STICLA COMUNA

Descrierea materiilor prime si auxiliare

Materii prime:
Vitrifianţii: oxizi acizi cu rol principal în obţinerea sticlei. Dioxidul de siliciu (SiO2) sau nisipul. Este
constituentul de bază al sticlei.
Fondanţii : oxizi ai metalelor alcaline : oxid de sodiu, oxid de potasiu, oxid de litiu.
Stabilizanţii: oxizii metalelor alcalino-pamantoase si ai metalelor grele – oxid de calciu, oxid de
magneziu, oxid de zinc, oxid de plumb, oxid de bariu.
Cioburile de sticlă se folosesc în proporţie de 15-30% şi sunt acelea care rezultă din procesul tehnologic.
Ele reprezintă sticla gata elaborată, având toţi componenţii oxidici în proporţiile necesare şi înglobând o
mare cantitate de energie necesară reacţiilor ce au loc la formarea sticlei.

Materii auxiliare
Afinanţii au rolul de a limpezi masa sticloasă de gaze rezultate din reacţii, pentru a micşora sau elimina
defectele din produsele finite produse de bule. Ca afinanţi se folosesc: trioxidul de arseniu, azotatul de
sodiu azotatul de potasiu , sulfatul de sodiu şi sulfatul de calciu.
Decoloranţii. magneziu, amestec de trioxid de arsen si azotat de sodium, dioxid de mangan, compusi ai
seleniului.
Colorantii : moleculari: oxizi ai diferitelor metale care se mentin in masa sticle sub forma ionilor (cupru-
albastru celest si turcoaz, cobalt-albastru inchis, fier si crom-verde, uranium-galben, mangan-purpuriu sau
roz) si coloidali: metale dizolvate in sticla (aur coloidal, argint coloidal, selenium coloidal).

Proprietati

1.Proprietati mecanice:
Duritatea este importanta atât in timpul utilizarii, cand este supusa operatiilor de zgariere, afectandu-se
aspectul si rezistenta mecanica, cat si in timpul prelucrarii. Este curpinsa intre 6-7 pe scara Mohs.
Rezistenta la tractiune a sticlei obisnuite este de 30-100 N/mm², in schimb rezistenta la compresiune
este de 500-2000 N/mm², ceea ce inseamna ca este mult mai mare fata de a altor materiale.
2.Proprietati fizice
Stabilitatea termica reprezinta capacitatea sticlei de a rezista la variatii mari si rapide de temperatura,
fara sa se distruga. La produsele din sticla de cuart aceasta este marita de 3 ori.
Masa specifica variaza intre limite largi, de la 2-8 g/cm³ in funcţie de compozitia chimica si de viteza
de racire.
3.Proprietati chimice
Apa si acizii reactioneaza cu compusii bazici ai sticlei , pe cand solutiile alcaline solubilizeaza intreaga
masa a sticlei . Prin contactul cu apa suprafata sticlei se voaleaza.
 Fazele principale in obtinerea obiectelor din sticla

1.Recepţia materiilor prime şi auxiliare

2.Dozarea materialelor prime şi auxiliare

3.Topirea amestecului de materii prime

4.Fasonarea sticlei---- Suflare

5.Recoacerea produselor fasonate

6.Finisarea produselor din sticlă

Fasonarea sticlei prin suflare

Pentru a sufla sticla, suflatorul scufunda capatul unei tevi ce contine sticla topita, in cuptor,
incalzind-o la o temperatura ce depaseste adesea 1200 grade celsius. Teava este rotita pana cand o
cantitate suficienta de sticla se acumuleaza la capatul ei, apoi este retrasa. Prin suflara in teava, suflatorul
poate da forma sticlei. Odata ce prima sticla este obtinuta, cunoscuta de asemenea si sub denumirea de
strat de suport, suflarea continua cu urmatoarele 2 pana la 6 straturi de sticla colorata. Cel de-al doilea
strat, dupa stratul de suport este unul colorat. Al treilea strat este realizat din sticla clara, iar urmatoarele
sunt colorate si se aseaza unul dupa altul spre exterior. Pentru a controla temperatura sticlei, este necesara
multa pricepere, in procesul de suprapunere a straturilor.

Finisarea produselor din sticla

Urmatorea faza presupune taierea calotei si slefuirea articolului, indepartand toate asperitatile
nedorite rezultate din procesul de suflare. Odata ce obiectul este slefuit, incepe faza de pictare. Toate
picturile sunt realizate manual si includ o serie de pasi succesivi: marcarea, desenarea modelului,
acoperirea sticlei cu un strat protector pe zona deja pictata pentru o proteja de acizii in care sticla urmeaza
a fi scufundata.
Cand pictura este acoperita de stratul protector, obiectul este scufundat in baia de acid care va ataca numai
sticla, nu si zona protejata. Pot fi obtinute diferite nuante in functie de timpul in care obiectul este expus la
acid. Urmatorul pas presupune incrustarea obiectului si pulverizarea cu nisip pentru a obtine o suprafata
uniforma. Ultimul proces consta din slefuirea chimica care este realizata pentru a schimba transparenta
obiectului, oferindu-i un aspect pal.