Tema 5. Generalităţi.

Asamblări filetate
1.Generalități în asamblări demontabile și nedemontabile.
2.Destinația , clasificarea și domeniul de utilizare a asamblărilor filetate.

1.Generalități în asamblări demontabile și nedemontabile.

Asamblarea este operaţia de reunire, într-o succesiune bine determinată, a elementelor
constituente ale unui sistem tehnic, în scopul de a îndeplini cerinţele tehnologice impuse.
Rezultatul fizic al operaţiei de îmbinare poarta numele de asamblare.
După modul în care se pot demonta cu sau fără deteriorarea a cel puţin unuia dintre
elementele componente, se pot defini următoarele grupe de asamblări:
- prin nituire

- prin sudare
A. Nedemontabile:
- prin lipire

- prin presare

Asamblări:

- prin filet

- cu pene
B. Demontabile:
- canelate

- cu elemente elastice

Asamblările nedemontabile se caracterizează prin faptul ca nu se pot demonta fara

deteriorarea cel puţin a unuia dintre elementele asamblării. La asamblările prin presare, forţa
de frecare ce apare între cele două suprafeţe creează o presiune de contact. Când
deformaţiile suprafeţelor in contact sunt elastice, asamblarea este demontabila. Daca apar si
deformaţii plastice, asamblarea va intra in categoria asamblărilor nedemontabile.

2.Destinația , clasificarea și domeniul de utilizare a asamblărilor filetate.

Asamblările filetate sunt asamblări demontabile utilizate frecvent în construcţia de
maşini; se realizează prin intermediul a două piese filetate conjugate, una filetată la exterior
numită şurub, cealaltă filetată la interior numită piuliţă (sau piesă cu rol de piuliţă).
Avantajele asamblărilor filetate sunt:
• realizează forţe de strângere mari cu forţe de acţionare relativ mici;
• permit o montare şi o demontare uşoară;
• au un cost relativ redus datorită execuţiei în serie mare, în fabrici
specializate, pe utilaje de înaltă productivitate;
• asigură interschimbabilitatea, datorită standardizării şi tipizării pe plan
naţional şi internaţional;
• sunt sigure în exploatare.
Principalele dezavantaje ale asamblărilor filetate sunt:
• filetul este, prin forma sa, un puternic concentrator de tensiuni;
 -2-

• nu se poate stabili cu precizie mărimea forţei de strângere realizată;

• necesită elemente suplimentare pentru asigurarea împotriva autodesfacerii.
Asamblările filetate se regăsesc, în general, în componenţa oricărei construcţii
mecanice, apreciindu-se că peste 60% din piesele unei maşini au filete. Ca atare atenţia
acordată studiului, calculului şi realizării asamblărilor filetate trebuie să fie deosebită, buna
funcţionare a maşinilor sau instalaţiilor complexe fiind direct legată de fiabilitatea
asamblărilor filetate.
Asamblările filetate dintre două sau mai multe piese se pot realiza în mai multe
moduri: cu şurub montat cu joc şi piuliţă (fig. 2.1, a); cu şurub montat fără joc (şurub de
păsuire) şi piuliţă (fig. 2.1, b); cu şurub montat cu joc şi înşurubat în piesă (fig. 2.1, c); cu
şurub de păsuire înşurubat direct în piesă (fig. 2.1, d); cu prezon şi piuliţă (fig. 2.1, e).

a b c d e
Fig. 2.1

2.1.1. Filetul
Filetul reprezintă elementul principal şi distinctiv al şurubului şi piuliţei. De
rezistenţa şi rigiditatea lui depinde siguranţa în funcţionare a transmisiei.
Modul de generare a filetului. Prin înfăşurarea unui plan înclinat pe o suprafaţă de
revoluţie (cilindrică sau conică, interioară sau exterioară) numită suprafaţă directoare se
obţine o linie elicoidală numită elice directoare (fig. 2.2, a). Alunecarea unui profil
oarecare, numit profil generator, în lungul elicei directoare, dă naştere unei urme numite
spira filetului (fig. 2.2, b).

a b
Fig. 2.2 Spira filetului
 -3-

Clasificarea filetelor, după o serie de criterii, este prezentată în continuare.

• În funcţie de destinaţie, se deosebesc: filete de fixare, utilizate la asamblări
filetate; filete
de mişcare,
utilizate la
transmisii
şurub-piuliţă;
filete de
măsurare,
utilizate la
aparate de
măsură; filete
de reglare,
utilizate la
poziţionarea
relativă a Fig. 2.3
unor
elemente din construcţia dispozitivelor sau maşinilor unelte.
• În funcţie de numărul de începuturi, filetele pot fi: cu un început, cele mai
utilizate; cu două sau mai multe începuturi. Filetele cu mai multe începuturi (fig. 2.3) au un
randament mai ridicat, dar există pericolul neîndeplinirii condiţiei de autofrânare. Între pasul
real P al unei spire şi pasul aparent P al filetului există relaţia , în care i reprezintă
numărul de începuturi; ca atare, deplasarea axială corespunzătoare unei rotaţii complete este
mai mare decât în cazul şuruburilor cu un început.
• În funcţie de sensul de înfăşurare a spirei, se deosebesc: filete obişnuite, cu
sensul de înfăşurare dreapta (fig. 2.4, a), la care vectorii v şi ω au
acelaşi sens; filete cu sensul de înfăşurare stânga (fig. 2.4, b), la
care factorii v şi ω au sensuri diferite, acestea fiind utilizate atunci
când acest sens este impus de condiţiile de funcţionare.

Fig. 2.4
• În funcţie de sistemul de măsurare, filetele pot avea: dimensiunile
măsurate în milimetri, utilizate cel mai mult în construcţia de maşini; dimensiunile măsurate
în ţoli, utilizate la maşini din import şi la ţevi.
• În funcţie de forma suprafeţei directoare, se deosebesc: filete cilindrice,
cele mai răspândite; filete conice, când se impun condiţii de etanşare sau de compensare a
jocurilor apărute datorită uzurii.
• În funcţie de mărimea pasului filetului, se deosebesc: filete cu pas mare;
filete cu pas normal; filete cu pas fin. Filetele cu pas mare îmbunătăţesc viteza deplasării
axiale la acţionare, dar există pericolul neîndeplinirii condiţiei de autofrânare. Filetele cu
pas fin, utilizate ca filete de măsurare sau reglare, măresc rezistenţa tijei filetate, asigură
îndeplinirea condiţiei de autofrânare (autofixare), dar micşorează rezistenţa spirei. Filetele
 -4-

cu pas normal îndeplinesc condiţia de autofrânare (autofixare) concomitent cu asigurarea

rezistenţei tijei şurubului.
• În funcţie de profilul director al spirei filetului, se deosebesc: filete
triunghiulare; filete pătrate; filete trapezoidale; filete rotunde; filete ferăstrău.

2.1.2. Caracterizarea principalelor tipuri de filete

Filetele triunghiulare au profilul generator un triunghi, echilateral ( = 600) – în
cazul filetelor metrice, respectiv un triunghi isoscel ( = 550) – în cazul filetelor Whitworth,
măsurate în ţoli; aceste filete se utilizează la asamblări filetate, deoarece asigură o bună
autofixare.
În fig. 2.5 sunt prezentaţi parametrii geometrici ai filetului triunghiular metric,
semnificaţia acestora fiind prezentată mai jos:
d – diametrul nominal al filetului, egal cu diametrul exterior al filetului şurubului;

Fig. 2.5
D – diametrul exterior al filetului piuliţei;
d2, D2 – diametrele medii ale filetelor şurubului şi piuliţei, aceleaşi cu diametrul
cilindrului pe a cărui generatoare plinul şi golul sunt egale;
d1, D1 – diametrele interioare ale filetelor şurubului şi piuliţei;
P – pasul filetului, adică distanţa dintre două puncte omologe de pe două spire vecine;
H – înălţimea profilului generator;
H1 – înălţimea efectivă a spirei filetului şurubului;

Fig. 2.6
H2 – înălţimea utilă, adică înălţimea de contact dintre spirele filetelor şurubului şi
piuliţei;
 – unghiul profilului generator al filetului;
 -5-

1, 2,  – unghiul de înclinare al spirei filetului corespunzător diametrului interior,

diametrului mediu, respectiv diametrului nominal (fig. 2.6); se utilizează în calcule unghiul 2,
determinat cu relaţia

(2.1)

Filetele metrice se pot executa cu pas normal – simbolizate M d – sau cu pas fin –
simbolizate M d x P. Fundul filetului şurubului (v. fig. 2.5), poate fi drept sau rotunjit
(utilizat în cazul unor sarcini dinamice, pentru micşorarea concentratorului de tensiuni).
Filetul Whitworth, destinat asamblării ţevilor, se execută cu pas fin, cu fundul şi
vârful profilului rotunjite, fără joc la fundul filetului, asigurând o bună fixare şi etanşare. Se
simbolizează Gdi, unde di este diametrul interior al ţevii, în ţoli (pentru exemplificare, G 3/4
reprezintă filetul unei ţevi cu diametrul interior di = 3/4").
Filetul pătrat (fig. 2.7) este destinat transmisiilor şurub-piuliţă. Profilul filetului, un
pătrat ( = 00) cu latura egală cu jumătate din mărimea pasului, conduce la următoarele
caracteristici ale filetului:
• randament ridicat;

Fig. 2.7
• rigiditate şi rezistenţă scăzute pentru spiră;
• centrare necorespunzătoare a piuliţei pe şurub, în urma funcţionării putând apărea
jocuri ce nu se pot elimina;
• productivitate de execuţie redusă, filetul prelucrându-se numai prin strunjire.
Filetele pătrate sunt standardizate cu trei mărimi de paşi (mare, normal sau fin) şi se
simbolizează Pt d x p.
Filetul trapezoidal (fig. 2.8) este destinat transmisiilor şurub-piuliţă. Profilul
trapezoidal, cu unghiul la vârf  = 300, conduce la următoarele caracteristici ale filetului:

Fig. 2.8
 -6-

• randament mai redus decât al filetului pătrat;

• rigiditate şi rezistenţă a spirei mai ridicate decât la filetul pătrat;
• centrare bună (pe flancuri) a piuliţei pe şurub;
• productivitate ridicată de execuţie, asigurată de posibilitatea prelucrării prin
frezare.
Aceste caracteristici fac din filetul trapezoidal cel mai frecvent utilizat la transmisiile
şurub-piuliţă. Standardul prevede trei mărimi de paşi (mare, normal sau fin) şi se
simbolizează prin Tr d x P.
Filetul rotund (fig. 2.9) are profilul format din drepte racordate prin arce de cerc.
Este un caz particular al filetului trapezoidal, având vârful şi fundul profilului în arc de cerc.
Prin
aceasta se
adaugă la

Fig. 2.9
caracteristicile filetului trapezoidal o rezistenţă sporită la oboseală, ceea ce îl face avantajos
ca filet de mişcare în cazul unor sarcini dinamice, în condiţii grele de exploatare (cuplele
vehiculelor feroviare, armături hidraulice etc.). Se execută cu pas mare, normal sau fin
fiind simbolizat prin R d x P.
Un caz particular al filetului rotund îl reprezintă filetul Edison, format numai din
arce de cerc. Acesta se obţine prin deformarea plastică a pieselor cu pereţi subţiri şi este
întâlnit cu precădere la instalaţii electrice.
Filetul ferăstrău (fig. 2.10) este destinat transmisiilor şurub-piuliţă. Profilul, cu
flancul activ foarte puţin înclinat (30) şi cu flancul inactiv înclinat cu 300, este o combinaţie
a profilelor
pătrat şi
trapezoidal,
conducând la
următoarele
caracteristici:

Fig. 2.10
• randament apropiat de cel al filetului pătrat;
• rigiditate şi rezistenţă ale spirei asemănătoare cu ale spirei filetului
trapezoidal;
• rezistenţă bună la oboseală, datorată fundului racordat al spirei, care
micşorează concentratorul de tensiuni;
 -7-

• productivitate ridicată de execuţie, asigurată de posibilitatea prelucrării prin

frezare;
• construcţia asimetrică permite preluarea sarcinii într-un singur sens.
Aceste caracteristici recomandă filetul ferăstrău pentru preluarea unor sarcini mari,
cu şoc, care acţionează într-un singur sens (dispozitivele de strângere ale laminoarelor,
construcţia preselor etc.). Standardul prevede trei mărimi de paşi (mare, normal sau fin) şi se
simbolizează prin S d x P.

2.2. CONSTRUCŢIA ŞURUBURILOR ŞI PIULIŢELOR

Şuruburile de mişcare sunt, de regulă, filetate pe toată lungimea, iar modul de
prindere a capetelor şurubului şi forma constructivă a piuliţei depind de destinaţia
transmisiei şurub-piuliţă.

2.2.1. Construcţia şuruburilor de fixare

Şuruburile de fixare sunt cele mai utilizate organe de asamblare fiind realizate într-
o mare diversitate de forme şi dimensiuni. Profilul şi dimensiunile limită ale filetelor
metrice ISO utilizate în România sunt prezentate în STAS 6564 şi 8164.
Formele şuruburilor de fixare depind de forma capului, forma tijei şi forma capului
tijei. Din punct de vedere al preciziei de execuţie, şuruburile se execută în gradul A
(execuţie precisă), gradul B (execuţie semiprecisă) şi gradul C (execuţie grosolană).
Forma capului şurubului, forma tijelor şuruburilor şi a vârfurilor acestora depinde de
destinaţia şurubului, principalele forme fiind prezentate în fig. 2.11 şi 2.12. Se prezintă, în
continuare, particularităţile şuruburilor executate de firmele specializate.
Şuruburile cu cap hexagonal (fig. 2.11, a…h) sunt cel mai frecvent utilizate
deoarece necesită cel mai redus spaţiu pentru manevrare cu cheia fixă, la montare sau
demontare. Suprafaţa de aşezare (scaunul de reazem), prevăzută sub capul şurubului
(v.fig.2.11, a, d, e), este o suprafaţă tehnologică, dar reduce şi concentratorul de tensiuni
reprezentat de trecerea de diametru de la tija şurubului la capul acestuia; la unele construcţii
(fig. 2.11, b, c) nu se prevede scaunul de reazem. Tijele acestor şuruburi pot fi filetate pe o
anumită lungime (fig.2.11,a, b, c, f, g, h), filetate până sub cap (fig. 2.11, d) sau pe toată
lungimea (fig. 2.11, e). În cazul în care tija nefiletată a şurubului are diametrul mai mic
decât al tijei filetate (fig. 2.11, c), se reduce concentratorul de tensiuni reprezentat de ieşirea
filetului, iar tija şurubului devine mai elastică, deci şurubul rezistă mai bine la solicitări
dinamice.
• Şuruburile de păsuire (fig. 2.11, f) au tija nefiletată mai mare decât tija
filetată, aceste şuruburi fiind utilizate mai ales la transmiterea de sarcini transversale.
Crestăturile executate pe suprafaţa frontală exetrioară a capului şurubului (fig. 2.11, g)
permite o deformare a capului şurubului şi realizarea unei autoblocări a acestuia. Şuruburile
cu guler (fig. 2.11, h) sunt utilizate la asamblarea pieselor executate din materiale moi
 -8-

(aluminiu, bronz, alamă etc.) deoarece suprafaţa mai mare de sprijin micşorează presiunea
şi, implicit, deformaţia pieselor asamblate.

Fig. 2.11
• Şuruburile cu cap pătrat (fig. 2.12) asigură o suprafaţă de contact cu cheia
mai mare decât şuruburile cu cap hexagonal fiind utilizate la montări şi demontări repetate
asigurând o durabilitate ridicată. Pot fi cu tija filetată pe o anumită lungime (fig. 2.12, a), pe
toată lungimea, cu cep cilindric (fig. 2.12, b), cu cap pătrat mic şi filetat pe toată lungimea
(fig. 2.12, c) sau cu cap pătrat şi guler, filetat pe o anumită lungime (fig. 2.12, d).

Fig. 2.12
• Şuruburile cu cap triunghiular (fig.2.12, e) se utilizează în cazul unor spaţii
reduse sau greu accesibile sau când se doreşte limitarea celor care au acces la asamblare.
 -9-

• Şuruburile cu cap ciocan şi gât pătrat (fig. 2.12, f) se folosesc, de regulă, la

strângerea pieselor pe mesele maşinilor unelte, în vederea prelucrării.
• Şuruburile cu cap bombat (semirotund) se utilizează atât pentru asamblări
metalice cât şi pentru lemn. Pentru a evita rotirea şurubului la montarea piuliţei, şuruburile
sunt prevăzute cu porţiuni profilate pătrat (fig. 2.12, g) sau cu nas (fig. 2.12, h).
• Şuruburile cu cap cilindric şi locaş hexagonal (fig. 2.13, a) se utilizează la
dispozitive introducându-se în locaşuri executate în piesă; locaşul hexagonal interior se
foloseşte pentru montarea sau demontarea şurubului cu ajutorul unor chei hexagonale sub
formă de L.

Fig. 2.13
• Şuruburile cu cap cilindric (fig.2.13, b), cu cap bombat (fig.2.13, c), cu cap
înecat (fig.2.13, d) sau cu cap semiînecat (fig.2.13, e) sunt cu locaşuri pentru şurubelniţă
normală sau în cruce (fig. 2.13, f) şi sunt utilizate pentru forţe de strângere mici şi un aspect
plăcut al asamblării;
• Şuruburile pentru tablă se execută cu pas mare şi adâncime relativ mare a

Fig. 2.14
spirei şi se utilizează la asamblarea tablelor de grosimi mici, în industria de autovehicule. Se
 - 10 -

execută cu cap hexagonal (fig. 2.14, a), cu cap cilindric, cap înecat şi cu cap semiînecat (fig.
2.14, b), între diametrele 2,2 mm şi 8 mm şi se simbolizează prin STd.
• Şuruburile pentru lemn au filetul ascuţit, cu pas mare, pentru a prinde între
spire cât mai mult lemn asigurând-se rezistenţa asamblării. Se execută cu cap hexagonal,
cilindric bombat cu locaş cruciform (fig. 2.14, c), cu cap înecat crestat (fig.2.14, d), cu cap
semiînecat sau cu cap pătrat (fig. 2.14, e).
• Şuruburile autofiletante pentru metal au tija prevăzută cu şanţuri pentru
evacuarea aşchiilor rezultate în urma înşurubării. Aceste şuruburi se execută din oţeluri de
cementare sau oţeluri călite care dau o rezistenţă mare muchiilor tăietoare ale şurubului.
Constructiv, aceste şuruburi pot fi cu cap hexagonal (fig. 2.14, f), cilindric bombat, înecat
sau semiînecat, cu locaşuri pentru şurubelniţă normală sau locaş cruciform.
• Şuruburile pentru fundaţii sunt prevăzute cu un capăt profilat – pentru
montarea în fundaţie – şi cu celălalt capăt cu filet, pentru fixare cu piuliţă (fig. 2.15); se
utilizează la montarea pe fundaţie a construcţiilor care susţin diversele ansamble (reductoare
de turaţie, motoare electrice etc.) sau subansamble.

Fig. 2.15
•

Fig. 2.16
Şuruburile speciale sunt destinate unor situaţii concrete şi cuprind: şuruburile cu
ochi (fig. 2.16, a), utilizate la dispozitive; inelele şurub de ridicare (fig. 2.16, b), montate pe
ansamble şi subansamble pentru ridicarea şi manevrarea acestora; şuruburile cu cap striat
(fig. 2.16, c), utilizate la strângerea cu mâna, când este necesară o forţă de strângere redusă.
 - 11 -

Fig. 2.17

Fig. 2.18
Prezoanele pot fi definite ca şuruburi de fixare fără cap şi filetate la ambele capete,
pe o anumită lungime sau pe toată lungimea. Se utilizează când materialul uneia din piesele
asamblate are caracteristici mecanice reduse şi filetul nu asigură o durabilitate suficientă la
montări şi demontări repetate ale şurubului. Se mai utilizează şi când nu este posibilă
utilizarea şuruburilor (de exemplu, spaţiu insuficient pentru montarea şuruburilor). Din
punct de vedere al preciziei de execuţie, prezoanele, ca şi şuruburile, se execută în gradul A, B
sau C.
Prezoanele se execută în mai multe variante constructive standardizate sau
nestandardizate, principalele tipuri fiind prezentate în fig. 2.17 (a – prezon de înşurubat în
oţel; b – prezon pentru asamblarea flanşelor, cu cep hexagonal şi cu diametrul tijei nefiletate
egal cu cel al filetului; c – prezon pentru asamblarea flanşelor, cu cep hexagonal şi cu
diametrul tijei nefiletate mai mic decât al filetului, caz utilizat când în asamblare acţionează
sarcini dinamice).
Ştifturile filetate sunt utilizate pentru a împiedica deplasarea relativă a două sau mai
multe piese, fiind solicitate la compresiune. Formele constructive ale ştifturilor filetate (fig.
2.18) sunt foarte variate depinzând de lungimea filetată a tijei (întreagă sau parţială), de
forma vârfului (plat – fig. 2.18, a şi b; tronconic – fig. 2.18, c; cu cep tronconic – fig. 2.18, d;
cu cep cilindric – fig. 2.18, e; cu con interior – fig. 2.18, f), de modul de antrenare (cu
crestătură pentru şurubelniţă normală – fig.2.18, a şi c…e; cu locaş hexagonal la interior –
fig. 2.18, b). Ştifturile filetate pot fi prevăzute şi cu autoblocare, cu pastilă de material
 - 12 -

plastic încorporată în tijă (fig.2.18, b…f). Ştifturile filetate se execută în gradul A, B sau C
de precizie.

2.2.2. Construcţia piuliţelor de fixare

Piuliţele de fixare sunt cu filet interior şi se asamblează pe şuruburi, prezoane,
ştifturi filetate şi pe porţiunile filetate ale arborilor şi ale altor piese de revoluţie. Piuliţele de

Fig. 2.19
fixare realizează o asamblare demontabilă între două sau mai multe piese. Se execută în trei
categorii de precizie şi anume gradul A (precise), B (semiprecise) sau C (grosolane), iar în
funcţie de înălţime piuliţele pot fi normale, înalte sau joase.
Piuliţele de fixare se execută într-o mare varietate de forme constructive,
principalele construcţii fiind
prezentate în fig. 2.19: piuliţa
hexagonală obişnuită (fig. 2.19, a),
cu pas mare, cu pas fin, construcţie
IP de înaltă rezistenţă, pentru
pretensionare etc.); piuliţă
hexagonală joasă (fig. 2.19, b) sau
înaltă (fig. 2.19, c); piuliţă
hexagonală cu suprafaţă de aşezare
sferică, pentru o centrare bună pe
şurub a piesei strânse (fig. 2.19, d);
piuliţă hexagonală cu guler (fig. 2.19,
e); piuliţă hexagonală înfundată (fig.
2.19, f şi g); piuliţă hexagonală cu

Fig. 2.20
 - 13 -

guler şi suprafaţă de aşezare sferică (fig. 2.19, h), utilizată pentru centrarea jenţilor de
automobil pe tija şurubului de prindere.
În fig. 2.20 sunt prezentate alte tipuri de piuliţe utilizate în diverse scopuri, a căror
construcţie depinde de locul de utilizare. Astfel, în fig. 2.20, a este prezentată piuliţa pătrată;
în fig. 2.20, b piuliţa triunghiulară, utilizată la închiderea tablourilor electrice şi în alte
situaţii unde este necesară o siguranţă suplimentară; în fig. 2.20, c piuliţa pentru canale T,
iar în fig. 2.20, d o piuliţă utilizată pentru prinderea în materiale plastice. Piuliţele cu găuri
radiale (fig. 2.20, e), cu găuri frontale (fig. 2.20, f), striată (fig. 2.20, g) sau fluture (fig. 2.20,
h) sunt utilizate pentru strângere cu mâna, când se realizează forţe de strângere mici.
În fig. 2.21 sunt prezentate piuliţele crenelate (fig. 2.21,a), piuliţa canelată, pentru

Fig.2.21
fixarea rulmenţilor pe fusurile arborilor (fig. 2.21, b), piuliţa cu inel de plastic pentru
asigurarea autofrânării (fig. 2.21,c) şi piuliţa elastică, executată din oţel de arc (fig. 2.21, d).
2.2.3. Construcţia şaibelor
Şaibele se folosesc atât pentru micşorarea presiunii dintre piuliţă şi piesa care se

a b c
Fig. 2.22
sprijină cât şi pentru aşezarea corectă a piuliţei sau capului şurubului.
Şaibele plate (fig. 2.22, a) se execută în mai multe variante de dimensiuni:
normale, largi sau extra largi, modificându-se diametrul exterior şi grosimea şaibei.
 - 14 -

Şaibele de compensare, de formă pătrată, se execută cu o înclinare de 14 (fig. 2.22,

b), pentru profile I şi cu 8 (fig. 2.22, c), pentru profile U. Aceste şaibe au rolul de a asigura
o aşezare perpendiculară a piuliţei sau capului şurubului pe axa acestuia.

2.2.4. Condiţia de autofixare (autofrânare)

Condiţia de autofixare (utilizată în cazul asamblărilor filetate) este condiţia ca sub
acţiunea forţei axiale care încarcă asamblarea filetată aceasta să nu se desfacă singură.
Condiţia de autofrânare (utilizată în cazul transmisiilor şurub-piuliţa) este condiţia
ca să nu apară deplasări relative în cupla elicoidală a transmisiilor şurub-piuliţă sub acţiunea
forţei axiale care o încarcă, în momentul în care nu se aplică nici un moment motor.
Prin analogie cu cazul corpului pe planul înclinat, condiţia de autofrânare
(autofixare) este aceea ca sub acţiunea greutăţii proprii corpul să nu coboare pe planul
înclinat.
Condiţia de autofixare (autofrânare) este echivalentă cu inegalitatea matematică
Mdeş > 0, care conduce (v. relaţia (2.13)) la
’ > 2.(2.20)
Chiar dacă filetele de fixare îndeplinesc condiţia de autofixare, în cazul asamblărilor
filetate este des întâlnit fenomenul autodesfacerii. Autodesfacerea apare, în principal,
datorită sarcinilor variabile, a şocurilor sau a variaţiilor de temperatură. Ca urmare, pentru
evitarea consecinţelor nedorite ale autodesfacerii, asamblările filetate pot fi prevăzute cu
sisteme suplimentare de asigurare. Atât constructiv cât şi din punct de vedere al importanţei
asamblării, pot fi întâlnite o mare diversitate de sisteme de asigurare. Acestea au la bază
producerea următoarelor fenomene:
• mărirea forţelor şi deci a frecării dintre elementele asamblării;
• împiedicarea, prin formă, a rotirii piuliţei sau şurubului;
• împiedicarea, prin deformare locală sau sudură, a rotirii piuliţei sau
şurubului.

Sisteme de asigurare bazate pe mărirea forţelor dintre elementele asamblării.

Evitarea autodesfacerii prin mărirea forţelor dintre elementele asamblării filetate se
poate realiza prin:
• asigurarea cu contrapiuliţă care determină, prin strângere, mărirea forţei axiale
din şurub, provocând şi o alungire suplimentară a tijei şurubului (fig. 2.27, a);
• asigurarea cu piuliţă elastică din tablă, ai cărei dinţi îndeplinesc rolul filetului, iar
la strângere, apasă pe filetul şurubului (fig. 2.27, b şi c);
• asigurarea cu piuliţă elastică secţionată, care după asamblare se blochează pe
şurub, prin strângerea şurubului de reglare cu care e prevăzută (fig. 2.27, d);
• asigurarea cu piuliţă având o secţiune elastică (fig. 2.27, e) sau cu piuliţă având o
secţiune elastică şi două porţiuni filetate deplasate axial, care la asamblarea pe
 - 15 -

şurub revin la distanţa impusă de filetul şurubului, deformaţiile elastice mărind

apăsarea pe filetul acestuia (fig. 2.27, f);
• introducerea, pe şurub sau în piuliţă, a unor inserţii elastice nemetalice, care la
asamblare sunt filetate forţat, mărind frecarea în filet (fig. 2.27, g);
• asigurarea cu şaibe elastice, care la strângere duc la mărirea forţei axiale din
asamblare şi împiedică eventualele rotiri relative – aici se pot aminti şaiba
Grower (fig. 2.27, h), şaibe elastice cu dinţi la interior sau exterior, atât plane cât
şi conice (fig. 2.27, i).

Sisteme de asigurare bazate pe împiedicarea, prin formă, a autodesfacerii.

Evitarea autodesfacerii prin formă are la bază introducerea în asamblarea filetată a
unui element suplimentar căruia, eventual, după realizarea asamblării, i se dă o formă
menită să împiedice rotirile relative. Sunt des întâlnite:
• asigurarea cu şplint, care prin introducerea în gaura transversală din şurub,
respectiv printre crenelurile piuliţei, împiedică rotirile relative (fig. 2.28, a);
• asigurarea cu şaibe plate prevăzute cu nas sau aripioare, care prin îndoire fixează
şaiba atât faţă de piesa pe care se sprijină, cât şi faţă de piuliţă, împiedicând
rotirile relative (fig. 2.28, b şi c) – o variantă a acestora este şaiba de siguranţă
canelată, destinată să împiedice rotirile relative dintre piuliţa de rulment şi
arbore(fig. 2.28, d);
• asigurarea cu şaibe plate a căror formă copiază profilul poligonal al capului de
şurub, pe care se aşează după strângere, fixarea faţă de piesă urmând a se face cu
un alt şurub, mai mic ca dimensiuni(fig. 2.28, e);
• asigurarea grupurilor de două sau mai multe şuruburi apropiate, fie cu şaibe plate
speciale ce pot fi apoi răsfrânte după forma capetelor de şurub, fie prin legarea
cu sârmă introdusă în găurile transversale existente în capetele şuruburilor (fig.
2.28, f) – o situaţie asemănătoare este legarea cu sârmă şi apoi aplicarea unui
sigiliu, scopul principal fiind împiedicarea fraudării aparatului sau instalaţiei la o
eventuală desfacere (fig. 2.28, g).

a b
 - 16 -

c d

e f g h

i
Fig. 2.27
 - 17 -

a b

d e

f g

Fig. 2.28
Sisteme de asigurare bazate pe împiedicarea, prin deformare locală sau sudură,
a autodesfacerii.
În acest caz, asamblarea este definitivă, o eventuală desfacere ce ar putea surveni
nemaifiind posibilă decât prin distrugerea elementelor asamblării. Sunt cunoscute:
• deformarea locală prin chernăruire, fie a filetului şurubului şi al piuliţei (fig.
2.29, a şi b), fie a piesei, în cazul capetelor de şurub îngropate(fig. 2.29, c şi d);
• sudarea piuliţei de şurub sau de piesă(fig. 2.29, e).
 - 18 -

a b c d

e
Fig. 2.29

Pentru autofixarea asamblărilor filetate, condiţia (2.20) este îndeplinită prin

utilizarea filetelor metrice standardizate, dar este suficientă doar în cazul încărcării cu
sarcini statice. În cazul unor solicitări dinamice (datorită şocurilor, vibraţiilor, micşorării
frecării între suprafeţele de frecare etc.) şi în absenţa unor măsuri suplimentare de asigurare,
se poate produce autodesfacerea asamblării. Din această cauză, la asamblări filetate nu se
mai face verificarea teoretică a condiţiei de autofixare şi se utilizează mijloace de asigurare
împotriva autodesfacerii.