Asamblări Demontabile Filetate-Merged

Organe de Maşini şi Mecanisme
http://adl.anmb.ro
2- ASAMBLARI DEMONTABILE
Timp mediu de studiu: 2 ore
Sarcini de învăţare: Prin parcurgerea acestei unităţi de studiu, studentul va fi capabil:
• să definească cupla filetată, utilizarea ei pentru realizarea asamblărilor filetate şi a
şuruburilor de mişcare şi reglare;
• să clasifice şi să utilizeze principalele criterii de clasificare;
• să stăpânească principiile de calcu al cuplei filetate şi momentele ce solicită
suplimentar asamblările filetate;
• să utilizeze simbolizarea şuruburilor
2.1 ASAMBLǍRI DEMONTABILE

Asamblǎrile, reprezintǎ solutii tehnice cu ajutorul cǎrora se realizeazǎ ansamble şi
subansamble mai mult sau mai puţin complexe strict necesare în materializarea
mecanismelor, masinilor, sistemelor şi instalatiilor mecanice. În practică se întâlnesc două
mari tipuri de asamblări: demontabile (ex. Asamblarea segmenţilor pe pistoanele
motoarelor, a pistoanelor pe bielǎ, a bielei şi arborelui cotit, asamblarea subansamblelor
(elecromotor, alternator, pompa de apa, combustibil, ungere, carburator sau pompa de
injectie, sistemul de distributie, cutie de viteze) componente ale unui motor cu ardere
interna sau electric), nedemontabile (Ex: carcase sudate, sasiul unor masini şi instalaţii,
corpul navelor, braţele şi corpurile macaralelor, etc.).
Dupǎ modul de materializare şi realizare, acestea pot fi:
- Asamblări filetate demontabile – care în urma demontării (desfacerii) pieselor
asamblate nu are loc nici o deteriorare a unuia dintre organele de maşini ale ansamblului.
Din această categorie amintim:
• asamblări filetate (şurub - piuliţă);
• asamblări prin formă (pene, caneluri, profile poligonale);
• asamblări prin frecare (pe con, cu strângere, prin presare la cald sau la rece);
• asamblări elastice;
- Asamblări nedemontabile – care în urma desfacerii pieselor asamblate are loc

deteriorarea a cel puţin uneia dintre ele
• asamblări nituite;
• asamblări sudate;
• asamblări prin formă (realizarea unor vase, a asamblării cutiilor de conserve, etc;
24 March 2020 Funcţie didactică Prenume NumeDumitru DASCĂLU 1

© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
Numele unităţii de studiuASAMBLĂRI DEMONTABILE
• asamblări prin lipire;

• asamblări prin încleiere;
2.1.1 Asamblǎri demontabile filetate. Generalităţi

Generalităţi
Definiţii, reprezentare, simbolizare
Asamblările filetate sunt printre cele
mai representative asamblǎri demontabile.
Aceste asamblǎri au ca elemente
caracteriatice douǎ organe de maşini
specifice, caracterizate de existenta a
doua suprafete sub forma unor spirale
eliptice conjugate, numite filete, ce se
bucura de proprietatea ca sunt relativ
înfǎşurabile.
Piesa filetată la exterior se numeşte
Fig. 2.1 şurub, iar piesa filetată la interior se
numeşte piuliţă.
Prin desfăşurarea
elicei cilindrice pe un plan
înclinat (fig.2.1), se stabileşte
o analogie funcţională între
planul înclinat şi asamblările
filetate, ce va fi folosită în
calculul organologic ulterior.
Ca urmare a prezenţei
filetului, o mişcare de rotaţie
imprimată uneia din piese
este obligatoriu însoţită de o
mişcare de translaţie pentru
aceeaşi piesă sau pentru
piesa conjugată.
În fig. 2.2 sunt
prezentate utilizări ale
şuruburilor de fixare în mai
multe variante constructive de
materializare a suprafeţelor
filetate. Datorită deosebitei
dezvoltări tipo-dimensionale,
filetele se simbolizează cu
simboluri specifice
recunoscute de cât mai multe
Fig.2.2 a ţări şi utilizatori.
Se vor regăsi exemple
în continuarea cursului. Simbolurile dau date despre diametrul nominal, ce reprezintă
diametrul exterior al filetului şurubului, pasul mediu al spirei, numărul de începuturi, etc.
Fig. 2.2 b. Soluţii de mărire a capacităţii portante la solicitări

transversale a asamblărilor filetate de fixare
2.1.1.1 Clasificarea asamblărilor filetate

Avantajele deosebite ale acestor asamblări au facut posibil ca acestea să se
diversifice deosebit de mult tipodimensional. Pentru a le putea identifica acestea au fost
clasificate după mai multe criterii, dintre care cele mai semnificative sund escrise în
continuare.
a- După profilul în secţiunea normală pe spiră a cuplei filetate, filetele
pot fi:
- cu profil triunghiular - destinat asamblărilor de fixare.
Filetele cu profil triunghiular, funcţie de unităţile de măsurare utilizate, pot fi la rândul
lor:
- metrice (figura 2.3), având cotele exprimate în milimetrii, cu unghiul profilului de
60° standardizat prin SR ISO 724-1996 (simbolul lor este specificat cu litera – M. Ex. M
12X1,25, în care, 12 este diametrul nominal d, exprimat în mm, iar 1,25 este pasul filetului
p, exprimat în mm); Mărimile geometrice cele mai utilizate sunt:
d - diametrul nominal;
d1- diametrul interior al filetului şurubului;
d2 – diametrul mediu al spirei;
p – pasul filetului;
- Withworth – conform British Standard este filetul pentru asamblări filetate cu
valorile dimensiunii nominale ale filetului exprimate în fracţiuni de ţoli (1”=25.4 mm), cu
unghiul profilului de 55°, standardizat prin STAS 402-88, iar pasul se exprimă cu numărul
de ganguri sau spire pe 1’’(25,4 mm). Exemplu 1 ½’’, este filetul a cărui diametru nominal
este (1+1/2) x 25,4 mm şi conform stas are 11 ganguri pe 1’’.
Fig. 2.3 Mărimile geometrice standardizate pentru definirea filetelor metrice.

(vezi SR ISO 724-1996)
- Withworth (gaz)- în ţoli, cu unghiul profilului de 55°, pentru asamblarea ţevilor

fără etanşare, standardizat prin STAS 8130-88 (simbol – G, ex. G1/2“, reprezintă filetul
corespunzător diametrului interior al ţevii, de 1/2“, iar pasul este dat în număr de
ganguri pe ţol; Filetul în ţoli este utilizat, în general, pentru asamblarea ţevilor şi armaturilor
prin care trec fluide sub presiune.
- Profil trapezoidal, (fig. 2.4) destinat pentru şuruburile de mişcare la care încărcarea
poate fi aplicată în dublu sens, cu unghiul la vârf al profilului de 30°, cu dimensiunile
conform STAS 2234-75 (simbol - Tr. Ex. Tr 40X3, filet cu secţiune trapezoidală cu d
=40mm şi p = 3 mm)

Fig. 2.4
- Profil fierăstrău, cu unghiul de înclinare a profilului pe faţa activă de 3° -

şi respectiv de 30° - pe faţa opusă, Stas 2234-75 (simbol - F), pentru şuruburi de mişcare
(figura 2.5). Filetul este caracterizat printr-un randament relativ ridicat, fiind recomandat
pentru sarcini aplicate într-un singur sens.
-
Fig. 2.5 Filet cu profil fierăstrău (STAS 2234-75, abandonat)
- Profil pătrat (fig. 2.6), utilizat pentru şuruburile de mişcare. La ora

acuală tendinţa este de a fi înlocuit cu cel trapezoidal, datorită unor avantaje certe.

Fig. 2.6 filet cu profil pătrat
- Profil rotund. Profil utilizat mai rar, cum ar fi in cazul filetelor realizate pe lemn,
sau alte materiale cu proprietăţi asemanatore, sau în cazul filetelor de la fasungurule de la
becuri, numite şi edison.
Fig. 2.7, Filetul cu profil rotund
b- după scopul în care sunt utilizate:

• de fixare, respectiv de strângere (recomandat filetele cu profil triunghiular);
• de strângere şi etanşare (filet triunghiular fără joc la vârfuri, sau înfăşurat pe o
suprafaţă generatoare tronconică, numite filete conice);
• de mişcare (recomandat şi standardizat cel trapezoidal, filetele pătrat şi dinte de
ferăstrău, au fost scoase din uz);
• de măsură (filet triunghiular cu pas fin, micrometre,);
• cu destinaţie specială (filet semirotund, edison la becuri la filetele din lemn, etc);
• de reglaj a jocurilor, a debitelor, a sculelor şi dispozitivelor, etc..
c. după sensul de înfăşurare:

• pe dreapta;
• pe stânga ;

d. după numărul de începuturi:

• cu un început;
• cu mai multe începuturi, (filetul cu mai multe începuturi se recomandă la şuruburile
de mişcare unde se urmăreşte îmbunătăţirea randamentului), la dopuri, pentru a
reduce consumul specific de material (ex. dopurile sticlelelor de plastitic);
e. după mărimea pasului p:

• cu pas normal, destinat utilizării generale, iar in simbol nu este menţionată
dimensiunea sa.
• cu pas mare, utilizat în cazul maşinilor, utilajelor şi echipamentelor mai puţin
precise (utilaje agricole etc.9
• cu pas fin, destinate construcţiilor precise pentru a reduce dimensiunile cuplei
filetate ca înălţime, pentru reducerea riscului de autodesfiletare şi a consumului
specific de material, etc..
2.1.2. Calculul momentelor din asamblǎrilor filetate Mf1 şi Mf2

2.1.2.1. Calculul momentelor de filetare cu frecare Mf1 din asamblǎrile filetate
Când strângerea piuliţei are loc sub acţiunea sarcinii utile F (sub sarcină), iar
contactul dintre spirele filetului piuliţei şi şurubului este cu frecare, apare momentul
necesar filetǎrii cuplei filetate, numit momentelor de filetare Mf1. Exemplu la cupla cricurilor
cu şurub de la autovehicule, la strângerea suruburilor şi piuliţelor de fixare a roţilor
autovehiculelor, la şuruburilor de la prese cricuri, menghină, etc..
Pentru obţinerea relaţiei de calcul a acestui moment Mf1, se propune urmǎtorul
model simplificat. Se considerǎ o cuplǎ cu filet cu profil patrat (fig. 2.8.), aflat sub acţiunea
unei forţe axiale F0 de obicei cunoscutǎ.
Dacǎ ne imaginăm că se taie pe generatoarea cilindrului spira filetului şi se
desfaşoarǎ pe plan (fig. 2.8.b), atunci cupla filetatǎ poatre fi echivalată cu deplasarea pe
un plan înclinat, a cărui unghi faţă de orizontală este egal cu unghiul mediu de înclinare a
spirei filetului βm corespunzǎtor diametrului mediu d2, a unui corp cu greutatea F0,. Pentru
împingerea corpului acţionat de F0 pe planul înclinat, se utilizeazǎ forţa orizontalǎ H,
dispusă în planul perpendicular pe axa şurubului. Cele douǎ forţe H şi F0 ,reprezintǎ
torsorul de reducere a fortelor exterioare ce actioneazǎ pentru strângerea piuliţei. Dar forţa
H, în raport cu axa spirei filetate a şurubului, dă naştere momentului Mf1 necesar pentru
deplasarea piuliţei şi a forţei F0 . La o rotaţie completă piuliţa se va strânge cu un pas p al
spirei (fig.2.6), distanţa parcursǎ fiind egalǎ cu lungimea cercului de diametru d2.
Se consideră cunoscute:
- F0 – forţa de strângere ce trebuie transmisă de la şurub la piuliţă şi invers;
- geometria filetului:
- p - pasul filetului,
- d - diametrul nominal;

- d1 - diametrul interior;
- d2 - diametrul mediu al şurubului;
- materialul şurubului şi piuliţei;
Se cere să se determine:
- H – forţa cu care acţionăm pentru filetarea piuliţei sau şurubului;
- Mf1 – momentul de filetare – desfiletare; (înşurubare- deşurubare)
Ipoteze de calcul:
- urcarea pe plan se face cu viteza v = ct (acceleraţia a = 0)

- urcarea pe plan se face cu frecarea ce apare între spirele şurubului şi piuliţei.
Se alege un sistem de axe convenabil xOy, cu originea în punctul teoretic de

contact (fig.2.8),. Contactul fiind cu frecare, la echilibru, conform fig.2.8b, legatura
raspunde cu torsorul forţelor din legǎturǎ, ale cǎrei componente proiectate pe sistemul
xOy sunt normala la suprafaţǎ N, şi forţa de frecare Ff şi a căror rezultantă R este egalǎ şi
de sens contrar rezultantei R a forţelor exterioare H şi F0, ,
Fig.2.8

în care φ reprezintǎ unghiul de frecare. Descompunand forţele exterioare dupǎ sistemul

de axe se obţine:
Scriind condiţiile de echilibru, rezultǎ
Înlocuind coeficientul de frecare cu unghiul de frecare în relaţia cu relaţia de mai

sus, se obţine forma finalǎ a expresiei forţei H, necesară pentru împingerea corpului pe
planul înclinat, respectiv pentru deplasarea piuliţei pe şurub.
Cum unghiul mediu de înfăşurare βm este mic, β < 70...80, forţa H va fi [11], se poate
utiliza o relaţie aproximativă:
La desfacerea piuliţei ca şi la coborârea corpului pe planul înclinat, forţa de frecare

îşi schimbă sensul, forţa H fiind înlocuită cu:
Se poate utilize relaţia generalǎ:
Semnul fiind selectat corespunzǎtor. Pentru strângerea piuliţei pe şurub, trebuie

învins momentelor de filetare cu frecare Mf1 care pentru filetul pătrat are expresia:
În cazul filetelor cu profil triunghiular sau trapezoidal, valoarea coeficientului de

frecare se modificǎ. Conform fig.2.9, forţa axialǎ F0 se descompune rezultând relaţiile de
echilibru:

Fig. 2.9
Relaţie ce aratǎ că randamentul acestor filete este mai mic. Experimental sa
observant că totuşi din punct de vedere al exploatǎrii, fiabilitǎţii şi tehnologiei este mai
eficientǎ folosirea filetelor pentru mişcare trapezoidale faţǎ de cele cu profil pǎtrat,
actulmente întâlnit doar pe sistemele mecanice mai vechi.
2.1.2.2. Condiţia de autofrânare şi randamentul cuplei şurub piuliţă
Condiţia de autofrânare
Pornind de la modelul ce a stat la baza obţinerii relaţiilor de mai sus, stim ca daca
un corp se aflǎ pe un plan inclinat dacǎ unghiul de inclinare este suficient de mare iar
coeficientul de frecare mic, incetand sǎ mai aplicǎm forţa H, corpul poate sǎ se deplaseze
la vale. În cazul asamblǎrilor filetate condirilor filetate condiţia ca acest fenomen sǎ nu
aibǎ loc reprezintǎ condiţia de autofranare. Dacă se impune aceastǎ condiţie, ca piuliţa să
nu se deplaseze de la sine, în sensul desfacerii ei sub acţiunea forţei F0 (condiţia de
autofrânare), atunci trebuie ca:
Condiție îndeplinită dacă:
Avand în vedere proprietǎţile funcţiei tangentǎ, condiţia revine la:
în care unghiul de freecare se alege funcţie de geometria filetului.

2.1.2.3 Randamentul cuplei filetate

Pornind de la definţie, randamentul şurubului η este definit ca raportul dintre lucrul
mecanic util Lu, necesar deplasǎrii forţei F0 pe distanţa unui pas p şi lucrul mecanic
consumat Lc efectuat de forţa H, pentru a parcurge lungimea cercului de diametru mediu
d2. Cum, de la mecanicǎ ştim ca lucrul mecanic este produsul dintre forţă braţul forţei, se
obţin relaţiile:
iar cu înlocuirea mǎrimilor calculate anterior se obţine:
Observaţii legate de randamentul şuruburilor.

Şuruburile de fixare, care trebuie să îndeplinească condiţia de autofrânare
au un randament scăzut (η<0,5). Şuruburile de mişcare, la care condiţia de

autofrânare nu este întotdeauna obligatorie, pot realiza creşterea randamentului prin
creşterea unghiului , prin utilizarea unui filet cu pas mărit, sau cu mai multe începuturi,
deşi apare simultan dezavantajul creşterii forţei H.
Pentru filetele de mişcare sunt utilizate filete trapezoidale, deoarece au η situat
între ηtriunghi şi ηpătrat, dar au şi condiţia de autofrânare asigurată; Pentru a îndeplini condiţia
de autofrânare cu un randament mai bun, se poate recurge la o soluţie mai complexă care
să completeze cupla filetată.

2.1.2.4 Calculul momentelor de frecare Mf2 din asamblǎrile filetate

Conform fig. 2.10, în timpul strângerii sub sarcină a asamblărilor filetate apare o
mişcare relativă între suprafeţele de strângere a pieselor. Conform fig.2.10, a şi c
mişcarea relativă apare între suprafeţele laterale ale piuliţei aflate în contact cu şi şeibile
grower. În fig. 2.10 b, suprafeţele cu mişcare relativă sunt suprafaţa laterală a capului
hexagonal al şurubului şi piesele strînse. În cazul şurubului de mişcare de la presă cu
şurub din fig.2.10.d suprafeţele cu mişcare relativă apar între capul şurubului şi piesa
presată.
Mf2 – reprezinta momentul de frecare ce apare în timpul filetǎrii, la contactul dintre
Fig. 2.10
suprafeţele cu mişcare relativǎ descrise mai sus, pe care se descarcă forţa utilǎ F0.
Forţa de strângere F0 produce pe suprafaţa inelară de contact (fig.2.11) cuprinsǎ
între diametrele interior D şi respectiv exterior D1, o presiune ce poate fi consideratǎ
uniform distribuită p datǎ de relaţia:
Considerand suprafaţa elementara dA, de forma inelarǎ aproximată cu un

dreptunghi de de lătime dr şi lungime 2πr datǎ de relaţia:

În acest caz, pe suprafaţa dA acţionează o forţă elementară normală iar datorită

contactului cu frecare în suprafaţa plană de contact dintre suprafeţe df va genera o forţă
elementară de frecare µdF= µpdA., Această forţă elementară de frecare dFf, generează în
raport cu axa şurubului un moment elementar dMf =rxµdF= rxµpdA care integrat pe
suprafaţa inelarǎ şi utilizând transformările de mai sus duce la obţinerea relaţiei:
Fig.2.11
Dupǎ simplificǎri se obţine relaţia finalǎ utilizatǎ:
Pentru că putem avea cupluri de materiale diferite între piuliţă şi şurub, respectiv
între piuliţă şi placile strânse pentru distincţie se poate nota în primul caz coeficientul de
frecare cu μ1, respectiv μ2, coeficientul de frecare dintre piuliţă şi suprafaţa de reazem.
În cazul şurubului de mişcare de la presa din fig.2.10 d, integrarea se face de la 0 la
Ds, relaţia fiind:

Momentul total care trebuie aplicat la cheie pentru a realiza filetarea–desfiletarea

(strângerea - desfacerea) piuliţei însumează cele două momente de frecare:
Pentru filetele metrice se poate folosi relaţia aproximativǎ:
Pentru valorile redate mai jos, conforme cu cele mai multe standarde în vigoare
legate de elementele filetate:
atunci se poate utiliza o relaţie aproximativǎ generalǎ, de forma:
Dacă se cunoaşte (lungimea braţului cheii de strângere Lch) şi momentul total, se

poate determina forţa cu care trebuie acţionatǎ cheia Fch din relaţia:
2.1.3. Calculul organologic al asamblǎrilor filetate

Prin calculul organologic se urmǎreşte în esenţǎ, determinarea ştiinţificǎ a
dimensiunilor tijei şuruburilor şi elementelor geometrice ale cuplei filetate. Pentru aceasta
ne imaginǎm cum ar putea avea loc distrugerea organelor respectve şi impunem condiţiile
conform teoriilor de rezistenţǎ pentru ca distrugerea sa nu aibǎ loc.
2.1.3.1 Calculul organologic al tijei şuruburilor

În general, cazul cel mai frecvent intalnit este acela în care tija şurubului este
solicitatǎ la intindere compresiune, combinatǎ cu solicitarea de rǎsucire (torsiune) datoratǎ
momentelor de filetare definite anterior. În literatura de specialitate sunt prezentate şi alte
cazuri de solicitare a tijei:
- la încovoiere, datoritǎ solicitǎrii excentrice sau suprafeţelor de sprijin a capului
şurubului şi/sau piuliţei;
- solicitarea la obosealǎ cand F0 este oscilantǎ;
- solicitǎrile din asamblările cu prestrângere iniţială- cu sarcina de exploatare
constantǎ sau variabilǎ;
- solicitrea tijei la forfecare şi strivire în cazul semifabrictelor solicitate de forţe
tǎietoare etc.
În continuare se va face calculul la intindere cu forfecare a tijei filetului. La
şuruburile de fixare în timpul strângerii piuliţei, în tija şurubului, apar tensiuni normale,
create de forţa axială F0. Pentru celelalte situaţii de solicitare mai complexǎ, acest calcul

este de predimensionare a şuruburilor, urmand ca în continuare sǎ se efectueze calcule

de verificare pentru cazurile speciale concrete.
Ipotezǎ:
Indiferent de solicitare pentru tija filetatǎ a şurubului se ia în consiferare numai
patea nefiletatǎ a şurubului (carnea secţiunii filetate de diametru d1 ).
Pentru solicitarea principală de tracţiunedine din şurub, atunci tensiunea de
intindere compresiune va avea expresia:
Pentru calculul tensiunilor tangenţiale de rǎsucire (torsiune), datorate momentului

de torsiune Mf1, pentru învingerea forţelor de frecare dintre spirele în contact se calculeazǎ
mai întâi modulul de rezistenţǎ polar cu relaţia:
şi tensiunile cu:
Sau grupând termenii convenabil, se obţine:
Simultaneitatea prezenţei celor două tensiuni σts şi τ, constituie o solicitare

compusǎ. Cele mai bune rezultate practice sau obţinut utilizată teoria a IV-a de rezisenţǎ
pe baza energiei de rupere. În acest caz tensiunea echivalentǎ axialǎ este
Efectuand calculele de sub radical, se inlocuieşte radicalul obţinut dupǎ scoaterea

în factor a tensiunii axiale cu un coeficient de corecţie a sarcinii:
Rezultǎ o relaţie mult mai simplǎ:

Ţinând seama de acest rezultat, pentru calcul forţa axială F0 se amplifică cu un

coeficient β care ţine cont de solicitarea de torsiune a tijei şurubului. Coeficientul β are
următoarele valori [10]:
- β = 1,3 la filete metrice:
- β = 1,25, la filete trapezoidale;
- β =1,2 pentru filete pătrate.
La proiectare, deoarece nu se cunoaşte momentul de torsiune, dimensionarea se
poate face ţinând seama doar de tracţiune, luând însă în considerare o forţă majorată cu
acest coeficient. Relaţia de dimensionare va fi:
2.1.3.2 Calculul organologic al cuplei filetate
Calculul organologic al cuplei filetate presupune sǎ se stabileascǎ dimensiunile

spirei astfel incat aceasta sa poatǎ sǎ preia sarcina datǎ pe spire de sarcina F0 ce
acţionazǎ în tija şurubului. Spira filetului poate fi privită ca o grindă curbă inelarǎ încastrată
pe cilindrul de bază.
Pentru uşurinţa calculului, spira se desfăşoară, solicitată de sarcina F/z (fig.2.10)
Ipoteze de calcul simplificatoare;
• Se consideră că în contactul dintre şurub şi piuliţă se găsesc z spire;
• Se consideră că sarcina se repartizează uniform pe cele z spire;
• Fluxul de forţă se transmite prin suprafaţa de contact dintre spira şurubului şi

piuliţei;
• Se consideră că presiunea de contact este uniform distribuitǎ pe suprafeţele în
contact ale spirelor şurubului şi piuliţei;
Sub acţiunea forţei F1 care solicitǎ fiecare spirǎ a filetului aceasta poate sǎ ducǎ la
distrugerea cuplei prin trei tipuri de solicitǎri simple:
1. încovoierea spirei (exemplu cazul piuliţelor confecţionate din masa plasice
tenace, suprafaţa dreptunhgiularǎ mnkq);
2. forfecare spirei în zona de incastrare (suprafaţa dreptunhgiularǎ mnkq);
3. strivirea suprafaţei de contact dintre spira şurubului şi a piuliţei;
2.1.3.2.1 Calculul la încovoierea a spirei filetului

Pentru aceasta se considerǎ spira desfǎcutǎ pe un plan fig.2.10. În acest caz

avem o grindǎ încastratǎ pe suprafaţa dreptunhgiularǎ mnkq având modulul de rezistenţǎ
la încovoiere W solicitatǎ de momentul încovoietor Mî. Pentru cazul în care materialele
şurubului şi piulitei sunt aceleaşi, sau materialul şurubului are rezistenţa la încovoiere mai
micǎ, atunci modulul de rezistenţǎ la încovoiere W se calculeazǎ cu relaţia:
Dacǎ materialul piuliţei are rezistenţa la încovoiere mai micǎ, atunci modulul de
rezistenţǎ la încovoiere W se calculeazǎ cu relaţia:
Momentul de încovoiere ce va solicita fiecare spiră, conform figurii 2.12 va fi:
Fig.2.12
Condiţia de rezistenţǎ a materialelor şurubului va fi dată de relaţia:
şi a piuliţei:
2.1.3.2.2 Calculul la forfecare a spirei filetului.

O altǎ posibilitate de distrugere a spirei este prin forfecarea sa în zona de

incastrare, suprafaţa dreptunghiularǎ mnkq. Condiţia revine la:
Deoarece cele douǎ solicitǎri duc la apariţia simulanǎ de tesiuni de încovoiere şi

forfecare se poate face un calcul mai exact prin compunerea celor douǎ tensiuni cu relaţia
a-III- a din rezistenţa materialelor, respectiv:
Înlocuind expresiile celor douǎ tensiuni putem calcula numǎrul minim de spire ale
piuliţei.
2.1.3.2.3 Calculul la strivire a suprafaţei de contact
Strivirea suprafaţei de contact dintre spira şurubului şi a piuliţei, are loc datoritǎ
tensiunilor de strivire dintre cele douǎ suprafeţe calculate ca raport intre forţa şi aria de
strivire, respectiv:
În cazul şuruburilor de mişcare, funcţionare presupune ungerea pentru diminuarea

uzurilor şi a coeficientului de frecare. În acest caz se evalueazǎ presiunea de contact, care
trebuie sa fie mai micǎ decat cea admisibilǎ a peliculei de lubrifiant, respectiv:
Pentru uleiurile obişnuite presiunea admisibilǎ are valorile cuprinse între 70 şi 130
daN/cm2, conform prescripţiilor producătorilor, respectiv standardelor în vigoare.
2.1.3.2.4 Calculul înǎlţimii piuliţei
Determinarea înălţimii m = zXp a piuliţei se reduce la calculul numărului de spire

active z. Calculul numărului de spire se face în baza condiţiei de egală rezistenţă a tijei
şurubului şi a filetului. Cum spirele filetului trebuie să poată suporta ambele solicitări, de
forfecare şi încovoiere, prin STAS 922 a fost stabilită pentru înălţimea piuliţei valoarea

m = 0,8d
Spirele piulitelor standardizate relizate din otel nu se mai verifica nici la strivire nici
la încovoiere.
Când piuliţa este din material cu rezistenţă inferioară celei a materialului şurubului,
se impune verificarea spirelor piuliţei din condiţile de solicitare compusǎ şi strivire. Pentru
piuliţă din fontă, σaip = 25 ÷ 30 MPa şi şurub din oţel cu σaiş = 80MPa, înălţimea necesară
recomandată a piuliţei poate fi calculată cu relaţia:
m = 1,3d
piuliţa purtand numele de piuliţǎ înaltǎ. La şuruburile de mişcare, limitarea presiunii de
contact în scopul evitării uzurii premature duce la înălţimi ale piuliţei sensibil mai mari, cum
rezultǎ şi din relaţia presiunii de contact. După cum se observă, înălţimea piuliţei m
depinde numai de diametrul şurubului şi de forma profilului filetului, fără a fi condiţionată
de fineţea lui. În realitate, determinǎrile experimentale au arǎtat cǎ încărcarea spirei nu
este uniformă din cauză că şurubul se alungeşte sub acţiunea forţei F iar piuliţa se
contractă, deci variază pasul. Primele spire ale piuliţei în contact cu piesa se încarcă cel
mai mult, primele trei spire preluand aproximativ 70% din sarcinǎ. Se ajunge ca peste 10
spire acestea să nu mai preia sarcini. Din acest motiv, piuliţele vor avea maxim 10 spire şi
se calculează înălţimea piuliţei :
h=z·p
Dacă rezultă mai mult de 10 spire, se vor schimba dimensiunile filetului sau
diametrul şurubului.
Pentru o distribuţie mai uniformă a încărcării spirei se adoptă diverse soluţii
constructive, de exemplu: piuliţe sprijinite pe guler, piuliţe crestate variabil la fundul spirei,
etc. ce se pot studia din literatura de specialitate.
Exerciţii:
1. Reprezentaţi cel puţin o asamblare cu şurub şi piuliţă şi o asamblare cu prezon.
2. Reprezentaţi profilul unui filet metric şi precizaţi marimile definitorii.
3. Deduceţi relaţiile de calcul al momentelor de frecare Mf1, respectiv Mf2.
4. Efectuaţi calculul de predimensionare a unui şurub pentru o sarcină aleasă opţional.
5. Efectuaţi calculul de verificare a cuplei filetate pentru filetul standard predimensionat
anterior.
Rezolvări: Utilizaţi datele din curs şi materialul bibliografic, unde este cazul;

ORGANE DE MASINI ŞI MECANISME
http://adl.anmb.ro
3. Asamblări demontabile nefiletate

3.1. Asamblările arbore-butuc
Asamblările arbore-butuc sunt asamblări demontabile care au drept principal
rol funcţional transmiterea unui moment de răsucire de la un arbore (piesa
cuprinsă) la un butuc (piesa cuprinzătoare) sau invers, eliminând deci
deplasarea unghiulară relativă dintre acestea.
În funcţie de posibilitatea deplasării axiale a butucului faţă de arbore
asamblările arbore-butuc pot fi:
♦ asamblări mobile (care în gol sau sub sarcină se pot deplasa axial
cuplând sau decuplând transmisia. Exemple: în cazul roţilor baladoare sau
craboţilor din cutiile de viteze, a unor cuplajelor comandate, etc.);
♦ asamblări fixe, atunci când transmiterea cuplului este permanentă. În
acest caz elementele asamblării pot prelua şi forţe axiale (roţi dinţate din
reductoare, pietrele de polizor şi discurile de flex, roţile autovehiculelor, etc.).
În ceea ce priveşte modul de transmitere a momentului de răsucire acesta
poate fi transmis:
> prin formă (în acest caz elementele componente au suprafeţe profilate
complementare cu sau fără componente intermediare, astfel încât să asigure
transmiterea momentului sau cuplului de răsucire de la o suprafaţă la alta;
> prin frecare (caz în care între elementele componente ale asamblării se
creează o forţă normală Fn pe suprafeţele aflate în contact, care asigură
transmiterea prin forţa de frecare dintre suprafeţele complementare ale
arborelui şi butucului μXFn a momentului de răsucire).
3.1.1 Asamblări arbore-butuc cu transmitere prin formă
Din această categorie fac parte mai multe asamblări arbore-butuc, cele mai
des utilizate fiind:
- asamblări cu pene;
- asamblări cu caneluri;
- asamblări cu ştift longitudinal;
- asamblări cu ştift transversal.
Asamblările cu pene se folosesc pentru a transmite mişcarea de rotaţie şi
cuplul care o generează, prin introducerea unor componente suplimentare în
locaşuri adecvate între arbore (suprafaţa cuprinsă, interioară a asamblării) şi butuc
suprafaţa cuprinzătoare, exterioară a asamblării). Deci, penele au scopul de a bloca
mişcarea relativă dintre arbore şi butc, iar în unele cazuri şi de a le fixa pe poziţie.
Montarea penelor între arbore şi butuc se poate face în două variante, fie cu
joc relativ (paralele) sau cu strângere sau joc zero (restul). În general penele sunt
24 March 20200 conf. univ. dr.ing. Dumitru DASCĂLU 1

corpuri prismatice cu forme diferite sau cilindrice, la care lungimea este mult mai
mare decăt celelalte două dimensiuni.
3.1.1.1 CLASIFICAREA PENELOR
După poziţia axei geometrice longitudinale a penei faţă de cea de rotaţie a

pieselor ce se asamblează, se deosebesc:
- pene longitudinale, la care axa longitudinală a penei corespunzătoare
dimensiuni de gabarit maximă a prismei este paralelă cu axa de rotaţie;
- pene transversale, la care axa longitudinală a penei este perpendiculară pe
axa de rotaţie a asamblării;
La rândul lor penele longitudinale sunt clasificate astfel:
❖ penele longitudinale fără strângere, ce pot fi:
- pene paralele (cu formă prismatică);
- pene disc, care se obţine prin debitarea unui sector de cerc
dintr-un disc (fig.3.3);
❖ penele longitudinale cu strângere având o formă prismatică cu una
dintre suprafeţe înclinată, sau suprafeţe complementare care să poată
genera o strângere relativă între arbore şi butuc):
- pene inclinate;
- pene îngropate;
- pene cu locaş plat pe arbore;
- pene concave (fără locas pe arbore);
- pene tangenţiale;
3.1.1.2 REPREZENTAREA ŞI COTAREA PENELOR

LONGITUDINALE
Penele longitudinale se folosesc la asamblarea arborilor cu roţi de curea,
roţi dinţate, flanşele de la cuplaje, etc.
• PENE PARALELE
Aceste pene sunt de formă prismatică fiind cele mai simple dar şi cele mai
des utilizate în construcţia de maşini. Ele se pot folosi fie la asamblări fixe fig.3.1
sau mobile axial fig.3.2. În primul caz, al celor fixe, prin modul de concepţie se
împiedică deplasarea axială dintre arbore şi butuc. În cazul celor mobile, butucii
sunt montaţi pe abori cu joc funcţional, ce permite deplasarea axială a acestora.
În acest caz, penele sunt mai lungi decît lăţimea butucului, fiind montate fie
cu strângere (prin presare) în locaşul din arbore, fie prin fixarea acestora în
locaşurile de pe arbori prin intermediul unor şuruburi (fig.3.2). Locaşul penei din
butuc are joc funcţional faţă de lăţimea penei, ce permite deplasarea butucilor pe
arbori cu sau fară să fie întreruptă transmiterea de cuplu. Exemple: montajul roţilor
baladoare şi a craboţilor pe arborii din cutiile de viteze, ce permit deplasarea axială
pentru a putea asigura schimbarea vitezelor, la montarea flănşilor mobile a

cuplajelor comandate permiţând cuplarea, respectiv decuplarea mişcării şi a
cuplului, etc..
Forma A Forma B Forma C

ambele capete rotunjite ambele capete drepte un capăt drept şi unul
rotunjit
Fig.3.1 Tipuri de pene paralele şi reprezentări reprezentative a unei asamblări

arbore-butuc cu paă tip A
Funcţie de condiţiile de montare şi demontare precum şi de particularităţile
constructive ale asambărilor, după forma rotunjită sau nu a capetelor penei putem
avea trei variante constructive:
Canalul din arbore pentru penele de forma A şi C se realizează cu freză
deget, iar cel pentru penele de forma B, cu freză disc. În general, canalul din butuc
se realizează de obicei prin mortezare. În figura 3.1 a şi b este prezentată în
proiecţie axonometrică un exemplu de asamblare cu pană paralelă de forma A. În
fig. 3.1c, avem desenul cu secţiunea realizată prin aceiaşi asamblare.
În cazul asamblărilor cu pene paralele efortul se transmite prin contactul
dintre feţele laterale ale penei şi suprafeţele laterale ale locaşurilor din butuc şi
arbore.
O situaţie des întâlnită în aplicaţii este aceea în care butucul se deplasează
axial de-a lungul penei concomitent cu transmiterea cuplului şi a mişcării de rotaţie.
În acest caz, pana necesită fixarea pe arbore. Fixarea penei în locaş se
poate realiza prin presarea penei în locaşul din arbore sau, pentru mai multă
siguranţă împotriva smulgerii penei din locaşul din butuc şi un montaj mai uşor a
butucului pe arbore, se pot folosi penele paralele cu găuri de fixare (fig.3.2.)
Ca şi în cazul penelor paralele fără fixare (fig.3.1.) şi penele cu fixare se pot
utiliza în cele trei forme constructive ale capetelor conform tabeleui din fig.3.2.
Forma AS Forma BS Forma CS

ambele capete rotunjite ambele capete drepte un capăt drept şi unul
rotunjit
Fig.3.2 Tipuri şi reprezentare pene paralele fixate cu şuruburi
Pentru ca aceste pene cu fixare să poată fi extrase mai uşor din canalu din
arbore, în special a penelor de dimensiuni mai mari, acestea sunt prevăzute la
mijlocul lor cu o gaură filetată, în care se introduce un şurub sau un ştift filetat. Prin
filetare lor, pana este smulsă din locaşul său.
În figura fig.3.2a este prezentată în proiecţie axonometrică montajul unei roţi
baladoare (cu deplasare axială) cursa fiind limitată la dreapta de umărul arborelui
iar la stânga de şaiba plată fixată cu şurub. Aceiaşi asamblare dar în secţiune plană
este prezentată în fig.3.2b.
Un alt tip de asamblare cu pene este cel cu pene disc. În secţiunea din
fig.3.3. este prezentată soluţia
utilizată pentru fixarea unei roţi
dinţate conice, pe capătul conic al
arborelui. Pentru a mări
capacitatea portantă a asamblării şi
a siguranţei în exploatare, pe cele
două suprafeţe conice
complementare sunt prelucrate
canalele cu profil circular pentru
arbore şi liniar în butucul roţii.
Pentru presarea asamblării
Fig.3.3 Asamblare pe con şi cu pană disc
pe con şi asigurarea fixării
asamblării se utilizează o şaibă
plată şi un şurub.Conform desenului din fig.3.3, penele disc se obţin prin decuparea
unui sector de disc a cărui diametru este egal cu cel al frezei disc cu care se
prelucrează locaşul penei din arbore. Aceste sunt folosite în cazul în care canalele
din butuc şi arbore sunt dificil de aliniat la montaj. Exteriorul circular al penei, de
acelaşi diametru cu al locaşului permit rotirea penei în locaş asigurând
autocentrarea în poziţia normală.
Un caz frecvent întâlnit de asamblare cu pene disc este cel al capetelor de
arbori conici. Asamblarea pe con (fig.3.11), poate transmite cuplul util datorită forţei
axiale de strângere (presare) a celor două suprafeţe conice care generează forţe de
frecare tangente la suprafeţele asamblării datorită deformaţiilor elastice produse
realizează transmiterea cuplului În acest caz, transmiterea cuplului prin frecare este
suplimentat prin amblarea cu o pană disc.
Este cazul montării şi a unor elici pe axul port elice de la nave, a penelor de
cârmă pe axul port cârmei, a cuplajelor de pe capetele arborilor de pe linia axială a
eliciilor, etc..Pana disc are şi rolul de a evita patinarea pe con mai ales la sarcini
bruşte sau în cazul slăbirii forţei axiale de montaj. Deplasarea axială a butucului
este evident, blocată prin strângerea şi asigurarea asamblării filetate.
Notarea pe desen a unei pene disc se face prin indicarea tipului de pană
urmat de produsul dintre lăţimea b şi înălţimea h, urmată de numărul standardului
respectiv.
Exemplu de utilizare şi de simbolizare a penelor disc Pană disc 6 x15 Stas
1012-71. Conform stasului funcţie de diametrul mediu al conului se stabilesc
dimensiunile penei folosite.
• PENE ÎNCLINATE ÎNGROPATE
Penele înclinate reprezintă o soluţie perfecţionată de montaj arbore-butuc, în

care penele de formă prismatică au specific existenţa unei suprafeţe inclinate cu un
unghi foarte mic în raport cu axa longitudinală a penei. Datorită acestei înclinări a
suprafeţei penei introducerea în locaul ei a penei se face prin baterea în lungul axei
cu un ciocan. În acest mod, datorită efectului de pană, se induce o stare de
deformaţie elastică a celor trei corpuri pană-butuc-arbore, care conferă o rigiditate
foarte bună a asamblării atât în cazul mişcărilor unisens sau alternative. Trebuie
menţionat faptul că prin găurirea axului sau a reducerii ,,în carne ’’ (diferenţa dintre
diametrul exterior şi interior al butucului) a grosimii butucului se măreşte
elasticitatea asamblării, respectiv capacitatea portantă (mărimea cuplului transmis)
de asamblare. Această observaţie este valabilă în cazul tuturor asamblărilor arbore
butuc prin strângere.

a b c
Fig.3.4 Montaj pene înclinate îngropate.
Această asamblare nu mai necesită alte elemente de fixare. La demontare
pana se extrage din montaj iar restul pieselor se demontează foarte uşor. Datorită
rigidităţii mari a asamblării, soluţia se recomandă la asamblările solicitate alernativ,
exemplu la roţile (fuliile) de la transmisiile cu curele, pentru roţile de la transmisiile
cu lanţuri, flănşilor de la cuplaje, etc..
Penele îngropate sunt denumite astfel pentru că sunt introduse într-un locaş
practicat atât în arbore cât şi în butuc care datorită componentelor elastice sunt
foarte bine fixate, ele sunt montate prin lovirea şi tensionarea penei în locaş.
Penele îngropate au o faţă înclinată (de obicei >1:100) şi se prezintă în trei
forme constructive conform tabelului de mai jos (STAS 1008-71):
Tabel 1.
Forma A Forma B Forma C
De asemenea, pentru a permite un montaj eficient şi fără deformare a penei,

există un model de pană numit cu nas (sau călcâi) conform STAS 1009-71, redat în
fig.3.4.
• PENE ÎNCLINATE CU LOCAŞ PLAT ÎN ARBORE
Penele înclinate cu locaş plat în arbore plată se montează cu o faţă pe un

locaş frezat plan din arbore, iar cealaltă faţă este îngropată în butuc. Această
soluţie constructivă elimină tensiunile ce apar în cazul locaşului clasic în arbore,
datorită concentratorilor de efort daţi de muchiile locaşurilor din arbore şi reduc
preţurile de cost.

Fig.3.5. Asamblări cu pene înclinate plate

În funcție de
diametrul arborelui sunt stabilite forma şi dimensiunile penelor plate de STAS 431-
73 pentru penele plate obişnuite, iar pentru penele cu nas de STAS 432-73
PENE ÎNCLINATE CONCAVE
Penele concave, după cum le este denumirea, au faţa inferioară concavă ce
urmăreşte profilul arborelui, iar partea superioară este îngropată într-un locaş în
butuc. Efortul se transmite prin frecarea dintre pană şi arbore, precum şi a
contactului cu frecare din partea opusă a penei dintre suprafeţele cilindrice ale
arborelui şi burucului, rezultat în urma împănarea penei. Soluţia constructivă este
adecvată cazului în care arborele are orificii, iar canalul de pană din arbore ar slăbi
şi mai mult secţiunea. Forma şi dimensiunile penelor concave sunt stabilite de
STAS 433-73 pentru penele obişnuite şi prin STAS 434-73 pentru penele cu nas
(călcâi).
Fig.3.6 Asamblări cu pene înclinate concave

• PENE INCLINATE TANGENŢIALE
Asamblările cu pene tangențiale reprezintă o soluție complexă din punct de

vedere a prelucrării, a montajului și prețului de cost. Au o poziționare aparte față de
cele prezentate anterior. Ele se montează cate doua (pană și contrapană) in doua
locașuri asimetrice. Se folosesc în cazul montării pe arbori a pieselor de mari
dimensiuni, de exemplu volantele la motoarelor navale de mari dimensiuni, care
înaintea împănării se fixează prin șuruburi şi inele conice de fretare (fig. 3.13).
Fig. 3.7 Asamblări cu pene înclinate tangenţiale
Fig.3.8 Montajul penelor tangenţiale înclinate

3.1.1.3 ELEMENTE CONSTRUCTIVE ALE ASAMBLĂRII CU

CANELURI
Asamblarea cu caneluri pe suprafața arborelui 1 se prelucrează (prin frezare şi
eventual finisare prin rectificare) o serie de proeminențe ce pătrund în canalele
conjugate prelucrate pe suprafața interioară a butucului 2 (prin mortezare sau
broșare) (fig.3.9). Rezultă că asamblarea cu caneluri este o asamblare cu pene
paralele multiple, penele fiind confecționate din aceeași bucată de material cu
arborele. Prin aceasta capacitatea portantă a asamblării este mult sporită iar
secțiunea arborelui nu mai este slăbită de canalele de pană. Ca dezavantaj, prețul
de cost al asamblării este mai mare, motiv pentru care asamblarea cu caneluri este
utilizată numai la asamblări greu încărcate (la cutii de viteză, arbori cardanici etc.). Din
punct de vedere constructiv sunt standardizate trei tipuri de caneluri:
- cu profil dreptunghiular (cu flancuri paralele) (fig.3.9. a.);
- cu profil triunghiular (fig.3.9. b);
- cu profil evolventic (fig.3.9. c).
Canelurile dreptunghiulare (cu flancurile paralele) sunt mai des utilizate
datorită prelucrării mai simple. Pentru construcţia generală de maşini sunt
standardizate trei serii de dimensiuni de caneluri dreptunghiulare:
* uşoară, pentru asamblări fixe axial (STAS 1768-86);
* mijlocie, pentru asamblări mobile axial în gol (STAS 1769-86);
* grea, pentru asamblări mobile axial sub sarcină (STAS 1770-86);
a. b. c.
Fig. 3.9 Elemente constructive ale asamblării cu caneluri
După forma geometrică a profilului canelurilor în secțiunea transversală acestea se
clasifică în trei grupe, respectiv:

Caneluri dreptunghiulare pentru mașini unelte (STAS 2670-78), sunt printre cele
mai utilizate datorită tehnologiilor de prelucrare avantajoase.
Canelurile triunghiulare (STAS 7346-83) se recomandă pentru asamblări
fixe axial şi sarcini cu şoc. Sunt caracterizate de înălţime a profilului relativ mică în
raport cu diametrul caracteristic, reducând efectul de concentrator de efort. Pentru
înălţimi foarte mici ale profilului aceste se mai numesc şi caneluri cu dinţi de
şoarece.
Canelurile în evolventă (STAS 6858-85) sunt cel mai complexe dar au o bună
rezistenta la oboseală utilizându-se în special în domeniul auto. Au caracteristic
profilul evolventic cu unghiul de angrenare α=30°.
După modul de centrare a butucului fata de arbore asamblările cu caneluri pot fi:
a. cu centrare pe diametrul interior (fig.3.9.a.), metodă utilizată la

canelurile dreptunghiulare, putându-se asigura o calitate bună a
centrării prin rectificarea ambelor suprafețe de centrare (apărând însă in timp
jocuri mari în cazul unor momente de răsucire alternante);
b. cu centrare pe flancuri (fig.3.9.b), la toate tipurile de caneluri, metodă utilizată

pentru momente alternante, fiind posibilă însă finisarea prin rectificare numai a suprafețelor
de centrare ale arborilor;
c. cu centrare pe diametrul exterior (fig.3.9.c) - la caneluri în evolventă.

Exemple de notare a canelurilor dreptunghiulare utilizând simbolizarea
literară din fig.3.10. Precizând în același timp câmpurile de toleranță şi clasa de
precizie a cotei pe care are loc centrarea:
Fig.3.10. Simbolizarea canelurilor dreptunghiulare

pentru mişcare
3.1.1.2 ASAMBLĂRI CU STRÂNGERE PE CON

În cazul asamblării cu strângere pe con contactul arbore-butuc se face pe o suprafață
tronconică (Fig.3.11.), utilizându-se astfel efectul favorabil al planului înclinat. Acest
efect favorabil este cu atât mai pronunțat cu cât semiunghiul conului a/2 este mai mic,
dar dacă se dorește o demontare ușoară trebuie îndeplinită condiția a/2 > q>. Fig.3.11.
Asamblarea pe con se caracterizează printr-o capacitate portantă ridicată şi
asigură o bună centrare a butucului față de arbore, dar poate fi utilizată numai la
capătul unui arbore şi necesită o prelucrare mai îngrijită a celor două suprafețe în
special în ceea ce privește abaterea de la valoarea prescrisă a conicității.
În cazul utilizării unui capăt de arbore standardizat (STAS 8724/4-71)
dimensiunile asamblării rezultă în funcție de momentul transmis, standardul prescriind o
conicitate k = 1:10 (rezultă că semiunghiul conului este α/2 = arctg (k/2) « 2° 51').
Ca element de siguranță standardul prevede o asamblare cu pană paralelă.
Fig.3.11. Asamblări cu strângere pe con
.3.1.1.3 ASAMBLAREA PRIN PRESARE CU STRÂNGERE

PROPRIE SAU SERAJ
Caracterizare generală
În cazul asamblărilor prin presare (fig. 3.12), forța normală (radială)
necesară pentru obținerea frecării în scopul transmiterii sarcinilor se realizează prin
asigurarea unui ajustaj cu strângere între arbore şi butuc, frecvent în sistemul
alezaj unitar (da> db).
ΔR- dilatarea radială a butucului;
Δr – contracția radială a arborelui;
p – presiune de strângere;
Asamblarea se poate realiza în două moduri :
La aceeași temperatură a pieselor asamblate, prin introducerea butucului pe
arbore sau invers cu ajutorul unor prese cu șurub sau hidraulice. Pentru limitarea
distrugerii rugozităților de suprafață piesele asamblate se ung şi se execută cu
conicitate directoare, iar viteza de presare se recomandă să nu depășească 2
mm/s.
La temperaturi diferite, încălzind butucul (în baie de ulei: 165 oC...200oC, în
cuptor: 600oC sau pe placă electrică: 100oC) sau răcind arborele (cu aer, lichid la
190oC sau zăpadă carbonică, la 72oC). În ambele cazuri, arborele şi butucul vor
avea înainte de montaj diametre aproximativ egale. Prin răcirea butucului, respectiv
încălzirea arborelui, după montaj apare strângerea radială necesară pentru
transmiterea sarcinilor prin frecare. Această tehnologie de montaj, mai scumpă
decât cea anterioară, prezintă avantajul că nu se distrug rugozitățile de suprafață
şi, ca urmare, asigură un coeficient de frecare mai ridicat.
Fig. 2.12 Asamblarea prin presare sau seraj
Asamblările prin frecare prezintă avantajele: posibilitatea transmiterii unor

sarcini mari, alternante şi chiar cu şocuri, asigură o foarte bună centrare a butucului
pe arbore, economie de greutate şi spaţiu, preţ de cost redus etc. Simultan apar
dezavantajele:
- tehnologie de execuţie specială;
- posibilitatea deteriorării suprafeţelor la demontare;
- necesitatea selectării pieselor înainte de montaj pentru limitarea domeniului
de variaţie a strângerii la acelaşi diametru nominal şi ajustaj, etc..
Domeniul de aplicabilitate a asamblărilor prin presare este foarte larg, de la
îmbinarea a două organe de maşini diferite (asamblarea pe arbori a roţilor, a
rulmenţilor etc.) la realizarea unui organ de maşină din părţi componente
(asamblarea bandajului pe discul roţii de vagon, asamblarea coroanei dinţate pe
corpul roţii etc.).

3.1.1.4 ASAMBLĂRI CU INELE TRONCONICE

Asamblarea cu inele tronconice utilizează perechi de inele dispuse în golul
inelar dintre arbore şi butuc (fig. 3.34). Inelele au câte o suprafaţă de contact
cilindrică cu arborele şi, respectiv, butucul, şi o suprafaţă de contact comună de
formă conică. Elementele constructive ale asamblării pe con sunt: 1 – arbore; 2 –
butuc; 3 – inel exterior; 4 – inel interior; 5 – bucşe de presare; 6, 7 – şaibă Grower
şi piuliţă.
Avantajele acestor asamblări sunt:
• posibilitatea montării şi demontării repetate (fără deteriorarea
suprafeţelor de contact) şi uşoare;
• posibilitatea realizării poziţiei axiale dorite a pieselor asamblate;
• limitarea suprasarcinilor prin patinare (lucrează ca elemente de
siguranţă). Ca dezavantaje se pot menţiona :
• dimensiuni mai mari ale butucului, din cauza golului faţă de arbore;
• precizie tehnologică mărită de formă, care determină şi un preţ de cost
mai ridicat.
Astfel de asamblări au o utilizare mai restrânsă în raport cu alte variante,
de aceea nu sunt standardizate. Modelul de calcul adoptat porneşte de la ecuaţia
de echilibru a fiecărui element al asamblării, rezultând în final:
- Forţele axiale ale inelelor:
Fa1 = F1 [tg (α+ϕ)+µ] - pe inelul
exterior; Fa2 = F1 [tg (α+ϕ)−µ] - pe
inelul interior.
- Forţa axială necesară anulării jocului radial:
F0 =π⋅E⋅l⋅j⋅tg (α+ϕ).
Fig.3.13 Asamblări cu inele tronconice
O altă variantă constructivă de asamblare cu inele tronconice este

prezentată în fig.3.14 a şi b, în care se utilizează mai multe perechi de inele
tronconice, după cum urmează:
a) inele tronconice înseriate ;
b) inele tronconice grupate în două grupe de câte două perechi strânse în

sensuri contrare.
Se poate demonstra prin metoda inducţiei matematice că forţa axială de
apăsare la perechea n are expresia:
Fan = Fa1 X qn−1, q ≥ 2
Concluzia ce rezultă este că forţele axiale de apăsare pe fiecare pereche
dintr-o serie descresc în progresie geometrică cu raţia q. Analiza expresiei de mai
sus relevă proporţionalitatea dintre forţa de apăsare şi momentul de frecare capabil
la o pere che dată.
Fig.3.14 Asamblare cu perechi de inele tronconice multiple cu strângere pe o

singură parte a, cu strângere pe ambele părţi b
Ca urmare, între momentele de frecare capabile la perechile de inele
înseriate se obţine aceeaşi dependenţă ca şi cea dintre forţe,
3.2 ASAMBLĂRI ELASTICE CU ARCURI
Arcurile sunt organe de mașini care prin forma specifică şi prin limita de
elasticitate înaltă a materialului permit o deformație mare sub acțiunea sarcinii
exterioare. Această deformare determină înmagazinarea unei mari cantități de
energie de deformație (elastică). Energia se eliberează sub forma de lucru mecanic
util la încetarea acțiunii sarcinii exterioare.
Revenirea arcului la forma inițială a poate fi totală sau parțială.
Revenirea parțială la forma inițială este cauzată de utilizarea lucrului mecanic
cumulat prin tensionarea arcului (întindere, compresiune, torsionare, etc..) pentru a
învinge frecările interne, la arcurile din materiale nemetalice (de exemplu, la
arcurile din cauciuc,), a frecărilor externe, care apar între părţile în contact ale
arcului metalic (de exemplu, la arcurile cu foi, arcurile inelare etc.).
Arcurile pot avea roluri funcționale diverse. Astfel se pot utiliza pentru a
readucerea pieselor la poziţia iniţială, prin folosirea energiei potenţiale de
deformaţie, în cazul arcurilor de suspensii, arcurile de la ambreiaj, arcurile de
supape etc.).
În alte cazuri forţa elastică cumulată prin deformare elastică poate fi
utilizată pentru exercitarea unei forţe permanente de apăsare (arcurile de la
supapele de siguranţă de la motoarele cu ardere internă, arcurile din sistemele de
reglare arcurile suspensiilor etc.);
a) Un alt domeniu deosebit de important este utilizarea lor pentru
amortizarea şocurilor şi vibraţiilor (arcurile cu foi multiple, arcurile din cauciuc,

suspensiile cu arcuri ţi amortizoare etc.), măsurarea unor mărimi mecanice forţe

sau momente de torsiune (dinamometre, cheile dinamometrice mecanice, etc.).
3.2.1 CLASIFICAREA ARCURILOR

Clasificarea principală este din punct de vedere al formei geometrice
constructive şi a solicitărilor elastice principale pe care le pot prelua.
ASAMBLĂRI ELASTICE CU ARCURI ELICOIDALE
După forma geometrică putem utiliza arcurile elicoidale, cilindrice (fig.3.15),

sau elicoidale cu diverse conicități, sau plate (fig. 3.16);

Fig.3.15 Arcuri elicoidale cilindrice
Fig.3.16 Arcuri elicoidale conice şi plate
ASAMBLĂRI ELASTICE CU INELARE TRONCONICE

O soluție scumpă dar deosebit de eficientă o constituie arcurile inelare
tronconice (fig. 3.17), utilizate pentru sarcini foarte mari şi cu amortizarea șocurilor
datorită frecării dintre suprafețele tronconice.

Fig.3.17 Arcuri inelare tronconice

ASAMBLĂRI ELASTICE CU ARCURI DISC
Asamblări elastice cu arcuri disc, sau talere, reprezintă o soluţie foarte

eficientă şi cu capacitate
portantă foarte mare.
Geometria şi caracteristica
arcurilor disc sunt redate în
fig.3.18, respectiv fig.3.19.
Arcurile disc au
forma unor șaibe tronconice
şi sunt confecționate din
tablă din oţel de arc prin
ştanţare. Dimensiunile
caracteristice arcurilor disc
sunt grosimea g, înălţimea
h, diametrul exterior D,
diametrul interior d (fig.
3.18.) Aceste arcuri sunt
Fig.3.18 Starea de deformaţii a arcurilor tip disc standardizate pentru două
tipuri de arcuri disc:
• arcurile de tip A, cu următoarele caracteristici geometrice: D/s =18 şi
h/s =0,4;
• arcurile tip B la care D/s =28 şi h/s = 0,75.
Prin valorile celor două rapoarte, arcurile de tip A, au rigiditatea mare faţă de
arcurile de tip B. Ele pot fi folosite individual, un singur arc (destul de rar) sau
combinate în mai multe moduri de aşezare, funcţie de scopul urmărit (fig.3.18).
Conform relaţiilor şi diagramelor caracteristice pentru utilizările combinate,
se verifică încă odată ca la montarea arcurilor creşte deformaţia pentru aceiaşi
forţă şi invers în cazul montajelor în paralel, când forţa F este dublă pentru a se
obţine aceiaşi deformaţie. Arcul este supus la compresiune de forţa F care
acţionează în lungul axei de simetrie a discurilor. Ca urmare a acţiunii forţei F, are

loc o aplatizare a discului cu o valoare δ şi respectiv o revenire la înlăturarea forţei.
Fig.3.19 Arcuri disc-tipuri de montaje şi efectele lor
Caracteristica elastică rezultă ca urmare a unei deformaţii complexe prin

inducerea unor tensiuni de compresiune la interiorul discului, a cărui diametru
interior d se reduce cu Δd, iar la exterior discul îşi măreşte diametrul cu ΔD,
generând tensiuni de întindere (fig.3.18 )
(ianus) ASAMBLĂRI ELASTICE CU ARCURI DIN CAUCIUC SAU

PRODUSE CHIMICE SPECIALE
Asamblări elastice cu arcuri din cauciuc reprezintă o clasă deosebit de
diversificată tipodimensional
Sunt elemente elastice sub formă de blocuri de cauciuc de diverse forme,
supuse la solicitări de compresiune, torsiune, forfecare sau tracțiune. Se folosesc în
special, pentru amortizarea șocurilor şi vibrațiilor. Ca structură, sunt formate din
elementul elastic şi armăturile metalice de legătură pe care se vulcanizează
elementul elastic din cauciuc natural sau sintetic, fig. 3.20.

Fig.3.20 Asamblări elastic cu arcuri de cauciuc

Asamblări elastice cu arcuri bară de torsiune
Arcurile bară de torsiune sunt bare drepte sau curbe cu secţiunea constantă
pe toată lungimea. În ceea ce priveşte forma capătului barei, formele cele mai
utilizate sunt:
• forma canelată triunghiular;
• varianta profilată cu forma pătrată; •forma hexagonală;
• varianta teşită şi asamblată cu pană transversală.
Secţiunea circulară
plină (fig.3.21) este cea mai
utilizată, ea având avantajul
distribuţiei uniforme a tensiunii,
deci a portanţei maxime pe o
arie dată. Există şi arcuri din
bare cilindrice multiple sau
pachete de lamele suprapuse,
care aduc avantajul funcţionării
în continuare (dar limitate) a
Fig.3.21 Arcul bară de torsiune arcului la ruperea unei
componente. Secţiunile
dreptunghiulară şi cele multiple determină şi o caracteristică neliniară a arcului,
avantajoasă sub aspectul comportării la vibraţii şi al solicitării dinamice – aşa cum
s-a menţionat la discuţia caracteristicii elastice – la funcţionarea la sistemele de
turaţii înalte.
Avantajele utilizării arcurilor bară de torsiunea sunt:
a) construcţie simplă, cu efect asupra costului;
b) montajul şi întreţinerea uşoară, cu acelaşi efect final;
c) mare capacitatea de înmagazinare a lucrului mecanic de deformaţie,
cu avantaje ulterioare privind existenţa unei deformaţii mari sau a unui volum mic al
arcului la o deformaţie dată.
Dezavantajul principal îl constituie concentrarea de tensiuni la

asamblările cu strângere pe capete, sau la racordările tijei.
Ca urmare, domeniul de utilizare este relevant:
a) suspensiile, mai ales de autovehicule, ca arcuri propriu-zise;
b) cuplajele elastice;
c) la servomecanismele utilizate pentru ridicarea unor hublouri, tambuchi
din domeniul naval şi militar, etc..
d) instalaţiile de încercare, pentru încărcarea mecanică a sistemelor
experimentale;
e) chei dinamometrice.
Funcţie de tipul de sarcină elastică preluată, arcurile pot fi:

- de compresiune (fig.3.15. b, c; fig.3.16 a, b, c, d, e, fig.3.17, fig. 3.18,
fig.3.20. a, d);
- de tracţiune (fig.3.15 a, (fig.3.21, a, c, d);
- de torsiune (fig. 3.15, d, fig. 3.16, f,fig.3.21);
O observaţie deosebit de importantă se referă la faptul că arcurile pot fi

folosite unitar, sau prin multiplicarea unităţilor. În cazul unor arcuri multiple, acestea
se pot lega în serie, paralel, sau combinate. Comportamentul arcurilor multiple,
indiferent de tip, păstrează proprietăţile şi concluziile din fig.3.19, respectiv, la
legarea în serie a două arcuri identice, la aceiaşi forţă deformaţia este dublă, iar la
montarea lor în paralel, la aceiaşi forţă deformaţia este pe jumătate. În cazul
legărilor combinate se particularizează valorile funcţie de modul de legare.






Mecanisme şi Organe de Maşini
http://adl.anmb.ro
4. Asamblări nedemontabile (asamblări

nituite, sudate), definire, utilizări,
clasificări, principii de calcul
• să înţeleagă principiile ce stau la baza activităţii de proiectare;
• să ştie să realizeze un calcul organologic în general, respectiv pentru un organ de
maşină dat;
• să definească principalele tipuri de asamblări de largă utilizare (nituire şi sudate);
• să utilizeze criteriile de clasificare cele mai importante şi să le utilizeze în
efectuarea calculului organologic specific;
• să descrie cele mai semnificative aspecte tehnologice şi de exploatrare a acestor
asamblări;
4.1 Asamblările. Generalităţi
Asamblǎrile, reprezintǎ soluţii tehnice cu ajutorul cǎrora se realizeazǎ ansamble şi
subansamble mai mult sau mai puţin complexe strict necesare în materializarea
mecanismelor, maşinilor, sistemelor şi instalaţiior mecanice. În practică se întâlnesc două
mari tipuri de asamblări: demontabile (ex. Asamblarea segmenţilor pe pistoanele
motoarelelor, a pistoanelor pe bielǎ, a bielei şi arborelui cotit, asamblarea subansamblelor
(elecromotor, alternator, pompa de apa, combustibil, ungere, carburator sau pompa de
injectie, sistemul de distributie, cutie de viteze) componente ale unui motor cu ardere
interna sau electric), nedemontabile (Ex: carcase sudate, sasiul unor maşini şi instalaţii,
corpul navelor, braţele şi corpurile macaralelor, etc.).
Dupǎ modul de materializare şi realizare, acestea pot fi:
Asamblări demontabile – care în urma desfacerii pieselor asamblate nu are loc
nici o deteriorare a vreuneia dintre componentele ansamblului (vezi cap.2). Din această
categorie amintim:
• asamblări filetate (şurub - piuliţă);
• asamblări prin formă (pene, caneluri, profile poligonale complementare;)
• asamblări prin frecare (pe con, cu strângere);
• asamblări elastice;
Asamblări nedemontabile – care în urma desfacerii pieselor asamblate are loc
deteriorarea parţială sau totală a cel puţin uneia dintre ele.
• asamblări nituite cap.4.2;
• asamblări sudate cap.4.2;
• asamblări prin lipire, realizate la rece sau la cald prin presarea cu sarcini statice
sau dinamice sau cu ajutorul unor substanţe adezive din ce în ce mai performante.
Exemple:lipirea fisurilor din blocurile motoare, corpuri de pompe, carcase. De obicei

Asamblări nedemontabile
soluţiile sunt cu specificitate, fiind necesară respectarea cu stricteţe a indicaţiilor

producătorului ;
• asamblări prin formă, realizate uzual prin obţinerea unor suprafeţe speciale prin
deformare plastică la rece şi mai rar la cald. Exemple: fixarea capacelor de la cutiile
de conserve, a marginilor de la asamblările rezervoarelor şi vaselor din tablă, a
acoperişurilor din tablă de la construcţiile civile, etc..
• asamblări prin încleiere;
4.2. ASAMBLARI NEDEMONTABILE PRIN NITUIRE

Nituirea este o asamblare nedemontabila care se realizeaza prin solidarizarea
tablelor cu ajutorul niturilor. Nitul este un corp cilindric prevazut la un capăt cu un cap
cilindric, tronconic sau bombat; celalalt cap se obţine prin deformare plastică (figura
4.1).
Criteriul de clasificare a niturilor este forma. STAS 796-68 stabileşte o

clasificare după forma capului:
- semirotund;
- tronconic;
- semiînecat; etc.
Exemplu de notare a unui nit cu cap semirotunf, cu diametrul 22 mm şi
lungimea de 80 mm: Nit 22x80 STAS 797.În fig. 4.2 şi 4.3 sunt redate solutiile de
asamblare prin nituire, ce se pretează la realizarea asamblărilor în regim semiautomat

sau automat. În principiu

solutia consta în utilizarea
unor nituri tubulare, cu unul
din capete bombat, care are
introdus la montaj în interior o
tija de tragere, numita şi
tirant. Prin tragerea tirantului
cu ajutorul unor clesti speciali
de nituire, capatul bombat al
tirantului produce deformarea
Fig.4.4 şi realizarea asamblarii.
Soluţia din fig. 4.3 are
avantajul ca dupa ruperea capului tirantului acesta asigura etanşarea asamblarii. La o
asamblare corect facută, strângerea tablelor este atât de mare încât preluarea fortei F1 se
face prin frecarea dintre table. În acest caz, tijei nitului este solicitată la întindere, capul
nitului este solicitat la strivire pe suprafaăa de contact dintre cap şi placile stânse, la
forfecare a capului pe suprafaţa cilindrică de diametru egal cu diametrul tijei nitului şi
dispusă în prelungirea tijei (figura 4.4). Strângerea nitului nu este, însa, complet
controlabila şi nu este garantata. Din acest motiv, pentru mai multă siguranţă a calcului se
foloseste un calcul simplificat asa cum este redat în fig.4.5
Fig. 4.5
Deoarece capul este supradimensionat şi necunoscând strângerea N se face numai
calculul tijei la strivire şi la forfecare. Astfel conform fig.4.5, tija nitului este supusă
forfecării în planul de separaţie dintre cele două semifabricate asamblate, iar valoarea
tensiunii este:
(4.1)
unde F1 este forta care revine unui nit. Deoarece, din motive practice, majoritatea
asamblărilor se realizează cu mai multe nituri, notând cu N numarul de nituri din
asamblare şi cu F forţa ce solicită asamblarea, atunci F1= F/kN. Cu k se notează
coeficientul de nesimultaneitate a carui valoare, depinde de precizia de realizare a
asamblării cu nituri multiple. În cazul asamblărilor precise, k are valoarea 1. În rest valorile
sunt subunitare. A doua solicitare a tijei nitului este de strivire a suprafeţei nitului cu
semifabricatele asamblate. Nond cu smin grosimea minima a semifabricatelor se obţine:
(4.2)
În care valoarea tensiunii admisibile pentru materialul cel mai putin rezistent (nit
sau tablă). S-a admis ipoteza suplimentară că tensiunea de strivire este distribuita uniform
pe aria laterala a semicilindrului de înaltime smin şi de diametru d1, conform fig. 4.5, faţă de
distribuţia curbilinie conform fig. 4.5. b. max.
Pentru calcule de verificare se recomandă:
Materialele din care sunt confecţionate niturile trebuie să îndeplinească

următoarele condiţii:
- să nu fie călibile, rezultă OL34, OL37 STAS 500/2;
- să aibă un coeficient de dilatare cât mai apropiat de cel al pieselor de îmbinat;
- materialul identic cu al pieselor pentru a se evita formarea curenţilor galvanici în
cazul îmbinărilor expuse coroziunii.În cazul solicitărilor mari se pot utiliza şi oţeluri aliate.
Se mai utilizează şi alte materiale ca: alamă, cupru, aluminiu.
4.3 Asamblări nedemontabile prin sudare
4.3.1 Procedee tehnologice

Sudarea metalelor, ca procedeu de asamblare nedemontabila, se poate realiza prin
unul dintre urmatoarele procedee: prin aducerea pâna la plasticizare sau pâna la topire a
pieselor alaturate (cu sau fără sursă de caldură), fără sau cu adaos de material de
compoziţie asemanatoare, cu sau fără presare.
4.3.2 Zonele caracteristice asamblarii sudate prin

aport de material
Simpla observare a figurii 4.6 ne permite să
facem constatarea ca orice cordon de sudură
reprezinta un important concentrator de tensiune. În
Fig. 4.6 cazul realizarii îmbinării sudate prin topire, cu
material de adaos, portiunea îmbinării se numeste
cordon de sudură. Acesta este alcatuit din urmatoarele zone (fig. 4.6):
a) zona materialului de adaos – zona 1;
b) zone de interdifuziune şi aliere a materialului de adaos cu materialul pieselor asamblate

zonele 2 şi 2’; în aceste zone se realizează îmbinarea propriu-zisă prin acţiunea forţelor de
interacţiune moleculară a materialelor puse în contact intim;
c) zone cu structura modificata datorita încalzirii locale din timpul sudarii – zonele 3 şi 3’,
urmate de racire, numita în literatura de specialitate ZIT (zonă influenţată termic); prezenta
acestor zone determină efectul de concentrare a tensiunilor care fac ca îmbinarea sudata
să aibă o rezistenţă mecanică mai scazută decât piesele asamblate;
d) zona materialului de bază cu structură nemodificată – zonele 4 şi 4’.
Zonele 2, 3 respectiv 2’, 3’ sunt cunoscute ca ,,zone influenţate termic,, prescurtat
ZIT, care datorită stării de tensiuni locale, indusă în urma răcirii băii de sudură, cu
gradiente de răcire foarte mari (miezul cordonului de răceşte ultimul). În urma răcirii şi a
miezului, acesta se contractă. Prin contracţie, zonele din vecinătate se tensionează. De
aceia cordoanele se distrug în urma solicitării în ZIT. Dimensional, valoarea acestor zone
sunt în strânsă corelaţie cu caracteristicile materialui de bază şi de adaos, precum şi de
dimensiunile semifabricatelor şi parametrii regimului de sudare.
4.3.3 Avantajele procedeului

Prezentam, mai jos, principalele avantaje ale asamblarilor sudate:
- folosirea mai judicioasă a materialului (profile, platbande);
- lipsa elementelor intermediare;
- adaosuri reduse de prelucrare;
- materiale de adaos puţin pretentioase (electrozii sunt, de regula, identici cu
materialul pieselor asamblate);
- operaţiile pregătitoare sunt uşor de realizat şi nu sunt costisitoare;
- productivitate ridicată (mecanizare, automatizare);
- soluţii posibile pentru subansambluri agabaritice;
- reparaţii uşoare;
- prelucrarea convenabilă a solicitărilor;
- etanşeitatea, bună comportare în exploatare.
- grosime pereţi cu 50% mai mică decât piesele turnate;
- folosirea integrală a secţiunilor pieselor îmbinate;
- lipsa organelor intermediare;
- adaos de prelucrări mai mici decât la piesele forjate.
- timp mai scurt de executare;
4.3.4 Dezavantajele asamblarilor sudate
Este important de urmarit lista de mai jos, pentru că pune probleme proiectanţilor:
- calitatea cusăturilor depinde de calificarea personalului lucrător, de poziţia sudurii, de
utilaj, de pregatirea operaţiei etc.;
- tensiunile remanente în zona sudurii trebuie eliminate (prin detensionare prin ciocanire
sau prin tratament termic);
- controlul implică aparataj special (raze X sau ultrasunete).
- prin croire neraţională rezultă pierderi importante.
4.3.5 Sudabilitatea
- Oţelurile cu carbon putin (OL 37, OL 42, OL 50) se sudează cu uşurinţă; sudabilitatea
scade cu creşterea procentului de carbon.
- Oţelurile mai bogate în carbon (OL 60, OL 70) şi oţelurile aliate au tendinta de fisurare,
fenomen evitat prin preîncalzirea reperelor care urmeaza a fi sudate şi alegerea
corespunzatoare a electrozilor.
- Oţelurile cu mult carbon (de peste 0,15%) devin dure şi casante în zona sudurii,
producându-se fisurari, în special la piese mari, astfel încât sudarea lor este dificila şi
nesigura.
- La sudarea autogenă a pieselor cu pereţi subţiri din oţeluri de înaltă rezistenţă (pentru
motoare de aviaţie) pot aparea fisuri în vecinatatea cordoanelor, cu atât mai mult cu cât
procentul de carbon este mai înalt; pericolul se diminueaza prin limitarea conţinutului de
sulf şi fosfor. Pentru oţeluri înalt aliate (cu conductivitate termica redusă), cu pericolul
apariţiei tensiunilor interne, se recomandă sudarea cu arc electric, ceea ce micşorează
durata de încalzire. Sudabilitatea oţelurilor carbon de construcţie este dependentă, în
principal, de conţinutul de carbon echivalent care se determină cu relaţia:
Funcţie de valorile continutului de carbon echivalent Ce, oţelurile se clasifică astfel:
Odata cu cresterea continutului de carbon, creste şi capacitatea de calire a otelului,

motiv pentru care îmbinarea devine fragila (casanta).
Pentru determinarea comportării la sudare a oţelurilor aliate, după compoziţia
chimică, se determină conţinutul de carbon echivalent cu una din relaţiile:
Piesele din fonta cenusie se pot suda prin una din metodele:
• sudarea la rece cu electrod din fontă (piesele se află la temperatura mediului
ambiant); se adoptă pentru îmbinări de importanţă scazută deoarece la răcirea
cordonului de sudură se formeaza fonta alba (perlitica), care este dură şi
casantă;
• sudarea la cald, cu electrod din fontă (piesele se încalzesc înainte de sudare la

6500C –7600 C); prin încalzirea înainte de sudare se reduce viteza de răcire a
cordonului de sudură, evitându-se astfel formarea fontei albe; calitatea îmbinării
se îmbunatăţeşte prin grafitizarea cordonului de sudură;
• sudarea pieselor din fontă cu electrod din MONEL (68 % Ni, 28 % Cu, 4 % Mn,
Şi etc.).
Sudabilitatea metalelor şi aliajelor neferoase:
• Cuprul – se poate suda daca conţinutul de O2 este sub 0,04 %. Se sudează cu
flacără oxiacetilenică, cu electrozi din cărbune sau cu electrozi înveliţi. Se
utilizează de asemenea sudarea cu arc sub strat de flux sau în mediu de gaz
protector de argon (procedeul WIG). Din cauza conductibilităţii mari este
necesară o preîncalzire la 2500C – 3000C pentru a se compensa pierderile de
caldură (îndeosebi la sudarea cu arc electric).
• Aluminiul şi aliajele sale se pot suda cu arc electric, manual, cu electrozi din
grafit sau electrozi fuzibili, precum şi automat sub strat de flux. Cu foarte bune
rezultate se poate aplica
sudarea în mediu protector de argon – procedeul WIG.
• Nichelul se considera sudabil prin orice procedeu daca continutul de sulf nu
depaseste
0,02 %.
4.3.6 Clasificarea asamblărilor sudate
Asamblările sudate se pot clasifica dupa urmatoarele criterii:
4.3.6.1. Procedeul tehnologic de realizare:

a) prin topire (STAS 735-79) – cu arc electric, cu flacara oxiacetilenica, cu aer cald,
cu jet de plasma;
b) prin presiune (STAS 736-79) – în acest caz, încalzirea se realizeaza, în principal,
prin rezistenţă electrica de contact, iar presiunea prin exercitarea unor forte de apăsare din
exterior; încalzirea se mai poate realiza şi prin frecare, iar presiunea prin efect de explozie;
O altă posibilitate este prin încălzirea capetelor ce urmează a fi sudate,
suprapunerea lor şi presarea prin sarcini cu şoc realizate cu ciocane de mână sau
mecanice. Soluţia este utilizată pentru realizarea unor inele din platbenzi metalice.
4.3.6.2. Pozitia relativa a

pieselor sudate:
a) asamblari sudate cap la
cap cu sau fara prelucrarea
capetelor
Atunci când grosimea
pieselor asamblate depaseste 5 mm
se impune prelucrarea capetelor. În
caz contrar, se va obtine o îmbinare
de calitate inferioara datorita
arderii.materialului prin mentinerea

Fig.4.7
sursei de încalzire în scopul topirii pe toata grosimea. Spatiul dintre capetele pieselor
prelucrate în care se realizeaza cordonul de sudură se numeste rost pentrusudare. Forma
acestuia şi dimensiunile sunt standardizate în funcţie de procedeul tehnologic de sudare,
grosimea pieselor sudate, calitatea materialului pieselor, calitatea materialului de adaos,
forma şi dimensiunile pieselor şi de condiţiile de exploatare (STAS 6662-74, STAS 8958-
71).
Rosturile pentru sudare cel mai frecvent utilizate sunt:
• pentru grosimi ale pieselor sub 5 mm, nu este necesara prelucrarea capetelor (fig. 4.7 a);
• pentru grosimi ale pieselor cuprinse între 5 şi 15 mm, capetele de tabla se prelucrează în
forma de „V” (fig. 4.7 b);
• pentru grosimi ale pieselor cuprinse între 15 şi 25 mm, capetele de tabla se
prelucreaza în forma de „X” (fig. 4.7 c);
• pentru grosimi ale pieselor peste 25 mm, capetele de tabla se prelucreaza în
forma de „U” (fig. 4.7 d) sau „K” (fig. 4.7 e). Pentru suduri supuse la solicitări mici se
poate folosi şi sudură cu rosturi în I.
La asamblările sudate în „U” şi „V” se impune sudarea şi la rădăcina cordonului de
sudură (resudarea la rădăcină) cu sau fara curaţirea (craiţuirea) rădăcinii înainte de
sudare.În cazul îmbinării cap la cap a doua piese cu grosimi diferite este necesară
subţierea piesei cu grosime mai mare pentru a se diminua efectul de concentrare a
tensiunilor prin devierea liniilor de forţe transmise între piesele asamblate.
b) asamblări sudate de colț sau prin suprapunere cordoane
Fig.4.8
Asamblările sudate realizate în varianta tehnologica de suprapunere se pot executa

în urmatoarele variante constructive:
• sudura de colt directă sau simpla(fig. 4.8 a);
• sudura de colt cu eclise duble (fig. 4.8 b);
• sudura de colt în „T” (fig. 4.8 c);
• sudura de colt în cruce (fig. 4.8 d);
• sudura de colt cu cordoane pe ambele părţi (fig. 4.8 e);
4.3.7. După tehnologia de execuție

Cordoanele de sudură în colţ se pot realiza la rândul lor în urmatoarele variante

tehnologice:
• cordoane plate (a = 0,7 s) - se executa cel mai usor (fig. 4.9 a);
• cordoane concave (a = 0,5 s) - se recomanda pentru solicitări variabile deoarece
repartiţia liniilor de forţă este mai favorabila (fig. 4.9 b);
• cu suprafaţa exterioară convexă (a = s, grosimea semifabricatului supus sudurii) - se
recomandă pentru solicitări statice deoarece asigură cea mai mare secţiune portantă (fig.
4.9 c).
a b c
Fig. 4.9
4.3.7. Clasa de executie:
a) clasa I de executie – îmbinarile sudate supuse la solicitări importante şi care se verifică
integral din punct de vedere al calităţii (cazane, recipiente sub presiune, autovehicule,
poduri, macarale);
b) clasa II de executie – îmbinările sudate supuse la solicitări medii şi care se verifică
parţial din punct de vedere al calităţii;
c) clasa III de executie – solicitări reduse care nu sunt supuse unor condiţii sau încercări
speciale de recepţie.
4.3.8 Elemente de calcul al asamblarilor sudate
4.3.4.1 Principii de baza

Determinarea stării reale de tensiuni din piesele sudate, îndeosebi din cordonul de
sudură în zonele adiacente, este o problema foarte complexă, dificil de cercetat calitativ,
dar mai ales cantitativ. Totuşi, prin corelarea şi completarea cercetarilor teoretice cu datele
şi observatiile practice, s-au creat bazele pentru obtinerea deplinei sigurante în exploatare.
Calculul de rezistenţă se efectuează cu ajutorul relaţiilor cunoscute din rezistenţă
materialelor, avându-se în vedere:
- considerarea sarcinilor atât ca marime, cât şi ca mod de variatie în timp, respectiv a
naturii solicitarilor provocate de acestea;
- dimensionarea se va efectua astfel încât sectiunea cordonului de sudură sa fie tot atât de
rezistenţă ca şi restul sectiunilor din piesele asamblate (conditia de egala rezistenţă);
- atunci când în secţiunea cordonului de sudură apare o stare compusă de tensiuni,
tensiunea totală se va determina prin însumare algebrică sau geometrică – la cordoanele
de sudură de colţ – sau prin însumare algebrica, geometrica şi prin aplicarea teoriei
energiei de deformatie – la cordoanele de sudură cap la cap;
- în calcul nu pot fi considerate tensiunile remanente, motiv pentru care se vor lua masuri
adecvata, tratamente termice şi mecanice corespunzatoare);
- lungimea utila (portantă) a cordonului de sudură este egală cu lungimea reală numai în
cazul cusăturilor închise; la cele deschise din cauza arderilor locale la începutul şi la
terminarea cordonului de sudură, lungimea utila ls va fi micşorată. Dacă semifabricatul
supus sudurii are lungime l şi grosimea s atunci în calcul se va considera:
ls=l-2a
în care a reprezintă grosimea cordonului de sudură, având uzual valori cuprinse între (1.1-
1.25) s=g – grosimea tablei.
- rezistenţele admisibile pentru cordonul cu sudură se vor determina cu relaţiile:
• pentru solicitări statice:
-tensiunea admisibilă a sudurii ls solicitarea de tracţiune

-tensiunea admisibilă a sudurii ls solicitarea de forfecare
În care:
k1 – coeficient care tine seama de tipul cordonului de sudură (cap la cap sau de colţ) şi de
felul solicitarii (întindere, comprimare, forfecare, încovoiere, răsucire);
 – coeficientul de calitate al îmbinării sudate, dependent de tehnologia aplicată pentru
realizarea îmbinării şi de rigurozitatea controlului de calitate efectuat (parţial sau total).
Se mai poate utiliza şi relaţia de calcul a rezistenţei admisibila a materialului din
care sunt realizate piesele asamblate:
în care coeficienţii de
siguranţă la rupere cr =
3...4 pentru materiale
fragile, respectiv la curgere
pentru materiale tenace cc
= 1,5...2).
4.3.4.2 Calculul
asamblarilor sudate prin
cordoane de sudură de
cap
Asamblările prin
cordoane de sudură de cap
(cap la cap) se pot realiza
în mai multe variante
Fig.4.10 constructive, în funcţie de
condiţiile funcţional-
tehnologice impuse. În capitolul de faţă, analiza stării de tensiuni se va realiza pentru
urmatoarele trei variante: asamblarea a două table cu cordon de sudură drept (fig.4.5),

asamblarea a două table cu cordon de sudură înclinat (fig. 4.6) şi asamblarea a două ţevi
cu cordon de sudură circular (fig. 4.7).
1. Asamblarea a doua table cu cordon de sudură de cap dispus perpendicular pe
direcţia fortei F
a) Solicitarea la întindere de forţa
F(fig.4.10)
• Conform fig. 4.7 în cordon se
dezvoltă, în sectiunea pieselor
asamblate tensiunea de
întindere dată de relaţia:
Fig. 4.11
b) Solicitate la încovoiere cu momentul
inconvoietor
• Mi2 (fig.4.10), caz în care se dezvoltă tensiuni axiale date de relaţia lui NAVIER-
STOKES, respectiv:
în care modulul de rezistenţă axial se calculează cu relaţia:
• Mi1 (fig.4.10), caz în care se dezvoltă tensiuni axiale datrer de relaţia lui
NAVIER-STOKES, respectiv:
în care modulul de rezistenţă axial se calculează cu relaţia:
4.3.4.3. Asamblarea a doua table cu cordon de sudură de cap dispus înclinat

cu ungiul faţă de direcţia fortei F
Conform fig.4.11, forţa axilală F, se descompune în două componente, o forţă
axială Fa şi respectiv, o forţă tăietoare Ft. Rezultă o solicitare compusă pentru care se
calculează o tensiune echivalentă, dată de relaţia:
în care tensiunile de intindere şi forfecare sunt date de:

4.3.4.4. Calculul asamblarilor sudate prin cordoane de sudură de colţ sau

suprapuse.
Se consideră cazul sudurilor de colţ cu cordon dublu (fig. 4.12), solicitate de forţă
axială. În mod convenţional se consideră ca sudurile de colţ, solicitate la tracţiune se
distrug prin forfecarea cordonului de sudură în planul bisector al cordonului datorită
tensiunilor . Tot în mod convenţional se consideră cordonul ca având forma de
triunghi isoscel. Valorile grosimii
a a cordonului se pot calcula cu
relaţiile din fig. 4.9. Conform
fig.4.12, în cazul sudurii cu
cordon de sudură pe două părţi,
se consideră distribuţia uniformă
a tensiunii în cele două cordoane.
În aceste condiţii, în cazul când
avem cordon de sudură pe o
singură parte tensiunea de
forfecare din cordon este dată de
relaţia:
În cazul asamblărilor cu
cordon pe ambele părţi relaţie
este:
Fig. 4.12
4.3.4.5 Elemente constructive privind proiectarea constructiilor sudate

La proiectarea pieselor şi ansamblelor realizate prin tehnologia de sudare se impun
conditii de forma specifice acestui procedeu tehnologic şi modului de comportare a
cordoanelor de sudură în exploatare. Ca principii generale se pot enunta:
a) Forma constructiva trebuie sa fie adaptata fluxului continuu al liniilor de forta
evitânduse pe cât posibil concentratorii de tensiuni ;
b) Realizarea unor forme cu încarcari simetrice a cusaturilor spre a se evita pe cât
posibil
solicitarile complexe, respectiv spatiale, defavorabile;
c) Diminuarea tensiunilor remanente datorate contractiilor şi efectelor de crestatura,
prin:
- evitarea intersectiei cordoanelor de sudură;

- scoaterea cordoanelor de sudură din zona tensiunilor ridicate;

- utilizarea de cordoane lungi şi subtiri, în locul celor scurte şi groase; a  4 mm în
cazul îmbinarilor care nu preiau sarcini;
- la asamblarea pieselor confectionate din tabla subtire se recomanda asamblarea
prin cordoane scurte, întrerupte;
- prescrierea unei distante suficiente între cordoanele de sudură paralele pentru ca,
prin actiune reciproca, sa se obtina o oarecare uniformizare a tensiunilor;
- succesiune bine gândita a executarii cordoanelor de sudură pentru a se usura
libera deformatie a partilor sudate.
d) Utilizarea cu precadere a îmbinarilor cap la cap (daca este posibil), deoarece
este mult mai sigura decât cele prin suprapunere, îndeosebi în cazul solicitarilor dinamice;
e) Asigurarea unei bune accesibilitati, pentru realizarea îmbinării, contribuie la
ridicarea calităţii acesteia;
f) Dimensiuni precise ale pieselor sudate se obtin numai prin prelucrare ulterioara.
Din acest motiv se recomanda ca prelucrarile sa se faca pe partea pe care cordonul
de sudură este mai slab.
Exerciţii
1. definiţi principalele tipuri de asamblare pri nituire şi sudare.

2. reprezentaţi principalele tipuri de asamblări prin nituire şi sudare.
3. Explicaăi pricipiile şi relaţiile de calcuşl pentru asamblările prin nituire.
4. enunţati principalele avantaje şi dezavantaje ale asamblărilor sudate.
5. Definiţi termenul de sudabilitate, semnificatia utilizarea şi calculul ei
6. Explicaăi pricipiile şi relaţiile de calcul pentru asamblările sudate prin cordoane de
sudură de cap.
7. Explicaăi pricipiile şi relaţiile de calcul pentru asamblările sudate prin cordoane de
sudură de colţ.
Rezolvări:
1. se folosesc informaţiile din curs sau din literatura de specialitate

http://adl.anmb.ro
5. OSII ŞI ARBORI
• să definească şi sa clasifice noiunile de osii şi arbori
• să poată să utilizeze metodica de calcul pentru cele două clase de organe de
maşini.
• să descrie proprietăţile materialelor utilizate şi criteriile de alegere a lor.
OSII ŞI ARBORI
5.1 DEFINIRE. CLASIFICARE. CARACTERIZARE
Arborii sunt organe de maşini cu mişcare de rotaţie destinate să susţină alte organe
de maşini (roţi dinţate, roţi de lanţ, roţi de curea, semicuplaje etc.) în mişcare de rotaţie şi
să transmită momente de torsiune în lungul axei lor.
Osiile sunt organe de maşini cu mişcare de rotaţie sau fixe destinate numai susţinerii
unor organe de maşini în mişcare de rotaţie. Osiile nu transmit momente de torsiune.
Arborii şi osiile au şi rolul de a prelua forţele de la organele de maşini montate pe
acestea şi de a le transmite reazemelor (lagăre cu rostogolire sau cu alunecare).
Fig. 5.1 Zone şi suprafeţe specifice ale unui arbore
Cum se poate vedea din fig. 5.1, pe lungimea arborelui sunt necesare unele zone cu
funcţii specifice pentru realizarea funcţiei arborilor. Zonele fără funcţii pot fi considerate ca
formând corpul lagărului pe care sunt ataşate zonele cu rol funcţional. Pentru transmiterea
cuplului este necesar prelucrarea unor suprafeţe speciale de asamblare demontabile
(pene, caneluri, pe con, prin presare, cu cu inele tronconice, etc. vezi curs 3.) sau realizate
din corpul arborelui (arbore cu pinionul sau flanşa prelucrate din fabricaţie). Aceste
suprafeţe de fixare pot fi cilindrice sau conice. Suprafeţele conice se utilizează pentru
zonele de fixare (calare) pe care au loc montări şi demontări frecvente ale organele de

OSII ŞI ARBORI
maşini susţinute de arbore (roţi de schimb etc.) şi când se impune o centrare foarte
precisă a acestora şi rigidităţi mari ale asamblărilor.
De asemeni, deosebit de importante sunt şi zonele de fixare a arborilor pe lagăre pe
carcasele ansamblelor. De regulă, acestea sunt dispuse în apropierea capetelor arborilor
şi pot fi executate cu suprafeţe cilindrice, conice sau sferice.
Pentru lagărele cu rostogolire, fusurile se execută cilindrice relativ scurte – în cazul
montării unui singur rulment cu corpurile de rostogolire dispuse pe un rând, sau mai lungi
– în cazul montării a doi rulmenţi sau a unui rulment având corpurile de rostogolire dispuse
pe două sau mai multe rânduri. Diametrele acestor fusuri se aleg după diametrul interior al
rulmentului. Uneori, fusurile arborelui se execută conice având conicitatea egală cu cea a
alezajului rulmenţilor oscilanţi cu bile sau cu role butoi, rumenţilor cu role cilindrice de
mărime mare etc.
Deoarece arborii transmit cupluri şi mişcări de rotaţie este strict necesar ca toate
suprafeţele cu rol funcţional să fie coaxiale cu axa de rotaţie Pentru realizarea acestei
condiţii la capetele arborilor sunt prelucrate găuri de centrare, cu profil special numite şi
ambori. Acestea permit realizarea operaţiilor de finisare prin fixarea arborilor între vârfuri.
Pentru lagărele cu lunecare, fusurile se execută cilindrice, conice sau sferice, cele mai
utilizate fiind fusurile cilindrice care au diametrul mai mic decât al treptei alăturate, pentru
simplificarea montajului şi pentru obţinerea de umeri de sprijin pentru fixarea axială a
lagărelor. Fusurile conice se folosesc pentru a avea posibilitatea reglării jocului din lagăr –
prin deplasarea axială a arborelui – iar cele sferice doar în cazul unor arbori elastici, cu
deformaţii de încovoiere foarte mari.
Pentru clasificarea arborilor şi osiilor se pot utiliza următoarele criterii:
1. În funcţie de forma axei geometrice:

- arbori drepţi;
- arbori cotiţi;
2. În funcţie de forma secţiunii:

- arbori de secţiune circulară;
- arbori de secţiune inelară;
- arbori cu secţiune poligonală (arbori cu profil pentagonal, hexagonal, sau cu
profile speciale (axa cu came, arborii canelaţi, etc.);
3. În funcţie de modul de lăgăruire (fixare) a lor pe carcasele ansamblului, pentru a

putea fi preluate sarcinile la care aceştia pot fi supuşi avem:
- arbori static determinaţi, când numărul de necunoscute este egal cu numărul de
ecuaţii de echilibru;
- arbori static nedeterminaţi, când numărul de necunoscute este mai mare decât
numărul de ecuaţii de echilibru);
4. În funcţie de starea de deformare în timpul funcţionării aceştia pot fi::

- arbori rigizi, la care deformaţiile sunt neglijabile;
OSII ŞI ARBORI
- arbori elastici, cu deformaţii ce pot influenţa condiţiile de funcţionare;

Arborii drepţi sunt frecvent utilizaţi în transmisiile mecanice, secţiunea transversală a
acestora, pe lungime, putând fi constantă (fig.5.2,a), varianta constructivă cea mai simplă,
sau variabilă (fig. 5.2, b…d), depinzând de modul de combinare a zonelor specifice pentru
repartiţia sarcinilor (momente de torsiune, momente de încovoiere, forţe axiale sau
tăietoare etc.) în lungul axei lor, condiţiile de montare demontare, de tehnologia de
execuţie aleasă, etc..
Fig.5.2. Tipuri de arbori drepţi
Arborii cu secţiune constantă se utilizează când sunt solicitaţi numai la torsiune,

momentul de torsiune fiind constant pe întreaga lungime a arborelui. Când arborii sunt
solicitaţi la torsiune şi încovoiere, se utilizează secţiunea variabilă în trepte, aceasta
asigurând următoarele avantaje:
- apropierea arborelui de o grindă de egală rezistenţă la încovoiere, (tensiunile sunt de
valori apropiate pe lungimea arborelui);
- prezenţa unor umeri de sprijin pentru fixarea axială a organelor de maşini susţinute;
- montajul uşor al acestor organe de maşini fără deteriorarea altor suprafeţe ale
arborelui;
- în cazul arborilor de dimensiuni mari, unele trepte de trecere se execută conice,
arborele apropiindu-se şi mai mult de o grindă de egală rezistenţă la încovoiere;
Arborii netezi (fig.5.2, b) se folosesc în construcţia reductoarelor, iar arborii canelaţi
(fig. 5.2, c) se folosesc în construcţia cutiilor de viteze, a cutiilor de distribuţie, a
mecanismelor diferenţiale ale autovehiculelor etc.
Arborii tubulari (fig. 5.2,d) se folosesc când se impun condiţii severe de greutate
(când diametrul interior al arborelui tubular este jumătate din cel exterior, greutatea
acestuia se micşorează cu 25%, iar rezistenţa la încovoiere cu numai 6,25% [AVD]) sau
atunci când este necesară trecerea prin arbore a unui alt arbore (exemple: arborii coaxiali
ai unor cutii de viteze planetare, arborii cutiilor de viteze cu axe fixe ale unor tractoare prin
interiorul cărora trece arborele prizei de putere).

OSII ŞI ARBORI
Principalele domenii de folosire a arborilor drepţi sunt: reductoarele de turaţii cu axe

fixe, transmisiile automobilelor,
tractoarelor, maşinilor agricole, utilaje
tehnologice, maşinilor unelte, toate
transmisiile cu angrenaje etc.
Osiile fixe pot fi cu axa geometrică
dreaptă (fig.5.3) sau curbată şi se
întâlnesc la maşini de ridicat, la
susţinerea roţilor intermediare, respectiv
la punţile nemotoare ale autovehiculelor,
Fig.5.3 boghiurile de la vagoanele de tren, etc..
Osiile rotitoare (fig.5.3 a) au, de
regulă, axa geometrică dreaptă şi secţiunea aproape constantă pe toată lungimea şi se
rotesc împreună cu organele de maşini susţinute.
5.2 MATERIALE ŞI TEHNOLOGIE
Materialele din care se execută arborii drepţi şi osiile se aleg funcţie de condiţiile de
rezistenţă şi rigiditate impuse, de natura organelor de maşini susţinute şi de tipul lagărelor
(cu alunecare sau cu rostogolire).
Arborii drepţi şi osiile se execută, de regulă, din oţeluri carbon sau aliate, iar în cazul
unor dimensiuni foarte mari din fontă. Oţelurile aliate se recomandă în cazul când pinionul
este executat din astfel de oţeluri şi este corp comun cu arborele, la turaţii de funcţionare
foarte ridicate, în cazul arborilor puternic solicitaţi şi cu restricţii de gabarit, la osiile
autovehiculelor etc.
Materialele utilizate pentru arbori sunt impuse de condiţiile concrete de funcţionare.
- Oţeluri cu carbon şi aliate [AVD] sunt materialele de utilizare de bază, deoarece:

a) au o mare rezistenţă mecanică, ceea ce conduce la gabarite mici la o încărcare
dată sau la portanţe mari la dimensiuni date;
b) au module de elasticitate mari, care determină o rigiditate mare şi, în consecinţă,
deformaţii mici şi o bună comportare la vibraţii;
c) permit o gamă tehnologică foarte largă (turnare, forjare liberă şi matriţare,
laminare, sudură), asigurând astfel uşurinţa obţinerii semifabricatelor;
Pentru arborii drepţi şi osii, se recomandă:
• oţeluri de uz general pentru construcţii (OL 42, OL 50, OL 60 STAS 500/2), pentru
arborii care nu necesită tratament termic;
• oţeluri carbon de caliate de îmbunătăţire (OLC 45, OLC 60 STAS 880) sau oţeluri
aliate de îmbunătăţire (40 Cr 10, 41 CrNi 12 etc. STAS 791), pentru arbori puternic
solicitaţi şi/sau durată mare de funcţionare impusă lagărelor sau canelurilor;
Oţelurile carbon de calitate de cementare sau oţeluri aliate de cementare (13 CrNi 30,
28 TiMnCr 12 etc. STAS 791), pentru arbori puternic solicitaţi şi pentru arbori care
funcţionează la turaţii ridicate, pot fi durificate superficial prin tratamente termice şi
OSII ŞI ARBORI
termochimice specifice. Astfel se realizează creşterea rezistenţei la oboseală şi se

ameliorează comportarea la uzare a zonelor pe care au loc mişcări relative (canelurile la
asamblările mobile).
- Fontele şi oţelurile turnate (în particular fontele de înaltă rezistenţă cu
grafit nodular) şi [AVD] sunt utilizate pentru arborii profilaţi (cotiţi sau cu găuri mari) şi
arborii grei; rezultă, ca urmare, o economie mare la execuţie. Pe lângă aceasta, avantajele
utilizării fontelor sunt:
a) ele sunt mai puţin susceptibile la concentrarea de tensiuni. O explicaţie: fonta cu grafit
determină prin structura sa granulară o concentrare internă mare de tensiuni. Dar prezenţa
unui concentrator de formă nu determină o creştere mai redusă a tensiunilor decât încazul
oţelurilor. Deci avantajul fontei este mare cu concentratori suprapuşi care sunt formele
profilate şi existenţa de găuri (arborii motoarelor cu ardere internă, axe cu came);
b) ele sunt mai apte decât oţelurile la amortizarea vibraţiilor;
c) datorită modulului de elasticitate mai mic (sunt mai elastice decât oţelurile), asigură
preluarea de abateri de la coaxialitatea lagărelor lor.
Semifabricatele pentru arbori şi osii pot fi: bare laminate, pentru diametre sub 140 mm;
bare laminate cu forjare ulterioară; bare laminate cu matriţare ulterioară, în cazul
producţiei de de serie mare; semifabricate turnate, în cazul arborilor şi osiilor de
dimensiuni foarte mari. Execuţia arborilor din bare laminate cu forjare sau matriţare
ulterioară conduce la obţinerea unui semifabricat apropiat de forma finală a arborelui – cu
importante economii de material, manoperă şi energie – şi la realizarea unui fibraj continuu
care urmăreşte forma arborelui, cu efect direct asupra măririi rezistenţei acestuia.
Tehnologia de fabricaţie a arborilor şi osiilor constă în: strunjirea suprafeţelor cilindrice
sau conice şi a filetelor, frezarea canalelor de pană sau a canelurilor – operaţii executate
înainte de tratamentul termic – rectificarea fusurilor, a porţiunilor de calare, a suprafeţelor
canelurilor – operaţii executate după tratamentul termic.
Tratamentele termice sau termochimice aplicate depind de materialul din care se
execută arborii, putând fi: îmbunătăţire sau îmbunătăţire şi călire superficială a fusurilor,
canelurilor, porţiunilor de calare etc.; cementare urmată de călire a fusurilor, porţiunilor de
calare şi a canelurilor; nitrurare etc.

OSII ŞI ARBORI
5.3 CALCULUL OSIILOR
Pentru efectuarea calculului organologic al osiilor şi arborilor trebuiesc evaluate

posibilităţile de scoatere din uz a aestora fie prin pierderea capacităţii statice de rezistenţă,
fie prin aparitia de deformaţii importante, în cazul solicitărilor de lungă durată în staţionare,
depasirea capacitatii de rezistenţă în timp, prin fenomenul de oboseala, sau deteriorarea
datorita solicitărilor vibratorii de mare amplitudine în urma apariţiei fenomenului de
rezonanţă. În figura 5.4 este reprezentat ansamblul cuprinzând osia unui vehicul tractat pe
o linie de cale ferară, inclusiv lagărele care permit realizarea miscarii relative. Evident ca
Fig. 5.4
exista osii fixe, ca în cazul mentionat, dar exista şi osii rotitoare în jurul axei proprii, cum
sunt boghiurile de cale ferată.
Se admite ipoteza simplifictă în care osia din figura 5.4 este încarcată în punctele A
şi B, cu doua forţe concentrate F şi împreună cu reacţiunile din reazemele A şi D
realizează o încărcare simetrică. Ca urmare, după trasarea diagramelor de forţe tăietoatre,
pe baza diagramei de momente încovoietoare, se poate observa ca între punctele de
OSII ŞI ARBORI
fixare B şi C a osiei, aceasta este solicitată la încovoiere pură cu momentul încovoietor

constant, Mimax= Fx a. Tensiunea maxima dată de încovoiere va solicita arborele pe
această porţiune iar valoarea se va calcula cu relaţia lui Navier- Stokes:
în care momentul de rezistenţă la încovoiere, considerând osia de diametru d este:
Condiţia ca osia să reziste la solicitarea statică devine:
5.4 CALCULUL ARBORILOR
Datorită solicitării compuse de încovoiere cu răsucire întâlnită în cazul arborilor,

metodica generală de calcul presupune parcurgerea mai multor etape.
1. Predimensionarea din condiţia de rezistenţă la răsucire şi realizarea proformei

tipodimensionale a arborelui, ce va fi ulterior definită;
2. Calculul de verificare a arborelui, după ce a fost realizată proiectarea geometrică

din condiţia de rezistenţă la solicitarea la încovoiere, considerând solicitarea cu un
moment încovoietor echivalent, Me, care însumează, momemtul corespunzător
solicitarii de încovoiere Mi, cu un momentul de răsucire Mt.. Calculul de echivalare
are la bază relaţia de calcul din teoria a treia de rezistenţă, ale cărei rezultate de
calcul au fost cele mai apropiate de cele experimentale;
3. Verificarea finala din condiţiile de:
- Rezistenţă la oboseală;
- Rigiditate (valorile deformaţiilor rezultate în urma stării de solicitare);
- Stabilitatea elastică (vibraţii).

OSII ŞI ARBORI
5.4.1 Predimensionarea din condiţia de solicitarea de răsucire
Determinarea momentului de răsucire care se transmite prin arbore se poate

calcula uzual în două moduri funcţie de datele cunoscute. Astfel, dacă se cunosc puterea
motorului P, în kW şi turaţia arborelui n, în rotaţii pe minut, atunci momentul de torsiune în
NXmm, este data de:
Mt = 9,55 X106P/n
relaţie utilizată în special pentru calculul arborilor de intrare. Dacă se cunosc puterea
motorului P, în CP (cal putere, 1CP=0,736W) şi turaţia arborelui n, în rotaţii pe minut,
atunci momentul de torsiune în NXmm, este dat de:
Mt = 7,028 X106P/n
Pentru transformare în Nxm se are în vedere transformarea 1Nxm=1000N x mm. În

cazul arborilor intermediari sau de ieşire din reductoare cutii de vireze, etc, cunoscând
diametrele de divizare sau de rulare ale roţii i, Di şi forţa tangenţială Fti se utilizează
relaţiile cunoscute:
Mt = Fti X Di/2
În continuare se calculează diametrul minim al arborelui în zonele în care există

soicitarea de răsucire, se calculează cu relaţia:
Relaţie obţinută din calculul tensiunii la răsucire dată de:
în care Mt - momentul de torsiune efectiv, iar WP, reprezintă modulul de rezistenţă la

răsucire, care în cazul arborilor circulari este calculat cu relaţia:
în care, d reprezintă diametru arborelui în secţiunea de calcul. Datorită faptului că nu se

cunosc detalii constructive şi de solicitare, acoperitor se utilizează o valoare foarte mică a
tensiunii admisibile la torsiune. Astfel pentru arborii de intrare se poate folosi
 at = 10...15 MPa,  at = 20...35 MPa, pentru arborele intermediar, respectiv,  at = 40...55
MPa, pentru arborele de ieşire.
OSII ŞI ARBORI
Un caz special îl constituie arborii din sistemele automate, roboţi, maşini unelte cu
precizie ridicată, arbori de comandă, axe cu came, la care unghiul relativ de răsucire este
limitat.
Ca urmare, determinarea diametrului acestor arbori se face punând condiţia
nedepasirii unghiului de răsucire  ale cărui valori recomandate sunt cuprinse [AVR] între
0,25 şi 0,5 0/m pentru arborii obişnuiţi, respectiv 5 ‘/m în cazul arborilor precizaţi mai sus.
Valoarea se calculează cu relaţia de la răsucire astfel:
în care l este lungimea arborelui supusă momentului de răsucire, iar G reprezintă modulul
de elasticitate transversal.
5.4.2 Realizarea proformei tipodimensionale a arborelui
Această etapă are ca scop ca pe baza unor exemple anterioare, norme, standarde
şi experienţă, se trece la obţinerea
unei forme cât mai eficientă, preluând
avantajele fiecăreia din soluţiile avute
la dispoziţie şi funcţiile necesare ale
arborelui proiectat. Aşa cum este redat
în fig.5.5,
Pentru aceasta etapele
parcurse în vederea proiectării formei
arborilor sunt următoarele [AVR]:
1- alegerea diametrului capătului de

arbore (cilindric).
Fig. 5.5 Se poate începe proiectarea
formei acestor arbori cu alegerea
diametrului capătului de arbore (cilindric), conform cu STAS 8724/3-74 din care se adoptă
dimensiunea standard imediat superioară celei calculate.
Acest standard stabileşte trei variante de alegere, când sarcinile sunt:
a) moment de torsiune;
b) moment de torsiune şi momente de încovoiere cunoscute;
c) moment de torsiune şi momente de încovoiere necunoscute.
Dacă pe capătul de arbore se află un butuc (de roată dinţată, de curea de lanţ etc.)
care încarcă arborele cu un moment de încovoiere necunoscut, se adoptă valorile
diametrului după varianta “c” din STAS 8724/3-74.

OSII ŞI ARBORI
2- alegerea lungimii capătului de arbore
Pentru capete cilindrice, se face conform STAS 8724/2-71, care indică două
serii de lungimi: seria lungă şi seria scurtă. Se recomandă alegerea seriei lungi,
care permite montarea de butuci de lungimi diferite.
3- forma diametrală a restului arborelui
Se realizează forma diametrală a celeilalte porţiuni de arbore, după cum

urmează:
a) din motive tehnologice se recomandă să se utilizeze tronsoane cilindrice
şi mai rar tronsoane conice;
b) se recurge la stabilirea din motive constructive a diametrul maxim posibil
al arborelui proiectat pentru a stabilii cel mai mic diametru posibil, al
semifabricatului;
c) diferenţe de diametre dintre două trepte succesive se adoptă cât mai mici,
combinând metoda cu alte soluţii de fixare axială (bucşi distanţiere, inele ZEGER
sau distanţire, salturi de diametre, ştifturi etc. pentru reducerea efectului dat de
aceşti concentratorii de tensiune, ce reduc rezistenţa mecanică a arborelui
respectiv datorită fenomenului de oboseală în urma supunerii la solicitări variabile
de durate mari sau foarte mari (numărul de cicluri să depăşească 106cicluri).
4- forma pe lungime a restului arborelui. Se fac consideraţiile următoare:
a) dacă butucii de fixare a pieselor montate se află între reazemele arborelui, atunci
lungimea tronsonului de montaj se poate stabili astfel:
- este (0,8…1)d (d fiind diametrul reprezentativ al tronsonului), dacă asamblarea
butucului se face prin pană paralelă; motivul: această lungime corespunde celei
portante a penei standardizate;
- pentru alte asamblări (caneluri, cu strângere proprie, etc.), se corelează cu
lungimea acestor asamblări;
b) dacă arborele are butucii de fixare în consolă, lungimea părţii în consolă se ia
maximum 0,4 l (l fiind distanţa dintre lagăre), pentru diminuarea deformaţiilor
posibile transversale din consolă;
c) pentru realizarea bazei tehnologice de execuţie, se prevăd la extremităţile
arborilor găuri de centrare nefiletate sau filetate.
5.4.3 Verificare arborelui la solicitări compuse
Pentru a explica metoda se consideră exemplul unui arbore intermediar dintr-un

redactor (vezi fig.5.6) . În cazul verificării la solicitări compuse, trebuie avut în vedere că în
conformitate cu solicitările din angrenaje, forţa normală pe dinte în cazul angrenajelor
cilindrice cu dinţi drepţi (roata 1) are o componentă radială Fr1 şi una tangenţială Ft1, iar în

OSII ŞI ARBORI
cazul celor cilindrice cu dantură înclinată (roata 2), pe lângă Fr2 şi Ft2, (vezi fig.5.6) mai
apare şi cea de a treia componentă cea axială Fa2. Aceasta arată că, pentru calcul este
necesar studiul solicitărilor arborelui în cele două plane. Planul vertical V, în care marimile
vor avea indicele v, în care se găsesc componentele tangenţiale, respectiv orizontal H,
corespunzător componentelor radiale. În acest plan componentele calculate vor avea
indicele h. Calculând torsorul de reducere ale acestor forţe în punctele 1, respective 2 de
pe axa arborelui (vezi fig.5.6), pe lângă cele cinci forţe definite anterior, ce reprezintă
invarianţi ai torsorului de reducere, mai apar:
- două momente de răsucire sau torsiune Mt, care la echilibru sunt egale în
modul şi de sens contrar dispuse după axa arborelui, date de cele două forţe
tangenţiale Ft1 şi Ft2 :
Mt = Ft1. D1/2 = Ft2. D2/2

- un moment învovoietor concentrat Mi, dat de forţa axială Fa2, calculat cu relaţia
de calcul:
Mi = Fa2. D2/2
Materializarea acestor informaţii este rdată prin reprezentare solicitărilor din cele
două plane. Starea de solicitateare în lungul arborelui este redată cu ajutorul diagramelor
de eforturi. Analizând aceste diagrame se poate observa ca solicitarea maximă compusă
de încovoiere cu răsucire este în punctele 1 şi 2. Momentele încovoietoare din aceste
puncte se calculează având în vedere că rezultă din însumarea vectorială a celor două
momente dispuse în planele vertical, V şi respectiv orizontal, H, relativ perpendiculare.
Tensiunile de compresiune, generate de forţa axială au efecte ce pot fi neglijate, în
raport cu celelalte tensiuni. În consecinţă, momentele încovoietoare concentrate rezultante
în cele două puncte se vor calcula cu relaţiile:
Iar momentul resultant încovoietor maxim va fi:
Pentru a calcula momentul încovoietor echivalent, sau redus, ce ia în consideraţie

şi momentul de torsiune se foloseşte relaţia:
în care coeficientul  ţine cont de ciclurile oscilatorii de răsucire, respectiv încovoiere ce

acţionează asupra arborelui, valorile uzuale fiind date relaţia:

OSII ŞI ARBORI
Fig. 5.6
iar semnificaţia şi valorile sunt date în tabelul 5.1 mai jos

OSII ŞI ARBORI
Table 10.1
În sfîrşit se calculează tensiunea axială echivalentă sau redusă de încovoiere cu

relaţia:
în care modulul de rezistenţă la încovoiere se cslculează cu relaţia:
în care diametrul d, reprezintă diametrul corespunzător secţiunii în care momentul

încovoietor calculat a fost maxim.
Exerciţii:
1. Definiţi noţiunile de osii şi arbori. Evidenţiaţi elementele de diferenţiere. Exemple

cotidiene. Clasificare după forma geometrică, regimul de turaţii.
2. Precizaţi cele mai recomandate oţeluri şi fonte pentru aceste categorii de organe de
maşini.
3. Realizaţi calculul osiei din curs dacă punctele de lăgăruire sunt inversate cu roţile.
Observaţii, diferenţe concluzii.
4. Considerând arborele de intrare din fig.5.5, acţionat din partea dreptă de un
electromotor cu P=5kW şi turaţia n=2300 rot/min, unghiul de înclinare =100, iar diametrul
de divizare este de 200mm, se cere să se realizeze calculul coform exemplului redat în fig.
5.6 (calculul celor trei componente ale forţei de contact între flancurile dinţilor, a torsorului
de reducere în cele două plane, în axa arborelui, trasarea diagramelor de eforturi
secţionale, predimensionarea arborelui, verificarea la solicitări compuse.)
Rezolvări:
Utilizaţi datele din curs şi materialul bibliografic, unde este cazul;

Mecanisme și Organe de Maşini
http://adl.anmb.ro
6. Mecanisme cu cuple superioare

Sarcini de învăţare: Prin parcurgerea acestei unităţi de studiu, studentul va fi capabil să
• definească mecanismele cu roti dințate și cu came, principiul lor de funcționare și
elementele specifice ale elementelor cinematicece stau la baza conceperii lor;
• utilizeze principalele clasificari ale acestor mecanisme în activitățile cotidiene.
• descrie elementele de particularitate ale mecanismelor conform clasificărilor, cu
avantajele și dezavantajele lor;
• sa utilizeze literatura și standardelor de specialitate în vederea calcului cinematic al
elementelor cinematice ale mecanismelor cu roti dințate (angrenajelor);
6.1. Mecanisme cu roți dințate (angrenaje) evolventice
6.1.1. ELEMENTE GENERALE
Dacă în istoria construcției de mașini angrenajele au o vechime de peste două
milenii, angrenajele evolventice, sau mecanismele cu roți dințate evolventice, care s-au
impus în acest domeniu și care vor fi studiate în continuare au o vechime de numai două
Rotaă dințată cilindrică Angrenaj conic cu dantură dreaptă Angrenaj conic cu dantură înclinată Angrenaj melcat
secole iar utilizarea lor industrială mai puțin de un secol [JVD1889]. Aceste mecanisme cu
roți dințate evolventice actuale, atât de răspândite și perfecționate, mai sunt cunoscute în
literatura tehnică sub numele de angrenaje. Prin definiție angrenajul evolventic, cunoscut,
cum s-a mai afirmat anterior, datorit largii utilizări și sub denumirea generică de angrenaj,
este un mecanism care servește la transmiterea directă și forțată de la un arbore
conducător la un arbore condus, a unei mișcări și a unei forțe sau moment.
Elementele cinematice care stau la baza acestor mecanisme, realizând funcția de
bază, sunt roțile dințate. Aceste elemente cinematice au caracteristică existenta unui profil
special, constând din alternanța regulată de goluri și plinuri identice. Plinurile poartă
numele de dinți iar suprafața rezultată de dantură. Transmiterea mișcării și sarcini de la o
roată la alta se asigură dacă dinții roții conducătoare pătrund în golurile complementare
ale roții de legătură (roata condusă), permițând mișcarea relativă dintre ele. Acest proces
continuu de întrepătrundere a profilului danturilor celor două perechi de roți poartă numele
de angrenare. Ansamblul fiecărei perechi de roți cu suprafețele danturate complementare
poartă numele de angrenaj. Roata cu mișcare cunoscută, care generează mișcarea
angrenajului poartă numele de roată conducătoare. Roata care primește mișcarea de
roată condusă. În majoritatea cazurilor, mecanismele cu roți dințate se folosesc pentru a
reduce turația organelor de mașini cu mișcare de rotație și crește cuplul transmis. În acest
11 April 2020 Funcţie didactică Prenume Nume conf. univ. dr. ing. Dumitru DASCĂLU 1
Organe de Maşini și Mecanisme
Mecanisme cu Cuple Superioare
caz roata conducătoare are dimensiunile mai mici decât cea condusă, iar pentru
simplificarea exprimări, uzual ea se mai numește pinionul angrenajului.
Roata dințată de rază infinită poartă numele de cremalieră sau roată plană. Prin
trecerea de la roata cilindrică la roata plană face ca angrenajul să transforme mișcarea de
rotație în mișcare de rotație sau invers. În cazul cremalierelor dinții au flancurile rectilinii, o
proprietate deosebit de utilă. Cu excepția cremalierelor, roțile dințate execută mișcări de
rotație, în jurul unor axe numite axe de rotație. Contactul între flancurile a doi dinți ai unui
angrenaj, aflați în angrenare se realizează după o linie dreaptă sau curbă, funcție de tipul
roților ce angrenează. Din acest motiv, mecanismele (transmisiile) cu roți dințate fac parte
din clasa mecanismelor cu cuple superioare.
Dintre avantajele angrenajelor, care au favorizat dezvoltarea lor atât de amplă se
pot enumera:
-asigurarea unui raport de transmisie constant conform calculelor (excepție
angrenajelor eliptice și cele speciale);
-stabilitate a raportului de transmitere odată cu variații ale distanței dintre axe;
-durabilitate foarte bună;
-siguranţă în exploatare;
-dimensiuni și gabarit relative redus;
-randament ridicat ( ajungând până la 0,995);
-transmiterea de puteri într-un domeniu larg de viteze și rapoarte de transmitere;
Dintre dezavantajele angrenajelor se pot enumera:
-necesitatea unei precizii înalte de execuție și montaj ce implică tehnologii de
prelucrare relativ scumpe și mașini de prelucrare specializate sau în unele cazuri speciale;
-funcționarea zgomotoasă odată cu creșterea vitezelor și a durității flancurilor roților
cu dantura dreapta;
-restricţionarea rapoartelor de transmitere datorită necesități ca numărul de dinți ai
fiecărei roți să fie un număr întreg;
-uzuri disproporționate între flancurile celor două roți aflate în angrenare datorită
numărului de contacte diferit pentru aceiași durată de funcționare;
-sisteme de montaj (lagăre) destul de complexe, precise și relativ scumpe;
- materiale scumpe, etc.;
6.1.2. CLASIFICAREA ANGRENAJELOR

Datorită dezvoltării și perfecționării continue a angrenajelor, acestea sau diversificat
și în consecință, studiul lor presupune necesitatea clasificării lor după diverse criterii,
pentru ca specialiștii să poată comunica între ei. Pentru a înțelege mai bine aceste
clasificări, au fost redate prin desene spațiale (fig.6.1, 6.3, 6.5), respectiv reprezentări
utilizând o metodă simplificată sugestivă (fig.6.2, 6.4, 6.5, 6.6); În continuare sunt
prezentate cele mai importante criterii de clasificare.
a) după poziția relativă a axelor de rotație a celor două roți aflate în angrenare,
angrenajele pot fi:
11 April 2020 Funcţie didactică Prenume Nume, conf. univ. dr. ing. Dumitru DASCĂLU
- angrenaje cu axe paralele (fig.6.1a, b, d, e, 6.6a, b);

- angrenaje cu axe concurente (fig.6.3a, b, c, 6.5a, b, c );
- angrenaje cu axe încrucișate în spațiu (fig.6.1c, 6.2a, b, 6.4a, b, c, 6.5a, b, c);
b) după forma geometrică a suprafețelor de dispunere a danturilor, angrenajele pot
fi: - cilindrice (fig.6.1a, b, d, e;
fig.6.4a, 6.5a și fig.6.6a);
- conice (fig.6.3a, b, c, fig.6.4a,
b, c);
- eliptice (fig.6.7b)
- alte suprafețe
-plane, cremalierele din fig.6.1c,
fig.6.2a, b;
- suprafețe riglate de revoluție, în
cazul roților melcate, fig.6.4 b, sau a
melcului globoidal, fig.6.6 c);
c) după modul de dispunere a
axei de simetrie a dinților roților
componente, în raport cu axele de
rotație, angrenajele pot fi:
- cu dinți simpli, care la rândul lor pot
Fig.6.1 (reprezentări spațiale constructive); a-angrenaj fi:
exterior cilindric cu dantură dreaptă; b-angrenaj interior - cu dinți drepți, când axele de
cilindric cu dantură dreaptă; c-angrenaj roată cremalieră; simetrie ale dinților sunt paralele cu
d- angrenaj exterior cilindric cu dantură înclinată; e- axele de rotație (fig. 6.1a, b, fig. 6.2a,
angrenaj exterior cilindric cu dantură in V; fig. 6.3a; fig. 7a);
- cu dinți înclinați, când axele
de simetrie ale dinților formează un
unghi constant cu axa de rotație (fig.
6.1d, e, fig. 6.2b, fig. 6.3b; fig. 6.4a,
fig. 6.5b, fig. 6.6a);
- cu dinți curbi, când axele de
simetrie ale dinților formează un
unghi variabil cu axa de rotație (fig.
6.3c, fig. 6.4b, c, fig. 6.5c, fig. 6.6b,c).
- cu dinți compuși, care la
Fig.62; Angrenaj roată cremalieră, reprezentare spațială rândul lor pot fi:
simplificată; a- cu dantură dreaptă, b- cu dantură - cu dinți în V (fig.6.1e);
inclinată;
- cu dinți în W sau bifurcate
etc.
d) după profilul flancurilor dinților care realizează transmiterea cuplului și a mișcării,
angrenajele pot fi:
- evolventice (flanc cu profil evolventic);
- arc de cerc (profilul este un arc de cerc, angrenajele NOVICOV);
Fig.6.3 -Angrenaje conice (reprezentare constructivă) Fig.6.4-a angrenaj cu axe încrucișate;

a- cu dantură dreaptă, b- cu dantură înclinată, c- cu b- angrenaj melcat; c- angrenaj conic
dantură curbă; dezaxat cu dantură curbă;
Fig.6.5-Angrenaje conice (reprezentare spațială simplificată)

a- cu dantură dreaptă, b- cu dantură inclinată, c- cu dantură curbă;
- speciale (profilul este o altă curbă);

e) după modul de mișcare a axelor roților, angrenajele pot fi:
Fig.6.7 a- Angrenaj planetar cilindric; b- angrenaj

Fig.6.6 (Reprezentare spațială simplificată) a- cu roți eliptice. Reprezentare spațială simplificată
angrenaj cu axe încrucișate; Angrenaje melcate: b- simplificată
cu melc cilindric; c- cu melc globoidal
- ordinare, la care axele roților dințate sunt fixe) (fig.6.1, ...., 6.7, excepție, fig.6.7a);
- planetare (în componența cărora există una sau mai multe roți identice montate
pe axe mobile, numite sateliți. Dacă mecanismul cu roți dințate are o axa de intrare si una
de ieșire mecanismul se numește planetar (fig.6.7a.). Dacă mecanismul are o axa de
intrare și două de ieșire mecanismul se numește diferențial. Exemple, diferențialul de la
automobile care la intrarea automobilelor în curbă asigură transmiterea cuplului la rotile
motrice cu turație diferențiată la roțile din interiorul curbei față de cele de la exteriorul
curbei în concordanță cu raza de curbură a traiectoriei.
Pentru reprezentări plane simplificate se folosește o metodă de reprezentare utilizată

preponderent redată
pentru câteva tipuri de
angrenaje. Conform
figurii 6.8 roțile se
reprezintă cu ajutorul
unor linii drepte sau
curbe, limitate la
capete de linii
perpendiculare, pentru
angrenajele cilindrice
fig.6.8 a, b, e, sau
înclinate în cazul
angrenajelor conice,
fig.6.8d, sau în cazul
danturilor în V,
fig.6.8c.
Prin definiție
raportul de transmitere
i12 al unui angrenaj
Fig.6.8 a, b, c, d e - angrenaje în reprezentare spațială constructive; este raportul dintre
viteza unghiulară 1 a
a1, b1, c1, d1, e1- aceleași angrenaje in reprezentare simplificată
roții dințate
plană cea may utilizează pentru representative simplification
conducătoare 1 și vi-
teza unghiulară  2 a
roții dințate conduse 2,
e) Funcție de valoarea raportului de transmitere i12 , numită în teoria mecanismelor
funcția de transmitere de ordinul întâi, angrenajele pot fi:
- cu raport de transmitere constant i12 = ct (fig.6.1, ...., 6.7, excepție, fig.6.7b);
- cu raport de transmitere variabil
( i12  ct ) ; angrenaje eliptice, fig.6.7b.
M
f) Tot funcție de valoarea raportului de
transmitere i12, angrenajele se mai pot
clasifică astfel:
A
dacă i12 > 1, angrenajul este

demultiplicator; reduce turația;
 K
dacă i12 < 1, angrenajul este multiplicator.
 db Angrenajele cu raport de transmitere
instantaneu constant, i12= cat., sunt cele
O
mai răspândite, motiv pentru care li se va
acorda o atenție deosebită.
Fig. 6.8
6.1.3 Profilul evolventic al flancurilor angrenajelor cilindrice cu dinți drepți

Profilul evolventic (Fig.6.8), se definește ca locul geometric, al unui punct A fix de
pe o dreaptă, numită generatoare, care se rostogolește fără lunecare pe un cerc fix, numit
cerc de bază.
Profilul evolventic al flancurilor dinților, propus de Leonardo da VINCII (1452-1519),
sa dovedit in timp ca fiind cel mai performant pentru flancurile danturilor.
Cercul de bază este fix și diametrul său se notează cu db. Se notează cu A punctul
fix de pe dreapta generatoare de tangență cu cercul de bază. Fie M punctul curent care
descrie evolventa, obținut prin rotirea fără lunecare a dreptei generatoare cu unghiul
( +  ) . Dacă se rotește dreapta generatoare în sens contrar, atunci se va genera un profil
simetric cu primul, fată de dreapta OA. Acest al doilea profil reprezintă cel de al doilea
flanc al dintelui vecin. Considerând punctul M, ca fiind punctul de contact al roții cu flancul
dintelui roții conjugate cu care acesta vine în contact, acest unghi , poartă numele de
unghi de angrenare, sau pentru calcule uranologice unghi de presiune.
Conform definirii lui R. Willis unghiul  se numește involut de α, ce se notează cu
inv α sau după alți autori cu ev α (evolventă, sau evolută de α).
Din fig.6.9. se poate calcula lungimea arcului AK subântins de unghiul la centru
( +  ) , cu relațiile geometrice imediate:
AK = ( +  )db / 2 6.2.
Prin rotirea dreptei generatoare MK fără lunecare pe cercul de bază rezultă

egalitatea dintre arcul AK și segmentul de dreaptă MK
AK = MK 6.3.
Din triunghiul OKB, dreptunghic în K, putem scrie că:

MK
tg α= 6.4.
db / 2
Înlocuind relațiile 6.2. și 6.3. în 6.4. se obține:
( +  )db / 2
tgα= 6.5.
db / 2
respectiv:
inv α = ev α = tg α - α 6.6.
Relația 6.6. reprezintă ecuația de calcul a funcției involută de α care se calculează
cu o precizie de șase zecimale exacte. Pentru calcule unghiul de angrenare trebuie
exprimat în radiani cu ajutorul numărului  .
Considerând diametrul d=2OM al cercului pe care se află punctul M, ca un punct
curent de pe evolventă se mai obține o relație utilă din triunghiul OKB respectiv.
d =d b /cos α 6.7.
Pornind de la aceste rezultate rezultă că dintele unei roți dințate cu dantură dreaptă,
este limitat pentru contactul cu roata cu care angrenează de două flancuri cu profil
evolventic simetric, obținute prin rotirea aceleiași drepte generatoare pe cercul de bază
într-un sens și apoi în sens contrar. Evident, profilul evolventic poate avea orice
dimensiune funcție de unghiul de rotație α. În cazul danturilor, aceste arce evolventice sunt
limitate de punctul de intersecția a evolienelor celor două flancuri ale aceluiași dinte.
Punctul de intersecție a celor două evolvente simetrice care definesc profilul
flancurilor fiecărui dinte se notează cu V și se găsește pe o suprafață cilindrică al cărui
diametru se notează cu dv.
6.1.4 Cremaliera de referință

În urma perfecționării continui atât a tehnologiilor de prelucrare cât și a generalizării
utilizării industriale a angrenării evoventice, a apărut necesitatea asigurării
interschimbabilității depline a roților dințate, reducerea numărului de scule prin
standardizarea elementelor geometrice ale profilului dintelui. Astfel toate danturile
cilindrice sunt definite cu ajutorul unei cremaliere, conform fig. 6.10, numită cremalieră de
referinţă.
Acestea reprezintă o roată dințată cu raza tinzând către infinit. Conjugata
cremalierei de referință, conform fig.6.9 se definește ca fiind cremaliera generatoare, care
stă la baza proiectării sculelor profilate de prelucrare a danturilor, a tehnologiilor și
mașinilor de prelucrare. Cremaliera generatoare reprezintă conform fig.6.9, negativul
cremalierei de referință. În această situație, cercul de bază devenind o dreaptă,
evolventele flancurilor acestei roți devin drepte, formând cu planul de referință al roții un
unghiul egal cu unghiul de angrenare sau de presiune  , definit anterior. În figura 6.9.
sunt redate cele două cremaliere, precum și dintele unei roți dințate conform STAS 821-
82. Dreapta MN, poartă numele de linia de referinţă sau axa cremalierei, fiind o dreaptă
particulară ce se bucură de proprietatea că grosimea dintelui cremalierei de referinţă,
segmentul NP, este egal cu grosimea golului NM. Segmentul MP se notează cu p și
poartă numele de pasul danturii. Se mai poate observa o proprietate deosebit de
importantă, că în cazul cremalierei pasul este constant pe toată înălțimea cremalierei,
reprezentând un mare avantaj tehnologic. .
Conform STAS 821-82, în fig.6.10 se definește ca pasul danturii ca distanța dintre
intersecțiile a două flancuri succesive identice ale cremalierei de referinţă cu linia de
referinţă.
Fig.6.10
Conform figurii, cercul tangent la linia de referinţă a cremalierei, este unul particular,
numit cercul de divizare al roții dințate, având diametrul dd, numite diametru cercului de
divizare, care se vor defini în paragraful 6.1.6
Funcție de necesități, elementele geometrice ce dau dimensiunea cercurilor danturii
roților se pot evalua fie cu ajutorul diametrelor fie ale razelor însoțite de același indice.
6.1.5 GEOMETRIA DINȚILOR ROȚILOR DINȚATE

CILINDRICE EXTERIOARE CU DANTURĂ DREAPTĂ
Deoarece angrenajele cilindrice cu dantură dreaptă sunt cele mai simple și mai ușor
de înțeles, se stabilesc mărimile definitorii și relațiile de calcul pentru proiectare și
verificare tehnologică. Pentru celelalte tipuri de angrenaje se adaptează aceste rezultate.
Conform fig. 6.11, un dinte al unei danturi este delimitat de cele două flancuri simetrice
descrise (vezi paragraful 6.1.4). Cele două flancuri simetrice care limitează grosimea
dintelui și asigură transmiterea cuplului și a mișcării prin contactul cu flancurile roții
conjugate, au cel mai mare rol funcțional,
din punct de vedere al capacității
portante (raportul dintre dimensiunile de
gabarit și sarcina transmisă) al fiabilității,
uzurii, etc.. Se poate spune că flancurilor
dinților stabilesc performanțele
angrenajelor. Roțile fiind cilindrice,
suprafețele de definire sunt pânze
cilindrice, respectiv cilindrii concentrici de
lungime infinită. În reprezentarea plană,
acești cilindrii se vor reprezenta cu
cercuri concentrice. Astfel la exterior
Fig.6.11 geometria dinților angrenajelor dintele este delimitat de o pânză
cilindrică exterioară reprezentată cu un
cerc numit cerc exterior al cărui diametru se notează cu de, denumit diametru exterior.
Dintele se încastrează în corpul roții, după o suprafață cilindrică reprezentată în plan

cu un cerc numit cerc interior având diametrul notat cu di numit diametru interior. Pentru a
crește capacitatea portantă a dinților trecerea de la flancurile fiecărui dinte la suprafața
cilindrică de la interior se face prin intermediul a două suprafețe circulare de racordare de
rază r standardizată.
Indicele diametrelor precizează poziția cercului sau o altă caracteristică a sa. Pentru o
mai ușoară standardizare a geometriei angrenajelor, a sculelor speciale de prelucrare,
asigurarea interschimbabilității, a proiectării mașinilor de prelucrare a suprafețelor
danturate, etc., se introduce noțiunea de modulul angrenajului notat cu m, dată de relația
de definiție:
m=pd/  6.8.
în care p este pasul danturii. Prin definiție pasul danturii este egal cu lungimea arcului de
cerc delimitat de intersecția dintre un cerc caracteristic al unei roți dințate și două flancuri
similare succesive ale danturii (vezi fig.6.11 și paragraful 6.1.4). Pentru același unghi la
centru lungimea arcului de cerc este proporțional cu diametrul cercului pe care este
măsurat. În acest caz, pentru același unghi la centru pasul este minim pe cercul interior și
maxim pe cercul exterior. Conform fig.6.11. există un cerc care se bucură de proprietatea
că pasul pe acest cerc este divizat în părți egale de lungimea arcului golului dintre doi dinți
sg și lungimea arcului de cerc corespunzător dintelui sd. Datorită proprietății de divizare a
pasului cercul se numește cerc de divizare, iar toate mărimile legate de el vor purta
indicele d. Astfel pasul se notează cu pd (pasul pe cercul de divizare) iar diametrul se
notează cu dd și poartă numele de diametru de divizare. În desenul tehnic cercul de
divizare (fig.6.11) se reprezintă cu linie punct. Acest cerc împarte dintele în capul dintelui,
respectiv piciorul dintelui.
Modulul m, astfel definit reprezintă una din mărimile fundamentale ce se folosește
în definirea caracteristicilor geometrice și de calcul de rezistență al angrenajelor. Modulul
danturii m se măsoară în milimetrii iar valorile sunt standardizate.
Valorile standardizate ale modulului sun redate sub formă tabelară conform
STAS 821-82. Conform (fig.6.11) înălțimea dintelui se notează cu h fiind suma dintre
înălțimea capului ha și înălțimea piciorului dintelui hb. Pentru a calcula valoric aceste trei
mărimi geometrice se introduce noțiunea de coeficientul capului dintelui notat cu f, având
valorile:
- f =1 pentru danturile normale, cele mai utilizate;
- f =0,85 pentru dantura scurtată, utilizată pentru a obține dinți mai scurți și
mai robuști, spre exemplu dantura roților din cutiile de viteze;
- înălțimea capului dintelui notat cu ha este (în lucrările mai vechi notat și cu a) dată
de relația:
ha = f  m [mm] 6.9.
- înălţimea piciorului dintelui hb (în lucrările mai vechi notat și cu b) dat de relația:
hb = f  m + c0 6.10.
în care:
=0,25m 6.11.
poartă numele de joc radial la baza danturii, sau denumiri mai vechi ca joc de fund sau joc
funcțional al angrenajului, Acest joc este deosebit de important deoarece conform figurii
6.11 are rolul funcțional de a permite în timpul angrenării eliminare excesului de lubrifiant,
precum și a eventualelor impurități ce ajung în zona de contact.
Pentru a se putea mai ușor standardiza valorile sale acesta se exprimă funcție de
modulul roții cu ajutorul coeficientului jocului de fund  0 = 0,25. Așadar pentru dantura
normală:
hb =1,25m 6.12.
- înălțimea dintelui h este dată de relația geometrică evidentă:
h = ha +hb = (2f + 0 )m =2,25m [mm] 6.13.

Pentru roțile danturate normale unghiul de angrenare poate avea valori diferite
funcție de țară, precum și funcție de domeniul de utilizare. Pentru danturile normale, fără
deplasare de profil, unghiul  se notează cu  0 . În tara noastră valoarea standardizată
este  0 = 200 sexagesimale. Se mai folosesc și alte valori standardizate cum ar fi 14.5,
140 sexagesimale în SUA, 150 în vechile standarde germane, sau 22,50 în industria
aeronautică.
Mărimile definite până acum caracterizează dintele unei roți dințate considerate
normale. Pe lângă acest profil considerat normal fiind dispus conform desenului din
fig.6.10, pentru multe aplicații însă este avantajos sau necesar ca profilul roții să fie
deplasat fie către vârful V al dintelui, purtând denumirea de deplasare de profil pozitivă, fie
către centrul roții, purtând denumirea de deplasare negativă. Aceste aspecte se vor
dezvolta ulterior. Dimensiunea radială cu care se realizează această deplasare se notează
cu x. Pentru o mai ușoară standardizare a valorilor deplasărilor de profil funcție de raportul
de transmitere, numărul de dinți, etc. ce vor fi definite ulterior, el se exprimă funcție de
modulul m, cu relația:
x = m 6.14.
în care  , poartă numele de coeficient al deplasării de profil, poate avea atât valori
pozitive, în cazul deplasărilor pozitive și negative, pentru deplasări negative, conform unor
reguli ce se vor stabili în paragraful respectiv.
Raza de racordare r, este raza cu care se realizează, atât la cremaliera de referință
cât și la cea generatoare racordările suprafețelor plane ce delimitează profilul conform STAS
822-82 aceasta are o mărime de:
r =3,38 m 6.15.
6.1.6. GEOMETRIA ROȚILOR DINȚATE CILINDRICE CU DANTURĂ DREAPTĂ
Pentru a defini elementele geometrice ale unei danturi, se vor folosi mărimile
definite anterior precum și elementele geometrice din fig. 6.11. unde se poate remarca
alături de roata dințată și cremalierele corespunzătoare.
Diametrul cercului de
divizare dd
Cum sa definit în
paragraful anterior (vezi
fig.6.12), numim cerc de
divizare al unei roți dințate,
cercul ce se bucură de
proprietatea că grosimea
dintelui sd este egală cu
lungimea golului roții dințate sg.
Această egalitate face
ca pasul danturii pe acest cerc
să fie divizat în părți egale de
sd și sg iar cercul poartă numele
de cerc de divizare.
Toate mărimile legate de
Fig.6.12 acest cerc vor fi însoțite de
indicele d. Astfel pasul danturii
pe acest cerc se notează cu pd, iar diametrul corespunzător cu dd. În calcule pasul se
notează în mod curent și cu p.
Suprafața danturată constă în alternanța de plinuri, numite dinți și goluri. Se
notează cu z numărul dinților unei roți dințate, care este egal și cu numărul golurilor.
Pentru calculul geometric se pornește de la observația că lungime cercului de
divizare trebuie să fie un multiplu întreg de pași corespunzători diametrului de divizare pd
 dd=z pd 6.16.
Înlocuind relația 6.8 (m=pd/  ) în 6.16 rezultă
dd= m z 6.17.
relație deosebit de simplă și utilă.
Diametrul cercului exterior de
Cercul pânzei cilindrice care limitează la exterior profilul danturii roții dințate poartă
numele de cerc exterior (Fig.6.12) iar diametrul de definire este numit diametru exterior,
fiind notat cu de. Conform figurilor 6.12. și respectiv 6.13. pentru diametrul exterior se
poate scrie relația geometrică imediată:
de=dd+2ha=mz+2mf=m(z+2f) 6.18.
Pentru angrenajele normale din țara noastră f=1, deci:
de=m(z+2) 6.19.
Diametrul cercului interior di
Diametrul cercului interior, reprezintă diametrul cercului pânzei cilindrice ce

limitează golul danturii și conform celor două figuri 6.1. și 6.11. rezultă relația geometrică
evidentă:
di = dd – 2hb = mz - 2m(f + 0 ) 6.20.
și înlocuind f și 0 cu 1, respectiv 0,25 se obține:
di =m(z - 2,5) 6.21.

Diametrul cercului de bază db
Conform descrierii din paragraful 6.1.7 și fig.6.12 este dat de relația:
db=ddcos  0 6.21
6.1.7. GEOMETRIA ANGRENAJELOR CILINDRICE CU DANTURĂ DREAPTĂ
În cazul angrenajelor, conform fig.6.17 fiecare roată dințată este identificată cu câte
un număr notat pentru cazul general cu i care însoțește fiecare mărime caracteristică
acelei roți. Fie angrenajul format din roțile 1 și 2. Conform descrierii de la paragraful 1.6.3.
profilul evolventic este locul geometric al unui punct fix de pe o dreaptă ce rulează fără
lunecare pe un cerc fix numit cerc de bază.
Din fig.6.13 triunghiul O1K1P este dreptunghic în K1 deoarece dreptele O1K1 și O2K2
sunt perpendiculare pe dreapta K1K2, tangenta comună la cercurile de bază 1 și 2.
Unghiul PO1K1 se notează cu
α0 și poartă numele de unghi de
angrenare (vezi paragraful 1.6.3.) cu
valoarea de 200 și egal cu unghiul
PO2K2. Din triunghiul O1K1P rezultă:
dbi=ddicos  0
6.22
Condiția de angrenare
Pentru calculul angrenajelor,
care sunt mecanisme cu
complexitate destul de mare, a fost
introdusă noțiunea de modul notat cu
m, mărime cu valori standardizate.
Practic și experimental sa
demonstrat că, condiția necesară și
suficientă ca oricare două roti
dințate de același tip să angreneze
este să aibă același modul
m1=m2 6.23
Raportul de transmitere i12
Fig.6.13
Prin definiție raportul de
transmitere i12 al unui angrenaj este
raportul dintre viteza unghiulară 1 a roții dințate conducătoare 1 și viteza unghiulară  2 a

roții dințate conduse 2, respectiv numărul de rotații n1 și n2 :
6.24.
Datorită angrenării, viteza periferică a polului angrenării

VP1 = VP2 6.25.
De la mecanică se știe că viteza periferică a unui punct cu mișcare circulară este
dată de produsul dintre viteza unghiulară și raza cercului, respectiv:
VP1 = 1 xdd1/2; VP2=  2 xdd2/2 6.26
Înlocuind relațiile 6.26 în 6.25 și după simplificare, rezultatul obținut se înlocuiește

în relația 6.24 și se obține o relație deosebit de utilă:
6.27
fiind legea fundamentală a angrenajelor. Dacă se utilizează relația 6.17, în relația 6.27 se
obține:
6.28
Din relația 6.28 se poate trage concluzia că raportul de transmitere depinde doar de
raportul numărului de dinți fiind deosebit de stabil, un avantaj foarte util, deoarece nu este
influențat de erorile de execuție și montaj precum și de deformațiile carcaselor în care
funcționează.
Antraxa angrenajelor
În cazul angrenajelor normale (fără deplasare de profil) cercurile de divizare sunt
tangente iar, punctul de tangență se notează cu P și poartă numele de polul angrenării.
Conform fig.6.13, P este și punctul de intersecție a tangentei comune la cele două
cercuri de bază din punctele K1 și respectiv K2 cu dreapta O1O2. Segmentul de dreaptă
O1O2 se mai notează cu A12 și poartă numele de antraxă sau distanță dintre axe. Din
fig.6.13 se poate scrie relația geometrică de segmente:
A12= O1P + PO2= dd1/2 + dd2/2 6.28
Conform condiției de angrenare se poate scrie că m1 = m2= m. Dar din relația 6.17
pentru diametrele de divizare ale celor două roți ale angrenajului se poate scrie:
dd1= m z1; dd2=mz2 6.29
Înlocuind relațiile 6.29, 6.27 în 6.28 se obțin diverse variante de calcul a antraxei
conform relațiilor:
6.30
Folosind relația 6.29 se obține:
6.31
În cazul angrenajelor cilindrice interioare, fig.6.1b, 6.8e distanța dintre axe A12 se
obține prin semi diferența dintre diametrul de divizare al roții mari și diametrul roții mici.
Relația 6.31 devine:
6.32
iar relația generală de calcul a antraxei unui angrenaj cilindric devine:
6.33
Semnul plus se utilizează pentru angrenajele exterioare iar semnul minus pentru
cele interioare.
6.2. Mecanisme cu came

6.2.1 ASPECTE GENERALE

Mecanismele cu came constituie o clasă de mecanisme care au cunoscut o
puternică dezvoltare. În principal acestea se compun din două elemente cinematice,
conform fig.6.12. cu rol și denumiri specifice. Astfel, elementul cinematic conducător 1,
conform figurii 6.12. poartă numele de cama mecanismului, iar elementul cinematic
condus 2, poartă numele de culegătorul mecanismului cu came sau tachet. Rezultă din
cele spuse că aceste mecanisme sunt mecanisme uni-sens. În vederea micșorării uzurii
suprafeței de contact dintre camă și tachet, în cazul contactului cu lunecare, la unele
mecanisme se înlocuieşte frecarea de lunecare cu frecarea de rostogolire, prin
introducerea unei role 3. Cama, este un element cinematic specific acestor mecanisme,
fiind caracterizat de existenţa unei suprafeţe profilate cu care vine în contact culegătorul și
poate să execute mișcare de rotație, de translație sau plan-paralelă.
Datorită pofilelor foarte diversificate și variate pe care le poate avea cama,
culegătorul-elementul condus, poate să realizeze cele mai diverse legi de mișcare, fapt ce
a făcut ca aceste mecanisme să cunoască o așa dezvoltare în timp, rămânând mereu
actuale. Acest fapt conferă mecanismelor cu came o arie de răspândire mare în
construcţia de maşini, deşi conţin o cuplă superioară de clasa a IV-a, datorită contactului
dintre camă și culegător și execuția lor este mai costisitoare decât a mecanismelor
articulate. În general aceste mecanisme sunt mecanisme ciclice, iar pentru a realiza acest
lucru, profilul camelor ce au o mișcare de rotație uniformă, are patru zone,
corespunzătoare celor patru faze de mișcare ale culegătorului, astfel încât la o rotație
completă, tachetul să revină în poziția inițială.
Funcție de mișcarea tachetului, cele patru zone poartă denumiri sugestive: A—B,
zona pentru urcare, pentru care mărimile caracteristice poartă indicele u, B—C este zona
pentru repaus superior cu indicele purtând R, C—D, zona de coborâre, indice c și D—A,
zona pentru repaus inferior, cu indice r.
Pentru a se obține zonele de repaus, se observă că acestea trebuie să fie suprafețe
circulare în cazul camelor cu mișcare de rotație, respectiv suprafețe paralele cu direcția de
deplasare la cele cu mișcare de translație. Cercul de rază r, corespunzător suprafeței de
repaus inferior, egală cea mai mică distanță de centrul de rotație al profilul camei și poartă
numele de cerc de bază.
Unghiul corespunzător fiecărei
faze, măsurat cu vârful în centrul
camei se numește unghi de profil al
camei sau unghi constructiv, fiind
mărimi fixe pentru o camă și se
notează cu  , însoţit de un indice
corespunzător fiecărei zone: u la
urcare,  R repaus superior,  c la
coborâre,  r repaus inferior. Unghiul
cu care se roteşte cama pentru
realizarea unei faze se notează cu  ,
se numește unghi de rotație al camei,
sau unghi funcţional , însoţit de câte
un indice corespunzător fazei de
urcare, repaus superior, coborâre,
Fig.6.14. repaus inferior.
În fig.6.12 arată doar unghiul de rotație u al camei corespunzător urcării. Acesta

este unghiul ce se obţine între direcția OA și dreapta ce unește centrul de rotație al camei
0 cu punctul de intersecţie al direcţiei culegătorului cu cercul de bază, de rază r.
Distanţa de la centrul de rotație 0 al camei până la direcţia de mișcare a tachetului
se numește excentricitate și se notează cu e. Când excentricitatea este zero, unghiul de
profil al camei este egal cu unghiul de rotație al camei. Culegătorul poate executa, de
asemenea, o mișcare de rotație sau de translație sau plan paralelă.
Reprezentarea grafică a mărimii deplasărilor liniare sau unghiulare ale tachetului pe
parcursul unei faze și succesiunii diferitelor faze ale mișcării funcție de unghiul de rotație
respectiv deplasarea camei, când acestea au mișcare de translaţie, poartă numele de
ciclogramă.
Ciclogramele pot fi polare, reprezentate cu ajutorul unghiului de răsucire a camei,
fără a da indicaţii despre modul de variatei a mișcării tachetului, sau carteziene care sunt
mai detaliate cum se pot remarca în fig.6.13.
6.2.2. CLASIFICAREA MECANISMELOR CU CAME

Multiplele avantaje ale acestor mecanisme, a dus la o diversificare deosebită a
acestor mecanisme, de aceia este strict necesară o clasificare a lor după principalele
criterii de clasificare ce ne ajută să putem defini cu mai mare uşurinţă particularităţile unui
mecanism oarecare.
a b c d
Fig.6.13.
a) după forma constructivă a profilului camei:

- camă plană la care profilul care imprimă mișcarea tachetului este plan. Exemple în
fig.6.13., 6.14., 6.15., 6.16..
- camă spaţială (camoidă) la care axa canalului profil al camei este o curbă spaţială
(fig.6.16 a, b, ).
a b c d
e f g h
Fig.6.14.
b) după felul mișcării camei:

- came cu mișcare de rotație (fig. 111-70, 7\), la care mișcarea camei este circulară
continuă; Exemple în fig.6.13., 6.14., 6.15.a, b,c, d, e,.6.16., 6.16.
- camă cu mișcare oscilantă, ea având rolul de balansier într-un mecanism care o
acţionează.
- camă cu mișcare de translație, fig.6.14. f, g, h, unde apare clar cum ecuaţia a
profilului camei este însăşi legea de deplasare a centrului rolei.
c) după forma de contact a tachetului cu profilul camei:
- tachet cu vârf, fig.6.14., a, b, f, 6.15. ;
- tachet cu rolă, fig.6.14. c, d, g, 6.16., 6.16.;
- tachet cu disc plan, fig.6.14. e, sau bombat, fig.6.14. h ;
d) după felul mișcării tachetului:
- tachet cu mișcare
rectilinie alternativă,
fig.6.14. a, b, e, f, h,
6.15., 6.16., 6.16. ;
- tachet cu mișcare
oscilant (fig.6.14. c, d,
g;
e) după poziţia
direcţiei de deplasare
a tachetului faţă de
centrul de rotație a
Fig.6.15. camei:
- came cu tachet central, sau axat fig.6.14. a, c, e, 6.15., 6.16.;
- came cu tachet dezaxat, fig.6.14. b, d. - came cu tachet paralel, fig.6.16.a.

- came cu tachet cu mișcare înclinată, fig.6.16.b.
f) după numărul de cicluri ale tachetului în timpul unei rotaţii
complete a camei:
- came simple, fig.6.13, 6.16., 6.16.;
- came multiple, fig.6.15., care pot fi duble, a, triple b, qvadruple c;
g) după modul de asigurare a contactului permanent dintre
camă și tachet :
- cu contactul asigurat prin ghidare (închidere geometrică),
fig.6.16. a,b;
- cu contactul asigurat prin forța unui resort, fip.6.16..
h) după numărul zonelor de lucru ale camei cu simplu efect, pot fi:
- cu patru zone fig.6.13. a;(u, R, c, r)
- cu trei zone fig.6.13. ;b, (u, R, c,), fig.6.13. c;(u, c, r);
- cu două zone de lucru, ; fig.6.13. d;(u, c,);
i) după legea de mișcare a tachetului:
- legea de mișcare parabolică;
- legea de mișcare sinusoidală;
- legea de mișcare cosinusoidală;
- legea de mișcare logaritmică;
- legea de mișcare combinată;
a b
Fig.6.16. Fig. 6.17
Analiza cinematică a mecanismelor plane, cu camă, se poate face pe baza

mecanismului înlocuitor obţinut prin înlocuirea cuplei superioare de clasă patru cu cuple
inferioare de clasă cinci. Pentru metodele analiză cinematică a mecanismelor înlocuitoare
[vezi VHL75].
6.2.3. PROIECTAREA PROFILULUI CAMEI

Proiectarea profilului este o operaţie inversă trasării legii de mișcare a tachetului unei
came cu profil cunoscut. Ca și în cazul trasării legii de mișcare și în cazul proiectării
profilului sunt particularităţi funcţie de tipul culegătorului. De asemeni ca metodă de lucru
se foloseşte metoda inversării mișcării. Astfel profilul camei se va trasa pornind de la
punctele alese pe ciclogramă (ciclograma carteziană) după care aceste valori sunt
rabătute cu valoarea unghiului funcţional de pe ciclogramă
6.2.4. Trasarea profilului unei came cu tachet cu mișcare de translaţie

Se consideră cazul mai general în care tachetul are direcţia de deplasare dispusă
excentric cu excentricitatea ,,e”. Se va proceda la trasarea profilului doar pe zona de
urcare pe celelalte zone metoda fiind identică. Cunoscând raza minimă și excentricitatea
e, dupa trasarea direcţiei de deplasare a tachetului deplasat în faţă cu o anumită distanţă
faţă de originea ciclogramei se trasează poziţia 0 a centrului de rotație al camei. Se
divizează unghiul de urcare într-un număr de intervale funcţie de complexitatea legii de
mișcare și de precizia de calcul dorită. Se ridică perpendiculara pe axa unghiurilor  până
profilul ciclogramei. Punctele astfel obţinute se proiectează pe axa de deplasare a
tachetului. Fiecărui punct de pe profil i se dă un număr care se menţine pentru tot restul
operaţiilor
. Se obţin astfel punctele Bi (i = 1,...4) . Dreapta OB0 reprezintă începutul cursei de
urcare. Cu centrul în 0 se duce un arcde cerc cu raza OB4 corespunzător unghiului de
urcare  u =  4 . Se divizează acest unghi în cele patru unghiuri de pe ciclogramă
1 ;  2 ;  3 ;  4 , și se duc
razele 01, 02, 03, 04,
corespunzătoare.Cu
centrul în 0 se duc
arcele de cerc de raze
OB3 , OB2 , OB1 , până
intersectează razele
trasate anterior.
Punctele de
intersecţie se notează
cu C1 ; C 2 ; C3 ; C 4 și
reprezintă cele patru
puncte
corespunzătoare de pe
profilul de urcare al
camei. Se trasează o
curbă care să treacă
prin cele 4 puncte și se
obţine profilul cautat.
Unghiul O04 reprezintă
unghiul constructiv  u
Fig.6.18
al camei. Dacă tachetul
este cu rolă atunci
Fig.6.19
conform celor spuse în 5.2.2. se desenează cu centrul în C i cercuri de raze r, raza rolei.
Profilul real v-a fi curba trasată cu linie continuă ce reprezintă înfaşurătoarea la interior la
cele 4 role.
6.2.5. Trasarea profilului unei came cu tachet cu talpă În acest caz se va
prezenta posibilitatea trasării complete a profilului unei came cu ciclogramă simetrică. Se
divizează mai întâi pe ciclogramă fiecare zonă de urcare și coborâre în câte 4 intervale
(ales opţional) . Prin ridicarea de perpendiculare ca și în cazul precedent se obţin
deplasările corespunzătoare. Datorită simetriei se obţin la coborâre valori similare celor de
la urcare. Se proiectează pe axa de deplasare a tachetului cele 10 puncte
rezultând: B0 ; B1 ...B10 . ( B8 , B9 și B10 se suprapun cu punctul de început a profilului
camei.). Cum la mecanismele cu talpă plată indiferent de poziţia relativă în raport cu axa
de deplasare a tachetului și centrul de rotație al camei 0 mecanismul este concentric, în
exemplu se va considera acest caz. Din acest motiv unghiurile funcționale  i și cele
constructive  i se vor suprapune. Cunoscând ro se trasează pe direcţia de deplasare a
tachetului centrul 0. Cu centrul în 0 se trasează un cerc ajutător care este bine să fie de
rază mai mare decât ro + h pentru o mai bună lizibilitate a desenului. Conform cu valorile
de pe ciclogram se trasează pe acest cerc mai întâi cele 4 diviziuni ale zonelor camei și
apoi se divizează zonele de urcare și coborâre într-un număr de diviziuni egale rezultând
punctele 1’, 2’,…10’, corespunzătoare ciclogramei. Cu centrul în 0 se rabatează cele 10
puncte B i până intersectează razele cu un indice identic. Se obţin cele 10 puncte Bi prin
care se duc drepte perpendiculare pe razele Oi’. Profilul camei v-a fi curba înfăşurată de
cele 10 perpendiculare. În cazul tachetului cu profil bombat singura diferenţă este dată de
faptul că în locul
celor 10 perpendiculare din punctele Bi se vor duce de 10 ori profilul bombat. Profilul va
fi curba înfăşurată de cele 10 poziţii ale profilului bombat.
5.3.6.3. Trasarea profilului camei pentru un tachet cu mișcare de rotație
Conform figurii s-a ales vaianta mai generală a unui mecanism dezaxat negativ,
deoarece distanţa O1O2 este mai mică cu valoarea e , decât lungimea l a distanței dintre
O2 și vârful de contact al tachetului cu profilul camei. De obicei ne interesează la o camă
ciclograma deplasării s=s(  ). De aceea pentru a trasa profilul camei se transformă arcul
de deplasare s în unghi de rotație a tachetului. Dacă ciclograma este s=s(  ) se
transformă în  =  ( ) cu relaţia:
si
i = 5.63.
l
în care  i reprezintă unghiul de rotație al tachetului corespunzător arcului si . Se trasează
aceste puncte conform figurii. În continuare se trasează convenabil punctul O2 pe axa
unghiurilor, în zona negativă și apoi O1 din condiția ca O1O2 = l și distanța de la O1 la
axa unghiurilor să fie s o . O altă metodă, dacă nu se cunoaşte so sau nu s-a calculat, se
prelungeşte axa unghiurilor. Se trasează cu compasul un arc de cerc cu vârful în O2 și
rază l. Cu centrul în punctul ( Bo ) obţinut prin intersecţia arcului cu prelungirea axei
nodurilor se duce un arc de cerc de rază ro și unde intersectează primul arc de cerc în
partea de jos s-a obţinut O1 . Punctul ( Bo ) reprezintă începutul zonei de urcare. Cu centrul
în O2 se trasează în partea superioară din ( Bo ) arcul de cerc de rază l. Proiectând un
si
i = Bo , B1 ,..., B10 , ( Bo , B9
ghiurile l de pe ordonata ciclogramei se obţin punctele și
B10 Ci
, se suprapun). Notând cu (i=1,…10) punctele de pe profilul camei se observă că
B
în 0 se mai
suprapun și
punctele C 0 și
C10 ce arată că
profilul se
închide. Unind
O2 cu punctele
se obțin
Bi ,
unghiurile de
rotație ale
tachetului  i ,
conform figurii.
Fie se
trasează un
cerc ajutător ca
în cazurile
precedente, sau
o altă
posibilitate cu
centrul în O1 se
duc arce de
Fig.6.20.
cerc cu razele
ri = 0, Bi cu unghiurile de pe ciclogramă  i . Se obţin în acest fel cele 10 puncte C i .
Curba continuă care uneşte cele zece puncte C i , reprezintă profilul real al
tachetului cu vârf. Dacă tachetul are o rolă de rază r atunci acesta reprezintă profilul
teoretic. Pentru a obţine profilul real se trasează în cele zece puncte C i obţinute anterior
zece cercuri de rază r a camei. Curba continuă înfăşurată de zece cercuri reprezintă
profilul real al mecanismului cu tachet cu rolă.
Exerciţii:
• definească mecanismele cu roți dințate și cu came, principiul lor de funcționare și
elementele specifice ale elementelor cinematicece stau la baza conceperii lor;
• enumeraţi principalele criterii de clasificari ale acestor mecanisme. Exemple.
Utilizări;
• Să se calculeze elementele geometrice ale unei roti dințate cilindrice la care se
cunosc: modulul m=2.5, z=40,
• Să se calculeze elementele geometrice ale unui angrenaj cilindric la care se

cunosc: modulul m=2.5, z2=40, i12=4.
• Să se traseze profilul unei came cu tachet cu varf și apoi cu tachet cu rola la care
se cunosc: raza minima r’=20mm, cursa maxima de urcare hu=30mm,
excentricitatea e=0, tu=tc=2tr=2tR, iar cama are o miscare de rotatie continua și
constantă.
Rezolvări: se folosesc noţiunile din curs;
http://adl.anmb.ro
8. Cuplaje: funcţiile cuplajelor, clasificări,

exemple
• să definească funcţiile cuplajelor cu exemplificari;
• să utilizeze principiile de calcul al celor mai importante tipuri de cuplaje;
• să descrie cele mai reprezentative cuplaje, cu funcţiile ce le realizează, limitele,
modul de preiectare şi selectare a lor;
8. CUPLAJE
Cuplajele sunt subansamble care realizează legătura între două componente
consecutive ale unui system tehnic, asigurand transmiterea controlată a cuplului şi mişcării
fără modificarea legii de mişcare. Exemple, legatura dintre un electromotor şi pompă,
dintre motorul autovehiculelor şi cutia de viteze, dintre motorul de antrenare şi vinciul de
ancoră, etc.
8.1 Funcţiile cuplajelor sunt:
f1 - transmit mişcarea de rotaţie şi momentul de torsiune;
f2- comandă mişcarea (cuplajele intermitente, ambreiajele);
f3- compensează erorile de execuţie şi montaj (cuplaje compensatoare, cuplaje
elastice);
f4- amortizează şocurile şi vibraţiile (cuplaje elastice, ambreiajele);
f5- limitează unii parametri funcţionali (cuplaje automate limitatoare de sens, turaţie,
moment de torsiune ).
8.2 Clasificarea cuplajelor.
În funcţie de modul în care se realizează legătura între elementele consecutive ale
lanţului cinematic, cuplajele pot fi:
a) Permanente (propriu-zise) – dacă realizează o legătură permanentă, cuplarea şi
decuplarea putându-se face numai în stare de repaus. Cuplajele permanente se împart la
rîndul lor în:
1. fixe (rigide, utilizate pentru prelungirea arborilor):
- cu manşon;
- cu flanşe ;
- cu dinţi frontali;
- cu role.
2. mobile, care la randul lor se pot clasifca şi intalni în diferite variante:
- cu elemente intermediare rigide de compensare a abaterilor
- axială - cuplajul cu gheare;
- radială - cuplajul cu disc intermediar (Oldham);
- unghiulară - cuplajul cardanic;
- universal - cuplajul dinţat.
- cu elemente intermediare elastice:
- metalice:
- cu arcuri – bară;
Cuplaje Numele unităţii de studiu
- cu arcuri elicoidale;
- cu arcuri lamelare axiale;
- cu arc şerpuit (BIBBY);
- cu disc;
- nemetalice:
- cu bolţuri şi bucşi din cauciuc ;
- cu gheare radiale sau frontale şi elemente intermediare din cauciuc;
- cu bandaj de cauciuc;
- cu bolţuri şi disc (HARDY).
b) Intermitente (ambreiaje) – dacă cuplarea şi decuplarea se face atât în timpul
repausului cât şi în timpul mişcării. Ambreiajele se împart în:
1. comandate:
- după natura comenzii:
- mecanică ;
- hidraulică;
- pneumatică;
- electromagnetică.
- după construcţie:
- rigide;
- de fricţiune: plane, conice;
- electrodinamice.
2. automate:
- de siguranţă (limitatoare de moment);
- centrifugale (limitatoare de turaţie );
- direcţionale (limitatoare de sens).
Dacă momentul de torsiune pe care trebuie să-l transmită un cuplaj este Mt, datorită
şocurilor care apar la pornirea maşinii, calculul de dimensionare a sarcinii capabile a
cuplajului se face cu momentul de calcul Mtc, calculat cu relaţia:
Mtc=k Mt
în care k, este un factor de siguranţă (supraunitar), pentru a acoperi suprasarcinile ce pot
apărea în timpul pornirilor sau funcţionării în regimuri tranzitorii. Acest coeficient se poate
calcula [12], ca produsul a doi coeficienţi parţiali de suprasarcină k1 -coeficient dependent
de maşina motoare, iar k2 coefficient dependent de maşina de lucru. Valorile se aleg prin
estimarea suprasarcinilor induse de maşina motoare, prin introducerea de fluctuaţii şi
variaţii de cuplu, respectiv masele inerţiale date de maşina de lucru.
Exemplu[12],: k=1,6…1,7 pentru acceleraţia unei mese mici, a unei benzi
transportoare cu mers uniform, acţionarea cu motor cu ardere internă (MAI) cu 4 cilindri.
Alegerea cuplajelor standardizate se face pe baza momentului sau pe baza
diametrului arborilor ce urmează a fi cuplaţi şi apoi se verifică conform solicitărilor.

8.3. Elemente constructive şi de calcul ale cuplajelor permanente
8.3.1. Cuplaje permanente

-Cuplaje fixe - îmbină rigid doi arbori formând un tot unitar. Utilizarea acestor
cuplaje impune o coaxialitate perfectă a organelor cuplate, deoarece chiar abaterile foarte
mici de la coaxialitate (radiale, unghiulare) produc tensiuni suplimentare importante în linia
de arbori şi reacţiuni periculoase în lagăre, datorită contactului pe muchii, între arbore şi
butuc.
8.3.1.1 Cuplajul cu manşon

Cuplajul cu manşon se execută în două variante:
c d
Fig.8.1
- dintr-o bucată, pentru d≤120mm (fig.8.1a). La acesta mişcarea se transmite de la
arborele conducător, sau de intrare, la arborele condus, sau de iesire, prin intermediul
manşonului de formă cilindrică şi a penelor paralele, sau disc, a canelurilor sau a unor
ştifturi (fig.8.1.b), aşa cum rezultă şi din fluxul de sarcină din figură.
Din punct de vedere al calcului organologic de dimensionare, pentru optimizarea
consumului de material şi reducerea gabaritului, condiţia ce se impune, pentru
dimensionarea manşonului este ca el să fie capabil să preia în condiţii de siguranţă
acelaşi moment de torsiune ca arborii cuplaţi[10]. Matematic această condiţie se eprimă cu

relaţia:
în care, τaa, τam reprezintă rezistenţa admisibilă la torsiune a arborelui, respectiv a

manşonului. Uzual se poate folosi pentru dimensionarea manşonului, recomandarea,
D = (1,4...1,7)d
Din relaţia de mai sus se calculează diametrele d (diametrul arborilor cuplaţi) şi D
(diametrul exterior al manşonului), iar lungimea manşonului L se adoptă în funcţie de
lungimea penelor calculate sau alese conform standardelor de pene în vigoare.
În practică, conform nevoilor şi cazurilor concrete de utilizare şi montaj, se pot
utiliza diferite alte asamblări între manşon şi arbori cum este redat în fig.8.1 b.
Fig.8.2
- din două bucăţi (fig.8.2.), (STAS 870), recomandat pentru d≤200mm. Cuplajul cu
manşon din două bucăţi se obţine prin secţionarea longitudinală a manşonului şi prinderea
celor două bucăţi cu ajutorul unor şuruburi. Are dezavantajul unei echilibrări dificile şi nu
se recomandă la turaţii mari.

Avantaj – arborii nu mai sunt deplasaţi axial la montare şi demontare. Pentru

siguranţă suplimentară se montează câte o pană pe fiecare arbore. Prin strângerea
şuruburilor cu forţa FS (fig.8.2), apar presiuni, p, între semicuplaje şi arbore care conduc la
forţe de frecare prin intermediul momentelor de torsiune.
Pentru o mai uşoară comunicare, aceste cuplaje se simbolizează cu:
CMO –cuplaj pentru arbori orizontali.
CMV – cuplaj pentru arbori verticali
Aceste cuplaje pot transmite momente de torsiune maxime Mtc, cu valori cuprinse
între 18 Nxm…63000 Nxm), la turaţii maxime de 2250 rot/min, putand cupla arbori cu
diametre cuprinse între 18…200 mm.
Notarea completă a unui cuplaj-manşon cuprinde:

- simbolul tipului constructiv;
- mărimea cuplajului, urmată de o liniuţă;
- diametrul nominal al capetelor de arbore cuplate;
- STAS 870;
Exemplu de notare: Cuplaj manşon tip CMO, destinat cuplării a doi arbori orizontali
ale căror capete au diametrul d = 50 mm.
Cuplaj CMO 9-50 STAS 870
8.3.1.2 Cuplaje cu flanşe
Cuplajele cu flanşe (fig.8.3) STAS 769 au ca simbol:

- CFO – pentru arbori orizontali
- CFV – pentru arbori verticali
Se execută în două variante:
a) Cu şuruburi păsuite (fig.8.3).
Cuplajele cu flanşe sunt formate din două semicuple sub forma unor flanse cu
guler, care se montează pe capetele arborilor de intrare, respectiv ieşire şi care sunt
strânse cu ajutorul şuruburilor păsuite (cu cote de montaj foarte precise). Semicuplajele
primesc şi transmit cuplul prin intermediul unor pene paralele.
Montajul precis face ca momentul între cele două flanşe să se transmită
pană la limita de rezistenţa la forfecare a şuruburilor. Relaţia de dimensionare folosind
notaţiile din fig.8.3 este:
În care:
F1 – forţa ce încarcă un şurub;

z – numărul de şuruburi pe cuplaj;

θ- factor de neuniformitate a încărcării şuruburilor (subunitar), ce depinde de
catitatea tehnologica a producatorilor;
Pentru calculul de verificare, tensiunea la forfecare a şuruburilor va fi:
Sarcina pe şurub va fi dată de:
Dimensionarea şurubului se poate face cu:
b
Fig. 8.3

b) Cu şuruburi nepăsuite (cu joc).
Conceptual solutiile sunt identice. De data aceasta suruburile fiind montate cu joc,
momentul de torsiune se transmite prin frecarea dintre discuri. Prin strângerea şuruburilor
cu forţa F0 se realizează pe suprafaţa de contact a flanşelor o forţă normală Fo ⋅z care, la
apariţia momentului de torsiune, generează un moment capabil să transmită încărcarea :
Relaţie ce poate fi folosită pentru calculele elementelor cuplajului. Pentru

dimensionarea diametrului şuruburilor se are în vedere că montajul se realizează prin
strangerea şuruburilor cu F0 sub sarcină, utilizând coeficientul β=1,3 factor ce ţine seama
de solicitarea şurubului la răsucire când se strânge piuliţa. Rezultă:
Cele 2 semicuplaje se centrează cu ajutorul pragului de centrare, după care se

asamblează cu şuruburi precise (şuruburi de păsuire STAS 5930-)
Material:
- semicuplajele - Fc20, OLC 35, OT 45,
- şuruburile - OL 50, OLC 45
Toate dimensiunile cuplajelor cu flanse standardizate sunt date în STAS 769.
Cuplajele standardizate, se aleg în funcţie de momentul de transmis. Se pot monta
arbori de diametre diferite dar să aibă acelaşi diametru al cercurilor la montare a
şuruburilor. Se verifică prin calcul şuruburile. Pentru şuruburile montate păsuit, verificarea
se face la forfecare şi strivire:
Notarea unui cuplaj cu flanse cuprinde:
- simbolul tipului constructiv;
- mărimea cuplajului, urmată de o liniuţă;
- diametrul nominal al capetelor de arbore cuplate;
- STAS 769
Exemplu de notare: Cuplaj cu flanşe, tip CFO, destinat cuplării a doi arbori ale
căror capete au diametrul d = 40 mm, respectiv:
Cuplaj CFO 7-40 STAS 769;

8.3.2. Cuplaje permanente mobile
Cuplajele permanente mobile au caracteristic capacitatea de a permite mici

deplasări relative între arborii cuplaţi. Cuplajele permanente mobile pot fi:
- cu elemente intermediare rigide
- cu elemente intermediare elastice
La montarea cuplajelor, fată de poziţia ideală a celor doi arbori, se pot întâlni trei
tipuri de abateri ale poziţie sau combinaţii ale acestora. Conform fig.8.4., aceste deplasări
pot
- axiale Δl (fig.8.4.a)
- radiale Δr (fig.8.4.b)
- unghiulare Δα (fig.8.4.c)
- combinate: Δl, Δr, Δ α, (fig.8.4.d), care pot exista în totalitate, sau grupate cate
două.
În practică sunt propuse diferite soluţii.
Fig.8.4
Cele mai reprezentative sunt prezentate pe scurt în continuare, detalii şi relatii de
calcul fiind disponibile în lucrarile din fişa bibliografica şi culegerile de standarde.

8.3.2. Cuplajele permanente mobile cu elemente intermediare

rigide
8.3.2.1 Cuplaje cu ghiare - permit deplasări axiale (fig.8.5) Δl
b
Fig.8.5
Deplasările axiale sunt de ordinul a 10…12 mm la dimensiuni mici (50…60 mm
- diametru) şi ajung la 25 mm pentru dimensiuni mari.

8.3.2.2 Cuplajele Oldham

Acest cuplaj (fig.8.6) permite transmiterea mişcării dintre arbori montaţi paralel dar
deplasaţi radial cur Δr.
Fig.8.6
Cele două semicuple 1 şi 3 fixate pe capetele arborilor (fig.8.6) sunt prevăzute pe
o
feţele frontale cu canale dreptunghiulare, decalate cu 90 . Între ele este montat discul
0
intermediar mobil 2 care are pe ambele feţe, cu un decalaj de 90 , câte o canelură ce
pătrunde în cele două canale.
Transmiterea mişcării de la un arbore dezaxat cu Δr faţă de celălalt este însoţită de
alunecarea discului intermediar pe cele două semicuple. Centrul discului execută o
mişcare de rotaţie pe un cerc cu diametrul egal cu dezaxarea arborilor Δr, cu o viteză
unghiulară egală cu dublul vitezei unghiulare a arborilor cuplaţi.
Conform [11], caracteristicile acestor cuplaje sunt:

- Permite deplasări radiale de ordinul de mărime Δr = 0,01 d + 2,5 mm;

-
Permite şi foarte mici deplasări unghiulare, Δa = 0,660;
- O dată cu transmiterea mişcării apare alunecarea în ghidaje, discul intermediar
executând o mişcare planetară, centrul său se deplasează pe un cerc cu diametrul
DR. La o rotaţie completă a arborilor, centrul discului intermediar, face 2 rotaţii. Ca
urmare a alunecării se produce uzură;
- randamentul are valori cuprinse între h= 0,93…0,97 – ca urmare a alunecării.
Verificarea acelor cuplaje, se face din punct de vedere tribologic, pentru discul
intermediar pentru cupla de lunecare, iar ghearele la încovoiere şi forfecare, datorită
presiuni pe flacurile lor aflate în contact.
8.3.2.3 Cuplaje cardanice.
Cuplajele cardanice (fig.8.7 a, b) - permit variaţii unghiulare între axele cuplate.

Aceste cuplaje permit transmiterea momentului de torsiune între doi arbori ale căror axe
se intersectează sub un unghi α ce poate varia în timpul funcţionării – cuplajul cardanic
simplu (fig.8.7 a) sau la transmiterea mişcării între doi arbori paraleli dezaxaţi a căror
dezaxare variază în timpul funcţionării – cuplajul cardanic dublu (fig.8.7 b) sau cuplaje
bicardanice. Cuplajul cardanic simplu se compune din furcile cardanice 1, 3 şi crucea
cardanică 2. Cuplajele bicardanice rezultă din legarea în serie a două cuplaje cardanice
simple, conform fig 8.7 b. O caracteristică funcţională deosebit de importantă la cuplajul
cardanic simplu este că, dacă arborele conducător are o viteză unghiulară constantă, la
arborele condus se obţine o viteză unghiulară variabilă în funcţie de unghiul α dintre axele
furcilor cardanice.
În cazul cuplajelor bicardanice, acest neajuns se înlătură, dacă cele două cuplaje
simple se montează cum este redat în fig.8.7, b.
In fig.8.7 c este redat cuplajul cardanic în reprezentare 3D. În fig.8.7 d este redată
în reprezentare 3D o variantă perfecţionată de cuplaj cardanic cu articulaţie sferică. O
soluţie de cuplare perfecţionată este sistemul de planetare tip Glentzer de automobilele
Dacia.

c d
e
Fig.8.7

8.3.3. Cuplajele permanente mobile cu elemente intermediare

elastice
Elementele intermediare elastice pot fi:

- nemetalice (piele, cauciuc, materiale plastice);
- metalice (metal sub formă de arcuri foi, elicoidale, bandă).
Au avantajul că, pe lângă faptul că permit deplasări, amortizează şocurile sau
schimbă frecvenţa proprie de oscilaţie. Rolul principal al cuplajelor elastice constă în
atenuarea şocurilor torsionale, prin acumularea elastică temporară a lucrului mecanic şi
redarea acestuia sistemului, printr-o revenire treptată a elementului elastic la forma şi
poziţia iniţială şi de asemenea limitarea vibraţiilor nocive, de rezonanţă. O caracteristică a
acestor cuplaje o constituie diagrama caracteristică, ce repreyintă transpunerea grafică a
dependenţei dintre deformaţia unghiulară relativă dintre cele două flanse ale cuplajelor şi
cuplul ce trebuie transmis Mt,
8.3.3.1 Cuplajele permanente mobile cu elemente intermediare
elastice nemetalice
Elementul elastic principal al acestor cuplaje îl constituie cauciucul. Cuplajele

elastice cu elemente de cauciuc au următoarele avantaje: capacitate mare de amortizare a
şocurilor şi vibraţiilor; simple din punct de vedere constructiv; preţ de cost mai scăzut. Au
în schimb durabilitate şi rezistenţă mai mică, ceea ce face neraţională folosirea acestor
cuplaje la transmiterea de momente mari de torsiune.
Din categoria acestor cuplaje cel mai des utilizat este cuplajul elastic cu bolţuri..
8.3.3.1.1 Cuplajul elastic cu bolţuri

Aceste cuplaje (fig.8.8) sunt standardizate în STAS 5982. Se compune din 2
semicuple (flanşe) 1, 2 ale cuplajului montate prin pene paralele 7, pe arborii 5, respectiv
6. Elementele intermediare sunt compuse din bolţurile 4 şi bucşele sau manşoanele
elastice 3. Manşoanele elastice pot fi realizate din cauciuc simplu sau cu inserţii cu fulgi
textile sau cu pânze pe interiorul lor sau şi la exterior pentru a mări rezistenţa lor mecanică
şi rezistenţa la uzură în contactul cu suprafeţele metalice. Momentul de torsiune se
transmite prin intermediul manşoanelor de cauciuc 3, montate pe în locaşurile cilindrice ale
flanşei cu bucşi 2. Pentru a se mări elasticitatea acestor cuplaje ele se pot realiza la
exterior cu suprafeţe profilate diverse (fig.8.8 b, c, d). Pentru reducerea diametrului
flanşelor, sunt soluţii mai noi la care cele două flanşe sunt identice alternând pe fiecare
găurile de fixare a bolţurilor cu locaşurile pentru bucşele de cauciuc.
Aceste cuplaje se aleg din STAS în funcţie de diametrul arborilor cuplaţi d şi de
momentul de torsiune . La aceste cuplaje se verifică bolţurile la încovoiere şi a bucşele de
cauciuc la presiune de contact.
Dacă se notează cu z numărul bolţurilor, forţa ce revine unui bolţ este:

a b
c d e
Fig. 8.8
în care θ, este coeficientul de neuniformitate al încărcării, iar z numărul de bolţuri.

- verificarea bolţului la încovoiere:
- verificarea presiunii de contact între manşoanele de cauciuc şi bolţ:
în care termenii din relaţii au semnificaţiile din fig.8.8, uzual presiunea admisibilă a
cauciucului [11], pas = 2/3...1N/mm2, iar tensiunea admisibila a materialului bolţului [11]
σai= (0,25 – 0,4)σ02, în care σ02, reprezintă limita de elasticitate a ăţelului respectiv.
Acest cuplaj permite compensarea abaterilor axiale [11] până la 5 mm, radiale până
0
la 1 mm şi unghiulare până la 1 , ceea ce-i conferă un larg domeniu de aplicare.
8.3.3.1.2 Cuplajul cu stea elastică din cauciuc – Euroflex (fig.8.9), reprezintă o

soluţie perfecţionată ce este realizată din două flanşe cu butuc identice 1 şi 2, prevăzute
cu gheare frontale, care pătrund alternant (fig.8.9 c) în spaţiile libere ale stelelor elastice
(fig.8.9 c, d). Presiunea ambelor flanşe pe suprafeţele elementului elastic realizat sub
formă de stea este uniformă. Prin comparaţie, în cazul celor cu bolţuri presiunea pe
interiorul bucşelor elastice este mult mai mare decât pe exterior.
a b
c d
Fig.8.9
8.3.3.1.3 Cuplajul cu bandaj de cauciuc - Periflex (fig.8.10) constă dintr-un

bandaj de cauciuc 3 montat pe semicuplajele 1 şi 2 prin intermediul discurilor 4 strânse cu
o
şuruburile 5. Acest cuplaj admite abateri radiale de 2 – 6 mm şi unghiulare de 2 – 6 .
a b
Fig.8.10

8.3.3.1.4 Cuplajul cu bolţuri şi disc elastic – Hardy (fig.8.11) La aceste cuplaje

elementul elastic 3 sub formă de disc realizează legătura dintre semicuplajele 1 şi 2 prin
intermediul bolţurilor 4 montate alternativ pe două semicuple. Pentru mărirea durabilităţii
contactului dintre disc şi bolturi, se fixează pe acest disc din cauciuc bucşi intermediare din
oţel sau alte materiale metalice sau nemetalice.
Fig.8.11
8.3.3.2 Cuplaje elastice cu elemente intermediare metalice
Conceptual şi constructiv, aceste cuplaje au câte două flănşi care se anrtrenează

între ele prin diferite soluţii constructive, realizate cu diferite forme de arcuri. Cel mai
adesea au diagrame caracteristice progresive sau frânte (cu două pante de inclinare
diferite datorită modificării contactlui dintre elementele elastice metalice şi suprafeţele de
sprijin sau fixare ale acestora. Elementele elastice metalice sunt mult mai durabile,
comparativ cu cele nemetalice, permiţând executarea de cuplaje cu dimensiuni de gabarit
reduse şi cu capacitate mare de încărcare. în plus pot să lucreze în medii corozive, la
temperaturi ridicate, etc.
8.3.3.2.1 cuplajele cu arcuri lamelare (fig.8.12)

La cuplajele cu arcuri lamelare elementul elastic poate fi dispus axial (cuplaj de tip
Elcard, fig.8.12) sau radial.
Pachetele de arcuri lamelare 4,

dispuse axial, sunt montate în golurile
dinţilor de formă specială, executaţi
pe semicuplajele 1 şi 5. Carcasele 2 şi
3 au rolul de protecţie şi etanşare a
cuplajului care funcţionează cu
ungere. Acest cuplaj permite
preluarea abaterilor axiale de 5...15
mm, radiale de 0,5...2 mm şi
0
unghiulare sub 2,5 .
Fig.8.12

8.3.3.2.2 Cuplajele cu arcuri lamelare radiale şi bolţuri
În figura 8.13 legătura între

semicuplele 1 şi 2 se realizează prin
intermediul unor pachete de arcuri
lamelare 4, dispuse radial. Pe
parteafrontală a semicupajului 1 sunt
bolţurile 3, iar pe semicuplajul în formă
de vas 2, sunt montate pachetele de
arcuri 4, încastrate cu un capăt în
butuc iar cu celălalt capăt în coroană.
Fig. 8.13
8.3.3.2.3 Cuplajele cu arcuri în formă de bară (cuplaje Forst)
La cuplajele cu arcuri în formă de bară (cuplaje Forst fig. 8.14) legătura dintre
flanşele de intrare şi ieşire identice 1
(fig.8.14) este realizată cu arcurile în
formă de bară 2 (ştifturi elastice), montate
axial în găuri terminate în formă
tronconică (de pâlnie), pentru a da
semicuplelor mobilitate.
Pentru mărirea momentului de
torsiune transmis de cuplaj, arcurile-bară
se montează pe mai multe rânduri. În
Fig. 8.14 scopul reducerii uzurii se prevede
ungerea cu ulei a arcurilor, montate în locaşurile din
semicuplaje.
8.3.3.2.4 Cuplajul cu arc şerpuit (Bibby)
Cuplajul cu arc şerpuit (fig.8.15) – denumit şi Bibby

este format din două flanşe (semicuplaje) 1, identice,
cu un profil danturat la exterior, în care se poate
monta arcul serpuit 4, care are secţiunea
dreptunghiulară. Carcasele 5 şi 6 servesc la
protecţia cuplajului care funcţionează cu ungere cu
unsoare, pentru a evita zgomotul şi pentru a reduce
uzura.
Fig.8.15 Acest cuplaj permite compensarea abaterilor
0
axiale de 4...20 mm, radiale de 0,5...3 mm şi unghiulare de până la 1,15 . Se
caracterizează prin siguranţă în funcţionare şi gabarit mic, ceea ce a determinat o largă
răspândire a acestora în construcţia de maşini grele (laminoare, valţuri etc.).
Exerciţii:
1) Cuplajele fixe se utilizează pentru:
a. îmbinarea a doi arbori coaxiali rigizi;
b. îmbinarea a doi arbori cu posibilitatea deplasării axiale;
2) Cuplajele cu flanse se aleg în funcţie de:
a. diametrul arborelui pe care se montează;
b. momentul de torsiune;
c. turaţia arborelui;
3) La cuplajele cu flanşe ale căror şuruburi sunt montate păsuit, verificarea
acestora se face la:
a. forfecare şi strivire;
b. torsiune şi întindere;
4) Cuplajele cu gheare permit:
a. deplasări axiale ale arborilor;
b. deplasări radiale ale arborilor;
c. deplasări unghiulare ale arborilor;
5) Cuplajele cardanice permit deplasări:
a. radiale ale arborilor;
b. unghiulare ale arborilor;
c. axiale ale arborilor;
6) La cuplajele cu gheare calculul acestora se face la
a. încovoierea şi strivirea cuplajului;
b. torsiune;
c. încovoierea şi strivirea ghearelor;
7) Ce cuplaje pot fi utilizate în următoarele condiţii:
a. îmbinări ale arborilor care permit deplasări axiale;
b. îmbinări ale arborilor rigizi;
c. îmbinări ale arborilor care permit deplasări radiale
8) Cuplajele elastice cu bolţuri permit compensarea unor:
a. dezaxări radiale şi unghiulare;
b. dezaxări axiale;
c. dezaxări unghiulare;
9) Alegerea dimensiunilor principale ale elementelor cuplajului cardanic se
face în funcţie de:
a. momentul de torsiune nominal;
b. diametrul arborelui;
c. turaţia arborelui;

http://adl.anmb.ro
9. Lagărele
• să înţeleagă rolul şi împortanţa acestor organe de maşini, din punct de vedere a
funcţionării, exploatării, fiabilităţii şi randamentului maşinilor pe care le echipează.
• să definească lagărele în general şi să diferenţieze obiectiv lagărele cu lunecare de
cele cu rostogolire;
• să utilizeze criteriile de clasificare cele mai importante şi să le identifice prin
intermediul seriilor pentru rulmenţi;
• să descrie cele mai reprezentative exemple de lagăre cu rostogolire şi cu lunecare;
• să utilizeze cataloagele de rulmenţi şi să poată verifica caracteristicile de
exploatare;
• să ştie să realizeze, când este cazul, reglajele acestor lagăre.
Lagărele
9.1 Elemente generale
Lagărele sunt subansambluri mai mult sau mai puin complexe, care asigura
montajul organelor de mașină care au o mișcare relativa intre ele. Acestea materializează
cuplele cinematice utilizate la concepţia mecanismelor. Funcția lagărelor este de a
restricționa selectiv, funcție de necesități una sau mai multe mișcări relative. Realizarea
restricționărilor lagărului se face cu ajutorul unor forțe sau momente care împiedică
mișcările respective. De aceea, în calcule restricțiile sunt înlocuite cu aceste forte sau
momente. Exemple de lagăre: lagărele de fixare a arborelui cotit, de fixare a bielei pe
piston a pistonului în camaşa motorului, de la osiile şi boghiele de cale ferată, de la fixarea
mânerelor de la broaștele de la uşi şi ferestre, de la fixarea roților autovehiculelor,
lagărele de fixare a elicei, cârmei navelor, a rotoarelor electromotoarelor pe stator, a
volanului automobilelor, etc. Pornind de la rolul și importanța lagărelor aceste
subansamble sau diversificat tipodimensional deosebit de mult, motiv pentru care pentru o
mai ușoară identificare au fost introduse diverse criterii de clasificare. Cele mai importante
criterii sunt prezentate mai jos.
9.2. Clasificarea lagărelor

9.2.1 Clasificarea funcţie de tipul frecării dintre suprafeţele cu mişcare relativă
În funcţie de felul frecării dintre suprafețele cu mișcare relativă ale lagărului pentru
a realiza mișcarea permisă, lagărele se clasifică în:
- lagăre cu lunecare fig.9.1. a;
- lagăre cu rostogolire (rulmenţi) fig. 9.1.b.
Dintre cele două tipuri de lagăre mai răspândite sunt cele cu rulmenţi, deoarece
întreţinerea lor este mai simplă şi fiind standardizaţi tipodimensional, se asigură condiția
de interschimbabilitate (substituirea reciprocă fără nici o altă prelucrare, putând fi ușor de
înlocuit. Sunt însă situaţii când rulmenţii nu pot înlocui lagărele cu alunecare şi anume:
Numele unităţii de studiulunecare şi rostogolire
- la turaţii foarte înalte (din cauza durabilității mai mici a rulmenților și

zgomotului mai mare);
- la sarcini portante mari, având un gabarit mai redus;
- când există şocuri şi vibraţii;
- la arbori cotiţi dintr-o bucată, unde nu se pot monta rulmenți;
- în medii agresive pentru rulmenţi;
- când sunt necesare dimensiuni radiale mai mici;
- unde sunt restricţii de zgomot;
Fig.9.1
Avantajele rulmenţilor în raport cu lagărele cu alunecare sunt :

- frecare mai mică la pornire şi oprire ;
- consum mai mic de lubrifiant;
- întreţinere mai simplă;
- joc radial mai mic, centrare mai precisă a axei;
- gabarit axial mai redus;
- fiind standardizaţi se înlocuiesc uşor;
- nu necesită perioadă de rodaj.
Dezavantajele rulmenţilor sunt :
- gabarit radial mai mare ;
- sunt mai puţin silenţioşi;
- suprasarcinile si solicitările variabile provocă micșorarea rapidă a
durabilității;
- sensibili la impurităţi mecanice;
- nu se pot monta ca lagăre intermediare;
- execuţia şi montajul rulmenţilor se face cu toleranţe mici;
- suprafeţele de rulare trebuie să fie cu duritate foarte mare si
deosebit de fin rectificate (oglindă);
- capacitatea de amortizare a șocurilor și vibrațiilor este mai redusă.
În construcţia de maşini rulmenţii se întâlnesc într-o gamă foarte variată. Un rulment
se compune în general din următoarele elemente:
- căile de rulare, fiind suprafețe de revoluţie, realizate pe inelele rulmenţilor, ce au
forme diferite funcţie de tipul forţelor preluate şi a corpurilor de rostogolire (fig.
9.1, b, 9.3, 9.5.)

- corpurile de rulare (rostogolire), ce au rolul de a înlocuii frecarea de lunecare cu

cea de rostogolire, cu avantajele şi dezavantajele prezentate mai sus.
- colivia 4 care are rolul de a menţine echidistante corpurile de rostogolire pentru
a nu se atinge între ele, când viteza relativă în punctele de contact este foarte
mare, mărind viteza de uzură. Coliviile mai au şi rolul de a asigura ungerea
uniformă a corpurilor de rulare și răcirea acestora.
9.2.2 Clasificarea lagărelor funcţie de direcţia forţei ce se descarcă pe

lagăr:
- LAGĂRE RADIALE
Sunt printre cele mai utilizate lagăre, au specific că forţa pe care o preia lagărul, are
direcţia perpendiculară pe axa lagărului. La rândul lor, lagărele radiale pot fi :
- lagăre radiale cu lunecare, exemple semnificative fiind redate în fig.9.2
- lagăre radiale cu rostogolire, exemple constructive fiind redate în fig.9.3. Pe
lângă diferenţele constructive, pot să difere şi tipul de corpuri de rostogolire,
putând fi:
- cu bile fig.9.3, a, b, c, la care diferă inelele ce asigură căile de
rulare, cu câte un inel sau două, dar şi modul de asamblare.
- role cilindrice, fig9.3.d.
- cu ace, (role cilindrice, la care lungimea lor este mai mare decât 5,
uzual 10 diametre) exemplificări fig. 9.3.e;
- lagăre radiale cu lunecare şi rostogolire (hibrid)
Fig.9.2

Fig.9.3 (a, b, c, d, e)
Fig. 9.4
- LAGĂRE AXIALE
Sunt lagărele la care direcţia forţei ce solicită se suprapune cu direcţia axei de
rotaţie a lagărului. La rândul lor ele pot fi:
- lagăre axiale cu lunecare, iar în fig.9.5 sunt redate câteva variante constructive
reprezentative, concepute în vederea inbunătăţirii performanţei filmului portant;
- lagăre axiale cu rostogolire, care pot fi întâlnite în mai multe variante
constructive cu bile, cu role conice sau cilindrice, cu preluarea sarcinii intr-un ses
sau în ambele sensuri, redate în fig. 9.6

Fig. 9.5
Fig. 9.6(a, b, c)
- LAGĂRE RADIAL-AXIALE sau COMBINATE

Lagărele care pot prelua atât sarcini axiale cât şi radiale, aflate în diferite
rapoarte funcţie de soluţia constructivă. Şi acestea pot fi:
- Lagăre radial-axiale cu lunecare (fig. 9.7)
- Lagăre radial-axiale cu rostogolire ( fig.9.8)
Fig. 9.7
Fig. 9.8(a, b, c, d)
Fig.9.9(a, b, c)
-LAGĂRE OSCILANTE
Lagărele la care unghiul relativ dintre axa de rotaţie şi corpul lagărului poate oscila
în jurul unei valori considerată normală. Pretabili la axe lungi sau caroserii mai puţin rigide.
Pot fi realizate:
- lagăre oscilante cu lunecare fig. 9.9, a

- lagăre oscilante cu rostogolire fig. 9.9, b, c
9.2.3. Alte criterii de clasificare

b) după regimul de frecare şi starea fizică a lubrifiantului din filmul portant :
- lagăre cu frecare uscată şi limită;
- lagăre cu frecare mixtă;
- lagăre cu frecare fluidă;
- lagăre hidrodinamice şi gazodinamice;
- lagăre hidrostatice şi gazostatice ;
- lagăre cu ungere hibridă;
c) după forma suprafeţei de frecare:
- lagăre cilindrice;
- lagăre plane;
- lagăre conice;
- lagăre sferice;
d) după poziţia pe osie sau arbore:
- lagăre de capăt;
- lagăre intermediare.
e) după modul de rezemare:
- lagăre cu rezemare rigidă;
- lagăre cu rezemare elastică.
f) după felul mişcării :
- lagăre cu mişcare de rotaţie completă;
- lagăre cu mişcare oscilantă;
- lagăre cu mişcare de translaţie alternantă.
g)după stare fizică a lubrifiantului
- cu lubrifianţi lichizi (uleiuri, apă, mercur, etc)
- cu lubrifianţi gazoşi (aer, gaze inerte, etc)
- cu lubrifianti solizi (grafitul, bisulfura de molibden etc.)
Formele constructive ale lagărelor sunt foarte diverse depinzând de locul unde se
utilizează, performanţele şi sarcinile pecare trebie să le realizeze. Ele variază de la simple
bucşe la lagăre de complexitate deosebită şi cu costuri pe măsură.
Cuzineţii sunt elementul principal al lagărului, ei având rolul de a prelua sarcina de
la fus şi de a o transmite postamentului. Ei pot fi executaţi dintr-o bucată sau din două
bucăţi.
Materialele din care se confecţionează cuzineţii trebuie să îndeplinească o serie de
condiţii, printre care: să asigure un coeficient de frecare minim, să disipeze uşor căldura,
să fie rezistente la uzură şi coroziune, să asigure aderenţa lubrifiantului etc.
Condiţia principală fiind asigurarea unui coeficient minim de frecare, pentru cuzineţi
se folosesc materiale antifricţiune. Materialele antifricţiune mai des utilizate sunt bronzurile
cu plumb, staniu, zinc şi aluminiu, fonta antifricţiune, lemnul stratificat, iar în mecanică fină:
safirul, rubinul, mase plastice (termoplaste, fluoroplaste, poliamide, materiale
mineraloceramice, porţelanuri speciale).
9.3 Simbolizarea rulmenţilor
Simbolizarea rulmenţilor are drept scop notarea codificată a lor, astfel încât un
rulment de orice construcţie standardizat să poată fi identificat pe baza simbolului său.
Simbolul unui rulment cuprinde:

- simbolul de bază;
- prefixul;
- sufixul;
Simbolul de bază, este un grup de cifre şi litere care au semnificaţii bine definite.
Pentru rulmenţii cu bile simbolul de bază este format din patru cifre, de forma
, în cazul celor cu role conice din cinci cifre, , iar în cazul celor cu role
cilindrice cu una sau două cifre, individualizate prin specificaţiile din catalog. În primele
două cazuri, valorile lui a precizează tipul de sarcină. Exemplu, 6- rulment radial cu bile pe
un rând, 3- rulment radial-axial cu bile. A doua cifră b, în cazul celor cu role semnifică
valoarea sarcinii specifice. Astfel cifra 0, semnifică seria de rulmenţi foarte uşori,
caracterizaţi de sarcini foarte foarte mici şi turaţii deosebit de mari, având bilele deosebit
de mici, cifra 1, se referă la rulmenţii semi uşori, destinaţi sarcinilor mici şi turaţiilor mai
mari, iar cifra 2, sunt rulmenţii medii, destinaţi srcinilor şi turaţiilor medii. Cifra 3,
caracterizeză rulmenţii semigrei, destinaţi sarcinilor mari şi turaţiilor mici, iar cifra 4
caracterizează rulmenţii grei destinaţii unor sarcinii foarte foarte mari şi foarte lenţi. Sunt
rulmenţii cu bilele cele mai mari în gama lor.
În cazul celor cu role, care prezintă o gamă tipodimensională mai mare, aceste
caracteristici sunt precizate cu grupul bc din serie. Aceste două cifre, precizează seria de
dimensiuni şi diametre exterioare, aşa cum este redat în fig.9.10. Prima cifră b, se referă
la seria de lăţimi, iar a doua c, se referă la seria diametrelor exterioare.
Cum rezultă din fig.9.10, putem avea pentru acelaşi diametru interior d al unui
rulment, patru serii de lăţimi B ale rulmenţilor, respectiv, trei serii de diametre exterioare D.
Deci pentru acelaţi tip de rulment şi acelaşi diametru interior putem avea maxim 12
variante tipodimensionale. La rulmenţii axiali cu role, în loc de seria de lăţimi se consideră
ca o serie de înălţimi.
Exemplu: rulmentul 30306 are diametrul exterior D mai mare decât rulmentul 30206
şi lăţimea B mai mică decât rulmentul 32306.
Fig.9.10
c) Simbolul alezajelor constituie, în general, ultimele cifre ale simbolului de bază. Pentru
diametre ale alezajelor cuprinse între 0,6 şi 9 mm simbolul alezajului cuprinde chiar
valoarea alezajului, iar dacă simbolul alezajului este format din mai mult de două cifre, sau
dacă alezajul este o fracţie zecimală, simbolul alezajului se separă întotdeauna de
simbolul seriei printr-o linie oblică. Pentru alezajele cu diametrul interior cuprins între 10 şi
17 mm simbolurile sunt precizate în tabelul 9.1
Tabelul 9.1
Diametrul alezajului, d mm 10 12 15 17
Simbolul alezajului 00 01 01 03

Simbolul alezajelor cu diametrul de la 20 la 480 mm se exprimă printr-un număr de

două cifre egal cu 1/5 din valoarea diametrului. Dacă acest număr este format dintr-o
singură cifră, formarea simbolului se face punând un 0 în faţa cifrei. (exemplu: rulmentul
6208 are diametrul interior al rulmentului d= 8X5=40mm). Pentru diametre ale alezajelor
mai mari de 500 mm, simbolul alezajului este reprezentat chiar de valoarea diametrului,
separat de simbolul seriei printr-o linie oblică.
Prefixul unei serii de rulmenţi standardizaţi, este plasat în faţa seriei de bază şi
cuprinde o serie de cifre şi litere cu semnificţia precizată în catalog şi se adresează în
general constructorilor şi producătorilor. Sufixul cuprinde un grup de litere şi cifre, scrise
după simbolul de bază, cu rolul de a preciza anumite caracteristici constructive şi de
exploatare utile în general proiectanţilor şi celor care exploatează lagărele cu rulmenţi.
Fig. 9.11
Spre exemplu, rulmentul 6207-RS, este un rulment radial cu bile (cifra 6), pentru
sarcini şi turaţii mici (cifra 2), cu diametrul interior de 07x5=35, etanşat pe o singură parte.
Dacă sufixul este 2RS, este acelaşi rulment dar etanşat pe ambele părţi. Rulmentul
6207-z, este acelaşi rulment dar capsulat pe o singură parte, sau 2z, capsulaţi pe ambele
părţi. Rulmenţii etanşaţi, prezintă între inelul interior şi cel exterior un inel din tablă foarte
subţire placată cu cauciuc (fig. 9.11, poziţia 5), fixată prin presare pe inelul exterior şi
având o muchie de etanşare, similar simeringului pe inelul interior. Acesta are rolul de
etanşa perfect incinta rulmentului de mediul exterior, pe o parte sau pe ambele părţi. În
cazul celor capsulaţi, inelul de formă specială, din tablă foarte subţire, elastică, ce se
fixează pe canalul special de pe inelul exterior, ca şi în cazul celor de etanşare, dar nu mai
realizează etanşarea pe inelul interior. Această construcţie împiedică lubrifiantul să iasă de
pe căile de rulare în exterior. Are rolul de a păstra lubrifiantul în timpul funcţionării
rulmentului.
1. precizaţi clasificarea lagărelor după felul frecarii şi direcţia fortei ce solicita lagărul în
raport cu direcţia axei de mişcare din lagăr?
2. Definiţi simbolul unui rulment; exemple? Decodificati seria rulmentilor 6207 Z, 30207,
50609?
Rezolvări:
1. se folosesc noţiunile din curs şi literatura de specialitate

http://adl.anmb.ro
10. Alegerea şi montajul rulmenţilor.

Particularităţi de calculul al angrenajelor
cilindrice cu dantură înclinată
• să stăpânească parametrii funcţionali ai rulmenţilor şi utilizarea cataloagelor de
rulmenţi;
• să stăpânească descompunerea forţelor dintr-un lagăr şi soluţia de montaj pentru a
o prelua;
• să cunoască principalele caracteristic ale materialelor pentru lagarele cu alunecare
şi modul de utilizare a lor;
• să poată deosebi particularităţile angrenajelor cilindrice cu dantură înclinată faţă de
cele cu dantură dreaptă. Avantajele şi dezavantajele lor;
• să poată face calculul geometric comparativ, pentru cele două tipuri de angrenaje;
10.4 Alegerea rulmenților (Continuare)
Spre deosebire de majoritatea organelor de maşini, la care proiectarea presupune o

soluţie destul de personalizată, în cazul rulmenţilor, o soluţie deosebit de avantajoasă este
fabricarea lor în serie mare şi foarte mare pentru rulmenţii cu largă utilizare. În aceste
condiţii este Important ca să se ştie cum trebuie ales un rulment din toate tipurile
standardizate astfel încât să funcţioneze în bune condiţii.
Pentru mai multă sigurantă, pe langa metoda prezentată mai jos, se recomandă
consultarea catoloagelor producatorilor, care pot face recomandări suplimentare.
Pentru alegarea rulmenţilor standardizaţi se folosesc două căi adoptate de ISO şi
preluate de STAS şi anume:
1) calculul la durabilitate, bazat pe capacitatea de încărcare dinamică, recomandat
în cazul rulmenţilor la care regimul cinematic este senţial;
2) calculul la deformaţii plastice, bazat pe capacitatea de încărcare statică,
recomandat în cazul rulmenţilor la care regimul cinematic este neesenţial, intervalele de
timp la care au loc mişcările sunt relativ mari, iar durata mişcărilor scurte sau foarte scurte.
1) Calculul la durabilitate pleacă de la definiţia durabilităţii unui rulment. Prin

durabilitate se înţelege durata de funcţionare exprimată în milioane de rotaţii la care un
rulment rezistă până la apariţia ciupiturilor.
Deoarece rulmenţii nu pot fi executaţi perfect identici, durabilitatea diferă de la un
rulment la altul în cadrul aceluiaşi lot încercat. Din acest motiv se defineşte durabilitatea de
bază (L10) ca reprezentând durata de funcţionare exprimată în milioane de rotaţii atinsă de
cel puţin 90% din rulmenţii unui lot încercat.
Numele unităţii de studiucilindrice cu dantură înclinată
Capacitatea dinamică de bază a rulmenţilor, reprezintă sarcina pur radială (pentru

rulmenţii radiali) sau pur axială (pentru rulmenţii axiali) la care fiind încercat un lot de
rulmenţi identici, toţi rulmenţii din lot ating durabilitatea de bază egală cu un milion de
rotaţii. Indiferent de tipul rulmenţilor, durabilitatea acestora se calculează cu relaţia (numită
şi ecuaţia de catalog):
L10=(P/C)p
în care:
C - capacitatea dinamică de bază, din catalogul de rulmenţi;
P - sarcina dinamică echivalentă, calculată conform solicitarilor;
p - coeficient de durabilitate, cu valorile 3 pentru rulmenţi cu bile şi p=10/3 pentru
rulmenţii cu role.
Forţa pe rulment pur radială sau pur axială este considerată constantă ca mărime
direcţie şi sens. În realitate, forţele ce acţionează asupra rulmentului sunt de cele mai
multe ori variabile şi combinate, conţinând atît componentă axială, cât şi radială. Pentru a
alege un rulment din catalog, indiferent de tipul sarcinilor la care este supus se introduce
noţiunea de sarcină dinamică echivalentă P, valabilă pentru toate cazurile posibile de
solicitare, care se calculează cu relaţia:
P=XVFr +YFa
în care Fr şi Fa sunt sarcinile radială şi respectiv axială, iar X şi Y, coeficienţii sarcinii
radiale şi respectiv axiale daţi în cataloagele de rulmenţi (în funcţie de raportul Fa / Fr ).
V este un factor cinematic care depinde de inelul care se roteşte ( V=1, dacă inelul
interior este rotitor, iar cel exterior fix; V=1,2 dacă se roteşte inelul exterior).
Calculul sarcinii dinamice echivalente depinde de tipul rulmentului astfel:
a) Pentru rulmenţi radiali, deoarece lipseşte sarcina axială relaţia devine:
P=XVFr
Pentru cazurile spaţiale de solicitare, forţele radiale din rulmenţi se calculează cu
relaţia:
unde, prin RH1(2) şi RV1(2) sau notat proiecţiile în plan orizontal H, respectiv vertical V a
reacţiunii din lagăre din punctele 1, respectiv 2.
b) Rulmenţii radiali-axiali cu bile sau cu role conice se pot monta pe arbore în două
moduri şi anume: în “X” (fig.10.11a) sau în “O” (fig.10.11b).
a) În funcţie de caracterul sarcinii, cerinţele constructive ale reazemului, condiţiile de

exploatare şi de montaj se alege tipul de rulment, iar din cataloage
dimensiunile lui.
b) Se calculează sarcina dinamică echivalentă P, cu relaţia de echivalare de mai sus,
iar apoi se determină durabilitatea rulmentului, cu relaţia de mai jos. Astfel
durabilitatea exprimată în ore se calculează cu relaţia:
în care n reprezintă turaţia rulmentului în rot/min.

Această durabilitate trebuie să fie cuprinsă în limitele admisibile recomandate
pentru utilajul respectiv, sau pentru precizarea duratei după care se recomandă reviziile
perntru înlocuirea acestor rulmenţi, pentru a se evita reparaţiile accidentale, cu costuri

semnificativ mai mari.
2) Calculul la deformaţii plastice, bazat pe capacitatea de încărcare statică se face

pentru rulmenţii cu regim dinamic foarte redus sau cu turaţia n[rot/min], foarte mică
(rulmenţii de la lagărele roţilor de macara, remorci şi platforme de transport agabaritice,
etc). În aceste situaţii, distrugerea rulmentului are loc datorită amprentelor lăsate de
corpurile de rostogolire pe căile de rulare, după intervalul de timp de repaus. Ulterior, la
trecerea corpurilor de rostogolire peste acele amprente, apar solicitări variabile care reduc
rezistenţa, mecanică în zonele respective, constituind amorse de distrugere a acelor
suprafeşe. Pentru aceste cazuri, după alegerea tipului de sarcini ce solicită rulmentul şi a
dimensiunii calculate a diametrului minim necesar rulmentului, se calculează capacitatea
statică de bază cu relaţia:
în care:
fs - factor de siguranţă statică;
P0−sarcina statică echivalentă, ce se determinată cu relaţia:
unde, Fr şi Fa sunt componenta radială, respectiv axială a sarcinii statice, iar X0- factorul
radial al rulmentului şi Y0 factorul axial al rulmentului ( se dau în cataloage), iar fs se alege
conform recomandărilor din standarde sau cataloage.
În funcţie de diametrul fusului din cataloage se aleg dimensiunile optime ale
rulmentului necesar solicitarii calculate, verificand conditia ca:
10.5. Montajul rulmenţilor

La proiectarea unui montaj cu rulmenţi trebuie rezolvate, în afara alegerii şi
verificării rulmenţilor şi o serie de alte probleme, cum ar fi: fixarea inelelor rulmenţilor,
reglarea jocului în rulmenţii radiali-axiali, ungerea şi etanşarea lagărelor, alegerea
ajustajelor de montaj şi a toleranţelor pentru fusul arborelui şi alezajul carcasei, răcirea lor,
etc..
Fixarea inelelor rulmenţilor se va face în funcţie de felul rulmentului (fix- daca
impiedică deplasările în ambele sensuri, respective liber, daca în timpul functionarii se
poate deplasa pentru a compensa unele deformatii ale arborelui sau carcasei) şi de tipul
acestuia. Rulmentul va fi fix în lagărul cu încărcarea mai mare şi liber în lagărul cu
încărcarea mai mică. Fixarea axială a rulmenţilor ficşi se realizează atât faţă de arbore cât
şi faţă de carcasă. Pentru realizarea fixării axiale a rulmenţilor există un număr mare de
soluţii în funcţie de tipul rulmentului, mărimea solicitării care trebuie preluată, de natura
reglajului, a accesului la rulment, într-un cuvânt de soluţia constructivă cea mai adecvată
pentru realizarea funcţionării corecte a ansamblului. Se menţionează că fixarea unui inel
se poate realiza şi numai printr-un ajustaj cu strângere, în măsura în care nu se transmite
nici o sarcină axială prin rulmentul respectiv. În general, sunt folosite fixările şi reglajele
axiale. Sistemul cel mai răspândit de fixare axială se realizează cu capace, piuliţe şi
plăcuţe cu şuruburi. În cazul unor solicitări axiale mai mici se pot realiza fixări axiale cu
inele de fixare (zeger, etc). Ca urmare a înălţimii mici pe care o au inelele de siguranţă şi a
razei de racordare exterioare a inelelor rulmenţilor, pentru sarcini axiale mari, se impune
montarea unor inele intermediare, între rulmenti şi inele de fixare.

Reglarea jocului. În rulmenţii radiali-axiali şi axiali reglarea jocului se realizează la

montaj, reglându-se în funcţie de schema de montare a rulmenţilor şi de dilataţiile termice
ale arborelui.
Această reglare se face prin deplasarea axială a unuia din inelele rulmentului. La
montajul în ,,X’’ (fig.10.11 a)reglarea jocului se face prin deplasarea inelului exterior, prin
Fig. 10.11
strângerea şuruburilor capacelor şi modificarea jocului j, iar la montajul în ,,O’’ (fig.10.11b),
reglarea jocului se face prin deplasarea inelului interior, prin strângerea piuliţei de reglaj şi
fixarea în poziţia de reglaj a piuliţei cu ajutorul siguranţei de fixare.
La arborii lungi, din cauza încălzirii se pot dilata, iar datorită forţelor axiale foarte
mari, se pot bloca. În acest caz, se va avea în vedere ca unul dintre rulmenţi să fie montat
fix, fără posibilita deplasarii axiale (rulment conducător, cu sarcina maximă de solicitare)
iar pentru celălalt, va fi prevăzută o distanţă de deplasare axială libera în timpul dilatării,
funcţie de dimensiunile arborelui şi variaţiile de temperatură estimate, de 1-2 mm până la
capac, (rulment condus), evitându-se astfel blocarea rulmenţilor.
În cazul unor forţe axiale neglijabile şi pentru viteze periferice mici şi mijlocii, fixarea
axială se poate face prin simplu ajustaj cu strângere sau cu inel de siguranţă.
La viteze şi forţe axiale mari se impune o fixare cu capacitate portantă superioară,
utilizând plăci de fixare sau cu piuliţă şi inel de siguranţă.
10.6 Materialele utilizate pentru lagare
Axele şi arborii lagarerlor, se executa uzual din oteluri, fonte, functie de solicitarile la
care sunt supuse, alese în urma proiectarii lor.
Cuzineţii [11] se execută din:

Fonte speciale antifricţiune (STAS 6707): perlitice, nodulare, aliate cu Cr, Ni, Cu,
Al, No, care sunt foarte rezistente dar, de asemenea, în cuplu cu oţelul, dacă nu este
asigurată o ungere bună, duc la uzura fusului. Sunt utilizate pentru presiuni medii mai mici
de 1 MPa, şi viteze mai mici de 3m/s.
Bronzuri (STAS 1512) cu cupru, plumb (Cu Pb 30), cu cupru, plumb şi staniu
(CuPb 22 Sn 4)
Compoziţiile antifricţiune (aliajele) pentru lagăre;
- aliaje de Sn cu Pb (metale albe) sunt standardizate (STAS 202):Y -Sn 83,
Y-Sn, 80, Y-PbSn 10.
- compoziţiile pe bază de Al-Sn au un coeficient de frecare µ foarte mic, o
foarte bună conductibilitate termică, rezistenţă la sarcini statice, dar slabă la
şocuri Al Sn 6Cu Ni, Y-Pb 6 Sn 6
- compoziţia pe bază de Pb – STAS 202 : Y- Pb 98,Y- Pb 70 (restul Sn, St şi
altele).
- aliaje de Al - se folosesc, atât la viteze mici, cât şi la viteze mari, ele însă au
coeficient de dilatare foarte mari, ceea ce obligă la jocuri relative Ψ > 2 o/oo.
- Zn şi aliajele lui - au calităţi bune antifricţiune, rezistă la sarcini statice, se
înmoaie la creşterea temperaturii, protejând fusul, jocul relativ Ψ este relativ
mare, Ψ >(1,5…2) o/oo, (rezistă până la 1000).
- materiale sinterizate, sunt executate din pulberi metalice presate la cald
sau la rece în matriţe. Pentru sinterizarea la cald, după presare urmează o
încălzire la cca 20000 în cuptoare (temperatura depinde de materialele de
bază utilizate. Ca metal de bază, pot fi, Fe, Cu, la care se mai adaugă Zn,
Pb, Sn, etc. În urma sinterizării materialul obţinut este poros, spongios, ce
constituie un avantaj deoarece uleiul pătrunde în aceşti pori saturându-se de
ulei la funcţionarea normală; În cazul întreruperii lubrifiantului lagărul se
încălzeşte, porii se dilată şi se strâng şi expulsează uleiul în afară, asigurând
ungerea până se repară instalaţia de ungere.
- lemnul - este cel mai vechi, se foloseşte, fie în stare naturală, fie fiert – la maşini
textile, agricole, mase cu apă sau chiar liber. Lemnul de gaiac, este o soluţie
deosebit de avantajoasă în fabricarea lagărelor cu lunecare pentru lagărele ce
lucreză în acest mediu (lagărele port elică, cârmă, etc.);
- materiale plastice - materiale macromoleculare din care fac parte: textolitul sau
lignofilul (mase plastice stratificate), teflon (politetrafluoretilenă), poliamide, au
coeficient de frecare foarte redus μ = 0,01…0,04, au o rezistenţă însă relativ mică,
atât la sarcini statice, cât şi la sarcini dinamice, au coeficient de dilatare mare, deci
jocul relativ trebuie să fie mare Ψ > 4o/oo, pot să funcţioneze unse cu tot felul de
lubrefianţi şi chiar nelubrificate.
Din cauza rezistenţei mici la deformaţii, în special s-a recurs la o soluţie de
îmbunătăţire, la acoperirea cuzineţilor cu strat foarte subţire de mase platice.
- bachelita – folosită la lagărele de laminoare, poduri rulante, etc..
Lagăre inverse la care stratul de compoziţie sau de masă plastică foarte subţire
se depune pe fus iar cuzinetul se face din fontă sau oţel.
Eliminarea cuzineţilor depunând stratul de aliaj antifricţiune direct pe corpul
lagărului, iar pe fus se montează o bucată din fontă sau din Bz. Prin brazare se poate
depune cenrifugal, la cald, un strat din aliaje de Bz. Respectarea cu rigurozitate a
procedeelor şi a tehnologiilor de execuţie duce la succese. Orice abateri poate genera
eşecuri.

Rulmentii. La un rulment elementele cele mai solicitate sunt inelele şi corpurile de

rostogolire. Materialele din care se construiesc aceste componente, trebuie să prezinte o
rezistenţă mecanică mare, o duritate şi tenacitate ridicată şi o mare rezistenţă la uzură. Se
prevede utilizarea a două mărci de oţeluri pentru rulmenţi: RUL 1 (pentru inele şi corpuri
de rulare mici) şi RUL 2 (pentru inele mari), care sunt oţeluri cu crom.
Inelele cu d > 20 mm se execută prin forjare, strunjire şi rectificare, iar cele cu d <
20 mm numai prin strujire şi rectificare. După prelucrare se supun tratamentului de călire.
Coliviile se execută în majoritatea cazurilor din tablă de oţel prin ştanţare. Ele mai
pot fi executate şi prin turnare din bronz, alamă, teflon simplu sau grafitat, mase plastice.
10. PARTICULARITĂŢILE ANGRENAJELOR CILINDRICE

CU DANTURĂ ÎNCLINATĂ
10.1 Elemente generale
Din punct de vedere al mecanismului, angrenajele cilindrice cu dantură înclinată nu
prezintă elemente de diferenţiere, semnificative ci mai mult din punct de vedere
organologic.
Dintre avantajele acestor mecanisme se pot remarca:
-gabarit redus;
-silenţiozitate crescută, datorită intrării progresive în angrenare a dinţilor;
-dimensiuni mai mici prin comparaţie cu cele cilindrice cu dantură dreaptă;
Dezavantajele sunt legate în primul rând:
- procesul tehnologic de realizare a acestor danturi este mai complicat
necesitând maşini speciale;
- datorită necesităţi prelucrării componentelor axiale a forţei de contact dintre
flancuri, sistemul de fixare pe lagăre este mai complicat;
- construcţia ansamblului mai complicată;
După cum rezultă din fig.10.1., care prezintă modurile de realizare a acestor
transmisii, pornind de la reprezentarea spaţială a acestora cu ajutorul cercurilor de
divizare, respectiv, planul de referinţă al cremalierei, iar în fig.10.2pentru a se contura mai
bine particularităţile acestora, aceleaşi imagini, dar reprezentate fizic, putem întâlni trei
cazuri distincte:
- angrenaj roată cremalieră (fig.10.1 a, respectiv, fig.10.2 a), care transformă o
mişcare de rotaţie într-o mişcare de translaţie şi invers.
- angrenaj cilindric exterior cu dantura înclinată (fig.10.1 b, respectiv,
- fig.10.2 b);
- angrenaj cilindric interior exterior cu dantura înclinată (fig.10.1 , respectiv,
- fig.10.2c);
După cum reiese din fig.10.1.a. dantura cremalierei este înclinată faţă de axa
cremalierei paralelă cu axa roţii, cu un unghi notat cu  0 . Dacă unghiul cremalierei  0
este constant cel al roţii este variabil fiind minim pentru diametrul de la interior al roţii, şi
maxim la exterior. Pentru definirea roţii se foloseşte unghiul corespunzător diametrului de
divizare, numit şi unghi de înclinare mediu. În conformitate cu fig.10.1.b, danturile unui

angrenaj exterior au sensuri contrare de înclinare, deoarece se rotesc în sensuri opuse;
implicit, elicele cilindrilor de rostogolire sunt caracterizate prin unghiuri de înclinare egale şi
sensuri de înclinare opuse; aceste particularităţi se regăsesc şi la angrenajul particular
roată-cremalieră (fig.10.1.a.). În cazul angrenajului interior (fig.10.1.c.), danturile au acelaşi
sens de înclinare, deoarece se rotesc în acelaşi sens; implicit, elicele cilindrilor de
rostogolire sunt caracterizate prin acelaşi unghi şi acelaşi sens de înclinare
a b c
Fig.10.1
a b c
Fig.10.2.
În cazul acestor danturi, dintele reprezintă o parte dintr-o elice. De aceea, pentru
calculul geometric al unui angrenaj cilindric cu dinţi înclinaţi, roata dinţată se secţionează
cu două plane de studiu. Ca urmare calculul geometric se reduce la calculul geometric al
câte unui angrenaj cilindric cu dantură dreaptă, corespunzător fiecărui plan de studiu.
10.2. Particularităţile profilului angrenajelor cilindrice cu

dantură înclinată
Pentru calculul elementelor geometrice caracteristice celor două profile, se
consideră, conform fig.10.3., cremaliera de referinţă şi cele două secţiuni corespunzătoare
planelor de studiu. Avem un prim plan, situat perpendicular pe axa roții dințate, fig.10.4,
numit plan frontal sau tăietor.
Mărimile geometrice care definesc roata corespunzătoare acestei secţiuni, sunt
conforme cu cele de la angrenajul cu dantură înclinată.

Relaţiile de calcul geometric ale angrenajului din acest plan frontal se obţin din
relaţiile angrenajului plan (cap.7). Pentru o mai bună identificare, elementele geometrice
definitorii vor purta indicele f, fiind reprezentate în secţiunea frontală F-F.
Cel de al doilea plan, se numeşte plan de secţiune normal, datorită poziţiei sale
particulare de a fi normal pe axa de simetrie a dintelui studiat. Acest plan, este evident că
este înclinat faţă de axa de rotaţie a roţii cu un unghi  0 .
Fig.10.3
Unghiul  0 , reprezintă, unghiul de înclinare considerat mediu al spirei dintelui

corespunzător cercului de divizare. Relaţiile de calcul geometric ale angrenajului din acest
plan normal, se obţin din relaţiile angrenajului plan (cap.7.), prin ataşarea indicelui n.
Valorile de calcul geometric complete sun redate în tabel 10.1. În calcule,
elementele corespunzătoare şi cu referire la diametrele de divizare, vor purta indicele
suplimentar 0. Deoarece conform fig.10.3. p0 f este perpendicular pe axa roţii, fiind în
mărime naturală în planul frontal pe diametrul de divizare, p0n este perpendicular pe axa
de simetrie a dintelui, fiind în mărime naturală în planul normal pe diametrul de divizare, se
poate scrie relaţia geometrica imediată între paşii danturilor în cele două plane, respectiv:
p0 n = p0 f cos  0 10.1
sau:

p0 n p0 f
= cos  0 10.2
 
Cum prin definiţie:
p0 n p0 f
= mn ; = mf 10.3
 
înlocuind 10.3 în 10.2 rezulta:
mn = m f cos  0 10.4
Cum pasul danturii în cele doua secţiuni este diferit, rezultă că şi unghiurile de
presiune  0 n respectiv  0 f corespunzătoare cercului de divizare vor avea valori diferite.
Datorită profilului rectiliniu al flancurilor dinţilor cremalierei atât în secţiune normală

cât şi axială, pe fiecare flanc secţiunea dintelui scade liniar cu apropierea de vârful dintelui.
Dacă în secţiunea frontală F-F a cremalierei se notează cu  f 0 , cu cât se reduce
secţiunea dintelui odată cu atingerea înălţimii capului, atunci rezultă din triunghiul
dreptunghic din fig.10.3.că:
f0
tg 0 f = 10.5
a
Dacă în secţiunea normală N-N această creştere se notează conform fig.10.3. cu
 n0 se poate scrie o relaţie similară, respectiv:
 n0
tg 0 n = 10.6
a
Pe de altă parte, aceste creşteri sunt paralele şi proporţionale cu paşii danturilor în
cele două secţiuni. Din triunghiul dreptunghic rst conform relației 10.1 se poate scrie între
cele două mărimi, o relaţie similară:
 0n
cos  0 = 10.7
0 f
Având în vedere ca înălţimea capului dintelui a = a0 şi a piciorului dintelui b = b0

sunt aceleaşi în ambele secţiuni, înlocuind 10.5 şi 10.6 în 10.7, se obţine:
tg 0n = tg 0 f cos  0 10.8
ce arată că unghiul de angrenare sau de presiune în secţiunea normală este mai mic
decât cel în secţiunea frontală, deoarece cosinusul are mereu valori subunitare.
Deoarece înălţimea dintelui cum s-a văzut este aceiaşi în ambele secţiuni, rezultă
că şi deplasările de profil ale celor două roţi sunt egale.
Pornind de la definiţia deplasării de profil, se poate scrie ca:
x = mn n = m f  f 10.9
respectiv:
mf f 1
= =
mn  n cos  0
sau relaţia de calcul:
 f =  n cos  0 10.10
Relația 10.10 arată că la roata cu dantură înclinată, din secţiunea frontală

deplasarea de profil este mai mică, decât la cea din secţiunea normală pe dinte. În
proiectare se respecta restricţiile corespunzătoare roţii echivalente.
10.1.3. Roata cilindrică cu dantură dreaptă echivalentă, celei cu

dantură înclinată
Pentru o simplificare a calculelor de proiectare a angrenajelor cu dantură înclinată,
se realizează o echivalenţă între aceste roţi, cu particularităţile lor şi o roată cilindrică cu
dantură dreaptă care să aibă toate elementele geometrice similare. perpendiculara pe axa
roţii, notată cu F-F, în care conform fig.10.3. se regăsesc pasul pe cercul de divizare d d şi
cele doua diametre caracteristice ale rotii, diametrul interior d i şi exterior d e . Prin
secţionarea normală pe axa de simetrie a dintelui dusă pe cercul de divizare ce are
unghiul de înclinare  0 se obţine o roată eliptică, care este caracterizată conform şi
fig.10.3 de un pas corespunzător p0n şi un unghi de presiune  0n .
În acest punct raza de curbură a elipsei este maximă. Se construieşte astfel o

roată cilindrică echivalentă, ale cărei elemente caracteristice sunt însoţite de indicele  .
Evident, această roată este caracterizată de aceleaşi elemente geometrice ca şi
roata reala în secţiunea normală. Conform fig.10.4 se poate observa ca cele doua
diagonale ale elipsei sunt:
dd
ae =
2cos  0
dd
be =
2
Conform fig.10.4. se realizează cele două secţiuni. Cea frontală sau axială,
Utilizând de la matematică proprietatea ca diagonala mare a elipsei este media
geometrica între raza de curbura maxima şi diagonala mică:

Fig.10.4.
ae2 2d d2 dd
= = = 10.11
be 4 cos  0 d d 2 cos2  0
2
cum   dd  
dd
dd = 10.12
2cos 2  0
Pentru că roata echivalentă  are un diametru mai mare egal cu dublul razei de
curbura a elipsei de echivalare, atunci, având în vedere că, prin definiţie:
d d  = mn ze
10.13
dd = m f z
atunci, înlocuind relaţiile 10.13 şi 10.4 în 10.12 se obţine:
mf z mn z
mn ze = =
cos  0
2
cos3  0
şi deci:

z
ze = 10.14
cos3  0
Relaţiile de proiectare pentru calculul geometric al angrenajelor cilindrice cu dantură
exterioară dreaptă şi înclinată utilizând aceste relaţii de echivalenţă sunt redate în tabelul
10.1., iar pentru calculul geometric al angrenajelor cilindrice cu dantură interioară dreaptă
şi înclinată sunt redate în tabelul 10.2. În ambele tabele sunt inserate şi alte mărimi de
calcul ce sunt definite cu relaţiile de calcul aferente în tabel, sau unde este cazul sunt date
valorile şi criteriile de selecţie în anexele indicate.
Exerciţii:
1. Definiţi noţiunile de capacitatea dinamică de bază, sarcina dinamică echivalentă,
coeficient de sarcină şi precizaţi notaţiile corespunzătoare.
2. Precizaţi cu exemple când se aplică în cazul rulmenţilor calculul la deformaţii plastice şi
când calculul la durabilitate.
3. Definiţi L10, scrieţi relaţia de calcul şi precizaţi mărimile care intervin. Efectuaţi un calcul
numeric ales individual.
4. Explicaţi montajul in X, respectiv in O, pentru rulmenţii radial axiali şi modul de realizare
a reglajului.
5. Explicţi rolul roţii echivalente în cazul angrenajelor cilindrice cu dantură dreaptă.
Efectuaţi un calcul numeric a roţii echivalente, pentru o roată cu: z=24, m=3mm, ξ=0, =
120, B=20mm.
6. Efectuaţi conf. tabel 10.1, calcul geometric al roţiilor cilindrice cu dantură dreaptă şi
înclinată pentru roţile de la exemplul anterior;.

ANEXA
Tabel 10.1.
Relaţiile de calcul geometric pentru angrenaje cilindrice exterioare cu dantură dreaptă şi
înclinată
Denumirea elementului
geometric Dantura dreaptă Dantura înclinată
Unghiul de înclinare de 0 = 0 0  0
referinţă, 0
Profilul de referinţă (STAS 821-61)
Unghiul (normal) profilului de  0 = 20 o  0 n = 20 o
referinţă,  0 , 0 n
Coeficientul (normal) profilului f0 = 1 f 0n = 1
capului de referinţă, f 0 ( f 0 n )
Coeficientul (normal) locului

de referinţă la fund, w0 (w0 n )
w0 = 0,25 w0 n = 0,25
Modulul, m m = mn
- normal, mn m = mn = m f mn
mf =
- frontal, mf cos  0
Numărul de dinţi al roţilor z1( 2 ) z 2 = iz z1

Unghiul frontal al profilului de 0 f = 0  0n

tg  0 f = tg
referinţă, 0 f cos  0
Distanţa dintre axe, de
m( z1 + z 2 )
1
m f ( z1 + z 2 ) =
1
A0 = A0 =
referinţă, A0 2 2
1 mn
= ( z1 + z 2 )
2 cos  0
Unghiul de angrenare, 1 +  2  n1 +  n 2
 r ( rf ) ev  r = 2 tg  0 + ev  rf = 2
z1 + z2
tg  0 n +
z1 + z2
ev  0 +ev 0 f
Distanţa dintre axe, A cos 0 cos 0 f

A = A0 A = A0
cos r cos rf
Deplasările specifice de profil, Pentru angrenajul zero deplasat:
1( 2 ) ,  n1( 2 ) (pentru angrenajul
1 = − 2  n1 = − n 2
zero
Pentru angrenajul deplasat:
1 =  2 = 0 ,
1 +  2 = 1n +  2 n =
respectiv
ev r − ev 0 Se
ev rf − ev 0 f
 n1 =  n 2 = 0 )
( z1 + z2 ) ( z1 + z2 )
2tg 0
2tg 0 n
recomandă
 30
-pentru z1
(conform ISO TC 60):
1 =  2 = 0
 n1 =  n 2 = 0
-pentru z1  30 şi
z1 + z 2  60
1 = − 2 = 0,03(30 − z1 )
 n1 = − n 2 = 0,03(30 − z1 )
-pentru z1  10 şi
30  z1 + z2  60
1 = 0,03(30 − z1 )
 n1 = 0,03(30 − z1 )
 2 = 0,03(30 − z 2 )
 n 2 = 0,03(30 − z 2 )
-pentru
z1 + z 2  30
1 +  2 = 0,90
Se verifică condiţia de evitare a
 n1 +  n 2 = 0,90
subtăierii: Se verifică condiţia de evitare a
14 − z1 14 − z1
1   n1 
17 17
subtăierii:
z1
z1 =
cos3  0

Înălţimea capului dintelui, ha = m( f 0 +  ) ha = m n ( f 0 n +  n )

ha  a
Înălţimea piciorului dintelui,
hb  b hb = m( f 0 + w0 −  ) hb = mn ( f 0 n + w0 n −  n )
Înălţimea dintelui, h h = ha + hb
Diametrul de divizare, d d 1(2) = m f z1(2) =
d d 1( 2 ) d d1( 2) = mz1( 2) mn
= z1(2)
cos  0
Diametrul de cap, d e1( 2 ) d e1( 2) = d d1( 2) + 2ad
Diametrul de picior, d i1( 2 ) di1( 2) = d d1( 2) − 2bd
Diametrul de bază, d b1( 2 ) db1( 2) = d d1( 2) cos 0 d b1( 2 ) = d d 1( 2 ) cos  0 f
Diametrul de rostogolire, cos 0 cos 0 f

d r1( 2 ) = d d 1( 2 ) d r1( 2) = d d 1( 2)
d r1( 2 ) cos r cos rf
db1(2) db1(2)
dv1(2) = d v1(2) =
cos v1(2) cos  fv1(2)
Diametrul cercului de vârf
0,5 + 21,2tg 0 0,5 + 2 f 1,2tg 0 f
ev v1(2) = + ev fv1(2) = +
z1,2 z1,2
ev 0 +ev 0 f
Grosimea dintelui pe cercul de   mn   
s d = m + 2tg 0  sd =  + 2 n tg 0 n 
divizare, s d
2  cos  0  2 

s x = m[(ev 0 − ev x )z + ( ev 0 f − ev xf ) z +
mn
+ sx =
2 cos  0 
cos 0
Grosimea dintelui pe un cerc + 2tg 0 ]   cos  0 f
oarecare de diametru d x , s x cos x + 2 f tg 0 f 
2  cos  xf
în care:  f 1( 2) =  n1( 2) cos  0
Legătura dintre unghiul de db = d d cos  0 = db = d d cos  0 f =
presiune al profilului şi
diametrul, d x , Rx d e cos  e = d x cos  Rx de cos  ef = d x cos  fRx
Legătura între unghiul de pb =  m cos  0 = pb =  m f cos 0 f =
presiune al profilului şi
pas,  Rx , p Rx pd cos  0 = pRx cos  Rx pd cos 0 f = pRx cos fRx

Gradul de acoperire, 
Re21 − Rb21 + Re22 − Rb22
=
 m cos  0 Pentr
− A sin  r  =  f + s
Re21 − Rb21 + Re22 − Rb22 −
u angrenare roata dinţată- f =
cremalieră:  m f cos  0 f
Re21 − Rb21 +
a A sin  rf
sin  0
=
 m cos  0 B2 sin  0
− Rd 1 sin  0 s =
 mn
în care a este înălţimea capului

dintelui cremalierei
Evitarea ascuţirii dintelui la d e1(2)  d v1(2)
vârf
în general: d v1( 2) − d e1( 2)  0,334 m(n )
Lungimea peste n dinţi, Ln  0  grade  0 f grade

n=z + 0,5; n=z + 0,5
180 180cos2  0
pentru  0 = 20o
rotunjit la întreg
z
n = + 0,5 rotunjit la valori întregiLn
g
Ln = Ln 0 +
Ln 0 = mn cos  0 n [( n − 0,5 )  +
+ zev 0 f ]
Ln 0 = m cos 0 (n − 0,5) + zev 0 
Ln = 2m sin 0 Ln = 2 n mn sin  0 n
condiţie pentru măsurare:
B  Ln sin  0 n

Tabel 10.2.
Calculul geometric al angrenajului cilindric interior, cu dantura dreapta şi înclinată
Denumirea Relaţiile de calcul

elementului
Dantura dreaptă Dantura înclinată
geometric
Unghiul de 0 = 0 0  0
înclinare d  0
Profilul de referinţă (STAS 821-61)

Unghiul(normal)
profilului de
referinţă,  0 ( 0 n )  0 = 20o  0 n = 20o
Coeficientul profilului
capului de referinţă,
f 0 ( f 0n ) f0 = 1 f 0n = 1
Coeficientul(normal)
jocului de referinţă
la fund, w0 (w0 n ) w0 = 0,25 w0 n = 0,25
Modulul, m Conform STAS m = mn

-normal, mn
m = mn = m f Stas:822-61: m
mf =
-frontal, m f cos  0
Număr dinţi, z 1( 2 ) z 2 = iz1

Unghiul frontal al 0 f = 0 tg 0 n

profilului de tg 0 f =
cos  0
referinţă, 0 f
Distanta dintre axe,

m( z 2 − z1 ) m f ( z 2 − z1 ) = ( z 2 − z1 )
1 1 1 m
A0 = A0 =
de referinţă, A0 2 2 2 cos  0
Unghiul de 1 +  2  n1 +  n 2
ev r = 2 tg 0 + ev 0 ev rf = 2 tg 0 n + ev 0 f
angrenare,  r ( rf ) z1 − z 2 z1 − z 2
Distanta dintre axe, cos 0 cos 0 f
A A = A0 A = A0
cos r cos rf
Deplasările specifice v. tabelu 71  1( 2 )  f 1( 2) =  n1( 2) cos  0
de profil, 1( 2 ) ,  n1( 2 )
Pentru roata danturată la interior

Înălţimea capului ha = a d 2 = m( f 0 +  2 ) ha = a d 2 = mn ( f 0 n +  n 2 )
dintelui, ha = a d 2
Înălţimea piciorului
dintelui, hb = bd 2
hb = bd 2 = m( f 0 + w0 −  2 ) hb = bd 2 = mn ( f 0 n + w0 n −  n 2 )
Înălţimea dintelui, h h = ad 2 + bd 2
Diametrul de Dd 2 = mz 2 m
Dd 2 = m f z 2 = z2
divizare, Dd 2 cos  0
Diametrul de cap De 2 = Dd 2 − 2ad 2
De 2
Diametru de Di 2 = Dd 2 + 2bd 2
picior, Di 2
Diametrul baza, Db 2 Db 2 = Dd 2 cos 0 Db 2 = Dd 2 cos 0 f
Diametrul de cos 0 cos 0 f

Dr 2 = D d 2 Dr 2 = Dd 2
rostogolire, Dr 2 cos r cos rf
Gradul de acoperire, =
Re21 − Rb21 − Re22 − Rb22 + A sin  rf
 R − R − R − R + A sin  r
2 2 2 2 f =
e1 b1 e2 b2  m cos  0 f
m cos 0 B2 sin  0
s =
 mn
 =  f + s


Asamblări Demontabile Filetate-Merged

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Asamblări Demontabile Filetate-Merged

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Organe de Maşini şi Mecanisme

2.1 ASAMBLǍRI DEMONTABILE

- Asamblări nedemontabile – care în urma desfacerii pieselor asamblate are loc

24 March 2020 Funcţie didactică Prenume NumeDumitru DASCĂLU 1

• asamblări prin lipire;

2.1.1 Asamblǎri demontabile filetate. Generalităţi

Fig. 2.2 b. Soluţii de mărire a capacităţii portante la solicitări

2.1.1.1 Clasificarea asamblărilor filetate

Fig. 2.3 Mărimile geometrice standardizate pentru definirea filetelor metrice.

- Withworth (gaz)- în ţoli, cu unghiul profilului de 55°, pentru asamblarea ţevilor

24 March 2020 Funcţie didactică Prenume NumeDumitru DASCĂLU 4

- Profil fierăstrău, cu unghiul de înclinare a profilului pe faţa activă de 3° -

Fig. 2.5 Filet cu profil fierăstrău (STAS 2234-75, abandonat)

- Profil pătrat (fig. 2.6), utilizat pentru şuruburile de mişcare. La ora

24 March 2020 Funcţie didactică Prenume NumeDumitru DASCĂLU 5

Fig. 2.6 filet cu profil pătrat

Fig. 2.7, Filetul cu profil rotund

b- după scopul în care sunt utilizate:

c. după sensul de înfăşurare:

24 March 2020 Funcţie didactică Prenume NumeDumitru DASCĂLU 6

d. după numărul de începuturi:

e. după mărimea pasului p:

2.1.2. Calculul momentelor din asamblǎrilor filetate Mf1 şi Mf2

24 March 2020 Funcţie didactică Prenume NumeDumitru DASCĂLU 7

- urcarea pe plan se face cu viteza v = ct (acceleraţia a = 0)

Se alege un sistem de axe convenabil xOy, cu originea în punctul teoretic de

24 March 2020 Funcţie didactică Prenume NumeDumitru DASCĂLU 8

în care φ reprezintǎ unghiul de frecare. Descompunand forţele exterioare dupǎ sistemul

Scriind condiţiile de echilibru, rezultǎ

Înlocuind coeficientul de frecare cu unghiul de frecare în relaţia cu relaţia de mai

La desfacerea piuliţei ca şi la coborârea corpului pe planul înclinat, forţa de frecare

Se poate utilize relaţia generalǎ:

Semnul fiind selectat corespunzǎtor. Pentru strângerea piuliţei pe şurub, trebuie

În cazul filetelor cu profil triunghiular sau trapezoidal, valoarea coeficientului de

24 March 2020 Funcţie didactică Prenume NumeDumitru DASCĂLU 9

Condiție îndeplinită dacă:

Avand în vedere proprietǎţile funcţiei tangentǎ, condiţia revine la:

în care unghiul de freecare se alege funcţie de geometria filetului.

24 March 2020 Funcţie didactică Prenume NumeDumitru DASCĂLU 10

2.1.2.3 Randamentul cuplei filetate

iar cu înlocuirea mǎrimilor calculate anterior se obţine:

Observaţii legate de randamentul şuruburilor.

au un randament scăzut (η<0,5). Şuruburile de mişcare, la care condiţia de

24 March 2020 Funcţie didactică Prenume NumeDumitru DASCĂLU 11

2.1.2.4 Calculul momentelor de frecare Mf2 din asamblǎrile filetate

Considerand suprafaţa elementara dA, de forma inelarǎ aproximată cu un

24 March 2020 Funcţie didactică Prenume NumeDumitru DASCĂLU 12

În acest caz, pe suprafaţa dA acţionează o forţă elementară normală iar datorită

Dupǎ simplificǎri se obţine relaţia finalǎ utilizatǎ:

24 March 2020 Funcţie didactică Prenume NumeDumitru DASCĂLU 13

Momentul total care trebuie aplicat la cheie pentru a realiza filetarea–desfiletarea

Pentru filetele metrice se poate folosi relaţia aproximativǎ:

atunci se poate utiliza o relaţie aproximativǎ generalǎ, de forma:

Dacă se cunoaşte (lungimea braţului cheii de strângere Lch) şi momentul total, se

2.1.3. Calculul organologic al asamblǎrilor filetate

2.1.3.1 Calculul organologic al tijei şuruburilor

24 March 2020 Funcţie didactică Prenume NumeDumitru DASCĂLU 14

este de predimensionare a şuruburilor, urmand ca în continuare sǎ se efectueze calcule

Pentru calculul tensiunilor tangenţiale de rǎsucire (torsiune), datorate momentului

Sau grupând termenii convenabil, se obţine:

Simultaneitatea prezenţei celor două tensiuni σts şi τ, constituie o solicitare

Efectuand calculele de sub radical, se inlocuieşte radicalul obţinut dupǎ scoaterea

Rezultǎ o relaţie mult mai simplǎ: