Sunteți pe pagina 1din 56

Mărfuri ceramice

5. MĂRFURI CERAMICE

5.1 Proprietăţile ceramicii


5.1.1 Compoziţia chimică
Ceramica are o structură policristalină fiind alcătuită din particule cu
diametre de ordinul micrometrilor sau milimetrilor, unite între ele ca urmare
a fenomenelor fizico-chimice ce au loc în procesul de ardere.
Din punct de vedere chimic, ceramica este formată din cristale de
mulit (2SiO2⋅3Al2O3) şi granule de cuarţ (SiO4), fixate într-o masă rezultată
din reacţia dioxidului de siliciu (SiO2)cu impurităţile materialelor argiloase
(Na2O, K2O, CaO, Fe2O3).
Materia primă utilizată în industria ceramică o constituie argilele
caolinitice. Acestea conţin apă care este adsorbită de particulele lamelare de
argilă, formând mai multe straturi suprapuse: primul strat, care este cel mai
strâns legat, formează apa de higroscopicitate. Straturile următoare sunt
legate din ce în ce mai slab şi formează apa peliculară. În pasta formată din
argilă şi apă există şi apă liberă.
Prin încălzirea argilei până la 110°C, aceasta pierde apa peliculară şi
de higroscopicitate şi suferă, în funcţie de plasticitatea sa, o micşorare de
volum (contracţie la uscare) care poate duce la fisurarea produsului. La
temperaturi de peste 450-500°C, argila pierde apa de cristalizare a
caolinului, care se transformă ireversibil, în metacaolinit sau amestec de
dioxid de siliciu (SiO2) şi oxid de aluminiu (Al2O3), chimic activ:
2SiO2⋅Al2O3⋅2H2O → 2SiO2⋅Al2O3 + 2H2O
Argila, pierzând structura solzoasă, devine sfărâmicioasă, poroasă şi la
amestecare cu apă nu mai dă o pastă plastică.
La temperaturi mai ridicate, amestecul reactiv se transformă în spinel
(3SiO2⋅2Al2O3) şi apoi, în jur de 750ºC, în mulit cu eliberare de SiO2:
3(3SiO2⋅Al2O3) → 2(2SiO2⋅3Al2O3) + 5SiO2
Masa ceramică capătă rezistenţă mecanică şi chimică, rămânând încă
poroasă.
283
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
La temperaturi de peste 1000ºC apare topitura formată din reacţia
SiO2 cu impurităţile argilei (Na2O, K2O, CaO, Fe2O3) care astupă porii
materialului, compactându-l şi reducându-i porozitatea aparentă sub 8 %
(clincherizarea∗ produsului) şi mai departe, dacă temperatura creşte, sub 2 %
(vitrificarea∗∗ produsului). În timpul formării mulitului şi compactizării
produsului, argila suferă o a doua contracţie. În final, masa ceramică este
formată din cristale de mulit şi granule de cuarţ fixate într-o masă sticloasă.
Dacă temperatura creşte în continuare, la o anumită temperatură
(temperatură de refractaritate), în funcţie de natura argilei, din cauza unei
mari proporţii de topitură, produsul se înmoaie sub propria sa greutate şi,
ulterior, se topeşte complet.

5.1.2 Proprietăţi fizice


Culoarea. În funcţie de impurităţile pe care le conţin materiile prime,
ceramica poate fi albă, alb-gălbuie, roşie, roşu-brună sau neagră.
Densitatea ceramicii variază în funcţie de compactitatea sa. Astfel,
ceramica poroasă are densităţi reduse, ajungând până la 0,3 g/cm3, iar cea
vitrificată densităţi ridicate, ajungând până la 2,3 g/cm3.
Porozitatea este proprietatea materialelor ceramice de a fi poroase.
Gradul de umplere a volumului materialului ceramic cu pori este descris de
porozitatea totală şi de porozitatea aparentă.
Porozitatea totală (absolută) – Pt – reprezintă volumul tuturor
porilor (închişi şi deschişi) în unitatea de volum şi se defineşte prin raportul
între volumul porilor (V) şi volumul aparent al materialului (Va).
Va − V
Pt = ⋅ 100
V
şi se exprimă în procente.
Porozitatea aparentă (deschisă) reprezintă volumul porilor deschişi
în unitatea de volum a materialului ceramic şi se determină prin diferenţa
dintre masa materialului saturat cu apă (m2) şi masa materialului uscat (m1),
raportată la masa materialului uscat:


clincherizare – proces prin care amestecul de materii prime se calcinează până la un
început de topire, astfel încât topitura formată să umple parţial porii produsului rezultat
reducându-i porozitatea aparentă sub 8 %
∗∗
vitrificarea (vitrifierea) – proces prin care amestecul de materii prime sunt calcinate,
astfel încât topitura formată să umple aproape complet porii produsului rezultat,
reducându-i porozitatea aparentă sub 2%
284
Mărfuri ceramice
m 2 − m1
Pa = ⋅ 100 (%)
m1
Porozitatea aparentă a materialelor ceramice variază între 0,1 % în
cazul porţelanurilor şi 8 % pentru produsele poroase din faianţă sau
ceramică.
Absorbţia de apă reprezintă gradul de umplere cu apă a materialului
ceramic, cufundat în apă în anumite condiţii de încercare. Ea se determină
prin diferenţa dintre masa materialului saturat cu apă (ms) şi masa lui în
stare absolut uscată (mu) raportată la masa materialului uscat (absorbţia
gravifică – Ag) sau la volumul lui în stare normală (Va) (absorbţia volumică
– Av) exprimate în procente:
m − mu m − mu
Ag = s ⋅ 100 (%); A v = s ⋅ 100 (%)
mu Va
Absorbţia de apă este foarte ridicată la produsele ceramice brute (8-70 %) şi
foarte redusă la produsele ceramice fine (maximum 0,5 %).
Conductivitatea termică a ceramicii este foarte redusă. Ea depinde
de porozitatea materialului şi de caracterul porilor (aerul este mai rău
conducător de căldură decât materialul ceramic ai cărui pori îi umple), de
umiditatea materialului, crescând o dată cu ea (apa este mai bună
conducătoare de căldură decât aerul), de temperaturile medii la care se
produce transmisia de căldură şi de densitatea aparentă a materialului.
Coeficientul de conductivitate termică (λ) care caracterizează
conductivitatea termică are pentru ceramică valori cuprinse între
0,04 − 1,2 kcal/m⋅h⋅grd.
Dilatarea termică este descrisă de coeficientul de dilatare şi depinde
de caracteristicile masei ceramice. Astfel, porţelanurile tari au un coeficient
de dilatare foarte scăzut α = 7,3⋅10-6 1/ºC, iar ceramica brută pentru
construcţii este caracterizată de valori mult mai ridicate care pot ajunge
chiar până la 0,4⋅10-4 1/ºC.
Refractaritatea este proprietatea materialelor nemetalice de a rezista
fără a se distruge şi fără a pierde mult din rezistenţa lor, la o exploatare
îndelungată la temperatură înaltă. Punctul de refractaritate variază în cazul
materialelor ceramice între 1100-1780 ºC.
Conductibilitatea electrică. Din acest punct de vedere, ceramica este
un bun material izolator, fiind folosită în electrotehnică. Inversul mărimii
asociate acestei proprietăţi, rezistivitatea electrică, este în cazul ceramicii de
1010 – 1014 Ω⋅cm.
285
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
Rigiditatea dielectrică este o proprietate a materialului ceramic
legată de fenomenul de străpungere electrică în urma căruia acesta îşi pierde
proprietăţile de izolant sub influenţa câmpului electric. Rigiditatea
dielectrică Estr este definită de relaţia:
U
E str = str (kV/mm)
d
în care.
Ustr – tensiunea de străpungere, exprimată în kV
d – grosimea materialului, exprimată în mm.
Rigiditatea dielectrică a ceramicii este cuprinsă între 29,5-31,5 kV/mm.

5.1.3 Proprietăţi mecanice


Cele mai importante proprietăţi mecanice sunt: rezistenţa la şoc
mecanic (rezilienţa), duritatea şi rezistenţa la solicitări precum: tracţiune,
compresiune, încovoiere. Comportarea la aceste solicitări diferă în funcţie
de tipul masei ceramice şi de destinaţia produselor ceramice.
Rezistenţa la şoc mecanic. Ceramica este un material fragil,
rezilienţa acesteia având valori modeste: 1,6 – 5 daJ/cm2.
Duritatea. Duritatea ciobului diferă în funcţie de tipul de masă
ceramică. Astfel porţelanurile tari au durităţi de 6,5-7 pe scara Mohs, în
timp ce produsele din ceramică brută au durităţi reduse (2-4 pe scara Mohs).
Glazura produselor ceramice este caracterizată de o duritate ridicată (7,5-8
pe scara Mohs).
Rezistenţa la solicitări mecanice. Dintre toate solicitările mecanice
la care pot fi supuse, produsele ceramice se comportă foarte bine la
compresiune. Rezistenţa la această solicitare variază de regulă între
1000 daN/cm2 şi 7000 daN/cm2, iar la unele mase ceramice se înregistrează
chiar şi valori de 10000 daN/cm2.
Rezistenţa la încovoiere a produselor ceramice este mai redusă decât
cea la compresiune, dar totuşi mai ridicată decât cea la tracţiune. Astfel,
rezistenţa la încovoiere variază între 120-1400 daN/cm2, în timp ce
rezistenţa la tracţiune nu depăşeşte 600 daN/cm2.

286
Mărfuri ceramice

5.2 Materii prime utilizate la obţinerea mărfurilor ceramice


Pentru obţinerea mărfurilor ceramice sunt necesare următoarele tipuri
de materii prime (fig. 5.1):
• materii prime principale
• materii prime secundare
• materii prime pentru glazură şi decor.

plastice

principale degresante
aglomerante
pentru obţinerea neplastice
fondante
produsului
refractare
ceramic brut
plastifianţi
secundare lubrefianţi
Materii
fluidizanţi
prime

pentru glazură
pentru glazură
opacizanţi
şi decor
pigmenţi

Fig. 5.1. Materiile prime utilizate la obţinerea produselor ceramice

5.2.1 Materii prime principale


Materiile prime principale se împart la rândul lor în:
• materii prime plastice
• materii prime neplastice
Materiile prime plastice constituie partea principală a masei
ceramice care realizează legătura între toţi constituenţii acesteia.
Proprietatea principală a acestor materiale este plasticitatea, ele formând în
amestec cu apa paste care pot fi fasonate, care îşi menţin forma după uscare
şi care devin rezistente după ardere. Din grupa materiilor prime plastice fac
parte argilele şi caolinurile.
Din punct de vedere chimic, argila şi caolinul sunt compuşi
alumino-silicioşi, formaţi din particule lamelare cu dimensiuni de ordinul
micronilor, având o structură cristalină şi un caracter puternic hidrofil.

287
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
Compoziţia chimică corespunde, în general, formulei: Al2O3⋅SiO2⋅2H2O.
Argilele au o structură fină, fiind constituite din minerale argiloase
impurificate cu alte minerale şi resturi organice. Prezintă o plasticitate
ridicată, iar după ardere produsele rezultate au culori care variază în funcţie
de natura impurităţilor conţinute, de la alb-gălbui la maro-roşcat. Argilele se
întrebuinţează, în general, pentru obţinerea produselor ceramice brute, dar
cele superioare pot fi utilizate şi pentru produsele din gresie, semiporţelan şi
faianţă.
Caolinurile sunt materiale argiloase mai curate. Ele prezintă o
structură cristalină pronunţată, dar o plasticitate mai redusă decât argilele şi
după ardere au o culoare deschisă, de regulă albă, alb-cenuşie sau
alb-gălbuie. Caolinurile sunt utilizate la obţinerea porţelanului de menaj, a
porţelanului electrotehnic, a porţelanului sanitar, a faianţei pentru menaj, a
gresiei fine.
Principalele proprietăţi ale materiilor prime plastice, care determină în
mod hotărâtor calitatea produselor finite, sunt: plasticitatea, capacitatea
liantă, higroscopicitatea şi contracţia la uscare.
Plasticitatea este proprietatea materialelor argiloase de a forma cu
apa o pastă plastică care poate fi fasonată, de a-şi păstra forma prin uscare şi
de a deveni dură şi rezistentă la solicitări mecanice prin ardere. Această
proprietate se datorează structurii lamelare a materiilor prime şi apei
adsorbite care funcţionează ca un lubrifiant atunci când asupra argilei se
exercită o forţă exterioară, permiţând alunecarea particulelor una faţă de
alta.
Creşterea plasticităţii se poate obţine prin adăugarea de glicerină, de
argile sau caolinuri cu plasticitate mai ridicată (cu un conţinut mai redus de
nisip) sau de soluţii de hidroxid de sodiu (NaOH), clorură de sodiu (NaCl),
acid lactic (CH3⋅CHOH⋅COOH). Micşorarea plasticităţii se realizează prin
adăugare de materiale neplastice cum ar fi: cuarţ, cioburi de produse arse,
praf de cărbune etc.
Capacitatea liantă (puterea liantă) reprezintă proprietatea argilelor
şi caolinurilor de a forma în amestec cu apa o masă plastică, a cărei
rezistenţă mecanică variază în funcţie de conţinutul de apă.
Capacitatea liantă creşte o dată cu fineţea particulelor constituente şi
se datorează forţelor de atracţie care acţionează între ele. Capacitatea liantă
poate fi mărită şi prin adăugarea de cuarţ sau de argilă şi caolin ars.

288
Mărfuri ceramice
Higroscopicitatea este proprietatea particulelor lamelare de argilă de
a adsorbi apa, formând astfel în jurul lor mai multe straturi suprapuse de
apă. Această proprietate stă la baza plasticităţii.
Cantitatea de apă adsorbită creşte o dată cu micşorarea dimensiunii
particulelor de argilă sau caolin.
Contracţia este o proprietate importantă a maselor ceramice. Se
datorează fenomenului de uscare şi este însoţită de apariţia fisurilor şi
crăpăturilor. Apariţia fisurilor se datorează faptului că uscarea nu se face
uniform în toată masa argilei, ci progresiv, începând de la suprafaţă spre
interior. Astfel, straturile superficiale exterioare ale masei ceramice,
pierzând apa mai rapid, se contractă, generând astfel forţe de întindere.
Aceste forţe nu pot provoca dintr-o dată micşorarea volumului straturilor
superficiale exterioare, deoarece ele sunt legate de straturi interioare, care,
neîncepând să se usuce, nu îşi reduc volumul. La un moment dat, forţele
produse de contracţie depăşesc rezistenţa la întindere a straturilor
superficiale exterioare şi acestea se fisurează. Contracţia continuă mai
intens, în această mişcare fiind antrenate şi straturi interioare, iar astfel
fisura avansează în adâncime, transformându-se în crăpătură.
Fenomenul nedorit al contracţiei poate fi diminuat printr-un proces de
uscare care să conducă la evaporarea neîntreruptă a apei pe întreaga
suprafaţă a obiectului. De asemenea, contracţia poate fi diminuată prin
adăugare de degresanţi precum: cuarţ, argilă sau caolin ars.
Materiile prime neplastice sunt folosite cu scopul de a diminua
plasticitatea şi contracţia la uscare şi, totodată, pentru a îmbunătăţi
transluciditatea, rezistenţele la şoc mecanic, termic şi la acţiunea agenţilor
chimici. Din grupa materiilor prime neplastice fac parte: materialele
degresante, materialele aglomerante, materialele fondante şi materialele
refractare.
Materialele degresante au rolul de a reduce plasticitatea pastelor
argiloase şi contracţia la uscare. În acest scop se folosesc: cuarţul, nisipul
cuarţos, gresiile silicioase, şamota şi caolinul ars.
Cuarţul şi nisipul cuarţos constituie principalii degresanţi folosiţi la
fabricarea porţelanului. Nisipurile folosite la prepararea masei ceramice nu
trebuie să conţină mai mult de 0,2% oxid feric (Fe2O3). După calcinare,
nisipul şi cuarţul trebuie să fie cât mai albe, fără puncte colorate. Cuarţul
conduce la creşterea gradului de transluciditate al porţelanului. Fineţea
cuarţului rezultat în urma operaţiei de măcinare determină calitatea
porţelanului. De asemenea, mărirea conţinutului de cuarţ conduce la

289
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
creşterea refractarităţii, a rezistenţei mecanice şi la acţiunea agenţilor
chimici.
Materialele aglomerante (aglutinante) au rolul de a mări
plasticitatea. Se folosesc în acest scop: varul, clorura de calciu (CaCl2),
clorura de magneziu (MgCl2).
Materialele fondante au rolul de a reduce temperatura de vitrifiere,
mărind în acelaşi timp rezistenţa mecanică şi chimică a produselor. Ca
materiale fondante sunt utilizaţi feldspaţi precum: ortoclasul (K[AlSi3O8]),
albita (Na[AlSi3O8]), anortita (Ca[Al2Si2O8]) dar şi alte materiale cum sunt:
dolomita (MgCa(CO3)), calcarul (Ca(CO3)) sau cenuşa de oase (cu un
conţinut ridicat de fosfat tricalcic (Ca3(PO4)2), carbonat de calciu (CaCO3),
fosfat de magneziu (Mg2P2O7), oxid şi fluoruri de calciu (CaO, CaF2).
Materialele refractare au rolul de a mări temperatura de topire a
pastelor fiind indispensabile pentru obţinerea produselor refractare.
Totodată ele măresc rezistenţa mecanică, la uzură şi faţă de agenţii chimici.
Ca materiale refractare se folosesc: nisipurile cuarţoase, cuarţul, bauxita
(AlO(OH)), magnezita (MgCO3), bioxidul de zirconiu (ZrO2).

5.2.2 Materii prime secundare


Materiile prime secundare sunt utilizate pentru a îmbunătăţi unele
proprietăţi ale maselor ceramice şi a facilita prelucrarea. Din grupa
materiilor prime secundare fac parte:
• plastifianţii
• lubrefianţii
• fluidizanţii.
Plastifianţii au rolul de a îmbunătăţi prelucrabilitatea masei ceramice,
mărind totodată rezistenţa mecanică a produselor nearse. În acest sens sunt
folosite: parafina, dextrina, bentonita, alcoolul polivinilic etc.
Lubrefianţii au rolul de a uşura operaţia de fasonare prin presarea
masei ceramice, înlesnind alunecarea particulelor lamelare de argilă sau
caolin. Materialele folosite ca lubrefianţi sunt: motorina, stearaţii de bariu,
magneziu sau zinc, petrolul lampant, oleina etc.
Fluidizanţii contribuie la stabilizarea barbotinelor ceramice cu un
conţinut redus de apă. În acest scop sunt folosiţi: carbonatul de sodiu,
silicatul de sodiu, lignina, acidul tanic.

290
Mărfuri ceramice
5.2.3 Materii prime pentru glazură şi decor
Glazurile sunt straturi de sticlă uşor fuzibilă, dispuse pe suprafaţa
produselor ceramice spre a le îmbunătăţi atât aspectul, cât şi stabilitatea şi
impermeabilitatea faţă de lichide şi gaze. Ele conferă produselor ceramice
un aspect lucios-sticlos, suprafeţele acestora devenind netede şi dure.
Principala cerinţă pe care trebuie să o îndeplinească glazurile este
aceea de a avea o bună aderenţă la masa ceramică pe care o acoperă. De
aceea, coeficienţii de dilatare şi de conductibilitate termică trebuie să fie
foarte apropiaţi de cei ai masei ceramice.
Glazurile se pot clasifica după următoarele criterii:
a) suportul pe care se aplică
• glazuri pentru ceramică comună
• glazuri pentru faianţă
• glazuri pentru gresie ceramică
• glazuri pentru porţelan
b) proprietăţile optice
• glazuri transparente
• glazuri opace
c) culoare
• glazuri incolore
• glazuri colorate
d) temperatura de topire
• glazuri uşor fuzibile cu un conţinut ridicat de oxizi alcalini şi alcalino-
pământoşi şi scăzut de bioxid de siliciu, ceea ce conduce la scăderea
temperaturii de topire sub cea de ardere a biscuitului (sub 1000ºC);
• glazuri greu fuzibile cu un conţinut ridicat de bioxid de siliciu, obţinute
prin ardere la temperaturi mai ridicate decât cele de ardere a biscuitului
(care pot ajunge până la 1400ºC);
e) procedeul de obţinere
• glazuri crude, obţinute prin simpla măcinare a componenţilor;
• glazuri fritate la care o parte din componenţii solubili în apă se topesc
sau se sinterizează cu o parte din bioxidul de siliciu, formând un amestec
de silicaţi insolubili în apă;
• glazuri cu sare, obţinute prin aruncarea de sare de bucătărie (NaCl)
umedă în cuptorul de ardere, care conduce la formarea unui strat sticlos

291
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
de aluminosilicaţi de sodiu;
• glazuri cu luciu metalic, obţinute prin reducerea sărurilor metalice
rezultând astfel pelicule lucioase la suprafaţa glazurilor;
• glazuri mate, obţinute prin atacul chimic cu acid fluorhidric al glazurilor
lucioase;
• glazuri opace, obţinute prin utilizarea opacizanţilor;
• glazuri cristalizate care se obţin prin introducerea în exces a unui
component (oxid de zinc, bioxid de titan); acesta, la răcire, cristalizează
dând glazurii un aspect de flori de gheaţă;
• glazuri fisurate (crackle) care se obţin prin creşterea conţinutului de
substanţe alcaline în glazură ceea ce conduce la creşterea coeficientului
de dilatare a acesteia; ca urmare, glazura prezintă reţele de fisuri foarte
fine, provocate de diferenţa dintre coeficienţii de dilatare ai glazurii şi cei
ai masei ceramice;
• glazuri strânse care se obţin din topituri la care tensiunea superficială
este mult mărită prin introducerea bioxidului de zirconiu (ZrO2); ca
urmare, la ardere glazura se strânge sub forma unor picături care
alternează cu suprafeţe mate lipsite de glazură;
• glazuri aventurin care se obţin prin introducerea în exces a oxidului de
fier sau de crom şi prin arderea în condiţii speciale; pe glazură se
formează astfel cristale strălucitoare, având forma unor fluturi metalici;
• angobe care se obţin dintr-un amestec format din alumină, calcar,
feldspat, cuarţ, caolin şi eventual oxizi metalici coloranţi.

Materiile prime pentru obţinerea glazurilor sunt: nisipul, cuarţul,


feldspaţii, caolinul, alumina, sticla, carbonatul de bariu (BaCO3), sulfatul de
bariu (BaSO4), acidul boric (H3BO3), boraxul (Na2B4O7⋅10H2O), fosfat
tricalcic (Ca3(PO4)2), miniu de plumb (Pb3O4), dioxid de staniu (SnO2), oxid
de zinc (ZnO).
Glazurile colorate se obţin fie prin introducerea în amestec a unor
oxizi metalici sau săruri colorate care, prin topire, se dizolvă în glazură,
formând silicaţi coloraţi, fie prin adăugarea unor materiale refractare
colorate care nu se topesc, dar se răspândesc uniform în masa glazurii,
transmiţându-i astfel culoarea lor.
Culoarea albastră este obţinută cu oxid de cobalt (CoO), culoarea
verde este produsă de oxidul cromic (Cr2O3) şi de oxidul cupric (CuO),
culoarea galbenă se datorează bioxidului de titan (TiO2), culoarea violet
bioxidului de mangan (MnO2), culoarea roşie oxidului cupros (Cu2O) şi
292
Mărfuri ceramice
oxidului feric (Fe2O3). Dispersia coloidală de aur produce o glazură
roşie-roz.
Ca opacizanţi se folosesc: oxidul stanic (SnO2), bioxidul de zirconiu
(ZrO2), trioxidul de stibiu (Sb2O3), fluorita (CaF2), criolita (Na3[AlF6]).
Materiile prime pentru decorarea produselor ceramice se împart în
două grupe:
• pigmenţi pentru decorarea sub glazură
• pigmenţi pentru decorarea pe glazură
Pigmenţii pentru decorarea sub glazură nu trebuie să se modifice în
contact cu biscuitul sau cu glazura şi, totodată, trebuie să fie stabili la
temperaturile ridicate atinse în timpul arderii glazurilor. Oxizii întrebuinţaţi
pentru pictare sub glazură sunt: oxidul de cobalt (CoO) pentru nuanţele
albastre, oxidul de nichel (NiO) pentru nuanţele brune, oxidul cupros
(Cu2O) pentru nuanţele albastre sau albastre-verzui, bioxidul de mangan
(MnO2) pentru cele brune şi violet, oxidul feros (FeO) pentru cele galbene şi
roşii, dioxidul de uraniu (UO2) pentru cele galben-verzui. Pigmenţii de
culoare albă precum oxidul de zinc (ZnO), bioxidul de staniu (SnO2), oxidul
de calciu (CaO) sunt utilizaţi alături de pigmenţii de alte culori pentru
modificarea nuanţelor.
Pentru decorarea sub glazurile greu fuzibile sunt disponibili un număr
mult mai redus de pigmenţi. Aceştia trebuie să rămână stabili la temperaturi
de 1400-1500ºC. În acest caz pot fi folosiţi doar oxizi de cobalt, fier, crom,
mangan, uraniu. La aceşti oxizi se mai asociază aurul, platina şi iridiul în
stare coloidală, care dau culorile roşu, cenuşiu şi negru.
Pigmenţii pentru decorarea pe glazură trebuie să posede
proprietatea de a pătrunde în glazură fără a se descompune la ardere şi fără
a-şi pierde intensitatea culorii. Oricum, produsele decorate peste glazură
prezintă un luciu mai slab al decorului.
Pentru decorarea pe glazură sunt întrebuinţaţi aceiaşi oxizi metalici
folosiţi şi la pictarea sub glazură.

5.3 Obţinerea mărfurilor ceramice


Procesul tehnologic de obţinere a produselor ceramice este prezentat
în figura 5.2. Operaţiile tehnologice sunt comune tuturor produselor
ceramice, diferenţe apărând doar în ceea ce priveşte modul şi parametrii de
prelucrare.

293
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn

Înmuierea pământurilor

Măcinare

Operaţia de preparare Dozarea pastelor


a masei ceramice

Omogenizarea pastelor

Filtrarea pastelor

Pentru pastele plastice Pentru barbotinele ceramice Pentru pulberile ceramice


• Strunjire • Turnare • Presare la înaltă presiune
• Extrudare • Sinterizare
• Presare la joasă presiune

Operaţia de fasonare

Operaţia de uscare Uscare

Operaţia de ardere Ardere

Glazurare Decorare sub glazură

Ardere Glazurare

Decorare peste glazură Ardere

Arderea decorului

Operaţiile de glazurare
şi decorare Produs finit

Fig. 5.2. Schema procesului tehnologic de obţinere a produselor ceramice


294
Mărfuri ceramice

5.3.1 Operaţia de preparare a masei ceramice


Această operaţie este formată din următoarele faze tehnologice:
înmuierea argilelor, măcinarea, dozarea, omogenizarea şi filtrarea pastelor.
Înmuierea argilelor constă în depozitarea materialului brut în haldă
timp de 6-12 luni pentru omogenizare, sfărâmare şi îmbunătăţirea
prelucrabilităţii pastei. Această fază tehnologică se mai numeşte şi
macerare.
Măcinarea urmăreşte obţinerea unei faze solide cât mai dispersate şi
o omogenizare cât mai bună. Mărimea particulelor în faza solidă
(granulometria) şi omogenitatea amestecului determină în mod hotărâtor
calitatea pastei ceramice.
Măcinarea se poate face pe cale uscată (fiind în acest caz precedată de
uscare) sau pe cale umedă, în mori cu valţuri sau cu bile. Randamentul
măcinării depinde de: tipul materiei prime, granulometria materialului la
intrarea şi la ieşirea din moară, umiditatea materialului, tipul morii etc.
Dozarea pastelor se face pe cale uscată (în volume) sau pe cale
umedă (în greutate). O bună dozare trebuie să fie precedată de cunoaşterea
compoziţiei chimice a materiilor prime folosite şi de realizarea
amestecurilor care au rezultat din calcule. Dacă amestecul se face pe cale
uscată, se ţine seama de umiditatea materialelor şi, dacă se face pe cale
umedă, trebuie să se cunoască greutatea specifică a barbotinelor şi procentul
de apă.
Omogenizarea pastelor se face în bazine echipate cu instalaţii de
agitare mecanică sau pneumatică, tot amestecul agitându-se energic în
câteva reprize şi apoi, din timp în timp, pentru menţinerea suspensiei.
Filtrarea pastelor este faza tehnologică prin care excesul de apă care
a fost necesar pentru măcinare şi omogenizare e îndepărtat, astfel încât masa
ceramică să ajungă la faza plastică necesară fasonării.
Prin filtrare, conţinutul de apă este redus de la 60-70 % până la
10-40 %. Îndepărtarea excesului de apă se realizează cu filtre-prese, cu filtre
rotative sau prin electroforeză∗.
Pentru a evita filtrarea, unele produse ceramice se fasonează prin
turnarea pastei omogenizate în forme de ipsos (de exemplu articolele de
instalaţii sanitare).


electroforeză - deplasare spre electrozi a particulelor dintr-o soluţie coloidală sub acţiunea
câmpului electric
295
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
În finalul operaţiei de preparare a masei ceramice, aceasta se poate
prezenta sub forma unei paste cu un conţinut de 20-30 % apă, sub forma
unei barbotine cu un conţinut de 35-40 % sau sub forma unei pulberi
ceramice uscate.

5.3.2 Operaţia de fasonare


Fasonarea este operaţia prin care masa ceramică este adusă la forma
obiectului ce trebuie obţinut. În funcţie de consistenţa masei ceramice,
fasonarea se poate realiza prin diferite metode. Astfel, pastele ceramice sunt
fasonate prin strunjire, extrudare sau presare la joasă presiune, barbotinele
sunt fasonate prin turnare, iar pulberile ceramice prin presare la înaltă
presiune şi sinterizare.
Strunjirea este o metodă de fasonare prin care se obţin produse
prezentând o axă de rotaţie precum: căni, farfurii, ceşti, ulcioare etc. Se
execută manual, la roata olarului sau mecanic, pe strunguri şi maşini
semiautomate sau automate. Pastei ceramice i se imprimă o mişcare de
rotaţie, iar modelarea se execută fie cu mâinile (la roata olarului), fie cu
ajutorul unor scule acţionate de mecanisme de avans longitudinal şi
transversal (la strung şi la maşinile semiautomate sau automate). Fasonarea
la roata olarului şi pe strung se pretează pentru produse unicat sau de serie
mică, în timp ce fasonarea pe maşinile semiautomate şi automate se
utilizează pentru produsele de serie mare.
Extrudarea constă în fasonarea sub acţiunea presiunii exercitate
asupra pastei ceramice, presiune care o obligă să treacă printr-o filieră având
profilul corespunzător secţiunii produsului. La ieşirea din filieră,
semifabricatul este tăiat la lungimea corespunzătoare. Operaţia de extrudare
se realizează pe maşini speciale formate dintr-o presă melc şi un dispozitiv
de tăiere. Prin această metodă se produc cărămizi pline, ţigle, olane pentru
coşuri, tuburi de drenaj etc.
Presarea la joasă presiune. Această metodă de fasonare constă în
presarea uşoară (îndesarea) pastei ceramice în matriţe de ipsos, lemn sau
metal având forma finală a produsului. Se aplică la fabricarea cărămizilor cu
găuri, ţiglelor, coamelor, cahlelor, plăcilor de faianţă etc.
Turnarea stă la baza mai multor metode de fasonare a barbotinelor
ceramice. Elementul comun al acestor metode este proprietatea formelor din
ipsos de a absorbi apa conţinută de barbotinele ceramice, pe suprafaţa
formelor rămânând astfel un strat de pastă parţial deshidratat, având
contururile obiectului fasonat.

296
Mărfuri ceramice
Procedeele de fasonare prin turnare sunt:
• turnarea prin vărsare, prin care sunt fasonate produsele cu pereţi subţiri
având contururi complexe, precum bibelouri, lavoare, savoniere etc.
Metoda este formată din următoarele faze: se toarnă barbotina în forma
de ipsos; aceasta aderă parţial la peretele formei, rezultând astfel un strat
subţire, iar surplusul de barbotină se elimină prin vărsare. Stratul de
barbotină care a aderat la pereţii formei se întăreşte atât datorită
absorbţiei apei în pereţii de ipsos, cât şi prin evaporarea apei în pereţii de
ipsos şi prin evaporarea apei în atmosferă, luând astfel conturul formei.
• turnarea prin umplere este folosită la obţinerea produselor ceramice cu
pereţi groşi precum: scrumiere, piese de legătură pentru instalaţii sanitare
etc. Barbotina se toarnă în spaţiul dintre o formă şi un miez din ipsos,
care dau astfel conturul exterior şi interior al produsului. Apa din
barbotină este absorbită atât de formă cât şi de miez, iar ca urmare masa
ceramică se întăreşte, luând conturul acestora.
• turnarea la cald sub presiune se întrebuinţează la fabricarea produselor
tehnice având contururi complexe. Barbotina termoplastă conţinând şi
parafină sau ceară de albine este încălzită şi apoi injectată într-o matriţă
metalică.
• presarea la înaltă presiune este o metodă de fasonare a pulberilor
ceramice uscate sau semiuscate. Se folosesc în acest scop prese mecanice
capabile să atingă presiuni de 100-250 atmosfere, iar presarea se
efectuează în matriţe de oţel. Prin acest procedeu sunt obţinute unele
produse ceramice tehnice precum: izolatori de susţinere pentru linii
electrice aeriene de joasă, medie şi înaltă tensiune, izolatori pentru bujii
auto, corpul siguranţelor fuzibile etc.
• sinterizarea este un proces de fasonare a pulberilor ceramice uscate.
Metoda constă în încălzirea pulberilor ceramice la temperaturi inferioare
temperaturii de topire şi presarea lor la înaltă presiune
(100-150 atmosfere). Prin sinterizare se obţin produse ceramice pentru
electrotehnică.

5.3.3 Operaţia de uscare


Scopul acestei operaţii este acela de a se obţine o masă ceramică
rigidă, cu un conţinut redus de apă, care să prezinte o rezistenţă mecanică
mărită. În urma operaţiei de uscare, masa ceramică îşi pierde plasticitatea şi
nu mai poate fi deformată.

297
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
Prin uscare, masa ceramică pierde o parte din apa întrebuinţată la
fasonarea ei. În acelaşi timp, materialul suferă o micşorare de volum,
fenomen care poartă numele de contracţie. Contracţia liniară variază între
2 şi 12 %, iar cea volumică poate ajunge la 20 %.
Contracţia ridicată este un fenomen nedorit, deoarece poate provoca
fisurarea sau crăparea semifabricatelor. De aceea, procesul de uscare trebuie
astfel condus, încât evaporarea să se facă fără întrerupere, iar conţinutul de
apă să se uniformizeze în întreaga masă a obiectului. De asemenea, prin
adăugarea de materiale degresante contracţia poate fi redusă.
Uscarea necesită un regim optim, determinat de dimensiunile şi forma
produselor, umiditatea şi proprietăţile masei ceramice, temperatură. Se
realizează în mod natural sau pe cale artificială în uscătorii tunel încălzite
electric, cu raze infraroşii sau cu microunde.
Umiditatea maximă admisă la semifabricatele uscate, indiferent de
procedeul aplicat, este de 4 %.

5.3.4 Operaţia de ardere


În urma procesului de ardere, masa ceramică se transformă într-un
semifabricat dur şi poros în cazul obţinerii produselor din faianţă, respectiv
într-un semifabricat vitrificat, compact, în cazul obţinerii produselor din
porţelan, ca urmare a fenomenelor fizico-chimice caracteristice încălzirii
progresive a argilei. Arderea semifabricatelor din faianţă se face la
temperaturi de 1050-1250 ºC, iar a semifabricatelor din porţelan la
temperaturi de 1250-1450 ºC.
Fenomenele care au loc la arderea semifabricatelor ceramice sunt:
• eliminarea umidităţii, care se produce la 110-150 ºC;
• eliminarea apei de cristalizare care se produce între 400-800 ºC, cu efect
endotermic;
• descompunerea silicaţilor de aluminiu, care se produce concomitent cu
eliminarea apei de cristalizare, cu formarea de metacaolinit instabil şi de
oxizi liberi;
• formarea silicaţilor stabili, care are loc la temperatură mai înaltă de
700 ºC; începând de la 950 ºC se formează cristale de mulit
(3Al2O3⋅2SiO2);
• disocierea endotermică a carbonaţilor, care se produce între 550 şi
950 ºC şi a sulfaţilor, care se descompun cu eliminare de SO2;

298
Mărfuri ceramice
• combustia substanţelor organice conţinute în masa ceramică, eventual
intenţionat introduse, pentru condiţionarea porozităţii finale, care se
produce până la 400 ºC;
• carburarea masei ceramice (afumarea), care se poate produce în timpul
arderii, în funcţie de atmosfera de ardere, prin disocierea monoxidului de
carbon, care începe la 100 ºC, e completă la 400 ºC şi descreşte până
la 1000 ºC;
• la temperaturi de peste 1000 ºC încep procesele de clincherizare şi
vitrifiere; masa ceramică devine mai compactă, micşorându-şi volumul şi
dobândind proprietăţi fizico-mecanice deosebite.
Prin ardere, masa ceramică îşi modifică proprietăţile, în funcţie de
tipul masei ceramice şi de modul de ardere obţinându-se:
• mărirea compactităţii, datorită reducerii porozităţii;
• creşterea rezistenţei mecanice, datorită atât formării fazei vitroase care
leagă între ele particulele din faza solidă, cât şi formării diverşilor silicaţi
cristalini;
• modificarea culorii maselor ceramice care se datorează în special
prezenţei oxizilor metalici. Astfel, masele ceramice care nu conţin oxizi
metalici coloraţi rămân albe, oxidul feric (Fe2O3) schimbă culoarea masei
ceramice spre galben-roz, când este în cantitate mică şi fin disperat, iar
când este prezent într-o proporţie mai mare apar puncte şi pete brune;
bioxidul de mangan (MnO2) colorează în cenuşiu sau în brun-roşcat,
bioxidul de titan (TiO2) în cenuşiu-albastru etc. De asemenea, combustia
incompletă a carbonului determină o culoare închisă, cenuşie-galbenă şi
apariţia unor pete întunecate la suprafaţa produselor.
Semifabricatele rezultate în urma arderii poartă numele de biscuiţi.

5.3.5 Glazurarea şi decorarea


Ordinea în care sunt realizate aceste operaţii depinde de modul în care
este aplicat decorul: pe glazură sau sub glazură. La produsele decorate sub
glazură, procesul tehnologic se compune din următoarele operaţii: decorare,
glazurare şi arderea decorului şi a glazurii la temperaturi de 1300-1400 ºC.
Produsele decorate peste glazură trec prin următoarele operaţii: glazurare,
arderea glazurii, decorarea pe glazură şi, în final, arderea decorului la
temperaturi mult mai scăzute decât cele atinse în timpul arderii glazurii
(650-850 ºC).
Glazurarea este operaţia prin care produsul ceramic brut este acoperit
cu o peliculă sticloasă impermeabilă la apă şi la gaze, care are atât rol estetic
299
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
cât şi unul funcţional, de reducere a porozităţii.
Glazurarea se efectuează prin aplicarea pe biscuiţi a unei barbotine
care se prezintă sub forma unui lichid vâscos. Acoperirea se realizează prin
imersiunea biscuitului în barbotina de glazură, prin turnare, prin aplicare cu
pulverizatorul sau cu pensula.
Principalele condiţii de calitate pe care trebuie să le îndeplinească
glazura sunt: să nu prezinte bule de aer, să acopere uniform suprafaţa, să nu
favorizeze formarea fisurilor sau crăpăturilor, să nu fie toxică şi să reziste la
acţiunea agenţilor chimici şi atmosferici. Glazura este corespunzătoare dacă
prezintă acelaşi coeficient de dilatare ca şi biscuitul, în caz contrar apărând
tensiuni între glazură şi biscuit, care vor provoca exfolierea şi fisurarea
acesteia.
O serie de produse ceramice pentru construcţii precum: cărămizi,
ţigle, coame, gresii ceramice etc. sunt produse şi în variante neglazurate. De
asemenea, unii izolatori ceramici folosiţi în aparate care funcţionează în
mediu uscat sunt lipsiţi de glazură.
Glazurarea este urmată de o operaţie de ardere, prin care biscuitul este
încălzit până la temperatura de vitrifiere a barbotinei depuse pe suprafaţa sa
şi apoi este lăsat să se răcească lent. Constituenţii barbotinei se topesc,
pătrund prin porii biscuitului, aderând la suprafaţa sa, iar prin răcire rezultă
un strat de glazură sticlos, dur, impermeabil la apă şi gaze.
Decorarea este o operaţie ce are atât rol estetic, îmbunătăţind aspectul
produsului, cât şi de acoperire a unor mici defecte. După cum s-a arătat
decorarea se poate realiza pe glazură sau sub glazură.
Decorarea sub glazură este foarte rezistentă din punct de vedere
chimic şi mecanic, dar operaţia în sine este mai complicată şi deci mai
costisitoare, fiind aplicată în special la articolele din porţelan decorative.
Gama de culori disponibile este redusă, deoarece pigmenţii stabili la
temperaturi de 1400-1500 ºC sunt mult mai rari. Decorurile apar în culori
pastelate şi prezintă o suprafaţă netedă şi lucioasă asemănătoare cu întreaga
suprafaţă a obiectului.
Decorarea peste glazură este caracterizată de o rezistenţă redusă din
punct de vedere chimic şi mecanic, astfel încât, în timp, decorurile se şterg.
Paleta de culori este mult mai largă decât în cazul decorurilor sub glazură,
iar operaţia este mult mai uşor de efectuat, astfel încât acest procedeu de
aplicare a decorului este foarte frecvent utilizat. Decorurile au un luciu slab
spre mat, tonurile sunt mult mai vii, iar la pipăit se simt conturul şi
asperităţile decorului.

300
Mărfuri ceramice
Procedeele de decorare frecvent utilizate sunt:
• aplicarea decalcomaniilor; este un procedeu frecvent utilizat datorită
diversităţii modelelor şi productivităţii ridicate. Decalcomaniile sunt
desene monocrome sau policrome aplicate pe o hârtie suport specială
care se înmoaie foarte uşor, desenele putând fi astfel transferate pe
produs. Hârtia suport este acoperită pe una din feţe cu o emulsie (formată
din dextrină, glicerină, fenol şi apă) formând o peliculă netedă, pe care
este imprimat desenul. Emulsia are proprietatea de a se înmuia în
prezenţa apei calde. Operaţia constă în înmuierea emulsiei pe care este
imprimat desenul, aplicarea hârtiei suport pe suprafaţa produsului, iar
după 3-5 minute îndepărtarea hârtiei suport. După uscarea desenului,
produsele sunt arse în cuptoare pentru fixarea decorului.
• decorarea prin pulverizare; se efectuează cu ajutorul aerografului care
pulverizează un jet de colorant, rezultând astfel desene respectiv
suprafeţe uniform colorate sau în degradé. Desenele se obţin aplicând în
prealabil pe suprafaţa produselor şabloane din tablă sau mase plastice ce
au desenul decupat. După uscarea desenului, produsele sunt arse în
cuptoare pentru fixarea decorului.
• decorarea prin imprimare; se efectuează prin intermediul unor plăci din
oţel sau a unor cilindri din cupru pe care se gravează prin atac chimic
desenul ce formează decorul. Adânciturile astfel create reprezentând
desenul sunt umplute cu colorant, iar pe suprafaţa plăcii de aplică o foaie
de hârtie umezită, care este apărată cu un rulou pentru ca pigmentul să
adere pe suprafaţa foii. Foaia de hârtie pe care este astfel imprimat
desenul se aplică pe obiect pentru aproximativ 5-10 minute, după care se
desprinde. La deslipirea hârtiei, pe suprafaţa produsului rămâne un strat
de vopsea, formând decorul care se fixează prin ardere în cuptor. Astfel
se obţin decoruri, de regulă monocrome de culoare roşie, albastră sau
aurie care se aseamănă cu o gravură.
• decorarea prin ştampilare; este folosită de regulă pentru personalizarea
produselor prin imprimarea de monograme, embleme sau a altor
simboluri. În acest scop se foloseşte o ştampilă de cauciuc, pe care este
scos în relief desenul de imprimat; acesta se acoperă prealabil cu colorant
şi apoi se aplică pe suprafaţa de decorat. După îndepărtarea ştampilei, pe
produs rămâne amprenta desenului. Coloranţii pot fi pigmenţi indicaţi
pentru decorarea sub sau peste glazură sau soluţie de triclorură de aur.
Prin acest procedeu se obţin decoruri monocrome sau policrome.
• decorarea prin sitografie (serigrafie); se poate realiza atât manual, cât şi
301
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
pe maşini speciale, fiind recomandată pentru producţia de serie mare.
Sitografierea se realizează astfel: pe un cadru metalic se întinde o pânză
foarte deasă, care se obturează cu lac, lăsând liber spaţiul corespunzător
formei dorite pentru decorare. Şablonul (sita) astfel pregătit este aplicat
pe suprafaţa de decorat, iar cu o pensulă sau cu o racletă se imprimă
colorantul pe produs, prin zonele neobturate ale sitei. Pentru aplicarea
altui element de decor, de o altă culoare, se schimbă sita şi se repetă
operaţia. Astfel, folosind mai multe site se pot aplica decoruri cu desene
divers colorate
• decorarea prin pictare; se realizează manual cu pensula, fiind deci
recomandată pentru produsele unicat şi cele de serie mică. Această
metodă presupune ca decoratorul să posede abilităţi artistice şi multă
experienţă.
O variantă a acestei metode este decorarea cu rand, care constă în
aplicarea cu pensula a unor linii sau benzi colorate concentrice. În acest
scop, produsele de decorat se aşează pe mese circulare cărora li se
imprimă o mişcare de rotaţie, iar pigmentul se aplică cu ajutorul unei
pensule; aceasta, atingând într-un singur punct suprafaţa de decorat,
generează un cerc a cărui grosime variază în funcţie de pensula aleasă.
Prin acest procedeu se imprimă randuri (cu lăţimea de maxim 1,5 mm),
linii (cu lăţimi cuprinse între 1,5-4 mm) şi benzi (cu lăţimi de peste
4 mm).
• decorarea prin gravură; este utilizată pentru obţinerea încrustaţiilor
aurite. Prin atac chimic cu acid fluorhidric (HF) se corodează suprafaţa
glazurii după forma dorită, iar în adânciturile astfel create se aplică o
soluţie coloidală de aur (pe bază de acid tetracloroauric -
H[AuCl4]⋅4H2O) care prin ardere precipită aur.
• fotoimprimarea (decorarea prin procedeul fotoceramic); este metoda
prin care se imprimă fotografii pe produsele ceramice din porţelan şi
faianţă. Desenul se obţine prin procedee fotografice speciale, apoi se
acoperă cu un strat de fondant şi se fixează prin ardere. Fondantul
formează o peliculă vitroasă care protejează fotografia.
• decorarea prin aplicarea de lustre. Lustrele sunt soluţii de compuşi
organici ai metalelor care se obţin prin topirea sărurilor metalice cu
răşini. Aceste soluţii sunt aduse apoi la consistenţa necesară cu solvenţi
organici şi cu uleiuri eterice.
Lustrele se aplică pe suprafeţele de decorat cu pensula sau prin
pulverizare cu aerograful. După aplicarea lor, pe suprafaţa articolului de
302
Mărfuri ceramice
decorat, lustrele formează o peliculă de lac care, prin ardere, lasă pe
glazură un strat subţire de oxizi. Diferenţa dintre indicele de refracţie al
stratului şi cel al glazurii conduce la apariţia unor irizaţii foarte frumoase.

5.4 Defectele mărfurilor ceramice


Aceste defecte apar în diferite faze ale procesului tehnologic, datorită
nerespectării unor parametri şi a unor condiţii de lucru şi se regăsesc în
produsul finit.
În tabelul 5.1 sunt prezentate defectele pe care le pot prezenta
produsele ceramice, grupate în funcţie de caracteristicile lor şi de locul unde
apar.

Tabelul 5.1. Defectele produselor ceramice


Defectul Definiţia
Defecte de formă, de dimensiuni şi de masă
Asimetrie (pentru produse Abaterea de la simetrie a produsului sau a
cu un plan de simetrie) detaliilor acestuia
Curbură Deformare concavă sau convexă a suprafeţei
produsului, care se caracterizează prin
săgeată
Deformare Abatere de la forma produsului
Dimensiuni Dimensiunea produsului care nu se
necorespunzătoare încadrează în abaterile admise în
documentaţia tehnică normativă
Excentricitate Abaterea asimetrică de la secţiunea circulară
a produsului
Fund concav Abatere de la forma produsului prin
bombarea în exterior a fundului
Fund convex Abatere de la forma produsului prin
bombarea în interior a fundului
Margine deformată Abateri ale marginii produsului faţă de planul
orizontal
Masă necorespunzătoare Masa produsului nu se încadrează în abaterile
admise în documentaţia tehnică normativă
Neparalelismul feţelor Abateri de la paralelismul feţelor produsului
Neplaneitate Abateri de la planeitate a feţelor plane ale
produsului
303
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
Tabelul 5.1. (continuare)
Defectul Definiţia
Oblicitate Abatere de la planul vertical al produsului
Ovalitate Abatere simetrică de la secţiunea circulară a
produselor
Unghi deformat Unghi a cărui valoare nu se încadrează în
abaterile admise în documentaţia tehnică
normativă
Defecte de suprafaţă
Bavură Dungă proeminentă pe suprafaţa produselor,
datorită închiderii necorespunzătoare a
elementelor formei de lucru sau retuşării
necorespunzătoare a produselor
Coajă de ou Înţepături mici şi dese în glazură, imitând
aspectul cojii de ou
Coajă de portocală Adâncituri în glazură, imitând aspectul cojii
de portocală
Culoare degradată Nuanţă diferită faţă de culoarea de fond la
produsele la care aceasta nu se impune
Glazură ondulată Neregularităţi sub formă de ondulaţii pe
suprafaţa glazurii
Glazură rulată Lipsă de glazură care apare în procesul de
ardere ca urmare a crăpării glazurii şi
strângerii sale sub formă de picături sau
îngroşări
Glazură scursă Glazură îngroşată ca urmare a prelingerii
(scurgere de glazură) acesteia de pe muchii, suprafeţele verticale
sau înclinate ale produselor, sau ca urmare a
operaţiilor de glazurare
Înţepături Urme asemănătoare înţepăturii de ac pe
suprafaţa glazurată
Limbă Relief în formă de limbă, care apare pe
suprafaţa produselor, datorită unei fasonări
necorespunzătoare
Urme de retuşare Linii sau zgârieturi pe produs, sub glazură,
datorită spălării necorespunzătoare cu
buretele a produsului, în timpul retuşării

304
Mărfuri ceramice
Tabelul 5.1. (continuare)
Defectul Definiţia
Valuri Ondulaţii caracteristice ale suprafeţei
interioare a produsului turnat
Discontinuităţi
Crăpătură Discontinuitate a suprafeţei care traversează
grosimea produsului
Exfolierea glazurii Desprinderea glazurii de pe suprafaţa
produsului
Fisură Discontinuitate a suprafeţei care nu trece prin
toată grosimea produsului, cu deschidere de
max. 1 mm
Gol Adâncitură pe suprafaţa produsului
Harise Fisuri fine în stratul de glazură sau în stratul
de culoare, cu aspect de reţea
Lipitură Suprafaţă bine delimitată şi vizibilă,
caracterizată prin lipsă sau adaos de material,
provenit din lipirea produselor între ele sau
cu produsele refractare utilizate pentru
arderea lor
Lipsă de glazură Întreruperea suprafeţei glazurate pe locurile
unde glazura trebuie să existe
Margine defectuoasă Margine neretuşată corespunzător
Polizare Înlăturarea la polizare a unei cantităţi prea
necorespunzătoare mari sau prea mici din masa produsului sau
de pe o suprafaţă prea mare a acestuia
Por Discontinuităţi în glazură şi în ciob, cu
dimensiuni de max. 1,5 mm
Rugozitate Asperitate pe suprafaţa produsului, provenită
din uzura formelor de lucru
Şlefuitură Lipsă din suprafaţa produsului, şlefuită
Ştirbitură Lipsă din masa produsului, în special din
părţile proeminente, care poate fi glazurată
sau şlefuită
Zgârietură Lipsă liniară de glazură sau de decor,
provocată de manipularea neîngrijită a
produselor

305
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
Tabelul 5.1. (continuare)
Defectul Definiţia
Incluziuni
Băşici Umflături pe suprafaţa produsului, datorită
incluziunilor gazoase
Granule (grăunţi) Particule de şamotă, nisip, carbură de siliciu
sau de alte impurităţi, lipite pe suprafaţa
produsului
Griş Umflături mici şi dese, glazurate, pe
suprafaţa produsului (care se simt la palpare)
Incluziuni în glazură Particule parţial topite vizibile în masa
glazurii
Proeminenţă Ridicătură izolată pe suprafaţa produsului
Punct colorat Impuritate colorată pe suprafaţa produsului,
având dimensiunea de max. 1 mm, provocate
de diferite impurităţi colorate
Topitură Incluziuni topite pe faţa produsului (ipsos,
fier şi alte materiale fuzibile)
Defecte de structură
Glazură afumată Coloraţie cenuşie a glazurii pe ciobul alb,
datorită incluziunilor de carbon
Matisare Lipsă de luciu, parţială sau totală, a glazurii
sau a decorului
Metalizarea coloranţilor Modificarea caracteristică a nuanţei
coloranţilor, primind aspect de metal
Defecte de decor
Decor deplasat Abateri de la modelul de referinţă prin
realizarea incorectă a decorului
Decor neaderent Decor insuficient fixat pe glazură, care se
şterge prin frecare
Decor supraars Dispariţia totală sau parţială a nuanţei
culorii,prin depăşirea temperaturii de ardere
Exfolierea colorantului Desprinderea de pe produs a colorantului ars
Fierberea decorului Băşici sparte de dimensiuni mici, care apar
pe suprafaţa decorului
Întreruperi de linii şi Discontinuităţi ale liniilor şi benzilor de min.
benzi 1 mm

306
Mărfuri ceramice
Tabelul 5.1. (continuare)
Defectul Definiţia
Lipsă de decor Apariţia suprafeţei de fond pe porţiunea
decorată, ca urmare a ştergerii, a zgârierii sau
a decorării incorecte
Nuanţe diferite ale Schimbarea nuanţelor coloranţilor datorită
decorului aplicării sau arderii necorespunzătoare
Neuniformitate Abateri de la grosime a liniei sau benzii
Pată Schimbarea localizată a culorii ciobului sau a
glazurii
Pată de colorant Impurificare a suprafeţei produsului cu
colorant cu dimensiuni mai mari de 1 mm,
din cauza unei manopere neglijente
Scurgere de colorant Îngroşare vizibilă şi localizată a colorantului
Stropituri de colorant Pete de colorant sub formă de stropi

5.5 Sortimentul mărfurilor ceramice


5.5.1 Clasificarea generală a produselor ceramice
În schema din figura 5.3 este prezentată clasificarea produselor
ceramice în funcţie de principalele criterii.
Ceramica comună
Gresiile ceramice
Tipul masei
Faianţă
ceramice Semiporţelan
Porţelan

Compactitatea Poroase
masei ceramice Clincherizate (semivitrificate)
Clasificarea Vitrificate
produselor
ceramice Mărimea Brute
particulelor Semifine
constituente Fine
Construcţii
Domeniul de Instalaţii sanitare
utilizare Menaj şi decorative
De uz industrial

Fig. 5.3. Clasificarea produselor ceramice


307
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
a) Clasificarea după tipul masei ceramice
Masele ceramice se diferenţiază în funcţie de compoziţia chimică şi
proprietăţile fizico-ceramice în:ceramică comună, faianţă, semiporţelan şi
porţelan.
Ceramica comună prezintă în secţiune o structură poroasă, cu aspect
de grăunţi, opacă, de culoare brun–roşiatică sau neagră. Are o duritate
redusă, putând fi zgâriat cu un vârf de oţel. Datorită porozităţii ridicate
produsele din ceramică comună sunt glazurate. În secţiune glazura apare ca
un strat distinct faţă de restul masei ceramice. Ceramica comună se obţine
din argile inferioare, cu un conţinut ridicat în oxizi de fier care sunt
amestecate cu nisip şi carbonat de calciu. Masa ceramică se pregăteşte
numai prin amestecarea şi malaxarea materiilor prime. Se folosesc glazuri
bogate în plumb cu punct de topire cât mai scăzut. Pe produsele cu pereţii
groşi glazura se aplică înainte de ardere, iar pe cele cu pereţii subţiri după
ardere. Arderea se efectuează la temperaturi cu mult sub temperatura de
vitrifiere (800-900 ºC).
Din ceramică comună se obţin produse pentru construcţii (cărămizi,
ţigle, olane, cahle pentru sobe), articole de menaj (căni, ceşti, castroane,
străchini, farfurii, oale, ghivece pentru flori) şi articole decorative (bibelouri,
vaze, farfurii pentru decorarea încăperilor).
O grupă aparte o constituie produsele de majolică. Acestea sunt
poroase, colorate în galben-roşcat şi sunt acoperite cu glazuri pe bază de
plumb sau plumbo-borice, opacizate cu bioxid de staniu (SnO2). Din grupa
produselor de majolică fac parte o serie de articole decorative şi produse
pentru construcţii (cărămizi pentru faţade, cahle).
Gresiile ceramice prezintă în secţiune o structură compactă,
clincherizată sau vitrificată, opacă şi dură. Sunt rezistente la acţiunea
substanţelor alcaline şi acizilor, cu excepţia acidului fluorhidric (HF). Au o
rezistenţă la compresiune foarte ridicată, apropiată de cea a bazaltului, iar
absorbţia maximă de apă este cuprinsă între 1-4 %.
În funcţie de mărimea particulelor constituente şi culoarea masei
ceramice, se împart în:
• gresii ceramice brute, la care masa ceramică are în spărtură un aspect
grosier, de culoare brun-roşiatică sau vânăt-cenuşie; sunt folosite la
producerea dalelor pentru pavaj, plăcilor pentru pereţi şi pardoseli,
tuburilor pentru canalizări.
• gresii ceramice fine, care prezintă o structură fin granulară din mase de
culoare albă, alb-cenuşie sau de un cenuşiu deschis; sunt folosite la

308
Mărfuri ceramice
producerea plăcilor pentru pereţi şi pardoseală, a chiuvetelor de laborator,
a unor vase de menaj etc.
În funcţie de destinaţie, produsele din gresii ceramice pot fi sau nu
glazurate.
Faianţa este o masă ceramică poroasă, cu aspect de grăunţi, opacă, de
culoare albă până la galben deschis. Se obţine din argile bogate în alumină,
caolin, cuarţ, calcar, cretă şi feldspat. Faianţa prezintă o duritate şi o
densitate mai redusă decât porţelanul şi poate fi zgâriată cu un vârf de oţel.
Temperatura de ardere depinde de compoziţia masei ceramice, fiind
cuprinsă între 850-1250 ºC. Datorită porozităţii şi permeabilităţii faţă de
lichide şi gaze (absorbţia de apă este de 8-12 %), produsele din faianţă sunt
glazurate, pelicula de glazură apărând ca un strat distinct faţă de masa
ceramică.
În funcţie de compoziţia chimică a masei ceramice, distingem:
• faianţe feldspatice sau tari, obţinute din caolin (40-50 %), cuarţ (40-50
%) şi feldspat (3-10 %). Sunt caracterizate de densităţi mai mari decât
celelalte tipuri de faianţe şi au proprietăţi mecanice bune. Din acest tip de
faianţă se produc articole de menaj, plăci pentru pereţi şi obiecte tehnico-
sanitare.
• faianţe argiloase. Se obţin dintr-un amestec bogat de argilă (70-80 %) şi
cuarţ (20-25 %). Prezintă o densitate şi o rezistenţă mecanică mai redusă
decât faianţele feldspatice. Sunt folosite sub formă neglazurată la
obţinerea vaselor de filtrare.
• faianţe calcaroase. Se obţin dintr-un amestec de argilă (40-55 %), calcar
(5-20 %) şi nisip cuarţos (30-40%). Sunt foarte poroase şi uşoare, au o
rezistenţă mecanică redusă şi sunt utilizate la fabricarea plăcilor de
faianţă pentru placarea pereţilor încăperilor în care se produce multă
umiditate (băi, laboratoare etc.)
• faianţe silicioase (faianţe de frită sau de sticlă); conţin în principal cuarţ
(55-60 %), substanţe argiloase (35-40 %) şi cretă (3-5 %). Sunt utilizate
la fabricarea vaselor de menaj, a obiectelor sanitare şi a plăcilor.
• faianţele şamotă; se obţin din argile plastice, refractare, cu bune
proprietăţi liante, cu adaos de şamotă (40-60 %). Glazurate sau angobate
se folosesc la fabricarea obiectelor tehnico-sanitare şi în electrotehnică,
ca suport pentru rezistenţe.
Semiporţelanul este o masă ceramică de culoare alb-cenuşie, care în
secţiune prezintă o structură semicompactă, clincherizată, alcătuită din
particule semifine; iar glazura se deosebeşte cu greu de masa ceramică.
309
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
Absorbţia de apă este de maxim 5 %. Prin proprietăţile sale, semiporţelanul
se plasează între faianţă şi porţelan.
Semiporţelanul se fabrică dintr-un amestec de caolin (25-30 %), argilă
plastică (25-40 %), cuarţ (25-30 %) şi feldspat (6-10 %). Arderea obiectelor
din semiporţelan are loc la temperatura de 1250-1300 ºC, iar glazurarea se
realizează pe biscuiţi.
Din semiporţelan se produc articole de menaj şi produse
tehnico-sanitare.
Porţelanurile sunt mase ceramice de culoare albă, care în secţiune
prezintă o structură compactă, vitroasă, alcătuită din particule foarte fine.
Datorită structurii cristaline pe care o prezintă , produsele din porţelan cu
pereţii subţiri (cu grosimi de până la 3 mm) sunt translucide. Porţelanurile
sunt impermeabile la lichide, absorbind maxim 1 % apă, iar glazura practic
nu se distinge de restul masei ceramice. Porţelanurile se obţin prin arderea la
temperatura 1250-1450 ºC a unui amestec de caolin, feldspat, cuarţ şi, în
unele cazuri, bioxid de titan.
În funcţie de raportul dintre componenţi şi de temperatura de ardere
porţelanurile se împart în:
• porţelanuri tari, care au în compoziţia lor o cantitate mai redusă de
fondanţi fiind împărţite din acest punct de vedere în:
- porţelanuri feldspatice, care folosesc ca fondant feldspatul;
- porţelanuri feldspato-calcice, conţinând feldspat asociat într-o anumită
proporţie cu carbonat de calciu;
- porţelanuri magnezice, la care se utilizează ca fondanţi compuşi ai
magneziului, precum steatita sau talcul.
Porţelanurile tari sunt compuse în principal din 40-55 % caolin,
20-30 % cuarţ şi 20-30 % feldspat şi sunt arse la temperaturi de 1320-
1450 ºC. Sunt mase ceramice greu fuzibile, insensibile la umiditate,
stabile din punct de vedere termic şi chimic, fiind rezistente la variaţii
bruşte de temperatură, respectiv la acţiunea substanţelor alcaline şi a
acizilor (cu excepţia acidului fluorhidric). Stabilitatea chimică şi termică
a porţelanului creşte o dată cu proporţia de alumină din masa ceramică.
Porţelanurile tari sunt caracterizate de proprietăţi mecanice şi electrice
foarte bune: duritate 7 pe scara Mohs, rezistenţa la compresiune
4500-5500 daN/cm2, rezistenţa la tracţiune 300-350 daN/cm2, rezistenţa
la încovoiere 700-900 daN/cm2, rezilienţa 2-2,3 daJ/cm2, rigiditatea
dielectrică 30-31 kV/mm. În schimb, gradul relativ de alb este mai scăzut
decât al porţelanurilor moi, fiind cuprins între 65-75 %. Datorită

310
Mărfuri ceramice
proprietăţilor mecanice şi electrice foarte bune, din porţelanuri tari se
produc articole de menaj, izolatori electrici, suporţi pentru rezistenţele
elementelor încălzitoare, articole de laborator, piese pentru instalaţii din
industria chimică.
• porţelanurile moi, care au în compoziţia lor o cantitate mai ridicată de
fondanţi. Din punct de vedere al fondantului utilizat, se împart în:
- porţelanuri feldspatice (Seger) cu un conţinut de 30-60 % feldspat, care
reduce temperatura de vitrifiere; sunt utilizate la articolele de menaj şi
obiectele de artă;
- porţelanuri fosfatice (de oase) conţinând, în afara materiilor prime
obişnuite, făină de oase (cu un conţinut ridicat de fosfat tricalcic –
Ca3(PO4)2) în proporţie de 40-50 %, cu rol de fondant; mai sunt
cunoscute şi sub numele de porţelanuri englezeşti, fiind întrebuinţate la
producerea veselei de lux şi a obiectelor de artă;
- porţelanuri de frită (artificiale), având o compoziţie asemănătoare
sticlei; din punct de vedere chimic, sunt silicaţi de aluminiu greu
fuzibili, conţinând mici cantităţi de caolin; aceste porţelanuri sunt
folosite la producerea obiectelor de artă.
În general, porţelanurile moi sunt arse la temperaturi de 1250-1300 ºC şi
prezintă proprietăţi mecanice şi electrice inferioare porţelanurilor tari. În
schimb, gradul relativ de alb al porţelanurilor moi depăşeşte 80 %, fiind,
deci, superior valorilor caracteristice porţelanurilor tari.

b) Clasificarea după compactitatea masei ceramice


În funcţie de compactitatea pe care o prezintă după ardere, produsele
ceramice se împart în:
• poroase, cu pori deschişi, caracterizate de o absorbţie a apei de peste 6 %
(produse din ceramică comună, majolică, faianţă);
• clincherizate (semivitrificate) la care o parte din pori sunt închişi, cu o
absorbţie a apei cuprinsă între 1-6 % (produse din semiporţelan, gresii
ceramice, brute);
• vitrificate, cu pori închişi aproape în totalitate, absorbţia apei fiind de
maxim 1 % (produse din porţelan, gresii ceramice fine).

c) Clasificarea după mărimea particulelor constituente


Din acest punct de vedere, produsele ceramice se clasifică în:
• brute, prezentând o structură grosieră cu aspect de grăunţi, alcătuită din
particule cu diametrul de maxim 5 mm (cărămizi, ţigle, dale pentru pavaj,
311
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
tuburi de canalizare etc.);
• semifine, prezentând o structură mai fină, diametrul particulelor
constituente nedepăşind 1,5 mm (articole de menaj din ceramică
comună);
• fine, prezentând o structură fină, la care diametrul particulelor nu
depăşeşte 0,06 mm (produse din faianţă, porţelan).

d) Clasificarea după domeniul de utilizare


Din punctul de vedere al domeniului de utilizare, produsele ceramice
se împart în:
• produse ceramice pentru construcţii, grupă în care intră produsele
executate din ceramică comună (cărămizi, ţigle, olane, coame), gresie
ceramică brută (dale pentru pavaj, plăcile pentru pardoseală) sau faianţă
(plăci).
• produse ceramice pentru instalaţii sanitare: lavoare, bideuri, vase WC,
chiuvete, etajere, săpuniere executate din porţelan şi semiporţelan,
spălătoare, ţevi şi piese de legătură din gresie ceramică.
• articole de menaj şi decorative, precum piese şi servicii pentru masă, ceai
sau tort, piese pentru servit (salatiere, compotiere, sosiere, supiere,
solniţe), piese şi garnituri pentru bucătărie (cutii pentru sare, făină şi
condimente), vaze pentru flori, bibelouri etc. obţinute din porţelan,
semiporţelan, faianţă şi, mai rar, din ceramică comună.
• produse ceramice de uz industrial care îşi găsesc întrebuinţări în
industria electrotehnică (izolatori de susţinere şi trecere,diverse piese ale
aparatajului electric de joasă şi înaltă tensiune etc.), în industria chimică
(articole de laborator, conducte, tuburi, piese de îmbinare din porţelan,
vase antiacide din gresie etc.).

5.5.2 Mărfuri ceramice pentru construcţii


În schema din figura 5.4 este prezentat sortimentul de mărfuri
ceramice pentru construcţii.

a. Produse ceramice poroase


Produsele ceramice poroase se împart la rândul lor, în funcţie de
materiile prime utilizate şi modul de obţinere, în:
• produse ceramice brute
• produse din ceramică fină

312
Mărfuri ceramice

Materiale de zidărie
Brute Materiale de învelitori
Tuburi
poroase
Cahle
Din ceramică fină
Plăci

Dale de pavaj

Din gresie Cărămizi


Produse
ceramică brută Tuburi
ceramice
pentru compacte
Piese de legătură
construcţii
Din gresie
Plăci
ceramică fină

Cărămizi
refractare Blocuri
Plăci

Fig. 5.4. Sortimentul produselor ceramice pentru construcţii

Produsele ceramice brute


Produsele ceramice brute sunt obţinute prin arderea formelor fasonate
şi uscate din mase argiloase, alcătuite din pământuri argiloase (lut, loes etc.)
sau argile comune, cu sau fără adaos de degresanţi. Ele sunt colorate, au o
structură poroasă şi, de regulă, sunt neglazurate.
În funcţie de domeniul de utilizare, produsele ceramice brute se împart
în:
• materiale de zidărie: cărămizi, blocuri şi corpuri ceramice
• materiale de învelitori: ţigle, coame, olane pentru acoperiş
• materiale pentru alte utilizări: olane pentru coşuri, tuburi de drenaj,
tuburi pentru canale individuale de fum şi ventilaţie.
Materialele de zidărie sunt materiale pentru executarea zidurilor
interioare şi exterioare, a pereţilor portanţi şi de umplutură, a planşeelor şi
acoperişurilor, a coşurilor.

313
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
În funcţie de densitatea aparentă, materialele de zidărie se clasifică în
3 clase şi anume:
• clasa C1, cu densitatea aparentă de 1000-1300 kg/m3;
• clasa C2, cu densitatea aparentă de 1301-1500 kg/m3;
• clasa C3, cu densitatea aparentă de 1501-1800 kg/m3.
În funcţie de rezistenţa la compresiune, exprimată în daN/cm2,
materialele de zidărie se produc cu următoarele mărci: 50, 75, 100, 125,
150, 200.
Cărămizile, blocurile şi corpurile ceramice constituie materialele
principale de zidărie deşi, în ultimul timp, au început să fie înlocuite cu
prefabricate din beton uşor sau cu alte produse: plăci din gips carton, plăci
fibrolemnoase etc.
Cărămizi. Din punctul de vedere al formei şi aspectului, distingem:
• cărămizi pline (fig. 5.5 a) care nu prezintă găuri sau cu găuri de uscare
perpendiculare pe suprafaţa de aşezare, a căror secţiune totală este sub
15% din suprafaţa respectivă;
• cărămizi cu găuri verticale (fig. 5.5 b);
• cărămizi ceramice cu găuri orizontale (fig. 5.5 c);
• cărămizi găurite cu lambă şi uluc (fig. 5.5 d);
• Corpuri ceramice cu goluri pentru planşee şi acoperişuri (fig. 5.5 e);
• Cărămizi radiale pentru coşuri (fig. 5.5 f).
Cărămizile pline sunt folosite în special în lucrările de zidărie de
rezistenţă. Ele asigură în acelaşi timp şi izolarea termică şi pe cea fonică.
Sunt fasonate prin extrudare sau prin presare semiuscată şi sunt arse la
temperaturi de aproximativ 900 ºC.
Cărămizile pline se fabrică de calitatea A (pentru zidărie aparentă
netencuită) şi de calităţile I şi II (pentru zidărie obişnuită), având mărcile
50,75, 100, 125 şi 150 şi clasele de densitate aparentă C1, C2, C3. Din punct
de vedere dimensional, se produc două tipuri: tip 63 (cu dimensiuni de
240x115x63 mm) şi tip 88 (cu dimensiuni de 240x115x88 mm).
Cărămizile cu găuri verticale se folosesc pentru zidăria pereţilor
exteriori şi interiori la construcţiile civile şi industriale. Sunt produse prin
presare şi prezintă un mare volum de găuri (30% din volumul cărămizii),
dispuse ordonat sau în diferite aranjări neregulate pe faţa de aşezare a
cărămizii. Cărămizile cu găuri verticale au densitatea aparentă medie
corespunzătoare claselor C1 şi C2 şi mărcile 50, 75, 100, 125 şi 200. Din
punct de vedere dimensional, se produc 6 tipuri, având dimensiuni cuprinse
între 240x115x88 mm şi 245x240x138 mm, iar după aspect se sortează în
314
Mărfuri ceramice
trei clase de calitate (A – pentru zidărie aparentă netencuită, I şi II pentru
zidărie obişnuită).

a. cărămidă plină

b. cărămizi cu găuri verticale

c. cărămidă cu găuri orizontale

d. cărămizi cu lambă şi uluc

e. corpuri ceramice cu goluri


pentru planşee f. cărămidă radială pentru
coşuri
Fig. 5.5. Sortimentul de cărămizi

315
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
Cărămizile cu goluri orizontale au densitatea aparentă
corespunzătoare clasei C1, iar din punct de vedere al rezistenţei la
compresiune se produc mărci de la 25 la 75. Cărămizile cu mărcile 50 şi 75
sunt folosite la zidării portante, iar cele cu marca 25 ca material
termoizolator sau de umplutură. Se produc cu dimensiunile: 190x90x90mm,
240x115x63 mm şi 240x115x88 mm şi se sortează în trei clase de calitate
(A, I, II).
Cărămizile găurite cu lambă şi uluc sunt produse cu găuri
longitudinale prevăzute pe o muchie cu un canal (uluc), iar pe muchia opusă
cu o proeminenţă (lambă) ce au rolul de a asigura îmbinarea. Acest tip de
cărămizi sunt utilizate la construcţia pereţilor despărţitori, asigurând o bună
izolare termică şi fonică a încăperilor. Din punct de vedere dimensional,
sunt produse în trei tipuri, având densităţi aparente medii corespunzătoare
claselor C1 şi C2, iar din punct de vedere calitativ sunt sortate în 2 clase
(I şi II).
Corpurile ceramice cu goluri pentru planşee şi acoperişuri sunt
produse cu goluri longitudinale, cu feţele laterale striate, folosite pentru
construcţia fâşiilor prefabricate pentru planşee şi acoperişuri. Din punct de
vedere dimensional, corpurile ceramice cu goluri pentru planşee sunt
produse în trei tipuri.
Cărămizile radiale pentru coşuri sunt produse cu 4-8 găuri obţinute
prin fasonare mecanică şi prin arderea argilei fuzibile cu adaos de nisip sau
alt degresant. Sunt utilizate la construcţia coşurilor de fum (de tiraj) şi sunt
disponibile în patru tipuri, fiecare având la rândul său trei variante
dimensionale.
Materialele ceramice pentru învelitori. În această categorie de
produse ceramice intră: ţiglele, olanele şi coamele.
Ţiglele se fabrică asemănător cărămizilor, folosindu-se o argilă mai
plastică, întrucât produsele sunt mai subţiri. Sunt fasonate prin presare sau
prin tragere.
Ţigle presate. După profil, ţiglele presate sunt disponibile în
următorul sortiment:
• ţigle cu jgheaburi laterale (fig. 5.6 a);
• ţigle cu jgheaburi laterale şi la capete (fig. 5.6 b); acestea, după
dimensiuni, sunt produse în două formate.
Ţiglele trase prin filieră, după profil, se produc în două tipuri:
• ţigle profilate cu şi fără jgheab (fig. 5.6 c);
• ţigle solzi (fig. 5.6 d) care sunt disponibile în două formate.

316
Mărfuri ceramice
Ţiglele pot fi impregnate, colorate sau glazurate cu glazuri
transparente sau opace, incolore sau divers colorate. Sunt produse practic
impermeabile la apă, rezistente la îngheţ-dezgheţ. Din punct de vedere al
aspectului, se livrează în două calităţi. (I şi II).

a. ţigle cu jgheaburi laterale

b. ţigle cu jgheaburi laterale


şi la capete

c. ţigle profilate cu jgheab

d. ţigle solzi

Fig. 5.6. Sortimentul de ţigle

Coamele sunt produse folosite pentru încheierea acoperişului,


obţinute prin presare. După lungime sunt disponibile în două formate:
• Coame mari (fig. 5.7 a), cu lungimea nominală mai mare de 320 mm
(utilizate în special la ţiglele jgheab);
• Coame mici (fig. 5.7 b), cu lungimea nominală egală cu 320 mm
(utilizate în special la ţiglele solzi).
Din punct de vedere al profilului sunt produse în două variante, iar
după aspect se împart în două clase de calitate (I şi II).

317
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn

a. Coamă mare

b. Coame mici
Fig. 5.7. Coame

Olanele (fig. 5.8) sunt


întrebuinţate ca material pentru
acoperirea clădirilor şi a unor
construcţii speciale. Olanele pot fi
glazurate şi colorate. După aspect se
împart în două clase de calitate
(I şi II).
Olanele pentru coşuri sunt
tuburi cilindrice de argilă arsă,
prevăzute la unul din capete cu mufe
pentru îmbinare, cu suprafaţa Fig. 5.8. Olane
interioară netedă, folosite la
construirea canalelor de fum sau de
ventilaţie.
Tuburile de drenaj sunt produse cilindrice, fără mufe, cu diametre
nominale interioare de 5-20 cm, folosite pentru drenarea sau captarea apelor
subterane.

Produsele din ceramică fină


Produsele din ceramică fină sunt formate din granule cu diametrul de
maxim 0,06 mm, fabricate din mase bine omogenizate, alcătuite în general
din argile curate, cu adaosurile necesare, iar finisarea suprafeţelor este mai
îngrijită (fiind glazurate sau angobate).
Din această grupă de produse pentru construcţii fac parte: cahlele,
plăcile de faianţă şi plăcile din majolică.
318
Mărfuri ceramice
Cahlele (fig. 5.9) sunt produse ceramice fabricate din argile fuzibile
colorate (cahle obişnuite) sau din caolinuri albe spălate (cahle albe),
fasonate de obicei în tipare de mână. Pentru economisirea caolinului, se
fabrică şi din argile obişnuite angobate dintr-o masă ceramică superioară cu
culoarea suprafeţei mai albă. În ambele cazuri, cahlele se glazurează cu o
glazură transparentă bej, maro sau verde.

a. plăci de faţă

b. colţ de soclu c. colţ de cornişe d. laterală de soclu

e. capac
f. stâlpişor

Fig. 5.9. Cahle

După locul unde sunt montate, distingem următoarele tipuri de cahle:


plăci de faţă, colţ de soclu, colţ de cornişă, laterală de soclu, laterală de
cornişă, burlan, capac, stâlpişor, medalion. După aspect, cahlele sunt sortate
în două clase de calitate (I şi II).
Plăcile de faianţă (fig. 5.10) sunt obţinute din argile care prin ardere
devine albă până la gălbui, opace, cu spărtura poroasă şi acoperite de

319
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
glazură. Amestecul de materii prime este alcătuit din circa 50 % caolin sau
argilă refractară, 40 % nisip cuarţos şi 10 % feldspat, ca fondant (faianţă
feldspatică). Plăcile rezistă bine la încovoiere, la şoc termic şi la agenţi
chimici şi se folosesc la placarea pereţilor în interior (băi, bucătării,
laboratoare, grupuri sanitare, săli de operaţii etc.) sau la acoperirea meselor
de laborator.

a. plăci dreptunghiulare şi pătrate

b. brâuri late şi înguste

Fig. 5.10. Plăci de faianţă

320
Mărfuri ceramice
Pe faţa neglazurată, plăcile sunt prevăzute cu striuri pentru a
îmbunătăţi aderenţa mortarului cu care se fixează pe stratul suport. Se
produc sub formă pătrată (având laturi de 110, 150, 200 mm şi grosimi de
5-7,5 mm) sau dreptunghiulară (cu lungimi de 150-360 mm, lăţimi de
75-200 mm şi grosimi de 5-7,5 mm), cu toate muchiile drepte sau cu una
sau două muchii rotunjite. De asemenea, se fabrică brâuri late (cu lăţimea de
3-10 cm şi lungimi de 20-30 cm) şi înguste (cu lăţimi de 1-2 cm).
Plăcile din majolică (fig. 5.11) sunt produse poroase obţinute din
argile comune care, după ardere, prezintă culoarea galbenă-roşcată; se
folosesc la placarea pereţilor
interiori şi exteriori. Una din feţe
este prevăzută cu striuri pentru
îmbunătăţirea aderenţei mortarului
folosit la fixarea lor, iar cealaltă
faţă (faţa aparentă) este glazurată
cu un strat continuu sau
discontinuu, cu sau fără decor.
Glazura poate fi lucioasă sau
mată, transparentă sau opacă, într-
una sau mai multe culori (alb,
galben, albastru, gri, maro, negru,
roz, verde, roşu, oranj, violet).
Faţa aparentă poate fi netedă sau
în relief (ondulat, convex, concav,
piramidal, rombic).
Se fabrică în următoarele
forme şi dimensiuni: plăci pătrate
cu latura de 20-50 mm şi grosimea
de 5-9 mm, plăci dreptunghiulare
cu lungimi de 40-250 mm, lăţimi
de 20-90 mm şi grosimi de
5-14 mm, plăci hexagonale având
dimensiuni de la 43x30 mm şi Fig. 5.11. Plăci din majolică
până la 130x65 mm.
Plăcile cu dimensiuni de până la 40 mm se livrează sub formă de
panouri pe care sunt lipite cu faţa glazurată pe hârtie.

321
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
b. Produse ceramice compacte
Produsele ceramice compacte se împart la rândul lor, în funcţie de
compactitatea masei ceramice, în:
• produse clincherizate;
• produse vitrificate.

Produse compacte clincherizate


Aceste produse sunt obţinute din gresie ceramică brută şi prezintă o
duritate ridicată şi o rezistenţă mare la compresiune şi uzură. Cele mai
importante produse compacte clincherizate sunt: dalele pentru pavaj,
tuburile şi piesele de legătură pentru canalizări.
Dalele pentru pavaj sunt produse de diverse forme (pătrate,
dreptunghiulare, hexagonale etc.) şi au dimensiuni cuprinse între
50x50x6 cm şi 70x50x10 cm. Sunt de regulă lipsite de glazură pentru o mai
bună aderenţă şi sunt folosite la pavarea trotuarelor, a peroanelor, a halelor
şi, în general, în locurile circulate de pietoni.
Tuburile pentru canalizare sunt executate din gresie ceramică
rezistentă la coroziune şi se utilizează pentru canalizări şi instalaţii
industriale prin care circulă lichide agresive, precum şi la construcţiile
obişnuite, pentru canalizări interioare. Produsele sunt glazurate cu o glazură
antiacidă, lucioasă sau mată, atât la interior cât şi la exterior. Se fabrică cu
diametre nominale de 75-1000 mm şi lungimi de 1000-1500 mm, în funcţie
de diametru.
Piesele de legătură (fig. 5.12) se fabrică sub formă de coturi cu
unghiuri de 30, 45 şi 90º, ramificaţii simple sau duble, teuri simple sau
duble, reducţii scurte sau lungi.

Fig. 5.12. Piese de legătură din gresie ceramică


322
Mărfuri ceramice
Produse compacte vitrificate
Sunt produse obţinute din gresie ceramică fină. Cele mai importante
produse sunt plăcile pentru pardoseli şi placaje.
Plăcile din gresie ceramică (fig. 5.13) se fabrică prin presare
semiuscată şi se utilizează la pardoseli în încăperi nelocuite permanent
(bucătării, băi, coridoare etc.). Au
formă pătrată (25x25 mm,
50x50 mm, 100x100 mm, 150x150
mm, 200x200 mm, 300x300 mm)
sau dreptunghiulară (100x50 mm,
150x75 mm, 150x100 mm,
200x100 mm, 300x150 mm) şi
grosimi de 4-28 mm; de asemenea
se produc brâuri sau elemente de Fig. 5.13. Plăci din gresie ceramică
racordare (colţare, plinte).
Suprafaţa plăcilor poate fi netedă sau reliefată, glazurată sau neglazurată.
Din punct de vedere al rezistenţei la abraziune, plăcile ceramice se
împart în următoarele patru clase:
• Clasa PEI∗ II din care fac parte produsele care sunt destinate spaţiilor cu
trafic foarte redus (săli de baie, camere de zi, dormitoare şi alte spaţii fără
legătură directă cu exteriorul din locuinţe), fiind supuse unei abraziuni
reduse;
• Clasa PEI III din care fac parte produsele destinate spaţiilor cu trafic
redus (intrări, culoare, holuri din locuinţe), fiind supuse unei abraziuni
medii
• Clasa PEI IV din care fac parte produsele destinate spaţiilor cu trafic
normal (bucătării din locuinţe; birouri publice, restaurante, magazine şi
alte spaţii fără legătură directă cu exteriorul din imobilele publice);
• Clasa PEI V din care fac parte produsele destinate spaţiilor cu trafic
intens (bucătăriile restaurantelor, culoare, holuri, intrări în imobile
publice, terase).

c. Produse ceramice refractare


Produsele refractare sunt materiale ceramice care rezistă, fără a se
deforma sub propria lor greutate, la temperaturi superioare celei de 1500 ºC
şi care îşi păstrează principalele lor proprietăţi (stabilitate termică, stabilitate


PEI – Porcelain Enamel Institute din S.U.A
323
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
chimică, rezistenţă la uzură mecanică etc.) în condiţii dificile de exploatare
precum: temperaturi înalte, variaţii bruşte de temperatură, acţiunea agresivă
a gazelor fierbinţi, metalelor topite, zgurilor etc.
Produsele pot fi:
• cu refractaritate normală (1580-1770 ºC);
• cu refractaritate ridicată (1770-2000 ºC);
• suprarefractare (peste 2000 ºC).
Produsele refractare se folosesc sub formă de:
• produse fasonate: cărămizi normale (paralelipipedice), cărămizi pană
(lungi, scurte, transversale), utilizate pentru înzidiri şi căptuşiri de
cuptoare, focare etc.
• produse granulare sau pulverulente, utilizate la obţinerea betoanelor
refractare şi mortarelor refractare.

5.5.3 Obiecte sanitare din ceramică


Obiectele sanitare sunt elemente ale instalaţiei sanitare care permit
folosirea apei curate şi evacuarea apelor uzate la reţeaua de canalizare.
Produsele sanitare din ceramică sunt obţinute prin presare sau turnare din
porţelan, semiporţelan şi mai rar din faianţă. Ele sunt acoperite cu glazuri
opace, albe sau colorate.
Din ceramică se produc următoarele mărfuri sanitare: lavoare, vase
pentru closete, bideuri, piese de legătură, accesorii pentru obiecte sanitare.
Lavoarele sunt fabricate din porţelan sau semiporţelan sanitar
glazurat cu glazură opacă, albă sau colorată (verde deschis, galben, roz, bej,
maro, oliv). Se execută în două tipuri: de uz general şi speciale.
Lavoarele de uz general, care sunt destinate locuinţelor, se
comercializează în două variante:
• cu spătar (fig. 5.14 a)
• fără spătar (fig. 5.14 b).
După locul de amplasare, acestea pot fi fixate pe perete, respectiv pe
colţ (fig. 5.14 c), iar după modul de montare, pot fi pentru montare pe
piedestal sau consolă (fig. 5.14 d), respectiv semi-încastrate (fig. 5.14 e) sau
încastrate în elemente de mobilier (fig. 5.14 f).
Lavoarele speciale se produc în trei variante:
• fără spătar, pentru montare în clădiri social-culturale;
• cu spătar, pentru montare în vagoane de cale ferată; se prezintă în trei
forme constructive;
• fără spătar, pentru cabinete medicale.
324
Mărfuri ceramice

a. cu spătar b. fără spătar

c. pentru colţ

d. montat pe piedestal

f. încastrat

e. semi-încastrat

Fig. 5.14. Lavoare

În funcţie de lungime, lavoarele uzuale se execută cu mărimi cuprinse


între 37 (lungime 370 mm) şi 70 (lungime 700 mm), iar cele speciale cu
mărimi cuprinse între 50 şi 65.

325
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
Vasele pentru closete se fabrică din porţelan şi semiporţelan sanitar
în două tipuri:
• cu scaun (fig. 5.15 a)
• cu tălpi (fig. 5.15 b)

b. cu tălpi
a. cu scaun, monobloc

c. cu scaun, duobloc

d. cu pâlnie e. cu plan înclinat f. cu oglindă


Fig. 5.15. Vase pentru closete

326
Mărfuri ceramice
Sunt acoperite cu o glazură opacă de culoare albă sau colorată, paleta
coloristică fiind identică cu cea prezentată la lavoare.
Vasele pentru closete cu scaun se produc într-o multitudine de
variante, care pot fi clasificate după următoarele criterii:
a) modul de racordare la rezervorul de spălare
• monobloc
• duobloc (fig. 5.15 c)
b) modul de evacuare a apei din vas
• cu evacuare laterală
• cu evacuare verticală
c) forma interioară a vasului
• cu pâlnie (fig. 5.15 d)
• cu plan înclinat (fig. 5.15 e)
• cu oglindă (fig. 5.15 f).

Bideuri (fig. 5.16). Vasul se execută din porţelan sanitar acoperit cu o


glazură albă sau colorată.
În funcţie de bateria care se instalează, bideurile se execută în două
tipuri: fără duş sau cu duş, iar în funcţie de numărul orificiilor de fixare a
armăturii de alimentare, bideurile sunt disponibile în trei variante: cu un
singur orificiu central, cu două respectiv cu trei orificii.

a. cu un singur orificiu b. cu trei orificii

Fig. 5.16. Bideuri

327
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
Piesele de legătură sunt din porţelan sanitar glazurat. Se
comercializează coturi şi tuburi de legătură pentru vasele de closet cu
diametrul racordului la conducta de canalizare de 100, 120 şi 150 mm.
Accesoriile pentru obiectele sanitare (fig. 5.17) sunt din porţelan sau
semiporţelan glazurat. Se comercializează: etajere, săpuniere, suport hârtie
WC, cuiere cu unul, două sau trei braţe de diferite forme şi dimensiuni.

Săpunieră dublă Etajeră

Port hârtie Săpunieră simplă


Săpunieră cu mâner
Port prosop

Fig. 5.17. Accesorii pentru obiecte sanitare

5.5.4 Articole de menaj şi decorative


Mărfurile ceramice de menaj şi decorative se execută şi se
comercializează într-o gamă largă de modele, culori, forme şi dimensiuni.
Se pot clasifica după următoarele criterii:
a) tipul de masă ceramică
• porţelan
• semiporţelan
• faianţă
• ceramică comună (populară)
b) destinaţie şi mod de comercializare
• articole de menaj sub formă de piese separate
• articole de menaj sub formă de servicii complete
• articole decorative
328
Mărfuri ceramice

c) clasa de calitate, determinată de proprietăţile masei ceramice, gradul


de prelucrare şi modul de decorare
Articolele din porţelan se împart în:
• articole de masă din caolin de calitatea A, cu un conţinut sub 0,9 % de
oxid feric (Fe2O3), la care pentru decor se folosesc pigmenţi ceramici
comuni; sunt dintr-un porţelan feldspatic, fasonat în forme cu suprafeţe
simple sau cu mici reliefuri ce se pot înlănţui în 1-2 elemente în repetare
şi decorat prin pulverizare, decalcomanii, sitografiere monocromă.
• articole de calitate superioară din caolin de calitatea I, cu un conţinut
sub 0,8 % de oxid feric; în plus faţă de calitatea „masă” se folosesc şi alte
procedee de decorare şi glazurare precum: sitografia în mai multe culori,
ştampilarea, aplicarea de glazuri luster, mate sau colorate.
• articole extra din caolin special cu un conţinut sub 0,7 % de oxid feric;
sunt dintr-un porţelan feldspatic fin sau fosfatic fasonat în forme cu
suprafeţe complicate; decorarea este îngrijită, în plus ca materiale de
decor utilizându-se oxizii de cobalt, zirconiu, cadmiu.
• articole de lux din caolin special cu un conţinut sub 0,5 % de oxid feric;
produsele sunt dintr-un porţelan feldspatic extrafin şi au forme şi
suprafeţe foarte complicate, împletituri, decupări; retuşurile sunt
efectuate manual, neadmiţându-se defecte de formă; decorul este executat
prin pictare manuală, ca materiale de decor utilizându-se pigmenţi
ceramici speciali şi metale preţioase.
Articolele din faianţă se împart în:
• articole de masă din caolin de calitatea D, cu un conţinut sub 1,4 % de
oxid feric, din care rezultă o faianţă feldspatică; pentru decor se
utilizează materiale comune;
• articole de calitate superioară din caolin de calitatea C, cu un conţinut
sub 1,2 % de oxid feric, din care rezultă o faianţă feldspatică; pentru
decorare se utilizează materiale comune;
• articole extra din caolin de calitatea B, cu un conţinut sub 1 % de oxid
feric, rezultând o faianţă feldspatică; produsele au forme cu suprafeţe mai
complexe şi decor pe o suprafaţă mai mare;
• articole de lux din caolin, cu un conţinut sub 0,9 % de oxid feric; ca
materiale de decor se utilizează metale preţioase ca la porţelan, iar ca
procedeu pictarea manuală.

329
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn

d) aspect determinat de numărul, mărimea şi poziţia defectelor


• calitatea I
• calitatea a II-a
• calitatea a III-a.

a. Articole de menaj sub formă de piese separate


Se comercializează: farfurii, ceşti, căni, platouri, supiere, salatiere,
sosiere, muştariere, bomboniere, untiere, solniţe etc.
Farfuriile. După destinaţie se deosebesc: farfurii adânci, caracterizate
de diametre cuprinse între 210-240 mm, înălţimi de 40-45 mm şi capacităţi
între 250-400 ml, farfurii întinse cu diametre între 190-245 mm şi înălţimi
de 20-30 mm, farfurii pentru desert cu diametre de 170-200 mm, farfurii
pentru ceşti de ceai cu diametre între 130-160 mm, farfurii pentru ceşti de
cafea cu diametre între 90-120 mm. Se execută atât în culoarea albă simplă
cât şi decorate cu decalcomanii cu diverse motive, linii, randuri şi benzi cu
aur cobalt sau de diverse culori.
Ceştile (fig. 5.18), din punct de vedere al destinaţiei, pot fi pentru

a. pentru supă
b. pentru lapte

c. pentru ceai d. pentru cafea e. pentru ţuică

Fig. 5.18. Ceşti

330
Mărfuri ceramice
supă, lapte, ceai, cafea, ţuică. În funcţie de alimentul sau băutura care sunt
servite, au dimensiuni şi capacităţi specifice. Astfel, ceştile pentru supă au
capacităţi cuprinse între 300-470 ml, ceştile de lapte capacităţi între
250-350 ml, ceştile de ceai între 180-250 ml, ceştile de cafea între
80-130 ml, iar ceştile de ţuică capacităţi de 50-100 ml. Din punct de vedere
estetic, se diferenţiază prin formă, poziţia toartei, decor. Forma ceştilor este
variată; ele pot avea formă cilindrică, tronconică, de lalea, de clopoţel etc.
Decorurile, în general, constau în decalcomanii cu diverse motive
geometrice sau florale, randuri şi linii aurii sau de diverse culori pe fond alb
sau colorat. De regulă, ceştile de supă, ceai şi cafea se comercializează
împreună cu farfurioare care prezintă acelaşi motiv ornamental.
Cănile. Sunt utilizate pentru servitul băuturilor (cafea, ceai, lapte),
fiind prevăzute în acest sens cu un tub sau un cioc de turnare. Capacitatea
lor este cuprinsă între 300-1700 ml, în funcţie de destinaţie. Astfel cănile
pentru cafea au capacităţi între 700-1300 ml, cănile de ceai între
400-1300 ml, cănile pentru lapte 240-400 ml, iar cele de apă între
1400-1700 ml. Sunt, de regulă, decorate cu decalcomanii cu motive florale
şi (sau) randuri şi linii aurii sau de diverse culori pe fond alb. Unele
elemente, cum ar fi capacul, tubul de turnare, toarta, pot fi colorate.

a. pentru cafea b. pentru ceai c. pentru lapte

Fig. 5.19. Căni

Platourile sunt vase pentru servit joase. Din punct de vedere al


formei, pot fi rotunde,ovale sau dreptunghiulare, cu diametrul maxim sau
lungimea de 250-350 mm.
331
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
Salatierele sunt vase pentru servit înalte (cu înălţimi între 42-90 mm)
de formă pătrată sau rotundă. Din punct de vedere dimensional, se împart în
salatiere mici (având capacităţi cuprinse între 250-500 ml) şi salatiere mari
(cu capacităţi de peste 500 ml).
Sosierele (fig. 5.20) sunt vase
pentru servit înalte (cu înălţimi de
70-95 mm) de formă alungită,
prevăzute cu cioc de turnare. Au
capacităţi cuprinse între
350-600 ml.
Muştarierele şi dozele
pentru mujdei (fig. 5.21) sunt vase Fig. 5.20. Sosieră
servit înalte, sub formă de cană cu
capac, care sunt însoţite de o linguriţă din acelaşi material.

Fig. 5.22. Bombonieră


Fig. 5.21. Doză pentru mujdei

Bombonierele (fig. 5.22) au


forma rotundă, ovală sau pătrată şi
sunt prevăzute cu capac.
Capacitatea lor este de 200-300 ml.
Untierele (fig. 5.23) au
formă dreptunghiulară sau rotundă.
Sunt formate dintr-o farfurioară
prevăzută cu capac.
Fig. 5.23. Untieră

332
Mărfuri ceramice
b. Articole de menaj sub formă de servicii complete
După destinaţie, serviciile se împart în: servicii de masă, servicii de
tort, servicii de ceai, servicii de cafea, servicii pentru copii, servicii de vin,
servicii de ţuică, servicii pentru bucătărie.
Serviciile de masă (fig. 5.24) sunt pentru 6 şi 12 persoane. În general,
se compun din următoarele piese: farfurii adânci, farfurii pentru desert în
număr de 6 sau 12, o supieră, un platou oval pentru friptură, o sosieră, o
salatieră, o untieră, o solniţă, un platou rotund pentru prăjituri.

Fig. 5.24. Serviciu de masă

Serviciile de tort sunt de regulă pentru 6 persoane şi se compun


dintr-un platou şi 6 farfurii mici pentru desert.
Serviciile de ceai se compun din 6 ceşti cu farfurii, o cană de ceai, o
cană de lapte, o doză de zahăr.
Serviciile de cafea se compun din: 6 ceşti cu farfurioare, o cană
pentru cafea, o doză de zahăr.
Serviciile pentru copii sunt formate din 4 piese: o cană, o ceaşcă, o
farfurie adâncă şi o farfurie întinsă.
Serviciile pentru ţuică sunt formate din 8 piese: un platou rotund, un
clondir şi 6 ceşti mici.
Serviciile de bucătărie se compun din: doze mari, doze mici şi doze
cu capac pentru perete. Pe doze se menţionează produsul alimentar care se
păstrează în acestea: zahăr, făină, orez, griş, sare, foi de dafin, piper,
scorţişoară etc.

333
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn
c. Articole decorative
În această grupă intră:
• vazele de flori şi vasele ornamentale cu forme variate, multe dintre ele
fiind decorate artistic prin pictare cu motive florale, geometrice şi mai rar
zoomorfe, dispuse pe un fond alb sau colorat (în multe cazuri albastru
cobalt);
• bibelourile reprezentând diferite animale (căţel, pisică, răţuşcă, căluţ,
iepuraş, căprioară etc.) sau alte subiecte şi scene inspirate din activitatea
umană (balerină, pescar, vânător, soldat, copii cu săniuţa, etc.)
• scrumiere de diverse forme (rotunde, triunghiulare, pătrate, romboidale
etc.) decorate cu linii, randuri şi benzi aurii sau colorate, cu decalcomanii
policrome sau prin ştampilare.
• produse decorative din ceramică populară de culoare roşie sau neagră
precum: farfurii şi castroane pentru decorarea încăperilor, vaze, bibelouri,
măşti, plăci decorate cu motive naţionale.
• produse decorative pentru grădină precum vase ornamentale, ghivece
sau figurine înfăţişând animale sau pitici.

Articolele de menaj şi decorative sunt marcate prin ştampilare în


exterior, pe suprafaţa de sprijin, cu marca de fabrică a producătorului, clasa
de calitate determinată de aspect şi defectele prezente, iar în cazul
produselor decorate manual, cu inscripţia „lucru manual”. Marcarea calităţii
se face cu pigmenţi având următoarele culori: roşu pentru calitatea I, verde
pentru calitatea a II-a şi albastru pentru calitatea a III-a.
De o apreciere deosebită se bucură articolele de menaj şi decorative
din porţelan produse de fabrici de prestigiu atestate documentar din secolul
al XVII-lea al mileniului trecut. Aceste produse sunt apreciate datorită
calităţii deosebite a masei ceramice, ingeniozităţii formelor şi desăvârşitului
meşteşug al decorării obiectelor.
La produsele din porţelan de Meissen predomină culoarea albastră sau
roz, verde şi galben în nuanţe discrete. Decorul este realizat prin dungi
aurite, liniile fiind precis conturate, iar umbririle fondului fiind redate prin
haşuri extrem de fine.
În funcţie de epoca în care au fost fabricate, pe produsele din porţelan
de Meissen sunt imprimate mărci de calitate de culori bleu, roşu sau auriu,
care reprezintă un caduceu, o cometă, monogramele „Augustus Rex” sau
„Königliche Porzellan Manufactur”, două săbii încrucişate care, în anumite

334
Mărfuri ceramice
perioade, au avut la bază o stea, cifra I şi, cel mai recent, inscripţia Meissen
(fig. 5.25).

marca „caduceu” marca „cometă” mărcile „Augustus Rex”


(1722-1725) (1722-1725) (1736-1750)

marca „Königliche Porzellan Manufaktur”


(1723-1750) (1720) (1730)

(1725-1730) (1730-1950) (1730-1750) (1774-1814)


) ) ) )

(1814-1824) (1825-1924) (1924-1974) (1974- )


) ) )
Fig. 5.25. Mărcile de calitate aplicate pe produsele din porţelan de Meissen

Produsele din porţelan de Sèvres au forme zvelte cu reliefuri, iar


decorurile, bogate în aur sau de culori deschise pastelate, sunt pe un fond alb
cu nuanţă lăptoasă. Bibelourile, reprezentând figuri şi scene de epocă, se
remarcă prin culori variate şi prin dantelăria îmbrăcămintei executată în
porţelan cu o fineţe deosebită. După cum se poate vedea în figura 5.26,
mărcile de calitate ale porţelanurilor de Sèvres (având culorile bleu, roşu,
bleu şi auriu, verde) s-au schimbat foarte des de-a lungul timpului.

335
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn

Fig. 5.26. Mărcile de calitate aplicate pe produsele din porţelan de Sèvres

Porţelanurile de Viena prezintă o transluciditate ridicată. Fondul are


culoarea roşu-bordo şi mai rar albastru-cobalt; pe el se aplică prin pictare
medalioane conţinând diferite figuri, iar fondul neacoperit de pictură
prezintă ornamente aurite. Picturile sunt uneori semnate de pictori celebri,
care au executat manual decorul; coloritul lor tinde să redea imaginile în
culori cât mai naturale. La produsele mai vechi decorurile aurite apar în
relief, în timp ce la produsele mai recente stratul de aur este mai subţire şi
aproape de nivelul glazurii pe care se aplică. Mărcile de calitate specifice
porţelanurilor de Viena (fig. 5.27) sunt presate la fasonare sau imprimate cu
pigmenţi de culoare bleu.
Porţelanurile de Rosenthal sunt caracterizate de masă ceramică de
culoare albă, de nuanţă gri sau albăstruie, alb-gălbuie sau de culoarea
fildeşului. Decorurile sunt realizate pe glazură sau sub glazură, în culori
pronunţate şi foarte variate: albastru, verde, violet, roşu, galben. De
asemenea, decorurile aurite sunt aproape nelipsite. Produsele albe, fără
decor colorat, sunt ornamentate cu desene în relief.
336
Mărfuri ceramice

(1744-1749) (1744-1749) (1749-1770) (1770-1810)

(1770-1810) (1770-1810) (1750-1780) (1820-1827) (1850-1864)

Fig. 5.27. Mărcile de calitate aplicate pe produsele din porţelan de Viena

La marcarea porţelanurilor de Rosenthal se folosesc două mărci; cea


utilizată în prezent este
formată din două spade
încrucişate, între ele fiind o
coroană, iar inscripţia
Rosenthal, scrisă cursiv, este
întreruptă de două spade Fig. 5.28. Marca de calitate Rosenthal
(fig. 5.28), pe produsele mai
vechi se întâlneşte marca de calitate compusă din doi trandafiri încrucişaţi
care au deasupra o coroană, iar dedesubt inscripţia Rosenthal – Bavaria.
Porţelanurile japoneze (fig. 5.29) au pereţii subţiri, cu o
transluciditate ridicată, fiind decorate cu desene foarte bogate, în culori vii,
reprezentând flori, păsări şi motive specifice japoneze (crizanteme, flori de
cireş, muntele Fujiyama, soarele etc.). Culorile, contrastante, sunt tari,
predominând culoarea roşie, albastră, verde. Desenele sunt acoperite cu
decor de aur. Mărcile sunt formate din semne caracteristice.

337
Mărfuri metalo-chimice. Mărfuri din sticlă, ceramică şi lemn

Fig. 5.29. Porţelanuri japoneze. Produse şi mărci de calitate

Porţelanurile chinezeşti vechi au o masă ceramică fină cu aspect


sticlos. Decorurile reprezintă flori, păsări sau motive din mitologia chineză,
în culori vii cu nuanţe variate. Pereţii produselor mici sunt în general foarte
subţiri, cu o transluciditate ridicată.

338