Definirea i clasificarea materialelor

Materialele reprezint totalitatea substanelor simple sau compuse aflate n stare solid ce
prezint o compoziie chimic dat i proprieti specifice domeniului de utilizare ales.
Materialele pot fi clasificate dup mai multe criterii, ns cel mai utilizat este cel al naturii
materialului (din punct de vedere fizico-chimic i structural). Astfel, dup acest criteriu materialele
se impart n trei mari categorii de materiale i anume: metalice, ceramice i polimerice. Ele fac
parte din clasa de materiale clasice, cunoscute i sub numele de convenionale sau tradiionale.
Materialele ceramice i polimerice sunt materiale nemetalice. Din punct de vedere al
caracteristicilor de conductivitate electric, din categoria materialelor nemetalice mai fac parte i
materialele semiconductoare. Materialele semiconductoare sunt materiale pure sau compui care
au patru electroni de valen i au nevoie de o mic energie spre a deveni liberi, adic s devin
materiale bune conductoare de electricitate.
Materialele compozite reprezint combinaii ale materialelor tradiionale i intr n
categoria materialelor noi, moderne i anume a materialele neconvenionale/ avansate,
conform fig. 1.
Din categoria materialelor noi, din punct de vedere al comportamentului materialelor sub
influena unor factori externi acestea mai sunt clasificate n materiale inteligente i sunt
considerate o categorie de materiale aparte, neconvenionale. Din punct de vedere al mrimii lor
(la scara nano) exista o categorie aparte de materiale cunoscute sub numele de nanomateriale, iar
din puncte de vedere al biocompatibilitatii materialelor cu esutul/corpurile vii exist un nou tip de
materiale numite biomateriale. Biomaterialele sunt materiale de frontier, la care att oamenii de
tiin de la institutele de medicin i cele din domeniul ingineriei materialelor, ingineriei
mecanice sau mecatronice conlucreaz n vederea obinerii de materiale performante cu
aplicabilitate n domeniul medical.
Biomaterial este un material sintetic folosit pentru a nlocui o parte a unui sistem viu sau
pentru a funciona n strns legatur cu un esut viu.
Biomaterialele reprezint materiale naturale, sintetice sau compozite aflate n contact cu
esuturile vii i cu fluidele lor biologice. Ele sunt folosite pentru a ajuta sarcinile esutului afectat
sau funciile afectate ale unui organ bolnav.

1
 Fig. 1. Tipuri de materiale i clasificarea lor

Att nanomaterialele ct i biomaterialele sunt materialele care pot fi fabricate att din
materiale convenionale ct i neconvenionale i de aceea sunt prezentate punctat n schema din
de mai sus.

2
 Materialele metalice sunt metalele i aliajele lor, bimetalele i pulberile metalice.
Materialele metalice sunt caracterizate prin opacitate, luciu metalic, plasticitate, ductilitate, au
rezistenta mecanica buna sau foarte buna (in functie de elementul/ele de aliere), au caracter bazic
al oxizilor si au conductibilitate termica si electrica ridicate. In plus,o caracteristica specifica a
metalelor este aceea ca in functie de temperatura, rezistivitatea electrica a acestor materiale creste.
La scara atomic, atomii metalelor se pot gasi fie ca atomi de acelasi fel (metalul pur), fie
asociati in diferite moduri cu alte tipuri de atomi formand agregate mari de atomi (aliajele
metalice), ce constitue starea metalica a materiei.
Materialele metalice se mpart n dou mari categorii i anume n materiale feroase (fierul
i aliajele sale: oelurile i fontele) i neferoase.
Oelul este un aliaj care contine ca elemente principale fierul si carbonul, avand un
continut de carbon sub 2,11 %. Otelurile sunt materialele cu cea mai larga utilizare in industrie.
Proprietatile lor pot sa varieze in limite foarte largi in functie de continutul de carbon si de alte
elemente de aliere. n funcie de continutul in elemente de aliere, otelurile se impart in: oeluri
nealiate (oeluri carbon), care conin ca elemente principale doar fierul si carbonul i oeluri
aliate, care pe lng fier i carbon conin si alte elemente: nichel, crom, molibden, vanadiu etc.
Dupa starea de livrare pot fi deformabile (la cald sau la rece) si turnate, iar dupa destinatie se
clasifica in oteluri pentru constructii metalice sau constructii de masini, oteluri pentru scule
aschietoare si oteluri cu destinatie speciala (pile, arcuri, rulmenti, etc.).
Fontele sunt aliajele fierului cu carbonul care contin mai mult de 2,08 respectiv 2,11%C.
Fontele au, in general, foarte slabe proprietati plastice (de ex. forjabilitatea) sunt casante si au
proprietati reduse de sudabilitate, rezistenta mecanica mai mica decat a otelurilor, dar buna
turnabilitate (temperatura de topire mai scazuta, fluiditate mare, interval de solidificare si implicit
tendinta de segregare reduse, contractie mica la solidificare pina la max 2%), precum si
capacitate de amortizare a vibratiilor. Ca atare, fontele sint utilizate in constructia de masini cu
precadere pentru piese turnate, chiar pretentioase, ce rezulta la un pret de cost mai redus decit
piesele prelucrate prin deformare plastica sau sudare.
Fontele se pot clasifica dup constituenii ei: in fonte albe (contin carbonul legat intr-un
compus numit cementita, ce-i confera culoarea deschisa) , fonte cenuii (sau de turnatorie, ce
contin carbonul sub forma libera de grafit, care in ruptura ii confera culoarea cenusie) si fonte
pestrite (ce contin atat cementita cat si grafit). Fontele albesint dure, fragile (au duritatea cuprinsa
intre 350-500 HB, Rm= 20 . . . 40 daN/mm2, rezistenta la soc aproximativ zero) si neprelucrabile
prin aschiere. Dintre acestea cele de compozitie hipoeutectica (carbonul mai mic de 4,3%)
prezinta interes limitat, in scopuri antiuzare, precum si la obtinerea fontelor maleabile. Fontele
cenusii sint, in functie de forma grafitului prezent in structura lor: cu grafit lamelar, nodular (fonte
3
modificate) sau in cuiburi (de recoacere fonte maleabile), iar dupa constituentii structurali: fonte
perlitice, perlito-feritice sau feritice. Fontele pestrite au simultan caracter de fonta alba
cementitica si de fonta cenusie (cu grafit).
Un alt criteriu de clasificare al fontelor este alierea, existnd fonte nealiate, care, in
afara de Fe si C, contin maxim: 3%Si, 1,5% Mn, 0,3% P, 0,1% S, si fonte aliate, care contin in
plus elemente de aliere, ca Cr, Ni, Cu, Al(min 0,3% fiecare), min 0,1% Mo, V, Ti, precum si
Si peste 34%, Mn peste 1,52%, P peste 0,3%, toate adaugate in mod voit in vederea obtinerii
unor proprietati superioare. In functie de continutul total de elemente de aliere fontelesint: slab
aliate (suma elementelor de aliere sub 4%), mediu aliate (48%) si inalt aliate (peste 10%).
Materialele metalice neferoase sunt metalele neferoase (Al, Cu, Mg, Mn, Zr, Ni, Zn, Sn,
Cr, Ti, etc.) si aliajele acestora. Metalele neferoase sunt clasificate dupa greutatea specifica
(denistate) in: metale neferoase mai usoare ca apa, cu densitatea (r) mai mica de 1g/cm3, de ex. :
Li, K, Na; neferoase ultrauoare, cu densitatea cuprins intre 1 si 2 g/cm3 din aceasta categorie
facand parte: Ca, Cs, Mg, Be; neferoase usoare ( 2 <r<4g/cm3) cum ar fi: Sr, Ba, Al; neferoase
semiusoare (Ti, Ge, V) cu densitatea situata intre 4 si 6g/cm3. Din
categoria neferoaselor grele (6<r<10 g/cm3) fac parte Zr, Sb, Zn, Sn, Cr, In, Mn, Nb, Co, Ni,
Cu si Bi).
Metalele neferose foarte grele sunt Mo, Ag, Pb, Tl, Rh, Pd, Hf, Hg, cu densitatea cuprinsa
intre 10 si 15 g/cm3iar in categoria metalelor neferoase foarte grele (15<r<22.5 g/cm3) sunt
cuprinse Ta, Au, U, W, Pt, Ir, Os. Din aceasta clasificare cel mai usor metal neferos este litiul
(r=0,53 g/cm3) si cel mai greu este osmiul (r=0,53 g/cm3). Cele mai uzale metale neferoase sunt
Cu, Ni, Co, Cr, Mn, Zn si Sn. Acestea se incadreaza in clasa metalelor grele.
n tehnica modern pentru constructii de masini si in special pentru aviatie si rachete se
impune folosirea unor aliaje cu greutati specifice mici si in acelasi timp cu rezistente apreciabile,
cum ar fi aliajele usoare sau ultrausoare (cu Al, Mg, Be) sau semiusoare (Ti). In functie de
temperaturile de topire foarte diferite metalele si aliajele neferoase isi gasesc multiple aplicatii. De
exemplu wolframul are temperatura de topire ridicata si ca urmare se utilizeaza la confectionarea
becurilor/lampilor cu incandescenta si a tuburilor electronice.
Dintre materialele metalice cu utilizare general sunt oelurile carbon (de uz general),
oteluri carbon de calitate si slab aliate, oteluri pentru turnarea in piese, oteluri pentru deformarea
plastica la rece, oteluri cu aschiabilitate ridicata, oteluri cu inalta rezistenta mecanica, sudabile.
Cele mai utilizate fonte sunt fontele cenusii cu grafit lamelar, fontele modificate, fontele maleabile,
fontele aliate, iar cele mai utilizate neferoase sunt aluminiul, cuprul, magneziul, beriliul, zincul,
cadmiul, staniul, plumbul titanul si melalele pretioase (aurul, argnitul si platina, paladiul, iridiul).

4
 Metalele n stare natural se gsesc ndeosebi sub form de compui n mineruri n afar
de metalele pretioase care se gasesc sub forma nativa. Metalele se extrag din minereuri (fig.3a)
prin diferite procedee si se topesc si se toarna in lingouri (fig. 3b) constituind astfel produsul final
al metalurgiei extractive.

a) b) c)

Fig. 1.3 Materiale metalice in trei forme: a -minereu de fier; b- lingou de otel; c bare rotunde din otel
Aliajele se obin prin retopirea elementelor componente, care apoi sunt si ele turnate in
lingouri sau piese (tehnica numita metalurgie clasica) urmate apoi, dupa caz, de deformare plastica
si/sau tratamente termice sau chimice in vederea imbunatatirii proprietatilor materialelor.
Oelul se obine din lingourile de fonta bruta ce se topesc in cuptoare Siemens - Martin
(existente la Hunedoara, Resita) sau cuptoare electrice sau in convertizoare (la Galati), impreuna
cu fier vechi, calcar, minereuri. Aliajul topit obtinut se toarna in lingouri, iar dupa solidificare se
lamineaza. Produsele laminate se pot prezenta sub forma de produse laminate finite (profile, table,
benzi, tevi) si semifabricate destinate relaminarii la cald sau forjarii. Pentru a imbunatati cat mai
mult duritatea si rezistenta otelurilor, acestea se supun de regula unor tratamente termice.
Fontele se obin prin topirea i reducerea minereurilor de fier in cuptoare speciale numite
furnale. Fontele obtinute in furnale se numesc fonte brute. Dupa compozitia chimica se deosebesc
in fonte brute obisnuite si fonte brute aliate.
Materialele metalice se mai pot obtine si prin metalurgia pulberilor (dozare, amestecare
omogena a pulberilor, punere in forma si consolidare printr-un tratament termic numit sinterizare,
urmate optional de alte tratamente secundare) sau pot fi prelucrate prin imbinare (sudare, lipire sau
cu adeziv).
Materialele ceramice sunt oxizi, carburi, nitruri, boruri, etc. adica compusi ai metalelor,
legati de acestia prin legaturi ionice sau covalente. Materialele ceramice sunt caracterizate printr-
o excelenta rezistenta la temperaturi inalte (sunt refractare), rezistenta la coroziune in diverse
medii, proprietati optice, electrice si termice deosebite.

5
 Au rezistenta mecanica foarte mare, insa sunt fragile
(rezistenta la soc mecaic foarte mica) respectiv
ductilitate,
plasticitate foarte scazute sau in cea mai mare parte
inexistenta.
a)

Proprietatile ceramicelor sunt in stransa corelatie cu

compozitia
chimica si modul de obtinere.

In functie de domeniul de utilizare materialele

b) ceramice
Fig. 1.4 Produse din materiale ceramice: a se impart in ceramice traditionale si ceramice tehnice.
creuzete pentru topire b- portelan in forma finala
utilizat in stomatologie,

Cele tradiionale sunt teracota, faianta, gresia, portelanul, caramida iar cele tehnice sunt
materiale pentru scule abrazive aschietoare, al acestora.materiale utilizate in electronica si
electrotehnica (izolatori, ceramice feroelectrice, ceramice cu proprietati magnetice), materiale
refractare, sticle, grafitul, cimenturi si betoane.
Substanta de baza pentru fabricarea materialelor ceramice este argila, care contine o
cantitate mare de silicat de aluminiu si alti oxizi metalici (Fe2O3, TiO2, CaO, MgO, etc.).
Materialele ceramice sunt substante obtinute prin modelare in stare plastica a unor amestecuri de
substante minerale, care apoi se incalzesc si se intaresc prin ardere.
Materialele polimerice sunt materialele organice solide constituite pe baz de compui
macromoleculari naturali sau sintetici dintr-un mare numr de uniti fundamentale numite
monomeri.
Monomerii sunt molecule organice al caror miez este in principal alcatuit dintr-un atom de
carbon sau de siliciu, in cazul polimerilor siliconati, de hidrogen sau alte elemente nemetalice.
Atomul elementelor nemetalice poate stabili legaturi covalente cu atomi de acelasi fel sau cu atomi
diferiti, formand astfel lanturi lungi cu structura liniara sau ramificata. Aceste tipuri de materiale
au densitate foarte mica, au plasticitate si ductilitate foarte mare, se comporta bine la socuri
mecanice si au o excelenta rezistenta la coroziune.
Polimerii au n componen liantul ca mas de baz, iar ca adaosuri materiale de umplutur,
plastifianti i coloranti. Polimerii se obin in principal prin injectie in matrite, prin turnare in vid,
extrudare, etc.

6
 .

Fig. 1.5 Produse din materiale plastice folosite

industrial

Materialele semiconductoare sunt materiale a caror conductivitate electrica este cuprinsa

aproximativ intre (10-10103 ) si se situeaza din acest punct de vedere intre conductoare (104106 )
si izolatoare (10-1210-18 ).
Proprietatile lor electrice legate de conductivitate sunt puternic influentate de prezenta
dorita a anumitor impuritati.
Semiconductoarele se deosebesc fundamental de conductoare nu numai prin valoarea
conductivitatii dar si prin modul in care aceasta variaza cu temperatura (valoarea conductivitatii
creste cu temperatura in timp ce in conductoare aceasta scade).
Materialele compozite sunt obtinute prin amestecarea si consolidarea amestecului dintre
doua sau mai multe tipuri de materiale distincte obtinand un material nou cu proprietati distincte
de cele ale fiecarui component in parte. Prin combinarea acestor materiale se urmaresc combinatii
de proprietati, ce nu pot fi regasite la materialele traditionale, avand astfel posibilitati nelimitate
de aplicabilitate.
Proprietatile materialelor compozite in general respecta regula amestecurilor si anume sunt
o medie ponderata a proprietatilor componentelor din material.

7
 Materialele compozite, in funcie de natura materialului pot fi clasificate in compozite cu
matrice (ce reprezinta materialul de baza) metalica, ceramica sau polimerica. Un alt criteriu
important de clasificare este in functie de geometria materialului de adaos - care mai este cunoscut
si sub denumirea de ranforsaj, armatura sau material complementar si anume se clasifica in
materiale compozite cu armatura sub forma de fibre lungi (armare continua), sub forma de
particule, fibre scurte sau foarte scurte (armare discontinua), sau sub forma de benzi stratificate
(compozite laminate sau stratificate).
Materialele si structurile inteligente sunt materialele considerate materialele viitorului. Ele
constitue una dintre ultimele descoperiri ale stiintei materialelor cu largi aplicatii in toate domeniile
de utilizare.
Materialele inteligente sunt materiale capabile sa-si modifice comportarea, forma,
rigiditatea sau frecventa de vibratii sub actiunea unor forte externe. Termenul de 'inteligente' are
sensul de autoadaptabilitate, memorie si/sau multipla functionalitate a acestora sub actiunea unor
forte externe care produc aceste modificari. Fortele externe ce produc modificarile pot fi generate
de variata temperaturii sau de variatia campului electric sau magnetic care actioneaza asupra lor.
Dintre materialele considerate inteligente sunt incluse materialele sau aliajele cu memorie
a formei, piezomaterialele, materialele magnetostrictive sau fluidele electroreologice. Materialele
'cu memorie' i 'amintesc' de forma lor iniial i, dup ce sunt deformate, revin la forma iniial,
sub aciunea cldurii sau luminii.
Materialele multi-funcionale compuse, absorb vibraiile n mod autonom, reducnd astfel
poluarea fonic, sunt un exemplu de materiale inteligente care deja sunt folosite. Acestea sunt
echipate cu senzori care nregistreaz momentul cnd materialul ncepe s vibreze. Senzorii
lanseaz un semnal care este apoi procesat de un regulator, care controleaz motoarele integrate,
iar acestea acioneaz pentru a absorbi vibraiile. Fibre ceramice extrem de fine sunt utilizate
pentru a converti tensiunea mecanic sau termic n semnale electrice.