CAPITOLUL VI

BAZELE ORGANIZĂRII PRODUCŢIEI ÎN FLUX

6.1 Metode de organizare a execuţiei proceselor de construcţie.

Organizarea execuţiei proceselor simple sau complexe, respectiv alegerea

metodelor de execuţie, implică cunoaşterea succesiunii în care acestea se pot
desfăşura, ţinând cont de intercondiţionările tehnologice şi organizatorice, de
necesitatea asigurării fronturilor de lucru, de duratele de execuţie, de forţa de
muncă şi dotarea existentă, de amplasament etc.
Respectarea acestei multitudini de condiţii impune împărţirea construcţiei în
sectoare de lucru care să necesite volume de muncă egale sau inegale. Se
recomandă însă ca sectoarele de muncă să necesite aproximativ acelaşi volum de
muncă adică să fie egale. Numărul de sectoare este de dorit să fie cât mai mare, în
limitele raţionale.
Pentru ca execuţia proceselor să se desfăşoare în cele mai convenabile
condiţii, înainte de organizarea proceselor se selectează procedeele, metodele
tehnologice, mecanismele, utilajele, dispozitivele, formaţiile de lucru etc.
Prin metodă de organizare a execuţiei proceselor de construcţii – montaj se
defineşte o anumită modalitate de dispunere şi desfăşurare în timp şi spaţiu a
proceselor legate de realizarea unui obiect de construcţie sau a unei părţi a
acestuia: ansamblu, subansamblu, articol.
Există trei metode de organizare a execuţiei proceselor de construcţie:
- metoda succesivă de execuţie a proceselor;
- metoda în paralel de execuţie a proceselor;
- metoda în flux de execuţie a proceselor.
Realizarea unui obiect de construcţie nu este rezultatul aplicării numai a
uneia din aceste metode. Datorită complexităţii unui obiect de construcţii, pentru
realizarea diferitelor ansamble, subansamble şi elemente, la proiectarea organizării
se pot aplica toate cele trei metode în funcţie de condiţionările tehnologice,
organizatorice, etc.

6.2 Legile şi principiile organizării proceselor de construcţii - montaj în timp şi

spaţiu.

In sectoarele de activitate cu flux discontinuu în cadrul cărora se încadrează

şi lucrările de construcţii - montaj, organizarea şi conducerea proceselor de
construcţie sunt subordonate unor legi şi principii specifice, a căror cunoaştere şi
însuşire permite desfăşurarea optimă a activităţii.
Legile şi principiile organizării proceselor specifice domeniului de
construcţie sunt:
- Legea de bază a organizării proceselor de producţie în spaţiu şi timp, în
conformitate cu succesiunea operaţiilor aferente procesului tehnologic de ansamblu
sau individual, după caz;
- Legea concordanţei dintre conţinutul şi caracteristica tipologică a procesului de
producţie (individual, în serie) şi formele de organizare ale procesului de
producţie;

Legea de bază a organizării proceselor de producţie în spaţiu şi timp,

exprimă cerinţa obiectivă pentru ca planul întreprinderii de organizare spaţială şi
zonare a întregului proces de construcţie să fie elaborat pe baza unui proiect
tehnologic de ansamblu, fundamentat ştiinţific, care să asigure succesiunea optimă
a stadiilor de lucru, înlănţuirea logică a tuturor proceselor organizatorice şi
tehnologice.

Legea concordanţei dintre conţinutul şi caracteristica tipologică a

procesului de construcţie (individual, în serie) şi formele de organizare ale
procesului de producţie exprimă caracterul obiectiv şi necesar al concordanţei
dintre conţinutul şi trăsăturile procesului de construcţie, respectiv dintre
caracteristica tipologică a acestuia şi forma de organizare. Astfel, fiecărui tip
predominant de producţiei (individual, masă, serie) îi corespund metode specifice
de organizare şi planificare a producţiei. Cerinţele de bază ale acestei legi impun
asigurarea proporţiilor obiective necesare în desfăşurarea proceselor de producţie
în timp şi spaţiu. Un exemplu îl constituie chiar organizarea şi obiectul de
activitate al întreprinderii (firmei) de construcţie, organigrama şi gradul de
competenţă al specialiştilor, stabilirea numărului maxim de personal, calificarea
muncitorilor.
Principiile de bază care permit luarea în considerare la organizarea şi
desfăşurarea proceselor de producţie în timp şi spaţiu ale cerinţelor acestei legi
sunt: principiul proporţionalităţii; principiul paralelismului; principiul
ritmicităţii şi principiul continuităţii.
Principiul proporţionalităţii se aplică diferenţiat, predominant în funcţie de
particularităţile sistemului de producţie (individual, de masă), în condiţiile
activităţii de construcţii, este vorba de cele mai multe ori de caracterul individual al
muncii şi de serie mică.
Principiul paralelismului exprimă o cerinţă obiectivă a organizării producţiei
în timp şi spaţiu şi care constă în îmbinarea şi conlucrarea resurselor concurente în
cadrul procesului de producţie sau a unei game de procese de producţie ce prezintă
un grad relativ mare de similitudine. Aşadar, pe un front de lucru larg, în mod
simultan se pot desfăşura simultan mai multe faze sau operaţii, după caz ale
procesului de producţie. Există practic trei forme de organizare: succesivă, paralelă
şi mixtă care prezintă forme specifice ale aplicării principiului paralelismului.
 6.3 Metoda succesivă de execuţie a proceselor de construcţie.

Metoda succesivă de execuţie a proceselor de construcţie propune o astfel de

dispunere şi desfăşurare în timp şi spaţiu, încât la un moment dat pe şantier se
execută un singur proces pe un sector bine determinat.
Organizarea succesivă este una din formele specifice de îmbinare raţională a
resurselor materiale cu resursele umane în cadrul procesului de muncă specific
lucrărilor de construcţii – montaj, şi care face posibilă circulaţia obiectelor muncii
în procesul de construcţie pe sectoare întregi. Transmiterea (predarea) sectorului
precedent şi începerea proceselor pe sectorul următor (i + 1) are loc numai după ce
a fost terminată efectuarea tuturor fazelor în cadrul sectorului precedent “i”.
Număr sectoare

Perioade de timp

N –1

t t t t t t

Fig. 6.1
Metoda succesivă de execuţie a proceselor.

r
Td
Fig. 6.2
Perioada totală de timp la execuţia proceselor prin metoda succesivă.

Td = t x n; r = R/Td (6.1)
N – numărul de sectoare.
r – nivelul de întrebuinţare a resurselor.
 Metoda succesivă presupune că noi vom executa procesele de execuţie pe
rând unul după altul. Durata totală de realizare a construcţiei (Td) va fi maximă.
Nivelul de întrebuinţare a resurselor (r) va fi minimă. R – cantitatea de resurse pe
toată durata de construcţie. Fiecare tip de resurse va participa la construcţie o
perioadă de timp redusă, de exemplu mecanismele şi utilajele pentru execuţia
lucrărilor de terasamente.
Aplicarea acestei metode (succesivă) de execuţie a proceselor de construcţie,
are următoarele avantaje:
- prezenţa unui număr redus de muncitori pe şantier, ceea ce determină reducerea
la minim a construcţiilor de organizare de şantier cu caracter social (cazare,
vestiare, săli de mese, etc.);
- intensitatea consumului de resurse (asimilat cu consumul zilnic) este redusă,
ceea ce determină reducerea la minim a mijloacelor de transport şi a
construcţiilor pentru depozitarea materialelor;
- procesele sunt uşor de organizat, condus şi urmărit;
- sectoarele se finalizează rapid şi la intervale regulate de timp, ceea ce asigură
ritmicitatea producţiei.
Aplicarea acestei metode are şi următoarele dezavantaje:
- durata totală de execuţie a construcţiei (Td) este foarte mare;
- nu se asigură principiul fundamental în organizarea execuţiei proceselor,
continuitatea. Întreruperile mari în activitatea fiecărei formaţii de lucru, între
terminarea unui proces pe un sector şi începutul procesului pe sectorul următor
şi implicit staţionarea utilajelor cu care sunt dotate respectivele formaţii de
lucru, se concretizează în cheltuieli neproductive. Acest dezavantaj este atât de
mare (esenţial), încât această metodă devine practic inacceptabilă.
Organizarea execuţiei proceselor prin metoda succesivă rămâne de reţinut ca
posibilitate de folosire, mai ales, în cazul lucrărilor izolate unde se întâmpină
dificultăţi cu recrutarea forţei de muncă, aprovizionarea cu materiale şi termenul de
punere în funcţiune a obiectivului permite o durată mare de execuţie. Adaptarea
acestei metode se va face în funcţie de condiţiile concrete de execuţie care impun
restricţii la desfăşurarea în timp şi în spaţiu a proceselor.
 6.4 Metoda în paralel de execuţie a proceselor de construcţie.

Caracteristic pentru această metodă este faptul că prevede o asemenea

dispunere şi desfăşurare în timp şi spaţiu încât un număr de formaţii de lucru egal
cu numărul sectoarelor execută concomitent procesele pe aceste pe aceste sectoare.
La limită, putem vorbi de metodă în paralel dacă dispune de cel puţin două formaţii
de lucru care să-şi desfăşoare activitatea în acelaşi timp, pe sectoare diferite.
Număr sectoare

Perioade de timp

N –1

1
Timp
Td = t
Fig. 6.3
Metoda în paralel de execuţie a proceselor.
Număr sectoare

Perioade de timp

RN0

rN-1

r4 R=rxN
r – consum de resurse pe sector;
r3 n – număr sector

r2

r1
Timp
Td
Fig. 6.4
Consumul de resurse pentru metoda în paralel de execuţie a proceselor.
 Deci, metoda în paralel de execuţie a proceselor presupune că execuţia
lucrărilor începe şi se termină în acelaşi timp la N sectoare de execuţie. Durata de
construcţie va fi minimă Td = T. Consumul de resurse va creşte de N ori R = r x N.
După cum se vede din ciclogramele de mai sus, pe şantier sunt prezenţi un
număr considerabil de muncitori. Prezenţa acestor formaţii de muncitori presupune
asigurarea aprovizionării cu materiale şi utilaje, în cantităţi corespunzătoare, care
să permită desfăşurarea activităţii acestor formaţii.
Avantajul esenţial al acestei metode de organizare este reducerea la
maximum a duratei de execuţie.
Acest avantaj, este însă limitat considerabil de următoarele dezavantaje:
- necesită zonă de lucru totală (execuţia lucrărilor cu formaţiile respective
concomitent pe toate sectoarele este condiţionată de aceasta, fără de care nu se
poate aplica);
- necesită un număr foarte mare de muncitori, cât şi concentrări mari de materiale
şi utilaje (care nu întotdeauna pot fi asigurate);
- cheltuieli considerabile pentru construcţii provizorii, social – administrative,
depozite, magazii, etc.;
- organizarea, coordonarea, urmărirea lucrărilor este foarte dificilă.
 Nivelul modern de organizare şi execuţie a lucrărilor de construcţii – montaj
nu permite folosirea în formă pură (integrată) a uneia din metodele analizate
anterior (metoda succesivă, metoda în paralel), deoarece, resursele întreprinderilor
(firmelor) de construcţii – montaj sunt limitate şi cer o utilizare cât mai uniformă.

6.5 Metoda în flux de execuţie a proceselor de construcţie.

Examinând cele două metode (metoda succesivă de execuţie a proceselor şi

metoda în paralel de execuţie a proceselor) prezentate anterior, se constată că ele
se situează pe poziţii diametral opuse, ca mod de concepţie a dispunerii şi
desfăşurării în timp şi în spaţiu de execuţie a lucrărilor. Acest studiu ne conduce la
ideea că situaţia optimă se găseşte la mijloc, adică metoda în flux combină
avantajele şi elimină pe cât posibil dezavantajele metodei succesive şi a metodei în
paralel.
În principiu, metoda în flux constă în conceperea unei dispuneri şi
desfăşurări proceselor în timp şi spaţiu astfel încât formaţiile de muncitori
specializate trec succesiv de pe un sector pe altul, fiecare formaţie executând un
proces pe un sector, creează front de lucru pentru formaţia care execută procesul
următor.
Număr sectoare

Perioade de timp
1 2 3 4 5 6 7 8
N

N –1

1
T
tl tl tl tl tl tl tl tl tl-constant,
ritmul
T = tl (N + n-i) lanţului

Fig. 6.5
Metoda în flux de execuţie a proceselor.

Număr de muncitori
(resurse)
Perioade de timp
1 2 3 4 5 6 7 8
30

25
maximum
20

15

10

5 r
T
tl tl tl tl tl tl tl tl tl-constant,
ritmul
lanţului.
Fig. 6.6
Necesarul de resurse pentru metoda în flux de execuţie a proceselor.
 Folosind această metodă (metoda de execuţie a proceselor în flux),
construcţia se divizează în n procese, la care, procesele omogene se execută
succesiv, iar cele neomogene – în paralel.
Durata totală de execuţie divizată în n procese, va fi mai lungă decât la
metoda în paralel, dar mai scurtă decât la metoda succesivă de execuţie a
proceselor. Intensitatea consumului de resurse va fi mai mare decât la metoda
succesivă şi mai mică decât la metoda în paralel de execuţie a proceselor de
construcţii – montaj.
Metoda în flux se caracterizează prin următoarele aspecte:
- divizarea lucrărilor în procese componente în concordanţă cu specialitatea şi
calificarea executanţilor;
- divizarea frontului de lucru în sectoare şi porţiuni, precum şi crearea condiţiilor
necesare de lucru executanţilor;
- suprapunerea maximă în timp a proceselor.
Metoda în flux de execuţie a proceselor asigură consum uniform de resurse
şi ritmicitatea producţiei de construcţii.
Organizarea lucrărilor în flux creează condiţii favorabile de lucru
subantreprenorilor, furnizorilor de materiale, organizaţiilor de transport şi de
aprovizionare tehnico – materială.
 La execuţia proceselor prin această metodă (metoda în flux), împărţirea în
sectoare nu este o simplă demarcaţie în planşe sau pe teren, ci este impusă de
condiţionări organizatorice şi tehnologice foarte complexe, la rândul său
delimitarea sectoarelor determină în mod hotărâtor variaţii ale ritmului de lucru
(datorită variaţiei volumelor de lucrări) ceea ce face ca, coordonarea în timp şi
spaţiu a activităţii formaţiilor de muncitori să fie dificilă.

6.6.1 Principii de bază pentru organizarea producţiei în flux.

Obiectivul proiectării producţiei în flux, constă în determinarea unor

parametri, datorită cărora durata de execuţie a obiectului să se afle în limitele celei
normate (sau contractuale), şi totodată consumul de resurse să fie distribuit
uniform.
Aplicarea metodei în flux pentru organizarea execuţiei proceselor de
construcţie se bazează pe următoarele principii, exprimate în modul cel mai
general:
- depistarea obiectelor asemănătoare (similare) după volum, soluţii constructive
şi tehnologice;
- divizarea obiectului de construcţie în lucrări separate, egale sau multiple după
volumul de muncă;
- stabilirea succesivităţii tehnologice şi comasarea lucrărilor intercondiţionate
într-un flux sincronizat;
- repartizarea anumitor lucrări după formaţiunile de muncă, stabilirea
succesivităţii de execuţie a obiectelor de construcţie şi mişcării brigăzilor;
- calcularea parametrilor principali ai lanţului, ţinând cont de asigurarea
suprapunerii în timp a proceselor şi coordonării dintre duratele lucrărilor cu
numărul de maşini – cheie şi de brigăzi;
- calcularea succesivităţii de trecere a maşinilor cheie şi a brigăzilor de la un
obiect la altul;
- pentru execuţia proceselor se vor afecta formaţii de muncitori, cu utilaje şi
instalaţiile de lucru necesare, de componenţă şi structură constantă, care trec
succesiv şi fără întreruperi de la un sector la altul şi execută la fiecare sector
acelaşi ciclu, aplicând aceleaşi metode;
- se consideră că în acelaşi timp pe acelaşi sector se execută un singur proces, din
considerente tehnologice şi organizatorice, pentru a se evita supraaglomerarea
cu muncitori, materiale şi utilaje, ceea ce ar determina o reducere a
productivităţii muncii.
Scopul de bază a calculării producţiei în flux este determinarea reducerii
posibile a duratei totale de execuţie, care ar permite o productivitate maximă a
muncitorilor şi mecanismelor din contul saturării frontului de lucru cu resurse
tehnico – materiale. Calculele trebuie să se bazeze pe mărimea parcului de maşini
şi utilaje aflate în dotarea întreprinderii (firmei) de construcţii – montaj.
Pe fiecare grupă de clădiri se stabileşte consecutivitatea tehnologică şi
mărimea raţională a sectoarelor de lucru. Mărimea sectoarelor de lucru depinde
într-o mare măsură de sistematizarea spaţială a obiectului, caracterul de desfăşurare
a proceselor specializate, componenţa lucrărilor şi capacitatea lanţurilor.
Sectorul – este o parte a clădirii, pe care volumul lucrărilor se execută de o
formaţie de muncă cu numărul de membri constant, cu un ritm determinat, şi
asigură şi asigură desfăşurarea lucrărilor pe obiect în flux.
Împărţirea obiectului în sectoare se stabileşte reieşind din soluţiile spaţiale şi
constructive ale clădirii şi direcţia desfăşurării proceselor principale. În calitate de
sectoare de lucru se delimitează deschiderile, secţiile, etajele, volumele
constructive dintre anumite axe. Divizarea obiectului în sectoare se efectuează
ţinând cont de necesitatea stabilităţii şi rigidităţii spaţiale a elementelor structurii
de rezistenţă în limitele unui sector. Este de dorit şi necesar ca graniţele sectoarelor
să coincidă cu rosturile antiseismice, de temperatură şi de tasare, ceea ce permite
terminarea şi începerea lucrărilor fără încălcarea condiţiilor tehnice de execuţie.
 6.6 Tipuri de lanţuri în organizarea execuţiei proceselor de construcţii.
Clasificare.

Complexitatea şi natura foarte diferită a proceselor complexe (ciclurilor) cât

şi a operaţiilor ce le compun, determină posibilitatea realizării a patru tipuri de
lanţuri:
- lanţuri simple (elementare);
- lanţuri specializate;
- lanţuri de obiect;
- lanţuri integrate (pentru complexe de obiecte).
Lanţul simplu (elementar) - este alcătuit dintr-un singur proces sau câteva
procese efectuate de o formaţie de muncă (brigadă, echipă). Producţia finală a
lanţului simplu (elementar), pot fi lucrările de terasamente, fundaţiile, lucrările de
zidărie, lucrările de finisare etc.
Lanţul specializat – este compus din câteva lanţuri simple (elementare) unite
între ele de nişte parametri tehnologici şi de schema (direcţia) fluxului. Producţia
finală a lanţului specializat sunt lucrări de construcţie finalizate – subansambluri şi
ansambluri a construcţiilor (infrastructura construcţiei, acoperişul, lucrările de
finisare etc.).
Lanţurile simple (elementare) şi specializate pot avea diferite direcţii de
desfăşurare, care depind de soluţia spaţială şi constructivă a construcţiei, tipul
lucrărilor şi etapele lor, precum şi mecanismele utilizate. Aceste tipuri de lanţuri se
pot desfăşura în planuri orizontale, verticale, înclinate şi mixte.

2
Tronsoane
1
1
I II III
Sectoare
Fig. 6.7
Schema orizontală de desfăşurare a lanţurilor.
 V

IV

Etaje III

II

1 2 3
Tronsoane
Fug. 6.8
Schema de desfăşurare a lanţului vertical – crescetă.

IV

Etaje III

II

1 2 3
Tronsoane
Fug. 6.9
Schema de desfăşurare a lanţului vertical – descrescentă.

IV

Etaje III

II

1 2 3
Tronsoane
Fug. 6.10
Schema de desfăşurare a lanţului mixt.
 Schema de desfăşurare a lanţurilor orizontale se utilizează la lucrările de
execuţie a fundaţiilor, montarea elementelor unui etaj, lucrările de acoperiş etc.
După cum se observă din schemele de mai sus lanţurile verticale pot fi
vertical crescente şi vertical descrescente. Aceste scheme se utilizează la lucrările
de montare a halelor industriale cu mai multe etaje, când montarea se execută “spre
macara”.
Schema cu direcţii înclinate de desfăşurare a lanţurilor poate fi utilizată la
lucrările de zidărie a pereţilor unui etaj.
Combinarea mai multor variante de desfăşurare a lanţurilor duce la lanţuri
mixte.
Lanţul de obiect include totalitatea de lanţuri specializate care permite
efectuarea tuturor lucrărilor aferente unui obiect de construcţie. Producţia finală a
acestor lanţuri sunt clădiri şi edificii terminate.
Lanţul integrat include lanţurile de obiect a diferitelor obiecte, care împreună
formează un obiectiv de investiţie (uzină, microraion, etc.).

Reprezentare schematică a structurii tehnologice şi la nivelul lanţurilor.

Tipul Producţia finală

Componenţa
lanţului a lanţului
Obiecte
Integrat
industriale,
Complex de obiecte
cartiere

Clădiri şi edificii
terminate
De obiect Obiecte de construcţie

Tipuri de lucrări, Ansambluri

Specializat ansambluri terminate

Simplu Procese simple Lucrări

(elementar) terminate
 Un factor important ce influenţează structura lanţurilor este specializarea
formaţiunilor de muncă şi gruparea lucrărilor, care se execută de echipă (brigadă).
Aşa dar, într-o echipă (brigadă) specializată lanţurile simple se regăsesc doar în
cadrul echipei (brigăzii), iar echipa (brigada) prezintă un lanţ specializat.
La combinatele de construcţie a caselor de locuit tip , se organizează lanţuri,
producţia cărora sun case de locuit finalizate (date în exploatare).
După caracterul de desfăşurare în timp se deosebesc următoarele tipuri de
lanţuri:
- lanţ ritmic perfect (toate lanţurile au durate egale pe toate sectoarele);
- lanţ ritmic cu ritmuri multiple şi diferite;
- lanţ neritmic (în care lanţurile componente au ritmuri diferite, ca rezultat al
neomoginităţii clădirilor şi a diferitelor tempuri de execuţie a lanţurilor).
Lanţurile neritmice pot fi cu schimbare omogenă sau neomogenă a ritmului.

6.7 Lanţul ritmic perfect.

Modul ideal de organizare în flux, în acelaşi timp soluţia cea mai clară de
desfăşurare în timp şi spaţiu, este determinată de cazul când ritmul tuturor
ciclurilor (denumite şi fluxuri parţiale) ce intră în componenţa lanţului perfect
ritmic sunt egale între ele, constant pe toate sectoarele:

t1 = t2 = t3 = …….tp = tn

În acest caz fiecare formaţie de muncitori ce execută un proces începe lucru

într-un sector, imediat ce formaţia precedentă şi-a terminat lucrul în acest sector.

Durata lanţului ritmic perfect poate fi împărţită în trei perioade:

I) Perioada de desfăşurare (creştere) – Td, când în lanţ, la intervale egale cu

ritmul echipelor (brigăzilor) creşte treptat numărul de muncitori;

II) Perioada stabilă – Ts, căreia îi corespunde numărul maxim de muncitori;

III) Perioada de restrângere – Tr, când din lanţ peste intervale egale cu ritmul
echipelor (brigăzilor) se reduce treptat numărul de muncitori. Această
perioadă de timp se mai numeşte perioada de livrare (de dare în exploatare)
a producţiei.
Nr. sect. Perioade de timp
m 1 2 3 4 5 6 7 8 9
VI

V 1 n

IV 2

III 3

II

I
T
T1 = n tp T2 = (m – 1) tp

T = tp (n + m – 1)

Fig. 6.11
Ciclograma lanţului ritmic perfect.

Nr. muncitori
R = r Perioade de timp
1 2 3 4 5 6 7 8

r
R mediu
r

r
T
T desfăşurare T stabil T restrângere

Fig. 6.12
Graficul mişcării forţei de muncă.

m – numărul total de sectoare;

n – numărul de echipe (brigăzi);
tp – pasul lanţului;
r – număr de muncitori.
 Timpul total de desfăşurare a lanţului ritmic perfect:
T = T1 + T2 = n tp + (m – 1) tp (6.2)
T = tp (n + m – 1) (6.3)
Pasul lanţului:
tp = T /(n + m – 1) (6.4)
Numărul de brigăzi, dacă durata totală e fixată şi sunt date t p şi m:
n = T / tp + 1 – m (6.5)
Numărul de sectoare:
m = T /tp + 1 – n (6.6)
Numărul mediu de muncitori:
Rmed = Q / T (6.7)
unde:
T – durata totală de lucru;
Q – volumul total de lucru.
Coeficientul mişcării neuniforme (neritmice) a forţei de muncă:

k1 = Tstab / T (6.8)
unde:
Tstab. = T – Tdesf. – Trestr. (6.9)
Când perioada de desfacere este egală cu perioada de restrângere
Tdesf. = Trestr. obţinem:

k2 = 1 –( 2Tdesf. / T) (6.10)

Graficul mişcării forţei de muncă este aproape de cel optim când coeficientul
mişcării neuniforme a forţei muncă k este cât se poate de apropiet de valoarea 1.
Calitatea lanţului perfect ritmic poate fi apreciată pe baza principiilor
fundamentale ale organizării execuţiei proceselor de construcţie. Mai jos se redau
aceste principii şi modul cum lanţul perfect ritmic, care este o soluţie perfectă de
organizare, le satisface.
Continuitatea se realizează, după cum se vede din (figura 6.10), fiecare
formaţie terminând procesul pe un sector, începe imediat (în schimbul următor)
lucru pe alt sector.
Ritmicitatea se realizează, deoarece, la intervale egale de timp se predau
sectoarele ca producţie finită constantă.
Uniformitatea se realizează: încât duratele de realizare a producţiei globale
de pe un sector fiind egale, atunci producţia globală pe unitate de timp este
constantă.
Proporţionalitatea se poate realiza cu destulă uşurinţă deoarece volumele de
muncă pe fiecare sector sunt egale.
Sincronizarea se realizează pe toate sectoarele, deoarece fiecare formaţie
începe lucru pe un sector imediat ce brigada precedentă a terminat procesul pe
sectorul respectiv.
 6.8 Lanţul ritmic - multiplu.
Nr. sect.
m Perioade de timp
1 2 3 4 5 6 7 8 9
VI
1 2b 3
V
2a

IV 2b

III 2a

II 2b

I 2a
T
tl tl tl tl tl tl tl tl tl

Fig. 6.13
Ciclograma lanţului ritmic - multiplu.

Nr. Brigadă
Perioade de timp
1 2 3 4 5 6 7 8 9
1 I II III IV V VI

2a I III V

2b II IV VI

3 I II III IV V VI

5
T
tl tl tl tl tl tl tl tl tl

Fig. 6.14
Graficul organizării lanţului ritmic - multiplu.
 Formulele deduse pentru lanţul ritmic perfect sunt valabile şi pentru lanţul
ritmic – multiplu.
 6.9 Lanţul ritmic cu ritmuri diferite.

Lanţul ritmic cu ritmuri diferite se caracterizează prin ritmuri egale pe

sectoare şi tempuri neegale de execuţie a proceselor.
Caracterul neomogen şi complexitate foarte diferită a proceselor de
construcţie, determină volume de muncă diferite şi implicit ritmuri de lucru diferite
de la un proces la altul.
După această metodă, unele sau fiecare din lanţurile (ciclurile) parţiale din
lanţul general, se organizează cu ritm propriu. În acest caz, ritmul fiecărui lanţ
parţial rămâne constant, pe toate sectoarele.

Nr. sect.
m Perioade de timp
1 2 3 4 5 6 7 8 9
VI
A 3
V

IV 2

III 1

II
B
I
T
tl tl tl tl tl tl tl tl tl

Fig. 6.15
Ciclograma lanţului ritmic cu ritmuri diferite.

Pentru lanţul ritmic cu ritmuri diferite este important de a determina termenii

de începere şi terminare a proceselor în aşa mod, încât pe unul şi acelaşi sector să
nu se afle două şi mai multe formaţii (brigăzi) de lucru, şi totodată activitatea de
execuţie a lor să se desfăşoare fără întreruperi.
Având în vedere cele spuse mai sus se vor lua în considerare următoarele
reguli:
I – dacă procesul ulterior are tempi mai mari decât cel precedent racordarea lor se
va efectua după ultimul sector (A);
II – dacă procesul ulterior are o durată mai mare (tempi mai mici) decât cel
precedent racordarea lor se va efectua după primul sector (B).
 Din (figura 6.14) se poate constata modul de respectare a principiilor
organizării, în cadrul lanţului ritmic cu ritmuri diferite de la un proces la altul.
Continuitatea se realizează pentru toate procesele.
Ritmicitatea nu se asigură în totalitate, ci pe perioade anumite de timp.
Uniformitatea nu se respectă, deoarece duratele de execuţie a tuturor
proceselor de pe un sector nu sunt egale. În consecinţă producţia globală în unitate
de timp nu este constantă.
Proporţionalitatea se realizează pentru fiecare proces în parte.
Sincronizarea se realizează numai pe anumite sectoare, şi anume pe primul
sector când procesul următor are ritmul mai lent decât cel precedent, şi pe ultimul
sector când procesul următor este mai rapid decât cel precedent.
Ritmurile de lucru diferite ale proceselor determină timpi de aşteptare ai
sectoarelor între procesele succesive ale unui flux.
Condiţionările tehnologice şi organizatorice impun reducerea acestor timpi
de aşteptare, cel puţin din următoarele motive:
- necesitatea reducerii duratei totale de execuţie a fluxului;
- între anumite procese succesive dintr-un flux, prezenţa timpilor de aşteptare ar
conduce la deteriorarea lucrărilor executate anterior (situaţia specifică între
lucrările de terasamente şi lucrările de betonare a fundaţiilor monolite);
- în cazul proceselor cu ritmuri de lucru diferite, pentru construcţii cu mai multe
nivele, reducerea timpilor de aşteptare, este absolut necesară pentru a asigura
continuitatea în lucru formaţiilor (brigăzilor) de muncitori când trec de la un
etaj la altul.
 Reducerea timpilor de aşteptare într-un lanţ ritmic cu ritmuri diferite de la
un lanţ parţial (proces) la altul se face în două modalităţi: prin introducerea
efectuării lucrărilor în mai multe schimburi sau modularea lanţului (procesului).
 6.10 Lanţul neritmic cu schimbarea omogenă a ritmului.

Lanţul neritmic cu schimbarea omogenă a ritmului se caracterizează prin

ritmuri egale a diferitelor procese pe aceleaşi sectoare şi ritmuri neegale a
proceselor pe sectoare.
Problema principală la un lanţ neritmic cu ritmuri omogene este coordonarea
în timp şi spaţiu a proceselor succesive, astfel încât să se asigure continuitatea în
lucru a formaţiilor (brigăzilor) de muncitori, cu respectarea ordinii tehnologice
stabilite de execuţie pe toate sectoarele. Problema devine mai dificilă cu cât
numărul sectoarelor şi al proceselor este mai mare.

Nr. sect.
m Perioade de timp
1 2 3 4 5 6 7 8 9
VI

IV 1 2 3

III

II

I
T
tl tl tl tl tl tl tl tl tl

Fig. 6.16
Ciclograma lanţului neritmic cu schimbarea omogenă a ritmului.

La acest tip de lanţ ritmic cu schimbarea omogenă a ritmului, singurul

principiu ai organizării proceselor care se respectă este continuitatea pentru fiecare
proces în parte, şi parţial sincronizarea, celelalte principii nu se realizează.
 6.11 Lanţul neritmic cu schimbarea neomogenă a ritmului.(Lanţ absolut
neritmic).

Proiectarea lanţurilor neritmice cu schimbarea neomogenă a ritmului se

efectuează în aşa fel, încât formaţiile (brigăzile) de muncă să nu aibă întreruperi pe
parcursul execuţiei proceselor pe toate sectoarele, şi ca pe unul şi acelaşi sector să
nu se afle două sau mai multe echipe de muncă.
Lanţul neritmic cu schimbarea neomogenă a ritmului corespunde situaţiei
când procesele au ritmuri de lucru diferite de la un sector la altul, cât şi între ele.

Nr. sect.
m Perioade de timp
1 2 3 4 5 6 7 8 9
VI

IV

III

II 1

2 3
I
T
tl tl tl tl tl tl tl tl tl

Fig. 6.17
Ciclograma lanţului neritmic cu schimbarea neomogenă a ritmului.

Pentru acest tip de lanţ este necesar ca durata de construcţie să fie cât scurtă,
precum şi termenii de începere a proceselor trebuie stabiliţi în aşa fel, încât
suprapunerea în timp a activităţilor formaţiilor (brigăzilor) de muncă să fi maximă.
La lanţul neritmic cu schimbarea neomogenă a ritmului, singurul principiu
care se poate respecta este continuitatea pentru fiecare proces în parte. În rest,
celelalte principii nu se realizează.
 PROBLEMĂ

Să se organizeze, folosind metodele succesivă, paralelă şi combinată, un

proces simplu de „cofrare” care urmează să se execute pe patru sectoare de lucru.
Ritmurile de lucru cu care se desfăşoară procesul simplu pe fiecare sector sunt, în
ordine, următoarele: 2 zile, 1 zi şi câte 3 zile pe sectoarele trei şi patru.
Să se determine duratele de execuţie şi numărul de muncitori necesari în
prima zi a programului pentru fiecare metodă de organizare, ştiind că o formaţie de
lucru are în componenţă 5 muncitori.

REZOLVARE

Metoda de organizare succesivă

1 2 3 4 5 6 7 8 9
Fig. 6.18
Ciclograma procesului simplu „cofrare” organizat după metoda succesivă.

După cum se observă din ciclogramă, durata de execuţie a procesului este de

9 zile.
m
Analitic: Te = 
i 1
ti = 2 + 1 + 3 + 3 = 9 (zile)

În prima zi a programului lucrează o singură formaţie de lucru. Deci,

numărul de muncitori este formaţie x 5 muncitori = 5 muncitori.
 Metoda de organizare în paralel

1 2 3 4 5 6 7 8 9
Fig. 6.19
Ciclograma procesului simplu „cofrare” organizat după metoda paralelă.

După cum se observă din ciclogramă, durata de execuţie a procesului este de

3 zile.
Analitic: Te = max (ti) = max (2,1,3,3) = 3 (zile)

În prima zi a programului lucrează un număr de formaţii egal cu numărul de

sectoare de lucru, deci patru formaţii. Numărul de muncitori în prima zi a
programului este 4 formaţii x 5 muncitori = 20 muncitori.
În cazul metodei combinate numărul de formaţii de lucru este cuprins între
„2” şi „n – 1”, unde „n” este numărul de sectoare de lucru.
În problema propusă se pot utiliza în consecinţă două sau trei formaţii de
lucru.
 a. Metoda de organizare combinată cu două formaţii de lucru.
n

F2 F1

4
3
2
1

1 2 3 4 5 6 7 8 9 t

F1,F2,F3
Fig. 6.20
Ciclograma procesului simplu „cofrare” organizat după metoda combinată cu două formaţii
de lucru
Durata de execuţie 5 zile. Numărul de muncitori în prima zi a programului
este 2 formaţii x muncitori = 10 muncitori.

b. Metoda combinată cu trei formaţii de lucru.

n
F1,F2,F3

1 2 3 4 5 6 7 8 9 t

F1,F2,F3
Fig. 6.21
Ciclograma procesului simplu „cofrare” organizat după metoda combinată cu trei formaţii de
lucru.
Durata de execuţie este de 3 zile. Numărul de muncitori în prima zi a
programului este: 3 formaţii x 5 muncitori = 15 muncitori.