Sunteți pe pagina 1din 9

CAPITOLUL II

PREGĂTIREA PRODUCŢIEI DE CONSTRUCŢII. SISTEMUL


ORGANIZAŢIILOR DE CONSTRUCŢII.

2.1 Noţiuni introductive.

În vederea pregătirii realizării lucrărilor de construcţii este necesar ca


documentaţia tehnico – economică întocmită să fie verificată astfel încât:
- proiectul să fie complect şi explicit, atât ca piese desenate cât şi ca piese scrise,
depistându-se eventualele omisiuni;
- să se elimine neclarităţile şi inexactităţile din piesele desenate sau din cele
scrise ale proiectului;
- încadrările articolelor de deviz să fie corecte şi în concordanţă cu condiţiile
reale de aplicare pe teren a proiectului;
- cheltuielile de organizare să se încadreze în cota de organizare.
Practica utilizată de către unele unităţi de proiectare de a preda proiecte
incomplete, care se completează pe parcursul execuţiei, aduc importante prejudicii
organizării execuţiei şi calităţii tehnice a lucrărilor, de multe ori mărind costul
acestora şi întârziind recepţia obiectelor de construcţie.

2.2 Participanţii la construcţii capitale şi funcţiile.

 La realizarea lucrărilor de construcţii – montaj ale unei investiţii participă


de regulă următoarele organe de bază:
- titularul investiţiei;
- beneficiarul investiţiei;
- proiectantul;
- constructorul;
- furnizorul de utilaje tehnologice (în cazul construcţiilor industriale).
Pentru buna desfăşurare a lucrărilor, aceste organe care participă la
realizarea construcţiei, trebuie să colaboreze între ele şi să îndeplinească fiecare
sarcinile lor specifice, după cum urmează:
- titularul de investiţie aprobă documentaţia tehnico – economică elaborată de
proiectant şi asigură finanţarea lucrărilor;
- beneficiarul întocmeşte nota de comandă, încheie contractul de proiectare,
urmăreşte predarea în termen a proiectului şi detaliilor de execuţie pe care le
avizează în instanţa unităţii pe care o reprezintă şi-l predă la timp executantului
cu care contractează execuţia lucrărilor, de asemenea participă la rezolvarea
oricărei probleme majore, legate de proiectarea şi execuţia lucrărilor;
- proiectantul întocmeşte, la solicitarea beneficiarului, studiile de specialitate
(geotehnice, topografice, de tehnologie etc.) pentru fundamentarea notei de
comandă, elaborează în baza notei de comandă şi a contractului încheiat cu
beneficiarul, proiectul de execuţie şi detaliile de execuţie, asigură asistenţa
tehnică executantului pe tot parcursul execuţiei lucrărilor, rezolvând şi
eventualele probleme de proiectare care apar ulterior aprobării şi predării
proiectului, de asemenea participă alături de beneficiar la recepţia finală a
construcţiei şi la eventualele recepţii parţiale (pe parcursul execuţiei) pentru
părţile ascunse ale lucrării);
- executantul realizează materializarea pe teren a construcţie proiectate,
respectând prevederile proiectului şi colaborează cu reprezentantul
beneficiarului (dirigintele de şantier) care are sarcina de a supreveghea
desfăşurarea lucrărilor, orice neconcordanţe care se ivesc între prevederile
proiectului şi lucrare trebuie să le rezolve în colaborare cu proiectantul, cu
eventuala avizare a beneficiarului, în funcţie de importanţa problemei
respective. Executantul trebuie să asigure o înaltă calitate execuţiei tehnice a
lucrărilor, să efectueze acolo unde este cazul, probele tehnologice şi să predea
în termenele planificate obiectele de construcţie. El trebuie să colaboreze cu
proiectantul pe parcursul întocmirii proiectului, pentru stabilirea soluţiilor
constructive, în acord cu dotare tehnică existentă şi cu tehnologiile pe care le va
putea realiza;
- furnizorul (sau furnizorii) de utilaje are sarcina de a livra utilajele necesare
investiţiei, care se realizează la termenele contractuale stabilite pentru a nu
întârzia încheierea lucrărilor de construcţii şi punerea în funcţiune a
obiectivului.

2.2 Sistema de organizare a lucrărilor prin antrepriză şi în regie.

Pentru realizarea unei investiţii (construcţia unei întreprinderi industriale


sau lat obiectiv), titularul investiţiei respective face o comandă la o organizaţie de
proiectare pentru elaborarea proiectului şi a documentaţiei tehnico – economice
respective şi încheie un contract cu aceasta, în care se fixează şi termenele de
predare a proiectului.
 În funcţie de mărimea şi complexitatea pe care o prezintă, o construcţie
poate fi realizată în două moduri:
- prin antrepriză, folosind serviciile unei întreprinderi de construcţii – montaj
specializată în genul respectiv de construcţii;
- în regie proprie de beneficiarul investiţiei, care va realiza cu mijloace proprii
toate lucrările de construcţii – montaj.
În primul caz, beneficiarul investiţiei încheie un contract cu întreprinderea
de construcţii – montaj cu care colaborează, îi pune la dispoziţie terenul pe care se
vor executa construcţiile, precum şi proiectele şi documentaţiile tehnico –
economice respective. El are de asemenea obligaţia să plătească lucrările
executate, să verifice concordanţa dintre acestea şi proiect, iar la sfârşit (uneori pe
parcurs), să facă recepţia lucrărilor executate.
Întreprinderea de construcţii care execută lucrarea are la rândul ei obligaţia
să respecte proiectul împreună cu documentaţiile tehnico – economice prezentate
de titularul de investiţie, asigurând o bună calitate a execuţiei, precum şi predarea
lucrărilor la termenele prevăzute în contractul încheiat.
Datorită specializării şi experienţei acumulate de către întreprinderile de
construcţii – montaj, execuţia construcţiilor în antrepriză prezintă numeroase
avantaje tehnico – economice.
Pentru investiţii de importanţă şi complexitate redusă şi de valoare mică,
beneficiarul investiţiei poate executa lucrările de construcţii printr-o subunitate
proprie, înfiinţată şi dotată special în acest scop. În acest caz nu se mai încheie
contract, iar subunitatea care execută lucrările de construcţii în regie primeşte
sarcini şi ordine de la beneficiarul investiţiei. Execuţia în regie are ca dezavantaj
faptul că aceste unităţi specializate nu au continuitate în lucru, deci nu pot
fructifica experienţa câştigată şi nu pot realiza în toate cazurile o productivitate
ridicată cu există la întreprinderile de construcţii – montaj care execută permanent
acelaşi gen de lucrări, cu o dotare tehnică şi umană superioară.

2.3 Definirea conceptului de sistem.

Înţelegerea legăturilor dintre caracteristicile funcţionale ale unui


fenomen/acţiuni şi modul său de alcătuire, precum şi a legăturilor dintre acestea şi
mediul în care se produce, trebuie să aibă întotdeauna la bază conceptul de sistem
şi categoriile folosite de teoria generală a sistemelor.
Termenul de “sistem” provine din cuvântul grec “to systema” care
desemnează un întreg format din verigi. Semnificaţia specifică derivă din modul de
formare al întregului; verigile indică existenţa relaţiei de înlănţuire ca modalitate
de alcătuire. Aceste sensuri s-au păstrat şi în definirea actuală a sistemului.
În sensul cel mai larg prin sistem se înţelege un ansamblu (o mulţime) de
elemente (materiale şi/sau ideale) între care există relaţii de interdependenţă,
deosebite de cele care derivă din faptul că ele sunt elemente ce aparţin aceleiaşi
mulţimi, alcătuind un întreg organizat şi bine conturat. Sistemul ne astfel ca un
ansamblu cu proprietăţi noi, ce nu se pot deduce prin simpla însumare a
proprietăţilor elementelor sale individuale, ci numai ca efect al integrării acestora.
Sistemele pot fi clasificate în mod foarte divers, funcţie de criteriile alese şi
scopul propus. În (tabelul 2.1) este prezentată o clasificare generală simplificată a
sistemelor.
Utilizarea în cercetare a unuia din tipurile de sisteme descrise în acest tabel,
este dependentă de natura şi particularităţile fenomenului/acţiunii/activităţii ce
urmează a fi analizată.
Tabelul 2.1
CRITERII DE
NR. CARACTERIZARE
CLASIFICARE A COMPORTAREA SISTEMELOR
CRT A SISTEMELOR
SISTEMELOR
Sistem care nu are relaţii cu
Sistem izolat
mediul înconjurător
Sistem care se găseşte într-o
Sistem deschis continuă interacţiune cu mediul
1 Relaţii cu mediul
înconjurător
Sistem cu număr redus de
Sistem relativ
legături cu mediul, legături ce au
izolat
caracter excepţional
Sistem format din număr redus
Sistem simplu
de elemente
Sistem format din număr mare
Sistem complex
Număr de de elemente cu legături diverse
2
elemente şi relaţii Sisteme mari -
Sisteme oarecare -
Sistem ce îşi reglează singur
Sistem cibernetic
ieşirile
Elementele şi relaţiile sistemului
Natura
Sistem abstract sunt prezentate sub formă de legi
3 elementelor şi
şi relaţii matematice
relaţiilor
Sistem concret -
Elementele şi relaţiile sistemului
Dependenţa de Sisteme statice
4 au valori constante în timp
timp
Sisteme dinamice -
Gradul de Sisteme Sisteme al căror comportament
5 determinare al deterministe poate fi descris cu precizie
comportamentului Sisteme stohastice -
Geneza relaţiilor Sisteme naturale -
6
sistemului Sisteme artificiale -
Sisteme cu scop de funcţionare
Sisteme orientate
bine definit
7 Teleologic
Sisteme
-
neorientate
2.4 Modelul general al unui sistem.

La modul cel mai general şi cel mai simplu posibil, modelul unui sistem
poate fi redus la schema din (figura 2.1.).

x1 y1

 


X A Y

xn yn

Fig. 2.1
Modelul generai al unui sistem

Elementele ce alcătuiesc acest sistem sunt următoarele:





a) X - vectorul intrărilor în sistem.





X = (x1, x2,………, xn), n = 1, 2, ……


La modul cel mai general, prin intrări în sistem se înţeleg totalitatea
resurselor specifice pe care le utilizează sistemul în timpul funcţionării sale.
Acestea depind în primul rând de natura sistemului.



b) Y - vectorul ieşirilor din sistem.





Y = (y1, y2, ………ym) m = 1, 2, ……


Ieşirile reprezintă rezultatele funcţionării sistemului, care la rândul lor sunt
dependente de natura sistemului şi a scopului existenţei sale.

c) A – structura internă de transformare proprie sistemului.


Prin intermediul acestei structuri, sistemul transformă intrările în ieşiri.
Considerând un sistem ca parte dintr-un întreg, atunci putem spune că el este
perfect caracterizat de intrările şi ieşirile din sistem şi de structura sa de
transformare.

 


S=  X , Y A
2.5 Structura sistemului de producţie din construcţii.
Pentru analiza şi sinteza capacităţii de producţie, structura propusă a
sistemului de producţie din construcţii este prezentată în (figura 2.2.)
Delimitările făcute au un caracter subiectiv, având însă la bază elementele
specifice teoriei şi ingineriei sistemelor.

S.C.O.

F.M. F.I.

S.A.D. S. PERS S.PR

F.I. PRODUSE
S.F.C. S. AUXIL

F.E. S.E

Fig. 2.2
Structura generală a sistemului de producţie din construcţii.

Semnificaţiile notaţiilor din (figura 2.2) sunt următoarele:


a) intrări în sistem:
F.M. - fluxuri de materiale;
F.I. - fluxuri de informaţii;
F.E. - fluxuri de energie.
b) subsistem conducător:
S.C.O. - subsistem de conducere şi organizare;
c) subsistem informaţional şi de control
S.A.D. - subsistem de aprovizionare şi desfacere;
S.PERS. - subsistem de personal;
S.PR. - subsistem de proiectare;
S.AUXIL. - subsistem de servicii auxiliare.
d) subsistem efector:
S.E. - subsistem de execuţie;
e) ieşiri din sistem:
F.I. - fluxuri de informaţii:
PRODUSE
Aşa cura s-a menţionat anterior, (S .E.) - subsistemul de execuţie - reprezintă
subsistemul de bază al unui sistem de producţie din construcţii, el putând fi
comparat cu fundaţia unei construcţii. Calculul şi dimensionarea defectuoasă a
acestuia duce la năruirea întregului sistem de producţie, la fel cum calculul şi
execuţia greşită a unei fundaţii duce la distrugerea întregii construcţii. Comparaţia
este relevantă pentru susţinerea ideii că sistemul de execuţie (S.E.) este subsistemul
cel mai important pentru orice activitate economică, în general, şi pentru cea de
construcţii, în special, având in vedere particularităţile acesteia.

2.3.3. Modelarea subsistemului de execuţie

În analiza sistemului de execuţie (S.E.), având în vedere particularităţile


producţiei de construcţii, trebuie luate în considerare următoarele premise:
• intrările sub formă de fluxuri de materiale, energie şi informaţii, au
structuri şi cantităţi care nu le permit accesul direct în subsistemul efector propriu-
zis.
• în orice sistem de execuţie (S.E.) trebuie să existe cel puţin un subsistem de
rang inferior în care fluxurile de materiale, energie şi informaţii (sau părţi ale
acestora) să interconecteze direct, rezultând produsul de construcţie (element,
proces, obiect de construcţii, etc.).
Rezultă astfel o ordine logică de modelare sistemică a (S.E.) plecând de la
subsisteme cu funcţie efectorie şi definind succesiv subsistemele pentru pregătirea
informaţiei, energiei, materialelor şi punerea acestora la dispoziţia subsistemului
efector. În (figura 2.3) este propus un model grafic general al subsistemului de
execuţie – (S.E.) - specific sistemelor de producţie din construcţii.

F.I.

S.Cd.
S.Co.

F.I.
Produse
F.E. S.P.P. S.Lg. S.Ef.
F.M.

Fig. 2.3
Model grafic general al structurii subsistemului de execuţie din construcţii.
Semnificaţiile notaţiilor din (figura 2.3) sunt următoarele:
a) intrări în sistem:
F.I. - fluxuri de informaţii;
F.E. - fluxuri de energie;
F.M. - fluxuri de materiale.
b) subsistem de transformare:
S.P.P. - subsistem de preparare-pregătire;
S.Lg. - subsistem logistic;
S.Ef. - subsistem efector.
c) subsistem comparator:
S.Co. - subsistem de control.
d) subsistem de reglare:
S.Cd. - subsistem de comandă
e) ieşiri din sistem.
PRODUSE

Subsistemul de preparare – pregătire – (S.P.P.) – are funcţia de a realiza


transformarea fluxurilor de materiale, energie şi informaţie în fluxuri cu proprietăţi
şi caracteristici deosebite care să permită transformarea lor în cadrul subsistemului
efector.
Subsistemul logistic – (S.Lg.) - realizează operaţiile de transfer poziţional
(transport) şi de transfer în timp (depozitare) a fluxurilor de materiale supuse
procesului de transformare. Importanţa deosebită a (S.Lg.) rezultă din faptul că
buna lui funcţionare asigură utilizarea corespunzătoare a capacităţii de
transformare a subsistemului efector. De asemenea, studiile statistice au arătat că
până la 20% din costul de realizare al obiectelor de construcţii este consumat de
acest subsistem.
Subsistemul de control – (S.Co.) - are rolul de a determina toate informaţiile
necesare privind produsul realizat şi compararea acestora cu parametrii de control,
determinaţi în funcţie de scopul de funcţionare a sistemului în ansamblul său.
(S.Co.) îndeplineşte rolul unui comparator.
Subsistemul de comandă – (S.Cd.) - este subsistemul de reglare al întregii
structuri de transformare a (S.E.). El are funcţia de transformare şi distribuţie a
fluxurilor informaţionale astfel încât prin realizarea unei interacţiuni coordonate a
tuturor subsistemelor componente, să se îndeplinească funcţia generală a (S.E.)
conform scopului propus.
Trebuie făcută remarca că deseori în construcţii, cele două subsisteme,
(S.Co.) şi (S.Cd.), se contopesc într-un singur subsistem ce îndeplineşte ambele
funcţii.
Aşa după cum subsistemul de execuţie reprezintă subsistemul de bază al
unui sistem de producţie din construcţii, tot aşa şi subsistemul efector reprezintă
nucleul de bază al unui subsistem de execuţie. Rezultatele acţiunilor tuturor
celorlalte subsisteme componente (S.P.P.; S.Co.; S.Lg.; S.Cd.) şi-ar pierde
eficacitatea în lipsa (S.ef.), care are tocmai rolul de amplificare şi utilizare al
rezultatelor (ieşirilor) acestora. Nu vrem prin aceasta să minimalizăm locul şi rolul
elementelor (subsistemelor) componente ale unui (S.E.), care fără îndoială îşi au
importanţa lor specifică, dar credem că lipsa (sau funcţionarea defectuoasă) a
(S.Ef.) le-ar lipsi pe acestea de "obiectul muncii". Aceste sumare consideraţii
îndreptăţesc să afirmăm că analiza şi sinteza corectă a unui sistem de producţie
trebuie începută cu (S.Ef.) ca element (subsistem) definitoriu al acestuia.