Producerea Si Distributia Energiei Elect

Ministerul Apărării Naţionale
Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanţa

Facultatea de Marină Civilă
Catedra Electrotehnică, Comunicaţii şi Armament Naval
PRODUCEREA ŞI DISTRIBUŢIA ENERGIEI ELECTRICE
TUDOR AURELIAN TRAIAN
2010
1
CUPRINS
INTRODUCERE
Obiectivele cursului
Concepţia curriculară
Scopul unităţilor de învăţare
Tematica unităţilor de învăţare
Bilbliografie
1. Unitatea de învăţare nr. 1
SISTEMUL ELECTROENERGETIC NAVAL
1.1. Clasificarea, structura, condiţiile şi cerinţele de calitate pentru sistemul
electroenergetic naval.
1.2. Clasificarea consumatorilor de energie electrică. Alegerea numărului şi puterii
generatoarelor electrice.
CENTRALE ELECTRICE NAVALE
2.1. Sisteme de excitaţie şi stingere a câmpului pentru generatoare sincrone.
2.2. Caracteristicile şi clasificarea sistemelor de reglare automată a tensiunii.
Sisteme de compoundare a generatoarelor sincrone. Distribuţia sarcinii
reactive la funcţionarea în paralel a generatoarelor.
2.3. Scheme de reglare automată a tensiunii şi puterii reactive. Generator autoexcitat
cu compoundare fazică. Generator autoexcitat cu compoundare fazică şi
corector de tensiune.
2.4. Echipament static de excitaţie naval (ESEN) cu tiristoare.
2.5. Principiile reglării automate a frecvenţei şi puterii active.Distribuţia sarcinii
active la funcţionarea în paralel a generatoarelor.
2.6. Reglarea automată a vitezei de rotaţie pentru motoarele termice: după deviaţia
mărimii reglate (turaţia), după deviaţia mărimii reglate şi sarcina activă, după
deviaţia parametrilor electrici ai generatoarelor.
2.7. Funcţionarea în paralel a generatoarelor; sincronizarea manuală şi automată a
generatoarelor.
DISTRIBUŢIA ENERGIEI ELECTRICE LA NAVE
3.1. sisteme de distribuţie a energiei. Calculul reţelelor electrice. Tablouri de
distribuţie a energiei electrice.
PROTECŢIA SISTEMELOR ELECTROENERGETICE NAVALE
4.1. Protecţia reţelelor de distribuţie şi a generatoarelor electrice.
4.2. Relee electronice pentru protecţia generatoarelor. Schema electrică de conectare
a generatorului sincron la tabloul principal de distribuţie.
AUTOMATIZAREA SISTEMELOR ELECTROENERGETICE NAVALE
5.1. Sisteme automate de conectare a rezervei şi de protecţie la suprasarcină.
Sisteme automate pentru controlul parametrilor sistemelor electroenergetice.
MĂSURI DE EVITARE A PERICOLULUI ELECTROCUTĂRII ŞI A
INCENDIILOR PROVOCATE DE CURENTUL ELECTRIC
6.1. Pericolul electrocutării în reţelele electrice navale. Împământările de protecţie
pentru aparatura fixă, mobilă şi portabilă. Norme pentru rezistenţa de izolaţie.
INTRODUCERE
OBIECTIVELE CURSULUI
Rolul cursului de Instalaţii Electrice Navale este acela de a studia în mod
ştiinţific, aprofundat şi riguros instalaţiile electrice montate la bordul navelor,
instalaţii de producere şi de utilizare a energiei electrice, precum şi instalaţiile de
automatizare aferente lor.
Obiectivele generale urmărite sunt:
1. Descrierea specificului instalaţiilor electrice navale în comparaţie cu cele
terestre.
2. Identificarea categoriilor de instalaţii electrice navale.
3. Explicarea principiului de funcţionare a diferitelor instalaţii electrice navale.
4. Descrierea părţilor componenete ale instalaţiilor electrice navale şi a
procedurilor de pregătire pentru pornirea lor.
5. Analiza procedurilor de pornire a instalaţiilor la funcţionarea în regim
manual şi automat.
6. Dezvoltarea aptitudinilor de a opera cu generatoarele electrice şi acţionările
electrice de la bordul navelor.
CONCEPŢIA CURRICULARĂ
Lucrarea de faţă îşi propune să completeze pregătirea de specialitate a viitorului

ofiţer maritim- inginer privind instalaţiile electrice navale, ţinând cont de condiţiile
specifice domeniului naval şi de cerinţele prevăzute de regulile registrelor de
clasificare a navelor.
Parcurgerea, înţelegerea şi însuşirea unităţilor de învăţare se bazează pe
cunoştinţele dobândite în cadrul disciplinelor fundamentale: analiză matematică,
matematici speciale, geometrie descriptivă, fizică, bazele electrotehnicii, materiale
electrotehnice, maşini electrice, acţionări electrice, măsurări electrice şi electronice,
dispozitive şi circuite electronice, etc.
Parcurgerea acestei discipline de către studenţi este necesară pentru o mai uşoară
încadrare a viitorului ofiţer în echipajul unei nave şi pentru scurtarea perioadei de
adaptare pe postul de electrician naval. Unităţile de învăţare tratează instalaţii reale
care sunt montate la bordul navelor.
După parcurgerea acestei discipline, studenţii trebuie să fie în măsură să
identifice părţile componenete ale instalaţiilor electrice de bord, să descrie modul lor
de funcţionare, modul de pregătire pentru pornire, să le pornească, să interpreteze
semnalizările care apar, să ia măsurile care se impun şi să remedieze defecţiunile
care apar.
SCOPUL UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢARE

Unităţile de învăţare au fost stabilite astfel încât să ajute cursanţii să identifice
locul şi rolul unor instalaţii concrete care sunt montate la bordul navelor, să
acumuleze cunoştinţe noi şi să-şi formeze deprinderile necesare în vederea
exploatării şi întreţinerii instalaţiilor electrice navale.
Acest curs vine să aprofundeze algoritmi de calcul al iluminatului la nave, să
ofere noţiuni noi care pot fi asimilate, evidenţiate şi puse în valoare în rezolvarea
situaţiilor practice pe care le poate întâlni ăn efectuarea serviciului la bordul navei.
Ca disciplină de învăţământ, „Instalaţiile electrice de bord” sunt prezente în toate
planurile de învăţământ ale Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, ceeace denotă
importanţa disciplinei în pregătirea viitorilor ofiţeri de marină.
TEMATICA UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢARE
Unitatea de învăţare nr.1

Sistemul electroenergetic naval
Centrale electrice navale
Distribuţia energiei electrice la nave
Protecţia sistemelor electroenergetice navale
Automatizarea sistemelor electroenergetice navale
Măsuri de evitare a pericolului electrocutării şi a incendiilor provocate de
curentul electric
BIBLIOGRAFIE
1. NANU D. Sisteme electroenergetice Navale, Editura Muntenia,

Constanţa, 2004.
2. MEŞCIANICOV Automatizarea sistemelor electroenergetice navale,
Editura Sudostroenie, 1970.
3. NANU D. Automatizări electrice navale, Editura Muntenia,
Constanţa,2001
4. CĂLUEANU D, Instalaţii electrice la bordul navelor, Editura tehnică,
STAN ST. Bucureşti, 1981.
SISTEMUL ELECTROENERGETIC NAVAL
CUPRINS
1.1 Clasificarea, structura, condiţiile şi cerinţele de calitate pentru sistemul

electroenergetic naval.
1.2 Clasificarea consumatorilor de energie electrică. Alegerea numărului şi puterii
OBIECTIVE
- de a explica rolul şi importanţa sistemului electroenergetic de pe o navă
precum şi specificitatea lui în comparaţie cu sistemul energetic
naţional;
- de a defini structurile diferitelor tipuri de sisteme electroenergetice navale;
- de a descrie regimurile de funcţionare a generatoarelor şi a consumatorilor
de energie electrică;
- de a rezuma modul de calcul privind alegerea numărului şi
puterii generatoarelor electrice instalate pe o navă.
1.1 Structura şi clasificarea SEN
Sistemul electroenergetic naval (SEN) cuprinde totalitatea instalaţiilor şi

echipamentelor electrice de la bordul navei destinate pentru producerea,
transformarea şi distribuţia energiei electrice destinată alimentării consumatorilor de
energie electrică de la bordul navei.
Structura SEN conţine: surse de energie electrică, linii de transport a energiei
electrice, tablouri de distribuţie şi convertizori de energie electrică.
Consumatorii de energie electrică nu fac parte din SEN, aceştia au particularităţi
specifice şi sunt trataţi separat.
Pe nave, în calitatea de surse de energie electrică, se folosesc generatoarele de
curent continuu şi curent alternativ acţionate de motoare diesel sau turbine precum
şi bateriile de acumulatoare. Liniile de transport a energiei electrice se realizează cu
cabluri electrice sau cu bare conductoare. Tablourile de distribuţie reprezintă
construcţii destinate pentru conectarea liniilor de transport a energiei electrice în
vederea distribuirii acesteia la mai mulţi consumatori. În calitatea de convertizori se
folosesc transformatoarele, redresoarele ş.a.
Tabloul de distribuţie la care sunt cuplate sursele de energie electrică şi reţelele
electrice de putere, se numeşte tabloul principal de distribuţie, TPD.
Sursele de energie electrică împreună cu tabloul principal de distribuţie formează
centrala electrică a navei.
Liniile de transport a energiei electrice împreună cu tablourile de distribuţie
constituie reţeaua electrică a navei.
Clasificarea SEN se face, în general, după trei criterii:
1) după numărul centralelor electrice care compun SEN;
2) în funcţie de legătura dintre SEN şi sistemul energetic de putere
destinat pentru propulsia navei;
3) în funcţie de sistemul de distribuţie al energiei electrice.
După primul criteriu SEN pot fi: cu una, două, trei şi mai multe centrale
electrice; după al doilea, pot fi: autonome, cu preluarea parţială a puterii de la
sistemul energetic principal şi unitare cu sistemul energetic principal; după al
treilea, sistemul de distribuţie poate fi: radial, magistral şi mixt.
SEN autonome sunt independente de sistemul energetic al navei şi d ispun de
surse separate de energie electrică, diesel generatoare sau turbogeneratoare, tablou
principal de distribuţie, tablouri de distribuţie, transformatoare, redresoare, tablou de
legătură cu malul şi linii de distribuţie a energiei electrice. După primul criteriu de
clasificare SEN autonome pot fi cu una, două, trei şi mai multe centrale electrice. În
figura 1.1. se prezintă trei variante.
SEN cu o singură centrală electrică de bază se foloseşte, de regulă, pe nave mici
de transport care navigă pe ape interioare sau în apropierea coastei.
Pe nave mari de transport, de pasageri, spărgătoare de gheaţă sau nave militare,
se foloseşte SEN cu două centrale electrice de bază dispuse în compartimente
separate. O asemenea variantă, prezentată în figura 1.1.b, răspunde mai bine
cerinţelor de vitalitate ale navei prin mărirea siguranţei în alimentarea cu energie
electrică a consumatorilor. Cele două centrale electrice de bază sunt interconectate
prin linii de transmisie a energiei electrice, existând posibilitatea transmiterii
acesteia în ambele sensuri. În acest fel, în cazul unui consum redus, este posibil ca
acesta să fie asigurat de funcţionarea unei singure centrale.
Varianta cu două centrale electrice de bază este mai complicată şi mai
scumpă. Această variantă este justificată pentru nave mari la care puterea
electrică necesară alimentării consumatorilor este mare şi pentru acoperirea
acesteia sunt necesare mai multe grupuri diesel generatoare. Repartizarea puterii
electrice totale pe două centrale conduce la micşorarea valorii curenţilor de
scurtcircuit sub valorile admise de puterea de rupere a întrerupătoarelor
automate. De exemplu, pentru o centrală electrică cu puterea 3000 KW şi
tensiunea 400 V, intensităţile curenţilor de scurtcircuit pot ajunge la valori 100 –
200 kA, ceea ce corespunde limitei maxime a puterii de rupere pentru
întrerupătoarele automate folosite în prezent. În astfel de cazuri, rezolvarea constă
în împărţirea puterii totale pe două centrale electrice de bază sau folosirea a două
rânduri de bare pe care se repartizează egal grupurile diesel generatoare.
Fig. 1.1 Schema electrică structurală a SEN autonome

a – cu o singură centrală electrică de bază; b – cu două
centrale electrice de bază;
c – cu o centrală electrică de bază şi cu o centrală electrică
de avarie.
T /D – turbină sau diesel;G1G6 – generatoare; TPD, TPD1,
TPD2 – tablouri principale de distribuţie; TD1TD4 – tablouri
de distribuţie; TLM – tablou de legătură cu malul; TDA – tablou
de distribuţie de avarie; GA – generator de avarie; C –
consumatori de energie electrică.
SEN este complet autonom, dacă în compunerea sa intră numai diesel
generatoare. În cazul în care se folosesc turbogeneratoare este necesar ca împreună
cu acestea să se instaleze şi diesel generatoare folosite ca rezervă sau pentru
regimul de staţionare, întrucât turbogeneratoarele cu turbină cu abur pot funcţiona
numai în marş, atunci când este în funcţiune caldarina. În acelaşi timp,
turbogeneratoarele necesită mai mult timp de pregătire pentru intrarea în funcţiune
şi încărcarea în sarcină, comparativ cu diesel generatoarele.
Indiferent de numărul centralelor electrice de bază, conform regulilor registrului
de clasificare pe nave mari de transport şi ale flotei tehnice trebuie să existe şi o
centrală electrică de avarie (figura 1.1.c). Centrala electrică de avarie este conectată cu
una din centralele electrice de bază şi în regimul normal energia electrică se transmite
de la centrala electrică de bază la tabloul de distribuţie de avarie TDA al centralei
electrice de avarie. La dispariţia tensiunii de la barele centralei electrice de bază se dă
semnalul pentru pornirea automată a diesel generatorului de avarie şi se conectează
această sursă la barele tabloului TDA. În acest fel, se asigură alimentarea neîntreruptă
a consumatorilor conectaţi la centrala electrică de avarie, care sunt importanţi pentru
siguranţa navei. Centrala electrică de avarie se dispune pe navă în afara zonei
inundabile, adică deasupra punţii principale.
De asemenea, SEN conţine, în toate cazurile, un tablou de legătură cu malul,
TLM, prin intermediul căruia se realizează primirea energiei electrice de la mal atunci
când nava staţionează în port, la dană. În unele situaţii, prin acelaşi tablou se poate
transmite energie electrică de la bordul navei la reţeaua electrică de la mal sau la o altă
navă.
SEN cu preluarea parţială a puterii de la sistemul energetic de putere foloseşte
o parte din puterea turbinelor sau dieselelor care aparţin sistemului energetic
principal de propulsie al navei pentru antrenarea unuia sau mai multor generatoare
electrice. Preluarea parţială a puterii de la sistemul energetic se poate realiza în două
variante prezentate în figura 1.2., astfel
a) folosirea generatoarelor de ax, Gax, antrenate printr-un mecanism de
transmisie de axul portelice;
b) utilizarea căldurii gazelor de evacuare de la motorul principal, MP,

pentru funcţionarea unei caldarine recuperatoare, CR, care asigură aburul
necesar funcţionării unui turbogenerator de recuperare.
Prima variantă se poate folosi atât la nave cu propulsie diesel, cât şi la cele cu
propulsie cu turbină cu abur; cea de-a doua variantă se poate aplica numai la nave cu
propulsie diesel.
Fig. 1.2 Schemele electrice structurale ale SEN
cu preluarea parţială a puterii de la sistemul energetic
a – cu generator de ax; b – cu utilizarea turbogeneratorului.
D – diesel;Gax – generator de ax; MP – motor principal; T – turbină;

CR – caldarină recuperatoare; C – consumatori de energie electrică
Aplicarea sistemelor prezentate este oportună la nave care navigă timp

îndelungat cu viteză constantă sau cu variaţii mici ale vitezei (în limitele de la
„toată viteza” la „jumătate”). În astfel de cazuri, folosirea generatoarelor de ax
sau turbogeneratoarelor de recuperare oferă posibilitatea scurtării duratei de
funcţionare a surselor autonome de energie electrică (diesel generatoare sau
turbogeneratoare) şi micşorează costul energiei electrice. De asemenea, folosirea
generatoarelor de ax permite reducerea numărului surselor autonome şi
micşorează preţul de cost al centralei electrice. Utilizarea turbogeneratoarelor de
recuperare necesită instalaţii costisitoare care se amortizează în timp îndelungat
(în decurs de câţiva ani) pe seama reducerii cheltuielilor de exploatare.
Principalul neajuns al sistemului cu preluarea parţială a puterii îl constituie
dependenţa acestuia de vitezele navei. La folosirea generatorului de ax, schimbarea
vitezei navei, adică schimbarea vitezei de rotaţie a arborelui portelice, înseamnă
schimbarea vitezei de rotaţie a generatorului şi are ca rezultat modificarea
parametrilor tensiune şi frecvenţă ai generatorului de ax care se micşorează de la
valoarea nominală corespunzătoare mersului cu „toată viteza” până la anulare la
punerea motorului principal în poziţia „stop”.
Acest regim de funcţionare al generatorului de ax face, pe de o parte,
imposibilă funcţionarea acestuia în paralel cu generatoarele autonome, iar pe de
altă parte, atunci când motorul principal se pune în poziţia „stop” este necesar să
se asigure conectarea rapidă a sursei de energie electrică de rezervă.
Stabilizarea parametrilor de ieşire ai generatorului de ax şi crearea condiţiilor de
funcţionare în paralel se poate obţine prin folosirea unor convertizori speciali
de energie electrică sau instalaţii care să asigure turaţia constantă a
generatoarelor atunci când turaţia arborelui portelice se modifică.
Utilizarea turbogeneratoarelor de recuperare asigură menţinerea stabilă a
parametrilor de ieşire ai generatorului şi deci permite funcţionarea în paralel cu
generatoarele autonome. Stabilitatea parametrilor de ieşire este dată de inerţia
sistemului termic şi de posibilitatea reglării consumului de abur. După punerea
maşinii în poziţia „stop” sistemul poate continua să funcţioneze circa 5 –20
minute.
În prezent, SEN cu generatoare de ax cunosc o largă răspândire la nave care
folosesc pentru propulsie elici cu pale orientabile şi ca urmare turaţia motoarelor
principale se menţine constantă pentru toate regimurile de marş. Din această
categorie fac parte unele nave fluviale, câteva nave de transport şi nave tehnice.
SEN unitar cuprinde totalitatea surselor de energie electrică, tablourile de
distribuţie a energiei electrice şi, de asemenea, motoarele electrice de acţionare a
axelor portelice împreună cu aparatele de pornire şi comandă ale acestora. Structura
unui asemenea sistem este prezentată în figura 1.3.
Fig. 1.3 Schema electrică structurală a SEN unitar

PC – post de comanda pornirii şi reglării turaţiei (convertizori);
M1, M2 – motoare electrice pentru acţionarea axelor portelice.
SEN unitar se foloseşte la macaralele plutitoare, drăgi cu cupe pentru săpat pe

fundul mării şi alte nave ale flotei tehnice la care în perioada de staţionare puterea
surselor de energie este folosită în principal pentru asigurarea acţionării utilajelor
tehnologice, iar pentru deplasare se foloseşte o parte din această putere. SEN
unitar se utilizează, de asemenea, la unele nave spărgătoare de gheaţă, industriale
şi alte tipuri de nave la care există compatibilitate între cerinţele corespunzătoare
propulsiei electrice şi SEN autonome. În acest sens propulsia cu elice cu pas
reglabil oferă condiţii favorabile, întrucât motoarele electrice de propulsie
funcţionează cu turaţie constantă şi ca urmare se pot menţine constanţi parametrii
tensiune, frecvenţă ai surselor de energie electrică, ceea ce permite alimentarea
concomitentă şi a celorlalţi consumatori de energie electrică de la bordul navei.
1.1.2 Scheme structurale ale centralelor electrice din SEN
Schemele structurale ale centralelor electrice din compunerea SEN trebuie să

prevadă:
1) funcţionarea în paralel a generatoarelor din compunerea centralei
electrice;
2) posibilitatea de separare a generatoarelor (grupurilor de generatoare)
realizată prin conectarea acestora la secţii de bare separate;
3) protecţia generatoarelor şi liniilor de transport a energiei electrice în cazul
apariţiei unor regimuri anormale de lucru;
4) posibilitatea primirii alimentării de la mal sau de la alte nave;
5) sisteme de comandă pentru trecerea centralei electrice de la un regim de
lucru la altul;
6) efectuarea reviziilor periodice şi reparaţiilor TPD prin scoaterea de sub
tensiune pe porţiuni;
7) posibilitatea de execuţie a TPD pe secţii care se asamblează la bordul
navei;
8) reducerea la minimum a gabaritelor şi masei TPD.
În momentul actual, de regulă, la proiectarea centralelor electrice se prevede

funcţionarea în paralel a generatoarelor pe un sistem de bare. Sistemul de bare unic
este împărţit pe secţii cuplate între ele cu aparate de conectare (separatoare sau
întrerupătoare) astfel încât, în unele cazuri, este posibilă separarea generatoarelor
sau anumitor secţii de consumatori pentru executarea unor lucrări de revizii
periodice.
În figura 1.4. se prezintă schema structurală a unei centrale electrice cu un sistem
de bare împărţit în cinci secţii.
La secţiile I, II, III sunt conectate generatoarele G1, G2, G3 şi o parte din
consumatorii mari de energie electrică. La secţia IV sunt conectaţi consumatorii
care funcţionează în regimul de staţionare al navei. În condiţiile în care nava
staţionează în port, aceşti consumatori pot fi alimentaţi de la mal prin tabloul de
legătură cu malul TLM. La secţia V se conectează consumatorii care
funcţionează la tensiunea de 220 V: iluminat, semnalizări, aparate de uz
gospodăresc (cambuza). Secţiile tabloului pot fi cuplate sau separate prin
intermediul întrerupătoarelor sau separatoarelor de bare. Pentru funcţionarea în
paralel a generatoarelor se înseriază secţiile de bare I, II şi III prin închiderea
separatoarelor (întrerupătoarelor) a1 şi a2, iar pentru funcţionarea individuală se
deschid separatoarele şi fiecare generator transmite energia electrică numai la
sistemul lui propriu de bare. Prin manevrarea separatoarelor a1, a2 se pot stabili şi
alte regimuri, astfel: funcţionarea în paralel a generatoarelor G1, G2 şi individuală a
generatorului G3 (se închide a1 şi se deschide a2); funcţionarea în paralel a
generatoarelor G2,G3 şi individuală a generatorului G1(se deschide a1 şi se închide
a2)
Fig. 1.4 Schema structurală a centralei electrice cu un sistem de bare
Pentru funcţionarea în paralel a generatoarelor se înseriază secţiile de bare I,

II şi III prin închiderea separatoarelor (întrerupătoarelor) a1 şi a2, iar pentru
funcţionarea individuală se deschid separatoarele şi fiecare generator transmite
energia electrică numai la sistemul lui propriu de bare. Prin manevrarea
separatoarelor a1, a2 se pot stabili şi alte regimuri, astfel: funcţionarea în paralel a
generatoarelor G1, G2 şi individuală a generatorului G3 (se închide a1 şi se deschide
a2); funcţionarea în paralel a generatoarelor G2, G3 şi individuală a generatorului
G1 (se deschide a1 şi se închide a2).
În figura 1.5. este prezentată schema structurală a centralei electrice cu două
sisteme de bare.
Fig. 1.5 Schema structurală a centralei electrice cu două sisteme de bare
Fiecare sistem de bare cu ajutorul separatoarelor a1, a2 poate fi împărţit în două

secţii. Consumatorii de energie electrică sunt împărţiţi egal între cele două sisteme
de bare. Schema prezentată asigură înalte calităţi de manevrabilitate. Dezavantajul
constă în dublarea numărului de întrerupătoare automate pentru generatoare în aşa
fel încât să fie posibilă conectare fiecărui generator la oricare din cele două sisteme
de bare. La o asemenea schemă se recurge în cazul în care puterea totală a
generatoarelor care lucrează în paralel depăşeşte puterea de rupere la scurtcircuit a
întrerupătoarelor. Distribuţia puterii totale a centralei pe două sisteme de bare reduce
valoarea curenţilor de scurtcircuit la valori admis ibile pentru puterea de rupere a
întrerupătoarelor automate de construcţie obişnuită.
1.1.3 Condiţii de exploatare a SEN
Condiţiile de exploatare sunt definite de totalitatea mărimilor fizice

constituite de factorii externi care acţionează asupra funcţio nării sistemului şi
părţilor lui componente. Condiţiile de exploatare pentru SEN sunt caracterizate
de acţiunea următorilor factori:
- oscilaţii de ruliu şi tangaj;
- vibraţii ale corpului navei produse în principal de funcţionarea elicelor,
precum şi a motoarelor de la bord;
- şocuri create de loviturile valurilor, gheţurilor sau alte obiecte;
- valori înalte ale umidităţii relative şi temperaturii aerului;
- prezenţa vaporilor de produse petroliere;
- stropi de apă, acoperirea cu gheaţă şi radiaţii solare.
Influenţa acestor factori externi trebuie avută în vedere la realizarea SEN şi
componentelor sale (maşini electrice, aparate electrice, cabluri ş.a.). Pentru a lucra în
aceste condiţii de exploatare, echipamentele electrice navale se construiesc special
pentru această destinaţie. În toate ţările, construcţiile navale, tehnica care se
montează la bord şi supravegherea exploatării se realizează după regulile unui
registru de clasificare. În România, Registrul Naval Român (RNR) reprezintă
organul de stat pentru clasificarea navelor. În practică se folosesc şi registrele altor
ţări. În general, pentru că se referă la nave care sunt exploatate în aceleaşi condiţii,
între registrele de clasificare ale diferitelor ţări nu sunt deosebiri semnificative.
Conform normelor RNR, instalaţiile, maşinile şi sistemele care compun SEN
trebuie să fie astfel realizate încât să se asigure funcţionarea normală a acestora în
următoarele condiţii de exploatare:
- umiditatea relativă a aerului 75% la temperatura de 45C, sau 80% la
40C, sau 95% la 25C;
- bandă permanentă în orice bord până la 15  şi asietă de durată până la 5;
- ruliu până la  22,5 cu perioada 7 – 9 secunde şi tangaj până la  10;
- vibraţii cu frecvenţe de la 2 Hz la 13,2 Hz cu amplitudinea deplasării  1
mm, iar la frecvenţe de la 13,2 Hz la 80 Hz cu acceleraţia  0,7 g;
- şocuri cu acceleraţia 3 g şi frecvenţe de la 40 la 80 lovituri pe minut;
- schimbarea temperaturii mediului înconjurător, în cazul navigaţiei în
raioane nelimitate, de la -50C la +50C;
- prezenţa sării în apa de mare (până la 4%) şi în aerul maritim (până la 6
mg /m3);
- prezenţa vaporilor de ulei şi alte produse petroliere în încăperile navei, de
la 5 la 20 mg /m3.
1.1.4 Cerinţe privind calitatea energiei electrice produsă de SEN
Indicatorii după care se apreciază calitatea energiei electrice furnizată de SEN

sunt:
1. Abaterea permanentă a tensiunii faţă de valoarea normală, Up . Se exprimă
ca diferenţă între tensiunea reală furnizată, U , şi valoarea ei nominală, Un ,
raportată la tensiunea nominală şi exprimată în procente.
Up U  Un
 100% (1.1)
U
n
2. Abaterea permanentă a frecvenţei, fp , faţă de valoarea nominală. Se
calculează ca diferenţă între frecvenţa real furnizată, f , şi valoarea ei nominală, f ,
n
raportată la frecvenţa nominală şi exprimată în procente.
fn f  fn
 100% (1.2)
f
n
3. Coeficientul de nesimetrie al tensiunii pentru frecvenţa de bază în curent

alternativ trifazat. Exprimă în procente diferenţa dintre valoarea maximă, Umax , şi
minimă, Umin , a tensiunii raportată la valoarea nominală, Un .
Umax  Umin
knesimU  U 100% (1.3)
n
4. Factorul de distorsiune, exprimă abaterea de la unda sinusoidală a tensiunii şi

se defineşte ca fiind raportul, exprimat în procente, dintre reziduul deformant
(valoarea efectivă corespunzătoare armonicelor superioare) şi valoarea efectivă a
fundamentatei.
knes. sin  U 2

1 100%
2 (1.4)
U
5. Abaterea de scurtă durată a tensiunii,
Usd , definită ca diferenţa între
valoarea minimă, Umin , sau maximă, Umax , şi valoarea nominală a tensiunii, Un , în
regim tranzitoriu, raportate la tensiunea nominală şi exprimate în procente.
 Usd Umin  Un
 100%
U
n (1.5)
U max  Un
 U  100%
sd
Un
(1.6)
6. Abaterea de scurtă durată a frecvenţei în curent alternativ, fsd , definită ca
diferenţa între valorile minimă sau maximă ale frecvenţei în regim tranzitoriu
raportate la frecvenţa nominală şi exprimate în procente.
 fsd fmin  fn
 100%
f
n (1.7)
 fsd fmax  fn
 100%
fn
(1.8)
7. Coeficientul de pulsaţie al tensiunii redresate definit ca:
a) raportul între amplitudinile armo nicelor joase ale componentelor de curent
alternativ, U , şi valoarea medie a tensiunii redresate, Umed .
k pulsatie U  100% (1.9)

 U med
b) raportul între diferenţa valorilor instantanee maximă şi minimă ale

tensiunii redresate pe o semiperioadă şi valoarea medie a tensiunii redresate,
exprimat în procente.
' U  Umin
k pulsatie  max 100%
Umed (1.10)
c) raportul între valoarea efectivă a componentelor de curent alternativ (se iau
în calcul toate componentele armonici), U ~ d , şi valoarea medie a tensiunii
redresate.
U
k ''pulsatie  U ~ d 100% (1.11)
med
d) raportul între diferenţa valorilor instantanee maximă şi minimă ale

tensiunii redresate şi suma acestora calculat pe o semiperioadă şi exprimat în
procente.
Umax  Umin (1.12)
k'''pulsatie  100%
Umax  Umin
Dintre indicatorii de calitate ai energiei electrice, prezintă importanţă practică

mai deosebită, următorii: abaterea tensiunii şi frecvenţei, nesimetria tensiunilor şi
abaterea de la forma sinusoidală.
Abaterea tensiunii şi frecvenţei în raport cu valorile nominale poate fi pozitivă
sau negativă. În regimul permanent sau de scurtă durată al SEN, semnul abaterii
frecvenţei poate fi diferit de cel al tensiunii. La stabilirea regimului permanent
abaterea frecvenţei este aceeaşi pentru toţi consumatorii alimentaţi de SEN. În
acelaşi timp, abaterea tensiunii pentru consumatorii din apropierea tabloului
principal de distribuţie, TPD, este cu semnul plus, iar pentru cei mai îndepărtaţi cu
semnul minus.
Scăderea tensiunii la bornele maşinilor electrice conduce la micşorarea
momentelor de rotaţie şi pentru o sarcină constantă creşte valoarea curentului care
poate ajunge la valori pentru care, sub acţiunea protecţiei de suprasarcină, motorul
este deconectat. De asemenea, la scăderea tensiunii se micşorea ză iluminatul
lămpilor, iar la creşterea tensiunii se reduce durata de funcţionare a acestora.
Scăderea frecvenţei tensiunii de alimentare a motoarelor asincrone duce la
reducerea turaţiei şi, ca urmare, a productivităţii mecanismelor antrenate de acestea.
La micşorarea frecvenţei cresc valorile curenţilor spre consumatori pe seama măririi
curenţilor de magnetizare ai transformatoarelor şi micşorării reactanţelor inductive
în circuitele interioare din compunerea acestora.
Pentru obţinerea unei calităţi corespunzătoare a energiei electrice, conform
registrului de clasificare RNR, limitele maxime admise ale abaterilor tensiunii şi
frecvenţei sunt:
- abaterea permanentă şi de scurtă durată a tensiunii
Up
 10%; Usd   20% timp de 1,5 (1.13)
secunde
- 30 % timp de 5 secunde
- abaterea permanentă şi de scurtă durată a frecvenţei
fp  5%; fs  10% timp de 5 (1.14)
d secunde
Nesimetria tensiunilor în sistemele trifazate este cauzată în principal de
conectarea la SEN a consumatorilor monofazaţi şi apare ca urmare a valorilor
inegale a curenţilor pe cele trei faze. Consumatorii trifazaţi simetrici, care constituie
majoritatea la bordul navei, contribuie la reducerea nesimetriei tensiunilor.
Forma nesimetrică a tensiunilor conduce la apariţia în SEN şi la consumatori a
componentelor armonice cu frecvenţe mai mari de 50 Hz a căror prezenţă măreşte
pierderile de putere şi duce la încălzirea suplimentară a cablurilor, motoarelor şi
Indicele de calitate corespunzător pentru nesimetria tensiunilor se obţine din
condiţia Registrului de clasificare care admite nesimetria curenţilor de sarcină ai
generatoarelor de maximum 10%. Corespunzător acestei valori coeficientul de
nesimetrie al knesim.U , este aproximativ 3%.
tensiunii,
Abaterea de la forma sinusoidală poate fi generată de factori interni, care aparţin
generatoarelor, sau externi produşi de consumatorii de energie electrică. De regulă,
influenţa factorilor interni este redusă şi nesimetria tensiunilor datorată acestora nu
depăşeşte 25%. În acelaşi timp, în anumite situaţii, la funcţionarea generatoarelor
cu încărcarea nominală se poate ajunge la o valoare a nesimetriei tensiunilor până la
20%, generată în principal de sarcinile neliniare care constituie factorii externi.
Atunci când la bornele unui generator de tensiune sinusoidală sunt co nectate
rezistenţe neliniare, curentul consumat este de formă nesinusoidală şi căderile de
tensiune ale armonicelor superioare ale curentului schimbă forma curbei tensiunii în
sistem.
Dintre consumatorii de la bordul navei, convertoarele statice de energie electrică
solicită din reţea curenţi nesinusoidali şi constituie principala sarcină neliniară a
reţelei. Denaturarea tensiunii produsă de convertoarele statice de energie depinde de
schema folosită, de adâncimea reglării, de caracterul sarcinii, de parametrii surselor
de energie electrică de pe navă şi, de asemenea, de raportul dintre puterea surselor
navei şi puterea convertoarelor statice din sistem.
Abaterea de la forma sinusoidală mai mare de 10% poate produce încălzirea
suplimentară a generatoarelor şi electromotoarelor şi, ca urmare, este necesară
scăderea puterii şi a sarcinii. De asemenea, denaturarea tensiunilor micşorează
precizia în funcţionare a sistemelor automate de reglare şi comandă a generatoarelor
ceea ce poate duce la perturbarea funcţionării acestora.
Din aceste considerente, conform normelor registrului de clasificare, abaterea de
la forma sinusoidală nu trebuia să depăşească 5% din valoarea de vârf a
fundamentalei.
Normele de calitate a energiei electrice stabilite de Registrul naval prevăd
cerinţe atât pentru sursele de energie electrică cât şi pentru consumatorii de energie
electrică. Aceste norme determină pe de o parte condiţiile în care consumatorii
trebuie să funcţioneze normal, iar pe de altă parte cerinţe pentru SEN ca sistem de
producere a energiei electrice capabil să asigure alimentarea consumatorilor în toate
regimurile de exploatare ale navei.
a) Cerinţe pentru generatoare:
- asigurarea calităţii normale a energiei electrice în regim de mers în gol şi în
regim stabil de durată cu sarcină simetrică constantă şi la factorul de putere
nominal;
- acţiunea rapidă a sistemelor de reglare automată pentru a restabili în timp
scurt parametrii energiei electrice în limitele stabilite de norme atunci când
apare variaţii de sarcină, nesimetrii, abateri de la forma sinusoidală şi
pulsaţii ale curentului de sarcină.
b) Cerinţe pentru consumatori:
- funcţionarea normală a acestora în condiţiile în care parametrii energiei
electrice aplicată la borne sunt în limitele normelor de calitate;
- micşorarea influenţei consumatorilor la deteriorarea calităţii energiei
electrice, reducerea nesimetriei, reducerea abaterilor de la forma
sinusoidală şi a pulsaţiilor curenţilor consumaţi.
1.2 Clasificarea consumatorilor de energie electrică şi regimurile de
lucru în procesul de exploatare a navei
Consumatorii de energie electrică de la bordul navei se pot clasifica după

destinaţie, grad de importanţă şi regim de lucru.
a) După destinaţie se împart în:
- mecanisme de punte (vinciuri, cabestane, macarale, instalaţia de
guvernare);
- mecanisme auxiliare pentru instalaţia energetică principală de propulsie a
navei (pompe, separatoare, ventilatoare, compresoare ş.a.);
- mecanisme pentru sisteme navale (pompe de santină, balast, pompe de
incendiu, pompe de combustibil ş.a.);
- mijloace radiotehnice, aparate de navigaţie şi mijloace de legături
interioare;
- mijloace pentru asigurarea condiţiilor de trai ale echipajului (cambuza,
instalaţia de climatizare, instalaţia de ventilaţie ş.a.);
- iluminatul electric.
b) După gradul de importanţă se împart în trei grupe.
Prima grupă conţine consumatorii importanţi care necesită alimentarea continuă.
Întreruperea alimentării consumatorilor din această grupă poate duce la pierderea
navei sau pierderi de vieţi omeneşti. Astfel de consumatori sunt: comanda drumului
navei, aparatura de navigaţie, mijloacele de radiocomunicaţii, pompele de incendiu
de avarie şi alţi consumatori.
Alimentarea consumatorilor din această grupă se realizează de la două surse
diferite: centrala electrică de bază şi centrala electrică de avarie. Întreruperea
alimentării consumatorilor din prima grupă este permisă numai pe durata intrării
automate în funcţiune a centralei de avarie, adică cel mult 10 secunde.
A doua grupă este constituită din consumatorii care asigură deservirea
instalaţiilor energetice principale de propulsie, precum şi mecanismele şi instalaţiile
care asigură păstrarea încărcăturii navei. De asemenea, din această grupă mai pot
face parte pompele de incendiu şi drenaj, vinciul de ancoră, ş.a.
Pentru consumatorii din grupa a doua se admite întreruperea alimentării cu
energie electrică pentru o durată limitată necesară, în caz de suprasarcină, pentru
cuplarea unui generator suplimentar la barele centralei electrice.
A treia grupă este reprezentată de consumatorii de mică importanţă pentru
vitalitatea navei, cum ar fi consumatorii care asigură condiţiile de trai şi necesităţile
echipajului.
Pentru consumatorii din această grupă, pe durata suprasarcinii centralei electrice
sau în situaţia de avarie, este posibilă o pauză însemnată în alimentarea cu energie
electrică.
c) După regimul de lucru consumatorii de energie electrică se împart:
- acţionări electrice care lucrează în regim de durată cu sarcină constantă
sau variabilă (pompe, ventilatoare). În acest regim, pe toată durata de
funcţionare, încălzirea motorului este la valoarea nominală.
- acţionări electrice care lucrează în regim interminent (vinciuri, macarale).
Caracteristic acestui regim este că perioadele de funcţionare alternează
cu perioade de pauză. În timpul funcţionării, încălzirea motorului nu
ajunge până la valoarea nominală şi urmează o pauză în care nu se
răceşte până la temperatura mediului după care urmează un nou ciclu de
funcţionare.
- acţionări electrice care lucrează în regim de scurtă durată (vinciul de ancoră, cabestanul de
manevră, pompe de santină, pompe de transvazarea combustibilului ş.a.). Specific acestui
regim este durata mică de funcţionare în care motorul electric nu se încălzeşte până la
valoarea nominală şi urmează o pauză suficientă ca motorul să se răcească până la
temperatura mediuluiambiant.
Caracteristic pentru funcţionarea centralei electrice a navei este variaţia în limite
mari a energiei electrice solicitată de consumatori. Puterea centralei electrice la un
moment dat este determinată de consumatorii care lucrează în acel moment.
Numărul consumatorilor care lucrează la un moment dat şi gradul lor de încărcare
depind de regimurile şi particularităţile de exploatare ale navei (raionul de navigaţie,
starea mării şi a condiţiilor de climă, forma şi masa încărcăturii, viteza navei,
caracterul lucrărilor în timpul staţionării ş.a.).
Din cele prezentate rezultă că încărcarea cu sarcină a generatoarelor centralei
electrice este un proces aleator. Un calcul precis al consumului de energie electrică
trebuie să aibă în vedere atât consumatorii care lucrează în regimul dat, cât şi faptul
că pentru fiecare consumator graficul de sarcină este variabil şi dependent de mulţi
factori. Un asemenea calcul poate fi efectuat folosind metode specifice de ca lculul
probabilităţilor şi statistici matematice, ceea ce presupune un volum mare de calcule
complicate şi necesitatea cunoaşterii a multor date experimentale.
În practica inginerească, până în momentul actual, pentru calculul sarcinii
centralei electrice şi alegerea generatoarelor electrice se utilizează o metodă mai
simplă bazată pe întocmirea bilanţului energetic sau a tabelului de sarcină, cu
rezultate suficient de bune pentru nevoile practice. De asemenea, pentru calculul
aproximativ al puterii centralei electrice, necesar la întocmirea proiectului preliminar
al navei, se pot folosi metode analitice.
Pentru întocmirea bilanţului energetic (tabelul de sarcină), procesul de
exploatare al navei se împarte într-un număr de regimuri caracteristice, urmând ca
pentru fiecare dintre ele să se stabilească puterea electrică solicitată de la centrala
electrică a navei. Calculele se organizează sub forma unui tabel care poartă
denumirea de bilanţul energetic sau tabelul de sarcină al navei.
Regimurile de funcţionare ale navei, care intră în componenţa tabelului de
sarcină, includ obligatoriu regimurile care corespund celei mai mici şi celei mai mari
sarcini cerută de la centrala electrică şi între acestea câteva regimuri intermediare.
În funcţie de destinaţia navei, procesul de exploatare poate cuprinde următoarele
regimuri:
a) pentru nave de transport mărfuri generale: staţionare fără lucrări de
încărcare, staţionare cu lucrări de încărcare, ridicarea ancorei, navigaţie
pe mare (marş) şi de avarie;
b) pentru nave de pasageri: staţionare fără pasageri, staţionare cu pasageri,
ridicarea ancorei, navigaţie pe mare şi de avarie;
c) pentru navele flotei tehnice: staţionare fără lucrări, staţionare cu lucrări
tehnologice, navigaţie pe mare şi de avarie;
d) pentru spărgătoarele de gheaţă: staţionare, ridicarea ancorei, navigaţie în
mare liberă, navigaţie printre gheţuri, avarie;
e) pentru navele de pescuit: staţionare, ridicarea ancorei, prinderea şi
prelucrarea peştelui şi de avarie.
Regimul de avarie se consideră că are locul în timpul marşului la producerea
unor incendii sau inundarea unor compartimente, fără scoaterea din funcţiune a
centralei electrice. În astfel de cazuri, se solicită suplimentar energie electrică pentru
lupta contra incendiilor şi nescufundabilităţii navei.
1.2.1 Alegerea numărului şi puterii generatoarelor electrice. Metoda

bilanţului energetic (tabelul de sarcină)
Această metodă este cea mai utilizată la proiectarea sistemului electroenergetic al

navei şi constituie procedeul de bază pentru determinarea puterii centralei electrice.
Tabelul bilanţului energetic (tabelul de sarcină) are aceeaşi formă pentru toate tipurile de
nave şi se deosebeşte numai în ceea ce priveşte definirea regimurilor de lucru care
depind de destinaţia navei. Câteva schimbări privind conţinutul bilanţului energetic se
introduc în funcţie de natura curentului agregatelor generatoare.
În tabelul 3.1. se prezintă un model simplificat de bilanţ energetic pentru o navă
electrificată în curent alternativ. Pentru simplificare, în tabel sunt cuprinse numai
trei regimuri care sunt generale pentru toate tipurile de nave: regim de staţionare,
regim de marş şi regim de avarie.
La întocmirea bilanţului energetic trebuie în prealabil să se cunoască toţi
consumatorii de energie electrică aflaţi la bordul navei: acţionările electrice ale
tuturor mecanismelor şi instalaţiilor, iluminatul tuturor încăperilor şi punţilor, utilaje
pentru cambuză, încălzirea electrică, aparatura de legături radio şi legături interioare,
aparatura de navigaţie, ş.a.m.d.
În coloana 1 se trec toţi consumatorii de energie electrică instalaţi la bordul
navei. Pentru a avea o anumită ordine în scrierea consumatorilor, aceştia sunt
constituiţi pe grupe alcătuite conform clasificării după destinaţie.
În coloanele 2-5 se trec datele nominale ale consumatorilor: numărul
consumatorilor de acelaşi fel (col.2), puterea nominală a motorului electric (col.3),
randamentul (col.4), factorul de putere la sarcina nominală, cosn (col.5). Pentru
motoarele electrice aceste date sunt scrise pe eticheta motorului.
La motoarele electrice, puterea nominală reprezintă puterea disponibilă la ax,
pentru aflarea puterii instalate consumate din reţea se utilizează relaţia:
Pinst.  Pn (1.15)

Rezultatele calculelor efectuate cu relaţia (3.1.) se trec în coloana
6. În coloana 7 se trece puterea total instalată pentru fiecare
mecanism.
(1.16)
Pinst.tot.  nc Pinst.
în care:
Pinst.tot. - puterea totală instalată
nc - numărul consumatorilor de acelaşi fel.
Pentru alţi consumatori, care nu sunt motoare electrice, cum ar fi iluminatul,
încălzirea electrică, se calculează puterea electrică instalată totală şi se trece direct în
coloana 7.
În continuare, se stabileşte pentru fiecare consumator coeficientul de sarcină şi
coeficientul de simultaneitate, corespunzător regimurilor de exploatare a navei.
Coeficientul de sarcină sau de încărcare al consumatorului reprezintă raportul
între puterea efectiv consumată în regimul considerat şi puterea instalată.
Bilanţul energetic pentru generatoarele sistemului electroenergetic

de curent alternativ
Puterea
Factorul de putere, cosn
Puterea nominală, kw
Numărul consumatorilor
Regim de staţionare
Randamentul, 
instalată, kw
Coeficient de sarcină, ks
unitară
totală
Consumatori de energie electrică

Factor de putere, cos
Coeficient de
simultaneitate k0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
I. Mecanis me de punte
instalaţia de guvernare 2 6 0,8 0,81 7,5 15 - - -
instalaţia de ancorare 1 8 0,86 0,83 9,3 9,3 (1) (0,7) (0,8)
Puterea
Factorul de putere, cosn

Puterea nominală, kw
Numărul consumatorilor
Regim de staţionare
Randamentul, 
instalată, kw
unitară
totală
Consumatori de energie electrică

Coeficient de
simultaneitate k0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
II. Mecanisme auxiliare pentru

instalaţia energetică
compresor 1 8 0,85 0,83 9,4 9,4 (1) (0,9) (0,82)
pompa de combustibil 1 2,5 0,8 0,8 3,1 3,1 - - -
III. Mecanis me pentru

sisteme navale:
pompa de incendiu 2 10 0,82 0,81 12,2 24,4 (0,5) (0,8) (0,8)
ventilaţia - - - - - 10 0,4 1 0,7
IV. Iluminatul - - - - - 30 0,3 1 1
Puterea consumată totală (  Pc ,  Q c ): - cu consumatorii de scurtă durată

- fără consumatorii de scurtă durată
Coeficientul general de simultaneitate, kOG
Puterea calculată Pcalc., Q calc.  : - cu consumatorii de scurtă durată

- fără consumatorii de scurtă durată
Factorul mediu de putere, cos med
Numărul şi puterea generatoarelor - în funcţiune

-
rezervă
Tabelul 1.1
Regim de marş Regim de avarie
Puterea Puterea Puterea

Coeficient de simultaneitate, k0

consumată consumată consumată

activă, kw
reactivă,
kw activă,
reactiă, k var.
activă, kw
reactivă,
k var.
k var.
11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 23
- - 0,5 0,6 0,75 4,5 4,0 0,5 0,8 0,8 6,0 5,0
(6,5) (6) - - - - - - - - - -
Regim de marş Regim de avarie
Puterea Puterea Puterea


consumată consumată consumată
activă, kw
reactivă,
kw activă,
reactiă, k var.
activă, kw
reactivă,
k var.
k var.
11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 23
(8,5) (6,0) (1) (0,9) (0,82) (8,5) (6,0) - - - - -

- - 1 1 0,8 3,1 2,5 1 1 0,8 3,1 2,5
(9,6) (8,0) - - - - - 1 0,9 0,8 22 19

4 4 0,9 1 0,7 9 9 - - - - -
9 - 0,9 1 1 27 - 0,5 1 1 15 -
87 52 196 132 158 112

78 47 175 120 147 103
0,7 0,8 0,9
61 36 157 105 142 100

55 33 140 95 133 93
0,86 0,83 0,82
1 x 75 2 x 75 2 x 75
3 x 75 2 x 75 2 x 75
Pefect.
k  (1.17)
s
Pinst.
Coeficientul de simultaneitate pentru consumatorii de acelaşi fel exprimă
raportul între consumatorii care lucrează în regimul dat şi numărul total al
consumatorilor instalaţi.
nc funt.
k
0
n c inst. (1.18)
Coeficienţii de sarcină şi simultaneitate se stabilesc pe baza analizei funcţionării
consumatorilor. La această analiză se iau în considerare caracterul operaţiilor
îndeplinite de navă, regimul de funcţionare a instalaţiilor energetice principale de
putere, raionul şi condiţiile climatice, starea mării ş.a.
Alegerea corectă a coeficienţilor de sarcină şi de simultaneitate depinde în mare
măsură de experienţa proiectantului în aprecierea corectă a încărcării consumatorilor
în diferite regimuri ale navei. În continuare, se prezintă câteva criterii orientative
privind alegerea acestor coeficienţi.
Experienţa arată că pentru cei mai mulţi consumatori, în toate regimurile de
lucru, coeficientul de sarcină are valoarea apropiată de unitate. Pentru câteva
mecanisme, valorile acestuia sunt subunitare, cum ar fi: instalaţia de guvernare,
vinciul de ancoră, macarale ş.a.
Sarcina pentru instalaţia de guvernare depinde de starea mării, vitezei navei,
viteza de bandare a cârmei, unghiul de deplasare a cârmei. Puterea consumată de
acţionarea electrică a cârmei se stabileşte astfel încât să corespundă regimului cel
mai greu şi, ca urmare, coeficientul de sarcină pentru instalaţia de guvernare se alege
în limitele 0,5  0,8.
Încărcarea vinciului de ancoră depinde de adâncimea de ancorare, starea mării şi
forţa vântului. Pentru regimul cel mai greu se apreciază valoarea coeficientului de
sarcină în limitele 0,7  0,9.
Sarcina pentru macarale depinde de forma încărcăturii şi masa acesteia care, de
obicei, este mai mică decât sarcina nominală. Coeficientul de sarcină se alege pentru
regimurile cele mai grele în limitele 0,8  0,9.
Pentru vinciul de remorcaj sarcina depinde de starea mării, forma obiectului
remorcat şi viteza de remorcare. Coeficientul de sarcină pentru asemenea vinciuri se
alege în limitele 0,6  0,8.
Puterea consumată de utilajele electrice ale cambuzei (plite, cuptoare, vase sub
presiune) depinde de numărul pasagerilor şi echipajului navei. Acest număr se
schimbă în staţionare comparativ cu celelalte regimuri.
Pentru consumatorii care lucrează în regim de avarie (pompe de incendiu, pompe
de drenaj), coeficienţii de sarcină au valori apropiate de unitate. În cazul în care
aceste mijloace sunt utilizate şi în alte regimuri, coeficienţii de sarcină au valori în
limitele 0,6  0,9. O asemenea situaţie se poate întâlni la ridicarea ancorei când se
porneşte pompa de incendiu pentru spălarea lanţului de ancoră pe măsura virării
acestuia la bord.
Determinarea coeficientului de simultaneitate pentru consumatorii de acelaşi fel
nu prezintă dificultăţi deosebite. De regulă, pe navă se instalează mai mulţi
consumatori de acelaşi fel la mecanisme importante pentru siguranţa navei. De
exemplu, instalaţia de guvernare electrohidraulică are instalate două electropompe
din care: una asigură funcţionarea instalaţiei de guvernare, cealaltă fiind de rezervă.
Coeficientul de simultaneitate, în acest caz, k0  0,5 .
este
După stabilirea coeficienţilor de sarcină şi de simultaneitate se calculează
puterea consumată pentru fiecare din consumatorii care lucrează în regimurile
considerate, astfel:
Pc  Pinst.  k 0  ks
(1.19)
unde: Pc - puterea activă consumată
Pinst. - puterea totală instalată
k 0 , ks - coeficienţii de simultaneitate şi de sarcină.
Valorile obţinute se trec în coloanele 11, 16 şi 21.

După stabilirea puterii active consumate în fiecare regim se determină
factorul de putere corespunzător şi se completează coloanele 10, 15, 20. Calculul
factorului de putere se face pe baza cunoaşterii factorului de p utere nominal
(col.5) şi a sarcinii consumatorului în regimul considerat.
În continuare se calculează puterile reactive ale consumatorilor pentru fiecare
regim şi se completează coloanele 12, 17 şi 22. Calculele se fac cu formula:
Qc  Pc  tg (1.20)
unde: Qc - puterea reactivă consumată

Pc - puterea activă consumată
tg - se determină pe baza cunoaşterii factorului
de putere, cos (col.10, 15, 20).
La stabilirea puterii centralei electrice în diferite regimuri de exploatare a
navei sunt luaţi în considerare numai consumatorii care lucrează în regim de
durată cu sarcină constantă sau variabilă şi consumatorii care lucrează în regim
interminent. Consumatorii care lucrează în regim de scurtă durată nu sunt luaţi în
calcul şi de aceea puterile corespunzătoare acestora se trec între paranteze. De
aceşti consumatori se va ţine seama la verificarea capacităţii de suprasarcină a
În bilanţul energetic (tabelul de sarcină), în fiecare regim, sunt trecute
puterile numai pentru consumatorii care lucrează în regimul considerat.
La stabilirea consumatorilor care lucrează într- un anumit regim, precum şi la
alegerea coeficientului de sarcină, trebuie să se aibă în vedere problemele
specifice exploatării navei.
În regim de staţionare fără operaţiuni de încărcare (fără pasageri) pe navă se află
o mică parte din echipaj care se ocupă cu lucrări de întreţinere şi
supraveghere. De aceea, în acest regim, numărul consumatorilor care lucrează
este redus. Funcţionează parţial iluminatul, utilajele cambuzei, mijloace de
legături, sisteme navale de utilizări generale. De obicei, în acest regim nu
lucrează mecanismele care deservesc instalaţia energetică de putere a navei.
În regimul de staţionare cu efectuarea lucrărilor de manipularea mărfurilor se
află pe navă tot echipajul pentru care trebuie create toate condiţiile de trai, lucrează
mijloacele de încărcare-descărcare (macarale, vinciuri de încărcare, pompe de
marfă).
Regimul de ridicare a ancorei se desfăşoară concomitent cu pregătirea navei
pentru marş. În acest regim funcţionează cu putere redusă instalaţia energetică
principală, sunt în funcţiune vinciul de ancoră şi pompa de incendiu pentru
spălarea lanţului, este prezent la bord tot echipajul.
În regim de marş funcţionează cea mai mare parte a consumatorilor de
energie electrică. Consumatorii care nu funcţionează în acest regim sunt:
pompele de incendiu şi drenaj, mecanismele de rezervă, vinciul de ancoră,
macarale şi alte mijloace cu destinaţie specială. În cazul navelor de pescuit în
acest regim lucrează traulerul şi câteva macarale.
Funcţionarea consumatorilor în regimul de marş asigură confortul deplin al
echipajului şi pasagerilor, funcţionarea mecanismelor care asigură marşul navei,
funcţionarea aparatelor de navigaţie şi a mijloacelor de legături radio.
În regimul de avarie, în cazul în care este necesar, se poate renunţa la
funcţionarea consumatorilor care asigură confortul echipajului şi pasagerilor
(cambuza, ventilaţia generală, încălzirea electrică ş.a.). În acest regim rămân
obligatoriu în funcţiune consumatorii care asigură marşul navei, legăturile
interioare şi exterioare, mijloacele de navigaţie. La acestea se adaugă mijloacele
de luptă împotriva incendiilor, scoaterea apei din compartimentele inundate şi
alte mijloace de salvare.
Cea mai mare sarcină a centralei electrice poate fi, în funcţie de destinaţia
navei, în unul din regimurile de marş, de pescuit, de ridicarea ancorei sau de
staţionare cu efectuarea lucrărilor de manipulare a mărfurilor.
La întocmirea bilanţului energetic se iau în considerare condiţiile cele mai
grele de exploatare a navelor: ceaţă, temperaturi scăzute, temperaturi ridicate,
încărcarea completă a navei, viteza maximă de marş ş.a.m.d.
După completarea tuturor liniilor şi coloanelor tabelului de sarcină se
calculează puterea totală activă şi reactivă,  Pc si  Q c , consumată în
fiecare regim. Calculul se face prin însumarea aritmetică a cifrelor de pe coloanele
11, 12, 16, 17, 21 şi 22 care reprezintă puterile consumate de fiecare consumator
care lucrează în regimul considerat. Pentru fiecare însumare de pe o coloană
rezultă două valori: una corespunde însumării cu luarea în considerare a
consumatorilor cu funcţionare în regim de scurtă durată (cifrele dintre paranteze)
şi a doua fără luarea în considerare a consumatorilor cu funcţionare de scurtă durată.
În continuare, se alege coeficientul general de simultaneitate, k OG , pe
regimuri de exploatare a navei. Acest coeficient ia în considerare faptul că nu toţi
consumatorii, prevăzuţi să funcţioneze într- un anumit regim, lucrează simultan şi
la încărcarea maximă. De exemplu, regimul de marş poate fi de ordinul zilelor,
săptămânilor sau lunilor şi în această perioadă lungă se pot schimba condiţiile de
navigaţie şi, ca urmare, consumatorii consideraţi în acest regim cu funcţionare
continuă pot fi pentru perioade scurte deconectaţi. În aceste condiţii puterea
efectiv consumată în regimul de marş este mai mică decât cea rezultată din
însumarea aritmetică a puterilor consumate.
De regulă, pentru calculele practice, valorile coeficientului de simultaneitate
general, k OG , pe regimuri, se alege astfel:
- pentru regimul de staţionare la ancoră: k OG  0,7  0,75
- pentru regimul staţionare cu lucrări de încărcare-descărcare: k OG  0,8
- pentru regimul de ridicare a ancorei: k OG  0,75  0,8
- pentru regimul de marş: k OG  0,8  0,9
- pentru regimul de avarie: k OG  0,9  0,95 .
În afara coeficientului general de simultaneitate pentru determinarea puterii
calculate pe regimuri de exploatare trebuie să se ia în considerare şi pierderile de
energie în reţeaua de distribuţie. Aceste pierderi se apreciază ca fiind 3-5% din
puterea consumată. Cu aceste precizări, puterea calculată pentru fiecare regim se
determină astfel:
Pcalc.  1,03 1,05k OG  Pc (1.21)
Qcalc.  1,03 1,05k OG  (1.22)
Qc
Puterea aparentă se calculează cu expresia:
Scalc. P2 Q 2
 calccalc.
(1.23)
Valoarea medie a factorului de putere calculat pentru fiecare regim este:
Pcalc.
cos med  1.24)
S calc.
Valorile puterilor de calcul, Pcalc. , Qcalc. ,Scalc. ,obţinute ca rezultat al bilanţului
energetic permit să se treacă la alege rea numărului şi puterii generatoarelor electrice
principale şi de rezervă pentru sistemul electroenergetic al navei. Alegerea se face
luând în considerare puterile calculate fără luarea în considerare a consumatorilor
care lucrează în regim de scurtă durată. După cum se vede şi din exemplul prezentat
în tabelul 3.1, între valorile puterilor calculate cu luarea în considerare şi fără luarea
în considerare a consumatorilor cu regim de funcţionare de scurtă durată nu sunt
deosebiri semnificative. Existenţa consumatorilor cu funcţionare de scurtă durată se
are în vedere la verificarea capacităţii de suprasarcină a generatoarelor care în
condiţii normale trebuie să asigure alimentarea acestor consumatori. De regulă,
generatoarele navale admit suprasarcină de 10% în decurs de 2 ore, 25% timp de 30
minute şi 50% timp de 5 minute. În cazul în care sarcina consumatorilor de scurtă
durată depăşeşte capacitatea de suprasarcină se recurge la conectarea unui generator
suplimentar.
Pentru calculul puterii centralei electrice se alege regimul cu cea mai mare
putere consumată. În cele mai multe cazuri, acesta este regimul de marş. De
asemenea, la proiectarea sistemului electroenergetic este necesar să se prevadă şi o
rezervă de 15-20% faţă de puterea consumată cea mai mare.
Alegerea numărului şi puterii generatoarelor electrice reprezintă o sarcină
dificilă întrucât trebuie să se aibă în vedere mai mulţi factori tehnici, economici şi de
exploatare, adesea contrari unul altuia. Trebuie stabilit un compromis care asigură
regimurile cele mai favorabile pentru funcţionarea centralei electrice. La alegerea
numărului şi puterii generatoarelor electrice trebuie să se aibă în vederea
îndeplinirea următoarelor cerinţe:
1) Generatoarele trebuie să fie încărcate în toate regimurile aproape de sarcina
nominală (de regulă minim 75-80% din puterea nominală).
2) Generatoarele alese să fie de acelaşi tip şi putere. În acest caz se asigură o
funcţionare stabilă la cuplarea în paralel şi se reduce cantitatea necesară de
piese de rezervă.
3) Puterea generatorului de rezervă trebuie să fie aceeaşi cu a generatorului de
bază. Este evident că cea mai bună alegere este aceea în care toate
generatoarele de bază şi de rezervă sunt de acelaşi tip şi putere.
Din punct de vedere al încărcării fiecărui generator aproape de sarcina nominală,
această cerinţă se realizează în cazul folosirii unui număr mare de generatoare cu
posibilitatea de cuplare în paralel a acestora. În acelaşi timp, un număr mare de
agregate generatoare este limitat pe de o parte de posibilităţile de montare la navă,
iar pe de altă parte de greutăţi legate de funcţionarea în paralel a acestora. De aceea,
de regulă, acest număr se limitează la 2-4 agregate generatoare.
Un exemplu de alegerea numărului şi puterii generatoarelor este prezentat
în tabelul 1.1. Pentru acoperirea consumului de energie electrică în toate
regimurile şi asigurarea unei rezerve sunt posibile trei variante: prima –
alegerea a două generatoare cu puteri de 150 kw fiecare; a doua – alegerea a
trei generatoare cu puteri de 100 kw fiecare; a treia – alegerea a patru
generatoare cu puteri de 75 kw fiecare.
După prima variantă în toate regimurile lucrează un generator de bază cu puterea
de 150 kw, al doilea fiind rezervă. În acest caz, sunt evidente două neajunsuri:
încărcare mică a generatorului în regimul de staţionare (sub 40%) şi posibilitatea de
a efectua lucrări de revizii sau reparaţii numai în regimul de staţionare.
A doua variantă asigură funcţionarea a două generatoare de 100 kw în
regimurile de marş şi de avarie, al treilea fiind de rezervă. În regim de staţionare
lucrează un generator, două fiind de rezervă. În această variantă, în toate
regimurile, sarcina generatoarelor este de circa 60-70%, ceea ce se poate
considera mulţumitor. Lucrările de revizii şi reparaţii sunt posibile numai în
regimul de staţionare.
A treia variantă asigură funcţionarea a două generatoare de 75 kw pentru
regimurile de marş şi de avarie, celelalte două fiind de rezervă, în regimul de
staţionare lucrează un generator de 75 kw şi trei sunt de rezervă. În această variantă
se asigură încărcarea optimă a generatoarelor care lucrează (circa 80-90%), lucrările
de întreţinere şi revizii se pot efectua atât în regimul de staţionare cât şi în regimurile
de marş şi de avarie.
Din această analiză rezultă că varianta a treia este cea mai bună cu condiţia ca în
compartimentul prevăzut pentru centrala electrică să se permită montarea a patru
agregate generatoare. În caz contrar, din motive constructive se optează pentru
varianta a doua cu trei agregate generatoare.
Alegerea generatoarelor se face după puterea activă de calcul în cazul în care
valoarea factorului de putere mediu este egală cu 0,8 sau mai mare. Dacă factorul de
putere mediu are valoarea mai mică de 0,8, atunci alegerea generatoarelor se face
după puterea aparentă.
Metoda bilanţului energetic (tabelul de sarcină) se poate aplica şi pentru
determinarea puterii diesel- generatorului centralei electrice de avarie. Diesel-
generatorul de avarie intră în funcţiune la scoaterea de sub tensiune a centralei
electrice de bază şi puterea acestuia trebuie să fie suficientă pentru a asigura
obligatoriu alimentarea următorilor consumatori:
- iluminatul de avarie;
- acţionarea electrică de avarie a cârmei;
- acţionarea electrică a pompei de incendiu de avarie;
- legături de comunicaţii interioare şi exterioare;
- lumini de navigaţie şi semnalizare;
- vinciurile bărcilor şi şalupelor de salvare;
- alte instalaţii pentru siguranţa vieţii echipajului.
Experienţa arată că pentru majoritatea navelor puterea diesel- generatorului de
avarie este în limitele 50-200 kw.
În cazul sistemelor electroenergetice de curent continuu, metoda bilanţului energetic
pentru determinarea numărului şi puterii generatoarelor electrice este aceeaşi cu
deosebirea că dispar coloanele 5, 10, 12, 15, 20 şi 22 care corespund factorilor de putere
şi puterilor reactive.
1.2.2 Metoda analitică de determinare a puterii centralei electrice
Această metodă permite determinarea puterii centralei electrice fără o analiză de

detaliu a funcţionării tuturor consumatorilor de energie electrică.
Metoda analitică de determinare a puterii agregatelor generatoare presupune
existenţa unei corelaţii între puterea centralei electrice, puterea instalaţiei energetice
de propulsie a navei în anumite regimuri şi deplasamentul navei.
De exemplu, în regim de marş cea mai mare parte a consumatorilor cu
funcţionare constantă o constituie mecanismele care deservesc instalaţia energetică
de putere. Ca urmare, puterea centralei electrice pentru regimul de marş este în
corelaţie cu puterea motoarelor principale. La staţionarea navei fără operaţiuni de
încărcare puterea centralei electrice este dată de consumatorii care asigură condiţiile
de trai ale echipajului şi este în corelaţie cu deplasamentul navei.
Rezultatele analizei unui volum mare de date statistice au permis obţinerea unor
formule experimentale de calcul a puterii centralei electrice. Pentru exemplificare se
prezintă calculul puterii centralei electrice pentru o navă de transport mărfuri
generale cu motoare principale lente.
Regim de marş
Puterea centralei electrice în acest regim poate fi determinată cu una din
expresiile:
Pmars  18  0,028N Ps.d. (1.25)
max.
sau
(1.26)
Pmars  18  0,028N
Pc.niveltrai
unde: N - puterea motoarelor principale

Ps.d. max. - puterea cea mai mare la conectarea unui consumator cu regim de
scurtă durată (pompa de incendiu sau pompa de drenaj)
Pc.niveltrai - puterea consumatorilor care asigură nivelul de trai al
echipajului.
Pc.niveltrai  PK  PV  Pclim kw (1.27)
în care: PK - puterea utilajelor cambuzei

PV - puterea ventilaţiei generale
Pclim. - puterea instalaţiei de climatizare.
Dacă P Pc.niveltrai se
s.d. max. > Pc.niveltrai se foloseşte relaţia (3.11), iar dacă Ps.d. max.
<
foloseşte relaţia (3.12).
Staţionare fără operaţiuni de încărcare
Puterea centralei electrice se determină cu una din expresiile:
Pst.  11  0,002D Ps.d. max. (1.28)
Pst.  11  0,002D Pc.niveltrai (1.29)
unde: D - deplasamentul navei în tdw.
Ps.d. max. , Pc.niveltrai - au aceeaşi semnificaţie ca în formulele (1.25) şi (1.26).
Staţionare cu operaţii de încărcare

În acest regim, puterea centralei electrice se compune din puterea determinată în
regimul de staţionare fără operaţiuni de încărcare la care se adaugă puterea necesară
pentru funcţionarea instalaţiilor de încărcare (vinciuri sau macarale).
 1,05  n
Pst.inc.  Pst.  0,53 
n 0,15G n 
(1.30)

vn 1
unde: Gn - sarcina nominală, t
v n - viteza nominală de ridicare a încărcăturii, m/min.
n - numărul vinciurilor sau macaralelor de pe navă.
Regim de manevră
În acest regim aproximarea puterii se face cu formula:
 Pmars  0,8 ancora  Pcomp. 

Pman.
(1.31)
P
unde: Pancora - puterea vinciului de ancoră, kw
Pcomp. - puterea compresorului pentru aerul de pornire, kw.
În acest regim, spre deosebire de regimul de marş, pot fi conectate: vinciul de
ancoră, pompă de incendiu (pentru spălarea lanţului de ancoră) şi compresorul
pentru aerul de pornire. În acelaşi timp trebuie avut în vedere că, pe de o parte
posibilitatea de conectare concomitentă este redusă, iar pe de altă parte, aceşti
consumatori lucrează în regim de scurtă durată.
Regim de avarie
În regimul de avarie, sarcina centralei electrice o constituie consumatorii care
asigură marşul navei, stingerea incendiului, scoaterea apei din compartimentele
inundate. În acest regim sunt deconectaţi consumatorii de mică importanţă pentru
vitalitatea navei cum ar fi: cambuza, ventilaţia, climatizarea ş.a. În caz de necesitate
poate fi introdus în funcţiune: generatorul de rezervă. Luând în considerare aceste
posibilităţi, puterea centralei electrice în regim de avarie, de ob icei, nu depăşeşte
puterea în regim de marş.
Metoda analitică de determinare a puterii centralei electrice permite aproximarea
acesteia, suficientă pentru proiectul preliminar al navei. Un calcul mai precis rezultă
din aplicarea metodei bilanţului energetic.
TEST DE AUTOEVALUARE
1. Centrala electrică a navei este formată din:
a) surse de energie electrică;
b) surse de energie electrică împreună cu tabloul de distribuţie;
c) surse de energie electrică, tabloul principal de distribuţie şi tablourile
secundare de distribuţie;
d)sursele şi reţeaua electrică a navei.
2. Schema electrică de structură din figura de mai jos corespunde:
a) unor SEN autonome;

b) unor SEN cu preluarea parţială a puterii de la sistemul energetic;
c) unor SEN unitare;
d) unor SEN mixte.
LUCRARE DE VERIFICARE
Explicaţi modul de completare a tabelelor de sarcină (bilanţul energetic)
RĂSPUNS LA TESTUL DE AUTOEVALUARE

1:b; 2:c.
Unitatea de învăţre nr.2
CENTRALE ELECTRICE NAVALE
CUPRINS
Sisteme de excitaţie şi de stingere a câmpului la generatoarele
sincrone. Principiile reglării automate a tensiunii şi puterii reactive.
Sisteme de compoundare a generatoarelor sincrone şi de reglare automată a
excitaţiei.
Sistemul ESEN de excitaţie cu tiristoare pentru generatoare sincrone. Distribuţia
sarcinii reactive între generatoarele sincrone care funcţionează în paralel.
Principiile reglării automate a frecvenţei şi puterii active.Regulatoare de turaţie cu
două impulsuri, sisteme de reglare a frecvenţei în funcţie de parametrii
generatorului.
Distribuţia sarcinii active îmtre generatoarele care funcţionează în paralel. Procedee
de cuplare în paralel a generatoarelor. Metode de sincronizare.
Sincronizarea automată a generatoarelor sincrone: cu unghi constant de anticipare şi
cu timp constant de anticipare.
OBIECTIVE
- enunţarea şi explicarea sitemelor de excitaţie utilizate în domeniul naval;

- definirea principiilor reglării automate a tensiunii şi distribuirii uniforme a
puterii reactive;
- descrierea sistemului de excitaţie cu tiristoare de tipul ESEN;
- definirea principiilor reglării automate a frecvenţei şi distribuirii uniforme a
puterii active;
- descrierea metodelor de cuplare în paralel a generatoarelor sincrone navale.
2. Sisteme de excitaţie a generatoarelor

electrice
2.1 Generatoare de curent continuu
Sistemul de excitaţie reprezintă unul din elementele importante ale generatoarelor

electrice. Indicatorul de bază al calităţii energiei electrice produsă de centrala
electrică este menţinerea constantă a tensiunii la barele tabloului principal de
distribuţie, cu precizia dată, atunci când se schimbă mărimea şi caracterul sarcinii
generatoarelor. De acest indicator depinde în mare măsură funcţionarea normală a
tuturor consumatorilor de energie electrică de pe navă.
Generatorul de curent continuu cu excitaţie derivaţie este prezentat în figura 2.1.
Fig. 2.1 Schema generatorului de curent continuu cu excitaţie derivaţie
Tensiunea la borne este:

U  E  R a Ia (2.1)
unde: E - tensiunea electromotoare a rotorului
Ra Ia - căderea de tensiune pe înfăşurarea rotorului.
La rândul ei tensiunea electromotoare depinde de:
E  ke n 
(2.2)
unde:
k e - coeficient care depinde de datele constructive ale înfăşurării rotorului
n - turaţia, rot./min.
 - fluxul magnetic de excitaţie, wb
Din analiza relaţiilor (2.1), (2.2) şi a schemei generatorului se stabilesc

următoarele cauze care conduc la reducerea tensiunii U la bornele generatorului,
atunci când se schimbă curentul de sarcină Ia:
1) La creşterea curentului de sarcină se măreşte căderea de tensiune internă
pe rezistenţa rotorului, Ra Ia .
2) Micşorarea fluxului rezultant în maşină la mersul în sarcină, datorită
apariţiei fluxului de reacţie a indusului.
În cazul funcţionării în gol (I = 0), înfăşurarea de excitaţie dispusă pe polii inductori,
produce fluxul inductor principal, 0 , a cărui axă coincide cu axa polilor. Atunci când
generatorul debitează un curent, I  0, apare un flux creat de acest curent denumit
fluxul de reacţie al indusului şi care se suprapune fluxului inductor principal (figura
2.2).
Fig. 2.2 Reprezentarea fluxului de reacţie a indusului la maşina de curent continuu
În cazul maşinii de curent continuu, fluxul de reacţie al indusului, notat cu  în

a
figura 2.2, este orientat perpendicular pe axa polilor inductori şi de aceea se mai
numeşte flux de reacţie transversal. La mersul în sarcină al generatorului va exista un
flux rezultant,  , obţinut din compunerea fluxului inductor principal cu fluxul de reacţie
al indusului.
Din figura 2.2 se observă că, la marginea de ieşire sau de fugă a polului, fluxul
de reacţie are acelaşi sens cu fluxul inductor, iar la marginea de intrare sau de atac
sunt de sensuri contrare. Influenţa fluxului de reacţie transversal se manifestă printr-
o distorsionare a fluxului rezultant şi o micşorare a acestuia în raport cu valoarea
fluxului inductor de la mersul în gol. Micşorarea fluxului rezultant se explică prin
faptul că maşina funcţionează la saturaţie şi partea care se scade este mai mare decât
partea care se adaugă.
3) La mărirea sarcinii generatorului creşte în acelaşi timp şi încărcarea
motorului primar de antrenare a generatorului şi, ca urmare, scade într-o
oarecare măsură turaţia acestuia conducând la micşorarea tensiunii
electromotoare E şi a tensiunii la borne U.
4) Scăderea tensiunii la bornele generatorului din considerentele prezentate
mai sus, atrage după sine scăderea curentului de excitaţie a cărui valoare
este direct proporţională cu tensiunea.
ie  U
re  Rc
(2.3)
în care:
re - rezistenţa înfăşurării de excitaţie
Rc - rezistenţa reastatului de câmp.
Dependenţa tensiunii generatorului de curentul de sarcină, U  fI, reprezintă
caracteristica externă a generatorului. În figura 2.3, curba 1 reprezintă caracteristica
externă a generatorului cu excitaţie derivaţie. Curba 2 reprezintă caracteristica externă a
generatorului cu excitaţie mixtă.
Fig. 2.3 Caracteristicile externe ale generatorului

1 – cu excitaţie derivaţie; 2 – cu excitaţie mixtă sau compound.
Pentru eliminarea influenţei curentului de sarcină asupra stabilităţii tensiunii la

bornele generatorului se foloseşte metoda compoundării. Compensarea reducerii
fluxului generatorului datorită fluxului de reacţie al indusului şi a căderii de tensiune
pe circuitul rotorului se realizează prin dispunerea pe polii princ ipali ai generatorului a
unei înfăşurări de compoundare conectată în serie cu circuitul rotorului şi realizată
astfel încât fluxul creat de această înfăşurare serie să fie orientat în aceeaşi direcţie cu
fluxul inductor principal dat de înfăşurarea de excitaţie derivaţie.
Fig. 2.4 Schema generatorului de curent continuu cu excitaţie mixtă
Tensiunea magnetomotoare a înfăşurării de excitaţie serie de compoundare se
calculează astfel încât să compenseze acţiunea reacţiei indusului şi căderea de
tensiune internă din circuitul rotorului pe tot domeniul de variaţie a sarcinii.
Generatorul de curent continuu cu excitaţie mixtă sau compound este
prezentat în figura 2.4
Metoda compoundării constituie cel mai simplu şi cel mai utilizat procedeu de
stabilizare a tensiunii generatoarelor de curent continuu şi asigură menţinerea
tensiunii cu precizie de 5-6%.
La generatoarele de curent continuu cu variaţii mari ale turaţiei motorului primar
sau în cazul în care se impun cerinţe superioare privind precizia de menţinere
constantă a tensiunii, la sistemul de compoundare se adaugă un corector de tensiune
sau regulator automat care acţionează la abaterea tensiunii de la valoarea nominală
stabilită. Realizarea regulatorului automat de tensiune poate fi făcută cu rezistenţă
comandată, elemente magnetice sau tiristoare.
Până în ultimul timp, pe nave, pentru stabilizarea automată a tensiunii
generatoarelor de curent continuu s-a folosit regulatorul automat cu coloană de
cărbune. Schema de principiu a acestui tip de regulator este prezentată în figura 2.5.
Coloana C este formată din rondele de cărbune comprimate de acţiunea unui
resort A. Rezistenţa coloanei de cărbune, Rc , este înseriată în circuitul excitaţiei
derivaţie a generatorului şi valoarea ei este variabilă în funcţie de forţa de apăsare
care se exercită pe coloana de cărbune. Rezistenţa scade la creşterea apăsării şi se
măreşte la micşorarea apăsării pe coloană.
Fig. 2.5 Schema regulatorului automat de tensiune cu coloană de cărbune

Electromagnetul EM este alimentat de tensiunea de la bornele generatorului şi
forţa lui de atragere, a armăturii mobile, este dependentă de tensiunea generatorului.
Asupra armăturii mobile a electromagnetului acţionează două forţe care creează
momente de sensuri contrare: o forţă este dată de resortul A, iar cea de a doua este
forţa de atracţie a electromagnetului alimentat de la tensiunea generatorului. La
echilibru, care corespunde tensiunii nominale a generatorului, se stabileşte o anumită
presiune pe coloana de cărbune. La scăderea tensiunii sub valoarea nominală, scade
forţa de atracţie a electromagnetului şi sub acţiunea resortului A se măreşte
presiunea pe coloana de cărbune. Ca urmare scade valoarea rezistenţei Rc şi pe
această cale se măreşte curentul în circuitul de excitaţie, având ca rezultat
restabilirea valorii nominale a tensiunii generatorului.
Autoexcitarea generatorului de curent continuu, reprezintă procesul prin care se
stabileşte tensiunea de mers în gol la bornele generatorului.
În figura 2.6 sunt reprezentate caracteristica de mers în gol a generatorului,
E 0  f i e  sau U  f i e  şi caracteristica circuitului de excitaţie, U  R e i e , pentru
I  şi n  nn  constant .
0 Curentul de excitaţie:
ie  U
E0 E0  sau U  R i (2.4)
re  Rc  R e Re e e
în care: E0  U - tensiunea electromotoare a generatorului la mersul în gol

re - rezistenţa înfăşurării de excitaţie
Rc - rezistenţa variabilă a reastatului de câmp
Re  re  Rc - rezistenţa totală a circuitului excitaţiei
Dreapta OA a cărei ecuaţie este U  Re I e are coeficientul tg  Re şi
se numeşte caracteristica excitaţiei. unghiular
Pentru ca generatorul să se autoexcite, condiţia este ca de la ultima funcţionare
să existe, în generator, un magnetism remanent. La rotirea cu viteză nominală, în
prezenţa magnetismului remanent, apare la bornele generatorului tensiunea
electromotoare remanentă, Erem . Această tensiune de valoare mică, de ordinul a
câţiva volţi, se aplică circuitului de excitaţie şi rezultă curentul i e1 , care creează un
flux suplimentar faţă de fluxul remanent. Tensiunea la bornele generatorului se
măreşte până la valoarea E1 . Mărirea tensiunii la bornele generatorului atrage după
sine creşterea curentului în circuitul de excitaţie ş.a.m.d., generatorul se autoexcită
până în punctul A corespunzător tensiunii de mers în gol.
Fig. 2.6 Autoexcitarea generatorului de curent continuu
Pentru ca să se producă procesul de autoexcitaţie trebuie ca fluxul suplimentar

creat din primele momente de curentul de excitaţie să fie adiţional fluxului remanent
al generatorului. În caz contrar autoexcitarea nu este posibilă.
După o perioadă îndelungată de scoatere din funcţiune a generatorului sau în
cazul în care a fost supus la vibraţii sau şocuri, este posibil ca generatorul să-şi
piardă magnetismul remanent şi procesul de autoexcitaţie nu se mai aplică. În astfel
de cazuri se alimentează excitaţia generatorului de la o sursă exterioară (baterie de
acumulatoare). Durata alimentării este scurtă. După întreruperea alimentării,
generatorul rămâne cu magnetism remanent şi procesul de autoexcitare se poate
desfăşura normal.
2.2 Generatoare sincrone
Sistemul de excitaţie al generatoarelor sincrone, ca şi în cazul generatoarelor de

curent continuu, este un element important al maşinii sincrone.
Pentru o funcţionare sigură a generatoarelor sincrone, cât şi pentru stabilitatea
sistemului electroenergetic, sistemul de excitaţie trebuie să îndeplinească
următoarele cerinţe de bază: să fie direct, independent de reţeaua electrică
exterioară; să asigure forţarea excitaţiei până la valoarea maximă în timp minim; să
aibă viteză mare de creştere a excitaţiei; să fie sigur în funcţionare.
În sistemele electroenergetice navale se folosesc următoarele sisteme de excitaţie
a generatoarelor sincrone:
1) cu excitatrice de curent continuu
2) cu autoexcitaţie
3) cu excitatrice de curent alternativ (sistemul de excitaţie fără perii).
Sistemul de excitaţie cu excitatrice de curent continuu realizează alimentarea în

curent continuu a excitaţiei generatorului sincron de la un generator de curent
continuu cuplat cu axul generatorului sincron şi antrenat de acelaşi motor primar.
Acest generator de curent continuu se numeşte excitatrice şi a reprezentat primul
sistem folosit pentru alimentarea excitaţiei generatoarelor sincrone. Puterea
excitatrice reprezintă 1,5-2% din puterea excitatricei generatorului sincron.
Tensiunea nominală a excitatricei pentru generatoare cu puteri până la 200 kw este
28V, 25V, 55V, iar pentru puteri mai mari 25-65V.
În figura 2.7 se prezintă schema de excitaţie a generatorului sincron de la
excitatricea de curent continuu.
Fig. 2.7 Schema de principiu a alimentării excitaţiei

generatorului sincron de la excitatrice
La pornire se produce autoexcitarea excitatricei ca generator de curent continuu

şi tensiunea de la bornele acesteia alimentează excitaţia generatorului sincron.
Pentru realizarea autoexcitaţiei excitatricei este necesar ca fluxul remanent al
acesteia să fie:
 rem  2  5% 0 (2.5)
în care: 0 - fluxul la mers în gol, corespunzător tensiunii maxime .

Prin rotirea generatorului şi excitatricei cu viteza nominală la bornele excitaţiei se
creează o tensiune de (2-5)% din valoarea nominală. Circuitul de excitaţie al
excitatricei fiind închis, în el apare un curent, ie ex , care creează un flux suplimentar şi
câmpul rezultant va fi:
rez.  rem.  sup l. (2.6)
Autoexcitarea este posibilă numai atunci când sensurile celor două fluxuri coincid,
adică se obţine creşterea fluxului rezultant având ca rezultat creşterea tensiunii
electromotoare, ş.a.m.d.
Prezenţa excitatricei, care este o maşină de curent continuu cu colector şi perii,
scade siguranţa în exploatare a generatorului sincron. Experienţa exploatării
agregatelor generatoare arată că cele mai multe avarii ale generatoarelor se produc
din cauza defecţiunilor care apar la excitatrice. De asemenea, excitatricea măreşte
gabaritul (îndeosebi lungimea) şi greutatea agregatului generator. Pentru
generatoarele navale care au putere relativ mică în comparaţie cu generatoarele
centralelor electrice staţionare, gabaritul şi preţul de cost sunt mari pentru
generatoarele sincrone cu excitatrice de curent continuu.
Dezvoltarea semiconductoarelor şi amplificatoarelor magnetice a permis
realizarea generatoarelor sincrone autoexcitate, care în locul excitatricei folosesc un
sistem static de excitaţie fără elemente în mişcare.
În momentul actual nu se mai instalează la nave generatoare sincrone cu
excitatrice de curent continuu. Acest tip de generator poate fi întâlnit doar la nave
construite în anii interiori.
Autoexcitarea generatoarelor sincrone constă în alimentarea înfăşurării de
excitaţie, prin redresor, de la circuitul de curent alternativ al statorului.
În acest caz nu mai este necesară o sursă separată de energie. Procesul de
autoexcitare se desfăşoară analog cu autoexcitaţia generatorului de curent continuu.
În figura 2.8 se prezintă schema simplificată a generatorului sincron cu
autoexcitaţie.
Fig. 2.8 Schema de principiu a generatorului sincron autoexcitat
Transformatorul intermediar, T , are trei înfăşurări: înfăşurarea de tensiune,

i
înfăşurarea de curent şi înfăşurarea secundară, care însumează semnalele din primele
două înfăşurări. Tensiunea de linie a generatorului se aplică transformatorului, Ti ,
prin draselul D. Semnalul de tensiune de la bornele înfăşurării secundare este
redresat şi alimentează în curent continuu înfăşurarea de excitaţie a generatorului
sincron.
Sistemul de autoexcitaţie este realizat astfel încât realizează însumarea fazorială
a doi curenţi din care unul este proporţional cu tensiunea, iar cel de-al doilea este
proporţional cu curentul de sarcină din stator. Între cei doi curenţi, pentru
funcţionarea corectă a sistemului, trebuie să fie un defazaj de 90. Defazajul se
obţine prin amplasarea draselului D în circuitul de tensiune sau se poate folosi un
condensator în acelaşi scop. De asemenea, pentru obţinerea defazajului, în unele
scheme în loc de drosel sau condensator se montează un şunt magnetic cu rolul de a
mări reluctanţa înfăşurării de tensiune pentru a obţine pe această cale defazarea
semnalelor de tensiune şi de curent.
Procesul de autoexcitare al generatorului sincron este determinat, ca şi în cazul
generatorului de curent continuu, de existenţa magnetismului remanent. La rotirea
rotorului generatorului sincron la bornele lui apare tensiunea electromotoare
remanentă care produce un curent de excitaţie. Trecerea curentului redresat prin
înfăşurarea de excitaţie a generatorului duce la mărirea câmpului generatorului, ceea
ce are ca urmare, creşterea tensiunii electromotoare şi a curentului de excitaţie.
Procesul de creştere continuă până când tensiunea generatorului ajunge la valoarea
U 0 , corespunzătoare mersului în gol al generatorului.
În figura 2.9 se prezintă caracteristica de mers în gol a generatorului şi
caracteristica circuitului de excitaţie.
Fig. 2.9 Caracteristica de mers în gol a generatorului şi a circuitului de excitaţie
Valoarea tensiunii, U 0 , corespunde punctului k3 de intersecţie între

caracteristica de mers în gol a generatorului 1 şi caracteristica circuitului de excitaţie
2.
Spre deosebire de generatorul de curent continuu, caracteristica circuitului de
excitaţie a generatorului sincron nu este o dreaptă. Circuitul excita ţiei generatorului
format din droselul D, transformatorul intermediar
Ti , redresorul Rd şi înfăşurarea
de excitaţie EG este neliniar având impedanţa dependentă de mărimea curentului de
excitaţie şi de frecvenţă.
Din figura 2.9 se observă că cele două caracteristici se intersectează în mai multe
puncte: k1, k2 şi k3. În acest caz, sub influenţa magnetismului remanent, tensiunea
poate creşte până la valoarea U1, corespunzătoare punctului k1, după care se
întrerupe creşterea în continuare. Această dispunere a celor două caracteristici nu
este favorabilă procesului de autoexcitaţie, întrucât tensiunea remanentă este mică, 2-
5% Un, iar impedanţa circuitului de excitaţie are valori mari.
Pentru ca tensiunea generatorului să ajungă la valoarea U0, corespunzătoare
mersului în gol este necesar să se adopte măsuri speciale care să permită ridicarea
tensiunii generatorului peste tensiunea critică, Ucr, corespunzător ie > ie cr.
În schemele de excitare a generatoarelor sincrone autoexcitate se folosesc diferite
procedee care asigură iniţierea autoexcitării, cum ar fi:
- mărirea magnetismului remanent al generatorului care se poate realiza prin
montarea unor magneţi permanenţi între poli şi rotor. Procedeul asigură
modificarea caracteristicii de mers în gol a generatorului cu consecinţe
favorabile procesului de autoexcitare. Dezavantajul constă în complicarea
construcţiei generatorului, mărirea dimensiunilor şi înrăutăţirea
caracteristicilor de funcţionare ale generatorului.
- micşorarea impedanţei circuitului de excitaţie în perioada de autoexcitare.
Aceasta se poate obţine pe mai multe căi: şuntarea dreselului D, în perioada de
pornire, cu ajutorul unui buton; conectarea în scurtcircuit a bornelor statorului
generatorului, obţinându-se pe această cale contribuţia înfăşurării de curent la
sporirea tensiunii în înfăşurarea secundară a transformatorului intermediar;
formarea unui circuit rezonant cu elementele circuitului de excitaţie: (drosel,
condensator, înfăşurările transformatorului intermediar). În ceea ce priveşte
ultimul procedeu, rezonanţa circuitului se stabileşte pentru o frecvenţă de 60-
90% din frecvenţa nominală. La pornire apare tensiunea remanentă şi la turaţia
60-90% din turaţia nominală se obţine rezonanţa circuitului de excitaţie, se
reduce la minim impedanţa acestuia şi creşte curentul de excitaţie la o valoare
suficientă pentru autoexcitarea generatorului.
- alimentarea excitaţiei generatorului, în perioada de pornire, de la surse
independente: baterie de acumulatori, generator de excitaţie iniţială. Puterea
acestor surse este mică, câţiva volţiamperi şi asigură în perioada iniţială
autoexcitarea generatorului. În cazul folosirii generatorului de excitaţie iniţială
acesta este înglobat în construcţia generatorului sincron, este de tipul
generatorului sincron cu magneţi permanenţi pentru excitaţie şi alimentează
excitaţia generatorului sincron în perioada iniţială printr-o punte redresoare.
La generatoarele sincrone autoexcitate pentru alimentarea înfăşurării de excitaţie
dispusă pe rotorul maşinii se folosesc inele şi perii.
Sistemul de excitaţie cu excitatrice de curent alternativ elimină necesitatea
inelelor şi periilor, de aceea acest sistem se mai numeşte sistem de excitaţie fără
perii. Excitatricea în acest caz este un generator sincron înglobat în construcţia
generatorului de bază. Excitatricea are înfăşurarea indusă trifazată de curent
alternativ dispusă pe rotorul maşinii iar înfăşurarea inductoare, alimentată în curent
continuu, este amplasată pe statorul generatorului de bază.
În figura 2.10 se prezintă schema de principiu a sistemului de excitaţie cu
excitatrice de curent alternativ.
Fig. 2.10 Schema de principiu a sistemului de excitaţie cu excitatrice de curent alternativ
Înfăşurarea de excitaţie a generatorului de bază, EG, este alimentată de la

înfăşurarea rotorului excitatricei printr-un grup de redresoare montate pe axul
rotorului. Această soluţie constructivă a permis eliminarea inelelor şi periilor,
întrucât toate elementele sunt montate pe rotorul aflat în mişcare de rotaţie.
Înfăşurarea de excitaţie a excitatricei este alimentată în curent continuu prin
redresorul Rd2 de la statorul generatorului sincron printr- un transformator
intermediar, soluţie asemănătoare cu cea prezentată în cazul generatorului sincron
autoexcitat.
Autoexcitarea generatorului se face pe baza tensiunii remanente creată de
existenţa magnetismului remanent al polilor excitatricei şi generatorului. Reglarea
excitaţiei se face de către regulatorul automat de tensiune, RAU, conectat la circuitul
statorului şi care conţine elemente similare cu cazul generatorului sincron autoexcitat.
Sistemul cu excitatrice de curent alternativ este superior comparativ cu celelalte
sisteme excluzând contactele alunecătoare: colector, inele de contact şi perii.
Dintre sistemele de excitaţie prezentate, cele mai utilizate la nave sunt sistemul
cu autoexcitaţie şi sistemul cu excitatrice de curent alternativ.
Reacţia indusului generatorului sincron
Transformatorul intermediar, folosit în sistemul cu autoexcitaţie şi în sistemul
excitatricei de curent alternativ, are două înfăşurări primare: de tensiune şi de curent.
Înfăşurarea de tensiune asigură autoexcitarea generatorului la mers în gol (curentul
de sarcină, I  0 ) şi menţine alimentarea excitaţiei pe timpul funcţionării
generatorului sincron. Înfăşurarea de curent are rolul de a compensa căderea de
tensiune care apare la mersul în sarcină al generatorului.
Asemănător cu generatorul de curent continuu şi în cazul generatorului sincron,
la mersul în sarcină, curentul debitat de generator produce o cădere de tensiune pe
impedanţa înfăşurării induse a generatorului şi, de asemenea, produce un flux de
reacţie al indusului care se compune cu fluxul inductor principal şi creează fluxul
rezultant la mersul în sarcină al generatorului. Înfăşurarea de curent a
transformatorului intermediar are un rol similar cu excitaţia serie a generatorului de
curent continuu întrucât compensează căderea de tensiune şi influenţa reacţiei
indusului produse de curentul de sarcină.
La mersul în gol al generatorului sincron ( I  0 ), înfăşurarea de excitaţie dispusă
pe polii inductori de pe rotor produce fluxul inductor principal, 0 , a cărui axă
coincide cu axa polilor. Atunci când generatorul funcţionează în sarcină şi debitează
un curent, I  0 , acest curent creează un flux propriu denumit fluxul de reacţie al
indusului. În cazul generatorului sincron curentul de sarcină, I, este defazat faţă de
tensiune şi se consideră că are două componente: o componentă activă în fază cu
tensiunea şi o componentă reactivă defazată cu  / 2 faţă de tensiune.
Fenomenul reacţiei indusului depinde, în cazul generatorului sincron, de
defazajul  , care există între tensiunea electromotoare, E0, de mers în gol şi
curentul de sarcină, I. În figura 2.11 se prezintă fluxul inductor principal şi fluxul de
reacţie pentru trei cazuri limită: sarcină activă, sarcină pur inductivă şi sarcină pur
capacitivă.
Fig. 2.11 Fluxurile în generatorul sincron la mers în sarcină

 
a) activă,   0 ; b) inductivă,   ; c) capacitivă,    .
2 2
Din reprezentarea fluxurilor se observă că pentru sarcina activă (figura 2.11.a),
fluxul de reacţie este perpendicular pe axa polilor inductori şi se numeşte flux de
reacţie transversal, aq (cazul este similar cu cel al generatorului de curent
continuu). Pentru sarcina inductivă (figura 2.11.b), fluxul de reacţie este orientat de-
a lungul axei polilor, în sens contrar fluxului inductor principal şi se numeşte flux de
reacţie longitudinal ad . Dacă sarcina este capacitivă (figura 2.11.c),
demagnetizant,
fluxul de reacţie este orientat de-a lungul axei, în sensul fluxului inductor principal
şi se numeşte flux de reacţie longitudinal magnetizant.
Pentru cazul general,    , în figura 2.12 se prezintă componentele curentului
2
de sarcină.
Fig. 2.12 Componentele curentului de sarcină

a) caracter inductiv; b) caracter capacitiv.
În cazul general, curentul de sarcină prin componentele sale produce un flux de

reacţie care este format din:
- un flux de reacţie transversal, aq , creat de componenta activă a curentului
de sarcină, Ia;
- un flux de reacţie longitudinal, ad , creat de componenta reactivă a
curentului şi care poate fi demagnetizant în cazul unei componente reactive
inductive sau magnetizant dacă componenta reactivă este capacitivă.
Pentru sistemul electroenergetic naval, principali consumatori fiind motoarele
electrice, se solicită de la centrală putere reactivă inductivă necesară în funcţionarea
motoarelor electrice şi, ca urmare, în toate regimurile de funcţionare, componenta
longitudinală a fluxului de reacţie este demagnetizantă.
Din cele prezentate rezultă că în cazul generatorului sincron acţiunea fluxului de
reacţie al indusului de micşorare a fluxului rezultant, de la mersul în gol la mersul în
sarcină, este dată în principal de componenta inductivă a curentului de sarcină.
2.3 Stingerea câmpului magnetic
Generatoarele sincrone sunt prevăzute cu un dispozitiv automat de stingerea

câmpului, ASC, care asigură, la decuplarea generatorului, micşorarea rapidă a
tensiunii electromotoare şi a curentului debitat de generator.
Întrerupătorul automat al generatorului asigură protecţia la scurtcircuite, care pot
apărea pe barele tabloului principal de distribuţie, TPD, şi pe reţeaua de distribuţie a
energiei electrice. În cazul unui scurtcircuit în interiorul generatorului sau în cabluri
pe porţiunea de la generator la TPD, protecţia întrerupătorului automat nu
acţionează. Apariţia unui scurtcircuit în interiorul generatorului, în condiţiile în care
generatorul se roteşte şi excitaţia generatorului menţine curentul de scurtcircuit,
reprezintă un pericol grav atât pentru înfăşurările generatorului, cât şi pentru corpul
de oţel. Poate apare în aceste condiţii aşa zisul „incendiu” în fier, adică topirea
oţelului datorită menţinerii arcului electric.
În condiţiile în care se menţine turaţia motorului primar de antrenare a
generatorului, scurtcircuitele care pot apărea pe porţiunea neprotejată de
întrerupătorul automat pot fi întrerupte numai prin stingerea câmpului magnetic care
constă în scăderea câmpului magnetic de excitaţie până la o mărime aproape de
anulare.
În funcţionarea normală a generatoarelor sincrone, la decuplarea întrerupătorului
automat, apar supratensiuni periculoase datorită reactanţelor mari ale înfăşurărilor.
În cazul în care rezistenţa de izolaţie este slăbită, aceste supratensiuni pot duce la
apariţia scurtcircuitelor interioare sau pe porţiunea de la generator până la TPD.
Pentru a evita o asemenea posibilitate de defecţiune, la decuplarea normală a
întrerupătorului automat trebuie să se realizeze în acelaşi timp şi stingerea câmpului
magnetic cu ajutorul automatului de stingere a câmpului ASC.
Stingerea câmpului magnetic se realizează suficient de repede şi este singurul
procedeu care permite limitarea avariei maşinilor electrice la scurtcircuitele
interioare. De asemenea, stingerea câmpului magnetic este necesară la decuplarea
întrerupătoarelor automate, în condiţii normale de exploatare, pentru a evita apariţia
supratensiunilor periculoase.
Procedeul de stingere a câmpului magnetic este relativ simplu şi constă în
deconectarea înfăşurării de excitaţie. În acelaşi timp trebuie avut în vedere că din
cauza valorilor mari ale inductanţei circuitului de excitaţie, la întreruperea acestuia
apar supratensiuni mari care pot duce la străpungerea izolaţiei. De aceea, automatul
de stingere a câmpului cu acţiunea rapidă trebuie să ofere posibilitatea limitării
supratensiunilor care apar la bornele înfăşurării de excitaţie.
În practică se folosesc următoarele procedee de stingere a câmpului: închiderea
înfăşurării de excitaţie pe o rezistenţă constantă; închiderea înfăşurării de excitaţie în
scurtcircuit; conectarea în circuitul de excitaţie a unei rezistenţe suplimentare;
conectarea în circuitul de excitaţie a unei camere de stingere a arcului.
Stingerea câmpului prin conectarea unei rezistenţe pentru un generator sincron
cu excitaţia alimentată de la o excitatrice de curent continuu este prezentată în
schema din figura 2.13.
Fig. 2.13 Stingerea câmpului magnetic pentru un generator sincron cu

excitatrice de curent continuu
Stingerea câmpului se realizează pe calea închiderii înfăşurării de excitaţie, după

deconectare, pe o rezistenţă de stingere.
În funcţionare normală excitaţia generatorului, EG, este alimentată de la
excitatrice prin contactul 1 normal închis al automatului de stingere a câmpului
ASC, iar rezistenţa rs este deconectată.
La deconectarea generatorului, automatul de stingere a câmpului realizează la
început închiderea contactului 2 prin care rezistenţa de stingere a câmpului, rs, este
conectată în paralel cu excitaţia, EG, a generatorului, după care, cu o oarecare
întârziere, se deschide contactul 1 prin care se deconectează alimentarea de la
excitatrice. Conectarea înfăşurării de excitaţie, fără pauză, pe rezistenţa de stingere
previne apariţia supratensiunilor în circuitul de excitaţie şi astfel se înlătură pericolul
de străpungere a izolaţiei înfăşurării.
Închiderea înfăşurării de excitaţie a generatorului pe rezistenţa de stingere duce
la scăderea rapidă a tensiunii electromotoare până la valoarea tensiunii remanente
prin micşorarea rapidă a câmpului magnetic. Curentul de excitaţie nu scade
instantaneu la valoarea zero. Se menţine o perioadă scurtă de timp în care energia
electromagnetică acumulată în excitaţia generatorului se descarcă pe conturul închis
format din rezistenţa rs şi excitaţia generatorului EG, transformându-se în căldură.
Cu cât este mai mare rezistenţa rs, cu atât mai intensă este absorbţia energiei
electromagnetice şi cu atât mai rapidă va fi stingerea curentului de excitaţie.
Pentru circuitul de excitaţie se poate scrie:
die
L e dt  ie r  rs   (2.7)
e 0
unde: L e
- inductanţa circuitului de excitaţie al generatorului
i e - valoarea instantanee a curentului de excitaţie
re
- rezistenţa înfăşurării de excitaţie
rs - rezistenţa de stingere.
Soluţia ecuaţiei diferenţiale (2.7) este:

Ue0  re rs
Le t
 t
i e e  Ie0e
Tsc
(2.8)
re
în care: Ue0 - valoarea iniţială a tensiunii de excitaţie

Ie0 - valoarea iniţială a curentului de excitaţie
Tsc
Le
 r  r - constanta de timp a circuitului de stingere a câmpului.
e s
Curentul în circuitul de stingere, dat de relaţia (2.8) se anulează după legea

exponenţială. În figura 2.12 se prezintă variaţia curentului de stingere în funcţie de
timp.
Fig. 2.12 Caracteristicile de stingere a câmpului cu ajutorul rezistenţei de stingere

Creşterea vitezei de stingere se obţine prin mărirea valorii rezistenţei de stingere.
În acelaşi timp, creşterea rezistenţei de stingere este limitată de valoarea tensiunii
maxime care apare în primul moment la bornele înfăşurării de excitaţie.
Umax  rs  Ie0
(2.9)
Valoarea maxim admisă a tensiunii se determină cu o relaţie stabilită pe baze
experimentale în funcţie de tensiunea de încercare la străpungere a înfăşurării de
excitaţie, astfel:
Umax  0,7Uincercare (2.10)
După alegerea valorii tensiunii maxime, se determină valoarea rezistenţei de
stingere din condiţia:
U
Ie0 rs  Umax; rs  max (2.11)
I
e0
În timpul procesului tranzitoriu de stingere a câmpului tensiunea la bornele

înfăşurării de excitaţie este:
di
ue  L e
dt  i  r i (2.12)
e s e
re
Din relaţia (2.12) se observă că în perioada de stingere tensiunea pe înfăşurarea
de excitaţie îşi schimbă semnul şi se anulează după legea exponenţială.
 t
ue  Umaxe T (2.13)
În figura 2.12 se prezintă forma de variaţie a tensiunii la stingerea câmpului.
Valoarea cea mai mare a tensiunii apare în primul moment al stingerii câmpului,
deoarece inversarea câmpului bobinei induce o tensiune electromotoare mare de
autoinducţie.
Viteza de stingere a câmpului şi, totodată viteza de scădere a tensiunii
electromotoare a generatorului, este caracterizată de constanta de timp, Tsc, a cărei
mărime depinde de valoarea rezistenţei de stingere. În practică rezistenţa de stingere
se alege de 2-5 ori mai mare decât rezistenţa înfăşurării de excitaţie şi se calculează
pentru o funcţionare de durată corespunzătoare cu 5% din curentul nomina l de
excitaţie. Pentru aceste valori viteza de stingere a câmpului se consideră suficientă şi
durata în care tensiunea generatorului scade de la valoarea nominală până la
valoarea tensiunii remanente este de circa 0,3-0,6 s.
Stingerea câmpului generatoarelor sincrone autoexcitate prin scurtcircuitarea
înfăşurării de excitaţie sau şuntarea înfăşurării secundare a transformatorului
intermediar este prezentată în figura 2.15.
Fig. 2.15 Scheme de stingere a câmpului generatoarelor sincrone autoexcitate

a) prin scurcircuitarea înfăşurării de excitaţie;
b) prin şuntarea înfăşurării secundare a transformatorului intermediar.
La generatorul cu autoexcitaţie procesul de stingere a câmpului se desfăşoară
altfel decât pentru generatorul cu excitatrice de curent continuu. Deosebirea se
explică prin faptul că transformatorul cu trei înfăşurări lucrează în regim de
transformator de curent şi la întreruperea înfăşurării de excitaţie apare o tensiune
mare pe redresor care depăşeşte de 2,5-2 ori valoarea tensiunii nominale.
Pentru stingerea câmpului generatoarelor sincrone cu autoexcitaţie se folosesc
două tipuri de scheme prezentate în figura 2.15: a) scurcircuitarea înfăşurării de
excitaţie şi b) şuntarea înfăşurării secundare a transformatorului cu trei înfăşurări.
Stingerea câmpului cu rezistenţe de stingere pentru generatoare sincrone
autoexcitate, prezentate în figura 2.16, permit creşterea vitezei de stingere
comparativ cu schemele de stingere prin scurcircuitare.
Fig. 2.16 Schemele de stingere a câmpului cu rezistenţe de stingere pentru generatoarele

sincrone autoexcitate
Variantele prezentate în figura 2.16 permit: a) închiderea excitaţiei pe rezistenţă
de stingere rs; b) introducerea în serie cu înfăşurarea de excitaţie a rezistenţei de
stingere rs; c) şuntarea cu rezistenţele rs a înfăşurării secundare aparţinând
transformatorului cu trei înfăşurări.
Curentul în circuitul de stingere şi în aceste cazuri variază după legea
exponenţială.
 t
Tsc
ie  I e0 , (2.14)
e
iar valoarea rezistenţei de stingere se alege din condiţia ca tensiunea maximă să nu
depăşească o anumită valoare.
U
rs  max
I (2.15)
e0
În varianta b) din figura 2.16, valoarea rezistenţei, rs, care se introduce în serie
cu înfăşurarea de excitaţie trebuie să depăşească valoarea rezistenţei critice. În
procesul de autoexcitare al generatorului sincron punctul de funcţionare se stabileşte
la intersecţia caracteristicii de mers în gol cu caracteristica circuitului de excitaţie.
La introducerea în serie cu circuitul de excitaţie a unei rezistenţe se schimbă
înclinarea caracteristicii circuitului de excitaţie şi pentru o anumită valoare a
rezistenţei introdusă în circuit, denumită valoare critică, caracteristica de excitaţie
devine tangentă la caracteristica de mers în gol. Pentru valori mai mari decât
rezistenţa critică, autoexcitarea nu mai este posibilă.
2.4. Principiile reglării automate a tensiunii şi puterii reactive
2.4.1 Generalităţi
În funcţionarea normală a sistemelor electroenergetice navale se produce continuu

schimbarea sarcinii consumatorilor şi, ca urmare, schimbarea puterii cerută de la
generatoare. Aceste schimbări, în cazul în care lipseşte reglarea automată, produc
oscilaţii ale tensiunii şi frecvenţei sistemului faţă de valorile nominale şi înrăutăţesc
calitatea energiei electrice produsă de generatoare. Oscilaţiile tensiunii produc
schimbarea parametrilor de funcţionare ai consumatorilor, iar oscilaţiile violente, create
de scurtcircuite în reţea sau de pornirea unor motoare asincrone de putere comparabilă
cu a generatoarelor, pot duce la deteriorarea stabilităţii sistemului şi scoaterea
generatoarelor din sincronism.
Micşorarea frecvenţei duce la reducerea vitezei de rotaţie a motoarelor
electrice şi, ca urmare, se micşorează productivitatea unor mecanisme (pompe,
ventilatoare) sau, în cazul mecanismelor de acţionare a vinciurilor şi macaralelor, se
măreşte durata operaţiunilor. De asemenea, ridicarea frecvenţei duce la creşterea
puterii electromotoarelor, mărirea pierderilor şi a încălzirii acestora.
Siguranţa sistemelor electroenergetice navale are o importanţă deosebită
pentru funcţionarea fără întrerupere a consumatorilor de energie electrică. În
exploatare, calitatea energiei electrice este asigurată în principal de doi parametrii:
tensiunea şi frecvenţa.
Pentru menţinerea constantă a tensiunii generatoarelor sincrone şi distribuţia
echilibrată a sarcinii reactive se acţionează asupra excitaţiei generatorului. În
sistemele de reglare automată a tensiunii, influenţa exterioară principală care
determină fluctuaţiile tensiunii, este curentul reactiv sau puterea reactivă.
Componenta inductivă a curentului de sarcină este cea care creează fluxul de reacţie
longitudinal demagnetizant care produce scăderea fluxului rezultant şi a tensiunii
generatorului.
Pentru menţinerea constantă a frecvenţei şi distribuţia echilibrată a puterii
active se acţionează asupra regulatoarelor de turaţie ale motoarelor primare de
antrenare a generatoarelor. În sistemele de reglare automată a frecvenţei curentului
generatorului sincron, influenţa exterioară principală, care determină oscilaţiile
frecvenţei, este sarcina aplicată la axul motorului primar, adică puterea activă sau
curentul activ produse de generator.
Sistemele de reglare automată a tensiunii şi distribuţiei echilibrată a sarcinii
reactive şi sistemele de reglare automată a frecvenţei şi distribuţiei echilibrată a
sarcinii active, sunt distincte în schema generală a generatorului sincron. De
exemplu, dacă se acţionează asupra excitaţiei, care face parte din primul sistem, nu
se poate obţine modificarea parametrilor celui de-al doilea sistem: frecvenţa şi
puterea activă. De aceea, aceste sisteme se tratează separat.
2.4.2 Caracteristicile şi clasificarea sistemelor de reglare automată a

tensiunii (RAT)
Pentru restabilirea tensiunii în sistem, după scăderea ei în regimurile normale

sau de avarie, este necesar să se acţioneze asupra excitaţiei generatorului sincron.
Comparativ cu sistemele industriale, în sistemele electroenergetice navale,
reglarea automată a tensiunii trebuie să îndeplinească cerinţe superioare privind
calitatea energiei electrice. Aceasta se explică prin graficul diurn care, în cazul
sistemelor electroenergetice navale, are mari fluctuaţii de sarcini active şi reactive.
De asemenea, pentru sistemul electroenergetic naval sunt caracteristice căderi mari
de tensiune produse de curenţii de scurtcircuit sau de curenţii de pornire a
motoarelor asincrone cu rotorul în scurtcircuit de putere comparabilă cu puterea
generatoarelor. În acelaşi timp, cerinţa de menţinere constantă a tensiunii la variaţia
sarcinii este o condiţie de bază pentru funcţionarea unor instalaţii de la bordul navei
(sisteme automate, aparatura de radio, iluminat).
Sistemele de reglare automată a tensiunii şi distribuţia echilibrată a sarcinii
reactive la funcţionarea în paralel a generatoarelor îndeplinesc următoarele funcţii:
1) Menţinerea nivelului dat al tensiunii în sistem şi distribuţia proporţională
a sarcinii reactive între generatoarele care lucrează în paralel, în
condiţiile schimbării sarcinii de la zero până la valoarea nominală.
2) Creşterea (forţarea) excitaţiei generatoarelor peste valoarea nominală, în
cazul curenţilor de scurtcircuit sau altor avarii care produc scăderea
tensiunii, pentru asigurarea stabilităţii dinamice a sistemului de reglare.
Forţarea excitaţiei până la valoarea maximă se produce chiar de la
scăderea tensiunii generatorului cu 10-12.4% faţă de valoarea nominală.
3) Asigură restabilirea în timp scurt a tensiunii după deconectarea
scurtcircuitelor. Scurtcircuitele care se produc în reţea sunt însoţite de
căderi de tensiune şi din această cauză motoarele asincrone îşi
micşorează cuplul motor şi viteza, în condiţiile menţinerii constante a
cuplului rezistent. Regulatorul automat de tensiune măreşte din primul
moment tensiunea, iar după deconectarea scurtcircuitelor restabileşte
valoarea nominală a acesteia şi asigură accelerarea motoarelor asincrone
pentru refacerea turaţiei nominale.
4) Uşurează pornirea motoarelor asincrone în scurtcircuit de putere mare,
comparabilă cu puterea generatoarelor. La pornirea acestor motoare,
valoarea mare a curentului de pornire reactiv produce prin fluxul de
reacţie al indusului demagnetizarea generatorului urmată de micşorarea
tensiunii şi prelungirea duratei de pornire a motorului. În aceste condiţii
regulatorul automat de tensiune (RAT) asigură forţarea excitaţiei,
restabilirea tensiunii şi scurtarea însemnată a duratei de pornire a
motorului asincron de putere mare.
5) Îmbunătăţirea condiţiilor de sincronizare a generatoarelor.
Menţinerea constantă a tensiunii generatoarelor sincrone, atât în regim
permanent, cât şi în regim tranzitoriu, este posibilă numai prin folosirea
regulatorului automat de tensiune. Obţinerea aceluiaşi scop prin comandă manuală,
cu ajutorul unui reostat, nu este posibilă din cauza întârzierii procesului de reglare
efectuat de operator.
Experienţa arată că stabilitatea funcţionării în paralel a generatoarelor este
asigurată de posibilitatea forţării rapide a excitaţiei generatoarelor până la valoarea
maximă, capabilă să asigure restabilirea în timp scurt a tensiunii după decuplarea
scurtcircuitelor şi să menţină în funcţiune motoarele asincrone.
Pentru asigurarea stabilităţii funcţionării în paralel a generatoarelor, regulatorul
automat de tensiune trebuie să acţioneze suficient de repede pentru a creşte în timp
scurt tensiunea şi curentul în înfăşurarea de excitaţie a generatorului sincron. Din acest
punct de vedere, la generatoarele sincrone cu excitatrice, creşterea excitaţiei se face
mai încet decât la generatoarele cu autoexcitaţie din cauza întârzierilor produse de
inductivitatea mare a înfăşurării de excitaţie a excitatricei.
Curba de creştere a tensiunii la bornele înfăşurării de excitaţie a generatorului
sincron este prezentată în figura 2.4.1.
Fig. 2.4.1 Graficul de determinare a vitezei medii de creştere a tensiunii de excitaţie
Viteza de creştere a tensiunii este apreciată prin viteza medie de variaţie a

itensiuni
 dUe  pe o durată de 0,2.4 s, faţă de tensiunea nominală a sistemului de
 
 dt med.
excitaţie.
În figura 2.4.1 curba de creştere a tensiunii este aproximată printr-o dreaptă
trasată astfel încât suprafaţa de sub curba a, d, e, f, c să fie egală cu suprafaţa
triunghiului abc. Mărimea
 dUe  reprezintă tangenta unghiului de înclinare a
 
 dt med.
dreptei ab. Pentru generatoare navale cu excitatrice, viteza medie de creştere a
tensiunii este 108-232.4 v/s. Generatoarele autoexcitate asigură o viteză medie de
creştere a tensiunii mai mare, în limitele 22.40-300 V/s.
Sistemul de excitaţie este caracterizat, de asemenea, de gradul de multiplicare a
tensiunii la forţarea excitaţiei. Acest grad este caracterizat de raportul între tensiunea
limită maximă şi tensiunea nominală.
Ue lim.max
k p (2.4.1)
U en
Pentru generatoare sincrone cu excitatrice, gradul de multiplicare la forţarea excitaţiei
este kp  2,5 , iar pentru generatoare autoexcitate kp  3  4 .
Caracteristicile statice ale sistemului de reglare a tensiunii generatorului
sincron reprezintă dependenţa tensiunii generatorului funcţie de componenta
reactivă a curentului de sarcină şi sunt prezentate în figura 2.4.2.
Fig. 2.4.2 Caracteristicile sistemului de reglare:

1 – caracteristica astatică; 2, 3 – caracteristici statice.
Atunci când generatorul trece de la un regim stabil de funcţionare, caracterizat

de o anumită valoare a componentei reactive a curentului de sarcină, la alt regim
stabil de funcţionare pentru care componenta reactivă a curentului de sarcină are altă
valoare, sistemul de reglare automată a tensiunii poate acţiona în două feluri: să
menţină constantă valoarea tensiunii pentru ambele regimuri stabile şi, în acest caz,
îi corespunde caracteristica astatică de reglare (dreapta 1 din figura 2.4.2) sau
tensiunea în al doilea regim stabil să fie diferită de primul şi, în acest caz, sistemul
de reglare are caracteristică statică de reglare (dreapta 2 sau 3 din figura 2.4.2).
La reglarea după caracteristica astatică, în diferite regimuri de funcţionare,
tensiunea rămâne constantă indiferent de valoarea sarcinii.
La reglarea după caracteristica statică, tensiunea generatorului se schimbă în
funcţie de mărimea sarcinii. Gradul de schimbare a tensiunii la modificarea sarcinii
este determinat de înclinarea caracteristicii de reglare, care este caracterizată de
coeficientul de statism.
Ecuaţia caracteristicii statice 2 din figura 2.4.2 este:
U  U0  ks I r
(2.4.2)
în care: U - tensiunea la bornele generatorului pentru o valoare
determinată a curentului de sarcină reactiv Ir
U 0 - tensiunea de mers în gol
ks - coeficientul de statism al caracteristicii de reglare.
Aprecierea caracteristicii statice de reglare se face prin mai mulţi indicatori şi

anume:
- abaterea erorii mărimii reglate faţă de valoarea iniţială:
U  U0  U (2.4.3)
- abaterea relativă a mărimii reglate sau eroarea statică:
 U0  U U (2.4.4)
U  
Un Un
în care: Un
- tensiunea nominală a generatorului
- statismul (corespunzător tensiunii nominale):
U0  Un
S (2.4.2.4)
Un
- coeficientul de statism.
U0  Un
k s  tg (2.4.6)
I rn
în care: I rn - curentul reactiv de sarcină nominal.

Din punct de vedere al coeficientului de statism, acesta poate fi pozitiv atunci
când tensiunea scade la creşterea curentului, Un  U0 (dreapta 2 din figura 2.4.2)
sau negativ atunci când tensiunea creşte la creşterea curentului de sarcină, Un  U0
(dreapta 3 din figura 2.4.2).
În practică, caracteristicile statice nu sunt linii drepte, regulatorul de tensiune
în funcţionare prezintă un domeniu de abateri. Valoarea acestora se apreciază prin
coeficientul:
u
U (2.4.7)
n
unde Δu reprezintă lărgimea domeniului abaterilor de la mărimea reglată. În
zona corespunzătoare a abaterilor, mărimea reglată (tensiunea) poate avea orice
valoare. Coeficientul:

   100% (2.4.8)
2
reprezintă precizia de menţinere a mărimii reglate (tensiunea) pentru
caracteristica dată.
Caracteristica statică a regulatorului automat de tensiune arată în ce măsură
valoarea tensiunii generatorului, la instalarea unui nou regim stabil de funcţionare,
este diferită de valoarea din regimul stabil anterior. Această deosebire este exprimată
de eroarea statică u şi de coeficientul de statism ks .
După principiile de funcţionare, sistemele de reglare automată a tensiunii se
împart în trei categorii:
1) Sisteme care acţionează la abaterea tensiunii generatorului de la valoarea
impusă (regulator automat de tensiune).
2) Sisteme care acţionează în funcţie de variaţia curentului de sarcină
(compoundare fazică).
3) Sisteme cu reglare combinată care acţionează atât la variaţia curentului
de sarcină, cât şi la abaterea tensiunii generatorului (compoundare fazică
cu corector de tensiune).
Toate sistemele prezentate, pentru menţinerea constantă a tensiunii, acţionează
asupra excitaţiei generatoarelor. Acţiunea constă în introducerea unui curent
suplimentar în înfăşurarea de excitaţie a generatoarelor autoexcitate sau în
înfăşurarea de excitaţie a excitatricei, în cazul generatoarelor cu excitatrice,
dependent de abaterea mărimii reglate.
2.4.3 Sisteme de compoundare a generatoarelor sincrone
Compoundarea după curent

Principiul compoundării excitaţiei de la curentul de sarcină folosit la
generatorul de curent continuu cu excitaţie compound (mixtă) este folosit şi pentru
generatorul de curent alternativ.
Compoundarea după curent realizează schimbarea excitaţiei în dependenţă de
mărimea curentului de sarcină. În figura 2.4.3 se prezintă schema compoundării
curentului generatorului sincron.
Curentul de sarcină al generatorului trece prin înfăşurarea primară a
transformatorului de curent TC. Din secundarul transformatorului, curentul IK
proporţional cu curentul de sarcină I G este redresat şi se aplică înfăşurării de
excitaţie a excitatricei. Curentul suplimentar iK introdus în înfăşurarea de excitaţie
compensează variaţia tensiunii determinată de curentul de sarcină. Mărimea
necesară a curentului iK se asigură prin alegerea corespunzătoare a elementelor din
circuitul de compensare.
Fig. 2.4.3 Schema de principiu a compoundării curentului generatorului sincron
Sistemul compoundării după curent este realizat simplu şi reglează neîntrerupt

excitaţia, fără zone de insensibilitate.
Reglarea excitaţiei în schema de compoundare după curent se face după legea:
Ede
 Ede0  ki IG (2.4.9)
unde: Ede
- tensiunea electromotoare a generatorului
proporţională cu tensiunea excitatricei;
E de 0 - tensiunea electromotoare a generatorului proporţională cu
tensiunea excitatricei, în absenţa alimentării suplimentare de la
sistemul de compoundare ( I G  0 );
k i - coeficient de compoundare;
IG - curentul de sarcină al generatorului.
La scurtcircuite şi mărirea bruscă a sarcinii în sistemul electroenergetic, se
produce scăderea rapidă a tensiunii la bornele generatorului. Curentul de
compoundare, iK, determinat de creşterea curentului generatorului, IG, produce
forţarea excitaţiei până la valoarea maximă şi restabilirea tensiunii generatorului.
În acelaşi timp, trebuie menţionat, că principiul compoundării prezentat în
figura 2.4.3 nu rezolvă complet problema reglării excitaţiei, întrucât curentul de
compoundare, iK, este proporţional cu valoarea totală a curentului de sarcină şi nu
sesizează modificarea factorului de putere. În cazul generatorului sincron, spre
deosebire de generatorul de curent continuu, curentul de sarcină este defazat cu un
unghi,  , faţă de tensiunea generatorului şi are două componente: o componentă
activă, Ia, în fază cu tensiunea generatorului şi o componentă reactivă, Ir, în urmă cu

(pentru sarcina inductivă) faţă de tensiunea generatorului (figura 2.4.4).
2
Fig. 2.4.4 Componentele curentului de sarcină
Din analiza fenomenului reacţiei indusului, componenta reactivă inductivă

creează un flux de reacţie longitudinal demagnetizant, constituind cauza principală a
micşorării fluxului rezultant la mărirea sarcinii şi pe această bază, a reducerii tensiunii
la bornele generatorului. În figura 2.4.4 se vede că în condiţiile menţinerii constante a
valorii totale a curentului de sarcină, la creşterea defazajului de 1 la 2 se măreşte
la
valoarea componentei reactive, creşte efectul de demagnetizare şi reducere a tensiunii
generatorului. Sistemul de compoundare fiind dependent de valoarea totală a
curentului de sarcină, nu reacţionează la modificarea defazajului  şi, ca urmare,
precizia reglării este insuficientă şi reprezintă 2.4-10% din tensiunea nominală.
În schemele folosite în aplicaţiile practice, pentru ridicarea preciziei reglării se
utilizează compoundarea fazică care permite efectuarea reglării, atât în funcţie de
mărimea curentului de sarcină, cât şi în funcţie de defazajul  dintre curent şi
tensiune.
Compoundare fazică. Sistemul de compoundare fazică, reprezentat în figura
2.4.5 se bazează pe principiul reglării combinate şi asigură menţinerea constantă a
tensiunii atât la schimbarea curentului, cât şi a factorului de putere al sarcinii.
Fig. 2.4.5 Schema de principiu a compoundării fazice de curent
Pentru explicarea principiului de funcţionare al compoundării fazice, în figura

2.4.6 se prezintă diagramele fazoriale ale tensiunii şi curentului construite pentru
diferite valori ale factorului de putere.
Legea reglării excitaţiei în cazul compoundării fazice este exprimată de relaţia:
Ede
 Ede0  k u U G  jk i I G (2.4.10)
unde: UG
- tensiunea generatorului
IG - curentul generatorului
k u - coeficient de compoundare după tensiune
k i - coeficient de compoundare după curent.
Fig. 2.4.6 Diagrama fazorială a tensiunii şi curentului în cazul legării în paralel


a înfăşurărilor secundare ale transformatoarelor de curent şi tensiune pentru k  90
Curentul în înfăşurarea de excitaţie, Ie , este determinat de suma vectorială
a două componente: o componentă IK proporţională cu valoarea curentului de
sarcină şi o componentă IU proporţională cu tensiunea generatorului. Pentru
obţinerea unui reglaj corect, componenta de tensiune IU trebuie să fie decalată
cu unghiul   90 faţă de tensiunea generatorului. În acest caz, pentru un
k
curent de sarcină constant, la schimbarea defazajului  dintre tensiune şi
curent de la   0 la   90 , curentul de excitaţie al generatorului are valoarea
minimă la   0 şi maximă la   90 , ceea ce corespunde reglajului, întrucât
la creşterea defazajului se măreşte componenta reactivă a curentului, creşte
efectul de demagnetizare care este compensat de creşterea corespunzătoare a
curentului de excitaţie. În caz contrar, pentru IU în fază cu tensiunea
generatorului, k  0 , curentul de excitaţie maxim ar fi pentru   0 şi minim
la   90 , adică invers faţă de necesităţile reglajului.
Defazajul dintre tensiunea generatorului UG şi componenta curentului de
excitaţie IU, proporţională cu tensiunea generatorului, în schema din figura 2.4.5, se
obţine prin conectarea în circuit a impedanţei ZK de valoare foarte mare.
În schemele de compoundare fazică, înfăşurările secundare ale
transformatoarelor de tensiune şi de curent pot fi conectate în paralel sau în serie. În
figura 2.4.7 se prezintă varianta de conectare în paralel.
Fig. 2.4.7. Schema de compoundare fazică cu conectarea în paralel a secundarelor

transformatoarelor de curent şi tensiune
a) schema de principiu; b) schema echivalentă
Neglijând fluxurile de dispersie, rezistenţele se şterge înfăşurărilor, curentul de

magnetizare şi pierderile active în circuitul magnetic, se obţine schema echivalentă
simplificată prezentată în figura 2.4.7.b. Conform schemei echivalente rezultă:
Ie  IU  IK (2.4.11)
k u UG  Ue  ZK I U (2.4.12)
în care: I - curentul de excitaţie al generatorului.
e
IK  k i IG (2.4.13)
este componenta curentului proporţională cu intensitatea curentului

generatorului IG.
Ue   e  e (2.4.14)
în care: Ue - tensiunea la bornele înfăşurării de excitaţie

e - impedanţa înfăşurării de excitaţie
Din relaţiile (2.4.11), (2.4.12), (2.4.13), după efectuarea calculelor
corespunzătoare, se determină curentul de excitaţie.
e  1
k i  
 ku U G (2.4.12.4)
Z Z


K e
G
Din relaţia (2.4.12.4) se observă că valoarea curentului de excitaţie obţinut

prin însumarea vectorială a componentelor proporţionale cu tensiunea şi curentul
generatorului depinde de valoarea reactanţei elementului de compoundare, k .
Dacă se anulează impedanţa de compoundare, k  0 , curentul de excitaţie este
determinat numai de componenta de tensiune şi funcţionarea normală a sistemului
nu este posibilă.
Valoarea curentului de excitaţie, e , depinde, de asemenea, de raportul între
rezistenţa şi reactanţa impedanţei k . Dacă rΚ  0 , atunci unghiul de deviere între
tensiunea generatorului, UG , şi componenta curentului de excitaţie, U , este
0 0
 K  90 . În acest caz, pentru o sarcină inductivă a generatorului,   90 ,
componentele curentului de excitaţie  , se însumează algebric obţinându-se
K
U
valoarea maximă a curentului de excitaţie, care corespunde întru totul necesităţii
reglajului (vezi figura 2.4.6.).
Dacă r  0 şi reactanţa elementului de compoundare x  0 , atunci unghiul
dintre tensiunea generatorului şi componenţa u K  0

este zero, . În acest caz
pentru sarcina activă a generatorului, 0  , se însumează
,
componentele  u
algebric obţinându-se valoarea maximă a curentului de excitaţie iar la micşorarea
factorului de putere până la anulare
  90  
0 , curentul de excitaţie se reduce până
la valoarea minimă, cea ce nu corespunde necesităţilor de reglaj şi ca atare sistemul
nu funcţionează normal.
În concluzie, pentru funcţionarea normală a schemei din figura 2.4.7,
elementul de compoundare are reactanţa foarte mare comparativ cu rezistenţa care
este neglijabilă. De asemenea în unele scheme de compoundare fazică pentru
obţinerea defazajului,   90 Ιu
0 , între tensiunea generatorului şi componenta a
curentului de excitaţie, în locul droselului se foloseşte un condensator, efectul fiind
acelaşi.
Schema prezentată în figura 2.4.8 corespunde cazului în care înfăşurările secundare
ale transformatoarelor de tensiune şi de curent sunt conectate în serie.
În această schemă, spre deosebire de cazul anterior, în loc de însumarea curenţilor se
face însumarea tensiunilor electromotoare ale surselor. Pentru realizarea schemei
compoundării fazice este necesar ca între punctele 1 şi 2 să existe o caracteristică moale a
sursei de curent. De aceea se introduce o impedanţă suplimentară  , de valoare mică, în
paralel cu înfăşurarea secundară a transformatorului de curent.
Fig. 2.4.8 Schema de compoundare fazică cu conectarea în serie a înfăşurărilor

secundare ale transformatoarelor de tensiune şi de curent:
a – schema de principiu, b – schema echivalentă
Suma tensiunilor electromotoare, conform schemei echivalente,
este:
(2.4.16)
U e   e  e  U     k i  G   e 
unde
Ue  ee : U  ku UG (2.4.17)
Din relaţiile (2.4.16), (2.4.17), după efectuarea calculelor corespunzătoare, se obţine
valoarea curentului în înfăşurarea de excitaţie.
1
 
 k   k U  (2.4.18)
e  i G u G
    e  
Din relaţia (2.4.18) rezultă că valoarea curentului de excitaţie depinde de valoarea
impedanţei  . Dacă  lipseşte, atunci alimentarea de la sursa de tensiune nu influenţează
 
curentul de excitaţie, această fiind dependent numai de curentul generatorului. Este evident că în
cazul şuntării înfăşurării secundare a transformatorului de curent,
  0 , componenţa de
curent nu influenţează curentul de excitaţie.
În ecuaţia (2.4.18) se însumează vectorial căderea de tensiune pe impedanţa  şi 
componenta proporţională cu tensiunea generatorului U .
În schemele de compoundare fazică însumarea semnalelor proporţionale cu tensiunea
şi curentul generatorului se face pe cale electrică sau electromagnetică. În ultimul caz se
foloseşte un transformator de construcţie normală cu trei înfăşurării şi trei coloane
reprezentat în figura 2.4.9, în două variante.
În acest caz, în locul legăturilor electrice între înfăşurările secundare ale
transformatoarelor de curent şi de tensiune, însumarea se face pe baza fluxului magnetic
rezultant care induce în a treia înfăşurare a tensiune proporţională cu suma semnalelor din
înfăşurările de curent şi de tensiune.
Fig. 2.4.9 Transformatorul cu trei înfăşurării şi trei coloane
În transformatorul cu trei înfăşurării tensiunea magnetomotoare rezultantă în

înfăşurarea de ieşire spre redresor reprezintă suma tensiunilor magnetomotoare create de
înfăşurările de curent şi de tensiune, cea ce echivalează cu însumarea curenţilor în cazul
schemei cu înfăşurările secundare de curent şi de tensiune conectate în paralel.
Pentru a obţine defazarea semnalului de tensiune cu unghiul  0
 90 faţă de tensiunea
generatorului, necesară funcţionării corecte a sistemului de reglare prin compoundare fazică,
elementul de compoundare, după cum a fost prezentat, poate fi un drosel sau un condensator.
Acelaşi efect se poate obţine şi prin realizarea unei construcţii speciale pentru miezul magnetic al
transformatorului de compoundare care permite folosirea şuntului magnetic sau întrefierului. Prin
această construcţie se înlocuieşte droselul sau condensatorul de impedanţă  .
Şuntul magnetic se dispune între coloane, între înfăşurările de tensiune şi de curent.
Prezenţa şuntului măreşte impedanţa de dispersie a fluxului înfăşurării de tensiune cea ce
echivalează cu introducerea în serie în circuitul înfăşurării de tensiune a elementului de
compoundare  .
Introducerea întrefierului, realizat practic prin introducerea unor plăcuţe din material
nemagnetic în circuitul magnetic al transformatorului de curent, este echivalent cu şuntarea
înfăşurării secundare a acestuia cu o impedanţă  prin care se realizează înmuierea
caracteristicii externe a transformatorului de curent.
În practică se întâlneşte o diversitate mare de scheme de compoundare fazică a
generatoarelor sincrone, având în comun acelaş principiu de funcţionare.
Analiza sistemului de compoundare fazică a fost făcută, pentru simplificare, pe o fază,
fenomenele analizate fiind similare şi pe celelalte faze ale generatorului sincron. În practică
transformatorul de compoundare fazică este un transformator trifazat având pe fiecare fază
cele trei înfăşurări de curent, de tensiune şi de ieşire. Primele două pot fi considerate
înfăşurări primare iar ce-a de-a treia înfăşurare secundară. În figura 2.4.10 se prezintă mai
multe variante de compoundare fazică pentru generatorul sincron.
În figura 2.4.10 a este prezentată schema compoundării fazice cu element de
compoundare inductiv. Elementele schemei sunt: transformatorul de compoundare fazică TCF,
droselul D şi redresorul Rd.
Transformatorul de compoundare este un transformator trifazat cu trei coloane având
dispuse trei înfăşurări trifazate: de curent W , de W2 şi de ieşire W3 . Elementul
1
de compoundare este droselul D. tensiune
Autoexcitarea generatorului se face pe seama tensiunii electromotoare remanente.
Sistemul menţine tensiunea cu precizie de  5% . Schimbarea nivelului tensiunii de lucru se
face cu rezistenţa de reglaj Rr în limitele  5% .
Schema din figura 2.4.10b foloseşte ca element de compoundare un condensator şi se
compune din: transformatorul de compoundare fazică, TCF, bateria de condensatori, C,
redresor trifazat în punte, R . Curentul din înfăşurarea de ieşire W3 reprezintă suma
d
vectorială a curenţilor din înfăşurarea de curent W1 şi înfăşurarea de tensiune W2 .
Înfăşurarea de excitaţie a generatorului sincron este alimentată de la înfăşurarea de ieşire
prin redresorul R . Prezenţa capacităţii în circuitul înfăşurării de tensiune W produce
d 2
deviaţia semnalului de tensiune cu 90 faţă de tensiunea generatorului, necesară pentru

0
compensarea influenţei factorului de putere. În afară de acesta, impedanţa capacitivă

micşorează impedanţa totală a circuitului de excitaţie favorizând procesul de autoxicitare. În
cazul acestui sistem statismul reglării nu depăşeşte  3% la schimbarea sarcinii de la zero
la 100% şi a factorului de putere, cos, de la 1,0 la 0,4 .
În figura 2.4.10.c se prezintă varianta sistemului de compoundare fazică fără element
exterior de compoundare. În acest caz, construcţia specială a transformatorului de
compoundare constă în plasarea unui şunt magnetic între coloane, între înfăşurările de
curent şi de tensiune, care are rolul elementului de compoundare. Elementele schemei sunt:
transformatorul de compoundare fazică cu şunt magnetic, TCF şi redresorul trifazat în punte
R d . În această variantă schema se simplifică prin absenţa elementului exterior de
compoundare. Prezenţa şuntului magnetic produce dispersia fluxului magnetic din
înfăşurarea de tensiune echivalentă cu introducerea în serie a unei inductanţe.
Fig. 2.4.10 Scheme de compoundare fazică pentru generatoare sincrone autoexcitate:
a – cu element de compoundare inductiv (drosel);
b – cu element de compoundare capacitiv; c – cu şunt magnetic
Compoundarea fazică cu corector de tensiune.

Compoundarea fazică realizată pentru generatoare sincrone asigură menţinerea
tensiunii generatorului cu statism 3  5% .
La nave cu grad înalt de automatizare această precizie de menţinerea tensiunii nu este
suficientă. În condiţiile actuale, pentru astfel de nave, se cere ca precizia reglării tensiunii să
nu fie mai mică de  1% la schimbarea sarcinii de la zero la 125% , a factorului de putere
de la 1 la 0,4 şi a frecvenţei în limitele  2,5% .
Pentru realizarea cerinţelor sporite de ridicarea a preciziei reglării tensiunii, pe lângă
compensarea căderii de tensiune pe impedanţa statorului şi a influenţei fluxului de reacţie al
indusului, realizată de sistemul de compoundare fazică, trebuie avute în vedere şi celelalte
influenţe asupra stabilităţii tensiunii, cum ar fi: saturaţia circuitelor magnetice ale
generatorului, histerezisul, schimbarea rezistenţelor înfăşurărilor cu temperatura.
În scopul ridicării preciziei reglării tensiunii, în sistemele de compoundare fazică se
folosesc corectoare de tensiune. Corectorul de tensiune lucrează pe principiul abaterii
mărimii reglate (tensiunea) faţă de o mărime de referinţă sau de comparare şi se compune,
în principiu, din blocul de măsură, blocul de comparare şi amplificare şi elementul de
execuţie.
În practică se folosesc diferite scheme de realizare a corectoarelor de tensiune construite cu
amplificatoare magnetice sau cu elemente semiconductoare. În funcţie de sistemul de excitaţie al
generatorului, corectorul de tensiune se conectează: pe înfăşurarea de excitaţie, pe o înfăşurare de
comandă a transformatorului de compoundare, pe înfăşurarea de comandă a unui drosel cu
reactanţa reglabilă, ş.a.
Principiile reglării automate a tensiunii generatoarelor sincrone navale sunt
examplificate prin prezentarea unor scheme practice realizate de diferite firme constructoare
şi prezentate în subcapitolul 2.4.5.
2.4.4 Distribuţia sarcinii reactive între generatoarele care funcţionează

în paralel
La funcţionarea în paralel a generatoarelor sincrone, spre deosebire de generatoarele

de curent continuu, proporţional cu puterea nominală a generatorului trebuie să se distribuie
atât puterea activă cât şi puterea reactivă.
În cazul generatoarelor sincrone reactanţa inductivă a înfăşurării statorului este mult
mai mare decât rezistenţa înfăşurării ş i la apariţia unei diferenţe între tensiunile
electromotoare ale generatoarelor cuplate în paralel, E , apare curentul de egalizare
0
defazat cu 90 faţă de tensiunea E . Curentul de egalizare este pur reactiv şi practic nu
influenţează asupra puterii active dezvoltată de motoarele primare. Acest curent creează
numai sarcină reactivă.
Prin reglarea excitaţiilor generatoarelor se modifică tensiunile electromotoare şi se
produce schimbarea distribuţiei sarcinii reactive între generatoare. Dacă la unul din
generatoare se măreşte excitaţia iar la celălalt se micşorează atunci, în condiţiile menţinerii
constante a tensiunii la barele centralei, primul se încarcă cu sarcină reactivă iar al doilea
restituie sarcina reactivă.
Prin reglarea curenţilor de excitaţie ai generatoarelor, manual sau automat, se
realizează distribuţia echilibrată a sarcinilor reactive între generatoarele care funcţionează în
paralel. Să urmărim funcţionarea a trei generatoare, cu reglare automată a tensiunii,
conectate în paralel la aceleaşi bare. În figura 2.4.11 se prezintă caracteristicile statice de
reglare pentru cele trei generatoare cu statisme diferite: 1 ,  2 ,  3 .
Pentru regimul stabil 1 tensiunea la bare este U1 şi curenţii de sarcină reactivi sunt
Gr1 , Gr 2 , Gr 3 .
La creşterea sarcinii reactive, solicitată de la barele centralei, se micşorează tensiunea
la bare, sistemele de reglare automată intră în funcţiune şi se măresc curenţii de excitaţie
ai
generatoarelor. În noul regim stabil 2 de funcţionare, tensiunea la bare este U2 iar valorile
' ' '
curenţilor de sarcină reactivă se modifică, având valorile:  Gr1, Gr 2 , Gr 3.
Scriind pentru fiecare generator ecuaţia caracteristicii statice de reglare (relaţia 2.4.2)
pentru regimurile stabile 1 şi 2 , scăzând cele două ecuaţii (membrii din stânga şi membrii
din dreapta) se obţine o nouă formă pentru caracteristicile de reglare.
U  ks1  Gr1  0 
U  k s2 
Gr
 0 (2.4.19)
U  k  2  0

s3
 Gr 
3
în care:
U  U1  U2
ks1 , ks2 , ks3 - coeficienţii de statism ai
caracteristicilor de reglare.
În figura 2.4.11, din triunghiurile I, II şi II rezultă:

U
 
U 
 
tg 1 k s1 
Gr1
U U 
 Gr 2    (2.4.20)
tg 2 k s2 
U U 
   
Gr 3
tg3 k s2 
Fig. 2.4.11 Distribuţia sarcinii reactive la funcţionarea în paralel a generatoarelor cu

statisme diferite
Adunând membrii din partea dreaptă şi membrii din partea stângă se obţine:
3
 1 1 1
  Gri  U 
k

k

k
 (2.4.21)
1  s1 s2 s3 
Din ecuaţia (2.4.21) se determină

efectuarea calculelor, rezultă: U şi se înlocuieşte în relaţiile (2.4.20). După

  
3
1
Gri

Gr1  1 1 1
ks1    
k
 s1 k s2
k s3 


3
 Gri
 1 (2.4.22)
1 
k s2  1  1 
Gr 2


 ks1 k s2 ks3  
3 
  Gri 
  1 
Gr 3  1 1 1
ks3    
 k s1 ks2 k s3  
Analog se poate obţine variaţia curentului pentru n generatoare care funcţionează în
paralel.
n
  Gri
 Grn i1  1 1 1
(2.4.23)
k sn    ...... 
k
 s1 k s2 k sn 
şi variaţia de tensiune:
n
  Gri
U i1 (2.4.24)
1 1 1
  ....
ks1 ks2 k sn
Din expresia (2.4.23) rezultă că, pentru generatoarele cu coeficienţi de statism diferiţi
ai caracteristicilor de reglare, sarcina reactivă se distribuie proporţional cu coeficienţii de
statism. În exemplul prezentat în figura 2.4.11 generatorului 3 cu cel mai mic grad de
statism îi corespunde încărcarea cea mai mare.
La funcţionarea în paralel a generatoarelor de aceeaşi putere, distribuţia egală a sarcini
reactive se obţine în cazul în care coincid caracteristicile de reglare (au acelaşi grad de
statism). În cazul în care generatoarele care lucrează în paralel au puteri diferite, sistemul
automat de reglare a tensiunii trebuie să asigure distribuţia puterii reactive între generatoare
proporţional cu puterile nominale ale acestora.
Fig.2.4.12 Schema de principiu de stabilizare a curentului

Funcţionarea în paralel a generatoarelor care au caracteristică astatică de reglare nu
asigură stabilitate în distribuţia sarcini reactive.
Pentru funcţionarea în paralel, regulatoarele automate de tensiune ale generatoarelor trebuie să
aibă caracteristică statică de reglare şi pentru a realiza distribuţia echilibrată a sarcinii reactive între ele,
sistemele de reglare trebuie să permită reglarea statismului. În figura 2.4.12 se prezintă schema de
principiu a sistemului de reglare a statismului.
Principiul de funcţionare constă în aplicarea unui semnal de tensiune, proporţional cu
curentul de sarcină, la intrarea regulatorului automat de tensiune. Acest semnal se adaugă la
semnalul de intrare proporţional cu tensiunea generatorului şi în acest fel, la creşterea
curentului de sarcină, se măreşte artificial tensiunea aplicată elementului de măsură al
regulatorului. Regulatorul automat de tensiune sesizează creşterea tensiunii şi comandă
scăderea tensiunii generatorului până la realizarea echilibrului între valoarea măsurată şi
valoarea impusă (de referinţă). În acest mod se obţine micşorarea tensiunii generatorului la
creşterea curentului de sarcină şi deci un anumit grad de statism al caracteristici de reglare.
Pentru schema din figura 2.4.12 tensiunea care se aplică elementului de măsură este:
U r  U G  c R r  r R r
(2.4.25)
în care: Ur
- tensiunea care se aplică regulatorului
Ic - curentul în înfăşurarea secundară de curent
r - curentul de lucru al regulatorului
Rr - rezistenţă de reglaj
Deoarece curentul r  c se poate neglija căderea de tensiune r şi relaţia
(2.4.22.4) devine: Rr
U r  U G  c R r (2.4.26)
În figura 2.4.13 se prezintă diagramele fazoriale ale tensiunilor regulatorului cu curent
de stabilizare.
Din diagramele fazoriale ale tensiunilor rezultă că tensiunea de reglare este influenţată
în principal de componenta reactivă a curentului generatorului (figura 2.4.13b). Influenţa
componentei active asupra mărimii tensiunii de reglare, U , este nesemnificativă (figura
r
2.4.13a).
Curentul din secundarul transformatorului este proporţional cu curentul generatorului
c  Gr şi ecuaţia (2.4.26) poate fi scrisă sub forma:
U G  U r  Gr Rr (2.4.27)
Modificarea statismului se obţine prin reglarea rezistenţei Rr

care modifică tensiunea
suplimentară introdusă de curentul reactiv la intrarea regulatorului automat de tensiune.
Fig. 2.4.13 Diagramele fazoriale ale tensiunilor regulatorului cu curent de stabilizare: a - pentru
sarcină activă cos  1; b – pentru sarcină reactivă cos  0
Pentru distribuţia echilibrată a sarcinii reactive între generatoarele care funcţionează
în paralel se folosesc diferite soluţii de realizare a blocului de stabilizare a curentului, toate
având în comun acelaşi principiu de funcţionare.
În afara blocului de stabilizare a curentului se folosesc şi legături de egalizare. Prin
trecerea curenţilor de egalizare se micşorează tensiunea electromotoare a generatorului cu
curent reactiv mai mare şi se măreşte tensiunea electromotoare a generatorului cu valoarea
curentului reactiv mai mică, realizându-se echilibrarea distribuţiei sarcini reactive.
2.4.5 Scheme de reglare automată a tensiunii şi puterii reactive pentru

generatoarele sincrone
2.4.5.1 Sistemul de autoexcitaţie şi reglare automată a tensiunii generatoarelor

sincrone produs de firma „Elma”(Germania)
Date tehnice principale. Sistemul menţine tensiunea generatorului cu precizia de

 în condiţiile schimbării sarcinii de la zero la 100% şi a factorului de putere de la
2,5%
0,9 la 0,4.
Sistemul lucrează după principiul compoundării fazice cu însumarea electrică a
semnalelor de tensiune şi de curent, fără corector de tensiune.
La aplicarea unor şocuri de sarcină, sistemul de reglare reacţionează rapid. Pentru un
şoc de sarcină de 100% , timpul de restabilire a tensiunii este de 0,2s.
Schema de principiu şi elementele componente sunt prezentate în figura 2.4.14.
Elementele de bază ale schemei sunt: 1 – transformator de compoundare de curent; 2
– reactor; 3 – redresor de putere; 4 – rezistenţă de reglare a tensiunii; 2.4 – excitaţia
generatorului sincron.
Funcţionarea sistemului. După realizarea turaţiei nominale generatorul se autoexcită pe
baza magnetismului remanent. Tensiunea electromotoare dată de magnetismul remanent, care
apare în înfăşurarea statorului, se aplică înfăşurării de excitaţie a generatorului 2.4 prin
reactorul 2, redresorul 3 şi produce autoxcitarea generatorului. Valoarea curentului de excitaţie
şi tensiunea de mers în gol a generatorului sunt dependente de valoarea curentului U care
trece prin înfăşurările reactorului. Acest curent este proporţional cu tensiunea generatorului şi
0
defazat cu 90 faţă de aceasta, prin prezenţa reactorului.
La funcţionarea generatorului în sarcină apare curentul de sarcină G , în înfăşurarea
statorului, care produce fluxul de reacţie al indusului şi căderea de tensiune pe impedanţa
statorului. Pentru compensarea influenţei curentului de sarcină, prin transformatorul de
curent 1 şi redresorul 3 se aplică un curent suplimentar  în înfăşurarea de excitaţie a

generatorului, realizându-se compoundarea după curent. Creşterea curentului de excitaţie
compensează micşorarea tensiunii provocată de curentul de sarcină.
Fig. 2.4.14 Schema de principiu a generatorului sincron autoexcitat produs de firma „Elmo” seria
SSED
La funcţionarea în sarcină a generatorului, pe partea de curent alternativ se însumează

vectorial doi curenţi: curentul U proporţional cu tensiunea generatorului şi defazat cu 900
faţă de aceasta şi curentul  proporţional cu valoarea curentului de sarcină al generatorului,

G .
Curentul generatorului, G , este defazat faţă de tensiunea generatorului, UG , cu unghiul
 determinat de factorul de putere al sarcinii. În figura 2.4.12.4 se prezintă diagrama fazorială
de însumare electrică a componentelor curentului de excitaţie.
Fig. 2.4.15 Diagrama fazorială a curenţilor de excitaţie pentru
diferiţi factori de putere, cos  , ai sarcinii
Din diagramele fazoriale se observă că valoarea curentului de excitaţie,  e , se modifică la

schimbarea factorului de putere. Pentru acelaş curent de sarcină, curentul de excitaţie creşte la
mărirea unghiului  (micşorarea factorului de putere cos  ) şi se micşorează la scăderea
unghiului  (mărirea factorului de putere cos ) ceea corespunde necesităţii reglajului tensiunii
generatorului după principiul compoundării fazice.
Parametrii schemei de reglare se calculează astfel încât să se asigure compensarea
reacţiei indusului şi menţinerea constantă a tensiunii generatorului la schimbarea sarcinii şi
a factorului de putere.
Pentru distribuţia echilibrată a sarcinii reactive între generatoarele care funcţionează
în paralel, se prevăd două conductoare pe partea de curent continuu care asigură punerea
în paralel a înfăşurărilor de excitaţie ale generatoarelor. Schema de conectare pentru două
generatoare de aceeaşi putere este prezentată în figura 2.4.16.
Dacă generatoarele au puteri diferite, atunci în serie cu înfăşurarea de excitaţie a
generatorului cu puterea mai mică se introduce a rezistenţă de egalizare, de mărime
corespunzătoare.
Generatoarele din seria SSED asigură funcţionarea stabilă la mersul în paralel. La

mersul în gol nu se conectează în paralel generatoarele, deoarece poate apărea fenomenul de
oscilaţii ale tensiunilor. Ordinea de conectare este: mai întâi se conectează legăturile de
egalizare la bare, care leagă între ele polarităţile de acelaşi fel ale înfăşurărilor de excitaţie,
după care se cuplează generatorul la bare. Distribuţia echilibrată a sarcinii reactive între
generatoarele care lucrează în paralel este asigurată, pentru acest sistem de reglare, prin
barele de egalizare .
Distribuţia sarcinii active nu depinde de sistemul de reglare automată a tensiunii
generatorului şi se realizează numai pe baza modificării puterii cedate de motorul primar.
Pentru aceasta este necesar să se acţioneze asupra regulatorului de turaţie de pe motorul
diesel sau asupra regulatorului de distribuţie a aburului în cazul turbinelor.
Fig. 2.4.16 Schema legăturilor de egalizare pe partea de curent continuu la funcţionarea în paralel
a generatoarelor sincrone
2.4.5.2 Sistemul de autoexcitaţie şi reglare automată a tensiunii pentru generatoarele

sincrone MCC (fabricate în Rusia)
Date tehnice principale. Sistemul este construit pe principiul compoundării fazice cu

însumarea electromagnetică a semnalelor de tensiune şi curent, fără corector de tensiune.
Sistemul asigură menţinerea tensiunii generatorului, în regim permanent, cu precizia
de  2,5% din valoarea tensiunii nominale, în condiţiile modificării sarcinii de la zero la
100% , a factorului de putere de la 0,95 la 0,7 şi a abaterii frecvenţei în limitele  2% .
Timpul de restabilire a tensiunii la pornirea în gol a unui motor asincron de putere
30% din puterea generatorului, nu depăşeşte 0,8.s.
Elementele componente ale schemei sunt: generatorul sincron, GS, cu înfăşurarea de
excitaţie, EG; generatorul de excitaţie iniţială, GEx.in; transformatorul de compoundare
fazică, TCF; redresorul de putere, R ; drosel cu reactanţă de sarcină reglabilă, D; redresor
d1
pentru excitaţia iniţială, Rd2 ; redresor pentru circuitul de comandă, Rd3 ; rezistor cu
rezistenţă reglabilă pentru fixarea tensiunii la bare R 4 ; rezistoare pentru reglarea
statismului R1 şi R 2 ; rezistor pentru compensare termică R 3 ; întrerupător a2 .
Fig. 2.4.17 Schema de principiu a generatorului sincron autoexcitat din seria MCC
Droselul cu reactanţă reglabilă, D, realizează comanda manuală a tensiunii

generatorului la bare şi asigură distribuţia echilibrată a sarcinii reactive la funcţionarea în
paralel a generatoarelor din seria MCC cu alte tipuri de generatoare.
Transformatorul de compoundare fazică, TCF, are două înfăşurări primare: o
înfăşurare serie de curent, W ; o înfăşurare derivaţie de tensiune, W , şi o înfăşurare
1 2
secundară W3 . Înfăşurarea de curent este conectată în serie cu sarcina generatorului iar
înfăşurarea derivaţie este conectată la tensiunea generatorului .
Înfăşurarea secundară, de ieşire, W , a transformatorul de compoundare este
3
conectată la blocul redresor şi în paralel cu aceasta la înfăşurarea de sarcină, Ws , a

droselului cu reactanţa comandată. Din curentul înfăşurării secundare, W3 , o parte este
redresată de redresorul Rd1 şi se aplică la înfăşurarea de excitaţie iar cealaltă parte este
preluată de înfăşurarea de sarcină, Ws , a droselului cu reactanţa comandată. Prin
schimbarea reactanţei droselului se schimbă raportul dintre aceşti curenţi şi în final se
modifică curentul prin excitaţia generatorului.
Stabilirea tensiunii la bornele de ieşire ale generatorului se realizează prin reglarea
reactanţei droselului care schimbă valoarea curentului în înfăşurarea de sarcină. Reglarea
reactanţei droselului se face prin modificarea stării de premagnetizare a circuitului
magnetic realizată de curentul continuu care trece prin înfăşurarea de comandă C .
Circuitul de alimentare al înfăşurării de comandă, C , este format din: înfăşurarea
W4 montată pe transformatorul de compoundare, TCF, de la care se culege o tensiune
proporţională cu tensiunea de linie a generatorului; redresorul Rd3 şi rezistenţele conectate
în serie R , R , R , R . Reglarea curentului de comandă se face cu rezistenţa R .
1 2 3 4 4
Funcţionarea sistemului. Pentru a asigura iniţierea excitării generatorului, pe axul
rotorului este montat un generator monofazat cu magneţi permanenţi conectat prin
redresorul
Rd 2 la înfăşurarea de excitaţie a generatorului. Acest generator de excitaţie iniţială, GEx.in,
de putere mică, circa 80VA , realizează în siguranţă începutul excitării. Pe măsură ce creşte
tensiunea generatorului intră în funcţiune şi sistemul de autoexcitaţie propriu-zis al
generatorului şi spre finalul procesului de excitare, tensiunea dată de redresorul de putere,
Rd1 , depăşeşte tensiunea redresorului de excitaţie iniţială. Redresorul R este blocat de
d2
tensiunea mai mare a redresorului de putere Rd1 care preia în continuare, alimentarea
înfăşurării de excitaţie.
Pentru stingerea câmpului magnetic în schemă este prevăzut un contact al automatului
de stingere ASC la închiderea căruia se scurcircuitează înfăşurarea de excitaţie în momentul
decuplării generatorului de la bare.
La transformatorul de compoundare fazică, TCF, curentul în înfăşurarea secundară,
W3 , este determinat de tensiunea magnetomotoare rezultantă obţinută prin însumarea
vectorială a tensiuni magnetomotoare produsă de înfăşurarea serie de curent, W1 şi de
înfăşurarea de tensiune W2 conectată la tensiunea generatorului. Semnalul înfăşurării W2
0
este defazat cu 90 faţă de tensiunea generatorului. Defazarea se realizează prin montarea
unui şunt magnetic între înfăşurările de tensiune şi curent care constituie, în acest caz,
elementul de compoundare.
Curentul de la ieşirea transformatorului de compoundare alimentează redresorul de
putere şi în paralel cu acesta, înfăşurările de sarcină ale droselului cu reactanţa reglabilă.
Schema prezentată nu are corector de tensiune. Parametrii transformatorului de
compoundare se aleg astfel încât tensiunea magnetomotoare rezultantă să asigure curentul
necesar în înfăşurarea W . De la înfăşurarea de ieşire, W , se alimentează înfăşurarea de
3 3
excitaţie şi înfăşurarea de sarcină a droselului. Curentul în înfăşurarea de excitaţie trebuie să
fie suficient pentru menţinerea constantă a tensiunii generatorului.
Pentru menţinerea constantă a tensiunii generatorului atunci când se modifică turaţia
motorului primar, parametrii transformatorului de compoundare se aleg astfel încât să
realizeze o caracteristică de reglare cu statism negativ. Corespunzător acestei caracteristici
de reglare, pentru turaţie constantă, la modificarea curentului de sarcină de la zero la
100% , tensiunea generatorului creşte la mărirea curentului de sarcină.
Având o caracteristică de reglare cu statism negativ, în condiţiile în care creşterea
sarcinii generatorului produce scăderea turaţiei motorului primar, se reduce statismul
negativ spre zero şi chiar poate trece în domeniu pozitiv asigurând practic menţinerea
constantă a tensiunii generatorului. Prin aceasta familia de caracteristici externe ale
generatorului asigură menţinerea constantă a tensiunii cu precizia de  2,5% din valoarea
nominală.
Fixarea nivelului tensiunii generatorului pentru regimul stabil de funcţionare, se
realizează cu rezistenţa reglabilă R conectată în circuitul înfăşurării de comandă a droselului.
4
La mărirea rezistenţei R 4 se micşorează curentul în înfăşurarea de comandă C , scade
nivelul de premagnetizare al droselului, creşte reactanţa înfăşurărilor de sarcină şi se
micşorează curentul prin aceste înfăşurări. Micşorarea curentului prin înfăşurările de sarcină,
Ws , duce la creşterea curentului prin înfăşurarea de excitaţie a generatorului, EG şi la mărirea
tensiunii de la bornele generatorului. Rezistorul R 4 permite reglarea tensiunii generatorului
de la  2% la  7% din valoarea nominală.
Distribuţia echilibrată a sarcinii reactive la funcţionarea în paralel a generatoarelor din
seria MCC cu generatoare de alt tip se realizează prin reglarea corespunzătoare a statismului
caracteristicii externe. Pentru reglarea statismului, circuitul de ajustare este format din:
transformatorul de Tr montat pe faza A, înfăşurare W4 a transformatorului de
curent
C
compoundare de la care se obţine un semnal proporţional cu tensiunea de linie dintre fazele B, C
şi rezistenţa reglabilă R .
1
La funcţionarea autonomă a generatorului, secundarul transformatorului de
curent T este scurcircuitat prin închiderea contactului a căruia îi corespunde
r 2
C
poziţia „Funcţionare autonomă”. Corespunzător acestei situaţii schema de ajustare a
statismului nu funcţionează.
Pentru funcţionarea în paralel, contactul a2 este deschis şi îi corespunde poziţia
„Funcţionare în paralel”. Înfăşurarea secundară a transformatorului de curent este
conectată pe rezistenţa reglabilă R1 . Semnalul proporţional cu curentul de sarcină
de la rezistenţa R1 se adaugă semnalului proporţional cu tensiunea de linie obţinut
de la înfăşurarea W4 . În acest fel, tensiunea care se aplică prin redresorul Rd3
înfăşurării de comandă a droserului D, reprezintă suma vectorială între tensiunea
proporţională cu tensiunea de linie, UBC , a generatorului şi tensiunea de pe
rezistenţa R1 proporţională cu curentul de sarcină al generatorului, pe faza A. În
figura 2.4.18 se prezintă diagrama fazorială de însumare a tensiunilor care
alimentează înfăşurarea de comandă a droselului, D.
Fig. 2.4.18 Diagrama fazorială a tensiunilor blocului de ajustare a statismului

Din diagrama rezultă că tensiunea de comandă a droselului reprezintă suma
vectorială dintre tensiunea de linie, UBC şi tensiunea suplimentară (de adaus) de pe
rezistenţa R1 .
U r  UBC  UR1 (2.4.28)
Pentru
cos  tensiunea pe rezistenţa R1 este decalată cu 0
90 faţă de
1
tensiunea de linie, iar pentru cos  coincide ca faza cu tensiunea de linie. Astfel
0
că, la creşterea sarcinii reactive (scăderea factorului de putere) se obţine: mărirea
tensiunii şi a curentului de comandă, reducerea reactanţei droselului, creşterea
curentului prin înfăşurările de sarcină Ws , reducerea curentului de excitaţie şi
scăderea tensiunii la bornele generatorului.
Reducerea excitaţiei şi a tensiunii generatorului micşorează puterea reactivă
debitată de generator, menţinând-o la un nivel corespunzător.
Reglarea statismului caracteristicii de reglare U G  f  r  se realizează cu
rezistenţa R1 „Reglare statism”. La modificarea rezistenţei R1 se obţine mărirea sau
micşorarea influenţei sarcinii reactive asupra tensiunii generatorului. Distribuţia
optimă a sarcinii reactive între generatoarele care lucrează în paralel se obţine atunci
când caracteristicile de reglare au acelaşi statism.
2.4.5.3 Generator autoexcitat cu sistem de compoundare fazică combinat cu

corector de tensiune tranzistorizat
Principalele date tehnice . Sistemul de reglare automată a tensiunii este

realizat după principiul compoundării fazice cu însumarea electromagnetică a
semnalelor de tensiune şi curent. Schema reprezintă o variantă îmbunătăţită a
generatorului MCC prin adăugarea corectorului de tensiune pentru mărirea preciziei
reglării.
Sistemul asigură stabilizarea tensiunii cu precizie de  la schimbarea
1%
sarcinii de la 0 la 100% , a factorului de putere de la 1 la 0 şi a frecvenţei în
limitele  2,5% .
Principalele elemente ale schemei sunt: transformatorul de compoundare fazică,

TCF, droselul cu reactanţa comandată, D, redresorul R pentru alimentarea înfăşurării de
d1
excitaţie a generatorului, corectorul de tensiune, CT, redresorul Rd2 de alimentare a

corectorului de tensiune, blocul pentru funcţionarea în paralel, BP şi generatorul de excitaţie
iniţială, GEx.in.
Transformatorul de compoundare fazică, TCF, are patru înfăşurării trifazate:
înfăşurarea de curent, W1 ; înfăşurarea de tensiune, W2 ; înfăşurarea de ieşire, W3 ,
care alimentează în paralel înfăşurările de sarcină Ws de droselul D şi redresorul
Rd1 la care este conectată înfăşurarea de excitaţie a generatorului; înfăşurarea W
4
care alimentează corectorul de tensiune.
Fig. 2.4.19 Schema generatorului autoxicitat cu transformator de compoundare şi

corector de tensiune
Droselul cu reactanţa comandată are trei coloane, pe coloana din mijloc este
dispusă înfăşurarea de comandă, C .
Funcţionarea. Pentru iniţierea excitării generatorului se foloseşte un generator
de excitaţie iniţială GEx.in. Generatorul de excitaţie iniţială este conectat prin
redresor la înfăşurarea de excitaţie a generatorului. După atingere unui anumit nivel
al tensiunii la bornele generatorului intră în funcţiune siste mul de bază şi excitarea
continuă prin acţiunea transformatorului de compoundare fazică şi a redresorului
Rd1 .
Corectorul de tensiune alimentează înfăşurarea de comandă a droselului cu
reactanţa reglabilă D. În absenţa premagnetizării droselului (curentul în înfăşurarea
de comandă, IC, este zero) caracteristica de reglare a sistemului are statism negativ
şi permită obţinerea tensiunii la bornele generatorului mai mare decât tensiunea
nominală pentru toate regimurile de sarcină. La sarcina nominală tensiunea la borne
este 107  110% din tensiunea nominală. Prin intervenţia corectorului de tensiune se
reduce tensiunea la bornele generatorului până la valoarea nominală. Reglarea
tensiunii se realizează prin alimentarea de la corectorul de tensiune a înfăşurării de
comandă a droselului . La creşterea curentului de comandă se măreşte
premagnetizarea droselului, se reduce reactanţa înfăşurărilor de sarcină Ws şi ca
urmare se schimbă repartiţia între curenţi care trec prin înfăşurarea de excitaţie şi
prin înfăşurările de sarcină ale droselului. Se măreşte curentul în înfăşurările de
sarcină Ws datorită reducerii reactanţei şi se micşorează curentul prin excitaţia
generatorului. Tensiunea generatorului se reduce, ca urmare a micşorării excitaţiei,
până la valoarea nominală.
În figura 2.4.20 se prezintă schema simplificată a corectorului de tensiune,
pentru înţelegerea principiului de funcţionare.
Semnalul de tensiune, proporţional cu tensiunea generatorului, se aplică la
intrarea corectorului. Acest semnal este redresat, netezit cu filtrul format din
condensatorul C şi rezistenţa R. Tensiunea u C de la bornele condensatorului are
forma prezentată în figura 2.4.20b. Tensiunea u C se compară cu tensiunea inversă a
diodei stabilizatoare Z. Valoarea tensiunii de deschidere a diodei zener, U,
reprezintă tensiunea de referinţă, considerată fixă, cu care se compară semnalul de
tensiune proporţional cu tensiunea generatorului. La depăşirea tensiunii de referinţă
se deschide dioda şi semnalul proporţional cu diferenţa între tensiunea generatorului
şi tensiunea de referinţă se aplică la intrarea amplificatorului cu semiconductoare.
De la ieşirea amplificatorului se obţin impulsuri dreptunghiulare cu
amplitudinea
constantă, ucom. , şi frecvenţa 100Hz (figura 2.4.20c) care alimentează înfăşurarea de
comandă, IC a droselului D.
Fig. 2.4.20 Schema simplificată a corectorului de tensiune
Lăţimea impulsurilor şi deci valoarea medie a curentului şi tensiunii de ieşire

este variabilă funcţie de nivelul tensiunii generatorului faţă de valoarea tensiunii de
referinţă.
În figura 2.4.21 se prezintă schema electronică a corectorului de tensiune.
Fig. 2.4.21 Schema corectorului de tensiune cu semiconductori

Pe înfăşurarea primară a transformatorului de măsură T M se aplică tensiunea
r
de linie, UAC , însumată cu tensiunea din secundarul transformatorului Tr care
P
aparţine blocului de funcţionare în paralel. Semnalul care obţine din secundarul
transformatorului Tr stabileşte mărimea statismului caracteristicii externe a
P
generatorului, necesar la funcţionarea în paralel a generatoarelor pentru distribuţia
echilibrată a sarcinii reactive.
Din secundarul transformatorului de măsură, Tr M, se culege un semnal
proporţional cu tensiunea generatorului care este redresat de puntea n1 şi se aplică
pe rezistenţele R1 , R2.
În continuare semnalul este filtrat cu filtrul format din condensatorul C1 ,
rezistenţa R 8 şi se aplică la dioda stabilizatoare n 2 . Pragul de deschidere al diodei
n 2 reprezintă nivelul tensiunii de referinţă şi este o valoare fixă. Când tensiunea
generatorului depăşeşte tensiunea de referinţă, dioda zener n 2 se deschide şi aplică
impulsul pe baza tranzitatorului T1 n  p  n . În perioada în care tensiunea
generatorului este mai mică decât tensiunea de referinţă, dioda zener este blocată şi
nu se aplică semnal pe baza T1 .
tranzistorului
În acest fel, blocul de măsură al corectorului realizează: măsurarea tensiunii
generatorului, compararea acesteia cu o mărime de referinţă şi transformarea
creşterii tensiunii generatorului, faţă de tensiunea de referinţă, în impulsuri de
amplitudine şi frecvenţă constantă, a căror lăţime este dependentă de nivelul creşterii
tensiunii generatorului faţă de tensiunea de referinţă.
Semnalul de tensiune, care se aplică pe baza tranzistorului T1 , deschide acest
tranzistor şi curentul din circuitul lui colector încarcă condensatorul C 3 şi în continuare se
aplică blocului de amplificare format din tranzitorii: T2 n  p  n, T3 º i T4 p  n  p ;
diodele n 3 , n 4 ; condensatorul C3 ; divizorul de tensiune R4 , R12 , rezistenţa R10 .
În absenţa semnalului de la blocul de măsură, la trecerea emitor-bază a
tranzistorului T2 se aplică tensiune de polaritate directă şi tranzistorul T2 va fi
deschis. Curentul din colectorul tranzistorului T2 are o asemenea valoare încât
deschide tranzistorul T3 până la saturaţie. În această situaţie pe baza tranzistorului
T4 se aplică un potenţial pozitiv faţă de emitor care va duce la închiderea
tranzistorului T4 .
La apariţia semnalului de la blocul de măsură, impulsul de curent deschide
tranzistorul T1 şi curentul din circuitul colectorului încarcă condensatorul C3 care
după aceea se descarcă pe rezistenţa R10 . În timpul încărcării condensatorului C3 ,
tensiunea U este mai mare decât tensiunea de pe rezistenţa R12 , UR12 , iar la
C3
descărcarea condensatorului pe rezistenţa R10 devine mai mică. Cât timp tensiunea
UC3 este mai mare ca U tranzistorul T2 este închis. O asemenea stare durează
R12
până în momentul în care tensiunea UC3 devine egală cu UR12 . În perioada în care
T2 este închis şi tranzistorul T3 va fi de asemenea închis. Curentul care parcurge
rezistenţa R11 nu se mai închide prin circuitul colector al tranzistorului T3 şi se va
închide pe circuitul bază-emitor al tranzistorului T4 care în acest fel se deschide
până la saturaţie. La deschiderea totală a tranzistorului T4 , toată tensiunea sursei de
alimentare se aplică pe rezistenţa de sarcină (înfăşurarea de comandă a droselului
D).
Pentru impulsuri mari de curent ale blocului de măsură, condensatorul C3 se
încarcă cu tensiune mai mare şi corespunzător se măreşte durata în care UC3  UR12 .
Pe această durată tranzistorii T2 , T3 , vor fi închişi iar T4 deschis total şi
tranzistorul
curentul trece prin înfăşurarea de comandă. În acest fel, la impulsuri mari ale
curentului blocului de măsură se măreşte durata de deschidere a tranzistorului T4 şi
ca urmare se măreşte durata de aplicare a sursei de alimentare la bornele înfăşurării
de comandă.
Parametrii elementelor schemei corectorului de tensiune se aleg astfel încât
trecerea de la o stare la alta se face instantaneu şi de aceea tensiunea pe sarcina
amplificatorului are forma, unor impulsuri dreptunghiulare.
La creşterea tensiunii generatorului, lăţimea impulsurilor se măreşte şi ca
urmare creşte valoarea medie a tensiunii aplicată pe înfăşurarea de comandă.
Rezistenţa variabilă de fixare a tensiunii pentru regimul stabil de
funcţionare, Rr 2 (fig. 2.4.19) permite reglarea tensiunii de  5% la  10% din Un .
la
În circuitul de sarcină al punţii redresoare n1 este conectată rezistenţa R 2 . Prin
modificarea valorii rezistenţei R 2 se poate schimba domeniul de variaţie al
rezistenţei Rr2 (fig.2.4.19).
Prin rezistenţele R 3 , R se aplică legătura inversă pozitivă de la tensiunea de
4
ieşire a colectorului tranzistorului T4 . Reglarea parametrilor legăturii inverse

pozitive permite corelarea sensibilităţii corectorului cu parametrii generatorului.
Pentru asigurarea sensibilităţii necesare corectorului de tensiune, în circuitul
diodei zener, n 2 , este conectată o rezistenţă de valoare circa 2,5K . Sensibilitatea
diodei zener nu depinde de schimbarea frecvenţei. În acest caz schimbarea
frecvenţei este recepţionată ca schimbare corespunzătoare a tensiunii generatorului
şi de aceea în această schemă lipseşte compensarea de frecvenţă.
Pentru eliminarea autooscilaţiilor care pot apare la reglarea tensiunii, se aplică
corectorului legătura inversă negativă de la tensiunea înfăşurării de excitaţie a
generatorului GS, prin circuitul C2  R5 . La schimbarea tensiunii înfăşurării de
excitaţie se produce încărcarea sau descărcarea condensatorului C2 în funcţie de
semnul schimbării (mărirea sau micşorarea tensiunii de la bornele înfăşurării de
excitaţie). Curentul de încărcare sau de descărcare al condensatorului C2 , face să
apară la bornele de ieşire ale blocului de măsurare a tensiunii un semnal care se opune
schimbării tensiunii înfăşurării de excitaţie, astfel încât se asigură stabilizarea
sistemului de reglare.
Pentru compensarea influenţei termice care produce modificarea rezistenţelor,
în schema blocului de măsură s-a introdus termorezistenţa R 7 împreună cu
rezistenţa R 6 .
În funcţionare, în înfăşurarea de comandă a droselului se induc tensiunii
electromotoare ale armonicelor superioare. Aceste tensiuni electromotoare însumate
cu tensiunea sursei de alimentare pot pune în pericol tranzistorul T4 prin apariţia
supratensiunilor în circuitul lui colector. De regulă, pentru micşorarea până la
anulare a pericolului tensiunilor electromotoare induse, în construcţia droselului se
prevăd spire în scurtcircuit dispuse pe coloane, care amortizează armonicele
superioare ale câmpului magnetic. În afară de aceasta în schemă se prevăd diodele
de protecţie n 5 , (figura 2.4.19) montate în paralel cu joncţiunea emitor-colector a
n6
tranzistorului T4 şi cu înfăşurarea de comandă, astfel încât tensiunea pe tranzistorul
T4 să nu poată depăşi tensiunea sursei de alimentare.
Dacă tensiunea pe înfăşurarea de comandă are o asemenea valoare încât
însumată cu tensiunea sursei de alimentare depăşeşte tensiunea negativă pe colector,
atunci se deschide dioda n5 şi se scurcircuitează înfăşurarea de comandă. În sensul
contrar al tensiunilor electromotoare dioda n6 închide în scurcircuit tranzistorul
T4 şi în acest fel îl protejează.
Pentru distribuţia echilibrată a sarcinii reactive la funcţionarea în paralel a
generatoarelor, în schemă este prevăzut blocul de funcţionare în paralel, B.P. (figura
2.4.19). Acest bloc se compune din: transformatorul de curent Tr C , transformatorul
de tensiune cu priză mediană Tr P şi rezistenţele de acord R12 , R10 .
La funcţionarea separată a generatoarelor curentul din înfăşurarea secundară
a transformatorului de curent, TC, se împarte în două părţi egale,  / 2 , în punctul
median al înfăşurării primare a transformatorului Tr P . Prin aceasta tensiunile
magnetomotoare create de curenţii  / în cele două jumătăţi de înfăşurării
2
primare ale transformatorului Tr sunt egale şi în sensuri contrare. În secundarul
P
transformatorului T P tensiunea este nulă şi de asemenea este nulă influenţa asupra
r
tensiunii de linie UAC culeasă de la bornele generatorului.
Prin schimbarea raportului între rezistenţele R şi R10 se realizează
12
modificarea curenţilor în cele două jumătăţi ale înfăşurării primare a
transformatorului Tr P . Din înfăşurarea secundară a acestuia se culege o tensiune
care se însumează cu tensiunea generatorului şi împreună se aplică blocului de
măsurare a tensiunii, obţinându-se în acest fel modificarea statismului caracteristicii
externe a generatorului, U G  f I Gr  .
La funcţionarea în paralel, dacă puterea reactivă este distribuită egal între
generatoare, atunci căderile de tensiune pe rezistenţele R12 şi R10 sunt egale şi prin
conductoarele de egalizare nu trece curent.
Distribuţia inegală a sarcinii reactive între generatoare produce căderi de
tensiune inegale pe rezistenţele R12 şi R10 şi prin legăturile de egalizare va trece un
curent de egalizare care produce dezechilibrul tensiunilor în cele două jumătăţi
primare ale transformatoarelor divizoare. În înfăşurarea secundară a
transformatorului Tr apare o tensiune care modifică semnalul aplicat la intrarea
P
blocului de măsură. La generatorul cu sarcină reactivă mai mare, se măreşte
tensiunea aplicată blocului de măsură iar la generatorul cu sarcină reactivă mai mică
se micşorează tensiunea aplicată blocului de măsură. Corectoarele de tensiune
percep aceste schimbări de tensiune şi dau semnale de micşorare a curentului de
excitaţie pentru generatorul cu sarcină reactivă mai mare şi de mărire a curentului
de excitaţie pentru generatorul cu sarcină reactivă mai mică. Ca urmare a acţiunii
reglării automate se produce egalizarea puterilor reactive, curentul de egalizare se
anulează şi se întrerupe balansul tensiunilor magnetomotoare în înfăşurările primare
ale transformatorului Tr P . Astfel, transformatorul de curent conectat pe o fază
împreună cu elementul liniar al circuitului de măsură conectat între celela lte două
faze, reprezintă sistemul de măsură care reacţionează la schimbarea sarcini reactive.
La funcţionarea în paralel a generatoarelor de acelaşi tip sistemul asigură
distribuţia echilibrată a sarcinii reactive cu precizia de  din puterea reactivă
nominală. 10%
În cazul funcţionării autonome a generatorului prin ajustarea rezistenţelor R12
şi R10 se obţine statismul pozitiv al caracteristicii de reglare a cărui valoare poate fi
mărită până la 3% în cazul scurcircuitării rezistenţei R10 .
Distribuţia echilibrată a sarcinii reactive la funcţionarea în paralel a
generatoarelor de tipuri diferite se poate obţine prin egalizarea gradelor de statism
ale caracteristicilor externe. În acest scop schema fiecărui generator trebuie să
dispună de posibilitatea reglării statismului. Pentru generatorul prezentat reglarea se
face cu rezistenţele R12 şi R10 ale blocului de funcţionare în paralel.
În figura 2.4.22 se prezintă schema legăturilor de egalizare pentru
generatoarele sincrone care funcţionează în paralel.
Schema din figura 2.4.22 se foloseşte şi pentru conectarea în paralel a
generatoarelor cu corector de tensiune tranzistorizat prezentată în fig. 2.4.19 al cărui
bloc de funcţionare în paralel, BP, este identic cu cel folosit la generatoarele
sincrone tip MCK.
Fig. 2.4.22 Schema legăturilor de egalizare la conectarea paralel a generatoarelor

din seria MCK
Elementele componente ale schemei din figura 2.4.24 sunt: G1 , G 2 -

generatoare sincrone; blocul sistemului de autoexcitaţie; Tr P - transformator divizor
pentru funcţionarea în paralel; Tr - transformator curent; Rr - rezistenţă de
C
reglarea tensiunii pentru regimul stabil de funcţionare; R1 , - rezistenţe în
R2
circuitele legăturilor de egalizare; a1 ,a2 - întrerupătoare automate pentru cuplarea
generatoarelor la bare; a 3 - întrerupător automat pentru conectarea secţiilor de bare;
BE - bare de
egalizare.
2.4.5.4. Echipament static de excitaţie naval (ESEN) pentru generatoare

sincrone produse de IPA – Bucureşti
Principalele date tehnice. Echipamentul static de excitaţie naval asigură

excitarea şi reglarea automată a tensiunii generatorului.
Sistemul este realizat cu semiconductoare şi are ca element final un redresor
monofazat semicomandat care alimentează înfăşurarea de excitaţie a generatorului.
Reglarea automată a tensiunii se execută funcţie de abaterile tensiunii
generatorului faţă de valoarea nominală stabilită pentru regimul permanent. În
schema generatorului nu se foloseşte compoundarea fazică.
Precizia de reglare a tensiunii este de  din valoarea nominală, la variaţia
sarcinii de la 0 la 100% . 1%
Timpul de restabilire a tensiunii la o variaţie bruscă a sarcinii, este sub 0,3s .
Domeniul de reglare a tensiunii pentru regimul stabil permanent  5% din
este valoarea tensiunii nominale.
Gradul de statism poate fi reglat în limitele 0....10% .
Echipamentul static de excitaţie este realizat sub forma unui cadru metalic pe
care sunt fixate plăcile cu elemente semiconductoare, are gradul de protecţie IPOO
şi este destinat pentru montarea în secţiile tabloului principal de distribuţie al navei.
Schema bloc şi elementele componente sunt prezentate în figura 2.4.23
Echipamentul static de excitaţie şi reglare automată a tensiunii generatorului
se
compune din următoarele unităţi:
1. Unitatea de comandă electronică, formată din:
a) traductorul de tensiune şi frecvenţă, TTF.
b) regulatorul automat R care conţine blocul de comparare şi
amplificare.
c) dispozitivul de comandă pe grilă, DCG.
d) amplificatorul de impuls, AI.
2. Unitatea de forţă, compusă din:
a) puntea semicomandată
b) partea de autoamorsare
c) partea de amorsare
3. Unitatea de supraveghere şi protecţie, care asigură:
- supravegherea arderii siguranţelor ultrarapide
- supravegherea apariţiei supratensiunilor
- protecţie la apariţia suprasarcinilor
4. Unitatea de reglare a valorilor impuse, care realizează:
- stabilirea valorii impuse a tensiunii pentru regimul permanent
- modificarea statismului caracteristicii de reglare.
Autoexcitarea generatorului se face automat în cazul în care tensiunea

electromotoare remanentă a generatorului are valoarea minimă 3 V între fază şi nul
sau poate fi efectuată manual, în cazul în care tensiunea remanentă este mai mică
de 3 V , prin alimentarea de la o sursă exterioară la apăsarea pe butonul de amorsare,
BR.
Fig. 2.4.23 Schema bloc a sistemului ESEN
Cu potenţiometrul de valoare impusă a tensiunii, U , se poate regla tensiunea

la bornele generatorului în limitele  5% Un , iar cu potenţiometrul de statism,
folosit numai la funcţionarea în paralel a generatoarelor, se poate modifica gradul de
statism în limitele 0.....10% . La funcţionarea independentă a generatorului
potenţiometrul de statism se fixează pe poziţia zero.
La funcţionarea în paralel a două generatoare autoexcitate cu sistem ESEN,
repartiţia echilibrată a sarcinii reactive se realizează prin modificarea statismului
caracteristicii externe, U G  f  Gr  , astfel încât să se obţină acelaşi grad de statism
pentru cele două generatoare. În figura 2.4.24 se prezintă schema bloc de conectare
în paralel a generatoarelor autoexcitate cu sistem ESEN.
În acest caz nu se folosesc legături de egalizare. Prin obţinerea aceluiaşi
statism al caracteristicilor de reglare, se realizează automat distribuţia echilibrată a
sarcinii reactive între generatoarele care lucrează în paralel.
Pentru oprirea voită a generatorului se apasă pe butonul b02 „Oprire”.
Repunerea în funcţiune după o oprire voită se poate face numai după apăsarea, în
prealabil, pe butonul b01 „Revenire”.De regulă, oprirea voită se face când se
intenţionează oprirea grupului şi în acest caz precede oprirea motorului diesel.
În caz de avarie (suprasarcină, supratensiune, arderea unei siguranţe
ultrarapide de protecţie) schema de protecţie comandă încetarea funcţionării.
Repunerea în funcţiune, după înlăturarea cauzei care a determinat acţiunea
protecţiei, se poate face numai după apăsarea butonului „Revenire”.
Figura 2.4.24 Legarea în paralel a generatoarelor autoexcitate cu sistem ESEN

În continuare se prezintă detailat funcţionarea sistemului pe unităţi şi blocuri
constitutive urmărindu-se schema bloc din figura 2.4.23.
1. Funcţionarea unităţii de comandă electronică
a) Traductorul de tensiune şi frecvenţă, TTF, îndeplineşte rolul de element de
măsurare a mărimii reglate (tensiunea) şi în acelaşi timp de protecţie a
echipamentului static de excitaţie în cazul micşorării turaţiei motorului diesel.
În figura 2.4.25 se prezintă schema şi elementele acestui bloc.
Blocul TTF este realizat din două punţi redresoare: una monofazată pentru
ramura de măsurare a tensiunii şi alta trifazată pentru ramura de protecţie la
scăderea frecvenţei.
Alimentarea punţii trifazate p1 ....p 6  se face de la secundarele 0 2 100V
ale transformatoarelor m1 şi m2 prin intermediul reactanţelor k 3 , k  4 , k 5 .
Tensiunea de alimentare a punţii cât şi valorile reactanţelor au fost astfel alese încât,
în domeniul de frecvenţe 25....42,5z , tensiunea pe potenţiometrul r3 rămâne
practic constantă (în cazul în care tensiunea la bornele generatorului scade
proporţional cu frecvenţa).
Alimentarea punţii monofazate p 8 .......p12  se face din secundarul
01  30V al transformatorului m 1 . La ieşirea punţii, pe potenţiometrul r4 se
obţine o tensiune proporţională cu tensiunea generatorului.
Fig. 2.4.25 Schema blocului TTF

La frecvenţa de 42,5z , tensiunile pe anozii p13 şi p14 sunt egale. Dacă
frecvenţa scade sub 42,5 potenţialul diodei p13 este mai mare decât al diodei p14
z
şi funcţionează numai ramura de protecţie, ramura de măsurare a tensiunii fiind
blocată. La creşterea frecvenţei peste 42,5z , potenţialul diodei p14 devine mai
mare, intră în funcţiune ramura de măsurare a tensiunii iar ramura de protecţie este
blocată. Prin intrarea în funcţiune a ramuri de măsurare a tensiunii se asigură
menţinerea constantă a tensiunii generatorului care a fost excitat până la tensiunea
nominală. În figura 2.4.26 se prezintă variaţia tensiunii la bornele generatorului
funcţie de frecvenţă.
Fig. 2.4.26 Variaţia tensiunii generatorului funcţie de frecvenţă
În perioada în care semnalul de ieşire este dat de ramura de protecţie

(domeniul frecvenţelor 25......42,5z ) tensiunea generatorului creşte aproximativ
liniar cu frecvenţa. De la frecvenţa de 42,5 intră în funcţiune ramura de măsurare
z
a tensiunii şi tensiunea se păstrează constantă la variaţii ale frecvenţei în apropierea
frecvenţei nominale, în gama 42,5.....55z .
b) Regulatorul automat R este elementul care comparară două mărimi de
intrare, determină automat eroarea, prelucrează dinamic semnalul de eroare şi
corespunzător amplifică mărimea de comandă.
Mărimile de intrare sunt: tensiunea proporţională cu tensiunea de la bornele
generatorului şi o tensiune de referinţă, de valoare constantă. Diferenţa dintre cele
două mărimi reprezintă eroarea care este prelucrată iar la ieşirea regulatorului R se
obţine semnalul de comandă care se aplică lanţului de elemente ale schemei de
reglare
pentru restabilirea valorii nominale a tensiunii generatorului. În figura 2.4.27 se
prezintă schema Regulatorului automat.
Fig. 2.4.27 Schema regulatorului automat R
Regulatorul automat este realizat cu un amplificator operaţional integrat A . El

este prevăzut cu un circuit de reacţie realizat cu elemente pasive (rezistenţele r4.......r9 ,
condensatoare k 3 ....k 5 ). Montajul realizat permite obţinerea unui factor de
amplificare în gama 10 :1. Reglarea factorului de amplificare se face cu rezistenţa r12
şi potenţiometrul r11 .
În cazul când contactul d, din circuitul de reacţie al regulatorului este deschis,
regulatorul de tip PI, iar când contactul d se închide se obţine un algoritm de comandă
PID. Componenta D contribuie la forţarea excitaţiei, aspect necesar la pornire.
Blocul regulatorului conţine şi sursa de alimentare realizată cu puntea redresoare
monofazată p6 . Tensiunea redresată este stabilizată cu diodele zener p1 , p2 şi filtrată cu
condensatorii k1 , k2 . Sursa este folosită pentru alimentarea circuitului integrat A ,
realizarea tensiunii de referinţă care se aplică pe una din intrările amplificatorului
operaţional şi alimentarea releului d care aparţine schemei de protecţie a generatorului.
Pe intrările amplificatorului A se aplică: tensiunea de referinţă de valoare fixă
şi tensiunea proporţională cu tensiunea de la bornele generatorului. Regulatorul
compară cele două mărimi de intrare realizează algoritmul de comandă şi amplifică
semnalul de comandă. Semnalul obţinut la ieşirea Regulatorului constituie tensiunea
de comandă, Ucom , pentru dispozitivul de comandă pe grilă, DCG.
c) Dispozitivul de comandă pe grilă, DCG, are rolul de a furniza impulsuri
sincronizate cu reţeaua. Aceste impulsuri, după amplificare, sunt folosite la
amorsarea tiristoarelor de putere din puntea semicomandată care alimentează
înfăşurarea de excitaţie a generatorului.
DCGul reprezentat în figura 2.4.28, este de fapt un oscilator de relaxare cu
tranzistor unijoncţiune p16 , sincronizat cu reţeaua.
Fig. 2.4.28 Dispozitivul de comandă pe grilă
Pentru înţelegerea funcţionării blocului DCG, schema acestuia se urmăreşte

împreună cu reprezentarea formelor de unde ale tensiunilor din figura 2.4.29.
Alimentarea blocului DCG se face de la puntea redresoare p18 care furnizează
tensiunea continuă, de sincronizare, Ud .Dioda zener p17 stabilizează tensiunea
pulsatorie la nivelul Ua care corespunde pragului de deschidere a diodei p17 .
Joncţiune EB1 a tranzistorului unijoncţiune p16 se deschide atunci când
a
potenţialul emitorului U reprezintă o fracţiune  din tensiunea aplicată între baze
UBB . În emitorul acestui tranzistor se află condensatorul k 4 care se încarcă de la
tensiunea de comandă, Ucom , obţinută de la ieşirea blocului TTF. Atunci când
tensiunea la bornele condensatorului k 4 ajunge la valoarea
U  UBB , se deschide
joncţiunea 1 . Condensatorul se descarcă pe această joncţiune şi prin înfăşurarea
primară a transformatorului de impuls, m şi în secundarul transformatorului apare un
impuls. În acest mod, pe condensator se aplică o tensiune în dinte de fierăstrău, Ub ,
iar în secundarul transformatorului se obţin UC , a căror frecvenţă va fi mai
impulsuri,
mare cu cât tensiunea de Ucom , este mai mare.
comandă,
Fig. 2.4.29Formele de variaţie a tensiunilor din schema DCG

Tensiunea de sincronizare,
Ua , aplicată între baze fiind periodică, rezultă
trenuri de impulsuri. Frecvenţa trenurilor de impulsuri este dată de frecvenţa de
sincronizare, U a , iar frecvenţa impulsurilor în cadrul unui tren, este dată de
mărimea tensiunii de comandă.
În figura 2.4.29 s-a notat cu  unghiul la care apare primul impuls. Se
observă că, la creşterea tensiunii de comandă, unghiul  se micşorează. Pentru
Ucom.min. max , iar pentru Ucom.max corespunde min. .
corespunde
În funcţionarea normală a generatorului, releul d2 din schema de protecţie
este alimentat şi prin închiderea contactului său, din schema TTF prezentată în
figura 2.4.27, este alimentat releul d . Se deschide contactul d din schema DCG şi
permite funcţionarea acestui bloc.
Fig. 2.4.30. Schema amplificatorului de impuls, AI
Acţiunea protecţiei la producerea unei avarii constă în întreruperea

alimentării releului d2 din schema de protecţie. Prin aceasta se întrerupe
alimentarea releului d din schema TTF şi se închide contactul d din schema DCG
care blochează funcţionarea acestuia prin punerea la masă a tensiunii de comandă.
d) Amplificatorul de impuls are rolul de a asigura tiristoarelor din puntea
semicomandată un impuls de amorsare suficient ca putere şi durată. În figura
2.4.30 se prezintă schema electrică a amplificatorului, principiul de funcţionare
este dat în figura 2.4.31 iar în figura 2.4.32 se prezintă formele de variaţie ale
tensiunilor şi impulsurilor obţinute de la amplificatorul de impuls.
Fig. 2.4.31 Principiul de funcţionare al amplificatorului de impuls
Fig. 2.4.32 Formele de variaţie a tensiunilor şi impulsurilor în amplificatorul de impuls
Amplificatorul de impuls permite obţinerea unui impuls de putere, de formă

dreptunghiulară, având o durată egală cu durata de conducţie a tiristorului.
Amplificatorul de impuls are un sistem de sincronizare care permite apariţia
impulsului numai atunci când anodul tiristorului devine pozitiv faţă de catod. De
aceea în schema bloc a sistemului ESEN din figura 2.4.23 se prevăd două
amplificarea de impuls, fiecare lucrând pe o semiperioadă a tensiunii.
Sursa de alimentare a amplificatorului de impuls este puntea de diode
p1  p 4  şi bateria de condensatoare k 1 k 4 .
Principiul de funcţionare prezentat în figura 2.4.31, constă în folosirea a două
întrerupătoare înseriate:
- unul realizat cu tranzistorul p12 care se închide numai atunci când se
aplică semiperioada pozitivă a tensiunii de alimentare, obţinută de la
transformatorul m 3 ;
- al doilea realizat cu tiristorul p13 care se închide atunci când pe grila lui
apar impulsuri de la DCG.
Al doilea întrerupător după închidere nu se mai deschide decât la întreruperea
curentului prin el. Această întrerupere se realizează de primul întrerupător la
terminarea semiperioadei pozitive.
Rezistenţa de sarcină rs este sub tensiune numai atunci când ambele
întrerupătoare sunt închise. Lucrând în acest fel, schema realizează la ieşirea
amplificatorului de impuls, un impuls cu durata egală cu perioada de conducţie,
  , a tiristoarelor de putere din puntea semicomandată.
Schema din figura 2.4.30 mai conţine: dispozitivul de închidere şi deschidere a
tranzistorului p12 format din divizorul r1 , r2 , alimentat de înfăşurarea de
sincronizare a transformatorului m 3 , prin dioda p11 ; dispozitivul de închidere –
deschidere a tiristorului p13 format din dioda p10 , filtrul r5 , k şi protecţia junctiunii
6
grilă catod cu diodele p5  p9 .

Ieşirea amplificatorului de impuls constituie semnalul aplicat pe grila
tiristorului de putere din puntea semicomandată care alimentează înfăşurarea de
excitaţie a generatorului.
2. Funcţionarea unităţii de forţă.

Unitatea de forţă a sistemului ESEN asigură următoarele funcţii:
- autoamorsarea generatorului, atunci când tensiunea electromotoare
remanentă este cel puţin 3 V ;
- amorsarea generatorului de la bateria de acumulatori de 24 V în cazul în
care tensiunea electromotoare remanentă este mai mică de 3 V
;
- alimentarea înfăşurării de excitaţie şi reglarea curentului de excitaţie
pentru menţinerea constantă a tensiunii la bornele generatorului.
a) Puntea semicomandată. În figura 2.4.33 se prezintă schema electrică a
punţii semicomandate iar în figura 2.4.34 se prezintă formele de variaţie ale
impulsurilor de tensiune şi curenţi aplicate înfăşurării de excitaţie a generatorului
Fig. 2.4.33 Schema electrică a punţii semicomandate de putere
Puntea
P1  P4 , realizează alimentarea înfăşurării de excitaţie
semicomandată,
a generatorului conectată la bornele de ieşire K , şi reglarea automată a curentului

de excitaţie pentru menţinerea constantă a tensiunii generatorului.
Puntea semicomandată conţine: 2 tiristoare, P1 , P2 , cu protecţiile lor, r1 , k1 şi
r2 , k 2 ; 2 diode de putere, P3 , P4 , cu protecţiile lor, r3 , k şi r4 , k 4 ; protecţia
3
împotriva supratensiunilor din spre bornele r5 , r6 şi k11 . De asemenea

generatorului,
pe ramura cu tiristoare se prevăd siguranţele ultrarapide e1 , e 2 , cu
microîntrerupătoarele, b , b , pentru supraveghere şi rezistenţele r , r montate în
1 2 1 2
paralel pe joncţiunea grilă-catod a tiristoarelor.
Fig. 2.4.34 Formele de variaţie ale impulsurilor de tensiune şi curenţi aplicate
înfăşurării de excitaţie a generatorului
Alimentarea punţii se face de la bornele generatorului, între o fază R şi nul

O prin intermediul bobinelor de reactanţă k l1 şi k l2 . Pe partea de curent
continuu, puntea este protejată împotriva supratensiunilor dinspre înfăşurarea de
excitaţie, de către limitatorul de supratensiune, cu seleniu, P13 .
În explicarea principiului de funcţionare se consideră următoarele ipoteze
simplificatoare, care sunt apropiate de realitate şi anume:
- inductanţa înfăşurării de excitaţie a generatorului, conectară la bornele de
ieşire, K,  , ale punţii semicomandate, este foarte mare şi ca urmare
curentul se menţine constant în timpul funcţionării:
- căderea de tensiune pe elementele semiconductoare este nulă;
- unghiul de comutare,  , practic nul.
Explicarea funcţionării se face urmărind reprezentările din figurile 2.4.35 şi 2.4.36.
În prima semiperioadă a tensiunii de alimentare, de la amplificatorului de impuls
AI1 se primeşte impulsul de comandă care se aplică pe tiristorul P la unghiul   t 0 .
1
Intră în conducţie tiristorul P1 şi se închide circuitul prin P1 , înfăşurarea de excitaţie a
generatorului conectată la bornele K, şi dioda P , stabilindu-se curentul  d (fig. 2.4.36
4

c şi d) . În momentul în care tensiunea anod – catod aplicată tiristorului P1 devine negativă,
acesta se stinge. Din acest moment curentul prin excitaţia generatorului este preluat de
diodele P , şi datorită inducţiei mari a înfăşurării el îşi menţine valoare  în timp ce
3
P4 d
tensiunea la bornele K,  , este nulă.
La momentul  se dă comanda de aprindere a tiristorului P2 prin aplicarea
impulsului de comandă de la al doilea amplificator de impuls, A2 , care lucrează în
semiperioada negativă a tensiunii de alimentare. Se închide din nou circuitul punţii prin:
tiristorul P2 , înfăşurarea de excitaţie a generatorului şi dioda P3 . Pe înfăşurarea de excitaţie
se aplică din nou tensiunea de alimentare. În momentul când tensiunea anodică pe tiristorul
P2 devine negativă acesta se stinge. Din acest moment curentul prin excitaţia generatorului
este preluat de diodele P3 , P4 . Tensiunea pe înfăşurarea de excitaţie se anulează până la
primirea comenzii de aprindere a tiristorului P , iar curentul în circuit, datorită inductanţei
1
mari a înfăşurării de excitaţie, îşi menţine constantă valoarea  d .
Pentru schema de redresare în punte monofazată, valoarea tensiunii medii redresate
pentru unghiul α de deschidere a tiristoarelor este:
1  cos
Ud  (2.4.29)
0,9Us 2
iar pentru:   0
Udo
 0,9Us (2.4.30)
în care Us este valoarea efectivă a tensiunii de fază de la bornele generatorului.

Introducând (2.4.30) în relaţia (2.4.29) rezultă:
2
1
Ud  Ud0
cos
(
2
.
4
.
3
1
)
În figura 2.4.35 se prezintă variaţia tensiunii medii redresate în funcţie de unghiul  .
Fig. 2.4.35 Variaţia tensiunii medii redresate în funcţie de unghiul 
Sistemul automat de reglare menţine constantă tensiunea generatorului prin

schimbarea unghiului de deschidere,  , atunci când tensiunea se abate de la valoarea
nominală.
La creşterea curentului de sarcină scade tensiunea la bornele generatorului.
Această scădere este sesizată de blocul regulator R care măreşte valoarea tensiunii
de comandă de la ieşirea sa. Creşterea tensiunii de comandă produce în blocul DCG
micşorarea unghiului  care comandă prin amplificatorul de impuls aprinderea
tiristoarelor.
Tiristoarele sunt în conducţie în perioada   şi la micşorarea unghiului 
se măreşte durata în care tiristoarele sunt în conducţie. De asemenea, conform
relaţiilor (2.4.29, 2.4.31) la scăderea unghiului  se măreşte valoarea tensiunii
medii redresate, Ud . Mărirea tensiunii medii duce la creşterea curentului prin
înfăşurarea de excitaţie şi tensiunea generatorului revine la valoarea nominală.
La scăderea încărcării generatorului, creşte tensiunea la borne, intervine
reglarea automată şi procesele se desfăşoară invers. În acest caz, reglarea automată
va acţiona pentru creşterea unghiului  . Scade perioada de conducţie    , se
micşorează tensiunea medie redresată şi curentul de excitaţie, scade tensiunea
generatorului şi se restabileşte valoarea nominală.
b) Partea de autoamorse. Elementele schemei de autoamorsare sunt
prezentate în figura 2.4.36.
Fig. 2.4.36 Schema de autoamorsare a generatorului
Pentru autoamorsare, tensiunea de la bornele generatorului se aplică prin

puntea redresoare formată din ramura de autoamorsare care conţine diodele p5 , p6
completată cu diodele p3 , din puntea de putere semicomandată, la înfăşurarea de
p4
excitaţie a generatorului (bornele ,  ). Ramura de autoamorsare, în afara diodelor
p5 , p6 , mai conţine siguranţele e 3 , e 4 , contactele normal deschise
C1 A  R, C1 T  C ale contactatorului C1 precum şi partea de relee prin care se
scoate din funcţiune autoamorsarea atunci când tensiunea generatorului a ajuns la
valoarea 0,5Un , suficientă pentru ca în continuare autoexcitarea să fie preluată de
puntea semicomandată de putere.
La rotirea generatorului cu turaţia nominală, între bornele 0 apare
R
tensiunea electromotoare remanentă  3V . La această valoare, contactorul C2 nu
acţionează şi contactul C2 din circuitul contactului C1 este închis. De asemenea
pentru această valoare a tensiunii releul de tensiune minimă şi maximă RTN nu
alimentează releul d3 şi contactul d3 din circuitul contactorului C1 este închis.
Contactul d care aparţine schemei de supraveghere şi protecţie, în situaţie normală,
1
este de asemenea închis.În condiţiile în care toate contactele din circuitul bobinei
contactorulu C1 sunt închise, aceasta este alimentat iniţial de la bateria de
i
acumulatori de 24 V , exterioară echipamentului.
Contactorul închide contactele C1 A  R, C1 T  şi permite efectuarea
C
autoamorsării. Valoarea tensiunii remanente de minim 3 V depăşeşte căderile de
tensiune pe diodele p  p sa p  p şi alimentează înfăşurarea de excitaţie a
3 6 4 5
u
generatorului. Curentul din înfăşurarea de excitaţie duce la mărirea tensiunii
generatorului şi astfel procesul de autoexcitare este iniţiat şi se produce în avalanşa
până când tensiunea generatorului ajunge la 0,5Un . La aceasta valoare a tensiunii
acţionează releul d3 din blocul RTN şi prin deschiderea contactului d3 întrerupe
alimentarea contactului C1 . Se deschid contactele din circuitul punţii şi funcţionarea
autoamorsării încetează. Din acest moment intră în fracţiune comanda electronică care
prin puntea semicomandată de putere asigură în continuare creşterea tensiunii
generatorului până la valoarea nominală.
Când tensiunea generatorului ajunge la valoarea nominală, acţionează şi
contactorul C2 care deschide său din circuitul contactului C1 . La scăderea
tensiunii generatorului sub 0,5Un se închid contactele d3 , C2 şi se realizează
condiţiile pentru o nouă funcţionare a autoamorsării.
Contactorul C1 este alimentat iniţial de la bateria de acumulatorii iar după
amorsarea generatorului va fi alimentat de la transformatorul m4 şi puntea p8  p10 .
Fig. 2.4.37 Variaţia tensiunii generatorului în timpul autoamorsării

În figura 2.4.37 se prezintă variaţia tensiunii generatorului în perioada de
autoamorsare.
c) Partea de amorsare este utilizată pentru iniţierea procesului de
autoexcitaţie în cazul în care tensiunea remanentă a generatorului este mai mică de
3 V . Schema de amorsare este prezentată în figura 2.4.38.
Fig. 2.4.38 Schema de amorsare a generatorului de la sursă exterioară
Elementele schemei de amorsare sunt: o baterie de acumulatori, 24 V , o

rezistenţă reglabilă de 10 , 50W , un buton b şi a diodă p .
12
La apăsarea pe butonul b este alimentată înfăşurarea de excitaţie a
generatorului de la bateria de acumulatori. Curentul din înfăşurarea de excitaţie
produce un flux magnetic inductor care ridică tensiunea generatorului peste valoarea
de 0,5Un de la care intră în funcţiune schema electronică cu puntea semicomandată
şi se asigură autoexcitarea generatorului până la valoarea tensiunii nominale.
3. Unitatea de supraveghere şi protecţie.
Are rolul de a supraveghea funcţionarea corectă a echipamentului static de
excitaţie şi de protecţie în cazul producerii unor avarii. În figura 2.4.39 se prezintă
schema electrică de supraveghere şi protecţie .
Această unitate acţionează la producerea următoarelor avarii:
- arderea siguranţelor ultrarapide
- apariţia unor supratensiunii
- apariţia unor suprasarcini
Schema este alimentată de la bateria de 24 curent continuu şi în paralel de la
V
puntea redresoare p  p (prezentată în figura 2.4.36).
8 10
Pentru toate situaţiile de avarie acţiunea protecţiei se face prin releul d1 .
Elementele care dau informaţii d1 sunt:
releului
- contactul normal deschis d3 al releului de tensiune maximă din blocul RTN
în serie cu contactul normal deschis al contactorului C2 . La tensiunea
nominală se închide contactul C2 şi la depăşirea tensiune maxime, care
corespunde pentru 1,2Un , se închide şi contactul d3 stabilindu-se
alimentarea releului d1 ;
- contactul normal deschis al releului de suprasarcină montat în întrerupătorul
automat de cuplare a generatorului la bare. În cazul apariţiei unei
suprasarcini, releul acţionează, se închide contactul său normal deschis şi
este alimentat releul d1 ;
- la arderea uneia din siguranţele ultrarapide se închid contactele b1 sau b şi se
stabileşte circuitul de alimentare a releului d1 . 2
Fig. 2.4.39 Schema electrică de supraveghere şi protecţie
În cazul producerii uneia sau mai multe din situaţiile de avarie prezentate, este
alimentat releul d1 care memorează avaria prin închiderea contactului d1 de
automenţinere a alimentării şi deschide contactul d1 din circuitul releului d2
întrerupând alimentarea acestuia. Prin întreruperea alimentării releului d2 se
realizează;
- se întrerupe alimentarea releului d sin schema Regulatorului (figura
2.4.27), se închide contactul d din schema DCG (figura 2.4.28), sunt
blocate impulsurile de comandă şi puntea semicomandată îşi întrerupe
funcţionarea;
- se deschide contactul normal închis al releului d1 şi se realizează
deconectarea întrerupătorului automat al generatorului.
Oprirea voită a generatorului se realizează folosind schema de protecţie. Prin
apăsarea pe butonul b02 „OPRIRE” este alimentat releul d1 şi schema acţionează ca
şi în cazul producerii unei avarii efectuând blocarea sistemului electronic şi
decontarea generatorului de la bare.
Pentru deblocare, în vederea reluării funcţionării, este necesar să se apese mai
întâi pe butonul b01 „Revenire”. Prin apăsarea pe acest buton se întrerupe
automenţinerea alimentării releului d1 şi la încetarea apăsării, releul d1 nu mai este
alimentat, iar schema revine la situaţia iniţială.
4. Unitatea de reglare a valorilor impuse realizează tensiunea de referinţă
funcţie de care sistemul efectuează reglarea automată a tensiunii generatorului,
precum şi modificarea gradului de statism al caracteristicii de reglare.
Tensiunea de referinţă, sub forma unei tensiunii de curent continuu stabilizat
se obţine de pe rezistenţele r2 , din schema Regulatorului (figura 2.4.27). Această
r3
tensiune, de referinţă se aplică printr- un potenţiometru la una din intrările
amplificatorului A. Cu potenţiometru se poate regla valoa rea tensiunii de referinţă
„Reglare valoare impusă tensiune”, astfel încât să se permită fixarea tensiunii la
bornele generatorului în limitele 95%...105%Un .
Pentru reglarea statismului caracteristicii externe, necesar la funcţionarea în
paralel a generatorului, pe rezistenţa rs din schema TTF (figura 2.4.25) se aplică un
al doilea semnal de tensiune obţinut din secundarul unui transformator de curent
montat în circuitul principal al generatorului şi care nu este reprezentat în scheme.
Tensiunea din secundarul transformatorului de curent, proporţională cu
valoarea curentului de sarcină, Gr , se adaugă la tensiunea măsurată, proporţională
cu tensiunea generatorului.
În acest fel tensiunea furnizată de traductorul de tensiune se măreşte în mod
artificial la creşterea curentului de sarcină. Regulatorul sesizând creşterea tensiunii,
comandă scăderea până la realizarea echilibrului între valoarea măsurată şi valoarea
impusă (de referinţă). În urma acestui reglaj se obţine scăderea tensiunii
generatorului la creşterea sarcinii şi deci un anumit grad de statism al caracteristicii
externe, UG  fGr . În general pentru acest tip de generatoare, gradul de statism
este de 3...4%.
2.5. Reglarea automată a frecvenţei şi puterii active
2.5.1 Principiile reglării automate a frecvenţei
În sistemele electroenergetice de curent alternativ frecvenţa este dependentă de

viteza de rotaţie a motoarelor primare care antrenează generatoarele sincrone.
Agregatele generatoare, care alimentează motoarele electrice de acţionare precum şi
alţi consumatori de energie de la bordul navei, sunt prevăzute cu regulatoare pentru
stabilizarea frecvenţei curentului alternativ. Menţinerea constantă a frecvenţei în
sistemele electroenergetice constituie una din condiţiile de bază pentru funcţionarea
normală a consumatorilor de energie electrică.
Spre deosebire de reglarea tensiunii, reglarea frecvenţei trebuie să asigure o
singură frecvenţă pentru tot sistemul, independent de distribuţia sarcinii active între
agregatele generatoare.
Reglarea frecvenţei este strâns legată de distribuţia puterii active între
agregatele generatoare, întrucât restabilirea frecvenţei în sistemul electroenergetic se
obţine pe seama schimbării puterii active între agregatele generatoare. Scopul
reglării automate a frecvenţei şi distribuţiei puterii active între generatoare este
obţinerea eficienţei economice şi siguranţă ridicată în funcţionare, atât în regimuri
normale cât şi în regim de avarie.
Ecuaţia de echilibru a puterilor agregatului generator de energie electrică este:
d
  J   (2.5.1)
MP G i pierderi
dt
unde:
MP - puterea dezvoltată de motorul primar
G - puterea dezvoltată de generator
J i - momentul de inerţie al elementelor în mişcare de
rotaţie de la motor şi generator
 - viteza unghiulară de rotaţie
pierderi - pierderi mecanice şi electrice.
Puterea,
G , dată de momentul de frânare al generatorului este determinată
de sarcina lui şi depinde de viteza unghiulară de rotaţie,  . Valoarea puterii MP
a motorului primar depinde de regulatorul de turaţie şi viteza unghiulară de
rotaţie.
Cauza modificării frecvenţei în sistemul electroenergetic constă în
dezechilibrul dintre suma puterilor dezvoltate de generatoare,  şi suma
G
puterilor cerută de consumatori, C . Modificarea echilibrului se produce atât ca

urmare a schimbării  cât şi a  care atrage după sine schimbarea vitezei
G C
de rotaţie a agregatelor şi a frecvenţei în sistem.
Întrucât frecvenţa curentului alternativ este dată de viteza de rotaţie a
motorului primar de antrenare a generatorului, stabilizarea frecvenţei se obţine
acţionându-se asupra sistemului de alimentare cu combustibil sau abur a
motorului primar. Reglarea frecvenţei se face cu regulatoarele mecanice de
turaţie ale motoarelor primare şi cu regulatoarele de frecvenţă. Primul
reacţionează nemijlocit la schimbarea vitezei de rotaţie a motorului primar iar cel
de al doilea la schimbarea parametrilor electrice ai generatorului produsă de
modificarea frecvenţei. În ambele cazuri se acţionează asupra aceluiaşi element
final de execuţie care modifică alimentarea cu combustibil sau abur (în cazul
turbinelor cu abur) a motorului primar.
La un dezechilibru între puterea produsă, G şi puterea consumată, C ,
corespunzător unui anumit regim stabil de funcţionare, intră în funcţiune
regulatorul de turaţie sau de frecvenţă care acţionează conform caracteristicilor
lor statice de reglare.
Pentru reglarea vitezei şi frecvenţei, precum şi pentru distribuţia sarcinii active
între generatoarele care funcţionează în paralel, se folosesc regulatoare de viteză şi
frecvenţă cu caracteristici de reglare astatice 1 sau statice 2 prezentate în figura 2.5.1.
Fig. 2.5.1 Caracteristicile regulatoarelor de frecvenţă
Statismul caracteristicilor de reglare este:

  n
S 0 100%
(2.5.2)
n
sau
f0  fn
S 100% (2.5.3)
fn
unde: 0 ,
- viteza unghiulară de rotaţie şi frecvenţa la mersul în gol ideal
f0
n ,fn - viteza unghiulară de rotaţie şi frecvenţa la sarcina nominală a
generatorului.
De asemenea regulatoarele de viteză se mai caracterizează şi prin gradul de

uniformitate reprezentat de coeficientul:
n0  nn (2.5.4)
  nmed.
unde: n0 - viteza de rotaţie la mersul în gol ideal

n n - viteza de rotaţie la sarcina nominală
nmed - viteza de rotaţie pentru jumătate din sarcina nominală.
Coeficientul de statism al caracteristicilor de reglare este:

0  n  tg (2.5.5)
k s
n
sau
f0  f n
k
s n  tg (2.5.2.5)
Din figura 2.5.1 rezultă:

n  0  n  n tg  ks Pn
(2.5.7)
fn  f0  fn  n tg  ks Pn
(2.5.8)
Pentru caracteristica statică de reglare, coeficientul de statism ks
îşi păstrează
valoarea constantă la schimbarea puterii generatorului şi ca urmare la mărirea
puterii, frecvenţa se reduce iar la micşorarea puterii frecvenţa creşte.
Ecuaţiile (2.5.7) şi (2.5.8) reprezintă ecuaţiile de reglare după caracteristici
statice şi pot fi scrise sub forma generală:
  k s   0
f  k   0 (2.5.9)
s 
Schemele de reglare automată a frecvenţei generatoarelor cunosc o mare
diversificare constructivă dată de firmele care le execută. Toate aceste scheme
folosesc în esenţă următoarele principii de bază pentru reglarea frecvenţei:
a) după abaterea mărimii reglate (turaţia)
b) după abaterea turaţiei şi variaţia sarcinii active
c) după variaţia parametrilor electrici ai generatoarelor (sarcina activă şi
frecvenţa)
După primul principiu lucrează regulatorul mecanic centrifugal care până în
prezent este folosit pe scară largă în instalaţiile navale. Pe baza celui de al doilea
principiu sunt construite regulatoarele electromecanice cu două impulsuri: un impuls
de la regulatorul mecanic centrifugal şi al doilea în funcţie de sarcina activă a
generatorului. Al treilea principiu foloseşte traductoare de frecvenţă şi de putere
activă prin care se urmăresc parametrii electrici ai generatorului şi în funcţie de acest
valori se execută reglarea .
Pentru toate sistemele de reglare elementul final de execuţie acţionează asupra
consumului de combustibil sau abur pentru modificarea turaţiei.
Reglarea automată şi menţinerea constantă a frecvenţei în sistem trebuie să fie
extinsă în tot domeniul puterilor agregatelor. Variaţia sarcinii cerută de consumatori
şi necesitatea existenţei unei rezerve de putere se asigura, de regulă, prin folosirea
mai multor agregate care lucrează în sistem. În legătură cu aceasta apare necesitatea
distribuirii sarcinii active între agregate. Reglarea automată a frecvenţei trebuie să
asigure în acelaşi timp şi distribuţia echilibrată a sarcinii active între generatoarele
care lucrează în paralel asigurând astfel funcţionarea sistemului eficientă, cu consum
minim de combustibil.
2.5.2 Distribuţia sarcinii active la funcţionarea în paralel a generatoarelor
O problemă importantă a reglării frecvenţei în sistemele electroenergetice este

asigurarea distribuţiei echilibrată a sarcinii active între generatoarele care lucrează în
paralel. În continuarea se prezintă metodele de bază folosite în sistemele
electroenergetice pentru distribuţia sarcinii active.
Metoda caracteristicilor statice. În figura 2.5.2 se prezintă caracteristicile
statice de reglare a turaţiei a motoarelor primare pentru trei generatoare.
Fig. 2.5.2 Distribuţia sarcinii active între generatoare cu caracteristici statice de reglare
La funcţionarea în paralel a generatoarelor de aceeaşi putere având

caracteristici statice de reglare cu coeficienţi de statism diferiţi, pentru viteza
nominală 1 puterea dată de generatorul 1 este 1 iar puterile date de al doilea şi al
treilea generator sunt 2 respectiv 3 . După cum se observă sarcinile active de
generatoarelor sunt diferite întrucât caracteristicile de reglare au statisme diferite.
La scăderea vitezei de rotaţie cu   1  sarcinile generatoarelor se
2
schimbă corespunzător şi capătă valorile: , , , , , . Din triunghiurile:
a bc,a' b' c',a  b  c ,
1 2 3
rezultă:
f f 
  
1
tg 
k s1 
f 1
   
f
k s2 
2
tg (2.5.10)
f 
2
f
3   
tg 3 k s3 
şi analog, pentru generalizare, se obţin relaţiile pentru n generatoare care

lucrează în paralel. Pentru generatorul de ordinul i relaţia este:
i
f f (2.5.11)
 tgi  k
si
Adunând întrei ei termenii din dreapta şi termenii din stânga egalităţilor

(2.5.10), se obţine:
 1 1 1 
1  2  ....  n  f 
 ks
 k  ...  k  (2.5.12)
 1 s2 sn 
sau
n n
1
   f i1 k si
(2.5.13)
i
i1
Rezolvând ecuaţia (2.5.12) în raport cu f

şi înlocuind această valoarea în
ecuaţiile (2.5.10), rezultă:
n

  i 
1 i1 1  1 1  

ks1k
s
 ks  .... k sn  
 1 2 
n 

i 
P i1 
1 1 
2
1  
k s2k k  .... k 
 s
 1 s2
sn 
n 

  
i
P3 i1 1  1 1 
k s3k  .... k sn  
 s1  k s 2 


n

 i 
Pn   i1
 1 1 1  (2.5.14)

k snk
s
 k s  .... k sn 
 1 2 
Din cele prezentate rezultă că în cazul generatoarelor de aceeaşi putere care au
caracteristici de reglare cu coeficienţi de statism diferiţi, sarcina nu este distribuită
egal în regimuri stabile de funcţionare. Distribuţia sarcinii se face invers
proporţional cu coeficienţii de statism. În cazul prezentat în figura 2.5.2, generatorul
3 având cel mai mic statism este încărcat cu sarcina cea mai mare. De asemenea la
scăderea frecvenţei creşterile de putere nu sunt egale la cele trei generatoare. Aceste
creşteri se distribuie, după cum rezultă din relaţiile (2.5.14) invers proporţional cu
coeficienţii de statism ai caracteristicilor de reglare.
Distribuţia egală a sarcinilor între generatoarele de aceeaşi putere se poate
obţine numai în cazul în care caracteristicile de reglare ale acestora coincid. Pentru a
obţine această coincidenţă, agregatele generatoare care lucrează în paralel se aleg de
acelaşi tip, fapt care asigură din construcţie caracteristici identice.
Pentru situaţiile în care, deşi generatoarele sunt de acelaşi tip, caracteristicile lor
de reglare diferă într-o oarecare măsură sau în cazul în care sunt de tipuri diferite, se
prevede posibilitatea intervenţiei manuale a operatorului pentru modificarea
statismului astfel încât să se obţină acelaşi coeficient de statism pentru generatoarele
care lucrează în paralel. Corectarea coeficientului de statism se obţine prin acţiunea
unui senvomotor electric asupra cremalierei pompelor de injecţie în sensul de mărire a
consumului pentru agregatele mai puţin încărcate cu sarcină activă şi reducerea
consumului de combustibil pentru cele cu încărcare mai mare, astfel încât frecvenţa
sistemului să rămână constantă. Întrerupătorul cu care se pune în funcţiune
senvomotorul electric aflat pe pompa de injecţie, este amplasat pe panoul fiecărui
generator conectat la tabloul principal de distribuţie. Întrerupătorul are două poziţii:
stânga şi dreapta cu revenire în poziţia zero la încetarea acţionării. Prin conectări
scurte pe o poziţie sau cealaltă se obţine rotirea senvomotorului de execuţie într-un
sens sau în celălalt pentru mărirea respectiv reducerea consumului de combustibil.
Metoda caracteristicilor statice este folosită pe scară largă în centralele electrice
navale deoarece nu necesită dispozitive sau instalaţii complicate şi oferă rezultate
mulţumitoare în distribuţia echilibrată a sarcinii active între generatoarele care
funcţionează în paralel.
Metoda generatorului pilot este folosită pentru menţinerea constantă a
frecvenţei şi distribuţia dată a sarcinii activei între generatoare. Această metodă
constă în folosirea unui pilot cu rol de generator pilot iar celelalte ca generatoare de
bază. Generatorul pilot, are caracteristica de reglare astatică iar generatoarele de
bază au caracteristici de reglare statice. În figura 2.5.3. se prezintă caracteristicile de
reglare a trei generatoare.
Fig. 2.5.3 Principiul distribuţiei sarcinii active după metoda generatorului principal
Procesul schimbării frecvenţei este caracterizat de durata de timp t care poate

fi împărţită în două perioade: t 1 şi t 2 . Pe durata t 1 , în care se măreşte sarcina
sistemului, frecvenţa se abate de la valoarea nominală şi sarcina suplimentară se
distribuie între generatoare invers proporţional cu coeficienţii de statism ai
caracteristicilor de reglare. Pe durata t 2 se restabileşte frecvenţa în sistem şi se
produce redistribuirea sarcinii suplimentare.
În figura 2.5.3 este prezentat cazul unui sistem energetic care conţine trei
generatoare: G1 , G2 , G3 . Generatorul G1 este generator pilot, iar celelalte, G2 , G3 ,
sunt generatoare de bază.
La frecvenţa nominală, fn , generatoarele lucrează cu sarcinile active 1 , 2 , 3 .
Considerăm că se produce un şoc de sarcină şi legat de acesta frecvenţa scade de la
fn la f1 .
Pe durata t 1 sarcina suplimentară se distribuie între generatoare invers
proporţional cu coeficienţii de statism ai caracteristicilor de reglare şi parametrii de
funcţionare se deplasează pe caracteristicile de reglare din punctele 1 în punctele 2.
Pentru frecvenţa f1  fn generatoarele, G1 , G 2 , G 3 , se încarcă cu sarcinile
suplimentare, 1 , 2 , 3 şi puterile debitate de generatoare sunt: 1, 2 , 3 .
Pe durata t 2 , întrucât generatorul G1 are caracteristică astatică, intră în
funcţiune regulatorul acestuia care acţionează pentru mărirea consumului de
combustibil al motorului primar. În urma acestei acţiuni se restabileşte frecvenţa în
sistem la valoarea nominală şi generatorul G1 preia asupra sa toată sarcina
suplimentară. Punctul de funcţionare al generatorului G1 se mută din 2 în 3, iar la
generatoarele de bază G2 , G3 , punctele de funcţionare revin din punctele 2 în
punctele 1.
Procesul reglării se încheie când frecvenţa a revenit la valoarea nominală,
generatoarele de bază funcţionează cu sarcina 2 , iar sarcina generatorului
iniţială principal este: 3
1  1  1  2  (2.5.15)
3 
În cazul în care nivelul sarcinilor suplimentare care apar în exploatarea unui
sistem electroenergetic depăşesc posibilităţile de încărcare a unui genera tor, în
calitatea de generator pilot pot fi două generatoare. În acest caz surplusul de sarcină
va fi distribuit egal între cele două generatoare pilot sau în alt raport determinat de
sistemul de distribuţie a sarcinii active.
Metoda statismului virtual. După această metodă reglarea la abaterea
frecvenţei şi schimbarea echilibrului între puterea dată şi puterea consumată, se
efectuează de către fiecare generator din sistem. Prin această reglare se obţine
păstrarea constantă a frecvenţei în sistem şi distribuţia sarcinii după caracteristicile
statice ale căror coeficienţii de statism se modifică prin reglare astfel încât să se
obţină o distribuţie echilibrată a sarcinii.
Aplicând legea generală a reglării statice (relaţia 2.5.9) pentru cele n
generatoare, rezultă: 
 
   0
f  k  n
s 1 1 i   
1

n1
 

f  k    2     0
n
s 2 
n1 i (2.5.16)
2
  

.

f  k     n  0
n i
sn
 n   
 n1  
unde:
P1 ,P2 .....Pn - sunt puterile dezvoltate de fiecare generator
n
P i - suma sarcinilor celor n generatoare

n1
1 , 2 .....n - coeficienţii parţiali de distribuţie a sarcinii

totale pe generatoare.
Suma coeficienţilor parţiali este egală cu unitatea,

1  2 ....n  1, sau în
procente reprezintă 100%.
Din ecuaţiile (2.5.14) rezultă că procesul reglării celor n generatoare se termină
când frecvenţa se restabileşte la valoarea nominală, f  0 şi sarcina se distribuie
între generatoare corespunzător coeficienţilor parţiali de încărcare, adică
n
Pk   k  Pi .
n1
O asemenea reglare este astatică relativ la frecvenţă şi statică relativ la
distribuţia sarcinii active între generatoare.
Sistemul asigură stabilitate în distribuţia sarcinii active între generatoare
corespunzător coeficienţilor parţiali de încărcare.
În folosirea acestei metode, pentru compensarea erorii statice produsă de
neliniaritatea caracteristicilor de reglare sau alte cauze, se combină cu metoda
generatorului pilot. În acest caz unul din generatoare se foloseşte ca generator pilot
şi are caracteristica de reglare astatică.
Metoda statismului virtual are o largă utilizare în sistemele electroenergetice
şi în ultimul timp şi-a găsit utilizarea şi în sistemele electroenergetice navale. O
asemenea aplicaţie este prezentată în schema din figura 2.5.3.
2.5.3 Regulatoare automate a vitezei de rotaţie pentru motoarele

termice
2.5.3.1 Regulatoare mecanice centrifugale
La agregatele generatoare, până în momentul actual, regulatoarele

centrifugale au cea mai largă utilizare. Aceste regulatoare funcţionează, conform
principiului reglării după abaterea mărimii reglate (turaţia). Regulatoarele
centrifugale pot fi cu acţiune directă, pentru puteri până la 100CP şi cu acţiune
indirectă, pentru puteri mai mari. La turbinele navale cu abur sau cu gaze şi de
asemenea pentru motoarele diesel se folosesc, de regulă, regulatoare centrifugale cu
acţiune indirectă.
La regulatoarele cu acţiune directă, elementul centrifugal acţionează direct
asupra elementului de execuţie care poate fi: cremaliera pompelor de injecţie pentru
motoarele diesel sau elementul de distribuţie a aburului pentru turbine.
În cazul regulatoarelor cu acţiune indirectă, elementul centrifugal acţionează
asupra elementului de execuţie prin intermediul unui amplificator hidraulic.
Regulatoarele cu acţiune indirectă pot fi cu legătură inversă rigidă sau
elastică. De asemenea caracteristica de reglare a regulatoarelor de viteză centrifugale
poate fi statică sau astatică.
În figura 2.5.4.a se prezintă schema simplificată a regulatorului centrifugal
cu acţiune indirectă, cu legătură inversă rigidă şi cu caracteristica de reglare statică.
Fig. 2.5.4 Schema simplificată a regulatorului centrifugal
a – cu caracteristică de reglare statică; b – cu caracteristica de reglare astatică
Elementul de bază al regulatorului centrifugal este elementul de măsură 1

compus din greutăţi sferice şi un sistem de pârghii.
Acţiunea elementului de măsură asupra tijei AB este echilibrată de resortul 3.
Axul vertical 2 al regulatorului este cuplat cu axul motorului printr-un reductor şi
este rotit cu o viteză proporţională cu turaţia motorului iar greutăţile sferice
acţionează printr-un sistem de pârghii asupra mufei 4.
Capătul A al tijei AB este legat cu pistonul servomotorului 7 iar capătul B cu
pistonul sertarului distribuitor 5. La viteza normală de rotaţie a agregatului pistonul
sertarului distribuitor ocupă poziţia în care orificiile a şi b sunt închise. Pistonul
servomotorului 7 fiind sub presiuni egale în părţile superioară şi inferioară, rămâne
în poziţia fixă.
Dacă sarcina generatorului se modifică şi nu mai corespunde puterii
dezvoltată de motor, se schimbă viteza de rotaţie a agregatului.
Să urmărim în continuare funcţionarea regulatorului la schimbarea sarcinii.
La funcţionarea motorului cu puterea P1 viteza de rotaţie este 1. Corespunzător
acestei viteze, greutăţile sferice se rotesc cu viteza
  k 11 (2.5.17)
unde:
k1 - este raportul de transmisie al vitezei de la axul
motorului la regulator şi dezvoltă forţa centrifugă.
Fcf G 2
 2k ρ (2.5.18)
2 g
unde: G – greutatea sferelor şi elementelor în mişcare de

rotaţie
 - raza de rotaţie a sferelor
g - acceleraţia gravitaţională
k 2 - factor de proporţionalitate.
În poziţia fixă a mufei forţele care acţionează asupra ei sunt în echilibru,
F1  F3 , în care:
F1  Fcf. tg (2.5.19)
F3  Fr  2 G  Gn (2.5.20)
unde: Fr - forţa resortului comprimat

G - greutatea sferelor
Gn - greutatea mufei 4.
La creşterea sarcinii generatorului, viteza de rotaţie se micşurează de la 1 la
2 şi forţele F1 şi F3 nu mai sunt în echilibru, întrucât se micşorează forţa F1 iar
forţ F3 rămâne constantă. Sub acţiunea diferenţei, F  F3  F1 , mufa 4 se
a
deplasează în jos. În primul moment punctul A rămâne nemişcat iar punctul B se
deplasează în jos şi ocupă poziţia B . Pistonul sertarului distribuitor 5 deschide
orificiile conductelor de ulei sub presiune a şi b. Uleiul, sub presiune, prin orificiul a
pătrunde în partea superioară a cilindrului servomotorului 7 deplasând în jos pistonul
(punctul A ocupă poziţia A ). Prin deplasarea pistonului se împinge pârghia glisantă
2.5 şi se măreşte consumul de combustibil sau abur al motorului primar.
Deplasarea pistonului în jos produce revenirea punctului B spre poziţia iniţială şi
când ajunge în poziţia iniţială închide orificiile a şi b ale conductelor de ulei. Pistonul
servomotorului se va afla în noua poziţie A iar punctul B în poziţia iniţială. După
câteva oscilaţii între puterea cerută şi puterea dezvoltată, procesul tranzitoriu se
amortizează şi se stabileşte echilibrul pentru noua valoare a vitezei 2 şi puterea 2 .
La micşorarea sarcinii generatorului, viteza de rotaţie creşte cea ce conduce la
o acţiune în sens contrar a regulatorului.
În acest fel regulatorul asigură reglarea vitezei de rotaţie funcţie de sarcină
după o caracteristică de reglare statică. La deplasarea mufei în sus sau în jos se
schimbă poziţia clapetei 2.5 care modifică consumul de combustibil sau abur al
motorului primar.
În figura 2.5.4.b. este prezentată schema simplificată a regulatorului
centrifugal cu acţiune indirectă, cu legătură inversă elastică şi caracteristică de
reglare astatică.
Amortizorul de ulei 9, resortul 10 şi tija AB formează legătura inversă elastică.
Partea superioară şi inferioară a amortizorului 9 este umplută cu ulei. Cele două părţi
comunică între ele prin orificii tubulare a căror secţiune poate fi modificată cu
ventilul 8.
Iniţial procesul se desfăşoară ca şi în cazul reglării statice. La creşterea
sarcinii viteza agregatului se micşorează şi sub acţiunea diferenţei for ţelor, F ,
mufa 4 se deplasează în jos. Punctul B se deplasează în jos, se deschide orificiile a, b
ale sertarului distribuitor şi uleiul, sub presiune, deplasează în jos pistonul
servomotorului mărind consumul de combustibil sau abur în motorul primar.
Capătul A al traversei se deplasează în A şi tensionează resortul 10. Spre
deosebire de cazul anterior procesul reglării nu se încheie în acest moment, şi
continuă sub acţiunea resortului 10 care tinde să aducă punctul A în poziţia iniţială.
Mişcarea de readucere a tijei AB în poziţia iniţială este amortizată de mişcarea
pistonului amortizorului 9 care devine posibilă pe măsura trecerii uleiului prin
orificiile tubulare din partea superioară în partea inferioară a pistonului. Deplasarea
punctului A spre poziţia iniţială produce o deplasare suplimentară a punctului B şi
din nou pistonul sertarului distribuitor deschide orificiile a şi b. Sub presiunea
uleiului pistonul servomotorului 7 se deplasează de câteva ori în jos mărind debitul
de combustibil şi obţinându-se astfel creşterea vitezei agregatului. Procesul
continuă până când se termină acţiunea resortului 10 prin revenirea lui în starea
iniţială. La terminarea reglării tija AB şi mufa 4 ocupă poziţiile iniţiale, orificiile a
şi b ale sertarului distribuitor sunt închise şi viteza de rotaţie a agregatului
corespunde cu viteza iniţială.
Regulatoarele centrifugale ale vitezei de rotaţie menţin turaţia cu precizie de
 2,5% în regimuri stabile de funcţionare şi cu precizie de  5  6% la şocuri de
sarcină, cea ce pentru cerinţele actuale, nu este suficient. De asemenea, după cum
rezultă din experienţa exploatării, aceste regulatoare nu asigură o înaltă precizie în
distribuirea sarcinii active între agregatele generatoare care lucrează în paralel.
Acţiunea regulatoarelor este dependentă, de asemenea, de factorii ca: frecarea,
vâscozitatea uleiului ş.a., care pot conduce la modificarea caracteristicilor statice de
reglare şi distribuţiei inegale a sarcinii.
Precizia reglării turaţiei şi distribuţia echilibrată a sarcinii active pot fi
îmbunătăţite prin aplicarea asupra regulatorului a unui al doilea impuls, funcţie de
sarcină activă a generatorului. În ultimul timp s-au realizat regulatoare de turaţie
combinate cu două şi trei impulsuri electromecanice şi electrice, construite după
principii diferite. În continuare se prezintă sistemul combinat de regulator cu două
impulsuri.
2.5.3.2 Regulatoare de turaţie electromecanice cu două impulsuri
Regulatorul de viteză cu două impulsuri foloseşte: un impuls al regulatorului

centrifugal creat după viteza de rotaţie (situaţie similară cu a regulatoarelor
mecanice centrifugale) şi un al doilea impuls de la un traductor de curent activ şi un
amplificator cu electromagnet, obţinut după valoarea sarcinii active debitată de
generator.
Schema funcţională de principiu a regulatorului electromecanic cu două
impulsuri este prezentată în figura 2.5.5.
Elementele de bază ale schemei funcţionale din figura 2.5.5 sunt:
 regulatorul centrifugal care constituie elementul de măsură după deviaţia
vitezei unghiulare
 traductorul de curent activ de la care se obţine un semnal proporţional cu
sarcina activă a generatorului
 amplificator magnetic sau cu semiconductori
 amplificator electrohidraulic, AEH , compus din electromagneţii
EM1 , şi amplificatorul AH1
EM2 hidraulic
 amplificatorul hidraulic AH2
 elementul de execuţie care este cremaliera pompelor de injecţie pentru
motoarele diesel (sau clapeta de reglare a aburului pentru turbine)
 motorul primar diesel, D
 generatorul electric, G .
Fig. 2.5.5 Schema electrică funcţională a regulatorului cu două impulsuri
În regulatorul de turaţie cu două impulsuri blocul de măsurare conţine

elementul centrifugal a cărui funcţionare este identică cu cea prezentată la
regulatoarele mecanice şi elementul traductor de curent activ a cărui prezentare se
va
face în continuare. În figura 2.5.6. se prezintă schema electrică de principiu a
traductorului de curent activ.
Fig. 2.5.6 Schema de principiu a traductorului de curent activ

a – schema electrică; b – diagrama fazorială a tensiunilor
Schema de principiu pentru măsurarea curentului activ sesizează deviaţia după fază
între curentul şi tensiunea generatorului.
Înfăşurările secundare ale transformatorului de tensiune Tr T , înfăşurările
primare şi secundare ale transformatoarelor intermediare Tr şi Tr 2 sunt realizate
cu acelaşi număr de spire. 1
În regim de mers în gol tensiunile U1 şi U 2 sunt egale, iar tensiunea U 3 pe
rezistenţa r3 este nulă. În această situaţie tensiunile U4 şi U 5 sunt egale iar
U
tensiunea la ieşirea traductorului este nulă, iesire  0 .
Pentru sarcina activă a generatorului cos  1 tensiunea U 3 aplicată pe
rezistenţa r3 coincide ca fază, de exemplu cu tensiunea U 2 şi este opusă ca fază faţă
de tensiunea U1 . Ca urmare tensiunea aplicată transformatorului intermediar Tr 2
creşte, iar cea aplicată transformatorului intermediar Tr scade în aceeaşi măsură.
1
Corespunzător acestei diferenţe la ieşire, Uie;ire  0 .
În cazul sarcinii pur reactive cos  0 tensiunea U 3 pe rezistenţa r3 este
defazată cu 900 faţă de tensiunile U şi U . Pentru acest unghi de defazare
1 2
tensiunile U4 şi U 5 se măresc în aceeaşi măsură şi rămân egale în valoare absolută.

Diferenţa dintre aceste tensiuni fiind nulă, tensiunea la ieşirea traductorului de
curent activ va fi de asemenea nulă, Uiesire  0 .

Pentru o sarcină oarecare, curentul defazat faţă de tensiune cu un unghi  
2
sau 0 , diagrama fazorială a tensiunilor este prezentată în figura 2.5.6.b.
Întrucât tensiunea U 3 este mică în comparaţie cu tensiunile U4 şi U 5 , se
poate aproxima că segmentul AD  U5 iar segmentul CD  U4 . Cu această
aproximaţie rezultă:
U 5  U 2  U3 cos (2.5.21)
U 4  U1  U3 cos (2.5.22)
Având în vedere că U  U , valoarea tensiunii de ieşire, pe partea de curent

1 2
alternativ, este:
Uiesire  U 5  U 4  2U3 cos   k  cos   k (2.5.23)
a
în care:
a - componenta activă a curentului generatorului
k - factor de proporţionalitate.
Din cele prezentate rezultă că tensiunea la ieşirea traductorului de curent activ
este direct proporţională cu componenta activă a curentului de sarcină. După
redresare raportul între tensiunea de ieşire pe partea de curent alternativ şi pe partea
de curent continuu se menţine constant. Funcţionarea corectă a traductorului de
curent activ depinde de raportul între valorile tensiunilor secundare alte
transformatorului de Tr T şi valoarile tensiunii U 3 . Funcţionarea optimă se
tensiune
obţine atunci când acest raport este valoarea în limitele 3  5 .
În figura 2.5.7 se prezintă schema electrică a regulatorului electromecanic de
turaţie cu două impulsuri.
Semnalele de la ieşirea traductorului de curent activ se aplică pe înfăşurările
electromagneţilor EM1 şi EM2 care aparţin amplificatorului electrohidraulic AEH .
Amplificatorul electrohidraulic este format din electromagnet ul diferenţial 1 cu
armătura mobilă tip clapetă 2 şi amplificatorul hidraulic AH1 format la rândul său
din sertarul distribuitor 5 şi pistonul 4 .
În continuare se prezintă funcţionarea regulatorului electromecanic cu două

impulsuri.
La mersul în gol al generatorului, tensiunile U şi U 5 sunt egale ca mărime şi
4
armătura mobilă a electromagnetului se află în echilibru, în poziţia orizontală.
Fig. 2.5.7 Schema electrică a regulatorului electromecanic de turaţie, cu două impulsuri
La aplicarea sarcinii şi apariţia semnalului de comandă, tensiunile

U şi U5
4
care se aplică înfăşurărilor electromagnetului sunt diferite. Armătura mobilă este
atrasă de miezul electromagnetului pe a cărei înfăşurare se aplică tensiunea mai
mare. Mişcarea armăturii mobile modifică corespunzător poziţia sertarului
distribuitor 5 al amplificatorului hidraulic AH1 şi acesta comandă deplasarea
pistonului 4 . Acţiunea pistonului 4 se transmite sertarului distribuitor a l
amplificatorului hidraulic AH aparţinând regulatorului mecanic cu acţiune
2
indirectă, prezentat în figura 2.5.4, în paralel cu acţiunea asupra acestuia a
elementului său centrifugal.
Mişcarea pistonului 4 acţionează asupra resortului 3 aparţinând legăturii
inverse şi se produce până la echilibrarea forţelor care acţionează asupra armăturii
mobile a electromagnetului. În momentul când se obţine echilibrul forţelor care
acţionează asupra armăturii mobile, aceasta ocupă poziţia iniţială, orizontală,
sertarul distribuitor 5 revine în poziţia iniţială iar pistonul cu tija 4 ocupă noua
poziţie.
Folosirea electromagnetului diferenţial cu armătura mobilă tip clapetă oferă
posibilitatea obţinerii unei amplificării mari a forţei de tracţiune, realizată cu o
construcţie de gabarite reduse.
Caracteristica de reglare a electromagnetului şi amplificatorului hidraulic este
practic liniară. Tija 4 a amplificatorului hidraulic AH1 , care transmite semnalul
proporţional cu sarcină activă, este cuplată la o bucşă mobilă specială care
însumează acest semnal cu semnalul provenit de la elementul de măsură centrifugal
şi împreună acţionează asupra amplificatorului hidraulic
AH 2 . Această soluţie
constructivă permite folosirea unui singur amplificator hidraulic de putere pentru
acţionarea cremalierei pompelor de injecţie care constituie elementul de execuţie al
sistemului de reglare.
Exploatarea regulatoarelor de turaţie cu două impulsuri arată că la schimbări
rapide ale sarcinii active până la 100% , abaterea maximă a turaţiei nu depăşeşte
1,6% faţă de valoarea nominală, iar durata procesului tranzitoriu de restabilire a
turaţiei nu depăşeşte 1s. Această precizie este considerată suficientă pentru
necesităţile consumatorilor de energie de la bordul navei.
Statismul caracteristicii de reglare poate fi modificat în 0  7% .
limitele
Principiul de funcţionare prezentat pentru regulatorul electromecanic cu două
impulsuri este aplicat la realizarea regulatorului Woodword care reprezintă un
sistem universal de reglare a frecvenţei şi distribuţie a sarcinii active, folosit pe
scară largă în centralele electric navale.
În funcţionarea normală, întrucât viteza de reacţie a traductorului de curent
activ este mai mare comparativ cu reacţia elementului de măsură centrifugal, pentru
reglarea turaţiei acţionează numai blocul electric. Dacă însă blocul electric nu
funcţionează sau se defectează pe timpul funcţionării atunci intră în funcţiune
automat blocul centrifugal care menţine valoarea prescrisă a turaţiei.
2.5.3.3 Regulatoare de turaţie după abaterea parametrilor electrici ai

generatoarelor
În acest sistem de reglare, elementul de măsură mecanic centrifugal este înlocuit cu un

traductor de frecvenţă care urmăreşte turaţia motorului primar indirect prin măsurarea
frecvenţei generatorului. În figura 2.5.8 se prezintă schema electrică de principiu a
traductorului de frecvenţă realizat cu două circuite sensibile la frecvenţă.
Elementul de măsură este realizat din două circuite sensibile la frecvenţă: un
circuit de frecvenţă format de inductanţa L , redresorul Rd1 şi rezistenţa de balast Rb1
iar al doilea circuit de frecvenţă este format de condensatorul C , redresorul Rd2 şi
rezistenţa de balast Rb2 . Elementul de măsură este alimentat de la tensiunea
generatorului şi reacţionează la devierea frecvenţei. La ieşirea acestui element se
obţine o tensiune continuă proporţională cu deviaţia frecvenţei.
Pentru frecvenţa nominală şi alegerea corespunzătoare a inductanţei L şi a
capacităţii C , astfel încât impedanţele la frecvenţa nominală, să fie egale, curenţi
prin circuite sensibile la frecvenţă creează tensiuni egale şi de sensuri contrare pe
rezistenţele Rb1 , Rb2 . În acest caz, tensiunea la ieşirea elementului de măsură este
nulă Uiesire  0 . În figura 2.5.8b pentru frecvenţa f  fn , căderile de tensiune pe
,
rezistenţele de balast sunt URb1  URb2 .
egale,
Fig. 2.5.8 Traductor de frec ve nţă cu două circuite sensibile la
frecvenţă a – schema electrică; b – variaţia tensiunilor pe rezistenţele
de balast; c – variaţia tensiunii de ieşire funcţie de variaţia frecvenţei
Devierea frecvenţei tensiunii generatorului de la valoarea nominală modifică

valorile impedanţelor celor două circuite. În unul din circuite curentul creşte iar în
celălalt se micşorează. Corespunzător, căderile de tensiune pe rezistenţele Rb1 , Rb2
au valori diferite şi la ieşirea elementului de măsură se obţine o tensiune, Uiesire  0 .
Polaritatea acestei tensiuni depinde de scăderea sau creşterea frecvenţei în raport cu
valoarea nominală. Variaţia tensiunii de ieşire în funcţie de variaţia frecvenţe i este
prezentată în figura 2.5.8.c.
Tensiunea de ieşire a elementului de măsură constituie tensiunea de comandă
pentru un amplificator magnetic sau cu semiconductori. De la amplificator este
alimentat un servomotor electric care acţionează asupra sistemului de alimentare cu
combustibil sau cu abur, mărind sau micşorând consumul în funcţie de deviaţia
frecvenţei. La restabilirea turaţiei nominale, frecvenţa revine la valoarea nominală,
tensiunea de la ieşirea elementului de măsură se anulează şi se întrerupe
funcţionarea servomotorului.
Într-o altă variantă, traductorul de frecvenţă poate fi realizat folosind un filtru
bandă de frecvenţă. Această variantă este prezentată în figura 2.5.9.
Fig. 2.5.9 Schema de principiu a traductorului de frecvenţă cu filtru bandă

a – schema traductorului; b – schema filtrului
Filtru bandă de frecvenţă reacţionează la abaterea frecvenţei. Tensiunea de la

ieşirea filtrului, UF , se aplică în diagonala punţii sensibile la fază.
Schema filtrului, prezentată în figura 2.5.9b, este realizată cu inductanţele
L1 , L1 , şi condensatorii C1 , Filtrul este calculat astfel încât la frecvenţa
L2 C1.
nominală, f n , tensiunea de ieşire UF este defazată în raport cu tensiunea de intrare
cu un unghi   900 . Tensiunile U1 şi U 2 se aleg egale ca mărime şi pentru acest
unghi de defazare tensiunile U 3 şi U4 de la intrarea redresoarelor Rd1 , Rd2 sunt de
asemenea egale. În figura 2.5.10 se prezintă diagramele fazoriale ale tensiunilor .
Din figura 2.5.10a se observă că pentru 0

  90 tensiunile U 3 şi U4 sunt
egale.
Tensiunea de ieşire a elementului de măsură este:
Uiesire  U  U4  U3
Pentru frecvenţa nominală,

U3  U 4 şi Uiesire  0 .
Fig. 2.5.10 Diagramele fazoriale de tensiunilor elementului de măsură cu filtru bandă
a -   900 ; b -  900 ; c -  900
La abaterea frecvenţei faţă de valoarea nominală, filtrul bandă modifică

unghiul  dintre tensiunea UF şi tensiunile U1 , U2 . Acest unghi se micşorează la
scăderea frecvenţei şi se măreşte la creşterea frecvenţei faţă de valoarea nominală.
Din reprezentarea diagramelor fazoriale în figura 2.5.10 b şi c se observă că la
scăderea sau creşterea frecvenţei şi modificarea unghiului de defazaj  , tensiunile
la
intrarea redresoarelor se U3  U 4 şi ca urmare Uiesire  U  U4  U3  0 .
modifică,
Din reprezentarea diagramei fazorială se deduce:
U3   U2  2U U1Fcos  
U2 1F
(2.5.24)
U4  U22F U2  2U U2Fcos
(2.5.25)
Pentru condiţii optime de lucru tensiunile
U1 , U 2 , se stabilesc egale ca
UF
mărime, U1  U2  UF  U . Atunci:
1  cos  
U3  2 U (2.5.26)
2
U4  2 U 1  cos
(2.5.27)
2
În relaţiile (2.5.22.5), (2.5.27) aplicând formulele trigonometrice ale jumătăţilor de
unghiuri şi efectuând diferenţa se obţine:
U  U  U     (2.5.28)
  sin
2 Usin 

4 3
 2 2 
Din relaţia (2.5.28) se observă că la schimbarea frecvenţei şi modificarea
unghiului  de la 0 la , tensiunea U variază de la  2 U  2 U .
la
Elementul de măsură cu filtru bandă de frecvenţă are randament înalt şi inerţie
nesemnificativă. Banda de trecere de la o frecvenţă f1 la o frecvenţă f2 determină
zona dată de reglare iar valorile inductanţelor şi capacităţilor se stabilesc prin
calcule.
În schema regulatoarelor de turaţie după abaterea parametrilor electrici ai
generatorului, traductoarele de frecvenţă şi traductoarele de curent activ constituie
elementele de măsură. Semnalele de tensiune obţinute de la ieşirea traductoarelor,
proporţionale cu abaterea frecvenţei sau modificarea sarcinii active sunt amplificate
în putere şi se aplică la elementul de execuţie care modifică consumul de
combustibil sau abur în funcţie de sensul şi valoarea abaterii. De regulă elementul de
execuţie este un servomotor electric care acţionează cremaliera pompelor de injecţie,
în cazul motoarelor diesel, sau acţionează asupra distribuţiei aburului, în cazul
turbinelor cu abur.
În figura 2.5.11 se prezintă o variantă de amplificator de putere realizat cu
amplificatoare magnetice.
Amplificatorul este realizat din două etaje. Primul etaj este formată din
amplificatoarele AM1 , cu ieşirile conectate la al doilea etaj formată din
amplificatoarele AM2 cu acţiune rapidă, fără înfăşurării de comandă,
AM 3 , AM
4
conectate în punte diferenţială cu ieşire pe una din înfăşurările servomotorului de

execuţie bifazat.
Amplificatoarele se alimentează de la tensiunea generatorului prin
transformatorul intermediar Tr  .
Tensiunea de ieşire a amplificatoarelor AM1 , se aplică pe rezistenţele
AM2
r1 , r2 constituind semnalul de comandă pentru amplificatoarele AM 3 , AM 4 .
Înfăşurările de comandă , WC , alimentate de la tensiunea de ieşire a
traductorului de curent activ şi înfăşurările de comandă, WC , alimentate de la
tensiunea de ieşire a traductorului de frecvenţă, sunt conectate în serie şi bobinate
astfel încât produc fluxuri de sensuri contrare în amplificatoarele magnetice AM1 şi
AM2 .
Înfăşurările de polarizare, Wp , sunt folosite pentru stabilirea punctului de
lucru al amplificatoarelor magnetice. Aceste înfăşurări sunt conectate în paralel şi
alimentate cu tensiune constantă de la redresorul Rd3 . Fluxurile create de
înfãşurările de polarizare au acelaşi sens în cele două amplificatoare magnetice
AM1 , AM2 .
În absenţa curentului de comandă, tensiunile magnetomotoare produse de
înfăşurările de polarizare sunt egale şi ca urmare tensiunile de ieşire pe rezistenţele
r1 şi r2 sunt de asemenea egale.
Amplificatoarele AM 3 , AM sunt cu reacţie internă pozitivă realizată de
4
diodele n1 , n2 şi n 3 , n 4 . Fiecare jumătate a înfăşurării de sarcină este în serie cu o

diodă şi curentul trece numai într-o semiperioadă printr-o jumătate de înfăşurare,
iar în cealaltă semiperioadă trece prin cealaltă jumătate. Această formă de undă
descompusă în armonici are o componentă de curent continuu care constituie reacţia
internă pozitivă.
Sarcina amplificatoarelor AM 3 , AM 4 , conectate în punte diferenţială este
impedanţa  care reprezintă una din înfăşurările servomotorului electric bifazat, de
execuţie. Ce-a de-a doua înfăşurare a servomotorului este alimentată de la o sursă de
tensiune alternativă de aceeaşi frecvenţă.
Impedanţa  din diagonala punţii este străbătută de curenţii de ieşire 1 , 2 ai
amplificatoarelor AM 3 şi AM4 care sunt în opoziţie de fază.
Dacă 1  2 , curentul prin impedanţa  este nul şi servomotorul este în
repaus. Atunci când 1  2 prin impedanţa  trece curentul   1  2 având faza
curentului celui mai mare, 1 , şi servomotorul se roteşte într-un sens determinat. În
cazul în care 2  1 , curentul care trece prin impedanţa  este   1  2 şi având
faza curentului 2 fiind opus ca fază în raport cu situaţia anterioară. Prin inversarea
fazei, servomotorul electric se va roti în sens contrar faţă de cazul anterior.
În absenţa semnalului de comandă tensiunile pe rezistenţele r , sunt egale,
1
r2
curenţii de ieşire din al doilea etaj de amplificare sunt egali, 1  2 , şi fiind opuşi ca
fază curentul, prin impedanţa  este nul. În această situaţie servomotorul electric
este în repaus.
La apariţia curentului de comandă, cu o polaritate determinată, în una din ramurile
primului etaj (de exemplu AM1 ) fluxul de comandă coincide cu fluxul înfăşurării de
polarizare şi ca urmare se măreşte tensiunea magnetomotoare de premagnetizare a miezului, iar
în cealaltă ramură AM 2  fluxul înfăşurării de comandă este opus fluxului de polarizare
şi scade tensiunea magnetomotoare de premagnetizare a miezului. În acest caz se măreşte
tensiunea continuă la bornele rezistenţei r şi scade tensiunea la ei bornele rezistenţ r . Ca
1 2
urmare creşte premagnetizarea amplificatorului AM 3 , se reduce impedanţa înfăşurărilor de

lucru şi creşte curentul 1 iar premagnetizarea amplificatorului AM4 se reduce, creşte
impedanţa înfăşurărilor de lucru şi scade curentul 2 .
Fig. 2.5.11 Schema de principiu a amplificatorului
Pentru
1  2 impedanţa  este parcursă de curentul   1  2 . Se pune în
funcţiune servomotorul de execuţie care realizează creşterea sau micşorarea (în funcţie de
sensul de rotaţie) a consumului de combustibil (sau abur) pentru motorul primar, obţinându-
se astfel restabilirea vitezei de rotaţie şi a parametrilor generatorului. După restabilirea
parametrilor generatorului semnalele de la traductorul de frecvenţă sau de la traductorul de
putere activă se anulează şi servomotorul bifazat al elementului de execuţie se opreşte.
În cazul schimbării polarităţii semnalului de comandă procesul se repetă în sens
contrar şi servomotorul bifazat îşi schimbă sensul de rotaţie. Dependenţa curentului de ieşire
(curentul prin impedanţa  ) de curentul de comandă este prezentată în figura 2.5.12.
Fig. 2.5.12 Variaţia curentului de ieşire în funcţie de curentul de comandă
Schema din figura 2.5.11 este prevăzută cu intrării de la ambele traductoare: de curent
activ şi de frecvenţă. În aplicaţii practice se foloseşte o singură intrare. Alegerea uneia sau a
alteia se face în funcţie de rolul care revine schemei de reglare. De exemplu, dacă
generatoarele sunt conectate în paralel şi se foloseşte metoda generatorului pilotl, atunci la
generatorul pilot se conectează traductorul de frecvenţă pentru comanda servomotorului iar la
celelalte generatoare considerate de bază se conectează traductoarele de curent activ.
Traductorul de curent activ al generatorul pilot care nu se foloseşte pentru comanda
servomotorului propriu, este conectat după schema diferenţială cu traductoarele de curent
activ de la celelalte generatoare.
2.5.3.4 Reglarea automată a frecvenţei şi distribuţia sarcinii active
Schema de principiu a sistemului de reglare automată a frecvenţei şi distribuţie a

sarcinii active este prezentată în figura 2.5.13.
Acest sistem este destinată pentru a menţine frecvenţa constantă în sistem şi realizarea
distribuţiei sarcinii active în regimurile stabile corespunzător coeficienţilor de statism ai
caracteristicilor de reglare.
În calitatea de generator pilot este folosit primul agregat generator prevăzut cu
traductor de frecvenţă, care menţine frecvenţa în sistem cu precizia necesară.
Fig. 2.5.13 Schema de principiu pentru reglarea automată a frecvenţei şi distribuţiei sarcinii active
G – generator; MP – motor primar; RT – regulator de turaţie; SM – servmotor bifazat; a1 – a3 o

întrerupătoare automată; a4 - a5 – separatoare; TrC – transformator de curent; TrT – transformator de
tensiune; TCA – traductor de curent activ; TF – traductor de frecvenţă;
AM – amplificatoare magnetice
Traductoarele de curent activ sesizează permanent schimbările componentelor active

ale curenţilor de sarcină, efectuează compararea sarcinilor active şi în cazul în care sunt
diferite, curenţii de ieşire trec prin înfăşurările de comandă ale amplificatoarelor magnetice
(cu excepţia amplificatorului generatorului pilot care nu este conectat la traductorul de
curent activ). Ieşirile amplificatoarelor magnetice comandă funcţionarea servomotoarelor
elementelor de execuţie şi se restabileşte echilibrul în distribuţia sarcinilor active.
Principiul de funcţionare a sistemului de distribuţie a sarcinii active între
generatoarele care funcţionează în paralel, rezultă din schema echivalentă prezentată în
figura 2.5.14.
Fig. 2.5.14 Schema echivalentă pentru explicarea principiului distribuţiei sarcinii acti ve
În figura 2.5.14 se folosesc notaţiile:
UT1 , UT2 ,...UTn tensiunile la ieşirea traductoarelor de curent activ

iC1 , iC2 ,...iCn curenţii în înfăşurările de comandă ale
amplificatoarelor magnetice
rC1 , rC2 ,...rcn rezistenţele înfăşurărilor de comandă
g1 , g2 ,...gn  1
conductanţele înfăşurărilor de comandă  g  
 rC 
În schema echivalentă, tensiunea între punctele 1 şi 2 este:

n
UgU g  ...  U g U Ti i g
U 12  T1 1 T2 2 Tn n
 n1 (2.5.29)
g1  g2  gn n
g

i
n1
unde:
1
g1  ; g2  1 ....gn  1 (2.5.30)
rC1 rC2 rCn
Pentru:
rC1  rC2  ...  rCn (2.5.31)
rezultă:
n
U Ti
U12  n1 (2.5.32)
n
Dacă componentele active ale curenţilor de sarcină sunt egale, atunci tensiunile de la
ieşirea traductoarelor de curent activ vor fi de asemenea egale.
UT1  TT2  U Tn
(2.5.33)
Pentru această situaţie curenţii de comandă ai amplificatoarelor magnetice,
iC1 , i C2 sunt nuli şi servomotoarele elementelor de execuţie sunt în repaus.
,...iCn
La devierea tensiunilor U , U ,...U în raport cu tensiunea U , sub acţiunea
T1 T2 Tn 12
diferenţelor de tensiune U , prin rezistenţele înfăşurărilor de comandă,
rC1  rC2  ...  rCn , trec curenţii de comandă iC1 , iC2 ,...iCn . În fiecare circuit curenţii sunt
proporţionali cu abaterea de tensiune U şi valoarea curentului pentru un circuit oarecare
k , este:
 
n
Ti
i  1  n 1
U U
 (2.5.34)
ck
rck  n
Tk

 
 
în care:
i Ck curentul de comandă în înfăşurarea k

UTk tensiunea de ieşire a traductorului de ordinul k
n
U
n 1
tensiunea echivalentă între punctele 1 şi 2
n
n numărul generatoarelor care lucrează în paralel
rCk rezistenţa înfăşurării de comandă a amplificatorului
magnetic de ordinul k .
În cazul în care valorile componentelor active ale curenţilor de sarcină ai

generatoarelor nu sunt egale, apar curenţi în înfăşurările de comandă ale
amplificatoarelor magnetice. Curenţii de la ieşirea amplificatoarelor pun în funcţiune
servomotoarele elementelor de execuţie şi în funcţie de sensul abaterii se măreşte sau se
micşorează consumul de combustibil sau abur până se obţine restabilirea echilibrului şi
egalitatea componentelor active ale curenţilor de sarcină.
În figura 2.5.15 se prezintă caracteristicile de reglare pentru cazul unui sistem format
din trei generatoare.
Pentru sarcina  a sistemului caracteristicile de reglare se intersectează în punctul a .
1
Dacă sarcina în sistem creşte de la 1 la P2 întrucât caracteristicile generatoarelor au
coeficienţi de statism diferiţi, încărcările generatoarelor vor fi diferite. Ca rezultat, prin
înfăşurările de egalizare şi prin înfăşurările de comandă ale amplificatoarelor trec
curenţii. Servomotoarele elementelor de execuţie intră în funcţiune şi modifică
statismele caracteristicilor de reglare ale agregatelor care funcţionează în para lel până
când se obţine egalitatea curenţilor activi (fig. 2.5.15a).
Dacă traducătorul de curent activ al generatorului pilot nu este conectat prin
amplificator la servomotorul de execuţie, caracteristica de reglare a acestui generator este
locul geometric al punctelor de intersecţie al caracteristicilor 2 şi 3 (figura 2.5.15b).
Fig. 2.5.15 Graficul distribuţiei sarcinii active între generatoarele care lucrează în paralel
1 – caracteristica generatorului pilot; 2 ,3 – caracteristicile de reglare ale generatoarelor de
bază
Pentru păstrarea constantă a frecvenţei în sistem la intrarea amplificatorului

generatorului pilot este conectat traductorul de frecvenţă. Servomotorul elementului de
execuţie al generatorului pilot acţionează pentru modificarea statismului caracteristicii de
reglare 1 astfel încât la modificarea sarcinii, frecvenţa să rămână constant. În cazul P  P
2 1
pentru revenirea frecvenţei la valoarea iniţială, generatorul 1 preia asupra sa o sarcină mai
mare. Creşterea sarcinii pe generatorul 1 este sesizată de traductorul de curent activ al
generatorului 1 şi prin legăturile de egalizare este transmisă traductoarelor de curent activ
ale generatoarelor 2 şi 3. Sistemul de distribuţie a sarcinii active intră în funcţiune şi se
acţionează asupra servomotoarelor elementelor de execuţie de la generatoarele 2 şi 3 până la
restabilirea echilibrului. La restabilirea echilibrului curenţii activi sunt egali şi
caracteristicile se intersectează în punctul b care corespunde frecvenţei iniţiale f1
(fig.2.5.15c).
Sistemul de reglare automată a frecvenţei şi distribuţiei sarcinii active intră în
funcţiune automat din momentul cuplării generatoarelor la bare. În acelaşi timp cu
conectarea la bare, prin contactele auxiliare ale întrerupătoarelor automate, sunt
conectate şi legăturile de egalizare între traductoarele de curenţi activi. După
efectuarea operaţiilor de sincronizare, în primul moment al cuplării generatorului
sarcina lui este nulă. După cuplare intră în funcţiune automat sistemul de distribuţie a
sarcinii active şi generatorul se încarcă astfel încât sarcina să se repartizeze egal între
generatoare.
În unele cazuri, când nu este necesară o stabilitate mare a frecvenţei, sistemul se
poate folosi numai pentru distribuţia egală a sarcinii între generatoare. În acest caz la
generatorul pilot în locul traductorului de frecvenţă se conectează traductorul de
curent activ, pe înfăşurarea de comandă a amplificatorului. În acest caz la schimbarea
sarcinii totale, sistemul de distribuţie a sarcinii active intră în funcţiune şi acţionează
asupra caracteristicilor de reglare până când ele se intersectează din nou într-un punct
ce va corespunde distribuţiei egale a sarcinii active între generatoare (fig. 2.5.15a).
Sistemul de reglare automată a frecvenţei şi distribuţiei sarcinii active asigură
menţinerea frecvenţei în limitele  0,5% faţă de valoarea nominală şi precizia în distribuţia
sarcinii active cu devieri de cel mult 7 atunci când sarcina totală a sistemului se
10%
schimbă de la 20% la 110%din valoarea nominală şi factorul de putere variază din
limitele, cos  0,6 1,0 .
2.6. Sincronizarea automată a generatoarelor de curent

alternativ
2.6.1 Condiţii şi procedee de conectare a generatoarelor pentru

funcţionarea în paralel
Funcţionarea în paralel a generatoarelor de curent alternativ este un proces mai

complicat în comparaţie cu funcţionarea în paralel a generatoarelor de curent
continuu.
Generatoarele sincrone pot funcţiona în paralel numai la aceeaşi viteză
unghiulară a rotoarelor, adică la sincronizarea rotaţiilor. Unghiul relativ de deviaţie
al rotoarelor, în regim stabil de funcţionare, este determinat de sarcinile active
aplicate fiecărui generator. La schimbarea regimului sarcinilor active ale
generatoarelor se modifică şi unghiurile de deviaţie între rotoare. Sincronizarea
generatoarelor presupune funcţionarea acestora cu deplasări relative admisibile ale
rotoarelor unul faţă de celălalt.
Pentru conectarea generatoarelor la funcţionarea în paralel trebuie să se
îndeplinească anumite condiţii fără de care pot să apară şocuri mari ale curentului de
egalizare. Aceste şocuri conduc la scăderea tensiunii în sistemul electroenergetic şi
pentru valori mari ale acestora poate produce deteriorarea generatoarelor, motoarelor
primare şi scoaterea din funcţiune a generatoarelor care lucrează .
Procesul conectării generatorului la funcţionarea în paralel cu îndeplinirea
condiţiilor necesare, se numeşte sincronizarea generatorului şi se poate face: manual,
semiautomat şi automat. La sincronizarea manuală condiţiile pentru cuplarea
generatorului la reţea se execută manual de către operator. Sincronizarea
semiautomată presupune efectuarea manuală a unor operaţiuni iar altele se
realizează automat. Sincronizarea automată constă în efectuarea automată a tuturor
operaţiunilor.
Pentru sincronizarea generatoarelor se folosesc trei procedee diferite: sincronizarea
precisă, sincronizarea grosieră şi autosincronizarea.
La sincronizarea precisă, generatorul excitat, se cuplează la funcţionarea în
paralel cu reţeaua după realizarea condiţiilor de sincronism: egalitatea valorilor
amplitudinilor tensiunilor, coincidenţa fazelor tensiunilor, egalitatea frecvenţelor
generatorului care se cuplează cu frecvenţa reţelei.
La sincronizarea grosieră generatorul excitat se conectează la funcţionarea în
paralel fără respectarea strictă a condiţiilor de sincronism. În primul moment al
cuplării în serie cu generatorul se introduce se introduce un reactor (bobină cu
reactanţă inductivă) care micşorează şocul curentului de egalizare în limite
admisibile. După intrarea în sincronism a generatorului reactorul este scos din
circuit.
Procedeul de autosincronizare constă în: antrenarea generatorului neexcitat la o
turaţie apropiată de turaţia de sincronism (alunecarea admisibilă 2  3% ), cuplarea
generatorului neexcitat la reţea, după cuplare se conectează alimentarea excitaţiei
generatorului. În primul moment generatorul va funcţiona în regim asincron după
care, având alimentată excitaţia, este atras în sincronism. Autosincronizarea este cel
mai simplu procedeu de sincronizare şi este aplicat în centrele electrice ale
sistemului naţional în care generatorul este conectat la o reţea de putere infinită şi
şocul curentului de egalizare poate fi suportat. Autosincronizare nu se practică în
cazul centralelor electrice navale în care puterea generatorului care se cuplează este
comparabilă cu puterea surselor care alimentează reţeaua electrică. În cazul
centralelor electrice navale şocul curentului de egalizare din perioada în care
generatorul lucrează în regim asincron produce scăderi mari ale tensiunii în sistemul
electroenergetic, poate duce la deteriorarea generatoarelor, motoarelor primare şi de
asemenea la scoaterea din funcţiune a generatoarelor care lucrează, având ca urmare
scoaterea din funcţiune a centralei electrice navale.
Sistemele electroenergetice navale conţin de regulă două sau mai multe
generatoare sincrone. În figura 2.6.1 este prezentat, sub forma simplificată, cazul a
două generatoare dintre care unul, G 2 , lucrează iar al doilea, G1 , urmează să fie
conectat în paralel cu primul.
Fig. 2.6.1 Conectarea generatoarelor la funcţionarea în paralel:

a – schema de principiu; b - schema echivalentă
Pentru funcţionarea în paralel a generatoarelor sincrone este necesar să

coincidă valorile instantanee ale tensiunilor, u1  u2 . Această coincidenţă se obţine
atunci când la conectarea în paralel a generatoarelor sunt îndeplinite următoarele
condiţii:
1) coincidenţa formelor curbelor tensiunilor u1 şi u 2
2) egalitatea valorilor efective ale tensiunilor U1  U2
3) coincidenţa fazelor tensiunilor U1 şi U 2
4) egalitatea frecvenţelor f1  f2
5) succesiunea fazelor să fie aceeaşi.
Îndeplinirea primei condiţii se asigură prin construcţia generatoarelor, ultima
condiţie se asigură la montaj, iar celelalte condiţii se realizează la conectarea în
paralel a funcţionării generatoarelor şi se verifică cu aparate de măsură: voltmetre,
frecvenţmetre şi sincronoscoape.
În cazul în care valorile efective ale tensiunilor nu sunt egale, celelalte condiţii
presupunându-se că sunt realizate, diferenţa dintre tensiuni duce la apariţia curentului
de
egalizare în circuitul comun al celor două generatoare. Deoarece pe acest circuit
rezistenţele înfăşurărilor statorice au valori mici şi se neglijează în comparaţie cu
reactanţele inductive ale acestora, curentul de egalizare este un curent reactiv.
Dacă
U1  U2 curentul de egalizare este defazat în urma tensiunii U1 având caracter inductiv
pentru generatorul G1 şi defazat înaintea tensiunii U 2 având caracter capacitiv pentru
generatorul G 2 . După cum este cunoscut de la studiul generatorului sincron curentul de
egalizare va produce în acest caz un flux de reacţie longitudinal demagnetizant pentru
generatorul G şi un flux de reacţie longitudinal magnetizant pentru generatorul G . Ca
1 2
urmare scade tensiunea generatorului G1 şi creşte tensiunea generatorului G 2 , iar la bare

se va stabili o valoare medie a tensiunii. Curentul de egalizare fiind în acest caz pur
reactiv nu are componente active şi nu creează şocuri de putere activă asupra celor două
generatoare.
Pentru realizarea condiţiei de cuplare U1  U2 este necesar să se regleze
tensiunea generatorului G1 care urmează să se conecteze pentru funcţionarea în
paralel. Reglarea tensiunii se face prin modificarea curentului de excitaţiei al
acestuia. În cazurile practice, regulatoarele automate de tensiune montate pe
generatoare asigură îndeplinirea condiţiei de egalizare a tensiunilor şi ca urmare
acest reglaj nu se efectuează, iar pe panoul generatorului nu se prevede această
posibilitate de reglaj.
Neîndeplinirea condiţiilor 3 şi 4 duce la apariţia tensiunii de bătăi. Considerăm
că tensiunile generatoarelor sunt U1  U2 iar frecvenţele sunt f1  f 2 .
egale, diferite,
În această situaţie vectorii tensiunilor generatorului care se cuplează şi generatorului
care lucrează sunt defazaţii cu un unghi  . În figura 2.6.2 se prezintă diagramele
tensiunilor şi curenţilor la sincronizarea generatoarelor pentru valori diferite ale
defazajului  .
Fig. 2.6.2 Diagramele tensiunilor şi curenţilor la sincronizarea generatoarelor

pentru diferite valori ale unghiului  :
a - cazul   0 ; b – cazul 0    900 ; c – cazul   1800
Ca urmare a inegalităţii vitezelor unghiulare de rotaţie

1 şi 2 , unghiul de
0
defazaj,  , se schimbă de la 0 la 180 electrice şi diferenţa geometrică a tensiunilor,
denumită tensiune de bătăi, Ub  U  U1  U2 , variază între limitele de la 0 la
2U (pentru U1  U2  U ).
În momentul conectării generatorului G apare curentul de egalizare a cărui
1
mărime depinde de diferenţa geometrică, a tensiunilor, U  U1  U2 . Curentul de
egalizare care se închide prin circuitul comun al celor două generatoare este defazat
cu  / 2 faţă de vectorul căderii de tensiune U întrucât pe acest circuit rezistenţa
este neglijabilă în raport cu reactanţa inductivă a înfăşurărilor statorice.
Valoarea curentului de şoc în momentul conectării în paralel a celor două
generatoare cu înfăşurări de amortizare, pentru d1  d2  se determină cu
expresia: d ,
2 k y  2d 
 şoc  sin , (2.6.1)
xd  xd  xr 2
unde: 1 2
d1 , d2 - tensiunile electromotoare corespunzătoare G1 şi G 2 în

generatoarelor regim supratranzitoriu
xd1 , - reactanţele longitudinale supratranzitorii ale generatoarelor G1 şi
xd 2 G2
xr - reactanţa reţelei de la G1 la G 2
ky - coeficient de şoc care ia în considerare componenta aperiodică a
curentului (pentru sistemele navale se consideră ky  1,6 1,9 )
2 - coeficient care determină valoarea amplitudinii componentei

periodice a curentului.
Cea mai mare valoare a curentului de şoc se obţine pentru   1800 , în acest
caz
:
2 k y  2d (2.6.2)
 
şoc
x  x  x
d1 d2 r
Şocul curentului de egalizare, a cărui mărime poate depăşi de

10 ori
15
valoarea curentului nominal al generatorului, creează forţe electrodinamice
însemnate în înfăşurările statoarelor, care pot duce la deteriorarea lor.
Conectarea generatoarelor la valori mari ale defazajului  produc forţe
electrodinamice apropiate ca valoare de cele produse în cazul unor scurtcircuite la barele
centralei electrice. În această situaţie, la conectarea generatorului acesta poate să nu intre
în sincronism şi ca urmare acţionează protecţia care deconectează şi generatoarele care
lucrează.
Cea mai mare valoare a curentului de egalizare se obţine pentru   1800
electrice, atunci când U  2U . În sistemul electroenergetic compus din două
generatoare identice pentru care x d1  x d 2  x d x r  0 , în cazul cel mai
şi
0
nefavorabil,   180 , curentul de egalizare atinge valoarea maximă egală cu
valoarea curentului de scurtcircuit trifazat
şoc 
k (2.6.3)
2 yd
x
Diferenţa geometrică a tensiunilor,
U , nu rămâne constantă în timp. Dacă
tensiunile generatoarelor sunt sinusoidale, u1  U1m sin 1t, u2  U2m sin 2 t ,
pentru situaţia în care U1m  U2m  Um , valoarea instantanee a diferenţei
tensiunilor, denumită tensiune de bătăi, este:
ub  u1  u2  2Um sin 1t  sin 2 t 
 2U
1  2   2 (2.6.4)
m sin cos 1
2 2
În figura 2.6.3 se prezintă oscilograma tensiunii de bătăi.
Fig. 2.6.3 Oscilograma tensiunii de bătăi
Valoarea amplitudinii înfăşurătoarei tensiunii de bătăi se obţine cu expresia:
Ub  2Um b 
sin t  2 U sin (2.6.5)
2
m 2
unde:
b  1  2 - pulsaţia tensiunii de bătăi
desfăşurătoare
  b  - unghiul, de dezacord dintre axele, rotoarelor
t
generatoarelor aflate în regim de sincronizare.
Din figura 2.6.3 se observă că amplitudinea tensiunii de bătăi se schimbă în

limitele de la zero la 1  2
2Um . Curba înfăşurătoarei 2Um sin t reprezintă de
2
asemenea o sinusoidă căreia îi corespunde pulsaţia 1  2
şi are amplitudinea
2
2Um . Cu cât este mai mică diferenţa între vitezele de rotaţie a rotoarelor
generatoarelor, cu atâta este mai mică frecvenţa tensiunii de bătăi şi cu atât mai lină
va fi panta curbei tensiunii de bătăi.
În cazul prezentat în fig. 2.6.1b vectorul tensiunii U1 al generatorului G1 este
în urmă cu unghiul de defazaj  faţă de vectorul tensiunii U 2 al generatorului G 2 .
La conectarea generatoarelor pentru funcţionarea în paralel, diferenţa geometrică a
tensiunilor, U  U1  U2 , duce la apariţia curentului de egalizare. Acest curent, ca
şi în cazul inegalităţii frecvenţelor generatoarelor, are componente active şi reactive
în raport cu cele două generatoare. Prezenţa componentelor active ale curentului
influenţează asupra motoarelor primare prin producerea unui cuplu electromagnetic
de frânare pentru generatorul în avans, G 2 şi de accelerare pentru cel rămas în urmă,
G1 . Şocul curentului de egalizare produce schimbarea rapidă a vitezei agregatelor,
adică accelerarea primului şi frânarea celui de al doilea generator.
Rotorul generatorului G1 va primi în plus energia cinetică:
1
A  J   
2
(2.6.6)
1 2
2
unde: J este momentul de intenţie al părţilor în mişcare ale grupului motor –
generator.
Puterea activă de egalizare măreşte cuplul la axul generatorului cu o valoare
care poate depăşi de câteva ori cuplul nominal. Sub acţiunea energiei cinetice
suplimentare rotorul generatorului G1 este accelerat. La diferenţe mici ale vitezelor
unghiulare, în momentul cuplării, rotorul după câteva oscilaţii intră în sincronism.
Dacă în momentul cuplării diferenţa între vitezele unghiulare este mare, atunci prin
apariţia cuplului electromagnetic de sincronizare, rotorul acestuia se poate roti de
0
câteva ori cu 360 , în regim asincron, înainte de a intra în sincronism. În acest caz,
şocul puterii de egalizare poate produce ieşirea din sincronism şi a celorlalte
generatoare din sistem, care lucrează.
2.6.2 Sincronizarea precisă manuală
Schema de conectare a aparatelor pentru sincronizarea precisă manuală este

prezentată în figura 2.6.4.
Fig. 2.6.4 Schema conectării aparatelor de măsură pentru sincronizarea precisă manuală
(a) şi schema de conectare a sincronoscopului cu câmp învârtitor (b)
Pentru realizarea condiţiilor de cuplare la reţea a generatorului, schema

electrică de sincronizare conţine aparate pentru măsurarea tensiunilor şi frecvenţelor
la reţea şi la generator, iar pentru a surprinde momentul coincidenţei fazelor, se
foloseşte sincronoscopul cu lămpi în montaj la stingere şi sincronoscopul cu câmp
învârtitor.
Egalitatea tensiunilor se realizează de către sistemele automate de reglare a
tensiunii din compunerea agregatelor generatoare care sunt suficient de precise şi
permit menţinerea nemodificată a tensiunii în regimurile stabile. Aşa cum s-a mai
menţionat, pe panoul generatorului nu se prevede posibilitatea de reglaj a acesteia.
Verificarea egalităţii tensiunilor se face cu cele două voltmetre.
Egalitatea frecvenţelor se realizează de regulatoarele automate de turaţie din
compunerea motorului primar şi se controlează cu cele două frecvenţmetre: unul
pentru generatorul care se cuplează şi al doilea pentru reţea. Frecvenţa generatorului
care se cuplează se reglează cu un servomotor cuplat cu regulatorul de turaţie care se
comandă printr-un comutator aflat pe panoul din TPD al generatorului. Prin
manevrarea comutatorului, cu revenire în poziţia zero, acesta poate fi pus în poziţiile
„CREŞTE” sau „SCADE” pentru mărirea sau micşorarea turaţiei motorului primar,
astfel încât să se obţină egalizarea frecvenţei generatorului care se cuplează cu
frecvenţa reţelei.
Coincidenţa fazelor tensiunilor, în momentul cuplării, poate fi determinată cu:
voltmetrul de nul, sincronoscop cu lămpi sau sincronoscop cu ac indicator.
Sincronoscopul cu lămpi are lămpile conectate ca în schema din figura 2.6.4 şi
reprezintă cel mai simplu aparat de sincronizare. Pentru funcţionare este suficientă o
singură lampă, însă de obicei se folosesc două lămpi din motive de siguranţă a
funcţionării în situaţia în care se arde filamentul unei lămpi. Conectate între aceleaşi
faze de la reţea şi de la generator, iluminarea lămpilor este determinată de tensiunea
de bătăi (curba înfăşurătoare din fig.2.6.3). Tensiunea de bătăi care se aplică
lămpilor, egală cu diferenţa geometrică dintre tensiunea generatorului care se
cuplează, U1 şi tensiunea generatorului care lucrează, U 2 variază de la Ub  0
corespunzător coincidenţei fazelor, până la Ub  2U atunci când fazele sunt în
opoziţie şi corespunzător, periodic, lămpile se sting şi se aprind cu intensitate
maximă. Momentul în care se execută cuplarea este momentul când lămpile sunt
stinse, tensiunile coincid ca fază şi Ub  0 .
Aprinderea şi stingerea periodică a lămpilor arată că vitezele de rotaţie ale
generatoarelor care urmează să funcţionează în paralel sunt diferite însă nu indică
dacă trebuie micşorată sau mărită viteza generatorului care urmează să se cupleze.
Această imperfecţiune este eliminată dacă se foloseşte sincronoscopul cu ac
indicator, a cărui schemă de conectare este prezentată în figura 2.6.4.b.
Sincronoscopul cu ac indicator este asemănător unui selsin având dispus pe
axul rotorului un ac indicator. Statorul 1 cu înfăşurarea trifazată legată în stea este
conectat prin rezistenţele suplimentare la tensiunile generatorului care se
sincronizează. Rotorul 2 are o înfăşurare monofazată conectată la reţea (generatorul
care lucrează). Sistemul trifazat de curenţi din înfăşurarea statorului creează un
câmp magnetic învârtitor. Interacţiunea acestui câmp cu câmpul magnetic al
rotorului produce momentul de rotaţie sub acţiunea căruia rotorul se mişcă cu o
viteză proporţională cu diferenţa dintre frecvenţele reţelei (generatorului care
lucrează) şi a generatorului care se cuplează. Acul indica tor se mişcă pe scala
aparatului într-o parte „REPEDE” sau în cealaltă parte „INCET” indicând sensul în
care trebuie să se acţioneze asupra motorului primar pentru a obţine egalizarea
frecvenţelor. La egalizarea frecvenţelor şi coincidenţa fazelor acul ind icator se
stabileşte pe poziţia „ZERO” care corespunde momentului de cuplare a
generatorului pentru funcţionarea în paralel.
După cuplarea generatorului la reţea aceasta funcţionând în gol , se acţionează
pentru încărcarea lui cu sarcină. În acest scop prin comutatoarele de comandă a
servomotoarelor cuplate cu regulatoarele de turaţie se acţionează în sensul de
creştere a turaţiei generatorului care se încarcă şi scăderea turaţiei generatorului care
lucrează menţinându-se, în acest fel, frecvenţa constantă în sistem.
Distribuţia echilibrată a sarcinii reactive între generatoarele care funcţionează
în paralel, se măsoară cu fazmetre şi se reglează cu potenţiometrul „Reglare
statism”.
Sincronizarea manuală a generatoarelor este un procedeu aplicat pe scară largă în
instalaţiile electroenergetice navale. Această operaţie necesită personal specializat, multă
atenţie şi a durată mare de timp necesar pentru îndeplinirea condiţiilor de sincronizare.
Erorile în desfăşurarea acestei operaţiuni pot avea consecinţe grave soldate cu deteriorări
ale agregatelor şi scoaterea din funcţionare a centralei electrice.
Actual s-au realizat şi sunt în exploatare la nave, instalaţii automate pentru
sincronizarea precisă a generatoarelor sincrone care permit realizarea cuplării în
paralel fără şocuri de curent şi căderi de tensiuni în reţeaua navei.
2.6.3 Sisteme automate de sincronizare precisă automată
2.6.3.1 Principiile sincronizării automate precise
Procesul sincronizării automate a generatoarelor cu reţeaua urmăreşte ca în

momentul cuplării, generatorului care se sincronizează, curentul de egalizare şi
cuplurile electromagnetice să fie apropiate de zero astfel încât micşorarea tensiunii
la barele sistemului să nu depăşească valoarea admisibilă şi procesul să se
desfăşoare fără şocuri mecanice. În cazul ideal la sincronizare sunt îndeplinite
condiţiile:
- valorile efective ale tensiunilor sunt egale
U1  U2 ; U  U1  U2  0
- pulsaţiile sunt egale
1  2 ;b  1  2  0
- unghiul de dezacord dintre axele rotoarelor este nul
1 t  2 t adică   1  2 t  0 .
Realizarea practică a condiţiilor ideale este greu de obţinut şi ca urmare se
admit unele imprecizii în respectarea acestor condiţii. Limitele în care abaterile sunt
permise asigură stabilitatea sincronizării în primul ciclu de oscilaţii.
Sistemele automate de sincronizare îndeplinesc funcţii de control pentru
mărimile indicate, acţionează pentru egalizarea lor şi în final comandă conectarea
generatorului la bare. Sunt cunoscute două principii care stau la baza funcţionării
sincronizatoarelor automate:
1) sincronizatoare automate cu unghi constant de anticipare;
2) sincronizatoare automate cu timp constant de anticipare.
Principiul sincronizării automate cu unghi constant de anticipare constă în
acţionarea sistemului la o anumită valoare a unghiului de anticipare.
În figura 2.6.5 se prezintă curba înfăşurătoarei a tensiunii de bătăi, Ub , pentru
0 0
variaţia unghiului relativ dintre rotoare,   0  360 .
Fig. 2.6.5 Graficele tensiunii de bătăi pentru valori diferite ale frecvenţei de bătăi
b  1  2  în cazul sincronizării cu ung hi constant de antici pare
Îndeplinirea condiţiilor ideale ale sincronizării se realizează în cazul în care

contactele întrerupătorului automat de cuplare a generatorului se închid atunci când
tensiunea de bătăi este nulă şi   sau   3600 .
0
Sistemul acţionează la o anumită valoare a unghiului de anticipare,  , căruia îi
corespunde o anumită valoare a tensiunii de bătăi. Din graficul prezentat în figura
2.6.5 se observă că realizarea condiţiilor ideale se obţin numai pentru frecvenţa fb2 .
La aplicarea semnalului de tensiune U în punctul a intră în funcţiune
b
sistemul şi după trecerea timpului propriu de acţionare, al sincronizatorului, t sinc. , se
dă comanda de cuplare a întrerupătorului automat de conectare a generatorului la
bare. Închiderea contactelor întrerupătorului automat se face în timpul t intr.
determinat de durata atragerii armăturii mobile.
Pentru frecvenţa tensiunii de bătăi, fb2 , impulsul de funcţionare este dat în
punctul a2 , care corespunde unghiului  şi luând în considerare timpul, tsinc.  t intr.,
contactele automatului se închid în punctul c2 , pentru Ub  0 .
Unghiul de   optim., se determină din relaţia:
anticipare,
 optim.  1  2 t optim.  b t optim. 
(2.6.7)
2fb t optim.
în care:
t optim.  tsinc.  t intr.
(2.6.8)
Sincronizatoarele care funcţionează după principiul unghiului constant de
anticipare realizează condiţiile optime de cuplare numai pentru o anumită valoare a
frecvenţei de bătăi, în cazul din figura 2.6.5 fb2 , denumită frecvenţă de calcul pentru
care t calc.  t optim..
Dacă frecvenţa de bătăi este mai mică decât cea de calcul, fb3  fb2 , atunci
timpul de calcul este mai mare decât timpul optim iar dacă frecvenţa de bătăi este
mai mare decât cea de calcul, fb1  fb2 , timpul optim va fi mare decât timpul de
calcul. Prin urmare, în cazurile fb3  fb2 sau fb1  fb2 , sincronizatorul dă impulsul de
conectare în punctele a1 , şi după trecerea timpului, tsin  t intr., contactele
a3
întrerupătorului automat se închid la valoarea tensiunii de bătăi U în punctul c1
b
sa U în punctul c3 ceea ce determină apariţia curentului de egalizare.
u
b
Din cele prezentate rezultă că sincronizatorul care funcţionează după principiul
unghiului constant de anticipare asigură condiţia Ub  0 numai pentru o frecvenţă
determinată a tensiunii de bătăi. La modificarea frecvenţei în limite restrânse în raport
cu frecvenţa optimă, Ub  0 la conectarea generatorului şi variază în limite
apropiate de zero. Acest dezavantaj al principiului cu unghi constant de anticipare
este micşorat de faptul că aplicarea acestui principiu conduce la realizarea practică a
unor scheme simple.
Principiul sincronizării cu timp constant de anticipare înlătură neajunsul
semnalat anterior prin includerea unor elemente care reacţionează la modificarea
frecvenţei tensiunii de bătăi şi în dependenţă de această modificare se introduc
corecţii
pentru menţinerea constantă a timpului optim de t optim.  t sinc.  t intr..
acţionare,
Fig. 2.6.6 Graficul te nsiunii de bătăi pentru diferite frecvenţe la
sincronizarea cu timp constant de anticipare
Din graficul prezentat în figura 2.6.6 se observă ca la aplicarea principiului

timpului constant de anticipare, pentru valori diferite ale frecvenţelor de bătăi, se
schimbă unghiul de anticipare şi mărimile tensiunilor care comandă acţionarea
sincronizatorului, iar timpul de anticipare, t optim, rămâne constant, independent de
frecvenţa tensiunii de bătăi, realizându-se conectarea în punctul optim, pentru
Ub  0.
De exemplu, dacă frecvenţa este fb1 sincronizatorul acţionează la tensiunea Ub1
corespunzătoare unghiului 1 realizând timpul optim. Pentru o altă frecvenţă,
fb2  fb1 , sincronizatorul acţionează la tensiunea Ub2  Ub1 , care corespunde
unghiului 2  1 , menţinând constant timpul de anticipare, t optim.  tsinc.  t intr..
Momentul de timp care corespunde acţionării sincronizatorului se poate
determina prin mai multe procedee: compararea funcţiei tensiunii de bătăi cu
derivata ei, transformare unghiului într-o tensiune constantă proporţională cu
valoarea lui şi alte procedee. Aplicaţii pe scară largă cunoaşte primul procedeu care
constă în compararea funcţiei tensiunii de bătăi cu derivata ei.
Fig. 2.6.7 Graficul funcţiei tensiunii de bătăi şi a derivatei acesteia în funcţie de timp,
pentru frecvenţe diferite
Din graficul prezentat în figura 2.6.6 se observă că egalitatea funcţiei şi a

derivatei ei, în valoare absolută, pentru diferite frecvenţe ale tensiunii de bătăi, are
loc la acelaşi timp, astfel:
a1 b1  a 1 b1 ;a 2 b 2  a 2 b2
pentru:
t  t optim.  t sinc.  t intr..
Altfel spus, cu suficientă precizie pentru practică se poate considera că

intervalul de timp de la momentul în care funcţia, tensiunii de bătăi, este egală în
mărime absolută cu derivata ei şi până la momentul când tensiunea de bătăi este
nulă, nu depinde de perioada tensiunii de bătăi. Această constatare este valabilă
pentru diferenţe de frecvenţe de circa  2,5% şi oferă posibilitatea cuplării optime a
generatorului pentru funcţionarea în paralel.
Sincronizatoarele care funcţionează după principiul timpului constant de
anticipare oferă cele mai bune caracteristici ale procesului de sincronizare însă, sunt
mai complicate comparativ cu cele care funcţionează după principiul unghiului
constant de anticipare.
1. Distribitia egala a sarcinii reactive la generatoarele care functioneaza in

paralel se realizeaza prin:
a) reglarea automata a turatiilor motoarelor primare de antrenare a
generatoarelor;
b) reglarea curentilor de sarcina ai generatoarelor care functioneaza in paralel;
c) reglarea gradului de statism astfel încât acesta să fie acelaşi pentru
generatoarele de aceeaşi putere care functionează în paralel;
d) reglare a frecventei generatoarelor.
2. La functionarea în paralel a generatoarelor pentru menţinerea distribuţiei

echilibrate a sarcinii active, sistemele de reglare automată acţionează asupra:
a) turaţiei motorului primar de antrenare;
b) excitatiei generatorului sincron;
c) consumului de energie electrica;
d) tensiunii generatoarelor
Prezentaţi principiul sincronizării cu timp constant de anticipare.
1: c; 2: a.

3. DISTRIBUŢIA ENERGIEI ELECTRICE LA NAVE
3.1 Sisteme de distribuţie a energiei electrice şi reţele electrice
La nave transmiterea energiei electrice de la generatoare la consumatori se

realizează prin sistemul de distribuţie. Acest sistem este destinat pentru conectarea,
deconectarea şi protecţia instalaţiei electrice şi reţelei, reglarea şi controlul
parametrilor electrici ai surselor de energie electrică şi de asemenea pentru
semnalizarea stării aparatelor de conectare precum şi a stării circuitelor electrice.
Corespunzător acestor funcţii pe care le îndeplinesc sistemele de distribuţie a
energiei electrice, acestea conţin bare conductoare pentru distribuţie, aparate de
conectare, aparate de protecţie, reglare şi semnalizare, precum şi aparate de măsură.
De regulă, sistemele de distribuţie se clasifică după importanţă, realizare
constructivă şi felul curentului.
După importanţă, sistemele de distribuţie pot fi: tablouri principale de
distribuţie, tablouri secundare de distribuţie, tablouri pentru consumatori individuali,
tablouri de control şi tablouri speciale.
Tablourile principale de distribuţie, TPD, sunt destinate pentru controlul şi
comanda funcţionării generatoarelor electrice şi pentru distribuţia energiei electrice
pe navă.
Tablourile de distribuţie, TD, (secundare) primesc alimentarea de la TPD şi o
distribuie la un grup de consumatori concentraţi într-o zonă determinată de pe navă.
Tablourile pentru consumatorii individuali asigură comanda şi controlul
funcţionării consumatorilor cu o schemă relativ complicată (de exemplu vinciul de
ancoră).
Tablourile de control sunt destinate pentru controlul de la distanţă a funcţionării
generatoarelor, consumatorilor şi reţelei.
Tablourile speciale (de exemplu tabloul de legătură cu nodul, TLM) sunt folosite
pentru scopuri strict determinate.
După forma constructivă sistemele de distribuţie pot fi în execuţie protejată,
protejată la stropi, protejată la apă sau ermetică. În legătură cu forma constructivă se
precizează că în sistemele electroenergetice navale nu sunt admise sistemele de
distribuţie în execuţie deschisă.
După felul curentului sistemele de distribuţie se împart în sisteme de distribuţie
în curent continuu şi în curent alternativ.
Consumatorii de energie electrică pot primi alimentarea direct de la TPD sau de
la tablouri de distribuţie, TD, conectate pe partea de alimentare la TPD.
De regulă, alimentarea directă de la TPD se face pentru consumatorii a căror fun-
cţionare asigură mişcarea şi comanda navei precum şi a consumatorilor de putere mare.
Sistemul de distribuţie al energiei electrice poate fi: magistral, radial şi mixt. În
figura 3.1. sunt prezentate aceste variante.
În sistemul magistral toţi consumatorii primesc alimentarea pe câteva magistrale.
Pe fiecare magistrală sunt conectate tablouri de distribuţie, TD, sau cutii de conexiuni,
CC, de la care se alimentează consumatorii.
Fig. 3.1 Sisteme de distribuţie a energiei electrice:
a) magistral; b) radial; c) mixt
În sistemul radial de distribuţie a energiei electrice consumatorii importanţi şi de

putere mare primesc alimentarea direct din TPD pe cabluri separate iar ceilalţi
consumatori primesc alimentarea de la tablouri secundare de distribuţie conectate cu
cabluri separate la TPD.
Sistemul mixt reprezintă o combinaţie a primelor două. O parte din consumatori
sunt alimentaţi în sistemul radial, iar o altă parte după sistemul magistral.
Alegerea unuia sau altuia din sistemele de distribuţie a energiei electrice se face
luând în considerare siguranţa în alimentarea cu energie electrică şi obţinerea unei
mase minime pentru reţeaua de cabluri.
Sistemul radial realizează o siguranţă sporită în alimentarea consumatorilor cu
energie electrică. În acest sistem ieşirea din funcţiune a unui cablu separat nu
întrerupe alimentarea celorlalţi. Dezavantajul acestui sistem constă în lungimea mare
a traseelor de cabluri ceea ce duce la mărirea masei cablurilor şi a costurilor.
În sistemul magistral se scurtează lungimea traseelor de cabluri şi ca urmare
masa de cabluri se micşorează comparativ cu sistemul radial. În schimb, în cazul
acestui sistem, prin deteriorarea unei magistrale o grupă mare de consumatori
rămâne fără alimentare. De asemenea acest sistem exclude posibilitatea co menzii
centralizate a alimentării consumatorilor cu energie electrică.
Sistemul mixt ia în considerare atât avantajele cât şi dezavantajele sistemelor
radial şi magistral.
Alegerea unuia sau altuia din sistemele de distribuţie depinde de destinaţia navei,
puterea instalaţiei electroenergetice, numărul şi dispunerea consumatorilor de
energie electrică. În practică, la nave, sistemul radial este folosit frecvent datorită
avantajului său privind siguranţa alimentării cu energie electrică.
Transmiterea energiei electrice la nave se face pe reţele separate cum ar fi:
- reţeaua de forţă alimentează acţionările electrice ale mecanismelor sistemelor
navale (guvernare, ancorare, incendiu, balast, drenaj, instalaţia frigorifică şi de
încălzire, s.a.) şi ale mecanismelor auxiliare care asigură funcţionarea instalaţiei de
putere a navei (pompe, ventilatoare, compresoare);
- reţeaua de iluminat normal asigură iluminatul general în toate încăperile având
circuite separate pentru iluminatul interior şi exterior, semnalizări şi lumini
distinctive, circuite de prize;
- reţeaua iluminatului de avarie este alcătuită ca şi reţeaua iluminatului normal
dar spre deosebire de aceasta este alimentată de la sursa de avarie şi asigură
iluminatul în locurile prevăzute de registrul de clasificare;
- reţeaua de curenţi slabi cuprinde instalaţiile de telefoane, sonerii, semnalizări
incendiu, telegrafie maşini, axiometre, ş.a.;
- reţeaua staţii radio alimentează aparatura de radiocomunicaţii;
- reţeaua aparatelor electrice de navigaţie alimentează aparatele de navigaţie
(sonde, lochuri, girocompas, radiogoniometru, ş.a.);
- reţeaua pentru aparate şi instalaţii de cambuză (plite electrice, oale sub
presiune, cuptoare electrice, robot de bucătărie, ş.a.)
Numărul reţelelor separate se determină în procesul proiectării şi depinde de
tipul şi destinaţia navei.
În figurile 3.2 şi 3.3 se prezintă alcătuirea de principiu a reţelelor de forţă şi
iluminat naval.
Pentru realizarea reţelelor electrice se utilizează cabluri electrice special
destinate pentru instalarea la nave. Cablurile navale trebuie să fie rezistente la foc, să
împiedice propagarea flăcării, să reziste la produse petroliere şi în general să
respecte prescripţiile registrului de clasificare.
Cablurile navale se execută numai cu conductori multifilari din cupru având
suprafaţa secţiunii cel puţin:
- 1,0mm2 în circuite de comandă şi semnalizări
- 0,5mm2 în circuite de măsură şi semnalizări pentru cabluri cu minim 4
conductoare.
În locurile în care cablurile pot fi supuse deteriorărilor mecanice, se montează
cabluri armate cu o tresă metalică din sârmă de oţel sau cupru.
Fig. 3.2 Schema de principiu, unifilară, a unei reţele de forţă

Fig. 3.3 Schema de principiu, unifilară, a unei reţele de iluminat normal
Cablurile navale se execută cu izolaţie din cauciuc sau masă plastică. La început
s-au folosit cabluri cu izolaţia din cauciuc, ulterior, cauciucul natural fiind un produs
deficitar, s-a trecut la realizarea cablurilor cu izolaţie din masă plastică. În tabelul
3.1 se prezintă caracteristicile cablurilor navale cu izolaţie din masă plastică
fabricate la Electromureş – Târgul Mureş, iar în tabelul 3.2 se dau caracteristicile
tehnice pentru conductorii de conexiuni izolaţi cu masă plastică şi utilizaţi la
construcţia tablourilor de distribuţie.
Cablul naval foarte flexibil izolat cu PVC

Simbol CNYY-F fără ecran de protecţie
Simbol CNYYEY-F – cu ecran de protecţie sub formă de tresă metalică din
sârmă de cupru
Tabelul 3.1
Nr. conduct Constr. Diametrul exterior
Masa Kg/Km
X conduct. mm
Sec conduct nxd CNYY-F CNYYEY-F CNYY-F CNYYEY-F
1x1 7 x 0,42 7,1 3,3 70,6 193,9
2x1 7 x 0,42 3,2 13,4 128,4 297
3x1 7 x 0,42 3,9 14,0 171,5 350
4x1 7 x 0,42 11,8 15,1 220,2 419
5x1 7 x 0,42 12,7 16,5 237,8 462
7x1 7 x 0,42 13,4 17,3 278,8 544
1 x 1,5 7 x 0,52 7,4 3,6 80,4 207
2 x 1,5 7 x 0,52 11,0 14,2 174,6 360
3 x 1,5 7 x 0,52 11,5 14,8 200,9 396
4 x 1,5 7 x 0,52 12,5 16,0 239,7 453
5 x 1,5 7 x 0,52 13,7 17,3 191,2 533
7 x 1,5 7 x 0,52 14,6 18,4 348,1 637
1 x 2,5 7 x 0,67 7,8 3,2 95,8 225
2 x 2,5 7 x 0,67 12,0 15,40 219,7 424
3 x 2,5 7 x 0,67 12,6 16,0 359,5 477
4 x 2,5 7 x 0,67 13,7 17,1 306,5 540
5 x 2,5 7 x 0,67 14,9 18,7 373,3 634
7 x 2,5 7 x 0,67 16,3 19,8 457,4 771
1x4 7 x 0,85 8,6 11,8 123,4 269
2x4 7 x 0,85 13,6 17,0 293,3 524
3x4 7 x 0,85 14,3 17,7 348,9 497
4x4 7 x 0,85 13,5 19,7 426,6 697
1x6 7 x 1,04 9,2 - 154,4 -
2x6 7 x 1,04 14,6 18,4 364,8 654
3x6 7 x 1,04 15,4 19,2 445,5 769
4x6 7 x 1,04 17,3 20,9 552,4 885
1x3 7 x 1,35 3,3 13,6 205,4 400
Nr. conduct Constr. Diametrul exterior
Masa Kg/Km
X conduct. mm
Sec conduct nxd CNYY-F CNYYEY-F CNYY-F CNYYEY-F
1 x 16 7 x 1,35 11,7 15,3 290,1 518
1 x 25 7 x 2,14 13,5 17,0 413,0 671
1 x 35 7 x 2,52 14,8 18,6 535,0 823
1 x 50 19 x1,78 16,3 20,1 696,7 316
1 x 70 19 x2,14 18,7 22,6 948,3 1358
1 x 95 19 x2,52 20,8 24,8 1237,7 1649
1 x 120 37 x2,03 22,4 25,3 1541,0 1960
Exemplu de notare : CNYY-F 3 x 2,5 mm2
Conducte navale de cupru cu izolaţie din PVC foarte flexibile, până la 300V
Simbol: MyffN
Tabelul 3.2
Construcţia
Rezistenţa Diametrul
Secţiunea Diametrul
conductorului exterior
mm2 Nr. de fire minim al
M /Km mm
firului, mm
O,75 24 0,20 24,70 3,20
1 32 0,20 18,5 3,40
1,5 30 0,25 12,7 3,60
2,5 49 0,25 7,60 4,65
4 49 0,32 4,71 5,28
6 49 0,40 3,14 6,0
3 84 0,40 1,82 7,70
16 126 0,40 1,16 8,80
25 196 0,40 0,743 3,90
35 266 0,40 0,527 11,90
50 280 0,40 0,368 14,0
Exemplu de rotare: MYffN – 2,5
3.2 Reţele electrice de iluminat. Prevederile registrului de clasificare
1. Iluminatul normal
În toate încăperile, locurile şi spaţiile a căror iluminare este importantă pentru
siguranţa navigaţiei, comanda mecanismelor şi instalaţiilor, condiţii de locuit şi
evacuare a pasagerilor şi a echipajului, trebuie montate lămpi de iluminat fixe,
alimentate de la sursa principală de distribuţie.
În figura 3.3 se prezintă un exemplu de organizare a reţelei de iluminat normal.
La secţiile TPD sunt conectate două transformatoare trifazate 380/220 V. care
asigură alimentarea reţelelor de iluminat normal cu tensiunea de linie 220 V. Cele
două transformatoare sunt de aceeaşi putere, unul asigură consumul reţelei de
iluminat normal, cel de al doilea fiind de rezervă. Pentru simplificare, s-au prezentat
în detaliu doar două circuite, considerându-se că este suficient pentru a înţelege
alcătuirea schemei reale care conţine reprezentarea tuturor circuitelor.
Pentru a asigura distribuţia alimentării iluminatului de la sursă se folosesc
tablouri secundare de distribuţie şi doze de ramificaţie. Plecările circuitelor din
tablourile secundare sunt echipate, pentru protecţie, cu întrerupătoare automate
bipolare.
Reţeaua de iluminat normal conţine circuite separate pentru: iluminatul general,
iluminatul local, prize. În acest fel, la deconectarea unei reţele ca urmare a acţiunii
protecţiei, de exemplu iluminatul general, rămân în funcţiune iluminatul local şi
prizele.
Corpurile de iluminat, instalate în încăperile şi spaţiile unde este posibilă
deteriorarea globurilor, trebuie să fie protejate cu grătare de protecţie.
În încăperile sau locurile iluminate cu tuburi fluorescente, în care se află părţi
vizibile ale mecanismelor în rotaţie, trebuie să se ia măsuri pentru înlăturarea
efectului stroboscopic. O astfel de măsură ar putea fi combinarea iluminatului
fluorescent cu iluminatul incandescent.
Încăperile de acumulatoare şi alte încăperi cu pericol de explozie se iluminează
cu corpuri de iluminat în execuţie „antiex”.
Iluminatul coridoarelor, compartimentului maşini, tunelurilor liniilor de axe,
trebuie să fie alimentate prin cel puţin două circuite independente având corpurile de
iluminat astfel dispuse încât să se asigure un iluminat uniform în cazul căderii unui
circuit.
Corpurile de iluminat local în încăperile de locuit precum şi prizele de curent
trebuie să fie alimentate de la tablou prin circuite separate, altele decât circuitul de
alimentare a iluminatului general.
Corpurile de iluminat fixe din magaziile de mărfuri trebuie să fie alimentate de
la un tablou de distribuţie separat.
În toate circuitele de iluminat trebuie să se utilizeze întrerupătoare bipolare. În
încăperile de locuit şi de serviciu uscate, se admit întrerupătoare monopolare pentru
un curent de maxim 6A.
Pentru iluminatul exterior, se va prevedea un dispozitiv de deconectare
centralizat, plasat în timonerie sau alt post de cart permanent.
2. Iluminatul portativ
Pentru iluminatul portativ se folosesc tensiunile considerate nepericuloase, de
12V curent alternativ şi 24V curent continuu.
Prizele pentru iluminatul portativ trebuie să fie instalate cel puţin în următoarele
puncte:
- pe punte, în apropierea vinciului de ancoră;
- încăperea girocompasului;
- încăperea convertizoarelor instalaţiei de radio;
- încăperea instalaţiei de cârmă;
- încăperea agregatului de avarie;
- compartimentele de maşini;
- spatele tabloului principal de distribuţie;
- tunelul arborelui port-elice;
- timonerie;
- cabina radio;
- zona lochului şi a sondei ultrason.
Prizele alimentate cu tensiuni diferite trebuie să fie de construcţie diferită care să
excludă posibilitatea de a introduce fişa pentru o anumită tensiune la o tensiune
mai mare.
3. Iluminatul de avarie
În cazul scoaterii din funcţiune a centralei electrice şi dispariţia tensiunii la
tabloul principal de distribuţie, se cupleaază automat iluminatul de avarie alimentat
de la sursele de avarie (baterie de acumulatoare sau grup diesel- generator de avarie).
Sursele de avarie trebuie să asigure alimentarea concomitentă timp de 18 ore a
luminatului de avarie.
Iluminatul de avarie asigură iluminarea pentru:
- toate coridoarle, scările şi ieşirile din încăperile de locuit şi de
serviciu precum şi în cabinele lifturilor de pasageri;
- încăperile de maşini şi agregate generatoare;
- toate posturile de comandă precum şi la tablourile de
distribuţie principale şi de avarie;
- încăperea diesel- generatorului de avarie;
- timonerie;
- camera hărţilor şi staţia radio;
- locurile de păstrare a inventarului de avarie;
- compartimentul cârmei;
- încăperea girocompasului;
- cabinetele medicale;
- felinarele de navigaţie.
Corpurile de iluminat de la iluminatul principal se pot folosi şi pentru iluminatul
de avarie fiind prevăzute în acest caz cu lămpi suplimentare conectate la sursa de
avarie.
Pe circuitele iluminatului de avarie nu se montează întrerupătoare.
3.3 Calculul reţelelor electrice
Calculul pentru alegerea secţiunii cablului de alimentare cu energie electrică a

unui consumator trebuie să răspundă la două cerinţe: încălzirea cablului să nu
depăşească limita admisă şi căderea de tensiune pe cablu să corespundă de asemenea
unei limite admisibile.
Depăşirea încălzirii duce la îmbătrânirea izolaţiei şi scurtarea duratei de
funcţionare a cablului iar depăşirea căderii de tensiune admisă înseamnă scăderea
tensiunii la barele consumatorului ceea ce are o influenţă dăunătoare asupra
funcţionării acestuia.
Pentru realizarea acestor cerinţe ordinea este următoarea: se alege secţiunea
cablului din punct de vedere al încălzirii admisibile după care se calculează căderea
de tensiune şi se verifică înscrierea acesteia în limitele admise. În situaţia în care se
depăşeşte limita admisă se majorează secţiunea cablului aleasă iniţial până la
obţinerea valorii admise pentru căderea de tensiune.
În prima etapă se determină curentul de calcul.
Pentru cablul de conectare a generatorului la barele TPD curentul de calcul se
consideră curentul nominal şi se determină cu relaţiile:
a) pentru curent continuu:
PGn 103
IGn  UGn
A (3.1)
b) pentru curent alternativ:

PGn 103
IGn 
3UGn cosn
A (3.2)
în care: PG - puterea nominală a generatorului, kw

n
U Gn - tensiunea nominală a generatorului, V

cosn - factorul de putere nominal.
Curenţii de calcul pentru cablurile care conectează consumatorii individuali la

TPD se determină cu relaţiile:
Pc.nom. ks 103
I Un  A  (3.3)

b) pentru curent alternativ trifazat:
Pc.nomks 103
I A (3.4)
3Un  cosc.nom
în care: Pc.nom. - puterea nominală la axul motorului electric, kw
Un - tensiunea nominală a reţelei, v
cosc.nom - factorul de putere nominal al consumatorului
- randamentul consumatorului
ks - factorul de încărcare al consumatorului.
Curentul de calcul al cablului care alimentează o magistrală la care sunt conectaţi
n consumatori (figura 3.4) se determină cu relaţiile:
Icalc. n
 k
0 Ii
(3.5)
n1
b) pentru curent alternativ:
Icalc. n n
 k0  2

aiII
n1
ri
2
(3.6)
i1
unde: Ii - curentul consumatorului de ordinul i

Iai - curentul activ al consumatorului de ordinul i
I ri - curentul reactiv al consumatorului de ordinul i
k 0 - coeficient de simultaneitate
n - numărul consumatorilor alimentaţi de magistrală
În etapa a IIa, în funcţie de valoarea curentului de calcul, se alege secţiunea din

punct de vedere al încălzirii admisibile. În tabelul 3.3 este dată, după registrul de
clasificare, încărcare admisibilă de lungă a cablurilor şi conductoarelor.
Încărcările admisibile date de tabelul 3.3 sunt pentru condiţiile în care cablul are
un singur conductor, funcţionarea lui este de lungă durată iar temperatura mediului
ambiant este 45oC. Ca urmare, pentru condiţiile concrete de folosire a cablului
trebuie să se introducă factori de corecţie.
Sarcinile de curent admisibil pentru cablurile cu 2, 3 şi 4 conductoare se
determină prin micşorarea încărcării menţionate în tabelul 3.3 pentru secţiunea
respectivă cu ajutorul următorilor coeficienţi de corecţie.
- 0,85 pentru cabluri cu două conductoare
- 0,7 pentru cabluri cu 3 şi 4 conductoare.
Tabelul nr. 3.3 Încărcarea admisibilă de lungă durată a cablurilor şi conductoarelor cu

izolaţii din diferite materiale, pentru temperatura mediului ambiant de 45 oC
Încărcarea de lungă durată a cablurilor şi

conductoarelor (A) pentru temperatura izolaţiei (oC)
Secţiunea nominală a Policlo
Cauci
conductorului Policlor rura de Cauciuc
Cauciu uc
ura de vi nil vi nil etilenoprpile
c butilic siliconic
(PVC) termo- o nic
+80 C +95o
+60oC rezistentă +85oC
C
+75oC
1 2 3 4 5 6
1,0 8 13 15 16 20
1,5 12 17 19 20 24
2,5 17 24 26 28 32
4,0 22 32 35 38 42
6,0 29 41 45 48 55
3,0 40 57 63 67 75
16,0 54 76 84 90 30
25,0 71 30 13 120 135
35,0 87 125 140 145 165
50.0 35 150 165 180 200
70,0 135 190 215 225 255
95.0 165 230 260 275 33
120,0 190 270 300 320 360
150,0 220 33 340 365 43
185,0 250 350 390 415 470
240,0 290 415 460 490 -
300,0 335 475 530 560 -
De asemenea trebuie avut în vedere că la aşezarea cablurilor în trasee condiţiile

de răcire se înrăutăţesc. De aceea pentru a evita încălzirea cablurilor este necesar să
se reducă norma de încărcare comparativ cu norma admisă pentru un cablu. Practic
problema se rezolvă prin majorarea curentului de calcul al cablului în funcţie de
configuraţia traseelor de cabluri, astfel:
Icalc
I  (3.7)
calc.
k1
în care: Icalc – curentul de calcul pentru un cablu
k1 – coeficientul subunitar care ţine seama de dispunerea traseelor
de cabluri pe mai multe rânduri: k1  0,6 pentru 3 rânduri; k1  0,8
pentru două k1  0,9 pentru un rând.
rânduri;
Dacă temperatura mediului înconjurător este diferită de 45oC încărcările

admisibile date în tabelul 3.3 se corectează cu un coeficient k  1 pentru
temperaturi   45o C k  1 pentru temperatura   45o si k  1 pentru

, C
o
temperaturi   45 C . În tabelul 3.4 sunt date valorile coeficientului de corecţie
pentru recalcularea sarcinilor admisibile în funcţie de temperatura mediului ambiant.
Pentru consumatorii care funcţionează în regim de scurtă durată sau intermitent
de scurtă durată încălzirea cablurilor este mai mică decât în regimul de lungă durată
luat în calcul la stabilirea încărcărilor admisibile din tabelul 3.3. Ca urmare la
calculul cablurilor se introduc coeficienţi de corecţie care permit majorarea
încărcării admisibile pentru regimurile de scurtă durată şi intermitent de scurtă
durată. În tabelul 3.5 se dau valorile acestor coeficienţi în funcţie de regimul de
lucru pentru cablurile cu înveliş din tresă metalică şi fără tresă metalică.
Tabelul 3.4 Valorile coeficientului de corectare pentru

temperatura mediului ambiant
Temperatura Coeficienţii de corecţie pentru temperatura mediului ambiant

Nr.
limită a
crt. o o o o o o o o o o o
conductorului Co 35 C 40 C 45 C 50 C 55 C 60 C 65 C 70 C 75 C 80 C 85 C
1 60 1,29 1,15 1,00 0,82 - - - - - - -
2 65 1,12 1,22 1,00 0,87 0,71 - - - - - -
3 70 1,18 1,3 1,00 0,89 0,77 0,63 - - - - -
4 75 1,15 1,08 1,00 0,91 0,82 0,71 0,58 - - - -
5 80 1,13 1,07 1,00 0,93 0,85 0,76 0,65 0,53 - - -
6 85 1,12 1,06 1,00 0,94 0,87 0,79 0,71 0,61 0,50 - -
7 90 1,1 1,05 1,00 0,94 0,88 0,82 0,74 0,67 0,58 0,47 -
8 95 1,1 1,05 1,00 0,95 0,89 0,84 0,77 0,71 0,63 0,55 0,45
Tabelul 3.5 Coeficienţii de corecţie pentru cablurile şi conductoarelor
cu înveliş metalic şi fără înveliş metalic
Secţiunea Regim
Funcţionare de scurtă durată
nominală a intermitent de scurtă
conductorului mm2 DA 40% 30 min. 60 min.
1 2 3 4
1,5 1,24 / 1,09 1,06 / 1,06 1,06 / 1,06
2,5 1,26 / 1,09 1,06 / 1,06 1,06 / 1,06
2,5 1,27 / 1,3 1,06 / 1,06 1,06 / 1,06
4 1,30 / 1,14 1,06 / 1,06 1,06 / 1,06
6 1,33 / 1,17 1,06 / 1,06 1,06 / 1,06
3 1,36 / 1,21 1,08 / 1,06 1,06 / 1,06
16 1,40 / 1,26 1,09 / 1,06 1,06 / 1,06
25 1,42 / 1,30 1,12 / 1,07 1,06 / 1,06
35 1,44 / 1,33 1,14 / 1,07 1,07 / 1,06
50 1,46 / 1,37 1,17 / 1,08 1,08 / 1,06
70 1,47 / 1,40 1,21 / 1,09 1,09 / 1,06
95 1,49 / 1,42 1,25 / 1,12 1,11 / 1,07
120 1, 50 / 1,44 1,28 / 1,14 1,12 / 1,07
150 1,51 / 1,45 1,32 / 1,17 1,14 / 1,09
185 - 1,36 / 1,20 1,16 / 1,09
240 - 1,41 / 1, 24 1,18 / 1,3
300 - 1,46 / 1,28 1,20 / 1,12
Notă: Cifrele din stânga sunt pentru cablurile cu înveliş
metalic iar cele din dreapta , fără înveliş metalic.
După alegerea secţiunii cablului în funcţie de încălzire (încărcarea admisă) se

calculează căderea de tensiune şi se verifică înscrierea acesteia în limita admisă.
Conform prevederilor regimului de clasificare pierderea de tensiune pe cablurile
care leagă generatoarele cu tabloul principal de distribuţie nu trebuie să depăşească
1% din tensiunea nominală iar pierderea de tensiune între barele TPD şi orice punct
al instalaţiei, în condiţii normale de lucru, nu trebuie să depăşească 6% din tensiunea
nominală. Pentru consumatorii alimentaţi din baterii cu tensiunea nominală până la
50V această limită poate fi mărită până la 3%. În circuitele felinarelor de navigaţie
poate fi redusă limita pierderii de tensiune în scopul asigurării caracteristicii de
iluminare necesară.
Cablurile prin care se alimentează electromotoarele de curent alternativ cu
pornire directă trebuie să fie calculate astfel încât căderea de tensiune la barele
motorului electric, în momentul pornirii, să nu depăşească 25% din tensiunea
nominală.
Pentru reţelele de curent continuu pierderea de tensiune se determină cu relaţia:
2IR
U  100% 2I  l
100% (3.8)
 U 2n 
Un S
în care: I– curentul de sarcină, A
R – rezistenţa unui conductor, 
Un – tensiunea nominală a reţelei, V
l – lungimea cablului, m
s – secţiunea conductorului, mm2
 - conductivitatea cuprului. Pentru temperatura mediului 65oC corespunde
 m
48 mm .
2
Relaţia 3.8 poate fi stabilită şi în funcţie de putere, astfel:

5
2.  P  l 10
U  2
% (3.9)
Un    s
unde: 3
P  IU n10 este puterea în kw, transmisă pe o porţiune de reţea.
În cazul în care magistrala de alimentare se compune din mai multe porţiuni în

serie (figura 3.4), atunci pierderea de tensiune se determină cu relaţia:
 2I1l1
2In l n  100 2 n
 2I l
 s1  2 2  .... s  % 
s2  100 I i
li
n n i1 si (3.10)
U Un 

unde:
I1 , I 2 - sunt curenţii consumatorilor alimentaţi de
,...In
magistrală.
l1 , l 2 - lungimile porţiunilor de magistrală
,...ln - secţiunile cablurilor de alimentare.
s1 ,s 2
,...sn
În reţelele de curent alternativ, pentru consumatorii cu factorul de putere diferit
de unu, calculul pierderilor de tensiune se face cu luarea în considerare atât a
rezistenţei cât şi a reactanţei cablului. În figura 3.5 se prezintă diagrama fazorială de
determinare a pierderii de tensiune pentru o linie monofazată având sarcina I şi
factorul de putere cos  .
Fig. 3.4 Magistrală de alimentare
Fig. 3.5 Diagrama fazorială de determinare a pierderii de tensiune pe o

linie monofaată de curent alternativ
Pe diagramă cu U si U sunt notaţi fazorii tensiunilor de la începutul şi de la

1 2
sfârşitul liniei de alimentare.

Dacă r şi x sunt rezistenţa şi reactanţa cablului de alimentare, atunci căderea de
tensiune pe rezistenţă este 2Ir , iar căderea de tensiune pe reactanţă este fazorul
2jIx orientat perpendicular pe direcţia fazorului I .
Căderea de tensiune
U este egală cu suma geometrică a căderilor de tensiune pe
rezistenţă şi pe reactanţă, adică:
U  U1  U2  2Ir  2jIx (3.11)
Spre deosebire de căderea de tensiune, pierderea de tensiune reprezintă diferenţa
aritmetică dintre tensiunile U1 şi U2. Această diferenţă este reprezentată pe diagramă
de segmentul de dreaptă AF (pentru determinarea punctului F din punctul 0 se
trasează un arc de cerc cu raza egală cu U2 care intersectează fazorul U1 în punctul
F).
Ducând perpendiculare din punctele B şi C pe dreapta OA se observă că
tensiunea la sfârşitul liniei U2, egală ca mărime cu segmentul OF, se poate aproxima
ca mărime cu segmentul OF  OD .
OD.,
Aproximând AF  AD rezultă:
DE  2Ir cos si AE  2Ix sin
şi se poate scrie:
U  U1  U2  2Ir cos  x sin (3.12)
sau în procente:
U1  U 2 2I(r cos   xsin ) (3.13)
U  100% 
100%
Un Un
Relaţia (3.13) exprimă pierderea de tensiune în curent alternativ monofazat.
Pierderea de tensiune pe fiecare fază în sisteme de curent alternativ trifazat se
determină cu relaţia se determină cu relaţia:
3I(r cos  x sin )
Ul  (3.14)
100%
U
ln
După determinarea pierderii de tensiune se compară rezultatul obţinut cu

valoarea admisibilă. Dacă valoarea pierderii de tensiune este sub limita admisă,
cablul se consideră bine ales. În cazul în care este depăşită limita admisă se alege
cablul cu secţiunea imediat superioară şi se repetă calculul până la realizarea unei
pierderi de tensiune pe cablu mai mică sau cel mult egală cu limita admisibilă.
3.4 Tablouri de distribuţie a energiei electrice. Calculul barelor TPD
Tablourile de distribuţie a energiei electrice reprezintă construcţii metalice în

care se montează aparate de conectare, reglare, măsură, protecţie şi semnalizare.
Corpul tabloului are carcasă şi capac care asigură protecţia oamenilor la atingerea
părţilor conductoare de curent. Execuţia tabloului, în funcţie de locul în care este
amplasat pe navă, poate fi protejată la picături, protejată la stropi sau ermetică.
Aparatele de măsură se montează la înălţimea de 1,5 – 1,8 faţă de nivelul punţii,
mânerele întrerupătoarelor la înălţimea maximă 1,8 m şi minimă 0,3 m de nivelul
punţii, secţiunea minimă a conductoarelor de conexiuni este de 0,5mm2, distanţa
între părţile conductoare fără izolaţie trebuie să fie 6 la 12 mm pentru tensiuni până
la 500V.
Tabloul principal de distribuţie, TPD are de regulă o lungime de câţiva metri.
Pentru montaj se realizează pe secţii şi anume: generatoare, distribuţie, comandă,
alimentare de la mal.
Numărul secţiilor generatoare este egal cu numărul generatoarelor. N umărul
secţiilor de distribuţie este determinat de numărul întrerupătoarelor automate de
alimentare a liniilor conectate direct la TPD. În compunerea TPD se prevede în
unele cazuri, o secţie de comandă şi o secţie de alimentare de la mal.
Secţiile generatoarelor sunt destinate pentru controlul parametrilor electrici,
protecţie şi comandă a distribuţiei energiei electrice de la barele TPD la
consumatorii conectaţi direct la TPD sau la tablouri secundare de distribuţie, TD.
Secţia alimentării de la mal este destinată pentru controlul, protecţia şi comanda
alimentării cu energie electrică de la mal. De asemenea, în anumite situaţii, prin
aceiaşi secţie se poate transmite energie electrică de la TPD la consumatori aflaţi la
mal.
Secţiile generatoare se dispun de regulă la mijlocul TPD. În cazul în care se
foloseşte o secţie de comandă, aceasta se instalează în centru având de o parte şi de
cealaltă parte dispuse secţiile generatoare. Secţiile de distribuţie se află în stânga şi în
dreapta generatoarelor. Secţia de alimentare de la mal ocupă de regulă una din
extremităţile TPD. Scheme structurale ale TPD sunt prezentate în figurile 1.4 şi 1.5. În
figura 3.6 se prezintă o vedere generală a unui TPD.
Pe secţiile generatoarelor se montează aparate de măsură pentru controlul
curentului, tensiunii, frecvenţei şi puterii obţinute de la generator, întrerupătorul
automat de cuplare a generatorului la bare, aparate care asigură protecţia
generatorului (scurtcircuit, suprasarcină, putere inversă, protecţie diferenţială la
scurtcircuite interioare.) De asemenea se montează comutatoare pentru reglarea
frecvenţei şi pentru alimentarea excitaţiei generatorului de la o sursă de curent
continuu, aparatul pentru sincronizare automată şi lămpile de sincronizare menţinute
ca rezervă pentru sincronizarea manuală.
Ampermetrele generatoarelor se conectează prin comutator care asigură măsurarea
curenţilor pe cele trei faze. Voltmetrele cu comutator de asemenea permit măsurarea
tensiunilor de linie şi de fază.
Uneori pe secţi le generatoarelor se montează şi câteva întrerupătoare automate pentru
alimentare unor consumatori de putere mare.
Fig. 3. 6 Vederea generală a unui TPD
Pe secţia alimentării de la mal se montează întrerupătorul automat pentru

cuplarea alimentării, aparate pentru controlul sarcinii, tensiunii şi frecvenţei. De
asemenea se montează un aparat pentru controlul succesiunii fazelor astfel încât la
cuplare succesiunea fazelor alimentării de la mal să fie aceeaşi cu cea a centralei
electrice a navei.
Secţiile de distribuţie sunt echipate de regulă cu siguranţe cu mare putere de
rupere , MPR, şi întrerupătoare automate care asigură cuplarea la TPD a alimentării
consumatorilor individuali sau a tablourilor secundare de distribuţie, TD.
Întrerupătoarele automate sunt acţionate manual şi presupune intervenţia
operatorului pentru cuplarea şi decuplarea consumatorilor.
O altă variantă de echipare a plecărilor din TPD este realizată sub forma unor
blocuri pentru fiecare circuit de plecare echipate fiecare cu siguranţe, contactor,
relee termice, butoane de comandă şi lămpi de semnalizare. Acest sistem ocupă mai
mult spaţiu în TPD dar prezintă avantajul că permite conectarea şi deconectarea
consumatorilor atât local, de la TPD, cât şi de la distanţă.
Pentru iluminare, în afara iluminării generale din compartiment, se prevede
iluminatul local de la barele TPD.
Tablouri de distribuţie
Pentru a reduce numărul plecărilor din TPD şi pentru scurtarea traseelor de
cabluri se utilizează tablouri de distribuţie care primesc alimentarea de la TPD şi
care la rândul lor alimentează un grup de consumatori. De regulă consumatorii
conectaţi la un tablou de distribuţie sunt în apropierea acestuia. Pe navele cu mulţi
consumatori, tablourile de distribuţie sunt astfel organizate încât asigură alimentarea
consumatorilor de acelaşi fel (tablou ventilaţie, tablou pompe ş.a.).
În sistemele electroenergetice navale se folosesc tablouri de distribuţie în care
plecările spre consumatori pot fi echipate cu: siguranţe; siguranţe şi întrerupătoare;
întrerupătoare automate; siguranţe, contactoare şi relee termice. În figura 3.7 se
prezintă schemele de principiu ale acestor variante.
Fig. 3.7 Scheme de principiu ale tablourilor de distribuţie:

a) cu siguranţe; b) cu siguranţe şi întrerupătoare;
c) cu întrerupătoare automate; d) cu siguranţe, contactoare şi relee termice
La alegerea tipului de tablouri de distribuţie se au în vedere condiţiile concrete
ale sistemului electroenergetic: selectivitatea protecţiei, posibilitatea de deconectare
a aparatelor, împărţirea reţelei, necesitatea centralizării comenzii, depărtarea
tablourilor de distribuţie de consumatorii de energie electrică, preţ de cost, gabarite,
masă, ş.a.
Tablourile de distribuţie se împart de asemenea în monofazate, trifazate, de
curent continuu şi de curent alternativ pentru diferite tensiuni. Construcţia
tablourilor cunoaşte o largă diversificare. În prezent, pentru tablouri de distribuţie s-
a realizat o gamă largă de cutii tipizate care permit aranjarea oricărui tablou pentru
orice gabarit şi configuraţie.
Alegerea aparatelor electrice
Siguranţa funcţionării sistemelor electroenergetice navale depinde de alegerea
corectă a aparatelor electrice din compunerea sistemului.
Aparatele electrice, în funcţie de schema adoptată pentru sistemul energetic, se
aleg din cataloagele firmelor furnizoare. Având în vedere condiţiile specifice
existente la bordul navelor este obligatoriu ca pentru toate echipamentele electrice
alese să existe precizarea că sunt în execuţie navală, adică construcţia şi încercările
la care au fost supuse sunt avizate de registrul de clasificarea navelor şi îndeplinesc
condiţiile privind: temperatura mediului, umiditate, înclinare de lungă durată şi de
scurtă durată, vibraţii, ş.a.
Tipul constructiv al aparatului se alege în funcţie de locul de instalare pe navă.
Dacă aparatul se montează în tablou, pupitru, ş.a.m.d. atunci el poate fi în execuţie
deschisă iar, dacă se instalează individual, atunci aparatul trebuie să aibă un înveliş
exterior (corp) în dependenţă de locul de instalare pe navă.
Alegerea aparatelor se face în funcţie de caracteristicile lor tehnice de bază: felul
curentului, frecvenţa, tensiunea şi curentul nominal. Pentru alegerea oricărui aparat
este necesar să se îndeplinească două condiţii:
Un  Userv (3.15)
In  Iserv (3.16)
unde: U n , - corespund tensiunii şi curentului nominal.

In
Userv. , Iserv - tensiunea şi curentul de serviciu (de lucru) al
aparatului în schema de conectare dată.
Prima condiţie este necesară pentru a evita deteriorarea izolaţiei electrice a

aparatului, iar a doua condiţie este necesară pentru a evita încălzirea aparatului peste
limitele admise.
Tensiunea şi curentul de serviciu (de lucru) se determină pe baza calculului
schemei electrice în care este montat aparatul electric.
Tensiunea şi curentul nominal sunt caracteristici tehnice ale aparatelor şi sunt
date în catalogul firmei furnizoare.
La alegerea aparatelor electrice, în afara condiţiilor general valabile, (relaţiile
3.15 şi 3.16); este necesar să se aibă în vedere şi datele specifice de lucru ale fiecărui
aparat.
La alegerea siguranţelor se începe cu alegerea curentului nominal al fuzibilului.
În cazul folosirii siguranţelor pentru protecţia reţelelor de iluminat, încălzit, ş.a.
fuzibilul se alege din condiţia:
Ifuzibil  Iserv. (3.17)
Atunci când siguranţele sunt folosite pe circuitul de alimentare a unui motor
electric, alegerea fuzibilului se face după condiţia:
Ifuzibil  KIserv. (3.18)
Dacă circuitul protejat cu siguranţe este folosit pentru alimentarea a n motoare
electrice, relaţia 3.18 devine:
n1
Ifuzibil  K 0

i1
Ii.  KIserv. (3.19)
n1
unde: K 0
I i - suma curenţilor de serviciu ai motoarelor electrice (fără
i1
unul care are curentul cel mai mare) cu luarea în calcul a
coeficientului de simultaneitate , K0.
Iserv - curentul de serviciu (de lucru) al motorului electric care se porneşte.
K- factor care ia în considerare regimul de pornire al motorului electric.
Valoarea factorului K pentru motoare electrice de curent continuu şi motoare
asincrone fazice care folosesc reostat de pornire este:
- K=1 pentru puteri mici şi medii
- K=1,5 pentru puteri mari.
Pentru motoarele asincrone cu rotor în scurtcircuit cu pornire directă, pentru
factorul K se adoptă următoarele valori:
- K=2,5 pentru motoare cu porniri rare şi durata acceleraţiei 5-3s
- K=3 pentru motoare cu porniri dese şi durata acceleraţiei până la 40s.
După alegerea fuzibilului se alege tipul constructiv de siguranţă şi după aceea se
verifică capacitatea de rupere în situaţia producerii unui scurtcircuit. Tipurile
constructive de siguranţe se deosebesc între ele în funcţie de valoarea maximă a
curentului pentru fuzibil şi capacitatea de rupere.
Verificarea siguranţei la capacitatea de rupere în cazul producerii unui
scurtcircuit se face din condiţia:
işoc .calc.  işoc .admis (3.20)
unde: işoc. calc. - este valoarea calculată a curentului de şoc la scurtcircuit.
işoc admis - valoarea admisă a curentului de scurtcircuit pentru tipul de
siguranţă aleasă (se obţine din catalog).
Alegerea întrerupătoarelor automate se face asemănător cu alegerea siguranţelor.

La început se alege curentul nominal. De exemplu tipul de întrerupător automat
USOL 30 este realizat pentru o gamă a curenţilor nominali de la câţiva amperi până
la 30A. Alegerea curentului nominal se face cu respectarea condiţiei :
In  Iserv
(3.21)
în care: In – curentul nominal al aparatului
Iserv – curentul de serviciu determinat din schema calculată
După alegerea curentului nominal se stabileşte valoarea corespunzătoare pentru

curentul de declanşare în zona scurtcircuitului astfel încât să se excludă declanşarea
falsă a întrerupătorului automat la şocul curentului de pornire, după condiţia:
Idecl.s.c.  1,2Ip.motor (3.22)
unde: Idecl.s.c. – curentul de deconectare la scurtcircuit
Ip.motor – curentul de pornire al motorului electric.
Pentru protecţia la suprasarcină este necesar să se regleze caracteristica timp-

curent a întrerupătorului automat pentru un timp care depăşeşte de 2 – 3 ori timpul
de pornire al motorului electric (de regulă durata acestuia se consideră 2s).
În continuare se verifică capacitatea de rupere a întrerupătorului automat, după
relaţia:
isoc.calc.  isoc.admis (3.23)
I.calc.  I.admis (3.24)
unde: işoc.calc. - curentul de şoc la scurtcircuit (rezultat din calculul reţelei)
işoc.admis- valoarea admisă a curenţilor de şoc (după catalog)
Icalc - valoarea efectivă de calcul a curentului de scurtcircuit
Iadmis - valoarea efectivă admisă de aparat în momentul apariţiei
arcului electric.
Contactoarele, ca aparate de comandă de la distanţă pentru conectarea şi

deconectarea circuitelor electrice, sunt folosite, de asemenea, frecvent în sistemele
electroenergetice navale. La alegerea contactoarelor, pe lângă alte criterii, se are în
vedere numărul contactelor normal închise şi normal deschise, principale şi
auxiliare, necesare pentru schema dată. În funcţie de valoarea curentului de rupere
sunt contactoare cu şi fără dispozitive de stingere a arcului. În primul caz contactorii
pot asigura ruperea curenţilor a căror valoare poate depăşi de 3 ori valoarea
nominală.
Pornitorii magnetici sunt de asemenea folosiţi pe scară largă la nave pentru
pornirea, oprirea, protecţia la suprasarcină şi scurtcircuite a motoarelor electrice
asincrone în scurtcircuit. Alegerea tipului şi mărimii pornitorului magnetic este în
dependenţă de tensiunea şi puterea motorului electric.
La alegerea aparatelor de măsură trebuie să se aibă în vedere poziţia de lucru
(orizontală sau verticală), clasă de precizie, destinaţia, execuţia constructivă şi
domeniul de măsură. Scala ampermetrelor, waltmetrelor, trebuie să depăşească
valoarea nominală măsurată cu 120 – 150% iar pentru voltmetre cu 120%. Împreună
cu aparatul de măsură se aleg şunturile sau transformatoarele de măsură.
Toate aparatele de măsură sunt realizate pentru a suporta suprasarcini mari de
scurtă durată; de exemplu ampermetrele suportă un şoc de 3 ori valoarea nominală a
curentului timp de 5 secunde. De aceea, pentru aparatele de măsură, nu reprezintă un
pericol curenţii de pornire sau de scurtcircuit.
1. Pentru cablul prin care se conecteaza generatorul de c.c. la TPD ,curentul nominal
se calculeaza cu expresia:
3
P 10
a) I
Gno 
m
Gnom
U  A;
Gnom 3
P 10
b) I
Gno
m
 Gnom
nUGnom 3
 A;
P 10
c) I
Gno  UGnom 3  n
Gnom  A ;
m
P 10 cos
d) I
Gno
m
 Gnom
 A .
3U Gnom
2. Pentru cablul prin care se conecteaza generatorul de c.a. la TPD ,curentul nominal
se calculeaza cu expresia:
3
P 10
a) Gnom ;
I
Gno
m
3U  cos
Gnom n n
3
P 10
b)
I Gnom  ;
Gno n
m 3UGnom cosn
3
P 10
c) Gnom ;
I
Gno
m 3UGnom cosn
P 10 cos
3
d) IGnom Gnom
3UGnom .

Prezentaţi modul de alegerea a aparatelor electrice.

1:a; 2:c.
Unitatea de învăţare nr. 4
PROTECŢIA SISTEMELOR ELECTROENERGETICE NAVALE
CUPRINS
Protecţia reţelelor de distribuţie şi a generatoarelor electrice
Relee electronice pentru protecţia generatoarelor. Schema electrică de conectare a
generatorului sincron la TPD.
OBIECTIVE
- descrierea defectelor ce pot apărea in instalaţiile electrice navale;
- definirea tipurilor de protecţie pentru generatoarele electrice şi pentru
reţelele de distribuţie;
- explcarea schemei electrice de conectare a unui generator sincron la
TPD.
4. Protecţia sistemelor electroenergetice navale
4.1 Generalităţi
În procesul exploatării sistemelor electroenergetice navale sunt posibile apariţia

unor regimuri anormale de lucru.
Pericolul cel mai mare pentru sistemele electroenergetice navale şi pentru toate
elementele acţionărilor electrice îl reprezintă regimul anormal produs de apariţia
curenţilor de scurtcircuit. În oricare punct al sistemului curentul de scurtcircuit
poate apărea la deteriorarea izolaţiei între conductoarele de curent, ca urmare a
îmbătrânirii ei, sau la avarierea mecanică prin ruperea conductoarelor şi conectarea
între ele a conductoarelor de pe faze diferite sau prin acumularea de lichid (apă) în
conductori, ş.a.
Punctul de scurtcircuit este caracterizat prin valoarea nulă a rezistenţei. Valoarea
curentului de scurtcircuit este limitată numai de rezistenţa interioară a sursei şi
rezistenţa conductorilor electrici (bare, cabluri, aparate de conectare). Această
valoare poate depăşi de sute de ori valoarea nominală a curentului din elementul
respectiv.
Sub acţiunea curenţilor de scurtcircuit apar forţe electrodinamice mari, capabile să
deterioreze aparatul respectiv. Sub acţiunea curentului de scurtcircuit se produce foarte
repede (în decurs de câteva secunde) creşterea temperaturii de încălzire a cablului până
la câteva sute de grade şi arderea izolaţiei. Frecvent în punctul de scurtcircuit, în primul
moment, apare arcul electric sub acţiunea căruia se aprind obiectele din apropiere, în
deosebi vaporii produselor petroliere, dând naştere la incendii cu toate consecinţele ce
decurg din acestea.
Regimurile anormale produse de suprasarcini sunt caracterizate de apariţia
curenţilor a căror valoare depăşeşte până la de două ori valoarea nominală. Sub
acţiunea acestor curenţi temperatura de încălzire a conductorilor, în decurs de câteva
0 0
minute (uneori zeci) atinge valori periculoase (circa 100  200 C ) ceea ce produce
îmbătrânirea rapidă a materialelor izolante sau arderea lor. Ca urmare, regimul de
suprasarcină, ca şi regimul de scurtcircuit prezintă pericol de incendiu.
Suprasarcinile, de obicei, sunt create de regimurile anormale de lucru tehnologice de
mecanismelor cu acţionarea electrică.
Supratensiunile care apar în funcţionarea unor acţionări electrice constituie de
asemenea regimuri anormale caracterizate prin creşterea curenţilor peste limitele
normale.
Protecţia elementelor sistemului electroenergetic îndeplineşte următoarele
funcţii:
1) la scurtcircuit, prin intermediul siguranţelor fuzibile sau întrerupătoarelor
automate, decontează automat elementul deteriorat şi astfel se restabileşte regimul
normal de lucru pentru celelalte elemente ale sistemului
2) la apariţia suprasarcinilor protecţia acţionează prin decontarea temporizată a
instalaţiilor care lucrează în suprasarcină sau prin semnalizare optică şi acustică
pentru o categorie de consumatori a căror menţinere în funcţiune este importantă
pentru siguranţa navei (instalaţia de guvernare, pompa de incendiu de avarie).
Cerinţele de bază ale protecţiei sistemelor electroenergetice navale sunt:
Selectivitatea constă în acţiunea protecţiei pentru deconectare numai a
elementului deteriorat. Prin aceasta se asigură menţinerea funcţionării normale a
celorlalte componente ale sistemului.
Acţiune rapidă - pentru deconectarea elementului avariat. Deconectarea rapidă a
scurtcircuitelor asigură: reducerea dimensiunilor avariei la apariţia arcului electric şi
a forţelor electrodinamice, micşorarea timpului de lucru cu tensiune redusă a
consumatorilor rămaşi în funcţiune. Datorită acţiunii rapide a protecţiei şi intrării
automate în funcţiune a rezervei de energiei electrică, practic, consumatorii nu
sesizează pauza în alimentarea cu energie electrică.
În cazul regimurilor anormale produse de suprasarcini protecţia nu trebuie să
acţioneze rapid, întrucât, pe de o parte, suprasarcina poate fi admisă pe o durată
limitată fără a pune în pericol instalaţia, iar pe de altă parte, este posibil ca
suprasarcina apărută să se datoreze unui şoc trecător de scurtă durată. Din aceste
motive protecţia la suprasarcină prin deconectarea consumatorului acţionează cu
întârziere de timp.
Sensibilitatea se exprimă prin coeficientul de sensibilitate care reprezintă, de
exemplu pentru protecţia care reacţionează la curent, raportul între mărimea
curentului de scurtcircuit din zona protejată şi curentul la care acţionează protecţia.
Din acest punct de vedere, protecţia trebuie să fie suficient de sensibilă la avarii şi
regimuri anormale de funcţionare care pot să apară în elementele protejate.
Siguranţa în funcţiune. Este foarte important ca protecţia să fie permanent gata
de funcţionare în cazul apariţiei avariilor şi regimurilor anormale de lucru. În acest
scop schemele de protecţie trebuie să fie simple, aparatura folosită să aibă calităţi
înalte în condiţii de exploatare corespunzătoare.
Pentru protecţia sistemelor electroenergetice şi elementelor lor la scurtcircuit şi
suprasarcini se folosesc întrerupătoare automate şi siguranţefuzibile. Întrerupătoarele
automate sunt prevăzute cu declanşatoare maximale, adică relee electromagnetice,
termice sau electronice, care la valoarea reglată a curentului de suprasarcină sau a
curentului de scurtcircuit dau impuls de deschidere a contactelor principale,
prevăzute cu dispozitive de stingere a arcului. Siguranţele fuzibile, la valoarea
curentului stabilit pentru acţionare, întrerup circuitul prin arderea fuzibilului. Pentru
circuite de puteri mari se folosesc siguranţe speciale cu mare putere de rupere tip
MPR.
4.2 Protecţia reţelei de distribuţie a energiei electrice
În reţelele electrice de distribuţie pot apare două regimuri anormale de lucru:

scurtcircuitul şi suprasarcina. În ambele cazuri cablurile reţelei sunt parcurse de
curenţi care depăşesc valorile nominale pentru care a fost stabilită secţiunea
cablurilor. Sub acţiunea acestor curenţi se scurtează durata de serviciu a cablurilor.
Protecţia reţelei de distribuţie a energiei electrice, aşa cum se prezintă în figura
4.1., se realizează pe secţiuni separate.
Protecţia la suprasarcină şi scurtcircuite pentru secţiunea de la generator, G , la
tabloul principal de distribuţie, TPD, este calculată pentru curentul nominal debitat
de generator şi se asigura cu aparatura de protecţie a generatorului. Protecţiile pe
secţiunile de reţea între TPD şi consumatori precum şi între tablourile de distribuţie,
TD şi consumatori sunt calculate în funcţie de curenţii nominali ai consumatorilor.
Protecţia acestor secţiuni se realizează cu aparatele care protejează consumatorii. Pe
secţiunea dintre TPD şi TD cablul este calculat pentru suma consumatorilor
conectaţi la TD.
Fig. 4.1 Schema protecţiei reţelei de distribuţie a energiei electrice la

suprasarcini şi scurtcircuite
Curentul de scurtcircuit poate apare în oricare punct al reţelei de distribuţie a
energiei electrice. În cazul în care scurtcircuitul se produce în punctul K1 (figura 4.1)
curentul de scurtcircuit, i.s.c., parcurge traseul de la generatorul G până în punctul
K1 trecând pe rând prin toate secţiunile reţelei şi între-rupătoarele automate
a1 , a 2 , a 3 . Valoarea curentului de scurtcircuit depăşeşte, de regulă, valorile curenţilor
stabiliţi pentru acţionarea aparatelor de protecţie şi ca urmare toate primesc impuls
de acţionare.
Pentru a evita decuplarea întregului sistem electric atunci când se produce un
scurtcircuit, aparatele de protecţie trebuie să asigure selectivitate la decuplarea
secţiunilor de reţea. În cazul dat se deconectează numai automatul a 3 care este cel
mai apropiat de punctul de scurtcircuit.
În principiu, selectivitatea protecţiei reţelei la scurtcircuite se obţine prin
reglarea curenţilor de acţionare pentru aparatele de protecţie. Acest procedeu se
aplică în cazul protecţiei cu siguranţe fuzibile.
În cazul folosirii pentru protecţie a întrerupătoarelor automate, selectivitatea
protecţiei poate fi realizată prin reglarea timpilor de acţionare la deconectare în zona
scurtcircuitului corespunzător cu caracteristica timp – curent a întrerupătorului
automat. La folosirea acestui sistem selectivitatea se obţine prin micşorarea timpului
de decuplare al automatelor de la sursă spre consumator, adică trebuie să se realizeze
condiţia t1  t 2  t 3 ş.a.m.d. În aceste condiţii, în cazul scurtcircuitului în punctul
K1 primul aparat care deconectează este a3 . Dacă scurtcircuitul este în punctul K 2 ,
primul aparat care deconectează este a 2 ş.a.m.d.
Întrerupătoarele automate folosite pentru protecţie sunt de diferite tipuri
constructive, în funcţie de firmele care le produc . În general timpii de acţionare ale
acestora pot fi reglaţi pentru 0,05s,0,15s,0,33s sau 1s .
Pentru scurtarea duratei de menţinere a scurtcircuitului, în cazul în care timpul
de declanşare al automatului nu este mai mic de 0,15s , se folosesc pentru protecţia
reţelelor întrerupătoare automate şi siguranţe fuzibile. În această situaţie protecţia la
scurtcircuit este asigurată de siguranţele fuzibile al căror timp de acţionare este în
limitele 0,01  0,05s. iar la suprasarcină de către întrerupătorul automat.
Selectivitatea după curent a protecţiei reţelei se asigură prin faptul că aparatele
dispuse în apropierea scurtcircuitului se reglează pentru un curent de declanşare mai
mic decât aparatele dispuse mai departe de punctul de scurtcircuit. Prin aceasta se
asigura ca la scurtcircuit să declanşeze cel mai apropiat aparat, iar cele mai depărtate
nu vor reacţiona . De exemplu, pentru schema din figura 4.1, protecţia după curent
este asigurată dacă:
i2act.  is.c.1  i3act.
unde: i2 act. - curentul de acţionare al aparatului 2
i3act. - curentul de acţionare al aparatului 3
is.c.1 - curentul de scurtcircuit în punctul K1 .
La scurtcircuit în punctul K 2 selectivitatea după curent, asigură:

i1act.  is.c.2  i2act.
unde: i este curentul de scurtcircuit în punctul K .
s.c.2 2
Selectivitatea protecţiei după curent se foloseşte în unele cazuri în care nu este

raţional să se folosească automate selective în raport cu timpul care au gabarite şi
costuri ridicate şi de asemenea în cazurile când reţeaua are multe porţiuni înseriate,
iar folosirea protecţiei selective în raport cu timpul necesită mai mult de 5 trepte.
Pentru asigurarea selectivităţii după curent se folosesc de obicei automate
neselective şi siguranţe. La scurtcircuite selectivitatea după curent este asigurată de
arderea siguranţelor iar automatul nu lucrează. După cum arată experienţa
siguranţele asigură o bună selectivitate a protecţiei după curent atunci când la
conectarea în serie a treptelor de protecţie valorile curenţilor de acţionare se
deosebesc unul faţă de celălalt de 3  4 ori.
Trebuie menţionat că pentru realizarea protecţiei după curent este necesar să se
efectueze în prealabil calculul curenţilor de scurtcircuit în reţeaua electrică şi pe
această bază se efectuează alegerea aparatelor. Se lectivitatea protecţiei după timp
presupune costuri mai ridicate dar, în acelaşi timp, este mai sigură în comparaţie cu
selectivitatea după curent.
4.3 Protecţia generatoarelor
În procesul exploatării generatoarelor electrice sunt posibile apariţia unor

regimuri anormale de lucru. În continuare se prezintă câteva forme de avarii posibile
şi regimuri anormale:
- scurcircuitarea spirelor înfăşurării de excitaţie prin scurtcircuit între spire sau
punerea la masă în două puncte. Efectul este stricarea simetriei câmpului magnetic şi
producerea vibraţiilor maşini
- avarierea înfăşurării induse de pe stator ca urmare a deteriorării izolaţiei
acesteia. În acest caz apariţia arcului electric conduce la deteriorarea miezului de
fier, aprinderea izolaţiei înfăşurărilor şi declanşarea incendiului în generator
- regimul anormal produs de şocul curentului datorat unor scurtcircuite
exterioare
- regimul anormal care apare la trecerea generatorului în regim de motor. Acest
regim poate apare la funcţionarea în paralel a generatoare lor.
Avariile generatoarelor pot duce la deteriorarea funcţionării fără întrerupere a
celorlalte părţi ale sistemului electroenergetic.
Pentru a asigura funcţionarea normală a centralelor electrice navale,
generatoarele sunt prevăzute cu următoarele protecţii:
a) protecţia de curent la scurtcircuite exterioare şi suprasarcini
b) protecţia de putere inversă
c) protecţia diferenţială la scurtcircuite interioare
d) protecţia de punerea la masă a unei faze. Se asigură prin controlul
permanent al stării izolaţiei
e) automat de stingere a câmpului magnetic. Rolul şi funcţiile automatului
de stingere a câmpului au fost prezentate în paragraful 4.3.
4.3.1 Protecţia la scurtcircuite exterioare şi suprasarcini
Curenţi mari care apar la scurtcircuite exterioare sunt produşi la atingerea între
conductorii de pe faze diferite sau între barele TPD ca urmare a deteriorării
rezistenţei de izolaţie.
La producerea scurtcircuitului, protecţia generatorului trebuie să acţioneze rapid
prin deconectarea generatorului. În acest scop întrerupătoarele automate folosite
pentru cuplarea generatoarelor la barele TPD sunt prevăzute cu relee maximale de
protecţie.
În figura 4.2 se prezintă schema electrică de principiu a unui întrerupător
automat tip OROMAX.
La aplicarea tensiunii de comandă prin contactele închise CB şi CF este
alimentat motorul electric, M, de armare a resoartelor. După terminarea armării
resoartelor se deschide contactul CF prin care se întrerupe alimentarea motorului
electric şi se închide contactul CF (5-6) prin care se alimentează lampa de
semnalizare „Resoarte armate”.
Comanda de cuplare a întrerupătorului se dă prin apăsarea pe butonul I. Este
alimentat electromagnetul de închidere EI (1-2) care efectuează cuplarea
întrerupătorului automat. În prezenţa tensiunii nominale, decla nşatorul de tensiune
minimă, DTm, execută prin acţionarea unui clichet blocare întrerupătorului în
poziţia închis, menţinându-se situaţia şi după încetarea apăsării butonului „I”.
Cuplarea întrerupătorului automat este semnalizată de stingerea lămpii LR (lumină
roşie) şi aprinderea lămpii LV (lumină verde).
Pentru deconectarea voită a întrerupătorului se apasă pe butonul „O” din
circuitul electromagnetului de deschidere, ED. Este alimentat electromagnetul ED
care realizează deconectarea întrerupătorului automat. În cazul în care, pe timpul
funcţionării, deconectarea se face automat ca urmare a acţiunii protecţiei, se
întrerupe circuitul de alimentare al declanşatorului de tensiune minimă, DTm, se
înlătură blocarea mecanică şi sub acţiunea resoartelor se realizează deconectarea
întrerupătorului automat.
Fig. 4.2 Întrerupătorul automat OROMAX
1 – schema electrică de comandă
2 – schema electrică de legături
Legendă:
I curent de sarcină
D declanşator de curent
EI electromagnet de închidere
E electromagnet de deschidere
D
CS contact de semnalizare „Resoarte
armate”
D declanşator de tensiune minimă
Tm
CS contact de semnalizare „Deschis prin
D declanşatoare”
C7 contacte auxiliare dreapta
-C4
C9 contacte auxiliare stânga
-C12
I buton închidere
O buton deschidere
L lampă de semnalizare culoare verde
V
L lampă de semnalizare culoare roşie
R
C contacte de de blocare
B
CF contact de fine de cursă al motorului
M motor electric pentru armarea resoartelor
PF fişă – priză stânga
s
PF fişă – priză dreapta
d
-- legături numai pentru întrerupătoare
- debranşabile
Declanşatorul de tensiune minimă, DTm, acţionează la scăderea tensiunii de

alimentare sub 0,7 Un sau la anularea acesteia. Protecţiile la scurtcircuite şi
suprasarcini realizează deconectarea întrerupătorului automat acţionând indirect prin
intermediul declanşatorului de tensiune minimă. În caz de scurtcircuite sau
suprasarcini se deschid contactele acestor relee „O” şi se întrerupe circuitul de
alimentare al declanşatorului de tensiune minimă care realizează deconectarea
întrerupătorului automat. Deconectarea automată ca urmare a acţiunii protecţiei este
semnalizată prin comutarea contactelor CDS. Se deschide contactul CSD (1-3), se
stinge lampa de semnalizare cu lumină albă şi se închide contactul CSD (1-2) care
aprinde lampa de semnalizare cu lumină roşie indicând faptul că deconectarea
întrerupătorului automat s-a făcut ca urmare a acţiunii protecţiei.
Suprasarcina generatoarelor se poate produce la apariţia uneia sau mai multe din
următoarele cauze: pornirea unor motoare asincrone de putere mare, repartiţia
neuniformă a sarcini între generatoare, decuplarea de la funcţionarea în paralel a
unui generator, creşterea sarcini cerută de consumatori.
Caracteristicile tehnice ale întrerupătoarelor automate din seria OROMAX sunt
prezentate în tabelul 4.1.
Tabelul 4.1
Capacitatea de Capacitatea de Durata totală

In
închidere rupere de întrerupere
[A]
[kA] [kA] [ms]
1.000 125 52 30÷35
1.600 125 52 30÷35
2.000 130 55 30÷35
2.500 130 55 30÷35
4.000 135 57 35÷40
Depăşirea curentului nominal, în cazul suprasarcinii, până la de 2 ori valoarea

nominală, poate fi suportată un timp limitat fără a pune în pericol generatorul.
Protecţia la suprasarcină trebuie să acţioneze temporizat pentru a evita acţiunea
acesteia în cazul unor şocuri de scurtă durată cum ar fi cele create de pornirea unui
motor asincron de putere mare.
În cazul apariţiei suprasarcinii la un generator, deconectarea acestuia de către
protecţie ar duce la supraîncărcarea generatoarelor rămase în funcţiune şi astfel rând
pe rând sunt deconectate toate generatoarele care funcţionează în paralel rezultând în
final scoaterea centralei electrice din funcţionare. Pentru a evita o asemenea situaţie,
temporizarea acţiunii protecţiei, permite în unele cazuri, intervenţia personalului de
serviciu pentru reducerea sarcinii prin deconectarea unor consumatori neesenţiali, iar
în alte cazuri, această deconectare se face automat la apariţia suprasarcinii.
În figura 4.3 se prezintă o schemă de protecţie selectivă la suprasarcină îm care

pentru protecţia selectiva la suprasarcină se folosesc releele electromagnetice de curent
d1, d2, d3 conectate pe curenţi de fază ai generatorului, releul intermediar d4, releele de
timp d5, d6, d7 şi declanşatoarele de tensiune minimă aparţinând întrerupătoarelor
automate a1, a2, a3 care conectează grupele de consumatori I, II, III enumerate în ordinea
crescătoare a importanţei lor.
Protecţia de suprasarcină acţionează la depăşirea curentului nominal. Curentul de
acţionare al releelor de curent este:
Iact  ks IGn incare ks  1,1 (4.1)
Prin închiderea uneia sau mai multe din contactele releelor d1 , d 2 , d 3 este
,
alimentat releul d 4 . La închiderea d4 sunt puse sub tensiune
intermediar contactului
releele de timp. Releele de timp sunt reglate cu întârzieri diferite astfel că după 4 s
acţionează primul releu d5 şi prin deschiderea contactului său întrerupe alimentarea
declanşatorului de tensiune minimă care provoacă deconectarea întrerupătorului
automat a1 .
În cazul în care după deconectarea grupei I de consumatori suprasarcina
continuă să se menţină, atunci după 4s acţionează releul de timp d6 şi se decuplează
a doua grupă de consumatori. Dacă suprasarcina continuă mai mult de 14 s intră în
acţiune şi releul d7 care deconectează a treia grupă de consumatori.
Deconectarea în trepte a grupelor de consumatori permite eliminarea
suprasarcinii, preîntâmpină scoaterea de sub tensiune a centralei electrice şi asigură
funcţionarea fără întrerupere a consumatorilor esenţiali pentru siguranţa navei.
În situaţii mai deosebite dacă în urma acţiunii protecţiei selective de suprasarcină
aceasta continuă să se menţină, atunci, după 20s intră în funcţiune şi releul d8 care
decuplează generatorul de la barele TPD.
Figura 4.3 Schema de protecţie selectivă la suprasarcină
4.3.2 Protecţia la putere inversă

Dezvoltarea sistemelor electroenergetice navale ca urmare a trecerii treptate la etape
superioare de automatizare complexa a proceselor ce se desfăşoară la bordul navelor, a
condus la creşterea consumului de energie electrică. Pentru acoperirea necesarului de
consum în centralele electrice funcţionează în paralel mai multe generatoare.
La funcţionarea în paralel a generatoarelor apare posibilitatea treceri unui
generator în regim de motor atunci când tensiunea produsă de acesta este mai mică
decât tensiunea de la barele TPD produsă de celelalte generatoare. Scăderea
tensiunii generatorului şi trecerea lui în regim de motor poate fi cauzată de avarii
produse la motorul primar de antrenare (întreruperea alimentării cu combustibil,
deteriorarea cuplajului mecanic dintre moto r şi generator) sau pe partea electrică
(întreruperea excitaţiei generatorului). În astfel de cazuri, generatorul fiind cuplat în
paralel cu alte generatoare, trece în regim de motor şi devine consumator de energie
electrică.Funcţionarea generatorului în regim de motor nu este admisă şi el trebuie
să fie deconectat pentru a nu încărca generatoarele aflate in funcţionare normală În
acest scop generatoarele navale sunt prevăzute cu protecţie la putere inversă.
În centralele electrice de curent alternativ protecţia la putere inversă se realizează
după mărimea curentului şi după faza acestuia comparativ cu faza tensiuni de la bare.
Protecţia la putere inversă în centralele electrice de curent continuu acţionează în
funcţie de mărimea curentului şi de sensul acestuia în comparaţie cu tensiunea de la
bare.
Protecţia generatoarelor de curent alternativ la putere inversă se realizează
frecvent cu relee construite după principiul inducţiei electromagnetice. În fig. 4.4 se
prezintă schema de protecţie la putere inversă pentru un generator de curent
alternativ realizată în variantele: cu releu de inducţie şi cu releu cu
semiconductoare. Circuitul magnetic este alcătuit din miezurile 1, 2 şi discul de
aluminiu 3 dispus între miezuri şi fixat pe un ax. Sistemul de contacte ale releului,
care nu este arătat
pe figură, este alcătuit dintr-un contact mobil fixat pe axul discului.
Releul are două înfăşurări: înfăşurarea de curent 4 dispusă pe miezul superior 1
şi conectată în circuitul secundar al transformatorului de curent mo ntat în circuitul
generatorului şi înfăşurarea de tensiune 5 dispusă pe miezul inferior şi conectată la
transformatorul de tensiune.
Fig. 4.4 schema de protecţie a generatorului la putere inversă
a – cu releu de inducţie, b – cu elemente semiconductoare.
În figura 4.5 se prezintă schema sistemului magnetic al releului de inducţie.
Fig. 4.5 Circuitul magnetic al releului de inducţie (a) şi

diagrama fazorială a tensiunii şi curenţilor (b)
În figura 4.5.b. se prezintă diagrama vectorială a tensiunilor şi curenţilor.

Curentul Ir al înfăşurării de curent este în urma tensiunii Ur cu unghiul  r . Curentul
din înfăşurarea de tensiune I u este defazat faţă de tensiune cu un unghi oarecare,
 u , dependent de raportul între rezistenţa şi reactanţa înfăşurării de tensiune.
Fluxurile i şi  create de curenţii I şi I sunt defazate în raport cu curenţii, cu
u r u
un unghi determinat de pierderile în fier ale circuitului magnetic. În acest fel în
dispozitivul de inducţie există două câmpuri decalate în spaţiu cu un unghi de 90o şi
ca fază cu unghiul .
Curenţii induşi de câmpurile i si u în discul de aluminiu determină un moment
de rotaţie al acestuia.
Mrot  kiu sin (4.2)
În funcţionare normală, atunci când geratorul debitează curent şi putere în reţea
momentul de rotaţie exercitat asupra discului acţionează în sensul de deschidere a
contactelor.
La trecerea generatorului în regim de motor se schimbă cu 140o sensul curentului
I r , se inversează sensul cuplului de rotaţie şi discul releului se roteşte în sens
contrar, adică în sensul de închidere a contactelor releului. Întârzierea de timp a
releului este reglată în funcţie de distanţa care trebuie parcursă de disc până în
momentul închiderii contactelor. Prin închiderea contactului releului se dă impulsul
de declanşare a întrerupătorului automat şi generatorul este decuplat de la bare.
Releul de putere inversă poate fi reglat pentru a acţiona la o putere inversă egală
cu 6,9 sau 12% din puterea nominală.
Releul de putere inversă de tip inductiv prezintă unele neajunsuri cum ar fi:
inerţie mare, precizie redusă în stabilirea parametrilor de acţionare, dependenţă de
frecvenţă, acţionare eronată la şocuri sau vibraţii mari, ş.a.
În ultimul timp îşi găsesc o aplicaţie largă releele de putere inversă cu
semiconductoare. Un exemplu îl reprezintă schema prezentată în figura 4.4.b.
Releul de putere inversă cu semiconductoare este realizat după principiu
redresorului sensibil la fază şi se compune din: transformatorii Tr1, Tr2, redresorii
Rd 1 , Rd 2 şi elementul de execuţie compus din releele d1 , d 2 .
În conformitate cu schema de conectare, primarul transformatorului Tr este
1
parcurs de un curent proporţional valoarea curentului debitat de generator iar
primarul transformatorului Tr este alimentat de la tensiunea generatorului şi este
2
parcurs de un curent proporţional cu aceasta.
Întrucât Rd 1 este conectat la suma geometrică a tensiunilor.
redresorul
(4.3)
U Rd1  U a  U d
iar redresorul R la diferenţa geometrică a tensiunilor .

d2
U Rd 2  U b U c (4.4)
rezultă că :
U Rd 1  U Rd 2 (4.5)
La trecerea generatorului în regim de motor se modifică cu 140 o faza curentului
având ca rezultat schimbarea raportului între tensiunile redresate şi relaţia (4.5)
devine:
URd 2  URd1 (4.6)
Releu d este un releu de curent continuu şi acţionează în funcţie de sensul
1
l
curentului redresat. Acest releu este astfel reglat încât anclanşează atunci când
sensul puterii este invers, adică de la barele centralei spre generator. Prin intermediul
releului de timp, d2 , se stabileşte întârzierea necesară la deconectarea generatorului
care lucrează în regim de motor.
Protecţia la putere inversă a generatoarelor de curent continuu se realizează cu
relee electrodinamice, electromagnetice sau magnetoelectrice de curent invers.
La trecerea generatorului de curent continuu în regim de motor se inversează
sensul curentului. Acest fenomen este utilizat pentru protecţie de putere inversă. În
figura 4.6. se prezintă schema unui releu de curent invers de tip electrodinamic.
Fig. 4.6. Schema de principiu a unui releu de curent invers de tip

electrodinamic
Pe miezul electromagnetic 1 este dispusă înfăşurarea de curent 2 conectată în

serie în circuitul generatorului. Înfăşurarea de tensiune 3 se dispune pe rotorul 4 şi se
conectează la tensiunea reţelei. Rotorul releului este fixat pe axul 5 şi se poate roti
cu un unghi oarecare.
În regim normal de lucru interacţiunea dintre câmp urile magnetice ale
înfăşurărilor de curent şi de tensiune creează un cuplu care este compensat resortul 6
şi drept urmare contactul 7 este deschis.
La trecerea generatorului în regim de motor, se schimbă sensul curentului prin
generator şi deci şi sensul curentului prin înfăşurarea de curent a releului. Cuplul de
rotaţie îşi schimbă sensul şi sub acţiunea resortului se închide contactul 7. Prin
închiderea contactului releului, se dă impulsul de declanşare al întrerupătorului
automat şi generatorul este deconectat de la bare. Valoarea curentului invers de
acţionare a protecţiei de putere inversă, de regulă, se I cr.inv.  ( 0,15  0,2 )IGn .
alege
4.3.3 Protecţia diferenţială a generatoarelor
În procesul de exploatare al generatoarelor poate apare pericolul producerii unui

scurtcircuit în interiorul generatorului sau pe traseul de la generator până la T:P.D.
Această porţiune nu este protejată de întrerupătorul automat al generatorului şi singura
posibilitate de a evita producerea unei avari în această zonă este stingerea câmpului
magnetic cu dispozitive prezentate în paragraful 4.3.
În schemele generatoarelor de mare putere, folosite în deosebi la propulsia
electrică, pentru mărirea eficacităţii protecţiei la scurtcircuite interioare se foloseşte
protecţia diferenţială. În ultima vreme, legat de creşterea continuă a puterii
centralelor electrice navale, protecţia diferenţială a generatoarelor a început să fie
utilizată şi în sistemele electroenergetice navale.
Protecţia diferenţială pentru o porţiune de circuit poate fi realizată, în principiu,
după două scheme: schema circulaţiei de curent sau schema echilibrului tensiunilor.
Schema de protecţie diferenţială cu circulaţie de curent la scurtcircuite interioare
este prezentată în figura 4.7.
Fig. 4.7 Schema de principiu a protecţiei diferenţiale cu curent de circulaţie

Protecţia diferenţială cu circulaţie de curent acţionează la diferenţa curenţilor de
la începutul şi sfârşitul porţiunii de circuit protejată şi este cea mai precisă şi mai
sensibilă.
La limitele porţiunii de circuit protejat sunt montate transformatoarele de curent
m1 si m2 ale căror înfăşurări secundare formează un circuit serie comun.
În paralel cu acest circuit se conectează bobina releului d de impedanţă Z p. În
figura 4.4. se prezintă schema echivalentă a circuitului secundar de protecţie
diferenţială.
Fig. 4.8 Schema echivalentă a circuitului secundar de protecţie diferenţială
Din scrierea teoremelor lui Kirchhoff pentru schema echivalentă

rezultă:
(4.7)
E1  I1 Z1  I p Zp
(4.8)
E2  I2 Z2  I p Zp
(4.9)
I1  I2  I p
unde: Z1, Z2 sunt impedanţele înfăşurărilor secundare ale transformatoarelor m1
şi m2 .
Rezolvând sistemul în raport cu Ip se obţine:
E1 Z1  E2 Z 2
I p (4.10)
Z Z1 2  Z ( Z  Z 2
1
p
)
In regim normal de funcţionare, curenţii în primarele transformatoarelor de
curent au aceleaşi valori şi E1  E2 iar I p  0 . Situaţia este aceeaşi şi în cazul unui
scurtcircuit produs în afara zonei protejate, de exemplu în punctul K1 .
În cazul unui scurtcircuit produs în porţiunea de circuit protejată, de exemplu în
K2, curentul primar în transformatorul m2 devine 0 şi E2  0 . Atunci:
I p E1
(4.11)
Z1  2Z p
Apariţia curentului Ip duce la anclanşarea releului d şi prin intermediul
contactului acestuia se dă impulsul de deconectare a întrerupătorului automat.
Pentru funcţionarea sigură a releului d, impedanţa acestuia are valoare mică, astfel
încât pentru valori mici ale tensiunii aplicate să se poată stabili un curent Ip suficient
pentru anclanşarea releului.
4.3.4 Relee electronice de protecţie
În ultima vreme releele de protecţie de tip electromagnetic, magnetoelectric,

electrodinamic sau de inducţie sunt înlocuite cu relee electronice. Releele
electronice cu semiconductoare prezintă o serie de avantaje comparativ cu celelalte
tipuri de relee cum ar fi: timp scurt de acţionare, siguranţă mai mare în funcţionare,
posibilităţi mărite de fixare precisă a valorilor limită la care acţionează, reducerea
influenţei temperaturii mediului asupra parametrilor de funcţionare, masa şi gabarite
reduse, consum redus de energie electrică. În continuare se prezintă principiile de
funcţionare a câtorva tipuri de relee electronice.
Traductor de curent activ realizat sub forma unei punţi de rezistenţe,
R1  R 4 care transformă componenta activă a curentului generatorului, IG, în
tensiune continuă furnizată la ieşire, Uieş.
Fig. 4.9 Schema traductorului de curent activ
Pe una din diagonalele punţii se aplică tensiunea generatorului, UG, iar pe

cealaltă diagonală se obţine tensiunea de ieşire Uieş.
Redresorii n1 şi n2 redresează curentul determinat de tensiunea UG iar prin
rezistenţele R1, R2 trece curentul de la transformatorul de curent T rC proporţional cu
valoarea curentului de sarcină al generatorului, IG.
În figura 4.10 sunt prezentate diagramele vectoriale ale tensiunilor sistemului de
măsurare a curentului activ.
La mersul în gol al generatorului ( IG  0 ) puntea este echilibrată, Uieş.=0.
Echilibrul punţii se strică la apariţia curentului de sarcină al generatorului. Trecând
prin rezistenţele R1, R2 acest curent produce căderile de tensiune UR1, UR2 care se
adună cu căderile de tensiune de pe aceleaşi rezistenţe produse de tensiunea
generatorului.
Dacă curentul generatorului este pur reactiv, defazajul dintre tensiune şi curent
este   90o , atunci, după cum se vede din figura 4.10 b., tensiunile de pe ramurile
cu rezistenţele R1, R2 sunt egale ca mărime, UR1=UR2, cresc în aceeaşi măsură iar
tensiunea de la ieşirea traductorului este nulă.
Aşadar, tensiunea de la ieşirea traductorului de măsură este proporţională cu
componenta activă a curentului generatorului. Precizia determinării componentei
active a curentului este cu atât mai mare cu cât este mai ma re valoarea tensiunii
aplicată de la generator în comparaţie cu căderile de tensiune produse de curentul de
sarcină pe rezistenţele punţii. Rezistenţa reglabilă R5 este folosită pentru acordul
traductorului.
Pentru factorul de putere   0 sau   90o , figura 4.10 a şi c, echilibrul punţii

se strică şi tensiunea de la ieşirea traductorului este proporţională cu diferenţa
tensiunilor U1 şi U2.
Întrucât căderile de tensiune UR1, UR2, sunt mici în comparaţie cu valorile
tensiunilor U1 şi U2 şi egale între ele ca valoare absolută, atunci se poate aproxima:
OC  U1 , OA  U 2 ,UR1  U R2  U R .
Fig. 4.10 Diagramele vectoriale ale tensiunilor traductorului de curent activ.

Luând în considerare aceste aproximări, din figura 4.10 c se poate scrie:
U1  UG  UR1 cos; U 2  UG UR 2 cos (4.12)
şi rezultă:
Uies  U1  U2  2UR cos   kIa (4.13.)
unde Ia este componenta activă a curentului generatorului.
Releul electronic de sarcină, reprezentat în figura 4.11, urmăreşte încărcarea

generatorului şi sesizează apariţia suprasarcinii.
Fig. 4.11 Schema releului electronic de sarcină
La intrarea acestui releu se aplică tensiunea de ieşire a traductorului de curent

activ, proporţională cu încărcarea generatorului.
La sarcina normală a generatorului, tranzistorul T1 este închis. În acest regim
tensiunea aplicată la intrare, de la traductorul de curent activ, este sub pragul de
deschidere al diodei stabilizatoare n1. Tranzistorul T1 fiind închis, de la colectorul
lui se aplică un potenţial negativ pe baza tranzistorului T2, în comparaţie cu
potenţialul emitorului acestui tranzistor. Ca urmare joncţiunea E-B a tranzistorului
T2 este parcursă de curent. Alegând corespunzător rezistenţele se obţine deschiderea
complectă a tranzistorului T2, şi corespunzător, căderile de tensiune pe rezistenţa
legăturii inverse. R7, realizează blocarea tranzistorului T1. În această situaţie
condensatorul C1 este şuntat de tranzistorul T2 şi rezistenţa mică a legăturii inverse,
R7. Valoarea tensiunii la bornele condensatorului este mică, sub pragul de
deschidere a diodei stabilizatoare n2. Este blocat circuitul curentului prin joncţiunea
E-B a tranzistorului T3. Ca urmare pe trecerea E-B a tranzistorului T4 tensiunea este
suficientă pentru ca această trecere să fie deschisă. Cât timp tranzistorul T4 este
deschis, tranzistorul T5 este închis şi curentul prin releul de execuţie d1 este nul. În
această situaţie nu se transmite nici un semnal pentru elementele următoare.
În cazul în care generatorul funcţionează în suprasarcină se măreşte te nsiunea
aplicată de la traductorul de curent activ până la valoarea care depăşeşte pragul de
deschidere a diodei stabilizatoare n1. În această situaţie tranzistorul T1 se deschide
iar tranzistorul T2 se închide. Condensatorul C1 începe să se încarce prin rezistenţele
R6, R4. Durata încărcării condensatorului constituie timpul de întârziere la acţionare
al releului. Atunci când tensiunea pe condensator depăşeşte tensiunea de prag a
diodei stabilizatoare n2, tensiunea se aplică pe baza tranzistorului T 3. Tranzistorul T3
se deschide şi este şuntată joncţiunea E-B a tranzistorului T 4. În final se deschide
tranzistorul T5 şi releul d1 este parcurs de curent. Releul d 1 anclanşează şi prin
contactele sale dă comenzile necesare pentru reducerea sarcinii.
La revenirea sarcinii generatorului în limitele normale, tranzistoarele din schemă
revin în poziţia iniţială şi releul d1 este deconectat.
Alimentarea releului electronic de sarcină se face de la transformatorul T r prin
redresor şi filtru cu condensator.
Releul electronic pentru o treaptă de deconectare selectivă stabileşte
selectivitatea protecţiei la suprasarcină. La apariţia suprasarcinii acţionează releul de
sarcină prezentat în figura 4.11. şi prin contactele releului d1 sunt puse în funcţiune
releele electronice de treaptă care stabilesc timpii după care acţionează protecţia
selectivă prin deconectarea pe rând, într-o anumită ordine, a grupelor de
consumatori. Schema releului pentru o treaptă de deconectare este prezentată în
figura 4.12. Schema este aceeaşi pentru toate treptele de protecţie.
La apariţia suprasarcinii generatorului, releul electronic de suprasarcină închide
contactele releului d1 şi încep să se încarce condensatoarele C 1 de pe toate treptele
de deconectare. Pentru trepte diferite, valorile condensatoarelor C1 sunt diferite
realizându-se pe această cale valori diferite ale timpilor de reţinere pe trepte. Releul
primei trepte are cea mai mică reţinere de timp şi ca urmare va fi primul la care
tensiunea pe condensatorul C1 ajunge la valoarea de prag şi se deschide dioda
stabilizatoare n.
Când se ajunge la valoare de prag şi se deschide dioda stabilizatoare, tensiunea
se aplică pe baza tranzistorului T1 care se deschide. Anclanşează trigerul T2, T3 şi
este alimentat releul d2. Prin contactele releului d2 se dă semnalul de deconectare a
alimentării consumatorilor din grupa Ia.
Fig. 4.12 Schema releului electronic pentru o treaptă de deconectare
Analog lucrează şi releele corespunzătoare următoarelor trepte de deconectare. Dacă

deconectarea primei trepte se reduce suprasarcina generatorului sub valoarea de
anclanşare a releului de sarcină acesta îşi deschide contactele şi întrerupe
funcţionarea releelor electronice de pe treptele următoare.
Releul electronic de tensiune minimă este prezentat în figura 4.13.
Releul se compune din transformatorul Tr, redresorul Rd1, filtrul C1, tranzistorii
T1-T2 şi releul d.
Pentru tensiunea nominală a generatorului dioda stabilizatoare n1 este străpunsă,
condensatorul C2 se încarcă, se deschid tranzistoarele T1, T3 şi releul d este parcurs
de curent.
Fig. 4.13 Releul electronic de tensiune minimă
La scăderea tensiunii generatorului sub o anumită limită prestabilită se blochează

dioda stabilizatoare n1, condensatorul C2 se descarcă, asigurând întârzierea de timp
necesară, după care se închide tranzistorul T3 şi se întrerupe curentul prin releul d.
Releul d printr-un contact normal închis comandă decuplarea generatorului de la
bare şi pornirea agregatului de rezervă.
4.3.5 Schema electrică de echipare a unui generator sincron pentru

conectarea la barele T.P.D.
Pentru exemplificare se prezintă în continuare schemele electrice de echipare a

unui generator sincron din seria celor întâlnite frecvent în centralele electrice navale.
Schema electrică de alimentare a circuitelor de măsură şi protecţie este
prezentată în figura 4.14.
Pentru cuplarea generatorului la bare se foloseşte un întrerupător automat de tip
OROMAX. Declanşatorul de tensiune minimă, DTm, al automatului este alimentat
de la blocul releelor electronice de protecţie PGS (Protecţie Generator Sincron).
Circuitele de măsură şi protecţie sunt protejate cu siguranţe fuzibile.
În figura 4.15 sunt prezentate simplificat schemele electrice pentru aparatele de
măsură şi pentru blocul releelor de protecţie PGS.
Blocul de protecţie PGS conţine relee electronice de protecţie pentru: tensiune
minimă, suprasarcină, suprasarcină selectivă, scurtcircuit şi putere inversă. De
asemenea mai conţine un modul pentru verificarea integrităţii funcţionării schemei
de protecţie cu relee electronice. În cazul în care sunt defecţiuni se semnalează
defectarea blocului de protecţie şi se comandă decuplarea generatorului de la bare
până la remedierea defecţiunilor şi asigurarea funcţionării normale a schemei de
protecţie.
Blocul releelor de protecţie primeşte semnale de tensiuni proporţionale cu
curenţii de sarcină obţinute de la transformatoarele de curent mo4, mo5, mo6
montate pe fazele generatorului şi semnale proporţionale cu tensiunea generatorului
aplicate prin închiderea contactelor CF.
În funcţionare normală, de la blocul releelor de protecţie se alimentează
declanşatorul de tensiune minimă DTm, al întrerupătorului automat, care face posibilă
conectarea generatorului la bare.
La apariţia unei sau mai multe din avariile posibile: scurtcircuit, tensiune
minimă, suprasarcină, putere inversă, blocul de protecţie PGS prin acţionarea
contactelor releelor electronice întrerupe alimentarea declanşatorului de tensiune
minimă DTm şi decuplează generatorul de la bare. In acelaşi timp, acţiunea
protecţiei este semnalizată optic şi acustic.
În cazul încărcării generatorului peste sarcină nominală acţionează mai întâi releul
de suprasarcină selectivă care prin contactele sale comandă decuplarea treptelor de
consumatori neesenţiali în scopul reducerii încărcării generatorului. Acţiunea acestui
releu nu comandă decuplarea generatorului şi de asemenea este semnalizată optic şi
acustic. În situaţia în care centrala nu este prevăzută cu gruparea consumatorilor
neesenţiali alimentaţi prin întrerupătoare automate distincte cu posibilităţi de
declanşare automată, la avertizarea releului de suprasarcină selectivă, personalul de
serviciu întreprinde măsuri de deconectare manuală a consumatorilor neesenţiali.
Dacă în urma acţiunii protecţiei de suprasarcină selectivă continuă să se menţină
regimul de suprasarcină atunci acţionează releul de suprasarcină care, cu temporizare,
realizează deconectarea generatorului de la bare.
Pentru semnalizarea acţiunii protecţiei, optică şi acustică, se folosesc releele de
semnalizare prezentate în figura 4.15 şi lămpile de semnalizare prezentate în figura
4.16. Schema de semnalizare este alimentată de la barele TPD prin transformator şi
redresor cu tensiunea de 24V curent continuu.
În condiţii normale contactele releelor electronice de protecţie sunt deschise şi
releele de semnalizare do2do7 nu sunt alimentate.
La producerea unei avarii, de exemplu putere inversă, se comută contactul releului
de protecţie P şi este alimentat releul do4. Prin închiderea contactelor releului do4 se
realizează: alimentarea releului de însumare a semnalelor do4 şi aprinderea lămpii de
semnalizare ho4 “Putere inversă”.
Destin
aţie
circ
uit
Generato
r
240KVA
355A
3400V,
50
Hz
Sigura
nţe
speci
ale
Circuite
de
măsură
Bl
oc
pr ul
oterel
cţi eel
e or
Fi
de
g.
sin
croCir
4.
nizcuit
arede
14
Al
Circui
im
t de en
coma ta
ndă
re
a
Ilumi cir
nat
faţă cu
TPD ite
Servomotor
lor
regla de
re
turaţi m
e
ăs
ur
Si
ă
gu şi
ra
nţe
pr
ge
ne
ral
Ci
mărc
suruit
ă e
de
sin Cir
cro cui
niz te
are de
20
4
Temporizare şi decuplare consumatori neesenţiali

Anulare Scurtcircuit Suprasarcină Putere inversă Tensiune Defect bloc Suprasarcină Releu însumare alarme Semnalizare Blocaj la
semnalizări minimă protecţie selectivă sonoră scurtcircuit
Fig. 4.15 Scheme electricepentru aparatede măsură, blocul releelor electronicede protecţie şi relee de semnalizări
În acelaşi timp releul do4 prin comutarea contactului său pune în funcţiune
semnalizarea sonoră. De asemenea la producerea unei asemenea avarii se întrerupe
alimentarea declanşatorului de tensiune minimă, DTm şi generatorul este deconectat de
bare.
În cazul acţiunii protecţiei de suprasarcină selectivă este alimentat releul do7, se
aprinde lampa de semnalizare ho7 “Suprasarcină selectivă” şi prin contactele
releului do7 este alimentat releul de însumare do4 care pune în funcţiune alarma
sonoră şi de asemenea se dă impuls de deconectare a consumatorilor neesenţiali.
După cum s-a mai menţionat, acţiunea releului de suprasarcină selectivă nu
comandă decuplarea generatorului de la bare.
În figura 4.16 sunt prezentate şi schemele electrice simplificate pentru

întrerupătoarele care comandă magnetizarea generatorului şi servomotorul de
reglare a turaţiei motorului primar. În cazul în care generatorul, rotit la turaţia
nominală, nu se autoexcită ca urmare a pierderii sau micşorării magnetismului
remanent, prin manevrarea întrerupătorului “Magnetizare ” se aplică înfăşurării de
excitaţie a acestuia tensiunea de 24V curent continuu obţinută de la o sursă
exterioară (baterie de acumulatori). De asemenea prin comutatorul “Reglare
frecvenţă” se comandă, într-un sens sau în celălalt sens, servomotorul care
reglează debitul de combustibil. Reglajul este necesar pentru ajustarea manuală a
frecvenţei în vederea sincronizării generatorului precum şi pentru echilibrarea
distribuţiei puterilor active între generatoare care funcţionează în paralel.
După cum este cunoscut, în cazul generatorului sincron este posibil ca la
pornirea lui în gol şi antrenarea cu turaţia nominală să nu se producă autoexcitarea
sau să se excite până la tensiune mai mică decât tensiunea nominală. În astfel de
situaţii, pentru a ajunge la tensiunea nominală se alimentează pentru scurt timp
înfăşurarea de excitaţie de la o sursă exterioară de curent continuu după care
sistemul de autoexcitare al generatorului este capabil să menţină tensiunea la
valoarea nominală.
Schema de comandă a întrerupătorului automat, prezentată în figura 4.16
interzice cuplarea întrerupătorului automat în cazul în care tensiunea generatorului
nu este nominală.
La valoarea nominală a tensiunii este alimentat contactorul de tensiune CU şi
prin contactul acestuia este alimentat contactorul cu reţinere de timp CT. După
trecerea timpului de întârziere, contactele contactorului CT închid circuitul de
alimentare al contactorului CF şi întrerupe alimentarea contactorului de tensiune
205
CU. Prin închiderea contactelor CF se aplică tensiunea generatorului la blocul de
protecţie PGS. De la blocul de protecţie se alimentează bobina declanşatorului de
tensiune minimă, DTm şi din acest moment cuplarea întrerupătorului automat al
generatorului devine posibilă.
În fig. 4.16 se prezintă schema electrică de conectare a întrerupătorului automat
OROMAX a cărui funcţionare a fost prezentată în paragraful 4.3.1. În acest caz
declanşatorul de tensiune minimă, DTm, este alimentat de la ieşirea blocului de
protecţie PGS. În situaţia normală este alimentat DTm la tensiunea nominală şi se
permite conectarea manuală, prin butoane a întrerupătorului. Deconectarea automată
ca urmare a acţiunii protecţiei se face prin deschiderea contactului şi întreruperea
alimentării declanşatorului de tensiune minimă. Deconectarea manuală poate fi
făcută prin apăsarea butonului „O” şi alimentarea electromagnetului ED sau prin
simularea acţiunii protecţiei şi apăsarea pe butonul „O” din circuitul DTm. În
ultimul caz, aprinderea lămpii de semnalizare h3, lumină roşie, indică faptul că
deconectarea s-a făcut ca urmare a acţiunii protecţiei.
Fig. 4.16 Scheme electrice de semnalizări şi de comandă a întrerupătorului
automat
1. Protecţia la suprasarcină acţionează:
a) instantaneu;
b) cu o temporizare de 1 – 10 secunde;
c) cu o temporizare de ordinul minutelor şi zecilor de minute;
d) cu o temporizare de ordinul orelor.
2. La protecţia reţelelor electrice navale, timpul de acţionare al siguranţelor
fuzibile este de :
a) 1 – 2 secunde;
b) 5- 10 secunde;
c) 0,1 – 1 secunde;
d) 0,01 – 0,005 secunde.
Explicaţi funcţionarea releului electronic de sarcină.

1: c; 2: d.
AUTOMATIZAREA SISTEMELOR ELECTROENERGETICE NAVALE
CUPRINS
Sisteme automate de conectare a rezervei şi de protecţie la suprasarcină.
Sisteme automate pentru controlul parametrilor sistemelor electroenergetice
OBIECTIVE
- descrierea sistemelor navale de asigurare a rezervei de energie electrică;
- categorisirea sistemelor de controlare a parametrilor sistemelor
electroenergetice navale;
- explicarea modului de funcţionare a sistemului deconectării consumatorilor
neesenţiali.
5. Automatizarea sistemelor electroenergetice navale

5.1. Sistem automat de conectare a rezervei
Conectarea automată a rezervei de energie electrică măreşte siguranţa în funcţionare a
sistemelor electroenergetice navale şi contribuie la alimentarea fără întrerupere a consumatorilor
de energie electrică.
În calitatea de rezervă de energie electrică se foloseşte unul sau mai multe agregate
diesel generatoare. Durata conectării agregatului de rezervă trebuie să fie minimă şi din
acest punct de vedere cel mai bine corespund agregatele diesel - generatoare. În centralele
electrice constituite din grupuri diesel-generatoare, în calitatea de rezervă poate fi folosit
unul special destinat. In centralele electrice, cu agregate turbo-generatoare, pentru rezerva
de energie se montează un diesel-generator.
În cazul în care sunt câteva agregate de rezervă, atunci la primirea semnalului de
conectare a rezervei se asigură pornirea lor simultană. După cuplarea rezervei, în funcţie de
sarcină, câteva agregate se opresc iar celelalte continuă să lucreze. Un asemenea procedeu de
conectare a rezervei oferă siguranţă mare şi rapiditate în acţiune. Neajunsul constă în faptul că
necesită menţinerea tuturor agregatelor de rezervă în starea de pregătire pentru pornire ceea ce
sporeşte consumurile, iar pornirile dese ale acestora conduc la creşterea uzurii lor.
Folosirea unui singur agregat diesel-generator de rezervă simplifică schema de
automatizare a pornirii şi menţine siguranţa şi rapiditatea intrării în funcţiune a rezervei. În
acest caz la mărirea sarcinii centralei electrice peste valoarea stabilită intră în acţiune numai
un agregat de rezervă.
Schema de conectare automată a rezervei dă semnalul de conectare atunci când
încărcarea agregatelor generatoare care lucrează în centrala electrică depăşeşte sarcina
stabilită. De regulă nu este de dorit funcţionarea îndelungată a generatoarelor din sistemul
elctroenergetic naval cu sarcina care depăşeşte 90% din puterea generatoarelor în funcţiune.
În acelaşi timp, după conectarea rezervei, la scăderea sarcinii sub 40% din puterea totală a
generatoarelor care lucrează, sistemul automat dă semnalul de deconectare a agregatului diesel-
generator de rezervă.
Intrarea în funcţionare a agregatului de rezervă se face atât în cazul apariţiei
suprasarcinii cât şi în situaţia în care tensiunea la barele centralei scade sub o limită
stabilită, de regulă 80% din tensiunea nominală.
În figura 20.1 se prezintă schema structurală a instalaţiei de cuplare a rezervei de
energie.
Sistemul automat de conectare a rezervei se compune din: două traductoare de curent
activ, TCA, releul electronic de depăşire a sarcinii stabilite, RS max, releul electronic de
scădere a sarcinii până la valoarea minimă stabilită, RS min, releul electronic de tensiune
minimă, RTmin şi dispozitivele de execuţie DE1, DE2, DE3.
Fig. 5.1 Schema structurală a instalaţiei de conectare automată a rezervei de energie electrică.
Traductorul de măsurare a componentei active, releul electronic de sarcină maximă şi

releul electronic de tensiune minimă sunt de tipul celor prezentate anterior.
Schema releului care acţionează la scăderea sarcinii RS min, este în principiu aceeaşi cu
ceea a releului de sarcină maximă având alte valori pentru elementele componente care
asigură funcţionarea la sarcină minimă. Descrierea funcţionării se face urmărind schema
releului de sarcină prezentată în figura 4.11 sau 5.1.1
Fig. 5.1.1 Releu de sarcină minimă
La funcţionarea normală a generatorului, cu încărcarea mai mare de 40%, tensiunea de

la ieşirea traductorului de curent activ, depăşeşte pragul de deschidere al diodei
stabilizatoare n1. Se deschide tranzistorul T1 şi se închide tranzistorul T2. Condensatorul
C1 se încarcă prin R6 şi R8 şi, cu o reţinere de timp mică, se deschide tranzistorul T3 care
blochează tranzistorul T4 şi se deschide tranzistorul T5 care alimentează releul d1. Releul
de execuţie d1 declanşează, contactul său normal închis se deschide şi în această situaţie
nu se trimite semnal la dispozitivul de execuţie , DE2.
La scăderea sarcinii generatorului sub limita stabilită, de regulă 40% din sarcina
nominală, scade semnalul de tensiune de la traductorul de măsurare a curentului activ şi
dioda stabilizatoare n1 se blochează. Ca urmare tranzistorul T1 se închide şi în schimb se
deschide tranzistorul T2. Tensiunea pe joncţiunea E-B a tranzistorului T2 se micşorează
treptat pe măsură ce se descarcă condensatorul C1 până la anulare, după circa 6-8 s secunde.
Din acest moment se închide tranzistorul T3, se deschide tranzistorul T4 şi se închide
tranzistorul T5. Releul de execuţie d1 nu mai este alimentat, se închide contactul său normal
închis şi prin închiderea acestui contact se dă impuls de comandă la dispozitivul de execuţie
care comandă oprirea agregatului diesel-generator de rezervă.
Schema releului de tensiune minimă este prezentată în figura 5.1.2. Elementele
componente ale schemei sunt astfel alese încât asigură funcţionarea necesară pentru
schema din figura 5.1.
Fig. 5.1.2 Schema releului de tensiune minimă
La tensiunea normală a barelor TPD dioda stabilizatoare n este în conducţie,

condensatorul C2 se încarcă, tranzistorii T1, T3 se deschid şi releul d este alimentat.
Contactul normal închis al acestui releu se deschide şi nu se dă semnal spre dispozitivul
de execuţie. Când tensiunea scade sub valoarea stabilită, practic 80% din tensiunea
nominală, se blochează dioda stabilizatoare n, condensatorul C2 se descarcă asigurând
reţinerea de timp necesară. Tranzistorul T1 se închide, trigerul cu tranzistorii T2, T3, se
comută şi se întrerupe alimentarea releului d. La întreruperea alimentării releul d se
închide contactul său normal închis şi se dă impuls la dispozitivul de execuţie pentru
cuplarea generatorului de rezervă.
5.2 Sistem automat de protecţie la suprasarcină prin decuplarea

consumatorilor neesenţiali
Schimbările în regimurile de exploatare ale sistemului elctroenergetic naval sunt
legate de conectarea de lungă durată sau de scurtă durată a unor consumatori de energie
electrică şi deconectarea altora.
Este posibil ca la cuplarea concomitentă a unor consumatori de putere mare
(compresoare pentru MP, pompe de răcire, pompe de incendiu, pompe de balast ş.a.) să
apară suprasarcina pentru generatoarele care lucrează.
De asemenea, la funcţionarea în paralel a generatoarelor poate apărea suprasarcină în
sistem în cazul deconectării unui generator ca urmare a funcţionării protecţiei acestuia.
Suprasarcina de scurtă durată este posibil să apară şi la pornirea directă a unor
motoare asincrone de putere mare. În astfel de situaţii valoarea mare a curentului de
pornire produce scăderea tensiunii reţelei, iar revenirea ei se face lent existând
posibilitatea ca în această perioadă să acţioneze protecţia la suprasarcină a generatorului.
Conectarea automată a agregatului diesel-generator de rezervă pentru fiecare din
cazurile analizate de suprasarcină conduce la porniri şi opriri dese ale acestuia, creşterea
uzurii şi scurtarea duratei de exploatare. Sistemul automat de descărcare, la apariţia
suprasarcinii generatoarelor, permite descărcarea automată de sarcină prin deconectarea în
trepte a consumatorilor neesenţiali şi astfel se previne conectarea automată a rezervei
Consumatorii de energie electrică se grupează în funcţie de importanţă. Deconectarea
grupelor de consumatori se face în trepte. La mărirea sarcinii generatoarelor care lucrează
peste limita stabilită, sistemul automat comandă decuplarea primei grupe, care are în
compunere consumatorii cu cea mai mică importanţă, fără să afecteze funcţionarea
consumatorilor cu importanţă mai mare. Dacă sarcina continuă să fie peste limita stabilită
se deconectează a doua grupă ş.a.m.d.
Împărţirea consumatorilor pe grupe preîntâmpină decuplarea simultană a consumatorilor
şi permite menţinerea neîntreruptă a consumatorilor esenţiali care asigură marşul navei.
Pentru a evita acţionarea falsă a sistemului, la curenţii de pornire ai motoarelor
a
asincrone, deconectarea grupelor se face cu temporizare. Circa 3-10 secunde pentru grupa I
şi 2-5 secunde pentru ultima grupă.
Consumatorii fiecărei grupe formează o secţie conectată printr-un întrerupător automat
la barele TPD. Semnalul de decuplare se aplică electromagnetului de declanşare al
întrerupătorului automat. Consumatorii de putere mare, de obicei, au fiecare întrerupătoare
automate proprii şi semnalul de decuplare se dă distinct acestora.
Schema structurală de descărcare de sarcină a generatorului este prezentată în fig. 5.2.
Traductorul de curent activ, TCA, releul de sarcină, RS, şi releele de timp pentru trepte-
le de deconectare, RT, sunt prezentate în paragraful 4.3.4 (figurile 4.9, 4.11, 4.13).
Traductorul de curent activ aplică la intrarea releului de sarcină, RS, un semnal propor-
ţional cu încărcarea generatorului. Releul de sarcină sesizează suprasarcina şi prin
contactele releului de execuţie d1 se dă impulsul de deconectare a grupelor de consumatori.
Reţinerile de timp ale releelor de trepte sunt astfel fixate încât primul care acţionează este
releul RT1 pentru deconectarea primei trepte urmând ca după alte intervale de timp stabilite,
în cazul în care se menţine suprasarcina, să se dea comanda pentru deconectarea treptelor
următoare.
În schema din figura 5.2 dispozitivele de execuţie DE1, DE2, DE3 sunt electromagneţii
de declanşare a întrerupătoarelor automate.
Fig. 5.2 Schema structurală de descărcare de sarcină a generatorului: TCA – traductor de

curent activ;
RS releu electronic de sarcină; RT- releu de timp pentru reţinere pe treaptă;
DE – dispozitiv de execuţie; I, II, III grupe de consumatori.
5.3 Sisteme automate de control şi comandă de la distanţă a parametrilor
sistemelor electroenergetice.
Rezolvarea cerinţelor deosebite privind calitatea energiei electrice şi a limentarea
fără întrerupere a consumatorilor necesită siguranţa înaltă în funcţionarea sistemului
electroenergetic naval. Exploatarea sistemului electroenergetic este un proces complicat
care solicită un volum mare de muncă pentru controlul funcţionării fără pericol atât a
componentelor sistemului electroenergetic, cât şi a ansamblului sistemului.
Automatizările individuale privind reglarea automată a tensiunii şi puterii reactive,
reglarea automată a frecvenţei şi puterii active, sincronizarea automată a generatoarelor,
reducerea automată a sarcinii prin deconectarea consumatorilor neesenţiali, conectarea
automată a rezervei de energie electrică, protecţiile generatoarelor şi motoarelor primare
ş.a., constituie prima treaptă de automatizare. Aceste sisteme automate sesizează
independent schimbarea mărimii de referinţă pentru obiectele comandate şi realizează
reglarea lor. Depăşirea valorilor normale este semnalizată pentru a atrage atenţia
personalului de serviciu, capabil să ia măsuri corespunzătoare pentru prevenirea
avariilor.
Realizarea controlului sistemelor electroenergetice navale după indicaţiile aparatelor
individuale instalate pe agregatele generatoare şi TPD necesită un volum mare de muncă
şi supraveghere continuă prin cart permanent în comportamentul maşini.
Numărul aparatelor de măsură şi semnalizărilor pentru parametrii controlaţi a
devenit atât de mare încât este dificil pentru personalul de cart să urmărească toate
indicaţiile acestora, în deosebi în situaţii de avarii când valorile parametrilor se schimbă
foarte repede.
În prezent, pe navele construite în ultimii ani, s-a trecut de la prima treaptă de
automatizare la a doua treaptă de automatizare complexă a sistemului electroenergetic.
Corespunzător acestei etape comanda şi controlul automat a l funcţionării sistemului
electroenergetic se realizează de la un pupitru de comandă situat în afara
compartimentului maşini (pe puntea de comandă).
În această etapă de automatizare complexă, pe lângă automatizările individuale, se
automatizează şi procesele de comandă care sunt mai generale şi au un caracter mai
complex. În cazul automatizării complexe sistemele de reglare automată individuale
îndeplinesc roluri de sisteme de execuţie. Trecerea la automatizarea complexă a fost
posibilă prin folosirea pe scară largă a calculatoarelor.
De la pupitrul de comandă se face pornirea şi oprirea motorului primar, conectarea
sau deconectarea aparatelor de comutaţie, determinarea stării izolaţiei electrice,
controlul parametrilor cu aparate de măsură. La pupitrul de comandă se instalează
aparate de măsură şi control, chei de comandă, butoane, lămpi de semnalizare şi schema
mnemotehnică a sistemului electroenergetic. Alimentarea circuitelor de comandă se face
de la o reţea operativă de 127 V.
Navele construite în ultimii ani au sisteme automate de control (SAC) care includ
atât sistemul electroenergetic cât şi sistemul energetic de propulsie al navei astfel încât
se elimină necesitatea carturilor timp de 24 ore în compartimentul maşini.
Supravegherea funcţionării normale a agregatelor se face de la distanţă, dintr-un
compartiment de control comandă, PCC, situat în unele cazuri pe puntea de comandă.
Sistemul electroenergetic naval este un sistem complex caracterizat prin interacţiunea
unui număr mare de factori şi varietate a mărimilor de intrare care necesită metode
cibernetice de comandă în regimuri normale şi de avarie pentru optimizarea regimurilor de
exploatare. Este evident că rezolvarea acestor probleme şi trecerea la comandă cibernetică a
sistemelor electroenergetice navale este posibilă numai în condiţiile folosirii pe scară largă a
tehnicii de calcul.
Sistemele automate de calcul îndeplinesc următoarele funcţii:
- controlul funcţionării fără pericol a sistemului electroenergetic;
- diagnosticarea avariilor;
- prognozarea nivelului de funcţionare fără pericol;
- elaborarea de recomandări pentru restabilirea sau menţinerea cerinţelor
nivelului de lucru fără pericol.
Prin controlul funcţionării fără pericol se înţelege stabilirea corespondenţei între
situaţia observată a obiectului controlat şi starea normală. Această corespondenţă se
stabileşte pe calea măsurării parametrilor controlaţi ai agregatelor şi sistemelor din
compunerea sistemului electroenergetic şi compararea lor cu cei care caracterizează
starea normală a sistemului. Pe baza acestei comparări se apreciază funcţionarea fără
pericol a componentelor sistemului electroenergetic şi a sistemului în ansamblu.
Diagnosticarea tehnică a avariei necesită un control şi o analiză mai amănunţită a stării
sistemului controlat. Rezultatul acestei analize stabileşte cauza şi locul avariei. Realizarea
acestei funcţii necesită un număr mare de măsurători informative şi un proces complicat de
prelucrarea lor.
Prognozarea avariilor sistemului controlat are scopul prevenirii din timp a personalului
de serviciu despre posibilitatea producerii unei avarii, adică apropierea parametrului controlat
de depăşirea nivelului admis. În astfel de situaţii se pot lua măsuri de preîntâmpinarea avariei
prin modificarea regimului de lucru al sistemului electroenergetic şi menţinerea indicatorilor
de exploatare.
Elaborarea de recomandări pentru restabilirea sau menţinerea nivelului necesar
pentru funcţionarea fără pericol şi formularea de comenzi la elementele corespunzătoare
ale sistemului se fac ca rezultat al îndeplinirii funcţiilor de control.
Registrul de clasificare stabileşte cerinţele care asigură funcţionarea fără personal de
serviciu, în decurs de 24 ore, a tuturor agregatelor şi instalaţiilor din compartimentul
maşini. În acest caz toate informaţiile necesare pentru realizarea proceselor de control,
supraveghere şi comandă se dau în postul de comandă-control, PCC.
Sistemul automat de control este capabil să prelucreze operativ informaţiile primite
de la parametrii controlaţi, să iniţieze măsuri pentru prevenirea avariilor sau să
înştiinţeze personalul de serviciu pentru ca acesta să ia măsurile corespunzătoare.
În prezent pe nave se folosesc diferite tipuri de sisteme de control. Aceste sisteme se
deosebesc între ele prin volumul operaţiilor efectuate, metodele de realizare a acestor
operaţii, numărul parametrilor controlaţi, structura de bază a sistemului şi alţi indicatori.
Traductoarele, care măsoară parametrii aplică la intrarea sistemului automat de control
mărimea măsurată sub forma unui semnal analogic continuu. Semnalele primite de la
traductoare sunt transformate în semnale discrete, într -o ordine determinată şi cu
frecvenţă mare, de către o instalaţie specială numită comutator.
Valorile măsurate de traductoare şi aplicate la intrare sunt comparate cu valorile de
referinţă (nominale) stabilite pentru fiecare parametru. În urma comparării se stabilesc
abaterile parametrilor controlaţi în raport cu limitele stabilite pentru fiecare parametru.
Un asemenea procedeu de lucru poartă denumirea de control admisibil. Rezultatele
controlului se prezintă operatorului prin afişaj şi de asemenea se înregistrează pe un
formular special.
Lărgirea şi diversificarea funcţiilor de control a fost posibilă prin introducerea
calculatoarelor. În acest caz sistemul automat de control, pe baza de program, analizează
diferite funcţii şi dependenţe statistice între valorile separate ale parametrilor controlaţi
şi pe această bază execută diagnosticări, prognozarea avariilor şi recomandă regimuri de
lucru fără pericol.
Actual sunt cunoscute aproape 20 de tipuri de sisteme automate de control. În
continuare se prezintă sistemul automat de control “Datazent” produs de firma AEG.
Schema structurală a acestui sistem este prezentată în figura 5.3.
Fig. 5.3 Schema structurală a sistemului automat de control “ Datazet”
Sistemul “Datazet” controlează 106 parametri care caracterizează starea

motoarelor principale (diesel), diesel-generatoarelor instalate pe navă şi mecanismele
auxiliare ale acestora.
Semnalele de la parametrii măsuraţi de traductoare (temperaturi, presiuni,
viscozităţi, turaţie, tensiuni, curenţi, puteri ş.a.) sunt amplificate şi convertite în
semnale unificate (0 – 10Vc.c.).
Aceste semnale, prin comutator, sunt aplicate sub formă de semnale discrete la
blocul convertor analog-numeric care le transformă în codul binar.
Rezultatele măsurătorilor se aplică la blocul de comparare. În acest bloc se
compară valorile măsurate cu valorile stabilite (limită) pentru parametrii controlaţi.
Dacă valoarea măsurată a parametrului depăşeşte limita admisă se fixează starea de
avarie şi se conectează semnalizarea. Valoarea fizică a parametrului se înregistrează
pe imprimantă, pe schema mnemotehnică şi la tabloul de semnalizări se aprind lămpile
de semnalizare care indică parametrii controlaţi care au depăşit limitele admise.
De asemenea sistemul permite operatorului, ca la funcţionarea normală, să solicite
afişarea oricărui parametru care îl interesează. În afară de acesta, sistemul execută
înregistrarea automată a valorilor parametrilor controlaţi la intervale stabilite de 15, 30, 60
sau 120 de minute.
Succesiunea acestor operaţii este dată de blocul de comandă.
Neajunsul sistemului “Datazet” constă în absenţa legăturilor cu sistemul de
comandă. Acest neajuns este eliminat în bună măsură de sistemul automat de control
“FIAT”.
În figura 5.4 se prezintă schema structurală a sistemului automat “FIAT”.
5.4 Schema structurală a sistemului automat de control “ FIAT”
Sistemul de control “FIAT” este folosit pentru controlul motorului principal şi a

sistemului electroenergetic de pe nava pe care se instalează.
Acest sistem de control este conectat cu sistemul de comandă şi împreună formează
sistemul de comandă şi control SEPA 670.
Sistemul automat de control se conectează cu 360 de traductoare, are în compunere
două calculatoare (Datalogger), aparatură de înregistrare şi afişaj.
Blocul de explorare realizează comutarea traductoarelor şi unificarea semnalelor. În
forma unificată semnalele se aplică la intrarea convertorului analog-numeric de unde
valorile măsurate ale parametrilor, exprimate în codul binar, se transmit la blocul de
afişare, la blocul de comparare cu valorile stabilite (limită) şi la blocul de înregistrare.
În cazul abaterii oricărui parametru de la valoarea stabilită (limită) sistemul
memorează şi semnalizează starea de avarie prin conectarea semnalizării sonore şi
optice şi înregistrarea acesteia. Semnalizarea avariei se face pe schema mnemotehnică a
sistemului electroenergetic, în sala motoare, în cabina mecanicilor şi cabina şefului
mecanic.
Starea de avarie se consideră că are două nivele:
Treapta I – semnalizare de avarie – corespunde stării în care unul sau mai mulţi
dintre parametrii controlaţi ai motorului principal şi diesel-generatoarelor a depăşit
nivelul limită stabilit dar pentru scurt timp nu constituie un pericol iminent pentru
motoare (depăşirea temperaturii uleiului şi apei de răcire sau a gazelor de evacuare,
apariţia puterii inverse). În această situaţie sistemul semnalizează avaria şi automat
sau prin intervenţia operatorului se iau măsuri pentru revenirea la starea normală (de
exemplu se comandă automat pornirea grupului diesel-generator de rezervă).
a
Treapta a II – semnalizare şi oprire Această treaptă corespunde stării în care unul
sau mai mulţi parametrii au depăşit nivelul limită stabilit şi există pericolul iminent al
deteriorării motoarelor (scăderea presiunii uleiului de ungere, formarea ceţei de ulei,
ridicarea temperaturii în lagăre). În acest caz sistemul automat care urmăreşte
funcţionarea norma lă a sistemului (blocul de control al funcţionării sistemului), dă
comanda pentru oprirea motorului şi semnalizarea acestei stări de avarie.
Sistemul permite, de asemenea, controlarea periodică a parametrilor şi la dorinţa
operatorului valorile acestora se înregistrează pe hârtie. Blocul tahometru dă informaţii
privind turaţia elicei şi sensul de rotaţie al acesteia.
Sistemele automate de control realizate de diferite firme au multe elemente în
comun atât din punct de vedere al funcţiilor îndeplinite cât şi ca structură. Experienţa
exploatării navelor a arătat că sistemele automate de control contribuie în măsură
însemnată la mărirea siguranţei în funcţionarea sistemelor electroenergetice şi uşurează
activitatea echipajului prin eliminarea necesităţii cartur ilor obositoare în
compartimentul maşini.
Sistemul automat de control permite mărirea numărului de informaţii analizate şi
micşorează influenţa factorilor subiectivi asupra rezultatelor controlului.
Sistemele automate de control pot fi perfecţionate în viitor atât pe seama
raţionalizării în alegerea parametrilor cercetaţi cât şi prin lărgirea funcţiilor sale pe
seama conducerii proceselor în vederea îmbunătăţirii indicatorilor de tehnici de
exploatare.
TEST DE AUTOEVLUARE
1. Releul electronic de sarcină minimă are:
a) o construcţie diferită de cea a releului de sarcină maximă;
b) o construcţie asemănătoare cu cea a releului de sarcină maximă;
c) aceeaşi schemă cu cea a releului de sarcină maximă dar cu alte valori ale
elementelor de sesizare a sarcinii;
d) înglobat un releu de tensiune minimă.
2.Traductorul de curent activ primeşte semnale de:

a) tensiune şi putere activă;
b) tensiune şi curent;
c) curent şi frecvenţă;
d) curent şi turaţie.
LUCRARE DE VERIFCARE
Explicaţi modul de funcţionare a schemei-blos a sistemului automat de protecţie
la suprasarcină prin decuplarea consumatorilor neesenţiali
RĂSPUNS LA TESTUL DE AUTOEVLUARE
1: c; 2: b.
6. Măsuri de evitare a pericolului electrocutărilor şi incendiilor
provocate de curentul electric în sistemele electroenergetice navale
6.1 Introducere
Exploatarea fără pericol a sistemelor electroenergetice navale se asigură printr-

un complex de măsuri organizatorice şi tehnice. Măsurile organizatorice se referă la:
pregătirea personalului de serviciu, admiterea la deservire a persoanelor care au
calificarea corespunzătoare, organizarea activităţilor de control şi reparaţii, ş.a.
Măsurile tehnice de protecţie se referă la: protecţia instalaţiilor electrice la
scurtcircuite, controlul permanent sau periodic al rezistenţelor de izolaţie, protecţia
elementelor aflate sub tensiune la atingerea accidentală, blocarea accesului în zone
periculoase, ş.a. În cele ce urmează se prezintă câteva probleme de bază privind
măsurile tehnice de protecţie care asigură exploatarea fără pericol a sistemelor
energetice navale.
6.2 Pericolul electrocutării în reţelele electrice navale
Sistemele electroenergetice navale se realizează, de regulă, cu neutrul izolat faţă

de corpul navei. În construcţia reţelelor se folosesc:
- cabluri bifilare pentru curent continuu la tensiunile 12V, 24V sau 220V şi
pentru curent alternativ monofazat cu frecvenţele 50Hz sau 400Hz;
- cabluri trifilare pentru curent trifazat cu tensiunile 127V, 220 V sau 380V şi
frecvenţa 50Hz sau 400Hz.
Condiţiile de exploatare fără pericol a instalaţiilor electrice alimentate din aceste
reţele sunt diferite în funcţie de: felul curentului, (curent continuu sau curent alternativ),
valorile tensiunilor şi frecvenţelor, precum şi de calea de închidere a curentului prin
corpul omului.
Frecvent, electrocutările apar în cazul atingerii omului de elemente conductoare
aflate sub tensiune sau de corpuri metalice (carcase, tablouri) care în mod normal nu sunt
sub tensiune dar care pot ajunge sub tensiune accidental ca urmare a avarierei izolaţiei
electrice sau alte cauze.
Se analizează cazul atingerii uni faze. Posibilitatea de atingere de către om a
două faze se întâmplă rar şi nu sunt determinate condiţii de protecţie pentru astfel de
cazuri.
În figura 6.1 se prezintă schemele de trecere a curentului prin corpul omului la
atingerea unei carcase fără împământare, pentru reţele diferite.
În cazul atingerii monofazate, intensitatea curentului (A) care trece prin om,
pentru reţele diferite, se poate calcula cu relaţiile:
- pentru reţea bifilară izolată de curent continuu:
U
Iom  (6.1)
2Rom  r
Fig. 6.1 Schema de trecere a curentului prin corpul omului la atingerea carcasei unui echipament
electric fără împământare, aflată accidental sub tensiune:
a – în reţea de curent alternativ trifazat; b – în reţea de curent continuu
- pentru reţeaua bifilară izolată de curent alternativ:

Uf
I om  (6.2)
1 r( 4R om  r )
2R om
2 ( 1  r 2 2 c 2 )
4R om
- pentru reţeaua trifazată de curent alternativ:

Uf
I om  (6.3)
1 r( 6 Rom  r )
2R om
2 ( 1  r 2 2 c 2 )
9R om
în care: U – tensiunea reţelei de curent continuu, V

Uf – tensiunea de fază, V
Rom – rezistenţa ohmică a omului
r  r1  r2  r3 - rezistenţa de izolaţie a unei faze
c  c1  c2  c3 - capacitatea fazei reţelei faţă de corpul navei.
Exploatarea fără pericol a sistemului electroenergetic se face în cazul în care

valoarea curentului prin corpul omului nu depăşeşte limitele admise, considerate
fără pericol pentru viaţa şi sănătatea lui. Pentru om limitele admise ale curentului
sunt:
- 30 mA în curent continuu
- 6 mA în curent alternativ la frecvenţa 50Hz
- 8 mA în curent alternativ la frecvenţa 400Hz.
Rezistenţa ohmică a corpului omenesc, pentru calculele valorilor curenţilor, se
consideră 1000  .
În practică rezistenţa corpului omenesc nu este constantă. Stratul de piele este un
bun izolator, rezistenţa sa este mult mai mare comparativ cu rezistenţa ţesuturilor
interioare. În acelaşi timp, rezistenţa pielii nu rămâne constantă. Umezirea pielii,
transpiraţia, murdărirea cu impurităţi bune conductoare de elect ricitate, rănirea, sunt
factori care conduc la micşorarea rapidă a rezistenţei. În aceste condiţii rezistenţa
corpului omului se poate modifica în limitele de la câţiva megohmi la câteva sute de
ohmi. Totodată mărimea curentului care trece prin om depinde de suprafaţa de
contact. Cu cât suprafaţa de contact este mai mare, cu atât se micşorează rezistenţa
omului.
Din formulele prezentate rezultă că la calculul curenţilor care trec prin corpul
omului, în cazul curentului alternativ, sunt luate în considerare şi valorile
capacităţilor reţelelor faţă de corpul navei. În reţelele trifazate de curent alternativ
pentru tensiuni 127 V, 220 V sau 380 V şi frecvenţele 50Hz sau 400Hz, în situaţia
în care capacitatea reţelei depăşeşte o valoare limită, curentul care trece prin corpul
omului depăşeşte valorile limită admisibile (6mA la 50Hz, 8mA la 400Hz)
indiferent de valorile rezistenţelor de izolaţie. Valorile capacităţilor limită pentru
reţelele trifazate şi monofazate sunt date în tabelele 6.1 şi 6.2.
Tabel 6.1 Valorile capacităţilor limită pentru reţele trifazate
Tensiunea Clim [μF] la frecvenţa

reţelei [V] 50 Hz 400 Hz
380 0,029 0,0048
220 0,0505 0,0084
127 0,088 0,0147
Tabel 6.2 Valorile capacităţilor limită pentru reţele monofazate
Tensiunea Clim [μF] la frecvenţa

reţelei [V] 50 Hz 200 Hz 400 Hz
24 1 - 0,2
36 - 0,2 -
De regulă capacităţile reţelelor trifazate de curent alternativ cu frecvenţa 50Hz

sau 400Hz şi tensiunile 127V, 220V sau 380V depăşesc valorile considerate limite.
De aceea atingerea părţilor conductoare sau a corpului echipamentului electric aflat
accidental sub tensiune reprezintă un pericol pentru om, indiferent de valorile
rezistenţelor de izolaţie.
Pentru reţelele trifazate şi monofazate de curent alternativ în cazul în care
valorile capacităţilor relative faţă de corpul navei sunt mai mici decât valorile limită
din tabelele 6.1 şi tabelul 6.2, la atingerea unei faze valoarea curentului care trece
prin corpul omului este mai mică decât limita considerată periculoasă în condiţiile în
care rezistenţa de izolaţie a reţelei are cel puţin valorile minim admise prezentate în
tabelul 6.3.
Tabelul 6.3 Valorile minim admise ale rezistenţei de izolaţie pentru
reţele de curent alternativ
Tensiunea rmin.adm. , k la frecvenţă,

reţelei, V Hz
50 200 400
380 100 - 80
220 60 - 45
127 30 - 25
36 - 3 -
24 2 - 1
În figura 6.2 se prezintă dependenţa curentului care trece prin corpul omului
(pentru Rom  1000 ) de rezistenţa de izolaţie pentru diferite valori ale capacităţii
în reţelele monofazate de curent alternativ la tensiunile 12 V şi frecvenţele 50Hz sau
400Hz.
Fig. 6.2 Dependenţa intensităţii curentului prin corpul omului ( R om  1000 ) de rezistenţa de
izolaţie şi capacitate în reţelele monofazate de curent alternativ la tensiunea de 12 V:
a – f = 50 Hz; b – f = 400Hz
După cum se observă din figura 6.2, curentul care trece prin corpul omului în
cazul atingerii monofazate, nu depăşeşte limita considerată periculoasă, în cazul în
care rezistenţa de izolaţie a reţelei este mai mare de 1k şi pentru oricare valoare
a capacităţii. 
În figura 6.3 se arată dependenţa curentului care trece prin corpul omului de
rezistenţa de izolaţie în cazul reţelelor de curent continuu.
Curbele din figura 6.3 arată că pentru tensiunile de 12V şi 24V valorile
curenţilor care trec prin corpul omului sunt cu mult mai mici decât limita
considerată periculoasă, iar pentru tensiuni de 60V şi 220V se depăşeşte limita
periculoasă în cazul în care rezistenţa de izolaţie scade sub 2  6k . Având în
vedere că în exploatare, în cazuri concrete, rezistenţa de izolaţie scade sub aceste
valori considerate limită, este necesar ca pentru reţelele de curent continuu cu
tensiuni 60V şi 220V să se prevadă toate măsurile necesare pentru protecţie.
Fig. 6.3 Dependenţa curentului care trece prin corpul omului ( Rom  1000 ) de
rezistenţă de izolaţie în reţele de curent continuu
6.3 Împământările de protecţie pentru echipamentele electrice fixe de la

bordul navei
Se prezintă la început câteva definiţii necesare pentru înţelegerea protecţiei prin
împământare în condiţiile navei.
- “Pământ” în condiţiile navale se consideră corpul navei care pluteşte.
- “Magistrala de împământare” este legătura de împământare la nave cu corp
nemetalic. Această magistrală se realizează sub forma unei şine metalice dispusă pe
toată lungimea navei la care au acces legăturile pentru împământare de la toate
echipamentele electrice montate pe navă. Magistrala de împământare se conectează
la un capăt cu priza de împământare.
- “Priza de împământare” pe nave cu corp nemetalic este un pol (o tablă din
metal necorziv) instalat în exteriorul corpului navei la o adâncime astfel aleasă încât
să fie înconjurat de apă pentru orice pescaj şi înclinare a navei.
- “Împământare” este elementul instalaţiilor sau echipamentelor electrice
destinat să facă o legătură sigură cu pământul (şina metalică, sau borna de
împământare).
- “Conductor de împământare” este conductorul care uneşte borna de
împământare a echipamentului electric cu priza de pământ.
- “Punerea la pământ” – se numeşte conectarea ocazională la priză de pământ a
părţilor echipamentului electric aflate sub tensiune. Protecţia prin împământare este
destinată protecţiei oamenilor la atingerea lor cu părţile metalice ale construcţiei
echipamentelor electrice care în condiţii normale nu se află sub tensiune dar pot fi
accidental sub tensiune ca urmare a deteriorării izolaţiei electrice sau alte cauze.
În sistemele electroenergetice navale protecţia prin împământare împreună cu
controlul neîntrerupt al rezistenţei de izolaţie constituie măsuri de bază pentru
protecţia omului la atingerea părţilor metalice ale echipamentelor electrice aflate
întâmplător sub tensiune. În figura 6.5 se prezintă protecţia prin împământare a unui
consumator conectat la reţeaua navei cu nulul izolat.
Figura 6.4 Schema împământării corpului unui echipament electric şi curentul de

scurgere în cazul unei reţele de curent alternativ.
Împământarea carcasei metalice a echipamentului electric creează o legătură

electrică între corpul (carcasa) echipamentului electric şi pământ. Rezistenţa
legăturii la pământ are valoarea foarte mică astfel că la atingerea de către om a
carcasei metalice aflată accidental sub tensiune, mărimea curentului care trece prin
corpul omului nu este periculoasă pentru sănătate şi viaţă.
În sistemele electroenergetice navele protecţia prin împământare se realizează
pentru:
a. toate echipamentele electrice staţionare care lucrează cu tensiuni mai mari de
50V curent continuu sau 30V curent alternativ.
b. toate aparatele electrice mobile sau portabile care lucrează cu tensiuni mai
mari de 24V curent continuu sau 12V curent alternativ.
În cazul echipamentelor electrice montate în compartimente cu pericol de
explozie, împământarea este obligatorie indiferent de valoarea tensiunii de lucru.
Această cerinţă derivă din faptul că în astfel de încăperi apariţia unor scântei între
corp şi pământ pot avea urmări periculoase.
Legarea la pământ a corpurilor (carcaselor) metalice ale echipamentelor electrice
se face prin unul din procedeele:
a) cu ajutorul conductorilor de împământare;
b) cu ajutorul celui de al treilea (în cazul reţelelor bifazate) sau al patrulea (în
cazul reţelelor trifazate) conductor din cablul de alimentare;
c) contact direct (nemijlocit) cu corpul metalic al postamentului sudat de corpul
navei sau altă construcţie sigură de împământare.
Ecranele şi armăturile metalice ale cablurilor se leagă la pământ. Legătura la
pământ se face la ambele capete ale cablului prin una din metodele:
- cu conductor de cupru de secţiune minimă 2,5 mm2 pentru cabluri cu
secţiunea până la 25 mm2 şi cu secţiunea 4mm2 pentru secţiunea cablurilor mai mare
de 25 mm2 ;
- prin fixarea armăturii sau a învelişului metalic la corpul navei cu ajutorul
unei cleme rezistente.
Din construcţie, echipamentele electrice se prevăd cu o bornă de împământare.
Borna de împământare care fixează conductorul de împământare la corpul navei
trebuie să aibă diametrul minim 6mm şi nu se foloseşte în alt scop.
Împământările cu ajutorul celui de-al treilea (al patrulea) conductor din cablul de
alimentare se folosesc de regulă pentru corpuri mici (întrerupătoare, corpuri de
iluminat, ş.a.) montate pe căptuşeli izolate sau pe pereţi neconductori. În interiorul
acestor corpuri din construcţie, este prevăzut un şurub ( bornă de împământare) în
contact direct cu carcasa aparatului la care se conectează la treilea (al patrulea)
conductor din cablul de alimentare.
În cazul instalării armăturilor aparatelor electrice pe căptuşeli sau pereţi
nemetalici şi în absenţa bornei de împământare, pentru încăperi uscate şi închise, se
admite folosirea pentru împământare a armăturii metalice a cablului. În aceste cazuri
armătura metalică (ecranul) cablului are o împământare sigură la corpul navei de
metal sau la magistrala de împământare pentru nave cu corp nemetalic. Asemenea
împământări nu sunt admise pe punţi deschise şi în încăperi umede întrucât în astfel
de locuri există pericolul deteriorării în timp a armăturii metalice a cablului.
Împământarea prin contact direct (nemijlocit) a corpurilor echipamentelor
electrice se foloseşte atunci când prin construcţie se prevăd buloane special destinate
acestui scop şi instalarea echipamentului electric se face direct pe postamentul sudat
la corpul navei. În acest caz nu se folosesc amortizori iar prin unul sau două baloane
se asigură un contact electric sigur între corpul echipamentului electric şi corpul
navei pe toată durata de exploatare a navei.
Pentru împământare se pot folosi toate construcţiile metalice care au contact
electric sigur cu corpul metalic al navei, cum ar fi: pereţi, console, suporţi, punţi,
postamenţi, ş.a. Nu se folosesc pentru împământare: conductele, tancurile,
rezervoarele, cisternele destinate pentru transportul şi păstrarea combustibililor şi
uleiurilor.
De menţionat că împământarea prin contact direct cu toate că este un procedeu
simplu şi comod, are o utilizare redusă pe navă din cauză că este dificil de controlat
şi de menţinut permanent în stare normală pe toată durata de exploatare a navei.
Corpurile metalice ale aparatelor electrice mobile şi portabile se împământează
folosind al treilea (al patrulea) conductor din cablul de alimentare. Un capăt al
conductorului de împământare se leagă la corpul (carcasa) aparatului electric mobil
iar celălalt la borna de pământ a prizei de curent sau alt dispozitiv care realizează un
contact electric sigur cu corpul navei.
Pentru legarea la pământ cu conductori exteriori se folosesc conductori de cupru
sau alt material rezistent la coroziune cu condiţia ca rezistenţa acestuia să fie
echivalentă rezistenţei conductorilor din cupru. Secţiunea conductorilor din cupru
pentru legarea la pământ nu trebuie să fie mai mică decât cea menţionată în tabelul
6.4.
Tabelul 6.4
Secţiunea conductorului exterior pentru

Secţiunea conductorului din cablul legarea la pământ a echipamentelor
conectat la consumator staţionare
Conductor unifilar Conductor multifilar
Până la 2,5mm2 2,5mm2 1,5mm2
Jumătate din secţiunea conductorului pe
Peste 2,5mm2 până la 120mm2
fază dar nu mai mică de 4mm2
Peste 120mm2 70mm2
Stabilirea secţiunii conductorului de împământare ţine seama de faptul că la

producerea unui scurtcircuit protecţia acţionează cu o întârziere oarecare şi este
necesar ca secţiunea conductorului de împământare să fie suficientă pentru a permite
trecerea, pentru un timp scurt, a curentului de scurtcircuit fără a se produce
încălzirea excesivă şi deteriorarea acestuia.
De asemenea la stabilirea secţiunii conductorilor de împământare se ţine seama
şi de rezistenţa mecanică a acestora. Pentru instalaţii de putere mare valoarea
maximă a conductorului exterior de împământare este de 70mm2 (valoarea maximă
rezultă din durata mică a menţinerii curentului de scurtcircuit).
Stabilirea secţiunii celui de-al treilea (al patrulea) conductor al cablului de
alimentare folosit în calitatea de conductor de împământare ţine seama de faptul că
acest cablu este izolat iar temperatura de încălzire la scurtcircuit este limitata de
rezistenţa la încălzire a izolaţiei cablului. De aceea secţiunea conductorului de
împământare se alege egală cu secţiunea conductorilor cablului de alimentare până
la valoarea de 16mm2. Pentru secţiuni mai mari de 16mm2 secţiunea conductorului
de împământare se alege jumătate din secţiunea conductoarelor de alimentare, dar nu
mai mică de 16mm2.
Pe conductorii de împământare nu se admit instalarea de întrerupătoare sau
comutatoare. De asemenea este interzisă înserierea împământărilor . Fiecare
împământare se bagă direct la priza de pământ.
6.4 Împământările de protecţie pentru aparatele electrice mobile şi
portabile
În condiţiile actuale, când se acordă o atenţie deosebită îmbunătăţirii condiţiilor

de locuit şi a confortului pentru echipaj şi pasageri, numărul aparatelor electrice
mobile şi portabile este într-o continuă creştere.
Aparatele electrice mobile şi portabile se conectează la reţea prin intermediul
cablurilor flexibile, ştecher şi priză.
Din punct de vedere al pericolului electrocutărilor şi incendiilor aparatele
electrice mobile şi portative prezintă un grad de pericol mai ridicat comparativ cu
echipamentele electrice fixe întrucât, pe de o parte, deteriorările sunt mai frecvenţe
iar pe de altă parte, omul se află în contact direct cu astfel de aparte un timp
îndelungat. Dintre acestea un grad mai ridicat de pericol îl reprezintă instrumentele
de măsură electrice şu lămpile de iluminat portativ.
Ca urmare, pentru exploatarea aparatelor electrice mobile şi portabile se
stabilesc măsuri tehnice speciale care asigură protecţia împotriva electrocutărilor şi
incendiilor.
O primă măsură este limitarea tensiunii de alimentare. Această limitare, 12V şi 24V
curent continuu şi curent alternativ, se prevede pentru lămpilor de iluminat portativ şi
pentru instrumentele electrice de măsură. Micşorarea tensiunii de alimentare reduce
mult pericolul vătămării omului. Statisticile arată că folosirea unor tensiuni înalte pentru
iluminatul portativ constituie cele mai frecvente cazuri de electrocutări.
O altă măsură importantă de protecţie în cazul folosirii aparatelor electrice
mobile şi portabile este alimentarea lor de la un transformator de separare. Acest
sistem asigură separarea consumatorului de reţeaua de forţă sau de iluminat a navei
în care există condiţii de mărire a pericolului de electrocutare prin: micşorarea
rezistenţelor de izolaţie, valorile mari ale capacităţilor faţă de corpul navei,
posibilitatea producerii unor scurtcircuite monofazate.
În multe cazuri limitarea tensiunii nu este posibilă deoarece caracteristicile
tehnice de aparatelor mobile şi portabile nu permit funcţionarea cu tensiuni mici
considerate nepericuloase.
Pentru aparatele electrice sau portabile care funcţionează cu tensiuni de alimentare
127V, sa 380V una din măsurile tehnice de protecţie este împământarea de
220V u
protecţie a carcaselor (corpurilor) metalice sau alte părţi metalice accesibile care în mod
normal nu sunt sub tensiune dar pe care poate apărea accidental tensiunea. Toate
aparatele mobile şi portabile, în execuţie navală, sunt prevăzute cu cabluri de alimentare
având al treilea (al patrulea) conductor de împământare şi se conectează la prize cu
contact de împământare.
În acelaşi timp trebuie avut în vedere că la nave ce folosesc un număr mare de
consumatori mobili şi portabili în execuţie industrială la care, pentru unele, constructiv nu
se
prevede împământarea iar altele nu corespund cerinţelor exploatării pe nave, cum ar fi:
aparatele electrice de bărbierit, feon pentru uscarea părului, aspiratoare, aparate video,
televizoare, ceainice, filtre de cafea, maşini de spălat, ş.a. De asemenea nu se prevede
împământarea de protecţie pentru o parte din aparatura medicală.
Pentru asigurarea posibilităţilor de folosire a acestor aparate electrice în
condiţiile de exploatare la navă, se prevăd măsuri tehnice şi organizatorice. Astfel,
se poate prevedea un circuit de prize, alimentat de la un transformator de separare,
de la care primesc alimentarea mai multe aparate de tipul celor menţionate.
În general, măsurile care se adoptă pentru folosirea la navă a aparatelor electrice
mobile şi portative alimentate cu tensiunii 127 V, 220 V , 380 V , în execuţie
industrială, pot fi: adaptarea lor pentru a îndeplini cerinţele protecţiei prin împământarea
sau alimentarea lor de la un transformator de separare special destinat acestui – scop.
6.5 Împământarea de protecţie în cazul alimentării navei cu energie

electrică de la mal
Sistemul electroenergetic de la nave este prevăzut cu posibilitatea alimentării cu

energie electrică de la mal în situaţiile în care nava staţionează un timp îndelungat la
cheu sau se află pe doc.
Alimentarea de la mal a sistemului electroenergetic de la bordul navei se poate
face de la un transformator destinat special acestui scop şi care are neutrul izolat
(figura 6.5) sau de la reţeaua industrială a portului care are neutrul conectat la
pământ (figura 6.6).
Fig. 6.5 Schema electrică de alimentare a sistemului electroenergetic de la reţeaua de mal

cu neutrul izolat faţă de pământ
Pentru schemele de alimentare de la mal, din figura 6.5 şi figura 6.6, protecţia
personalului la atingerea unor părţi metalice aflate occidental sub tensiune se
realizează prin conectarea corpului navei, în cazul navelor cu corp metalic, sau a
magistralei de împământare, în cazul navelor cu corp nemetalic, la o priză de
împământare aflată la mal.
Legătura de împământare se face cu conductor separat sau cu al patrulea
conductor al cablului de alimentare. Secţiunea conductorului de împământare
trebuie
să fie cel puţin egală cu 50% din secţiunea conductorului de alimentare al unei faze.
Prin legarea navei la borna de împământare de la mal, a cărei rezistenţa
este
relativ mică Rb  0, potenţialul între corpul navei 2  şi neutrul sursei de
alimentare de la pmal 1  este U   0 . În acest caz atingerea, de către un om
nul,
2 1
aflat pe mal, a corpului navei nu prezintă pericol de electrocutare.

În situaţia din figura 6.5 dacă lipseşte legătura corpului navei la borna de împământare
 
de la mal Rb   şi de asemenea în cazul unei valori mari a rezistenţei apei rapa
 
diferenţa de potenţial dintre neutrul sursei de alimentare  şi pământ 1  , pe de o
p
parte, şi dintre neutrul sursei de alimentare şi corpul navei, pe de altă parte, va fi diferită de
nul în cazul în care rezistenţele de izolaţie ale reţelelor nu sunt simetrice şi încărcările pe
faze nu
sunt egale, adică U   U  U  0 Pentru nesimetrii mari potenţialul dintre
 
2 1 2 1
corpul navei şi pământ, U  , poate ajunge până la valoarea tensiunii pe fază
2 1
U 2 1  U A ; U BK  U CK  U .
Fig. 6.6 Schema electrică de alimentare a sistemului electroenerge tic de la reţeaua

de mal cu neutrul conectat la o priză de pământ
De asemenea, pentru situaţia alimentării ca cea prezentată în figura 6.6, dacă
lipseşte legătura la borna de împământare de la mal R   şi pentru valori mari
b
de rezistenţei apei rapa   la producerea unui scurtcircuit monofazat în reţeaua

p
navei, tensiunea la corpul navei are valoarea tensiunii de fază.

Aşadar, în ambele situaţii, absenţa legăturii corpului navei la borna de
împământare de la mal constituie o situaţie cu grad ridicat de pericol. La atingerea
corpului navei, al cărui potenţial ajunge până la valoarea tensiunii de fază, corpul
omului se prezintă ca o rezistenţă conectată în paralel cu rezistenţa apei. Valoarea
curentului care trece prin om ajunge la valori periculoase pentru viaţa sa în condiţiile
în care rezistenţa apei este mare.
Totodată, trebuie menţionat faptul că dacă lipseşte legătura la borna de
împământare de la mal R   şi pentru valori mari ale rezistenţei apei
b
 apa  p
la producerea unui scurtcircuit monofazat în reţeaua navei, curentul de

r
scurtcircuit are valori relativ mici, sub limita la care acţionează protecţia la
scurtcircuit. O asemenea situaţia duce la creşterea duratei de menţinere a pericolului
la atingerea corpului navei.
În concluzie, din cele prezentate rezultă că în cazul alimentării cu energie
electrică de la mal protecţia personalului la tensiunea de atingere se realizează atunci
când există o legătură electrică, sigură între corpul navei (magistrala de împământare
în cazul navelor cu corp nemetalic) şi borna de împământare de la mal.
6.6 Norme pentru rezistenţele de izolaţie în sistemul electroenergetic naval

Siguranţa în funcţionare a sistemului electroenergetic naval este determinată în
mare măsură de valorile rezistenţelor de izolaţia de echipamentelor şi reţelelor
electrice.
Rezistenţele de izolaţie depind de diferiţi factori (condiţii climatice, impurităţi,
numărul consumatorilor conectaţi la aceeaşi reţea, ş.a.) şi ca urmare pentru o reţea
dată se pot modifica în limite mari. Aceste modificări pot fi împărţite în două grupe:
normale şi de avarie.
Modificările normale ale rezistenţelor de izolaţie nu sunt legate de apariţia unui
defect în construcţia izolaţiei. Aceste schimbări sunt determinate de modificări ale
climei (umiditate, temperatură) şi de fluctuaţia, pe durata funcţionării, a numărului de
consumatori conectaţi la aceeaşi reţea.
Pentru o reţea, domeniul modificărilor normale constituie o caracteristică a
acesteia şi poate fi determinat pe baze statistice folosind rezultatele măsurătorilor în
reţele similare existente.
Modificările de avarie sunt legate de apariţia unui defect în construcţia izolaţiei
(de exemplu staţionarea îndelungată a unui electromotor într-o încăpere cu umiditate
ridicată sau avarierea mecanică a izolaţiei urmată de umezirea ei sau îmbâcsirea cu
impurităţi). În cazul localizării scăderii rezistenţei de izolaţie, în zona respectivă
cresc valorile curenţilor de scurgere la corpul navei, creşte încălzirea ş i se
deteriorează în continuare izolaţia ducând în final la producerea scurtcircuitului la
corpul navei.
Normele rezistenţelor de izolaţie reprezintă valori prin care se apreciază starea de
izolaţie a reţelei şi a elementelor separate. Aceste valori constituie valori considerate
limite minime pentru funcţionarea aparatului automat de măsură, semnalizare şi
prevenire în cazul scăderii rezistenţelor de izolaţie sub aceste valori considerate
minime admisibile.
Mărimile adoptate pentru normele rezistenţelor de izolaţie corespund valorile
minime admisibile din gama de modificări posibile ale rezistenţelor de izolaţie.
În tabelul 6.5 sunt prezentate normele pentru rezistenţele de izolaţie, conform
registrului de clasificare a navelor, pentru câteva acţionări electrice de la bordul
navelor.
Tabelul 6.5 Norme pentru rezistenţele de izolaţie a acţionărilor electrice (M)
Starea acţionării electrice

Acţionarea electrică
rece cald
Maşini electrice cu turaţia până la 1000
rot/min
- până la 100 kw 5 3
- de la 100kw la 1000kw 3 1
Transformatoare 5 1
Tablouri de distribuţie 1 -
Aparate de pornire şi reglare 5 -
Cabluri în reţelele de forţă şi de iluminat 1 -
Normele pentru rezistenţele de izolaţie în cazul reţelelor electrice se stabilesc în

funcţie de ramificarea reţelelor, numărul de consumatori conectaţi la aceeaşi reţea.
Aceste norme se calculează după formule stabilite empiric sau cu ajutorul
nomogramelor. În continuare se prezintă formulele empirice de calculul rezistenţelor
de izolaţie, pentru reţele scoase de sub tensiune.
1. Reţeaua cablurilor de distribuţie a energiei electrice (tablouri de distribuţie,
aparate de comutare) cu întrerupătoarele automate de pe tablourile de distribuţie
conectate şi aparatura de comutaţie a consumatorilor deconectată.:
Riz 
3 M (6.4)
n 1 0,05n 2  
0,02n3 1
în care:
n1 - numărul tablourilor legate direct la sursele de alimentare cu energie electrică
n2 - numărul tablourilor de distribuţie şi cutiilor de distribuţie şi a
transformatoarelor
n3 - numărul întrerupătoarelor şi alte elemente de comutaţie instalate direct în
circuitele de alimentare a consumatorilor de energie electrică.
2. Reţeaua de iluminat sau părţi din reţeaua de iluminat (împreună cu
consumatorii):
Riz  40 MΩ (6.5)

n
5
în care: n – numărul corpurilor de iluminat, întrerupătoarelor de uşă, prizelor
pentru transformatoare care au legătură electrică pe durata măsurării rezistenţei de
izolaţie.
3. Reţeaua felinarelor de navigaţie şi iluminatului exterior (împreună cu
consumatorii):
Riz  30 M (6.6)

n
10 
în care: n – numărul corpurilor de iluminat.
4. Reţeaua aparatelor de încălzit electric (împreună cu consumatorii):
Riz  5K (6.7)
n
în care:
n – numărul aparatelor de încălzit din reţea
K = 1,0 - pentru aparate de încălzit cabine (calorifere electrice) şi aparate
electrice pentru cambuză, plite, cuptoare, ş.a.
K= 0,5 - pentru aparate de încălzirea aerului
K= 0,2 - pentru aparate de încălzirea lichidelor.
5. Reţeaua de semnalizări acustice (împreună cu consumatorii):
Riz  30 M (6.8)

n1  n2

în care: n1 – numărul soneriilor, sirenelor, hupelor, corpuri de
iluminat, contactoare
n2 – numărul transformatoarelor.
6. Aparate de curenţi slabi pentru semnalizării specifice (telegrafe, axiometre,
tahometre, ş.a.):
Riz  10 (6.9)
n1  n2
în
care:
n1 – numărul aparatelor receptoare – emiţătoare
n2 – numărul emiţătoarelor şi receptoarelor.
În urma calculelor efectuate rezultate obţinute se rotunjesc pentru următoarele
trepte de valori considerate norme pentru rezistenţele de izolaţie ale reţelelor: 5; 2,5;
1,5; 0,8; 0,7; 0,6; 0,5; 0,4; 0,25; 0,2; 0,15; 0,10; 0,09; 0,08; 0,07; 0,06; 0,05; 0,04;
0,03; 0,025; 0,02; 0,015; 0,01 M .
Rezultă că pentru o reţea cu multe ramificaţii, mulţi consumatori şi aparate de
comutare norma rezistenţei de izolaţie poate ajunge la valoarea minimă 10k . În
cazul acestor reţele cu multe ramificaţii şi mulţi consumatori mărirea normei de
izolaţie se poate obţine prin introducerea în configuraţia reţelei a unor transformatoare
de separare, care permit împărţirea reţelei în subramuri. Calculul rezistenţei de
izolaţie se face în acest caz pe fiecare subramură şi întrucât pe o porţiune mai mică de
reţea se reduce numărul consumatorilor şi al aparatelor de conectare rezultă valori mai
mari pentru norma rezistenţei de izolaţie.
1.Valoarea curentului alternativ de 50 Hz care ar putea trece prin corpul omului nu
trebuie să depăşească:
a) 6mA;
b) 10 mA;
c) 100 mA;
d) 1 A.
3. Rezistenţa (medie statistică) a corpului uman se consideră valoarea de:
a) 10 kΩ;
b) 100 kΩ;
c) 1000 Ω;
d) 100 Ω.
Explicaţi schema de trecere a curentului prin corpul omului la atingerea carcasei

unui echipament electric fără împământare, aflată accidental sub tensiune, în reţea ua
de curent alternativ trifazat naval (cu neutrul izolat).
1. a; 2: c.
d

Producerea Si Distributia Energiei Elect

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Producerea Si Distributia Energiei Elect

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ministerul Apărării Naţionale

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanţa

PRODUCEREA ŞI DISTRIBUŢIA ENERGIEI ELECTRICE

TUDOR AURELIAN TRAIAN

Lucrarea de faţă îşi propune să completeze pregătirea de specialitate a viitorului

SCOPUL UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢARE

TEMATICA UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢARE

Unitatea de învăţare nr.1

1. NANU D. Sisteme electroenergetice Navale, Editura Muntenia,

SISTEMUL ELECTROENERGETIC NAVAL

1.1 Clasificarea, structura, condiţiile şi cerinţele de calitate pentru sistemul

1.1 Structura şi clasificarea SEN

Sistemul electroenergetic naval (SEN) cuprinde totalitatea instalaţiilor şi

Fig. 1.1 Schema electrică structurală a SEN autonome

b) utilizarea căldurii gazelor de evacuare de la motorul principal, MP,

D – diesel;Gax – generator de ax; MP – motor principal; T – turbină;

Aplicarea sistemelor prezentate este oportună la nave care navigă timp

Fig. 1.3 Schema electrică structurală a SEN unitar

SEN unitar se foloseşte la macaralele plutitoare, drăgi cu cupe pentru săpat pe

1.1.2 Scheme structurale ale centralelor electrice din SEN

Schemele structurale ale centralelor electrice din compunerea SEN trebuie să

În momentul actual, de regulă, la proiectarea centralelor electrice se prevede

Fig. 1.4 Schema structurală a centralei electrice cu un sistem de bare

Pentru funcţionarea în paralel a generatoarelor se înseriază secţiile de bare I,

Fiecare sistem de bare cu ajutorul separatoarelor a1, a2 poate fi împărţit în două

1.1.3 Condiţii de exploatare a SEN

Condiţiile de exploatare sunt definite de totalitatea mărimilor fizice

1.1.4 Cerinţe privind calitatea energiei electrice produsă de SEN

Indicatorii după care se apreciază calitatea energiei electrice furnizată de SEN

3. Coeficientul de nesimetrie al tensiunii pentru frecvenţa de bază în curent

4. Factorul de distorsiune, exprimă abaterea de la unda sinusoidală a tensiunii şi

k pulsatie U  100% (1.9)

b) raportul între diferenţa valorilor instantanee maximă şi minimă ale

d) raportul între diferenţa valorilor instantanee maximă şi minimă ale

Dintre indicatorii de calitate ai energiei electrice, prezintă importanţă practică

Consumatorii de energie electrică de la bordul navei se pot clasifica după

1.2.1 Alegerea numărului şi puterii generatoarelor electrice. Metoda

Această metodă este cea mai utilizată la proiectarea sistemului electroenergetic al

Bilanţul energetic pentru generatoarele sistemului electroenergetic

Consumatori de energie electrică

Factorul de putere, cosn

Factor de putere, cos

II. Mecanisme auxiliare pentru

III. Mecanis me pentru

IV. Iluminatul - - - - - 30 0,3 1 1

Puterea consumată totală (  Pc ,  Q c ): - cu consumatorii de scurtă durată

Coeficientul general de simultaneitate, kOG

Puterea calculată Pcalc., Q calc.  : - cu consumatorii de scurtă durată

Factorul mediu de putere, cos med

Numărul şi puterea generatoarelor - în funcţiune

Factor de putere, cos

Factor de putere, cos

consumată consumată consumată

Factor de putere, cos

Factor de putere, cos

(8,5) (6,0) (1) (0,9) (0,82) (8,5) (6,0) - - - - -

(9,6) (8,0) - - - - - 1 0,9 0,8 22 19

87 52 196 132 158 112

0,7 0,8 0,9

61 36 157 105 142 100

0,86 0,83 0,82

Valorile obţinute se trec în coloanele 11, 16 şi 21.

unde: Qc - puterea reactivă consumată

1.2.2 Metoda analitică de determinare a puterii centralei electrice