Tehici vitralii - Cum se face un vitraliu Marea parte a catedralelor si bisericilor au cel putin un vitraliu.

Acesta poate fi un vitraliu vechi, restaurat sau unul modern in stil geometric. Apropiati-va de sticla si observati cum a fost facut. Prima data se stabileste subiectul, multiple elemente avand diferite culori-parul rosu(de exemplu), haina albastra, iarba verde, iar ca detalii- pliurile unei haine, trasaturile fetei, frunzele unui arbore, sunt pictate pe sticla cu ajutorul unui grund gras brun-negru. Bucatile de sticla colorate sunt ansamblate de o retea de baghete de plumb, iar sticlaria este constituita din panouri cimentate, prinse cu vergele si bare metalice. Crearea unui vitraliu traditional urmareste mereu aceiasi pasi: -alegerea unui subiect; -crearea machetei; -reproducerea ei la scara reala; -se alege sticla si se taie la dimensiune; -se picteaza detaliile; -bucatile de sticla sunt arse(coapte) in cuptor; -sticla este prinsa intr-o grila de plumb; -elementele se aseaza la locul lor, formand vitraliul; Metodele de fabricare ale unui vitraliu nu au fost din totdeauna aceleasi, diferentele cele mai importante fiind in modul de a taia sticla. In loc sa se taie cu un fier ascutit sau cu sudura, acum se taie cu "modela" sau cu diamantul. Alte inovatii ar fi: dale de sticla, sticla groasa montata in beton(sau in plastic, rasina), sticla aplicata(bucati de sticla lipite tot pe sticla), sticla sudata(bucati diferite de sticla sudate la cald). MACHETA Prima etapa este pregatirea unei machete in culori. Aceasta macheta, schita sau desen este realizata in acuarela si cerneala, dand impresia exacta a sticlei asa cum a fost conceputa de artist. Gradul de complexitate a acestei machete, bogatia detaliilor, depind toate de metoda de lucru a artistului. Pe vremuri nu se faceau machete pentru ca toate vitraliile erau copii dupa alte vitralii. CARTONUL Dupa macheta, cartonul este a doua etapa de realizare. Aceasta reprezinta la scara naturala executia subiectului; este facut de autor. Toate dimensiunile si detaliile de constructie vor fi foarte precise, masuratorile fiind luate de la locul unde va fi executat vitraliul. Tiparul, bucati de hartie decupate dupa diviziunile desenului, sunt facute pentru a preciza dimensiunile si forma detaliilor, cum ar fi fata in vitraliile gotice si desenul de umplutura. Macheta originala este astfel marita la dimensiunea reala a ferestrei. In general, cartonul este desenat de mana in atelier si, pentru a pune la locul lor liniile si volumele corespunzatoare, se foloseste metoda patratelor (a grilajului), adica se face o grila pe macheta si una pe carton, la scara reala(se poate folosi o marire fotografica). Se fac apoi unele retusuri pentru a se aplica perfect formei ferestrei. Cei credinciosi acestei metode cred ca ea pastreaza calitatile machetei originale. Apoi se adauga detaliile (ale fetei, hainelor, inscriptii sau embleme). Gradul de precizie al detaliilor depinde de autor. Maestrii sticlari ai evului mediu isi faceau cartoanele din planse inalbite. Plansa era inalbita cu creta apoi se desena prima data cu plumb, apoi cu rosu sau negru iar la sfirsit, cu grija, contururile. Spre sf sec al xv-lea, maestrii au inceput sa lase mostenire cartoanele, astfel incat putem vedea opere realizate de mai multe generatii cu acelasi carton. Artistul modifica doar culorile, sau inversa desenul. De exemplu intr-o manastire din York, acelasi carton a fost folosit pentru cel putin sase personaje, de la regi la calugari. TRASAREA LINIILOR DE PLUMB(pentru montarea sticlei) Este urmatoarea etapa dupa confectionarea cartonului. Consta in trasarea liniilor de plumb pe carton, formand un tipar dupa care vor fi taiate bucatile de sticla. Se foloseste o foaie de calc (hartie sau desen) peste carton, pe care se traseaza in creion liniile, urmarind fiecare bagheta de plumb. Vechii artizani nu foloseau aceasta etapa, ei trecand aceste linii direct pe sticla, asezata peste carton.

Pentru artistul contemporan, insa, este o etapa importanta, pentru-ca liniile ce reprezinta plumbul trebuie sa dea o impresie de forta, de lejeritate, de ritm sau de miscare. Fara aceste calitati pictura nu va reusi sa-i dea personalitate vitraliului. Tot in aceasta etapa se pun la punct eventualele probleme tehnice care apar: crestaturi nedorite care risca sa crape sticla, curbele prea complicate, unghiuri prea ascutite, bucatile prea inguste dintre liniile de plumb se intalnesc sau formeaza un desen aiurea. Cand aceasta etapa este terminata, se copie pe foaiea de calc cu cerneala sau culoare neagra, cu o pensula foarte ascutita. Ca dimensiune ideala, aceste linii ar trebui sa aiba 2 mm ( dimensiunea exacta a nervurii centrale de plumb, distanta care separa bucatile de sticla). Mai tirziu, cand vom taia sticla, vom avea in vedere ca doua bucati alaturate trebuiesc taiate pe conturul interior al plumbului, pastrand toleranta de 2 mm pentru plumb. Daca trasarea cu cerneala nu este foarte exacta, bucatile de sticla vor fi taiate gresit, prea mari sau prea mici, rezultand un vitraliu prea mare sau prea mic. In general, artistul numeroteaza toate bucatile trasate, indicandu-le si culoarea. ALEGEREA STICLEI Dupa precizia trasarii, a sablonului, alegerea culorii este cel mai important lucru. Sticla se examineaza la lumina zilei pentru a se vedea efectul a doua sau trei culori suprapuse, de asemenea pentru a gasi neregularitatile care l-ar putea interesa. Manipularea sticlei este o adevarata corvoada iar purtarea manusilor de protectie este obligatorie. Artistul alege cateva bucati de sticla, marcand pe ele cu creta locul exact unde se vor potrivi. Deci nu numai culoarea decide asupra locului unde se va plasa sticla, ci si claritatea sau striatiile ei. Se va cauta fragmentul de sticla dorit, chiar si la gunoi (in cutia cu rebuturi), "bijuteria" putand fi chiar o sticla cu defect, dar care da un efect special. Se poate folosi orice tip de sticla, pentru a da o mai mare varietate de nuante si texturi(scticla slefuita sau cu modele). Sticla facuta manual se simte la pipait, este neregulata in grosime, fiind mai placuta degetului. Aceasta sticla se mai numeste si sticla antica. Cel mai folosit tip este mansonul, un cilindru obtinut prin suflare, din care apoi se va face o foaie dreptunghiulara. Discul sau Rondela Bavareza este, fara indoiala cea mai simpla forma de sticla fabricata manual, si cea mai veche totodata. Sticla Normanda, obtinuta prin suflare intr-o forma dreptunghiulara, este foarte neregulata. Poate da efecte deosebite, dar este dificil de folosit. Marea parte a sticlarilor fac sticla manson, celelalte fiind folosite in cazuri speciale. CUM SE FABRICA STICLA Sticla pentru vitralii, de obicei, se face manual.Se rupe o bucata de material, la gura tevii de suflat si se ruleaza. La sticla bavareza se ruleaza (roteste) repede, in jurul axei, apoi I se lasa un capat ca un buton. Pentru sticla manson sau cea normanda se scutura bula de sticla topita in lateral(se balanseaza). Rondela bavareza, sau discul rotit,este rara astazi dar era des folosita la primele vitralii. Bula de sticla suflata este fixata prin butonul ei la o tija de fier. Se detaseaza de teava de suflat, rezultand un orificiu. Se invarte rapid in jurul axei proprii si se largeste orificiul cu o tija de lemn. Sticla va arata ca un disc cu un buton central. Sticla manson , sau sticla cilindru, de calitate mai buna, este fabricata cu ajutorul unui bulb lung de sticla suflata. Se poate sufla bulbul si intr-o forma demontabila. Capetele cilindrului se taie, cilindrul se taie si el longitudinal si se plaseaza apoi intr-un cuptor la cald, se deschide , rezultand o foaie de sticla. Dala Normanda, se obtine sufland un bulb intr-o forma alungita (un fel de cofraj pentru sticla).Se detaseaza teava de suflat cu tot cu capat, rezultand apoi cinci piese din sticla. Sticla obtinuta in acest mod are o granularitate deosebita. Dala de sticla, prinsa in ciment sau rasina (plastic) utilizata la vitraliile moderne, se fabrica prin turnarea sticlei topite cu ajutorul unui cancioc intr-o matrita. Fata de jos va avea mereu caracteristicile mulajului. In general,au 3cm grosime si 30 cm lungime.

TAIEREA STICLEI Sticla se taie dupa trasaturi sau dupa tiparele de carton. Se taie prin doua operatii: -se traseaza o linie care va determina cedarea sticlei prin presiunea degetelor sau lovire; -cum sticla nu se taie usor in forme curbe, se rotunjeste din bucati mai mici. 1. Dupa o prima metoda, se trece cu diamantul peste sticla plasata pe desen. 2. Se poate folosi urmatoarea metoda: tiparul se aseaza pe sticla, taindu-se dupa el. 3. Se apasa pe sticla in jurul inciziei, (an general aceasta se desprinde). 4. Daca sticla nu se desprinde prin apasare, se ciocaneste cu diamantul. 5. Pentru a taia o curba mai puternica se folosesc mai multe elemente mai mici. 6. Curba se obtine cu ajutorul clestelui de rotunjire. 7. Elementul se verifica pe tipar. In metodele medievale se punea cartonul pe sticla si se trasa conturul cu creta uda. Se taie de obicei sticla alba, transparenta si celelalte nuante transparente. GRAVURA SAU DECAPAREA CU ACID Consta in a face sa dispara stratul colorat de pe sticla, rezultand un strat alb sau deschis pe o nuanta mai inchisa. Acest procedeu se foloseste in special pentru insemne de rang, armuri sau desene complicate. In evul mediu se folosea un abraziv-pudra de piatra, procedeul fiind ceva mai lent. Astazi se foloseste acid fluorhidric. Sticla se deseneaza, apoi partea care nu trebui decapata se acopera cu un strat de ceara sau bitum, apoi se scufunda in acid (baie de acid diluat). Sticla se introduce cu fata in jos, in acid mai mult sau mai putin concentrat, in functie de timp. Decapajul cu acid este procedeul folosit astazi pentru a obtine doua culori pe aceeasi sticla. Pasi de urmat: -se deseneaza; -se acopera restul (inclusiv lateralele si spatele) se scufunda in acid (baie) pe un suport de plumb, cu fata in jos (reactia va fi destul de lenta) pentru a avea o reactie rapida, se foloseste frecarea cu acid mai concentrat. se clateste apoi bine pentru a se evita diferentele de culoare. -se taie cu diamantul, apoi cu o scula se desprinde; -se poate obtine un plus de farmec prin fatetarea muchiilor; -se face desenul dupa tipar; -se taie; -se ciocaneste usor cu un ciocan special; -pentru a obtine un unghi drept, se loveste cu partea ascutita a ciocanului sub un anumit unghi; -pentru a obtine fatete, se loveste cu un ciocan special; -aceste sparturi dau un efect special dalei, putand fi mai mici sau mai mari; CANAVA Etapa urmatoare consta in fixarea bucatilor taiate pe sevalet, in vederea pictarii lor. Sevaletul consta dintr-un cadru cu fundul de sticla, pe care au fost pictate(liniile) nervurile de plumb(obtinute la scara sau dupa carton cu un amestec de pudra neagra, guma arabica si apa). Liniile acestea trebuie sa fie de un negru intens. Dupa decapare, se formeaza cu grija panoul, pe un cadru de sticla, care se aseaza pe un sevalet.Plumbul este pictat cu negru pe fundul cadrului. Aceste linii folosesc atunci cand se lucreaza cu lumina in spatele sevaletului, pentru a obtine efectul real. 1. Se deseneaza nervurile de plumb. 2. Elementele de sticla sunt finisate, apoi asezate cu fata in jos. 3. Se introduce intre bucatile de sticla ceara fierbinte pentru a suda bucatile. 4. Amplasat impotriva luminii, se poate observa acum efectul real. In jurul panoului se trage un contur, tot negru, de 5 cm grosime. Inainte de a aseza bucatile de sticla, se curata bine fiecare bucata de sticla(de creta, grasime). Se foloseste pentru fixare ceara fierbinte. Se poate folosi si un plastic sau lut. Se pun cateva picaturi in colturi si se fixeaza bine, bucata cu bucata.

Apoi se ridica panoul, cu lumina in spate, pentru a-i observa luminozitatea, culorile, in ce ordine vor fi pictate sau pentru a vedea armonia lor. PICTURA Tehnicile sunt numeroase, dar ele folosesc mereu la a controla si schimba lumina filtrata. Nepictat, vitraliul prezinta deseori un efect confuz de stralucire si culoare. Prima data se picteaza umbrele, cu o pensula coada de -morun sau cu o pensula plata pentru stratul initial (grund).Pe acest grund se poate da cu pamatuful, rezultand o suprafata mata. Se poate da un aspect poansonat cu pensonul (aspect granulos).Grundul se poate subtia cu pensula cu par scurt. Detaliile sunt date cu pensonul, dupa carton. Pentru linii largi sau efecte de stropitura se foloseste un penson moale sau cel chinezesc. Unul din procedeele des folosite este (jupirea), inlaturarea grundului cu pensonul cu ac, pentru a lasa lumina sa treaca, in culori precise. Pentru a colora se foloseste un galben -auriu la final. Se picteaza cu un vernil inchis spre negru, trasaturile fetei, ale hainelor sau umbrele. Efectele date de pictura pe sticla merg de la liniile groase, uleioase ale sec 12 la cele subtile ale sec xv cu trasaturile fetei si detalii caracteristici, pana la trasaturile indraznete si cartile in domeniu ale sec nostru Prima etapa a picturii consta din trasarea liniilor principale ale subiectului pe sticla tinuta pe loc drept. Pentru a evita stersaturile, pentru a nu atinge cu mana pictura, pictorul se va ajuta de un suport pentru mana. In aceasta etapa, desenul reprezentandu-l pe Noe este facut (dreapta). Au fost desenate toate liniile negre pe acest desen. In acest vitraliu s-a pictat direct pe sticla, iar lumina face parte din vitraliu, dandu-I un efect special. Pictura conta-luminii urmeaza la randul ei. Sevaletul este fixat in picioare, se aplica un strat de grund, care poate fi punctat sau granulat. Detaliile pot fi adaugate cu o pensula tare sau se poate adauga un alt strat de vopsea. Bivolul si asinul din desen ne arata diferenta dintre primele trasaturi si adaugarea detaliilor. Sevaletul utilizat , este din podea pana in plafon. Cadrul si placa de sticla pe care se fixeaza vitraliul este suspendat cu o multime de sfori cu contragreutati. Montantii sevaletului sunt adesea asezati pe sine (metalice) pentru a-l putea deplasa in lateral. In general pictura este facuta dintr-un amestec de oxid de fier(bine macinat), pudra de sticla si borax ca fondant (liant). Pus la cuptor, ea se "sudeaza" de fata sticlei. Aceasta pudra, furnizata artistului va fi macinata inca o data, f bine, inainte de a se amesteca cu apa si guma arabica, pentru a se lipi de sticla. De exemplu se poate folosi o paleta si o bucata de sticla. Cel mai important dintre pensoane este pamatuful-cu par moale si lung (12 cm) de care ne servim la intinderea vopselei. Se utilizeaza gesturi largi usoare astfel incat numai varful pensulei sa fie umezit. Pamatuful se utilizeaza si pentru efectele de puncte(granulat) pe o vopsea care este in curs de intarire. Lumina si efectele pe care le da lumina sunt lucrurile cele mai importante care trebuiesc urmarite cu grija. Lumina si nu pictura joaca rolul principal. Astfel artistul poate modifica anumite trasaturi, linii, numai pentru a lasa lumina sa treaca. Sculele folosite pentru aceasta: -pensoane cu ac, ace din corn sau de os, pensule(folosite inainte la ulei). Pentru a da niste efecte speciale se pot folosi si alte materiale-hartie rulata, scame textile sau carton (hartie creponata). Se poate da pe sticla cu o grasime sau ceara pentru a obtine un efect de cascada, vopseaua alunecand. Hartia adeziva poate folosi si la umbre. Multi artisti prefera sa picteze pe sticla asezata pe un carton, cu bratul sprijinit pe un suport. Chiar si in pozitie verticala este folosit un suport pentru mana. Aceste suporturi previn accidentele si dau si un suport de odihnire a mainii. Trasaturile principale ale tabloului vor fi facute urmarind desenul plasat sub sticla, cu ajutorul unei solutii de acid acetic, care are proprietatea ca rezista la apa. Umbrele si nuantele pot fi pictate apoi pe stratul acid aplicat si cele doua uscate impreuna. Galbenul Argintiu Cand pictura este aproape terminata se trece la aplicarea galbenului argintiu(nitrat de argint), se intinde pe fata exterioara a sticlei albe. In timpul coacerii (uscarii) argintul actioneaza asupra sticlei si-i da o culoare galben-transparenta care poate fi de la galben-pal-lamiie la portocaliu deschis, dupa tipul de sticla, cantitatea de argint sau coacere(uscare).Pe sticla colorata se pot obtine efecte deosebite. Planul departat poate fi bleu-pal iar argintul sa fie copacii si iarba.

Galbenul de argint se amesteca cu apa si guma arabica la fel ca si pictura bruna, insa se foloseste o paleta de sticla pentru ca , compozitia sa chimica atacaa metalul. Din aceste motive artistul are si pensoane de unica folosinta. Argintul se aplica pe exteriorul sticlei pentru ca este rezistent la trecerea timpului. COACEREA Vitraliul fiind pictat, se coace in cuptor. Coacerea este operatia care consta in incalzirea sticlei astfel incat pictura si sticla sa fie lent legate impreuna. Operatiunea corecta va face ca vitraliul sa dureze, asemeni celor din Eviu Mediu. Pentru o coacere corecta cuptorul se incinge lent si progresiv pana la aprox 65o grade Celsius si mentinut aici cam 15 minute, dupa natura vitraliului. Apoi se raceste. La temperatura de coacere vitraliul se va vedea de un rosu mat, prezentand o suprafata usor lucioasa, pe care pictura va parea terna. Cel mai important lucru este determinarea timpului exact cand sticla si pictura sunt topite impreuna(unite). Daca temperatura cuptorului este prea ridicata sau daca vitraliul a fost incalzit pre mult timp, sticla va incepe sa se deformeze, trecand in topire. Artizanul abil isi va da seama de acest moment dintr-o privire sau folosind pyrometrul. Coptoarele pe vremuri erau facute din argila zidita pe o armatura de fier. Se incalzeau cu lemne de fag, de preferinta, care dau o flacara clara si puternica. Coptoarele moderne sunt incalzite cu gaz sau electric. Exista doua metode de coacere. Prima, asemanatoare cu cea a Evului Mediu, cuptorul este incalzit pana la temperatura de coacere, apoi se lasa cuptorul si vitraliul sa se raceasca lent. Metoda cea mai economa este coacerea continua. Vitraliu este incalzit mai intai intr-un compartiment special al cuptorului. Este copt apoi in cuptor, racit apoi intr-o camera de racire. Aceasta metoda permite coacerea vitraliului intr-o singura operatie insa ea necesiata atentie maxima. Trebuie sa fim foarete atenti ca nici un curent de aer rece sa nu atinga sticla fierbinte. Orice schimbare mai brusca de temperatura poate provoca "explozia" sticlei, adica o crapare a ei. Pentru coacere, vitraliul este plasat pe platouri de fier pe fundul carora s-a intins un strat de ipsos de Paris, avand grija ca aceasta sa fie perfect plan, pentru a oferi o suprafata unita. Umiditatea sau o punga de aer pe vitraliu pot avea efecte dezastroase. De asemeni ipsosul va fi total uscat si bine tasat. Ideal este de a coace separat diferitele soiuri de sticla. Nuantele "dure", cele care cer o coacere lunga, (verzi, bleu, violete sau rosii) sunt plasate pe un platou iar culorile "calme" (alb, galben), pe altul astfel incat coacerea sa fie reglata convenabil. In acelasi mod se va utiliza o coacere la temperatura inalta pentru trasaturile inchise si o coacere mai scurta si la temperatura mai mica pentru culori mate si parti umbrite. Pictura isi pierde consistenta la coacere, astfel incat numeroase parti ale vitraliului trebuiesc pictate din nou si din nou coapte pentru a obtine efectul dorit. Dar, cu cat se coace mai mult, cu atat sticla devine mai fragila si pericolul sa se sparga este mai mare. Fata, mainile si inscriptiile, care sunt coapte de mai multe ori, vor deveni mai fragile. Temperatura cuptorului poate in aceeasi masura sa alterneze culoarea vitraliului. Rubinul, de exemplu poate sa treaca in negru, dar o noua coacere ii va conferi culoarea initiala. Coaceri repetate sau prea puternice pot crapa vopseaua galbenului de argint. Cum acesta este de obicei aplicat pe suprafata sticlei, poate fi copt in acelasi timp cu ultimul strat de pictura. Dar, de preferinta, se coace separat, avand cea mai scurta din toate coacerile. MONTAREA STICLEI Panoul unui vitraliu este un ansamblu de elemente de sticla prinse prin baghete de plumb sau de ciment. Aceasta munca de ansamblare, care se face dupa coacere, este executaa de maestrul sticlar sau de diferiti artizani. Intai se aseaza in ordinea dorita bucatile de sticla. Se introduc cu grija baghetele de plumb, indoindu-se aripioarele. Vazuta in sectiune, o bagheta de plumb are forma unui H culcat. La partea de jos, sticla atinge nervura, care are exact grosimea trasata pe desen (de obicei 2 mm). Spatele plumbului (fundul), variaza ca grosime si forma, putand fi plat sau rotunjit, iar grosimea de la 3 la 30 mm. Se foloseste plumbul pentru ca este un material relativ ieftin, usor de prelucrat si in plus rezista la variatii de temperatura. Reteaua de vergele de plumb si fier armeaza vitraliul, facandu-l mai rezistent la

vant si ploaie. Pentru vitralii care trebuiesc armate mai serios se folosesc vergele de plumb cu insertiuni de otel. In vechime se incepea prinderea sticlei din mijlocul panoului, de la fata personajului principal, continuuand apoi inspre exterior. In prezent, se incepe din unul din cele doua colturi de jos. Se prind doua baghete de lemn in unghi drept. Apoi se prind baghetele lungi, pentru a elimina eventualele greseli. Plumbul se taie cu ajutorul unei dalte otelite. Dupa desen sau dupa carton, sticlarul aseaza primul element de sticla cu lovituri scurte, seci, date cu un cutit chituit, care are manerul ingreunat cu plumb. Se taie o bagheta de plumb de lungimea conturului bucatii de sticla, apoi se muleaza pe contur, prinzandu-se cu niste cuie cu floare mare. Bucatile de sticla vecine se monteaza si ele, si se taie o alta bucata de plumb, s.a.m.d. Fiecare imbinare este curatata, frecata cu seu sau rasina apoi sudata, de obicei cu un fier de sudat clasic. Dupa ce cele doua parti ale imbinarii au fost sudate, se intoarce panoul, rezemat pe o planseta astfel incat sticla sa nu se miste sau sparge. Celelalte scule folosite-clesti, rigle, echere, spatule(bucati de lemn sau os si care servesc la netezirea(anchiderea) si deschiderea baghetelor de plumb, inainte de a monta sticla. Daca, in mod accidental, o bucata de sticla a fost taiata prea mare, ea trebuie corectata pentru ca altfel intreg panoul va fi prea mare. Daca, invers, este prea mica, atunci se corecteaza adaugand umpluturi de plumb, pentru a nu iesi prea mic. Cateodata, pentru a modifica o culoare a unui element, este necesara o dublare a acesteia. Dublarea se va prinde cu o nervura mai mare sau prinsa separat si apoi sudata la locul ei. -prinderea sticlei consta in prinderea elementelor vitraliului in baghete de plumb. Aceasta operatie se realizeaza pe o masa de lemn, urmand desenul sau cartonul. -trebuie multa indemanare pentru a prinde bucati mai dificile, cum ar fi curcubeul dun desen; -se fixeaza mai intai, cu ajutorul unui echer, laturile panoului; -se prinde apoi plumbul la locul sau; -se introduce sticla in baghetele de plumb care o inconjoara; -cuiele tin totul la un loc; 1.Odata ce se aseaza la locul lor, baghetele sunt taiate la lungimea dorita. 2.Se tamponeaza plumbul cu manerul cutitului pentru a-l lipi de sticla. 3.Pentru a lipi plumbul de sticla si a deschide baghetele, se trece spatula peste si prin plumb. 4.Sticla dintre baghete trebuie sa atinga plumbul. 5.Inainte de a fi sudate, nodurile baghetelor sunt aplanate, curatate si frecate. Scule pentru plumbuit: -ciocan usor pentru a prinde cadrul in cuie; -cuie; -clesti pentru pliat plumbul cutitul de chituit, ascutit, pentru taiat plumbul; - cutit clestat pentru introducerea sticlei in plumb. CHITUIREA Panoul fiind sudat, etapa urmatoare este chituirea, executata cu ciment sau plastic rasinos. Aceasta operatie si materialele folosite sunt foarte dificile de manevrat, murdarind totul imprejur. Se foloseste un spatiu sub steasina sau bine aerat, unde curentii de aer vor ajuta la uscat. Chituirea asigura astuparea golurilor dintre sticla si plumb (etansare), asigurand fixarea sticlei(ca sa nu tremure) si impermeabilitatea vitraliului, pe langa rigiditate. Chituirea prezinta si un interes artistic, subliniind liniile de plumb. -se lucreaza cu ciment pentru astuparea golurilor dintre sticla si plumb. -dupa ce i se asigura o culoare gri-negru si se amesteca pana la consistenta normala, se varsa pe panou. -se apasa in toate golurile cu un pamatuf dur. -tot cu o pensula semi-dura se inlatura surplusul de material. -se finiseaza,atat timp cat cimentul mai este lichid inca.Cimentul de care nu ne vom folosi in cazul vitraliilor de calitate, se amesteca cu negru de fum si ulei de in. -dala de sticla, foarte curata, se aseaza pe suportul foarte curat;

-un cadru demontabil in jurul panoului asigura o matrita pentru a-l turna in plastic rasinos sau ciment. -cimentul se armeaza cu metal. -cimentul si plasticul se vor usca complet in 4 zile. -se sableaza pentru a-l finisa. ARMATURA Avind un vitraliu, el seamana cu velele unei corabii. Vitraliul vibreaza in vint asemanator cu pinzele corabiei, iar barele de plumb sunt ca fringhiile care tin pinzele.Sudarea legaturilor de plumb este ultima operatie care se realizeaza in atelier. Legaturile sunt din fir de cupru si au doua forme. Pe marginile panoului legaturile sunt sudate la o extremitate si cuplate cu legaturile panoului vecin. Mai tirziu, cind vitraliul va fi pus la locul lui, cele doua panouri se unesc. In centrul panoului legaturile sunt sudate de ramurile cablate de o alta bara de suport. Inainte de a desena cartonul am avut in vedere pozitia barelor si locul precis al plu,bului unde ar fi trebuit sudate legaturile. Acum, aceste puncte sunt curatate cu grija de ciment. Firele de cupru sunt taiate la dimensiunea dorita(12-15cm) si sunt acoperite cu sudura pe centru sau extremitati, apoi se sudeaza la imbinarea cu plumbul. Odata fixate legaturila, vitraliul este gata de montat. Legaturile simple sunt sudate pe cadrul panoului,iar legaturile duble sunt dudate in locurile unde trec barele de diviziune; Legaturile sunt cablate in jurul barelor. I n locul in care panourile se imbina, aripioarele panoului inferior sunt strinse si introduse in cel superior. In Franta se foloseste fier T la imbinarile intre panouri. La exteriorul vitraliului are rol de cadru intre panouri. Prinderea fierului T se face cu un alt fier U si o clema. Centrarea si inlocuirea panoului. PUNEREA IN OPERA Se verifica mai intii locul unde se va monta panoul; -Deseori este nevoie de un esafod(schela); -Se monteaza barele(rama) vitraliului, de obicei in interiorul constructiei, pentru a evita coroziunea si pentru a rezista la presiunea vintului (se foloseste cornier L) -Pentru a introduce vitraliul, se introduce mai intii intr-o parte, se centreaza apoi se fixeaza.(pentru asta una din laterale trebuie sa fie mai deplasata). Pentru prinderea panourilor de cornier sau T se foloseste un mastic. -Ultima operatie consta in cimentarea vitraliului, cu mastic sau ciment. Sticla lipita(aplicata) -elementele de sticla sunt aplicate, ca un colaj pe un suport de sticla. -colajul este asigurat de un plastic rasinos. -se suspenda ca niste panouri in fata unei surse luminoase.