PRODUSE CERAMICE

Generalităţi

Produsele ceramice sunt materiale sub formă de bucăţi de diferite forme şi dimensiuni,
obţinute prin fasonarea, uscarea şi arderea la temperaturi înalte a maselor argiloase.

Pentru a corespunde unor exigenţe privind rezistenţa la solicitări mecanice precum şi la

acţiunea agenţilor atmosferici, materiale ce au la bază pământurile argiloase sunt
arse în cuptoare la temperaturi înalte. În urma arderii, intervin în masa pământurilor
transformări fizice şi chimice, ce le conferă acestora o rezistenţă mărită, obţinând
caracteristici asemănătoare pietrei naturale.

Dezvoltarea în timp a tehnologiilor de fabricaţie a materialelor ceramice a condus la

ameliorarea calităţilor naturale ale argilelor şi pământurilor argiloase utilizate ca
materii prime, de asemenea a condus la înlăturarea unor dificultăţi de fabricaţie şi la
lărgirea sortimentelor de produse ceramice.

Materia primă
A. Materia primă de bază utilizată la fabricarea produselor ceramice o constituie argila
de tip caolinitic.
B. Amestecul plastic cuprinde în compoziţie şi materiale auxiliare în cantităţi mici, cum ar
fi:
 1. degresanţi sau aglomeranţi;
 2. fondanţi;
 3. eventual, adaosuri refractare.
 PRODUSE CERAMICE
Argila, structură şi proprietăţi
Din punct de vedere mineralogic, argilele caolinitice sunt alcătuite
din compuşi aluminosilicatici cu formula chimică: 2SiO2 Al2O3
2H2O - sub formă de particule lamelare cu dimensiuni de
maxim 5µ, cu structura cristalină şi caracter puternic hidrofil.
În amestec cu apa argila formează paste plastice, moleculele de apă
adsorbite de particulele de argilă formează straturi suprapuse succesiv.
Straturile influenţează prin grosime o serie de caracteristici, mai ales
plasticitatea.
Se poate aprecia că primul strat (şi cel mai strâns legat) îl formează
.................................................................................apa de higroscopicitate.
Pe măsură ce se depărtează de particulele solide................ slab atrase
.................................................................................................apa peliculară.
Apa care nu este legată de particulele solide .....................................apa liberă.
Variaţiile de volum ale apei libere sau peliculare (prin evaporarea respectiv
adiţie de apă din exterior) produce variaţiile de volum ale argilei.
Variaţia de volum a argilei prin pierderea apei libere şi peliculare datorată
evaporării, este cunoscută sub denumirea de contracţie la uscare.

Contracţia la argile este însoţită de obicei de fisuri şi crăpături.

 PRODUSE CERAMICE

Procesul de fisurare este determinat de uscarea neuniformă în

masa argilei. ......se formează un strat superficial uscat, cu
tensiuni interioare (întindere) datorate contracţiei la uscare ce
provoacă tendinţa de micşorare a dimensiunilor stratului
superficial pe de o parte şi împiedicării acestei deformaţii de
către stratul imediat următor, care neintrând în proces de
uscare nu-şi modifică dimensiunile..... în condiţiile deformaţiei
împiedicate, eforturile provocate de contracţie depăşesc
rezistenţa la întindere a stratului superficial de argilă şi acesta
fisurează, antrenând straturile următoare şi degenerând în
crăpătură.

Plasticitatea argilelor este determinată de forma lamelară a

particulelor de argilă şi prezenţa peliculelor de apă pe suprafaţa
lor.
Când asupra particulelor de argilă acţionează o forţă exterioară,
peliculele de apă acţionează ca un lubrifiant, astfel încât
permit alunecarea particulelor de argilă, ceea ce favorizează
o deformaţie permanentă.
 PRODUSE CERAMICE
Comportarea argilei la încălzire
La încălzirea argilelor se disting mai multe etape, în care au loc transformări
fizice şi reacţii chimice, după cum urmează:

Etapa 1. - la temperaturi cuprinse între 0 - 110 oC - se poate aprecia că până la

temperatura de 1100C are loc pierderea apei peliculare şi libere, ce are ca
efect o reducere de volum - contragere sau contracţie la uscare. La
umezire argila redevine plastică, deci ........ transformare reversibilă;

Etapa 2. - la temperaturi de 1100C - 4600C se constată o nouă pierdere de

greutate, fără contragere, datorită pierderii apei de higroscopicitate. Argila
devine poroasă, sfărâmicioasă şi nu conţine decât apa legată chimic;

Etapa 3. - la temperaturi de cca. 4600C, are loc pierderea apei legate chimic
(de cristalizare) cât şi proprietatea argilei de a da amestecuri plastice.
Bioxidul de siliciu şi trioxidul de aluminiu devin active din punct de vedere
chimic. Această transformare este ireversibilă şi are loc până la 7500C;

Etapa 4. – la temperaturi între 7500C şi 9000C masa de argilă (deja poroasă şi

sfărâmicioasă) capătă şi rezistenţe mecanice considerabile. Aceasta se
datorează reacţiei care are loc între cei doi oxizi activi în jurul temperaturii de
8600C, când se recombină:
 PRODUSE CERAMICE

3(Al2O3 . 2SiO2) --> 2SiO2 . 3Al2O3 + 4SiO2

Se formează un nou compus numit mulit (2SiO2 . 3 Al2 O3), care este însoţit de
o nouă micşorare de volum (contracţia la ardere) şi rămâne liberă o
importantă cantitate de SiO2;

Etapa 5. - la temperaturi peste 9000C, odată cu creşterea temperaturii se

constată şi o scădere a porozităţii, concomitent cu creşterea rezistenţei
mecanice, chimice şi a stabilităţii la apă a materialului (procesul este
accelerat de prezenţa impurităţilor).

Fenomenul care se datorează reacţiei dioxidului de siliciu rămas liber la

formarea mulitului cu diverşi oxizi metalici (impurităţile argilei) - în urma
căreia se formează substanţe sticloase cu punct de topire coborât şi
acestea sub formă de topituri pătrund în porii argilei poartă denumirea
de :
- clincherizare când porozitatea rezultată scade sub 8%
- vitrificare când porozitatea scade sub 2%.

Temperaturile la care se produc aceste fenomenele sus menţionate poartă

denumirea de temperatură de clincherizare, respectiv de vitrificare.
 PRODUSE CERAMICE

Etapa 6. - la creşterea în continuare a temperaturii, argila se deformează

sub greutate proprie (la temperatura de refractaritate) şi apoi se topeşte
devenind un lichid vâscos.

Caracteristici tehnice ale argilei

Utilizarea argilelor la fabricarea produselor ceramice are la bază
proprietatea acestora, ca în amestec cu apa să dea o masă plastică
uşor de modelat. Aprecierea plasticităţii argilei se face prin indicele de
plasticitate (Ip), care se determină folosind aparatul Vicat modificat.

Având în vedere faptul că mărimea contracţiei argilei la uscare, respectiv la

ardere, au implicaţii deosebite în procesul tehnologic de fabricaţie al
produselor ceramice, acestea se determină în condiţii de laborator, prin
măsurători făcute pe epruvete în condiţii standardizate.

Determinarea indicelui de plasticitate (Ip) presupune determinarea

umidităţii corespunzătoare unei deformaţii standard (raport de
turtire r = 3,5) suferită de o probă cilindrică de argilă, sub acţiunea
unei greutăţi standardizate.
 PRODUSE CERAMICE

Din punct de vedere al indicelui de plasticitate (Ip) argilele se clasifică în:

 argilele cu plasticitate superioară când Ip > 30%;

 argile cu plasticitate medie când Ip = 15 - 30%;
 argile cu plasticitate scăzută când Ip = 7 - 15%;
 argile neplastice când Ip < 7%.

Determinarea contracţiei argilei

Determinarea contracţiei la uscare (Cu%), respectiv la ardere (Ca%) se face
pe epruvete de forma cubică cu latura de 5 cm, pe una din feţe trasându-se
diagonalele. Marcând lungimea iniţială a celor două diagonale la 25 mm de
punctul de intersecţie şi măsurând valoarea celor două segmente după
uscare, respectiv după ardere, se poate calcula contracţia cu relaţiile
cunoscute.

Uscarea se realizează în condiţii de laborator, în etuve, la temperaturi

standardizate.
Arderea se realizează în cuptoare de laborator, în condiţiile tehnologice de
ardere ale produselor ceramice.
 PRODUSE CERAMICE

Clasificarea argilelor în funcţie de refractaritate

În funcţie de temperatura de refractaritate argilele se clasifică astfel:
 a. argile fuzibile, cu punct de refractaritate sub 11000C ;
 b. argile vitrifiabile, cu punct de refractaritate până la 15800C;
 c. argile refractare, cu punct de refractaritate peste 15800C.

Această caracteristică tehnică a argilelor este foarte importantă, deoarece

funcţie de aceasta se alege domeniul de utilizare al argilei respective,
astfel:
 - argilele cu punct de refractaritate < 11000C se folosesc la obţinerea
produselor ceramice brute poroase;
 - argilele cu punct de refractaritate până la 15800C se folosesc la obţinerea
produselor ceramice clincherizate şi vitrificate;
 - argilele cu punct de refractaritate peste 15800C se folosesc la obţinerea
produselor refractare.

Ca mod de răspândire în natură, argilele fuzibile sunt cele mai răspândite, cele
refractare fiind mai rare.
 PRODUSE CERAMICE

Materiale de adaos
În vederea îmbunătăţirii proprietăţilor maselor argiloase pentru obţinerea masei
ceramice se folosesc o serie de materiale de adaos, ca:
 - degresanţi;
 - aglomeranţi;
 - fondanţi;
 - adaosuri refractare.

Degresanţii sunt materiale de adaos ce au rolul de a micşora plasticitatea

argilelor şi totodată contracţia ei la uscare.
Aceste materiale au rolul de a reduce volumul fisurilor ce apar la uscare. Din
această categorie fac parte următoarele materiale: nisipul silicios, praful de
şamotă (argilă refractară arsă şi măcinată), cenuşi, zgură măcinată etc.

Aglomeranţii sunt materiale de adaos ce au rolul de a mări plasticitatea

argilelor slab plastice, în vederea reducerii manoperei de fasonare a
formelor crude.
Din categoria materialelor de aglomerare fac parte: varul, dextrina, melasa,
gudroanele etc.
 PRODUSE CERAMICE

Fondanţii (topitori) sunt materialele de adaos ce au rolul de a coborî

temperatura de ardere a masei argiloase, în scopul reducerii consumului de
combustibil necesar acestei operaţii.
Din această categorie fac parte următoarele materiale: feldspat, calcar,
dolomită etc.

Adaosuri refractare sunt materiale care introduse în masa ceramică îi măresc

punctul de refractaritate şi se folosesc la obţinerea produselor refractare(cu
temperatura de topire mare).
Din această categorie fac parte următoarele materiale: şamota, cuarţul etc.

Procesul tehnologic de obţinere a produselor ceramice

Fazele tehnologice de obţinere a produselor ceramice, în ordinea executării lor,
sunt:

 1. pregătirea masei plastice;

 2. fasonarea formelor crude;
 3. uscarea formelor crude;
 4. arderea produselor uscate;
 5. decorarea produselor arse.
 PRODUSE CERAMICE

Pregătirea masei plastice - constă în dozarea componentelor şi realizarea

amestecului între argilă, apă şi materialele de adaos.

Operaţiile de pregătire a masei plastice în ordinea executării lor sunt:

1. spălarea materiei prime - operaţie specifică procesului tehnologic de

obţinere a produselor ceramice fine;
2. macerarea materiilor prime - este un proces natural, ce constă în păstrarea
argilelor în depozite descoperite unde în timp se produce putrezirea
materialelor organice, iar sub acţiunea îngheţ-dezgheţului se produce o
sfărâmare naturală a argilelor – macerarea;
3. urmează de operaţia de purificare, de îndepărtare a materialelor nedorite
cum ar fi silicea (prin ardere suferă transformări polimorfe şi dă măriri de
volum ce produc fisurarea masei ceramice) şi calcarul (prin ardere
formează CaO, care prin hidratare îşi măreşte volumul producând fisurări în
produsul finit). În afară deci de macerarea naturală se face şi o mărunţire a
masei argiloase în instalaţii speciale (colerganguri), ce au şi rolul de a nu
lăsa să treacă bucăţi de calcar mai mari de 2mm şi agregat silicios mai mare
de 7 mm, ce au efectele prezentate mai sus;
4. amestecarea argilei macerate şi purificate cu materialele de adaos şi
omogenizarea lor, după care se adaugă apa şi se continuă amestecarea,
până la obţinerea unei anumite plasticităţi, impuse.
 PRODUSE CERAMICE
Fasonarea formelor crude este operaţia prin care se dă forma definitivă
produsului ceramic, uşor mărită, având în vedere contracţia la uscare,
respectiv la ardere, a masei ceramice.

Fasonarea se poate face manual sau mecanic.

Fasonarea manuală se realizează pentru produse ceramice cu formă deosebită, ce nu
pot fi executate de maşini, sau la produse pentru zidării mai puţin pretenţioase.
Consistenţa masei argiloase este plastică, fasonarea produselor executându-se prin
presare manuală în tipare (forme).
Fasonarea mecanică: funcţie de consistenţa amestecului se poate realiza prin
următoarele procedee:
 1. turnarea masei ceramice fluide în tipare absorbante de ipsos;
 2. turnarea şi presarea uşoară (prin intermediul unui piston) a masei ceramice
plastice în tipare;
 3. presare energică a masei ceramice vârtoase ( extrudere).

Ultimul procedeu şi cel mai utilizat în fasonarea mecanică a cărămizilor pentru

construcţii se realizează cu ajutorul presei cu melc şi filieră. Masa argiloasă introdusă
în corpul presei, ajunge presată de la valţuri la cuţite, de unde tăiată, mărunţită, este
preluată şi adusă spre filieră de şurubul melcat. Forma obţinută prin filieră este tăiată
la dimensiunile dorite de dispozitivul de tăiere.
Uscarea formelor crude este operaţia care se efectuează pentru a preveni
fisurarea şi crăparea produselor ceramice datorită evaporării rapide a apei
care s-ar produce în timpul arderii formelor crude.
 PRODUSE CERAMICE
Uscarea se poate face în două moduri:
 - natural;
 - artificial.

Uscarea naturală are loc în spaţii deschise, acoperite -

şoproane. Produsele se aşează cu interspaţii între ele, pentru
a permite ventilarea naturală. Procedeul de uscare prin
ventilare naturală prezintă dezavantajul unei durate mari de
uscare (15 - 20 zile).

Uscarea artificială (cu aer cald) rezolvă problema duratei mari

necesare uscării naturale şi în plus, realizează un deziderat
major şi anume recuperarea energiei termice puse în libertate
la arderea produselor ceramice. Uscarea artificială se
realizează pe fluxul de obţinere al produselor ceramice, în spaţii
construite în funcţie de tipul de cuptor, sub formă de tuneluri
sau camere şi încălzite cu aer cald rezultat din camerele de
ardere, sau în uscătorii montate deasupra cuptoarelor, care
folosesc căldura radiată de cuptoare.