Universitatea din Pitești

Facultatea de Mecanică și Tehnologie

Specializare: I.E.I

TEMĂ DE CASĂ ȘTIINȚA ȘI

INGINERIA MATERIALELOR

ROLUL TRATAMENTELOR
TERMOCHIMICE APLICATE
ALIAJELOR FEROASE

STUDENȚI:
Chiriță Cristina,GR. 1.1.1.
Pănescu Cristina,GR. 1.1.2.
Ionican Cristian,GR. 1.1.2.

1
 INTRODUCERE

Știința și Ingineria Materialelor este un domeniu interdisciplinar ,care are ca scop

descoperirea și descrierea unor materiale noi,în special a materialelor solide.Originea acestei
științe datează din perioada Iluminismului,când savanții au folosit cunoștințe din domeniul
chimiei,fizicii și ingineriei pentru a explica în mod științific observațiile antice legate de
metalurgie și mineralogie.
Din clasele de materiale fac parte metalele și aliajele feroase/neferoase,materialele
armonice,materialele plastice,materialele compozite,materialele noi.Acestea,la randul lor se
impart in alte grupe și subgrupe de clasificare:
Metale și Fier pur Fonte:albe,cenușii,
aliaje maleabile,pestrițe
Oțeluri Oțel-carbon
Oțeluri aliate
Feroaliaje Ferocarbon
Ferosiliciu
Aliaje neferoase Ușoare-ex.: aliaje cu
Al
Grele-ex.: aliaje cu
Ti,V,Zr,etc.

Materiale amorfe
Materiale plastice
Materiale compozite Ex.lemn
Materiale noi Biomateriale,straturi superficiale
performante,nanomateriale

În continuare vom prezenta in mod special tratamentele termochimice aplicate

aliajelor neferoase.

2
 Rolul tratamentelor termochimice aplicate aliajelor feroase

1.Metalele și aliajele.
1.1Metalele sunt elemente chimice care prezintă în configurația electronică un număr
mic de electroni liberi și care au atomii asociați în agregate mari ce constituie starea metalică
a materiei.Proprietățile caracteristice stării metalice sunt:luciul metalic,opacitatea,rezistența
mecanică ridicată,conductivitate termică și electrică bune,coeficientul de temperatură al
rezistivității electrice pozitiv.
1.2.Aliajele se obțin prin adăugarea într-un metal a unuia sau mai multor
elemente,metale sau nemetale și metaloizi,cu scopul de a îmbunătăți proprietățile metalului
de bază.În funcție de metalul de bază,aliajele se clasifică în două mari categorii:
 Aliaje feroase,care au ca element de bază fier:fonte,oțeluri,feroaliaje;
 Aliaje neferoase,care au ca element de bază metale neferoase ușoare sau
grele.
1.3.Metalele și aliajele au structura formată dintr-o multitudine de volume mici
poliedrice,numite grăunți.Majoritatea metalelor și aliajelor cristalizează într-unul din
sistemele cu rețea cubică cu volum centrat (C.V.C.),cubică cu fețe centrate(C.F.C.)și
hexagonal-compactă(H.C.)
 Rețeaua cubică cu volum centrat(C.V.C.): prezintă câte 8 atomi și un atom în
centrul cubului (Fig.1.1.).Numarul de atomi care revine unei celule elementare este:
Ncvc=1+8•1/8=2 atomi (ex.: Feα,Na,Cl,etc.)

Fig.1.1.Rețea C.V.C.

 Rețea cubică cu fețe centrate (C.F.C):prezintă câte 8 atomi în colțurile cubului și un

atom în centrul fiecărei fețe(Fig.1.2.).Numărul de atomi ce îi revine unei celule
elementare este:
NCFC=6•1/2+8•1/8=4 atomi(ex.:Al,Cu,Ni,Au,etc.)

Fig.1.2. Rețea C.F.C.

 Rețeaua hexagonal-compactă(H-C): prezintă câte un atom în colțurile prismei
hexagonale,2 atomi în centrele bazelor și 3 atomi în interiorul prismei situați într-un

3
 plan intermediar la distanțe egale de planele bazelor(Fig.1.3.).Numărul de atomi ce
revin unei celule elementare este :
NHC=3+12•1/6+2•1/2=6 atomi(ex.:Mg,Zn,Co,etc.)

Fig.1.3
1.4.Elementele chimice care formează aliajul se numesc componenți,iar
tipurile de grupare a atomilor vecini se numesc constituienți metalografici.Aceștia
pot fi de două feluri:monofazici:metalul pur,soluție solidă,compus definit și
plurifazici:amestecuri mecanice.Un sistem de aliaje reprezintă totalitatea aliajelor
dată de doi sau mai mulți constituienți ale căror concentrații în metal variază de la 0-
100%.Reprezentările grafice bidimensionale sau tridimensionale,având pe abscisă
concentrația elementului de aliere principal și pe ordonată temperatura,se numește
diagramă de stare.
Diagramele de echilibru sunt reprezentarea grafică temperatură-compoziție
care ne dau totalitatea transformărilor care au loc în sistem ,precum și fazele pentru o
temperatură și o compoziție dată.Sistemele de aliaje se împart în :sisteme
binare,ternare,cuaternare,palenare.Curbele care separă domeniul topiturii de domeniul
bifazic(lichid+α),se numesc curbe lichidus;iar cele care separă domeniul bifazic de
starea solidă(α),se numesc curbe solidus(Fig.1.4.).

4
 Fig.1.4.
1.4.1.Diagrama binară cu componenți total insolubili în stare lichidă și solidă.
(Fig.1.4.1.).Componenții care se formează după astfel de diagrame sunt total nemiscibili în
stare lichidă și se separă după greutate.Nu formează aliaje.

Fig.1.4.1.

1.4.2.Diagrame binare cu componenți parțial solubili în stare lichidă.Diagrame cu

lacune de solubilitate(Fig.1.4.2.).În stare lichidă fiecare dintre componenți dizolvă numai un
anumit procent din celălalt component formând soluții lichide.

5
 Fig.1.4.2.

1.4.3.Diagrame cu componenți total solubili în stare lichidă și insolubili în stare

solidă.Diagrame cu reacții eutectice(Fig.1.4.3.).

Fig.1.4.3.

1.4.4.Diagrame cu componenți total solubili în stare solidă și lichidă.Acești

componenți formează în tot intervalul de compoziții soluții solide(Fig.1.4.4.)

6
 Fig.1.4.4.

1.4.5.Diagrame cu solubilitate parțială în stare solidă invariabilă cu

temperatura(Fig.1.4.5.).

Fig.1.4.5.

2.Materialele feroase.
Proprietățile intrinseci chimice ale materialelor sunt reprezentate de rezistența
la coroziune ,refractaritatea sau stabilitatea chimică la cald.Așa cum am menționat în
introducere,din grupa materialelor feroase fac parte : fierul tehnic,oțelul,fonta și feroaliajele.
2.1.Fierul tehnic pur .Fierul este un element metalic care face parte din grupa a VIII-a a
sistemului periodic.Are culoarea cenușiu-albăstruie,temperatura de topire
1538°C,temperatura de fierbere 3250°C.Caracteristicile mecanice sunt dependente de puritate
și de mărimea de grăunte.
2.2.Aliajele fierului cu carbonul.În funcție de conținutul de Carbon,se împart în
categorii:

7
 o Oțeluri;
o Fonte.
În aceste aliaje,Carbonul poate fi de mai multe feluri:sub formă de grafit legat în
cementită,dizolvat în soluții.
2.2.1.Diagrama Fe-Fe3C.Această diagramă prezintă transformări în stare solidă și este o
diagramă incompletă,deoarece în partea dreaptă diagrama nu este construită până la 100%
C ,doar până la concentrația de 6,67%C din motive practice(Fig.2).

Fig.2.Diagrama Fe-Fe3C.
2.3.Oțelurile.
Oțelurile sunt aliaje Fe cu C care conțin maxim 2,11%C,elemente
însoțitoare,impurități și elemente de aliere .La temperatura ambiantă,structura oțelurilor este
dată de conținutul de C si de elemente de aliere însoțitoare ,modul de prelucrare,etc.
2.3.1.Clasificarea oţelurilor în funcţie de compoziţia lor chimică poate fi făcută
astfel:
 oţeluri nealiate sau oţeluri carbon: cu destinaţie generală,cu destinaţie precizată (pt.
arcuri, pt. automate etc.);
 oţeluri aliate:slab aliate,mediu aliate,cu destinaţie generală,cu destinaţie
precizată,înalt aliate.
În general, proprietăţile oţelurilor sunt influenţate de conţinutul de carbon, deci de variaţia
cantitativă a constituenţilor lor structurali. Caracteristicile lor de rezistenţă mecanică cresc,
iar cele de plasticitate scad cu creşterea conţinutului de carbon.
2.4.Fontele
Fontele sunt aliaje fier - carbon al căror conţinut de carbon, depăşind 1,7 %, este frecvent
cuprins între 2,2…3,8 % şi care mai conţin elemente însoţitoare (Si, Mn, P, S) şi elemente de
aliere. Aceste aliaje au, în general, foarte slabe proprietăţi plastice (forjabilitatea) şi

8
sudabilitate redusă, rezistenţa mecanică mai mică decât a oţelurilor, dar turnabilitate bună
(temperatură de topire mai scăzută, fluiditate mare, interval de solidificare şi implicit tendinţă
de segregare reduse, contracţie mică la solidificare - până la max.2 %), precum şi capacitate
de amortizare a vibraţiilor.
2.4.1.Clasificarea fontelor se poate face după sistemul de cristalizare, în modul
următor:
 fonte albe fonte albe la care întreaga cantitate de carbon este legată chimic în
cementită
 fonte cenuşii (de turnătorie) la care total sau parţial carbonul este liber sau sub
formă de grafit,iar restul sub formă de cementită.

3.Tratamente termochimice.

Tratamentele termochimice constă în îmbogățirea stratului superficial al pieselor în

unul sau mai multe elemente chimice ,cu scopul îmbunătățirii proprietăților
acestuia:duritate,rezistența la uzare și gripare,rezistență la coroziune ,fiabilitate,aspect
comercial,păstrând totodată miezul piesei cu structura și proprietățile inițiale.Tratamentele
termochimice se deosebesc de celelalte tratamente prin faptul că modificările structurale care
se produc au la bază fenomene de difuzie care produc modificări de compoziție chimică ale
straturilor superficiale .
Diferența de structură și de compoziție între miez și stratul tratat termochimic poate fi
accentuată prin aplicarea tratamentelor termice ulterioare,în timpul cărora cele două zone
distincte ale pieselor se comportă diferit.
Spre deosebire de călirea superficială ,care realizează modificarea structurii pentru
straturi de 0,5-5 mm,tratamentele termochimice realizează modificări de compoziție și de
structură pentru straturi a căror grosime este cuprinsă între 0,5-3,5 mm.
Tratamentele termochimice constă în introducerea pieselor de tratat într-un spațiu închis
în care se gasește mediul de cementare(solid,lichid sau gazos),capabil,la temperatura de lucru
,să furnizeze atomii activi și menținerea piesei în acest mediu pe durata necesară pentru
realizarea grosimii și compoziției dorite pentru stratul tratat.

3.1.Procese fizico-chimice

În timpul tratamentelor termochimice au loc trei categorii de procese :disocierea

substanțelor din mediul de tratament care furnizează elementul activ;adsorbția elementului
activ la suprafața piesei și difuzia elementului activ prin interfața mediu-metal în stratul
superficial al piesei(Fig.3.1.).

9
 Fig.3.1.Transferul de masă al atomilor din mediul de cementare în stratul
superficial: Cm-concentrația elementului activ în mediul de cementare;Cms-
concentrația elementului activ la suprafața piesei;Cp-concentrația elementului activ în
stratul superficial ;Km și Kp-constante de transfer de masă în mediul de cementare și în
materialul piesei
3.2.Tipuri de tratamente termochimice .

Fig.3.2.
3.3.Carburarea are ca scop îmbogățirea cu C a stratului superficial al piesei până la
concentrația de 0,7-1%C în vederea obținerii unei durități ridicate prin călire ulterioară
Oțelurile potrivite pentru carburare vor avea C în procent scăzut 0,1-0,25%,rareori 3% în
cazul oțelurilor aliate .
Carburarea în medii solide se formează prin împachetarea pieselorîn cutii metalice
împreună cu mediul carburant (cărbune de lemn sau semicox și activizatori NaCO3.

10
 Carburarea NU este tratament termochimic final! Aceasta necesită un tratament ulterior
pentru obținerea martensitei în stratul exterior.
Este de fapt o cementare cu carbon. Este un tratament termochimic aplicat oţelurilor
carbon sau slab aliate cu un conţinut scăzut încarbon (%C<0,25). Concentraţia în carbon a
stratului superficial se limitează la 0,8...1,1% pe o adâncime de până la 1,5 mm.Mediul de
carburare poate fi: solid (substanţe activa fiind cărbunele de lemn), lichid (băi
de săruri topite constituite din SiC ca sare activă sau gazos (gazul natural, gaz de
cocserie,atmosfere controlate)
Temperatura de încălzire este situată între 850 – 1050oC
Durata de menţinere, variază între 3 ...8h la carburarea în medii gazoase şi 5...12h la
cementarea în medii solide.

%C
1,2
1

0,8
0,6

0,4

0,2 I II III

g [mm]

CeII P P P F F P

Fig.3.3
T
[oC]
Ac3
Ac1

Cementare Călire I Călire II

3.4.Nitrurarea constă în îmbunătățirea stratului superficial al pieselor cu azot(N)

Revenire
pentru a crește duritatea superficială a rezistenței la uzare,la cald și la coroziune.Nitrurarea
clasică se realizează în amoniac la temperatura de 500-550°C: t [h]
NH3———Nactiv+3H
Adâncimea stratului îmbogățit în azot are valori cuprinse între 0,16-0,3 mm proprietățile
stratului nitrurat fiind mult mai bune față de cele carburate.Este frecvent utilizată pentru
oțeluri rapide pentru scule,oțeluri inoxidabile austenitice și este un tratament termochimic
final,tratament termochimic ce constă din îmbogăţirea cu azot a straturilor
superficiale.Azotul, formează nitruri, fin dispersate, cu fierul şi elemente de aliere în special
aluminiu, crom, vanadiu. Principalele combinaţii ale azotului cu fierul sunt: e = o soluţie
solidă cu baza nitrură de fier Fe3N (8...11%N) dură şi fragilă; g¢ = o soluţie solidă cu baza
Fe4N (5,7 ... 6,1%N) mai dură ca e dar mai puţin fragilă plasmă.
Parametri tehnologici

11
 Nitrurarea se efectuează la temperaturi joase 500 ... 580oC. Se evită astfel difuzia azotului
în miez şi coalescenţa nitrurilor. Rezultă, o adâncime de nitrurare scăzută (0,2 – 0,6
mm).Distribuţia structurilor pe secţiune –vezi fig.N1
Acest tratament termochimic se poate efectua în medii gazoase, în medii lichide sau în
plasmă.
Nitrurarea în mediul gazos utilizează ca mediu de lucru, amoniacul.
Piesele încălzite la 500 – 520oC în atm.de amoniac timp de 40 - 60 h
Nitrurarea în plasmă sau nitrurare ionică se bazează pe principiul descărcării
luminescente într-o atmosferă rarefiată,cu o durata 8-20 h.

T
[oC]
Fig.3.4.Nitrurarea Ac3
Ac1

Revenire
Comparativ cuCălire
carburarea, operaţia
înaltă de nitrurare prezintă
Nitrurare câteva particularităţi.Ea este o
operaţie tehnologică finală. Se aplică după o prealabilă îmbunătăţire (călire şi revenire înaltă)
şi după toate prelucrările mecanice de realizare a produsului la cote finale.
Se supun nitrurării oţelurile carbon şi slab aliate de îmbunătăţire (0,4-0,7 % C) .
Conduce la durităţii exceptionale,rezistenţe ridicate la uzură şi la solicitările la oboseală prin
încovoiere. Duritatea stratului şi rezistenţa la gripare este net superioară tcementării,
[h] iar
deformările pieselor sunt foarte mici.

3.5. Carbonitrurarea(Cianizarea) constă în îmbogățirea simultană cu C și N a

stratului superficial îmbinând efectul carburării cu cel al nitrurării.Are o multime de avantaje
printre care :
 Duritatea,rezistența la coroziune și uzare sunt mai mari decât la carburare ;
 Temperatura de lucru este mai scăzută decât la carburare;
 Durata tratamentului este mai scăzută în cazul nitrurării
 Stratul îmbogățit este mai subțire si își păstrează duritatea
 Se aplică unei game mari de oțeluri:oțeluri de carburare;
 Există posibilitatea călirii directe după tratament.
Ambele procedee constau in imbogatirea simultana a structurilor superficiale ale pieselor
in C si azot fie folosind medii gazoase ( procesul este numit carbonitrurare ) , fie bai de saruri
( procesul este numit cianizare ) .
Amestecul de saruri pentru cianizare este format din 50% NaCN, 35% BaCl2, 15% NaCl.
Procesul de difuziune se desfasoara la 500…550oC sau 800…850oC, dupa cum se urmareste
o imbogatire mai accentuata a stratului superficial in azot, respectiv in C. Dupa o mentinere
de 3…5 ore a pieselor la aceste temperaturi se obtine o adancime de strat de 0,4…0,7 mm.
Carbonitrurarea se efectueaza de obicei intr-un mediu format din 25% NH3 si 75% CH4, la
temperaturi de 500…600oC pentru oteluri rapide, respectiv la temperaturi de 850…870oC in
cazul pieselor din oteluri carbon. Dupa o mentinere de 4…5 ore se obtine un strat de grosime
de 0,3…0,7 mm. Atomii de C si azot difuzati la suprafata pieselor formeaza carburi, nitruri
sau carbonitruri ( Fe3C; Fe4 ( CN ); Fe4N; Fe2N; Fe2 ( CN ) ) ( figura 4. ) , care prezinta o
deosebita rezistenta la uzura, coroziune si oboseala.
Duritatea obtinuta are valori de 57…64 HRC. Fata de cementare, acest tratament
termochimic are avantajele : se executa la temperaturi mai joase; piesele au rezistenta

12
 marita la uzura, gripare si oboseala; deformatiile pieselor sunt mai mici, pe de o parte
datorita temperaturilor scazute, iar pe de alta parte a vitezelor mai mici de racire necesare
obtinerii unei calibilitati date ( efectul N de crestere a calibilitatii ) .
3.6. Cianurarea folosește ca mediu băi de săruri formate din cianuri și săruri
neutre.În funcție de temperatura de lucru se disting:
 Cianizare la temperaturi joase (780-860°C)
 Cianizare la temperaturi înalte .

3.7. Sulfizarea are ca scop imbogățirea straturilor superficiale ale pieselor din fontă
și oțel cu sulf pentru a mări rezistența la gripare ;se formează în vapori de SULF sau băi
de săruri topite ce conțin S. Este procesul de saturare cu S a pieselor ce urmeaza sa
functioneze la sarcini medii, cand ungerea este insuficienta, la frecarea semilichida,
uscata, sau cand frecarea se produce intr-un mediu cu temperatura ridicata. Se realizeaza
la temperaturi de 570 10oC intr-un mediu format din 55%CON2H4 ( uree tehnica ), 45%
Na2CO3 si 8% Na2SO3 ( 8% din intregul amestec ). Dupa o mentinere la temperatura de
3…4 ore, se obtine o grosime de strat de 30…40 mm. Examinarea prin microscopie si
raze X a stratului alb de la suprafata indica prezenta trei substraturi caracteristice : un
prim strat, cel exterior, se pare ca este alcatuit din sulfuri de Fe de tipul FeS; FexS; Fe3S4;
FeS2; al doilea substrat, cel interior este alcatuit din carbonitruri cu o rezistenta deosebita
la uzura si oboseala. Piesele ce se sulfizeaza trebuie sa fie in stare calita si rectificata.
Procedeul se poate aplica : arborilor motori, axelor cu came, supapelor camasilor de
cilindru pentru motoarele Diesel ( usureaza rodarea ), transmisiilor melcate, broselor,
burghielor, tarozilor.

3.8.Sulfocianurarea: se realizează în atomi de sulf ,azot și carbon ,deci îmbină

sulfizarea și cianurarea si se formează în băi de săruri topite pentru a mări duritatea
,rezistența la uzare și gripare a materialelor .

3.9.Silicizarea. Este un tratament chimic de imbogatire in Si a suprafetelor pieselor

confectionate din oteluri cu continut redus sau mediu de C. Dupa o mentinere de 6 ore la
1050oC in amestecul format din 75% ferosiliciu, 20% Al2O3 si 5% NH4 Cl se obtine o
grosime de strat superficial de 1…1,2mm. Cercetarile metalografice electronice
evidentiaza in stratul silicizat a feritei aliate cu Si si a compusului Fe3Si . In substratul
silicizat, la limita grauntilor pe partea nesilicizata apar formatiuni de cementita secundara.
Siliciul favorizeaza dislocarea C la suprafata, ducand la aparitia unei subzone imbogatita
in acest element, respectiv la formarea cementitei secundare. Silicizarea mareste
rezistenta la uzura si coroziune in medii acide a pieselor din industria chimica si
petrochimica cum ar fi : rotoare de pompa, tevi pentru motoare navale, piulite, buloane,
camasi de cilindrii etc.
.
3.10.Feroxarea este tratament termochimic care se realizează in abur supraîncălzit la
temperatura de 570°C timp de două ore pentru a forma pe suprafața pieselor un strat
protector împotriva coroziunii.Se aplică pieselor din pulberi metalice sinterizate în
vederea îmbunătățirii rezistenței la uzură,a rezistenței la coroziune și a
etanșeității.Feroxarea nu se definește ca un tratament termochimic propriu-zis deoarece
nu intervin schimbări structurale în miez intrând în categoria tratamentelor de suprafață.

3.11.Aluminizarea foloseste Al topit pentru a creste rezistența la oxidare la

temperaturi inalte .Stratul conține peste 18% Al.

13
 3.12.Borizarea reprezintă saturarea cu Bor a pieselor confecționate din oțeluri cu un
conținut redus de carbon pentru a mări duritatea ,rezistența la uzare și rezistența la
temperaturi ridicate . Este procesul de saturare superficiala cu bor a pieselor
confectionate, in general, din oteluri cu continut redus sau mediu in C. Intr-un amestec
constituit din 84% carbura de bor si 16% borax, la temperaturi de 1000oC si durate de 6
ore, se obtine o grosime de strat de 0,12…0,14 mm. Microstructura stratului borizat este
alcatuita dintr-o ferita aliata cu bor si compusi ( boruri ) de tipul Fe2B si FeB cu aspect
acicular. Prin borizare se provoaca o crestere a duritatii superficiale, o rezistenta la uzura
si o rezistenta la temperaturi inalte. Se aplica filierelor, bucselor, matritelor pentru
prelucrari la cald.

3.13.Cromizarea.Se imbogatesc cu Cr suprafetele pieselor confectionate din oteluri

carbon, oteluri austenitice etc. in scopul maririi rezistentei la coroziune, oxidare si uzura
abraziva. Piesele se impacheteaza in amestecul format din 50% ferocrom, 48…49% Al2O3
si 1…2% NH4Cl, se incalzesc timp de 6…12 ore la temperaturi de 900…1100oC,
realizandu-se o adancime de strat de 0,05…0,15mm. In microstructura stratului cromizat
distingem o ferita aliata cu crom si carburi complexe de Cr, foarte rezistente la uzura.

14
 Cuprins

I. Introducere.......................................................pag.2
II. Metalele și aliajele............................................pag.3
III. Materialele feroase..........................................pag.8
IV. Tratamente termochimice.Rolul tratamentelor
termochimice aplicate aliajelor
feroase................................................................pag.9
V. Bibliografie.........................................................pag.16

15
 Bibliografie
“Știința materialelor”-D.Constantinescu,D.S.Vasilescu-EDP
Bucuresti 1983
“Știința materialelor”-Mărioara ABRUDEANU-Editura UPIT
“Studiul materialelor”-Popescu Niculae
“Stiința și Ingineria Materialelor “-Dicționar
Bază de date :
Researchgate.net
Gabriel2design.wordpress.com
Alte surse:
Cursuri S.I.M.
Lucrări de laborator S.I.M.

16
17