TEMA: 6.

MATERIALE CERAMICE

6.1. Generalităţi
6.2. Tehnologia de fabricaţie a produselor ceramice
6.3. Materiale ceramice folosite în construcţii
 6.1.GENERALITĂŢI

 Produsele ceramice sunt materiale sub formă de bucăţi de diferite forme

şi dimensiuni, obţinute prin fasonarea, uscarea şi arderea la temperaturi
înalte a maselor argiloase.

Pentru a corespunde unor exigenţe privind rezistenţa la solicitări mecanice

precum şi la acţiunea agenţilor atmosferici, materiale ce au la bază
pământurile argiloase sunt arse în cuptoare la temperaturi înalte. În urma
arderii, intervin în masa pământurilor transformări fizice şi chimice, ce le
conferă acestora o rezistenţă mărită, obţinând caracteristici asemănătoare
pietrei naturale.
Dezvoltarea în timp a tehnologiilor de fabricaţie a materialelor ceramice a
condus la ameliorarea calităţilor naturale ale argilelor şi pământurilor
argiloase utilizate ca materii prime, de asemenea a condus la înlăturarea
unor dificultăţi de fabricaţie şi la lărgirea sortimentelor de produse ceramice.
 Clasificarea produselor ceramice
 În funcţie de domeniul de utilizare , materialele ceramice se clasifică în :

 materiale ceramice pentru zidării ;

 materiale ceramice pentru învelitori ;

 materiale ceramice pentru pardoseli ;

 materiale ceramice pentru placaje la pereţi ;

 materiale ceramice pentru planşee ;

 materiale ceramice  refractare ;

 materiale ceramice pentru pentru instalaţii .

 În funcţie de mărimea granulelor constituente:

 brute –cu granule mari  , max.5mm ), sunt pentru zidării, învelitori, gresie
brută, materiale refractare.
 semifine – granule max.1,5mm: teracote, gresie, ceramică semifină.

 fine – granule max. 0,06mm: faianţa, semiporţelan, porţelan, gresie,

ceramică fină.
 În funcţie de temperatura la care au fost arse,
materialele se clasifică în:
 produse ceramice colorate :
• poroase: cărămizi, ţigle, tuburi de drenaj, etc.;
• clincherizate: clincheri de faţade, de pavaj, tuburi de
basalt;
 produse ceramice albe:
• poroase: faianţa, gresie, materiale refractare;
• vitrificate: porţelan.
 6.1.1.Materia primă
 A. Materia primă de bază utilizată la fabricarea produselor
ceramice o constituie argila de tip caolinitic.
 B. Amestecul plastic cuprinde în compoziţie şi materiale
auxiliare în cantităţi mici, cum ar fi:
1. degresanţi sau aglomeranţi;
2. fondanţi;
3. eventual, adaosuri refractare.
 Argila, structură şi proprietăţi
Din punct de vedere mineralogic, argilele sunt alcătuite din
compuşi aluminosilicatici cu formula chimică: 2SiO 2 Al2O3
2H2O - sub formă de particule lamelare cu dimensiuni de
maxim 5µ, cu structura cristalină şi caracter puternic hidrofil.
În amestec cu apa argila formează paste plastice,
moleculele de apă adsorbite de particulele de argilă formează
straturi suprapuse succesiv, straturi care la rândul lor
influenţează prin grosime o serie de caracteristici, mai ales
plasticitatea. În acest sens se poate aprecia că primul strat (şi
cel mai strâns legat) îl formează apa de higroscopicitate.
Straturile următoare, pe măsură ce se depărtează de particulele
solide, slab atrase (apa peliculară). Apa care nu este legată de
particulele solide (apa liberă).
 Materiale de adaos
În vederea îmbunătăţirii proprietăţilor maselor argiloase
pentru obţinerea masei ceramice se folosesc o serie de
materiale de adaos, ca:
 degresanţi;

 aglomeranţi;

 fondanţi;

 adaosuri refractare.

 Degresanţii sunt materiale de adaos ce au rolul de a micşora

plasticitatea argilelor şi totodată contracţia ei la uscare.
Aceste materiale au rolul de a reduce volumul fisurilor ce
apar la uscare. Din această categorie fac parte următoarele
materiale: nisipul silicios, praful de şamotă (argilă refractară
arsă şi măcinată), cenuşi, zgură măcinată etc.
 Aglomeranţii sunt materiale de adaos ce au rolul de a mări
plasticitatea argilelor slab plastice, în vederea reducerii
manoperei de fasonare a formelor crude.
Din categoria materialelor de aglomerare fac parte: varul,
dextrina, melasa, gudroanele etc.
 Fondanţii (topitori) sunt materialele de adaos ce au rolul de a
coborî temperatura de ardere a masei argiloase, în scopul
reducerii consumului de combustibil necesar acestei operaţii.
Din această categorie fac parte următoarele materiale: feldspat,
calcar, dolomită etc.
 Adaosuri refractare sunt materiale care introduse în masa
ceramică îi măresc punctul de refractaritate şi se folosesc la
obţinerea produselor refractare(cu temperatura de topire mare).
Din această categorie fac parte următoarele materiale: şamota,
cuarţul etc.
6.2. TEHNOLOGIA DE FABRICAŢIE A PRODUSELOR CERAMICE

Fazele tehnologice de obţinere a produselor ceramice, în ordinea

executării lor, sunt:
1. pregătirea masei plastice;
2. fasonarea formelor crude;
3. uscarea formelor crude;
4. arderea produselor uscate;
5. decorarea produselor arse.
 Pregătirea masei plastice - constă în dozarea componentelor şi realizarea
amestecului între argilă, apă şi materialele de adaos.
 Operaţiile de pregătire a masei plastice în ordinea executării lor sunt:

1. spălarea materiei prime - operaţie specifică procesului tehnologic de obţinere

a produselor ceramice fine;
2. macerarea materiilor prime - este un proces natural, ce constă în păstrarea
argilelor în depozite descoperite unde în timp se produce putrezirea materialelor
organice, iar sub acţiunea îngheţ-dezgheţului se produce o sfărâmare naturală a
argilelor – macerarea;
3. urmează de operaţia de purificare, de îndepărtare a materialelor nedorite cum
ar fi silicea (prin ardere suferă transformări polimorfe şi dă măriri de volum ce
produc fisurarea masei ceramice) şi calcarul (prin ardere formează CaO, care prin
hidratare îşi măreşte volumul producând fisurări în produsul finit). În afară deci
de macerarea naturală se face şi o mărunţire a masei argiloase în instalaţii speciale
(colerganguri), ce au şi rolul de a nu lăsa să treacă bucăţi de calcar mai mari de
2mm şi agregat silicios mai mare de 7 mm, ce au efectele prezentate mai sus;
4. amestecarea argilei macerate şi purificate cu materialele de adaos şi
omogenizarea lor, după care se adaugă apa şi se continuă amestecarea, până la
obţinerea unei anumite plasticităţi, impuse.
 Fasonarea formelor crude este operaţia prin care se dă forma definitivă
produsului ceramic, uşor mărită, având în vedere contracţia la uscare,
respectiv la ardere, a masei ceramice.
Fasonarea se poate face manual sau mecanic.
• Fasonarea manuală se realizează pentru produse ceramice cu formă
deosebită, ce nu pot fi executate de maşini, sau la produse pentru zidării mai
puţin pretenţioase. Consistenţa masei argiloase este plastică, fasonarea
produselor executându-se prin presare manuală în tipare (forme).
• Fasonarea mecanică: funcţie de consistenţa amestecului se poate realiza prin
următoarele procedee:
 turnarea masei ceramice fluide în tipare absorbante de ipsos;

 turnarea şi presarea uşoară (prin intermediul unui piston) a masei ceramice

plastice în tipare;
 presare energică a masei ceramice vârtoase ( extrudere).

Ultimul procedeu şi cel mai utilizat în fasonarea mecanică a cărămizilor pentru

construcţii se realizează cu ajutorul presei cu melc şi filieră. Masa argiloasă
introdusă în corpul presei, ajunge presată de la valţuri la cuţite, de unde tăiată,
mărunţită, este preluată şi adusă spre filieră de şurubul melcat. Forma obţinută
prin filieră este tăiată la dimensiunile dorite de dispozitivul de tăiere.
 Uscarea formelor crude este operaţia care se efectuează pentru a preveni
fisurarea şi crăparea produselor ceramice datorită evaporării rapide a apei
care s-ar produce în timpul arderii formelor crude.
Uscarea se poate face în două moduri:
 natural;

 artificial.

• Uscarea naturală are loc în spaţii deschise, acoperite - şoproane.

Produsele se aşează cu interspaţii între ele, pentru a permite ventilarea
naturală. Procedeul de uscare prin ventilare naturală prezintă dezavantajul
unei durate mari de uscare (15 - 20 zile).
• Uscarea artificială (cu aer cald) rezolvă problema duratei mari necesare
uscării naturale şi în plus, realizează un deziderat major şi anume
recuperarea energiei termice puse în libertate la arderea produselor
ceramice. Uscarea artificială se realizează pe fluxul de obţinere al
produselor ceramice, în spaţii construite în funcţie de tipul de cuptor, sub
formă de tuneluri sau camere şi încălzite cu aer cald rezultat din camerele
de ardere, sau în uscătorii montate deasupra cuptoarelor, care folosesc
căldura radiată de cuptoare.
 Arderea formelor uscate este operaţia prin care
forma uscată, prin încălzire progresivă la
temperaturi înalte se transformă într-un material dur,
rezistent mecanic şi chimic şi stabil la acţiunea apei.
Acest proces se desfăşoară în cuptoare ce pot avea
funcţionare continuă sau intermitentă.
• Cuptoarele cu funcţionare intermitentă - sunt
alcătuite din camere de ardere, în care arderea este
oprită pentru încărcarea şi descărcarea produselor.
Aceste cuptoare prezintă dezavantajul unui mare
consum de combustibil, nerecuperându-se nici
căldura gazelor de ardere, nici cea a produselor arse.
 Cuptoarele cu funcţionare continuă - sunt de doua tipuri:
a. cuptoare circulare (Hoffman);
b. cuptoare tunel.
 Cuptoarele circulare - au zona circulară ocupată de un coş de fum,
care asigură tirajul. Aceste cuptoare sunt alcătuite dintr-un număr par
de camere dispuse circular. Compartimentele sunt despărţite între ele
printr-un panou de hârtie care arde odată cu arderea produselor. În
aceste cuptoare produsele stau pe loc şi se dirijează arderea de la o
cameră la alta.
Gazele de ardere rezultate contribuie la preîncălzirea şi uscarea
formelor crude până la evacuarea spre coşul de fum prin gura de
evacuare.
 Cuptoarele tunel: spre deosebire de cuptoarele circulare au zona de
ardere fixă. Produsele fasonate, crude, străbat cuptorul aşezate pe
vagoneţi trecând pe rând prin cele trei zone: preîncălzire, ardere,
răcire.
.
 Decorarea produselor ceramice - este operaţia prin care se realizează
(prin tratamente de suprafaţă) îmbunătăţirea calităţii suprafeţei
produselor ceramice (impermeabilitatea) şi a esteticii acestora.
 Anglobarea constă în aplicarea de suspensii apoase de caolin pe
produsele uscate, prin suflare sau scufundare şi arderea odată cu
acestea. Se obţine o suprafaţă compactă, lucioasă, cu aspect de sticlă.
Prin acest procedeu se realizează înnobilarea faianţei, a teracotei etc.
 Glazurarea (smălţuirea) constă în aplicarea de diferite suspensii
apoase pe formele crude şi uscate (sau arse până la structura poroasă),
care în timpul arderii se topesc, formând sticle transparente sau opace.
Prin adăugarea de pigmenţi minerali se obţin diverse culori.
Cea mai simplă glazură se realizează cu sare de bucătărie, care se
transformă succesiv sub acţiunea căldurii în oxizi de sodiu,
aluminosilicaţi de sodiu şi prin topire, aceştia dau aspectul sticlos al
smalţului.
 6.3. MATERIALE CERAMICE FOLOSITE ÎN CONSTRUCŢII
 Produse ceramice brute poroase pentru zidării. Cărămizi şi blocuri ceramice
pentru zidării
 Cărămizile pentru zidării sunt produse ceramice brute, colorate, cu structura
poroasă, obţinute prin arderea la 900-1050 0C a formelor fasonate din argile fuzibile.
Cărămida pentru zidării are forma paralelipipedică şi dimensiuni maxime de
290X140X88 mm.
Formatul considerat normal pentru cărămidă, este pentru dimensiunile de
240X115X63 şi acestui format îi corespunde volumul formatului normal.
Raportul între volumul efectiv al unei cărămizi şi al formatului normal poartă
denumirea de “echivalent FN” (echivalent format normal).
Când echivalentul FN depăşeşte valoarea 2,5 produsul ceramic respectiv poartă
denumirea de bloc ceramic.
Cărămizi de mâna (fasonate manual) - au forma paralelipipedică, formate prin presare
manuală, cu suprafaţa plină şi dimensiunile 240x115x63.
Se prezintă în două sortimente, funcţie de rezistenţa la compresiune(marcă):
 50, cu Rc = 50-74 daN/cm2;

 75, cu Rc = 75-200 daN/cm 2.

 Cărămizi şi blocuri cu goluri verticale (GV) - se obţin prin
extrudere pe cale umedă. Golurile au forma cilindrică sau
prismatică şi sunt perpendiculare pe faţa de aşezare a cărămizilor.
Golurile pot fi:
• modulate: (G.V.M.) astfel:
 cele dreptunghiulare cu suprafaţa 6 cm2;

 cele circulare au 18 mm diametrul;

 combinaţii de forme.

• nemodulate sau parţial modulate (G.V.P.) în care forma şi

dimensiunile golurilor nu sunt impuse. Volumul maxim al
golurilor în ambele situaţii nu va fi mai mic de 15%, dar nu va
depăşi 40% din volumul cărămizii / blocului ceramic.
 Cărămizi şi blocuri ceramice cu goluri orizontale (G.O) - se obţin prin
extrudere pe cale umedă. Forma golurilor este poligonală, iar volumul de
goluri nu depăşeşte 30% din volumul cărămizii.
Cărămizile cu goluri orizontale se prezintă în trei clase de calitate (A, I, II), cu
densitatea aparentă medie de 700 - 1300 kg/m3 şi cu marca de 25 şi 50. Cărămizile
de marca 50 se folosesc la zidării portante, iar cele de marcă 25 se folosesc pentru
zidării de umplutură, sau ca material termoizolator.
 Cărămizi găurite cu lambă şi uluc (L.U) se obţin prin extrudere pe cale
umedă şi au pe cele două muchii lambă şi uluc, care le asigură buna lor
îmbinare.
După grosimea cărămizii, acestea se fabrică în trei tipuri: LU 90; LU 60; LU 45.
Se utilizează la executarea zidurilor interioare neportante.
Utilizarea tuturor cărămizilor cu goluri conduce la reducerea consumului de
material şi a greutăţii proprii a zidurilor, la creşterea productivităţii muncii.
 Cărămizi pentru placaj - se aplică pe zidărie de beton sau cărămidă,
la exterior sau interior şi au rol de protecţie sau estetic. Se fabrică
într-o singură calitate, ce trebuie să corespundă aceloraşi condiţii ca şi
cărămida plină presată, de calitatea A.
Având în vedere necesitatea acoperirii atât a suprafeţelor drepte, cât şi
a colţurilor, pentru aceste cărămizi se fabrică două tipuri.
 Cărămizile pentru suprafeţe curente se caracterizează printr-o
formă alungită şi în secţiune au un gol interior. Au feţele şi muchiile
drepte, astfel încât se realizează o zidărie cu rosturi verticale foarte
mici şi rosturi orizontale umplute cu mortar. Înaintea utilizării,
cărămida se sparge prin lovire (în două jumătăţi) şi acestea se prind
pe stratul suport (mortar).
 Cărămizile pentru colţuri spre deosebire de cele curente, se fabrică
sub formă de jumătăţi de cărămidă.
Produsele pot fi cu faţa glazurată sau neglazurată, iar pe spatele lor
sunt prevăzute cu striuri sau reliefuri care servesc pentru asigurarea
unei bune adeziuni a mortarului pentru fixarea lor.
 Plăci ceramice pentru pereţi şi pardoseli
Se fabrică din argilă de calitate superioară. Au o faţă netedă şi
cealaltă cu nervuri, pentru a putea fi prinse de pereţi sau pardoseli.
Se utilizează la pardosirea holurilor, a birourilor, a coridoarelor, a
vestiarelor, la placarea pereţilor interiori şi exteriori.
 Cărămizi radiale pentru coşuri de fum (CR) au forma în plan
de sector radial, permiţând ca la zidurile curbe să se menţină
constantă dimensiunea rosturilor dintre cărămizi.
Se fabrică numai la comandă cu lăţimea variabilă funcţie de
diametrul coşului.
 Produse pentru învelitori
Din categoria materialelor ceramice utilizate pentru învelitori fac
parte: ţiglele, coamele şi olanele.
• Produsele ceramice brute poroase pentru învelitori se obţin
din argile fuzibile, prelucrate prin presare sau prin tragere şi care
se ard la 900 - 10000C.
Ţiglele şi coamele pot fi impregnate, colorate în masă, sau
glazurate cu glazuri transparente sau opace, incolore sau divers
colorate.
Ţiglele, după formă şi modul de obţinere pot fi:
 ţigle-solz trase prin filieră;
 ţigle cu jgheab trase;

 ţigle cu jgheab presate.

• Ţigle solz, trase prin filieră - sunt prevăzute pe faţa de
aşezare cu unul sau două ciocuri (tip A sau tip B), care
servesc la prinderea de şipcile acoperişului.
Aşezarea ţiglelor se face în sistem solzi, adică rândul
superior se suprapune peste cel inferior în vederea etanşării
faţă de apă. Datorită acestui sistem de aşezare suprafaţa utilă a
ţiglei este de 45%. Totodată şi greutatea acoperişului este mai
mare şi în concluzie sunt neeconomice.
• Ţigle cu jgheab trase, au forma dreptunghiulară şi sunt
prevăzute de-a lungul laturilor lungi pe o parte cu un uluc şi
pe cealaltă parte cu profile ce permit îmbinarea etanşă a
ţiglelor.
Pe partea posterioară a ţiglei se află un cioc prevăzut cu un
orificiu pentru legarea ţiglelor cu sârmă de şipcile şarpantei.
Masa maximă a unei ţigle uscate este 2,400 kg.
• Ţiglele cu jgheab presate, au forma dreptunghiulară şi se fabrică
prin presarea masei ceramice crude în tipare la o presă specială,
în următoarele sortimente:
 ţigla cu două jgheaburi laterale şi patru ciocuri;

 ţigla cu două jgheaburi laterale şi la două capete şi patru ciocuri;

 ţigla cu dublu falţ.

Ţiglele presate cu dublu falţ se deosebesc de cele trase, prin faptul

că îmbinarea longitudinală este prevăzută cu două rânduri de profile
de etanşare (pe ambele părţi sunt câte două şanţuri şi câte două
pene). Ţiglele presate sunt prevăzute cu câte două ciocuri sus şi jos
care servesc atât la îmbinarea lor cât şi la prinderea pe şipcile
acoperişului. Masa unei ţigle în stare uscată este de 2,600 kg.
Datorită jgheaburilor şi falţurilor se măreşte rigiditatea ţiglei şi se
oferă o rezemare etanşă pe o suprafaţă mică. Ca atare şi suprafaţa
utilă creşte fiind mai mare de 75% şi rezultă un acoperiş uşor.
• Coamele - servesc pentru închiderea crestelor şi coamelor
(muchiilor) acoperişului. Se realizează numai prin presare în forme.
În producţie se întâlnesc două tipuri:
a - coame mici - cu lungimea egală cu 320 mm, utilizate la învelitori
realizate din ţigle solz şi se îmbină prin suprapunere şi chituire.
b. coame mari - cu lungimea egală cu 350 mm, pentru învelitori din
ţigle profilate, care se îmbină la capete prin profile ce asigură
etanşarea.
• Corpuri ceramice cu goluri pentru planşee şi acoperişuri
Se folosesc pentru executarea fâşiilor prefabricate pentru planşee şi
acoperişuri. Se fabrică prin tragere. După domeniul de utilizare se disting:
 corpuri ceramice cu goluri pentru planşee

 corpuri ceramice cu goluri pentru acoperiş

Planşeele cu corpuri ceramice se pot realiza prefabricat sau monolit, când

aceste corpuri se pun cap la cap, iar în spaţiile dintre ele se montează
armătura şi apoi se monolitizează cu un beton fin.
• Corpuri ceramice cu goluri pentru pardoseli la grajduri şi padocuri.

Se obţin prin presare. Pe feţele fără goluri sunt prevăzute cu striuri pentru a
evita alunecarea animalelor, precum şi pentru mărirea adeziunii mortarului
la montarea lor.
În producţie se utilizează următoarele sortimente (tipuri):
cu lamba şi uluc / cu striuri / cu uluc
• Tuburi ceramice pentru drenaj - se obţin prin presare pe cale umedă. Au
forma interioară cilindrică şi cea exterioară cilindrică sau prismatică . Se
folosesc la lucrări hidrotehnice de colectarea şi evacuarea apelor.
 Produse ceramice fine poroase
Produsele de ceramică fină se obţin din masele de argilă caolinitică curată, cu
granule de diametre de maxim 0,06 mm şi adaosurile necesare, iar finisarea
suprafeţelor este în general mai îngrijită.
În categoria produselor fine poroase intră: faianţa, majolica, teracota.
 Faianţa

• Plăcile de faianţă se obţin din argilă caolinitică de culoare albă până la gălbui,
sunt opace, cu spărtura de culoare albă şi structura poroasă şi sunt acoperite cu
glazură. Amestecul necesar de materiale cuprinde cca.50% caolin sau argilă
refractară, 40% nisip cuarţos şi 10% feldspat ca fondant. Acestea se ard la 1150 -
12500C. O a doua etapă de ardere este necesară pentru obţinerea smalţului (850-
9000C)
Plăcile rezistă bine la şoc termic, agenţi chimici, încovoiere etc. şi se folosesc la
placarea pereţilor interiori în băi, bucătării, laboratoare, grupuri sanitare, săli de
operaţii, sau la acoperirea meselor de laborator.
Pe faţa neglazurată plăcile sunt prevăzute cu striuri pentru a îmbunătăţi aderenţa cu
care se fixează de stratul suport. Se produc sub formă pătrată sau dreptunghiulară şi
dimensiuni diferite, toate muchiile drepte sau cu una sau două muchii rotunjite.
Se mai fabrică brâuşori laţi sau înguşti, piese pentru colţ.
 Majolica
• Plăcile de majolică se obţin ca şi faianţa, dar din acelaşi tip
de argilă dar cu impurităţi, astfel că după ardere capătă
culoarea gălbui spre roşcat.
Una din feţe este glazurată, iar faţa opusă este striată pentru
îmbunătăţirea aderenţei la stratul suport. Se fabrică în forme
pătrate cu latura 20 - 90 mm şi grosimea 5 - 14 mm, livrate în
panouri de 32 x 32 cm, lipite cu faţa glazurată pe hârtie
(CESAROM). Fixarea se face cu mortar de ciment cu adaos de
var, hârtia îndepărtându-se după fixare, prin frecare umedă.
Se folosesc la placări la pereţii exteriori şi interiori.
 Teracota (cahle)
Cahlele sunt produse ceramice fabricate din argile caolinitice
obişnuite, conţinând în amestec cioburi de argilă arsă sau de
sticlă, care sunt arse, glazurate şi servesc la placarea
exterioară a sobelor de încălzit sau gătit.
Cahlele pot fi în spărtură albe sau colorate în funcţie de
puritatea argilei, cu faţa glazurată netedă sau prevăzută cu
reliefuri ornamentale, iar pe spate au un profil puternic reliefat,
care serveşte la legarea lor cu sârmă sau cu scoabe atunci când se
montează. Funcţie de locul pe care îl ocupă în alcătuirea unei
sobe, cahlele au denumiri şi forme deosebite: plăci de faţă,
colţare pentru faţă şi pentru soclu etc.
 Produse ceramice brute compacte
Produsele brute compacte au o structură compactă (clincherizată
sau vitrificată) obţinută în urma arderii amestecului de argilă
vitrifiabilă (cu sau fără adaos de feldspat şi nisip), la temperaturi
cuprinse între 12000C şi 13000C.
Culoarea acestui material cunoscut sub numele de gresie ceramică
poate fi brună, roşie, galbenă, cenuşie sau albă, funcţie de natura
fondanţilor şi de condiţiile de ardere. În anumite situaţii, gresia poate
fi glazurată. Datorită compacităţii mari, gresia ceramică are rezistenţa
la compresiune mare, rezistă la agenţi corosivi, are o comportare
foarte bună la îngheţ-dezgheţ. Singurul inconvenient îl reprezintă
rezistenţa scăzută la şoc mecanic.
Din categoria produselor ceramice brute compacte fac parte: plăcile
din gresie ceramică, cărămizile de clincher, tuburi (şi piese de
legătură) din gresie ceramică.
 Produse ceramice fine compacte - se obţin prin arderea materiei
prime curate (caolin) în amestec cu nisip (degresant) şi feldspat
(fondant), care se ard la temperaturi de 1100-12500C.
Din această categorie fac parte semiporţelanul şi porţelanul.
Porţelanul - este un produs alb, translucid, vitrificat, cu spărtura
compactă. Se deosebeşte de gresia ceramică fină prin luciu, care nu
este dat de smalţ, ci este caracteristic întregii mase a produsului.
Porţelanul se foloseşte puţin în construcţii. Se utilizează la instalaţii
electrice interioare (izolatoare, prize, întrerupătoare, siguranţe) şi la
liniile de înaltă tensiune.
Semiporţelanul - este un produs ceramic fin, semivitrificat, care se
obţine din aceleaşi materii prime ca şi faianţa, dar folosind o
cantitate mai mare de fondant.
Are spărtura compactă, lucioasă. Se utilizează în procesul tehnologic
de obţinere a obiectelor tehnico-sanitare.
 Agregate de tip ceramic
Utilizarea agregatelor uşoare a fost generată de necesitatea obţinerii unor
betoane şi mortare uşoare (cu densitate aparentă mică) şi cu proprietăţi
termoizolatoare superioare. În acest sens agregatele de tip ceramic conferă
prin porozitatea lor condiţiile necesare obţinerii unor astfel de betoane şi
mortare.
Granulitul – este un agregat realizat din argilă expandată într-un cuptor
rotativ special şi se prezintă sub formă de granule sferice sau ovoidale, cu
aspect neted-compact la exterior, cu structura interioară poroasă, de culoare
galben-roşcată.
Granulitul este un material uşor, cu densitatea aparentă de 350 - 600 kg/m3,
cu rezistenţa la compresiune şi proprietăţi de izolare termică ridicate.
Agregate din deşeuri ceramice - deşeurile provenite de la fabricile de
cărămidă şi ţiglă precum şi deşeurile ceramice provenite din demolări, se
sortează îndepărtându-se eventualele impurităţi şi se concasează până la
dimensiuni comparabile cu cele ale agregatelor naturale.
Se utilizează pentru realizarea de betoane uşoare, pentru straturi izolatoare.