PREZENTAREA CONSTRUCTIV FUNCŢIONALĂ A APARATELOR DE TIP

COLOANĂ

În industria chimică, în majoritatea cazurilor, în aparatele de tip coloană au loc

procese de transfer de substanţă (adsorbţie, desorbţie, chemosorbţie, rectificare, extracţie,
absorbţie), motiv pentru care ideea de tip coloană este asociată cu transferul de substanţă
sau de masă.
În general, aparatul de tip coloană este cilindric cu acelaşi diametru interior sau cu
diametre interioare diferite pe înălţimi (fig.2.1). Un aparat de tip coloană este construit
din următoarele părţi principale: corpul coloanei, inclusiv sistemul de rezemare;
echipamentul sau amenajările interioare; echipamentul cu amenajări exterioare.
Corpul coloanei (aparat de tip recipient) se realizează prin sudarea din virole
(cilindrice sau tronconice) sau se asamblează din virole (sudate sau turnate) prevăzute cu
flanşe.
Coloana se rezemă pe o virolă suport (coloana autoportantă) pe suporturi laterale
sau este rezemată la diverse nivele. Corpul coloanei se realizează din materiale
corespunzătoare condiţiilor de lucru, ţinând seama de tehnologia de fabricare posibil de a
fi aplicată.
Interioarele coloanei au drept scop realizarea procesului fizic sau fizico-chimic
propus. Acestea depind de tipul procesului fizic sau chimic care are loc în utilaj şi trebuie
să satisfacă, prin formă şi dimensiuni, condiţiile pentru realizarea optimului funcţional.
Exterioarele coloanei au drept scop deservirea elementelor funcţionale ale
coloanei (armături), accesul la gurile de vizitare şi control. Acestea sunt constituite din:
scări, platforme, dispozitive de ridicat.
Aparatele de tip coloană ating astăzi înălţimi de peste 100m şi diametre de peste
15m. Grosimea peretelui coloanei în anumite condiţii de fracţionare poate ajunge la
20mm şi chiar mai mult.
Aparatele de tip coloană se montează în instalaţie fie independent fie în grup. În
acest din urmă caz coloanele pot avea fundaţii independente sau fundaţie comună. La fel,
platformele de deservire pot fi comune sau individuale.
 La coloanele montate în grup, care necesită deservire la multe nivele, în locul
platformelor prinse în corpul coloanei, se utilizează o construcţie metalică independentă
(ca o schelă), care cuprinde toate coloanele, pe laturi şi pe înălţimi. Pe partea exterioară,
coloana este prevăzută cu inele şi cleme pentru fixarea izolaţiei termice.

Fig.2.1. Aparat tip coloană

1,2,3 - tronsoane cilindrice ale corpului coloanei; 4,5 - tronsoane tronconice ale
corpului coloanei; 6 - fundaţie; 7 - suport de rezemare; 8,9,10 - platforme; 11,12,13,14,15
- racorduri; 16 - izolaţie termică.
 PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE AL APARATELOR DE TIP COLOANĂ
PENTRU PROCESELE DE TRANSFER DE SUBSTANŢĂ

În majoritatea cazurilor coloanele pentru procesele de transfer de substanţă sau de

masă, lichidul curge de sus în jos sub acţiunea gravitaţiei, iar gazul de jos în sus, sub
influenţa presiunii. Interioarele coloanelor au drept scop crearea şi mărirea la maxim a
suprafeţei de contact între faze. În acest scop: se umple coloana cu corpuri de umplere,
peste care curge lichidul supus prelucrării (coloane cu umplutură), sau se pulverizează
lichidul; se compartimentează coloana pe înălţime, cu ajutorul unor talere, pe care are loc
fie barbotarea gazului prin lichid (coloane cu fracţionare cu regim de barbotare), fie
pulverizarea lichidului de către gaz (coloană cu fracţionare in regim de picături sau de
pulverizare).
În coloanele cu umplutură sau cu pulverizare, contracţia celor două faze variază
continuu pe înălţime. În coloanele cu talere, variaţia concentraţiei fazelor se face în
trepte, ale căror număr este egal cu cel al talerelor. Se întâlnesc şi coloane mixte, cu
umplutură şu cu talere (exemplu: în industria sodei caustice, pentru recuperarea CO2 şi
NH3).
În cele ce urmează vor fi tratate interioarele coloanelor destinate proceselor de
transfer de substanţă. Nu vor fi tratate probleme legate de cazul numărului de talere
teoretice.
În fig. 2.2. sunt prezentate cele două tipuri de coloane (cu umplutură şi cu talere).
La interiorul coloanei cu umplutură se află un număr de grătare pe care se aşează câte un
strat de corpuri de umplere. Lichidul „L” trece prin aceste straturi, curgând de sus în jos.
Gazul G sau vaporii V trec de jos în sus prin stratul de umplutură şi ies cu
compoziţia G1. Coloanele cu talere sunt prevăzute cu talere situate la o anumită distanţă,
H, între ele.
Lichidul trece de sus în jos de la un taler la altul, iar gazul de jos în sus; pe taler se
schimbă compoziţia lichidului şi a gazului.
Construcţia interiorului coloanei urmăreşte mărirea la maxim a suprafeţei de
contact dintre faze. Umplutura şi talerele au în esenţă acest rol. Lichidul şi vaporii (sau
gazele) circulă în general în contracurent.
 Fig.2.2. Tipuri de coloane
Schiţa de principiu a aparatelor de tip coloană:
a – cu umplutură: 1-corpul coloanei; 2-straturi de corpuri de umplutură; 3-suporrt
de rezemare; 4-dispozitiv de rezemare;5-grătar; 6-taler pentru distribuirea uniformă a
gazului pe secţiune; 7-dispozitiv de stropire; 8-grătar limitator de strat;
b – cu talere: 1-corpul coloanei; 2-talere; 3-virolă de rezemare.

ECHIPAMENTUL INTERIOR AL APARATELOR DE TIP COLOANĂ

COLOANE CU UMPLUTURĂ

La aceste coloane transferul de substanţă are loc pe suprafaţa peliculei de lichid

formată pe corpurile de umplere între lichid şi vapori (gaze). Datorită principiilor de
funcţionare, coloanele cu umplutură nu sunt adecvate pentru a lucra cu gaze sau lichide
impurificate.
Impurităţile pot astupa spaţiile libere ale umpluturii, ceea ce ar determina
creşterea accentuată a rezistenţei hidraulice a umpluturii şi micşorarea, în timp, a
eficacităţii coloanei. În coloanele cu diametrul interior Di ≥0,8 m, pe anumite porţiuni,
gazele (vaporii) şi lichidul pot circula pe secţiuni diferite, fără a veni în contact, ceea ce
micşorează eficacitatea separării. Deoarece la peretele coloanei volumul de goluri este
maxim, lichidul are tendinţa să se deplaseze în lungul peretelui; zona centrală va fi în
acest caz insuficient udată. Pentru a obţine, totuşi, o eficacitate a separării
corespunzătoare este necesară organizarea raţională a regimului de lucru al coloanei. În
acest scop, pe înălţimea umpluturii sau între cele două straturi distincte de umplutură se
prevăd dispozitive (talere) de redistribuire care aduc lichidul spre zona centrală a
umpluturii. Umplutura se pune pe toată înălţimea coloanei sau această coloană se
tracţionează. Ultima variantă constructivă se adoptă atunci când, datorită greutăţii
umpluturii, dimensiunile grătarelor ar urma să fie prea mari, sau când construcţia ar fi
puternic solicitată în zona asamblării grătarului cu corpul coloanei.
La coloanele de adsorbţie, în partea inferioară a coloanei, se prevăd dispozitive
pentru uniformizarea circulaţiei gazelor. Sub grătarul stratului de umplutură, în zona de
evacuare a lichidului, se prevede, de exemplu, un taler cu clopote, care are rolul de a
egaliza viteza gazelor pe secţiunea coloanei.
Corpurile de umplere şi umpluturi. Corpurile de umplere trebuie să aibă: suprafaţa
specifică, σ mare volum liber, V1 mare, densitate în vrac mică, rezistenţă la coroziune
faţă de substanţele prelucrate, rezistenţă la compresiune şi cost redus.
Corpurile de umplere pot avea formă regulată sau neregulată. Pentru umplutură se
poate utiliza orice material (chimic sau mecanic) în condiţiile mediului de lucru din
coloană.
Aşezarea corpurilor de umplere se poate face ordonat sau în vrac.
Materialele de construcţie pentru corpurile de umplutură sunt: materiale ceramice,
materiale plastice, lemn, metal, cuarţ, cocs, fibre de sticlă, grafit.
Corpurile de umplere metalice se obţin prin turnare sub presiune sau din
platbandă, iar cele din material plastic se realizează prin injectare. Pentru a obţine
caracteristici mecanice mai bune se utilizează ca material de umplutură fibre de sticlă în
loc de talc, sau fibre de azbest. Utilizarea unor stabilizatori adecvaţi permit menţinerea în
timp a caracteristicilor fizice şi chimice ale corpurilor de umplere din materiale plastice.
Corpurile de umplere de formă regulată se caracterizează prin eficacitate relativ
mare. Se consideră că:
dacă este necesară o cădere de presiune Δp şi când nu se impune un grad mare de
separare se utilizează umpluturi mai ieftine: inele Rasching, Lessing, Pall, sei Berl şi
Intalox;
la prelucrarea unor cantităţi mari de substanţă cele mai potrivite sunt umpluturile
din site profilate, plăci paralele şi din fibre de sticlă;
la separarea componentelor cu volatilităţi apropiate sunt mai potrivite umpluturile
de mare eficacitate: inele Dixon, inele Hy-Pak, rulouri din bandă de plasă de sârmă,
demistere.
Dimensiunea cea mai economică a corpurilor de umplere se găseşte în jur de 50
mm.
Umplutura metalică se utilizează în cazul în care este posibilă depunerea de
sediment şi este necesară curăţirea repetată a coloanei, în coloane care funcţionează sub
vacuum. Umplutura ceramică se utilizează când nu este necesară curăţirea deasă a
coloanei, precum şi la prelucrarea mediilor corozive. Grafitul, sticla şi materialele
plastice se utilizează la prelucrarea produselor agresive.
Elemente componente specifice coloanei cu umplutură
Suporturi pentru umplutură
Stratul de umplutură, în coloană, este susţinut de suporturi plane sau ondulate.
Acestea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să reziste la coroziune şi la
greutatea umpluturii şi lichidului şi să aibă o secţiune liberă care să nu permită căderea
corpurilor de umplutură; să se monteze şi să se demonteze uşor.
Suportul în formă de grătar din placa perforată nu are secţiunea liberă a suportului
pentru corpurile de umplutură mai mare sau cel puţin egal cu secţiunea liberă a
umpluturii, motiv pentru care nu este utiliza5t în construcţiile moderne (fig.2.3.a).
 În prezent se utilizează grătare şi suporturi cu suprafaţa plană executată din
platbande distanţate cu bucşe prin care trec tiranţii de solidarizare a platbandelor
(fig.2.3.b) sau din platbande sudate în interiorul unui inel metalic (fig.2.3.c).

Fig.2.3. Suporturi pentru umplutură

Suporturile ondulate se realizează din oţel, aluminiu, material ceramic, material
plastic armat. La coloanele cu diametru mare, în vederea unei montări uşoare suporturile
pentru umplutură se realizează din 2…7 segmente. Acestea pot fi montate pe grinzi
transversale executate din laminate.
Dispozitive pentru redistribuirea lichidului
Spre a asigura contactul optim între fazele aflate în coloană este necesară evitarea
formării de canale verticale prin care să aibă loc scurgerea preferenţială a fluidelor.
Acestea se obţin prin repartizarea uniformă a fazei lichide pe suprafaţa umpluturii
şi prin fracţionarea umpluturii în straturi de înălţime mică, între care se intercalează
dispozitive pentru colectarea şi redistribuirea lichidului (fig.2.4.). Acestea trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii: să nu îngusteze simţitor secţiunea aparatului, să
asigure distribuirea uniformă a lichidului şi să nu fie complicate din punct de vedere
funcţional.(fig.2.4.a). Ca dispozitive de colectare şi redistribuire se utilizează conuri cu
găuri ştanţate, buzunare inelare, talere speciale ş rozete.
La conurile cu găuri ştanţate (fig.2.4.b) lichidul, care se scurge pe pereţii coloanei,
este dirijat către centrul acesteia. În dreptul conului 2, viteza vaporilor se măreşte, fără a
deranja prea mult funcţionarea coloanei datorită prezenţei găurilor 3.
Buzunarele inelare (fig.2.4.c), relativ înguste, sunt prevăzute cu 3…6 ţevi, prin
care lichidul colectat este adus spre centrul coloanei.

Fig.2.4. Dispozitive pentru colectare şi redistribuire a lichidului

Astfel se asigură o cădere de presiune minimă a ansamblului redistribuitor –
suport pentru umplutură, ca urmare a neîntrepătrunderii traiectoriilor lichidului şi
vaporilor.
Racorduri specifice
Racordurile prin care se introduc vaporii în coloană trebuie astfel concepute încât
să împiedice intrarea directă în ele a lichidului. Acestea se taie înclinat faţă de axă
(fig.2.5.a)sau se prevăd cu o degajare în partea inferioară şi cu capac frontal (fig.2.5.b).
Racordurile talerelor de distribuţie sau de redistribuire a vaporilor sau gazelor se acoperă
cu capace.
 Fig.2.5. Racordurile talerelor

Racordurile pentru ieşirea vaporilor sau gazelor nu trebuie să permită trecerea mai
departe a picăturilor antrenate în curentul de vapori sau de gaz. În acest scop în calea
vaporilor se prevăd separatoare de picături sau în jurul intrării în racord se prevăd
buzunare deschise în partea superioară (fig.2.6.). Racordurile pentru ieşirea fazei lichide
trebuie să permită trecerea debitului, dar să împiedice trecerea vaporilor sau a gazelor. La
aparatele care funcţionează la presiune mică se utilizează închizătoare hidraulice simple.
La presiuni mari în coloană se utilizează închideri hidraulice din ţeavă în formă de U.

Fig.2.6. Racord special

Construirea coloanelor cu umplutură

Înălţimea coloanei şi forma constructivă depinde de concepţia generală adoptată.
Astfel, fierbătorul, care prin evaporarea lichidului transmite acestuia energia necesară
învingerii rezistenţelor opuse pe parcurs până la ieşirea din coloană, poate face corp
comun cu coloana sau poate fi prevăzut independent de coloană.
Corpul coloanei se construieşte, în general, din oţel laminat. În cazuri speciale se
recurge la fontă sau oţel turnat. Au fost realizate, de asemenea, emailate la suprafaţa
interioară. În acest caz interioarele se emailează. Pentru condiţii de coroziune au fost
realizate coloane din elemente modulate, din grafit.

COLOANE CU TALERE
Transferul de substanţă la aceste coloane are loc în zona de spumare sau de
pulverizare de pe taler. Faţă de coloanele cu umplutură, coloanele cu talere au
următoarele dezavantaje: căderi de presiune mari, construcţie mai complicată, cost mai
mare şi întreţinere mai pretenţioasă. În unele cazuri s-a ajuns la diametre de 7…9 m,
având înălţimi de 100 m, 170…200 de talere şi masă, în condiţii de funcţionare, de 1500
t. Aceşti giganţi ai industriei chimice pun probleme dificile, în egală măsură cercetării,
fabricării, proiectării, transportului, montării, întreţinerii.

CIRCULAŢIA LICHIDULUI ŞI A VAPORILOR ÎN COLOANĂ

Spaţiul coloanei este împărţit într-un număr de compartimente egal cu „n+1”, în

care „n” este numărul de talere. Circulaţia lichidului şi a vaporilor în coloană depinde de
soluţia constructivă adoptată pentru elementele talerului. Această entitate funcţională
caracteristică a coloanei este cea care hotărăşte eficacitatea şi construcţia coloanei. Din
punct de vedere funcţional talerele pot fi cu barbotarea gazului prin lichid, pulverizarea
lichidului de pe taler.
Din punct de vedere al circulaţiei lichidului între talere, coloanele cu talere se
subîmpart în: coloane cu deversare (interior sau exterior) şi coloane fără deversoare.
La coloanele cu deversoare, scurgerea lichidului de la un taler la celălalt se face
prin deversor (fig.2.7.a), pe când la coloanele fără deversoare scurgerea lichidului se face
prin aceleaşi deschideri prin care circulă vaporii (fig.2.7.b).
 Fig.2.7. Deversoare
La coloana cu deversor, lichidul curge de pe talerul superior prin tubul deversor,
parcurge suprafaţa talerului, trece pe un taler deversor, care fixează nivelul lichidului pe
taler şi curge prin spaţiul dintre coloană şi placă, pe talerul inferior. Tubul deversor se
afundă în lichidul de pe talerul inferior formând, împreună cu placa, o închidere
hidraulică; aceasta împiedică trecerea vaporilor de la talerul inferior la cel superior, prin
zona deversorului. Circulaţia lichidului pe taler influenţează eficacitatea acestuia. La
coloanele cu diametru mare şi cu debite mari de lichid care curge pe taler nu este
orizontal; acesta are o grosime mai mare la intrarea pe taler şi mai mică în dreptul
pragului de deversare. Rezultatul este că vaporii trec cu debit mai mare prin zona unde
rezistenţa hidraulică este mai mică.
Pentru a micşora denivelarea Δ se utilizează un deversor central pe un taler şi
două deversoare laterale pe talerul următor. În cazul coloanelor cu deversor central
tubular pe un taler şi cu 4…6 deversoare laterale, lichidul curge radial, lungimea
drumului parcurs pe taler fiind aproape cât raza coloanei. Coloanele cu diametre mari pot
fi prevăzute cu 4 circuite de lichid.
Talere cu clopoţei
Talerele cu clopote au fost până nu demult cele mai frecvent utilizate, datorită
eficacităţii şi flexibilităţii lor în funcţionare. În ultimul caz, un capac poate acoperi două
sau mai multe racorduri prin care intră vaporii. Clopotele dreptunghiulare se aşează
paralel între ele, iar clopotele rotunde se aşează, în general, în centrele unei reţele
hexagonale.

Fig.2.8. Schiţa de principiu a unui taler cu clopote

Fig.2.9. Tipuri de capace pentru clopote a - rotund cu zimţi; b - rotund cu fante

dreptunghiulare; c - clopot tunel care acoperă mai multe racorduri.
 Talerele se execută, în general, din acelaşi material cu cel al corpului coloanei.
Clopotul se execută fie din acelaşi material cu talerul, fie din material ceramic sau plastic.
Alegerea materialului pentru construcţia talerului depinde de temperatura şi de presiunea
de lucru ale coloanei. Utilizarea clopotelor din materiale plastice duce la economii
importante, determinând micşorarea costului coloanei şi a greutăţii totale.
Clopotele din oţel şi cupru se matriţează, iar cele din fontă se toarnă. Racordurile
deasupra cărora se montează clopotele se asamblează pe taler nedemontabil prin sudare
sau prin mandrinare. Din fig.2.10. rezultă piesele componente ale unui clopot cu capac
demontabil.

Fig.2.10. Piesele componente ale unui clopot

1 – capac; 2 – racord; 3 – şurub; 4 – piuliţă; 5 – contrapiuliţă;

Taler cu elemente în formă de S

Talere coloanelor pot fi realizate prin asamblarea din elemente separate care, în
secţiunea transversală au formă de S.
Pe latura prin care se barbotează gazul sau vaporii în lichid sunt prevăzute fante
triunghiulare sau trapezoidale.
Vaporii trec de jos în sus prin zona neobturată a S-ului, apoi prin fantele
triunghiulare intră în lichidul aflat pe S-ul următor; se produce barbotarea vaporilor prin
lichid. În cazul de faţă, vaporii ies la fiecare element în aceeaşi direcţie, şi anume în
direcţia curgerii lichidului. Diferenţa între nivelul lichidului la intrare pe taler şi nivelul
lichidului la ieşirea de pe taler este mai mică decât la coloanele cu clopote. Capacele
elementelor în formă de S se închid la capete cu plăci obturate. În acest fel vaporii vor fi
obligaţi să iasă prin fantele frontale.
 Talere cu supape
La aceste tipuri de talere, găurile din taler pentru trecerea vaporilor sau gazului
sunt acoperite cu supape de formă cilindrică sau dreptunghiulară. Sub acţiunea presiunii
vaporilor supapa se ridică, permiţându-le să treacă şi să barboteze prin lichidul de pe
taler. În fig.2.11. sunt prezentate trei tipuri constructive de supape. Supapa 1 din fig.2.11.
este un simplu disc care obturează deschiderea din taler. Un limitator, 2, reţine supapa în
poziţie corespunzătoare deschiderii maxime.
Un taler cu asemenea supape are nevoie de găuri de drenaj. Supapa 1, din figura
2.11.b este prevăzută cu 4 picioruşe distanţiere, 4, care ţin rondela 1, la 2…2,5 mm de
talerul 3; aceasta reprezintă deschiderea minimă a supapei. Deschiderea maximă este
limitată de limitatorul 2. Supapa din figura 2.11.c, lucrează în două etape: la debite mici
se ridică discul 1, după care, la un anumit debit, discul 1 atinge deschiderea sa maximă,
determinată de rondela inelară 5 prevăzută cu 5 picioruşe (4). Mărirea în continuare a
debitului de vapori este limitată de limitatorul 2.
Talerele cu supape au eficacitate mare, se autoreglează în funcţionare şi au
construcţie simplă. Supapele se asamblează după o reţea hexagonală; plăci deversoare,
închidere hidraulică, buzunare deversoare ,circulaţia lichidului pe taler se realizează la fel
ca la talerele cu clopote.

Fig.2.11.Funcţionarea talerelor cu supape circulare

1-disc circular; 2-limitator al cursei supapei; 3-taler; 4-piciruşe.
 Taler sită
Talerele sită se construiesc în două variante: cu deversoare şi fără deversoare.
Viteza gazului sau a vaporilor prin orificiile talerului determină o presiune dinamică, care
echilibrează coloana de lichid de la un taler se face prin deversor. Deversoarele sunt, în
general, interioare coloanei. Uneori se folosesc şi deversoare exterioare, de exemplu în
cazul prelucrării suspensiilor. Deversoarele exterioare se întâlnesc la coloanele din fontă.
Talerele sită se remarcă prin simplitate. Cu cât diametrul talerului este mai mare, cu atât
este mai neuniformă funcţionarea talerului între intrare şi ieşire a lichidului, iar
eficacitatea talerului scade.

CORPUL ŞI REZEMAREA APARATELOR DE TIP COLOANĂ

Corpul aparatelor de tip coloană
De corpul coloanei se asamblează amenajări interioare şi exterioare. Diametrul pe
înălţimea coloanei depinde de desfăşurarea procesului fizic sau fizico-chimic în lungul
coloanei. Grosimea corpului este determinată de intensitatea sarcinilor care acţionează pe
înălţimea coloanei. Grosimea virolei creşte de la vârful coloanei spre baza acesteia.
Corpul coloanei se obţine prin asamblarea unor tronsoane de grosimi diferite, prin sudare;
de corpul coloanei se asamblează diferite racorduri sau guri de vizitare, platforme, scări,
inele pentru izolaţie termică. În partea superioară, la vârful coloanei, se racordează
conducta de vapori. La coloanele foarte înalte, cu temperatură ridicată la vârful coloanei,
conducta de vapori pune probleme deosebite, în special cu privire la dilatările termice,
ghidarea şi susţinerea ei.
După asamblarea corpurilor coloanei şi verificarea orizontalităţii, ovalităţii
secţiunii, săgeţi pe întreaga lungime, perpendicularităţii planurilor frontale ale virolelor
de capăt faţă de axa longitudinală urmează trasarea poziţiei şi montarea talerelor şi
grătarelor.
 Rezemarea aparatelor de tip coloană
Corpul coloanei se rezemă cel mai des pe o virolă suport cilindrică sau tronconică.
Uneori rezemarea coloanei se poate face lateral pe suporturi sau pe inel continuu
nervurat, precum şi pe picioare, ca la recipiente.

Suporturile pentru coloane autoportante asigură încastrarea elastică a acestora în

fundaţie. În cazul virolei suport, corpul cilindric al coloanei se prelungeşte în partea
inferioară pe o virolă cilindrică sau tronconică (fig.2.12.), prin intermediul căreia coloana
se rezemă pe fundaţie. Suportul coloanei este prevăzut cu ferestre sau cu decupări pentru
trecerea conductelor tehnologice, pentru controlul etanşeităţii flanşelor sau pentru
manevrarea robinetelor, dar şi pentru controlul vizual al cordoanelor de sudură.

Fig.2.12. Suporturi pentru coloane autoportante

1-corpul coloanei; 2-virola suport; 3-fundaţie; 4-şuruburi de fundaţie.

Suporturile cu înălţime mai mare de 3000 mm au scară interioară (fig.2.13.).

 Fig.2.13. Suport pentru rezemarea coloanei
1-suport; 2-corpul coloanei; 3-conductă; 4-deschidere pentru control; 5-orificiu
pentru aerisire; 6-scară; 7-pinteni pentru prinderea coloanei pe fundaţie; 8-nervuri; 9-inel
continuu.
Sudarea suporturilor de rezemare de coloană se face după una din soluţiile
constructive indicate în fig.2.14.

Fig.2.14. Îmbinări prin sudare între suportul

coloanei şi corpul coloanei.
Fixarea suportului coloanei de fundaţie se face cu ajutorul şuruburilor de fundaţie.
În acest scop talpa suportului este prevăzută cu decupări sau găuri corespunzătoare prin
care trec şuruburile de fundaţie cu diametrul ds.
 Fixarea în fundaţie a şuruburilor are următoarele dezavantaje: înlăturarea
şuruburilor distruse sau corectarea imperfecţiunilor de execuţie ale fundaţiei se poate face
prin distrugerea betonului. Utilizarea şuruburilor de fundaţie cu cap ciocan, înlătură
aceste neajunsuri; soluţia fiind însă mai scumpă. Ancorarea în fundaţie a şuruburilor se
face ca în fig.2.15.

Fig.2.15. Ancorări ale şuruburilor de fundaţie

În scopul deservirii coloanei, în dreptul gurilor de vizitare şi de control principal

şi a armăturilor importante, se prevăd platforme fixate de coloană, fără a împiedica
dilatarea liberă a acesteia.

CALCULUL DE PROIECTARE MECANICĂ AL COLOANEI

ALEGEREA MATERIALELOR ŞI CALCULUL TENSIUNILOR ADMISIBILE

În practica de proiectare, exploatare şi întreţinere a utilajului tehnologic

petrochimic, de cele mai multe ori se pune în mod curent problema alegerii dintr-o grupă
de materiale, respectiv de oţeluri, mai mult sau mai puţin corespunzătoare cerinţelor sau
scopului care ne interesează, a unui tip de material sau a unei anumite mărci de oţel,
dintre diferitele materiale posibile şi de regulă justificată din punct de vedere economic.
Aşadar, în final, alegerea concretă a materialului va fi hotărâtă pe baza unor criterii
tehnico-economice.
Criteriile organismelor oficiale de supraveghere tehnică de tip ISCIR pentru
alegerea materialelor metalice se referă la precizia corectă a tipurilor de materiale şi a
mărcilor de oţeluri standardizate, folosite în construcţia de recipiente sub presiune stabilă,
calde sau reci, rezervoare şi alte mijloace de depozitare industrială a produselor lichide
sau lichefiate, conductelor tehnologice, ţevilor şi altor elemente tubulare.
În cazul acestei coloane, materialul se alege în funcţie de următorii parametrii:
presiunea de lucru, temperatura de lucru şi mediul tehnologic.
În construirea, montarea sau repararea recipientelor pot fi folosite materiale
prevăzute în prescripţiile tehnice care să reziste la solicitări mecanice (statice şi
dinamice), termice, chimice, corespunzător condiţiilor de exploatare in vederea
funcţionării sigure a instalaţiilor. Alegerea mărcilor de materiale se va face din gama
celor tipizate sau echivalente ale acestora conform reglementărilor în vigoare. În cazul
recipientelor supuse presiunii unui fluid care staţionează permanent sau temporar la
valoare peste 20% din presiunea de calcul a recipientului se va ţine seama de temperatura
cea mai scăzută pe timp de iarnă a zonei în care va funcţiona recipientul.
Se aleg următoarele materiale (tabelul nr.1).
Tabelul Sortiment Material STAS
nr.1
Nr. crt.
1. Tablă K410 2b 2883/3-88
2. Ţevi racorduri OLT 35 K 3478-86
3. Forjate OLC 25 N 1097/2-91
4. Bare pt. prezoane 42 Mo Cr 11 AS 11290-89
5. Bare pt. piuliţe 34 Mo Cr 11 11290-89
6. Table şi ţevi 10 Ti Ni Cr 10382-88

Compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice, tehnologice şi fizice ale

materialelor folosite la fabricarea coloanei sunt prezentate în tabelele 2…7.
Tabelul nr.2
Manta, K410 2b STAS
Virolă, 2883/3-88
Fund semisferic.
Compoziţie chimică
C=max. 0,2%; Mn=(0,5…1,3)%; S=max. 0,3%;
Si=max. 0,35%; P=max. 0,35%; Al=(0,02…0,035)%;
Caracteristici mecanice şi tehnologice
Energia de
σc20 σr Alungirea rupere
(N/mm2) (N/mm2) A(%) KJ(%)
265 410 22 27
Factor de
influenţă Caracteristici fizice
T(oC)
Modulul de elasticitate Coeficient de Conductivitatea
longitudinal dilatare liniară termică
15(min.) E(N/mm2) α(m/moC) λ(kcal/mhoC)
21,2∙104 12,8∙10-6 43,25
350(max.) 18,75∙104 13,8∙10-6 38,25

Tabelul nr.3 OLC 25 N STAS

Flanşe 1097/2-91
Compoziţia chimică
C=(0,22…0,29)%; Mn=(0,5…0,8)%; S=max. 0,04%; Si=(0,17…
0,37) %; P=max. 0,4 %; Cr=max. 0,3%;
Caracteristici mecanice şi tehnologice
σc20 σr Alungirea Energia de rupere
(N/mm2) (N/mm2) A(%) KJ(%)
240 410 18 59

Tabelul nr.4 OLC 25 N STAS

Racord 1097/2-91
Compoziţia chimică
C=max. 0,17%; Mn=(0,4…0,9)%; S=max. 0,04%;
Si=(0,15…0,35) %; P=max. 0,4%; Al=(0,02…0,045)%;
Caracteristici mecanice şi tehnologice
σc20 Rezilienţa σr Alungirea Energia de
(N/mm2) KCU(J/cm2) (N/mm2) A(%) rupere
KJ(%)
235 60 350 26 27
Factor de
influenţă Caracteristici fizice
T(oC)
Difuzivitatea Modulul de Coeficient de Conductivitatea
15(min) termică elasticitate dilatare termică
(cm2/s) longitudinal liniară λ(kcal/mhoC)
E(N/mm2) α(m/moC)
0,13 20,25∙104 12,8∙10-6 43,25
350(max.) 0,10 18,75∙104 13,8∙10-6 38,25

Tabelul nr.5 42 Mo Cr 11 AS STAS

Prezoane 11290-89
Compoziţia chimică
C=(0,38…0,45)%; Mn=(0,6…0,9)%; S=max. 0,035%;
Si=(0,17…0,37)%; P=max. 0,4%; Cr=(0,9…1,2)%;
Ni=max. 0,3%; Mo=(0,15…0,3)%.
Caracteristici mecanice şi tehnologice
σc20 Gâtuirea σr Alungirea Energia de
(N/mm2) Z(%) (N/mm2) A(%) rupere
KJ(%)
590 45 780 14 56

Tabelul nr.6 34 Mo Cr 11 STAS

Piuliţe 11290-89
Compoziţia chimică
C=(0,42…0,50)%; Mn=(0,5…0,8)%; S=max. 0,035%;
Si=(0,17…0,37)%; P=max. 0,035%; Cr=max.0,3%;
Ni=max. 0,3%;
Caracteristici mecanice şi tehnologice
σc20 Gâtuirea σr Alungirea Energia de
 (N/mm2) Z(%) (N/mm2) A(%) rupere
KJ(%)
340 45 540 14 56

Caracteristicile de rezistenţă ale materialului care se iau în considerare la

determinarea tensiunilor admisibile sunt:
σr20 - rezistenţa de rupere la întindere la temperatura de 20oC;
σrt - rezistenţa de rupere la întindere la temperatura de calcul;
σc20 - limita de curgere la temperatura de 20oC;
σct - limita de curgere convenţională la temperatura de calcul;
σa20 - rezistenţa admisibilă la 20oC;
σat - rezistenţa admisibilă la temperatura de calcul;
Temperatura de calcul t= 350oC.
σa1t - rezistenţa admisibilă a materialului calculată la temperatura de lucru pe
baza caracteristicilor mecanice stabilite prin încercări de scurtă durată;
σa2t - rezistenţa admisibilă a materialului calculată la temperatura de lucru pe
baza caracteristicilor mecanice stabilite prin încercări de lungă durată.
σa20=min(σr20 / cr; σc20 / cc); cr=2,4
σrt=min(σr20 / cr; σct / cc); cc=1,5
Valoarea rezistenţei σct se obţine prin interpolare.
σct1> σct2 ; t1<t<t2 => σct = σct2-[( σct1- σct2 )/(t2-t1)]∙(t-t2)
Datorită faptului că temperatura maximă de lucru este de 350 oC nu apare
fenomenul de fluaj.
Rezultatele se trec în tabelul nr.7
Tabelul nr.7
Denumire σcinterpolat σa
(N/m2) (N/m2)
La 350oC La 20oC La 350oC
Manta 210 170 147,8
Ţevi racord 162 145,83 108
Flanşe 135 160 85
Prezoane 240 157,16 193,33
Piuliţe 280 225 1493,33
 Stabilirea coeficienţilor de rezistenţă ai îmbinărilor sudate
Raportul dintre rezistenţa admisibilă a materialului de adaos al cusăturii sudate şi
rezistenţa admisibilă a materialului de bază se numeşte coeficient de rezistenţă al sudurii
şi se notează cu φ, rezultând următoarea formulă pentru calculul rezistenţei admisibile
σas :
σas=φ∙σa
Coeficientul φ depinde de o serie întreagă de factori, dintre care se menţionează,
ca fiind importanţi următorii: tipul constructiv al îmbinării sudate, sudabilitatea
materialului de bază, tratamentul termic al cusăturii sudate, modul şi mijloacele de
control defectoscopic nedistructiv folosite, caracteristicile fizico-mecanice ale
materialului sudurii.
Formula generală de calcul a coeficientului de rezistenţă al sudurii este
următoarea:
φ = φo∙K1∙K2∙K3∙K4
φo - cifra teoretică de rezistenţă a îmbinării sudate care este în funcţie de
procedeul d sudare şi de modul de prelucrare al marginilor tablelor; φo=0,9
K1 - coeficient de corecţie ce ţine seama de sudabilitatea materialului:
K1=1;
K2 - coeficient de corecţie ce ţine seama de tratamentul termic:
K2=0,96;
K3 - coeficient de corecţie ce ţine seama de examinarea defectoscopică:
K3=1;
K4 - coeficient de corecţie ce ţine seama de examinarea aspectului exterior şi de
numărul încercărilor mecanice:
K4=1.
φ = 0,9∙1∙0,96∙1∙1 = 0,864

CALCULUL DE PREDIMENSIONARE
AL CORPULUI COLOANEI
 Tronsonarea coloanei
Pentru calcule coloana se împarte convenţional pe înălţime în „n” tronsoane,
numerotarea fiecărui tronson se face începând de la secţiunea de sprijin a coloanei către
extremitatea acesteia.
La tronsonarea reală se va ţine seama de următoarele recomandări:
Fiecare tronson trebuie să aibă pe cât posibil o repartiţie uniformă a sarcinilor
gravitaţionale şi eoliene;
Fiecare tronson trebuie să aibă moment de inerţie cdonstant;
Fiecare tronson să nu conţină mai mult de o platformă de deservire (pentru
simplificarea calcului);
Se recomandă ca sudurile circulare ale corpului coloanei să constituie limite de
tronsonare.

.Calculul de predimensionare al mantalei

Mărimile constructiv-funcţionale reprezentative (fig.3.2.2.):

Fig.3.2.2. Mărimile constructiv-funcţionale

AR – axa de revoluţie;
SI – suprafaţa interioară a peretelui de rezistenţă;
 SIT – suprafaţa interioară tehnologică;
SM – suprafaţa mediană a peretelui de rezistenţă;
SE – suprafaţa exterioară;
Di – diametrul interior al secţiunii de rezistenţă;
Dit – diametrul interior tehnologic;
Dm – diametrul mediu;
De – diametrul exterior;
Sa – grosimea de adaos.
sa=c1+cr1, unde:
c1 – adaos de coroziune; (coloana este placată în interior cu Monel, c=3mm);
c1=0 mm
cr1 – adaos tehnologic mecanic, stabilit în funcţie de toleranţa negativă de
fabricaţie la grosimea tablei peretelui.
Mantaua cilindrică este supusă acţiunii unei presiuni interioare uniforme.
Cunoscând rezistenţele admisibile atât ale materialului de bază şi a îmbinărilor
sudate, pe baza unor teorii de rezistenţă se va determina expresia grosimii de rezistenţă a
mantalei recipientului.