TEMA 4.

FACTORII CE INFLUENȚEAZĂ LA FORMAREA VAlORII DE CONSUM A

MĂRFURILOR DIN STICLĂ

Scopul lucrării: studierea factorilor care contribue la formarea valorii consumiste a

mărfurilor din sticlă; acumularea deprinderilor de identificare a articolelor din sticlă, metodelor
de producere, decorare și elaborarea caracteristicii merceolgice.
Materiale: articole din sticlă obţinute prin diferite metode, tabele, albume, rigle.
Literatura: 1). Pumnea G., VodnarI. “Tehnologia industrială“. V.I., Bucureşti 1992,
pag.152-183.
2). Stanciu I., Nicolae D “Merceologie”, Bucureşti 1989, pag. 134-141.
3). Redeş Alexandru ş.a. „ Merceologia industrială”. Bucureşti, 2001, vol. II, cap II
Informație teoretică succintă
Sticla este un corp solid, amorf, transparent şi casant, care se obţine prin topirea la
temperaturi înalte (1 400—1 500°C) a unor substanţe anorganice.
1. MATERII PRIME
Materiile prime folosite la fabricarea sticlei se pot clasifica, după provenienţa lor, în:
— materii prime naturale (nisipul, piatra de var, feldspaţii);
— materii prime industriale (sodă, oxid de zinc, miniu de plumb, sulfat de sodiu etc.).
După rolul pe care-1 au în procesul de fabricaţie se clasifică în:
— vitrifianţi: nisipul, compuşii borului sînt materiale care din stare topită trec în stare
vîscoasă pînă la solidificare, fără a cristaliza, dînd transparenţa produsului;
— fondanţi: soda calcinată, potasa calcinată, sulfatul de sodiu, care au rolul de a
coborî temperatura de topire;
— stabilizanţi: calcarul, marmura, dolomita, barita, miniu de plumb dau sticlei
stabilitate, deoarece sticla, avînd un conţinut bogat în fondanţi alcalini, este atacată de apă;
— afinaţii: sulfatul de calciu, salpetru, arseniul, oxidul de amoniu, sulfatul de sodiu,
numiţi agenţi de limpezire, sînt substanţe solide, care adăugate compoziţiei de sticlă dau naştere,
în timpul topirii, unor gaze cu mare putere ascensorială, producînd o agitare a masei sticloase şi
o antrenare a celorlalte gaze degajate de unii componenţi;
— opacizanţi: criolita, fluorura de calciu, bioxidul de staniu, talcul, fosfatul de calciu,
silico-fluorura de sodiu au proprietatea de a da sticlei un aspect transllucid sau opac;
— coloranţi şi decoloranţi: oxidul de fier, oxidul de cobalt, oxidul de cupru, seleniuil,
trioxidul de arsen, oxidul de nichel, argintul, aurul. Coloranţii
sînt oxizi metalici, săruri metalice şi chiar metale cu ajutorul cărora sticla poate fi
colorată, parţial sau total; decoloranţii servesc la înlăturarea culorii galbene-verzui a sticlei date
de oxidul de fier care influenţează negativ asupra culorii ei.
2. COMPOZIŢIA STICLEI
Sticla este o soluţie solidă, casantă, anizotropă, transparentă, translucidă sau opacă, ce
rezultă prin topirea unui amestec de bioxid de siliciu cu diferiţi oxizi metalici, avînd sonoritate şi
o strălucire caracteristică. Prin încălzire, sticla se înmoaie treptat şi trece în stare fluidă, fără să
aibă punct de topire. La răcire, viscozitatea ei creşte pînă la completa solidificare.
Din punct de vedere chimic, sticla conţine oxizi alcalini (Na2O, K2O), oxizi alcalino-
pămîntoşi (CaO, MgO, BaO) şi oxizi acizi (SiO2, A12O3, B2O3), iar uneori şi oxizi metalici (ZnO,
CuO, Ag2O şi etc.).
De felul şi proporţia acestor oxizi depinde compoziţia chimică a sticlei şi utilizarea ei.
3. PROPRIETĂŢILE STICLEI
Proprietăţile cele mai importante ale sticlei care determină calitatea şi valoarea de
întrebuinţare a mărfurilor de sticlă sînt:
a. Masa specifică a sticlei variază cu compoziţia ei chimică şi este apropiată de suma
maselor specifice ale oxizilor ce o compun; oscilează între 2,2 şi 6,33 g/cm3. Cele mai grele
sticle sînt acelea care conţin plumb, bariu, tantal sau alte metale grele. Sticla de geamuri are
masa specifică de circa 2,6 g/cm3, cristalul ordinar de 3,3 g/cm3, flintul de circa 3,6 g/cm3,
cristalul greu peste 4 g/cm3, stras cu Ta 6,2 g/cm3.
b. Compactitatea. Sticla este considerată ca fiind un produs perfect com-pact, lipsit de
porozitate.
c. Proprietăţile termice. însuşirile ce caracterizează comportarea sticlei la temperatură se
numesc proprietăţi termice. Acestea sînt următoarele:
— Dilatarea, Sticla are un coeficient de dilatare mic.
— Conductibilitatea termică a sticlei este foarte redusă. Fiind rea conducătoare de
căldură, sticla se întrebuinţează ca izolator termic. Coeficientul de conductibilitate al diferitelor
varietăţi de sticlă este între 0,001 şi 0,002 cal/cm°C.s.
— Capacitatea calorica sau proprietatea sticlei de a înmagazina căldura este o
proprietate termică importantă, întrucît de ea depinde rezistenţa la variaţii bruşte de
temperatură. Căldura specifică a sticlei variază între 03OS şi 0,25 cal/g°C
— Stabilizarea termică. Conductibilitatea şi capacitatea calorică (căldura specifică) a
sticlei influenţează, în mod hotărîtor, stabilitatea termică, adică rezistenţa la şoc termic a
produselor din sticlă. Această proprietate a sticlei este direct proporţională cu conductibilitatea şi
invers proporţională cu dila-
tarea şi capacitatea calorică. Obiectele din sticlă cu pereţii subţiri sînt mai rezistente la
şoc termic decît cele cu pereţii groşi. Crăpăturile, fisurile şi ri-zele micşorează stabilitatea
termică. Rizele sînt fisuri fine în stratul superficial al obiectului de sticlă. De aceea, la
recepţionarea produselor de sticlă şi la stabilirea calităţii lor trebuie să se ţină seama de aceste
elemente.
d. Proprietăţile optice au o importanţă mare, astfel:
— Transparenţa se caracterizează prin coeficientul de transmisie al luminii. Cu cît acest
coeficient este mai mare, cu atît transparenţa pentru lumină este mai bună. Sticla obişnuită de
geamuri, cu grosimea de 2 mm, lasă să treacă 90%, reflectă 8% şi absoarbe 2% din fasciculul de
lumină ce cade pe suprafaţa ei. Unele varietăţi de sticlă sînt transparente şi pentru radiaţiile
ultraviolete, cum este sticla Uviol. Sticla obişnuită transmite parţial aceste radiaţii.
— Indicele de refracţie. Fiind mai densă decît aerul, sticla are şi însuşirea de a schimba
direcţia razelor de lumină ce pătrund în masa ei. Această proprietate, care se exprimă prin
indicele de refracţie, are deosebită importanţă, pentru sticla optică. Refracţia favorizează şi
aspectul plăcut al obiectelor de sticlă, întrucît sticla, cu indice de refracţie mai ridicat, prezintă un
luciu puternic. Astfel, cristalul cu un conţinut de 82o/ 0 are indicele de refracţie Pb. de 1,863, în
timp ce sticla obişnuită are indicele între 1,5 şi 1,6. Indicele de refracţie al diamantului este de
2,4.
e. Proprietăţile mecanice. Trăinicia obiectelor de sticlă depinde de proprietăţile
mecanice pe care aceasta le prezintă, şi anume: duritatea, rezistenţa la tracţiune şi compresiune,
elasticitatea, fragilitatea etc. Prin anumite tratamente, cum este călirea, unele din aceste
proprietăţi pot fi mult ameliorate.
Duritatea sticlei variază între 4,5 şi 7,5 în scara mineralogică. Este o proprietate
importantă, căci în timpul întrebuinţării obiectele pot suferi unele zgîrieturi, care le micşorează
rezistenţa mecanică şi termică, pe lîngă faptul că le strică aspectul. Oxizii alcalini, ca Na 2O şi
K2O, micşorează duritatea sticlei, în schimb oxizii alcalino-pămîntoşi, cum sînt MgO, BaO,
precum şi ZnO, măresc considerabil duritatea ei. Oxidul de plumb (Pb 3O4) micşorează duritatea.
De aceea, sticla optică bogată în plumb, se zgîrie uşor.
Rezistenţa la tracţiune a sticlei industriale variază între 4 şi 12 kg/cm 2. Această
proprietate influenţează favorabil rezistenţa la şoc termic a obiectelor de sticlă. Sticla polizată la
foc (ardere) prezintă o rezistenţă mai mare. Sticla călită are rezistenţa la tracţiune mărită de 4—6
ori faţă de cea necălită. Oxizii alcalino-pămîntoşi sporesc rezistenţa la tracţiune. Primul loc în
această privinţă îl ocupă CaO, urmat de BaO. Oxidul de plumb are efecte pozitive asupra
rezistenţei la tracţiune a sticlei.
Rezistenţa la compresiune este deosebit de importantă pentru sticla de construcţie, fiind
superioară granitului. Ea variază între 60 şi 160 kgf/mm 2, ajungînd pînă la 200 kgf/mm 2. Sticla
de geamuri are rezistenţa la compresiune de 90—95 kgf/mm2. Prezenţa SiO2, MgO şi A12O3
influenţează favorabil rezistenţa la compresiune, iar oxizii alcalini o micşorează. în general,
rezistenţa la compresiune a sticlei este de 15—16 ori mai mare decît rezistenţa la tracţiune.
Rezistenţa la încovoiere. Sticla de geamuri prezintă o rezistenţă la încovoiere de circa 6
kgf/mm2 pentru o probă de 10 cm lăţime. Această pro-
prietate este influenţată de aceiaşi componenţi ca şi celelalte proprietăţi mecanice care au
fost tratate mai sus.
Fragilitatea. Sticla este un material foarte fragil la temperatura obişnuită. Fragilitatea se
datoreşte, pe de o parte, caracterului mineral al sticlei, iar pe de altă parte, apariţiei în masa
produsului a unor puncte sau zone cu tensiuni interne. Sticla nu are proprietăţi plastice la
temperatura mediului ambiant. Corpurile care suportă deformaţie plastică la temperatura
ordinară, cum sînt metalele, nu prezintă fenomenul fragilităţii. Se deduce de aici că corpurile
fragile nu suportă deformaţii plastice; la aceste corpuri, limitele de elasticitate şi de rezistenţă
coincid.
f. Proprietăţile electrice. Sticla este întrebuinţată şi la confecţionarea unor izolatori
electrici, deoarece are o rezistivitate electrică remarcabilă (peste IO8 Ohmi).
Rezistivitatea sticlei este mult micşorată de umiditatea ce se poate condensa pe suprafaţa
ei şi depinde de oxizii pe care îi conţine. Oxizii metalelor alcaline micşorează, iar oxizii
metalelor alcalino-pămîntoase măresc rezistivitatea electrică a sticlei.
g. Proprietăţile chimice ale sticlei se definesc prin stabilitatea la apă, acizi, alcalii şi
săriiTi.
Sticla conţine un procent ridicat de oxizi alcalini, care sînt atacaţi de apă. Prin dizolvarea
acestor oxizi în apă rezultă hidroxizii respectivi, care, diso-ciindu-se în soluţia apoasă, continuă
să acţioneze asupra sticlei. Ca efect al acestui fenomen, sticla prezintă la suprafaţă un strat sau
pete mai puţin transparente ca restul suprafeţei neatacate, iar aspectul obiectelor de sticlă, ca
geamuri, căni, pahare, vaze de flori etc., se înrăutăţeşte.
Stabilitatea sticlei faţă de acţiunea apei se exprimă prin pierderea în masă raportată la 1
cm2 suprafaţă.
Dintre oxizii alcalini, oxidul de potasiu este mai stabil decît oxidul de sodiu. Stabilitatea
sticlei la acţiunea apei se poate mări prin ridicarea conţinutului *de SiO2 liber, prin adăugare de
A12O3, care favorizează formarea de alumino-silicaţi insolubili, prin mărirea conţinutului de
CaO, care formează silicat de calciu greu solubil, prin înlocuirea parţială a CaO cu MgO, care
formează produşi insolubili. Anhidrida borică măreşte stabilitatea la acţiunea apei pînă la un
conţinut de 12% B2O3. Peste această limită, stabilitatea la acţiunea apei va fi influenţată negativ
de B2O3.
 Sticla este atacată de acidul fluorhidric, dacă rămîne vreme îndelungată în contact la
temperaturi ridicate, acţiunea corosivă lasă urme.
PROCESUL TEHNOLOGIC DE OBŢINERE A „OBIECTELOR DIN STICLĂ
Fazele procesului de fabricaţie pentru obţinerea sticlei sînt următoarele:
a. Pregătirea materiei prime. Nisipul, care este principalul component al masei sticloase,
se usucă în cuptoare rotative şi se cerne pentru înlăturarea impurităţilor. Celelalte materii
prime: calcarul, feldspatul, dolomita, caolinul etc. se zdrobesc în concasoare şi se macină la
moară cu bile, apoi se cern.
b. Prepararea. După aceste operaţii preliminare, materiile prime se amestecă în
proporţiile stabilite prin reţete, pînă se ajunge la o perfectă omogenizare. De exemplu, pentru a
se obţine o sticlă albă se amestecă circa 62°/o nisip de calitatea I cu circa 23% sodă calcinată,
circa 14°/0 piatră de var şi lo/o alabastru.
c. Topirea se face în cuptoare cu creuzet (oale) sau cu bazine (vană) la temperaturi între
1 400 şi 1 500°C, obţinîndu-se o masă sticloasă. La cuptoare deosebim: zona de topire, zona de
limpezire, zona de răcire şi zona de lucru. Materia primă se introduce în zona de topire, iar masa
sticloasă rezultată se scoate din zona de lucru.
în zona de topire se produce procesul de topire la o temperatură de 1400—1450°C.
Pentru grăbirea procesului de topire se adaugă amestecului de materii prime 1—2o/o
fluorură de calciu. în zona de limpezire sau de afînare se petrece eliminarea gazelor' în care scop
temperatura se ridică la 1470°C. Dacă afînarea nu se face corect, atunci gazele rezultate (CO 2,
SO2, vapori de apă) rămîn în topitura de sticlă sub formă de bule, micşorînd rezistenţa obiectelor
şi dîndu-le un aspect neplăcut. Afînarea se face prin introducerea în cuptor a substanţelor de
afînare, care sînt volatile.
în zona de răcire are loc scăderea temperaturii (de la 1450°C la 900—1 000°C) cînd
topitura de sticlă devine vîscoasă şi are proprietatea de a fi plastică şi poate fi modelată. în zona
de lucru se scoate materialul pentru a fi prelucrat.

METODELE DE FORMARE A OBIECTELOR DIN STICLĂ

Cele mai întrebuinţate metode de fasonare sînt:
a. Presarea articolelor din sticlă, care se realizează cu ajutorul preselor manuale sau
automate. în formele acestora se introduce masa sticloasă, fiind apoi presată cu ajutorul unui
poanson. Prin presare se obţin obiecte din sticlă, cu pereţii groşi (circa 2—3 mrn) cu suprafaţa
interioară îngustă în partea de jos, de formă cilindrică sau prismatică.
b. Suflarea, care se face cu ajutorul ţevii sticlarului (o ţeava metalică lungă de 1,80—2
m). Se folosesc şi maşini semiautomate care îmbină lucrul manual cu cel mecanic, suflîndu-se
aer comprimat. La maşinile automate se întrebuinţează dispozitive mecanice. Prin metoda
suflării se fabrică o serie întreagă de articole, cum sînt buteliile pentru apă, vin, bare, borcane,
pahare.
c. Laminarea. Masa sticloasă este turnată pe o masă din oţel, pe care se egalizează cu
ajutorul unui valţ. Se foloseşte la fabricarea geamurilor şi oglirf-zilor.
d. Tragerea. Se face cu ajutorul maşinii de tras, cu care masa sticloasă este trasă sub
formă de bandă şi apoi trecută printre valţuri, obţinîndu-se materialul sticlos în formă de pînză,
care se taie şi se sortează după dimensiuni.
e. Turnarea. Pasta de sticlă se toarnă pe masa de fontă încălzită, apoi se netezeşte cu un
cilindru metalic, neted sau cu diferite desene ornamentale.
RECOACEREA OBIECTELOR FASONATE
Prin răcirea rapidă de la temperatura de prelucrare (600—1000°C) la temperatura
mediului înconjurător (20°C), în obiectele de sticlă apar tensiuni interne care provoacă fisurarea,
distrugerea lor. Aceasta se explică prin faptul că răcirea se produce mai rapid la exteriorul
obiectelor şi mai lent în interiorul lor. Ca urmare, suprafaţa exterioară se contractă, iar interiorul
rămîne în stare păstoasă. Pe măsura răcirii, masa interioară se contractă, exercitînd asupra
exteriorului o compresiune.
Apariţia tensiunilor interne se evită prin răcirea lentă a obiectelor d© sticlă. Această
răcire se face în cuptoare de recoacere tip tunele. Durata re-coacerii durează între 2 şi 7 ore.
FINISAREA PRODUSELOR DIN STICLĂ
Cuprinde operaţii menite să corecteze unele defecte apărute în fazele do fabricare şi să
facă obiectele de sticlă apte pentru întrebuinţare, precum şi operaţii de decorare.
a. Operaţiile de corectare sînt următoarele:
— Tăierea se execută cu ajutorul unor discuri din piatră abrazivă sau cu ajutorul flăcării.
Prin tăiere se elimină părţile de prisos ale articolului fabricat.
— Şlefuirea obiectelor din sticlă se aplică după tăiere cu scopul de a obţine suprafeţe
uniforme, netede. Se execută cu nisip fin sau alţi abrazivi.
— Rodarea se aplică numai obiectelor de laborator, pentru a asigura o etanşeitate
perfectă. Pentru aceasta, dopul se învîrteşte în gîtul sticlei în care s-a introdus o barbotină
abrazivă.
— Arderea este operaţia prin care se înlătură unele margini tăioase.
b. Operaţiile de decorare:
— Sculptarea se face cu ajutorul unor polizoare în dimensiuni sau la suprafaţă în formă
de linii drepte sau curbe, flori, frunze, fructe etc.
— Pictarea, argintarea sau aurirea, se face după natura culorilor întrebuinţate în două
feluri:
1) pictura prin decor rece, care constă în aplicarea pe obiectele de sticlă a unor vopsele
de ulei;
2) pictura prin decor care se obţine în mai multe feluri: pictura cu email, pictura cu
coloranţi de topire, pictura cu metale. Ea constă în aplicarea prin pensulare a emailurilor sau
aplicarea pe mărfurile din sticlă a unei pulberi foarte fine de aur sau argint.
— Matisarea sticlei. Operaţia prin care se ia sticlei transparenţa prin abrazivul cu nisip
sau prin acţiunea unei soluţii de acid fluorhidric.
— Opacizarea constă în introducerea în masa sticloasă a unei substanţe opacizante
(fosfat de calciu, fluorura de calciu sau criolet) care dă produselor o culoare albă-lăptoasă, cu
aspect de porţelan.
— Imprimarea se realizează cu ajutorul unor cilindri gravaţi, care imprimă modelul dorit
pe obiectul de sticlă.
— Gravarea este un mijloc de ornamentare, bazat pe acţiunea corosivă a acidului
fluorhidric asupra sticlei.
Verificarea cunoştinţelor.
1. Ce înțelegem noi prin sticlă?
2. Ce tipuri de sticlă cunoaşteţi ?
3. Care este formula generală a sticlei?
4. Ce oxizi pot întra în copozția sticlei?
5. Care materiale folosite la producerea sticlei sunt de bază și auxziliare?
6. Care sunt etapele obținerii masei sticloase?
7. Caracterizați principalele tipuri de sticlă folosite la obținerea articolelor de menaj.
8. Numiţi metodele de obţinere a articolelor din sticlă.
9. Numiţi metodele de decorare.
10.Cu ce scop se efectuează recoacerea și călirea articolelor din sticlă?

Lucrarea 1. Studierea principalelor tipuri de sticlă folosite la producerea articolelor de

menaj
În baza mostrelor de sticlă din laborator, de studiat principalele tipuri de sticlă folosite la
producerea articolelor de menaj, trăgînd o atenție deosebită la particularitățile specifice
prezentate în tabelul
Tabelul
Caracteristica principalelor tipuri de sticlă de menaj
Tipul Particularit Criteriile distinctive de bază Alte semne Sortimen
sticlei ățile distinctive tul de
compozi- bază a
ției articolelo
chimice r
Densi Refrac- Transpar
tatea, ția ența, %
g/сm3
Sticla Oxsidul de 2,2 Joasă Joasă Sunet scurt, Preponde
comună natriu+sili 1,512 (nuanțe nemelodios rent
(siliciu - ciu+ de veselă
calco- calciu culori) obținută
sodică) prin
presare
de uz
cotidian
Sticla Conținut 2,3 1,515 Mai Sunet scurt, Preponde
comună mai mare mare nemelodios rent
(calcar + de caliu veselă
caliu) obținută
prin
suflare
Sticla Nu mai 2,4 1,520- Mai mult Sunet Articole
semicristal puțin de 1,540 de 0,85 prelung presate
10% oxid
de plumb
Cristal Nu mai 2,9 1,545 0,87 Sunet Articole
ușor puțin de prelung decorativ
24% oxid și melodios
e, unicale
de plumb și în serii
mici,
obținute
prin
suflare
Cristal 30-32% 3,0 1,550 0,87-0,94 Sunet Articole
greu oxid de prelung decorativ
plumb și melodios e, unicale
și în serii
mici,
obținute
prin
suflare
Sticlă Conîinut Mai Joasă Nuanță Sunet scurt, Veselă
boratică mare de mică pronunțat nemelodios pentru
bor decît la ă de bucătărie
cristal culoare (cratițe,
verde etc.)
Sticla sital Centre de Mai Lipsește Opacă Sunet scurt, Veselă
cristalizare mare (asemănă nemelodios pentru
decît la toare cu preparare
cristal porțelanu a
l) bucatelor
și
deservire
a mesei
(inclusiv
e pentru
cuptoarel
e cu
micround
ă)
 După finalizarea lucrării este necesar de răspuns la următoarele întrebări:
1. Prin ce, se deosebește cristalul de sticla comună?
2. Care feluri de cristal se folosesc la producerea veselei de menaj?
3. Ce varietăți are sticla comună?
4. De ce sticla boratică se atribue la sticla specială ?
5.Ce înțelegem prin sital și care sunt semnele distinctive ale lui ?

Lucrarea2. Studierea metodelor de fasonare a articolelor din sticlă

În baza mostrelor de sticlă din laborator, de studiat metodele de fasonare a articolelor din
sticlă, ținînd cont de informația prezentată în tabelul - .
Тabelul
Caracteristica articolelor din sticlă obținute prin diferite metode de fasonare
Forma Grosimea Caracterul suprafeței Alte Metoda de
pereților criterii fasonare
1.Diametrul Groși (peste 2- Depinde de starea Desen de Presare
de sus este 3 mm) formei și prelucrările la formă,
mai mare sau adăugătoare (mai puțin lipsesc
egal cu cel de netedă cu luciu muchii
jos diminuat) ascuțite,
(forme simple) transparenț
ă redusă,
marcarea
de la
formă,
partea
dorsală
2.Articole cu Mijlocie Suprafață mai puțin Pe părțile Presare-
gît netedă laterale au suflare
urme de la
formă
3.Diversă Diferită Foarte netedă Diverse Suflare
metode de manuală
decorare
4.Diversă (mai Mică Pereții și fundul Decorarea Suflare
des pahare) răsuciți se mecanizată
efectuiază
pe articolul
gata
5.Diversă Mai des mare Foarte netedă Deseori Guten
 diferite
aplicații pe
suprafață
6.Diversă Diferită Foarte netedă Piciorușul Combinată
presat

După finalizarea lucrării este necesar de răspuns la următoarele întrebări

(folosind mostrele din laborator):
1. Care sunt semnele distinctive a articolelor presate?
2. Prin ce se caracterizează articolele presate?
3. Care sunt semnele distinctive a articolelor obținute prin:
а) suflare manuală?
б) suflare mecanizată?
в) metoda combinată?
4. Care sunt semnele distinctive a articolelor obținute prin metoda guten?
 Lucrarea 3. Studierea coloranților folosiși la producerea articolelor din sticlă
Folosind datele din tabelul- și mostrele din laborator de studiat coloranții sticlei.
Tabelul -
Caracteristica coloranților sticlei
№ Culoarea sticlei Colorantul

d/o Compoziția Cantitatea, %

1 Roz (тепло вая Selen 0,1

наводка)
2 Liliaciu (violet deschis) Selen+cobalt 0,1 +0,0013
(теп ловая наводка)
3 Verde de smarald хромпик +Sulfatul de 0,04 + 0,06
cupru
4 Albastru turcesc (de Sulfatul de cupru 0,4
turcoză)
5 Lămîe Ceriu+titan 1,5 + 4,5
6 Galben-auriu Ceriu+titan 1,2-2,4 + 3,6-4,8
7 Volet deschis Neodim 1,5-2,0
8 Roșu (rubin de selen) Selen+sulfat de cadmiu 0,5 + 1,3

După finalizarea lucrării este necesar de răspuns la următoarele întrebări :

1. Cum se clasifică coloranții sticlei?
2. Care colorant de bază se atribue la coloidal - dispersic ?
3. Ce înțelegem prin prelucrarea termică a articolelor de sticlă.
4. Care coloranți se atribue la (de arătat pe mostre):
а) moleculari?
б) moleculari rar pămîntoși?

1. După compoziţia chimică sticla se divizează în sticlă comună şi sticlă cristal.

Studiaţi proprietăţile lor
Tabela 1.
Proprietăţile sticlei.
Nr. Proprietăţile Sticlă comună Sticlă cristal
1. Culoarea (se Poate avea nuanţe albăstrie
determină pe o surse albăstrie,
foaie de hîrtie galbene, verzui.
albă)
2. Transparentă transparentă transparentă
translucidă, mată
3. Duritatea 4,5-6,5 5,0-7,0
4. Caracterul netedă netedă,
suprafeţei lucioasă
polizată
 5. Sunetul la lovire scurt Prelung,
melodios

Studiaţi tipurile de sticlă şi rezultatele lucrării notaţi în tabel:

Nr. Tipul de sticlă Proprietăţile
1 2 3

Lucrarea 2. Determinarea metodelor de obţinere a articolelor din sticlă.

După examinarea exterioară, determinaţi caracteristicile specifice pentru fiecare metodă
de obţinere.
Presarea se efectuiază mecanic. Se obţin produse din sticlă masive sau cu pereţi groşi
(peste 2-3 mm), cu adîncime mică şi suprafaţă interioară de formă cilindrică, prismatică sau
îngustată în partea de jos . Desenul este format de matriţă şi este mai puţin reliefat, nu are faţete
şi tăieturi adîncite, suprafaţa este mai puţin netedă. Se produc din sticlă colorată sau incoloră
dar nici odată prin suprapunere.
Prin suflare-presare se produc articole butelii, borcane, clondire. Obiectele, au de obicei
un gît bine reliefat, diametrul de sus e mai mic decît cel de jos. Desenul este reliefat, se observă
urme de la matriţă.
Prin metoda de suflare articolele se deosebesc prin pereţi subţiri, de diferite forme.

Lucrarea 3. Studierea metodelor de decorare a articolelor din sticlă.

Decorul se realizează la cald şi la rece.
Decorul la cald se realizează cu fire sau bucăţi de sticlă colorată, prin suprapunere sau
întroducerea în materia primă a unui colorant, de la matriţe.
Decorul la rece se realizează mecanic, chimic sau manual.
Prin şlefuire se obţin combinaţii de desene plate, linii pe suprafaţa articolelor, desenul
este mat.
La tăierea faţetelor suprafaţa este acoperită tăieturi profunde şi înguste de diferite forme
şi adîncimi. Liniile feţelor se intersectează în diferite locuri şi au formă de flori, plase, etc.
Gravarea se efectuiază cu nisip. Suprafaţa obiectului se acoperă cu un şablon pe care este
decupat un desen oarecare. Cu ajutorul unei instalaţii de aer comprimat se suflă prin presiune
nisipul, care roade sticla în porţiunile descoperite, obţinîndu-se desenul respectiv cu aspect mat.
Decorul obţinut pe cale chimică. Decorul este realizat cu ajutorul acidului fluorhidric.
Înainte de decor obiectele se întroduc într-o baie de ciară topită, parafină, colofoniu şi altele. Cu
ajutorul unui ac sau cu pantograful se desenează pe această ceară desenul. Apoi obiectul se
întroduce în baia de acizi. Suprafeţele sticlei neacoperite cu ceară şi care reprezintă desenul sînt
atacate de acid. Metoda este întrebuinţată deseori la articolele cu sticla suprapuse.
Rezultatele studierii metodelor de obţinere şi de decorare a articolelor din sticlă notaţile
în tabel.
Nr. Denumirea Tipul Modul de Dimensiunele Metoda
d/o produsului masei obţinere de
sticloase decor
Diamet volumul
-rul
1 2 3 4 5 6 7

Lucrarea 4. Determinarea stabilităţii termice a articolelor din sticlă.

Pentru determinarea stabilităţii termice a articolelor de sticlă cu termorezistenţă pînă la
900C se foloseşte metoda A, iar pentru cele cu termorezistenţă mai înaltă de 900 C – metoda B.
Metoda A.
Pentru verificarea termorezistenţei se iau nu mai puţin de 10 unităţi din lotul de articole
examinate.
Articolele se aranjează cu precauţie într-un coş sau plasă metalică şi se întroduc într-un
rezervor cu apă fierbinte ( 90 – 950 C ) în aşa fel ca obiectele să fie acoperite cu apă minimum 5
cm. Durata prelucrării termice se determină reeşind din calculele: 1,5 minute la 1 mm de grosime
al articolului examinat, dar nu mai puţin de 10 minute. Apoi coşul cu mostrele se întroduce într
– un rezervor cu apă rece ( 50 – 270 C ) pe 30 –40 secunde.
Rezultatele experimentului se determină prin examenul organoleptic.
Metoda B.
Metoda B se deosebeşte de metoda A prin faptul, că articolele examinate se prelucrării se
calculează reeşind din 6 minute la 1 mm de grosime al pereţilor obiectului, dar nu mai puţin de 15
min.
Apoi coşul cu mostre se întroduce într – un vas cu apă curgătoare cu temperatura nu
prelucrează termic în cuptoare electrice cu temperatura 1250 – 1350 C . Durata mai înaltă de 150
C.
Rezultatele experimentării se consideră satisfăcătoare, dacă 99 % din toate mostrele au
rezistat devierilor de temperatură fără distrugeri.

Lucrarea 5. Determinarea stabilităţii chimice a sticlei.

Stabilitatea sticlei ( utilizată pentru obţinere articolelor de menaj) la acţiunea soluţiilor de
acizi, baze, săruri şi a detergenţilor este unul din indicii importanţi ce influenţează proprietăţile
estetice şi siguranţa în exploatare a articolelor.
 În calitate de reactive pentru verificarea stabilităţii chimice a sticlei se folosesc: soluţie
HCL de 20 %, soluţie de 1 –3 % acid acetic sau acid citric, soluţie de 0,4 n de bază alcalină sau
sodă calcinată. Tipului reactivelor utilizate şi temperatura tratării vor depinde de domeniul de
utilizare şi condiţiile de exploatare a sticlei.
Toate tipurile de sticlă utilizate la producerea veselei de sticlă trebuie să fie rezistente la
acţiunea soluţiilor de NaCO3 şi Na3HPO4 la temperatura de fierbere. Aceste substanţe intră în
componenţa multor preparate folosite la spălarea mecanizată a veselei.
Stabilitatea chimică a sticlei (la acţiunea acizilor ) utilizată la producerea articolelor pentru
păstrarea lichidelor reci ( apă, sucuri, băuturi alcoolice, etc) se verifică la temperatura 20 0 C,
durata prelucrării fiind îndelungată ( pînă la 10 zile). Astfel, condiţiile pentru verificarea
stabilităţii chimice a diferitor tipuri de sticlă sunt foarte variate şi în cazul lucrărilor de laborator
concrete profesorul va indica reactivii şi concentraţiile lor, temperatura şi durata prelucrării cu
agentul chimic.
După prelucrarea chimică articolele de sticlă vor fi spălate cu apă distilată (fierbinte sau
rece ) şi alcool etilic, uscate pînă la masa constantă în exicator şi cîntărite.
După cantitatea pierderilor exprimate în grame recalculate la 1 dm2 de sticlă se determină
stabilitatea sticlei la acţiunea reactivului dat.
Verificarea cunoştinţelor.
1. Numiţi proprietăţile sticlei.
2. Ce tipuri de sticlă cunoaşteţi ?
3. Numiţi metodele de obţinere a articolelor din sticlă.
4. Numiţi metodele de decor.
5. Caracterizaţi metodele de determinare a rezistenţei termice a articolelor din sticlă.
6. Caracterizaţi metoda de determinare a stabilităţii chimice a sticlei.