Tehnologia materialelor II 191

Capitolul 10. PRELUCRĂRI AVANSATE ALE SUPRAFEŢELOR

10.1. HONUIREA

Honuirea este o operaţie de finisare a suprafeţelor cilindrice interioare. Operaţia se

execută pe maşini de honuit cu scule numite honuri. Ea îmbunătăţeşte precizia
dimensională, calitatea suprafeţelor şi poate corecta abaterile de formă ale suprafeţelor
interioare prelucrate.

Finisarea suprafeţelor prin honuire constă în îndepărtarea adaosului de prelucrare cu

ajutorul unor bare abrazive, cu granulaţie fină, asamblate într-un dispozitiv special
extensibil care execută mişcările de aşchiere. Schema de principiu a honuirii e prezentată
în figura 10.1.

Scula - HON

Lichid de răcire

Suprafaţa interioară de honuit

Piesă de prelucrat

Fig. 10.1. Schema de principiu a honuirii

Finisarea suprafeţei interioare se produce ca urmare a îndepărtării de aşchii extrem de

fine de către granulele abrazive din barele abrazive, granule ce au, fiecare, o mişcare
complexă rezultată din compunerea:
• mişcării de rotaţie cu o anume turaţie n [rot/min] rezultată din viteza de rotaţie v
[m/min] recomandată
• mişcării de avans axial va [m/min].

Creşterea vitezei de rotaţie v favorizează obţinerea unei bune rugozităţi a suprafeţei, iar
creşterea vitezei de avans axial va duce la mărirea productivităţii prelucrării.
192 Capitolul 10. Prelucrări avansate ale suprafeţelor

Barele abrazive (fig. 10.2.a) sunt presate pe suprafaţa de lucru folosindu-se:

• un sistem de arcuri, scula fiind în acest caz elastică (fig 10.3)
• un sistem tip pană, scula fiind în acest caz rigidă, dar reglabilă ca diametru (fig. 10.1)

Presiunea exercitată de sculă e mult mai mică decât la rectificare. Pentru degroşare
presiunea va fi 6...12 daN/cm2, iar pentru finisare 2...4 daN/cm2.

Fig. 10.2. Bare abrazive

Fig. 10.4. Honuri

Fig. 10.3. Hon extensibil

Barele abrazive pot fi obţinute prin sinterizare din pulbere de electrocorindon (E),
carborund (C) sau diamant (D), amestecată cu liant. Se utilizează liant:
• ceramic pentru a conferi barei caracterul de piatră dură şi poroasă
• bachelită, rezultând o piatră moale şi densă
• grafit, în cazul barelor diamantate, pentru asigurarea unei bune conductibilităţi
termice.
Tehnologia materialelor II 193

Diametrul alezajelor ce pot fi prelucrate prin honuire se încadrează în domeniul

D=2,5...1000 mm, iar lungimea acestora poate fi până la L = 20 m.

Maşinile de honuit pot avea un ax sau mai multe axe principale şi pot fi:
• verticale – pentru prelucrarea alezajelor scurte
• orizontale – pentru prelucrarea alezajelor lungi
• înclinate – pentru piese speciale.

În figura 10.5 se prezintă o prelucrare pe o maşină de honuit verticală. În cazul acestora

scula execută atât mişcarea de rotaţie, cât şi cea de avans axial.

Fig. 10.5. Prelucrare pe o maşină Fig. 10.6. Prelucrare pe o maşină

de honuit verticală de honuit orizontală

În cazul maşinilor de honuit orizontale (fig. 10.6) există şi variante constructive în care
piesa este cea care execută mişcarea de rotaţie, iar scula are mişcare de deplasare
axială.

În timpul lucrului e necesară răcirea-ungerea zonei de lucru, folosindu-se petrol sau

amestecuri de petrol cu uleiuri minerale.

Adaosurile de prelucrare la honuire sunt de 0,01...0,03 mm.

Parametri regimului de lucru sunt daţi (orientativ) în tabelul următor:

Material de viteza de rotaţie viteza de avans axial

prelucrat v [m/min] va [m/min].
Oţel, fontă 15...30 5...14
Aliaje de cupru 15...50 10...25
Aliaje de aluminiu 20...30 12...18

Performanţele honuirii:
• precizie dimensională: treapta 2...4
• rugozitate Ra în domeniul 0,1...0,4 µm
• abatere de formă în secţiune longitudinală şi transversală 2 µm
• capacitate portantă a suprafeţei honuite ~90 %.
194 Capitolul 10. Prelucrări avansate ale suprafeţelor

10. 2. SUPERFINISAREA (VIBRONETEZIREA)

Superfinisarea este o operaţie de finisare a suprafeţelor plane sau cilindrice

exterioare. Se execută pe maşini se superfinisat cu scule speciale cu bare abrazive.

Schema de principiu a prelucrării e prezentată în figura 10.7.

Fig. 10.7. Schema de principiu a superfinisării

Finisarea suprafeţei are loc ca urmare a îndepărtării de aşchii extrem de fine de către
granulele abrazive de la periferia barei abrazive. Scula:
• este presată pe suprafaţa piesei cu p = 0,5...3 daN/cm2
• vibrează cu o frecvenţă f = 1000...3000 cd/min
• are o amplitudine a vibraţiilor A = 2...8 mm.

Dacă se prelucrează o suprafaţă cilindrică exterioară, pentru finisarea acesteia e necesar

ca piesa să execute şi ea mişcări de lucru:
• o mişcare de rotaţie cu turaţia np [rot/min]
• o mişcare de avans s [mm/rot] – aceasta poate fi executată şi de către dispozitivul
port sculă (vezi fig. 10.8)
Dacă se prelucrează suprafeţe plane, piesa trebuie să execute mişcări de avans rectiliniu,
pentru a se finisa întreaga suprafaţă.

Scula are performanţe maxime dacă:

• materialul abraziv este carborund verde, electrocorindon sau diamant
• liantul e ceramic
• granulaţia pietrei e fină
• duritatea se încadrează în grupele H, I, J (piatră moale)
• porozitatea e mare: ≈60%.
Tehnologia materialelor II 195

Dimensiunile barei abrazive se aleg astfel încât unghiul α de contact cu piesa să fie între
60...80°, rezultând o lăţime a barei aproximativ egală cu raza piesei de prelucrat, iar
lungimea uzuală este de ≈60 mm.

Maşinile de superfinisat pot fi cu unul sau mai multe capete portsculă. În figura 10.8. se
prezintă imagini din timpul procesului de superfinisare a unor arbori.

Fig. 10.8. Superfinisarea cu unul sau mai multe capete de lucru

În timpul lucrului e necesară răcirea-ungerea zonei de lucru folosindu-se amestecuri de

petrol cu uleiuri minerale.

Adaosul de prelucrare depinde de prelucrarea anterioară.

Prelucrare anterioară Adaos de prelucrare [µ

µm]
Strunjire fină 16...25
Rectificare de degroşare 8...16
Rectificare normală 6...10
Rectificare fină 3...6

Prin această operaţie se îndepărtează numai stratul superficial de material, asperităţile şi

stratul deteriorat la operaţia precedentă, adaosul de prelucrare fiind în limitele toleranţelor
de execuţie a dimensiunilor ce trebuie obţinute.
196 Capitolul 10. Prelucrări avansate ale suprafeţelor

Regimul de lucru presupune:

• pentru piesa de prelucrat:

turaţii cât mai mari astfel încât să rezulte viteze de aşchiere de:
o va = 6...12 m/min la degroşare
o va = 25...60 m/min la finisare

avans s = 2...4 mm/rot
• pentru bara abrazivă:

să fie presată pe suprafaţa piesei cu p = 0,5...3 daN/cm2

să vibreze cu o frecvenţă f = 1000...3000 cd/min

amplitudinea vibraţiilor să fie A = 2...8 mm.

Performanţele superfinisării:
• precizie dimensională: treapta 1...3
• rugozitate Ra în domeniul 0,05...0,2 µm
• abateri minime de formă
• capacitate portantă a suprafeţei superfinisate 70...95 %.

10.3. LEPUIREA

Lepuirea este o operaţie de superfinisare realizată cu paste de lepuit (alcătuite din

pulberi abrazive legate între ele printr-un liant) şi sub acţiunea unor mişcări mecanice sau
manuale cât mai complexe existente între sculă şi piesă.

Scopul lepuirii este îmbunătăţirea rugozităţii suprafeţei prelucrate, mărirea preciziei

dimensionale, micşorarea abaterilor de formă. Se foloseşte pentru superfinisarea calelor
plan paralele, a căilor şi elementelor de rulare ale microrulmenţilor, a suprafeţelor de
măsurare ale unor intrumente ca: micrometre, şublere, calibre, a suprafeţelor de lucru la
prismele şi cuţitele balanţelor de precizie, pentru plachete din ferite, cuarţ, germaniu,
siliciu.

Se lepuiesc suprafeţe plane, cilindrice exterioare şi interioare, sferice, filete, roţi dinţate.

Lepuirea poate fi mecanică sau manuală. Lepuirea mecanică se caracterizează prin aceea
că atât scula, cât şi piesa sunt antrenate mecanic în mişcare. Lepuirea manuală se
execută cu antrenare mecanică a sculei şi deplasarea manuală a piesei faţă de sculă.

Schema de principiu a lepuirii unor suprafeţe plane este prezentată în figura 10.9.
Finisarea suprafeţelor are loc ca urmare a îndepărtării de aşchii extrem de fine de către
materialul abraziv, aflat în stare liberă, care ajunge la locul de prelucrare şi se imprimă în
corpul sculei (care mai poate fi denumit şi suportul abrazivului). Fiecare dintre granulele
abrazive trebuie să aibă o mişcare cât mai complexă pe suprafaţa de prelucrat, pe
traiectorii cât mai diferite. De aceea fie sculei, fie piesei, fie ambelor (în funcţie de forma de
aplicare a procedeului de lepuit) li se asigură mişcări de rotaţie, translaţie realizate manual
şi/sau mecanizat. În plus se aplică şi o presiune de lucru p care se încadrează în domeniul
0,05...3 daN/cm2.
Tehnologia materialelor II 197

De exemplu, în cazul lepuirii prezentate în figura 10.9. cele două discuri de lepuit se rotesc
în sensuri contrare, iar piesele se deplasează şi ele, pe traiectorii complexe, antrenate de
către mişcarea coliviei în care sunt montate.

Disc superior de
lepuire
Granule abrazive Piese de lepuit

Platou inferior
Colivie

Fig. 10.9. Schema de principiu a lepuirii mecanizate a suprafeţelor plane sau

cilindrice exterioare

În figura 10.10 se prezintă aşezarea pieselor în colivii pe platoul de lepuire inferior (a) şi
imaginea de ansamblu a maşinii de lepuit care execută prelucrarea (b), putându-se
observa şi platoul superior de lepuire (evident nu în poziţie de lucru)

a.
b.

Fig. 10.10. a - Aşezarea pieselor în colivii pe platoul de lepuire inferior

b – Maşină de lepuit
198 Capitolul 10. Prelucrări avansate ale suprafeţelor

Sculele de lepuit presupun existenţa a două elemente:

• scula propriu-zisă care garantează obţinerea formei piesei
• pasta abrazivă care realizează îndepărtarea materialului de pe suprafaţa de
prelucrat.

Scula trebuie să aibă o formă cât mai simplă pentru a nu introduce erori datorate execuţiei.
Se folosesc scule plane (fig. 10.11.) pentru prelucrarea suprafeţelor plane, cilindrice
exterioare sau sferice şi scule de formă conjugată suprafeţei de prelucrat: dornuri – pentru
alezaje (fig. 10.11), segmenţi circulari – pentru arbori.

Platouri rectangulare de lepuit

Dornuri de lepuit
şi seringă cu pastă
abrazivă
Platou circular de lepuit

Fig. 10.11. Scule de lepuit

Materialul sculei trebuie să îndeplinească mai multe condiţii:

• să fie destul de moale, pentru a permite imprimarea granulelor abrazive în
suprafaţa sa
• să fie destul de dur, pentru a îşi menţine forma
• să fie omogen, pentru a se uza uniform
• să fie uşor prelucrabil
• să fie ieftin.
Materialul cel mai indicat este fonta perlitică cu o duritate de 150...200 HB. Se mai
utilizează: lemnul de tei (pentru prelucrări fără pretenţii de precizie dimensională), sticla
(pentru prelucrări foarte precise unde interesează plan-paralelismul suprafeţelor), bronzuri
sau oţeluri de scule.

Pastele de lepuit se compun din abraziv şi liant. Abrazivii utilizaţi sunt sub formă de
micropulberi şi pot fi împărţiţi în două grupe mari, în funcţie de scopul urmărit prin lepuire.
Dacă se urmăreşte precizia dimensională, se utilizează micropulberi de electrocorindon,
carborund, diamant, carbură cubică de bor, cu granulaţii M10....M60 [µm]. Dacă se
Tehnologia materialelor II 199

urmăreşte netezirea suprafeţelor se folosesc abrazivi moi: oxizi de crom, oxizi de fier,
oxizi de aluminiu, chiar argilă, cu o granulaţie M1...M7.

Liantul trebuie să lege particulele de abraziv, să atace chimic superficial materialul de

prelucrat pentru a înlesni smulgerea particulelor care trebuie îndepărtate şi să răcească
piesa şi scula. Cu cât prelucrarea este mai fină, cu atât liantul trebuie să aibă o vâscozitate
mai mică. Se utilizează: uleiuri minerale, ulei diluat cu petrol, apă, motorină, terebentină,
alcool etilic, apă cu sodă. Dintre diluanţii cu vâscozitate mai mare fac parte: seul, vaselina,
stearina, parafina. Proporţia de abraziv-liant caracterizează capacitatea de lepuire a unei
paste şi poate varia între 0,05...1 g de abraziv la 1 cm3 de liant. Pastele se livrează în
seringi sau cutii (fig.1.12).

Fig. 10.12. Forme de livrare a pastelor de lepuit

Lepuirea plană se poate realiza:

• manual prin deplasarea piesei 1 faţă de scula 2 (fig. 10.13.a) sau a sculei 2 faţă de
piesa 1 (fig. 10.13.b)
• semimecanizat (fig. 10.13.c) scula primind o mişcare de rotaţie, iar piesa o mişcare
de deplasare rectilinie alternativă, pentru a asigura varietatea mişcărilor. Presiunea
de lepuire este aplicată manual sau prin intermediul unui suport al piesei, care prin
greutatea sa, asigură condiţiile optime de lucru.
• mecanizat, caz în care piesele sunt prelucrate după o schemă asemănătoare celei
din fig. 10.9. Piesele sunt asezate în colivii, care sunt antrenate folosind diferite
soluţii constructive (cu bolţuri – fig. 10.14, sistem cu pârghii, sistem cu excentric,
etc) în mişcare de rotaţie în jurul axei proprii, centrul coliviei deplasându-se la
rândul său pe o traiectorie circulară. Acest lucru va duce la o mişcare complexă a
pieselor, prinse în colivie, între cele două platouri de lepuire care se rotesc în sens
opus. Suprafaţa activă a platourilor de lepuire este întreruptă de canale care permit
eliminarea surplusului de pastă de lepuit şi a aşchiilor.
200 Capitolul 10. Prelucrări avansate ale suprafeţelor

Fig. 10.13. Lepuire plană manuală (a, b) şi semimecanizată (c)

Piese lepuite

Platou superior

Inel interior cu
bolţuri de antrenare
Colivii

Inel exterior cu Platou inferior

bolţuri de antrenare

Fig. 10.14. Lepuire mecanizată utilizând un sistem de antrenare cu bolţuri a coliviilor

în care se aşează piesele de prelucrat

Lepuirea suprafeţelor cilindrice exterioare se poate face:

• după o schemă care presupune un contact liniar între sculă şi piesă (fig. 10.15.a).
Piesele sunt aşezate într-o colivie care se roteşte între cele două platouri de
lepuire. Centrul coliviei este asezat excentric faţă de axele de rotaţie ale celor două
platouri, fapt ce duce la o mişcare pe traiectorii complexe a pieselor de lepuit.
• fără centre (fig. 10.15.b), procedeu care se aseamănă cu rectificarea fără centre,
pietrele de rectificat fiind înlocuite de doi cilindri de lepuit cu rol de scule. Unul din
cilindri are rol de antrenare şi se roteşte cu viteza v1, celălalt cilindru are rol de sculă
propriu-zisă şi se roteşte cu viteza v2 (v2>v1). Asupra piesei se exercită o presiune p
prin intermediul unei piese din material plastic. Performanţele metodei sunt
modeste.
• după o schemă cu contact pe suprafaţă (fig. 10.15.c) fiind necesare două mişcări:
de rotaţie a piesei şi de deplasare axială în dublu sens a sculei. Scula poate fi
Tehnologia materialelor II 201

elastică sau reglabilă, pentru a permite lepuirea unor piese cu diametre exterioare
într-o anumită gamă de valori.

Fig. 10.15. Lepuirea suprafeţelor

cilindrice exterioare

Lepuirea suprafeţelor cilindrice interioare se realizează pe principiul prelucrării cu

suprafaţă de contact între sculă şi piesă. Scula este un dorn de lepuit şi primeşte o
mişcare de rotaţie, în timp ce piesa se deplasează axial (fig. 10.16). Este indicat ca scula
de lepuit să depăşească suprafaţa interioară de prelucrat în ambele sensuri cu circa ¼ din
lungimea găurii. Dornurile de lepuit pot avea un diametru fix sau pot fi folosite soluţii cu
dornuri reglabile, al căror diametru exterior poate fi modificat într-o anumită gamă de
valori.

Fig. 10.16. Lepuirea suprafeţelor Fig. 10.17. Lepuirea suprafeţelor

cilindrice interioare sferice
202 Capitolul 10. Prelucrări avansate ale suprafeţelor

Lepuirea suprafeţelor sferice (fig. 10.17) se realizează între două discuri de lepuit
excentrice. Discul superior este plan, iar cel inferior are un canal cu o traiectorie după o
spirală arhimedică, canal prin care piesele (de exemplu bile de rulment) înaintează de la
periferie, unde sunt introduse dintr-un buncăr de alimentare, spre centru, unde sunt
evacuate în containerul cu piese prelucrate. Adaosul de prelucrare este îndepărtat în
timpul acestei înaintări de către materialul abraziv existent în zona de lucru.

Din punct de vedere al materialului piesei de prelucrat cel mai bine se lepuiesc oţelurile
de cementare, de construcţie sau aliate, tratate termic până la o duritate de 55...63 HRC.
Oţelurile durificate prin nitrurare se lepuiesc bine, dar cu o productivitate foarte scăzută.
Piesele din oţel cromat se lepuiesc greu şi prost, datorită tendinţei de exfoliere a stratului
de crom în contact cu granulule abrazive. Carburile metalice se lepuiesc bine, numai cu
abraziv diamant, productivitatea fiind foarte mică. Fonta se lepuieşte bine, fără luciu, dar
cu pericolul ca granulele abrazive să se imprime în suprafaţa ei, fiind apoi greu de
înlăturat. Dintre materialele neferoase se lepuiesc bine bronzurile şi alamele dure.

Adaosurile de prelucrare sunt minime, atât cât să depăşească cu puţin înălţimea

rugozităţilor rezultate la operaţia anterioară, fiind de ordinul micronilor: Ap=1...15 µm.

Regimul de lucru cuprinde viteza de lepuire şi presiunea de lucru. Viteza reciprocă dintre
sculă şi piesă sau viteza de lepuire, poate varia în limite foarte largi de 5...250 m/min, în
funcţie de felul lepuirii şi al suprafeţei.

Tipul suprafeţei lepuite Viteza de lepuire v [m/min]

degroşare finisare
Plană 150...250 20...80
Cilindrică exterioară prelucrată cu scule plane - 40...100
Cilindrică exterioară prelucrată cu bucşă de lepuire 50...100 10...50
Cilindrică interioară 50...100 5...40

De cele mai multe ori, pentru a nu permite încălzirea piesei (temperatura acesteia trebuind
să rămână sub 40°) şi înrăutăţirea calităţii suprafeţei, viteza nu depăşeşte 30 m/min.
Presiunea de lepuire depinde de forţa aplicată sculei sau piesei pe direcţia normală la
suprafaţa de lepuit ca şi de numărul de granule abrazive ce se interpun între sculă şi
piesă. Mărirea presiunii măreşte productivitatea până la o valoare maximă după care însă,
productivitatea începe să scadă. Calitatea suprafeţei este favorizată de o presiune mică. În
mod uzual presiunea de lucru se încadrează în domeniul 0,05...3 daN/cm2.

Performanţele lepuirii:
• precizie dimensională: treapta 0,1...1
• rugozitate Ra în domeniul 0,025...0,1 µm
• abateri minime de formă, 1...5 µm pentru suprafeţe plane şi cilindrice, în cazuri
speciale chiar 0,1 µm; abaterile de la plan-paralelism pot ajunge la 0,02 µm.
La realizarea preciziei un rol important îl are şi metoda de măsurare utilizată, care trebuie
să asigure performanţe superioare celor impuse piesei, de aceea utilizându-se metode
interferometrice de măsurare.
Tehnologia materialelor II 203

10.4. FINISAREA PRIN DEFORMARE PLASTICĂ

Finisarea prin deformare plastică este o operaţie care se bazează pe exercitarea asupra
suprafeţei de prelucrat a unei forţe sau presiuni, prin intermediul unui corp neted,
combinată cu asigurarea unor mişcări reciproce sculă-piesă. În acest fel microasperităţile
de pe suprafaţă se vor deforma plastic, rezultatul fiind o netezire a suprafeţei, o reducere a
câmpului de toleranţă şi o durificare superficială.

Finisarea prin deformare plastică se poate aplica suprafeţelor:

• de revoluţie interioare sau exterioare
• plane
• profilate.

Metodele prin care se poate realiza sunt:

• cu bile – în figura 10.18.a se prezintă finisarea unei suprafeţe cilindrice interioare,
iar în figura 10.18.b se prezintă finisarea unei suprafeţe cilindrice
exterioare folosindu-se ca scule bile care sunt apăsate pe suprafaţa de
prelucrat. Mişcările de lucru sunt efectuate fie de bilă, fie de bilă şi piesă.
• cu dorn neted – figura 10.19. Este de remarcat că, datorită fenomenului de
revenire elastică, după trecerea sculei, diametrul interior al suprafeţei
prelucrate este mai mic decât al bilei sau dornului care realizează
deformarea. La fel, diametrul exterior suferă mici modificări după trecerea
sculei.

s
Fig. 10.18. Finisarea prin deformare Fig. 10.19. Finisarea prin deformare
plastică cu bile plastică cu dorn neted
204 Capitolul 10. Prelucrări avansate ale suprafeţelor

• cu dorn cu suprafaţă întreruptă – figura 10.20. - avantajul folosirii unui astfel de

dorn constă în aceea că prin trecerea succesivă a zonelor de deformare
ale dornului peste suprafaţa de prelucrat se epuizează capacitatea
acesteia de revenire elastică, iar diametrul final este obţinut cu mare
precizie.
• vibroplastonetezirea – figura 10.21. - este cea mai completă dintre metodele
existente şi are cele mai multe utilizări. În cazul acesteia scula, prinsă în
capul de lucru, pe lângă presiunea pe care o exercită asupra suprafeţei de
prelucrat, are şi o mişcare de vibrare cu frecvenţa f şi amplitudinea A.

Fig. 10.20. Finisarea prin deformare Fig. 10.21. Vibroplastonetezirea unei

plastică cu dorn cu suprafaţă întreruptă suprafeţe cilindrice exterioare

Sculele (bile, dornuri, role, vârfuri) sunt confecţionate din materiale dure, cu mare
rezistenţă la uzură: oţeluri de rulment, carburi metalice, diamant sintetic.

Vibroplastonetezirea are o serie de avantaje care sunt legat de:

• ridicarea calităţii suprafeţei de prelucrat cu 2...4 clase de precizie;
• îngustarea câmpului de toleranţă al dimensiunii la 4...10 µm;
• micşorarea timpului de rodaj la piesele ce formează ajustaje;
• durificarea superficială a suprafeţei, având ca rezultat creşterea cu 30...40% a
rezistenţei la uzură;
• mărirea rezistenţei la oboseală;
• creşterea rezistenţei la presiune de contact;
• îmbunătăţirea condiţiilor de ungere;
• micşorarea coeficientului de frecare.

În figura 10.22. se prezintă schema de principiu a vibroplastonetezirii unei suprafeţe plane.

Scula poate fi o bilă sau un vârf cu o rază de sfericitate rsf. Parametri regimului de lucru
sunt:

raza bilei sau a vârfului sfericizat : se alege în funcţie de rigiditatea piesei şi de
dimensiunile ei de gabarit. Uzual se încadrează între 0,5...4 mm.

forţa de presare F: determină mărimea deformaţiei remanente a materialului şi
poate fi calculată în funcţie de raza bilei şi de natura materialului prelucrat. Uzual
este cuprinsă între 10...50 daN.
Tehnologia materialelor II 205

amplitudinea oscilaţiilor A : se determină în funcţie de rugozitatea suprafeţei

obţinute anterior deformării, de aspectul dorit al microreliefului. Trebuie să fie în
concordanţă cu mărimea avansului piesei. De obicei A=2...4 mm.

Fig. 10.22. Schema de principiu a vibroplastonetezirii unei suprafeţe plane – a

Vârf sfericizat – b. Aspecte ale microreliefului obţinut – c.

frecvenţa vibraţiei f : este deobicei constantă şi impusă prin construcţia şi

acţionarea dispozitivului port sculă. Se încadrează în domeniul 20...40 Hz.

turaţia piesei np : pentru cazul prelucrării suprafeţelor cilindrice, este importantă
deoarece, împreună cu f şi avansul de lucru s, determină aspectul microreliefului.

avansul de lucru s : poate fi executat de piesă sau de sculă.

adâncimea de lucru t : se alege de ordinul de mărime al înălţimii maxime Rmax a
asperităţilor rezultate la prelucrarea precedentă.

Performanţe şi aplicaţii. Mişcările variate dintre sculă şi piesă la vibroplastonetezire

asigură o solicitare uniformă a materialului în toate direcţiile, ceea ce are ca rezultat o
bună uniformitate a înălţimii asperităţilor pe întreaga suprafaţă a piesei. Adaosurile de
prelucrare relativ mici duc la obţinerea unei adâncimi mici a stratului cu defecte comparativ
cu alte procedee de lucru cu performanţe similare.

S-au obţinut rugozităţi Ra = 0,4...0,8 µm. Toleranţa în care se încadrează dimensiunile

prelucrate este 4...10 µm. Nu pot fi însă corectate abaterile de formă.

Procedeul este recomandat pentru finisarea suprafeţelor pieselor din materiale cu

duritate medie, care nu pot fi superfinisate, honuite sau lepuite din cauză că granule
abrazive s-ar imprima în suprafeţele respective, le-ar zgâria şi deteriora.

10.5. TOBAREA

Tobarea este o prelucrare de finisare prin care poate fi îmbunătăţită calitatea suprafeţelor
pieselor prin mişcările de alunecare sau ciocnire ale pieselor între ele sau cu anumite
materiale de prelucrare, în prezenţa unui lichid de lucru.
206 Capitolul 10. Prelucrări avansate ale suprafeţelor

Prin tobare se pot realiza: curăţiri, debavurări, decapări, lustruiri ale pieselor de mici
dimensiuni cu forme complicate.
Se evită:
- prelucrarea pieselor nerigide, cu pereţi subţiri, lungi şi de diametru mic, din tablă –
acestea putând să se deformeze în timpul prelucrării;
- tobarea pieselor prelucrate prin rectificare - au tendinţa de a se lipi între ele în timpul
tobării.

Utilaje de lucru sunt tobele. Acestea pot fi (figura 10.23):

Fig. 10.23. Principiul de lucru la tobarea cu:

tobe rotative – a, tobe vibratoare – b, tobe combinate - c

• tobe rotative – piesele sunt încărcate în toba de lucru, care poate fi cu ax orizontal
sau înclinat (figura 10.24) împreună cu materialele de prelucrare şi lichidul de lucru.
Tobei i se imprimă o mişcare de rotaţie în jurul axului său, iar piesele vor fi finisate
ca urmare a ciocnirilor ce se produc în interiorul spaţiului de lucru, combinate cu
acţiunea chimică a lichidului de lucru asupra suprafeţelor pieselor.
• tobe vibratoare - mişcarea tobei este una de vibrare, care duce la amestecarea
pieselor, materialelor de prelucrare şi lichidului de lucru din interiorul tobei. În figura
10.25 se prezintă o tobă vibratoare.
• tobe combinate – toba are atât o mişcare de rotaţie în jurul axului propriu cât şi o
mişcare de vibrare.

a. b.

Fig. 10.24. Tobe rotative:

cu ax orizontal – a; cu ax înclinat - b
Tehnologia materialelor II 207

Fig. 10.25. Tobă vibratoare Fig. 10.26. Materiale de prelucrare

Materialele de prelucrare sunt, de obicei, obiecte contondente care au acţiune abrazivă.

Forma şi dimensiunile lor trebuie să favorizeze mişcarea continuă a amestecului din
interiorul spaţiului de lucru şi să nu ducă la blocarea acestor materiale de prelucrare în
interiorul pieselor de prelucrat dacă acestea au forme complexe. Se utilizează:
• roci naturale: bazalt, dolomită, cuarţ, etc., sfărâmate, netezite şi sortate;
• materiale de prelucrare sintetice: carborund, electrocorindon, sub formă de
sfărâmături sau sinterizate în forme regulate de tip triedri, tetraedri, conuri, sfere,
cilindri (figura 10.26);
• materiale metalice: oţel, alamă, bronz, sub formă de cilindri sau bucăţi de tablă;
• sticlă, lemn, mase plastice, zgură, pâslă, piele.
Volumul ocupat în toba de lucru de materialele de prelucrare este de 3...8 ori mai mare
decât cel ocupat de piesele de prelucrat.

Lichidul de lucru trebuie să aibă şi o uşoară acţiune chimică, aceasta favorizând

productivitatea. Se folosesc soluţii acide pentru decojiri şi decapări şi soluţii alcaline pentru
degresări şi neteziri. Cantitatea de substaţe chimice adăugată în apă depinde de
materialul piesei şi de felul prelucrării şi variază între 5...50 g/litru. Proporţia de lichid în
încărcătura totală a tobei (piese+mteriale de prelucrare+lichid de lucru) este de 7...12%.
Cantitatea mică de lichid favorizează efectul abraziv al prelucrării (se recomandă pentru
debavurări, decojiri, decapări), în timp ce o cantitate mai mare de lichid de lucru are ca
efect o mai bună netezire a suprafeţelor prelucrate (se recomandă în cazul netezirilor,
lustruirilor).

Parametri regimului de lucru sunt:

gradul de umplere al tobei ηu : reprezintă raportul dintre volumul ocupat de piese,

material de prelucrare, lichid de lucru şi volumul total al tobei. Acesta este de
50...60% pentru tobele rotative şi de 80% pentru tobele vibratoare şi combinate.

viteza de rotaţie a tobei (în cazul tobelor rotative) este:
208 Capitolul 10. Prelucrări avansate ale suprafeţelor

• 1,2...1,5 m/s pentru debavurări şi decapări

• 0,6...0,9 m/s pentru şlefuiri grosiere
• 0,3...0,6 m/s pentru şlefuiri fine.

Frecvenţa de vibraţie f este de 20...40 Hz, iar amplitudinea vibraţiei A este

de 1...8 mm (în cazul tobelor vibratoare).

10.6. FINISAREA CU JET DE ABRAZIV SUB PRESIUNE

Prelucrarea constă în proiectarea cu o presiune p a unui jet de abraziv asupra suprafeţei

de prelucrat. Procedeul este utilizat pentru:
• curăţirea, decaparea şi netezirea pieselor cu forme complicate;
• pentru pregătirea pieselor în vederea acoperirilor prin galvanizare, vopsire;
• pentru pregătirea pieselor în vederea asamblării prin lipire sau sudare;
• pentru obţinerea de efecte decorative pe suprafeţe.

În figura 10.27 se prezintă schema de principiu a procedeului. Jetul de abraziv e proiectat

asupra suprafeţei de prelucrat printr-o duză de diametru D , înclinată sub un unghi α, de la
distanţa A faţă de suprafaţa de prelucrat. Abrazivul este liber sau în suspensie în apă.
Pentru a evita acţiunea corozivă a apei asupra piesei, în lichid se intoduce un inhibitor de
coroziune. Abrazivul utilizat poate fi: carborund, electrocorindon, granule de oţel, fontă,
bile de sticlă, nisip. Muchiile granulelor abrazivului exercită o acţiune de microaşchiere
ducând la o îmbunătăţire a toleranţei de execuţie. În timp muchiile se tocesc (abrazivul
fiind recirculat) efectul asupra suprafeţei de prelucrat fiind acela de deformare plastică a
microasperităţilor la impactul granulelor cu piesa. Suprafeţele rezultate sunt mate şi
netede. Rugozitatea minimă ce se poate obţine prin acest procedeu este Ra=0,4 µm.

Granule abrazive

Duza de lucru

Fig. 10.27. Finisarea cu jet de abraziv sub presiune

Tehnologia materialelor II 209

În funcţie de mărimea suprafeţelor de finisat, prelucrarea se poate face în exterior, în

cabine speciale sau în camere de lucru (fig. 10.28)

a.

b.

c.

Fig. 10.28. Finisarea cu jet de abraziv sub presiune:

în exterior – a; în cabine de lucru – b; în camere de lucru - c
210 Capitolul 10. Prelucrări avansate ale suprafeţelor

Parametri regimului de lucru:

unghiul α de înclinare a jetului de abraziv este de ≈45° şi este determinat
astfel încât volumul de material îndepărtat de pe piesă în unitatea de timp să fie
maxim. Experimental s-a constatat că acest volum este între 0,2...0,5 cm3/min,
în funcţie de felul materialului prelucrat.

distanţa A de la duză la piesă influenţează productivitatea procedeului.
Distanţa optimă se încadrează în domeniul 40...50 mm.

diametrul D al duzei de lucru poate fi 0,5...7 mm.

presiunea optimă a jetului de abraziv s-a determinat a fi între 6...8 daN/cm2.

mărimea granulelor abrazive este 32...150 µm.

10.7. LUSTRUIREA

Lustruirea (fig. 10.29.) este o operaţie de finisare a suprafeţelor realizată prin mişcarea
relativă şi presiunea reciprocă dintre sculă şi piesă. Poate avea loc cu sau fără abraziv.
Rezultatul este o reducere a înălţimii neregularităţilor de pe suprafaţa piesei, provocată de
uzură, dar şi de deformările plastice favorizate de ridicarea locală a temperaturii până la
200...1000°C.

Fig. 10.29. Imagini din timpul operaţiei de lustruire a unor piese

Stratul superficial îşi modifică proprietăţile astfel încât rezistenţa la uzură şi la coroziune
cresc. Calitatea lustruirii este influenţată de aspectul suprafeţei obţinute prin prelucrarea
precedentă, porii şi zgârieturile neputând fi îndepărtate prin lustruire.

Se lustruiesc bine piesele simple, cu suprafeţe plane sau de revoluţie. Se evită lustruirea
pieselor cu margini ascuţite, unghiuri, adâncituri, caneluri, pereţi subţiri.

Sculele utilizate pentru lustruire pot avea forme diferite (fig. 10.30):
• perii, se confecţionează din fire:

textile - pentru lustruirea aluminiului;
Tehnologia materialelor II 211

sfoară de hârtie – pentru piese din oţel, alamă, cupru; au o mare

capacitate de îndepărtare a căldurii rezultate prin frecare şi permit
obţinerea unor productivităţi ridicate datorită vitezelor mari la care
pot lucra;

din păr de porc – au o elasticitate foarte mare şi sunt indicate
pentru lustruirea metalelor nobile şi a pieselor de mecanică fină;

din sisal – o fibră textilă obţinută din frunzele unui arbust care
creşte în America Centrală; au o rezistenţă foarte mare;

din materiale plastice;

Fig. 10.30. Scule utilizate pentru lustruire: perii, şaibe, benzi, role

• şaibe, se obţin din material textil:

postav, fetru, molton – pentru piese din oţel, alamă, cupru, piese
cromate, nichelate;

mătase, lână, flanel – pentru aur, argint, zinc
• role (fig. 10.29)
• benzi, din tesături textile, metalice, din sisal sau piele.

Uneori se foloseşte şi un abraziv în suspensie într-un lichid sau sub formă de pastă de
lustruit (fig. 10.31). Emulsia de lustruit este recomandată la lustruirea automată a oţelurilor
inoxidabile, aliajelor de aluminiu, zinc. Pastele folosesc drept liant seul animal sau
vaselina. Abrazivii utilizaţi au granulaţii de 0,1...4 µm şi pot fi: diamant, oxizi de crom, fier,
beriliu, talc, etc.

Fig. 10.31. Emulsii şi pastă de lustruit

212 Capitolul 10. Prelucrări avansate ale suprafeţelor

Regimul de lucru se referă la alegerea vitezei de lucru. Aceasta diferă în funcţie de

materialul piesei şi felul prelucrării, încadrându-se în domeniul 20...60 m/min.

Mişcările variate necesare a se efectua între sculă şi piesă în timpul lucrului sunt mişcări
de rotaţie (efectuate de sculă – fig. 10.29, fig. 10.32) combinate cu mişcări de avans
asigurat manual sau mecanic) executate de piesă.

Fig. 10.32. Utilaje pentru lustruire