Oscilatoare RC

Scopul lucrarii
1. Scopul lucrării constă în studierea funcţionării unui oscilator RC cu trei celule de defazaj cu
amplificator cu tranzistoare, la care se vor verifica condiţiile de amorsare a oscilaţiilor şi se vor
determina amplitudinea şi frecvenţa oscilaţiilor pentru diferite condiţii de funcţionare.

Elemente teoretice
2. Oscilatoarele armonice RC se pot realiza cu circuite cu reacţie pozitivă, conform fig.1;
pentru amorsarea şi întreţinerea oscilaţiilor este necesară îndeplinirea condiţiei lui Barkhausen:
 r  A  1 (1).

Relaţia 1 trebuie îndeplinită atât în fază cât şi în modul. Din condiţia de fază   r   A  0 sau
A
A 1
r
U o sc
 U
U o sc
fig .1 7 .1 fig .1 7 .2
2 (2) se deduce frecvenţa de oscilaţie, iar din condiţia de amplitudine : A   r  1 (3), se deduce
condiţia de amorsare a oscilaţiilor.
Condiţia de fază (2) se poate realiza în două moduri:
- amplificatorul de bază este de tip inversor, realizează un defazaj de 180 0 (  A =1800 ) şi, rezultă că,
reţeaua de reacţie trebuie să realizeze un defazaj   r =1800 ; în acest mod se realizează oscilatoare cu
reţea de defazare, trece sus (ca în fig.3) sau trece jos, cu trei celule de defazare (ca în fig.3) sau cu mai
multe;
- amplificatorul de bază este de tip neinversor şi se realizează un defazaj nul, de 0 0 (  A =00 ) şi rezultă
  r =00; în acest caz, se realizează oscilatoare cu reţele de fază minimă, care, la acord, asigură
semnale la ieşire în fază cu cele de la intrare; se pot folosi reţele Wien, dublu T, etc.
3. Schema de principiu a unui oscilator cu reţea de defazare este desenată în fig.3, în care
amplificatorul, de tip inversor, poate fi realizat cu tranzistoare.
Presupunând că amplificatorul de bază are impedanţa de intrare
foarte mare ( Z int  R ) şi impedanţa de ieşire foarte mică ( Z ies  R
C C C )şi că reţeaua de reacţie de tipul trece sus este formată din trei celule
-A
identice, se deduc următoarele relaţii:
R R R - din condiţia ca reţeaua de defazare să realizeze un defazaj de 180 0 pe
frecvenţa de oscilaţie, relaţia (2), se determină frecvenţa de oscilaţie:
1 (4).
fig .1 7 .3 f osc 
2CR 6
- din condiţia de amorsare a oscilaţiilor, relaţia (3), se obţine condiţia: A  29 (5).
În cazul în care amplificatorul de tensiune are impedanţa de intrare insuficient de mare şi/sau
impedanţa de ieşire insuficient de mică, în relaţiile (4) şi (5) se pot introduce termenii de corecţie
necesari.
4. Amplitudinea oscilaţiilor este determinată de limitarea prin intrarea în saturaţie sau în
blocare a tranzistoarelor amplificatorului de bază, mai precis a tranzistorului care lucrează la nivel
mare. În cazul schemei amplificatorului din fig.6, limitarea amplitudinii oscilaţiilor se produce pe
tranzistorul T3 . În fig.4 sunt reprezentate situaţiile posibile de limitare a amplitudinii de oscilaţie în
funcţie de poziţia punctului static de funcţionare a tranzistorului T3 (pentru comparare, s-a presupus
că dreptele de funcţionare dinamică au aceeaşi pantă cu cea a dreptei de funcţionare statică şi nu se
modifică).

Aşa cum se vede din fig. 4, limitarea amplitudinii se produce prin intrarea în blocare a
tranzistorului T3 al amplificatorului într-un interval mic de timp din perioada semnalului (în cazul în
care punctul de funcţionare ocupă poziţia M 1 ), prin intrarea acestuia în saturaţie (în cazul în care
punctul de funcţionare ocupă poziţia M 2 ) sau prin intrarea simultană în saturaţie şi în blocare (când
punctul static de funcţionare ocupă poziţia M 3 ).

iC3

M 2
R C 1
M 1
3
iB
M 1

uCE3
+A
C 2 R 2
v0

U fig .1 7 .5
o sc

fig .1 7 .4
5. Având în vedere selectivitatea redusă a reţelelor RC în comparaţie cu cea a reţelelor LC,
forma de undă nu este sinusoidală decât la limita de amorsare a oscilaţiilor; pe măsură ce se intră în
neliniarităţile amplificatorului, formele de undă sunt distorsionate iar frecvenţa de oscilaţie scade sub
frecvenţa de acord a reţelei de reacţie.

Desfăşurarea lucrării
1. Se identifică circuitul , cu ajutorul căruia se poate realiza un oscilator cu reţea de defazare
trece sus. Amplificatorul de bază este realizat cu trei tranzistoare cuplate direct, cu reacţii negative
locale atât pe curent continuu cât şi pe curent alternativ (pentru a realiza o independenţă a amplificării
de tensiune de punctele statice de funcţionare); intrarea amplificatorului de bază este de impedanţă
mărită, prin bootstraparea circuitului de polarizare.

2
 Cu ajutorul potenţiometrului P1 , amplificarea de tensiune relativă la borna de ieşire a
amplificatorului (borna 4) va fi cuprinsă între –25 şi –40 (valori aproximative); cu ajutorul
potenţiometrului P2 se reglează poziţia punctului static de funcţionare al tranzistorului T3 , ceea ce
va determina limitarea amplitudinii oscilaţiilor prin intrarea acestui tranzistor în saturaţie, în blocare
sau, simultan, atât în saturaţie cât şi în blocare.
Valorile elementelor de circuit:
R1 = 5k; R2 = 45k;
RB1 = 10k; RC1 = 5,6k; RE1 = 1k;
RE2 = 0,33k; RC2 = 0,9k;
Ra = 0,56k; R’os = 100; RE3 = 100;
P1 = 4 – 16k; P2 = 250;
Cb1 = 1F; Cb2 = 100pF; C1 = 10F; C2 = 10F; Cos = 1F.
2. Se alimentează circuitul cu E C = 12V (la borna 2) şi se măsoară punctele statice de

funcţionare ale tranzistoarelor. Se calculează valorile limită ale amplificării de tensiune a

amplificatorului de bază, pentru cele două valori extreme ale potenţiometrului P1 , cu relaţii
aproximative.

PSF Ic(mA) |UCE| (V)

T1 0,4 9,6
T2 3,5 7,7
T3 6,6 5,4

Pentru P1 intre 1k si 20k : A are valori intre –22 si –40.

3. Se consideră la intrarea circuitului de defazare (borna 5) un generator de frecventă variabilă

şi de valoare eficace 1V şi se măsoară caracteristica de transfer a reţelei de defazare. Se determină
frecvenţa la care reţeaua de defazare asigură un defazaj de 180 0 cu ajutorul figurilor Lissajous. Se
trasează grafic caracteristica de transfer şi se determină factorul de calitate al circuitului, precum şi
atenuarea la frecvenţa de acord. Se vor verifica relaţiile (4) şi (5) pentru frecvenţa de oscilaţie şi pentru
atenuarea la frecvenţa de acord.

1
f osc  = 95.2 Hz (cu relatia(4), in care R = 6.8k si C = 0.1 F)
2CR 6

fosc = 95 Hz, determinata cu ajutorul figurilor Lissajous.

3
 Atenuarea masurata la frecventa de acord: r = 0,0346, pentru care A = 1/r = 1/0,0346 = 28,9
29, ceea ce verifica si relatia (5).
Circuitul de defazare este reprezentat in figura :

Pe osciloscop a fost vizualizata figura Lissajous pentru f = 95 Hz :

Aplicandu-se generatorul cu valoarea efectiva 1V, pentru domeniul de frecventa 32 – 127 Hz

s-au determinat caracteristica de transfer in amplitudine:

4
 respectiv in faza:

4. Se aplică, la borna 3, un generator de semnal sinusoidal cu amplitudinea reglabilă U 1 şi

cu frecvenţa de acord a reţelei de reacţie. Se reglează potenţiometrul P1 pe valoarea maximă
(amplificare de tensiune maximă) şi se reglează potenţiometrul P2 astfel încât punctul static de
funcţionare al tranzistorului T3 să se afle la mijlocul plajei dinamice maxime (la mărirea tensiunii de
intrare, limitarea tensiunii de ieşire să se producă simultan sus şi jos), când U CE 3  U Rc 3 .
Se va ridica curba A  A(U 1 ) , măsurând amplificarea de tensiune pentru diferite valori ale
tensiunii de intrare aplicate la intrare, la borna 3.
Pentru o amplificare egală, în modul, cu atenuarea de la frecvenţa de acord a reţelei de
reacţie, se determină amplitudinea de oscilaţie, U osc .
Se repetă măsurătorile şi determinările pentru o poziţie intermediară a potenţiometrului P1
 , va fi diferită de
( dar cu A  29 ); se constată că noua valoare a amplitudinii de oscilaţie , U osc
valoarea U osc , determinată anterior; se va justifica acest lucru.

P1 = 16k :
45
Ui (mV) |A|
5 40,00 40
10 40,00
50 39,85 35
90 37,20
100 35,00 30
110 33,02
25
120 30,60
128 29,11 20
130 28,72 45
10
50
90
5

100

120
128
130
140
150
110

140 26,80 40
150 25,20
35
30
Uosc = 128mV * 29 = 3,7V 25

20
P1 =4k :

Ui (mV) |A|
5 40
5
 10 40
50 39,85
90 37,20
100 350
110 30,90
120 29,30
121 29,14
122 28,98
128 28,11

Uosc’ = 122 mV * 29 = 3,53V.

5. Se reglează potenţiometrul P2 astfel încât punctul static de funcţionare al tranzistorului

T3 să se afle la jumătatea plajei dinamice. Se conectează intrarea reţelei de reacţie la ieşirea
amplificatorului şi se reglează potenţiometrul P1 (în sensul măririi amplificării de tensiune) până la
apariţia oscilaţiilor. Se vizualizează forma de undă de la ieşirea circuitului şi se măsoară frecvenţa de
oscilaţie cu un frecvenţmetru numeric sau pe osciloscop, cu ajutorul figurilor Lissajous.

Formele de unda obtinute :

Uosc = 2,98V.
Se măreşte amplificarea de tensiune şi se constată deformarea formei de undă de la ieşire;
pentru P1 = P1 max = 20 k, se măsoară frecvenţa de oscilaţie. S-a obtinut f osc = 121 Hz.

6
Formele de unda de la iesire in acest caz :

Se compară valorile măsurate cu cele calculate cu relaţia (4) şi cu frecvenţa de acord a

circuitului de reacţie măsurată la punctul 2; se măsoară amplitudinea de oscilaţie şi se compară cu
valoarea determinată la punctul 2 pentru poziţii similare ale potenţiometrelor P1 şi P2 .
Uosc = 2,82V, fosc = 98Hz, valori comparabile cu cele anterioare.

6. Se vizualizează caracteristica dinamică a circuitului aplicând pe plăcile orizontale ale

osciloscopului tensiunea de la borna 5 (tensiunea de pe colectorul tranzistorului de ieşire al
amplificatorului de bază) şi pe plăcile verticale o tensiune proporţională cu curentul de colector al
tranzistorului T3 , I c 3 , culeasă de pe rezistenţa R3 (la borna 6, pe curent alternativ).
Potenţiometrul P1 va fi pe poziţia maximă şi se va studia efectul poziţiei punctului static de
funcţionare al tranzistorului T3 (modificând potenţiometrul P2 ) asupra caracteristicii dinamice şi se
va deduce amplitudinea de oscilaţie pentru poziţiile extreme ale potenţiometrului P2 ; se vor face
corelaţii cu rezultatele obţinute la punctul 4.

Pentru P2 = P2min = 70:

Pentru P2 = 250 :

7
Pentru P2 = P2max = 1k :