Cuprins

Bibliografie ........................................................................................ 4
Argument ........................................................................................... 5
I. Prezentarea asamblării ................................................................. 6
I. 1. Definiţie. Casificări. .......................................................... 6
I. 2. Avantaje şi dezavantaje .................................................... 6
I. 3. Domenii de utilizare .......................................................... 7

II. 2. Realizarea asamblării ...............................................................10

II. 1. Posibilităţi de realizare ....................................................10
II. 2. Realizarea asamblării ..................................................... 16
II. 3. Utilaje şi aparatură .......................................................... 23

III. N.T.S.M. la realizarea asamblării.............................................. 26

1
 Bibliografie

A. Chişu, A. ş.a. Organe de maşini. Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1976

şi 1981.
B. Drăghici, I. ş.a. Organe de maşini, vol. I. Universitatea din Braşov, 1980.
C. Gafitanu,M. ş.a. Organe de maşini,l vol. I. Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, 1981.
D. Jula,A. ş.a.- Organe de maşini. Braşov 1986
E. Manea, GH. Organe de maşini, vol. I. Bucureşti, Editura Tehnică, 1970.
F. Minoiu, I. şi Tatu, N. Organe de maşini, vol. I. Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, 1964.
G. Rădulescu, C.D. ş.a. Organe de maşini, vol. I. Universitatea din Braşov, 1981.
H. Resetov, D.N. Organe de maşini. Bucureşti, Editura Tehnică, 1963.
I. Tărăboi, V. Organe noi de maşini. Bucureşti, Editura Tehnică,1962.
J. Voicu, M. ş.a. Utilajul şi tehnologia prelucrărilor prin aşchiere. Bucureşti, Editura
Didactică şi Pedagogică, 1988.

2
 ARGUMENT

Progresul în tehnică se concretizează prin realizări în complexitate deosebită în

producţia industrială, consecinţă a intensificării – cu o dinamică mereu sporită – a
activităţii economico-sociale.
Cercetările ştiinţifice şi tehnologice, aplicate în producţie, au drept consecinţă
modernizarea şi automatizarea acesteia, urmărindu-se simultan aspectele cantitativ,
calitativ şi cel al eficienţei economice. În acest sens, se pune tot mai mult problema
gândiri "interdisciplinare", cu puternic ecou în realizările tehnice actuale şi a celor
viitoare.
Asamblările se folosesc pentru legarea ansamblelor şi subansamblelor
mecanismelor şi maşinilor sau pentru legarea elementelor componente ale organelor de
maşini complexe sau ale construcţiilor metalice.
Asamblările întrebuinţate în construcţia de maşini se clasifică în asamblări
nedemontabile (cunoscute şi sub numele de îmbinări), asamblări demontabile şi
asamblări elastice
Organele de maşini, compuse, subansamblele şi ansamblele, realizate cu ajutorul
organelor de asamblare demontabile, pot fi montate şi demontate ulterior, fără
disrugerea organelor de asamblare şi a pieselor asamblate, ori de câte ori este nevoie.
Deşi, în general, sunt mai scumpe decât asamblările nedemontabile, de multe ori,
datorită condiţiilor impuse de realizarea pieselor, a subansamblelor şi ansamblelor(de
montare, de întrţinere, de deservire, etc.), sunt utilizate asamblările demontabile.
Asamblările demontabile pot fi: prin caneluri;filetate, prin ştifturi sau bolţuri; prin
pene longitudinale; prin caneluri; pe contur poligonal (profilate); prin strângere proprie;
cu brăţară elastică (clemă); prin strâgere pe con; cu inele tronconice etc.
Asamblările filetate sunt cele mai utilizate dintre toate metodele de asamblare
demontabilă datorită avantajelor pe care le prezintă. Sunt utilizate în proporţie de peste
60 % din majoritatea cazurilor în care este nevoie de o asamblare demontabilă.
Lucrarea este elaborată în trei capitole după cum urmează: primul capitol
cuprinde prezentarea asamblării, capitolul al doilea cuprinde problemele generale de
realizare a asamblării, iar al treilea capitol cuprinde normele de tehnica securităţii
muncii la filetare.

3
 I. Prezentarea asamblării

I. 1. Definiţie. Casificări.

Asamblările filetate sunt asamblări demontabile, realizate prin intermediul a două

piese filetate, conjugate, una filetată la exterior-denumită şurub, iar piesa conjugată,
filetată la interior, poate fi o piuliţă sau altă piesă cu rol funcţional de piuliţă.

Clasificarea filetelor se face după mai multe criterii:

a) În funcţie de destinaţie:
- filete de fixare;
- filete de mişcare;
- filete de măsurare;
- filete de reglare.
b) În funcţie de numărul de începuturi:
- filete cu un început;
- filete cu mai multe începuturi.
c) În funcţie de sensul de înfăşurare a spirei filetului:
- cu sensul de înfăşurare pe dreapta;
- cu sensul de înfăşurare pe stânga.
d) În funcţie de sistemul de măsurare:
- filete metrice;
- filete în ţoli.
e) În funcţie de suprafaţa pe care se generează filetul:
- filete cilindrice;
- filete conice;
- filete exterioare;
- filete interioare.
f) În funcţie de mărimea mărimea pasului filetului:
- cu pas mare;
- cu pas normal;
- cu pas fin.
g) În funcţie de mărimea spirei filetului:
- filet triunghiular;
- filet pătrat;
- filet rotund;
- filet trapezoidal;
- filet fierăstrău.

I. 2. Avantaje şi dezavantaje. Asamblările filetate sunt folosite pe scară

largă în construcţia de maşini (peste 60% din piesele unei maşini au filete), datorită
avantajelor pe care le prezintă: realizează forţe de strângere mari; sunt uşor de montat şi
demontat, necesitând forţe exterioare moi; sunt sigure în exploatare; sunt ieftine,
deoarece se execută în întreprinderi specializate, în producţie de masă; sunt
4
interschimbabile, fiind standardizate pe scară internaţională; asigură condiţia de
autofixare. Dintre dezavantaje, se pot enumera: filetul, prin forma sa este un puternic
concentrator de tensiuni; nu se pot stabili cu precizie mărimile forţelor de strângere
realizate; necesită o asigurare suplimentară împotriva autodesfacerii.

I. 3. Domenii de utilizare

Filetele de fixare se utilizează la asamblările filetate, iar filetele de mişcare la

transmisiile şurub- piuliţă. Filetele de măsurare sunt folosite la aparatele de măsură(de
exemplu la micrometre), iar filetele de reglare se folosesc pentru poziţionarea relativă a
unor elemente din construcţia dispozitivelor sau a maşinilor unelte.
În general, filetele de fixare se execută cu un singur început, iar
filetele de mişcare cu unul sau mai multe începuturi. Filetele cu mai
multe începuturi au un randament ridicat, dar există pericolul să nu se
mai îndeplinească condiţia de autofrânare. În cazul filetelor cu mai
multe începuturi (Fig. 1), între pasul real p al unei spire şi pasul aparent
p' al filetului există relaţia: p = i*p', în care se reprezintă numărul de
începuturi; prin urmare, la filetele cu mai multe începuturi, cursa
(deplasarea axială corespunztoare unei rotaţii complete) este mai mare.
Fig. 1
Filetele obşnuite se execută cu sensul de înfăşurare dreapta,
 
adică vectorii v şi ω au acelaşi sens (Fig. 2, a); filetele cu sensul
 
de înfăşurare stânga, la care vectorii v şi ω au sensuri diferite
(Fig. 2, b), se utilizează numai atunci când acest sens este impus de
condiţiile de funcţionare (de exmplu la cricurile cu dublă acţiune, la
cricurile cu pârghii cu două piuliţe, la unele şuruburi de reglare
etc.).
Filetele metrice – cu dimensiunile măsurate în milimetri – sunt
standardizate, fiind utilizate cu precădere în construcţia de maşini; Fig. 2
cele măsurate în ţoli sunt utilizate pentru reparaţiile maşinilor din import şi pentru
filetarea ţevilor.
Filetele cilindrice au cea mai mare răspândire, filetele
conice fiind utilizate când se impun condiţii mai stricte
asupra etanşeităţii sau pentru compensarea uzurii spirelor
filetelor pieselor conjugate. Filetele conice pot fi
executate cu profilul filetului perpendicular pe axa
şurubului (Fig. 3, a) sau perpendicular pe generatoarea
conului (Fig. 3, b). Fig. 3
Utilizarea filetelor cu pas mare, normal sau fin este impusă de distanţa filetului şi
de caracteristicile acestora. Astfel, în cazul utilizării unor filete cu pas mare, se
îmbunătăţeşte randamentul, dar există pericolul să nu se mai îndeplinească condiţia de
autofrânare. Când se utilizează filete cu pas fin, cursa şurubului se micşorează, ceea ce
favorizează folosirea acestora ca filete de măsurare sau de reglare; în plus, la aceste
filete, creşte rezistenţa tijei şurubului, ca urmare a măririi diametrului interior al

5
filetului, se îndeplineşte foarte bine condiţia de autofixare (autofrânare), datorită
mişcării unghiului de înclinare al spirei filetului, scăzând, însă, rezistenţa spirei.
Caracterizarea principalelor tipuri de filete
Filetele triunghiulare sânt folosite ca filete de fixare, deoarece asigură o bună
autofixare. Profilul filetului este un triunghi echilateral (α=60°), pentru filetele metrice
(Fig. 10) şi un triunghi isoscel (α=55°), pentru filetul Whitworth, măsurat în ţoli.
Filetele metrice se pot executa cu pas normal (simbolizate prin Md) sau cu pas fin
(simbolizate prin Md x p), conform STAS 510-74. forma fundului filetului şurubului
poate fi dreaptă sau rotunjită (Fig. 10), rotunjire ce micşorează concentratorul de
tensiuni, mai ales în cazul acţionării unor sarcini dinamice. Filetul în ţoli – pentru ţevi –
care se execută cu pas fin, cu fundul şi vârful filetului rotunjite, fără joc la fundul
filetului, este folosit pentru fixare – etanşare. Se notează prin G şi diametrul interior al
ţevii, în ţoli (de exemplu, pentru o ţeavă cu diametrul interior de 3/4" notaţia va fi G
3/4).
Filetul pătrat (Fig.4) se utilizează ca filet de mişcare, profilul filetului fiind un
pătrat (α=0), cu latura egală cu jumătate din pasul filetului. Deşi are cel mai ridicat
randament, se utilizează numai pentru trnsmiterea unor sarcini mici, deoarece spira are
rigiditate şi rezistenţă reduse. Un alt dezavantaj al filetului pătrat îl constituie centrarea
nu prea bună a piuliţei faţă de şurub. Se execută numai prin strunjire, cu productivitate
relativ scăyută; poate avea pas mare, normal sau fin (se simbolizează: Pt d x p).

Fig. 4

Fig. 5
Filetul trapezoidal (Fig. 5) se utilizează ca filet de mişcare, profilul filetului fiind
trapez, obţinut prin teşirea unui triunghi isoscel, cu unghiul α=30°. Are randamentul mai
redus decât filetul pătrat şi se utilizează pentru transmiterea unor sarcini mari, spira
filetului fiind mai rigidă şi mai rezistentă decât a filetului pătrat. Asigură o centrare
6
bună între piuliţă şi şurub, motiv pentru care acest profil este cel mai frecvent utilizat la
transmisiile şurub-piuliţă. Se execută cu pas mare, normal sau fin (simbolizat prin Tr d
x p, STAS 2114/3-75), putând fi prelucrat şi prin frezare, cu productivitate mare.

Fig. 6
Filetul rotund (Fig. 6) are profilul format din drepte racordate cu arce de cerc,
fiind obţinut din profilu trapezoidal (α=30°), prin rotunjirea vârfului şi fundului
filetului. Acest profil asigură o rezistenţă sporită la oboseală, fiind utilizat – datorită
acestui avantaj – ca filet de mişcare, în cazul unor sarcini dinamice, în condiţii grele de
exploatare (cuplele vehiculelor feroviare, armături hidraulice şi pentru incendii etc.). Se
execută cu pas mare, normal sau fin, fiind simbolizat prin Rd x p.

7
 II. Prezentarea asamblării

II. 1. Posibilităţi de realizare

Asamblările filetate dintre două sau mai multe piese pot fi realizate astfel: cu
şurub, montat cu joc (Fig. 7, a) sau fără joc (Fig. 7, b), şi piuliţă; cu şurub înşurubat în
una din piese (Fig.7, c) cu prezon şi piuliţă (Fig. 7, d).

Fig. 7
Transmisiile şurub-piuliţă sunt transmisii mecanice, care transformă mişcarea de
rotaţie în mişcare de translaţie, concomitent cu transmiterea unei sarcini. Se folosesc în
construcţia maşinilor unelte (strunguri, maşini de frezat prese etc.) şi la mecanisme de
ridicat (cricuri, platforme), datorită avantajelor pe care le prezintă: transmit sarcini mari;
funcţionează fără zgomot; îndeplinesc condiţia de autofrânare. Cele mai importante
dezavantaje sunt: randament redus; construcţie complicată a piuliţelor care preiau jocul
dintre spire.
Elementul determinat al transmisiilor şurub-piuliţă este cupla elicoidală, care
poate fi cu frecare de alunecare sau cu frecare de rostogolire (cuple elicoidale cu bile).
Transmisiile şurub-piuliţă cu bile au randamen ridicat, dar nu asigură autofrânarea, fiind
utilizate la maşini unelte şi la unelte mecanisme de direcţie ale autovehiculelor.
Transformarea mişcării de rotaţie în mişcare de translaţie poate fi realizată astfel:
şurubul execută mişcarea de rotaţie, iar piuliţa mişcarea de translaţie (maşini unelte,
cricurile cu pârghii etc.); şurubul execută ambele mişcări de rotaţie şi de translaţie
(cricul simplu; cricul telescopic; şurubul secundar al cricului cu dublă acţiune; prese cu
şurub acţionate manual etc.); piuliţa execută ambele mişcări de rotaţie şi de translaţie
(construcţiile care necesită o rigiditate mărită obţinută prin încastrarea şurubului).

Filetarea cu filiera şi cu tarodul pe strung

a) Filetarea cu filiera. La prelucrarea filetului piesa se strânge în universal, în

bucşă sau în dispozitiv. După strângerea piesei la diametrul prescris şi executarea unei
teşituri pe faţa frontală, a piesei, pentru ca filiera să pătrundă mai uşor în material, se
execută manual câteva spire prin învârtirea portfilierei cu mâna. După aceea se pune în
funcţiune strungul şi se execută filetarea.pentru retragerea filierei, se foloseşte mersul
înapoi al universalului.
Filierele sunt în general de două tipuri : fixe (rotunde), care se folosesc pentru
filete până la 52 de milimetri, şi reglabile, care se folosesc pentru domeniul pentru
domeniul pentru care au fost construite.
8
 Pentru a obţine o suprafaţă netedă, filetarea cu filiera se execută cu viteze de
aşchiere mici, răcirea făcându-se din abundenţă. Pentru oţel se recomandă viteza de
aşchiere de 3 – 4 m/min şi răcire cu ulei cu sulf sau ulei de in fiert; pentru fontă se
recomandă viteze de aşchiere de 2,5 m/min, iar pentru alamă , de 9 – 15 m/min, ambele
cu răcire cu petrol lampant.

b) Filetarea cu tarodul. Filetarea cu tarodul se execută la găurile străpunse, la

găurile înfundate şi la filetarea parţială a găurilor.
Piesa se strânge în universal sau în bucşă elastică, astfel încât axa ei să coincidă
cu axa de rotaţie a arborelui principal. După executarea găurii cu ajutorul burghiului
prescris pentru dimensionarea de filet, se execută filetarea cu tarodul, care se montează
într-un antrenor.
Pentru aşchierea primelor spire ale filetului, tarodul trebuie apăsat cu atenţie şi
uniform, prin intermediul pinolei păpuşii mobile, învârtindu-se roata de mână. Imediat
ce tarodul a pătruns în piesă, deplasarea lui mai departe se realizează datorită rotirii
piesei. Înainte de începerea filetării cu tarodul, trebuie curăţată gaura piesei de aşchii.
Acest lucru are o importanţă foarte mare, în mod special la găurile înfundate. Se
recomandă viteze de aşchiere de 3 – 15 m/min şi răcirea cu ulei cu sulf, pentru piese din
oţel, şi viteze de aşchiere de 6 – 22 m/min, cu răcire cu emulsie de petrol lampant,
pentru piese din fontă, alamă şi aluminiu.

Filetarea cu cuţite.
Filetarea cu cuţite este una dintre cele mai răspândite metode de filetare pe strung.
Ea se aplică aproape în toate cazurile de filetare a pieselor mai importante ale maşinilor,
care trebuie să fie precise şi de calitate. Datorită productivităţii ridicate a acestei matode
s-au construit strunguri specializate pentru operaşia de filetare.
Realizarea unui filet corect cu ajutorul cuţitului pentru filetare este posibilă numai
prin alegerea unui cuţit corespunzător profilului filetului de realizat. De asemenea, o
importanţă deosebită trebuie acordată regimului de aşchiere, tipului de cuţit şi
numărului de treceri pentru executarea filetului.
Calitatea filetării cu cuţite este determinată şi de poziţia corectă a cuţitului făţă de
piesa de filetat şi de modul de ascuţire a acestuia.

Tipuri de cuţite pentru filetare. Cuţitele pentru filetare pot fi :

- normale, în special pentru filete exterioare;
- prismatice, aşezate tangenţial, numai pentru filete exterioare;
- disc, circulare, pentru filete exterioare şi interioare.
Cuţitele pot avea unul sau mai multe vârfuri (piepteni).
Cuţitul normal are un singur vârf, cu trei tăişuri, şi un corp dreptunghiular, fiind
folosit la prelucrarea filetelor matrice, în ţoli, şi trapezoidale, exterioare. Cuţitele
normale pot fi prevăzute cu plăcuţe din carburi metalice. Profilul cuţitului se corectează
faţă de profilul filetului principal α şi de ungiul de înclinare 0 al elicei filetului.
În scopul asigurării unei forme cât mai simple a cuţitului normal, unghiul de
degajare γ = 0, adică suprafaţa de degajare are o poziţie radială faţă de piesă. De
asemenea, filetele metrice normale, ca şi cele în ţoli normale, având unghiul de înclinare
9
al elicei relativ mic, pot fi prelucrate cu unghiurile de aşezare secundare (laterale)
egale : α1=α2.
Unghiul aşezare lateral se alege între 3 şi 5°, rezultând un unghi de aşezare
princiral α = 10...12º.
Unghiul la vârf al cţitului ε´ se calculează cu relaţia :
ε
ε' tg
tg = 2 ,
2 cos α
unde ε este unghiul flancurilor filetului care se prelucrează.
Din această relaţie rezultă că unghiul la vârf al cuţitului este mai mare decât
unghiul flancurilor filetului. Din cauza defomării filetului prin aşchiere, la cuţitul din
oţel rapid pentru filet metric se alege ε I = 59º, iar la cuţitul cu plăcuţă din carburi
metalice ε I = 59º30´, la cuţitele cu plăcuţe din carburi metalice.
Axa de simetrie a vârfului cuţitului se aşează perpendicular pe axa filetului de
aşchiat.
Nerespectarea acestei condiţii duce la deplasarea flancului filetului într-o parte. În
unele cazuri, mai ales la degroşarea filetului cu pas mare, cuţitul se aşează intenţionat
înclinat. În acest caz, este necesară calibrarea filetului cu ajutorul unui cuţit profilat
special.
Cuţitul prismatic se montează într-un suport special. Acesta se utilizează la filete
cu unghiuri de înclinare a elicei mici. Avantajul lui constă în folosirea mai raţională a
oţelurilor, datorită măririi numărului de reascuţiri, care se execută pe suprtafaţa de
degajare.
Unghiul de aşezare se obţine prin înclinarea cuţitului portcuţit şi se ia de obicei de
15 – 20º. Pentru a se obţine suprafeţe foarte netede, cuţitele prismatice se fixează uneori
pe suporturi elastice cu arcuri.
Cuţitul disc se montează pe un suport special. Prezintă avantajul unei execuţii
mai simple decât a cuţitului prismatic şi profilul său se poate rectifica la o maşină de
rectificat filete. Pentru a se împiedica eventualele rotiri, se rpevăd dinţi pe una sau pe
ambele feţe frontale.
Pentru a se obţine unghiul de aşezare α, axa cuţutului se aşează mai sus decât axa
piesei distanţa h.
Pentru unghiul α se recomandă vlori cuprinse între 10 – 12º.
La montare cuţitul – disc se aşează înclinat cu un unghi egal cu unghiul de
înclinare al elicei filetului de strunjit.
În majoritatea cazurilor, filetarea este o operaţie neproductivă, deoarece filetul se
strunjeşte prin mai multe treceri. De aceea, pentru a se remedia în parte acest
dezavantaj, se utilizează cuţite cu mai multe vârfuri, numite cuţite – pieptăne.
Cuţitele – pieptăne se deosebesc de cuţitele normale pentru filetat prin faptul că
au pe partea aşchietoare câteva tăşuri, care formează profilul mai multor spire ale
filetului.
Cuţitele – pieptăne pot fi plane, prismatice şi disc.
Partea activă a cuţitelor – pieptăne constă din dinţi pentru aşchiere şi pentru
calibrare. Vârfurile dinţilor pentru aşchiere (de obicei 2 – 3) sunt retezaţi cu un unghi
ϕ, astfel încât dintele următor aşchiază ceva mai adânc decât cel precedent. Partea

10
pentru calibrarea, care urmează după cea de aşchiere, are de asemenea câţiva dinţi (2-3)
şi servesc pentru curăţirea filetului.
La prelucrarea filetului cu cuţite-pieptene, datorită repartizării sarcinii între mai
mulţi dinţi, se poate mării avansul transversal şi micşora, astfel, numărul de treceri, în
comparaţie cu cel folosit la filetarea cu cuţite. Durabilitatea cuţitelor-pieptene este mai
mare decât aceea a cuţitelor normale.
Cuţitele-pieptene prismatice se fixează în suporturi speciale, care se strâng în
portcuţitul strungului, astfel ca vârful cuţitului-pieptene să se afle exact la înălţimea
vârfurilor strungului.
O folosire mult mai mare, la prelucrarea filetelor triunghiulare exterioare şi
interioare, au căpătat-o cuţitele pieptene-disc, care se execută mai uşor. Ele cuprind
câteva spire de filet. Parte activă acestor cuţite pieptene are câţiva dinţi pentru aşchiere
retezaţi sub un unghi ε , şi câţiva dinţi pentru calibrare.

1. Executarea filetelor cu profil triunghiular. Procesul de strunjire propriu-zisă

a filetului triunghiular se poate realiza prin trei metode de filetare cu cuţitul :
- la prima metodă, după fiecare trecere, cuţitul este deplasat perpendicular pe axa
filetului , cu adâncimea de aşchiere de 0.02 – 0,15 mm;
- la a doua metodă axa cuţitului este tot perpendculară pe axa filetului, însă sania
portcuţit se roteşte cu unghiul ε/2, astfel încât cuţitul se deplasează paralele cu flancul
drept al filetului cu adâncimea de aşchiere cuprinsă între 0,1 şi 0,7 mm, uniformă sau
descrescândă, din care cauză aşchierea este executată de către tăişul din stânga;
- metoda a treia este identică cu metoda a doua, însă unghiul de rotire al saniei
portcuţit este ε/2–2º.
Prima metodă asigură o netezime bună a ambelor flancuri ale filetului şi se aplică
pentru finisarea în general şi pentru degroşarea filetelor cu pas mic (p<2mm).
Metodele a doua şi a treia asigură o suprafaţă netedă numai pentru flancul din
stânga, cel din dreapta rămânând rugos. De aceea aceste metode se aplică numai la
degroşare, urmând ca finisarea să se execute după prima metodă.
Filetele cu pasul mai mic de 2 mm. se execută cu un singur cuţit. Pentru filete cu
pasul mai mare de 2 mm. se foloseşte un cuţit pentru degroşare şi altul pentru finisare.
În acest caz, cea mai mare parte a prelucrării se execută cu cuţitul de4 degroşare, în
câteva treceri, iar cu cuţitul pentru finisare se execută numai o calibrare, îndepărtându-
se o aşchie cu secţiune mică.
La cuţitele normale, pentru filetare unghiul de degroşare principal se recomandă
să fie la 0º, iar unghiul de aşezare principal α, de 10 – 15º.
Dacă se folosesc cuţite cu suprafaţa de degajare concavă, la filetare se obţin
flancurile filetului deformate; de aceea pentru filetare nu se recomandă folosirea acestei
forme de cuţit.
La strunjirea filetului interior, cuţitul prezintă o rigiditate scăzută, astfel încât se
recomandă folosirea unor cuţite speciale.
Pentru filetarea dintr-o singură trecere se pot folosi în acelaşi timp trei cuţite
prevăzute cu plăcuţe din carburi metalice, acestea constituind un fel de cuţit – pieptăne
pentru filetat, la care cuţitul pentru degroşare are unghiul la vârf de 70º, cuţitul pentru
semifinisare 60º şi cuţitul pentru finisare de 59º.
11
 La executarea filetului triunghiular cu cuţite din oţel rapid, viteza de aşchiere se
alege între 6 – 40 m/min la degroşare şi între 20 – 70 m/min la finisare, vitezele de
aşchiere mai mici fiind utilizate la filetarea pieselorde fontă cenuşie, cele mijlocii la
filetarea pieselor din oţel, iar cele mai mari, la filetarea pieselor din bronz. Numărul de
treceri se alege între 4 şi 10 la degroşarea filetului pieselor din oţel şi între 3 şi 8 la
degroşarea filetului pieselor din fontă cenuşie şi bronz. La finiisare, numărul trecerilor
reprezintă 50 – 100 % din numărul trecerilor de degroşare, în funcţie de precizia cerută
filetului.
La filetarea interioară viteza de aşchiere se ia, aproximativ, cu 20 % mai mică
decât la filetarea exterioară, iar numărul de treceri se măreşte proporţional.
Folosindu-se la filetare cuţite cu plăcuţe din carburi metalice, s-a reuşit să se
ridice simţitor productivitatea, mărindu-se viteza de aşchiere şi micşorându-se numărul
de treceri. Totodată, folosindu-se pentru filetare atât cursa normală cât şi cursa de
întoarcere, precum şi întreruptoarele automate de capăt de cursă, productivitatea muncii
creşte şi mai mult.
În aceste condiţii, prelucrarea filetului metric cu pasul de 2 mm se poate executa
în două – trei treceri de degroşare şi una de finisarecu o viteză de aşchiere de 107 – 187
m/min. De asemenea, filetele cu pasul mai mare de doi mm se pot executa cu două
cuţite (pentru degroşare şi pentru finisare) în mai multe treceri. În acest caz, la trecerile
de degroşare se poate folosi o adâncime de aşchiere de 0,5 – 0,6 mm, la prima trecere de
finisare, aproximativ 0,3 mm, iar la a doua trecere 0,15 - 0,20 mm.

2. Executarea filetelor cu profil trapezoidal. Filetul trapezoidal, având un unghi

mare de înclinare a elicei, se execută cu cuţite cu suprafeţe de aşezare laterale înclinate
spre interior, ca şi la filetul triunghiular.
În funcţie de dimensiunile, precizia şi calitatea suprafeţei, filetul trapezoidal poate
fi prelucrat cu unul, cu două sau trei cuţite. Filetul cu pas mic şi neprecis poate fi
excecutat cu un singur cuţit, cu profilul părţii aşchietoare corespunzător profilului
filetului. Filetul cu pas mare şi precis se execută cu două sau trei cuţite. Mai întâi se
degroşează filetul pe toată adâncimea lui cu un cuţit pentru canelat, având lăţimea egală
cu lăţimea golului, la diametrul interior. După aceea, cu ajutorul unui cuţit trapezoidal,
având tăişul ceva mai îngust decât lăţimea profilului filetului ce se execută, se
prelucrează mai întâi flancul drept, apoi flancul stâng al filetului. Finisarea profilului se
execută cu un cuţit trapezoidal normal adică cu un cuţit al cărui profil corespunde exact
cu profilul filetului.
Pentru accelerarea filetării arborilor lungi se foloseşte şi cursa de întoarcere
acăruciorului. În acest scop, se fixează de partea posterioară a saniei transversale un
portcuţit suplimentar, iar al doilea se aşează în portcuţit răsturnat (cu suprafaţa de
degajare în jos). Prin această metodă se reduce timpul de prelucrare aproape la jumătate.
3. Executarea filetelor cu profil dreptunghic. Şuruburile care transmit mişcarea
sunt prevăzute uneori cu filet dreptunghiular, care poate avea unul sau mai multe
începuturi. Unghiul de înclinare al elicei este de obicei mult mai mare la filetul
dreptunghiular decât la cel triunghiular. Acest lucru face ca executarea filetului
dreptungiular să prezinte multe dificultăţi.

12
 Unghiul de degajare al cuţitului trebuie să fie egal cu zero, iar unghiul de aşezare
principal α = 6 ... 8º. Suprafeţele laterale ale cuţitului trebuie să fie degajate (înclinate cu
α1 şi α2)în aşa fel încât să nu frece pe flancurile filetului, unghirile de aşezare secundare
α1 şi α2 fiind calculate cu relaţiile :
α1 = α + αx şi α2 = α – αy´
unde α şi αy sunt valori unghiulare care depind de ε.
Filetul dreptunghiular se execută fie cu un singur cuţit, ascuţit pe întreaga lăţime a
golului filetului, fie cu două sau cu trei cuţite. Filetele cu pas mic şi de precizie mică pot
fi executate cu un singur cuţit care are lăţimea tăişului egală cu lăţimea golului filetului.
Filetele cu pas mare (mai mare de 4 mm) şi de precizie se execută cu două cuţite,
degroşându-se la început cu un cuţit pentru degroşare, cu lăţime egală cu ¾ din lăţimea
golului filetului, după care se finisează cu un cuţit pentru finisare, având lăţimea egală
cu lăţimea golului.
Se poate proceda şi astfel : se deghroşează filetul cu acelaşi cuţit pentru
degroşare, ca în cazul precedent şi apoi se finisează fiecare flanc în parte cu un cuţit
pentru canelat. Prin această meodă de execuţie cu trei cuţite se obţine un filet mai precis
şi cu suprafaţa mai netedă.
Filetele cu profilul pătrat se execută în aceleaşi condiţii ca şi filetele cu profil
dreptunghiular.
4. Executarea filetelor conice. Filetul conic este filetul a cărui spiră este
înfăşurată pe un trunchi de con. El poate fi executat în două variante : cu bisectoarea
unghiului flancurilor perpendiculare pe axa conului şi cu bisectoarea unghiului
flancurilor perpendiculară pe generatoarea conului.
Filetul conic în ţoli (briggs) este standardizat prin STAS 6423 – 61, pentru tevi şi
burlane din industria petrolieră. Filetele standardizate în ţara noastră se execută cu
bisectoarea unghiului flancurilor perpendiculară pe axa conului.
Între pasul p, măsurat după direcţia axei, şi pasul p´, măsurat pe generatoare,
există relaţia :
p´= p/cos α sau p = p´cos α,
α fiind unghiul de înclinare al conului.
Filetele conice, atât cele cu bisectoarea unghiului flancurilor perpendiculară pe
axa conului cât şi cele cu bisectoarea unghiului flancurilor perpendiculară pe
generatoarea conului, se execută folosindu-se mişcarea automată a căruciorului.
Filetarea conică se poate realiza prin deplasarea transversală a păpuşii mobile sau
folosindu-se dispozitivul pentru strunjit conic.
Filetarea conică prin deplasarea transversală a păpuşii mobile este folosită în
special pentru filete conice exterioare. Piesa de filetat conic se prinde între vârfuri.
Filetarea prin această metodă este asemănătoare strunjirii suprafeţelor conice, prin
deplasarea transversală a păpuşii mobile.
Filetarea conică folosindu-se dispozitivul pentru strunjit conic este mult mai
precisă, obţinându-se filete conice corecte. Această metodă este folosită atât pentru
filete conice exterioare cât şi pentru filete conice interioare.
La filetarea cu ajutorul dispozitivului pentru strunjit conic, rigla se reglează la
unghiul de înclinare α al conului, iar cuţitul se aşează perpendicular fie pe axa piesei, fie
pe generatoarea conului, după tipul de filet conic ce se execută. Sania transversală,
13
decuplată de şurub, primeşte mişcarea de la rigla , iar căruciorul mişcarea longitudinală
de la şurubul conducător.

II. 2. Realizarea asamblării

Filetul reprezintă partea principală şi definitorie a şurubului şi piuliţei.

Modul de generare al filetului. Dacă se infăşoară pe o suprafaţă directoare –
cilindrică sau conică, exterioară sau interioară – un plan înclinat cu unghiul β, se obţine,
pe acea suprafaţă, o linie elicoidală, numită elice directoare (Fig. 8, a). Dacă pe elicea
directoare alunecă un profil oarecare, numit profil generator, urma lăsată de aceasta
defineşte spira filetului (Fig. 8, b).
Înşurubarea –deşurubarea constă, practic, în deplasarea piuliţei pe elicea directoare, care
este, de fapt, un plan înclinat,
înfăşurat pe un plan de
revoluţie; rezultă deci, o
analogie funcţională între filet
şi planul înclinat, în sensul că
fenomenele care au loc la
înşurubare – deşurubare sunt
aceleaşi ca la urcarea, respectiv
coborârea unui corp pe un plan
înclinat.
Fig. 8
Parametrii geometrici ai filetelor sunt standardizaţi şi prezentaţi în Fig. 10 (pentru
filetul triunghiular metric), semnificaţia acestora fiind următoarea:
- d, D = diametrul exterior (nominal) al filetului şurubului, respectiv al piuliţei;
- d2, D2= diametrul mediu al filetului, adică diametrul cilindrului pe a cărui
generatoare plinul şi golul sunt egale;
- d1, D1 = diametrul interior al filetului şurubului, respectiv al piuliţei;
- p = pasul filetului, adică distanţa dintre punctele omologate a două spire vecine;
- H = înălţimea profilului generator;M
- H1 = înălţimea efectivă a spirei filetului şurubului;
- H2 = înălţimea utilă, adică înălţimea de contact dintre spirele filetelor şurubului şi
piuliţei;
- α = unghiul profilului generator al filetului;
- β = unghiul de înclinare al spirei filetului; este
variabil , fiind functie de cilindrul pe care se
consideră, deoarece pasul filetului rămâne
acelaşi, lungimea de înfăşurare modificându-
se (Fig. 9).
În calcule se consideră unghiul de înclinare Fig. 9
corespunzător diametrului mediu d 2 , determinat cu relaţia (v. Fig. 4):
p
β2 = arctg
π * d2 ;

14
 Fig. 10

Realizarea asamblării se execută în următoarele faze:

- se centrează piesele asamblate (în funcţie de importanţa centrării) aceasta se
realizează fie direct prin intermediul şuruburilor unor elemente separate de centrare
(ştifturi de centrare) fie prin intermediul unor prelucrări speciale speciale pe suprafaţa
pieselor (gulere de centrare); în cazul în care apare necesitatea unor strângeri
neuniforme de tip capac prinse cu mai multe şuruburi, montarea piuliţelor sau
şuruburilor se face progresiv în cruce (fig. 11)
În aceste cazuri strângerea piuliţelor se
face iniţial cu mâna până când acestea ating
suprafaţa piesei, se face apoi, o strângere cam
cu 2/3 din forţa finală pentru toate piuliţele şi
numai în final se face strângerea cu forţa
prescrisă.
Esenţial în cazul acestor tipuri de
asamblări este respectarea valorii strângerii.
În cazul unei strângeri insuficiente duce
La deteriorarea formelor şi pierderea
etanşeităţii.
Fig. 11
O strângere prea mare poate duce la distrugerea pieselor în lucru, datorită acestui
fapt la asamblarea de acest tip se folosesc chiei cu strângere automată sau controlată
(chiei dinamometrice). În timpul lucrului mai ales la asamblările care lucrează la sarcini
variabile apare posibilitatea desfacerii asamblării, din această cauză apare necesitatea de
realizare a unor asigurări suplimentare ale piuliţei împotriva deşurubării cu şplint de
siguranţă sau cu şaibă de siguranţă cu umeri sau cu nas cu chei sau plăci crestate (fig.
12, a), prin unirea şuruburilor cu sârme (fig 12, b), cu folosirea unor şaibe elastice
(Grower), cu contrapiuliţă sau şaibă elastică.

15
 a) b)
Fig. 12 Fig. 13
În cazul maşinilor sau aparatelor sau în cazul unor asamblări la care este necesar
să se asigure garanţii se impune protecţia împotriva desfacerii neautorizate; în funcţie de
tipul şurubului sau de tipul asamblării acestea e pot asigura cu sărmă sigilată (fig. 13, a)
sau cu sigiliu de ceară sau plumb (fig. 13, b).
O variantă des utilizată este asamblarea cu prezoane (fig. 14) – realizarea
prezoanelor se poate face fie cu degajare, fie fără degajare, varianta constructivă fiind
aleasă în funcţie de condiţiile impuse asamblării. Datorită rigidităţii scăzute la
asamblările cu degajare apare posibilitatea de rupere a prezonului (fig 15).
Posibilităţi de scoatere a prezoanelor rupte: cu dorn modelat (fig. 15, a) se poate
utiliza numai în cazul prezoanelor din oţeluri foarte moi; cu dorn filetat (fig. 15, b) se
poate utiliza numai în cazul prezoanelor cu diametre peste 10 centimetri; prin sudarea
unei piuliţe la capătul prezonului (fig. 15, c).
Specific reparaţiei este că în cazul şuruburilor sau prezoanelor cu diametre mai
mici de 4 – 3 milimetrii extragerea este practic imposibilă prin metode convenţionale. În
funcţie de caracteristicile şi importanţa piesei se pot utiliza două grupe de metode : prin
majorarea diametrului filetului; prelucrări prin electroeroziune.

Fig. 14 Fig. 15

Materialele penturu organele de asamblare (şuruburi, piuliţe, şaibe) se aleg, în

principal, în funcţie de condiţiile funcţionale. Şuruburile uzuale, la care nu se cunoşte
anticipat domeniul de utilizare, se execută din OL 37 sau OL 42; pentru şuruburile la
care este necesară o rezistenţă mai mare, se recomandă utilizarea oţelurilor OL 50, OLC
35, OLC 45 sau a oţelurilor pentru automate AUT 20, AUT 30 etc. Şuruburile puternic
16
solicitate, precum şi cele de importanţă deosebită, se execută din oţeluri aliate, 40 Cr 10,
33 MoCr 11, 13 Cr Ni 30, tratate termic. În afară de oţeluri, şuruburile şi piuliţele se mai
execută şi din metale uşoare, aliaje neferoase sau materiale plastice.
Oţelurile folosite în construcţia şuruburilor şi piuliţelor de fixare sunt împărţite, în
funcţie de caracteristicile mecaniceale acestora, în mai multe grupe, fiecare grupă
conţinând materiale cu caracteristici apropiate. Conform STAS 2700/3-80, fiecare grupă
de oţeluri pentru şuruburi este simbolizată prin două cifre, despărţite de un punct (ex.:
4.8; 6.6; 8.8 etc.), iar conform STAS 2700/4-80, fiecare grupă de oţeluri pentru piuliţe
este simbolizată printr-o cifră ( exemplu: 4; 6; 8 etc.). de fapt, cifrele indică
caracteristicile mecanice ale materialelor din grupa respectivă; astfel, prima cufră a
grupei pentru şuruburi şi cifra grupei pentrru piuliţe, înmulţite cu 100, dau tensiunea
minimă de rupere a materialelor din grupa respectivă, iar înmulţind cu 10 produsul celor
două cifre ale grupei pentru şuruburi, rezultă limita de curgere a oţelurilor din respsctiva
grupă. Şaibele plate se execută din OL 34, AUT 08 etc., iar şaibele Grower şi alte şaibe
elastice se excută din oţel de arc OLC 65 A.
Şuruburile de mişcare se excută din OL50, OL 60, OLC 35, OLC45 sau din
oţeluri aliate, în cazul maşinilor-unelte. Piuliţele de mişcare se execută din aceleaşi
oţeluri ca şi şuruburile de mişcare, din bronz sau, uneori, din fontă.

Tehnologia de execuţie a filetelor se alege, în primul rând, în funcţie de seria de

fabricaţie. În cazul unor unicate sau serii mici, se recomandă filetarea cu filiera pentru
şurub şi cu tarodul pentru piuliţă sau filetarea ambelor piese prin strunjire, cu cuţit de
filetat.
În cazul unor serii de fabricaţie mari,
filetarea se poate face pe strung, cu scule
speciale (cuţit pieptene sau cuţit disc), pe maşini
automate sau prin rulare; rularea asigură
Filetele de mişcarese execută pe strung cu
o mare precizie, sau prin frezare (fig.16), cu
productivitate mare; filetarea combinată – prin
frezare, urmată de finisare prin strunjire sau
rectificare – asigură concomitent o
productivitate ridicată şi o precizie mare.
Fig. 16
Organele de asamblare filetate, cu destinaţie generală, se execută în întreprinderi
specializate.

Elemente constructive.
Şuruburi, piuliţe, şaibe
Forma şuruburilor şi a piuliţelor de mişcare depinde de destinaţia acestora – la
maşinile unelte sau la mecanismele şurub – piuliţă de ridicat etc.
Domeniile şi condiţiile funcţionale foarte variate în care sunt utilizate şuruburile
şi piuliţele de fizare au determinat o mare diversitate de soluţii constructive ale acestora.

17
 În funcţie de forma constructivă şi de domeniul de utilizare, şuruburile de fixare
pot fi: şuruburi obijnuite (cu cap), prezoane, ştifturi filetate, şuruburi speciale.
Şuruburile obijnuite (cu cap) sunt asamblate prin intermediul unei piuliţe (fig. 7,a
şi b) sau direct într–una din piese (fig. 7, c), diversitatea constructivă a acestora fiind
determinată de forma capului, tijei (corpului) şi vârfului.
Principalele forme constructive ale capului şuruburilor sunt prezentate în fig. 18,
cel mai frecvent utilizat fiind şurubul cu cap hexagonal (fig. 18, a, b şi c), deoarece
necesită cel mai redus spaţiu pentru manevrare – cu cheia fixă – la motare, respecti
demontare. La montări şi demontări repetate se utilizează şuruburile cu cap pătrat (fig.
18, d), deoarece suprafaşa de contact dintre capul şurubului şi cheie este mai mare şi se
asigură o durabilitate ridicată a asamblării. Capul şuruburilor poate fi prevăzut cu prag
intermediar (fig. 18, b), pentru micşorarea concentratorului de tensiuni reprezentat de
trecerea de la diametrul tijei la capul şurubului sau cu guler (fig. 18, c), în cazul
asamblării unor piese din materiale moi (lemn, aluminiu etc.), pentru micşorarea
presiunii pe suprafaţa de aşezare.
Când se impune un aspect exterior cât mai estetic al asamblării, se recomandă
utilizarea şuruburilor cu cap cilindric (fig. 18, e şi f), semirotund (fig. 18, g), semiânecat
(fig. 18, h) sau înecat (fig. 18, i), care se introduce, de regulă, total sau parţial, într-un
locaş executat în piesa de asamblat. Şuruburile cu cap cilindric sunt prevăzute, pentru
antenare, cu hexagon interior (fig. 18, e) – în cazul unor forţe de strângere mari – sau cu
crestătură pentru şurubelniţă (fig. 18, f) - în cazul unor forţe de strângere mici. La cele
cu hexagon interior, rezistenţa cheii este mai redusă decât a tijei şurubului, eliminându –
se, astfel, posibilitatea ruperii acesteia. Şuruburile cu cap semirotund, semiânecat şi
înecat sunt prevăzute cu locaş (crestătură) pentru şurubelniţă obişnuită (fig. 18, g şi h),
iar în cazul unor motări şi demontări frecvente, cu locaş pentru şurubelniţă în formă de
cruce (fig. 18, i), folosindu-se la dimensiuni mici şi la forţe de
strângere mici. La automobile se folosesc şi şuruburi cu cap
cilindri, cu locaş pentru şurubelniţă cu 6 crestături (la
dispozitivele de închidere a uşilor).
Pentru a nu permite rotirea şurubului, la strângerea piuliţei
cu cheia, şuruburile cu cap bomba sunt prevăzute cu o porţiune
de formă pătrată (fig. 18, j) sau cu o proeminenţă sub formă de
nas (fig. 18, k), care deformează materialul piesei asamblate.
La forţe de strângere mici, se folosesc şuruburile cu cap
striat (fig. 18, l), cxare se strâng cu mâna liberă.
Forma tijei şuruburilor depinde de modelul de montare şi
de felul solicitării acestora, principalele forme constructive fiind
prezentate în figura 17.
Tija şuruburilor poate fi filetată pe toată lungimea (fig.
21,a) sau numai pe o porţiune din lungime, caz în care diametrul
tijei nefiletate poate fi egal (fig. 17, b), mai mic (fig. 17, c) sau
mai mare (fig. 17, d) decât diametrul tijei filetate. Prin
micşorarea tijei nefiletate (fig. 17, c), se diminuează concentratorul Fig. 17
de tensiuni reprezentat de ieşirea filetului, iar prin mărirea diametrului tijei nefiletate
(fig. 17, d), se asigură contactul necesar între acestea şi piesele asamblate.
18
 Elasticitatea mărită a şuruburilor supuse la solicitări variabile se obţine prin
micşorarea diametrului tijei; în unele situaţii se prevăd porţiuni de ghidare în alezajul
din piese (fig. 17, e).

Fig. 18
Forma vârfului şuruburilor este aceiaşi cu a ştifturilor
filetate, fiind prezentată în figura 19.
Prezoanele (fig. 20)
sunt şuruburi filetate la
ambele capete şi se
utilizează în cazul când
materialul piesei nu
asigură o durabilitate
suficientă filetului, la
montări şi demontări
frecvente, sau când – din
considerente constructive – nu se Fig. 20
pot utiliza piuliţele. Prezoanele pot avea tija nefiletată de
acelaşi diametru cu tija filetată (fig. 20,a) sau mai mică (fig.
20,b), lungimea de înşurubare, în piesă, fiind în funcţie de ma -
fig. 19 terialul piesei (aluminiu, oţel, fontă, etc.).
Ştifturile filetate (fig. 19) sunt şuruburi fără cap, filetate pe toată lungimea, şi se
folosesc pentru a împiedicadeplasarea relativă a unor piese, fiind solicitate la
compresiune. Pentru montare şi demontare, ştifturile sunt prevăzute, la un capăt, cu
locaş (crestătură) pentru şurubelniţă sau cu hexagon interior.
Vârful ştifturilor poate fi: teşit (fig. 19, a), folosit pentru forţe laterale mici şi
piese cu pereţi subţiri; conic sau cu cep şi vârf conic (fig. 19, b şi c), folosite pentru
forţe laterale mici – medii; cu cep cilindric (fig. 19, d)sau conic, folosite pentru forţe
laterale mai mari; cu con interior (fig. 19, e), folosite pentru ghidarea unor bile, la
diverse dispozitive de blocare.
Vârfurile conice, cilindrice şi combinate necesită executarea unor locaşuri într-
una din piesele asamblate.

19
 Şuruburile speciale, destinate
unor situaţii specifice, cuprind:
şuruburile cu cap ciocan (fig. 21, a)
şişuruburile cu ochi (fig. 21, b),
utilizatela dispozitive; inele şurub de
ridicare (fig. 21, c), utilizate la
ridicarea şi manevrarea
subansamblelor şi ansamblelor, cu
ajutorul macaralelor; şuruburile
pentru fundaţii (fig. 21, d), utilizate
pentru fixarea ansamblelor pe
fundaţie, un capăt al acestora
îngropându-se în betonul fundaţiei, iar
celălalt fiind prevăzut cu filet, pentru
montarea unei piuliţe; şuruburile
pentru lemn (autofiletante); şuruburile
pentru tablă (fig. 21, e), utilizate la Fig. 21
asamblarea tablelor de le caroseriile automobilelor etc.
Şaibele (numite şi rondele) se folosesc pentru mişcarea presiunii pe suprafaţa de
sprijin a piuliţei sau pentru aşezarea corectă a piuliţei, când suprafaşa de sprijineste
neprelucrată şau înclinată. Şaibele pot fi plane, de formă circulară (fig. 22, a) sau de
compensare, de formă pătrată, pentru profile I sau U (fig. 22, b şi c). Şaibele de
compensare asigură perpendicularitatea între suprafeţele de aşezarea piuliţei şi axa
şurubului.
Piuliţele de fixare se execută
într-o mare varietate de forme
constructive, principalele tipuri fiind
prezentate în figura 23 : piuliţă
hexagonală obişnuită (fig. 23, a) sau
cu guler (fig. 23, b); piuliţă
pătrată(fig. 23, c); piuliţă cernelată
(fig. 23, d); piuliţă înfundată (fig.
23, e); piuliţă hexagonală cu
suprafaţade aşezare sferică (fig. 23, f), Fig. 22
care permite centrarea piuliţei pe şuruburi şi este utilizată la montarea roţilor
autovehiculelor; piuliţă rotundă cu caneluri (fig. 23, g), utilizată pentru fixarea axială a
inelelorinterioare ale rulmenţilor; piuliţă rotundă, cu găuri
frontale (fig. 23, h) sau radiale (fig. 23, i); piuliţă fluture (fig. 23, j) şi piuliţă striată (fig.
23, k), utilizate pentru forţe de strângere mici, fiind manevrate cu mâna liberă.

20
 Fig. 22

II. 3. utilaje şi aparatură

Pentru montarea elementelor filetate se utilizează în general chei sau şurubelniţe.
Cheile . Pentru mărirea productivităţii în cazul producţiei de serie se folosesc chei
acţionate electric, hidraulic sau pneumatic, se montează de regulă pe maşini de găurit în
locul burghiului (fig. 24).

21
 Elementele unei chei montate pe
maşinile de găurit:
1 – axul principal al maşinii;
2 – piuliţa de fixare a magaziei;
3 – flanşă de comprimare a arcului;
4 – arc;
5 – flnşa de sprijin a arcului;
6 – piuliţe;
7 – arcuri lamelare pentru apăsarea
bilelor de blocare;
8 – bile de blocare;
9 – şurub;
10 – corpul magaziei.
Cheile se utilizează de regulă în
cazul şuruburilor sau piuliţelor la care
forma elementelor de montare este
poligonală.
Fig. 24
Şurubelniţele se utilizează pentru montarea şuruburilor cu crestătură sau locaş în
cruce şi au forme variate (obişnuite, în elice, cu decuplare automată). În cazul
şurubelniţelor pentru elemente de instalaţie electrică este obligatorie prezenţa unui
mâner din material electroizolant.
Demontarea asamblărilor filetate se face în ordine inversă montării, se realizează
cu desfacerea elementelor de siguranţă şi apoi se realizează desfacerea piuliţelor. Dacă
piuliţele sunt blocate se evită forţarea acestora; se toarnă motorină pe piuliţă şi se
încearcă desfacerea, în cazul în care nu se
poate desface se înşurubează filetul cu o
spiră, apoi se toarnă motorină şi apoi se
încearcă desfacerea.
Pentru demontarea prezoanelor se
utilizează chei speciale pentru prezoane
(fig. 25).
1- corpul cheii;
2- tijă cu părţi filetate în sensul
părţii superioare a prezonului;
3- braţ de acţionare.
Controlul filetelor se realizează
folosind calibre limitative, şabloane, lere,
micrometru special pentru filete.
Fig. 25
Calibrele limitative se folosesc în producţia de serie şi de masă şi pot fi de tip inel
pentru filete exterioare şi de tip tampon pentru filete interioare. Filetul controlat se
consideră corespunzător dacă calibrul se înşurubează uşor pe toată lungimea de trecere
a filetului. Şabloanele pot fi cu crestături şi diviziuni în cazul în care se prelucrează

22
filetul cu cuţit şi cu adâncituri pentru controlul pasului în cazul filetelor trapezoidale,
pătrate şi triunghiular.
Micrometrul este folosit pentru măsurarea diametrului mediu, interior şi exterior.
Pentru măsurarea diametrului, pasului şi unghiului de înclinare al spirei filetului se
poate folosi micrscopul.

23
 III. N.T.S.M. la realizarea asamblării:

- Pentru operaţia de frezare, înainte de montare freza va fi controlată dacă

corespunde operaţiei de filetare ţinând cont de calitatea materialului piesei şi regimului
de lucru cerut de planul de operaţii, cât şi de verificarea ascuţirii ei;
- Piesa de filetat se va fixa pe masa maşinii, fie cu ajutorul menghinilor, fie cu
dispozitive de prindere;
- Verificarea cotelor piesei fixate pe masa maşinii, a calităţii suprafeţei prelucrate,
curăţirea sau reglarea se vor face numai după oprirea maşinii;
- Uneltele cu care se lucrează trebuie să fie în perfectă stare de funcţionaree şi vor
fi executate din materiale corespunzătoare operaţiilor de filetare;
- Se interzice folosirea uneltelor defecte sau improvizate. Zilnic, şeful de echipă
sau maistrul, înainte de începerea lucrului, va controla starea sculelor şi uneltelor,
oprind folosirea celor necorespunzătoare;
- Fiecare sculă trebuie să fie bine fixată în mâner; şurubelniţele trebuie să aibă
inele metalice pentru strângerea mânerului pe capătul sculei introduse în mâner;
- Cheile mecanice vor fi calibrate şi corespunzătoare dimensiunilor piuliţelor, cu
suprafeţele de lucru în bună stare (fără crăpături, ştirbituri sau deformări);
Este interzisă folosirea de adaosuri (plăcuţe) între piuliţă şi cheie, cât şi
prelungirea cheilor cu alte chei;
- Cheile, şurubelniţele şi celelalte scule folosite la filetare vor fi păstrateîn
dulapuri, lăzi, rastele sau în suporţi speciali, în apropierea locurilor de muncă şi vor fi
aşezate astfel încât să aibă orientată spre exterior partea de prindere, pentru a se exclude
posibilitatea contactului cu partea ascuţită sau cu partea tăietoare;
- Este interzis a se îndepărta şpanul (aşchiile de material) cu mâna;
- Pe lângă verificarea zilnică a sculelor, la începutul lucrului, acestea vor fi
controlate şi periodic iar cele necorespunzătoare vor fi triate şi înlocuite cu altele bune;

24