TEMA PROIECTULUI

SISTEME DE INTRETINERE SI
REPARATII
 CUPRINS

ARGUMENT
CAPITOLUL I. OBIECTIVELE SI MIJLOACELE ACTIVITATII DE
INTRETINERE SI REPARARE
CAPITOLUL II.TIPURI DE INTERVENTII TEHNICE
CAPITOLUL III.SISTEME SI METODE DE ORGANIZARE A
REPARARII UTILAJELOR
CAPITOLUL IV. MODALITATI DE EXECUTIE A LUCRARILOR DE
REPARATII
MASURI SE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA
 ARGUMENT

Reparaţia
este lucrarea efectuată în scopul menţinerii în stare de funcţionare a
utilajelor
prin care se înlătură defecţiunile constatate în funcţionare şi se
realizează înlocuirea totală sau parţială a acelor componente
care au o durată mai mică de funcţionare în comparaţie cu altele

Mentenabilitatea
 este capacitatea unui utilaj/echipament de a-şi restabili caracteristicile
tehnico-funcţionale prin întreţineri şi reparaţii
 mentenabilitatea este proprietatea pe care o deţine o maşină, utilaj sau
instalaţie ca pe durata vieţii sale să se întreţină uşor, cu intervenţii cât
mai puţine şi cu minimun de cheltuieli

Mentenanţa
 este ansamblul lucrărilor de întreţineri şi reparaţii
 care au ca scop înlăturarea defecţiunilor unor piese, subansamble şi
readucerea utilajului/echipamentului la starea de funcţionare
 CAPITOLUL 1

OBIECTIVELE ŞI MIJLOACELE ACTIVITĂŢII DE ÎNTREŢINERE

ŞI REPARARE.

Activitatea de întreţinere şi reparaţii a devenit o problemă tehnologică,

în timp ce o lungă perioadă de timp era considerată ca o activitate anexă
neimportantă. Această modificare de optică este firească, deoarece astăzi
într-o întreprindere constructoare de maşini exisă un număr foarte mare de
utilaje diversificate.

Obiectivele întreţinerii şi reparaţiei utilajelor dintr-o întreprindere sunt:

menţinerea evitarea reducerea limitarea la asigurarea

stării întreruperilor timpilor un funcţionării
utilajului la de producţie, neproductivi nivel minim utilajelor în
parametrii datorită în scopul a condiţii de
care să avariilor; micşorării cheltuielilor securitate
asigure cheltuielilor efectuate cu deplină în
cantitatea, pe unitatea lucrările de exploatare.
calitatea şi de produs; întreţinere şi
continuitatea reparaţii;
producţiei;

Existenţa unui compartiment de întreţinere şi reparaţii este justificată

de necesitatea asigurării utilizării permanente a echipamentelor şi clădirilor
din întreprinderile tot mai complexe.
Domeniul de activitate al compartimentului de întreţinere este diferit
de la o întreprindere la alta, dar cuprinde în general, următoarele lucrări:
 întreţinerea şi repararea echipamentului şi clădirilor;
modificările aduse acestora;
montarea şi punerea în funcţiune a noilor echipamente;
livrarea de utilităţi în scopuri de producţie (apă, energie electrică, aer,
abur, gaze etc.);
controlul şi evidenţa cheltuielilor de întreţinere şi reparaţii;
paza contra incendiilor.

Pentru atingerea obiectivelor compartimentul de întreţinere trebuie să

se folosească de principalele mijloace:
să se constituie într-un organism proporţional dimensionat cu cadre şi
bine organizat în funcţie de specificul întreprinderii;
să elaboreze un program de lucru bine conceput;
să-şi organizeze disponibilul de piese de schimb în funcţie de
necesităţi;
să evidenţieze şi să studieze continuu cauzele avariilor şi să prevadă
remediile;
să lucreze în strânsă colaborare cu celelalte compartimente, astfel ca
să se asigure funcţionarea utilajelor prin respectarea programelor;
să se informeze permanent în pas cu progresul tehnologic, în
domeniul materialelor, metodelor şi echipamentelor noi

ACTIVITĂŢILE DE ÎNTREŢINERE
Tabel nr. 1
ACŢIUNEA CE CUPRINDE CUI REVINE
Activităţi efectuate
pentru evitarea
lucrărilor de reparaţii şi Personalului de
Previziunea
pentru ca lucrările de deservire şi a celui de
întreţinerii
întreţinere inevitabile întreţinere din secţii
să fie efectuate cel mai
comod posibil
Întreţinerea Activităţi efectuate Personalului de
preventivă pentru reducerea uzurii, întreţinere din secţii şi
menţinerea utilajelor în ateliere care execută
 bune condiţii de
funcţionare şi evitarea
reviziile
opririlor neprevăzute
provocate de accident.
Activităţi efectuate
pentru corijarea
defectelor, înlocuirea
Personalului de
pieselor uzate,
întreţinere din secţii şi
Întreţinerea corectivă revizuirea şi renovarea
ateliere care execută
utilajelor într-un mod
reparaţiile
care să le redea
calităţile lor de
funcţionare şi precizie.
Activităţi ca:
previziunea pe termen
lung şi scurt, Persanului de
organizarea muncii, conducere a activităţii
Evidenţă şi planificare
studiul de costuri, de întreţinere şi
înregistrarea cauzelor reparaţii.
proastei funcţionări a
utilajelor .
 CAPITOLUL II

Tipuri de intervenţii tehnice

- întreţinerea şi supravegherea zilnică – prin această intervenţie

tehnică se urmăreşte înlăturarea micilor defecţiuni ale utilajului, fără a se
face înlocuiri de piese, executându-se de obicei de către muncitorii care
lucrează pe utilajele din secţiile de producţie;

- revizia tehnică a utilajelor – cuprinde operaţii care se execută

înaintea unei reparaţii curente sau capitale. Prin efectuarea unei revizii
tehnice se urmăreşte determinarea stării tehnice a utilajelor şi stabilirea
operaţiilor care trebuie efectuate în cadrul reparaţiilor curente sau capitale.
Cu ocazia reviziei tehnice se pot efectua operaţii de reglare şi consolidare a
unor piese sau subansamble, în vederea asigurării unei funcţionări normale
până la prima reparaţie;

- reparaţia utilajului poate fi de două feluri: reparaţie curentă şi

reparaţie capitală
 reparaţia curentă este o lucrare care se execută în mod periodic în
vederea înlocuirii unor piese componente sau subansamble uzate. În funcţie
de intervalul de timp dintre două reparaţii curente succesive şi valoarea
pieselor şi subansamblelor reparate sau înlocuite, sunt de două feluri:
reparaţii curente de grad I şi reparaţii curente de grad II. Astfel, spre
exemplu: la o anumită grupă de maşini reparaţiile curente de gr.I se
efectuează la un interval de 3000 ore de funcţionare, iar reparaţiile curente
de gr.II la intervalul de 9000 ore.
reparaţia capitală este o lucrare de intervenţie tehnică efectuată după
expirarea unui ciclu de funcţionare a utilajului şi are drept ca scop
menţinerea în funcţionare a utilajului până la expirarea duratei normate de
viaţă. Este cea mai complexă intervenţie tehnică. Are caracter general,
deoarece sunt supuse procesului de întreţinere, verificare şi reparare o gamă
foarte largă de piese şi subansamble care intră în componenţa utilajului. Se
efectuează atunci când nu mai sunt asigurate randamentul, precizia şi
siguranţa în funcţionarea utilajului.

Intervenţii specifice
reparaţii accidentale – se efectuează la intervale de timp
nedeterminate, fiind cauzate de scoaterile neprevăzute din funcţiune
ale utilajelor datorită unor căderi accidentale;
reparaţii de renovare – se efectuează la utilajele care au trecut prin
mai multe reparaţii capitale şi au un grad avansat de uzură fizică. Cu
ocazia acestor reparaţii se recomandă şi efectuarea unor lucrări de
modernizare ale utilajului;
reparaţii de avarii – se execută de fiecare dată când utilajele se
defectează, fie ca urmare a unei proaste utilizări sau întreţineri, fie din
cauza unor calamităţi naturale: cutremure, incendii, inundaţii, etc.
implicaţii importante sunt:
- creşterea perioadei de timp în care utilajul este în stare de
funcţionare şi realizează producţia conform graficelor
- creşterea randamentului şi a preciziei de funcţionare a utilajelor
- realizarea unor activităţi de întreţinere şi reparare de calitate
superioară, ce contribuie la creşterea eficienţei activităţii de
producţie

obiective:
- asigurarea menţinerii utilajului în stare de funcţionare o perioadă mai
mare de timp
- evitarea uzurii excesive şi a ieşirii utilajului în mod accidental din
funcţiune
- creşterea timpului de funcţionare a utilajului, fie prin mărirea duratei
dintre două intervenţii tehnice, fie prin micşorarea perioadei de timp de
menţinere a acestora în reparaţii
- efectuarea activităţilor de întreţineri şi reparaţii ale utilajelor cu
cheltuieli cât mai reduse şi de o calitate cât mai bună, prin creşterea
productivităţii muncitorilor care execută aceste activităţi
- modernizarea maşinilor şi utilajelor învechite
 CAPITOLUL III

SISTEME ŞI METODE DE ORGANIZARE A REPARĂRII

UTILAJELOR

Obiectivele principale sunt:

- cunoaşterea datei calendaristice a scoaterii din funcţiune a utilajului
pentru reparaţii
- stabilirea din timp a felului reparaţiilor ce trebuie efectuate şi a
duratei de execuţie, în vederea pregătirii materialelor, utilajelor şi a forţei de
muncă necesare executării lor
- determinarea mijloacelor financiare necesare pentru realizarea
reparaţiilor

Sisteme de întreţinere şi reparaţii ale utilajelor:

- sistem de întreţinere funcţională curentă, sistem de întreţinere
funcţională de tip preventiv, sistem de revizii tehnice şi reparaţii, sistem de
întreţinere şi reparaţii de tip paliativ, sistem de revizii generale periodice cu
regim special (I. Unguru, 1998)
- sistem de reparaţii după nevoi, sistemul preventiv planificat (M.
Naghi, Roxana Stegerean, 2004)
- sistem cu planificare fermă, sistem de reparaţii după controlul stării
utilajelor, sistem de reparaţii preventiv-planificat (I.C. Dima, Monica Viorica
Nedelcu, 2000)
- sistem de organizare a executării reparării utilajelor pe baza
constatărilor, sistemul de reparaţii preventiv-planificat (C. Bărbulescu, C.
Bâgu, 2001; M. Pricop, C. Bâgu, F. Pârvu, 2003; E. Cazan, coordonator,
2002)
impun pregătirea anticipată a intervenţiilor tehnice, care presupune:
- pregătirea tehnico-tehnologică, care se realizează pe baza diferitor
scheme de demontare mecanice şi electrice, prin indicarea restricţiilor de
demontare şi a tehnologiilor de recuperare a pieselor uzate;
- pregătirea materială, care constă în stabilirea necesarului de
materiale şi piese de schimb, aprovizionarea cu diferite tipuri de resurse,
reutilizarea pieselor şi subansamblurilor;
- pregătirea organizatorică, care se referă la întocmirea dosarului de
intervenţii cu stabilirea fazelor de realizare, organizarea muncii de
intervenţie, stabilirea numărului de muncitori, etc.

două sisteme de întreţineri şi reparaţii:

- sistemul pe baza constatărilor
- sistemul de reparaţii preventiv-planificat
Sistemul de reparaţii pe baza constatărilor
 constă în efectuarea unor revizii tehnice periodice pentru verificarea
tehnică a utilajului
 aprecierea faptului dacă acesta poate funcţiona normal până la revizia
următoare, caz în care utilajul trebuie reparat înainte de această dată
 pe baza constatărilor făcute în timpul reviziei se stabileşte termenul şi
conţinutul reparaţiei, respectiv data când utilajul va fi scos din funcţiune
în vederea reparării
Dezavantajele acestui sistem sunt următoarele:
- nu permite planificarea operaţiilor tehnologice pentru o perioadă
mare de timp, prevederile sale cuprinzând doar intervenţiile dintre două
revizii, afectând pregătirea operaţiilor
- nu există anumite norme privind reparaţiile, fapt pentru care volumul
de reparaţii se stabileşte în mod subiectiv
- nu permite introducerea metodelor avansate în organizarea şi
executarea reparaţiilor
Sistemul de reparaţii preventiv-planificat
s-a urmărit asigurarea unui dublu caracter întregului ansamblu de
măsuri de întreţineri şi reparaţii, şi anume: caracter profilactic şi caracter
planificat
caracterul profilactic rezultă din faptul că acest sistem prevede
adoptarea unor măsuri de întreţinere şi control, prin care să se prevină
posibilitatea apariţiei unei uzuri premature, datorită căreia utilajul să fie scos
din funcţionare înainte de expirarea duratei normative de funcţionare
caracterul planificat este dat de faptul că, diferitele lucrări de
întreţineri şi reparaţii pe care le conţine sistemul se efectuează la date
calendaristice stabilite dinainte, cu motivarea corespunzătoare
impune o superioritate evidentă faţă de sistemul pe baza
constatărilor, influenţând pozitiv asupra calităţii reparaţiilor, a duratei de
execuţie a acestora şi a costurilor de producţie

Metoda standard constă în faptul că fiecare utilaj intră în

reparaţii la intervale de timp dinainte stabilite. Felul, volumul şi
conţinutul reparaţiilor care se efectuează au un caracter standard, potrivit
unei documentaţii tehnice, indiferent de starea de funcţionalitate a utilajului
în momentul intrării în reparaţie.
Avantajele acestei metode sunt:
- stabileşte timpul de funcţionare între două reparaţii succesive;
- stabileşte conţinutul reparaţiilor, respectiv piesele şi subansamblele
ce trebuie înlocuite, precum şi succesiunea operaţiilor de
dezasamblare, respectiv asamblare;
- permite efectuarea reparaţiilor pe baza unei documentaţii bine
întocmite;
- este uşor de aplicat;
- are eficienţă ridicată pentru întreprinderi care au în dotare un
număr mare de maşini şi utilaje.
Dezavantajele metodei sunt:
- necesită un volum foarte mare de muncă pentru întocmirea
documentaţiei, necesare aplicării metodei;
- ridică nejustificat costul reparaţiilor la acele utilaje pentru care se
execută activităţi de reparaţii, fără ca starea lor tehnică să impună acest
lucru.

Metoda reparaţiilor periodice cu planificare controlată stabileşte

timpul de funcţionare între două reparaţii succesive, felul şi succesiunea
reparaţiilor, durata maximă de staţionare în reparaţii, pe baza acestor
elemente fiind posibilă planificarea anuală chiar pe persoane, operaţie,
fiecare reparaţie putând fi pregătită din timp. Are o elasticitate a termenului
de reparaţii stabilit, care poate fi corectat pe parcursul funcţionării utilajului.
Se pot face şi revizii tehnice periodice.
Avantajele prezentate de aplicarea respectivei metode sunt:
- elasticitatea termenelor de reparare stabilite la începutul anului,
termene ce pot fi corectate pe parcurs în funcţie de uzura reală a utilajului;
- se evită executarea reparaţiilor la acele utilaje la care starea lor
tehnică nu impune acest lucru.
Printre neajunsurile metodei reparaţiilor periodice cu planificare
controlată se pot enumera:
- necesitatea unei bune cunoaşteri a tipurilor de intervenţii pentru a fi
aplicate corespunzător;
- existenţa unor specialişti care să întocmească corect documentaţia
necesară, etc.
 CAPITOLUL IV

MODALITĂŢI DE EXECUŢIE A LUCRĂRILOR DE

REPARAŢII

Organizarea centralizată execută toată gama lucrărilor de întreţineri

şi reparaţii la toate utilajele din întreprindere în cadrul secţiei de reparaţii, de
către echipe de muncitori specializaţi, subordonaţi direct compartimentului
mecanico-energetic.

avantaje:
- se asigură o coordonare mai bună a execuţiei lucrărilor
- folosirea mai bună a forţei de muncă
- creşte calitatea reparaţiilor pentru că se utilizează personal
specializat
- scad costurile

dezavantaje:
- generează întreruperi în execuţia unor reparaţii atunci când
personalul secţiei de reparaţii este chemat în secţia de producţie pentru
remedierea unor defecţiuni
- transportul activului fix de reparat în sectorul central de reparaţii
face aplicarea acestei modalităţi greoaie atunci când întreprinderea are un
grad mare de dispersie teritorială
 Organizarea descentralizată este specifică acelor unităţi de producţie
în care unele reparaţii se execută în sistem centralizat de personalul şi cu
mijloacele tehnice ale secţiei de reparaţii, iar alte lucrări se execută de către
personalul propriu al secţiei de producţie. Gradul de descentralizare este
diferit de la o întreprindere la alta, de regulă toate reparaţiile capitale
executându-se la secţia de reparaţii.

avantaje:
- se realizează o mai bună legătură şi colaborare între secţia de
producţie şi cea de reparaţii
- activitatea este subordonată şefului de secţie

dezavantaje:
- creşte numărul personalului ocupat în această activitate
- nu se asigură folosirea corespunzătoare a forţei de muncă

Organizarea mixtă îmbină avantajele celor două prezentate mai sus şi

elimină pe cât posibil dezavantajele acestora. Această modalitate permite
atât specializarea pe ateliere şi meserii (ceea ce duce la creşterea
productivităţii muncii la lucrările de întreţinere şi reparaţii), cât şi
operativitatea în intervenţiile solicitate de secţiile de producţie atunci când
este cazul.
 MASURI DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA

Elemente de siguranţă în exploatarea maşinilor,utilajelor şi

instalaţiilor.

Prin siguranţa în exploatare a unui sistem tehnic se înţelege

capacitatea acestuia de a funcţiona fără defecţiune, în anumite condiţii date,
un anumit interval de timp.

Teoria siguranţei în exploatare , studiind procesele de apariţie a

defecţiunilor în dispozitivele tehnice, foloseşte ca instrument matematic
teoria probabilităţilor şi statistica matematică.

Folosirea rezultatelor obţinute într-un

interval de timp prin extrapolare la
întreaga perioadă de funcţionare;
Estimarea siguranţei în
Folosind rezultatele obţinute pe un funcţionare
grup restrâns de elemente
extrapolarea făcându-se pentru
totalitatea elementelor din care au
fost luate eşantioanele

Trecerea din starea de funcţionare în starea de defectare se numeşte

defecţiune sau ieşire din funcţionare, cele două evenimente fiind opuse unul
faţă de altul.

Noţiunea de defectare reprezintă încetarea aptitudinilor sale de a

îndeplini funcţia pentru care a fost proiectat şi executat. Defectarea se va
defini cu toleranţe asociate, adică pentru fiecare sistem este necesar să se
formuleze criteriile stării de funcţionare sau de defectare.

În teoria siguranţei în funcţionare se mai întâlneşte şi evenimentul de

deranjament, care defineşte deteriorarea sistemului fără a fi împiedicată
funcţionarea lui. La apariţia deranjamentului, sistemul tehnic respectiv mai
poate funcţiona un timp fără repercursiuni asupra sistemului.
 BIBLIOGRAFIE:

1. Badea, F. ş. a. – SISTEME DE ORGANIZARE A PRODUCŢIEI –

Biblioteca digitală.

2. Badea, F. ş. a. – ORGANIZARE REPARĂRII ŞI ÎNTREŢINERII

UTILAJELOR – Biblioteca digitală.

3. Huzum, N. ş. a. – MAŞINI ŞI UTILAJE INDUSTRIALE, Editura

didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1983.

4. Huzum, N. ş. a. – UTILAJUL ŞI TEHNOLOGIA MESERIEI –

MECANIC MONTATOR ÎNTREŢINERE ŞI REPARAŢII ÎN

CONSTRUCŢIA DE MAŞINI, Editura didactică şi pedagogică, RA,

Bucureşti, 1996.

Banescu, A., ş. a. – ÎNTREŢINEREA ŞI REPARAREA

UTILAJELOR ŞI INSTALAŢIILOR DIN INDUSTRIA CHIMICĂ, Editura
Tehnică, Bucureşti,