Clasificarea 

materialelor utilizate în electrotehnică   
 
Materialele  cu  rol  funcțional  de  natură  electrică  sau  electromagnetică,  utilizate  în 
electrotehnică pot fi clasificate în: 
‐ Materiale conductoare; 
‐ Materiale electroizolante; 
‐ Materiale semiconductoare; 
‐ Materiale magnetice. 
Primele trei categorii de materiale se clasifică din punct de vedere al fenomenului de conducție, 
definit de deplasarea sarcinilor electrice (electroni, ioni) sub acțiunea unui câmp electric. 

 
Materialele conductoare 
Rol:  
Asigură continuitatea circuitelor electrice de transport, distribuție şi utilizare a energiei 
electrice şi a informației. 
Mărimi caracteristice: 
Proprietatea  funcțională  este  conductivitatea    sau  inversul  acesteia,  rezistivitatea  , 
aceasta din urmă fiind numeric egală cu rezistența măsurată în curent continuu a unui 
cub unitar de material. 
1
  Ω  

Unitatea  de  măsură  a  rezistivității  este  m.  In  mod  uzual  se  mai  foloseşte  cm  sau 
mm2/m.   
Valori uzuale: 
În  cazul  materialelor  conductoare  rezistivitatea  este  cuprinsă  între  1,6  și  2000  cm 
(sau  10‐8m).  Valorile  minime  ale  rezistivității  se  întâlnesc  la    Ag,  Cu,  Al,  Au,  iar  cele 
maxime  la  anumite  perii  de  cărbune.  Funcție  de  domeniul  de  utilizare,  la  această 
categorie de materiale pot fi definite și alte proprietăți electrice, precum: coeficient de 
variație  a  rezistivității  cu  temperatura,  tensiune  electromotoare  de  contact  față  de 
cupru, sau proprietăți mecanice, termice sau de coroziune. 
 
 
Categorii: 
Materialele conductoare pot fi împărțite în: 
1. Materiale  conductoare  de  mare  conductivitate  ce  sunt  utilizate  pentru  transportul  și 
distribuția  energiei  electrice  și  a  informației.  Ele  se  caracterizează  printr‐o  rezistivitate 
mică impusă de necesitatea unor căderi de tensiune de‐a lungul conductorului și a unor 
pierderi de energie mici și au rezistivitatea cuprinsă între 1,6 și 10 cm 
2. Materiale  conductoare  de  mare  rezistivitate  ce  sunt  utilizate  pentru  realizarea 
rezistoarelor.  Funcție  de  destinație  ele  pot  fi  pentru:  rezistențe  etalon  și  de  precizie, 
pentru reostate și pentru electrotermie (încălzire). Au rezistivitatea cuprinsă între 20 și 
200 cm. 
Fiecare din categoriile de conductoare din această clasă pot solicita proprietăți speciale, 
dar  și  anumite  proprietăți  tehnologice  precum  posibilitate  de  tragere  în  fire,  de  lipire 
șamd, rezistență la anumite temperaturi (ex. în cazul reostatelor este necesară evitarea 
casării la răcire). 
3. Materiale conductoare pentru  contacte electrice ce au  rezistivitatea cuprinsă în toată 
gama  de  valori  specifice  conductoarelor  adică  de  la  1,6  la  2000  cm.  În  funcție  de 
destinație pot fi împărțite în: 
a. Pentru contacte fixe – lipire, sudare, prindere mecanică. Contactele pot fi realizate 
la orice metale sau combinații de metale necesitând operații de curățire, decapare 
șamd. Pentru contacte obișnuite din Cu se folosesc aliaje de lipit LpXY, unde XY este 
procentul de Sn în aliajul Sn‐Pb. Cu cât acest procent este mai mare, cu atât aliajul 
este  destinat  unor  lipiri  electrice  mai  fine  și  are  temperatură  de  topire  mai  mică. 
Cele cu procent mare de Pb sunt utilizate pentru lipirea țevilor de Pb.. 
b. Materiale  pentru  contacte  intermitente  pentru  care  există  numeroase  restricții 
funcție  de  tipul  contactului  (de  mică,  medie  sau  mare  putere)  utilizarea  în  curent 
continuu  sau  alternativ,  numărul  de  acționări  ți  frecvența  acestora  șamd.  Exemple 
de  utilizări:  ștechere,  prize,  relee  de  mică‐medie  putere,  întrerupătoare  în  toată 
gama de curenți și tensiuni. 
c. Materiale pentru contacte alunecătoare precum pantograf‐linie de contact (trolee, 
tramvaie,  tren)  sau  pentru  colectoare  (perii  de  cărbune).  În  acest  caz  gama 
rezistivității  materialelor  este  cea  mai  largă.  Materialele  se  vor  alege  în  funcție  de 
turația mașinii, putere, tensiune de comutație șamd. 
d. Materiale  conductoare  cu  destinație  speciale,  adică  pentru  diverse  aplicații  ce 
impun proprietăți specifice precum siguranțe fuzibile, termo‐bimetale etc. 
 
 
 

Materiale electroizolante 
Rol:  
Asigură separarea din punct de vedere electric a părților  conductoare între ele, față de 
masa  electrică  a  circuitului  sau  față  de  circuitul  magnetic.  (Ex.  fazele  între  ele,  fază‐
masă, înfășurările de pe circuitele magnetice). 
Mărimi caracteristice:  
Rezistivitatea  de  volum,  v,  adică  rezistența  măsurată  în  curent  continuu  a  unui  cub 
unitar; 
Rezistivitatea  de  suprafață,  s,  adică  rezistența  măsurată  în  curent  continuu  a  unei 
suprafețe unitare. 

Rigiditatea dielectrică, Estr.,    

  Factorul de pierderi, tg. 
Permitivitatea dielectrică ε 
 
Valori uzuale: 
Rezistivitatea  de  volum  este  cuprinsă  între  1010  și  1020    Ωcm.  Valorile  maxime  ale 
acestora  sunt  caracteristice  chihlimbarului,  cuarțului,  diferitelor  variante  de  polistiren 
șamd. Valorile minime ale rezistivității electroizolanților sunt permise numai în condiții 
grele de funcționare (ex. temperaturi și umiditate ridicate). 
 Temperatura și umiditatea reduc exponențial proprietățile electroizolante, îmbătrânesc 
materialul  prin  ruperea  legăturilor  chimice.  Fiind  extrem  de  dăunătoare  atât  în  curent 
continuu cât și în curent alternativ, indiferent de frecvența de lucru, la tensiuni mici sau 
mari,  este  absolut  necesară  împiedicarea  pătrunderii  apei  (prin  impregnare,  lăcuire, 
ermetizare,  straturi  cu  folii  plastice,  etc),  dar  și  creșterea  posibilităților  de  evacuare  a 
căldurii  provenite  din  pierderile  ce  apar  în  instalații.  Depinzând  de  mulți  parametri, 
valorile rezistivității la electroizolanți, în cataloage, se dau sub forma 10n‐10n+1. 
Categorii: 
a. Electroizolanți neutri care sunt excelenți a fi utilizați în înaltă frecvență, prezintă calități 
mecanice  și  termice  modeste,  sau  excelente  în  cazul  substanțelor  de  tranziție.  Ca  și 
caracteristică  de  recunoaștere  în  absența  unor  echipamente  de  specialitate,  se  poate 
 spune  că  această  categorie  de  electroizolanți  ”NU  se  udă”.  În  această  categorie  pot  fi 
incluse  gazele,  lichidele  neutre  ca  benzenul  toluenul,  CCl4,  uleiul  de  transformator, 
solide  organice  simetrice  (polietilenă  ‐  PE,  polistiren,  tereftalat  de  polietilenă  ‐  PET, 
teflon – PTFE.  
b. Electroizolanți  ionici  –  anorganici  –  în  principal  solide  ce  prezintă  calități  izolante  ce 
depind  de  puritate,  ce  sunt  excelenți  a  fi  utilizați  la  temperaturi  ridicate.  Totuși, 
comportarea  acestora  în  prezența  apei  este  foarte  slabă.  Exemple:  mica,  sticla, 
marmura, azbestul, șamd. 
c. Electroizolanți  polari,  în  general,  materiale  plastice,  substanțe  organice  cu  structură 
nesimetrică  chimică  sau  spațială,  utilizați  cel  mult  la  frecvențe  medii.  Prezintă  calități 
ceva mai bune la variația temperaturii și mecanice. Ca și caracteristică de recunoaștere 
în  absența  unor  echipamente  de  specialitate,  se  poate  spune  că  această  categorie  de 
electroizolanți ”SE udă”. Din această categorie de electroizolanți fac parte policlorura de 
vinil  (PVC),  bachelita,  plexiglasul,  epoxi  rășinile,  celuloza,  cauciucurile,  lichidele  polare 
șamd. 
d. Materiale  electroizolante  cu  polarizare  interfacială,  utilizate  numai  la  frecvențe  de 
50Hz, și sunt reprezentate în principal de materialele compozite și cele multistrat. 
 

Materiale magnetice 
 
Rol:  
Asigură concentrarea / distribuirea liniilor de câmp magnetic pe trasee bine definite. 
Mărimi caracteristice de interes: 
  Inducția de saturație Bs,  
  Inducția remanentă Br,  
  Câmpul coercitiv Hc,  
  Permeabilitatea magnetică ,  
  Pierderile de energie 
Categorii: 
  Materiale magnetice moi, utilizate la construcția miezurilor bobinelor 
  Materiale magnetice dure, utilizate la construcția magneților permanenți.