NOŢIUNI GENERALE DESPRE TEHNOLOGIA ASAMBLĂRII

Asamblarea este operaţia de reunire ordonată a elementelor componente ale unui sistem tehnic,
în raport cu piesa de bază, astfel încât să funcţioneze în conformitate cu documentaţia tehnică de
proiectare.
Funcţionarea unui produs în condiţii optime depinde de doi factori:
1. precizia de execuţie a elementelor componente ale produsului;
2. asigurarea jocurilor şi a strângerilor impuse.

1. Structura procesului tehnologic de asamblare

Procesul tehnologic de asamblare reprezintă o succesiune de operaţii tehnologice, care urmăresc

aşezarea şi fixarea pieselor în poziţie bine determinată, asigurând produsului o bună funcţionaliatate.

Structura procesului tehnologic se prezintă astfel:

 Operaţia tehnologică de asamblare este acea parte a procesului tehnologic de asamblare,
executată fără întrerupere de către un muncitor sau o echipă de muncitori,pe un singur loc de
muncă.
 Faza tehnologică de asamblare este acea parte a operaţiei tehnologice de asamblare, executată
cu aceleaşi scule şi dispozitive şi aceeaşi metodă de lucru.
 Mânuirea tehnologică de asamblare este acea parte a fazei tehnologice de asamblare, prin care
se realizează aşezarea, orientarea şi fixarea unor component ale produsului.
 Mişcarea este cea mai simplă parte a unui proces tehnologic.

Produsul şi componentele sale

Componentele unui produs sunt:

 Piesa;
 Pieasa de bază;
 Completul;
 Subansamblul;
 Ansamblul.
Piesa este cel mai simplu element component al unui produs,constituită dintr-o singură bucată şi un
singur material.
Piesa de bază este elementul component al unui produs,în raport cu care se asamblează celelalte
elemente componente ale produsului.
Completul este cea mai simplă unitate de asamblare, constituită din două sau mai multe piese,
asamblate printr-o piesă de bază.
Subansamblul este compus din mai multe complete reunite printr-o piesă de bază.
Ansamblul este unitatea de asamblare superioară,constituită din mai multe complete şi cel puţin un
subansamblu.
Mecanismul este unitatea de asamblare care are rolul de a transmite sau de a transforma mişcarea.

Documentaţia tehnologică utilizată în proiectarea unui proces tehnologic de asamblare

 Schema lanţurilor de dimensiuni;

 Schiţa de asamblare;
 Schema de asamblare;
 Fişa tehnologică de asamblare;
 Planul de operaţii de asamblare;
 Ciclograma asamblării.
 Schema lanţurilor de dimensiuni
Lanţul de dimensiuni reprezintă un şir de dimensiuni liniare sau unghiulare care formează
un contur închis ce leagă reciproc poziţia suprafeţelor şi a axelor geometrice a mai multor
piese ale unei maşini.
Schiţa de asamblare
Schiţa de asamblare este un desen în perspectivă sau în proiecţie ortogonală,cu elementele
componente ale produsului în poziţie de asamblare.
Schema de asamblare.
Este o reprezentare grafică constituită din:
 linia de asamblare;
 dreptunghiuri.
Prin schema de asamblare se poate urmări succesiunea în care piesele unui produs trebuie
să fie asamblate. Ea este exprimarea grafică a succesiunii operaţiilor de asamblare.
Fişa tehnologică de asamblare.
Fişa tehnologică de asamblare este un document tipizat utilizat în producţia de serie
mică şi unicate, prin care se stabileşte procesul de asamblare a maşini. În fişa
tehnologică se indică principalele operaţii de asamblare.
Planul de operaţii de asamblare.
Este un document tipizat utilizat în producţia de serie şi masă. El cuprinde un studiu
detaliat al procesului tehnologic de asamblare, însoţit de desenele operaţiilor.
Ciclograma asamblării

2. Metode de asamblare

La asamblarea pieselor se folosesc cinci metode de asamblare:

1. Metoda interschimbabilităţii totale.

2. Metoda interschimbabilităţii parţiale.
3. Metoda sortării.
4. Metoda ajustării.
5. Metoda reglării.

Metoda interschimbabilităţii totale – se realizează prin îmbinarea oricărei piese din lotul de piese
prelucrate, fără a fi necesară selecţionarea sau ajustarea prealabilă.
- Metoda se aplică în producţia de serie mare şi masă..
- Nivelul de pregătire profesională al muncitorilor poate fi scăzut;
- Productivitatea muncii la asamblare este ridicată;
- Precizia de prelucrare este ridicată;
- Piesele se execută cu toleranţe foarte mici;
- Piesele sunt interschimbabile;
- La prelucrare se utilizează dispozitive şi utilaje specializate;
- Preţul de cost al pieselor este ridicat.
Condiţia interschimbabilităţii totale este: valoarea toleranţei elementuului de închidere trebuie să fie
egală cu suma valorilor absolute ale toleranţelor elementelorcomponente ale lanţului dedimensiun.

Metoda interschimbabilităţii parţiale – piesele se prelucrează cu toleranţe mai largi, asigurându-se

precizia prescrisă la majoritatea ansamblurilor obţinute prin această metodă.
- Metoda se aplică în producţia de serie
- Metoda poate fi economică.
Metoda sortării.
Aplicarea acestei metode de asamblare asigură precizia elementului de închidere al lanţului de
dimensiuni prin măsurarea şi sortarea pieselor în grupe prelucrate cu toleranţe mai mari.
Asamblarea prin metoda sortării se realizează prin două metode:
1. Sortarea individuală.
2. Sortarea pe grupe.
Sortarea individuală (directă)- durata de asamblare este foarte mare ,deoarece după măsurarea unei
piese,se verifică cu celelalte până când se obţine ajustajul prescris. Ex: Bucşa din capul bielei şi bolţul
pistonului
Sortarea pe grupe - piesele se măsoară şi apoi se constituie grupe de dimensiuni. Fiecare grupă de
dimensiuni se asociază cu alta, astfel încât să se obţină ajustajul prescris.
- Metoda se aplică în producţie de serie;
- La asamblare nu sunt necesare ajustări;
- Durata asamblării este mare (timpul de măsurare este mare);
- Productivitatea muncii la asamblare este mai redusă;
- Piesele se execută cu toleranţe mijlocii.
Ex: Sortarea pe grupe a inelelor exterioare şi interioare a rulmenţilor cu bile şi role, precum şi a
billelor şi a rolelor respective.
Metoda ajustării.
Asamblarea prin metoda ajustării se aplică prin modificarea dimensiunii unui element component
al lanţului de dimensioni (prin prelucrare), astfel încât elementul de închidere să nu depăşească limitele
prescrise.
Elementul supus prelucrării se numeşte element de compensare.
- Metoda se aplică în producţie de serie mică;
- La asamblare sunt necesare ajustări;
- Nivelul de pregătire profesională este ridicat;
- Durata asamblării este mare;
- Productivitatea muncii la asamblare este mai redusă;
- Piesele se execută cu toleranţe largi.
Pentru aplicarea metodei sunt necesare două condiţii:
1. Să se asigure elementului de compensare un adaos de prelucrare minim pentru compensarea erorii
maxime a lanţului de dimensiuni.
2. Să nu se admită la asamblre piese cu erori peste limitele prescrise.
Metoda reglării.
Metoda se realizează prin introducerea în subansamblu a unei piese suplimentare
numite compensator.
Compensatorul poate fi:
1. mobil;
2. fix.
- Metoda se aplică în producţie de serie mică;
- La asamblare nu sunt necesare ajustări;
- Se menţine precizia lanţului de dimensiuni;
- Piesele se execută cu toleranţe mai largi;
- Sunt necesare lucrări suplimentare de demontare;
- Se elimină efectele uzurii.
 3. Pregătirea pieselor pentru asamblare

- Necesară pentru ajustarea pieselor

Operaţiile necesare pentru pregătirea pieselor în vederea asamblăriilor sunt.
- Retuşarea.
- Răzuirea.
- Rodarea.
- Găurirea.
- Spălarea pieselor în vederea asamblării.

Retuşarea – se realizează în vederea încadrării pieselor în lanţul dedimensiuni,precum şi a asigurării

netezimii cerute suprafeţelor funcţionale.
Se utilizează pile, perii, freze, dălti şi discuri de rectificat, în diferite forme constructive. Pot fi acţionate
şi electric sau pneumatic. Rugozitatea suprafeţelor poate fi: 12,5…6,3 µm.
Răzuirea – este operaţia prin care se îndepărtează de pe suprafeţele pieselor straturi foarte subţiri de
metal cu ajutoru lunei scule special numită răyuitor. Sunt acţionate manual, dar şi mechanic, fiind
acţionate cu ajutorul unor dispositive acţionate electric sau pneumatic. Aprtecierea suprafeţelor se
realizează prin tuşare. Se folosesc plăci sau rigle etalon, pe suprafeţele cărora se depune , în prealabil, un
strat subţire de vopsea (miniu de plumb,albastru de Prusia, indigo,negru de fum, diluate în ulei). In
funcţie de nr. de pete pe unitatea de măsurare se poate sau nu prelucra suprafaţa. Calitatea suprafeţei se
poate controla şi pe cale uscată, verificându-se luciul (porţiunile de contact lucesc).
Rodarea – este operaţia de netezire simultană a două suprafeţe metalice conjugate, cu pulberi sau paste
abrasive (supapă şi scaunul supapei,ghidajele maşinilor unelte, angrenaje etc). poate fi realizată: manual,
semimecanizat sau mecanizat. Materialele abrazive sunt: corindonul, electrocorindonul, hârtia abrazivă,
diamantu,l piatra-ponce, diatomitel etc. se amestecă cu un lubrifiant, funcţie de natura materialului
pieselor ce se prelucrează.
Găurirea - unde este cazul. Secţiile sunt dotate cu maşini de găurit.
Spălarea pieselor în vederea asamblării
Orice operație ulterioară presupune piese curate, atât pentru montajul lor în ansamblul din care
fac parte, cât și pentru trimiterea în reparații a acestora.
Cele mai uzuale metode de spălare mecanice sunt:
 fierberea pieselor în băi staționare,
 spălarea cu jet de lichid.