Tehnica vitraliilor

Tehici vitralii - Cum se face un vitraliu Marea parte a catedralelor si bisericilor au cel putin un vitraliu. Acesta poate fi un vitraliu vechi, restaurat sau unul modern in stil geometric. Apropiati-va de sticla si observati cum a fost facut. Prima data se stabileste subiectul, multiple elemente avand diferite culori-parul rosu(de exemplu), haina albastra, iarba verde, iar ca detalii- pliurile unei haine, trasaturile fetei, frunzele unui arbore, sunt pictate pe sticla cu ajutorul unui grund gras brun-negru. Bucatile de sticla colorate sunt ansamblate de o retea de baghete de plumb, iar sticlaria este constituita din panouri cimentate, prinse cu vergele si bare metalice. Crearea unui vitraliu traditional urmareste mereu aceiasi pasi:-alegerea unui subiect;-crearea machetei;-reproducerea ei la scara reala;-se alege sticla si se taie la dimensiune;-se picteaza detaliile;-bucatile de sticla sunt arse(coapte) in cuptor;-sticla este prinsa intr-o grila de plumb;elementele se aseaza la locul lor, formand vitraliul; Metodele de fabricare ale unui vitraliu nu au fost din totdeauna aceleasi, diferentele cele mai importante fiind in modul de a taia sticla. In loc sa se taie cu un fier ascutit sau cu sudura, acum se taie cu "modela" sau cu diamantul. Alte inovatii ar fi: dale de sticla, sticla groasa montata in beton(sau in plastic, rasina), sticla aplicata(bucati de sticla lipite tot pe sticla), sticla sudata(bucati diferite de sticla sudate la cald). MACHETA Prima etapa este pregatirea unei machete in culori. Aceasta macheta, schita sau desen este realizata in acuarela si cerneala, dand impresia exacta a sticlei asa cum a fost conceputa de artist. Gradul de complexitate a acestei machete, bogatia detaliilor, depind toate de metoda de lucru a artistului. Pe vremuri nu se faceau machete pentru ca toate vitraliile erau copii dupa alte vitralii. CARTONUL Dupa macheta, cartonul este a doua etapa de realizare. Aceasta reprezinta la scara naturala executia subiectului; este facut de autor. Toate dimensiunile si detaliile de constructie vor fi foarte precise, masuratorile fiind luate de la locul unde va fi executat vitraliul. Tiparul, bucati de hartie decupate dupa diviziunile desenului, sunt facute pentru a preciza dimensiunile si forma detaliilor, cum ar fi fata in vitraliile gotice si desenul de umplutura. Macheta originala este astfel marita la dimensiunea reala a ferestrei. In general, cartonul este desenat de mana in atelier si, pentru a pune la locul lor liniile si volumele corespunzatoare, se foloseste metoda patratelor (a grilajului), adica se face o grila pe macheta si una pe carton, la scara reala(se poate folosi o marire fotografica). Se fac apoi unele retusuri pentru a se aplica perfect formei ferestrei. Cei credinciosi acestei metode cred ca ea pastreaza calitatile machetei originale. Apoi se adauga detaliile (ale fetei, hainelor, inscriptii sau embleme). Gradul de precizie al detaliilor depinde de autor. Maestrii sticlari ai evului mediu isi faceau cartoanele din planse inalbite. Plansa era inalbita cu creta apoi se desena prima data cu plumb, apoi cu rosu sau negru iar la sfirsit, cu grija, contururile. Spre sf sec al xv-lea, maestrii au inceput sa lase mostenire cartoanele, astfel incat putem vedea opere realizate de mai multe generatii cu acelasi carton. Artistul modifica doar culorile, sau inversa desenul. De exemplu intr-o manastire din York, acelasi carton a fost folosit pentru cel putin sase personaje, de la regi la calugari. TRASAREA LINIILOR DE PLUMB(pentru montarea sticlei) Este urmatoarea etapa dupa confectionarea cartonului. Consta in trasarea liniilor de plumb pe

carton, formand un tipar dupa care vor fi taiate bucatile de sticla. Se foloseste o foaie de calc (hartie sau desen) peste carton, pe care se traseaza in creion liniile, urmarind fiecare bagheta de plumb.Vechii artizani nu foloseau aceasta etapa, ei trecand aceste linii direct pe sticla, asezata peste carton. Pentru artistul contemporan, insa, este o etapa importanta, pentru-ca liniile ce reprezinta plumbul trebuie sa dea o impresie de forta, de lejeritate, de ritm sau de miscare. Fara aceste calitati pictura nu va reusi sa-i dea personalitate vitraliului. Tot in aceasta etapa se pun la punct eventualele probleme tehnice care apar: crestaturi nedorite care risca sa crape sticla, curbele prea complicate, unghiuri prea ascutite, bucatile prea inguste dintre liniile de plumb se intalnesc sau formeaza un desen aiurea. Cand aceasta etapa este terminata, se copie pe foaiea de calc cu cerneala sau culoare neagra, cu o pensula foarte ascutita. Ca dimensiune ideala, aceste linii ar trebui sa aiba 2 mm ( dimensiunea exacta a nervurii centrale de plumb, distanta care separa bucatile de sticla). Mai tirziu, cand vom taia sticla, vom avea in vedere ca doua bucati alaturate trebuiesc taiate pe conturul interior al plumbului, pastrand toleranta de 2 mm pentru plumb. Daca trasarea cu cerneala nu este foarte exacta, bucatile de sticla vor fi taiate gresit, prea mari sau prea mici, rezultand un vitraliu prea mare sau prea mic. In general, artistul numeroteaza toate bucatile trasate, indicandu-le si culoarea.