Sunteți pe pagina 1din 3

Mentenanta si operarea instalatiilor energetice

Serviciile de mentenanță a instalațiilor energetice au apărut în cadrul EnergoBit în mod


complementar la activitatea principală de construcții de instalații și sisteme electrice la cheie.

Experiența de peste 20 de ani în ingineria electrică și operații de rețea, diversitatea proiectelor


gestionate în această perioadă, a recomandat Grupul EnergoBit ca fiind cel mai în măsură să
asigure un management performant al activității de mentenanță, cu oferirea unor soluții moderne
și competitive adaptate la cerințele clientului.

Operațiunile de mentenanță derulate presupun o activitate complexă și continuă, axată pe:

 lucrări periodice de tip revizii tehnice (RT): verificări, reglaje, măsurători, încercări,
eliminarea defecțiunilor în scopul asigurării continuității în funcționare;
 lucrări de mentenanță preventivă de tip (R1) prin repararea planificată a componentelor
uzate în funcție de starea tehnică a instalațiilor;
 lucrări de reparații cu grad mai mare de complexitate (R2) prin care, fără modificarea
tehnologiei inițiale, se restabilește starea tehnică si eficiența instalațiilor la un nivel
apropiat de cel avut la începutul duratei de viață;
 lucrări de reparații echipamente energetice (REE) efectuate în ateliere pentru păstrarea
sau restabilirea disponibilității, fiabilității și siguranței în exploatare a acestora;
 lucrări de defrișări pentru întreținerea culoarelor de siguranță pentru instalațiile
energetice;
 lucrări de mentenanță corectivă (RA) necesare în urma unor incidente sau deranjamente
având ca scop readucerea instalațiilor electrice în stare de funcționare și alimentare cu
energie electrică a consumatorilor;
 lucrări accidentale( RA2 ) de mai mare amploare, ca urmare a unor calamități, fenomene
meteo deosebite.

SERVICIILE DE MENTENANȚĂ PENTRU CEZ DISTRIBUȚIE

Un element de referință în activitatea Grupului EnergoBit este contractul de mentenanță încheiat


prin EnergoBit – Sucursala Craiova cu operatorul CEZ Distribuție, pentru restabilirea
disponibilității, fiabilității și siguranței în exploatare a echipamentelor și instalațiilor energetice
ale acestuia.

În plus, începând cu luna iulie 2011, prin externalizarea activității de mentenanță minoră de la
CEZ Distribuție, EnergoBit - Sucursala Craiova a preluat personalul de specialitate și activele
specifice, completând portofoliul de activități din zona Oltenia cu lucrări de control periodic
(CP) și mentenanță preventivă minoră la stațiile electrice de transformare de 110/20 kV .
Beneficiarul CEZ Distribuție realizează astfel atât o reducere semnificativă a costurilor, cât și
creșterea calității serviciilor, asigurând un grad mare de siguranță a instalațiilor sale energetice.

SERVICIILE DE MENTENANȚĂ ȘI OPERARE A INSTALAȚIILOR DIN PARCURILE


EOLIENE

Serviciile de calitate prestate, seriozitatea în derularea contractelor în calitate de antreprenor în


lucrări electrice complexe în domeniul parcurilor eoliene, au recomandat EnergoBit pentru
continuarea colaborării și după finalizarea proiectelor.

Experiența acumulată în construirea diverselor instalații electrice, gama diversificată de


echipamente electrice cu care s-a operat, de la cei mai cunoscuți furnizori și personalul format în
acest sens au constituit atuuri importante pentru preluarea serviciilor de mentenanță electrică și
operare a stațiilor electrice pentru o parte din parcurile eoliene din Dobrogea, realizate sau nu de
EnergoBit.

MENTENANȚA INSTALAȚIILOR DIN PARCURILE EOLIENE vizează următoarele


echipamente: stații electrice principale 400/110kV, substații 110/33kV, substații 110/20kV,
rețele electrice de MT de 33kV sau 20kV, precum și celulele de MT din turbine.

Întrucât în acest caz este vorba de instalații noi, serviciile de mentenanță au în principal un rol
predictiv, de prevenire a eventualelor avarii, de evitare a pagubelor materiale și riscului de
accidente umane.

Mentetanța corectivă presupune reparații, intervenții, verificări ce se realizează în urma unor


evenimente (avarii) care pot surveni în instalațiile electrice.

Cu ocazia mentenanței instalațiilor electrice se poate stabili gradul de uzură, supraîncarcarea,


eventualele probleme de fabricație care apar doar după o anumită perioadă de utilizare, probleme
cauzate din cauza construcției sau montajului necorespunzator al echipamentului, probleme
legate de dimensionarea anumitor echipamente sau componente.

SERVICIUL DE OPERARE A STAȚIILOR ELECTRICE de transformare din parcurile eoliene


presupune executarea tuturor operațiunilor de exploatare în baza unor documente de evidențe
scrise, în concordanță cu Regulamentul de Conducere şi cu Regulamentul General de Manevre.

Acest serviciu este realizat cu personal calificat, specializat, cu experiență în domeniul operării
stațiilor electrice de transformare.

Lucrările care fac obiectul serviciului de exploatare stații electrice:

 Exploatarea instalațiilor prin efectuarea de manevre programate cu personal de la faţa


locului sau de la distanță; controlul periodic sau la cererea dispecerilor a regimului de
funcţionare a instalaţiilor din staţie;
 Monitorizarea stațiilor electrice prin sisteme SCADA și alte softuri de monitorizare;
 Intervenţii accidentale (IA) ocazionale, efectuate după fiecare semnalizare preventivă sau
declanşare prin protecţii a echipamentelor primare sau secundare.

S-ar putea să vă placă și