5.

MĂSURĂRI ÎN CURENT CONTINUU

5.1. MĂSURAREA TENSIUNII, CURENTULUI ŞI

PUTERII CU VOLTMETRUL ŞI AMPERMETRUL
a) Măsurarea tensiunii
În Fig. 5.1 este dat atât modelul circuitului electric, cât şi a voltmetrului
conectat la bornele acestuia. Faţă de circuitul electric în gol (Fig. 5.1a), prin
conectarea voltmetrului, modelat electric prin rezistenţa lui, RV, tensiunea la
bornele circuitului, comune de această dată cu ale voltmetrului, devine Um (Fig.
5.1b).
Ux Ux
U m  Rv  (5.1)
Rv  Re 1  Re
Rv
Dacă Rv >> Re, atunci Um = Ux.
Re
Circuit Ux Voltmetru Um
Ux RV
electric

a) b)

Fig. 5.1. Măsurarea tensiunii cu voltmetru: a) Tensiunea de interes şi

voltmetrul neconectat; b) Schema electrică cu voltmetrul conectat la
circuit

În condiţiile în care această condiţie (Rv >> Re) nu este îndeplinită, atunci
va apare totdeauna o eroare suplimentară  s (datorită rezistenţei finite a
voltmetrului), denumită eroare de sarcină sau eroare de încărcare:
Ux
Ux
R Re
1 e
U Ux Rv Rv R
 s [%]  m  100   100    100   e  100 (5.2)
Ux Ux Re Rv
1
Rv
Această eroare suplimentară tinde la zero, atunci când este îndeplinită condiţia, R v
>> Re, sau în general voltmetrul are rezistenţa Rv foarte mare, RV   .
Oricum în acest caz eroarea de sarcină este o eroarea de timp sistematic, care poate
fi determinată prin calcul daca se cunosc rezistenţe Re şi RV şi astfel se determinată
5-2 MĂSURĂRI ELECTRICE

tensiunea Ux de la valoarea măsurată Um, (indicaţia voltmetrului), conform relaţiei

(5.1)
b) Măsurarea curentului
În Fig. 5.2 se prezintă circuitul prin care circulă curentul de interes Ix,
precum şi schemă echivalentă de după conectarea ampermetrului, care, prin
rezistenţa sa internă RA, determină modificarea curentului de la valoarea de interes
Ix (Fig. 5.2a) la valoarea Im (Fig. 5.2b) .
Re Ix Re RA Im

Ux RS Ux RS

a) b)

Fig. 5.2. Măsurarea curentului cu ampermetru: a) circuitul fără

ampermetru; b) Schema electrică cu ampermetrul conectat

Curentul ce interesează şi deci trebuie măsurat, Ix, din Fig. 5a este:

Ux
Ix  (5.3)
Re  Rs
La conectarea ampermetrului, datorită rezistenţei interne a acestuia, RA, curentul Ix
se modifică, devenind Im.
Ux
Ux Re  Rs Ix
Im    (5.4)
Re  Rs  R A 1  R RA
A
1
Re  Rs Re  Rs
Dacă RA  Re  Rs I m  I x
Dacă nu se respectă această condiţie, apare totdeauna o eroare suplimentară,
denumită ca şi în cazul precedent la măsurarea tensiunii, eroare de sarcină sau
eroare de încărcare:
RA
I I R  Rs RA
 s [%]  m x  100   e  100    100 (5.5)
Ix R Re  Rs
1 A
Re  Rs
Pentru ca această eroare suplimentară să tindă la zero, trebuie ca ampermetrul să
aibă rezistenţa RA foarte mică. La ampermetru ideal din acest punct de vedere
trebuie ca RA  0 .
De asemenea, şi de această dată, eroarea de sarcină este o eroare sistematică, care
poate fi determinată prin calcul, dacă se cunosc valorile rezistenţelor din circuit, iar
curentul Ix poate fi determinat cu relaţia (5.4), de la valoarea măsurată, Im (indicaţia
ampermetrului).
MĂSURĂRI ÎN CURENT CONTINUU 5-3

c) Măsurarea puterii
Aşa cum se sugerează în Fig. 5.3 există două posibilităţi de conectare a
ampermetrului şi voltmetrului pentru determinarea puterii care circulă între două
puncte ale reţelei [Antoniu 2001] şi anume schema de conectare aval (voltmetru
este după ampermetru), respectiv schema de conectare amonte (voltmetru este
înaintea ampermetrului):
Re A Ix Re A Ix
a a
Im Ux Vx
Vx RS V Vm RS
Ux V
b
b

a) b)

Fig. 5.3. Măsurarea puterii cu ampermetru şi voltmetru: a)

circuitul aval; b) circuitul amonte

Puterea, Px, ce circule între punctele a şi b se obţine ca fiind produsul dintre

tensiunea, Vx, şi curentul Ix.
Se consideră că ampermetrul are rezistenţa r, iar voltmetru are rezistenţa RV şi
astfel valorile indicate de aceste două aparate Im şi Vm pot diferi de Ix, respectiv Vx,
aşa cum se arată în Fig. 5.3.
La schema aval (Fig. 5.3a):
Vm
Vm  Vx ; I m   Ix
Rv
Vm2 V2
Pm  Vm  I m  Vx I x   Px  m
Rv Rv
RS  R 
 Px 1  S 
Pm  Px  Vx  I x (5.6)
Rv  Rv 
R
Px  Px S  Px
P P Rv R
 S [%]  m x  100   100  S  100 (5.7)
Px Px Rv
Se observă astfel că această eroare este neglijabilă dacă Rv  RS .
De asemenea, prin cunoaşterea rezistenţelor, eroarea poate fi determinată şi
rezultatul corectat, conform (5.6) de la valoarea măsurată.
La schema amonte (Fig. 5.3b):
I m  I x ; Vm  Vx  rI x
Pm  I mVm  Px  rI x2
5-4 MĂSURĂRI ELECTRICE

Vx  r 
Pm  Px  rI x  Px 1   (5.8)
Rs  R s 

Pm  Px r
 S [%]   100   100 (5.9)
Px Rs
Pentru reducerea acestei erori suplimentare trebuie ca r  Rs
Se observă că efectul de sarcină poate fi evitat dacă rezistenta voltmetrului tinde la
infinit ( RV   , în cazul schemei aval) şi rezistenţa ampermetrului tinde la zero
( r  0 , în cazul schemei amonte).
Astfel, datorită consumului aparatelor de măsură de la obiectul de măsură, apare o
eroare de sarcina sau eroare de încărcare, care este o eroare de tip sistematic ce
poate fi determinată prin calcul daca se cunosc rezistenţele voltmetrelor,
ampermetrelor şi astfel rezultatul este corectat.
Trebuie menţionat că aceste erori de încărcare sunt erori suplimentare faţă de
erorile datorate clasei de exactitate a aparatelor şi pot fi neglijabile prin alegerea
corespunzătoare a aparatelor şi metodelor de măsurare.

5.2. MĂSURAREA T.E.M. PRIN METODE DE OPOZIŢIE

Aceste metode constau în compararea tensiunii necunoscute Ex cu o
tensiuni cunoscute şi reglabila E0.
G

Ex E0

Fig. 5.4. Principiul metodei opoziţiei

Astfel, tensiunii de măsurat, Ex, i se opune o tensiunea etalon E0 până ce se obţine

indicaţia zero la galvanometrul, G, ceea ce semnifică egalitatea celor două tensiuni:
Ex  E0 (5.10)
iar eroare relativă este:
Ex  E0   E0 
    (5.11)
Ex  E0  c  E0  d
 E0 
unde   - eroarea de construcţie,
 E0 c
 E0 
iar   este eroarea de determinare sau eroarea de sensibilitate.
E
 0 d
Avantajele metodelor de opoziţie sunt:
MĂSURĂRI ÎN CURENT CONTINUU 5-5

 nu consumă de la obiectul de măsurat (se elimină efectul de sarcină,

deoarece curentul, IG=0);
 exactitate mare, dată de exactitatea etalonului.
Aparatele care utilizează această metodă sunt numite compensatoare sau
potenţiometre, fiind două astfel de dispozitive:
 potenţiometrul la curent constant;
 potenţiometru la rezistenţă constantă.

5.2.1. POTENŢIOMETRUL LA CURENT CONSTANT

(POGGENDORF)
Acest potenţiometru se caracterizează printr-o exactitate mare, de până la 1
ppm. Măsurarea se face în două etape prin intermediul comutatorului K1, aşa cum
se prezintă în Fig. 5.5, unde:
 E0 este o tensiune etalon.
 Ex este tensiunea ce se măsoară.
 E este o sursă de tensiune ce generează curentul constant, I.
 G este un galvanometru pentru sesizarea echilibrului.
 P este un potenţiometru.
  este o rezistenţă reglabilă, pentru fixarea curentului I la o anumită
valoare, în cazul aplicării artificiului Bauty.

E0 1
K1 G
Ex
2
C
P1 1
I
P
E 

Fig. 5.5. Potenţiometrul la curent constant

- Când comutatorul K1 este pe poziţia 1 se face etalonarea. Astfel se deplasează

cursorul C al potenţiometrului P, pâna ce galvanometru G indică valoarea zero,
ceea ce înseamnă:
R1I  E0 (5.12)
unde R1 este rezistenţa între capătul P1 al potenţiometrului şi cursorul lui, C la
indicaţia zero a lui G (K1 în 1).
5-6 MĂSURĂRI ELECTRICE

- Când comutatorul K1 este pe poziţia 2 se face măsurarea propriuzisă. Ca şi în

cazul precedent se deplasează cursorul, C, al potenţiometrui, P, pâna ce
galvanometru G indică valoarea zero. De această dată, cursorul se va opri la o
rezistenţă R2 între capătul P1 al potenţiometrului şi cursorul lui, C.
R2 I  Ex (5.13)
Din cele determinări (5.12) şi (5.13) rezultând astfel, valoare tensiunii de interes:
R2
Ex  E0 (5.14)
R1
Teoretic domeniul de măsurare este de la 0 – E0
Practic limita inferioară este mai mare de 100 mV, deoarece eroarea de sensibilitate
R2
creşte la scăderea lui R2 (scăderea lui Ex).
R2
Creşterea limitei superioare de măsurare, se poate face folosind un divizor de
tensiune.

Artificiul Bouty
Se reglează cu ajutorul rezistenţei reglabile, ρ, curentul, I, la o valoare impusă, de
exemplu 1 mA.
E0
R1  ,
1mA

iar dacă seînlocuieşte această valoare în (5.14)

Ex  1mA  R2 ,
sau în general.
E x  k  R2
Utilizări ale potenţiometrului la curent constant:
 Etalonarea sau verificarea unui voltmetru.
 Etalonarea unui ampermetru de înaltă exactitate (se foloseşte o rezistenţă
R0).
 Etalonarea unui rezistor de înaltă exactitate.

5.2.2. POTENŢIOMETRU CU REZISTENŢĂ CONSTANTĂ

(LINDECK – ROTHE)
La acest potenţiometru, măsurarea se face într-o singură etapă şi în plus nu
necesită un etalon de tensiune E0, dar exactitatea este mai redusă.
Schema electrică a acestui potenţiometru este dată în Fig. 5.6 unde se remarcă
etalonul rezistiv cu patru borne, care are rezistenţa, r, constantă.
MĂSURĂRI ÎN CURENT CONTINUU 5-7

Ex G

A I
I
r

E 

Fig. 5.6. Potenţiometrul la rezistenţă

constantă

Pentru echilibrare se reglează curentul I din ρ până ce galvanometrul indică „0”,

când.
Ex  r  I (5.15)
Eroarea relativă la măsurarea tensiunii este
E x r I I
 100   100   100   100 [%] (5.16)
Ex r I I
Exactitatea de această dată este mult mai slabă decât la potenţiometrul la curent
constant, şi anume se ajunge la o exactitate de numai 0,1÷0,5% (datorită, în pricial,
erorii la măsurarea curentului).
În schimb avantajele acestui potenţiometru faţă de potenţiometrul Poggendorf
sunt:
 nu necesită etalon de tensiune;
 necesită o singură echilibrare;
 permite măsurarea tensiunilor foarte mici (μV) datorită absenţei
contactelor mecanice (rezistenţe electrice de contact);
 datorită reglajului de curent se poate face echilibrare automată.
Dacă aparatul magnetoelectric este înlocuit cu un mijloc mai precis de
măsurare a curentului, atunci se realizează compensatoare la rezistenţă constantă cu
o exactitate de 10-7.
Pragul de sensibilitate este foarte bun, adică mai mic de 0,1 μV.
Un exemplu tipic de utilizare a potenţiometrului la rezistenţă constantă este
pentru măsurarea tensiunilor mici.
Astfel se pot verifica etaloanelor de tensiune printr-o metodă diferenţială, aşa
cum se prezintă în Fig. 5.7, unde:
Ex este etalonul de verificat, iar E0 este etalonul de referinţă, ambele avâd valori
foarte apropiate, de exemplu etaloane Weston cu t.e.m. în intervalul 1,0185 V ÷
1,0187 V.
5-8 MĂSURĂRI ELECTRICE

Ex E0 G

u=Ex-E0
A I

E 

Fig. 5.6. Potenţiometrul la rezistenţă

constantă utilizat la verificarea etaloanelor de
tensiune

De această dată se măsoară doar diferenţa de tensiune dintre cele două etaloane,
diferenţă care este foarte mică.
u  Ex  E0 (5.17)
Eroarea de măsurarea tensiunii u este:
u r I I
   (5.18)
u r I I
Tipic eroare de măsurare a tensiunii, u, este de 0,1÷0,5 %.
Tensiunea Ex se determină cu relaţia:
E x  E0  u
iar eroarea în cazul acestei măsurări indirecte este:
E x E0 E0 u u
 
Ex Ex E0 E x u
sau
E x E0 u u E0
   
Ex E0 u Ex E0
deoarece u  E x
Să presupunem că E x  E0  1V ; u = 10 μV;
E x E0 u
  10 5
Ex E0 u
Chiar dacă tensiunea, u, are o eroare de măsurare mare, în calculul erorii tensiunii
E x u u
de interes ( ), eroarea este multiplicat cu termenul , care este foarte
Ex u Ex
mic.
MĂSURĂRI ÎN CURENT CONTINUU 5-9

5.3. MĂSURAREA REZISTENŢELOR ÎN CURENT

CONTINUU
Măsurarea rezistenţelor se face în domeniul 10-8 ÷10+18 , cu o exactitate,
care poate ajunge la 0,005÷0,001%, obţinută în cazul metodelor de punte cu
substituţie.
Rezistenţa se poate măsura atât în curent cotinuu, când ea este constantă,
cât şi în curent alternativ, când ea variază în funcţie de frecvenţă.
Există mai multe metode de măsurare a rezistenţelor, printre care se pot aminti:
 Metode directe, prin utilizarea unor aparate specializate cum ar fi
ohmmetrele, megaohmetrele, ce pot fi de tip magnetoelectric analogic sau
electronice (analogice sau numerice).
 Metode indirecte, bazate pe utilizarea ampermetrelor şi voltmetrelor,
pentru măsurarea curentului şi a tensiunii, după care se calculează valoarea
rezistenţei. De asemenea, pot fi menţionate, metodele de comparaţie ce
presupun comparea a doi curenţi sau a două tensiuni, metode bazate pe
determinarea timpului de descărcare a rezistenţei pe un condensator de
valoare cunoscută.
 Metode de punte, cum ar fi puntea Wheatsthone, pentru măsurarea
rezistenţelor cel mai adesea întâlnite adică domeniul de k÷M, puntea
dublă Thomson pentru măsurarea rezistenţelor mici (rezistenţe cu 4 borne),
în domeniul zecimi de ÷, sau puntea gigaohm, pentru rezistenţe foarte
mari, în configuraţie cu trei borne.

5.3.1. MĂSURAREA REZISTENŢEI CU OHMMETRE

ELECTRONICE
Se poate determina valoarea unei rezistenţei prin măsurarea căderii
de tensiune pe rezistenţa sau senzorul rezistiv prin care circulă un curent
constant.
Fie rezistenţa sau senzorul rezistiv de valoare Rx în reacţia unui circuit
inversor realizat cu amplificatorul operaţional A1, aşa cum se arată în Fig. 5.7a.
5-10 MĂSURĂRI ELECTRICE

Ux
I Rx
Rx I
I R I
- R
-
A1
E U2 A2
+ +
U2
E

a) b)

Fig. 5.7. Principiul măsurării unei rezistenţe. a) rezistenţă sau senzor rezistiv
în bucla de reacţie a unui amplificator inversor; b) rezistenţă/senzor rezistiv
cu patru borne în bucla de reacţie a unui amplificator neinversor

Daca se considera că amplificatorul operaţional este ideal (tensiunea între

bornele de intrare U+-=0 şi curenţii la cele două intrări I+=I-=0), curentul I este
E
constant ( I  ), iar tensiunea la ieşirea circuitului inversor, U2, este direct
R
proporţională cu rezistenţa senzorului Rx:
E
U 2   Rx  I   Rx  (5.19)
R
Pentru a obţine mai multe game se foloseşte un comutator care conectează
în circuit valori diferite a lui R şi anume o rezistenţă R1 cu un curent corespunzător
I1, pentru gama 1, o rezistenţă R2 cu un curent corespunzător I2, pentru gama 2, etc.
Senzorul rezistiv poate fi considerat şi în reacţia unui circuit neinversor.
Aşa cum se poate observa din Fig5.7b şi de această dată curentul prin rezistenţa de
interes Rx este constant având aceiaşi valoare ca în Fig. 5.7a, iar tensiunea la ieşirea
amplificatorului neinversor este:
Rx
U 2  (1  ) E (5.20)
R
Pentru a evita rezistenţelor de contact este recomandată pregătirea probei
rezistive cu patru borne, dintre care două pentru injectarea curentului şi două
pentru măsurarea tensiunii, ca în cazul rezistenţelor etalon cu patru borne
(§1.4.5.4).
Spre deosebire de Fig.5.7a unde rezistenţa de interes are două borne, în Fig. 3.7b.
senzorul rezistiv are 4 borne, iar tensiunea măsurată, de exemplu, cu un multimetru
numeric, la bornele de tesiune este:
MĂSURĂRI ÎN CURENT CONTINUU 5-11

E
U x  Rx  I  Rx  (5.21)
R
O altă configuraţie de conectare a unui senzor rezistiv in vederea măsurării
căderii de tensiune pe rezistenţa de interes, Rx, străbătută de un curent constant este
dată în Fig. 5.8a.

+
A1
- U2
R2

R1
Rx Ux
I
E U
R
I +
A2
I - I U
R
U
Ux Rx E

a) b)

Fig. 5.8. Conectarea rezistenţei sau senzorului rezistiv. a) Amplificarea

tensiunii de pe rezistenţa sau senzorul străbătut de un curent constant. b)
Separarea tensiunii datorate doar variaţiei rezistenţei.

Amplificatorul A1 în configuraţie neinversoare permite amplificarea căderii

de tensiune pe rezistenţa Rx ce conţine informaţia (de exemplu, senzorul rezistiv).
Astfel tensiune la intrarea amplificatorului operaţional A1 în configuraţie
neinversoare este:
U x  Rx  I
iar valoarea ei amplificată (la ieşirea lui A1) este:
R2 R
U 2  (1  )  U x  (1  2 )  I  Rx (5.22)
R1 R1
Obţinerea unui valori constante a curentului ce strabate rezistenţa Rx
indiferent de valoare rezistenţei de interes, Rx, se face cu ajutorul amplificatorului
A2, a sursei de tensiune constantă, E, şi a rezistenţei, R conectate ca in Fig. 5.8a.
Acelaşi curentul, I, care trece prin rezistenţa R va străbate şi rezistenţa R x
deoarece curentul la intrarea plus a amplificatorului A1 este zero în condiţiile în
care considerăm amplificatorul operaţional ca fiind ideal.
5-12 MĂSURĂRI ELECTRICE

Curentul, I, se determină ca fiind raportul dintre căderea de tensiune pe rezistenţa R

şi valoarea acestei rezistenţe, adică:
U Ux
I
R
unde U este tensiunea la ieşirea amplificatorului operaţional A2.
Se observă din Fig. 5.8a. că în condiţiile în care tensiunile între bornele plus şi
minus ale amplicatoarelor operationale A1 şi A2 sunt zero (amplificatoare ideale),
tensiunea la ieşirea amplificatorului A2 este:
U  E Ux
Astfel curentul I are valoarea:
U  U x (E  U x )  U x E
I  
R R R
fiind deci constant. Aşa cum s-a dorit acest curent este constant şi nu depinde de
rezistenaţa de măsurat, Rx, care se schimbă în funcţie de situaţia de măsurare.
Dacă se înlocuieşte valoarea curentului I in (5.22), rezultă că tensiunea U2 este
direct proporţională cu Rx.
R2 R E
U 2  (1  )  I  Rx  (1  2 )   Rx  k  Rx (5.23)
R1 R1 R
unde k este o constantă.
De această dată, tensiunea de ieşire (5.23) este amplificată (cu amplificarea
amplificatorului neinversor A1, anume (1+R2/R1) faţă de situaţiile precedente
(5.19) şi (5.21).
Deoarece variaţia rezistenţei datorată mărimii de măsurat, R, este foarte
mică:
Rx  R  R ,
unde RR, rezultă că şi variaţiile de tensiune datorate lui R, ce conţin
informaţia sunt foarte mici în comparaţie cu tensiunea de pe întreaga rezistenţă R x.
Din acest motiv se recurge la punerea în evidenţă a acestei mici variaţii de tensiune
datorată modificării lui R cu mărimea de interes prin amplificare (cum s-a arătat
mai sus, Fig. 5.8a) sau, mai ales, prin separare doar a tensiunii ce conţine
informaţia, U.
În Fig. 5.8b se sugerează o metodă de obţinere doar a variaţiilor mici de
tensiune, U.
Astfel. căderea de tensiune pe senzorul rezistiv este:
U x  Rx  I  ( R  R )  I  R  I  R  I  U  U
Dacă din aceasta tensiune se scade căderea de tensiune pe o rezistenţa de valoare R
prin care circulă acelaşi curent se obţine la ieşire doar variaţia de tensiune, U,
datorată variaţiei rezistenţei senzorului cu R.
În situaţiile în care, din anumite motive, condiţionorul de semnal este situat
la distanţă mare de senzorul rezistiv, trebuie compensat efectul rezistenţelor
MĂSURĂRI ÎN CURENT CONTINUU 5-13

conductoarelor de legătură, de exemplu, prin simetrizarea circuitului de

măsurare.

5.3.2. MĂSURAREA REZISTENŢEI CU METODE DE PUNTE

Aşa cum s-a menţionat sunt trei tipuri de punţi utilizate în funcţie valoarea
rezistenţei ce se detemină, anume puntea Wheatstone, puntea dublă Thomson
(măsurarea rezistenţelor foarte mici, rezistenţe cu patru borne) şi puntea Megaohm
(pentru măsurarea rezistenţelor foarte mari).

5.3.2.1. MĂSURAREA REZISTENŢEI CU PUNTEA WHEATSTONE

Puntea Wheatstone poate lucra în regim echilibrat (atunci când se
determină o rezistenţă constantă în timp) sau în regim dezechilibrat (atunci când se
determină o variaţie mică a unei rezistenţei datorită modificării temperaturii,
umidităţii sau în general în cazul senzorilor rezistivi).
Vom considera mai întâi utilizarea punţii la măsurarea unei rezistenţe Rx în modul
echilibrat, Fig. 5.9, unde:
 Rx este rezistenţa ce se măsoară.
 E este o sursă de tensiune ce alimentează puntea
 IN este un idicator de nul (pentru sesizarea echilibrului).
 R2 este o rezistenţa reglabilă pentru stabilirea echilibrului punţii.
 R3 şi R4 sunt rezistenţe fixe în Fig.5.9, deşi uneori prin modificarea lor în
trepte pot realiza mai multe game.
.
I1 Rx R2
b

a c
IN
I4 R4 R3

d
E

Fig. 5.9. Puntea Wheatstone

La echilibrul punţii realizat prin reglarea rezistenţei R2, tensiune de pe diagonala

indicatorului de nul, sesizată de acesta este zero
U bd  0 (5.25)
Dacă se presupune că valoarea curentul prin IN este zero (rezistenţa lui este
mare, cum este în cazul utilizării unui voltmetru electronic ca IN), atunci
5-14 MĂSURĂRI ELECTRICE

E E
 U bd  U db  Rx  I1  R4  I 4  Rx   R4  (5.26)
Rx  R2 R3  R4
Dacă se pune condiţia
U bd  0
atunci trebuie ca:
E E
Rx   R4  0
Rx  R2 R3  R4
sau prin aducere la acelaşi numitor rezultă:

Rx  ( R3  R4 )  R4  ( Rx  R2 )  0 (5.27)
ceea ce înseamnă
Rx  R3  R4  R2  0 (5.28)
sau valoarea rezistenţei de interes
R4
Rx  R2  (5.29)
R3
Condiţia de echilibru a punţii sau ecuaţia punţii (5.29) poate fi satisfăcută
pentru o infinitate de valori ale rezistenţelor punţii.
Se pune problema alegerii acelor valori ale rezistenţelor pentru care puntea
să fie cel mai sensibilă, adică să pună în evidenţă variaţii cât mai mici ale
rezistenţelor faţă de valorile de echilibru.
Sensibilitatea puntii
Se modifică rezistenţa reglabilă R2 de la valoarea ei la echilibrul punţii cu o
valoarea foarte mică R2 ,obţinându-se în acest fel o tensiune de dezechilbru,
U bd , de asemenea, foarte mică (cea mai mică variaţie ce poate fi sesizată de
indicatorul de nul.
Sensibilitatea punţii, S, se defineşte ca fiind raportul dintre tensiunea de
dezechilbru, U bd sesizată de indicatorul de nul, IN, şi tensiunea de alimentare a
punţii, E.
U bd 1 E E
S  ( Rx   R4  ) (5.30)
E E Rx  R2  R2 R3  R4
R  ( R3  R4 )  R4  ( Rx  R2  R2 )
S x
( R3  R4 )  ( Rx  R2  R2 )

Ţinând cont că la echilibru(5.27)

Rx  ( R3  R4 )  R4  ( Rx  R2 )  0
rezultă
MĂSURĂRI ÎN CURENT CONTINUU 5-15

R2  R4
S (5.31)
( R3  R4 )  ( Rx  R2  R2 )

Împărţind atât numărătorul cât şi numitotul cu produsul R2  R3 , rezultă

R2 R4

R2 R3
S (5.32)
R R R
(1  4 )  ( x  1  2 )
R3 R2 R2

Din ecuaţia punţii (5.29), rezultă

R4 R x
 A (5.33)
R3 R2
unde s-a notat cu A raportul celor două rezistenţe.
R2
Dacă în plus se neglijează termenul din a doua paranteză de la numitor,
R2
R2
aceasta deoarece  1 , rezultă:
R2
A R
S  2  F  (5.34)
1  A R2
2

unde:
F este facorul punţii
A
F (5.35)
1  A2
 este factorul de reglaj al punţii:
R2
 (5.36)
R2
Dacă U bd este tensiunea cea mai mică sesizată de indicatorul de nul, atunci:
R2
 este eroarea de sensibilitate.
R2
 R2 , fiind cea mai mică variaţie a rezistenţei R2, care produce o o variaţie
sesizabilă a indicatorului de nul de la valoarea de echilibru a punţii
Sensibilitatea, S, prezintă un maxim atunci când derivata lui F în raport cu A este
zero, adică.
dF
0 (5.37)
dA
5-16 MĂSURĂRI ELECTRICE

A
Dacă înlocuim expresia factorului punţii F  , atunci:
1  A2
(1  A) 2  2  (1  A)  A
0 (5.38)
(1  A) 4
Ceea ce înseamnă
1  A2
0 (5.39)
(1  A) 4
Astfel sensibilitatea este maximă pentru A=1, adică pentru:
R4 R x
 1 (5.40)
R3 R2
Calculul erorii de măsurare
Calcului erorii la măsurarea lui Rx se face ca în cazul măsurărilor indirecte, anume
prin logaritmarea şi diferenţierea expresiei (5.29).
R4
ln Rx  ln( R2  )
R3
ln Rx  ln R2  ln R4  ln R3
dRx dR2 dR4 dR3
  
Rx R2 R4 R3
Rx R2 R R
 100   100  4  100  3  100 (5.41)
Rx R2 R4 R3
La erorile de construcţie rezultate din calcul/propagarea erorilor la măsurări
indirecte şi date în termenul al doilea a egalităţii (5.41) se adaugă şi eroarea de
R2
sensibilitate  100 .
R2
În acest fel rezultă relaţia finală a erorii la determinarea lui Rx prin sumarea a trei
erori de costrucţie şi a unei erori de sensibilitate a rezistenţei reglabile R2.
Rx R2 R4 R R
 100   100   100  3  100  2  100 (5.42)
Rx R2 R4 R3 R2
Puntea Wheatstone în mod obişnuit are exactitatea de 0,2÷0,5%.
De aceea, pentru creşterea exactităţii se utilizează:
 metoda substituţiei;
 metoda permutării, denumită şi metoda Gauss.
Metoda substituţie, constă în efectuarea a două măsurări.
În prima etapă se face echilibrarea punţii în mod obişnuit prin modificarea
rezistenţei reglabile R2, cum este prezentat în Fig. 5.9, iar la echilibru ( U bd  0 ),
sesizat de IN, valoarea lui Rx este conform (5.29) şi eroarea conform (5.42), adică.
MĂSURĂRI ÎN CURENT CONTINUU 5-17

R4
Rx  R2 
R3
Rx R2 R R R
 100   100  4  100  3  100  2  100
Rx R2 R4 R3 R2
În etapa următoare se înlocuieşte rezistenţa ce trebuie determinată, Rx cu o
rezistenţă etalon (de exactitate mare) reglabilă, R0, şi se aduce puntea la echilibru
reglând de acesastă dată doar rezistenţa R0, iar R2 nu se mai modifică faţă de
valoarea ei de la prima determinare (rămâne la valoare ei din prima etapă).
Când echilibrul este realizat ( U bd  0 ), înseamnă că:
R4
R0  R2  (5.43)
R3
Deoarece rezistenţele R2, R3 şi R4 au rămas neschimbate (sunt identice cu valorile
lor de la echilibrarea din prima etapă) rezultă că:
Rx  R0 (5.44)
Astfel prin efectuarea celor două echilibrări rezultă că rezistenţa Rx este egală cu
R0, (5.44), iar eroare la aplicarea metodei substituţiei este:
Rx R0 R R
 100   100  2  100  0  100 (5.45)
Rx R0 R2 R0
La metoda substituţiei eroarea se micşorează, deoarece în expresia erorii
relative (5.45) apare o singură eroare de construcţie în loc de trei astfel de erori,
cum sunt la puntea clasică sau efectuarea doar a primei etape (5.32).
În plus, această eroare de construcţie este foarte mică deoare ce R0 este o rezistenţă
etalon (exactitate mare).
În schimb, se observă că la aplicarea metodei substituţiei apar doua erori de
R2
sensibilitate conform (5.45), adică  100 de la prima echilibrare (etapa 1) şi
R2
R0
 100 de la a doua echilibrare (etapa 2), faţă de doar o singură eroare de
R0
sensibilitate conform (5.42), deoarece în mod obişnuit este o singură echilibrare
din rezistenţa reglabilă R2 şi astfel o singură eroare de sensibilitate, adică
R2
 100 . Acest lucru nu constituie un inconvenient căci erorile de sensibilitate
R2
pot fi făcute foarte mici prin utilizarea unor rezistenţe reglabile de mare rezoluţie şi
a unui indicator de nul de mare sensibilitate.

Metoda permutării, denumită şi metoda Gauss, de asemenea, presupune două

etape.
5-18 MĂSURĂRI ELECTRICE

Etapa întâi este identică cu metoda de punte sau etapa întâi de la metoda
substituţie adică se aduce puntea la echilibru din rezistenţa reglabilă R2, iar valoarea
lui Rx este conform (5.29) şi eroarea conform (5.42), adică.
R4
Rx  R2 
R3
Rx R2 R R R
 100   100  4  100  3  100  2  100
Rx R2 R4 R3 R2
La etapa a doua se schimbă (se permută) rezistenţa reglabilă R2 cu Rx (se
schimbă poziţiile lor, faţă de cea din Fig. 5.9, adică în stâga sus va fi rezistenţa R 2,
iar în dreapta sus va fi Rx), şi şi se face din nou echilibru tot din R2, rezultând la
echilibru o altă valoare decât în prima etapă, valoare R22.
R22
În această etapă, la care eroarea de sensibilitate este  100 , la echilibru va
R22
rezulta:
R4
R22  Rx  (5.46)
R3
Din cele două ecuaţii (5.29) şi (5.46) corespunzătoare celor două etape de la
metoda permutării rezultă:
R 2x  R2  R22
sau
Rx  R2  R22 (5.47)
Calculul erorii se face prin logaritmare, diferenţiere şi trecere la eroi ca în cazul
măsurărilor indirecte plecând de la relaţia (5.47)
1 1
ln Rx  ln( R2  R22 ) 
ln R2  ln R22
2 2
dRx 1 dR2 1 dR22
   
Rx 2 R2 2 R22
Se trece la erori
Rx 1 R 1 R
 100   2  100   22  100
Rx 2 R2 2 R22
Dacă se adaugă şi erorile de sensibilitate de la cele doua echilibrări şi, cum e
normal, eroare de construcţie este aceiaşi pentru rezistenţa reglabilă R2, atunci
rezultă eroarea la determinarea lui Rx în cazul metodei permutării:
Rx R2 R R
 100   100  2  100  22  100 (5.48)
Rx R2 R2 R22
Se observă că şi de această dată este nevoie doar de o singură rezistenţă reglabilă,
R2 (care poate fi o rezistenţă etalon ca şi R0 de la metoda subsituţiei) de exactitate
MĂSURĂRI ÎN CURENT CONTINUU 5-19

mare, iar eroarle sunt de acelaşi tip ca şi la metoda substituţie, anume o eroare de
construcţie şi două erori de sensibilitate.
Celelalte două rezistenţe R3 şi R4 trebuie doar sa nu îşi modifice valoarea în timpul
celor două măsurări, nefiind necesar sa ele să fie cunoscute cu precizie, căci R3 şi
R4 nu apar în relaţia lui Rx şi desigur nici erorile lor.

5.3.2.2. MĂSURAREA REZISTENŢLOR DE VALORI MICI CU PUNTEA

DUBLĂ THOMSON
Această punte permite măsurarea unor rezistenţe de valoare mică, realizate
în configuraţia cu patru borne pentru a elimina influenţa rezistenţelor de contact ca
la etaloanele rezistive pentru valori mici de rezistenţă § 1.4.5.4.
De asemenea, puntea dublă Thomson mai utilizează o rezistenţă în configuraţie cu
4 borne, Rp.
În Fig. 5.10 s-au considerat doar câte o rezistenţă de contact la o bornă de tensiune
a rezistenţei necunoscute, Rx, anume, Rc,x şi o rezistenţă de contact la o bornă de
tensiune a rezistenţei, Rp, anume, Rc,p. Celelalte 6 rezistenţe de contact nu au fost
figurate deoarece nu afectează măsurare. Rezistenţa de contact de la borna de
tensiune din stânga a rezistenţei Rx şi rezistenţa de contact de la borna de tensiune
din dreapta a rezistenţei Rp sunt în afara circuitul de măsurare, iar toate cele 4
rezisteţe de contact de la bornele de curent au fost neglijate, deoarece sunt mult mai
mici decât rezistenţele cu care sunt înseriate R1 şi R2, respectiv R3 şi R4.
În plus, schema mai conţine patru rezistenţe (R1, R2, R3, R4), indicatorul de
nul, IN, care sesizează echilibrul punţii (Ubd=0) şi sursa de alimentare a punţii, E.

R1 b R2

IN
R4 R3
I1 I4 I1
d
I4
a Rx a’ Rc,x Rc,p c’ Rp c

Ix-I4 Ix
Ix
E

Fig. 5.10. Puntea dublă Thomson

Atunci când se realizează echilibru sesizat de IN (UIN = 0) se pot scrie următoarele

ecuaţii, care rezultă din Fig. 5.10.
5-20 MĂSURĂRI ELECTRICE

I1  R1  I x  Rx  I 4  R4 (5.49)
I1  R2  I x  R p  I 4  R3 (5.50)
I 4  ( R3  R4 )  ( I x  I 4 )  ( Rc , x  Rc , p ) (5.51)
Dacă se împart corespunzător ambii membrii ai lui (5.49) şi (5.50), rezultă:
I
Rx  R4  4
R1 Ix
 (5.52)
R2 R  R  I 4
p 3
Ix
După aducerea la acelaşi numitor relaţia (5.52) devine:
I I
R1  R p  R1  R3  4  R2  Rx  R2  R4  4 (5.53)
Ix Ix
sau
I
R1  R p  ( R1  R3  R2  R4 )  4  R2  Rx (5.54)
Ix
Din (5.54) se determină rezistenţa necunoscută, Rx:
R ( R  R  R2  R4 ) I 4
Rx  1  R p  1 3  (5.55)
R2 R2 Ix

I4
Prelucrând (5.51) se poate determina rapotul curenţilor ( ):
Ix
I 4  ( R3  R4  Rc , x  Rc , p )  I x  ( Rc , x  Rc , p ) (5.56)
I4 Rc , x  Rc , p
 (5.57)
I 3 R 3  R4  Rc , x  Rc , p
I4
Înlocuind valoarea lui din (5.57) în expresia (5.55), rezultă pentru Rx valoarea:
Ix
R1 ( R  R  R2  R4 ) Rc , x  Rc , p
Rx   Rp  1 3  (5.58)
R2 R2 R 3  R4  Rc , x  Rc , p
Din (5.58) se observă că Rx depinde şi de rezistenţele de contact Rc,x şi Rc,p. Aceste
două rezistenţe de contact, desenate cu roşu în Fi.g. 5.10 sunt necontrolabile
(necunoscute şi se pot modifica în fucţie de contactul realizat), fiind comparabile
ca valore cu rezistenţele Rx şi Rp, cu care se înseriază.
Pentru a elimina dependenţă lui Rx de aceste doua rezistente, conform (5.58) se
pune condiţia:
R1  R3  R2  R4  0 (5.59)

care este îndeplinită pentru

MĂSURĂRI ÎN CURENT CONTINUU 5-21

R1  R4 şi R2  R3 (5.60)
De aceea din rezistenţele R2 şi R3, care sunt egale se schimbă gamele de măsură, iar
prin reglarea fină şi sincronă a lui R1 şi R4 (astfel că tot timpul R1  R4 ) se face
echilibrarea punţii (condiţia Ubd=0).
Dacă R1  R4 şi R2  R3 , adică se îndeplineşte condiţia (5.59) şi dacă în
aceste condiţii, se aduce puntea la echilibru (Ubd=0) din reglajul simultan şi cu
aceiaşi valoare a lui R1 şi R4 (menţinând egalitatea lor, R1  R4 ) , rezultă valoarea
lui Rx:
R1
Rx   Rp (5.61)
R2
Din ecuaţia punţii (5.61), prin logaritmare şi diferenţiere, se poate determina
eroarea la măsurarea lui Rx.
Rx R p R R R
 100   100  1  100  2  100  1  100 (5.62)
Rx Rp R1 R2 R1
unde în termenul din stânga sunt trei erori de construcţie şi una de sensibilitatea, ca
şi în cazul punţii Wheatstone.
Desigur pentru creşterea exactităţii, se poate aplica şi în acest caz metoda
substituţie, doar că rezistenţa reglabilă , R0, care o înlocuieşte pe Rx în a doua
etapă, este mai dificil de realizat [Antoniu 2001] .
De această dată R0, trebuie să fie o rezistenţă reglabilă de valoare foarte
mică, căci Rx, este de odinul câtorva  sau mai mică.
În rest, ca şi în cazul punţii Wheaston, la aplicarea metodei subsituţiei, rezultă:
Rx  R0 5.63)
Astfel prin efectuarea celor două echilibrări rezultă că rezistenţa Rx este egală cu
R0, iar eroarea la aplicarea metodei substituţiei este:
Rx R0 R R
 100   100  1  100  0  100 (5.64)
Rx R0 R1 R0
unde:
R1
100 este eroarea de sensibilitate din prima etapă, conform (5.62);
R1
R0
 100 este eroarea de sensibilitate din a doua etapă, când rezistenţa
R0
necunoscută Rx, a fost înlocuită cu rezistenţa reglabilă R0, iar echilibrarea
punţii, de această dată, se face doar din R0;
R0
 100 este eroare de construcţie a lui R0.
R0
5-22 MĂSURĂRI ELECTRICE

Comparând erorile (5.64), cu (5.62), rezultă, şi de această dată, că la

aplicarea metodei substituţie este doar o eroare de construcţie în loc de trei, dar
apare o eroare de sensibilitate în plus.

5.3.2.3. MĂSURAREA REZISTENŢELOR DE VALORI MARI CU

PUNTEA GIGAOHM
Aşa cum s-a demostrat la puntea Wheatstone, pentru ca sensibilitatea
punţii să fie mare trebuie ca rezistenţa reglabilă R2 să fie aproximativ egală cu
rezistenţa de măsurat, Rx.
Ori este dificil de realizat rezistenţe reglabile atât pentru valori foarte mici
ale rezistenţelor de măsurat, Rx, cât şi pentru valori foarte mari ale acestor
rezistenţe.
La măsurarea rezistenţelor de valori mici (ce sunt în configuraţii cu patru
borne), se utilizează pentru comparaţie o rezistenţă tot de valoare mică şi de
asemenea cu patru borne, iar puntea utilizată (puntea dublă Thomson) este mai
complicată, faţă de puntea Wheastone.
În schimb, la măsurarea rezistenţelor de valori foarte mari se realizează un
efect de rezistenţă foarte mare pentru rezistenţa înseriată cu Rx (anume rezistenţa
R2 din puntea Wheastone, Fig. 5.9) prin utilizarea unei configuraţii în stea (formată
din rezistenţele Rb, Rc şi Rd) într-o punte Wheatstone modificată, ca în Fig. 5.11
[Antoniu 2001] .
Rezistenţa echivalentă de valoare mare R2 se formează din din trei
rezistente conectate în stea şi anume rezistenţele fixe Rb şi Rc, fiecare de valoare
tipică 10 M şi rezistenţa Rd, reglabilă în domeniul 10  ÷ 1 M.
Rezistenţa de măsurat, Rx, fiind de valoare foarte mare, este de tipul cu trei
borne, anume bornele 1, 2 şi borna de gardă G, conectată în punctul d al punţii.
Între borma 1 şi borna 2 este rezistenţa propriuzisă, Rx, care formează braţul ab al
punţii Wheastone. Prin conectarea bornei de gardă G la punctul d al punţii,
rezistenţa dintre borna 1 şi gardă, R1,G, vine în paralel cu rezistenţa R4. Ea este
desenată punctat în Fig.5.11b, deoarece nu are nici un efect întrucât R1, G  R4 . La
fel şi rezistenţa R2,G, care vine în paralel cu indicatorul de nul (IN), fiind de
asemenea foarte mare este desenată punctat şi nu are efect în măsurare.
MĂSURĂRI ÎN CURENT CONTINUU 5-23

Rx Rb Rc Rx Rbc
1 2 b b

R2,G Rd
a IN c a R2,G Rbd c
R1,G Reg. IN Reg.
R1,G Rdc
fin fin
G
R4 R3 R4 R3
d Reg. d Reg.
brut brut
E E

a) b)

Fig. 5.11. Puntea Megohm (măsurarea rezistenţelor de valori mari): a)

Configuraţia punţii; b) Schema echivalentă

Prin transformarea schemei din stea (Fig. 5.11a) în triunghi (Fig. 5.11a) şi
considerând Rb  Rc rezultă, schema echivalentă Fig.5.11b, unde:
R  R  R R  R  R R R R R
Rbc  b d c d b c  Rb  Rc  b c  b c (5.65)
Rd Rd Rd
Rb R c  Rc R d  Rb R d
Rbd   Rb  2  Rd (5.66)
Rc
R R  R R  R R
Rdc  b c b d c d  Rc  2  Rd (5.67)
Rb
Rezistenţa echivalentă în braţul bc al punţii, Rbc, este de valoare foarte mare.
Conform (5.65), pentru vlorile tipice ale celor trei rezistenţe în stea din Fig.5.11a,
rezultă.
Rbc  100 M  10 G
Rezistenţa, Rbd, care este de aproximativ 10 M se conectează în paralel cu
indicatorul de nul (IN).
Rezistenţa, Rdc, care este, de asemenea de aproximativ 10 M se conectează în
paralel cu rezistenţa R3.
Rezistenţa echivalentă a braţului dc, al punţii, R3' , este formată din Rdc în paralel cu
R3, având valoarea:
R3  Rdc
R3'  (5.68)
R3  Rdc
Echilibrarea punţii se face printr-un reglaj brut din rezistenţa R3 şi printr-un
reglaj fin din rezistenţa Rd, până ce indicatorul de nul sesizează valoarea zero a
tensiunii (Ubd=0).
5-24 MĂSURĂRI ELECTRICE

Conform ecuaţiei punţii Wheatstone, valoare rezistenţei necunoscute, Rx, este:

R4
Rx   Rbc (5.69)
R3'
unde R4 este rezistenţa din braţul ad al punţii, iar valorile rezistenţelor Rbc şi R3'
sunt date de (5.65) şi (5.68).
Din ecuaţia punţii se poate determina eroarea la măsurare lui R x.
Deoarece rezistenţa ce se măsoară Rx este foarte mare, tipic Rx este în intervalul:
Rx  108  1015 
se impune ca IN să fie un electrometru de mare sensibilitate.

5.4. MĂSURAREA TENSIUNII CU VOLMETRUL

ELECTRONIC DE CURENT CONTINUU

Aşa cum s-a menţionat deja, după modul de prelucrare a semnalului

metrologic şi de prezentare a rezultatelor măsurării, există atât voltmetre analogice,
cât şi voltemetre numerice.
Voltmetrul electronic analogic este alcătuit, în principal, dintr-un
amplificator de tensiune, şi un voltmetru electromecanic,V, care indică în mod
analogic rezultatul măsurării, de exemplu prin mişcarea unui ac indicator, pe o
scară gradată.
Amplificatorul de tensiune este alcătuit dintr-un amplificator operaţional,
A, care este în configuraţie neinversoare.
Câştigul amplificatorului se reglează în trepte de către comutatorul, K, în
vederea stabilirii mai multor game ale voltmetrului electronic. game pentru care
sunt date în Fig.5.12 capetele de scară.
Astfel, prin împărţirea întregului domeniului de măsură în mai multe game, se
poate alege gama unde indicaţia este în ultima parte a scării gradate, reducându-se
eroarea relativă de măsurare.
MĂSURĂRI ÎN CURENT CONTINUU 5-25

R1 R2

3 mV 10 mV 30 mV 100 mV 300 mV 1V

K
-
Ux
R3 A
+

V
Ux C U0

Fig. 5.12. Voltmetrul electronic analogic

În Fig. 5.12 este introdus şi un fitru trece jos la intrarea ninversoare, unde
se aplică tensiunea de măsurat, Ux, pentru eliminarea unor perturbaţii de curent
alternativ, cum ar fi interferenţele electromagnetice. Acest filtru, format din
elementele R3 şi C, permite trecerea doar a tensiunilor continue.
Dacă se notează grupul de rezistenţe din stânga comutatorului K cu R1 şi
grupul de rezistenţe din dreapta comutatorului K1 cu R2, atunci tensiune de la
ieşirea amlificatorului neinversor este:
R2
U 0  (1  ) U x (5.70)
R1
Indicaţia voltemetrului este deviaţia α:
R2
  SV  U 0  SV  (1  )  U x  SVE  U x (5.71)
R1
unde SV este sensibilitatea voltmetrului electromecanic, V, iar SVE este
sensibilitatea voltmetrului electronic.
Din (5.71) se observă principalul avantaj al voltmerului electronic este că
sensibilitatea lui este mai mare decât cea a voltmetrului electromecanic V, din
componenţa lui.
De asemenea, faptul că rezistenţa de intrare este mare constituie un alt
avantaj, prin aceia că se reduce efectul de sarcină, dar îl poate face vulnerabil la
perturbaţiile/interferenţele electromagnetice, efect ce este mai pronunţat în special
în cazul voltmetrelor electronice de curent alternativ.
Totuşi trebuie menţionate că, eroarea voltmetrului electronic este mai mare
decât a voltmetrului electromecanic,V, din componenţa lui, aşa cum se poate
deduce din relaţia (5.71) şi Fig. 5.12.
5-26 MĂSURĂRI ELECTRICE

R2
SVE  SV  (1  ) (5.72)
R1
SVE
Eroarea voltmetrului electronic, , este:
SVE
SVE SV m
   k (5.73)
SVE SV m
unde:
SV
este eroarea de bază a voltemetrului electromecanic din componenţă, V.
SV
m
este eroarea divizorului din reacţia amplificatorului.
m
 k este eroarea de neconcordanţă între game.
În md obişnuit clasa de exactitatea voltmetrelor electronice analogice este
de 1% ÷1,5%.
Eliminarea erorii voltmetrului electromecanic, V, şi creşterea suplimntară a
exactităţii, eliminarea perturbaţiilor poate fi ralizată de către voltmetrele numerice,
care pot ajunge la clase de exactitate foarte ridicate, chiar de ordinul 1 ppm ÷10
ppm.