Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2010
1
CUPRINS
INTRODUCERE
Obiectivele cursului
Concepţia curriculară
Scopul unităţilor de învăţare
Tematica unităţilor de învăţare
Bilbliografie
1. Unitatea de învăţare nr. 1
SISTEMUL ELECTROENERGETIC NAVAL
1.1. Clasificarea, structura, condiţiile şi cerinţele de calitate pentru sistemul
electroenergetic naval.
1.2. Clasificarea consumatorilor de energie electrică. Alegerea numărului şi puterii
generatoarelor electrice.
2. Unitatea de învăţare nr. 2
CENTRALE ELECTRICE NAVALE
2.1. Sisteme de excitaţie şi stingere a câmpului pentru generatoare sincrone.
2.2. Caracteristicile şi clasificarea sistemelor de reglare automată a tensiunii.
Sisteme de compoundare a generatoarelor sincrone. Distribuţia sarcinii
reactive la funcţionarea în paralel a generatoarelor.
2.3. Scheme de reglare automată a tensiunii şi puterii reactive. Generator autoexcitat
cu compoundare fazică. Generator autoexcitat cu compoundare fazică şi
corector de tensiune.
2.4. Echipament static de excitaţie naval (ESEN) cu tiristoare.
2.5. Principiile reglării automate a frecvenţei şi puterii active.Distribuţia sarcinii
active la funcţionarea în paralel a generatoarelor.
2.6. Reglarea automată a vitezei de rotaţie pentru motoarele termice: după deviaţia
mărimii reglate (turaţia), după deviaţia mărimii reglate şi sarcina activă, după
deviaţia parametrilor electrici ai generatoarelor.
2.7. Funcţionarea în paralel a generatoarelor; sincronizarea manuală şi automată a
generatoarelor.
3. Unitatea de învăţare nr. 3
DISTRIBUŢIA ENERGIEI ELECTRICE LA NAVE
3.1. sisteme de distribuţie a energiei. Calculul reţelelor electrice. Tablouri de
distribuţie a energiei electrice.
4. Unitatea de învăţare nr. 4
PROTECŢIA SISTEMELOR ELECTROENERGETICE NAVALE
4.1. Protecţia reţelelor de distribuţie şi a generatoarelor electrice.
4.2. Relee electronice pentru protecţia generatoarelor. Schema electrică de conectare
a generatorului sincron la tabloul principal de distribuţie.
2
5. Unitatea de învăţare nr. 5
AUTOMATIZAREA SISTEMELOR ELECTROENERGETICE NAVALE
5.1. Sisteme automate de conectare a rezervei şi de protecţie la suprasarcină.
Sisteme automate pentru controlul parametrilor sistemelor electroenergetice.
6. Unitatea de învăţare nr. 6
MĂSURI DE EVITARE A PERICOLULUI ELECTROCUTĂRII ŞI A
INCENDIILOR PROVOCATE DE CURENTUL ELECTRIC
6.1. Pericolul electrocutării în reţelele electrice navale. Împământările de protecţie
pentru aparatura fixă, mobilă şi portabilă. Norme pentru rezistenţa de izolaţie.
INTRODUCERE
OBIECTIVELE CURSULUI
Rolul cursului de Instalaţii Electrice Navale este acela de a studia în mod
ştiinţific, aprofundat şi riguros instalaţiile electrice montate la bordul navelor,
instalaţii de producere şi de utilizare a energiei electrice, precum şi instalaţiile de
automatizare aferente lor.
Obiectivele generale urmărite sunt:
1. Descrierea specificului instalaţiilor electrice navale în comparaţie cu cele
terestre.
2. Identificarea categoriilor de instalaţii electrice navale.
3. Explicarea principiului de funcţionare a diferitelor instalaţii electrice navale.
4. Descrierea părţilor componenete ale instalaţiilor electrice navale şi a
procedurilor de pregătire pentru pornirea lor.
5. Analiza procedurilor de pornire a instalaţiilor la funcţionarea în regim
manual şi automat.
6. Dezvoltarea aptitudinilor de a opera cu generatoarele electrice şi acţionările
electrice de la bordul navelor.
CONCEPŢIA CURRICULARĂ
3
electrotehnice, maşini electrice, acţionări electrice, măsurări electrice şi electronice,
dispozitive şi circuite electronice, etc.
Parcurgerea acestei discipline de către studenţi este necesară pentru o mai uşoară
încadrare a viitorului ofiţer în echipajul unei nave şi pentru scurtarea perioadei de
adaptare pe postul de electrician naval. Unităţile de învăţare tratează instalaţii reale
care sunt montate la bordul navelor.
După parcurgerea acestei discipline, studenţii trebuie să fie în măsură să
identifice părţile componenete ale instalaţiilor electrice de bord, să descrie modul lor
de funcţionare, modul de pregătire pentru pornire, să le pornească, să interpreteze
semnalizările care apar, să ia măsurile care se impun şi să remedieze defecţiunile
care apar.
4
BIBLIOGRAFIE
5
Unitatea de învăţare nr.1
CUPRINS
OBIECTIVE
- de a explica rolul şi importanţa sistemului electroenergetic de pe o navă
precum şi specificitatea lui în comparaţie cu sistemul energetic naţional;
- de a defini structurile diferitelor tipuri de sisteme electroenergetice navale;
- de a descrie regimurile de funcţionare a generatoarelor şi a consumatorilor de
energie electrică;
- de a rezuma modul de calcul privind alegerea numărului şi puterii
generatoarelor electrice instalate pe o navă.
6
Sursele de energie electrică împreună cu tabloul principal de distribuţie formează
centrala electrică a navei.
Liniile de transport a energiei electrice împreună cu tablourile de distribuţie
constituie reţeaua electrică a navei.
Clasificarea SEN se face, în general, după trei criterii:
1) după numărul centralelor electrice care compun SEN;
2) în funcţie de legătura dintre SEN şi sistemul energetic de putere
destinat pentru propulsia navei;
3) în funcţie de sistemul de distribuţie al energiei electrice.
După primul criteriu SEN pot fi: cu una, două, trei şi mai multe centrale
electrice; după al doilea, pot fi: autonome, cu preluarea parţială a puterii de la
sistemul energetic principal şi unitare cu sistemul energetic principal; după al treilea,
sistemul de distribuţie poate fi: radial, magistral şi mixt.
SEN autonome sunt independente de sistemul energetic al navei şi d ispun de
surse separate de energie electrică, diesel generatoare sau turbogeneratoare, tablou
principal de distribuţie, tablouri de distribuţie, transformatoare, redresoare, tablou de
legătură cu malul şi linii de distribuţie a energiei electrice. După primul criteriu de
clasificare SEN autonome pot fi cu una, două, trei şi mai multe centrale electrice. În
figura 1.1. se prezintă trei variante.
SEN cu o singură centrală electrică de bază se foloseşte, de regulă, pe nave mici
de transport care navigă pe ape interioare sau în apropierea coastei.
Pe nave mari de transport, de pasageri, spărgătoare de gheaţă sau nave militare,
se foloseşte SEN cu două centrale electrice de bază dispuse în compartimente
separate. O asemenea variantă, prezentată în figura 1.1.b, răspunde mai bine
cerinţelor de vitalitate ale navei prin mărirea siguranţei în alimentarea cu energie
electrică a consumatorilor. Cele două centrale electrice de bază sunt interconectate
prin linii de transmisie a energiei electrice, existând posibilitatea transmiterii
acesteia în ambele sensuri. În acest fel, în cazul unui consum redus, este posibil ca
acesta să fie asigurat de funcţionarea unei singure centrale.
Varianta cu două centrale electrice de bază este mai complicată şi mai
scumpă. Această variantă este justificată pentru nave mari la care puterea
electrică necesară alimentării consumatorilor este mare şi pentru acoperirea
acesteia sunt necesare mai multe grupuri diesel generatoare. Repartizarea puterii
electrice totale pe două centrale conduce la micşorarea valorii curenţilor de
scurtcircuit sub valorile admise de puterea de rupere a întrerupătoarelor
automate. De exemplu, pentru o centrală electrică cu puterea 3000 KW şi
tensiunea 400 V, intens ităţile curenţilor de scurtcircuit pot ajunge la valori 100 –
200 kA, ceea ce corespunde limitei maxime a puterii de rupere pentru
întrerupătoarele automate folosite în prezent. În astfel de cazuri, rezolvarea constă
7
în împărţirea puterii totale pe două centrale electrice de bază sau folosirea a două
rânduri de bare pe care se repartizează egal grupurile diesel generatoare.
8
SEN este complet autonom, dacă în compunerea sa intră numai diesel
generatoare. În cazul în care se folosesc turbogeneratoare este necesar ca împreună
cu acestea să se instaleze şi diesel generatoare folosite ca rezervă sau pentru
regimul de staţionare, întrucât turbogeneratoarele cu turbină cu abur pot funcţiona
numai în marş, atunci când este în funcţiune caldarina. În acelaşi timp,
turbogeneratoarele necesită mai mult timp de pregătire pentru intrarea în funcţiune
şi încărcarea în sarcină, comparativ cu diesel generatoarele.
Indiferent de numărul centralelor electrice de bază, conform regulilor registrului
de clasificare pe nave mari de transport şi ale flotei tehnice trebuie să existe şi o
centrală electrică de avarie (figura 1.1.c). Centrala electrică de avarie este conectată cu
una din centralele electrice de bază şi în regimul normal energia electrică se transmite
de la centrala electrică de bază la tabloul de distribuţie de avarie TDA al centralei
electrice de avarie. La dispariţia tensiunii de la barele centralei electrice de bază se dă
semnalul pentru pornirea automată a diesel generatorului de avarie şi se conectează
această sursă la barele tabloului TDA. În acest fel, se asigură alimentarea neîntreruptă
a consumatorilor conectaţi la centrala electrică de avarie, care sunt importanţi pentru
siguranţa navei. Centrala electrică de avarie se dispune pe navă în afara zonei
inundabile, adică deasupra punţii principale.
De asemenea, SEN conţine, în toate cazurile, un tablou de legătură cu malul,
TLM, prin intermediul căruia se realizează primirea energiei electrice de la mal atunci
când nava staţionează în port, la dană. În unele situaţii, prin acelaşi tablou se poate
transmite energie electrică de la bordul navei la reţeaua electrică de la mal sau la o altă
navă.
SEN cu preluarea parţială a puterii de la sistemul energetic de putere foloseşte
o parte din puterea turbinelor sau dieselelor care aparţin sistemului energetic
principal de propulsie al navei pentru antrenarea unuia sau mai multor generatoare
electrice. Preluarea parţială a puterii de la sistemul energetic se poate realiza în două
variante prezentate în figura 1.2., astfel
a) folosirea generatoarelor de ax, Gax , antrenate printr-un mecanism de
transmisie de axul portelice;
9
Fig. 1.2 Sche mele electrice structurale ale SEN
cu preluarea parţială a puterii de la sistemul energetic
a – cu generator de ax; b – cu utilizarea turbogeneratorului.
10
de energie electrică sau instalaţii care să asigure turaţia constantă a
generatoarelor atunci când turaţia arborelui portelice se modifică.
Utilizarea turbogeneratoarelor de recuperare asigură menţinerea stabilă a
parametrilor de ieşire ai generatorului şi deci permite funcţionarea în paralel cu
generatoarele autonome. Stabilitatea parametrilor de ieşire este dată de inerţia
sistemului termic şi de posibilitatea reglării consumului de abur. După punerea
maşinii în poziţia „stop” sistemul poate continua să funcţioneze circa 5 –20
minute.
În prezent, SEN cu generatoare de ax cunosc o largă răspândire la nave care
folosesc pentru propulsie elici cu pale orientabile şi ca urmare turaţia motoarelor
principale se menţine constantă pentru toate regimurile de marş. Din această
categorie fac parte unele nave fluviale, câteva nave de transport şi nave tehnice.
SEN unitar cuprinde totalitatea surselor de energie electrică, tablourile de
distribuţie a energiei electrice şi, de asemenea, motoarele electrice de acţionare a
axelor portelice împreună cu aparatele de pornire ş i comandă ale acestora.
Structura unui asemenea sistem este prezentată în figura 1.3.
11
tensiune, frecvenţă ai surselor de energie electrică, ceea ce permite alimentarea
concomitentă şi a celorlalţi consumatori de energie electrică de la bordul navei.
12
deschid separatoarele şi fiecare generator transmite energia electrică numai la
sistemul lui propriu de bare. Prin manevrarea separatoarelor a1, a2 se pot stabili şi
alte regimuri, astfel: funcţionarea în paralel a generatoarelor G1, G2 şi individuală a
generatorului G3 (se închide a1 şi se deschide a2); funcţionarea în paralel a
generatoarelor G2,G3 şi individuală a generatorului G1(se deschide a1 şi se închide
a2)
13
Fig. 1.5 Sche ma structurală a centralei electrice cu două sisteme de bare
14
Influenţa acestor factori externi trebuie avută în vedere la realizarea SEN şi
componentelor sale (maşini electrice, aparate electrice, cabluri ş.a.). Pentru a lucra în
aceste condiţii de exploatare, echipamentele electrice navale se construiesc special
pentru această destinaţie. În toate ţările, construcţiile navale, tehnica care se
montează la bord şi supravegherea exploatării se realizează după regulile unui
registru de clasificare. În România, Registrul Naval Român (RNR) reprezintă
organul de stat pentru clasificarea navelor. În practică se folosesc şi registrele altor
ţări. În general, pentru că se referă la nave care sunt exploatate în aceleaşi condiţii,
între registrele de clasificare ale diferitelor ţări nu sunt deosebiri semnificative.
Conform normelor RNR, instalaţiile, maşinile şi sistemele care compun SEN
trebuie să fie astfel realizate încât să se asigure funcţionarea normală a acestora în
următoarele condiţii de exploatare:
- umiditatea relativă a aerului 75% la temperatura de 45C, sau 80% la
40C, sau 95% la 25C;
- bandă permanentă în orice bord până la 15 şi asietă de durată până la 5;
- ruliu până la 22,5 cu perioada 7 – 9 secunde şi tangaj până la 10;
- vibraţii cu frecvenţe de la 2 Hz la 13,2 Hz cu amplitudinea deplasării 1
mm, iar la frecvenţe de la 13,2 Hz la 80 Hz cu acceleraţia 0,7 g;
- şocuri cu acceleraţia 3 g şi frecvenţe de la 40 la 80 lovituri pe minut;
- schimbarea temperaturii mediului înconjurător, în cazul navigaţiei în
raioane nelimitate, de la -50C la +50C;
- prezenţa sării în apa de mare (până la 4%) şi în aerul maritim (până la 6
mg /m3 );
- prezenţa vaporilor de ulei şi alte produse petroliere în încăperile navei, de
la 5 la 20 mg /m3 .
15
2. Abaterea permanentă a frecvenţei, fp , faţă de valoarea nominală. Se
calculează ca diferenţă între frecvenţa real furnizată, f , şi valoarea ei nominală, fn ,
raportată la frecvenţa nominală şi exprimată în procente.
f fn
fn 100% (1.2)
fn
3. Coeficientul de nesimetrie al tensiunii pentru frecvenţa de bază în curent
alternativ trifazat. Exprimă în procente diferenţa dintre valoarea maximă, U max , şi
minimă, U min , a tensiunii raportată la valoarea nominală, U n .
U max U min
k nesim U 100% (1.3)
Un
4. Factorul de distorsiune, exprimă abaterea de la unda sinusoidală a tensiunii şi
se defineşte ca fiind raportul, exprimat în procente, dintre reziduul deformant
(valoarea efectivă corespunzătoare armonicelor superioare) şi valoarea efectivă a
fundamentatei.
U
2
2
16
fmax fn
fsd 100%
fn (1.8)
7. Coeficientul de pulsaţie al tensiunii redresate definit ca:
a) raportul între amplitudinile armonicelor joase ale componentelor de curent
alternativ, U , şi valoarea medie a tensiunii redresate, U med .
U
k pulsatie 100% (1.9)
U m ed
b) raportul între diferenţa valorilor instantanee maximă şi minimă ale
tensiunii redresate pe o semiperioadă şi valoarea medie a tensiunii redresate,
exprimat în procente.
U max U min
k ' pulsatie 100% (1.10)
U med
c) raportul între valoarea efectivă a componentelor de curent alternativ (se iau
în calcul toate componentele armonici), U ~ d , şi valoarea medie a tensiunii
redresate.
U~d
k 'pulsat ie 100%
'
(1.11)
U med
d) raportul între diferenţa valorilor instantanee maximă şi minimă ale
tensiunii redresate şi suma acestora calculat pe o semiperioadă şi exprimat în
procente.
U max U min
k '''pulsatie 100% (1.12)
U max U min
Dintre indicatorii de calitate ai energiei electrice, prezintă importanţă practică
mai deosebită, următorii: abaterea tensiunii şi frecvenţei, nesimetria tensiunilor şi
abaterea de la forma sinusoidală.
Abaterea tensiunii şi frecvenţei în raport cu valorile nominale poate fi pozitivă
sau negativă. În regimul permanent sau de scurtă durată al SEN, semnul abaterii
frecvenţei poate fi diferit de cel al tensiunii. La stabilirea regimului permanent
abaterea frecvenţei este aceeaşi pentru toţi consumatorii alimentaţi de SEN. În
acelaşi timp, abaterea tensiunii pentru consumatorii din apropierea tabloului
principal de distribuţie, TPD, este cu semnul plus, iar pentru cei mai îndepărtaţi cu
semnul minus.
17
Scăderea tensiunii la bornele maşinilor electrice conduce la micşorarea
momentelor de rotaţie şi pentru o sarcină constantă creşte valoarea curentului care
poate ajunge la valori pentru care, sub acţiunea protecţiei de suprasarcină, motorul
este deconectat. De asemenea, la scăderea tensiunii se micşorea ză iluminatul
lămpilor, iar la creşterea tensiunii se reduce durata de funcţionare a acestora.
Scăderea frecvenţei tensiunii de alimentare a motoarelor asincrone duce la
reducerea turaţiei şi, ca urmare, a productivităţii mecanismelor antrenate de acestea.
La micşorarea frecvenţei cresc valorile curenţilor spre consumatori pe seama măririi
curenţilor de magnetizare ai transformatoarelor şi micşorării reactanţelor inductive
în circuitele interioare din compunerea acestora.
Pentru obţinerea unei calităţi corespunzătoare a energiei electrice, conform
registrului de clasificare RNR, limitele maxime admise ale abaterilor tensiunii şi
frecvenţei sunt:
- abaterea permanentă şi de scurtă durată a tensiunii
20% timp de 1,5 secunde
U p 10%; U sd (1.13)
- 30 % timp de 5 secunde
- abaterea permanentă şi de scurtă durată a frecvenţei
fp 5%; fsd 10% timp de 5 secunde (1.14)
Nesimetria tensiunilor în sistemele trifazate este cauzată în principal de
conectarea la SEN a consumatorilor monofazaţi şi apare ca urmare a valorilor
inegale a curenţilor pe cele trei faze. Consumatorii trifazaţi simetrici, care constituie
majoritatea la bordul navei, contribuie la reducerea nesimetriei tensiunilor.
Forma nesimetrică a tensiunilor conduce la apariţia în SEN şi la consumatori a
componentelor armonice cu frecvenţe mai mari de 50 Hz a căror prezenţă măreşte
pierderile de putere şi duce la încălzirea suplimentară a cablurilor, motoarelor şi
generatoarelor electrice.
Indicele de calitate corespunzător pentru nesimetria tensiunilor se obţine din
condiţia Registrului de clasificare care admite nesimetria curenţilor de sarcină ai
generatoarelor de maximum 10%. Corespunzător acestei valori coeficientul de
nesimetrie al tensiunii, k nesim.U , este aproximativ 3%.
Abaterea de la forma sinusoidală poate fi generată de factori interni, care aparţin
generatoarelor, sau externi produşi de consumatorii de energie electrică. De regulă,
influenţa factorilor interni este redusă şi nesimetria tensiunilor datorată acestora nu
depăşeşte 25%. În acelaşi timp, în anumite situaţii, la funcţionarea generatoarelor
cu încărcarea nominală se poate ajunge la o valoare a nesimetriei tensiunilor până la
20%, generată în principal de sarcinile neliniare care constituie factorii externi.
Atunci când la bornele unui generator de tensiune sinusoidală sunt co nectate
rezistenţe neliniare, curentul consumat este de formă nesinusoidală şi căderile de
18
tensiune ale armonicelor superioare ale curentului schimbă forma curbei tensiunii în
sistem.
Dintre consumatorii de la bordul navei, convertoarele statice de energie electrică
solicită din reţea curenţi nesinusoidali şi constituie principala sarcină neliniară a
reţelei. Denaturarea tensiunii produsă de convertoarele statice de energie depinde de
schema folosită, de adâncimea reglării, de caracterul sarcinii, de parametrii surselor
de energie electrică de pe navă şi, de asemenea, de raportul dintre puterea surselor
navei şi puterea convertoarelor statice din sistem.
Abaterea de la forma sinusoidală mai mare de 10% poate produce încălzirea
suplimentară a generatoarelor şi electromotoarelor şi, ca urmare, este necesară
scăderea puterii şi a sarcinii. De asemenea, denaturarea tensiunilor micşorează
precizia în funcţionare a sistemelor automate de reglare şi comandă a generatoarelor
ceea ce poate duce la perturbarea funcţionării acestora.
Din aceste considerente, conform normelor registrului de clasificare, abaterea de
la forma sinusoidală nu trebuia să depăşească 5% din valoarea de vârf a
fundamentalei.
Normele de calitate a energiei electrice stabilite de Registrul naval prevăd
cerinţe atât pentru sursele de energie electrică cât şi pentru consumatorii de energie
electrică. Aceste norme determină pe de o parte condiţiile în care consumatorii
trebuie să funcţioneze normal, iar pe de altă parte cerinţe pentru SEN ca sistem de
producere a energiei electrice capabil să asigure alimentarea consumatorilor în toate
regimurile de exploatare ale navei.
a) Cerinţe pentru generatoare:
- asigurarea calităţii normale a energiei electrice în regim de mers în gol şi în
regim stabil de durată cu sarcină simetrică constantă şi la factorul de putere
nominal;
- acţiunea rapidă a sistemelor de reglare automată pentru a restabili în timp
scurt parametrii energiei electrice în limitele stabilite de norme atunci când
apare variaţii de sarcină, nesimetrii, abateri de la forma sinusoidală şi
pulsaţii ale curentului de sarcină.
b) Cerinţe pentru consumatori:
- funcţionarea normală a acestora în condiţiile în care parametrii energiei
electrice aplicată la borne sunt în limitele normelor de calitate;
- micşorarea influenţei consumatorilor la deteriorarea calităţii energiei
electrice, reducerea nesimetriei, reducerea abaterilor de la forma
sinusoidală şi a pulsaţiilor curenţilor consumaţi.
19
1.2 Clasificarea consumatorilor de energie electrică şi regimurile de
lucru în procesul de exploatare a navei
20
Pentru consumatorii din această grupă, pe durata suprasarcinii centralei electrice
sau în situaţia de avarie, este posibilă o pauză însemnată în alimentarea cu energie
electrică.
c) După regimul de lucru consumatorii de energie electrică se împart:
- acţionări electrice care lucrează în regim de durată cu sarcină constantă
sau variabilă (pompe, ventilatoare). În acest regim, pe toată durata de
funcţionare, încălzirea motorului este la valoarea nominală.
- acţionări electrice care lucrează în regim interminent (vinciuri, macarale).
Caracteristic acestui regim este că perioadele de funcţionare alternează
cu perioade de pauză. În timpul funcţionării, încălzirea motorului nu
ajunge până la valoarea nominală şi urmează o pauză în care nu se
răceşte până la temperatura mediului după care urmează un nou ciclu de
funcţionare.
- acţionări electrice care lucrează în regim de scurtă durată (vinciul de ancoră, cabestanul de
manevră, pompe de santină, pompe de transvazarea combustibilului ş.a.). Specific acestui
regim este durata mică de funcţionare în care motorul electric nu se încălzeşte până la
valoarea nominală şi urmează o pauză suficientă ca motorul să se răcească până la
temperatura mediului ambiant.
Caracteristic pentru funcţionarea centralei electrice a navei este variaţia în limite
mari a energiei electrice solicitată de consumatori. Puterea centralei electrice la un
moment dat este determinată de consumatorii care lucrează în acel moment.
Numărul consumatorilor care lucrează la un moment dat şi gradul lor de încărcare
depind de regimurile şi particularităţile de exploatare ale navei (raionul de navigaţie,
starea mării şi a condiţiilor de climă, forma şi masa încărcăturii, viteza navei,
caracterul lucrărilor în timpul staţionării ş.a.).
Din cele prezentate rezultă că încărcarea cu sarcină a generatoarelor centralei
electrice este un proces aleator. Un calcul precis al consumului de energie electrică
trebuie să aibă în vedere atât consumatorii care lucrează în regimul dat, cât şi faptul
că pentru fiecare consumator graficul de sarcină este variabil şi dependent de mulţi
factori. Un asemenea calcul poate fi efectuat folosind metode specifice de ca lculul
probabilităţilor şi statistici matematice, ceea ce presupune un volum mare de calcule
complicate şi necesitatea cunoaşterii a multor date experimentale.
În practica inginerească, până în momentul actual, pentru calculul sarcinii
centralei electrice şi alegerea generatoarelor electrice se utilizează o metodă mai
simplă bazată pe întocmirea bilanţului energetic sau a tabelului de sarcină, cu
rezultate suficient de bune pentru nevoile practice. De asemenea, pentru calculul
aproximativ al puterii centralei electrice, necesar la întocmirea proiectului preliminar
al navei, se pot folosi metode analitice.
Pentru întocmirea bilanţului energetic (tabelul de sarcină), procesul de
exploatare al navei se împarte într-un număr de regimuri caracteristice, urmând ca
pentru fiecare dintre ele să se stabilească puterea electrică solicitată de la centrala
21
electrică a navei. Calculele se organizează sub forma unui tabel care poartă
denumirea de bilanţul energetic sau tabelul de sarcină al navei.
Regimurile de funcţionare ale navei, care intră în componenţa tabelului de
sarcină, includ obligatoriu regimurile care corespund celei mai mici şi celei mai mari
sarcini cerută de la centrala electrică şi între acestea câteva regimuri intermediare.
În funcţie de destinaţia navei, procesul de exploatare poate cuprinde următoarele
regimuri:
a) pentru nave de transport mărfuri generale: staţionare fără lucrări de
încărcare, staţionare cu lucrări de încărcare, ridicarea ancorei, navigaţie
pe mare (marş) şi de avarie;
b) pentru nave de pasageri: staţionare fără pasageri, staţionare cu pasageri,
ridicarea ancorei, navigaţie pe mare şi de avarie;
c) pentru navele flotei tehnice: staţionare fără lucrări, staţionare cu lucrări
tehnologice, navigaţie pe mare şi de avarie;
d) pentru spărgătoarele de gheaţă: staţionare, ridicarea ancorei, navigaţie în
mare liberă, navigaţie printre gheţuri, avarie;
e) pentru navele de pescuit: staţionare, ridicarea ancorei, prinderea şi
prelucrarea peştelui şi de avarie.
Regimul de avarie se consideră că are locul în timpul marşului la producerea
unor incendii sau inundarea unor compartimente, fără scoaterea din funcţiune a
centralei electrice. În astfel de cazuri, se solicită suplimentar energie electrică pentru
lupta contra incendiilor şi nescufundabilităţii navei.
22
pentru cambuză, încălzirea electrică, aparatura de legături radio şi legături interioare,
aparatura de navigaţie, ş.a.m.d.
În coloana 1 se trec toţi consumatorii de energie electrică instalaţi la bordul
navei. Pentru a avea o anumită ordine în scrierea consumatorilor, aceştia sunt
constituiţi pe grupe alcătuite conform clasificării după destinaţie.
În coloanele 2-5 se trec datele nominale ale consumatorilor: numărul
consumatorilor de acelaşi fel (col.2), puterea nominală a motorului electric (col.3),
randamentul (col.4), factorul de putere la sarcina nominală, cos n (col.5). Pentru
motoarele electrice aceste date sunt scrise pe eticheta motorului.
La motoarele electrice, puterea nominală reprezintă puterea disponibilă la ax,
pentru aflarea puterii instalate consumate din reţea se utilizează relaţia:
Pn
Pinst. (1.15)
Rezultatele calculelor efectuate cu relaţia (3.1.) se trec în coloana 6.
În coloana 7 se trece puterea total instalată pentru fiecare mecanism.
Pinst.tot. n c Pinst. (1.16)
Puterea
Randamentul,
Regim de staţionare
Factorul de putere,
Puterea nominală,
instalată, kw
consumatorilor
Numărul
Coeficient
Factor de
simultaneitate
Coeficient de
de sarcină, ks
putere, cos
unitară
cosn
totală
k0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
I. Mecanis me de punte
instalaţia de guvernare 2 6 0,8 0,81 7,5 15 - - -
instalaţia de ancorare 1 8 0,86 0,83 9,3 9,3 (1) (0,7) (0,8)
23
Puterea
Randamentul,
Regim de staţionare
Factorul de putere,
Puterea nominală,
instalată, kw
consumatorilor
Numărul
Coeficient
Factor de
simultaneitate
Coeficient de
de sarcină, ks
putere, cos
unitară
cosn
totală
Consumatori de energie electrică
kw
k0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
------------------------------
II. Mecanisme auxiliare pentru
instalaţia energetică
compresor 1 8 0,85 0,83 9,4 9,4 (1) (0,9) (0,82)
pompa de co mbustibil 1 2,5 0,8 0,8 3,1 3,1 - - -
------------------------------
III. Mecanis me pentru
sisteme navale:
pompa de incendiu 2 10 0,82 0,81 12,2 24,4 (0,5) (0,8) (0,8)
ventilaţia - - - - - 10 0,4 1 0,7
------------------------------
IV. Ilu minatul - - - - - 30 0,3 1 1
------------------------------
Puterea consumată totală ( Pc , Q c ): - cu consumatorii de scurtă durată
- fără consumatorii de scurtă durată
Tabelul 1.1
Regim de marş Regim de avarie
Coeficient de
simultaneitate, k0
Factor de putere,
Coeficient de
Coeficient de
Coeficient de
consumată consumată
putere, cos
consumată
sarcină, ks
sarcină, ks
Factor de
cos
k var.
k var.
reactiă,
reactivă,
kw
k var.
activă,
activă,
reactivă,
kw
activă,
kw
11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 23
- - 0,5 0,6 0,75 4,5 4,0 0,5 0,8 0,8 6,0 5,0
(6,5) (6) - - - - - - - - - -
24
Regim de marş Regim de avarie
Coeficient de
Puterea Puterea Puterea
simultaneitate, k0
simultaneitate, k0
Factor de putere,
consumată consumată
Coeficient de
Coeficient de
Coeficient de
putere, cos
consumată
sarcină, ks
sarcină, ks
Factor de
cos
k var.
k var.
reactiă,
reactivă,
kw
k var.
activă,
activă,
reactivă,
kw
activă,
kw
11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 23
9 - 0,9 1 1 27 - 0,5 1 1 15 -
1 x 75 2 x 75 2 x 75
3 x 75 2 x 75 2 x 75
Pefect.
ks (1.17)
Pinst.
Coeficientul de simultaneitate pentru consumatorii de acelaşi fel exprimă
raportul între consumatorii care lucrează în regimul dat şi numărul total al
consumatorilor instalaţi.
n c funt.
k0 (1.18)
n c inst.
25
Coeficienţii de sarcină şi simultaneitate se stabilesc pe baza analizei funcţionării
consumatorilor. La această analiză se iau în considerare caracterul operaţiilor
îndeplinite de navă, regimul de funcţionare a instalaţiilor energetice principale de
putere, raionul şi condiţiile climatice, starea mării ş.a.
Alegerea corectă a coeficienţilor de sarcină şi de simultaneitate depinde în mare
măsură de experienţa proiectantului în aprecierea corectă a încărcării consumatorilor
în diferite regimuri ale navei. În continuare, se prezintă câteva criterii orientative
privind alegerea acestor coeficienţi.
Experienţa arată că pentru cei mai mulţi consumatori, în toate regimurile de
lucru, coeficientul de sarcină are valoarea apropiată de unitate. Pentru câteva
mecanisme, valorile acestuia sunt subunitare, cum ar fi: instalaţia de guvernare,
vinciul de ancoră, macarale ş.a.
Sarcina pentru instalaţia de guvernare depinde de starea mării, vitezei navei,
viteza de bandare a cârmei, unghiul de deplasare a cârmei. Puterea consumată de
acţionarea electrică a cârmei se stabileşte astfel încât să corespundă regimului cel
mai greu şi, ca urmare, coeficientul de sarcină pentru instalaţia de guvernare se alege
în limitele 0,5 0,8.
Încărcarea vinciului de ancoră depinde de adâncimea de ancorare, starea mării şi
forţa vântului. Pentru regimul cel mai greu se apreciază valoarea coeficientului de
sarcină în limitele 0,7 0,9.
Sarcina pentru macarale depinde de forma încărcăturii şi masa acesteia care, de
obicei, este mai mică decât sarcina nominală. Coeficientul de sarcină se ale ge pentru
regimurile cele mai grele în limitele 0,8 0,9.
Pentru vinciul de remorcaj sarcina depinde de starea mării, forma obiectului
remorcat şi viteza de remorcare. Coeficientul de sarcină pentru asemenea vinciuri se
alege în limitele 0,6 0,8.
Puterea consumată de utilajele electrice ale cambuzei (plite, cuptoare, vase sub
presiune) depinde de numărul pasagerilor şi echipajului navei. Acest număr se
schimbă în staţionare comparativ cu celelalte regimuri.
Pentru consumatorii care lucrează în regim de avarie (pompe de incendiu, pompe
de drenaj), coeficienţii de sarcină au valori apropiate de unitate. În cazul în care
aceste mijloace sunt utilizate şi în alte regimuri, coeficienţii de sarcină au valori în
limitele 0,6 0,9. O asemenea situaţie se poate întâlni la ridicarea ancorei când se
porneşte pompa de incendiu pentru spălarea lanţului de ancoră pe măsura virării
acestuia la bord.
Determinarea coeficientului de simultaneitate pentru consumatorii de acelaşi fel
nu prezintă dificultăţi deosebite. De regulă, pe navă se instalează mai mulţi
consumatori de acelaşi fel la mecanisme importante pentru siguranţa navei. De
exemplu, instalaţia de guvernare electrohidraulică are instalate două electropompe
26
din care: una asigură funcţionarea instalaţiei de guvernare, cealaltă fiind de rezervă.
Coeficientul de simultaneitate, în acest caz, este k 0 0,5 .
După stabilirea coeficienţilor de sarcină şi de simultaneitate se calculează
puterea consumată pentru fiecare din consumatorii care lucrează în regimurile
considerate, astfel:
Pc Pinst. k 0 k s (1.19)
27
supraveghere. De aceea, în acest regim, numărul consumatorilor care lucrează
este redus. Funcţionează parţial iluminatul, utilajele cambuzei, mijloace de
legături, sisteme navale de utilizări generale. De obicei, în acest regim nu
lucrează mecanismele care deservesc instalaţia e nergetică de putere a navei.
În regimul de staţionare cu efectuarea lucrărilor de manipularea mărfurilor se
află pe navă tot echipajul pentru care trebuie create toate condiţiile de trai, lucrează
mijloacele de încărcare-descărcare (macarale, vinciuri de încărcare, pompe de
marfă).
Regimul de ridicare a ancorei se desfăşoară concomitent cu pregătirea navei
pentru marş. În acest regim funcţionează cu putere redusă instalaţia energetică
principală, sunt în funcţiune vinciul de ancoră şi pompa de incendiu pent ru
spălarea lanţului, este prezent la bord tot echipajul.
În regim de marş funcţionează cea mai mare parte a consumatorilor de
energie electrică. Consumatorii care nu funcţionează în acest regim sunt:
pompele de incendiu şi drenaj, mecanis mele de rezervă, vinciul de ancoră,
macarale şi alte mijloace cu destinaţie specială. În cazul navelor de pescuit în
acest regim lucrează traulerul şi câteva macarale.
Funcţionarea consumatorilor în regimul de marş asigură confortul deplin al
echipajului şi pasagerilor, funcţionarea mecanismelor care asigură marşul navei,
funcţionarea aparatelor de navigaţie şi a mijloacelor de legături radio.
În regimul de avarie, în cazul în care este necesar, se poate renunţa la
funcţionarea consumatorilor care asigură confortul echipajului şi pasagerilor
(cambuza, ventilaţia generală, încălzirea electrică ş.a.). În acest regim rămân
obligatoriu în funcţiune consumatorii care asigură marşul navei, legăturile
interioare şi exterioare, mijloacele de navigaţie. La acestea se adaugă mijloacele
de luptă împotriva incendiilor, scoaterea apei din compartimentele inundate şi
alte mijloace de salvare.
Cea mai mare sarcină a centralei electrice poate fi, în funcţie de destinaţia
navei, în unul din regimurile de marş, de pescuit, de ridicarea ancorei sau de
staţionare cu efectuarea lucrărilor de manipulare a mărfur ilor.
La întocmirea bilanţului energetic se iau în considerare condiţiile cele mai
grele de exploatare a navelor: ceaţă, temperaturi scăzute, temperaturi ridicate,
încărcarea completă a navei, viteza maximă de marş ş.a.m.d.
După completarea tuturor liniilor şi coloanelor tabelului de sarcină se
calculează puterea totală activă şi reactivă, Pc si Q c , consumată în fiecare
regim. Calculul se face prin însumarea aritmetică a cifrelor de pe coloanele 11,
12, 16, 17, 21 şi 22 care reprezintă puterile consumate de fiecare consumator
care lucrează în regimul considerat. Pentru fiecare însumare de pe o coloană
rezultă două valori: una corespunde însumării cu luarea în considerare a
consumatorilor cu funcţionare în regim de scurtă durată (cifrele dintre paranteze)
28
şi a doua fără luarea în considerare a consumatorilor cu funcţionare de scurtă
durată.
În continuare, se alege coeficientul general de simultaneitate, k OG , pe
regimuri de exploatare a navei. Acest coeficient ia în considerare faptul că nu toţi
consumatorii, prevăzuţi să funcţioneze într- un anumit regim, lucrează simultan şi
la încărcarea maximă. De exemplu, regimul de marş poate fi de ordinul zilelor,
săptămânilor sau lunilor şi în această perioadă lungă se pot schimba condiţiile de
navigaţie şi, ca urmare, consumatorii consideraţi în acest regim cu funcţionare
continuă pot fi pentru perioade scurte deconectaţi. În aceste condiţii puterea
efectiv consumată în regimul de marş este mai mică decât cea rezultată din
însumarea aritmetică a puterilor consumate.
De regulă, pentru calculele practice, valorile coefic ientului de simultaneitate
general, k OG , pe regimuri, se alege astfel:
- pentru regimul de staţionare la ancoră: k OG 0,7 0,75
- pentru regimul staţionare cu lucrări de încărcare-descărcare: k OG 0,8
- pentru regimul de ridicare a ancorei: k OG 0,75 0,8
- pentru regimul de marş: k OG 0,8 0,9
- pentru regimul de avarie: k OG 0,9 0,95 .
În afara coeficientului general de simultaneitate pentru determinarea puterii
calculate pe regimuri de exploatare trebuie să se ia în considerare şi pierderile de
energie în reţeaua de distribuţie. Aceste pierderi se apreciază ca fiind 3-5% din puterea
consumată. Cu aceste precizări, puterea calculată pentru fiecare regim se determină
astfel:
Pcalc. 1,03 1,05k OG Pc (1.21)
S calc. Pcalc
2
Q 2calc. (1.23)
29
luând în considerare puterile calculate fără luarea în considerare a consumatorilor
care lucrează în regim de scurtă durată. După cum se vede şi din exemplul prezentat
în tabelul 3.1, între valorile puterilor calculate cu luarea în considerare şi fără luarea
în considerare a consumatorilor cu regim de funcţionare de scurtă durată nu sunt
deosebiri semnificative. Existenţa consumatorilor cu funcţionare de scurtă durată se
are în vedere la verificarea capacităţii de suprasarcină a generatoarelor care în
condiţii normale trebuie să asigure alimentarea acestor consumatori. De regulă,
generatoarele navale admit suprasarcină de 10% în decurs de 2 ore, 25% timp de 30
minute şi 50% timp de 5 minute. În cazul în care sarcina consumatorilor de scurtă
durată depăşeşte capacitatea de suprasarcină se recurge la conectarea unui generator
suplimentar.
Pentru calculul puterii centralei electrice se alege regimul cu cea mai mare
putere consumată. În cele mai multe cazuri, acesta este regimul de marş. De
asemenea, la proiectarea sistemului electroenergetic este necesar să se prevadă şi o
rezervă de 15-20% faţă de puterea consumată cea mai mare.
Alegerea numărului şi puterii generatoarelor electrice reprezintă o sarcină
dificilă întrucât trebuie să se aibă în vedere mai mulţi factori tehnici, economici şi de
exploatare, adesea contrari unul altuia. Trebuie stabilit un compromis care asigură
regimurile cele mai favorabile pentru funcţionarea centralei electrice. La alegerea
numărului şi puterii generatoarelor electrice trebuie să se aibă în vederea
îndeplinirea următoarelor cerinţe:
1) Generatoarele trebuie să fie încărcate în toate regimurile aproape de sarcina
nominală (de regulă minim 75-80% din puterea nominală).
2) Generatoarele alese să fie de acelaşi tip şi putere. În acest caz se asigură o
funcţionare stabilă la cuplarea în paralel şi se reduce cantitatea necesară de
piese de rezervă.
3) Puterea generatorului de rezervă trebuie să fie aceeaşi cu a generatorului de
bază. Este evident că cea mai bună alegere este aceea în care toate
generatoarele de bază şi de rezervă sunt de acelaşi tip şi putere.
Din punct de vedere al încărcării fiecărui generator aproape de sarcina
nominală, această cerinţă se realizează în cazul folosirii unui număr mare de
generatoare cu posibilitatea de cuplare în paralel a acestora. În acelaşi timp, un
număr mare de agregate generatoare este limitat pe de o parte de posibilităţile de
montare la navă, iar pe de altă parte de greutăţi legate de funcţionarea în paralel a
acestora. De aceea, de regulă, acest număr se limitează la 2-4 agregate
generatoare.
Un exemplu de alegerea numărului şi puterii generatoarelor este prezentat
în tabelul 1.1. Pentru acoperirea consumului de energie electrică în toate
regimurile şi asigurarea unei rezerve sunt posibile trei variante: prima –
alegerea a două generatoare cu puteri de 150 kw fiecare; a doua – alegerea a
30
trei generatoare cu puteri de 100 kw fiecare; a treia – alegerea a patru
generatoare cu puteri de 75 kw fiecare.
După prima variantă în toate regimurile lucrează un generator de bază cu puterea
de 150 kw, al doilea fiind rezervă. În acest caz, sunt evidente două neajunsuri:
încărcare mică a generatorului în regimul de staţionare (sub 40%) şi posibilitatea de
a efectua lucrări de revizii sau reparaţii numai în regimul de staţionare.
A doua variantă asigură funcţionarea a două generatoare de 100 kw în
regimurile de marş şi de avarie, al treilea fiind de rezervă. În regim de staţionare
lucrează un generator, două fiind de rezervă. În această variantă, în toate
regimurile, sarcina generatoarelor este de circa 60-70%, ceea ce se poate
considera mulţumitor. Lucrările de revizii şi reparaţii sunt pos ibile numai în
regimul de staţionare.
A treia variantă asigură funcţionarea a două generatoare de 75 kw pentru
regimurile de marş şi de avarie, celelalte două fiind de rezervă, în regimul de
staţionare lucrează un generator de 75 kw şi trei sunt de rezervă. În această variantă
se asigură încărcarea optimă a generatoarelor care lucrează (circa 80-90%), lucrările
de întreţinere şi revizii se pot efectua atât în regimul de staţionare cât şi în regimurile
de marş şi de avarie.
Din această analiză rezultă că varianta a treia este cea mai bună cu condiţia ca în
compartimentul prevăzut pentru centrala electrică să se permită montarea a patru
agregate generatoare. În caz contrar, din motive constructive se optează pentru
varianta a doua cu trei agregate generatoare.
Alegerea generatoarelor se face după puterea activă de calcul în cazul în care
valoarea factorului de putere mediu este egală cu 0,8 sau mai mare. Dacă factorul de
putere mediu are valoarea mai mică de 0,8, atunci alegerea generatoarelor se face
după puterea aparentă.
Metoda bilanţului energetic (tabelul de sarcină) se poate aplica şi pentru
determinarea puterii diesel- generatorului centralei electrice de avarie. Diesel-
generatorul de avarie intră în funcţiune la scoaterea de sub tensiune a centralei
electrice de bază şi puterea acestuia trebuie să fie suficientă pentru a asigura
obligatoriu alimentarea următorilor consumatori:
- iluminatul de avarie;
- acţionarea electrică de avarie a cârmei;
- acţionarea electrică a pompei de incendiu de avarie;
- legături de comunicaţii interioare şi exterioare;
- lumini de navigaţie şi semnalizare;
- vinciurile bărcilor şi şalupelor de salvare;
- alte instalaţii pentru siguranţa vieţii echipajului.
Experienţa arată că pentru majoritatea navelor puterea diesel- generatorului de
avarie este în limitele 50-200 kw.
31
În cazul sistemelor electroenergetice de curent continuu, metoda bilanţului energetic
pentru determinarea numărului şi puterii generatoarelor electrice este aceeaşi cu
deosebirea că dispar coloanele 5, 10, 12, 15, 20 şi 22 care corespund factorilor de putere şi
puterilor reactive.
32
PV - puterea ventilaţiei generale
Pclim. - puterea instalaţiei de climatizare.
Dacă Ps.d. max. > Pc.nivel trai se foloseşte relaţia (3.11), iar dacă Ps.d. max. < Pc.nivel trai se
foloseşte relaţia (3.12).
Staţionare fără operaţiuni de încărcare
Puterea centralei electrice se determină cu una din expresiile:
Pst. 11 0,002D Ps.d. max. (1.28)
Regim de manevră
În acest regim aproximarea puterii se face cu formula:
Pman. Pmars 0,8Pancora Pcomp. (1.31)
33
Regim de avarie
În regimul de avarie, sarcina centralei electrice o constituie consumatorii care
asigură marşul navei, stingerea incendiului, scoaterea apei din compartimentele
inundate. În acest regim sunt deconectaţi consumatorii de mică importanţă pentru
vitalitatea navei cum ar fi: cambuza, ventilaţia, climatizarea ş.a. În caz de necesitate
poate fi introdus în funcţiune: generatorul de rezervă. Luând în considerare aceste
posibilităţi, puterea centralei electrice în regim de avarie, de ob icei, nu depăşeşte
puterea în regim de marş.
Metoda analitică de determinare a puterii centralei electrice permite aproximarea
acesteia, suficientă pentru proiectul preliminar al navei. Un calcul mai precis rezultă
din aplicarea metodei bilanţului energetic.
TEST DE AUTOEVALUARE
1. Centrala electrică a navei este formată din:
a) surse de energie electrică;
b) surse de energie electrică împreună cu tabloul de distribuţie;
c) surse de energie electrică, tabloul principal de distribuţie şi tablourile secundare
de distribuţie;
d)sursele şi reţeaua electrică a navei.
LUCRARE DE VERIFICARE
Explicaţi modul de completare a tabelelor de sarcină (bilanţul energetic)
34
Unitatea de învăţre nr.2
CENTRALE ELECTRICE NAVALE
CUPRINS
Sisteme de excitaţie şi de stingere a câmpului la generatoarele sincrone.
Principiile reglării automate a tensiunii şi puterii reactive.
Sisteme de compoundare a generatoarelor sincrone şi de reglare automată a
excitaţiei.
Sistemul ESEN de excitaţie cu tiristoare pentru generatoare sincrone. Distribuţia
sarcinii reactive între generatoarele sincrone care funcţionează în paralel.
Principiile reglării automate a frecvenţei şi puterii active.Regulatoare de turaţie cu
două impulsuri, sisteme de reglare a frecvenţei în funcţie de parametrii
generatorului.
Distribuţia sarcinii active îmtre generatoarele care funcţionează în paralel. Procedee
de cuplare în paralel a generatoarelor. Metode de sincronizare.
Sincronizarea automată a generatoarelor sincrone: cu unghi constant de anticipare şi
cu timp constant de anticipare.
OBIECTIVE
35
Generatorul de curent continuu cu excitaţie derivaţie este prezentat în figura 2.1.
36
generatorul debitează un curent, I 0, apare un flux creat de acest curent denumit fluxul
de reacţie al indusului şi care se suprapune fluxului inductor principal (figura 2.2).
37
R c - rezistenţa reastatului de câmp.
Dependenţa tensiunii generatorului de curentul de sarcină, U f I , reprezintă
caracteristica externă a generatorului. În figura 2.3, curba 1 reprezintă caracteristica
externă a generatorului cu excitaţie derivaţie. Curba 2 reprezintă caracteristica externă a
generatorului cu excitaţie mixtă.
38
Fig. 2.4 Schema generatorului de curent continuu cu excitaţie mi xtă
Tensiunea magnetomotoare a înfăşurării de excitaţie serie de compoundare se
calculează astfel încât să compenseze acţiunea reacţiei indusului şi căderea de
tensiune internă din circuitul rotorului pe tot domeniul de variaţie a sarcinii.
Generatorul de curent continuu cu excitaţie mixtă sau compound este
prezentat în figura 2.4
Metoda compoundării constituie cel mai simplu şi cel mai utilizat procedeu de
stabilizare a tensiunii generatoarelor de curent continuu şi asigură menţinerea
tensiunii cu precizie de 5-6%.
La generatoarele de curent continuu cu variaţii mari ale turaţiei motorului primar
sau în cazul în care se impun cerinţe superioare privind precizia de menţinere
constantă a tensiunii, la sistemul de compoundare se adaugă un corector de tensiune
sau regulator automat care acţionează la abaterea tensiunii de la valoarea nominală
stabilită. Realizarea regulatorului automat de tensiune poate fi făcută cu rezistenţă
comandată, elemente magnetice sau tiristoare.
Până în ultimul timp, pe nave, pentru stabilizarea automată a tensiunii
generatoarelor de curent continuu s-a folosit regulatorul automat cu coloană de
cărbune. Schema de principiu a acestui tip de regulator este prezentată în figura 2.5.
Coloana C este formată din rondele de cărbune comprimate de acţiunea unui
resort A. Rezistenţa coloanei de cărbune, R c , este înseriată în circuitul excitaţiei
derivaţie a generatorului şi valoarea ei este variabilă în funcţie de forţa de apăsare
care se exercită pe coloana de cărbune. Rezistenţa scade la creşterea apăsării şi se
măreşte la micşorarea apăsării pe coloană.
39
Electromagnetul EM este alimentat de tensiunea de la bornele generatorului şi
forţa lui de atragere, a armăturii mobile, este dependentă de tensiunea generatorului.
Asupra armăturii mobile a electromagnetului acţionează două forţe care creează
momente de sensuri contrare: o forţă este dată de resortul A, iar cea de a doua este
forţa de atracţie a electromagnetului alimentat de la tensiunea generatorului. La
echilibru, care corespunde tensiunii nominale a generatorului, se stabileşte o anumită
presiune pe coloana de cărbune. La scăderea tensiunii sub valoarea nominală, scade
forţa de atracţie a electromagnetului şi sub acţiunea resortului A se măreşte
presiunea pe coloana de cărbune. Ca urmare scade valoarea rezistenţei R c şi pe
această cale se măreşte curentul în circuitul de excitaţie, având ca rezultat
restabilirea valorii nominale a tensiunii generatorului.
Autoexcitarea generatorului de curent continuu, reprezintă procesul prin care se
stabileşte tensiunea de mers în gol la bornele generatorului.
În figura 2.6 sunt reprezentate caracteristica de mers în gol a generatorului,
E 0 f i e sau U f i e şi caracteristica circuitului de excitaţie, U R e i e , pentru
I 0 şi n n n cons tan t .
Curentul de excitaţie:
E0 E U
ie 0 sau U R e i e (2.4)
re R c R e R e
în care: E 0 U - tensiunea electromotoare a generatorului la mersul în gol
re - rezistenţa înfăşurării de excitaţie
R c - rezistenţa variabilă a reastatului de câmp
R e re R c - rezistenţa totală a circuitului excitaţiei
Dreapta OA a cărei ecuaţie este U R e I e are coeficientul unghiular tg R e şi
se numeşte caracteristica excitaţiei.
Pentru ca generatorul să se autoexcite, condiţia este ca de la ultima funcţionare
să existe, în generator, un magnetism remanent. La rotirea cu viteză nominală, în
prezenţa magnetismului remanent, apare la bornele generatorului tensiunea
electromotoare remanentă, E rem . Această tensiune de valoare mică, de ordinul a
câţiva volţi, se aplică circuitului de excitaţie şi rezultă curentul i e1 , care creează un
flux suplimentar faţă de fluxul remanent. Tensiunea la bornele generatorului se
măreşte până la valoarea E 1 . Mărirea tensiunii la bornele generatorului atrage după
sine creşterea curentului în circuitul de excitaţie ş.a.m.d., generatorul se autoexcită
până în punctul A corespunzător tensiunii de mers în gol.
40
Fig. 2.6 Autoexcitarea generatorului de curent continuu
41
2) cu autoexcitaţie
3) cu excitatrice de curent alternativ (sistemul de excitaţie fără perii).
Autoexcitarea este posibilă numai atunci când sensurile celor două fluxuri coincid,
adică se obţine creşterea fluxului rezultant având ca rezultat creşterea tensiunii
electromotoare, ş.a.m.d.
42
Prezenţa excitatricei, care este o maşină de curent continuu cu colector şi perii,
scade siguranţa în exploatare a generatorului sincron. Experienţa exploatării
agregatelor generatoare arată că cele mai multe avarii ale generatoarelor se produc
din cauza defecţiunilor care apar la excitatrice. De asemenea, excitatricea măreşte
gabaritul (îndeosebi lungimea) şi greutatea agregatului generator. Pentru
generatoarele navale care au putere relativ mică în comparaţie cu generatoarele
centralelor electrice staţionare, gabaritul şi preţul de cost sunt mari pentru
generatoarele sincrone cu excitatrice de curent continuu.
Dezvoltarea semiconductoarelor şi amplificatoarelor magnetice a permis
realizarea generatoarelor sincrone autoexcitate, care în locul excitatricei folosesc un
sistem static de excitaţie fără elemente în mişcare.
În momentul actual nu se mai instalează la nave generatoare sincrone cu
excitatrice de curent continuu. Acest tip de generator poate fi întâlnit doar la nave
construite în anii interiori.
Autoexcitarea generatoarelor sincrone constă în alimentarea înfăşurării de
excitaţie, prin redresor, de la circuitul de curent alternativ al statorului.
În acest caz nu mai este necesară o sursă separată de energie. Procesul de
autoexcitare se desfăşoară analog cu autoexcitaţia generatorului de curent continuu.
În figura 2.8 se prezintă schema simplificată a generatorului sincron cu
autoexcitaţie.
43
funcţionarea corectă a sistemului, trebuie să fie un defazaj de 90. Defazajul se
obţine prin amplasarea draselului D în circuitul de tensiune sau se poate folosi un
condensator în acelaşi scop. De asemenea, pentru obţinerea defazajului, în unele
scheme în loc de drosel sau condensator se montează un şunt magnetic cu rolul de a
mări reluctanţa înfăşurării de tensiune pentru a obţine pe această cale defazarea
semnalelor de tensiune şi de curent.
Procesul de autoexcitare al generatorului sincron este determinat, ca şi în cazul
generatorului de curent continuu, de existenţa magnetismului remanent. La rotirea
rotorului generatorului sincron la bornele lui apare tensiunea electromotoare
remanentă care produce un curent de excitaţie. Trecerea curentului redresat prin
înfăşurarea de excitaţie a generatorului duce la mărirea câmpului generatorului, ceea
ce are ca urmare, creşterea tensiunii electromotoare şi a curentului de excitaţie.
Procesul de creştere continuă până când tensiunea generatorului ajunge la valoarea
U 0 , corespunzătoare mersului în gol al generatorului.
În figura 2.9 se prezintă caracteristica de mers în gol a generatorului şi
caracteristica circuitului de excitaţie.
44
format din droselul D, transformatorul intermediar Ti , redresorul R d şi înfăşurarea
de excitaţie EG este neliniar având impedanţa dependentă de mărimea curentului de
excitaţie şi de frecvenţă.
Din figura 2.9 se observă că cele două caracteristici se intersectează în mai multe
puncte: k1 , k2 şi k3 . În acest caz, sub influenţa magnetismului remanent, tensiunea
poate creşte până la valoarea U1 , corespunzătoare punctului k1 , după care se
întrerupe creşterea în continuare. Această dispunere a celor două caracteristici nu
este favorabilă procesului de autoexcitaţie, întrucât tensiunea remanentă este mică,
2-5% Un , iar impedanţa circuitului de excitaţie are valori mari.
Pentru ca tensiunea generatorului să ajungă la valoarea U0 , corespunzătoare
mersului în gol este necesar să se adopte măsuri speciale care să permită ridicarea
tensiunii generatorului peste tensiunea critică, Ucr, corespunzător ie > ie cr.
În schemele de excitare a generatoarelor sincrone autoexcitate se folosesc diferite
procedee care asigură iniţierea autoexcitării, cum ar fi:
- mărirea magnetismului remanent al generatorului care se poate realiza prin
montarea unor magneţi permanenţi între poli şi rotor. Procedeul asigură
modificarea caracteristicii de mers în gol a generatorului cu consecinţe
favorabile procesului de autoexcitare. Dezavantajul constă în complicarea
construcţiei generatorului, mărirea dimensiunilor şi înrăutăţirea
caracteristicilor de funcţionare ale generatorului.
- micşorarea impedanţei circuitului de excitaţie în perioada de autoexcitare.
Aceasta se poate obţine pe mai multe căi: şuntarea dreselului D, în perioada de
pornire, cu ajutorul unui buton; conectarea în scurtcircuit a bornelor statorului
generatorului, obţinându-se pe această cale contribuţia înfăşurării de curent la
sporirea tensiunii în înfăşurarea secundară a transformatorului intermediar;
formarea unui circuit rezonant cu elementele circuitului de excitaţie: (drosel,
condensator, înfăşurările transformatorului intermediar). În ceea ce priveşte
ultimul procedeu, rezonanţa circuitului se stabileşte pentru o frecvenţă de 60-
90% din frecvenţa nominală. La pornire apare tensiunea remanentă şi la turaţia
60-90% din turaţia nominală se obţine rezonanţa circuitului de excitaţie, se
reduce la minim impedanţa acestuia şi creşte curentul de excitaţie la o valoare
suficientă pentru autoexcitarea generatorului.
- alimentarea excitaţiei generatorului, în perioada de pornire, de la surse
independente: baterie de acumulatori, generator de excitaţie iniţială. Puterea
acestor surse este mică, câţiva volţiamperi şi asigură în perioada iniţială
autoexcitarea generatorului. În cazul folosirii generatorului de excitaţie iniţială
acesta este înglobat în construcţia generatorului sincron, este de tipul
generatorului sincron cu magneţi permanenţi pentru excitaţie şi alimentează
excitaţia generatorului sincron în perioada iniţială printr-o punte redresoare.
45
La generatoarele sincrone autoexcitate pentru alimentarea înfăşurării de excitaţie
dispusă pe rotorul maşinii se folosesc inele şi perii.
Sistemul de excitaţie cu excitatrice de curent alternativ elimină necesitatea
inelelor şi periilor, de aceea acest sistem se mai numeşte sistem de excitaţie fără
perii. Excitatricea în acest caz este un generator sincron înglobat în construcţia
generatorului de bază. Excitatricea are înfăşurarea indusă trifazată de curent
alternativ dispusă pe rotorul maşinii iar înfăşurarea inductoare, alimentată în curent
continuu, este amplasată pe statorul generatorului de bază.
În figura 2.10 se prezintă schema de principiu a sistemului de excitaţie cu
excitatrice de curent alternativ.
Fig. 2.10 Schema de princi piu a sistemului de excitaţie cu excitatrice de curent alternati v
46
Reacţia indusului generatorului sincron
Transformatorul intermediar, folosit în sistemul cu autoexcitaţie şi în sistemul
excitatricei de curent alternativ, are două înfăşurări primare: de tensiune şi de curent.
Înfăşurarea de tensiune asigură autoexcitarea generatorului la mers în gol (curentul
de sarcină, I 0 ) şi menţine alimentarea excitaţiei pe timpul funcţionării
generatorului sincron. Înfăşurarea de curent are rolul de a compensa căderea de
tensiune care apare la mersul în sarcină al generatorului.
Asemănător cu generatorul de curent continuu şi în cazul generatorului sincron, la
mersul în sarcină, curentul debitat de generator produce o cădere de tensiune pe
impedanţa înfăşurării induse a generatorului şi, de asemenea, produce un flux de
reacţie al indusului care se compune cu fluxul inductor principal şi creează fluxul
rezultant la mersul în sarcină al generatorului. Înfăşurarea de curent a
transformatorului intermediar are un rol similar cu excitaţia serie a generatorului de
curent continuu întrucât compensează căderea de tensiune şi influenţa reacţiei
indusului produse de curentul de sarcină.
La mersul în gol al generatorului sincron ( I 0 ), înfăşurarea de excitaţie dispusă
pe polii inductori de pe rotor produce fluxul inductor principal, 0 , a cărui axă
coincide cu axa polilor. Atunci când generatorul funcţionează în sarcină şi debitează
un curent, I 0 , acest curent creează un flux propriu denumit fluxul de reacţie al
indusului. În cazul generatorului sincron curentul de sarcină, I, este defazat faţă de
tensiune şi se consideră că are două componente: o componentă activă în fază cu
tensiunea şi o componentă reactivă defazată cu / 2 faţă de tensiune.
Fenomenul reacţiei indusului depinde, în cazul generatorului sincron, de
defazajul , care există între tensiunea electromotoare, E0 , de mers în gol şi
curentul de sarcină, I. În figura 2.11 se prezintă fluxul inductor principal şi fluxul de
reacţie pentru trei cazuri limită: sarcină activă, sarcină pur inductivă şi sarcină pur
capacitivă.
47
Din reprezentarea fluxurilor se observă că pentru sarcina activă (figura 2.11.a),
fluxul de reacţie este perpendicular pe axa polilor inductori şi se numeşte flux de
reacţie transversal, aq (cazul este similar cu cel al generatorului de curent
continuu). Pentru sarcina inductivă (figura 2.11.b), fluxul de reacţie este orientat de-
a lungul axei polilor, în sens contrar fluxului inductor principal şi se numeşte flux de
reacţie longitudinal demagnetizant, ad . Dacă sarcina este capacitivă (figura 2.11.c),
fluxul de reacţie este orientat de-a lungul axei, în sensul fluxului inductor principal
şi se numeşte flux de reacţie longitudinal magnetizant.
Pentru cazul general, , în figura 2.12 se prezintă componentele curentului
2
de sarcină.
48
Din cele prezentate rezultă că în cazul generatorului sincron acţiunea fluxului de
reacţie al indusului de micşorare a fluxului rezultant, de la mersul în gol la mersul în
sarcină, este dată în principal de componenta inductivă a curentului de sarcină.
49
de stingere a câmpului cu acţiunea rapidă trebuie să ofere posibilitatea limitării
supratensiunilor care apar la bornele înfăşurării de excitaţie.
În practică se folosesc următoarele procedee de stingere a câmp ului: închiderea
înfăşurării de excitaţie pe o rezistenţă constantă; închiderea înfăşurării de excitaţie în
scurtcircuit; conectarea în circuitul de excitaţie a unei rezistenţe suplimentare;
conectarea în circuitul de excitaţie a unei camere de stingere a arcului.
Stingerea câmpului prin conectarea unei rezistenţe pentru un generator sincron
cu excitaţia alimentată de la o excitatrice de curent continuu este prezentată în
schema din figura 2.13.
50
i e re rs 0
di e
Le (2.7)
dt
unde: L e - inductanţa circuitului de excitaţie al generatorului
i e - valoarea instantanee a curentului de excitaţie
re - rezistenţa înfăşurării de excitaţie
rs - rezistenţa de stingere.
Fig . 2.12 Caracteristicile de sti ngere a câmpului cu ajutorul rezistenţei de sti ngere
51
Creşterea vitezei de stingere se obţine prin mărirea valorii rezistenţei de stingere.
În acelaşi timp, creşterea rezistenţei de stingere este limitată de valoarea tensiunii
maxime care apare în primul moment la bornele înfăşurării de excitaţie.
U max rs I e 0 (2.9)
52
Stingerea câmpului generatoarelor sincrone autoexcitate prin
scurtcircuitarea înfăşurării de excitaţie sau şuntarea înfăşurării secundare a
transformatorului intermediar este prezentată în figura 2.15.
Fig. 2.16 Schemele de stingere a câmpului cu rezis tenţe de stingere pentru generatoarele
sincrone autoexcitate
53
Variantele prezentate în figura 2.16 permit: a) închiderea excitaţiei pe rezistenţă
de stingere rs ; b) introducerea în serie cu înfăşurarea de excitaţie a rezistenţei de
stingere rs ; c) şuntarea cu rezistenţele rs a înfăşurării secundare aparţinând
transformatorului cu trei înfăşurări.
Curentul în circuitul de stingere şi în aceste cazuri variază după legea
exponenţială.
t
i e I e0 e Tsc
, (2.14)
iar valoarea rezistenţei de stingere se alege din condiţia ca tensiunea maximă să nu
depăşească o anumită valoare.
U max
rs (2.15)
I e0
În varianta b) din figura 2.16, valoarea rezistenţei, rs, care se introduce în serie
cu înfăşurarea de excitaţie trebuie să depăşească valoarea rezistenţei critice. În
procesul de autoexcitare al generatorului sincron punctul de funcţionare se stabileşte
la intersecţia caracteristicii de mers în gol cu caracteristica circuitului de excitaţie.
La introducerea în serie cu circuitul de excitaţie a unei rezistenţe se schimbă
înclinarea caracteristicii circuitului de excitaţie şi pentru o anumită valoare a
rezistenţei introdusă în circuit, denumită valoare critică, caracteristica de excitaţie
devine tangentă la caracteristica de mers în gol. Pentru valori mai mari decât
rezistenţa critică, autoexcitarea nu mai este posibilă.
2.4.1 Generalităţi
54
Micşorarea frecvenţei duce la reducerea vitezei de rotaţie a motoarelor
electrice şi, ca urmare, se micşorează productivitatea unor mecanisme (pompe,
ventilatoare) sau, în cazul mecanismelor de acţionare a vinciurilor şi macaralelor, se
măreşte durata operaţiunilor. De asemenea, ridicarea frecvenţei duce la creşterea
puterii electromotoarelor, mărirea pierderilor şi a încălzirii acestora.
Siguranţa sistemelor electroenergetice navale are o importanţă deosebită
pentru funcţionarea fără întrerupere a consumatorilor de energie electrică. În
exploatare, calitatea energiei electrice este asigurată în principal de doi parametrii:
tensiunea şi frecvenţa.
Pentru menţinerea constantă a tensiunii generatoarelor sincrone şi distribuţia
echilibrată a sarcinii reactive se acţionează asupra excitaţiei generatorului. În
sistemele de reglare automată a tensiunii, influenţa exterioară principală care
determină fluctuaţiile tensiunii, este curentul reactiv sau puterea reactivă.
Componenta inductivă a curentului de sarcină este cea care creează fluxul de reacţie
longitudinal demagnetizant care produce scăderea fluxului rezultant şi a tensiunii
generatorului.
Pentru menţinerea constantă a frecvenţei şi distribuţia echilibrată a puterii
active se acţionează asupra regulatoarelor de turaţie ale motoarelor primare de
antrenare a generatoarelor. În sistemele de reglare automată a frecvenţei curentului
generatorului sincron, influenţa exterioară principală, care determină oscilaţiile
frecvenţei, este sarcina aplicată la axul motorului primar, adică puterea activă sau
curentul activ produse de generator.
Sistemele de reglare automată a tensiunii şi distribuţiei echilibrată a sarcinii
reactive şi sistemele de reglare automată a frecvenţei şi distribuţiei echilibrată a
sarcinii active, sunt distincte în schema generală a generatorului sincron. De
exemplu, dacă se acţionează asupra excitaţiei, care face parte din primul sistem, nu
se poate obţine modificarea parametrilor celui de-al doilea sistem: frecvenţa şi
puterea activă. De aceea, aceste sisteme se tratează separat.
55
motoarelor asincrone cu rotorul în scurtcircuit de putere comparabilă cu puterea
generatoarelor. În acelaşi timp, cerinţa de menţinere co nstantă a tensiunii la variaţia
sarcinii este o condiţie de bază pentru funcţionarea unor instalaţii de la bordul navei
(sisteme automate, aparatura de radio, iluminat).
Sistemele de reglare automată a tensiunii şi distribuţia echilibrată a sarcinii
reactive la funcţionarea în paralel a generatoarelor îndeplinesc următoarele funcţii:
1) Menţinerea nivelului dat al tensiunii în sistem şi distribuţia proporţională
a sarcinii reactive între generatoarele care lucrează în paralel, în
condiţiile schimbării sarcinii de la zero până la valoarea nominală.
2) Creşterea (forţarea) excitaţiei generatoarelor peste valoarea nominală, în
cazul curenţilor de scurtcircuit sau altor avarii care produc scăderea
tensiunii, pentru asigurarea stabilităţii dinamice a sistemului de reglare.
Forţarea excitaţiei până la valoarea maximă se produce chiar de la
scăderea tensiunii generatorului cu 10-12.4% faţă de valoarea nominală.
3) Asigură restabilirea în timp scurt a tensiunii după deconectarea
scurtcircuitelor. Scurtcircuitele care se produc în reţea sunt însoţite de
căderi de tensiune şi din această cauză motoarele asincrone îşi
micşorează cuplul motor şi viteza, în condiţiile menţinerii constante a
cuplului rezistent. Regulatorul automat de tensiune măreşte din primul
moment tensiunea, iar după deconectarea scurtcircuitelor restabileşte
valoarea nominală a acesteia şi asigură accelerarea motoarelor asincrone
pentru refacerea turaţiei nominale.
4) Uşurează pornirea motoarelor asincrone în scurtcircuit de putere mare,
comparabilă cu puterea generatoarelor. La pornirea acestor motoare,
valoarea mare a curentului de pornire reactiv produce prin fluxul de
reacţie al indusului demagnetizarea generatorului urmată de micşorarea
tensiunii şi prelungirea duratei de pornire a motorului. În aceste condiţii
regulatorul automat de tensiune (RAT) asigură forţarea excitaţiei,
restabilirea tensiunii şi scurtarea însemnată a duratei de pornire a
motorului asincron de putere mare.
5) Îmbunătăţirea condiţiilor de sincronizare a generatoarelor.
Menţinerea constantă a tensiunii generatoarelor sincrone, atât în regim
permanent, cât şi în regim tranzitoriu, este posibilă numai prin folosirea
regulatorului automat de tensiune. Obţinerea aceluiaşi scop prin comandă manuală,
cu ajutorul unui reostat, nu este posibilă din cauza întârzierii procesului de reglare
efectuat de operator.
Experienţa arată că stabilitatea funcţionării în paralel a generatoarelor este
asigurată de posibilitatea forţării rapide a excitaţiei generatoarelor până la valoarea
maximă, capabilă să asigure restabilirea în timp scurt a tensiunii după decuplarea
scurtcircuitelor şi să menţină în funcţiune motoarele asincrone.
56
Pentru asigurarea stabilităţii funcţionării în paralel a generatoarelor, regulatorul
automat de tensiune trebuie să acţioneze suficient de repede pentru a creşte în timp
scurt tensiunea şi curentul în înfăşurarea de excitaţie a generatorului sincron. Din acest
punct de vedere, la generatoarele sincrone cu excitatrice, creşterea excitaţiei se face
mai încet decât la generatoarele cu autoexcitaţie din cauza întârzierilor produse de
inductivitatea mare a înfăşurării de excitaţie a excitatricei.
Curba de creştere a tensiunii la bornele înfăşurării de excitaţie a generatorului
sincron este prezentată în figura 2.4.1.
57
U e lim.max
kp (2.4.1)
U en
Pentru generatoare sincrone cu excitatrice, gradul de multiplicare la forţarea excitaţiei
este k p 2,5 , iar pentru generatoare autoexcitate k p 3 4 .
Caracteristicile statice ale sistemului de reglare a tensiunii generatorului
sincron reprezintă dependenţa tensiunii generatorului funcţie de componenta
reactivă a curentului de sarcină şi sunt prezentate în figura 2.4.2.
58
în care: U - tensiunea la bornele generatorului pentru o valoare
determinată a curentului de sarcină reactiv I r
U 0 - tensiunea de mers în gol
k s - coeficientul de statism al caracteristicii de reglare.
59
unde Δu reprezintă lărgimea domeniului abaterilor de la mărimea reglată. În
zona corespunzătoare a abaterilor, mărimea reglată (tensiunea) poate avea orice
valoare. Coeficientul:
100% (2.4.8)
2
reprezintă precizia de menţinere a mărimii reglate (tensiunea) pentru
caracteristica dată.
Caracteristica statică a regulatorului automat de tensiune arată în ce măsură
valoarea tensiunii generatorului, la instalarea unui nou regim stabil de funcţionare,
este diferită de valoarea din regimul stabil anterior. Această deosebire este exprimată
de eroarea statică u şi de coeficientul de statism k s .
După principiile de funcţionare, sistemele de reglare automată a tensiunii se
împart în trei categorii:
1) Sisteme care acţionează la abaterea tensiunii generatorului de la valoarea
impusă (regulator automat de tensiune).
2) Sisteme care acţionează în funcţie de variaţia curentului de sarcină
(compoundare fazică).
3) Sisteme cu reglare combinată care acţionează atât la variaţia curentului
de sarcină, cât şi la abaterea tensiunii generatorului (compoundare fazică
cu corector de tensiune).
Toate sistemele prezentate, pentru menţinerea constantă a tensiunii, acţionează
asupra excitaţiei generatoarelor. Acţiunea constă în introducerea unui curent
suplimentar în înfăşurarea de excitaţie a generatoarelor autoexcitate sau în
înfăşurarea de excitaţie a excitatricei, în cazul generatoarelor cu excitatrice,
dependent de abaterea mărimii reglate.
60
compensează variaţia tensiunii determinată de cure ntul de sarcină. Mărimea
necesară a curentului iK se asigură prin alegerea corespunzătoare a elementelor din
circuitul de compensare.
61
activă, Ia, în fază cu tensiunea generatorului şi o componentă reactivă, Ir, în urmă cu
(pentru sarcina inductivă) faţă de tensiunea generatorului (figura 2.4.4).
2
62
Fig. 2.4.5 S chema de principiu a compoundării fazice de curent
63
Curentul în înfăşurarea de excitaţie, Ie , este determinat de suma vectorială
a două componente: o componentă IK proporţională cu valoarea curentului de
sarcină şi o componentă IU proporţională cu tensiunea generatorului. Pentru
obţinerea unui reglaj corect, componenta de tensiune I U trebuie să fie decalată
cu unghiul k 90 faţă de tensiunea generatorului. În acest caz, pentru un
curent de sarcină constant, la schimbarea defazajului dintre tensiune şi
curent de la 0 la 90 , curentul de excitaţie al generatorului are valoarea
minimă la 0 şi maximă la 90 , ceea ce corespunde reglajului, întrucât
la creşterea defazajului se măreşte componenta reactivă a curentului, creşte
efectul de demagnetizare care este compensat de creşterea corespunzătoare a
curentului de excitaţie. În caz contrar, pentru I U în fază cu tensiunea
generatorului, k 0 , curentul de excitaţie maxim ar fi pentru 0 şi minim
la 90 , adică invers faţă de necesităţile reglajului.
Defazajul dintre tensiunea generatorului U G şi componenta curentului de
excitaţie IU, proporţională cu tensiunea generatorului, în schema din figura 2.4.5, se
obţine prin conectarea în circuit a impedanţei ZK de valoare foarte mare.
În schemele de compoundare fazică, înfăşurările secundare ale
transformatoarelor de tensiune şi de curent pot fi conectate în paralel sau în serie. În
figura 2.4.7 se prezintă varianta de conectare în paralel.
k u UG Ue ZK IU (2.4.12)
64
în care: I e - curentul de excitaţie al generatorului.
IK k i IG (2.4.13)
e
1
k i G k u U G (2.4.12.4)
ZK Ze
65
În concluzie, pentru funcţionarea normală a schemei din figura 2.4.7,
elementul de compoundare are reactanţa foarte mare comparativ cu rezistenţa care
este neglijabilă. De asemenea în unele scheme de compoundare fazică pentru
obţinerea defazajului, 90 , între tensiunea generatorului şi componenta Ι u a
0
e
1
k i G k u U G (2.4.18)
e
Din relaţia (2.4.18) rezultă că valoarea curentului de excitaţie depinde de valoarea
impedanţei . Dacă lipseşte, atunci alimentarea de la sursa de tensiune nu influenţează
curentul de excitaţie, această fiind dependent numai de curentul generatorului. Este evident că în
66
cazul şuntării înfăşurării secundare a transformatorului de curent, 0 , componenţa de
curent nu influenţează curentul de excitaţie.
În ecuaţia (2.4.18) se însumează vectorial căderea de tensiune pe impedanţa şi
componenta proporţională cu tensiunea generatorului U .
În schemele de compoundare fazică însumarea semnalelor proporţionale cu tensiunea
şi curentul generatorului se face pe cale electrică sau electromagnetică. În ultimul caz se
foloseşte un transformator de construcţie normală cu trei înfăşurării şi trei coloane
reprezentat în figura 2.4.9, în două variante.
În acest caz, în locul legăturilor electrice între înfăşurările secundare ale
transformatoarelor de curent şi de tensiune, însumarea se face pe baza fluxului magnetic
rezultant care induce în a treia înfăşurare a tensiune proporţională cu suma semnalelor d in
înfăşurările de curent şi de tensiune.
67
Introducerea întrefierului, realizat practic prin introducerea unor plăcuţe din material
nemagnetic în circuitul magnetic al transformatorului de curent, este echivalent cu şuntarea
înfăşurării secundare a acestuia cu o impedanţă prin care se realizează înmuierea
caracteristicii externe a transformatorului de curent.
În practică se întâlneşte o diversitate mare de scheme de compoundare fazică a
generatoarelor sincrone, având în comun acelaş principiu de funcţionare.
Analiza sistemului de compoundare fazică a fost făcută, pentru simplificare, pe o fază,
fenomenele analizate fiind similare şi pe celelalte faze ale generatorului sincron. În practică
transformatorul de compoundare fazică este un transformator trifazat având pe fiecare fază
cele trei înfăşurări de curent, de tensiune şi de ieşire. Primele două pot fi considerate
înfăşurări primare iar ce-a de-a treia înfăşurare secundară. În figura 2.4.10 se prezintă mai
multe variante de compoundare fazică pentru generatorul sincron.
În figura 2.4.10 a este prezentată schema compoundării fazice cu element de
compoundare inductiv. Elementele schemei sunt: transformatorul de compoundare fazică TCF,
droselul D şi redresorul Rd.
Transformatorul de compoundare este un transformator trifazat cu trei coloane având
dispuse trei înfăşurări trifazate: de curent W1 , de tensiune W2 şi de ieşire W3 . Elementul
de compoundare este droselul D.
Autoexcitarea generatorului se face pe seama tensiunii electromotoare remanente.
Sistemul menţine tensiunea cu precizie de 5% . Schimbarea nivelului tensiunii de lucru se
face cu rezistenţa de reglaj R r în limitele 5% .
Schema din figura 2.4.10b foloseşte ca element de compoundare un condensator şi se
compune din: transformatorul de compoundare fazică, TCF, bateria de condensatori, C,
redresor trifazat în punte, R d . Curentul din înfăşurarea de ieşire W3 reprezintă suma
vectorială a curenţilor din înfăşurarea de curent W1 şi înfăşurarea de tensiune W2 .
Înfăşurarea de excitaţie a generatorului sincron este alimentată de la înfăşurarea de ieşire
prin redresorul R d . Prezenţa capacităţii în circuitul înfăşurării de tensiune W2 produce
deviaţia semnalului de tensiune cu 90 0 faţă de tensiunea generatorului, necesară pentru
compensarea influenţei factorului de putere. În afară de acesta, impedanţa capacitivă
micşorează impedanţa totală a circuitului de excitaţie favorizând procesul de autoxicitare. În
cazul acestui sistem statismul reglării nu depăşeşte 3% la schimbarea sarcinii de la zero
la 100% şi a factorului de putere, cos , de la 1,0 la 0,4 .
În figura 2.4.10.c se prezintă varianta sistemului de compoundare fazică fără element
exterior de compoundare. În acest caz, construcţia specială a transformatorului de
compoundare constă în plasarea unui şunt magnetic între coloane, între înfăşurările de
curent şi de tensiune, care are rolul elementului de compoundare. Elementele schemei sunt:
transformatorul de compoundare fazică cu şunt magnetic, TCF şi redresorul trifazat în punte
R d . În această variantă schema se simplifică prin absenţa elementului exterior de
compoundare. Prezenţa şuntului magnetic produce dispersia fluxului magnetic din
înfăşurarea de tensiune echivalentă cu introducerea în serie a unei inductanţe.
68
Fig. 2.4.10 S cheme de compoundare fazică pentru generatoare sincrone autoexcitate:
a – cu element de compoundare inductiv (drosel);
b – cu element de compoundare capacitiv; c – cu şunt magnetic
69
În scopul ridicării preciziei reglării tensiunii, în sistemele de compoundare fazică se
folosesc corectoare de tensiune. Corectorul de tensiune lucrează pe principiul abaterii
mărimii reglate (tensiunea) faţă de o mărime de referinţă sau de comparare şi se compune,
în principiu, din blocul de măsură, blocul de comparare şi amplificare şi elementul de
execuţie.
În practică se folosesc diferite scheme de realizare a corectoarelor de tensiune construite cu
amplificatoare magnetice sau cu elemente semiconductoare. În funcţie de sistemul de excitaţie al
generatorului, corectorul de tensiune se conectează: pe înfăşurarea de excitaţie, pe o înfăşurare de
comandă a transformatorului de compoundare, pe înfăşurarea de comandă a unui drosel cu
reactanţa reglabilă, ş.a.
Principiile reglării automate a tensiunii generatoarelor sincrone navale sunt
examplificate prin prezentarea unor scheme practice realizate de diferite firme constructoare
şi prezentate în subcapitolul 2.4.5.
70
Scriind pentru fiecare generator ecuaţia caracteristicii statice de reglare (relaţia 2.4.2)
pentru regimurile stabile 1 şi 2 , scăzând cele două ecuaţii (membrii din stânga şi membrii
din dreapta) se obţine o nouă formă pentru caracteristicile de reglare.
U k s1 Gr 1 0
U k s 2 Gr 2 0 (2.4.19)
U k s3 Gr 3 0
în care: U U1 U 2
k s1 , k s2 , k s3 - coeficienţii de statism ai
caracteristicilor de reglare.
U U
Gr 1
tg 1 k s1
U U
Gr 2 (2.4.20)
tg 2 k s 2
U U
Gr 3
tg 3 k s 2
Adunând membrii din partea dreaptă şi membrii din partea stângă se obţine:
71
3
1 1 1
Gri U (2.4.21)
1 k s1 k s 2 k s3
Din ecuaţia (2.4.21) se determină U şi se înlocuieşte în relaţiile (2.4.20). După
efectuarea calculelor, rezultă:
3
Gri
Gr 1 1
1 1 1
k s1
k s1 k s 2 k s3
3
1 Gri
Gr 2 (2.4.22)
1 1 1
k s 2
k s1 k s 2 k s3
3
1 Gri
Gr 3
1 1 1
k s3
k s1 k s 2 k s3
Analog se poate obţine variaţia curentului pentru n generatoare care funcţionează în
paralel.
n
Gri
Grn i 1
(2.4.23)
1 1 1
k sn ......
k s1 k s 2 k sn
şi variaţia de tensiune:
n
Gri
U i 1
(2.4.24)
1 1 1
....
k s1 k s 2 k sn
Din expresia (2.4.23) rezultă că, pentru generatoarele cu coeficienţi de statism diferiţi
ai caracteristicilor de reglare, sarcina reactivă se distribuie proporţional cu coeficienţii de
statism. În exemplul prezentat în figura 2.4.11 generatorului 3 cu cel mai mic grad de
statism îi corespunde încărcarea cea mai mare.
72
La funcţionarea în paralel a generatoarelor de aceeaşi putere, distribuţia egală a sarcini
reactive se obţine în cazul în care coincid caracteristicile de reglare (au acelaşi grad de
statism). În cazul în care generatoarele care lucrează în paralel au puteri diferite, sistemul
automat de reglare a tensiunii trebuie să asigure distribuţia puterii reactive între generatoare
proporţional cu puterile nominale ale acestora.
73
în care: U r - tensiunea care se aplică regulatorului
I c - curentul în înfăşurarea secundară de curent
r - curentul de lucru al regulatorului
R r - rezistenţă de reglaj
Deoarece curentul r c se poate neglija căderea de tensiune r Rr şi relaţia
(2.4.22.4) devine:
U r U G c Rr (2.4.26)
În figura 2.4.13 se prezintă diagramele fazoriale ale tensiunilor regulatorului cu curent
de stabilizare.
Din diagramele fazoriale ale tensiunilor rezultă că tensiunea de reglare este influenţată
în principal de componenta reactivă a curentului generatorului (figura 2.4.13b). Influenţa
componentei active asupra mărimii tensiunii de reglare, U r , este nesemnificativă (figura
2.4.13a).
Curentul din secundarul transformatorului este proporţional cu curentul generatorului
c Gr şi ecuaţia (2.4.26) poate fi scrisă sub forma:
U G U r Gr Rr (2.4.27)
Fig. 2.4.13 Diagramele fazoriale ale tensiunilor regulatorului cu curent de stabilizare: a - pentru
sarcină activă cos 1; b – pentru sarcină reactivă cos 0
Pentru distribuţia echilibrată a sarcinii reactive între generatoarele care funcţionează
în paralel se folosesc diferite soluţii de realizare a blocului de stabilizare a curentului, toate
având în comun acelaşi principiu de funcţionare.
74
În afara blocului de stabilizare a curentului se folosesc şi legături de egalizare. Prin
trecerea curenţilor de egalizare se micşorează tensiunea electromotoare a generatorului cu
curent reactiv mai mare şi se măreşte tensiunea electromotoare a generatorului cu valoarea
curentului reactiv mai mică, realizându-se echilibrarea distribuţiei sarcini reactive.
75
Fig. 2.4.14 S chema de principiu a generatorului sincron autoexcitat produs de firma „Elmo” seria
SS ED
76
Fig. 2.4.15 Diagrama fazorială a curenţilor de excitaţie pentru
diferiţi factori de putere, cos , ai sarcinii
77
Fig. 2.4.16 S chema legăturilor de egalizare pe partea de curent continuu la funcţionarea în paralel
a generatoarelor sincrone
78
Fig. 2.4.17 S chema de principiu a generatorului sincron autoexcitat din seria MCC
79
proporţională cu tensiunea de linie a generatorului; redresorul R d 3 şi rezistenţele conectate
în serie R 1 , R 2 , R 3 , R 4 . Reglarea curentului de comandă se face cu rezistenţa R 4 .
Funcţionarea sistemului. Pentru a asigura iniţierea excitării generatorului, pe axul
rotorului este montat un generator monofazat cu magneţi permanenţi conectat prin redresorul
Rd 2 la înfăşurarea de excitaţie a generatorului. Acest generator de excitaţie iniţială, GEx.in,
de putere mică, circa 80VA , realizează în siguranţă începutul excitării. Pe măsură ce creşte
tensiunea generatorului intră în funcţiune şi sistemul de autoexcitaţie propriu-zis al
generatorului şi spre finalul procesului de excitare, tensiunea dată de redresorul de putere,
R d1 , depăşeşte tensiunea redresorului de excitaţie iniţială. Redresorul R d 2 este blocat de
tensiunea mai mare a redresorului de putere R d1 care preia în continuare, alimentarea
înfăşurării de excitaţie.
Pentru stingerea câmpului magnetic în schemă este prevăzut un contact al automatului
de stingere ASC la închiderea căruia se scurcircuitează înfăşurarea de excitaţie în momentul
decuplării generatorului de la bare.
La transformatorul de compoundare fazică, TCF, curentul în înfăşurarea secundară,
W3 , este determinat de tensiunea magnetomotoare rezultantă obţinută prin însumarea
vectorială a tensiuni magnetomotoare produsă de înfăşurarea serie de curent, W1 şi de
înfăşurarea de tensiune W2 conectată la tensiunea generatorului. Semnalul înfăşurării W2
este defazat cu 90 0 faţă de tensiunea generatorului. Defazarea se realizează prin montarea
unui şunt magnetic între înfăşurările de tensiune şi curent care constituie, în acest caz,
elementul de compoundare.
Curentul de la ieşirea transformatorului de compoundare alimentează redresorul de
putere şi în paralel cu acesta, înfăşurările de sarcină ale droselului cu reactanţa reglabilă.
Schema prezentată nu are corector de tensiune. Parametrii transformatorului de
compoundare se aleg astfel încât tensiunea magnetomotoare rezultantă să asigure curentul
necesar în înfăşurarea W3 . De la înfăşurarea de ieşire, W3 , se alimentează înfăşurarea de
excitaţie şi înfăşurarea de sarcină a droselului. Curentul în înfăşurarea de excitaţie trebuie să
fie suficient pentru menţinerea constantă a tensiunii generatorului.
Pentru menţinerea constantă a tensiunii generatorului atunci când se modifică turaţia
motorului primar, parametrii transformatorului de compoundare se aleg astfel încât să
realizeze o caracteristică de reglare cu statism negativ. Corespunzător acestei caracteristici
de reglare, pentru turaţie constantă, la modificarea curentului de sarcină de la zero la
100% , tensiunea generatorului creşte la mărirea curentului de sarcină.
Având o caracteristică de reglare cu statism negativ, în condiţiile în care creşterea
sarcinii generatorului produce scăderea turaţiei motorului primar, se reduce statismul
negativ spre zero şi chiar poate trece în domeniu pozitiv asigurând practic menţinerea
constantă a tensiunii generatorului. Prin aceasta familia de caracteristici externe ale
generatorului asigură menţinerea constantă a tensiunii cu precizia de 2,5% din valoarea
nominală.
80
Fixarea nivelului tensiunii generatorului pentru regimul stabil de funcţionare, se
realizează cu rezistenţa reglabilă R 4 conectată în circuitul înfăşurării de comandă a droselului.
La mărirea rezistenţei R 4 se micşorează curentul în înfăşurarea de comandă C , scade
nivelul de premagnetizare al droselului, creşte reactanţa înfăşurărilor de sarcină şi se
micşorează curentul prin aceste înfăşurări. Micşorarea curentului prin înfăşurările de sarcină,
Ws , duce la creşterea curentului prin înfăşurarea de excitaţie a generatorului, EG şi la mărirea
tensiunii de la bornele generatorului. Rezistorul R 4 permite reglarea tensiunii generatorului
de la 2% la 7% din valoarea nominală.
Distribuţia echilibrată a sarcinii reactive la funcţionarea în paralel a generatoarelor din
seria MCC cu generatoare de alt tip se realizează prin reglarea corespunzătoare a statismului
caracteristicii externe. Pentru reglarea statismului, circuitul de ajustare este format din:
transformatorul de curent Tr C montat pe faza A, înfăşurare W4 a transformatorului de
compoundare de la care se obţine un semnal proporţional cu tensiunea de linie dintre fazele B, C
şi rezistenţa reglabilă R 1 .
La funcţionarea autonomă a generatorului, secundarul transformatorului de
curent Tr C este scurcircuitat prin închiderea contactului a 2 căruia îi corespunde
poziţia „Funcţionare autonomă”. Corespunzător acestei situaţii schema de ajustare a
statismului nu funcţionează.
Pentru funcţionarea în paralel, contactul a 2 este deschis şi îi corespunde poziţia
„Funcţionare în paralel”. Înfăşurarea secundară a transformatorului de curent este
conectată pe rezistenţa reglabilă R 1 . Semnalul proporţional cu curentul de sarcină
de la rezistenţa R 1 se adaugă semnalului proporţional cu tensiunea de linie obţinut
de la înfăşurarea W4 . În acest fel, tensiunea care se aplică prin redresorul R d 3
înfăşurării de comandă a droserului D, reprezintă suma vectorială între tensiunea
proporţională cu tensiunea de linie, U BC , a generatorului şi tensiunea de pe
rezistenţa R 1 proporţională cu curentul de sarcină al generatorului, pe faza A. În
figura 2.4.18 se prezintă diagrama fazorială de însumare a tensiunilor care
alimentează înfăşurarea de comandă a droselului, D.
81
Din diagrama rezultă că tensiunea de comandă a droselului reprezintă suma
vectorială dintre tensiunea de linie, U BC şi tensiunea suplimentară (de adaus) de pe
rezistenţa R 1 .
U r U BC U R1 (2.4.28)
82
corectorului de tensiune, blocul pentru funcţionarea în paralel, BP şi generatorul de excitaţie
iniţială, GEx.in.
Transformatorul de compoundare fazică, TCF, are patru înfăşurării trifazate:
înfăşurarea de curent, W1 ; înfăşurarea de tensiune, W2 ; înfăşurarea de ieşire, W3 ,
care alimentează în paralel înfăşurările de sarcină Ws de droselul D şi redresorul
R d1 la care este conectată înfăşurarea de excitaţie a generatorului; înfăşurarea W4
care alimentează corectorul de tensiune.
83
Droselul cu reactanţa comandată are trei coloane, pe coloana din mijloc este
dispusă înfăşurarea de comandă, C .
Funcţionarea. Pentru iniţierea excitării generatorului se foloseşte un generator
de excitaţie iniţială GEx.in. Generatorul de excitaţie iniţială este conectat prin
redresor la înfăşurarea de excitaţie a generatorului. După atingere unui anumit nivel
al tensiunii la bornele generatorului intră în funcţiune siste mul de bază şi excitarea
continuă prin acţiunea transformatorului de compoundare fazică şi a redresorului
R d1 .
Corectorul de tensiune alimentează înfăşurarea de comandă a droselului cu
reactanţa reglabilă D. În absenţa premagnetizării droselului (curentul în înfăşurarea
de comandă, IC, este zero) caracteristica de reglare a sistemului are statism negativ
şi permită obţinerea tensiunii la bornele generatorului mai mare decât tensiunea
nominală pentru toate regimurile de sarcină. La sarcina nominală tensiunea la borne
este 107 110% din tensiunea nominală. Prin intervenţia corectorului de tensiune se
reduce tensiunea la bornele generatorului până la valoarea nominală. Reglarea
tensiunii se realizează prin alimentarea de la corectorul de tensiune a înfăşurării de
comandă a droselului . La creşterea curentului de comandă se măreşte
premagnetizarea droselului, se reduce reactanţa înfăşurărilor de sarcină Ws şi ca
urmare se schimbă repartiţia între curenţi care trec prin înfăşurarea de excitaţie şi
prin înfăşurările de sarcină ale droselului. Se măreşte curentul în înfăşurările de
sarcină Ws datorită reducerii reactanţei şi se micşorează curentul prin excitaţia
generatorului. Tensiunea generatorului se reduce, ca urmare a micşorării excitaţiei,
până la valoarea nominală.
În figura 2.4.20 se prezintă schema simplificată a corectorului de tensiune,
pentru înţelegerea principiului de funcţionare.
Semnalul de tensiune, proporţional cu tensiunea generatorului, se aplică la
intrarea corectorului. Acest semnal este redresat, netezit cu filtrul format din
condensatorul C şi rezistenţa R. Tensiunea u C de la bornele condensatorului are
forma prezentată în figura 2.4.20b. Tensiunea u C se compară cu tensiunea inversă a
diodei stabilizatoare Z. Valoarea tensiunii de deschidere a diodei zener, U,
reprezintă tensiunea de referinţă, considerată fixă, cu care se compară semnalul de
tensiune proporţional cu tensiunea generatorului. La depăşirea tensiunii de referinţă
se deschide dioda şi semnalul proporţional cu diferenţa între tensiunea generatorului
şi tensiunea de referinţă se aplică la intrarea amplificatorului cu semiconductoare.
De la ieşirea amplificatorului se obţin impulsuri dreptunghiulare cu amplitudinea
constantă, u com. , şi frecvenţa 100Hz (figura 2.4.20c) care alimentează înfăşurarea de
comandă, IC a droselului D.
84
Fig. 2.4.20 S chema simplificată a corectorului de tensiune
85
Pe înfăşurarea primară a transformatorului de măsură Tr M se aplică tensiunea
de linie, U AC , însumată cu tensiunea din secundarul transformatorului Tr P care
aparţine blocului de funcţionare în paralel. Semnalul care obţine din secundarul
transformatorului Tr P stabileşte mărimea statismului caracteristicii externe a
generatorului, necesar la funcţionarea în paralel a generatoarelor pentru distribuţia
echilibrată a sarcinii reactive.
Din secundarul transformatorului de măsură, Tr M , se culege un semnal
proporţional cu tensiunea generatorului care este redresat de puntea n 1 şi se aplică
pe rezistenţele R1 , R 2.
În continuare semnalul este filtrat cu filtrul format din condensatorul C 1 ,
rezistenţa R 8 şi se aplică la dioda stabilizatoare n 2 . Pragul de deschidere al diodei
n 2 reprezintă nivelul tensiunii de referinţă şi este o valoare fixă. Când tensiunea
generatorului depăşeşte tensiunea de referinţă, dioda zener n 2 se deschide şi aplică
impulsul pe baza tranzitatorului T1 n p n . În perioada în care tensiunea
generatorului este mai mică decât tensiunea de referinţă, dioda zener este blocată şi
nu se aplică semnal pe baza tranzistorului T1 .
În acest fel, blocul de măsură al corectorului realizează: măsurarea tensiunii
generatorului, compararea acesteia cu o mărime de referinţă şi transformarea
creşterii tensiunii generatorului, faţă de tensiunea de referinţă, în impulsuri de
amplitudine şi frecvenţă constantă, a căror lăţime este dependentă de nivelul creşterii
tensiunii generatorului faţă de tensiunea de referinţă.
Semnalul de tensiune, care se aplică pe baza tranzistorului T1 , deschide acest
tranzistor şi curentul din circuitul lui colector încarcă condensatorul C 3 şi în continuare se
aplică blocului de amplificare format din tranzitorii: T2 n p n , T3 º i T4 p n p ;
diodele n 3 , n 4 ; condensatorul C 3 ; divizorul de tensiune R 4 , R 12 , rezistenţa R 10 .
În absenţa semnalului de la blocul de măsură, la trecerea emitor-bază a
tranzistorului T2 se aplică tensiune de polaritate directă şi tranzistorul T2 va fi
deschis. Curentul din colectorul tranzistorului T2 are o asemenea valoare încât
deschide tranzistorul T3 până la saturaţie. În această situaţie pe baza tranzistorului
T4 se aplică un potenţial pozitiv faţă de emitor care va duce la închiderea
tranzistorului T4 .
La apariţia semnalului de la blocul de măsură, impulsul de curent deschide
tranzistorul T1 şi curentul din circuitul colectorului încarcă condensatorul C 3 care
după aceea se descarcă pe rezistenţa R 10 . În timpul încărcării condensatorului C 3 ,
86
tensiunea U C 3 este mai mare decât tensiunea de pe rezistenţa R12 , U R12 , iar la
descărcarea condensatorului pe rezistenţa R 10 devine mai mică. Cât timp tensiunea
U C 3 este mai mare ca U R12 tranzistorul T2 este închis. O asemenea stare durează
până în momentul în care tensiunea U C 3 devine egală cu U R12 . În perioada în care
T2 este închis şi tranzistorul T3 va fi de asemenea închis. Curentul care parcurge
rezistenţa R 11 nu se mai închide prin circuitul colector al tranzistorului T3 şi se va
închide pe circuitul bază-emitor al tranzistorului T4 care în acest fel se deschide
până la saturaţie. La deschiderea totală a tranzistorului T4 , toată tensiunea sursei de
alimentare se aplică pe rezistenţa de sarcină (înfăşurarea de comandă a droselului
D).
Pentru impulsuri mari de curent ale blocului de măsură, condensatorul C 3 se
încarcă cu tensiune mai mare şi corespunzător se măreşte durata în care U C3 U R12 .
Pe această durată tranzistorii T2 , T3 , vor fi închişi iar tranzistorul T4 deschis total şi
curentul trece prin înfăşurarea de comandă. În aces t fel, la impulsuri mari ale
curentului blocului de măsură se măreşte durata de deschidere a tranzistorului T4 şi
ca urmare se măreşte durata de aplicare a sursei de alimentare la bornele înfăşurării
de comandă.
Parametrii elementelor schemei corectorului de tensiune se aleg astfel încât
trecerea de la o stare la alta se face instantaneu şi de aceea tensiunea pe sarcina
amplificatorului are forma, unor impulsuri dreptunghiulare.
La creşterea tensiunii generatorului, lăţimea impulsurilor se măreşte şi ca
urmare creşte valoarea medie a tensiunii aplicată pe înfăşurarea de comandă.
Rezistenţa variabilă de fixare a tensiunii pentru regimul stabil de
funcţionare, Rr 2 (fig. 2.4.19) permite reglarea tensiunii de la 5% la 10% din U n .
În circuitul de sarcină al punţii redresoare n1 este conectată rezistenţa R 2 . Prin
modificarea valorii rezistenţei R 2 se poate schimba domeniul de variaţie al
rezistenţei R r 2 (fig.2.4.19).
Prin rezistenţele R 3 , R 4 se aplică legătura inversă pozitivă de la tensiunea de
ieşire a colectorului tranzistorului T4 . Reglarea parametrilor legăturii inverse
pozitive permite corelarea sensibilităţii corectorului cu parametrii generatorului.
Pentru asigurarea sensibilităţii necesare corectorului de tensiune, în circuitul
diodei zener, n 2 , este conectată o rezistenţă de valoare circa 2,5K . Sensibilitatea
diodei zener nu depinde de schimbarea frecvenţei. În acest caz schimbarea
frecvenţei este recepţionată ca schimbare corespunzătoare a tensiunii generatorului
şi de aceea în această schemă lipseşte compensarea de frecvenţă.
87
Pentru eliminarea autooscilaţiilor care pot apare la reglarea tensiunii, se aplică
corectorului legătura inversă negativă de la tensiunea înfăşurării de excitaţie a
generatorului GS, prin circuitul C 2 R 5 . La schimbarea tensiunii înfăşurării de
excitaţie se produce încărcarea sau descărcarea condensatorului C 2 în funcţie de
semnul schimbării (mărirea sau micşorarea tensiunii de la bornele înfăşurării de
excitaţie). Curentul de încărcare sau de descărcare al condensatorului C 2 , face să
apară la bornele de ieşire ale blocului de măsurare a tensiunii un semnal care se opune
schimbării tensiunii înfăşurării de excitaţie, astfel încât se asigură stabilizarea
sistemului de reglare.
Pentru compensarea influenţei termice care produce modificarea rezistenţelor,
în schema blocului de măsură s-a introdus termorezistenţa R 7 împreună cu
rezistenţa R 6 .
În funcţionare, în înfăşurarea de comandă a droselului se induc tensiunii
electromotoare ale armonicelor superioare. Aceste tensiuni electromotoare însumate
cu tensiunea sursei de alimentare pot pune în pericol tranzistorul T4 prin apariţia
supratensiunilor în circuitul lui colector. De regulă, pentru micşorarea până la
anulare a pericolului tensiunilor electromotoare induse, în construcţia droselului se
prevăd spire în scurtcircuit dispuse pe coloane, care amortizează armonicele
superioare ale câmpului magnetic. În afară de ac easta în schemă se prevăd diodele
de protecţie n 5 , n 6 (figura 2.4.19) montate în paralel cu joncţiunea emitor-colector a
tranzistorului T4 şi cu înfăşurarea de comandă, astfel încât tensiunea pe tranzistorul
T4 să nu poată depăşi tensiunea sursei de alimentare.
Dacă tensiunea pe înfăşurarea de comandă are o asemenea valoare încât
însumată cu tensiunea sursei de alimentare depăşeşte tensiunea negativă pe colector,
atunci se deschide dioda n 5 şi se scurcircuitează înfăşurarea de comandă. În sensul
contrar al tensiunilor electromotoare dioda n 6 închide în scurcircuit tranzistorul
T4 şi în acest fel îl protejează.
Pentru distribuţia echilibrată a sarcinii reactive la funcţionarea în paralel a
generatoarelor, în schemă este prevăzut blocul de funcţionare în paralel, B.P. (figura
2.4.19). Acest bloc se compune din: transformatorul de curent Tr C , transformatorul
de tensiune cu priză mediană Tr P şi rezistenţele de acord R 12 , R 10 .
La funcţionarea separată a generatoarelor curentul din înfăşurarea secundară
a transformatorului de curent, TC , se împarte în două părţi egale, / 2 , în punctul
median al înfăşurării primare a transformatorului Tr P . Prin aceasta tensiunile
magnetomotoare create de curenţii / 2 în cele două jumătăţi de înfăşurării
primare ale transformatorului Tr P sunt egale şi în sensuri contrare. În secundarul
88
transformatorului Tr P tensiunea este nulă şi de asemenea este nulă influenţa asupra
tensiunii de linie U AC culeasă de la bornele generatorului.
Prin schimbarea raportului între rezistenţele R 12 şi R 10 se realizează
modificarea curenţilor în cele două jumătăţi ale înfăşurării primare a
transformatorului Tr P . Din înfăşurarea secundară a acestuia se culege o tensiune
care se însumează cu tensiunea generatorului şi împreună se aplică blocului de
măsurare a tensiunii, obţinându-se în acest fel modificarea statismului caracteristicii
externe a generatorului, U G f I Gr .
La funcţionarea în paralel, dacă puterea reactivă este distribuită egal între
generatoare, atunci căderile de tensiune pe rezistenţele R 12 şi R 10 sunt egale şi prin
conductoarele de egalizare nu trece curent.
Distribuţia inegală a sarcinii reactive între generatoare produce căderi de
tensiune inegale pe rezistenţele R 12 şi R 10 şi prin legăturile de egalizare va trece un
curent de egalizare care produce dezechilibrul tensiunilor în cele două jumătăţi
primare ale transformatoarelor divizoare. În înfăşurarea secundară a
transformatorului Tr P apare o tensiune care modifică semnalul aplicat la intrarea
blocului de măsură. La generatorul cu sarcină reactivă mai mare, se măreşte
tensiunea aplicată blocului de măsură iar la generatorul cu sarcină reactivă mai mică
se micşorează tensiunea aplicată blocului de măsură. Corectoarele de tensiune
percep aceste schimbări de tensiune şi dau semnale de micşorare a curentului de
excitaţie pentru generatorul cu sarcină reactivă mai mare şi de mărire a curentului
de excitaţie pentru generatorul cu sarcină reactivă mai mică. Ca urmare a acţiunii
reglării automate se produce egalizarea puterilor reactive, curentul de egalizare se
anulează şi se întrerupe balansul tensiunilor magnetomotoare în înfăşurările primare
ale transformatorului Tr P . Astfel, transformatorul de curent conectat pe o fază
împreună cu elementul liniar al circuitului de măsură conectat între celela lte două
faze, reprezintă sistemul de măsură care reacţionează la schimbarea sarcini reactive.
La funcţionarea în paralel a generatoarelor de acelaşi tip sistemul asigură
distribuţia echilibrată a sarcinii reactive cu precizia de 10% din puterea reactivă
nominală.
În cazul funcţionării autonome a generatorului prin ajustarea rezistenţelor R 12
şi R 10 se obţine statismul pozitiv al caracteristicii de reglare a cărui valoare poate fi
mărită până la 3% în cazul scurcircuitării rezistenţei R 10 .
Distribuţia echilibrată a sarcinii reactive la funcţionarea în paralel a
generatoarelor de tipuri diferite se poate obţine prin egalizarea gradelor de statism
ale caracteristicilor externe. În acest scop schema fiecărui generator trebuie să
89
dispună de posibilitatea reglării statismului. Pentru generatorul prezentat reglarea se
face cu rezistenţele R 12 şi R 10 ale blocului de funcţionare în paralel.
În figura 2.4.22 se prezintă schema legăturilor de egalizare pentru
generatoarele sincrone care funcţionează în paralel.
Schema din figura 2.4.22 se foloseşte şi pentru conectarea în paralel a
generatoarelor cu corector de tensiune tranzistorizat prezentată în fig. 2.4.19 al cărui
bloc de funcţionare în paralel, BP, este identic cu cel folosit la generatoarele
sincrone tip MCK.
90
circuitele legăturilor de egalizare; a1 , a 2 - întrerupătoare automate pentru cuplarea
generatoarelor la bare; a 3 - întrerupător automat pentru conectarea secţiilor de bare;
BE - bare de egalizare.
91
- protecţie la apariţia suprasarcinilor
4. Unitatea de reglare a valorilor impuse, care realizează:
- stabilirea valorii impuse a tensiunii pentru regimul permanent
- modificarea statismului caracteristicii de reglare.
92
folosit numai la funcţionarea în paralel a generatoarelor, se poate modifica gradul de
statism în limitele 0.....10% . La funcţionarea independentă a generatorului
potenţiometrul de statism se fixează pe poziţia zero.
La funcţionarea în paralel a două generatoare autoexcitate cu sistem ESEN,
repartiţia echilibrată a sarcinii reactive se realizează prin modificarea statismului
caracteristicii externe, U G f Gr , astfel încât să se obţină acelaşi grad de statism
pentru cele două generatoare. În figura 2.4.24 se prezintă schema bloc de conectare
în paralel a generatoarelor autoexcitate cu sistem ESEN.
În acest caz nu se folosesc legături de egalizare. Prin obţinerea aceluiaşi
statism al caracteristicilor de reglare, se realizează automat distribuţia echilibrată a
sarcinii reactive între generatoarele care lucrează în paralel.
Pentru oprirea voită a generatorului se apasă pe butonul b02 „Oprire”.
Repunerea în funcţiune după o oprire voită se poate face numai după apăsarea, în
prealabil, pe butonul b01 „Revenire”.De regulă, oprirea voită se face când se
intenţionează oprirea grupului şi în acest caz precede oprirea motorului diesel.
În caz de avarie (suprasarcină, supratensiune, arderea unei siguranţe
ultrarapide de protecţie) schema de protecţie comandă încetarea funcţionării.
Repunerea în funcţiune, după înlăturarea cauzei care a deter minat acţiunea
protecţiei, se poate face numai după apăsarea butonului „Revenire”.
93
În continuare se prezintă detailat funcţionarea sistemului pe unităţi şi blocuri
constitutive urmărindu-se schema bloc din figura 2.4.23.
1. Funcţionarea unităţii de comandă electronică
a) Traductorul de tensiune şi frecvenţă, TTF, îndeplineşte rolul de element de
măsurare a mărimii reglate (tensiunea) şi în acelaşi timp de protecţie a
echipamentului static de excitaţie în cazul micşorării turaţiei motorului diesel.
În figura 2.4.25 se prezintă schema şi elementele acestui bloc.
Blocul TTF este realizat din două punţi redresoare: una monofazată pentru
ramura de măsurare a tensiunii şi alta trifazată pentru ramura de protecţie la
scăderea frecvenţei.
Alimentarea punţii trifazate p1 ....p 6 se face de la secundarele 0 2 100 V
ale transformatoarelor m 1 şi m 2 prin intermediul reactanţelor k 3 , k 4 , k 5 .
Tensiunea de alimentare a punţii cât şi valorile reactanţelor au fost astfel alese încât,
în domeniul de frecvenţe 25....42,5 z , tensiunea pe potenţiometrul r3 rămâne
practic constantă (în cazul în care tensiunea la bornele generatorului scade
proporţional cu frecvenţa).
Alimentarea punţii monofazate p 8 .......p12 se face din secundarul
01 30 V al transformatorului m 1 . La ieşirea punţii, pe potenţiometrul r4 se
obţine o tensiune proporţională cu tensiunea generatorului.
94
La frecvenţa de 42,5z , tensiunile pe anozii p 13 şi p14 sunt egale. Dacă
frecvenţa scade sub 42,5z potenţialul diodei p 13 este mai mare decât al diodei p14
şi funcţionează numai ramura de protecţie, ramura de măsurare a tensiunii fiind
blocată. La creşterea frecvenţei peste 42,5z , potenţialul diodei p14 devine mai
mare, intră în funcţiune ramura de măsurare a tensiunii iar ramura de protecţie este
blocată. Prin intrarea în funcţiune a ramuri de măsurare a tensiunii se asigură
menţinerea constantă a tensiunii generatorului care a fost excitat până la tensiunea
nominală. În figura 2.4.26 se prezintă variaţia tensiunii la bornele generatorului
funcţie de frecvenţă.
95
pentru restabilirea valorii nominale a tensiunii generatorului. În figura 2.4.27 se
prezintă schema Regulatorului automat.
96
Pe intrările amplificatorului A se aplică: tensiunea de referinţă de valoare fixă
şi tensiunea proporţională cu tensiunea de la bornele generatorului. Regulatorul
compară cele două mărimi de intrare realizează algoritmul de comandă şi amplifică
semnalul de comandă. Semnalul obţinut la ieşirea Regulatorului constituie tensiunea
de comandă, U com , pentru dispozitivul de comandă pe grilă, DCG.
c) Dispozitivul de comandă pe grilă, DCG, are rolul de a furniza impulsuri
sincronizate cu reţeaua. Aceste impulsuri, după amplificare, sunt folosite la
amorsarea tiristoarelor de putere din puntea semicomandată care alimentează
înfăşurarea de excitaţie a generatorului.
DCGul reprezentat în figura 2.4.28, este de fapt un oscilator de relaxare cu
tranzistor unijoncţiune p 16 , sincronizat cu reţeaua.
97
tensiunea la bornele condensatorului k 4 ajunge la valoarea U U BB , se deschide
joncţiunea 1 . Condensatorul se descarcă pe această joncţiune şi prin înfăşurarea
primară a transformatorului de impuls, m şi în secundarul transformatorului apare un
impuls. În acest mod, pe condensator se aplică o tensiune în dinte de fierăstrău, U b ,
iar în secundarul transformatorului se obţin impulsuri, U C , a căror frecvenţă va fi mai
mare cu cât tensiunea de comandă, U com , este mai mare.
98
Tensiunea de sincronizare, U a , aplicată între baze fiind periodică, rezultă
trenuri de impulsuri. Frecvenţa trenurilor de impulsuri este dată de frecvenţa de
sincronizare, U a , iar frecvenţa impulsurilor în cadrul unui tren, este dată de
mărimea tensiunii de comandă.
În figura 2.4.29 s-a notat cu unghiul la care apare primul impuls. Se
observă că, la creşterea tensiunii de comandă, unghiul se micşorează. Pentru
U com.min. corespunde max , iar pentru U com.max. corespunde min. .
În funcţionarea normală a generatorului, releul d 2 din schema de protecţie
este alimentat şi prin închiderea contactului său, din schema TTF prezentată în
figura 2.4.27, este alimentat releul d . Se deschide contactul d din schema DCG şi
permite funcţionarea acestui bloc.
99
2.4.30 se prezintă schema electrică a amplificatorului, principiul de funcţionare
este dat în figura 2.4.31 iar în figura 2.4.32 se prezintă formele de variaţie ale
tensiunilor şi impulsurilor obţinute de la amplificatorul de impuls.
100
impulsului numai atunci când anodul tiristorului devine pozitiv faţă de catod. De
aceea în schema bloc a sistemului ESEN din figura 2.4.23 se prevăd două
amplificarea de impuls, fiecare lucrând pe o semiperioadă a tensiunii.
Sursa de alimentare a amplificatorului de impuls este puntea de diode
p1 p 4 şi bateria de condensatoare k 1 ....k 4 .
Principiul de funcţionare prezentat în figura 2.4.31, constă în folosirea a două
întrerupătoare înseriate:
- unul realizat cu tranzistorul p12 care se închide numai atunci când se
aplică semiperioada pozitivă a tensiunii de alimentare, obţinută de la
transformatorul m 3 ;
- al doilea realizat cu tiristorul p 13 care se închide atunci când pe grila lui
apar impulsuri de la DCG.
Al doilea întrerupător după închidere nu se mai deschide decât la întreruperea
curentului prin el. Această întrerupere se realizează de primul întrerupător la
terminarea semiperioadei pozitive.
Rezistenţa de sarcină rs este sub tensiune numai atunci când ambele
întrerupătoare sunt închise. Lucrând în acest fel, schema realizează la ieşirea
amplificatorului de impuls, un impuls cu durata egală cu perioada de conducţie,
, a tiristoarelor de putere din puntea semicomandată.
Schema din figura 2.4.30 mai conţine: dispozitivul de închidere şi deschidere a
tranzistorului p12 format din divizorul r1 , r2 , alimentat de înfăşurarea de
sincronizare a transformatorului m 3 , prin dioda p11 ; dispozitivul de închidere –
deschidere a tiristorului p 13 format din dioda p 10 , filtrul r5 , k 6 şi protecţia junctiunii
grilă catod cu diodele p 5 p 9 .
Ieşirea amplificatorului de impuls constituie semnalul aplicat pe grila
tiristorului de putere din puntea semicomandată care alimentează înfăşurarea de
excitaţie a generatorului.
101
a) Puntea semicomandată. În figura 2.4.33 se prezintă schema electrică a
punţii semicomandate iar în figura 2.4.34 se prezintă formele de variaţie ale
impulsurilor de tensiune şi curenţi aplicate înfăşurării de excitaţie a generatorului
102
Fig. 2.4.34 Formele de variaţie ale impulsurilor de tensiune şi curenţi aplicate
înfăşurării de excitaţie a generatorului
103
În explicarea principiului de funcţionare se consideră următoarele ipoteze
simplificatoare, care sunt apropiate de realitate şi anume:
- inductanţa înfăşurării de excitaţie a generatorului, conectară la bornele de
ieşire, K, , ale punţii semicomandate, este foarte mare şi ca urmare
curentul se menţine constant în timpul funcţionării:
- căderea de tensiune pe elementele semiconductoare este nulă;
- unghiul de comutare, , practic nul.
Explicarea funcţionării se face urmărind reprezentările din figurile 2.4.35 şi 2.4.36.
În prima semiperioadă a tensiunii de alimentare, de la amplificatorului de impuls
AI 1 se primeşte impulsul de comandă care se aplică pe tiristorul P1 la unghiul t 0 .
Intră în conducţie tiristorul P1 şi se închide circuitul prin P1 , înfăşurarea de excitaţie a
generatorului conectată la bornele K, şi dioda P 4 , stabilindu-se curentul d (fig. 2.4.36
c şi d) . În momentul în care tensiunea anod – catod aplicată tiristorului P1 devine negativă,
acesta se stinge. Din acest moment curentul prin excitaţia generatorului este preluat de
diodele P3 , P4 şi datorită inducţiei mari a înfăşurării el îşi menţine valoare d în timp ce
tensiunea la bornele K, , este nulă.
La momentul se dă comanda de aprindere a tiristorului P2 prin aplicarea
impulsului de comandă de la al doilea amplificator de impuls, A 2 , care lucrează în
semiperioada negativă a tensiunii de alimentare. Se închide din nou circuitul punţii prin:
tiristorul P2 , înfăşurarea de excitaţie a generatorului şi dioda P3 . Pe înfăşurarea de excitaţie
se aplică din nou tensiunea de alimentare. În momentul când tensiunea anodică pe tiristorul
P2 devine negativă acesta se stinge. Din acest moment curentul prin excitaţia generatorului
este preluat de diodele P3 , P4 . Tensiunea pe înfăşurarea de excitaţie se anulează până la
primirea comenzii de aprindere a tiristorului P1 , iar curentul în circuit, datorită inductanţei
mari a înfăşurării de excitaţie, îşi menţine constantă valoarea d .
Pentru schema de redresare în punte monofazată, valoarea tensiunii medii redresate
pentru unghiul α de deschidere a tiristoarelor este:
1 cos
U d 0,9U s (2.4.29)
2
iar pentru: 0
U do 0,9Us (2.4.30)
104
În figura 2.4.35 se prezintă variaţia tensiunii medii redresate în funcţie de unghiul .
105
b) Partea de autoamorse. Elementele schemei de autoamorsare sunt
prezentate în figura 2.4.36.
106
alimentează releul d 3 şi contactul d 3 din circuitul contactorului C 1 este închis.
Contactul d 1 care aparţine schemei de supraveghere şi protecţie, în situaţie normală,
este de asemenea închis.În condiţiile în care toate contactele din circuitul bobinei
contactorului C1 sunt închise, aceasta este alimentat iniţial de la bateria de
acumulatori de 24 V , exterioară echipamentului.
Contactorul închide contactele C1 A R , C1 T C şi permite efectuarea
autoamorsării. Valoarea tensiunii remanente de minim 3 V depăşeşte căderile de
tensiune pe diodele p 3 p 6 sau p 4 p 5 şi alimentează înfăşurarea de excitaţie a
generatorului. Curentul din înfăşurarea de excitaţie duce la mărirea tensiunii
generatorului şi astfel procesul de autoexcitare este iniţiat şi se produce în avalanşa
până când tensiunea generatorului ajunge la 0,5U n . La aceasta valoare a tensiunii
acţionează releul d 3 din blocul RTN şi prin deschiderea contactului d 3 întrerupe
alimentarea contactului C 1 . Se deschid contactele din circuitul punţii şi funcţionarea
autoamorsării încetează. Din acest moment intră în fracţiune comanda electronică care
prin puntea semicomandată de putere asigură în continuare creşterea tensiunii
generatorului până la valoarea nominală.
Când tensiunea generatorului ajunge la valoarea nominală, acţionează şi
contactorul C 2 care deschide său din circuitul contactului C 1 . La scăderea
tensiunii generatorului sub 0,5U n se închid contactele d 3 , C 2 şi se realizează
condiţiile pentru o nouă funcţionare a autoamorsării.
Contactorul C 1 este alimentat iniţial de la bateria de acumulatorii iar după
amorsarea generatorului va fi alimentat de la transformatorul m 4 şi puntea p 8 p10 .
107
În figura 2.4.37 se prezintă variaţia tensiunii generatorului în perioada de
autoamorsare.
c) Partea de amorsare este utilizată pentru iniţierea procesului de
autoexcitaţie în cazul în care tensiunea remanentă a generatorului este mai mică de
3 V . Schema de amorsare este prezentată în figura 2.4.38.
108
Pentru toate situaţiile de avarie acţiunea protecţiei se face prin releul d 1 .
Elementele care dau informaţii releului d 1 sunt:
- contactul normal deschis d 3 al releului de tensiune maximă din blocul RTN
în serie cu contactul normal deschis al contactorului C 2 . La tensiunea
nominală se închide contactul C 2 şi la depăşirea tensiune maxime, care
corespunde pentru 1,2U n , se închide şi contactul d 3 stabilindu-se
alimentarea releului d 1 ;
- contactul normal deschis al releului de suprasarcină montat în întrerupătorul
automat de cuplare a generatorului la bare. În cazul apariţiei unei
suprasarcini, releul acţionează, se închide contactul său normal deschis şi
este alimentat releul d 1 ;
- la arderea uneia din siguranţele ultrarapide se închid contactele b 1 sau b 2 şi se
stabileşte circuitul de alimentare a releului d 1 .
În cazul producerii uneia sau mai multe din situaţiile de avarie prezentate, este
alimentat releul d 1 care memorează avaria prin închiderea contactului d 1 de
automenţinere a alimentării şi deschide contactul d 1 din circuitul releului d 2
întrerupând alimentarea acestuia. Prin întreruperea alimentării releului d 2 se
realizează;
- se întrerupe alimentarea releului d sin schema Regulatorului (figura
2.4.27), se închide contactul d din schema DCG (figura 2.4.28), sunt
109
blocate impulsurile de comandă şi puntea semicomandată îşi întrerupe
funcţionarea;
- se deschide contactul normal închis al releului d 1 şi se realizează
deconectarea întrerupătorului automat al generatorului.
Oprirea voită a generatorului se realizează folosind schema de protecţie. Prin
apăsarea pe butonul b02 „OPRIRE” este alimentat releul d 1 şi schema acţionează ca
şi în cazul producerii unei avarii efectuând blocarea sistemului electronic şi
decontarea generatorului de la bare.
Pentru deblocare, în vederea reluării funcţionării, este necesar să se apese mai
întâi pe butonul b01 „Revenire”. Prin apăsarea pe acest buton se întrerupe
automenţinerea alimentării releului d 1 şi la încetarea apăsării, releul d 1 nu mai este
alimentat, iar schema revine la situaţia iniţială.
4. Unitatea de reglare a valorilor impuse realizează tensiunea de referinţă
funcţie de care sistemul efectuează reglarea automată a tensiunii generatorului,
precum şi modificarea gradului de statism al caracteristicii de reglare.
Tensiunea de referinţă, sub forma unei tensiunii de curent continuu stabilizat
se obţine de pe rezistenţele r2 , r3 din schema Regulatorului (figura 2.4.27). Această
tensiune, de referinţă se aplică printr- un potenţiometru la una din intrările
amplificatorului A. Cu potenţiometru se poate regla valoa rea tensiunii de referinţă
„Reglare valoare impusă tensiune”, astfel încât să se permită fixarea tensiunii la
bornele generatorului în limitele 95%....105%U n .
Pentru reglarea statismului caracteristicii externe, necesar la funcţionarea în
paralel a generatorului, pe rezistenţa rs din schema TTF (figura 2.4.25) se aplică un
al doilea semnal de tensiune obţinut din secundarul unui transformator de curent
montat în circuitul principal al generatorului şi care nu este reprezentat în scheme.
Tensiunea din secundarul transformatorului de curent, proporţională cu
valoarea curentului de sarcină, Gr , se adaugă la tensiunea măsurată, proporţională
cu tensiunea generatorului.
În acest fel tensiunea furnizată de traductorul de tensiune se măreşte în mod
artificial la creşterea curentului de sarcină. Regulatorul sesizând creşterea tensiunii,
comandă scăderea până la realizarea echilibrului între valoarea măsurată şi valoarea
impusă (de referinţă). În urma acestui reglaj se obţine scăderea tensiunii
generatorului la creşterea sarcinii şi deci un anumit grad de statism al caracteristicii
externe, U G f Gr . În general pentru acest tip de generatoare, gradul de statism
este de 3...4% .
110
2.5. Reglarea automată a frecvenţei şi puterii active
111
urmare a schimbării G cât şi a C care atrage după sine schimbarea vitezei
de rotaţie a agregatelor şi a frecvenţei în sistem.
Întrucât frecvenţa curentului alternativ este dată de viteza de rotaţie a
motorului primar de antrenare a generatorului, stabilizarea frecvenţei se obţine
acţionându-se asupra sistemului de alimentare cu combustibil sau abur a
motorului primar. Reglarea frecvenţei se face cu regulatoarele mecanice de
turaţie ale motoarelor primare şi cu regulatoarele de frecvenţă. Primul
reacţionează nemijlocit la schimbarea vitezei de rotaţie a motorului primar iar cel
de al doilea la schimbarea parametrilor electrice ai generatorului produsă de
modificarea frecvenţei. În ambele cazuri se acţionează asupra aceluiaşi element
final de execuţie care modifică alimentarea cu combustibil sau abur (în cazul
turbinelor cu abur) a motorului primar.
La un dezechilibru între puterea produsă, G şi puterea consumată, C ,
corespunzător unui anumit regim stabil de funcţionare, intră în funcţiune
regulatorul de turaţie sau de frecvenţă care acţionează conform caracteristicilor
lor statice de reglare.
Pentru reglarea vitezei şi frecvenţei, precum şi pentru distribuţia sarcinii active
între generatoarele care funcţionează în paralel, se folosesc regulatoare de viteză şi
frecvenţă cu caracteristici de reglare astatice 1 sau statice 2 prezentate în figura 2.5.1.
112
sau
f0 f n
S 100% (2.5.3)
fn
unde: 0 , f0 - viteza unghiulară de rotaţie şi frecvenţa la mersul în gol ideal
n , fn - viteza unghiulară de rotaţie şi frecvenţa la sarcina nominală a
generatorului.
113
k s 0
(2.5.9)
f k s 0
Schemele de reglare automată a frecvenţei generatoarelor cunosc o mare
diversificare constructivă dată de firmele care le execută. Toate aceste scheme
folosesc în esenţă următoarele principii de bază pentru reglarea frecvenţei:
a) după abaterea mărimii reglate (turaţia)
b) după abaterea turaţiei şi variaţia sarcinii active
c) după variaţia parametrilor electrici ai generatoarelor (sarcina activă şi
frecvenţa)
După primul principiu lucrează regulatorul mecanic centrifugal care până în
prezent este folosit pe scară largă în instalaţiile navale. Pe baza celui de al doilea
principiu sunt construite regulatoarele electromecanice cu două impulsuri: un impuls
de la regulatorul mecanic centrifugal şi al doilea în funcţie de sarcina activă a
generatorului. Al treilea principiu foloseşte traductoare de frecvenţă şi de putere
activă prin care se urmăresc parametrii electrici ai generatorului şi în funcţie de acest
valori se execută reglarea .
Pentru toate sistemele de reglare elementul final de execuţie acţionează asupra
consumului de combustibil sau abur pentru modificarea turaţiei.
Reglarea automată şi menţinerea constantă a frecvenţei în sistem trebuie să fie
extinsă în tot domeniul puterilor agregatelor. Variaţia sarcinii cerută de consumatori
şi necesitatea existenţei unei rezerve de putere se asigura, de regulă, prin folosirea
mai multor agregate care lucrează în sistem. În legătură cu aceasta apare necesitatea
distribuirii sarcinii active între agregate. Reglarea automată a frecvenţei trebuie să
asigure în acelaşi timp şi distribuţia echilibrată a sarcinii active între generatoarele
care lucrează în paralel asigurând astfel funcţionarea sistemului eficientă, cu consum
minim de combustibil.
114
Fig. 2.5.2 Distribuţia sarcinii active între generatoare cu caracteristici statice de reglare
f f
1
tg 1 k s1
f f
2 (2.5.10)
tg 2 k s2
f f
3
tg 3 k s3
115
1 1 1
1 2 .... n f ... (2.5.12)
ks k sn
1 k s2
sau
n n
1
i f
i 1 i 1 k si
(2.5.13)
n
i
1 i 1
1 1 1
k s1 ....
ks k k
1 s 2 sn
n
i
P2 i 1
1
k s2
1
....
1
ks k sn
1 k s2
n
i
P3 i 1
1 1 1
k s3 ....
ks k k
1 s2 sn
n
i
Pn i 1
1 1 1 (2.5.14)
k sn ....
ks k k
1 s 2 sn
116
Din cele prezentate rezultă că în cazul generatoarelor de aceeaşi putere care au
caracteristici de reglare cu coeficienţi de statism diferiţi, sarcina nu este distribuită
egal în regimuri stabile de funcţionare. Distribuţia sarcinii se face invers
proporţional cu coeficienţii de statism. În cazul prezentat în figura 2.5.2, generatorul
3 având cel mai mic statism este încărcat cu sarcina cea mai mare. De asemenea la
scăderea frecvenţei creşterile de putere nu sunt egale la cele trei generatoare. Aceste
creşteri se distribuie, după cum rezultă din relaţiile (2.5.14) invers proporţional cu
coeficienţii de statism ai caracteristicilor de reglare.
Distribuţia egală a sarcinilor între generatoarele de aceeaşi putere se poate
obţine numai în cazul în care caracteristicile de reglare ale acestora coincid. Pentru a
obţine această coincidenţă, agregatele generatoare care lucrează în paralel se aleg de
acelaşi tip, fapt care asigură din construcţie caracteristici identice.
Pentru situaţiile în care, deşi generatoarele sunt de acelaşi tip, caracteristicile lor
de reglare diferă într-o oarecare măsură sau în cazul în care sunt de tipuri diferite, se
prevede posibilitatea intervenţiei manuale a operatorului pentru modificarea
statismului astfel încât să se obţină acelaşi coeficient de statism pentru generatoarele
care lucrează în paralel. Corectarea coeficientului de statism se obţine prin acţiunea
unui senvomotor electric asupra cremalierei pompelor de injecţie în sensul de mărire a
consumului pentru agregatele mai puţin încărcate cu sarcină activă şi reducerea
consumului de combustibil pentru cele cu încărcare mai mare, astfel încât frecvenţa
sistemului să rămână constantă. Întrerupătorul cu care se pune în funcţiune
senvomotorul electric aflat pe pompa de injecţie, este amplasat pe panoul fiecărui
generator conectat la tabloul principal de distribuţie. Întrerupătorul are două poziţii:
stânga şi dreapta cu revenire în poziţia zero la încetarea acţionării. Prin conectări
scurte pe o poziţie sau cealaltă se obţine rotirea senvomotorului de execuţie într-un
sens sau în celălalt pentru mărirea respectiv reducerea consumului de combustibil.
Metoda caracteristicilor statice este folosită pe scară largă în centralele electrice
navale deoarece nu necesită dispozitive sau instalaţii complicate şi oferă rezultate
mulţumitoare în distribuţia echilibrată a sarcinii active între generatoarele care
funcţionează în paralel.
Metoda generatorului pilot este folosită pentru menţinerea constantă a
frecvenţei şi distribuţia dată a sarcinii activei între generatoare. Această metodă
constă în folosirea unui pilot cu rol de generator pilot iar celelalte ca generatoare de
bază. Generatorul pilot, are caracteristica de reglare astatică iar generatoarele de
bază au caracteristici de reglare statice. În figura 2.5.3. se prezintă caracteristicile de
reglare a trei generatoare.
117
Fig. 2.5.3 Principiul distribuţiei sarcinii active după metoda generatorului principal
118
Procesul reglării se încheie când frecvenţa a revenit la valoarea nominală,
generatoarele de bază funcţionează cu sarcina iniţială 2 , 3 iar sarcina generatorului
principal este:
1 1 1 2 3 (2.5.15)
P
n 1
i - suma sarcinilor celor n generatoare
119
între generatoare corespunzător coeficienţilor parţiali de încărcare, adică
n
Pk k Pi .
n 1
O asemenea reglare este astatică relativ la frecvenţă şi statică relativ la
distribuţia sarcinii active între generatoare.
Sistemul asigură stabilitate în distribuţia sarcinii active între generatoare
corespunzător coeficienţilor parţiali de încărcare.
În folosirea acestei metode, pentru compensarea erorii statice produsă de
neliniaritatea caracteristicilor de reglare sau alte cauze, se combină cu metoda
generatorului pilot. În acest caz unul din generatoare se foloseşte ca generator pilot
şi are caracteristica de reglare astatică.
Metoda statismului virtual are o largă utilizare în sistemele electroenergetice
şi în ultimul timp şi-a găsit utilizarea şi în sistemele electroenergetice navale. O
asemenea aplicaţie este prezentată în schema din figura 2.5.3.
120
Fig. 2.5.4 Schema simplificată a regulatorului centrifugal
a – cu caracteristică de reglare statică; b – cu caracteristica de reglare astatică
121
G
Fcf 2k 2 ρ 2 (2.5.18)
g
F3 Fr 2 G G n (2.5.20)
122
În figura 2.5.4.b. este prezentată schema simplificată a regulatorului
centrifugal cu acţiune indirectă, cu legătură inversă elastică şi caracteristică de
reglare astatică.
Amortizorul de ulei 9, resortul 10 şi tija AB formează legătura inversă elastică.
Partea superioară şi inferioară a amortizorului 9 este umplută cu ulei. Cele două părţi
comunică între ele prin orificii tubulare a căror secţiune poate fi modificată cu
ventilul 8.
Iniţial procesul se desfăşoară ca şi în cazul reglării statice. La creşterea
sarcinii viteza agregatului se micşorează şi sub acţiunea diferenţei for ţelor, F ,
mufa 4 se deplasează în jos. Punctul B se deplasează în jos, se deschide orificiile a, b
ale sertarului distribuitor şi uleiul, sub presiune, deplasează în jos pistonul
servomotorului mărind consumul de combustibil sau abur în motorul primar.
Capătul A al traversei se deplasează în A şi tensionează resortul 10. Spre
deosebire de cazul anterior procesul reglării nu se încheie în acest moment, şi
continuă sub acţiunea resortului 10 care tinde să aducă punctul A în poziţia iniţială.
Mişcarea de readucere a tijei AB în poziţia iniţială este amortizată de mişcarea
pistonului amortizorului 9 care devine posibilă pe măsura trecerii uleiului prin
orificiile tubulare din partea superioară în partea inferioară a pistonului. Deplasarea
punctului A spre poziţia iniţială produce o deplasare suplimentară a punctului B şi
din nou pistonul sertarului distribuitor deschide orificiile a şi b. Sub presiunea
uleiului pistonul servomotorului 7 se deplasează de câteva ori în jos mărind debitul
de combustibil şi obţinându-se astfel creşterea vitezei agregatului. Procesul
continuă până când se termină acţiunea resortului 10 prin revenirea lui în starea
iniţială. La terminarea reglării tija AB şi mufa 4 ocupă poziţiile iniţiale, orificiile a
şi b ale sertarului distribuitor sunt închise şi viteza de rotaţie a agregatului
corespunde cu viteza iniţială.
Regulatoarele centrifugale ale vitezei de rotaţie menţin turaţia cu precizie de
2,5% în regimuri stabile de funcţionare şi cu precizie de 5 6% la şocuri de
sarcină, cea ce pentru cerinţele actuale, nu este suficient. De asemenea, după cum
rezultă din experienţa exploatării, aceste regulatoare nu asigură o înaltă precizie în
distribuirea sarcinii active între agregatele generatoare care lucrează în paralel.
Acţiunea regulatoarelor este dependentă, de asemenea, de factorii ca: frecarea,
vâscozitatea uleiului ş.a., care pot conduce la modificarea caracteristicilor statice de
reglare şi distribuţiei inegale a sarcinii.
Precizia reglării turaţiei şi distribuţia echilibrată a sarcinii active pot fi
îmbunătăţite prin aplicarea asupra regulatorului a unui al doilea impuls, funcţie de
sarcină activă a generatorului. În ultimul timp s-au realizat regulatoare de turaţie
combinate cu două şi trei impulsuri electromecanice şi electrice, construite după
principii diferite. În continuare se prezintă sistemul combinat de regulator cu două
impulsuri.
123
2.5.3.2 Regulatoare de turaţie electromecanice cu două impulsuri
124
face în continuare. În figura 2.5.6. se prezintă schema electrică de principiu a
traductorului de curent activ.
Schema de principiu pentru măsurarea curentului activ sesizează deviaţia după fază
între curentul şi tensiunea generatorului.
Înfăşurările secundare ale transformatorului de tensiune Tr T , înfăşurările
primare şi secundare ale transformatoarelor intermediare Tr 1 şi Tr 2 sunt realizate
cu acelaşi număr de spire.
În regim de mers în gol tensiunile U1 şi U 2 sunt egale, iar tensiunea U 3 pe
rezistenţa r3 este nulă. În această situaţie tensiunile U 4 şi U 5 sunt egale iar
tensiunea la ieşirea traductorului este nulă, U iesire 0 .
Pentru sarcina activă a generatorului cos 1 tensiunea U 3 aplicată pe
rezistenţa r3 coincide ca fază, de exemplu cu tensiunea U 2 şi este opusă ca fază faţă
de tensiunea U1 . Ca urmare tensiunea aplicată transformatorului intermediar Tr 2
creşte, iar cea aplicată transformatorului intermediar Tr 1 scade în aceeaşi măsură.
Corespunzător acestei diferenţe la ieşire, U ie;ire 0 .
În cazul sarcinii pur reactive cos 0 tensiunea U 3 pe rezistenţa r3 este
defazată cu 90 0 faţă de tensiunile U1 şi U 2 . Pentru acest unghi de defazare
tensiunile U 4 şi U 5 se măresc în aceeaşi măsură şi rămân egale în valoare absolută.
Diferenţa dintre aceste tensiuni fiind nulă, tensiunea la ieşirea traductorului de
curent activ va fi de asemenea nulă, U iesire 0 .
125
Pentru o sarcină oarecare, curentul defazat faţă de tensiune cu un unghi
2
sau 0 , diagrama fazorială a tensiunilor este prezentată în figura 2.5.6.b.
Întrucât tensiunea U 3 este mică în comparaţie cu tensiunile U 4 şi U 5 , se
poate aproxima că segmentul AD U 5 iar segmentul CD U 4 . Cu această
aproximaţie rezultă:
U 5 U 2 U 3 cos (2.5.21)
U 4 U1 U 3 cos (2.5.22)
126
Fig. 2.5.7 Schema electrică a regul atorului electromecanic de turaţie, cu două i mpulsuri
127
şi împreună acţionează asupra amplificatorului hidraulic AH 2 . Această soluţie
constructivă permite folosirea unui singur amplificator hidraulic de putere pentru
acţionarea cremalierei pompelor de injecţie care constituie elementul de execuţie al
sistemului de reglare.
Exploatarea regulatoarelor de turaţie cu două impulsuri arată că la schimbări
rapide ale sarcinii active până la 100% , abaterea maximă a turaţiei nu depăşeşte
1,6% faţă de valoarea nominală, iar durata procesului tranzitoriu de restabilire a
turaţiei nu depăşeşte 1 s. Această precizie este considerată suficientă pentru
necesităţile consumatorilor de energie de la bordul navei.
Statismul caracteristicii de reglare poate fi modificat în limitele 0 7% .
Principiul de funcţionare prezentat pentru regulatorul electromecanic cu două
impulsuri este aplicat la realizarea regulatorului Woodword care reprezintă un
sistem universal de reglare a frecvenţei şi distribuţie a sarcinii active, folosit pe scară
largă în centralele electric navale.
În funcţionarea normală, întrucât viteza de reacţie a traductorului de curent
activ este mai mare comparativ cu reacţia elementului de măsură centrifugal, pentru
reglarea turaţiei acţionează numai blocul electric. Dacă însă blocul electric nu
funcţionează sau se defectează pe timpul funcţionării atunci intră în funcţiune
automat blocul centrifugal care menţine valoarea prescrisă a turaţiei.
128
Fig. 2.5.8 Traductor de frecvenţă cu două circuite sensibile la frecvenţă
a – schema electrică; b – variaţi a tensiunilor pe rezistenţele de balast;
c – variaţi a tensiunii de ieşire funcţie de vari aţia frecvenţei
129
tensiunea de la ieşirea elementului de măsură se anulează şi se întrerupe
funcţionarea servomotorului.
Într-o altă variantă, traductorul de frecvenţă poate fi realizat folosind un filtru
bandă de frecvenţă. Această variantă este prezentată în figura 2.5.9.
130
Fig. 2.5.10 Diagramele fazoriale de tensiunilor elementului de măsură cu filtru bandă
a - 90 0 ; b - 90 0 ; c - 90 0
U 4 U 22 U 2F 2U 2 U F cos
(2.5.25)
Pentru condiţii optime de lucru tensiunile U1 , U 2 , U F se stabilesc egale ca
mărime, U1 U 2 U F U . Atunci:
1 cos
U3 2 U (2.5.26)
2
1 cos
U4 2 U (2.5.27)
2
În relaţiile (2.5.22.5), (2.5.27) aplicând formulele trigonometrice ale jumătăţilor de
unghiuri şi efectuând diferenţa se obţine:
U U 4 U 3 2 U sin sin (2.5.28)
2 2
131
Din relaţia (2.5.28) se observă că la schimbarea frecvenţei şi modificarea
unghiului de la 0 la , tensiunea U variază de la 2 U la 2 U .
Elementul de măsură cu filtru bandă de frecvenţă are randament înalt şi inerţie
nesemnificativă. Banda de trecere de la o frecvenţă f1 la o frecvenţă f2 determină
zona dată de reglare iar valorile inductanţelor şi capacităţilor se stabilesc prin
calcule.
În schema regulatoarelor de turaţie după abaterea parametrilor electrici ai
generatorului, traductoarele de frecvenţă şi traductoarele de curent activ constituie
elementele de măsură. Semnalele de tensiune obţinute de la ieşirea traductoarelor,
proporţionale cu abaterea frecvenţei sau modificarea sarcinii active sunt amplificate
în putere şi se aplică la elementul de execuţie care modifică consumul de
combustibil sau abur în funcţie de sensul şi valoarea abaterii. De regulă elementul de
execuţie este un servomotor electric care acţionează cremaliera pompelor de injecţie,
în cazul motoarelor diesel, sau acţionează asupra distribuţiei aburului, în cazul
turbinelor cu abur.
În figura 2.5.11 se prezintă o variantă de amplificator de putere realizat cu
amplificatoare magnetice.
Amplificatorul este realizat din două etaje. Primul etaj este formată din
amplificatoarele AM1 , AM 2 cu ieşirile conectate la al doilea etaj formată din
amplificatoarele AM 3 , AM 4 cu acţiune rapidă, fără înfăşurării de comandă,
conectate în punte diferenţială cu ieşire pe una din înfăşurările servomotorului de
execuţie bifazat.
Amplificatoarele se alimentează de la tensiunea generatorului prin
transformatorul intermediar Tr .
Tensiunea de ieşire a amplificatoarelor AM1 , AM 2 se aplică pe rezistenţele
r1 , r2 constituind semnalul de comandă pentru amplificatoarele AM 3 , AM 4 .
Înfăşurările de comandă , WC , alimentate de la tensiunea de ieşire a
traductorului de curent activ şi înfăşurările de comandă, WC , alimentate de la
tensiunea de ieşire a traductorului de frecvenţă, sunt conectate în serie şi bobinate
astfel încât produc fluxuri de sensuri contrare în amplificatoarele magnetice AM 1 şi
AM 2 .
Înfăşurările de polarizare, Wp , sunt folosite pentru stabilirea punctului de
lucru al amplificatoarelor magnetice. Aceste înfăşurări sunt conectate în paralel şi
alimentate cu tensiune constantă de la redresorul R d 3 . Fluxurile create de
înfãşurările de polarizare au acelaşi sens în cele două amplificatoare magnetice
AM1 , AM 2 .
132
În absenţa curentului de comandă, tensiunile magnetomotoare produse de
înfăşurările de polarizare sunt egale şi ca urmare tensiunile de ieşire pe rezistenţele
r1 şi r2 sunt de asemenea egale.
Amplificatoarele AM 3 , AM 4 sunt cu reacţie internă pozitivă realizată de
diodele n 1 , n 2 şi n 3 , n 4 . Fiecare jumătate a înfăşurării de sarcină este în serie cu o
diodă şi curentul trece numai într-o semiperioadă printr-o jumătate de înfăşurare,
iar în cealaltă semiperioadă trece prin cealaltă jumătate. Această formă de undă
descompusă în armonici are o componentă de curent continuu care constituie reacţia
internă pozitivă.
Sarcina amplificatoarelor AM 3 , AM 4 , conectate în punte diferenţială este
impedanţa care reprezintă una din înfăşurările servomotorului electric bifazat, de
execuţie. Ce-a de-a doua înfăşurare a servomotorului este alimentată de la o sursă de
tensiune alternativă de aceeaşi frecvenţă.
Impedanţa din diagonala punţii este străbătută de curenţii de ieşire 1 , 2 ai
amplificatoarelor AM 3 şi AM 4 care sunt în opoziţie de fază.
Dacă 1 2 , curentul prin impedanţa este nul şi servomotorul este în
repaus. Atunci când 1 2 prin impedanţa trece curentul 1 2 având faza
curentului celui mai mare, 1 , şi servomotorul se roteşte într-un sens determinat. În
cazul în care 2 1 , curentul care trece prin impedanţa este 1 2 şi având
faza curentului 2 fiind opus ca fază în raport cu situaţia anterioară. Prin inversarea
fazei, servomotorul electric se va roti în sens contrar faţă de cazul anterior.
În absenţa semnalului de comandă tensiunile pe rezistenţele r1 , r2 sunt egale,
curenţii de ieşire din al doilea etaj de amplificare sunt egali, 1 2 , şi fiind opuşi ca
fază curentul, prin impedanţa este nul. În această situaţie servomotorul electric
este în repaus.
La apariţia curentului de comandă, cu o polaritate determinată, în una din ramurile
primului etaj (de exemplu AM 1 ) fluxul de comandă coincide cu fluxul înfăşurării de
polarizare şi ca urmare se măreşte tensiunea magnetomotoare de premagnetizare a miezului,
iar în cealaltă ramură AM 2 fluxul înfăşurării de comandă este opus fluxului de polarizare
şi scade tensiunea magnetomotoare de premagnetizare a miezului. În acest caz se măreşte
tensiunea continuă la bornele rezistenţei r1 şi scade tensiunea la ei bornele rezistenţ r2 . Ca
urmare creşte premagnetizarea amplificatorului AM 3 , se reduce impedanţa înfăşurărilor de
lucru şi creşte curentul 1 iar premagnetizarea amplificatorului AM 4 se reduce, creşte
impedanţa înfăşurărilor de lucru şi scade curentul 2 .
133
Fig. 2.5.11 Schema de principiu a amplificatorului
134
Fig. 2.5.12 Variaţia curentului de ieşire în funcţie de curentul de co mandă
Schema din figura 2.5.11 este prevăzută cu intrării de la ambele traductoare: de curent
activ şi de frecvenţă. În aplicaţii practice se foloseşte o singură intrare. Alegerea uneia sau a
alteia se face în funcţie de rolul care revine schemei de reglare. De exemplu, dacă
generatoarele sunt conectate în paralel şi se foloseşte metoda generatorului pilotl, atunci la
generatorul pilot se conectează traductorul de frecvenţă pentru comanda servomotorului iar la
celelalte generatoare considerate de bază se conectează traductoarele de curent activ.
Traductorul de curent activ al generatorul pilot care nu se foloseşte pentru comanda
servomotorului propriu, este conectat după schema diferenţială cu traductoarele de curent
activ de la celelalte generatoare.
135
Fig. 2.5.13 S chema de principiu pentru reglarea automată a frecvenţei şi distribuţiei sarcinii active
136
Principiul de funcţionare a sistemului de distribuţie a sarcinii active între
generatoarele care funcţionează în paralel, rezultă din schema echivalentă prezentată în
figura 2.5.14.
Fig. 2.5.14 Schema echi valentă pentru explicarea princi piului distri buţiei sarcinii acti ve
U g U T 2 g 2 ... U T ng n U g
Ti i
U 12 T1 1 n 1
(2.5.29)
g 1 g 2 .... g n n
g
n 1
i
unde:
1 1 1
g1 ; g2 ....g n (2.5.30)
rC1 rC 2 rCn
Pentru:
rC1 rC 2 ... rCn (2.5.31)
rezultă:
137
n
U
n 1
Ti
U 12 (2.5.32)
n
Dacă componentele active ale curenţilor de sarcină sunt egale, atunci tensiunile de la
ieşirea traductoarelor de curent activ vor fi de asemenea egale.
U T1 TT2 .... U T n (2.5.33)
Pentru această situaţie curenţii de comandă ai amplificatoarelor magnetice,
i C1 , i C 2 ,...i Cn sunt nuli şi servomotoarele elementelor de execuţie sunt în repaus.
La devierea tensiunilor U T1 , U T2 ,...U T n în raport cu tensiunea U12 , sub acţiunea
diferenţelor de tensiune U , prin rezistenţele înfăşurărilor de comandă,
rC1 rC 2 ... rCn , trec curenţii de comandă i C1 , i C 2 ,...i Cn . În fiecare circuit curenţii sunt
proporţionali cu abaterea de tensiune U şi valoarea curentului pentru un circuit oarecare
k , este:
n
UTi
1 n 1
i ck UTk (2.5.34)
rck n
în care:
U
n 1
tensiunea echivalentă între punctele 1 şi 2
Ti
138
În figura 2.5.15 se prezintă caracteristicile de reglare pentru cazul unui sistem format
din trei generatoare.
Pentru sarcina 1 a sistemului caracteristicile de reglare se intersectează în punctul a .
Dacă sarcina în sistem creşte de la 1 la P2 întrucât caracteristicile generatoarelor au
coeficienţi de statism diferiţi, încărcările generatoarelor vor fi diferite. Ca rezultat, prin
înfăşurările de egalizare şi prin înfăşurările de comandă ale amplificatoarelor trec
curenţii. Servomotoarele elementelor de execuţie intră în funcţiune şi modifică
statismele caracteristicilor de reglare ale agregatelor care funcţionează în para lel până
când se obţine egalitatea curenţilor activi (fig. 2.5.15a).
Dacă traducătorul de curent activ al generatorului pilot nu este conectat prin
amplificator la servomotorul de execuţie, caracteristica de reglare a acestui generator este
locul geometric al punctelor de intersecţie al caracteristicilor 2 şi 3 (figura 2.5.15b).
Fig. 2.5.15 Graficul distribuţiei sarcinii acti ve între generatoarele care lucrează în paralel
1 – caracteristica generatorului pilot; 2 ,3 – caracteristicile de reglare ale generatoarelor de
bază
139
acţionează asupra servomotoarelor elementelor de execuţie de la generatoarele 2 şi 3 până la
restabilirea echilibrului. La restabilirea echilibrului curenţii activi sunt egali şi
caracteristicile se intersectează în punctul b care corespunde frecvenţei iniţiale f1
(fig.2.5.15c).
Sistemul de reglare automată a frecvenţei şi distribuţiei sarcinii active intră în
funcţiune automat din momentul cuplării generatoarelor la bare. În acelaşi timp cu
conectarea la bare, prin contactele auxiliare ale întrerupătoarelor automate, sunt
conectate şi legăturile de egalizare între traductoarele de curenţi activi. După
efectuarea operaţiilor de sincronizare, în primul moment al cuplării generatorului
sarcina lui este nulă. După cuplare intră în funcţiune aut omat sistemul de distribuţie a
sarcinii active şi generatorul se încarcă astfel încât sarcina să se repartizeze egal între
generatoare.
În unele cazuri, când nu este necesară o stabilitate mare a frecvenţei, sistemul se
poate folosi numai pentru distribuţia egală a sarcinii între generatoare. În acest caz la
generatorul pilot în locul traductorului de frecvenţă se conectează traductorul de
curent activ, pe înfăşurarea de comandă a amplificatorului. În acest caz la schimbarea
sarcinii totale, sistemul de distribuţie a sarcinii active intră în funcţiune şi acţionează
asupra caracteristicilor de reglare până când ele se intersectează din nou într-un punct
ce va corespunde distribuţiei egale a sarcinii active între generatoare (fig. 2.5.15a).
Sistemul de reglare automată a frecvenţei şi distribuţiei sarcinii active asigură
menţinerea frecvenţei în limitele 0,5% faţă de valoarea nominală şi precizia în distribuţia
sarcinii active cu devieri de cel mult 7 10% atunci când sarcina totală a sistemului se
schimbă de la 20% la 110% din valoarea nominală şi factorul de putere variază din
limitele, cos 0,6 1,0 .
140
Pentru conectarea generatoarelor la funcţionarea în paralel trebuie să se
îndeplinească anumite condiţii fără de care pot să apară şocuri mari ale curentului de
egalizare. Aceste şocuri conduc la scăderea tensiunii în sistemul electroenergetic şi
pentru valori mari ale acestora poate produce deteriorarea generatoarelor, motoarelor
primare şi scoaterea din funcţiune a generatoarelor care lucrează .
Procesul conectării generatorului la funcţionarea în paralel cu îndeplinirea
condiţiilor necesare, se numeşte sincronizarea generatorului şi se poate face: manual,
semiautomat şi automat. La sincronizarea manuală condiţiile pentru cuplarea
generatorului la reţea se execută manual de către operator. Sincronizarea
semiautomată presupune efectuarea manuală a unor operaţiuni iar altele se
realizează automat. Sincronizarea automată constă în efectuarea automată a tuturor
operaţiunilor.
Pentru sincronizarea generatoarelor se folosesc trei procedee diferite: sincronizarea
precisă, sincronizarea grosieră şi autosincronizarea.
La sincronizarea precisă, generatorul excitat, se cuplează la funcţionarea în
paralel cu reţeaua după realizarea condiţiilor de sincronism: egalitatea valorilor
amplitudinilor tensiunilor, coincidenţa fazelor tensiunilor, egalitatea frecvenţelor
generatorului care se cuplează cu frecvenţa reţelei.
La sincronizarea grosieră generatorul excitat se conectează la funcţionarea în
paralel fără respectarea strictă a condiţiilor de sincronism. În primul moment al
cuplării în serie cu generatorul se introd uce se introduce un reactor (bobină cu
reactanţă inductivă) care micşorează şocul curentului de egalizare în limite
admisibile. După intrarea în sincronism a generatorului reactorul este scos din
circuit.
Procedeul de autosincronizare constă în: antrenarea generatorului neexcitat la o
turaţie apropiată de turaţia de sincronism (alunecarea admisibilă 2 3% ), cuplarea
generatorului neexcitat la reţea, după cuplare se conectează alimentarea excitaţiei
generatorului. În primul moment generatorul va funcţiona în regim asincron după
care, având alimentată excitaţia, este atras în sincronism. Autosincronizarea este cel
mai simplu procedeu de sincronizare şi este aplicat în centrele electrice ale
sistemului naţional în care generatorul este conecta t la o reţea de putere infinită şi
şocul curentului de egalizare poate fi suportat. Autosincronizare nu se practică în
cazul centralelor electrice navale în care puterea generatorului care se cuplează este
comparabilă cu puterea surselor care alimentează reţeaua electrică. În cazul
centralelor electrice navale şocul curentului de egalizare din perioada în care
generatorul lucrează în regim asincron produce scăderi mari ale tensiunii în sistemul
electroenergetic, poate duce la deteriorarea generatoarelor, motoarelor primare şi de
asemenea la scoaterea din funcţiune a generatoarelor care lucrează, având ca urmare
scoaterea din funcţiune a centralei electrice navale.
141
Sistemele electroenergetice navale conţin de regulă două sau mai multe
generatoare sincrone. În figura 2.6.1 este prezentat, sub forma simplificată, cazul a
două generatoare dintre care unul, G 2 , lucrează iar al doilea, G1 , urmează să fie
conectat în paralel cu primul.
142
generatorul G1 şi un flux de reacţie longitudinal magnetizant pentru generatorul G 2 . Ca
urmare scade tensiunea generatorului G1 şi creşte tensiunea generatorului G 2 , iar la bare
se va stabili o valoare medie a tensiunii. Curentul de egalizare fiind în acest caz pur reactiv
nu are componente active şi nu creează şocuri de putere activă asupra celor două
generatoare.
Pentru realizarea condiţiei de cuplare U1 U 2 este necesar să se regleze
tensiunea generatorului G1 care urmează să se conecteze pentru funcţionarea în
paralel. Reglarea tensiunii se face prin modificarea curentului de excitaţiei al
acestuia. În cazurile practice, regulatoarele automate de tensiune montate pe
generatoare asigură îndeplinirea condiţiei de egalizare a tensiunilor şi ca urmare
acest reglaj nu se efectuează, iar pe panoul generatorului nu se prevede această
posibilitate de reglaj.
Neîndeplinirea condiţiilor 3 şi 4 duce la apariţia tensiunii de bătăi. Considerăm
că tensiunile generatoarelor sunt egale, U1 U 2 iar frecvenţele sunt diferite, f1 f2 .
În această situaţie vectorii tensiunilor generatorului care se cuplează şi generatorului
care lucrează sunt defazaţii cu un unghi . În figura 2.6.2 se prezintă diagramele
tensiunilor şi curenţilor la sincronizarea generatoarelor pentru valori diferite ale
defazajului .
143
În momentul conectării generatorului G1 apare curentul de egalizare a cărui
mărime depinde de diferenţa geometrică, a tensiunilor, U U1 U 2 . Curentul de
egalizare care se închide prin circuitul comun al celor două generatoare este defazat
cu / 2 faţă de vectorul căderii de tensiune U întrucât pe acest circuit rezistenţa
este neglijabilă în raport cu reactanţa inductivă a înfăşurărilor statorice.
Valoarea curentului de şoc în momentul conectării în paralel a celor două
generatoare cu înfăşurări de amortizare, pentru d1 d2 d , se determină cu
expresia:
2 k y 2d
şoc sin , (2.6.1)
xd1 xd2 x r 2
unde:
d1 , d2 - tensiunile electromotoare corespunzătoare generatoarelor G1 şi G 2 în
regim supratranzitoriu
x d 1 , x d 2 - reactanţele longitudinale supratranzitorii ale generatoarelor G1 şi
G2
xr - reactanţa reţelei de la G1 la G 2
ky - coeficient de şoc care ia în considerare componenta aperiodică a
curentului (pentru sistemele navale se consideră k y 1,6 1,9 )
2 - coeficient care determină valoarea amplitudinii componentei
periodice a curentului.
Cea mai mare valoare a curentului de şoc se obţine pentru 180 0 , în acest
caz:
2 k y 2d
şoc , (2.6.2)
x d1 x d 2 x r
144
Cea mai mare valoare a curentului de egalizare se obţine pentru 180 0
electrice, atunci când U 2U . În sistemul electroenergetic compus din două
generatoare identice pentru care x d1 x d 2 x d şi x r 0 , în cazul cel mai
nefavorabil, 180 0 , curentul de egalizare atinge valoarea maximă egală cu
valoarea curentului de scurtcircuit trifazat
d
şoc 2 k y (2.6.3)
x d
Diferenţa geometrică a tensiunilor, U , nu rămâne constantă în timp. Dacă
tensiunile generatoarelor sunt sinusoidale, u1 U1m sin 1t, u 2 U 2m sin 2 t ,
pentru situaţia în care U1m U 2m U m , valoarea instantanee a diferenţei
tensiunilor, denumită tensiune de bătăi, este:
u b u 1 u 2 2U m sin 1 t sin 2 t
1 2 2 (2.6.4)
2U m sin cos 1
2 2
În figura 2.6.3 se prezintă oscilograma tensiunii de bătăi.
145
b t - unghiul, de dezacord dintre axele, rotoarelor
generatoarelor aflate în regim de sincronizare.
J1 2
1
A
2
(2.6.6)
2
unde: J este momentul de intenţie al părţilor în mişcare ale grupului motor –
generator.
Puterea activă de egalizare măreşte cuplul la axul generatorului cu o valoare
care poate depăşi de câteva ori cuplul nominal. Sub acţiunea energiei cinetice
suplimentare rotorul generatorului G1 este accelerat. La diferenţe mici ale vitezelor
unghiulare, în momentul cuplării, rotorul după câteva oscilaţii intră în sincronism.
Dacă în momentul cuplării diferenţa între vitezele unghiulare este mare, atunci prin
apariţia cuplului electromagnetic de sincronizare, rotorul acestuia se poate roti de
câteva ori cu 360 0 , în regim asincron, înainte de a intra în sincronism. În acest caz,
şocul puterii de egalizare poate produce ieşirea din sincronism şi a celorlalte
generatoare din sistem, care lucrează.
146
2.6.2 Sincronizarea precisă manuală
Fig. 2.6.4 Schema conectării aparatelor de măsură pentru sincronizarea precisă manuală
(a) şi schema de conectare a sincronoscopului cu câmp învârtitor (b)
147
comandă printr-un comutator aflat pe panoul din TPD al generatorului. Prin
manevrarea comutatorului, cu revenire în poziţia zero, acesta poate fi pus în poziţiile
„CREŞTE” sau „SCADE” pentru mărirea sau micşorarea turaţiei motorului primar,
astfel încât să se obţină egalizarea frecvenţei generatorului care se cuplează cu
frecvenţa reţelei.
Coincidenţa fazelor tensiunilor, în momentul cuplării, poate fi determinată cu:
voltmetrul de nul, sincronoscop cu lămpi sau sincronoscop cu ac indicator.
Sincronoscopul cu lămpi are lămpile conectate ca în schema din figura 2.6.4 şi
reprezintă cel mai simplu aparat de sincronizare. Pentru funcţionare este suficientă o
singură lampă, însă de obicei se folosesc două lămpi din motive de siguranţă a
funcţionării în situaţia în care se arde filamentul unei lămpi. Conectate între aceleaşi
faze de la reţea şi de la generator, iluminarea lămpilor este determinată de tensiunea
de bătăi (curba înfăşurătoare din fig.2.6.3). Tensiunea de bătăi care se aplică
lămpilor, egală cu diferenţa geometrică dintre tensiunea generatorului care se
cuplează, U1 şi tensiunea generatorului care lucrează, U 2 variază de la U b 0
corespunzător coincidenţei fazelor, până la U b 2U atunci când fazele sunt în
opoziţie şi corespunzător, periodic, lămpile se sting şi se aprind cu intensitate
maximă. Momentul în care se execută cuplarea este momentul când lămpile sunt
stinse, tensiunile coincid ca fază şi U b 0 .
Aprinderea şi stingerea periodică a lămpilor arată că vitezele de rotaţie ale
generatoarelor care urmează să funcţionează în paralel sunt diferite însă nu indică
dacă trebuie micşorată sau mărită viteza generatorului care urmează să se cupleze.
Această imperfecţiune este eliminată dacă se foloseşte sincronoscopul cu ac
indicator, a cărui schemă de conectare este prezentată în figura 2.6.4.b.
Sincronoscopul cu ac indicator este asemănător unui selsin având dispus pe
axul rotorului un ac indicator. Statorul 1 cu înfăşurarea trifazată legată în stea este
conectat prin rezistenţele suplimentare la tensiunile generatorului care se
sincronizează. Rotorul 2 are o înfăşurare monofazată conectată la reţea (generatorul
care lucrează). Sistemul trifazat de curenţi din înfăşurarea statorului creează un
câmp magnetic învârtitor. Interacţiunea acestui câmp cu câmpul magnetic al
rotorului produce momentul de rotaţie sub acţiunea căruia rotorul se mişcă cu o
viteză proporţională cu diferenţa dintre frecvenţele reţelei (generatorului care
lucrează) şi a generatorului care se cuplează. Acul indica tor se mişcă pe scala
aparatului într-o parte „REPEDE” sau în cealaltă parte „INCET” indicând sensul în
care trebuie să se acţioneze asupra motorului primar pentru a obţine egalizarea
frecvenţelor. La egalizarea frecvenţelor şi coincidenţa fazelor acul ind icator se
stabileşte pe poziţia „ZERO” care corespunde momentului de cuplare a
generatorului pentru funcţionarea în paralel.
După cuplarea generatorului la reţea aceasta funcţionând în gol , se acţionează
pentru încărcarea lui cu sarcină. În acest scop prin comutatoarele de comandă a
148
servomotoarelor cuplate cu regulatoarele de turaţie se acţionează în sensul de
creştere a turaţiei generatorului care se încarcă şi scăderea turaţiei generatorului care
lucrează menţinându-se, în acest fel, frecvenţa constantă în sistem.
Distribuţia echilibrată a sarcinii reactive între generatoarele care funcţionează
în paralel, se măsoară cu fazmetre şi se reglează cu potenţiometrul „Reglare
statism”.
Sincronizarea manuală a generatoarelor este un procedeu aplicat pe scară largă în
instalaţiile electroenergetice navale. Această operaţie necesită personal specializat, multă
atenţie şi a durată mare de timp necesar pentru îndeplinirea condiţiilor de sincronizare.
Erorile în desfăşurarea acestei operaţiuni pot avea consecinţe grave soldate cu deteriorări
ale agregatelor şi scoaterea din funcţionare a centralei electrice.
Actual s-au realizat şi sunt în exploatare la nave, instalaţii automate pentru
sincronizarea precisă a generatoarelor sincrone care permit realizarea cuplării în
paralel fără şocuri de curent şi căderi de tensiuni în reţeaua navei.
149
generatorului la bare. Sunt cunoscute două principii care stau la baza funcţionării
sincronizatoarelor automate:
1) sincronizatoare automate cu unghi constant de anticipare;
2) sincronizatoare automate cu timp constant de anticipare.
Principiul sincronizării automate cu unghi constant de anticipare constă în
acţionarea sistemului la o anumită valoare a unghiului de anticipare.
În figura 2.6.5 se prezintă curba înfăşurătoarei a tensiunii de bătăi, U b , pentru
variaţia unghiului relativ dintre rotoare, 0 0 360 0 .
Fig. 2.6.5 Graficele tensiunii de bătăi pentru val ori diferite ale frecvenţei de bătăi
b 1 2 în cazul sincronizării cu ung hi constant de antici pare
150
optim. 1 2 t optim. b t optim. 2 fb t optim. (2.6.7)
în care:
t optim. t sinc. t intr. (2.6.8)
151
Fig. 2.6.6 Graficul tensiunii de bătăi pentru diferite frecvenţe la
sincronizarea cu timp constant de anticipare
152
Fig. 2.6.7 Graficul funcţiei tensiunii de bătăi şi a deri vatei acesteia în funcţie de timp,
pentru frecvenţe diferite
TEST DE AUTOEVALUARE
153
a) reglarea automata a turatiilor motoarelor primare de antrenare a
generatoarelor;
b) reglarea curentilor de sarcina ai generatoarelor care functioneaza in paralel;
c) reglarea gradului de statism astfel încât acesta să fie acelaşi pentru
generatoarele de aceeaşi putere care functionează în paralel;
d) reglare a frecventei generatoarelor.
LUCRARE DE VERIFICARE
1: c; 2: a.
154
După importanţă, sistemele de distribuţie pot fi: tablouri principale de
distribuţie, tablouri secundare de distribuţie, tablouri pentru consumatori individuali,
tablouri de control şi tablouri speciale.
Tablourile principale de distribuţie, TPD, sunt destinate pentru controlul şi
comanda funcţionării generatoarelor electrice şi pentru distribuţia energiei electrice
pe navă.
Tablourile de distribuţie, TD, (secundare) primesc alimentarea de la TPD şi o
distribuie la un grup de consumatori concentraţi într-o zonă determinată de pe navă.
Tablourile pentru consumatorii individuali asigură comanda şi controlul
funcţionării consumatorilor cu o schemă relativ complicată (de exemplu vinciul de
ancoră).
Tablourile de control sunt destinate pentru controlul de la distanţă a funcţionării
generatoarelor, consumatorilor şi reţelei.
Tablourile speciale (de exemplu tabloul de legătură cu nodul, TLM) sunt folosite
pentru scopuri strict determinate.
După forma constructivă sistemele de distribuţie pot fi în execuţie protejată,
protejată la stropi, protejată la apă sau ermetică. În legătură cu forma constructivă se
precizează că în sistemele electroenergetice navale nu sunt admise sistemele de
distribuţie în execuţie deschisă.
După felul curentului sistemele de distribuţie se împart în sisteme de distribuţie
în curent continuu şi în curent alternativ.
Consumatorii de energie electrică pot primi alimentarea direct de la TPD sau de
la tablouri de distribuţie, TD, conectate pe partea de alimentare la TPD.
De regulă, alimentarea directă de la TPD se face pentru consumatorii a căror fun-
cţionare asigură mişcarea şi comanda navei precum şi a consumatorilor de putere mare.
Sistemul de distribuţie al energiei electrice poate fi: magistral, radial şi mixt. În
figura 3.1. sunt prezentate aceste variante.
În sistemul magistral toţi consumatorii primesc alimentarea pe câteva magistrale. Pe
fiecare magistrală sunt conectate tablouri de distribuţie, TD, sau cutii de conexiuni, CC,
de la care se alimentează consumatorii.
155
Fig. 3.1 Sisteme de distribuţie a energiei electrice:
a) magistral; b) radial; c) mixt
156
rămâne fără alimentare. De asemenea acest sistem exclude posibilitatea co menzii
centralizate a alimentării consumatorilor cu energie electrică.
Sistemul mixt ia în considerare atât avantajele cât şi dezavantajele sistemelor
radial şi magistral.
Alegerea unuia sau altuia din sistemele de distribuţie depinde de destinaţia navei,
puterea instalaţiei electroenergetice, numărul şi dispunerea consumatorilor de
energie electrică. În practică, la nave, sistemul radial este folosit frecvent datorită
avantajului său privind siguranţa alimentării cu energie electrică.
Transmiterea energiei electrice la nave se face pe reţele separate cum ar fi:
- reţeaua de forţă alimentează acţionările electrice ale mecanismelor sistemelor
navale (guvernare, ancorare, incendiu, balast, drenaj, instalaţia frigorifică şi de
încălzire, s.a.) şi ale mecanismelor auxiliare care asigură funcţionarea instalaţiei de
putere a navei (pompe, ventilatoare, compresoare);
- reţeaua de iluminat normal asigură iluminatul general în toate încăperile având
circuite separate pentru iluminatul interior şi exterior, semnalizări şi lumini
distinctive, circuite de prize;
- reţeaua iluminatului de avarie este alcătuită ca şi reţeaua iluminatului normal
dar spre deosebire de aceasta este alimentată de la sursa de avarie şi asigură
iluminatul în locurile prevăzute de registrul de clasificare;
- reţeaua de curenţi slabi cuprinde instalaţiile de telefoane, sonerii, semnalizări
incendiu, telegrafie maşini, axiometre, ş.a.;
- reţeaua staţii radio alimentează aparatura de radiocomunicaţii;
- reţeaua aparatelor electrice de navigaţie alimentează aparatele de navigaţie
(sonde, lochuri, girocompas, radiogoniometru, ş.a.);
- reţeaua pentru aparate şi instalaţii de cambuză (plite electrice, oale sub
presiune, cuptoare electrice, robot de bucătărie, ş.a.)
Numărul reţelelor separate se determină în procesul proiectării şi depinde de
tipul şi destinaţia navei.
În figurile 3.2 şi 3.3 se prezintă alcătuirea de principiu a reţelelor de forţă şi
iluminat naval.
Pentru realizarea reţelelor electrice se utilizează cabluri electrice special
destinate pentru instalarea la nave. Cablurile navale trebuie să fie rezistente la foc, să
împiedice propagarea flăcării, să reziste la produse petroliere şi în general să
respecte prescripţiile registrului de clasificare.
Cablurile navale se execută numai cu conductori multifilari din cupru având
suprafaţa secţiunii cel puţin:
- 1,0mm2 în circuite de comandă şi semnalizări
- 0,5mm2 în circuite de măsură şi semnalizări pentru cabluri cu minim 4
conductoare.
157
În locurile în care cablurile pot fi supuse deteriorărilor mecanice, se montează
cabluri armate cu o tresă metalică din sârmă de oţel sau cupru.
158
Fig. 3.3 Schema de princi piu, unifilară, a unei reţele de iluminat normal
Cablurile navale se execută cu izolaţie din cauciuc sau masă plastică. La început
s-au folosit cabluri cu izolaţia din cauciuc, ulterior, cauciucul natural fiind un produs
deficitar, s-a trecut la realizarea cablurilor cu izolaţie din masă plastică. În tabelul
3.1 se prezintă caracteristicile cablurilor navale cu izolaţie din masă plastică
fabricate la Electromureş – Târgul Mureş, iar în tabelul 3.2 se dau caracteristicile
159
tehnice pentru conductorii de conexiuni izolaţi cu masă plastică şi utilizaţi la
construcţia tablourilor de distribuţie.
Tabelul 3.1
Nr. conduct Constr. Diametrul exterior
Masa Kg/Km
X conduct. mm
Sec conduct nxd CNYY-F CNYYEY-F CNYY-F CNYYEY-F
1 x1 7 x 0,42 7,1 3,3 70,6 193,9
2 x1 7 x 0,42 3,2 13,4 128,4 297
3 x1 7 x 0,42 3,9 14,0 171,5 350
4 x1 7 x 0,42 11,8 15,1 220,2 419
5 x1 7 x 0,42 12,7 16,5 237,8 462
7 x1 7 x 0,42 13,4 17,3 278,8 544
1 x 1,5 7 x 0,52 7,4 3,6 80,4 207
2 x 1,5 7 x 0,52 11,0 14,2 174,6 360
3 x 1,5 7 x 0,52 11,5 14,8 200,9 396
4 x 1,5 7 x 0,52 12,5 16,0 239,7 453
5 x 1,5 7 x 0,52 13,7 17,3 191,2 533
7 x 1,5 7 x 0,52 14,6 18,4 348,1 637
1 x 2,5 7 x 0,67 7,8 3,2 95,8 225
2 x 2,5 7 x 0,67 12,0 15,40 219,7 424
3 x 2,5 7 x 0,67 12,6 16,0 359,5 477
4 x 2,5 7 x 0,67 13,7 17,1 306,5 540
5 x 2,5 7 x 0,67 14,9 18,7 373,3 634
7 x 2,5 7 x 0,67 16,3 19,8 457,4 771
1 x4 7 x 0,85 8,6 11,8 123,4 269
2 x4 7 x 0,85 13,6 17,0 293,3 524
3 x4 7 x 0,85 14,3 17,7 348,9 497
4 x4 7 x 0,85 13,5 19,7 426,6 697
1 x6 7 x 1,04 9,2 - 154,4 -
2 x6 7 x 1,04 14,6 18,4 364,8 654
3 x6 7 x 1,04 15,4 19,2 445,5 769
4 x6 7 x 1,04 17,3 20,9 552,4 885
1 x3 7 x 1,35 3,3 13,6 205,4 400
160
Nr. conduct Constr. Diametrul exterior
Masa Kg/Km
X conduct. mm
Sec conduct nxd CNYY-F CNYYEY-F CNYY-F CNYYEY-F
1 x 16 7 x 1,35 11,7 15,3 290,1 518
1 x 25 7 x 2,14 13,5 17,0 413,0 671
1 x 35 7 x 2,52 14,8 18,6 535,0 823
1 x 50 19 x1,78 16,3 20,1 696,7 316
1 x 70 19 x2,14 18,7 22,6 948,3 1358
1 x 95 19 x2,52 20,8 24,8 1237,7 1649
1 x 120 37 x2,03 22,4 25,3 1541,0 1960
2
Exemplu de notare : CNYY-F 3 x 2,5 mm
Conducte navale de cupru cu izolaţie din PVC foarte flexibile, până la 300V
Simbol: MyffN
Tabelul 3.2
Construcţia
Rezistenţa Diametrul
Secţiunea Diametrul
conductorului exterior
mm2 Nr. de fire mini m al
M /Km mm
firului, mm
O,75 24 0,20 24,70 3,20
1 32 0,20 18,5 3,40
1,5 30 0,25 12,7 3,60
2,5 49 0,25 7,60 4,65
4 49 0,32 4,71 5,28
6 49 0,40 3,14 6,0
3 84 0,40 1,82 7,70
16 126 0,40 1,16 8,80
25 196 0,40 0,743 3,90
35 266 0,40 0,527 11,90
50 280 0,40 0,368 14,0
Exemplu de rotare: MYffN – 2,5
1. Iluminatul normal
În toate încăperile, locurile şi spaţiile a căror iluminare este importantă pentru
siguranţa navigaţiei, comanda mecanismelor şi instalaţiilor, condiţii de locuit şi
evacuare a pasagerilor şi a echipajului, trebuie montate lămpi de iluminat fixe,
alimentate de la sursa principală de distribuţie.
161
În figura 3.3 se prezintă un exemplu de organizare a reţelei de iluminat normal.
La secţiile TPD sunt conectate două transformatoare trifazate 380/220 V. care
asigură alimentarea reţelelor de iluminat normal cu tensiunea de linie 220 V. Cele
două transformatoare sunt de aceeaşi putere, unul asigură consumul reţelei de
iluminat normal, cel de al doilea fiind de rezervă. Pentru simplificare, s-au prezentat
în detaliu doar două circuite, considerându-se că este suficient pentru a înţelege
alcătuirea schemei reale care conţine reprezentarea tuturor circuitelor.
Pentru a asigura distribuţia alimentării iluminatului de la sursă se folosesc
tablouri secundare de distribuţie şi doze de ramificaţie. Plecările circuitelor din
tablourile secundare sunt echipate, pentru protecţie, cu întrerupătoare automate
bipolare.
Reţeaua de iluminat normal conţine circuite separate pentru: iluminatul general,
iluminatul local, prize. În acest fel, la deconectarea unei reţele ca urmare a acţiunii
protecţiei, de exemplu iluminatul general, rămân în funcţiune iluminatul local şi
prizele.
Corpurile de iluminat, instalate în încăperile şi spaţiile unde este posibilă
deteriorarea globurilor, trebuie să fie protejate cu grătare de protecţie.
În încăperile sau locurile iluminate cu tuburi fluorescente, în care se află părţi
vizibile ale mecanismelor în rotaţie, trebuie să se ia măsuri pentru înlăturarea
efectului stroboscopic. O astfel de măsură ar putea fi combinarea iluminatului
fluorescent cu iluminatul incandescent.
Încăperile de acumulatoare şi alte încăperi cu pericol de explozie se iluminează
cu corpuri de iluminat în execuţie „antiex”.
Iluminatul coridoarelor, compartimentului maşini, tunelurilor liniilor de axe,
trebuie să fie alimentate prin cel puţin două circuite independente având corpurile de
iluminat astfel dispuse încât să se asigure un iluminat uniform în cazul căderii unui
circuit.
Corpurile de iluminat local în încăperile de locuit precum şi prizele de curent
trebuie să fie alimentate de la tablou prin circuite separate, altele decât circuitul de
alimentare a iluminatului general.
Corpurile de iluminat fixe din magaziile de mărfuri trebuie să fie alimentate de
la un tablou de distribuţie separat.
În toate circuitele de iluminat trebuie să se utilizeze întrerupătoare bipolare. În
încăperile de locuit şi de serviciu uscate, se admit întrerupă toare monopolare pentru
un curent de maxim 6A.
Pentru iluminatul exterior, se va prevedea un dispozitiv de deconectare
centralizat, plasat în timonerie sau alt post de cart permanent.
162
2. Iluminatul portativ
Pentru iluminatul portativ se folosesc tensiunile considerate nepericuloase, de
12V curent alternativ şi 24V curent continuu.
Prizele pentru iluminatul portativ trebuie să fie instalate cel puţin în următoarele
puncte:
- pe punte, în apropierea vinciului de ancoră;
- încăperea girocompasului;
- încăperea convertizoarelor instalaţiei de radio;
- încăperea instalaţiei de cârmă;
- încăperea agregatului de avarie;
- compartimentele de maşini;
- spatele tabloului principal de distribuţie;
- tunelul arborelui port-elice;
- timonerie;
- cabina radio;
- zona lochului şi a sondei ultrason.
Prizele alimentate cu tensiuni diferite trebuie să fie de construcţie diferită care să
excludă posibilitatea de a introduce fişa pentru o anumită tensiune la o tensiune
mai mare.
3. Iluminatul de avarie
În cazul scoaterii din funcţiune a centralei electrice şi dispariţia tensiunii la
tabloul principal de distribuţie, se cupleaază automat iluminatul de avarie alimentat
de la sursele de avarie (baterie de acumulatoare sau grup diesel- generator de avarie).
Sursele de avarie trebuie să asigure alimentarea concomitentă timp de 18 ore a
luminatului de avarie.
Iluminatul de avarie asigură iluminarea pentru:
- toate coridoarle, scările şi ieşirile din încăperile de locuit şi de
serviciu precum şi în cabinele lifturilor de pasageri;
- încăperile de maşini şi agregate generatoare;
- toate posturile de comandă precum şi la tablourile de
distribuţie principale şi de avarie;
- încăperea diesel- generatorului de avarie;
- timonerie;
- camera hărţilor şi staţia radio;
- locurile de păstrare a inventarului de avarie;
- compartimentul cârmei;
- încăperea girocompasului;
- cabinetele medicale;
- felinarele de navigaţie.
163
Corpurile de iluminat de la iluminatul principal se pot folosi şi pentru iluminatul
de avarie fiind prevăzute în acest caz cu lămpi suplimentare conectate la sursa de
avarie.
Pe circuitele iluminatului de avarie nu se montează întrerupătoare.
164
Pc.nom. k s 103
I A (3.3)
Un
165
Sarcinile de curent admisibil pentru cablurile cu 2, 3 şi 4 conductoare se
determină prin micşorarea încărcării menţionate în tabelul 3.3 pentru secţiunea
respectivă cu ajutorul următorilor coeficienţi de corecţie.
- 0,85 pentru cabluri cu două conductoare
- 0,7 pentru cabluri cu 3 şi 4 conductoare.
166
problema se rezolvă prin majorarea curentului de calcul al cablului în funcţie de
configuraţia traseelor de cabluri, astfel:
I calc
I calc. (3.7)
k1
în care: Icalc – curentul de calcul pentru un cablu
k1 – coeficientul subunitar care ţine seama de dispunerea traseelor
de cabluri pe mai multe rânduri: k1 0,6 pentru 3 rânduri; k1 0,8
pentru două rânduri; k1 0,9 pentru un rând.
Nr.
Temperatura Coeficienţii de corecţie pentru temperatura mediului ambiant
limită a
crt. o o o o o o o o o o o o
conductorului C 35 C 40 C 45 C 50 C 55 C 60 C 65 C 70 C 75 C 80 C 85 C
1 60 1,29 1,15 1,00 0,82 - - - - - - -
2 65 1,12 1,22 1,00 0,87 0,71 - - - - - -
3 70 1,18 1,3 1,00 0,89 0,77 0,63 - - - - -
4 75 1,15 1,08 1,00 0,91 0,82 0,71 0,58 - - - -
5 80 1,13 1,07 1,00 0,93 0,85 0,76 0,65 0,53 - - -
6 85 1,12 1,06 1,00 0,94 0,87 0,79 0,71 0,61 0,50 - -
7 90 1,1 1,05 1,00 0,94 0,88 0,82 0,74 0,67 0,58 0,47 -
8 95 1,1 1,05 1,00 0,95 0,89 0,84 0,77 0,71 0,63 0,55 0,45
167
Tabelul 3.5 Coeficienţii de corecţie pentru cablurile şi conductoarel or
cu înveliş metalic şi fără î nveliş metalic
Secţiunea Regim
Funcţionare de scurtă durată
nominală a intermitent de scurtă
conductorului mm2 DA 40% 30 min. 60 min.
1 2 3 4
1,5 1,24 / 1,09 1,06 / 1,06 1,06 / 1,06
2,5 1,26 / 1,09 1,06 / 1,06 1,06 / 1,06
2,5 1,27 / 1,3 1,06 / 1,06 1,06 / 1,06
4 1,30 / 1,14 1,06 / 1,06 1,06 / 1,06
6 1,33 / 1,17 1,06 / 1,06 1,06 / 1,06
3 1,36 / 1,21 1,08 / 1,06 1,06 / 1,06
16 1,40 / 1,26 1,09 / 1,06 1,06 / 1,06
25 1,42 / 1,30 1,12 / 1,07 1,06 / 1,06
35 1,44 / 1,33 1,14 / 1,07 1,07 / 1,06
50 1,46 / 1,37 1,17 / 1,08 1,08 / 1,06
70 1,47 / 1,40 1,21 / 1,09 1,09 / 1,06
95 1,49 / 1,42 1,25 / 1,12 1,11 / 1,07
120 1, 50 / 1,44 1,28 / 1,14 1,12 / 1,07
150 1,51 / 1,45 1,32 / 1,17 1,14 / 1,09
185 - 1,36 / 1,20 1,16 / 1,09
240 - 1,41 / 1, 24 1,18 / 1,3
300 - 1,46 / 1,28 1,20 / 1,12
Notă: Cifrele din stânga sunt pentru cablurile cu înveliş
metalic iar cele din dreapta , fără înveliş metalic.
168
Pentru reţelele de curent continuu pierderea de tensiune se determină cu relaţia:
2IR 2I l
U 100% 2 100% (3.8)
Un Un S
în care: I– curentul de sarcină, A
R – rezistenţa unui conductor,
Un – tensiunea nominală a reţelei, V
l – lungimea cablului, m
s – secţiunea conductorului, mm2
- conductivitatea cuprului. Pentru temperatura mediului 65 o C corespunde
m
48 .
mm 2
Relaţia 3.8 poate fi stabilită şi în funcţie de putere, astfel:
2. P l 10 5
U % (3.9)
U 2n s
169
Fig. 3.4 Magistrală de alimentare
170
Căderea de tensiune U este egală cu suma geometrică a căderilor de tensiune pe
rezistenţă şi pe reactanţă, adică:
U U1 U 2 2Ir 2 jIx (3.11)
sau în procente:
U1 U 2 2I( r cos x sin )
U 100% 100% (3.13)
Un Un
Relaţia (3.13) exprimă pierderea de tensiune în curent alternativ monofazat.
Pierderea de tensiune pe fiecare fază în sisteme de curent alternativ trifazat se
determină cu relaţia se determină cu relaţia:
3I(r cos x sin )
U l 100% (3.14)
U ln
După determinarea pierderii de tensiune se compară rezultatul obţinut cu
valoarea admisibilă. Dacă valoarea pierderii de tensiune este sub limita admisă,
cablul se consideră bine ales. În cazul în care este depăşită limita admisă se alege
cablul cu secţiunea imediat superioară şi se repetă calculul până la realizarea unei
pierderi de tensiune pe cablu mai mică sau cel mult egală cu limita admisibilă.
171
părţilor conductoare de curent. Execuţia tabloului, în funcţie de locul în care este
amplasat pe navă, poate fi protejată la picături, protejată la stropi sau ermetică.
Aparatele de măsură se montează la înălţimea de 1,5 – 1,8 faţă de nivelul punţii,
mânerele întrerupătoarelor la înălţimea maximă 1,8 m şi minimă 0,3 m de nivelul
punţii, secţiunea minimă a conductoarelor de conexiuni este de 0,5mm2 , distanţa
între părţile conductoare fără izolaţie trebuie să fie 6 la 12 mm pentru tensiuni până
la 500V.
Tabloul principal de distribuţie, TPD are de regulă o lungime de câţiva metri.
Pentru montaj se realizează pe secţii şi anume: generatoare, distribuţie, comandă,
alimentare de la mal.
Numărul secţiilor generatoare este egal cu numărul generatoarelor. N umărul
secţiilor de distribuţie este determinat de numărul întrerupătoarelor automate de
alimentare a liniilor conectate direct la TPD. În compunerea TPD se prevede în
unele cazuri, o secţie de comandă şi o secţie de alimentare de la mal.
Secţiile generatoarelor sunt destinate pentru controlul parametrilor electrici,
protecţie şi comandă a distribuţiei energiei electrice de la barele TPD la
consumatorii conectaţi direct la TPD sau la tablouri secundare de distribuţie, TD.
Secţia alimentării de la mal este destinată pentru controlul, protecţia şi comanda
alimentării cu energie electrică de la mal. De asemenea, în anumite situaţii, prin
aceiaşi secţie se poate transmite energie electrică de la TPD la consumatori aflaţi la
mal.
Secţiile generatoare se dispun de regulă la mijlocul TPD. În cazul în care se
foloseşte o secţie de comandă, aceasta se instalează în centru având de o parte şi de
cealaltă parte dispuse secţiile generatoare. Secţiile de distribuţie se află în stânga şi în
dreapta generatoarelor. Secţia de alimentare de la mal ocupă de regulă una din
extremităţile TPD. Scheme structurale ale TPD sunt prezentate în figurile 1.4 şi 1.5. În
figura 3.6 se prezintă o vedere generală a unui TPD.
Pe secţiile generatoarelor se montează aparate de măsură pentru controlul
curentului, tensiunii, frecvenţei şi puterii obţinute de la generator, întrerupătorul
automat de cuplare a generatorului la bare, aparate care asigură protecţia
generatorului (scurtcircuit, suprasarcină, putere inversă, protecţie diferenţială la
scurtcircuite interioare.) De asemenea se montează comutatoare pentru reglarea
frecvenţei şi pentru alimentarea excitaţiei generatorului de la o sursă de curent
continuu, aparatul pentru sincronizare automată şi lămpile de sincronizare menţinute
ca rezervă pentru sincronizarea manuală.
Ampermetrele generatoarelor se conectează prin comutator care asigură măsurarea
curenţilor pe cele trei faze. Voltmetrele cu comutator de asemenea permit măsurarea
tensiunilor de linie şi de fază.
Uneori pe secţiile generatoarelor se montează şi câteva întrerupătoare automate pentru
alimentare unor consumatori de putere mare.
172
Fig. 3. 6 Vederea generală a unui TPD
173
Secţiile de distribuţie sunt echipate de regulă cu siguranţe cu mare putere de
rupere , MPR, şi întrerupătoare automate care asigură cuplarea la TPD a alimentării
consumatorilor individuali sau a tablourilor secundare de distribuţie, TD.
Întrerupătoarele automate sunt acţionate manual şi presupune intervenţia
operatorului pentru cuplarea şi decuplarea consumatorilor.
O altă variantă de echipare a plecărilor din TPD este realizată sub forma unor
blocuri pentru fiecare circuit de plecare echipate fiecare cu siguranţe, contactor,
relee termice, butoane de comandă şi lămpi de semnalizare. Acest sistem ocupă mai
mult spaţiu în TPD dar prezintă avantajul că permite conectarea şi deconectarea
consumatorilor atât local, de la TPD, cât şi de la distanţă.
Pentru iluminare, în afara iluminării generale din compartiment, se prevede
iluminatul local de la barele TPD.
Tablouri de distribuţie
Pentru a reduce numărul plecărilor din TPD şi pentru scurtarea traseelor de
cabluri se utilizează tablouri de distribuţie care primesc alimentarea de la TPD şi
care la rândul lor alimentează un grup de consumatori. De regulă consumatorii
conectaţi la un tablou de distribuţie sunt în apropierea acestuia. Pe navele cu mulţi
consumatori, tablourile de distribuţie sunt astfel organizate încât asigură alimentarea
consumatorilor de acelaşi fel (tablou ventilaţie, tablou pompe ş.a.).
În sistemele electroenergetice navale se folosesc tablouri de distribuţie în care
plecările spre consumatori pot fi echipate cu: siguranţe; siguranţe şi întrerupătoare;
întrerupătoare automate; siguranţe, contactoare şi relee termice. În figura 3.7 se
prezintă schemele de principiu ale acestor variante.
174
La alegerea tipului de tablouri de distribuţie se au în vedere condiţiile concrete
ale sistemului electroenergetic: selectivitatea protecţiei, posibilitatea de deconectare
a aparatelor, împărţirea reţelei, necesitatea centralizării comenzii, depărtarea
tablourilor de distribuţie de consumatorii de energie electrică, preţ de cost, gabarite,
masă, ş.a.
Tablourile de distribuţie se împart de asemenea în monofazate, trifazate, de
curent continuu şi de curent alternativ pentru diferite tensiuni. Construcţia
tablourilor cunoaşte o largă diversificare. În prezent, pentru tablouri de distribuţie s-
a realizat o gamă largă de cutii tipizate care permit aranjarea oricărui tablou pentru
orice gabarit şi configuraţie.
Alegerea aparatelor electrice
Siguranţa funcţionării sistemelor electroenergetice navale depinde de alegerea
corectă a aparatelor electrice din compunerea sistemului.
Aparatele electrice, în funcţie de schema adoptată pentru sistemul energetic, se
aleg din cataloagele firmelor furnizoare. Având în vedere condiţiile specifice
existente la bordul navelor este obligatoriu ca pentru toate echipamentele electrice
alese să existe precizarea că sunt în execuţie navală, adică construcţia şi încercările
la care au fost supuse sunt avizate de registrul de clasificarea navelor şi îndeplinesc
condiţiile privind: temperatura mediului, umiditate, înclinare de lungă durată şi de
scurtă durată, vibraţii, ş.a.
Tipul constructiv al aparatului se alege în funcţie de locul de instalare pe navă.
Dacă aparatul se montează în tablou, pupitru, ş.a.m.d. atunci el poate fi în execuţie
deschisă iar, dacă se instalează individual, atunci aparatul trebuie să aibă un înveliş
exterior (corp) în dependenţă de locul de instalare pe navă.
Alegerea aparatelor se face în funcţie de caracteristicile lor tehnice de bază: felul
curentului, frecvenţa, tensiunea şi curentul nominal. Pentru alegerea oricărui aparat
este necesar să se îndeplinească două condiţii:
U n U serv (3.15)
I n I serv (3.16)
175
Tensiunea şi curentul nominal sunt caracteristici tehnice ale aparatelor şi sunt
date în catalogul firmei furnizoare.
La alegerea aparatelor electrice, în afara condiţiilor general valabile, (relaţiile
3.15 şi 3.16); este necesar să se aibă în vedere şi datele specifice de lucru ale fiecărui
aparat.
La alegerea siguranţelor se începe cu alegerea curentului nominal al fuzibilului.
În cazul folosirii siguranţelor pentru protecţia reţelelor de iluminat, încălzit, ş.a.
fuzibilul se alege din condiţia:
I fuzibil I serv. (3.17)
n 1
unde: K 0 I i - suma curenţilor de serviciu ai motoarelor electrice (fără
i 1
176
işoc .calc. işoc .admis (3.20)
177
vedere numărul contactelor normal închise şi normal deschise, principale şi
auxiliare, necesare pentru schema dată. În funcţie de valoarea curentului de rupere
sunt contactoare cu şi fără dispozitive de stingere a arcului. În primul caz contactorii
pot asigura ruperea curenţilor a căror valoare poate depăşi de 3 ori valoarea
nominală.
Pornitorii magnetici sunt de asemenea folosiţi pe scară largă la nave pentru
pornirea, oprirea, protecţia la suprasarcină şi scurtcircuite a motoarelor electrice
asincrone în scurtcircuit. Alegerea tipului şi mărimii pornitorului magnetic este în
dependenţă de tensiunea şi puterea motorului electric.
La alegerea aparatelor de măsură trebuie să se aibă în vedere poziţia de lucru
(orizontală sau verticală), clasă de precizie, destinaţia, execuţia constructivă şi
domeniul de măsură. Scala ampermetrelor, waltmetrelor, trebuie să depăşească
valoarea nominală măsurată cu 120 – 150% iar pentru voltmetre cu 120%. Împreună
cu aparatul de măsură se aleg şunturile sau transformatoarele de măsură.
Toate aparatele de măsură sunt realizate pentru a suporta suprasarcini mari de
scurtă durată; de exemplu ampermetrele suportă un şoc de 3 ori valoarea nominală a
curentului timp de 5 secunde. De aceea, pentru aparatele de măsură, nu reprezintă un
pericol curenţii de pornire sau de scurtcircuit.
TEST DE AUTOEVALUARE
1. Pentru cablul prin care se conecteaza generatorul de c.c. la TPD ,curentul nominal
se calculeaza cu expresia:
P 103
a) I Gnom Gnom A ;
U Gnom
PGnom 103
b) I Gnom A ;
nU Gnom
PGnom 103
c) I Gnom n A ;
U Gnom
PGnom 103 cos
d) I Gnom A .
3U Gnom
2. Pentru cablul prin care se conecteaza generatorul de c.a. la TPD ,curentul nominal
se calculeaza cu expresia:
PGnom 103
a) I Gnom ;
3U Gnom n cos n
178
PGnom 103
b) I Gnom n ;
3U Gnom cos n
PGnom 103
c) I Gnom ;
3U Gnom cos n
PGnom 103 cos
d) I Gnom .
3U Gnom
LUCRARE DE VERIFICARE
Prezentaţi modul de alegerea a aparatelor electrice.
179
Unitatea de învăţare nr. 4
PROTECŢIA SISTEMELOR ELECTROENERGETICE NAVALE
CUPRINS
Protecţia reţelelor de distribuţie şi a generatoarelor electrice
Relee electronice pentru protecţia generatoarelor. Schema electrică de conectare a
generatorului sincron la TPD.
OBIECTIVE
- descrierea defectelor ce pot apărea in instalaţiile electrice navale;
- definirea tipurilor de protecţie pentru generatoarele electrice şi pentru
reţelele de distribuţie;
- explcarea schemei electrice de conectare a unui generator sincron la
TPD.
4.1 Generalităţi
180
Regimurile anormale produse de suprasarcini sunt caracterizate de apariţia
curenţilor a căror valoare depăşeşte până la de două ori valoarea nominală. Sub
acţiunea acestor curenţi temperatura de încălzire a conductorilor, în decurs de câteva
minute (uneori zeci) atinge valori periculoase (circa 100 0 200 0 C ) ceea ce produce
îmbătrânirea rapidă a materialelor izolante sau arderea lor. Ca urmare, regimul de
suprasarcină, ca şi regimul de scurtcircuit prezintă pericol de incendiu.
Suprasarcinile, de obicei, sunt create de regimurile anormale de lucru tehnologice de
mecanismelor cu acţionarea electrică.
Supratensiunile care apar în funcţionarea unor acţionări electrice constituie de
asemenea regimuri anormale caracterizate prin creşterea curenţilor peste limitele
normale.
Protecţia elementelor sistemului electroenergetic îndeplineşte următoarele
funcţii:
1) la scurtcircuit, prin intermediul siguranţelor fuzibile sau întrerupătoarelor
automate, decontează automat elementul deteriorat şi astfel se restabileşte regimul
normal de lucru pentru celelalte elemente ale sistemului
2) la apariţia suprasarcinilor protecţia acţionează prin decontarea temporizată a
instalaţiilor care lucrează în suprasarcină sau prin semnalizare optică şi acustică
pentru o categorie de consumatori a căror menţinere în funcţiune este importantă
pentru siguranţa navei (instalaţia de guvernare, pompa de incendiu de avarie).
Cerinţele de bază ale protecţiei sistemelor electroenergetice navale sunt:
Selectivitatea constă în acţiunea protecţiei pentru deconectare numai a
elementului deteriorat. Prin aceasta se asigură menţinerea funcţionării normale a
celorlalte componente ale sistemului.
Acţiune rapidă - pentru deconectarea elementului avariat. Deconectarea rapidă a
scurtcircuitelor asigură: reducerea dimensiunilor avariei la apariţia arcului electric şi
a forţelor electrodinamice, micşorarea timpului de lucru cu tensiune redusă a
consumatorilor rămaşi în funcţiune. Datorită acţiunii rapide a protecţiei şi intrării
automate în funcţiune a rezervei de energiei electrică, practic, consumatorii nu
sesizează pauza în alimentarea cu energie electrică.
În cazul regimurilor anormale produse de suprasarcini protecţia nu trebuie să
acţioneze rapid, întrucât, pe de o parte, suprasarcina poate fi admisă pe o durată
limitată fără a pune în pericol instalaţia, iar pe de altă parte, este posibil ca
suprasarcina apărută să se datoreze unui şoc trecător de scurtă durată. Din aceste
motive protecţia la suprasarcină prin deconectarea consumatorului acţionează cu
întârziere de timp.
Sensibilitatea se exprimă prin coeficientul de sensibilitate care reprezintă, de
exemplu pentru protecţia care reacţionează la curent, raportul între mărimea
curentului de scurtcircuit din zona protejată şi curentul la care acţionează protecţia.
Din acest punct de vedere, protecţia trebuie să fie suficient de sensibilă la avarii şi
regimuri anormale de funcţionare care pot să apară în elementele protejate.
181
Siguranţa în funcţiune. Este foarte important ca protecţia să fie permanent gata
de funcţionare în cazul apariţiei avariilor şi regimurilor anormale de lucru. În acest
scop schemele de protecţie trebuie să fie simple, aparatura folosită să aibă calităţi
înalte în condiţii de exploatare corespunzătoare.
Pentru protecţia sistemelor electroenergetice şi elementelor lor la scurtcircuit şi
suprasarcini se folosesc întrerupătoare automate şi siguranţefuzibile. Întrerupătoarele
automate sunt prevăzute cu declanşatoare maximale, adică relee electromagnetice,
termice sau electronice, care la valoarea reglată a curentului de suprasarcină sau a
curentului de scurtcircuit dau impuls de deschidere a contactelor principale,
prevăzute cu dispozitive de stingere a arcului. Siguranţele fuzibile, la valoarea
curentului stabilit pentru acţionare, întrerup circuitul prin arderea fuzibilului. Pentru
circuite de puteri mari se folosesc siguranţe speciale cu mare putere de rupere tip
MPR.
182
Curentul de scurtcircuit poate apare în oricare punct al reţelei de distribuţie a
energiei electrice. În cazul în care scurtcircuitul se produce în punctul K 1 (figura 4.1)
curentul de scurtcircuit, i.s.c., parcurge traseul de la generatorul G până în punctul
K 1 trecând pe rând prin toate secţiunile reţelei şi între-rupătoarele automate
a 1 , a 2 , a 3 . Valoarea curentului de scurtcircuit depăşeşte, de regulă, valorile curenţilor
stabiliţi pentru acţionarea aparatelor de protecţie şi ca urmare toate primesc impuls
de acţionare.
Pentru a evita decuplarea întregului sistem electric atunci când se produce un
scurtcircuit, aparatele de protecţie trebuie să asigure selectivitate la decuplarea
secţiunilor de reţea. În cazul dat se deconectează numai automatul a 3 care este cel
mai apropiat de punctul de scurtcircuit.
În principiu, selectivitatea protecţiei reţelei la scurtcircuite se obţine prin
reglarea curenţilor de acţionare pentru aparatele de protecţie. Acest procedeu se
aplică în cazul protecţiei cu siguranţe fuzibile.
În cazul folosirii pentru protecţie a întrerupătoarelor automate, selectivitatea
protecţiei poate fi realizată prin reglarea timpilor de acţionare la deconectare în zona
scurtcircuitului corespunzător cu caracteristica timp – curent a întrerupătorului
automat. La folosirea acestui sistem selectivitatea se obţine prin micşorarea timpului
de decuplare al automatelor de la sursă spre consumator, adică trebuie să se realizeze
condiţia t 1 t 2 t 3 ş.a.m.d. În aceste condiţii, în cazul scurtcircuitului în punctul
K1 primul aparat care deconectează este a3 . Dacă scurtcircuitul este în punctul K 2 ,
primul aparat care deconectează este a 2 ş.a.m.d.
Întrerupătoarele automate folosite pentru protecţie sunt de diferite tipuri
constructive, în funcţie de firmele care le produc . În general timpii de acţionare ale
acestora pot fi reglaţi pentru 0,05 s, 0,15 s, 0,33 s sau 1s .
Pentru scurtarea duratei de menţinere a scurtcircuitului, în cazul în care timpul
de declanşare al automatului nu este mai mic de 0,15 s , se folosesc pentru protecţia
reţelelor întrerupătoare automate şi siguranţe fuzibile. În această situaţie protecţia la
scurtcircuit este asigurată de siguranţele fuzibile al căror timp de acţionare este în
limitele 0,01 0,05s. iar la suprasarcină de către întrerupătorul automat.
Selectivitatea după curent a protecţiei reţelei se asigură prin faptul că aparatele
dispuse în apropierea scurtcircuitului se reglează pentru un curent de declanşare mai
mic decât aparatele dispuse mai departe de punctul de scurtcircuit. Prin aceasta se
asigura ca la scurtcircuit să declanşeze cel mai apropiat aparat, iar cele mai depărtate
nu vor reacţiona . De exemplu, pentru schema din figura 4.1, protecţia după curent
este asigurată dacă:
i2 act. is.c.1 i3 act.
183
unde: i2 act. - curentul de acţionare al aparatului 2
i3 act. - curentul de acţionare al aparatului 3
i s .c .1 - curentul de scurtcircuit în punctul K 1 .
184
Avariile generatoarelor pot duce la deteriorarea funcţionării fără întrerupere a
celorlalte părţi ale sistemului electroenergetic.
Pentru a asigura funcţionarea normală a centralelor electrice navale,
generatoarele sunt prevăzute cu următoarele protecţii:
a) protecţia de curent la scurtcircuite exterioare şi suprasarcini
b) protecţia de putere inversă
c) protecţia diferenţială la scurtcircuite interioare
d) protecţia de punerea la masă a unei faze. Se asigură prin controlul
permanent al stării izolaţiei
e) automat de stingere a câmpului magnetic. Rolul şi funcţiile automatului
de stingere a câmpului au fost prezentate în paragraful 4.3.
Curenţi mari care apar la scurtcircuite exterioare sunt produşi la atingerea între
conductorii de pe faze diferite sau între barele TPD ca urmare a deteriorării
rezistenţei de izolaţie.
La producerea scurtcircuitului, protecţia generatorului trebuie să acţioneze rapid
prin deconectarea generatorului. În acest scop întrerupă toarele automate folosite
pentru cuplarea generatoarelor la barele TPD sunt prevăzute cu relee maximale de
protecţie.
În figura 4.2 se prezintă schema electrică de principiu a unui întrerupător
automat tip OROMAX.
La aplicarea tensiunii de comandă prin contactele închise CB şi CF este
alimentat motorul electric, M, de armare a resoartelor. După terminarea armării
resoartelor se deschide contactul CF prin care se întrerupe alimentarea motorului
electric şi se închide contactul CF (5-6) prin care se alimentează lampa de
semnalizare „Resoarte armate”.
Comanda de cuplare a întrerupătorului se dă prin apăsarea pe butonul I. Este
alimentat electromagnetul de închidere EI (1-2) care efectuează cuplarea
întrerupătorului automat. În prezenţa tensiunii nominale, decla nşatorul de tensiune
minimă, DTm, execută prin acţionarea unui clichet blocare întrerupătorului în
poziţia închis, menţinându-se situaţia şi după încetarea apăsării butonului „I”.
Cuplarea întrerupătorului automat este semnalizată de stingerea lămpii LR (lumină
roşie) şi aprinderea lămpii LV (lumină verde).
Pentru deconectarea voită a întrerupătorului se apasă pe butonul „O” din
circuitul electromagnetului de deschidere, ED. Este alimentat electromagnetul ED
care realizează deconectarea întrerupătorului automat. În cazul în care, pe timpul
funcţionării, deconectarea se face automat ca urmare a acţiunii protecţiei, se
întrerupe circuitul de alimentare al declanşatorului de tensiune minimă, DTm, se
înlătură blocarea mecanică şi sub acţiunea resoartelor se realizează deconectarea
întrerupătorului automat.
185
Fig. 4.2 Întrerupătorul automat OROMAX
1 – schema electrică de comandă
2 – schema electrică de legături
Legendă:
I – curent de sarcină
D – declanşator de curent
EI – electromagnet de închidere
E – electromagnet de deschidere
D
CS – contact de semnalizare „Resoarte
armate”
D – declanşator de tensiune minimă
Tm
CS – contact de semnalizare „Deschis prin
D declanşatoare”
C7 – contacte auxiliare dreapta
-C4
C9 – contacte auxiliare stânga
-C12
I – buton închidere
O – buton deschidere
186
L – lampă de semnalizare culoare verde
V
L – lampă de semnalizare culoare roşie
R
C – contacte de de blocare
B
CF – contact de fine de cursă al motorului
M – motor electric pentru armarea resoartelor
PF – fişă – priză stânga
s
PF – fişă – priză dreapta
d
- - – legături numai pentru întrerupătoare
- debranşabile
187
4.000 135 57 35÷40
Prin închiderea uneia sau mai multe din contactele releelor d 1 , d 2 , d 3 , este
alimentat releul intermediar d 4 . La închiderea contactului d 4 sunt puse sub tensiune
releele de timp. Releele de timp sunt reglate cu întârzieri diferite astfel că după 4 s
acţionează primul releu d 5 şi prin deschiderea contactului său întrerupe alimentarea
declanşatorului de tensiune minimă care provoacă deconectarea întrerupătorului
automat a1 .
În cazul în care după deconectarea grupei I de consumatori suprasarcina
continuă să se menţină, atunci după 4s acţionează releul de timp d 6 şi se decuplează
a doua grupă de consumatori. Dacă suprasarcina continuă mai mult de 14 s intră în
acţiune şi releul d 7 care deconectează a treia grupă de consumatori.
Deconectarea în trepte a grupelor de consumatori permite eliminarea
suprasarcinii, preîntâmpină scoaterea de sub tensiune a centralei electrice şi asigură
funcţionarea fără întrerupere a consumatorilor esenţiali pentru siguranţa navei.
188
În situaţii mai deosebite dacă în urma acţiunii protecţiei selective de suprasarcină
aceasta continuă să se menţină, atunci, după 20s intră în funcţiune şi releul d 8 care
decuplează generatorul de la barele TPD.
189
La funcţionarea în paralel a generatoarelor apare posibilitatea treceri unui
generator în regim de motor atunci când tensiunea produsă de acesta este mai mică
decât tensiunea de la barele TPD produsă de celelalte generatoare. Scăderea
tensiunii generatorului şi trecerea lui în regim de motor poate fi cauzată de avarii
produse la motorul primar de antrenare (întreruperea alimentării cu combustibil,
deteriorarea cuplajului mecanic dintre motor şi generator) sau pe partea electrică
(întreruperea excitaţiei generatorului). În astfel de cazuri, generatorul fiind cuplat în
paralel cu alte generatoare, trece în regim de motor şi devine consumator de energie
electrică.Funcţionarea generatorului în regim de motor nu este admisă şi el trebuie
să fie deconectat pentru a nu încărca generatoarele aflate in funcţionare normală În
acest scop generatoarele navale sunt prevăzute cu protecţie la putere inversă.
În centralele electrice de curent alternativ protecţia la putere inversă se realizează
după mărimea curentului şi după faza acestuia comparativ cu faza tensiuni de la bare.
Protecţia la putere inversă în centralele electrice de curent continuu acţionează în
funcţie de mărimea curentului şi de sensul acestuia în comparaţie cu tensiunea de la
bare.
Protecţia generatoarelor de curent alternativ la putere inversă se realizează
frecvent cu relee construite după principiul inducţiei electromagnetice. În fig. 4.4 se
prezintă schema de protecţie la putere inversă pentru un generator de curent
alternativ realizată în variantele: cu releu de inducţie şi cu releu cu semiconductoare.
Circuitul magnetic este alcătuit din miezurile 1, 2 şi discul de aluminiu 3 dispus
între miezuri şi fixat pe un ax. Sistemul de contacte ale releului, care nu este arătat
pe figură, este alcătuit dintr-un contact mobil fixat pe axul discului.
Releul are două înfăşurări: înfăşurarea de curent 4 dispusă pe miezul superior 1
şi conectată în circuitul secundar al transformatorului de curent mo ntat în circuitul
generatorului şi înfăşurarea de tensiune 5 dispusă pe miezul inferior şi conectată la
transformatorul de tensiune.
190
Fig. 4.4 sche ma de protecţie a generatorului la pute re inversă
a – cu releu de inducţie, b – cu elemente semiconductoare.
În figura 4.5 se prezintă schema sistemului magnetic al releului de inducţie.
191
Fluxurile i şi u create de curenţii I r şi I u sunt defazate în raport cu curenţii, c u
un unghi determinat de pierderile în fier ale circuitului magnetic. În acest fel în
dispozitivul de inducţie există două câmpuri decalate în spaţiu cu un unghi de 90 o şi
ca fază cu unghiul .
Curenţii induşi de câmpurile i si u în discul de aluminiu determină un moment
de rotaţie al acestuia.
M rot kiu sin (4.2)
În funcţionare normală, atunci când geratorul debitează curent şi putere în reţea
momentul de rotaţie exercitat asupra discului acţionează în sensul de deschidere a
contactelor.
La trecerea generatorului în regim de motor se schimbă cu 140o sensul curentului
I r , se inversează sensul cuplului de rotaţie şi discul releului se roteşte în sens
contrar, adică în sensul de închidere a contactelor releului. Întârzierea de timp a
releului este reglată în funcţie de distanţa care trebuie parcursă de disc până în
momentul închiderii contactelor. Prin închiderea contactului releului se dă impulsul
de declanşare a întrerupătorului automat şi generatorul este decuplat de la bare.
Releul de putere inversă poate fi reglat pentru a acţiona la o putere inversă egală
cu 6,9 sau 12% din puterea nominală.
Releul de putere inversă de tip inductiv prezintă unele neajunsuri cum ar fi:
inerţie mare, precizie redusă în stabilirea parametrilor de acţionare, dependenţă de
frecvenţă, acţionare eronată la şocuri sau vibraţii mari, ş.a.
În ultimul timp îşi găsesc o aplicaţie largă releele de putere inversă cu
semiconductoare. Un exemplu îl reprezintă schema prezentată în figura 4.4.b.
Releul de putere inversă cu semiconductoare este realizat după principiu
redresorului sensibil la fază şi se compune din: transformatorii Tr1, Tr2, redresorii
Rd 1 , R d 2 şi elementul de execuţie compus din releele d1 , d 2 .
În conformitate cu schema de conectare, primarul transformatorului Tr 1 este
parcurs de un curent proporţional valoarea curentului debitat de generator iar
primarul transformatorului Tr 2 este alimentat de la tensiunea generatorului şi este
parcurs de un curent proporţional cu aceasta.
Întrucât redresorul R d 1 este conectat la suma geometrică a tensiunilor.
U Rd 1 U a U d (4.3)
192
U Rd 1 U Rd 2 (4.5)
La trecerea generatorului în regim de motor se modifică cu 140o faza curentului
având ca rezultat schimbarea raportului între tensiunile redresate şi relaţ ia (4.5)
devine:
U Rd 2 U Rd 1 (4.6)
Releul d 1 este un releu de curent continuu şi acţionează în funcţie de sensul
curentului redresat. Acest releu este astfel reglat încât anclanşează atunci când
sensul puterii este invers, adică de la barele centralei spre generator. Prin intermediul
releului de timp, d 2 , se stabileşte întârzierea necesară la deconectarea generatorului
care lucrează în regim de motor.
Protecţia la putere inversă a generatoarelor de curent continuu se realizează cu
relee electrodinamice, electromagnetice sau magnetoelectrice de curent invers.
La trecerea generatorului de curent continuu în regim de motor se inversează
sensul curentului. Acest fenomen este utilizat pentru protecţie de putere inversă. În
figura 4.6. se prezintă schema unui releu de curent invers de tip electrodinamic.
193
În regim normal de lucru interacţiunea dintre câmp urile magnetice ale
înfăşurărilor de curent şi de tensiune creează un cuplu care este compensat resortul 6
şi drept urmare contactul 7 este deschis.
La trecerea generatorului în regim de motor, se schimbă sensul curentului prin
generator şi deci şi sensul curentului prin înfăşurarea de curent a releului. Cuplul de
rotaţie îşi schimbă sensul şi sub acţiunea resortului se închide contactul 7. Prin
închiderea contactului releului, se dă impulsul de declanşare al întrerupătorului
automat şi generatorul este deconectat de la bare. Valoarea curentului invers de
acţionare a protecţiei de putere inversă, de regulă, se alege I cr .inv. ( 0 ,15 0 ,2 )I Gn .
194
Protecţia diferenţială cu circulaţie de curent acţionează la diferenţa curenţilor de
la începutul şi sfârşitul porţiunii de circuit protejată şi este cea mai precisă şi mai
sensibilă.
La limitele porţiunii de circuit protejat sunt montate transformatoarele de curent
m1 si m2 ale căror înfăşurări secundare formează un circuit serie comun.
În paralel cu acest circuit se conectează bobina releului d de impedanţă Zp . În
figura 4.4. se prezintă schema echivalentă a circuitului secundar de protecţie
diferenţială.
E2 I 2 Z 2 I p Z p (4.8)
I1 I 2 I p (4.9)
unde: Z1 , Z2 sunt impedanţele înfăşurărilor secundare ale transformatoarelor m1
şi m2 .
Rezolvând sistemul în raport cu Ip se obţine:
E1 Z 1 E 2 Z 2
Ip (4.10)
Z 1 Z 2 Z p ( Z1 Z 2 )
In regim normal de funcţionare, curenţii în primarele transformatoarelor de
curent au aceleaşi valori şi E1 E2 iar I p 0 . Situaţia este aceeaşi şi în cazul unui
scurtcircuit produs în afara zonei protejate, de exemplu în punctul K 1 .
În cazul unui scurtcircuit produs în porţiunea de circuit protejată, de exemplu în
K2 , curentul primar în transformatorul m2 devine 0 şi E 2 0 . Atunci:
195
E1
Ip (4.11)
Z 1 2Z p
Apariţia curentului Ip duce la anclanşarea releului d şi prin intermediul
contactului acestuia se dă impulsul de deconectare a întrerupătorului automat. Pentru
funcţionarea sigură a releului d, impedanţa acestuia are valoare mică, astfel încât
pentru valori mici ale tensiunii aplicate să se poată stabili un curent Ip suficient
pentru anclanşarea releului.
196
La mersul în gol al generatorului ( I G 0 ) puntea este echilibrată, Uieş.=0.
Echilibrul punţii se strică la apariţia curentului de sarcină al generatorului. Trecând
prin rezistenţele R1 , R2 acest curent produce căderile de tensiune UR1 , UR2 care se
adună cu căderile de tensiune de pe aceleaşi rezistenţe produse de tensiunea
generatorului.
Dacă curentul generatorului este pur reactiv, defazajul dintre tensiune şi curent
este 90 o , atunci, după cum se vede din figura 4.10 b., tensiunile de pe ramurile
cu rezistenţele R1 , R2 sunt egale ca mărime, UR1 =UR2, cresc în aceeaşi măsură iar
tensiunea de la ieşirea traductorului este nulă.
Aşadar, tensiunea de la ieşirea traductorului de măsură este proporţională cu
componenta activă a curentului generatorului. Precizia determinării componentei
active a curentului este cu atât mai mare cu cât este mai ma re valoarea tensiunii
aplicată de la generator în comparaţie cu căderile de tensiune produse de curentul de
sarcină pe rezistenţele punţii. Rezistenţa reglabilă R5 este folosită pentru acordul
traductorului.
197
Luând în considerare aceste aproximări, din figura 4.10 c se poate scrie:
U 1 U G U R1 cos ; U 2 U G U R 2 cos (4.12)
şi rezultă:
U ies U1 U 2 2U R cos kIa (4.13.)
unde Ia este componenta activă a curentului generatorului.
198
al releului. Atunci când tensiunea pe condensator depăşeşte tensiunea de prag a
diodei stabilizatoare n2, tensiunea se aplică pe baza tranzistorului T3 . Tranzistorul T3
se deschide şi este şuntată joncţiunea E-B a tranzistorului T4 . În final se deschide
tranzistorul T5 şi releul d1 este parcurs de curent. Releul d 1 anclanşează şi prin
contactele sale dă comenzile necesare pentru reducerea sarcinii.
La revenirea sarcinii generatorului în limitele normale, tranzistoarele din schemă
revin în poziţia iniţială şi releul d1 este deconectat.
Alimentarea releului electronic de sarcină se face de la transformatorul Tr prin
redresor şi filtru cu condensator.
Releul electronic pentru o treaptă de deconectare selectivă stabileşte
selectivitatea protecţiei la suprasarcină. La apariţia suprasarcinii acţionează releul de
sarcină prezentat în figura 4.11. şi prin contactele releului d1 sunt puse în funcţiune
releele electronice de treaptă care stabilesc timpii după care acţionează protecţia
selectivă prin deconectarea pe rând, într-o anumită ordine, a grupelor de
consumatori. Schema releului pentru o treaptă de deconectare este prezentată în
figura 4.12. Schema este aceeaşi pentru toate treptele de protecţie.
La apariţia suprasarcinii generatorului, releul electronic de suprasarcină închide
contactele releului d1 şi încep să se încarce condensatoarele C 1 de pe toate treptele
de deconectare. Pentru trepte diferite, valorile condensatoarelor C 1 sunt diferite
realizându-se pe această cale valori diferite ale timpilor de reţinere pe trepte. Releul
primei trepte are cea mai mică reţinere de timp şi ca urmare va fi primul la care
tensiunea pe condensatorul C 1 ajunge la valoarea de prag şi se deschide dioda
stabilizatoare n.
Când se ajunge la valoare de prag şi se deschide dioda stabilizatoare, tensiunea
se aplică pe baza tranzistorului T1 care se deschide. Anclanşează trigerul T2, T3 şi
este alimentat releul d2. Prin contactele releului d2 se dă semnalul de deconectare a
alimentării consumatorilor din grupa Ia.
199
anclanşare a releului de sarcină acesta îşi deschide contactele şi întrerupe
funcţionarea releelor electronice de pe treptele următoare.
Releul electronic de tensiune minimă este prezentat în figura 4.13.
Releul se compune din transformatorul Tr, redresorul Rd1 , filtrul C1 , tranzistorii
T1 -T2 şi releul d.
Pentru tensiunea nominală a generatorului dioda stabilizatoare n1 este străpunsă,
condensatorul C 2 se încarcă, se deschid tranzistoarele T1 , T3 şi releul d este parcurs
de curent.
200
Pentru cuplarea generatorului la bare se foloseşte un întrerupător automat de tip
OROMAX. Declanşatorul de tensiune minimă, DTm, al automatului este alimentat
de la blocul releelor electronice de protecţie PGS (Protecţie Generator Sincron).
Circuitele de măsură şi protecţie sunt protejate cu siguranţe fuzibile.
În figura 4.15 sunt prezentate simplificat schemele electrice pentru aparatele de
măsură şi pentru blocul releelor de protecţie PGS.
Blocul de protecţie PGS conţine relee electronice de protecţie pentru: tensiune
minimă, suprasarcină, suprasarcină selectivă, scurtcircuit şi putere inversă. De
asemenea mai conţine un modul pentru verificarea integrităţii funcţionării schemei
de protecţie cu relee electronice. În cazul în care sunt defecţiuni se semnalează
defectarea blocului de protecţie şi se comandă decuplarea generatorului de la bare
până la remedierea defecţiunilor şi asigurarea funcţionării normale a schemei de
protecţie.
Blocul releelor de protecţie primeşte semnale de tensiuni proporţionale cu
curenţii de sarcină obţinute de la transformatoarele de curent mo4, mo5, mo6
montate pe fazele generatorului şi semnale proporţionale cu tensiunea generatorului
aplicate prin închiderea contactelor CF.
În funcţionare normală, de la blocul releelor de protecţie se alimentează
declanşatorul de tensiune minimă DTm, al întrerupătorului automat, care face posibilă
conectarea generatorului la bare.
La apariţia unei sau mai multe din avariile posibile: scurtcircuit, tensiune
minimă, suprasarcină, putere inversă, blocul de protecţie PGS prin acţionarea
contactelor releelor electronice întrerupe alimentarea declanşatorului de tensiune
minimă DTm şi decuplează generatorul de la bare. In acelaşi timp, acţ iunea
protecţiei este semnalizată optic şi acustic.
În cazul încărcării generatorului peste sarcină nominală acţionează mai întâi releul
de suprasarcină selectivă care prin contactele sale comandă decuplarea treptelor de
consumatori neesenţiali în scopul reducerii încărcării generatorului. Acţiunea acestui
releu nu comandă decuplarea generatorului şi de asemenea este semnalizată optic şi
acustic. În situaţia în care centrala nu este prevăzută cu gruparea consumatorilor
neesenţiali alimentaţi prin întrerupătoare automate distincte cu posibilităţi de
declanşare automată, la avertizarea releului de suprasarcină selectivă, personalul de
serviciu întreprinde măsuri de deconectare manuală a consumatorilor neesenţiali.
Dacă în urma acţiunii protecţiei de suprasarcină selectivă continuă să se menţină
regimul de suprasarcină atunci acţionează releul de suprasarcină care, cu temporizare,
realizează deconectarea generatorului de la bare.
201
Pentru semnalizarea acţiunii protecţiei, optică şi acustică, se folosesc releele de
semnalizare prezentate în figura 4.15 şi lămpile de semnalizare prezentate în figura
4.16. Schema de semnalizare este alimentată de la barele TPD prin transformator şi
redresor cu tensiunea de 24V curent continuu.
În condiţii normale contactele releelor electronice de protecţie sunt deschise şi
releele de semnalizare do2do7 nu sunt alimentate.
La producerea unei avarii, de exemplu putere inversă, se comută contactul releului
de protecţie P şi este alimentat releul do4. Prin închiderea contactelor releului do4 se
realizează: alimentarea releului de însumare a semnalelor do4 şi aprinderea lămpii de
semnalizare ho4 “Putere inversă”.
202
203
Fig. 4.14 Alimentarea circuitelor de măsură şi protecţie
Generator 240KVA Siguranţe Circuite Circuit de Iluminat Servomotor reglare Siguranţe generale Circuite de
Destinaţie Blocul releelor de Circuit de Circuite de
355A 3400V, 50 de protecţie sincronizare comandă faţă TPD turaţie măsură sincronizare
circuit Hz speciale
măsură
204
Temporizare şi decuplare
Anulare Scurtcircuit Suprasarcină Putere inversă Tensiune Defect bloc Suprasarcină Releu însumare alarme Semnalizare Blocaj la consumatori neesenţiali
semnalizări minimă protecţie selectivă sonoră scurtcircuit
Fig. 4.15 Scheme electrice pentru aparate de măsură, blocul releelor electronice de protecţie şi relee de semnalizări
În acelaşi timp releul do4 prin comutarea contactului său pune în funcţiune
semnalizarea sonoră. De asemenea la producerea unei asemenea avarii se întrerupe
alimentarea declanşatorului de tensiune minimă, DTm şi generatorul este deconectat de
bare.
În cazul acţiunii protecţiei de suprasarcină selectivă este alimentat releul do7, se
aprinde lampa de semnalizare ho7 “Suprasarcină selectivă” şi prin contactele
releului do7 este alimentat releul de însumare do4 care pune în funcţiune alarma
sonoră şi de asemenea se dă impuls de deconectare a consumatorilor neesenţiali.
După cum s-a mai menţionat, acţiunea releului de suprasarcină selectivă nu comandă
decuplarea generatorului de la bare.
205
CU. Prin închiderea contactelor CF se aplică tensiunea generatorului la blocul de
protecţie PGS. De la blocul de protecţie se alimentează bobina declanşatorului de
tensiune minimă, DTm şi din acest moment cuplarea întrerupătorului automat al
generatorului devine posibilă.
În fig. 4.16 se prezintă schema electrică de conectare a întrerupătorului automat
OROMAX a cărui funcţionare a fost prezentată în paragraful 4.3.1. În acest caz
declanşatorul de tensiune minimă, DTm, este alimentat de la ieşirea blocului de
protecţie PGS. În situaţia normală este alimentat DTm la tensiunea nominală şi se
permite conectarea manuală, prin butoane a întrerupătorului. Deconectarea automată
ca urmare a acţiunii protecţiei se face prin deschiderea contactului şi întreruperea
alimentării declanşatorului de tensiune minimă. Deconectarea manuală poate fi
făcută prin apăsarea butonului „O” şi alimentarea electromagnetului ED sau prin
simularea acţiunii protecţiei şi apăsarea pe butonul „O” din circuitul DTm. În
ultimul caz, aprinderea lămpii de semnalizare h3, lumină roşie, indică faptul că
deconectarea s-a făcut ca urmare a acţiunii protecţiei.
206
Fig. 4.16 Sche me electrice de semnalizări şi de comandă a întrerupătorului
automat
207
TEST DE AUTOEVALUARE
1. Protecţia la suprasarcină acţionează:
a) instantaneu;
b) cu o temporizare de 1 – 10 secunde;
c) cu o temporizare de ordinul minutelor şi zecilor de minute;
d) cu o temporizare de ordinul orelor.
2. La protecţia reţelelor electrice navale, timpul de acţionare al siguranţelor
fuzibile este de :
a) 1 – 2 secunde;
b) 5- 10 secunde;
c) 0,1 – 1 secunde;
d) 0,01 – 0,005 secunde.
LUCRARE DE VERIFICARE
Explicaţi funcţionarea releului electronic de sarcină.
208
Unitatea de învăţare nr. 5
AUTOMATIZAREA SISTEMELOR ELECTROENERGETICE NAVALE
CUPRINS
Sisteme automate de conectare a rezervei şi de protecţie la suprasarcină.
Sisteme automate pentru controlul parametrilor sistemelor electroenergetice
OBIECTIVE
- descrierea sistemelor navale de asigurare a rezervei de energie electrică;
- categorisirea sistemelor de controlare a parametrilor sistemelor
electroenergetice navale;
- explicarea modului de funcţionare a sistemului deconectării consumatorilor
neesenţiali.
209
stabilită. De regulă nu este de dorit funcţionarea îndelungată a generatoarelor din sistemul
elctroenergetic naval cu sarcina care depăşeşte 90% din puterea generatoarelor în funcţiune.
În acelaşi timp, după conectarea rezervei, la scăderea sarcinii sub 40% din puterea totală a
generatoarelor care lucrează, sistemul automat dă semnalul de deconectare a agregatului diesel-
generator de rezervă.
Intrarea în funcţionare a agregatului de rezervă se face atât în cazul apariţiei
suprasarcinii cât şi în situaţia în care tensiunea la barele centralei scade sub o limită
stabilită, de regulă 80% din tensiunea nominală.
În figura 20.1 se prezintă schema structurală a instalaţiei de cuplare a rezervei de
energie.
Sistemul automat de conectare a rezervei se compune din: două traductoare de curent
activ, TCA, releul electronic de depăşire a sarcinii stabilite, RS ma x , releul electronic de
scădere a sarcinii până la valoarea minimă stabilită, RS min , releul electronic de tensiune
minimă, RT min şi dispozitivele de execuţie DE1, DE2, DE3.
Fig. 5.1 S chema structurală a instalaţiei de conectare automată a rezervei de energie electrică.
210
Fig. 5.1.1 Releu de sarcină minimă
211
Contactul normal închis al acestui releu se deschide şi nu se dă semnal spre dispozitivul
de execuţie. Când tensiunea scade sub valoarea stabilită, practic 80% din tensiunea
nominală, se blochează dioda stabilizatoare n, condensatorul C2 se descarcă asigurând
reţinerea de timp necesară. Tranzistorul T1 se închide, trigerul cu tranzistorii T2, T3, se
comută şi se întrerupe alimentarea releului d. La întreruperea alimentării releul d se
închide contactul său normal închis şi se dă impuls la dispozitivul de execuţie pentru
cuplarea generatorului de rezervă.
212
Traductorul de curent activ, TCA, releul de sarcină, RS, şi releele de timp pentru trepte-
le de deconectare, RT, sunt prezentate în paragraful 4.3.4 (figurile 4.9, 4.11, 4.13).
Traductorul de curent activ aplică la intrarea releului de sarcină, RS, un semnal propor-
ţional cu încărcarea generatorului. Releul de sarcină sesizează suprasarcina şi prin
contactele releului de execuţie d1 se dă impulsul de deconectare a grupelor de consumatori.
Reţinerile de timp ale releelor de trepte sunt astfel fixate încât primul care acţionează este
releul RT1 pentru deconectarea primei trepte urmând ca după alte intervale de timp stabilite,
în cazul în care se menţine suprasarcina, să se dea comanda pentru deconectarea treptelor
următoare.
În schema din figura 5.2 dispozitivele de execuţie DE1, DE2, DE3 sunt electromagneţii
de declanşare a întrerupătoarelor automate.
213
5.3 Sisteme automate de control şi comandă de la distanţă a parametrilor
sistemelor electroenergetice.
Rezolvarea cerinţelor deosebite privind calitatea energiei electrice şi a limentarea
fără întrerupere a consumatorilor necesită siguranţa înaltă în funcţionarea sistemului
electroenergetic naval. Exploatarea sistemului electroenergetic este un proces complicat
care solicită un volum mare de muncă pentru controlul funcţionării fără pericol atât a
componentelor sistemului electroenergetic, cât şi a ansamblului sistemului.
Automatizările individuale privind reglarea automată a tensiunii şi puterii reactive,
reglarea automată a frecvenţei şi puterii active, sincronizarea automată a generatoarelor,
reducerea automată a sarcinii prin deconectarea consumatorilor neesenţiali, conectarea
automată a rezervei de energie electrică, protecţiile generatoarelor şi motoarelor primare
ş.a., constituie prima treaptă de automatizare. Aceste sisteme automate sesizează
independent schimbarea mărimii de referinţă pentru obiectele comandate şi realizează
reglarea lor. Depăşirea valorilor normale este semnalizată pentru a atrage atenţia
personalului de serviciu, capabil să ia măsuri corespunzătoare pentru prevenirea
avariilor.
Realizarea controlului sistemelor electroenergetice navale după indicaţiile aparatelor
individuale instalate pe agregatele generatoare şi TPD necesită un volum mare de muncă
şi supraveghere continuă prin cart permanent în comportamentul maşini.
Numărul aparatelor de măsură şi semnalizărilor pentru parametrii controlaţi a
devenit atât de mare încât este dificil pentru personalul de cart să urmărească toate
indicaţiile acestora, în deosebi în situaţii de avarii când valorile parametrilor se schimbă
foarte repede.
În prezent, pe navele construite în ultimii ani, s-a trecut de la prima treaptă de
automatizare la a doua treaptă de automatizare complexă a sistemului electroenergetic.
Corespunzător acestei etape comanda şi controlul automat a l funcţionării sistemului
electroenergetic se realizează de la un pupitru de comandă situat în afara
compartimentului maşini (pe puntea de comandă).
În această etapă de automatizare complexă, pe lângă automatizările individuale, se
automatizează şi procesele de comandă care sunt mai generale şi au un caracter mai
complex. În cazul automatizării complexe sistemele de reglare automată individuale
îndeplinesc roluri de sisteme de execuţie. Trecerea la automatizarea complexă a fost
posibilă prin folosirea pe scară largă a calculatoarelor.
De la pupitrul de comandă se face pornirea şi oprirea motorului primar, conectarea
sau deconectarea aparatelor de comutaţie, determinarea stării izolaţiei electrice,
controlul parametrilor cu aparate de măsură. La pupitrul de comandă se instalează
aparate de măsură şi control, chei de comandă, butoane, lămpi de semnalizare şi schema
mnemotehnică a sistemului electroenergetic. Alimentarea circuitelor de comandă se face
de la o reţea operativă de 127 V.
Navele construite în ultimii ani au sisteme automate de control (SAC) care includ
atât sistemul electroenergetic cât şi sistemul energetic de propulsie al navei astfel încât
se elimină necesitatea carturilor timp de 24 ore în compartimentul maşini.
Supravegherea funcţionării normale a agregatelor se face de la distanţă, dintr-un
compartiment de control comandă, PCC, situat în unele cazuri pe puntea de comandă.
214
Sistemul electroenergetic naval este un sistem complex caracterizat prin interacţiunea
unui număr mare de factori şi varietate a mărimilor de intrare care necesită metode
cibernetice de comandă în regimuri normale şi de avarie pentru optimizarea regimurilor de
exploatare. Este evident că rezolvarea acestor probleme şi trecerea la comandă cibernetică a
sistemelor electroenergetice navale este posibilă numai în condiţiile folosirii pe scară largă a
tehnicii de calcul.
Sistemele automate de calcul îndeplinesc următoarele funcţii:
- controlul funcţionării fără pericol a sistemului electroenergetic;
- diagnosticarea avariilor;
- prognozarea nivelului de funcţionare fără pericol;
- elaborarea de recomandări pentru restabilirea sau menţinerea cerinţelor
nivelului de lucru fără pericol.
Prin controlul funcţionării fără pericol se înţelege stabilirea corespondenţei între
situaţia observată a obiectului controlat şi starea normală. Această corespondenţă se
stabileşte pe calea măsurării parametrilor controlaţi ai agregatelor şi sistemelor din
compunerea sistemului electroenergetic şi compararea lor cu cei care caracterizează
starea normală a sistemului. Pe baza acestei comparări se apreciază funcţionarea fără
pericol a componentelor sistemului electroenergetic şi a sistemului în ansamblu.
Diagnosticarea tehnică a avariei necesită un control şi o analiză mai amănunţită a stării
sistemului controlat. Rezultatul acestei analize stabileşte cauza şi locul avariei. Realizarea
acestei funcţii necesită un număr mare de măsurători informative şi un proces complicat de
prelucrarea lor.
Prognozarea avariilor sistemului controlat are scopul prevenirii din timp a personalului
de serviciu despre posibilitatea producerii unei avarii, adică apropierea parametrului controlat
de depăşirea nivelului admis. În astfel de situaţii se pot lua măsuri de preîntâmpinarea avariei
prin modificarea regimului de lucru al sistemului electroenergetic şi menţinerea indicatorilor
de exploatare.
Elaborarea de recomandări pentru restabilirea sau menţinerea nivelului necesar
pentru funcţionarea fără pericol şi formularea de comenzi la elementele corespunzătoare
ale sistemului se fac ca rezultat al îndeplinirii funcţiilor de control.
Registrul de clasificare stabileşte cerinţele care asigură funcţionarea fără personal de
serviciu, în decurs de 24 ore, a tuturor agregatelor şi instalaţiilor din compartimentul
maşini. În acest caz toate informaţiile necesare pentru realizarea proceselor de control,
supraveghere şi comandă se dau în postul de comandă-control, PCC.
Sistemul automat de control este capabil să prelucreze operativ informaţiile primite
de la parametrii controlaţi, să iniţieze măsuri pentru prevenirea avariilor sau să
înştiinţeze personalul de serviciu pentru ca acesta să ia măsurile corespunzătoare.
În prezent pe nave se folosesc diferite tipuri de sisteme de control. Aceste sisteme se
deosebesc între ele prin volumul operaţiilor efectuate, metodele de realizare a acestor
operaţii, numărul parametrilor controlaţi, structura de bază a sistemului şi alţi indicatori.
Traductoarele, care măsoară parametrii aplică la intrarea sistemului automat de
control mărimea măsurată sub forma unui semnal analogic continuu. Semnalele primite
de la traductoare sunt transformate în semnale discrete, într -o ordine determinată şi cu
frecvenţă mare, de către o instalaţie specială numită comutator.
215
Valorile măsurate de traductoare şi aplicate la intrare sunt comparate cu valorile de
referinţă (nominale) stabilite pentru fiecare parametru. În urma comparării se stabilesc
abaterile parametrilor controlaţi în raport cu limitele stabilite pentru fiecare parametru.
Un asemenea procedeu de lucru poartă denumirea de control admisibil. Rezultatele
controlului se prezintă operatorului prin afişaj şi de asemenea se înregistrează pe un
formular special.
Lărgirea şi diversificarea funcţiilor de control a fost posibilă prin introducerea
calculatoarelor. În acest caz sistemul automat de control, pe baza de program, analizează
diferite funcţii şi dependenţe statistice între valorile separate ale parametrilor controlaţi
şi pe această bază execută diagnosticări, prognozarea avariilor şi recomandă regimuri de
lucru fără pericol.
Actual sunt cunoscute aproape 20 de tipuri de sisteme automate de control. În
continuare se prezintă sistemul automat de control “Datazent” produs de firma AEG.
Schema structurală a acestui sistem este prezentată în figura 5.3.
216
pe imprimantă, pe schema mnemotehnică şi la tabloul de semnalizări se aprind lămpile
de semnalizare care indică parametrii controlaţi care au depăşit limitele admise.
De asemenea sistemul permite operatorului, ca la funcţionarea normală, să solicite
afişarea oricărui parametru care îl interesează. În afară de acesta, sistemul execută
înregistrarea automată a valorilor parametrilor controlaţi la intervale stabilite de 15, 30, 60
sau 120 de minute.
Succesiunea acestor operaţii este dată de blocul de comandă.
Neajunsul sistemului “Datazet” constă în absenţa legăturilor cu sistemul de
comandă. Acest neajuns este eliminat în bună măsură de sistemul automat de control
“FIAT”.
În figura 5.4 se prezintă schema structurală a sistemului automat “FIAT”.
217
valorile măsurate ale parametrilor, exprimate în codul binar, se transmit la blocul de
afişare, la blocul de comparare cu valorile stabilite (limită) şi la blocul de înregistrare.
În cazul abaterii oricărui parametru de la valoarea stabilită (limită) sistemul
memorează şi semnalizează starea de avarie prin conectarea semnalizării sonore şi
optice şi înregistrarea acesteia. Semnalizarea avariei se face pe schema mnemotehnică a
sistemului electroenergetic, în sala motoare, în cabina mecanicilor şi cab ina şefului
mecanic.
Starea de avarie se consideră că are două nivele:
Treapta I – semnalizare de avarie – corespunde stării în care unul sau mai mulţi
dintre parametrii controlaţi ai motorului principal şi diesel-generatoarelor a depăşit
nivelul limită stabilit dar pentru scurt timp nu constituie un pericol iminent pentru
motoare (depăşirea temperaturii uleiului şi apei de răcire sau a gazelor de evacuare,
apariţia puterii inverse). În această situaţie sistemul semnalizează avaria şi automat
sau prin intervenţia operatorului se iau măsuri pentru revenirea la starea normală (de
exemplu se comandă automat pornirea grupului diesel-generator de rezervă).
Treapta a II a – semnalizare şi oprire Această treaptă corespunde stării în care unul
sau mai mulţi parametrii au depăşit nivelul limită stabilit şi există pericolul iminent al
deteriorării motoarelor (scăderea presiunii uleiului de ungere, formarea ceţei de ulei,
ridicarea temperaturii în lagăre). În acest caz sistemul automat care urmăreşte
funcţionarea norma lă a sistemului (blocul de control al funcţionării sistemului), dă
comanda pentru oprirea motorului şi semnalizarea acestei stări de avarie.
Sistemul permite, de asemenea, controlarea periodică a parametrilor şi la dorinţa
operatorului valorile acestora se înregistrează pe hârtie. Blocul tahometru dă informaţii
privind turaţia elicei şi sensul de rotaţie al acesteia.
Sistemele automate de control realizate de diferite firme au multe elemente în
comun atât din punct de vedere al funcţiilor îndeplinite cât şi ca structură. Experienţa
exploatării navelor a arătat că sistemele automate de control contribuie în măsură
însemnată la mărirea siguranţei în funcţionarea sistemelor electroenergetice şi uşurează
activitatea echipajului prin eliminarea necesităţii cartur ilor obositoare în
compartimentul maşini.
Sistemul automat de control permite mărirea numărului de informaţii analizate şi
micşorează influenţa factorilor subiectivi asupra rezultatelor controlului.
Sistemele automate de control pot fi perfecţionate în viitor atât pe seama
raţionalizării în alegerea parametrilor cercetaţi cât şi prin lărgirea funcţiilor sale pe
seama conducerii proceselor în vederea îmbunătăţirii indicatorilor de tehnici de
exploatare.
218
TEST DE AUTOEVLUARE
1. Releul electronic de sarcină minimă are:
a) o construcţie diferită de cea a releului de sarcină maximă;
b) o construcţie asemănătoare cu cea a releului de sarcină maximă;
c) aceeaşi schemă cu cea a releului de sarcină maximă dar cu alte valori ale
elementelor de sesizare a sarcinii;
d) înglobat un releu de tensiune minimă.
LUCRARE DE VERIFCARE
Explicaţi modul de funcţionare a schemei-blos a sistemului automat de protecţie
la suprasarcină prin decuplarea consumatorilor neesenţiali
1: c; 2: b.
219
Unitatea de învăţare nr. 6
6. Măsuri de evitare a pericolului electrocutărilor şi incendiilor
provocate de curentul electric în sistemele electroenergetice navale
6.1 Introduce re
220
Se analizează cazul atingerii uni faze. Posibilitatea de atingere de către om a
două faze se întâmplă rar şi nu sunt determinate condiţii de protecţie pentru astfel de
cazuri.
În figura 6.1 se prezintă schemele de trecere a curentului prin corpul omului la
atingerea unei carcase fără împământare, pentru reţele diferite.
În cazul atingerii monofazate, intensitatea curentului (A) care trece prin om,
pentru reţele diferite, se poate calcula cu relaţiile:
- pentru reţea bifilară izolată de curent continuu:
U
I om (6.1)
2 Rom r
Fig. 6.1 S chema de trecere a curentului prin corpul omului la atingerea carcasei unui echipament
electric fără împământare, aflată accidental sub tensiune:
a – în reţea de curent alternativ trifazat; b – în reţea de curent continuu
221
Uf
I om (6.2)
r( 4 Rom r )
2 Rom 1 2
4 Rom ( 1 r 2 2 c 2 )
222
omului depăşeşte valorile limită admisibile (6mA la 50Hz, 8mA la 400Hz)
indiferent de valorile rezistenţelor de izolaţie. Valorile capacităţilor limită pentru
reţelele trifazate şi monofazate sunt date în tabelele 6.1 şi 6.2.
223
În figura 6.2 se prezintă dependenţa curentului care trece prin corpul omului
(pentru R om 1000 ) de rezistenţa de izolaţie pentru diferite valori ale capacităţii
în reţelele monofazate de curent alternativ la tensiunile 12 V şi frecvenţele 50Hz sau
400Hz.
Fig. 6.2 Dependenţa intensităţii curentului prin corpul omului ( R om 1000 ) de rezistenţa de
izolaţie şi capacitate în reţelele monofazate de curent alternativ la tensiunea de 12 V:
a – f = 50 Hz; b – f = 400Hz
După cum se observă din figura 6.2, curentul care trece prin corpul omului în
cazul atingerii monofazate, nu depăşeşte limita considerată periculoasă, în cazul în
care rezistenţa de izolaţie a reţelei este mai mare de 1k şi pentru oricare valoare
a capacităţii.
În figura 6.3 se arată dependenţa curentului care trece prin corpul omului de
rezistenţa de izolaţie în cazul reţelelor de curent continuu.
Curbele din figura 6.3 arată că pentru tensiunile de 12V şi 24V valorile
curenţilor care trec prin corpul omului sunt cu mult mai mici decât limita
considerată periculoasă, iar pentru tensiuni de 60V şi 220V se depăşeşte limita
periculoasă în cazul în care rezistenţa de izolaţie scade sub 2 6k . Având în
vedere că în exploatare, în cazuri concrete, rezistenţa de izolaţie scade sub aceste
valori considerate limită, este necesar ca pentru reţelele de curent continuu cu
tensiuni 60V şi 220V să se prevadă toate măsurile necesare pentru protecţie.
224
Fig. 6.3 Dependenţa curentului care trece prin corpul omului ( R om 1000 ) de
rezistenţă de izolaţie în reţele de curent continuu
225
echipamentelor electrice care în condiţii normale nu se află sub tensiune dar pot fi
accidental sub tensiune ca urmare a deteriorării izolaţiei electrice sau alte cauze.
În sistemele electroenergetice navale protecţia prin împământare împreună cu
controlul neîntrerupt al rezistenţei de izolaţie constituie măsuri de bază pentru
protecţia omului la atingerea părţilor metalice ale echipamentelor electrice aflate
întâmplător sub tensiune. În figura 6.5 se prezintă protecţia prin împământare a unui
consumator conectat la reţeaua navei cu nulul izolat.
226
c) contact direct (nemijlocit) cu corpul metalic al postamentului sudat de corpul
navei sau altă construcţie sigură de împământare.
Ecranele şi armăturile metalice ale cablurilor se leagă la pământ. Legătura la
pământ se face la ambele capete ale cablului prin una din metodele:
- cu conductor de cupru de secţiune minimă 2,5 mm2 pentru cabluri cu
secţiunea până la 25 mm2 şi cu secţiunea 4mm2 pentru secţiunea cablurilor mai mare
de 25 mm2 ;
- prin fixarea armăturii sau a învelişului metalic la corpul nave i cu ajutorul
unei cleme rezistente.
Din construcţie, echipamentele electrice se prevăd cu o bornă de împământare.
Borna de împământare care fixează conductorul de împământare la corpul navei
trebuie să aibă diametrul minim 6mm şi nu se foloseşte în alt scop.
Împământările cu ajutorul celui de-al treilea (al patrulea) conductor din cablul de
alimentare se folosesc de regulă pentru corpuri mici (întrerupătoare, corpuri de
iluminat, ş.a.) montate pe căptuşeli izolate sau pe pereţi neconductori. În interiorul
acestor corpuri din construcţie, este prevăzut un şurub ( bornă de împământare) în
contact direct cu carcasa aparatului la care se conectează la treilea (al patrulea)
conductor din cablul de alimentare.
În cazul instalării armăturilor aparatelor electrice pe căptuşeli sau pereţi
nemetalici şi în absenţa bornei de împământare, pentru încăperi uscate şi închise, se
admite folosirea pentru împământare a armăturii metalice a cablului. În aceste cazuri
armătura metalică (ecranul) cablului are o împământare sigură la corpul navei de
metal sau la magistrala de împământare pentru nave cu corp nemetalic. Asemenea
împământări nu sunt admise pe punţi deschise şi în încăperi umede întrucât în astfel
de locuri există pericolul deteriorării în timp a armăturii metalice a cablului.
Împământarea prin contact direct (nemijlocit) a corpurilor echipamentelor
electrice se foloseşte atunci când prin construcţie se prevăd buloane special destinate
acestui scop şi instalarea echipamentului electric se face direct pe postamentul sudat la
corpul navei. În acest caz nu se folosesc amortizori iar prin unul sau două baloane se
asigură un contact electric sigur între corpul echipamentului electric şi corpul navei pe
toată durata de exploatare a navei.
Pentru împământare se pot folosi toate construcţiile metalice care au contact
electric sigur cu corpul metalic al navei, cum ar fi: pereţi, console, suporţi, punţi,
postamenţi, ş.a. Nu se folosesc pentru împământare: conductele, tancurile,
rezervoarele, cisternele destinate pentru transportul şi păstrarea combustibililor şi
uleiurilor.
De menţionat că împământarea prin contact direct cu toate că este un procedeu
simplu şi comod, are o utilizare redusă pe navă din cauză că este dificil de controlat
şi de menţinut permanent în stare normală pe toată durata de exploatare a navei.
Corpurile metalice ale aparatelor electrice mobile şi portabile se împământează
folosind al treilea (al patrulea) conductor din cablul de alimentare. Un capăt al
conductorului de împământare se leagă la corpul (carcasa) aparatului electric mobil
227
iar celălalt la borna de pământ a prizei de curent sau alt dispozitiv care realizează un
contact electric sigur cu corpul navei.
Pentru legarea la pământ cu conductori exteriori se folosesc conductori de cupru
sau alt material rezistent la coroziune cu condiţia ca rezistenţa acestuia să fie
echivalentă rezistenţei conductorilor din cupru. Secţiunea conductorilor din cupru
pentru legarea la pământ nu trebuie să fie mai mică decât cea menţionată în tabelul
6.4.
Tabelul 6.4
228
6.4 Împământările de protecţie pentru aparatele electrice mobile şi
portabile
229
prevede împământarea iar altele nu corespund cerinţelor exploatării pe nave, cum ar fi:
aparatele electrice de bărbierit, feon pentru uscarea părului, aspiratoare, aparate video,
televizoare, ceainice, filtre de cafea, maşini de spălat, ş.a. De asemenea nu se prevede
împământarea de protecţie pentru o parte din aparatura medicală.
Pentru asigurarea posibilităţilor de folosire a acestor aparate electrice în
condiţiile de exploatare la navă, se prevăd măsuri tehnice şi organizatorice. Astfel,
se poate prevedea un circuit de prize, alimentat de la un transformator de separare,
de la care primesc alimentarea mai multe aparate de tipul celor menţionate.
În general, măsurile care se adoptă pentru folosirea la navă a aparatelor electrice
mobile şi portative alimentate cu tensiunii 127 V, 220 V , 380 V , în execuţie industrială,
pot fi: adaptarea lor pentru a îndeplini cerinţele protecţiei prin împământarea sau
alimentarea lor de la un transformator de separare special destinat acestui – scop.
230
Pentru schemele de alimentare de la mal, din figura 6.5 şi figura 6.6, protecţia
personalului la atingerea unor părţi metalice aflate occidental sub tensiune se
realizează prin conectarea corpului navei, în cazul navelor cu corp metalic, sau a
magistralei de împământare, în cazul navelor cu corp nemetalic, la o priză de
împământare aflată la mal.
Legătura de împământare se face cu conductor separat sau cu al patrulea
conductor al cablului de alimentare. Secţiunea conductorului de împământare trebuie
să fie cel puţin egală cu 50% din secţiunea conductorului de alimentare al unei faze.
Prin legarea navei la borna de împământare de la mal, a cărei rezistenţa este
relativ mică R bp 0, potenţialul între corpul navei 2 şi neutrul sursei de
alimentare de la mal 1 este nul, U 21 0 . În acest caz atingerea, de către un om
aflat pe mal, a corpului navei nu prezintă pericol de electrocutare.
În situaţia din figura 6.5 dacă lipseşte legătura corpului navei la borna de împământare
de la mal R bp şi de asemenea în cazul unei valori mari a rezistenţei apei rapa
diferenţa de potenţial dintre neutrul sursei de alimentare şi pământ 1 , pe de o parte,
şi dintre neutrul sursei de alimentare şi corpul navei, pe de altă parte, va fi diferită de nul în
cazul în care rezistenţele de izolaţie ale reţelelor nu sunt simetrice şi încărcările pe faze nu
sunt egale, adică U 21 U 2 U 1 0 Pentru nesimetrii mari potenţialul dintre
corpul navei şi pământ, U 21 , poate ajunge până la valoarea tensiunii pe fază
U 2 1
U A ; U BK U CK U .
231
De asemenea, pentru situaţia alimentării ca cea prezentată în figura 6.6, dacă
lipseşte legătura la borna de împământare de la mal R bp şi pentru valori mari
de rezistenţei apei rapa la producerea unui scurtcircuit monofazat în reţeaua
navei, tensiunea la corpul navei are valoarea tensiunii de fază.
Aşadar, în ambele situaţii, absenţa legăturii corpului navei la borna de
împământare de la mal constituie o situaţie cu grad ridicat de pericol. La atingerea
corpului navei, al cărui potenţial ajunge până la valoarea tensiunii de fază, corpul
omului se prezintă ca o rezistenţă conectată în paralel cu rezistenţa apei. Valoarea
curentului care trece prin om ajunge la valori periculoase pentru viaţa sa în condiţiile
în care rezistenţa apei este mare.
Totodată, trebuie menţionat faptul că dacă lipseşte legătura la borna de
împământare de la mal R bp şi pentru valori mari ale rezistenţei apei
r
apa la producerea unui scurtcircuit monofazat în reţeaua navei, curentul de
scurtcircuit are valori relativ mici, sub limita la care acţionează protecţia la
scurtcircuit. O asemenea situaţia duce la creşterea duratei de menţinere a pericolului
la atingerea corpului navei.
În concluzie, din cele prezentate rezultă că în cazul alimentării cu energie
electrică de la mal protecţia personalului la tensiunea de atingere se realizează atunci
când există o legătură electrică, sigură între corpul navei (magistrala de împământare
în cazul navelor cu corp nemetalic) şi borna de împământare de la mal.
232
ridicată sau avarierea mecanică a izolaţiei urmată de umezirea ei sau îmbâcsirea cu
impurităţi). În cazul localizării scăderii rezistenţei de izolaţie, în zona respectivă
cresc valorile curenţilor de scurgere la corpul navei, creşte încălzirea ş i se
deteriorează în continuare izolaţia ducând în final la producerea scurtcircuitului la
corpul navei.
Normele rezistenţelor de izolaţie reprezintă valori prin care se apreciază starea de
izolaţie a reţelei şi a elementelor separate. Aceste valori constituie valori considerate
limite minime pentru funcţionarea aparatului automat de măsură, semnalizare şi
prevenire în cazul scăderii rezistenţelor de izolaţie sub aceste valori considerate
minime admisibile.
Mărimile adoptate pentru normele rezistenţelor de izolaţie corespund valorile
minime admisibile din gama de modificări posibile ale rezistenţelor de izolaţie.
În tabelul 6.5 sunt prezentate normele pentru rezistenţele de izolaţie, conform
registrului de clasificare a navelor, pentru câteva acţionări electrice de la bordul
navelor.
Tabelul 6.5 Norme pentru rezistenţele de izolaţie a acţionărilor electrice (M)
Riz
3
M (6.4)
n1 0,05n2 0,02n3 1
233
în care:
n1 - numărul tablourilor legate direct la sursele de alimentare cu energie electrică
n2 - numărul tablourilor de distribuţie şi cutiilor de distribuţie şi a
transformatoarelor
n3 - numărul întrerupătoarelor şi alte elemente de comutaţie instalate direct în
circuitele de alimentare a consumatorilor de energie electrică.
2. Reţeaua de iluminat sau părţi din reţeaua de iluminat (împreună cu
consumatorii):
Riz
40
MΩ (6.5)
n5
în care: n – numărul corpurilor de iluminat, întrerupătoarelor de uşă, prizelor
pentru transformatoare care au legătură electrică pe durata măsurării rezistenţei de
izolaţie.
3. Reţeaua felinarelor de navigaţie şi iluminatului exterior (împreună cu
consumatorii):
Riz
30
M (6.6)
n 10
în care: n – numărul corpurilor de iluminat.
Riz
30
M (6.8)
n1 n2
234
iluminat, contactoare
n2 – numărul transformatoarelor.
6. Aparate de curenţi slabi pentru semnalizării specifice (telegrafe, axiometre,
tahometre, ş.a.):
10
R iz (6.9)
n1 n 2
în care:
n1 – numărul aparatelor receptoare – emiţătoare
n2 – numărul emiţătoarelor şi receptoarelor.
În urma calculelor efectuate rezultate obţinute se rotunjesc pentru următoarele
trepte de valori considerate norme pentru rezistenţele de izolaţie ale reţelelor: 5; 2,5;
1,5; 0,8; 0,7; 0,6; 0,5; 0,4; 0,25; 0,2; 0,15; 0,10; 0,09; 0,08; 0,07; 0,06; 0,05; 0,04;
0,03; 0,025; 0,02; 0,015; 0,01 M .
Rezultă că pentru o reţea cu multe ramificaţii, mulţi consumatori şi aparate de
comutare norma rezistenţei de izolaţie poate ajunge la valoarea minimă 10k . În
cazul acestor reţele cu multe ramificaţii şi mulţi consumatori mărirea normei de
izolaţie se poate obţine prin introducerea în configuraţia reţelei a unor transformatoare
de separare, care permit împărţirea reţelei în subramuri. Calculul rezistenţei de izolaţie
se face în acest caz pe fiecare subramură şi întrucât pe o porţiune mai mică de reţea se
reduce numărul consumatorilor şi al aparatelor de conectare rezultă valori mai mari
pentru norma rezistenţei de izolaţie.
TEST DE AUTOEVALUARE
1.Valoarea curentului alternativ de 50 Hz care ar putea trece prin corpul omului nu
trebuie să depăşească:
a) 6mA;
b) 10 mA;
c) 100 mA;
d) 1 A.
3. Rezistenţa (medie statistică) a corpului uman se consideră valoarea de:
a) 10 kΩ;
b) 100 kΩ;
c) 1000 Ω;
d) 100 Ω.
235
LUCRARE DE VERIFICARE
1. a; 2: c.
236