1.

Noțiuni introductive despre mașini – unelte

Prin maşină, în general, se înţelege un sistem tehnic alcătuit din diferite elemente, dintre
care o parte execută mişcări determinate, prin care se realizează o anumită transformare
de energie, prestabilită calitativ şi cantitativ.
Maşinile-unelte fac parte din categoria maşinilor de lucru, fiind destinate generării suprafeţelor
pieselor, prelucrate printr-un proces de aşchiere, în anumite condiţii de productivitate, precizie,
calitate şi cost.
Maşinile-unelte, indiferent de destinaţia lor, au o structură generală comună, principalele
componente fiind:
 batiul reprezintă piesa de bază pe care se montează celelalte subansambluri fixe
şi mobile ale maşinii, instalaţia de comandă şi instalaţiile auxiliare.
 sistemul de acţionare este alcătuit din motoare electrice şi lanţuri cinematice, care
transmit şi transformă mişcarea la organele de lucru ale maşinii.
 sistemul de lucru este format din totalitatea elementelor ce servesc la poziţionarea
şi fixarea sculelor aşchietoare şi semifabricatelor supuse prelucrării prin aşchiere
(cărucioare, mese, sănii, platouri, dispozitive de prindere ş.a.).
 sistemul de comandă conţine totalitatea elementelor şi circuitelor prin care
se controlează modul de funcţionare a maşinii-unelte. Sistemul de comandă serveşte
la ordonarea funcţionării organelor de lucru, conform cerinţelor procesului tehnologic
de prelucrare.
 instalaţiile auxiliare îndeplinesc roluri secundare în exploatarea maşinii-unelte, dar care,
în majoritatea cazurilor, sunt esenţiale în funcţionarea maşinii (instalaţia de ungere,
instalaţia de alimentare cu lichid de răcire-ungere a sculei, instalaţia de iluminare,
sistemele de protecţie etc.).

2. Strunjirea
 Principalele prelucrări mecanice care au loc în cadrul Cameron sunt: strunjirea, frezarea,
burghierea, rectificarea și lepuirea.
Prelucrarea materialelor prin așchiere se referă la un grup de procedee de prelucrare la care
piesa finită se obține prin îndepărtarea sub formă de așchii (fig. 3.1) a surplusului de material
(adaos de prelucare) cu ajutorul unor scule cu muchii tăietoare, folosindu-se mașini unelte care
asigură mișcări reciproce între sculă și piesa de prelucrat.

Fig. 3.1. Prelucrări prin așchiere (strunjire, frezare)

Strunjirea reprezintă procedeul de prelucrare prin aşchiere executat pe maşini-unelte numite

strunguri, cu ajutorul unor scule aşchietoare, de obicei cuţite de strung. La această prelucrare
procesul de aşchiere se realizeaza prin compunerea a două mişcări:
 mişcarea principală, de rotaţie a piesei (determină desprinderea aşchiilor);
 mişcarea secundară, de avans a sculei (determină aducerea unor straturi noi de material
în faţa tăişului sculei).
Prelucrarea prin strunjire se execută pe mașini unelte numite strunguri.
Principalele scule utilizate la operaţiile de strunjire sunt cuţitele de strung, executate într-o
foarte mare varietate constructivă, fig. 3.2.

1
 Fig. 3.2. Clasificarea cuţitelor de strung
a – cuţite drepte; b – cuţite încovoiate; c – cuţite cu cap îngustat

Pentru poziţionarea şi fixarea pieselor se pot folosi:

 universalul cu strângere concentrică prin intermediul a 3 bacuri, care serveşte
la prinderea pieselor rotunde; universalul este montat pe capătul axului principal
prin înşurubare; 
 flanşele şi inimile de antrenare, care se folosesc atunci când piesa este fixată
între vârfuri;
 vârfurile de susţinere, care se folosesc pentru prinderea arborilor şi a altor piese
în găurile de centrare;
 pentru rezemarea intermediară a pieselor lungi şi flexibile se montează pe ghidajele
patului lunete fixe sau pe căruciorul strungului lunete mobile.

3. Frezarea

Frezarea reprezintă operaţia de prelucrare prin aşchiere executată pe maşini-unelte numite

maşini de frezat, cu ajutorul unor scule aşchietoare cu mai multe tăişuri numite freze.
La prelucrarea prin frezare procesul de aşchiere se realizează prin compunerea a două mişcări
(fig. 4.1):

2
  mişcarea principală, de rotaţie a sculei (determină desprinderea aşchiilor);
 mişcarea secundară, de avans al piesei prinsă în dispozitiv pe masa maşinii-unelte
(determină aducerea unor straturi noi de material in faţa taişului sculei).

Fig. 4.1. Schema de principiu a frezării unei suprafețe plane

a – cu freză cu alezaj; b – cu freză cu coadă

Frezarea diferă de strunjire şi prin aceea că, în timp ce la strunjire cuţitul aşchiază continuu,
la frezare fiecare dinte al frezei, care se aseamănă cu un cuţit normal, aşchiază intermitent.
Dintele este doar un anumit timp în contact cu piesa şi detaşează aşchii discontinue, cu secţiune
variabilă, având timp să se răcească în restul timpului unei rotaţii complete a frezei.
Acest lucru duce la mărirea durabilităţii sculei şi la posibiliatea aşchierii cu regimuri de lucru mai
intense şi cu productivitate mai mare.
Prelucrarea prin frezare se execută cu mașini de frezat. Maşinile de frezat pot fi: cu consolă
(orizontale, verticale sau universale), fără consolă (orizontale sau verticale) sau speciale (prin
copiere, de frezat filete, de frezat dantura roţilor dinţate, etc.)

La o freză se deosebesc:

3
  dinţii frezei, partea activă aşchietoare;
 corpul frezei;
 partea de prindere.

Fig. 4.2. Diverse tipuri de freze

4. Rectificarea

Rectificarea este o operaţie de finisare a suprafeţelor care constă în îndepărtarea adaosului

de prelucrare Ap (strat subțire de pe suprafața piesei care trebuie îndepărtat) prin acțiunea
așchietoare a unei scule numită piatră abrazivă și a unor mișcări reciproce între sculă și piesa
de prelucrat (fig. 5.1).

4
De regulă adaosul de prelucrare este mic: Ap = 0,1...0,5 mm. El este îndepărtat de pe suprafața
piesei prin efectul abraziv, microașchietor al granulelor abrazive din piatra abrazivă. Piatra
abrazivă este compusă din granule abrazive prinse într-o masă de liant.
Prin rectificare se prelucrează bine materiale de duritate mare. Nu se recomandă pentru materiale
de duritate mică sau piese lipsite de rigiditate (flexibile). Mișcarea principală de rotație este cea
în urma căreia se îndepărtează efectiv adaosul de prelucrare. La rectificare, mișcarea principală
este mișcarea de rotație a sculei.
Sculele de rectificat sunt extrem de diversificate în ceea ce privește:
 forma;
 tipul de granule abrazive: oxid de aluminiu – E electrocorindon, carbură de siliciu – C
carborund, nitrură cubică de bor - CBN, diamant – D;
 granulația (mărimea granulelor abrazive), duritatea și porozitatea pietrei abrazive;
 tipurile de liant (ceramic, metalic, cauciuc, etc).

Fig. 5.1. Schema de principiu pentru rectificarea cilindrică exterioară (a), rectificarea plană (b),
rectificarea fără centre (c) și forme uzuale ale pietrelor abrazive (d)
5. Burghierea

Burghierea este operația tehnologică de prelucrare prin așchiere, care are ca scop obtinerea
unor găuri (alezaje) în material plin, prelucrarea putând fi executată pe mașini de găurit, mașini
de frezat sau strunguri.
Mașinile de găurit sunt mașini-unelte pe care se execută operațiile tehnologice de găurire
(burghiere), lărgire, alezare, filetare.

5
Burghiele sunt sculele așchietoare utilizate pentru executarea găurilor din plin și se construiesc
de regulă cu două tăișuri.

Clasificarea burghielor elicoidale se face pe baza mai multor criterii:

 după forma cozii burghiului: cu coadă cilindrică, cu coadă conică;
 după materialul părții așchietoare: din oțel rapid (HSS) fără sau cu diverse tipuri de
acoperiri (TiC, TiN, TiCN), din carburi metalice sinterizate;
 după modul de răcire: cu răcire interioră, răcire din exterior;
 după construcție: monobloc, cu plăcuțe amovibile (interschimbabile).

Fig. 6.1. Tipuri de burghie: a) monobloc, b) monobloc cu răcire prin interior,

c) cu placuțe interschimbabile

Părțile componente ale burghielor elicoidale sunt prezentate în figura 6.2. Partea utilă cuprinde
dinții burghiului, canalele dintre dinți, partea activă compusă la rândul ei din: conul de atac
și partea laterală de calibrare. Unghiul conului de atac este diferit în funcție de duritatea
materialului ce se prelucrează astfel: 80-90 pentru materiale moi; 116-118° pentru oțel; 130-140°
pentru materiale dure. Coada burghiului care servește la fixarea acestuia în arborele principal
al mașinii pe care se execută burghierea poate avea formă conică sau cilindrică.

6
 Fig. 6.2. Părțile componente ale burghiului

6. Lepuirea

Lepuirea este o operaţie de superfinisare realizată cu paste de lepuit (alcătuite din pulberi
abrazive legate între ele printr-un liant) şi sub acţiunea unor mişcări mecanice sau manual
cât mai complexe existente între sculă şi piesă.
Se lepuiesc suprafeţe plane, cilindrice exterioare şi interioare, sferice, filete, roţi dinţate.
Scopul lepuirii este îmbunătăţirea rugozităţii suprafeţei prelucrate, mărirea preciziei
dimensionale, micşorarea abaterilor de formă. Se foloseşte pentru superfinisarea suprafeţelor
plan paralele, a căilor şi elementelor de rulare ale microrulmenţilor, a suprafeţelor de măsurare
ale unor intrumente ca: micrometre, şublere, calibre, a suprafeţelor de lucru la prismele şi cuţitele
balanţelor de precizie, pentru plachete din ferite, cuarţ, germaniu, siliciu.
Schema de principiu a lepuirii unor suprafeţe plane este prezentată în figura 7.1.
Finisarea suprafeţelor are loc ca urmare a îndepărtării de aşchii extrem de fine de către materialul
abraziv, aflat în stare liberă, care ajunge la locul de prelucrare şi se imprimă în corpul sculei
(care mai poate fi denumit şi suportul abrazivului).

7
 Fig. 7.1. Schema de principiu a lepuirii mecanizate a suprafeţelor plane sau cilindrice exterioare

În figura 7.2 se prezintă aşezarea pieselor în colivii pe platoul de lepuire inferior (a) şi imaginea
de ansamblu a maşinii de lepuit care execută prelucrarea (b), putându-se observa şi platoul
superior de lepuire.

Fig. 7.2. a - Aşezarea pieselor în colivii pe platoul de lepuire inferior;

b – Maşină de lepuit

8
Sculele de lepuit presupun existenţa a două elemente:
 scula propriu-zisă care garantează obţinerea formei piesei
 pasta abrazivă care realizează îndepărtarea materialului
Scula trebuie să aibă o formă cât mai simplă pentru a nu introduce erori datorate execuţiei.
Se folosesc scule plane (fig. 7.3) pentru prelucrarea suprafeţelor plane, cilindrice exterioare
sau sferice şi scule de formă conjugată suprafeţei de prelucrat: dornuri – pentru alezaje
(fig. 7.3), segmenţi circulari – pentru arbori.

Fig. 7.3. Scule de lepuit

Pastele de lepuit se compun din abraziv şi liant.

Abrazivii utilizaţi sunt sub formă de micropulberi şi pot fi împărţiţi în două grupe mari, în
funcţie de scopul urmărit prin lepuire. Dacă se urmăreşte precizia dimensională, se utilizează
micropulberi de electrocorindon, carborund, diamant, carbură cubică de bor, cu granulaţii
M10....M60 [µm].
Dacă se urmăreşte netezirea suprafeţelor se folosesc abrazivi moi: oxizi de crom, oxizi de fier,
oxizi de aluminiu, chiar argilă, cu o granulaţie M1...M7.
Liantul trebuie să lege particulele de abraziv, să atace chimic superficial materialul de prelucrat
pentru a înlesni smulgerea particulelor care trebuie îndepărtate şi să răcească piesa şi scula.
Cu cât prelucrarea este mai fină, cu atât liantul trebuie să aibă o vâscozitate mai mică. Se
utilizează: uleiuri minerale, ulei diluat cu petrol, apă, motorină, terebentină, alcool etilic, apă cu
sodă. Dintre diluanţii cu vâscozitate mai mare fac parte: seul, vaselina, stearina, parafina.

9
Proporţia de abraziv-liant caracterizează capacitatea de lepuire a unei paste şi poate varia între
0,05...1 g de abraziv la 1 cm3 de liant. Pastele se livrează în seringi sau cutii (fig.7.4).

Fig. 7.4. Forme de livrare a pastelor de lepuit

7. Utilizarea maşinilor cu comandă numerică (CNC) pentru realizarea

prelucrărilor mecanice

Comanda numerică a maşinilor-unelte este un procedeu de comandă apărut în anii 1950.

Aceasta a fost dezvoltată în USA începând cu 1942 pentru a satisface nevoile industriei
aeronautice: realizarea suprafeţelor complexe cum ar fi paletele elicei elicopterelor.

Fig. 8.1. Freză cu comandă numerică

10
Iniţial aceste echipamente dispuneau de organe de comandă acţionate prin cablu iar introducerea
datelor se făcea prin cartele perforate. Cu apariţia microprocesoarelor şi progresul electronicii,
costul acestor echipamente a scăzut, suporturile şi transmiterea de date putând fi asigurate cu
ajutorul disketelor, benzilor magnetice etc.
În figura 8.2 sunt prezentaţi timpii efectivi de productivitate pentru diverse maşini în funcţie de
gradul lor de automatizare şi numărul de ore de disponibilitate dintru-un an calendaristic.

Fig. 8.2. Productivitatea pentru diverse categorii de maşini-unelte şi gradul de automatizare

Se observă din figura 8.2 că o maşină unealtă prelucrează propriu-zis doar 10-15% din timpul
efectiv de producţie, diferenţa până la 100% fiind reprezentată de timpul pentru reglat,
poziţionat, schimbat sculă sau piesă. Automatizarea şi comanda numerică a permis dublarea de la
230h la 258h a timpului de prelucrare.
Programul în comandă numerică a maşinii este realizat în raport cu triedrul triortogonal ales
de programator, denumit „originea programului OP”. Acest sistem de referinţă indică orientarea
semifabricatului pe masa maşinii. Programul descrie tipul operaţiei ce urmează a se efectua,
traiectoriile de asigurat pentru scule sau localizarea operaţiilor de prelucrare, numărul sculei şi
condiţiile de operare.

Fig.8.3. Exemplu de probing si măsurare a lungimii sculei

11
Organizarea unui program în comanda numerică
Programul este constituit dintr-un ansamblu de acţiuni definite, linie cu linie, fiecare linie
constituind un bloc de informaţii denumit „frază”. De exemplu X 25,30 – semnifică o deplasare
după axa X la cota 25,3 mm, iar S 1000 înseamnă că turaţia pentru arborele principal este de
1000 [rot./min]. Începutul de program este menţionat prin utilizarea simbolului „%”.
Adresele utilizate uzual în componenţa unei fraze sunt:
 N - numărul blocului;
 G - funcţii preparatorii;
 X, Y, Z - coordonatele principale ale punctului de atins;
 A, B, C - coordonate unghiulare;
 u, v, w - deplasări secundare paralele cu axele X, Y, Z;
 i, j, k - coordonatele centrului cercului sau a unui arc la interpolare circulară;
 S - turaţia arborelui principal;
 F - viteza de avans;
 T - sculă
 M - funcţii auxiliare.

Fig. 8.4. Codificarea sculelor

12
 Fig. 8.5. Exemplu frază program CNC

Principalele funcţii utilizate în cadrul programării CNC sunt:

13
14
BIBLIOGRAFIE
1. https://www.products.slb.com/
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Cameron_International_Corporation
3. http://www.ing.ugal.ro/Resurse/MENUS/Studenti/Facultate/IFR/UEPM_cur
s.pdf
4. https://www.researchgate.net/publication/269695448_MASINI-
UNELTE_CONSTRUCTIE_SI_CINEMAT
5. https://www.scribd.com/document/253900218/Curs-Masini-Unelte-
unlocked
6. http://mmut.mec.upt.ro/mvasile/CNC_Prototipare.pdf
7. http://magnum.engineering.upm.ro

15