Sunteți pe pagina 1din 13

STICLA DE CONSTRUCŢII

1. Generalități

Sticla a fost descoperită acum circa 4000 de ani. În secolul al șaptelea sirienii au descoperit o
metodă de formare a sticlei plane, prin aplicarea sticlei topite pe un disc cilindric. Această
metodă a rămas valabilă timp de aproape 1000 de ani.
La începutul secolului XX se obținea o sticlă destul de ieftină prin turnarea verticală a topiturii
de sticlă.
Odată cu apariția noilor tehnici de montaj (pereți cortină) şi cu dezvoltarea procedeelor de
fabricare a sticlei (cu depuneri reflectorizante sau cu slabă emisivitate şi de control solar),
aceasta şi-a lărgit domeniul de aplicabilitate pentru ansambluri de fațade, devenind un învelişi
simplu sau prelucrat, transparent sau opac, reflexiv sau colorat. Datorită faptului că sticla ocupă
cea mai mare suprafaţă a unei ferestre sau faţade, modul în care este aleasa influenţează în
mod decisiv estetică, termoizolarea şi fonoizolarea întregii structuri.
Sticla este un material obținut în urma răcirii rapide a unui amestec de:
- nisip cuarțos (SiO2), în special fără oxizi de fier;
- fondanți (Na2CO3, Pb3O4), cu rolul de a micșora temperatura de apariție a topiturii;
- stabilizanți, cu rolul de a mări rezistențele sticlei la acțiunea apei.
Sticla se obține din combinaţia de nisip cuarţos (70-80 %), sodiu sub formă de carbonat sau
sulfat (14 %), calciu drept stabilizator şi diverşi oxizi metalici în cazul celei colorate. Ea devine
lichida la temperaturi înalte, moment în care se poate prelucra.
Cele mai utilizate materiale componente la producerea sticlei sunt nisipul, soda (Na2CO3) și
calcarul. Pentru schimbarea caracteristicilor inițiale ale amestecului se mai pot introduce
substanțe colorante, decolorante, opacizante sau substanțe ce reduc vâscozitatea
amestecului de sticlă lichida.
Deoarece dioxidul de siliciu (SiO2) deține 80% din totalul amestecului sticla se mai numește și
sticla de silicat.

2. Tehnologia de obținere a sticlei

Principala materie primă utilizată la fabricarea sticlei este nisipul silicios (SiO2 are temperatura
de topire t = 1710 0C), care are o pondere de 70-80 % din totalul componentelor. Având în
vedere temperatura de topire ridicată, se folosesc fondanți pentru coborârea acesteia.
Fondanții sunt carbonați de sodiu și potasiu, care la temperatura de ardere reacționează cu
SiO2 și formează silicați:

SiO2 + NaCO2 => Na2O . SiO2 + CO2 (1)

SiO2 + K2CO3 => K2O . SiO2 + CO2 (2)

Acești silicați nu rezistă la acțiunea apei, fiind solubili. În aceste condiții se introduc în amestec
stabilizatori. Stabilizatorii sunt substanțe, care fiind introduse în amestec, transformă sticlele
solubile în sticle insolubile.
Se utilizează cu rol de stabilizatori carbonat de calciu sau oxid de plumb, care reacționează cu
dioxidul de siliciu formând silicați de calciu sau de plumb, insolubili:
1
SiO2 + CaCO3 => CaO . SiO2 + CO2 (3)

SiO2 + PbO => PbO . SiO2 (4)

Se mai adaugă în cantități mici diferiți oxizi metalici cu rolul de a decolora (MnO2), de a opaciza
(fosfat de calciu) sau de a obține sticle colorate.
Pentru realizarea de materiale de construcții se utilizează sticla de silicat, care este un amestec
de SiO2 (sub 80 %) și silicați complecși de Na, K, Ca, Pb, Ba etc. în funcție de natura sticlei.
Sticla se fabrică din nisip cuarțos curat (mai ales fără oxid de fier care dă sticlei culori închise)
la care se adaugă fondanți (Na2CO3 sau K2CO3) pentru micșorarea temperaturii de obținere a
topiturii și stabilizanți (CaCO3, Pb3O4 etc) care măresc rezistența la acțiunea apei. Pentru a
îmbunătății calitatea sticlei sau procesului tehnologic, se mai adaugă după caz: substanțe
colorante, decolorante, opalizante sau substanțe care reglează vâscozitatea topituri.
Sticla obișnuită, din care se fabrică aproape toate materialele de construcție, este silico-calco-
sodică, materiile prime fiind nisipul cuarțos, soda calcinată și calcarul, care, măcinate fin și
omogenizate (pentru a intensifica reacțiile chimice care încep încă din faza solidă), sunt topite
în cuptoare tip vană, la circa 1450 C.
Topitura omogenizată și afânată se fasonează, după caz, prin tragere, laminare, suflare,
presare etc. Deoarece în timpul fasonării, răcirea topiturii de sticlă se face brusc și neuniform
în secțiunea produselor, apar tensiuni interne care măresc fragilitatea, astfel încât la zgâriere
sau lovire se sparg cu ușurință.
Procesul tehnologic de producere a sticlei se încheie prin finisarea și decorarea produselor din
sticlă. Materialele de construcție din sticlă se finisează în general prin șlefuire sau polizare.

Fabricație
Pentru fabricarea geamului se folosea (unele firme mai folosesc încă şi astăzi) tehnologia
„geamului tras” al cărui principal dezavantaj îl reprezintă deformările de imagine, uzual numite
„valuri”.

2
Instalația de tras Fourcault – camera de tras și mașina de tras sticla:
1 - camera de tras; 2 - blocuri refractare (poduri), pentru delimitarea camerei de tras; 3 -
duza de tras; 4 – răcitoare; 5 - pârghii de fixare a duzei; 6 - puțul mașinii de tras; 7 - valțuri
de tragere; 8 - plăci metalice înclinate pentru oprirea cioburilor la o eventuală spargere a
plăcilor de sticlă; 9 - corniere care împiedică pătrunderea cioburilor de sticlă în camera de
tras; 10 - platforma superioară, de prelevare a plăcilor de sticlă după taiere.

Un procedeu actual, cu rezultate mult mai performante este cel al sticlei „float”. Sticla topită
este turnată peste o suprafaţă de cositor topit la 1000 C. Fiind mai ușoară decât metalul sticla
pluteşte pe acest pat, rezultând o foaie de mari dimensiuni şi grosime dorită. Feţele sunt perfect
şlefuite pe o parte de cositor, iar pe cealaltă de foc.

3
Fig. 16. Linia de producere a sticlei de construcţii prin procedeul „float”.

Depozitarea sticlei

3 Procesul tehnologic

a) pregătirea materiei prime;


b) amestecarea, fasonarea și arderea (la 1450oC);
c) decorarea (uneori).

Topitura obținuta în urma arderii se omogenizează, se afânează și se fasonează prin tragere,


laminare, suflare. Din cauza faptului că în timpul fasonării răcirea se produce brusc și
neuniform, în secțiunea materialului apar tensiuni interne care măresc fragilitatea; astfel numai
la simple zgârieturi materialele cedează și se sparg. Pentru a evita astfel de fenomene
(tensiuni) majoritatea materialelor după fasonare sunt supuse unui proces de recoacere la
temperaturi mai reduse (500-600oC).
Procesul tehnologic se încheie cu finisarea, decorarea sticlei (când este cazul).

4 Caracteristicele sticlei de construcții

Toate caracteristicile sticlei de construcții depind de structură, defecte, tensiuni și respectiv de


procesul de fabricație în general:
4
a) densitatea sticlei - în funcție de compoziția chimică variind între 2200-6800 kg/m3. Sticla de
construcții are valori în jur de 2500-2600 kg/m3.
b) sticla poate avea o mare stabilitate chimică și dimensională. Nu este higroscopică și nici
combustibilă, putând avea caracteristici electroizolante. Prezintă o transparență ridicată pentru
radiații luminoase (60 – 95 % în funcție de compoziție și calitate), dar este impermeabilă pentru
acțiunea razelor infraroșii și ultraviolete. Se caracterizează prin duritate mare și rezistențe
mecanice teoretic ridicate (de exemplu, rezistența la compresiune 300-1200 N/mm2).
c) coeficientul de conductivitate termică, în funcție de compoziția chimică, are valori în limitele
0,33 – 1,34 W/mK.
La solicitările mecanice sticla prezintă deformații predominant elastice; este casantă și nu
rezistă la șocuri mecanice.
Sticla rezistă bine la acțiunea agenților atmosferici, la acțiunea acizilor, excepție făcând soluțiile
acidului fluorhidric. Soluțiile bazice, chiar și apa curată, mai ales cea fierbinte, acționând timp
îndelungat asupra sticlei, o distrug la suprafață.
Sticla prezinta o remarcabila stabilitate dimensionala (pentru sticla de constructii coeficientul
de dilatare termica liniara este apropiat de al otelului).

5 Tipuri de sticlă folosita în construcții

Sticla Float de bază este aproape incoloră, cu o capacitate de transmisie a luminii de circa
75% în funcție de grosimi.
Sticla Float Clar în structură de 4mm reprezintă cel mai folosit geam simplu, iar cel mai
utilizat pachet termopan este cel de tip 4 mm float clar-16-4 mm LowE. Din punct de vedere al
transparenţei geamul de tip LowE este similar cu cel float clar în condiţiile unei izolări termice
îmbunătăţite. Uzual se mai folosesc grosimi de 6mm, 8mm, 10mm. Sticla poate fi şlefuită pe
margini, găurită şi securizată sau recoaptă. Pentru aplicaţii speciale sticla se poate emaila.

Sticla Float Clar

Produsele din sticlă float pot fi tratate prin acoperire pentru a îmbunătăți caracteristicile
termice și optice ale vitrajelor.
Sticla colorată sau absorbantă de căldura este obținută prin adăugarea unor coloranți în
sticla normală de bază. Culorile frecvent utilizate sunt: bronz, gri, gri închis, verde, albastru,
negru, aquamarine, albastru închis, verde smarald. Transmisia de lumină vizibila variază de la
14% la 85% în funcție de culoare și grosime. Densitatea culorii depinde de asemenea de
grosime. Pe măsură ce aceasta creste, transmisia de lumina vizibilă descrește.
Sticla colorată este obținută prin adăugarea unor coloranți în sticla normală de bază.
Culorile cele mai frecvent întâlnite sunt: bronz, gri, verde, albastru şi verde smarald. Transmisia

5
de lumină vizibilă variază de la 14% la 85% în funcție de culoare şi grosime. Densitatea culorii
depinde de asemenea de grosime. Pe măsură ce aceasta crește, transmisia de lumină vizibila
descreşte. Culoarea reduce transmisia solară şi măreşte absorbţia de căldură solară a sticlei,
care este radiată apoi în cea mai mare proporţie spre exterior. Grosimile posibile sunt 4, 5 şi
6mm.

Sticla colorată

Sticla reflectorizantă atenuează în mod controlat radiaţiile luminoase nedorite.


Luminozitatea şi nivelul de protecţie solară depind de gradul de absorbţie şi de reflexie
luminoasă al sticlei folosite. Prin utilizarea sticlei cu reflexie energetică mare către exterior este
limitată cantitatea de energie solară intrată în interiorul încăperii. Depunerile de oxizi metalici
accentuează efectul de oglindă. Nuanţele cele mai întâlnite sunt: bronz, gri argintiu şi verde.
Prin capacitatea sa de a reflecta, absorbi şi radia energia solară, sticla solară reflectorizantă
reduce în mod substanţial aportul de căldură solară în interior, reducând costurile climatizării
pentru zonele cu expunere solară ridicată. Grosimile posibile sunt 5, 6 si 8mm. Un efect similar
se poate obţine şi prin aplicarea unei folii speciale peste o foaie de sticlă clară. Acest procedeu
este mai costisitor şi cu rezultate de o calitate mai scăzută.

Sticla reflectorizantă

Sticla mată este obţinută din sticlă clară şi constă în alterarea transparenţei prin diverse
metode. Cea mai cunoscută este tehnica sablării, adică a „spălării” unei feţe a sticlei clare cu
un jet de nisip sub presiune. Dezavantajul acestei metode este că în contact cu apa, suprafaţa
sablată redevine transparentă.
Închiderea într-un pachet termopan cu faţa sablată în interior elimină acest neajuns. O altă
tehnică este cea a alterării chimice prin acizi. Aceasta este permanentă dar foarte costisitoare.
În practică, se mai poate opta pentru aplicarea unei folii mate peste o sticlă clară.

6
Sticla mată

Sticla ornament se obţine prin roluirea foii de sticlă încinse între două role metalice
imprimate cu modelul în relief al ornamentului. Structura modelului şi tipul de sticlă folosită ca
bază determină transparenţa şi nuanţa sticlei rezultate.

Sticla ornament

Sticla Low-E sau de emisivitate redusă se obține din sticla float prin aplicarea unui strat
invizibil de oxizi metalici şi aliaje. Această acoperire are avantajul de a reduce pierderea de
căldură prin sticlă în timpul iernii, reflectând-o înapoi în încăpere. În funcţie de valorile tehnice
şi calităţile optice se pot diferenţia două clase de sticle - LowE Hard este o sticlă pirolitică
obţinută prin acoperire cu oxizi de staniu şi LowE soft obţinută prin ionizare multistrat. Datorită
performanţelor termice ridicate, în condiţiile unui preţ scăzut, este foarte folosită în pachetele
de geam termoizolator tip „termopan”.

Sticla Low-E
Sticla securizată se obţine din sticlă float prin reintroducerea într-un cuptor de coacere şi
apoi este răcita brusc. Intern sticla se reconfigurează într-o structură de aproximativ 4 ori mai
rezistentă la impact mecanic frontal şi care în momentul spargerii produce cioburi netăioase şi
nepericuloase pentru oameni. Aceste caracteristici o fac absolut esenţială pentru aplicaţii
speciale. Trebuie menţionat că sticla securizată nu suportă nici o prelucrare ulterioară, de
7
aceea în momentul introducerii în cuptor ea trebuie să aibă cota finită şi prelucrată conform
solicitărilor.

Sticla securizată

Sticla tip securit se caracterizează prin rezistențe superioare la încovoiere și soc, iar prin
spargere nu dau bucăți tăioase. Aceste proprietăți se datoresc unor tensiuni interne mari,
echilibrate și astfel distribuite încât îmbunătățesc comportarea la solicitări dinamice, măresc
duritatea și elasticitatea sticlei.
Aceste geamuri se obțin prin tăierea prealabilă la dimensiunile necesare și supunerea la
un tratament termic de călire (încălzire până la înmuiere și răcire bruscă cu aer pe ambele
fețe).

Sticla tip securit spartă

Geamurile de protecție tip securit se folosesc la ferestre, uși, glasvanduri, la clădiri cu public
numeros (spitale, școli, hoteluri, muzee, magazine), care trebuie să fie protejat în cazul
spargerii unor geamuri de dimensiuni mai mari.
Sticla laminată multistrat, uzual numit duplex, se obţine prin lipirea a două sau mai multe
foi de sticlă clară de aceeaşi grosime sau grosimi diferite prin intermediul unor folii PVB de
0,38 mm grosime. Dacă sticla se sparge, cioburile rămân lipite de folie diminuând riscurile de
tăiere. În cazul în care se folosesc foii de sticlă de grosime diferită se obţine o izolaţie fonică
sporită.

8
Sticla laminată multistrat

Sticla armată este un tip de sticlă rar folosit pentru aplicaţii de securitate şi constă în
înserarea unei plase metalice în interiorul foii de sticlă în momentul coacerii. Produsul rezultat
se sparge mai dificil, iar cioburile rezultate rămân lipite în structură.

Sticla armată

Sticlă profilată se produce de diferite profile de tip închis sau deschis dintr-un amestec de
nisip, var, carbonat de sodiu, sticlă reciclată atent selectată (fig. 17.). Acest amestec trece
printr-un proces tehnologic sofisticat de topire într-un cuptor cu ardere de oxigen şi face să
rezulte o panglică de înaltă calitate de sticlă topită. Apoi trece printr-o serie de cilindri de oţel
pentru a forma un canal continuu de sticlă de dimensiuni specifice după care este răcită şi
tăiată cu atenţie înainte de prelucrare si ambalare pentru expediere.

9
Fig. 17. Tipuri de profile din sticlă

Produse din sticlă pentru pereți și planșee luminoase


Aceste produse se fabrică prin turnare sau presare și servesc pentru realizarea de pereți
sau planșee care să îmbunătățească iluminatul natural al construcțiilor.
Dale din sticlă pentru pereți - au forma pătrată cu concavitate pe o față sau pe ambele
fețe pentru reducerea greutății, iar pe canturi au șanțuri striate. Executarea pereților luminoși
se face prin așezarea dalelor pe cant cu resturile orizontale și verticale în prelungire.
Rigidizarea se realizează prin introducerea în rosturi a unor bare din oțel beton fixate în pastă
de ciment.

Dale de sticlă pentru pereți - detaliu de montare

Blocurile de sticlă sunt nişte blocuri de sticlă cu suprafaţa deschisă – cu peretele frontal
cu grosimea cca 30mm şi cel lateral cu grosimea 12 – 15mm. Blocurile se produc de formă
pătrată şi rotundă. Dimensiunile părţii şi diametrul peretelui frontal 100 – 120mm, grosimea
10
totală 60mm. Ele suportă sarcini mari şi se folosesc în construcţia acoperişurilor şi planşele
intermediare. Proeminenţele pe suprafeţele frontale fac aceste blocuri mai puţin lunecoase.

Fig. 18. Blocuri pătrate de sticlă pentru construcţii

Pavelele rotalit se utilizează pentru execuția de planșee luminoase la diferite construcții


subterane. Ele au fața superioară striată pentru a fi antiderapante, părțile laterale adâncite și
striate pentru a le asigura o bună aderență cu betonul, iar fața inferioară este scobită pentru
reducerea greutății. La executarea planșeelor luminoase se așază întâi corpurile rotalit pe
cofraj, cu scobitura în jos, iar în spațiul dintre ele se montează pe ambele direcții bare din oțel
beton și apoi se umplu golurile cu un beton plastic confecționat cu un agregat mărunt.

Produse pentru placaje și pardoseli

Plăcile din sticlă opaxit sunt plăci de diferite dimensiuni, groase, opace, albe sau colorate,
cu fața văzută netedă și lucioasă, iar fața opusă striată. Sunt stabile la umiditate și la variații
de temperatură și înlocuiesc faianța la placări interioare.
Plăcile din sticlă cristalizată se obțin dintr-un amestec de materii prime cu o compoziție
specială și printr-un tratament de răcire care provoacă o microcristalizare în masa sticlei. Sticla
cristalizată este opacă, are rezistență bună la șoc și la acțiuni chimice agresive, înlocuind
faianța și gresia.
Plăcile din sticlă mozaic sunt plăci cu forma pătrată, cu latura de 20 sau 40 mm. Sunt colorate
și opace, cu fața văzută netedă sau cu model și lipită de un panou de hârtie, iar fața opusă cu
striații.
Se folosește la placări interioare sau exterioare.

11
Produse izolatoare din sticlă

Sticla spongioasă se obține din deșeuri de sticlă care se topesc împreună cu calcar sau alte
materiale, care la temperatura de topire a sticlei pun în libertate gaze care rămân în topitura
vâscoasă, iar la răcire rezultă un material poros (Pmax. = 90%).
Este un material ușor, un bun izolator termic și fonic, poate fi tăiat.
Vata de sticlă - este un material sub forma fibroasă ce rezultă din topitura vâscoasă prin
suflare sau centrifugare, grosimea firelor rezultate fiind de 5 - 30µ . Firele astfel formate se
leagă în saltele, care se prind între plase de rabiț sau foi de carton ondulat.
Tuburi din sticlă - se obțin prin laminare, cu dimensiuni de:
L = 1,5 - 3 m; D = 45 - 122 mm. Au rezistență chimică bună.
Se utilizează pentru realizarea de canalizări pentru scurgerea de soluții agresive și protecții la
diferite cablaje.

Tuburi din sticlă

Structurile portante la construcțiile din sticlă


Sticla este un material care nu suportă o tensiune de întindere prea mare, dar care poate fi
folosit foarte bine pentru sarcini portante. Combinând materiale rezistente la întindere, dar de
multe ori instabile cu sticla, se pot realiza structuri portante impunătoare.
Există construcții curbate impunătoare din sticlă, de cele mai multe ori fiind vorba de construcții
ușoare realizate din oțel și sticlă.

Construcții executate din sticlă

12
Pod din sticlă din China

Clădiri și construcții din sticlă

Link-uri utile

http://www.ergoglass.md/ro/products/glass-construction
http://concept-casa.ro/constructii/materiale-de-constructii/materiale-pentru-
structura/materiale-zidarie/caramida-de-sticla

13