Mai mult, structura activităţii de mentenanţă s-a schimbat continuu, constatându-
se o dezvoltare a activităţii de supraveghere a stării tehnice a autovehiculelor, cu perioada
iniţială, când numărul defecţiunilor apărute în timpul rodajului sunt relativ mari; perioada normală (utilă) de viaţă, când defecţiunile sunt reduse ca număr şi întâmplătoare; perioada finală, când numărul defecţiunilor datorate fenomenelor de uzură sau îmbătrânire cresc suficient de mult.
Sisteme de mentenanță a autovehiculelor
Obiectivul principal al activității de mentenanță, care constituie de fapt funcția
sistemului de mentenanță, este menținerea indicatorilor de calitate și, în primul rând, a capacității de funcționare a sistemelor tehnice. Prezintă importanță, fluxul de informații din sectorul dementenanță către sectorul de cercetare – proiectare, unde se iau măsuri de reproiectare a componentelor pentru a crește fiabilitatea și mentenabilitatea autovehiculului, dar și de reproiectare a sistemului de mentenanță. În conformitate cu terminologia stabilită, în esență, orice sistem de mentenanță a autovehiculelor trebuie să indice: când, unde și de către cine se vor executa intervențiile tehnice; care sunt relațiile dintre sferele de cercetare, fabricare și exploatare – mentenanța; care este rețeaua de unități service constituită pe principiul sistemului respectiv; cum se repartizează întregul volum de lucrări de mentenanță pe diferite categorii de unități care execută aceste lucrări.
Sistemele de mentenanță trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
să permită programarea intervențiilor tehnice sub aspectul termenelor, volumului
de lucrări și cheltuielilor; să evite scoaterea pe neașteptate din funcțiune a autovehiculelor; să asigure reducerea timpului de imobilizare a autovehiculelor; să nu admită executarea de lucrări de mentenanță inutile, nereclamate de starea tehnică reală a autovehiculelor.
În funcție de criteriul timp, sistemele de mentenanță a autovehiculelor se clasifică
astfel: sistemul de mentenanță dupăa necesitate; sistemul de mentenanță cu planificare rigidă; sistemul de mentenanță cu controale periodice; sistemul de mentenanță preventiv planificat; sistemul de mentenanță predictiv.
Pentru a se putea realiza o comparare eficientă a sistemelor de mentenanță,
trebuiesc avute în vedere principalele categorii de indicatori de apreciere a activității de mentenanță: indicatori tehnici (de disponibilitate, de fiabilitate și de eficiență a timpului de funcționare) și indicatori economici (curenți și bugetari). Caracteristica esențială a sistemului de mentenanță după necesitate este aceea că intervențiile tehnice se execută numai atunci când autovehiculul cade, adică nu mai poate funcționa. Capacitatea de funcționare a autovehiculului va fi refăcută parțial prin intervențiile tehnice executate cu ocazia remedierii defecțiunilor curente și a căderilor.
Figura . Schema executării
intervențiilor tehnice potrivit sistemului de mentenanță după necessitate
Potrivit acestui sistem, intervențiile tehnice, care sunt de complexitate diferită, se
execută atunci când apar defecțiunile, adică după perioadele de funcționare diferite t 1, t2, t3, etc. Prin aceste intervenții tehnice se reface numai în parte starea tehnică a autovehiculului, deoarece se remediază, de obicei, numai defecțiunile care au determinat oprirea acestuia. Uzurile și defecțiunile latente ale altor componente ale autovehiculului nu fac, de regulă, obiectul intervențiilor tehnice executate după necesitate. Durata de funcționare efectivă a autovehiculului Te, în acest caz, este mai mare decat în situația când nu se execută intervenții tehnice, dar rămane întotdeauna mai mică cu mult față de cea posibilă Avantajul principal al acestui sistem constă în extrema sa simplitate: nu necesită stabilirea unor termene precise de efectuare a interven țiilor tehnice și nici planificarea lor. Dezavantajele sistemului sunt: scoaterea pe neașteptate din producție a autovehiculelor, ceea ce pune sub semnul incertitudinii realizarea sarcinilor de producție; imposibilitatea planificării intervențiilor tehnice ca volum de lucrări, termene de execuție și volum de cheltuieli, deoarece nu se cunoaște din timp momentul aparițtiei defecțiunii; durata de imobilizare a autovehiculelor este mare, deoarece necunoscându-se termenele de execuție a intervențiilor tehnice și complexitatea lor, nu se poate efectua din timp pregătirea necesară; capacitatea de funcționare a autovehiculului va fi refăcută parțial, deoarece se remediază, de obicei, numai defecțiunile care determină oprirea acestuia, creându- se premisele unei defectări în lanț; nu oferă informații privind gradul de uzură al autovehiculului; nu asigură o funcționare garantată a autovehiculului în exploatare, deoarece fiabilitatea devine aleatoare. Sistemul s-a aplicat în perioada de început a mașinismului, când nu se cunoșteau legitățile comportării autovehiculelor în exploatare și nu se putea stabili gradația și succesiunea intervențiilor tehnice. Datorită dezavantajelor, acest sistem nu se mai folosește astăzi ca sistem de bază, ci ca o completare la sistemele moderne.
Eficiența economică a sistemului de mentenanță după necesitate se poate pune în
evidență prin comparație cu situația când la autovehicule nu se execută intervenții tehnice, durata de funcționare a acestora crescând cu 2…5 ani. Sistemul de mentenanță cu planificare rigidă este diametral opus celui precedent și constă în aceea ca intervențiile tehnice se execută potrivit unei planificări prealabile, prin care se stabilesc termenele și volumul de lucrări pentru fiecare în parte. Autovehiculele sunt scoase obligatoriu din exploatare după anumite perioade de funcționare, iar intervențiile tehnice sunt executate indiferent de starea tehnică reală. Conform acestui sistem capacitatea de funcționare a autovehiculului este readusă la valoarea normală prin intervenții tehnice de diferite grade, executate la termene fixe stabilite anticipat. În această situație, scoaterea din funcțiune pe neașteptate a autovehiculului este exclusă sau, în cazul cel mai rau, foarte rară, iar durata de funcționare Te a autovehiculului crește până aproape de limita posibilă.
Figura . Schema executării intervențiilor
tehnice potrivit sistemului de mentenanță cu planificare rigidă
Avantajele sistemului sunt:
planificarea exactă a termenelor de scoatere a autovehiculelor din exploatare în
vederea executării lucrărilor de mentenanță; evitarea scoaterii pe neașteptate din funcțiune a autovehiculelor; reducerea duratei de imobilizare specifice a autovehiculelor pentru executarea lucrărilor de mentenanță; pregătirea din timp a producției; asigura un nivel de fiabilitate și operativitate corespunzătoare între două intervenții tehnice succesive.
Dezavantajele sistemului sunt:
intervenția tehnică nu se realizează în funcție de gradul de uzură real, existând posibilitatea înlocuririi unor subansamble care mai pot funcționa; creșterea nejustificată a volumului de lucrări, a consumului de piese de schimb și materiale și a cheltuielilor pentru lucrări de mentenanță; creșterea timpului total de imobilizare a autovehiculelor. Datorită acestor dezavantaje, sistemul este neeconomic și aplicarea generalizată a lui a încetat de mult timp. În prezent, sistemul este aplicat în condiții mulțumitoare la aeronave, mașini de luptă și utilaje care necesită siguranță mare în funcționare pentru o perioadă dată. Eficiența economică a sistemului se stabilește în comparative cu situația când nu se execută intervenții tehnice sau cu sistemul de mentenanță după necessitate. Această strategie este avantajoasă, din punct de vedere economic, în perioada de început a exploatării autovehicului, când uzura este mica și numărul de defecțiuni redus. Sistemul de mentenantă cu controale periodice, se reduce în esență la verificarea periodică a parcului de autovehicule de către o comisie tehnică și la stabilirea, cu această ocazie, a tipul intervenției tehnice, volumului manoperei, cantității de piese de schimb și materiale necesare, costului prealabil al interventiei tehnice și a termenelor de executare a lor. Potrivit acestui sistem, nu se face planificarea prealabilă a intervențiilor tehnice, ci numai a datelor controalelor periodice. În figura urmatoare se prezintă schema refacerii capacității de funcționare a autovehiculului potrivit sistemului de mentenanță cu controale periodice. Intervențiile tehnice se execută la intervale neegale, diferă ca volum de lucrări și au un evident caracter preventiv. Capacitatea de funcționare, cu unele oscilații, este menținută în zona de funcționare normală, dar la un nivel mai scăzut decăt în cazul sistemului cu planificare rigidă. Duratele de funcționare ale autovehiculului între intervențiile tehnice stabilite de comisie nu sunt egale, datorită aproximației cu care se stabilește starea tehnică și datorită exploatării neuniforme în timp a autovehiculului.
Figura . Schema executării intervențiilor
tehnice potrivit sistemului de mentenanță cu controale periodice Durata efectivă de funcționare Te a autovehiculului este mai mare decât în cazul sistemului de mentenanță după necesitate și mai mică decât în cazul sistemului de mentenanță cu planificare rigidă. Ultima situatie se explică prin faptul că în cazul sistemului cu planificare rigidă intervențiile tehnice, fiind în mare masură forțate și preventive, asigură o durată de funcționare mai mare decât în cazul sistemului cu controale periodice, unde intervențiile tehnice au un caracter preventiv mai pronunțat, iar succesiunea lor este stabilită cu multă aproximație. Avantajele sistemului sunt: evitarea ieșirii pe neașteptate din funcțiune a autovehiculelor; reducerea volumului de lucrări de mentenanță; reducerea volumului de piese de schimb și materiale necesare executării lucrărilor de mentenanță; reducerea manoperei și scăderea cheltuielilor cu lucrările de mentenanță. Ca dezavantaj, se menționează faptul că prin aplicarea acestui sistem nu se stimulează menținerea în bună stare a autovehiculelor, deoarece nu este asigurată programarea pe termen lung a intervențiilor tehnice și normarea perioadelor de funcționare dintre acestea. Datorită acestor neajunsuri, aplicabilitatea sistemului s-a restrâns continuu, fiind valorificat în prezent în cadrul sistemului de mentenanță preventiv planificat. Eficiența economică a sistemului rezultă din evitarea executării de lucrări de mentenanță nejustificate și din reducerea volumului de lucrări în ansamblu. Sistemul de mentenanță preventiv planificat, reprezintă în sine un sistem mixt care include părțile avantajoase ale sistemelor precedente, devenind, în felul acesta, deosebit de eficient. În cadrul acestui sistem, constructorul de autovehicule stabilește pentru fiecare tip de autovehicul, pe baze științifice rezultate din urmărirea în condiții de exploatare a autovehiculelor și pe baza calculelor de prognozarea a uzurii pieselor, nomenclatura și ciclul intervențiilor tehnice, periodicitatea lor și volumul de lucrări obligatorii pentru fiecare intervenție tehnică. În figura următoare este reprezentată schematic influența intervențiilor tehnice preventive și corective asupra stării tehnice a unui autovehicul în cazul sistemului de mentenanță preventiv planificat. După cum rezultă din grafic, intervențiile tehnice preventive se execută după o planificare rigidă, reparațiile curente se execută după necesitate, iar reparațiile capitale se execută după o planificare elastică ce cuprinde verificarea prealabilă a stării tehnice.
Figura . Schema executării intervențiilor
tehnice potrivit sistemului de mentenanță preventive planificat
Durata de funcționare efectivă Te a autovehiculului este foarte apropiată de cea
posibilă. Teoretic, această durată poate fi prelungită foarte mult prin repetarea ciclurilor de intervenții tehnice preventive și corective. Practic, această durată corespunde momentului când reparația capitală devine nerentabilă. Avantajele sistemului sunt: - conducerea știintifică, pe bază de plan, a activității de mentenanță; evitarea scoaterii din funcțiune, pe neașteptate, a autovehiculelor; mărirea duratei de funcționare efective a autovehiculelor; executarea integrală a intervențiilor tehnice preventive prevăzute, la termene stabilite și în volumul prescris. Dezavantajele sistemului sunt: există un procent foarte mare de cazuri în care lucrările de mentenanță ce se execută se dovedesc a fi inutile, neducând la descoperirea defecțiunilor sau premiselor de defecțiuni, agregatele verificate fiind în perfectă stare de funcționare; efectuarea unor cheltuieli inutile determinate în special de manopera utilizată pentru efectuarea în totalitate a lucrărilor prescrise, iar în stoc trebuie să avem piese de rezervă care pot să nu fie imediat necesare. Deși actualul system de mentenanță a autovehiculelor si-a dovedit practica destul de elocvent eficacitatea, prin caracterul preventive al lucrărilor ce se execută și prin remedierea din timp a unor defecțiuni sau începuturi de defecțiuni, el prezintă totuși dezvantajul că există un procent foarte mare de cazuri în care lucrările de mentenanță ce se execută se dovedesc a fi inutile, neducând la descoperirea defecțiunilor sau premizelor de defecțiuni, agregatele verificate fiind în prefectă stare de funcționare. Această situație duce la efectuarea unor cheltuieli inutile determinate în special de manopera utilizată pentru efectuarea în totalitate a lucrărilor, iar în stoc trebuie să avem piese de rezervă care pot să nu fie imediat necesare. Un concept mai recent este cunoscut sub numele de mentenanța în funcție de stare, unde decizia de oprire a autovehiculelor pentru executarea lucrărilor de mentenanță se ia în funcție de starea sa tehnică, atunci când s-a depășit un punct predeterminat. Deci lucrările de mentenanță au loc în momentul în care s-a dovedit precis că există un defect și că, dacă nu se va remedia, rezulta o avarie, cu distrugerea probabilă a altor organe de mașini și dereglarea activității. Problema este, desigur, de a determina starea internă a autovehiculului în timpul funcționării sale. Prin noțiunea de mentenanță funcționala se are în vedere dependența operațiilor fizice, activităților de pe un anumit nivel de cele aflate pe nivelul anterior, similar unei corelații matematice. Obietcivul principal al mentenanței în funcție de stare, constă în realizarea unui system de conducere, organizare, coordonare și urmărire a activităților de mentenanță și de reducere a cheltuilelilor aferente, utilizând analiza tehnico-economică pe toată perioada de exploatare, în scopul asigurării siguranței în funcționare a autovehiculelor. Pentru modelarea matematică a mentenanței în funcție de stare, se are în vedere faptul că, în cadrul intervențiilor tehnice, calitatea reprezintă sinteza stării funcționale a fiecărui autovehicul la un moment dat, care poate fi comparată cu starea de bună funcționare, corespunzătoare fiecărui autovehicul. Asigurarea condițiilor pentru o funcționare corectă, fără avarii, a autovehiculelor are drept obiective: să asigure la nivelul prevăzut de constructor fiabilitatea funcțională a sistemelor, în condițiile unui consum rational de material și manoperă; să garanteze efectuarea lucrărilor și operațiilor necesare într-un timp minim și la o calitate corespunzătoare, dispunând de o dotare tehnică și tehnologică la un nivel care să corespundă celor mai mari exigențe actuale, în condițiile unei eficiențe maxime a investițiilor alocate în acest scop; proiectarea procesului tehnologic pentru lucrările de mentenanță să fie realizata astfel încât să se asigure întregul volum al documentației elaborate un caracter concret, accesibilitate și utilitate maximă, pentru a se putea aplica la toate nivelurile de conducere și operare. Pentru a se putea realiza obiectivele fundamentale ale mentenanței, în condițiile menționate, trebuie promovată o strategie unitară și eficientă pe tot parcursul desfășurării activității de exploatare, care vas ta la baza formulării și aplicării deciziilor conducerii sistemului, prin funcțiunile sale de comandă, reglare și control. Datorită acestor aspecte, în procesul tehnologic al lucrărilor de mentenanță, se impune introducerea unor sisteme rapide și eficace de diagnosticare, pentru verificarea și aprecierea stării tehnice a autovehiculelor, în vederea asigurării unei fiabilități operaționale înalte, care să nu dea un diagnostic post factum, care este neeconomic și adesea îngreunat de suprapunerea unor cauze și fenomene în stadiile finale ale defecțiunii. În această categorie intră sistemul de mentenanță predictiv, care este la ora actuală singurul sistem de mentenanță veritabil și eficient. Acest sistem derivă din sistemul de mentenanță cu controale periodice și constă în executarea intervențtiilor tehnice atunci când o serie din parametrii testați (turația, temperatura, presiunea, debitul, nivelul vibrațiilor, consumul de combustibil etc.) indică un început de funcționare necorespunzătoare a autovehiculului. Termenul predictiv este legat de procesul de mentenanță și generează un nou sistem, putând fi o extindere a conceptului de mentenanță preventivă. Strategia acestui sistem se bazează pe elemente noi, spre deosebire de mentenanța la intervale regulate de timp (mentenanța preventivă). Noul sistem de mentenanță, urmărește continuu sau intermitent (dar cu urmărirea evoluției parametrului măsurat în timp, ceea ce nu se face în cadrul mentenanței preventive) parametrii a căror evoluție ar putea genera sau atesta o defecțiune. Astfel, mentenanța depinde de starea momentană a autovehiculului, stare permanent monitorizată. În literatura de specialitate, această monitorizare este cunoscută sub denumirea de condition monitoring. Gama de procedee utilizată se bazează pe urmărirea parametrilor care, la depășirea unor valori predeterminate, generează sau atestă defecțiuni. Sistemul presupune aplicarea unor senzori și efectuarea unor analize ale datelor tehnice în scopul stabilirii momentelor când performanțele autovehiculelor sau ale componentelor acestora încep să aibă o evoluție negativă, prevestind apariția unor defecțiuni care pun în pericol funcționarea autovehiculului, conferind mentenanței predictive o eficiență tehnico-economică deosebită. Sistemul de mentenanță predictiv reprezintă un nou concept de organizare a activității de mentenanță, aplicat relativ recent în domeniul autovehiculelor datorită avantajelor pe care le prezintă: cunoașterea permanentă a gradului de uzură a sistemelor și subsistemelor; executarea intervențiilor tehnice în momentul în care gradul de uzură a atins valorile maxime admisibile și numai la un organ sau subsistem; identificarea precisă a elementului defect, cu rezultatul reducerii costului intervenției (prin eliminarea demontărilor nejustificate) și reducerii perioadei de imobilizare; evaluarea precisă a resursei disponibile, precum și păstrarea parametrilor funcționali la valorile prescrise în documentația tehnică; reducerea numerică a personalului tehnic; asigurarea menținerii constante a disponibilității operative, ceea ce contribuie și la creșterea încrederii personalului în fiabilitatea autovehiculelor din dotare; eliminarea pericolului defectării aleatoare a autovehiculelor; reducerea stocurilor de materiale.
3. Bibliografie
1 A. Boroiu Fiabilitatea și mentenabilitatea automobilelor, Editura
Universității din Pitești, 2001 2 C. Deneș Fiabilitatea și mentenabilitatea sistemelor, Suport de curs. Sibiu, Editura Universității Lucian Blaga, 2006 3 C. Manea, M. Stratulat Fiabilitatea și diagnosticarea automobilelor, București, Editura Militară, 1982 4 C. Militaru Fiabilitatea și precizia în construcții de mașini, București, Editura Tehnică 1987 5 V. Panaite, M.O. Popescu Calitatea produselor și fiabilitatea, București, Editura Matrix Rom, 2003 6 Gh. Vodă, Al. Isac Maniu Fiabilitatea – șansă și risc, București, Editura Tehnică, 1986 7 I. Verzea Managementul activității de mentenanță, Editura Polirom, Iași, 1990