Transmisii mecanice

Transmisiile mecanice reprezintă, conform [1], mecanismele speciale utilizate pentru transmiterea
mișcării între arbori situați la o anumită distanță, dispuși într-o anumită poziție.
Transmisiile mecanice se folosesc atât pentru transmiterea cât și pentru transformarea mișcării. Acestea
sunt clasificate în următoarele categorii:
1. transmisii cu curele;
2. transmisii cu cabluri;
3. transmisii prin lanțuri;
4. transmisii prin roți de fricțiune;
5. transmisii prin roți dințate.

1. Transmisia cu curele este un mecanism având rolul de a transmite mișcarea, deci cuplul motor, de la
arborele de antrenare la cel antrenat prin intermediul unui element de tracțiune, numit curea. Ea se
înfășoară și aderă pe suprafețele periferice ale roților de transmisie, fixate pe arbori. Cureaua este o bandă
închisă (fără fine), flexibilă și extensibilă. Aceasta poate fi confecționată, din piele, pânză cauciucată,
lână, bumbac și alte materiale.
Elementele componente ale transmisiei prin curele sunt:
- cei doi arbori între care se transmite mișcarea;
- lagărele de sprijinire a arborilor;
- două roți de transmisie (una conducătoare și alta condusă);
- cureaua de legătură ca element de tracțiune;
- eventual, un dispozitiv de întindere a curelei.
Aspectul și elementele componente ale transmisiei cu curele sunt redate în figura 1.

Figura 1. Aspectul și elementele componente ale transmisiei cu curele

Clasificarea transmisiilor cu curea, conform [2], este următoarea:

a. în funcție de modul înfășurării curelei și de poziția axelor de rotație, se disting următoarele tipuri de
transmisii:
- transmisii paralele cu același sens de rotație;
- transmisii încrucișate având roțile tot cu axele paralele, dar cu sensurile de rotație opuse;
- transmisii încrucișate în spațiu sub un unghi de 90° sau sub un unghi oarecare.
b. în funcție de forma secțiunii transversale a elementului de tracțiune se disting transmisii cu curele late,
trapezoidale sau rotunde.
Conform [3], transmiterea sarcinii se realizează prin intermediul frecării care ia naștere între suprafețele
în contact ale curelei și roților de curea (în cazul transmisiilor cu alunecare) sau prin contactul direct
dintre dinții curelei și cei ai roții (în cazul transmisiilor fără alunecare).
Pentru realizarea forțelor de frecare dintre curea (curele) si roțile de curea, necesare la transmisiile cu
alunecare pentru transmiterea momentului de torsiune, este necesară tensionarea curelei. Aceasta se poate
realiza periodic, printr-un montaj adecvat, sau continuu, în timpul funcționării.
Sistemele de tensionare folosite sunt de două feluri:
- sisteme de tensionare permanentă, independente de momentul de torsiune transmis, dar proiectate
pentru transmiterea acestuia;
- sisteme de tensionare automată, care realizează o tensionare variabilă, funcție de momentul de
torsiune transmis.
Montarea transmisiilor cu curele se începe cu montarea roților de curea. Conform [4], roata de curea
poate fi fixată pe un fus de capăt (fixare în consolă) sau pe un fus între lagăre. La fixarea în consolă, fusul
poate fi conic sau cilindric, variante redate, conform [5], în figura 2a, respectiv 2b, 2c, 2d., iar îmbinarea
poate fi cu pană paralelă sau cu pană înclinată. Când fusul de capăt este cilindric și pana paralelă, se
prevede, de obicei, la arbore un guler pentru fixarea axială a roții. Dacă roata este fixată cu pană paralelă
sau concavă este prevăzută și o piuliță ce se înșurubează la capătul filetat al arborelui sau o șaibă fixată
prin șuruburi, aspect redat în figura 2b. În cazul când roata este fixată cu pană de strângere, nu mai este
necesară o fixare suplimentară.

a b c d
Figura 2. Fixarea roților de curea pe capetele arborilor

Asamblarea începe cu montarea penei în locașul de pană din arbore, după care se presează roata cu prese
manuale sau mecanice. În timpul presării trebuie avut grijă ca pană sa nu iasă din locaș, iar roata sa fie
perpendiculară pe arbore.
În cazul când pentru presare se folosește dispozitivul cu șurub și bridă, se procedează astfel: roata se
așază pe arbore, iar brida se fixează pe arbore. Prin învârtirea șurubului cu manivelă, susținut de bare, se
împinge, prin intermediul plăcii, roata pe arbore.
Folosirea acestui dispozitiv prezintă avantajul că roata este presată uniform pe arbore, fără a defecta
lagărele. Roțile pe arbori cu capul conic se montează prin înșurubarea piuliței de fixare.
Verificarea montării roților de transmisie constă în măsurarea bătăilor radiale și frontale. Valorile
admisibile ale acestor bătăi depind de diametrul roții și de turația ei. Astfel, cu cât diametrul este mai
mare și turația mai mică, cu atât bătaia admisibilă poate fi mai mare și invers.
Efectul acestor bătăi îl constituie uzura rapidă a lagărelor, iar în cazul mașinilor-unelte scade calitatea
prelucrării pieselor.
Pentru verificarea bătăilor frontale și radiale se folosește acul de trasat (pentru bătăi care depășesc
0,3 mm) sau comparatorul. Acul de trasat se montează într-un suport astfel încât să atingă cu vârful roata,
fie radial, fie frontal, numai într-un singur punct la o rotație completă a roții. Se întoarce roata și se
măsoară bătaia radială sau frontală cu ajutorul unui calibru de interstiții, introdus între suprafața roții și
vârful acului.
Verificarea cu comparatorul presupune montarea comparatorului pe un suport și se apropie de roată până
o atinge într-un punct. Prin învârtirea roții se citește direct pe cadranul comparatorului bătaia respectivă.
Tot la montarea roților de transmisie este necesară și verificarea poziției reciproce dintre ele. În acest
sens, la montarea roților cu curele paralele roțile trebuie montate una în fața celeilalte pentru evitarea
căderii curelei.
Constatarea, în urma efectuării verificărilor, a unor abateri mai mari decât cele prevăzute în documentația
tehnologică determină analizarea cauzelor care le-au generat:
- montarea greșită a arborilor în lagăre;
- deformări ale arborilor;
- montarea necorespunzătoare a roților;
- prelucrarea greșită a găurilor roților etc.

2. Transmisia cu cabluri servesc, conform [6], la deplasarea pe verticală sau pe orizontală a diferitelor
corpuri, prin intermediul organului de tracțiune flexibil numit cablu. Astfel, cablurile servesc ca elemente
de transmitere atât a mișcării de rotație dintre doi arbori, cât și pentru transmiterea mișcării liniare.
Elementele componente ale transmisiei prin cablu sunt:
- arbore pentru susținerea roții de cablu;
- lagăr de sprijinire a arborelui;
- roată de transmisie;
- pană de fixare a roții de cablu;
- cablu ca element de tracțiune.
Cablul este format, conform [1], din fire textile sau metalice grupate prin cablare (răsucire elicoidală sau
împletire).
Spre exemplificare, aspectul și elementele componente ale unei transmisii prin cablu (electropalan mobil)
sunt redate în figura 3.

Figura 3. Aspectul și elementele componente ale unei transmisii prin cablu (electropalan mobil)

Principiul de funcționare a unei transmisii cu cablu poate fi vizionat în sursa de referință [7]. Transmiterea
mișcării are loc datorită forței de frecare care are loc între cablu și roata de cablu. În componența
transmisiilor, cablurile reprezintă organele de mașini care fac legătura directă cu greutatea care trebuie
ridicată sau tractată.
Montarea roților pentru cabluri se face în același mod ca și montarea roților de curea.
Pentru a putea transmite mișcările precizate anterior, cablurile se înfășoară pe roți prevăzute cu canale,
redate în figura 4.

Figura 4. Roţi cu canale pentru transmisia cu cabluri

Înnădirea cablurilor este necesară atunci când se impune utilizarea de cabluri de lungimi foarte mari.
Aceasta operație se face prin despletirea și reîmpletirea cablurilor pe lungimi destul de mari. Cablurile
sunt înfășurate pe tambur, iar la ieșire se înfășoară pe rolele scripetului de care este suspendat cârligul de
ridicare. Pentru prindere la cârligul de ridicare, conform [8,9], se folosesc următoarele metode:
a. un sistem în care cablul este trecut peste un ochet și apoi matisat cu sârmă, variantă redată în figura 5a;
b. un sistem prin care cablul este strâns cu ajutorul a două sau trei cleme, metodă redată în figura 5b;
c. formarea unui ochi terminal și fixarea acestuia cu brațuri de strângere fixate prin șuruburi, 5c;
d. folosirea unui dispozitiv de fixare a capătului de cablu utilizând un manșon metalic conic, în care
ulterior se toarnă un aliaj de plumb, 5d;
e. prinderea în dispozitiv demontabil și fixarea cu șuruburi.

a. b.

d.
c.
Figura 5. Metode de prindere a cârligului de ridicare

Cablurile se ung cu ulei special prin pensulare sau prin trecerea cablului printr-o baie de ulei.
Întreținerea transmisiilor prin cablu presupune:
- ungerea periodică;
- supravegherea funcționarii fără șocuri și alunecări;
- urmărirea integrității cablului (să nu aibă fire rupte).

3. Transmisiile prin lanțuri reprezintă, conform [10], transmisii mecanice indirecte ce servesc la
transmiterea mișcării între doi sau mai mulți arbori paraleli. Acestea sunt utilizate, conform [5], pentru
distanțe mari și în cazurile în care mișcarea de rotație trebuie transmisă fără alunecări, adică cu un raport
de transmitere constant.
În funcție de destinație, cele mai uzuale tipuri de lanțuri utilizate sunt: lanțuri cu dinți, lanțuri cu eclise,
bolțuri și bucșe, lanțuri cu elemente bloc, elemente pline și elemente fasonate.
Elementele componente ale transmisiei cu lanț sunt:
- roțile de lanț;
- lanțul;
- dispozitive de întindere a lanțului;
- dispozitive de ungere;
- apărători de protecție.
Roțile pentru lanț diferă de celelalte tipuri de roți de transmisie prin forma constructivă a părții periferice
a acestora, denumită obadă. Obada este prevăzută cu proeminențe care intră în angrenare cu elementele
lanțului, de unde și denumirea de roți dințate pentru lanț. Cele mai uzuale tipuri de roți pentru lanțuri sunt:
roți pentru lanțuri cu zale ovale, roți pentru lanțuri cu eclise, roți pentru lanțuri speciale.
Roata de lanț are dinți trapezoidali cu unghiul de 32 ... 570, numărul dinților fiind între 13 și 120.
Lanțul este format din zale, articulate între ele, care îi asigură flexibilitatea necesară pentru înfășurarea pe
roțile de lanț.
Aspectul și elementele componente ale unei zale articulate sunt redate în figura 6.
 Figura 6. Aspectul și elementele componente ale unei zale articulate

Conform [10], cele mai uzuale tipuri de lanțuri sunt: lanțuri cu role (figura 7a), lanțul cu bolțuri, lanțul cu
bucșe, lanțul Gall (figura 7b), lanțuri cu atașamente speciale: cu dinți, cu plăcuțe, lanțuri cu autolubrifiere
(figura 7c), lanțuri simple, lanțuri duble și lanțuri triple.

a. b. c.
Figura 7. Tipuri constructive de lanțuri utilizate în transmisiile mecanice

Principii de funcționare
Conform [1], deși rolul este același, principiu de funcționare al transmisiei cu lanțuri este diferit de cel al
transmisiilor cu curele și cu cabluri. El se bazează pe angrenarea lanțului cu dantura roților speciale.
Transmisiile prin lanț se utilizează, conform [10], când se impun distanțe medii între axe, care nu se pot
realiza prin angrenaje și când nu este permisă alunecarea, situație în care nu pot fi folosite transmisiile
prin curele. Se folosesc în construcția mașinilor agricole, de transport (biciclete, motorete, motociclete) și
la unele utilaje (în siderurgie, în construcții etc.).
Montarea transmisiilor prin lanțuri constă în fixarea roților pe arbori, fixarea lanțurilor pe roți și
îmbinarea lanțurilor. Montarea roților pe arbori se realizează, în majoritatea cazurilor, cu ajutorul unor
pene sau al unor caneluri.
După fixarea roților de lanțuri pe arborii respectivi se verifică bătaia radială și cea frontală. Bătaia
admisibilă depinde de turația și de gradul de încărcare. Pentru transmisia de precizie, bătaia radială a roții
de transmisie montată pe arbore nu trebuie să depășească 0,05-0,06 mm pentru fiecare 10 mm ai
diametrului roții.
Pentru a asigura o înfășurare corectă a lanțului pe dinții roților, axele acestora trebuie să fie paralele și
coplanare.
Poziția roților de lanț se verifică controlându-se paralelismul axelor arborilor pe care sunt montate,
precum și deplasarea respectivă. Se stabilește lungimea lanțului și se execută îmbinarea capetelor, cu
ajutorul unor dispozitive speciale, prevăzute, de exemplu, cu un șurub având filet stânga-dreapta.
Pentru îmbinare se folosesc zale sau plăcuțe, în funcție de tipul lanțului.
Verificarea montării lanțului constă în evaluarea săgeții acestuia, demers realizat în figura 8.
 Figura 8. Verificarea săgeții lanțului

Săgeata f se ia egală cu 2% din L, pentru transmisii orizontale sau înclinate până la 45 0, iar la înclinări
mai mari săgeata se micșorează ajungând până la 0,2% din L în cazul transmisiilor verticale.
Întreținerea transmisiilor cu lanț presupune ungerea acestora. Ungerea se poate efectua în diferite moduri:
- prin picurare, la viteze cuprinse între 2, 5 și 5 m/s;
- prin ungere forțată cu ajutorul unor pompe;
- cu ajutorul cănilor de ulei la fiecare 15-20h, în cazul vitezelor mici.
Lubrifiantul trebuie să alimenteze ramura inferioară a lanțului, la partea de angrenare, pentru a pătrunde
mai ușor în jocurile articulației.
4. Transmisii prin roți de fricțiune sunt, conform [11], organe de mașini care asigură transferul mișcării
și a momentului de răsucire, deci a puterii, de la un arbore la altul prin frecarea ce are loc între suprafețele
aflate în contact a două corpuri de revoluție, numite roți cu fricțiune.
În forma cea mai simplă, o transmisie prin roți de fricțiune, conform [12], cuprinde doi arbori paraleli sau
concurenți ce au rolul de a transmite mișcarea de rotație, la puteri relativ scăzute. Pe arbori sunt montate
două role cilindrice apăsate între ele cu o forță Q. Forța de frecare ce apare în zona de contact determină
transmiterea mișcării și puterii de la roata conducătoare la rola condusă.
Aspectul și elementele componente ale unei transmisii prin roți de fricțiune, conform [13], sunt redate în
figura 9.

Figura 9. Aspectul și elementele componente ale unei transmisii prin roți de fricțiune

Principiul fizic ce stă la bază funcționarii acestor transmisii este frecarea, utilă în acest caz, ce se produce
între roți în zona de contact, având o anumită rugozitate și fiind apăsate reciproc unele față de altele.
Când mișcarea trebuie transmisă după direcții perpendiculare, se vor folosi role conice. Transmiterea între
roți se poate asigura direct sau cu ajutorul unor corpuri intermediare ca role sau discuri.
Pentru menținerea constantă a forțelor de apăsare se pot utiliza arcuri speciale sau dispozitive hidraulice.
Transmisiile prin roți cu fricțiune se utilizează în industrie, acestea se întâlnesc cel mai des la mașinile
de rectificat interior, la mașini textile și la standurile de încercări.
Montarea roților de fricțiune se centrează pe arbore, conform [14], prin ajustaj cilindric sau conic.
Transmiterea momentului de torsiune se realizează prin intermediul penelor paralele, a penelor-disc sau a
știfturilor transversale.
Înainte de asamblare, se verifică roțile din punct de vedere al calității suprafețelor și din punct de vedere
dimensional. Astfel, înainte de montare se verifică bătaia frontală și radială, care pot avea valori mai mari
decât cele admisibile, din cauza unor prelucrări neîngrijite.
Se introduc roțile pe arbori și se verifică paralelismul și contactul dintre roți prin intermediul unui calibru
de interstiții. Apoi se montează penele în locașuri, se introduc roțile pe arbori și se strâng piulițele sau
șuruburile. După montaj, se verifică calitatea transmisiei și contactul realizat.
5. Transmisii prin roți dințate denumite și angrenaje, asigură, conform [1], transmiterea uniformă a
mișcării de rotație a arborilor, realizând astfel realiza o valoare constantă a raportului de transmitere i.
Acestea sunt formate din roți conducătoare și roți conduse, prevăzute cu dantură periferică ce prezintă o
configurație specifică a suprafeței danturate.
Cel mai frecvent tip de angrenaje utilizate în ingineria mecanică sunt angrenajele cilindrice; pot fi produse
foarte economic. În acest tip, dinții sunt dispuși pe circumferința unui disc cilindric (numit cilindru de
pas). Axele cilindrilor ce susțin roțile dințate cilindrice sunt paralele.
Un angrenaj este alcătuit dintr-o pereche de roți dințate: una conducătoare, iar cealaltă condusă. Aspectul
unei transmisii cu roți dințate cilindrice, conform [15], este redat în figura 10.

Figura 10. Aspectul unei transmisii cu roți dințate

Conform [16], condițiile de bază pe care trebuie să le îndeplinească materialele utilizate la confecționarea
roților dințate sunt: rezistența mare la oboseală prin încovoiere și la presiune de contact.
Domeniul de utilizare al asamblărilor cu roți dințate cilindrice este vast. Acesta sunt utilizate, conform
[17], în construcția autoturismelor, în schemele cinematice ale unor mașini-unelte complexe și aparate
etc.
Executate îngrijit și montate corect, asamblările cu roți dințate cilindrice pot garanta siguranța în
funcționare la viteze și puteri reduse (cazul aparatelor tip ceasornic), la puteri de zeci de MW (mașini
grele) și la viteze periferice, ridicate până la 100-150m/s (mașini rapide).
Funcționarea transmisiei cu roți dințate presupune rostogolirea între ele a suprafețelor cilindrice,
reprezentate prin cercurile de rostogolire Dr1, Dr2, proces este redat în figura 10. Rostogolirea se realizează
fără alunecare cu condiția ca în afară și în interiorul cercurilor de rostogolire, la periferia lor, să se execute
niște dinți și niște goluri asemănătoare, conform [1].

Figura 10. Elementele geometrice ale angrenajului cu roți dințate

Se elimină astfel alunecarea relativă a suprafețelor de contact deoarece mișcarea nu se mai transmite prin
forța de frecare, ci printr-o forță de apăsare între dinți. În perioada transmiterii mișcării, dinții roții
conducătoare pătrund succesiv în golurile dintre dinții pereche și realizează o presiune de contact
antrenându-i prin angrenare.
Montarea transmisiilor cu roți dințate presupune parcurgerea următoarelor operații:
- pregătirea roților, a arborilor și a carcaselor în care se montează;
- asamblarea roților pe arbori;
- verificarea angrenării.
Prima etapă în realizarea montării presupune verificarea preciziei dimensionale, a rugozității suprafețelor
și eventualelor deformări ale roților dințate și ale carcaselor. În acest sens, nu se admit ovalități sau
conicități ale alezajului sau arborelui peste limitele prescrise în documentația tehnologică. Bavurile
rămase pe muchia dinților de la prelucrarea mecanică se îndepărtează prin pilire sau răzuire.
Se continuă cu ajustarea planului de separație (în cazul carcaselor din două bucăți), verificarea
dimensională a alezajelor în care se montează arborele și verificarea distanței dintre axe și paralelismul
acestora.
Pentru angrenarea corectă a două roți dințate este necesar ca axele lor să fie în același plan, să fie paralele,
iar distanța dintre ele să fie egală cu suma razelor de rostogolire a acelor două roți. Verificarea distanței
dintre axe se realizează cu micrometrul, cu șublerul, cu calibre speciale sau cu dispozitive special
construite. În cazul în care nu se solicită o precizie prea mare, măsurarea distanței dintre axe se realizează
cu arbori-etalon sau arborii care urmează a susține roțile dințate.
Modul de montare a roților dințate pe arbori este condiționat de următorii factori: forma geometrică a
părții arborelui pe care urmează a fi montate roțile, de momentul de răsucire transmis de la arbore la
roată, de soluția adoptată pentru împiedicarea deplasării axiale etc. De obicei, roțile dințate se montează
pe suprafețe cilindrice și, mai rar, pe suprafețe conice.
Roțile dințate fixe se montează pe partea cilindrică a arborelui cu ajustaj blocat, forțat, aderent și, în unele
cazuri, presat ușor.
După pregătirea în vederea asamblării a arborelui, respectiv roții dințate, se montează pana în canalul
arborelui (în cazul în care asamblarea se realizează în acest mod) și apoi se introduce roata dințată pe
suprafața cilindrică de centrare a arborelui.
Concomitent cu menținerea centrării roții pe arbore, aceasta se introduce fie prin presare manuală (pentru
roți de diametre mici), fie cu dispozitive speciale sau cu prese (pentru roți cu diametre mijlocii și mari).
Schemele aferente metodelor de montare descrise anterior sunt redate în figurile 11a, respectiv 11b.
Se recomandă ca la montare loviturile de ciocan sau forța dezvoltată de presă să se aplice unei bucșe care
se așază pe butucul roții concentric cu alezajul ei. În decursul montării, arborele se reazemă cu capătul
celălalt de o piesă fixă sau de prinde în menghină dacă este de dimensiuni mici.
Utilizarea dispozitivului prezentat în figura 11b se bazează pe următorul principiu: roata dințată 1 se
montează pe placa de reazem 2 și, prin rotirea șurubului cu mâner 4 este împinsă spre umărul arborelui
cotit de-a lungul tijelor de ghidare 3.
După montarea roților dințate pe arbore urmează verificarea bătăilor radiale și frontale, posibil rezultate în
decursul asamblării.

a. b.
Figura 11. Scheme de montare a roții dințate pe arbore

La controlul arborelui, cu roata dințată montată, se utilizează dispozitivul redat în figura 12.
 Figura 12. Montaj utilizat la verificarea arborelui și a roții dințate montate pe acesta

Verificarea presupune așezarea pe masa de control 3 a prismelor 2 pe care se va rezema arborele 1. Se

reglează înălțimea prismelor pentru ca arborele să fie perfect orizontal, verificarea acestui aspect
realizându-se cu comparatorul 4. Apoi între dinții roții 5 se introduce calibrul 6 peste care se suprapune
palpatorul 7, reglat în poziția zero.
Se rotește cu 2-3 dinți roata dințată și se măsoară abaterea față de poziția zero. Bătaia radială nu trebuie să
depășească 0,025-0,075 mm. Bătaia frontală se măsoară cu comparatorul 8, iar valoarea acceptată a
acesteia este de maxim 0,10-0,15 mm.
În cazul în care bătăile radiale și frontale depășesc valorile admise, roata dințată se demontează de pe
arbore și se presează din nou, dar cu un unghi oarecare față de poziția inițială.
Dacă și după aplicarea acestui procedeu abaterile rezultate depășesc valorile admise, roata se demontează
și se înlocuiește cu alta.
La finalul acestor verificări se montează arborele în lagăre și se efectuează controlul angrenării. Acesta se
realizează prin aplicarea metodei petei de contact, procedeu redat în figura 13. Aplicarea acestei metode
de evaluare a calității asamblării angrenajelor cilindrice presupune parcurgerea următorilor pași:
- spălarea danturilor celor două roți ale angrenajului supus verificării;
- degresarea danturii roților angrenate;
- vopsirea flancurilor dinților roții dințate conducătoare cu un strat subțire de verde de Paris sau
amestec de negru de fum cu petrol;
- rotirea, de preferință manuală, cu viteză redusă, a roții conducătoare;
- vizualizarea amprentelor lăsate pe flancurile roții dințate conduse.

b c

d e.
Figura 13. Amplasarea amprentelor pe flancul dintelui supus examinării prim metoda cu pată

Rezultatul examinării amprentei este interpretat astfel:

a. angrenarea este bună – dacă pata de contact acoperă partea centrală a dinților (40-60% din înălțime și
50-70% din lățimea dinților);
b. distanța dintre axe este prea mică, deși alezajele lagărelor sunt coaxiale – dacă pata de contact are
poziție centrală, dar este plasată prea aproape de fundul dintelui;
c. distanța dintre axe este prea mare, deși alezajele sunt coaxiale – pata de contact are poziție centrală, dar
este plasată prea aproape de vârful dintelui;
d, e. angrenare necorespunzătoare – pata de contact este deplasată lateral, dispunere cauzată fie de
neparalelismul axelor celor doi arbori, fie de montarea greșită a roților pe arbori.
Modul de funcționare a angrenajului și calitatea acestuia se apreciază și după zgomotul produs. Astfel,
zgomotul produs trebuie să fie permanent uniform, corespunzător angrenării line a unor roți dințate.
Zgomotul prea mare sau schimbător se produce totdeauna din cauza erorilor de execuție sau de montare a
roților dințate. Cauzele care provoacă zgomotul sunt stabilite în funcție de caracterul zgomotului produs.
Astfel:
- excentricitatea roților provoacă zgomotul pulsat;
- pasul mare și profilul neuniform al danturii roților provoacă vâjâitul puternic și șocurile;
- asperitățile de pe profilul dinților provoacă scârțâit etc.
Funcționarea normală și corectă a angrenajului depinde, de asemenea, de jocurile laterale și cele radiale.
Aceste jocuri trebuie să aibă valori optime, dependente de distanța dintre axe și precizia de prelucrare a
roților.
Defecțiunile provocate de jocurile laterale mari sunt șocurile, uzura rapidă și chiar ruperea dinților. Jocul
radial depinde de modul de prelucrare al dinților și se ia 0,15-0,30 din valoarea modulului.
Jocul dintre flancurile roților dințate în angrenare se poate verifica manual, prin introducerea unui calibru
de interstiții sau a unei sârme de plumb între roțile conjugate reglate la distanța teoretică dintre axe. Se
determină, astfel, jocul total. Grosimea sârmei turtite între roțile rotite manual se măsoară cu micrometrul.
Determinarea precisă a jocurilor se poate realiza cu ajutorul aparat pentru controlul complex al roților
dințate.

Referințe:
[1]. Dobrotă V., Atanasiu M., Stere N., Manolescu N., Popovici M., Organe de mașini și mecanisme,
Manual pentru licee industriale și agricole, clasele a X-a, a XI-a și a XII-a și școli profesionale, anii I, II și
III, Editura Didactică și Pedagogică R.A. -București, 1995;
[2]. Transmisii prin curele (rasfoiesc.com);
[3]. Referat: Studiul Functionarii Transmisiei prin Curele (#459578) - Graduo;
[4]. Montarea transmisiilor cu curele - ePedia
[5]. Mărginean V., Moraru I., Teodorescu D., Utilajul și Tehnologia Meseriei Construcții de mașini,
Manual pentru clasele a IX-a și a X-a, liceele industriale și școli profesionale, anul I, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1994;
[6]. Referat: Transmisii prin Cablu (#122811) - Graduo;
[7]. Cable mechanism - Bing video;
[8]. google-reader;
[9]. Transmisii prin cablu referat (qreferat.com)
[10]. Lanțuri industriale cu role și pinioane (selftrust.ro);
[11]. Curs: Transmisii prin Roti de Frictiune (#298748) - Graduo
[12]. PPT – TRANSMISII PRIN ROTI DE FRICTIUNE PowerPoint presentation | free to view - id:
79d97e-OGY2Y (powershow.com);
[13]. PPT - Transmisii cu roti de frictiune PowerPoint Presentation, free download - ID:3912250
(slideserve.com);
[14]. Transmisii prin roti de frictiune referat (qreferat.com);
[15]. Curs Autodesk Inventor Pro - Cursuri (softedu.eu);
[16]. Noia R., Țenescu L., Organe de mașini și mecanisme, Manual pentru clasa a XI-a. Licee
Tehnologice, Profil tehnic, Specializarea mecanică, Editura Sigma, 2002;
[17]. Dobrotă V., Atanasiu M., Stere N., Manolescu N., Popovici M., Organe de mașini și mecanisme,
Manual pentru licee industriale și agricole, clasele a X-a, a XI-a și a XII-a și școli profesionale, anii I, II și
III, Editura Didactică și Pedagogică R.A. -București, 1995.