitarea
zăpezii cum sunt:amenajări de terase : baraje de zidărie ,
Fig, 72 - Greble paraavalanşe(dupa B. Alexa): elemente de beton prefabricat,greble,plase. O largă
a - grebIă metalica (rigida); b - grebIă din plasă de sârmă utilizare o au greblele paraavalanşe care pot fii rigide,
 38

elastice , penetrabile si care de regula se monteaza pe curba de nivel în râânduri paralele continui sau
alternante (fig.72).
ie pasiv
Lucrările de protecție pasivă admit producerea avalanşei şi urmăresc
resc procesul de formare şi
desfaşurare a acestora. Se amplaseaza imediat dupa zona de formare a avalanşei,
ava în culoarul de
scurgere al acesteia, in amonte de drum sau chiar in ampriza lui.Din
Din gama de construcții
construc pasive se pot
aminti urmatoarele lucrări:
-Frânarea
Frânarea şi disiparea avalanşei declanşate
care se realizeaza cu ajutorul conurilor de frânare
amplasate pe mai multe rânduri , alternativ şi care
intercepteaza curentull avalanşei disipând energia
cinetică(fig.73)
- Lucrările de frănare şi depozitare a avalanşei
se utilizează în cadrul culoarelor inguste şi de scurtă
lungime.Aceste se prezinta sub forma unor baraje de
frânare şii depozitare executate din diferite materiale
rigide şi elastice (fig 74)
Fig. 73 - Con de frânare din anrocamente si
zidărie uscată (dupa B. Alexa).

Fig. 74 - Baraje
Bara de frănare şi depozitare
(dupa B. Alexa):
a – din zidariede piatra cu mortar de ciment;
b - din stâlpi
lpi de beton cu şine de C.F.R;
c - din stâlpi
pi de beton şi anvelope din cauciuc;
d - din cabluri.

Lucrările pentru
ru devierea ava
avalanşelor constau din ziduri masive din pământ,
p zidărie sau beton
executate pe ambele părti
rti ale culoarului de avalan
avalanşe şi care limitează zona de scurgere a acestora
dirijându-le către terenuri goale sau în contrapantă.Se pot amenaja diguri de deviere amplasate pe o
singura parte, la iesirea din culoarul propriu
propriu-zis
zis al avalansei, care se amplasează oblic fată de
direcția
ia de scurgere a avalanşei, cu un unghi de pană la 30° (odata cu rnărirea unghiului de deviere,
construcția tinde sa se transforme
orme într
într-un baraj).
O alta forma constructie folosită pentru apărare sunt copertinele care imbracă întregul drum
în continuarea coridorului de alunecare a avalanşei realizând o apărare absolută. Amplasarea lor se
 39

Fig. 75.Copertina
face peste drumul afllat in versant pentru ca zapada adunatădin avalanşă să aibă loc suficient de
depozitare, iar panta terenului sa fie cât de mare.Deasemenea, copertina trebuie sa depăşească in
lungime (în lungul drumului) lățimea culoarului propriu-zis de alunecare a avalanşei, pentru a nu fi
obturată, iar timpanele laterale sa fie suficient de înalte (1,5...2,5m) şi eventual prelungite cu diguri de
canalizare a avalanşei Înspre amonte.
O copertină bine proiectată şi amplasată corespunzator poate funcționa ca o trambulină
aruncând şi eliberând cu eficacitate înspre aval cantițătile mari de zăpadă antrenate de avalanşa fără
să periclite circulația pe drum si fără să producă pagube drumului.