Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu

Mureș,
Facultatea de Farmacie
Specializarea Masterat : Calitatea medicamentului, alimentului și
mediului

LUCRARE DE DISERTAŢIE

Conducător Ştiinţific:
Conf.dr. Augustin Curticăpean
Absolvent:
Campan Lucia Daniela

Targu Mures 2019

1
 Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu
Mureș,
Facultatea de Farmacie
Specializarea Masterat : Calitatea medicamentului, alimentului și
mediului

LUCRARE DE DISERTAŢIE

Staţia de Tratare a Apei Bistriţa. Monitorizarea

parametrilor fizico-chimici.

Conducător Ştiinţific:
Conf.dr. Augustin Curticăpean
Absolvent:
Campan Lucia Daniela

2
 Targu Mures 2019

Cuprins pag.

1. Introducere.....................................................................................................…............

2. Poluarea apei..................................................................................…............ .........….

2.1. Principalele materii poluante şi efectele acestora..................... .................
2.2. Principalele surse de poluare...........................................….............….........
2.2.1. Surse de poluare naturale...........................…............................………....
2.2.2. Surse de poluare artificială........................…............................………....
2.3. Influenţa calitatii apei asupra sănătăţi populaţiei.......................................
3. Metode de eliminare a poluanţilor din ape.....................................................….........
3.1. Metode fizice…………………………………………………...…………….
3.1.1. Sedimentarea………………………………..……………………...……...
3.1.2. Flotaţia……………………………………..………………………………
3.1.3. Centrifugarea…………………………….………………………….…….
3.1.4. Filtrarea………………………………….………………………………...
3.2. Metode chimice……………………………………...……………………....
3.2.1. Neutralizarea………………………………...………………...……….…
3.2.2. Oxidarea…………………………………….………………………….….
3.2.3. Reducerea………………………………….…………………………..…..
3.2.4. Precipitarea…………………………………………………………..……
3.3. Metode fizico-chimice……………………………………..…...…..….…….
3.3.1. Metode bazate pe procese de electrod…..……..………...……………….
3.3.2. Metode bazate pe procese de membrană….…………..……...……...…..
3.3.3. Metode bazate pe procese interfaciale…………………………..…...…..
3.4. Metode fotochimice……………………………………………………….…
3.4.1. Degradarea poluanţilor prin fotoliză UV…………...…………………….
3.4.2. Metoda H2O2/UV………………………………………….……………….
3.4.3. Metoda O3/UV…………………………….………………………….…….
3.4.4. Metoda O3/H2O2/UV……………………….……………………………...
3
 3.4.5. Metoda fotocatalitică TiO2/UV……………………….…….……..………
3.4.6. Procesul fotochimic de transfer de electroni……………………….…….

4. Staţia de tratare a apei Bistriţa……………………………………….……………….

4.1. Caracterizarea generală a amplasamentului… …………….………..…….

. Sistemul de alimentare cu apă………………………..…………….……..…

4.3. Staţia de tratare a apei………………………………………….…….……...

4.3.1. Linii tehnologice………………………………………………..……...……
4.3.2. Descrierea funcţională a staţiei……………………………….……..….….
4.3.3. Derularea fluxului tehnologic………………...………….………….…..….
4.3.4. Rezervoare de inmagazinare si reteaua de distributie a apei……….....…
4.3.5. Debite caracteristice………………………………………….…………..…

4.4. Metode de analiză………………………………………………………...……

4.5. Monitorizarea parametrilor fizico-chimici…………….……………....…….

Concluzii……………………..…………………………………………………….…..……

Bibliografie ………………………………………………………………………….……...

4
 Aduc cu acest prilej cele mai respectuase mulţumiri domnului profesor Conf.dr. Augustin
Curticăpean ,conducător ştiinţific al disertaţiei , pentru conducerea competentă, îndrumarea atentă şi
ajutorul acordat pentru finalizarea lucrării.

Rezumat

În lucrare se prezintă pentru început situaţia resurselor naturale regenerabile care până nu demult
erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent s-a creat un dezechilibru ecologic ca urmare a exploziei
demografice, dezvoltării ramurilor de activitate şi exploatării intense a resurselor pământului.
În continuare se identifică principalele surse de poluare ale apelor şi principalele materii poluante.
În cadrul lucrării sunt descrise metodele de eliminare a poluanţilor din ape.
Ultimul capitol al lucrării descrie Staţia de Tratare a apei Bistriţa şi fluxul tehnologic.
În finalul lucrării se urmăreşte evoluţia a doi dintre parametrii fizico-chimici (turbidutate şi
substanţe organice oxidabile). Deoarece sursa de apă este o sursă de suprafaţă aceşti doi parametrii sunt
influenţaţi în special de precipitaţii şi activităţi omeneşti. Din acest motiv, cei doi parametrii au fost
monitorizaţi într-o lună de primăvară, când apar fenomene naturale majore şi o lună de vară, când
condiţiile climatice nu influenţează proprietăţile apei brute.

Summary

5
 The centralized waterworks are assemblies of structures and equipment through which the
necessary drinking water is being assured in the populate centres. The proper fuctioning of a waterwork is
determined by the nature and the quality of the source by the technology of implementary treating , by the
delwery equipment and by the condition in which the exploitation of waterworks is realized in normal
circumstances and in the case of accidental pollution of water resources.
The accidental pollution is determined by the seismic movements , by the earth flows , by
floodings and by the breaking of dams and barrages. A proper exploitation of the waterwork can assure
some high quality water , even in the periods with functioning restrictions.
For the beginning , this paper presents the situation of the regenerable natural resources which
were sufficient for the humankind needs until now. Nowadays it has been created an ecologic unbalance
as a consequence of demographic explosion, of the development of different branches of activity and the
intense exploitation of the Earth s resources.
Next , the main sources of water pollution and the main pollutant substances are being identified .
Water is an impottant factor in the ecologic balance and its pollution is an actual problem with more or
less serious consequences that can affect the population . The pollution sources of surface water can be
divided into: organized sources and unorganized sources. After the way they action in time these sources
can be : permanent, non-permanent and accidental. Regarding the way the pollution generates the source
can be natural or artificial.
The main pollutant substances are: organic substances, anorganic substances, materials in
suspension , toxic substances, radioactive substances, stains, microorganisms.
Within this paper the methods of eliminating the pollutants from water are being described.
According to the water characteristics, the treating proceedings can be classified into: physical methods
( sedimentation, flotation, centrifuge, filtration, distilation, freezing, and rip) , chemical methods
( neutralization, reduction, oxidation, subsidence) , physical-chemical methods (action of electrode, action
of diaphragm and interfacial action), photo-chemical methods (photo-chemical degradationof organic
compound).
In the last chapter of this paper The Water Treating Station from Bistrita is presented.The main
water sources of this town is Bistrita river. The quality of the water from this river is generally situated in
A2 category according to the conformationdemandes of surface water destinated to the acquirement of
drinking water.
]n certain periods of the year, due to the contamination produced upstream, the water has a
succession of defficiences regarding the quality. Water delivery system from Bistrita is composed of
intake, headrace, room of mixture and distribution, suspenseful decanter, quick filters and tanks. The flow
sheet consists of elimination of floating objects, predecantation, concretion- floculation, decantation,
filtration and water disinfection.

6
 At the end of the paper we focus on the evolution of two physical-chemical parameters ( turbidity
and oxidable organic substances). Because the water source is a surface source, these two parameters are
influenced especially by precipitations, human actvities. For that reason the two parameters were
monitored in a spring month when major natural phenomena appear and in a summer month when the
weather conditions don't significantly influence the proprties of the water in a rough state.
As a consequence of the studies realized regarding this subject, it wasobserved that in March the
water in a rough state was situated in A2 quality category having a percent of 98,7% and in July having a
percent of 100% from the physical-chemical point of view.

1. INTRODUCERE
La acest sfârşit de secol şi început de mileniu, lumea se află în efervescenţă. Schimbările care au
avut loc şi vor avea loc, creează, într-o viziune optimistă, speranţe şi pentru remedierea fie şi treptată a
mediului înconjurător. În tumultul generalizat al schimbărilor, trebuie să tragem încă un semnal de alarmă
legat de mediul înconjurător şi de supravieţuirea omului şi a existenţei vieţii pe Terra.
Până nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii.
În prezent, ca urmare a exploziei demografice şi a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de
activitate, necesarul de materie primă şi energie pentru producţia de bunuri a crescut mult, iar exploatarea
intensă a resurselor pământului relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.
Perfecţionarea şi modernizarea proceselor tehnologice, utilizând cele mai noi cuceriri ştiinţifice, au
redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu şi pe cele energetice. Ca urmare a
industrializării şi creşterii producţiei de bunuri au sporit mult materialele ce afectează mediul ambiant.
Tot mai des, o parte din materiile prime intermediare sau finale, produse deosebit de complexe, se
regăsesc în aer, apă şi în sol. Ploile acide sunt tot mai dese, ca urmare a prezenţei dioxidului de sulf din
aer, datorită dezvoltării proceselor termice şi a utilizării unor combustibili inferiori; sunt evacuate în
atmosferă importante cantităţi de oxizi de azot, de carbon, negru de fum, săruri şi oxizi ai metalelor,
antrenate de gazele de ardere, produse cu efecte dăunătoare asupra vegetaţiei, în general, şi direct sau
indirect asupra omului.
“Mediul natural”, adică aerul, oceanele, mările, lacurile, apele curgătoare, solul şi subsolul şi
formele de viaţă pe care aceste ecosisteme le creează şi le susţin este imaginea cea mai comună pe care
omul obişnuit şi-o face atunci când vorbeşte despre mediul înconjurător.

7
 O pădure, o baltă sau un lac, de exemplu, formează fiecare în parte un “ecosistem” care se
intercondiţionează reciproc şi se readaptează continuu în căutarea unui anumit echilibru. Totalitatea
factorilor naturali determină condiţiile de viaţă pentru regnurile vegetale, animale şi pentru exponentul său
raţional – omul, reprezentând mediul natural. În mediul natural distingem componente fizice naturale –
elemente abiotice: aer, apă, substrat geologic, relief, sol.
Componentele biotice reprezintă viaţa, organismele ce le dezvoltă pe fundalul suportului ecologic.
Ele apar sub forma vegetaţiei şi animalelor, depinzând atât de factori tereştri, cât şi cosmici (radiaţia solară
de exemplu) ceea ce ne ajută să înţelegem implicaţiile care pot urma unor modificări fie terestre, fie
cosmice, sau ambele în acelaşi timp.
Mediul înconjurător apare ca o realitate pluridimensională care include nu numai mediul natural,
dar şi activitatea şi creaţiile omului, acesta ocupând o dublă poziţie: de “component” al mediului şi de
“consumator”, de beneficiar al mediului.
Conceptul actual de “mediu înconjurător” are un caracter dinamic, care caută să cunoască, să
analizeze şi să urmărească funcţionarea sistemelor protejate în toată complexitatea lor.
Prin “resurse naturale” se înţelege: totalitatea elementelor naturale ale mediului înconjurător ce pot
fi folosite în activitatea umană:
 resurse neregenerabile – minerale şi combustibili fosili;
 resurse regenerabile – apă, aer, sol, floră, faună sălbatică;
 resurse permanente – energie solară, eoliană, geotermală şi a valurilor.
În întreaga activitate a mediului înconjurător se urmăreşte nu numai folosirea raţională a tuturor
aceste resurse, ci şi corelarea activităţii de sistematizare a teritoriului şi localităţilor cu măsuri de protejare
a factorilor naturali, adoptarea de tehnologii de producţie cât mai puţin poluante şi echiparea instalaţiilor
tehnologice şi a mijloacelor de transport generatoare de poluanţi cu dispozitive şi instalaţii care să prevină
efectele dăunătoare asupra mediului înconjurător, recuperarea şi valorificarea optimă a substanţelor
reziduale utilizabile.
Astfel noţiunea de “mediu înconjurător” cuprinde de fapt, toate activităţile umane în relaţia om-
natură, în cadrul planetei Terra.
Când se vorbeşte de progres sau de sărăcie, se vorbeşte de fapt, în termenii cei mai globali, de
mediul înconjurător care caracterizează planeta noastră la un moment dat, căci între toate acestea şi
poluarea, degradarea apei şi a aerului, ameninţarea păturii de ozon, deşertificarea, deşeurile toxice şi
radioactive şi multe altele, există o strânsă interdependenţă.
În toate civilizaţiile care s-au dezvoltat până în secolul al XVII-lea, de natură predominant
agricolă, ”pământul era baza economiei, vieţii, culturii, structurii familiei şi politicii”, viaţa era organizată
în jurul satului, economia era descentralizată, astfel că fiecare comunitate producea aproape tot ce îi era
necesar. Energia cheltuită corespundea în esenţă lucrului forţei musculare, umană sau animală, rezervelor
de energie solară înmagazinată în păduri, utilizării forţei hidraulice a râurilor sau mareelor, forţei eoliene.
8
 Natura reuşea până la urmă să refacă pădurile tăiate, vântul care umfla văile, râurile care puneau în
mişcare roţile, deci sursele de energie utilizate de civilizaţiile agricole erau regenerabile.
Odată cu sporirea populaţiei globului, ce a decurs paralel cu perfecţionarea organizării sociale şi,
în special odată cu dezvoltarea industriei, a transporturilor mecanizate din ultimele două secole, încercarea
omului de a domina în lupta aspră cu natura, de a-i smulge lacom bogăţiile ascunse, începe să aibă tot mai
mult succes. Peste un miliard şi jumătate din populaţia actuală a Terrei aparţine civilizaţiei industriale.
Industrialismul a fost mai mult decât coşuri de fabrică şi linii de asamblare. A fost un sistem social
multilateral şi bogat care a influenţat fiecare aspect al vieţii omeneşti. Creşterea economică, enorm
accelerată, se bazează în majoritate nu pe surse regenerabile de energie, ci pe energia cheltuită prin
folosirea combustibililor fosili, neregenerabili: cărbuni, ţiţei, gaze naturale.
Alvin Toffler observă cu sarcasm: “Pentru prima dată o civilizaţie consumă din capitalul naturii, în
loc să trăiască din dobânzile pe care le dădea acest capital!”.
Problema reziduurilor activităţilor umane a luat proporţii îngrijorătoare, prin acumularea lor
provocând alterarea calităţii factorilor de mediu. Aceste alterări sunt cauza unor dezechilibre în faună şi
floră şi în sănătatea şi bunul mers al colectivităţii umane din zonele supraaglomerate.
Prin accelerarea ritmurilor de dezvoltare, bazată pe consumarea resurselor neregenerabile de
energie, s-a ajuns, în unele ţări industrializate, la un grad de bunăstare ridicat, constatându-se practic că
apare, cu iminenţă, ameninţarea consecinţelor acţiunii umane asupra mediului, poluarea lui la nivel global.
Deteriorarea mediului ambiant este cauzată de: existenţa prea multor automobile, avioane cu
reacţie şi nave de mare tonaj, a prea multor fabrici care funcţionează după tehnlogii vechi, poluante, mari
consumatoare de materii prime, apă şi energie, fenomene care sunt determinante, în ultimă instanţă, de
necesităţi crescânde ale unei populaţii aflate în stare de explozie demografică şi îndeosebi de existenţa
marilor aglomerări urbane.
Mediul înconjurător reprezintă un element esenţial al existenţei umane şi reprezintă rezultatul
interferenţelor unor elemente naturale – sol, aer, apă, climă, biosferă – cu elemente create prin activitatea
umană. Toate acestea interacţionează şi influenţează condiţiile existenţiale şi posibilităţile de dezvoltare
viitoare a societăţii.
Orice activitate umană şi implicit existenţa individului este de neconceput în afara mediului. De
aceea, calitatea în ansamblu a acestuia, precum şi a fiecărei componente a sa în parte, îşi pun amprenta
asupra nivelului existenţei şi evoluţiei indivizilor.
Ansamblul de relaţii şi raporturi de schimburi ce se stabilesc între om şi natură, precum şi
interdependenţa lor influenţează echilibrul ecologic, determină condiţiile de viaţă şi implicit condiţiile de
muncă pentru om, precum şi perspectivele dezvoltării societăţii în ansamblu. Aceste raporturi vizează atât
conţinutul activităţii cât şi crearea condiţiilor de existenţă umană.
În concluzie, se poate afirma că mediul trebuie adaptat şi organizat pentru a răspunde nevoilor
indivizilor, ceea ce presupune preluarea din natură a unor resurse şi prelucrarea lor pentru a deservi
9
populaţia (pentru a satisface doleanţele acestora). Această dependenţă cunoaşte un mare grad de
reciprocitate, datorită faptului că nevoile umane se adaptează într-o măsură mai mare sau mai mică
mediului. [1,3,18,19]

2. POLUAREA APEI
Apa este un factor important în echilibrele ecologice, iar poluarea acesteia este o problemă actuală
cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave asupra populaţiei. Prin poluarea apei, se înţelege alterarea
caracteristicilor fizice, chimice şi biologice ale apei, produsă direct sau indirect de activităţile umane
şi care face ca apele să devină improprii utilizării normale în scopurile în care această utilizare era
posibilă înainte de a interveni alterarea. Efectele poluării resurselor de apă sunt complexe şi variate, în
funcţie de natura şi concentraţia substanţelor impurificatoare. Rezolvarea acestor probleme ridicate de
poluarea apei se realizează prin tratare, prin care se asigură condiţiile necesare pentru consum.
Poluarea apelor poate fi naturală sau artificială. Poluarea naturală se datorează surselor de
poluare naturale şi se produce în urma interacţiei apei cu atmosfera, când are loc o dizolvare a gazelor
existente în aceasta, cu litosfera, când se produce dizolvarea rocilor solubile şi cu organismele vii din apă.
Poluarea artificială se datorează surselor de ape uzate de orice fel, apelor meteorice, nămolurilor,
reziduurilor, navigaţiei etc.
Se poate vorbi şi despre poluare controlată şi necontrolată. Poluarea controlată (organizată) se
referă la poluarea datorată apelor uzate transportate prin reţeaua de canalizare şi evacuate în anumite
puncte stabilite prin proiecte. Poluarea necontrolată (neorganizată) provine din surse de poluare care ajung
în emisari pe cale naturală, de cele mai multe ori prin intermediul apelor de ploaie.
Poluarea normală şi accidentală reprezintă categorii de impurificare folosite pentru a defini
grupuri de surse de ape uzate. Poluarea normală provine din surse de poluare cunoscute, colectate şi
transportate prin reţeaua de canalizare la staţia de epurare sau direct în receptor. Poluarea accidentală
apare, de exemplu, ca urmare a dereglării unor procese industriale, când cantităţi mari (anormale) de
substanţe nocive ajung în reţeaua de canalizare sau, ca urmare a defectării unor obiective din staţia de
preepurare sau epurare.
Se mai poate vorbi şi despre poluare primară şi secundară. Poluarea primară apare, de exemplu,
în urma depunerii substanţelor în suspensie din apele uzate, evacuate într-un receptor, pe patul acesteia.
Poluarea secundară apare, de exemplu, imediat ce gazele rezultate în urma fermentării materiilor organice
depuse din substanţele în suspensie antrenează restul de suspensii şi le aduce la suprafaţa apei, de unde
sunt apoi transportate în aval de curentul de apă.

2.1. Principalele materii poluante şi efectele acestora

Substanţele poluante introduse în ape din surse naturale şi artificiale sunt numeroase, producând un
impact important asupra apelor de suprafaţă şi subterane. Prejudiciile aduse mediului de substanţele
10
poluante pot fi grupate în două mari categorii: prejudicii asupra sănătăţii publice şi prejudicii aduse unor
folosinţe (industriale, piscicole, navigaţie, etc.). Substanţele poluante pot fi clasificate, după natura lor şi
după prejudiciile aduse, în următoarele categorii:
 substanţele organice, de origine naturală sau artificială, reprezintă pentru apă poluantul principal.
Substanţele organice de origine naturală (vegetală şi animală) consumă oxigenul din apă atât pentru
dezvoltare, cât şi după moarte. Materiile organice consumă oxigenul din apă, în timpul
descompunerii lor, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de cantitatea de substanţă
organică evacuată, provocând distrugerea fondului piscicol şi în general a tuturor organismelor
acvatice. În acelaşi timp oxigenul mai este necesar şi proceselor aerobe de autoepurare, respectiv
bacteriilor aerobe care oxidează substanţele organice şi care, în final, conduc la autoepurarea apei.
Concentraţia de oxigen dizolvat normată, variază între 4 - 6 mg/l, în funcţie de categoria de
folosinţă, coborârea sub această limită având ca efect oprirea proceselor aerobe, cu consecinţe foarte
grave. Cele mai importante substanţe organice de origine naturală sunt ţiţeiul, taninul, lignina,
hidraţii de carbon, biotoxinele marine ş.a.
Substanţele organice – poluanţi artificiali, provin din prelucrarea diferitelor substanţe în cadrul
rafinăriilor (benzină, motorină, uleiuri, solvenţi organici), industriei chimice organice şi industriei
petrochimice (hidrocarburi, hidrocarburi halogenate, detergenţi).
 substanţele anorganice, în suspensie sau dizolvate sunt mai frecvent întâlnite în apele uzate
industriale. Dintre acestea se menţionează, în primul rând, metalele grele (Pb, Cu, Zn, Cr), clorurile,
sulfaţii etc. Sărurile anorganice conduc la mărirea salinităţii apelor, iar unele dintre ele pot provoca
creşterea durităţii. Clorurile în cantităţi mari fac apa improprie alimentărilor cu apă potabilă şi
industrială, irigaţiilor etc. Prin bioacumulare metalele grele au efecte toxice asupra organismelor
acvatice, inhibând în acelaşi timp şi procesele de autoepurare. Sărurile de azot şi fosfor produc
dezvoltarea rapidă a algelor la suprafaţa apelor. Apele cu duritate mare produc depuneri pe conducte,
mărindu-le rugozitatea şi micşorându-le capacitatea de transport şi de transfer a căldurii.
 materialele în suspensie, organice sau anorganice, se depun pe patul emisarului formând bancuri
care pot împiedica navigaţia, consumă oxigenul din apă dacă materiile sunt de origine organică,
determină formarea unor gaze urât mirositoare. Substanţele în suspensie plutitoare, cum ar fi ţiţeiul,
produsele petrolifere, uleiul, spuma datorată detergenţilor, produc prejudicii emisarului. Astfel, ele
dau apei un gust şi miros neplăcut, împiedică absorbţia oxigenului la suprafaţa apei şi deci
autoepurarea, se depun pe diferite instalaţii, colmatează filtrele, sunt toxice pentru fauna şi flora
acvatică, fac inutilizabilă apa pentru alimentarea instalaţiilor de răcire, irigaţii, agrement etc.
 substanţele toxice, nu pot fi reţinute de instalaţiile de tratare a apelor şi o parte din ele pot ajunge în
organismul uman, provocând îmbolnăviri. Aceste materii organice sau anorganice, câteodată chiar în
concentraţii foarte mici, pot distruge în scurt timp flora şi fauna receptorului.

11
  substanţele radioactive, radionuclizii, radioizotopii şi izotopii radioactivi sunt unele dintre cele mai
periculoase substanţe toxice. Evacuarea apelor uzate radioactive în apele de suprafaţă şi subterane
prezintă pericole deosebite, datorită acţiunii radiaţiilor asupra organismelor vii. Efectele substanţelor
radioactive asupra organismelor depind atât de concentraţiile radionuclizilor, cât şi de modul cum
acestea acţionează, din exteriorul sau din interiorul organismului, sursele interne fiind cele mai
periculoase.
 substanţele cu aciditate sau alcalinitate pronunţată, evacuate cu apele uzate, conduc la
distrugerea florei şi faunei acvatice, la degradarea construcţiilor hidrotehnice, a vaselor şi
instalaţiilor necesare navigaţiei, împiedică folosirea apei în agrement, irigaţii, alimentări cu apă etc.
De exemplu, toxicitatea acidului sulfuric pentru faună depinde de valoarea pH-ului, peştii murind la
un pH = 4,5. Hidroxidul de sodiu, folosit în numeroase procese industriale, este foarte solubil în apă
şi măreşte rapid pH-ul, respectiv alcalinitatea apei, producând numeroase prejudicii diferitelor
folosinţe ale apelor. Astfel, apele receptorilor care conţin peste 25 mg/l NaOH, distrug fauna
piscicolă.
 coloranţii, proveniţi îndeosebi de la fabricile de textile, hârtie, tăbăcării etc, împiedică absorbţia
oxigenului şi desfăşurarea normală a fenomenelor de autoepurare şi a celor de fotosinteză.
 energia calorică, caracteristică apelor calde de la termocentrale şi de la unele industrii, aduce
numeroase prejudicii în alimentarea cu apă potabilă şi industrială şi împiedică dezvoltarea florei şi
faunei acvatice. Datorită creşterii temperaturii apelor scade concentraţia de oxigen dizolvat, viaţa
organismelor acvatice devenind dificilă.
 microorganismele de orice fel, ajunse în apa receptorilor, fie că se dezvoltă necorespunzător, fie că
dereglează dezvoltarea altor microorganisme sau chiar a organismelor vii. Microorganismele
provenite de la tăbăcării, abatoare, industria de prelucrare a unor produse vegetale, sunt puternic
vătămătoare, producând infectarea emisarului pe care îl fac de neutilizat.[ 11,12]

2.2. Principalele surse de poluare

Sursele de poluare sunt în general aceleaşi pentru cele două mari categori de receptori: apele de
suprafaţă (fluvii, râuri, lacuri etc.) şi apele subterane (straturi acvifere, izvoare etc.)
Impurificarea apelor de suprafaţă sau subterane este favorizată de următoarele elemente:
- starea lichidă a apei la variaţii mari de temperatură, ceea ce face ca ea să antreneze în curgerea sa
diferite substanţe impurificatoare;
- apa e un mediu propice pentru realizarea a numeroase reacţii fizico-chimice (ca de exemplu
dizolvarea unor substanţe naturale sau artificiale, sedimentarea suspensiilor etc.);
- faptul că în natură apa se găseşte sub forme diferite (inclusiv gaze şi vapori) îi măreşte sensibil
domeniul de aplicare;
- apa este unul din factorii indispensabili vieţii pe pământ.
12
 Sursele de poluare se pot împărţi în două categorii distincte:
 surse organizate care produc murdărirea în urma evacuării unor substanţe în ape prin
intermediul unor instalaţii destinate acestui scop, cum ar fi canalizări, evacuări de la industrii
sau crescătorii de animale etc.;
 surse neorganizate care produc murdărirea prin pătrunderea necontrolată a unor substanţe în
ape.
După acţiunea lor în timp, sursele de poluare pot fi:
 surse de poluare permanente;
 surse de poluare nepermanente;
 surse de poluare accidentale.
După modul de generare a poluării, sursele de poluare pot fi împărţite în:
 surse de poluare naturale;
 surse de poluare artificiale, datorate activităţii omului, care, la rândul lor, pot fi subdivizate în
ape uzate şi depozite de deşeuri.
Referitor la apele subterane, sursele de impurificare provin din:
o impurificări cu ape saline, gaze sau hidrocarburi, produse ca urmare a unor lucrări
miniere sau foraje;
o impurificări produse de infiltraţiile de la suprafaţa solului a tuturor categoriilor de ape care
produc în acelaşi timp şi impurificarea surselor de suprafaţă;
o impurificări produse în secţiunea de captare, din cauza nerespectării zonei de protecţie sanitară
sau a condiţiilor de execuţie.
2.2.1. Surse de poluare naturale
Sursele naturale de poluare a apelor sunt, în cea mai mare parte a lor, surse cu caracter permanent.
Ele provoacă adesea modificări importante ale caracteristicilor calitative ale apelor, influenţând negativ
folosirea lor. Cu toate că, în legătură cu aceste surse, termenul de poluare este oarecum impropriu, el
trebuie considerat în sensul pătrunderii în apele naturale a unor cantităţi de substanţe străine, care fac apele
respective improprii folosirii.
Principalele condiţii în care se produce poluarea naturală a apelor sunt:
 trecerea apelor prin zone cu roci solubile (zăcăminte de sare, de sulfaţi) constituie principala
cauză de pătrundere a unor săruri, în cantităţi mari, în apele de suprafaţă sau în straturile acvifere.
Un caz deosebit îl reprezintă rocile radioactive, care pot duce la contaminarea unor ape de
suprafaţă sau subterane;
 trecerea apelor de suprafaţă prin zone cu fenomene de eroziune a solului provoacă impurificări
prin particulele solide antrenate, în special dacă solurile sunt compuse din particule fine, cum sunt
cele din marne şi argilă, care se menţin mult timp în suspensie;

13
  vegetaţia acvatică, fixă sau flotantă, în special în apele cu viteză mică de scurgere şi în lacuri,
conduce la fenomene de impurificare variabile în timp, în funcţie de perioadele de vegetaţie;
 vegetaţia de pe maluri produce şi ea o impurificare, atât prin căderea frunzelor, cât şi prin căderea
plantelor întregi. Elementele organice sunt supuse unui proces de putrezire şi descompunere, care
conduce la o impurificare a apelor, în special în perioade de ape mici sau sub pod de gheaţă.
Sursele de poluare accidentală naturale sunt în general rare, ele datorându-se în special unor
fenomene cu caracter geologic. Dintre impurificările de acest tip se poate cita pătrunderea unor ape
puternic mineralizate în straturile subterane sau în apele de suprafaţă, în urma unor erupţii sau altor
activităţi vulcanice, a deschiderii unor carsturi, a deschiderii unor noi căi de circulaţie a apei subterane
prin spălarea unor falii etc.

2.2.2. Surse de poluare artificială

a) Ape uzate
Principala sursă de poluare permanentă o constituie apele uzate reintroduse în receptori după
utilizarea apei în diverse domenii. După provenienţa lor, există următoarele categorii de ape uzate:
- ape uzate orăşeneşti, care reprezintă un amestec de ape menajere şi industriale, provenite din
satisfacerea nevoilor gospodăreşti de apă ale centrelor populate, precum şi a nevoilor gospodăreşti,
igienico-sanitare şi social-administrative ale diferitelor feluri de unităţi industriale mici.
- ape uzate industriale, rezultate din apele folosite în procesul tehnologic industrial, ele fiind de cele
mai multe ori tratate separat în staţii de epurare proprii industriilor respective. Numărul de poluanţi
pentru o anumită industrie este de obicei restrâns, o apă industrială uzată având în principiu,
caracteristici asemănătoare substanţelor chimice sau fizice utilizate în procesul tehnologic. De
exemplu, apele uzate provenite de la minele de cărbuni au drept caracteristică principală conţinutul în
substanţe în suspensie, în timp ce apele uzate rezultate de la fabricile de zahăr conţin atât substanţe în
suspensie, cât şi substanţe organice.
Ramurile industriale din care pot proveni poluanţii sunt:
▪ industria energetică- produce poluare termică datorită unor afluenţi calzi şi poluare
radioactivă ( centrale nucleare ).
▪ industria siderurgică- poluează cu suspensii solide, cocseriile cu fenoli, cenuşă, ape acide
şi alcaline;
▪ industria metalurgică neferoasă este o sursă de ioni de metale grele

▪ industria chimică poate polua prin substanţe toxice cum ar fi:

- ioni de metale grele
- compuşi organici ( fenoli, formaldehidă, derivaţi halogenaţi )
- compuşi anorganici ( acizi, baze, săruri ).

14
- ape uzate de la ferme de animale şi păsări care, au în general caracteristicile apelor uzate orăşeneşti,
poluanţii principali fiind substanţele organice în cantitate mare şi materii în suspensie.
- ape uzate meteorice, care înainte de a ajunge pe sol, spală din atmosferă poluanţii existenţi în aceasta.
Aceste ape de precipitaţii care vin în contact cu terenul unor zone sau incinte amenajate, sau al unor
centre populate, în procesul scurgerii, antrenează atât ape uzate de diferte tipuri, cât şi deşeuri,
îngrăşăminte chimice, pesticide, astfel încât în momentul ajungerii în receptor pot conţine un număr
mare de poluanţi.
- ape uzate radioactive, care conţin ca poluant principal substanţele radioactive rezultate de la
prelucrarea, transportul şi utilizarea acestora. Indiferent de provenienţa lor substanţele radioactive pot
ajunge în apă, aer şi sol pe multiple căi, prejudiciind întreg mediul înconjurător.
- ape uzate calde, care conţin de obicei un singur poluant, energia calorică, a cărei provenienţă a fost
menţionată anterior.
- ape uzate provenite de la zone de agrement, camping-uri, terenuri de sport, care sunt
asemănătoare cu apele uzate orăşeneşti.
- apele uzate provenite de la navele maritime sau fluviale, conţin impurităţi deosebit de nocive cum
ar fi: reziduuri lichide şi solide, pierderi de combustibil, lubrifianţi etc.
b) Agricultura - poate fi o sursă de poluare a apelor datorită folosiri îngrăşămintelor chimice, a
pesticidelor care ajung în apa freatică.
c) Depozite de deşeuri sau reziduuri solide
O sursă importantă de impurificare a apelor o constituie depozitele de deşeuri sau de diferite
reziduuri solide, aşezate pe sol, sub cerul liber, în halde neraţional amplasate şi organizate. Impurificarea
provenită de la aceste depozite poate fi produsă prin antrenarea directă a reziduurilor în apele curgătoare
de către precipitaţii sau de către apele care se scurg, prin infiltraţie, în sol. Deosebit de grave pot fi
cazurile de impurificare provocată de haldele de deşeuri amplasate în albiile majore ale cursurilor de apă
şi antrenate de viiturile acestora.

Cele mai răspândite depozite de acest fel sunt cele de gunoaie orăşeneşti şi de deşeuri solide
industriale, în special cenuşa de la termocentralele care ard cărbuni, diverse zguri metalurgice, steril de la
preparaţiile miniere, rumeguş şi deşeuri lemnoase de la fabricile de cherestea etc. De asemenea, pot fi
încadrate în aceeaşi categorie de surse de impurificare depozitele de nămoluri provenite de la fabricile de
zahăr, de produse clorosodice sau de la alte industrii chimice, precum şi cele de la staţiile de epurare a
apelor uzate.
Mai pot fi amintite şi surse de poluare accidentală, dar ele sunt în marea lor majoritate legate de
probleme de risc industrial.[ 4,7,13,15]

2.3. Influenţa calitatii apei asupra sănătăţi populaţiei.

15
 Apa influenţează sănătatea populaţiei în mod direct prin calităţile sale biologice, chimice şi fizice,
sau indirect. Astfel cantitatea insuficientă de apă duce la menţinerea unei stări insalubre a deficienţelor de
igienă a locuinţei, a localităţilor, ceea ce duce la răspândirea unor afecţiuni. Acestea pot fi :
•Boli infecţioase: a) boli bacteriene : febra tifoidă, dizenteria, holera
b) boli virotice: poliomielita, hepatita epidemică
c) boli parazitare : amibiaza, tricomonioza, distomatoza
•Boli neinfecţioase : -intoxicaţii cu nitraţi, plumb, mercur, cadmiu, arsen, fluor, pesticide .[14]

3. METODE DE ELIMINARE A POLUANTILOR DIN APE

În funcţie de caracteristicile apelor şi de indici de calitate care se cer pentru apa tratată, ele pot fi
supuse diferitelor procedee de tratare a apelor, care pot fi clasificate după cum urmează:
• metode fizice: - sedimentarea
- flotaţia
- centrifugarea
- filtrarea
- distilarea
- îngheţarea
- spumarea.
• metode chimice: - neutralizarea
- reducerea
- oxidarea
- precipitarea
• metode fizico-chimice: - procese de electrod
- procese de membrană
- procese interfaciale.

• metode fotochimice: - degradarea fotochimică a compuşilor organici.[16]

3.1. Metode fizice.

Procesele fizice de tratare sunt acelea în care substanţele poluante nu suferă în cursul separării lor
din apă, transformări în alte substanţe.

3.1.1. Sedimentarea.
Separarea particulelor relative grosiere, nedizolvate în apă, sub influenţa câmpului gravitaţional al
Pământului, are loc prin sedimentare. În cazul prezenţei unui număr mare de particule în mişcare, fiecare

16
dintre ele induce în jurul său curenţi care influenţează deplasarea particulelor vecine. Acest fenomen este
cunoscut sub numele de sedimentare stânjenită.
În funcţie de viteza de sedimentare a suspensiilor se face distincţie între instalaţiile pentru
eliminarea particulelor foarte uşor sedimentabile şi a celor mai greu sedimentabile. În mod obişnuit,
primele sunt numite desnisipatoare iar celelalte decantoare.
Separarea prin sedimentare a impurităţilor insolubile poate fi îmbunătăţită prin coagulare şi
floculare, prin utilizarea decantoarelor cu strat suspensional- de fapt o filtrare printr-un strat de nămol.
Poluanţii organici care pot fi eliminaţi prin sedimentare, precedată de coagulare sunt: polimeri,
alcooli, fenoli, formaldehidă, etc.

3.1.2. Flotaţia.
Flotaţia este procesul unitar de separare din apă, sub acţiunea câmpului gravitaţional terestru, a
particulelor cu densitate medie mai mică decât a apei.
În practică se face distincţie între flotaţia naturală şi flotaţia cu aer.
În primul caz, particulele de materiale mai uşoare decât apa( uleiuri, unsori, grăsimi) tind să se
ridice la suprafaţa lichidului stagnant sau aflat în curgere liniştită.
În cazul flotaţiei cu aer, particulele mai grele decât apa sunt antrenate la suprafaţă prin asocierea
lor cu bule de aer.
Flotaţia se aplică în practică pentru epurarea apelor uzate din rafinării, intreprinderi textile, unităţi
de industrie alimentară( abatoare, fabrici de uleiuri, grăsimi), fabricide celuloză şi hârtie, spălătorii.

3.1.3. Centrifugarea.
Centrifugarea este un proces de separare gravitaţională a suspensiilor din apă, în care intervin
acceleraţii superioare celei corespunzătoare câmpului gravitaţional al Pământului.
În aceste condiţii, se obţin viteze de sedimentare mai ridicate care duc la obţinerea unor
concentrate mai compacte, cu conţinut mai ridicat de solide.
În epurarea apelor se utilizează de regulă, centrifugele decantoare cu ax orizontal cu funcţionare
continuă. Datorită costului relativ mare al instalaţiilor de centrifugare, procesul se aplică, de preferinţă
apelor uzate cu conţinut ridicat de suspensii şi îndeosebi penru concentrarea nămolurilor.

3.1.4. Filtrarea.
Filtrarea apei este procesul de trecere a acesteia printr-un mediu poros în care are loc reţinerea,
prin fenomene predominant fizice, a unora dintre constituenţii apei.
În funcţie de dimensiunile deschiderilor din mediul filtrant, se disting mai multe tipuri de
construcţii şi instalaţii, capabile să îndepărteze din apă impurităţi variind de la corpuri grosiere, cu

17
dimensiuni de mai mulţi centimetri, până la particule foarte fine cu dimensiuni mergând până la cele ale
ionilor şi ale moleculelor.
Reţinerea pe grătare şi site a impurităţilor grosiere( bucăţi de hârtie, folii de material plastic,
zdrenţe din ţesături, fire, crenguţe, aşchii, fragmente de produse vegetale şi animale), trebuie să constituie
primul proces aplicat într-o staţie de epurare.
Reţinerea suspensiilor din apele uzate are loc pe filtre granulare sau filtre cu prestrat. Materialul
granular folosit mai frecvent ca umplutură filtrantă este nisipul cuarţos, iar pentru filtrele cu prestrat,
pământul de diatomee.

3.2. Metode chimice.

Procesele chimice sunt acelea în care poluanţii sunt transformaţi în alte substanţe, mai uşor de

separat ( precipitate insolubile, gaze care pot fi stripate).

3.2.1. Neutralizarea.
Neutralizarea este procesul prin care pH-ul unei ape , având valori în afara intervalului favorabil
dezvoltării florei şi faunei acvatice ( aprox. 6,5-8,5 ), este reglat prin adaos de acizi sau baze.
Neutralizarea apei are ca efect şi micsorarea însuşirilor corosive ale apei care pot determina
degradarea materialelor cu care vine în contact.

3.2.1.1. Neutralizarea apelor acide.

Industriile care evacuează acizi sunt foarte variate: fabrici de acizi şi explozibili, industria
metalurgică, rafinării de petrol, fabrici de îngrăşăminte, instalaţii de obţinere a derivaţilor organici
halogenaţi, etc.
Neutralizanţii folosiţi în practică sunt: piatra de var, dolomita, varul stins, dolomita calcinată,
hidroxidul de sodiu şi carbonatul de sodiu.

3.2.1.2. Neutralizarea apelor alcaline.

Cantităţile de alcalii care se evacuează cu apele uzate industriale sunt mai mici decât cele de acizi.
Pentru neutralizarea apelor alcaline se pot folosii acizii reziduali formaţi în diferite procese
industriale ( ca de exemplu acizii uzaţi de la procesele de sulfonare).
Un neutralizant ieftin pentru apele uzate alcaline îl constituie gazele de ardere bogate în bioxid

de carbon, care rezultă de exemplu de la centralele termice.

3.2.2. Oxidarea.
Scopul oxidării este de a convertii compuşii chimici nedoriţi.

18
 În practică se recurge la agenţi oxidanţi cum ar fii: oxigenul, ozonul, permanganaţii, feraţii, apa
oxigenată, clorul şi bioxidul de clor. Costul ridicat al unora dintre acestea, cum sunt feraţii şi apa
oxigenată, a limitat mult aplicarea lor în practică.
Activitatea agenţilor chimici oxidanţi poate fi intensificată prin iradiere cu raze γ, UV, ultrasunete
sau folosirea unor catalizatori.
Oxigenul molecular este folosit de exemplu, pentru oxidarea ionilor bivalenţi de fier, mangan şi a
sulfurilor.
Ozonul este un oxidant mult mai energic, capabil să reacţioneze rapid cu o gamă largă de poluanţi
şi cu microorganismele din apă. Ozonul este folosit pentru decolorare, dezinfecţie, oxidarea parţială a unor
substanţe nocive(fenoli, detergenţi, cianuri, etc.).Este de subliniat că ozonul are o toxicitate ridicată.
Permanganaţii sunt oxidanţi puternici, folosiţi mai ale pentru eliminarea culorii şi a mirosului,
oxidarea fierului, a sulfurilor şi a cianurilor.
Clorul poate oxida eficient hidrogenul sulfurat, mercaptanii, nitriţii, amoniacul, fierul, cianurile şi
unele substanţe organice.
Un dezavantaj al folosirii clorului la tratarea apelor care conţin substanţe organice este formarea de
compuşi organici halogenaţi cu nocivitate ridicată. Acest efect este eliminat în cazul folosirii bioxidului de
clor.
Oxidarea catalitică cu are, în faza lichidă(CWAO-Catalytic Wet-Air Oxidation), este procesul prin
care compuşii organici conţinuţi în ape, sunt oxidaţi la bioxid de carbon şi apă, în condiţii relativ blânde,
pe un catalizator cel mai adesea solid.
Această metodă se aplică în cazul unor poluanţi cum ar fi fenolii sau acizii. Procesele catalitice de
oxidare se bazează pe reacţii chimice de următorul tip:
C6H5OH + 7O2 →CO2 +3H2O

CH3COOH +2O2 →CO2 + 2H2O

Elementul esenţial în elaborarea şi dezvoltarea proceselor de oxidare catalitică îl reprezintă

catalizatorul. Acesta trebuie să fie nu numai activ, dar şi foarte stabil, având în vedere faptul că mediul în
care se lucrează este foarte agresiv. În general, aceşti catalizatori pot fi încadraţi în două clase mari:
• metale depuse pe suport
• oxizi metalici.

3.2.3. Reducerea.
Ca şi oxidarea poluanţilor, reducerea este folosită pentru transformarea unor poluanţi cu caracter
oxidant, nociv, în substanţe inofensive sau care pot fi îndepărtate din apă prin aplicarea altor procese .
Agenţii reducători folosiţi în practică sunt sărurile de fier, sulfiţii, acidul sulfuric, acidul sulfuros,
fierul metalic.

19
 Reducerea este aplicată pentru eliminarea clorului activ, transformarea nitroderivaţilor aromatici în
amine, transformarea compuşilor organici halogenaţi.

3.2.4. Precipitarea.

Precipitarea este procesul de epurare bazat pe transformarea poluanţilor din apele uzate, în produşi
insolubili. Precipitarea este, de regulă, rezultatul unor reacţii chimice din care rezultă substanţe mai
insolubile dar ea poate avea loc în urma schimbării unor condiţii fizice de exemplu: suprasaturarea unei
ape prin concentrare, micşorarea solubilităţii unor substanţe organice prin sporirea concentraţiei de
electroliţi.
Prin precipitare se elimină: pesticide, ditiocarbamaţi, compuşi ai arsenului, ai cromului, ai zincului.

3.3. Metode fizico-chimice.

Metodele fizico-chimice care stau la baza procedeelor de tratare a apei pot fi clasificate în mai
multe categorii, după natura proceselor fizico-chimice pe care acestea se bazează.

3.3.1. Metode bazate pe procese de electrod.

• Oxidarea anodică este des folosită mai ales pentru oxidarea compuşilor organici şi presupune
utilizarea unor celule electrochimice echipate cu anozi electrocatalitici la care se desfăşoară oxidarea.
Procesul anodic este influenţat de factori cum sunt:
- natura compusului organic,
- concentraţia în care se găseşte compusul organic,
- pH-ul soluţiei ,
- natura anozilor,
- geometria celulei utilizate.
• Reducerea catodică se aplică la tratarea apelor conţinând metale grele şi /sau compuşi organici
reductibili electrochimic.
Reducerea catodică a compuşilor organici este aplicată cu succes în cazul unor compuşi rezistenţi
la bidegradare, cum este cazul unor hidrocarburilor clorurate, poluanţi stabili, având toxicitate ricicată.
Hidrocarburile clorurate alifatice şi aromatice pot fi declorurate pe electrozi din fibră de carbon sau
cupru, utilizând anozi din plasă de platină.
• Generarea electrochimică “in situ” a unor agenţi redox constă în obţinerea pe cale
electrochimică a unor agenţi oxidanţi capabili de a reacţiona la faţa locului, în mediul poluant, cu anumiţi
compuşi nocivi.

20
 Un oxidant care poate fi utilizat în acest scop, fără să dăuneze mediului, trebuie să îndeplinească
anumite condiţii:
- să reacţioneze cu compusul care trebuie îndepărtat,
- să nu dea naştere unor produşi secundari nedoriţi în
cursul reacţiei,
- să fie disponibili la un preţ de cost avantajos.
Cei mai comuni oxidanţi utilizaţi sunt: ozonul, apa oxigenată, clorul, dioxidul de clor, hipocloriţii
de sodiu şi calciu, permanganatul de potasiu.

3.3.2. Metode bazate pe procese de membrană.

Separarea componenţilor unei soluţii prin procese de membrană se bazează pe permeabilitatea
selectivă a membranei faţă de diferiţi componenţi. Din diferitele procese de membrană, la tratarea apei se
aplică electrodializa, osmoza inversă şi ultrafiltrarea.
• Electrodializa constă în aplicarea unui curent continuu unei mase de apă separată în straturi
verticale de membrane permeabile alternativ la cationi şi anioni.
Prin electrodializă se pot recupera din apele uzate o varietate de substanţe utile: acizi
carboxilici(acetic, citric, lactic), lignine, cromaţi.
• Osmoza inversă constă în trecerea forţată a apei printr-o membrană semipermeabilă care permite
trecerea apei, nu şi a sărurilor. Procesul depinde de adsorbţia preferenţială a apei pe suprafaţa membranei,
moleculele fiind forţate să traverseze membrana prin porii acesteia.
Osmoza inversă se aplică la desalinizarea apei de mare, precum şi la tratarea apelor reziduale care
conţin compuşi ai cuprului, zincului, cromului şi alţi poluanţi.
• Ultrafiltrarea este un procedeu prin care particulele coloidale se separă de lichidul dispersant. În
acest scop, solul se filtrează printr-o membrană care reţine particulele coloidale, iar lichidul purificat în
care se găsesc diferite dispersii moleculare, trece în filtrat.
Pentru accelerarea procesului, ultrafiltrarea se efectuează aproape totdeauna la vid sau sub
presiune. Ultrafiltrarea se poate efectua şi în câmp electric, caz în care se numeşte electroultrafiltrare.

3.3.3. Metode bazate pe procese interfaciale.

• Coagularea şi flocularea se aplică la îndepărtarea particulelor coloidale din apă, care nu

sedimentează şi care nu pot fi îndepărtate prin simplă decantare şi filtrare.
Coagulanţii cel mai des folosiţi sunt sărurile de fier şi de aluminiu.
Coagularea şi flocularea sunt urmate de filtrare prin nisip sau antracit, prin straturi de granulaţie
din ce în ce mai fină.

21
 Întrucât particulele coloidale sunt prezente în aproape toate categoriile de ape uzate industriale,
coagularea este unul dintre procesele de epurare cu o largă aplicabilitate în practică. Prin coagulare se
elimină din apă detergenţi, insecticide, polimeri, alcooli, răşini, glicerină, glucoză, etc.
• Adsorbţia pe diferite materiale solide se utilizează la îndepărtarea ionilor metalici şi a
substanţelor organice dizolvate în apă.
Ca şi material adsorbant se foloseşte mai ales cărbunele activ, sub formă granulată sau
pulverulentă. Cărbunele activ este utilizat pentru îndepărtarea fenolilor, alcoolilor, răşinilor organice,
uleiurilor, detergenţilor, compuşilor organici cu azot, precum şi pentru îndepărtarea mirosurilor şi gustului
neplăcut al apei potabile.
• Schimbul ionic constă în trecerea apei, care este supusă purificării, peste o substanţă solidă care
are capacitatea de a schimba ionii cu care vine în contact; se utilizează mai ales la dedurizarea şi
demineralizarea apei, dar şi în alte cazuri.
Procesul bazat pe schimb ionic, constă din patru faze:
- adsorbţia propriu-zisă,
- spălarea schimbătorului de ioni, de particulele antrenate de fluxul de apă supusă
tratării,
- regenerarea schimbătorului,
- spălarea coloanei pentru îndepărtarea agentului cu care s-a făcut regenerarea.

3.4. Metode fotochimice.

Descoperirile recente în domeniul tratării chimice a apelor a dus la îmbunătăţirea proceselor de
degradare oxidativă a compuşilor organici dizolvaţi sau aflaţi în stare de dispersie în mediul apos, prin
introducerea metodelor catalitice şi fotochimice.

3.4.1. Degradarea poluanţilor prin fotoliză UV.

Reacţia de fotooxidare în urma excitării electronice a substratului organic, implică în cele mai
multe cazuri un transfer de electoni de la starea excitată-C*, la starea fundamentală –oxigen molecular.
h
C  C*
C* + O2 ® C·+ + O2˙-

Fotoliza UV este utilizată pentru a elimina derivaţii cloruraţi sau nitraţi ai compuşilor aromatici,
fenoli, compuşi alifatici halogenaţi, uleiuri şi alţi poluanţi prezenţi în apă.

3.4.2. Metoda H2O2/UV.

Dintre numeroasele procese aplicate în tratarea apelor, cele care asigură oxidarea completă a
poluanţilor organici prezintă un interes particular.

22
 AOP (Advenced Oxidation Processes) implică generarea radicalilor HO· într-o concentraţie relativ
mare, pentru a elimina cu eficienţă ridicată poluanţii organici dizolvaţi sau dispersaţi.
Mecanismul general acceptat pentru fotoliza H2O2 este ruptura moleculei în radicali hidroxil:
H2O2 ® 2HO·

Viteza fotolizei H2O2 s-a dovedit a fi dependentă de pH şi creşte în condiţii alcaline.

3.4.3. Metoda O3/UV.

Pentru tratarea apelor poluate, folosirea ozonului asociat cu radiaţii UV este o metodă eficientă de
îndepărtare a materialelor organice.
Procesul O3/UV pare a fi în prezent cea mai frecventă metodă aplicată pentru o largă categorie de
compuşi. Acest lucru se datorează faptului că ozonizarea este o procedură bine cunoscută în tehnologia
apei şi ozonizanţii sunt, în cele mai multe cazuri, disponibili în staţiile de tratare a apei potabile.
Există însă şi rapoarte contradictorii cu privire la eficienţa acestei metode de oxidare, care pot fi
legate de problema mecanismului, ca şi de dificultatea dizolvării şi fotolizei ozonului.
Numeroşi investigatori sunt de acord cu descompunerea ozonului sub acţiunea radiaţiilor, în sistem
apos, în două etape:
- homoliza O3 sub acţiunea radiaţiilor,
- producerea ulterioară a radicalilor HO· prin reacţia O(¹D) cu apa.

O3 hν<310nm O(1D)

O(1D) + H2O ® HO· +HO·

3.4.4. Metoda O3/H2O2/UV.

himia procesului termic O3/H2O2/UV a fost recent descoperită de Peyton şi căile reacţiei care duc
la generarea radicalilor HO· sunt însumate în următoarele reacţii:

1. H2O2 +H2O ® H3O+ + HO2-

2. O3 +H2O2 ® O2 + HO· +HO2· (foarte încet)

3. O3 + HO2- ® HO· + O2·- +O2

4. O3 +O2· - ® O3· - +O2

5. O3· - + H2O ® HO· +HO- + O2

23
 Din nou, radicalii HO· sunt consideraţi a fi cei mai importanţi intermediari, iniţiind degradarea
oxidativă a compuşilor organici prin unul dintre cele patru mecanisme enulmerate anterior.

3.4.5. Metoda fotocatalitică TiO2/UV.

Degradarea poluanţilor organici prezenţi în ape, folosind dispersie de TiO2 iradiat este un domeniu
în dezvoltare în cercetările de bază. Eficienţa acestui proces în vederea obţinerii mineralizării complete a
poluanţilor organici a fost testată pe o gamă largă de chimicale.
Prin această metodă sunt eliminate din apă o serie de poluanţi cum ar fi:derivaţi halogenaţi, fenoli,
pesticide, substanţe tensioactive, alcooli, amine, polimeri, etc.

3.4.6. Procesul fotochimic de transfer de electroni.

Această metodă cuprinde reacţii de transfer de e¯ (electron) prin excitaţia poluanţilor organici,
procese fotocatalitice de transfer de electroni .
În acest proces un număr mare de molecule organice, excitate electronic pot transfera un electron
acceptorilor prezenţi în apă. Oxidarea poate avea loc prin fotoionizare.[10,28,35]

4. STATIA DE TRATARE A APEI BISTRITA

4.1. Caracterizarea generală a amplasamentului

Elementele folosinţei de apă se află în depresiunea Bistriţei. Depresiunea este deschisă la est şi
vest, iar la nord şi sud este flancată de dealuri cu înălţimi cuprinse între 400 şi 700 m care fac parte din
subunitatea morfologică “Dealurile Bistriţei” (Cetate – 686 m; Bistriţei 549 m, Ciuha – 620 m, Corhana,
Cocoş, Jelnei, Codrişor, Cighir).
Date climatice
Depresiunea Bistritei are o clima temperat-continentala cu veri mai umede si relativ calduroase, iar
iernile mai putin uscate si relativ reci.Temperaturiile sunt determinate de cadrul natural in care este
amplasat municipiul Bistrita, precum si de urbanistica sa care creaza microclimatul specific Bistritei.
temperatura medie multianuala este de 8.30, . Luna cea mai rece este ianuarie cu o medie multianuala de
-4.7 grade C, iar cea mai calda iulie, media fiind de 18.9 grade C. Vârful temperaturilor înregistrate de-a
lungul timpului a fost de 37,6°C în anul 1962, iar cea mai scazuta temperatura – 33°C, a fost înregistrata
în iarna anului 1954.
Vânturile sufla din sector estic si au o viteza medie de 3,1 m/s.
Cantitatea medie a precipitatiilor, de 650 mm/m², în functie de anotimp, depaseste în general
media pe tara.Sub aspect seismic Bistrita-Nasaud nu intra în sfera judetelor care trebuie monitorizate în
mod prioritar.

24
 Cursul de apă principal care străbate depresiunea este reprezentat de râul Bistriţa, ce izvorăşte din
Munţii Călimani şi are o direcţie de curgere paralelă cu dealurile Bistriţene şi Piemontul Călimanilor. Râul
Bistriţa are zone cu terase bine dezvoltate şi lunci relativ largi 1-2 km.
Cursul de apă Bistriţa are o lungime de 67 km, o pantă medie de 23 %o, un coeficient de
sinuozitate de 1.35, o suprafaţă de 650 km 2 şi o altitudine medie de 815 m.
Adâncimea stratului freatic în zona amplasamentului este la cca 2,5 m.
Amplasamentele Staţiei de tratare sunt pe malul drept al cursului de apă Bistriţa.
4.2. Sistemul de alimentare cu apă
a)Captarea de suprafaţă din râul Bistriţa este compusa din baraj deversor, priză de captare pe
malul drept al râului (prevăzută cu stavile de intrare, başă de evacuare, separator de zai şi başă de evacuare
a plutitorilor), canal de aducţiune cu L = 228 m, conductă de aducţiune, staţie de pompare treapta I dotată
cu două pompe
b.) Sursa Cuşma
b.1) Captarea de suprafaţă din râul Geamănu (Cuşma)
b.2) Captarea din subteran (Cuşma): 10 izvoare captate , 2 conducte de aducţiune din oţel
cu lungimea de 18 km;

a)
Priză de captare pe malul râului Bistriţa

Apa care intră în Staţia de tratare este analizată din punct de vedere al parametrilor tehnologici:
temperatură, miros, culoare, turbiditate, pH, indice de permanganat, alcalinitate, duritate totală, duritate
temporară, duritate permanentă, amoniu, nitriţi, nitrati,cloruri, număr germeni UFC, coliformi totali,
coliformi fecali, streptococi fecali.
Pentru corectarea pH-ului la intrarea pe canalul de aducţiune se află instalaţia de dozare a varului.
Pe canalul de aducţiune datorită lungimii sale, se realizează o predecantare a apei.

25
 Canalul de aducţiune a apei brute

4.3. Staţia de tratare a apei

4.3.1. Linii tehnologice:

 Linia tehnologică veche – cu capacitatea nominală de cca 300 l/s, este formată din:
- deznisipator (în conservare),
- 6 bazine de amestec şi reacţie (în conservare),
- decantor orizontal longitudinal cu 2 compartimente (în conservare),
- 8 filtre rapide cu nivel liber (funcţionale),
- rezervor de 800 m3 (funcţional).

Din cadrul liniei tehnologice vechi sunt funcţionale doar filtrele şi rezervorul de 800m3 care sunt
utilizate pentru filtrarea şi înmagazinarea apei de pe linia tehnologică nouă.
 Linia tehnologică nouă cu capacitatea de 1000 l/s, este formată din:
- staţia de pompare treapta l,
- 2 decantoare radiale suspensionale cu Dn 29 m,
- staţie de filtre rapide (14 buc.),
- rezervor apă filtrată de 1500 m3,
- instalaţie de dezinfecţie cu clor gazos cu pompă dozatoare ADVANCE 200,
- staţie de tratare chimică a apei compusă din instalaţii de preparare şi dozare a soluţiei de
sulfat de aluminiu.
Schema tehnologică a staţiei de tratare permite funcţionarea independentă a celor două linii
tehnologice (300 + 1000 l/s) şi interconectarea lor prin intermediul camerei de amestec-distribuţie şi staţia
de pompare treapta a II-a.

26
 4.3.2. Descrierea funcţională a staţiei

4.3.2.1.Priza si canalul de aductiune

Priza de captare se afla pe malul drept al raului Bistrita,este o priza de mal prevazuta cu stavila de
intrare,basa de evacuare a namolului,separator de zai si basa de evacuare a plutitorilor. Prin aceasta priza
se alimenteaza cu apa bruta statia de pompare treapta I-a pe doua trasee:
a) canal de aductiune cu o lungime de 228 m;
b) conducta Dn= 1000 mm din beton cu o lungime de 245 m.
4.3.2.2. Staţia de pompare treapta I
În faţa stăvilarelor staţiei de pompare treapta I există grătare metalice plane. Aceste grătare din
bare de oţel sunt protejate cu un strat din răşini epoxidice, care vor micşora în perioadele cu temperaturi
scăzute aderenţa gheţii de grătare. Pentru evacuarea depunerilor din camera de priză a staţiei de pompare
treapta I, este prevăzută o vană stăvilar montată pe peretele interior al camerei, acţionată manual prin
intermediul unui cuplaj roată- stâlp de manevră. Staţia este echipată cu 2 pompe INGERSOL DRESSER
cu Q = 2400 m3/h, H = 8 m CA, P = 75 KW.
Una din pompele active INGERSOL DRESSER este echipată cu convertizor de frecvenţă, care
permite funcţionarea pompei cu turaţie variabilă şi implicit reglarea debitului pompei. Această soluţie face
posibilă adaptarea automată a debitelor pompate în funcţie de necesităţi. Staţia de pompare treapta I are 2
pompe BRATEŞ 500 care sunt pompe de rezervă fiind racordate, în continuare, la instalaţia tehnologică.
4.3.2.3. Camera de amestec şi distribuţie
Vanele de plecare pentru apă sunt vane fluture cu Dn 800 acţionate electric. Conductele prin care
se transportă şi injectează soluţiile de polielectroliţi în apa brută, sunt pozate aparent şi sunt izolate termic.
Pentru îmbunătăţirea procesului de decantare, s-a prevăzut o instalaţie pentru recircularea
nămolului de la decantoarele suspensionale–distribuitor. Pentru realizarea instalaţiei de recirculare a
nămolului, s-a prevăzut între primul cămin de lângă camera de amestec şi distribuţie, o conductă Dn 100
mm care se leagă la conducta cu Dn 200 mm, din oţel, prin care se evacuează la canalizare nămolul de la
decantoarele suspensionale. Această conductă de legătură, în lungime de cca 80 m, are pe ea amplasat un
cămin circular din beton cu diametrul de 1,25 m şi înălţimea de 2,50 m, necarosabil. În acest cămin,
precum şi în căminul de racord, au fost montate vane cu Dn 100. Ambele vane se manevrează din
exteriorul căminelor, prin intermediul unor tije şi stâlpi de manevră. În căminul cu D 1250mm a fost
montată o electropompă submersibilă FLAIT cu Q= 100 m3/h, P= 3 KW, n= 1435 rot/min, care realizează
recircularea.
4.3.2.4. Decantoarele suspensionale
În perioada de iarnă, datorită îngheţului, podurile racloare care echipează cele două decantoare se
operează manual.
4.3.2.5. Decantoarele orizontale

27
 Decantoarele orizontale sunt echipate cu vane cu clapa fluture Pn10–Dn600mm cu mecanism de
acţionare manuală. Căminele sunt de tipul «uscat».
Manevrarea vanelor cu clapa fluture se face din exteriorul căminelor, prin intermediul tijelor
prevăzute cu roată şi coloană de manevră.
Deoarece pierderile de apă prin vanele de evacuare a nămolului din decantoare sunt mari în scopul
reducerii substanţiale a acestora, pe conducta de golire a decantoarelor Dn 800 s-a prevăzut, la cca 4 m de
peretele exterior al decantoarelor, un cămin de vane echipat cu o vană fluture.
4.3.2.6. Filtrele rapide
Numărul cuvelor de filtrare rapidă în exploatare este de 22 unităţi cu suprafaţă filtrantă de 34m2 pe
fiecare unitate.
Tipul de crepine este RAP-36x 0,4-M 30 şi este folosit pentru filtrarea apei în scopuri potabile.
Crepinele sunt confecţionate din polipropilenă de uz alimentar, au o suprafaţă nominală de filtrare de 288
mm2, dimensiunea normală a fantelor 0,4 x 20 mm, numărul fantelor pe o crepină este de 36.
Acest tip de crepină, de tipul “drenaj de mare rezistenţă“, contribuie la mărirea gradului de
uniformitate a filtrării apei şi spălării filtrelor. Plăcile cu crepine pentru drenajul filtrelor rapide au
dimensiunile în plan de 470 x 470 mm.
Pentru asigurarea calităţii apei filtrate, grosimea stratului filtrant este cuprinsă între 0,8 – 0,9 m,
granulaţia nisipului do=0,8-2 mm, porozitate > 40% şi friabilitatea <5%.
Procesul de filtrare este condus automat prin intermediul unui calculator de proces care asigură
monitorizarea şi acţionarea echipamentelor proceselor unitare din etapa de filtrare. Filtrele sunt echipate
individual şi cu pupitre de comandă cu dispozitive de indicare a colmatării filtrelor şi cu o serie de
comenzi pentru acţionarea pompelor, suflantelor şi vanelor.
Rezervoarele de sub filtre au rolul de a colecta apa filtrată cu rol de compartimente de aspiraţie
pentru pompele din treapta a II-a de pompare şi de a asigura realizarea contactului soluţiei de clor cu apă
filtrată în scopul dezinfecţiei şi asigurării concentraţiei de clor rezidual. Rezervorul de sub pavilionul
filtrelor 1...8 are o capacitate de 800 m3 şi din acesta se asigură apa pentru regenerarea (spălarea) tuturor
filtrelor din staţie.
Rezervorul de sub filtrele 9...22 are o capacitate de 1.500 m 3 şi este folosit pentru alimentarea
pompelor din treapta a II -a şi ca rezervor de contact pentru soluţia de clor şi apa filtrată care provine de la
14 filtre.
Pentru evitarea apariţiei fenomenului de vortex, sunt prevăzute la conductele de aspiraţie la
pompele de la staţia de pompare treapta a II-a dispozitive antivortex.

4.3.2.7. Staţia chimică

Schema tehnologică a staţiei cuprinde următoarele instalaţii:
- instalaţia de preparare şi dozare a soluţiei de sulfat de aluminiu şi polielectrolit;
28
 - instalaţia de dozare a varului cu comanda automată.
a) Instalaţia de sulfat de aluminiu este compusă din:
 două bazine de dizolvare, unul de 75 m3 şi unul de 200 m3,
 3 suflante pentru barbotarea (omogenizarea) soluţiei de sulfat de aluminiu, în vederea accelerării
dizolvării sulfatului de aluminiu,
 4 pompe pentru pomparea soluţiei concentrate de sulfat de aluminiu în vasele de diluţie. Aceste
pompe sunt amplasate în subsolul clădirii staţiei chimice vechi.
 2 recipienţi de diluţie din POLSTIF, de 20 m 3 capacitate fiecare, care alimentează gravitaţional
pompele dozatoare. Pompele dozatoare preiau soluţia diluată de sulfat de aluminiu cu concentraţia
5% sau 10% şi o injectează în conductele de aspiraţie ale pompelor de la staţia de pompare treapta
I.
Polielectroliţii sunt utilizaţi numai în situaţiile în care indicatorii de calitate ai apelor procesate o
impun.
b) Instalaţia de var este un compartiment separat de celelalte instalaţii ale staţiei chimice, fiind
amplasată lângă priza canalului de aducţiune.
Instalaţia este formată din următoarele părţi componente:
 un siloz pentru var hidratat pulverulent;
 un alimentator cu snec;
 un recipient de lucru;
 un dozator pentru var pulverulent;
 un vas vortex;
 conductă de transport;
 dispozitiv de distribuţie a emulsiei (soluţiei) de var;
 un dispozitiv de amestec cu zbaturi orizontale.
4.3.2.8. Staţia de pompare treapta a-II a
Staţia de pompare treapta a II-a cuprinde două compartimente:
 compartimentul instalaţiilor de spălare filtre;
 compartimentul staţiei de pompare treapta a II-a.
Agregatele staţiei de pompare se alimentează cu apă din cele două rezervoare de sub filtrele rapide
prin două conducte Dn 600 mm şi Dn 800 mm.

4.3.3. Derularea fluxului tehnologic

4.3.3.1.. Eliminarea corpurilor plutitoare, presedimentarea şi predecantarea începe încă în
spatele barajului deversor, unde, prin micşorarea vitezei de curgere a apei începe procesul de depunere a

29
suspensiilor grosiere. Aluviunile depuse se elimină prin deschiderea stăvilarului situat în partea dreaptă a
barajului şi antrenarea lor cu un jet de apă de spălare. Periodic, este necesară curăţarea lacului de
acumulare cu ajutorul unui buldozer. Tot prin manevrarea stăvilarului de la baraj se elimină, în perioadele
friguroase, sloiurile de gheaţă (zai). Această fază continuă în priza de apă brută, prevăzută şi ea cu
stăvilare pentru reglarea debitului apei, un stăvilar prin deschiderea căruia se asigură evacuarea
depunerilor în timpul spălării, o conductă prevăzută cu o vană stăvilar care asigură evacuarea corpurilor
plutitoare, a uleiurilor şi a zaiului. Tot aici, în urma procesului de modernizare s-a montat un analizor
automat pentru măsurarea următorilor parametri ai apei brute: turbiditate, temperatura, pH, conţinutul de
oxigen şi conductivitate. Suplimentar, se procedează la o prelevare directă a apei brute în vederea
determinării parametrilor apei brute prin analize de laborator (temperatură, miros, culoare, turbiditate, pH,
indice de permanganat, alcalinitate, duritate totală, duritate temporară, duritate permanentă, amoniu,
nitriţi, număr germeni UFC, coliformi totali, coliformi fecali, streptococi fecali).
Din priza de apă, prin intermediul unui stăvilar, apa brută este preluată de canalul de aducţiune,
care, pe lângă rolul de transport, îndeplineşte în schema de tratare şi rolul de predecantor. Pe lângă faptul
că o parte din suspensii se depun gravitaţional (prin micşorarea vitezei de curgere a apei) într-o fază mai
avansată, în perioade de viitură, când sursa de apă este mai încărcată cu materii în suspensie (peste 1500
NTU) pentru protejarea instalaţiilor şi utilajelor de tratare a apei se procedează la administrarea unui agent
de coagulare chiar în partea superioară a canalului de aducţiune. Dozarea se face prin intermediul unei
pompe de dozare situată în staţia chimică şi a unei conducte a cărei parte finală este prevăzută cu orificii
(pentru o distribuţie cât mai uniformă) - dispusă transversal pe canalul pe aducţiune. Prin această dozare,
realizându-se o reducere a suspensiilor de cca. 50% faţă de încărcarea iniţială, se uşurează sarcina
decantoarelor. Nămolul reţinut în canalul de aducţiune se evacuează relativ uşor prin spălarea cu apă pe
toată secţiunea canalului, prin deschiderea stăvilarului de golire al acestuia.
În situaţiile în care canalul de aducţiune are probleme deosebite de spălare, avarii, etc, staţia de pompare
se alimentează prin conducta premo Dn 1000; aceasta are priza situată la intrarea în canalul de aducţiune.
Fie că transportul apei se realizează prin canalul de aducţiune, fie prin conducta Dn 1000, apa
ajunge în conducta de aspiraţie a pompelor situate în treapta I de pompare. Aceasta este prevăzută cu 3
pompe. Fiecare pompă este prevăzută cu câte o vană pe conducta de aspiraţie şi o vană pe conducta de
refulare. Apa este refulată de pompe prin 2 conducte Dn 800 (refulatoare) către camera de distribuţie, de
unde pleacă 3 conducte Dn 800, una către cele 2 decantoare orizontale şi 2 către cele 2 decantoare
suspensionale.
4.3.3.2.. Coagularea - flocularea
Apele de suprafaţă conţin o mare cantitate de substanţe coloidale. Aceste substanţe au greutate
specifică foarte apropiată de cea a apei, în mod practic ele rămân în suspensie timp îndelungat.

Suspensiile fine, cu dimensiuni sub 10-3 mm şi cele coloidale cu diametrul de 10 -6

mm nu se pot
elimina prin sedimentare gravitaţională datorită echilibrului coloidal în care se află aceste suspensii.
30
 Eliminarea suspensiilor coloidale se face cu ajutorul agenţilor de coagulare, care, prin dizolvarea
lor în apă produc ioni de semn contrar particulelor coloidale. Neutralizarea parţială a acestor sarcini duce
la aglomerarea coloizilor în flocoane - agregate mai mari şi mai grele. În acest mod se reduce considerabil
timpul de depunere a lor. Prin acest proces de coagulare - floculare are loc o reducere considerabilă a
turbidităţii, precum şi a culorii apei. De asemenea, în fazele de aglomerare şi depunere a flocoanelor are
loc şi o antrenare parţială a substanţelor organice şi a bacteriilor conţinute în apa brută.
Ca agent de coagulare se utilizează sulfatul de aluminiu. Acesta se aprovizionează în stare solidă,
se depozitează în bazinele de stocaj unde se dizolvă în apă prin barbotare cu aer. Se păstrează sub formă
de soluţie concentrată (20 - 30%). De aici se extrage cu pompe în recipienţii de preparare (2 recipienţi
orizontali de câte 20 m3, confecţionaţi din poliester armat cu fibre de sticlă şi 2 recipienţi metalici
verticali, de câte 25 m3, situaţi în staţia chimică la parter. Recipienţii de POLSTIF se utilizează alternativ.
Aici, prin adăugare de apă şi barbotare cu aer (în cazul recipienţilor orizontali) sau agitare cu agitatoare (la
recipienţii verticali), se prepară soluţia de lucru, cu o concentraţie de 5 % sau 10 %. Dozarea soluţiei de
lucru se face cu ajutorul pompelor dozatoare situate la parterul staţiei chimice. Dozele de coagulant se
stabilesc de către tehnolog, funcţie de parametri apei brute, determinaţi de către laboratorul staţiei chimice
sau afişaţi de analizorul montat în priza de apă brută. Pentru ca doza de coagulant să fie aleasă cât mai
economic şi cu eficienţă cât mai mare, se procedează la efectuarea testului Jaar. Pentru verificarea
eficienţei dozelor alese se poate face şi determinarea potenţialului Zeta.
Locul de introducere al soluţiei de coagulant este în staţia de pompare I, în conducta de aspiraţie a
pompelor. În cazul că se impune predecantarea, soluţia de coagulant se poate doza şi pe canalul de
aducţiune, după cum s-a amintit anterior. În acest caz, din cauza cantităţii mari de depuneri, pe lângă
spălarea săptămânală, poate fi necesară o purjare suplimentară a canalului de aducţiune. Stabilirea
momentului purjării se face de către tehnolog în urma informaţiei primite de la laborator - staţie chimică
(turbiditatea apei aspirate în pompa treapta I este mai mare decât turbiditatea apei pe canal).
Ţinând cont de faptul că formarea flocoanelor şi amorsarea floculării sunt favorizate prin
adăugarea de doze mici de var - Ca(OH)2 - se procedează la o prealcalinizare. Introducerea varului este
necesară şi pentru faptul că sulfatul de aluminiu este o sare a unui acid puternic. Când există pericolul ca
apa să devină mai agresivă (la doze mai mari de coagulant) trebuie să se ia măsuri de neutralizare. Dozele
de var se stabilesc de către tehnolog. Tot de aici, prin intermediul calculatorului, se dă referinţa dozei de
var cerute, în kg/oră var pulbere. Prin intermediul instalaţiei de dozare a varului acesta ajunge în canalul
de aducţiune, în partea superioară, sub formă de lapte de var.
Pentru accelerarea procesului de coagulare în condiţii nefavorabile pot fi introduşi în apă diferiţi
adjuvanţi de coagulare. Aceştia sunt compuşi chimici cu greutate moleculară mare, solubili în apă, care în
anumite condiţii sunt capabili de a crea legături cu particulele în suspensie şi cu particulele coloidale din
apă, formând agregate sau flocoane. Prepararea şi dozarea soluţiilor de adjuvanţi de coagulare se face

31
automat, cu ajutorul unei instalaţii de tip Ultromat situată la parterul staţiei chimice. Introducerea
adjuvanţilor se face în conductele de legătură dintre camera de distribuţie şi decantoare.
Apa în care s-au introdus dozele necesare de reactivi trece din camera de amestec şi distribuţie,
prin intermediul conductelor menţionate mai sus, în decantoare.

4.3.3.3. Decantarea apei

Este un proces de separare a particulelor solide cu dimensiuni mai mari de 10 -3 mm aflate în
suspensie prin acţiunea forţelor gravitaţionale. În decantoare se elimină prin sedimentare gravitaţională 80
- 90 % din suspensiile prezente în apă. Acest proces se realizează în construcţii speciale, numite
decantoare. Staţia de tratare este prevăzută cu 2 tipuri de decantoare: 2 decantoare orizontale longitudinale
şi 2 decantoare suspensionale cu recircularea stratului de nămol.
În decantoarele orizontale apa trece prin 3 camere de reacţie prevăzute cu agitatoare, unde continuă
procesul de amestecare al apei cu reactivii de coagulare şi se formează flocoanele. Agitatoarele au viteze
de rotaţie descrescătoare, pentru a permite formarea flocoanelor. Din camerele de reacţie apa trece în
bazinele de decantare propriu-zise, prin intermediul unor orificii prevăzute cu deflectoare. În urma
procesului de decantare a flocoanelor, proces care are loc pe toată lungimea decantoarelor, apa decantată
ajunge la deversoare de unde se îndreaptă către staţia de filtrare. Evacuarea nămolului rezultat prin
decantarea suspensiilor gravitaţionale şi coloidale concentrate sub efectul coagulanţilor se face periodic
prin scoaterea din funcţiune a instalaţiei şi spălarea ei.
În decantoarele suspensionale cu recircularea stratului suspensional, în afara principiului decantării
gravitaţionale se mai aplică şi principiul filtrării suspensiei printr-un strat de suspensii reţinute anterior,
aflat într-un echilibru dinamic în curentul ascendent de apă. Un anumit procent din stratul suspensional
este recirculat, asigurând un contact mai bun între apa ce urmează a fi tratată şi suspensiile reţinute
anterior. Apa intră în camera de reacţie, unde continuă procesul de amestecare a apei cu reactivii, apoi
intră în decantorul propriu-zis, străbate stratul suspensional şi părăseşte decantoarele pe la deversoare,
către staţia de filtrare. Nămolul rezultat se colectează într-un jgheab circular executat la fundul construcţiei
de unde este evacuat periodic, fără scoaterea din funcţiune a instalaţiei, cu ajutorul unui raclor, prin 3
orificii de evacuare. Momentul când trebuie să se execute această operaţie de evacuare a nămolului depus,
se stabileşte în funcţie de încărcătura în suspensii a apei introduse, cantitatea de reactivi utilizată, prin
efectuarea de teste de sedimentare cu conuri Immhoff, prin verificarea densităţii stratului de nămol la
diferite adâncimi cu ajutorul "batiscafului".
Pentru ca faza următoare de tratare, filtrarea, să fie eficientă, este necesar ca turbiditatea apei
decantate să nu depăşească 20 NTU.

4.3.3.4. Filtrarea

32
 Pentru a se obţine o limpezire practic completă a apei se utilizează procedeul filtrării apei printr-
un strat de nisip. Reţinerea suspensiilor din apă de către nisipul filtrant se face printr-un proces complex,
în care este preponderent fenomenul de adsorbţie, particulele în suspensie fixându-se pe suprafaţa
particolelor de nisip, iar uneori şi efectul de sită, fenomenul de sedimentare a suspensiilor în pori, etc. Prin
intermediul camerelor de vane, apa decantată trece din decantoare în staţia de filtrare. Există 2 linii de
filtre. Sunt în total 22 de filtre rapide deschise (8 filtre cu capacitatea de 300 l/s şi 14 filtre cu capacitatea
de 1000 l/s, cu debit variabil şi nivel variabil, fiecare cu suprafaţa de 34 m 2. Sistemul de admisie a apei
decantate este realizat printr-o conductă, direct în cuva filtrului, pe un jgheab de beton care asigură
repartiţia uniformă a apei decantate şi colectarea apei de spălare. Elementul activ al filtrului este stratul
filtrant de nisip cuarţos, cu înălţimea de cca. 85-90cm, dispus pe un suport de plăci cu crepine. Drenajul cu
crepine asigură colectarea apei filtrate şi distribuţia apei de spălare. Apa filtrată este colectată în camera de
apă filtrată a fiecărui filtru şi de aici, prin conductele de apă filtrată în rezervoarele de 800 şi respectiv
1500 m3, unde se face şi dezinfecţia. Viteza de filtrare optimă la capacitatea de 1300 l/s este 6,26 m/h (5 -
7 m/h).
După un anumit număr de ore de funcţionare (7-72 h), funcţie de gradul de colmatare şi parametri
apei filtrate, filtrul trebuie scos din funcţiune şi spălat. Spălarea se face în contracurent de apă şi de aer.
Pentru introducerea apei de spălare există 3 pompe de spălare, iar pentru introducerea aerului există 3
suflante, situate în sala de pompe treapta a II-a de pompare şi care sunt utilizate alternativ. Acestea pot fi
acţionate manual sau prin intermediul calculatorului.
4.3.3.5. Dezinfectarea apei
Limpezirea apei prin decantare şi filtrare reduce numărul de bacterii conţinute în apă, prin reţinerea
impurităţilor pe a căror suprafaţă sunt fixate bacteriile, dar nu într-o măsură suficientă. Pentru asigurarea
calităţii bacteriologice, apa trebuie supusă procesului de dezinfectare. Aceasta se realizează cu ajutorul
clorului gazos care dezinfectează apa prin oxidarea substanţelor organice, datorită oxigenului activ. Doza
de clor se stabileşte în funcţie de parametri calitativi ai apei filtrate.
Cantitatea de clor administrată trebuie să asigure o dezinfectare corespunzătoare şi menţinerea în
reţea a unei cantităţi de clor remanent(rezidual). În unele cazuri se recomandă o clorurare în exces, în
special atunci când apa suferă variaţii mari de calitate într-un timp relativ scurt, putând duce la
contaminări în reţea.
Din staţia de clorare, prin intermediul unui aparat automat de dozare care funcţionează pe
principiul ejectorului, clorul ajunge în cele două rezervoare, de 800 şi respectiv 1500 m 3, sub forma de apă
de clor prin intermediul a două conducte. Timpul minim de contact al apei cu clorul este de 30 minute. De
aici, prin intermediul pompelor din treapta a II-a de pompare apa potabilă este refulată în reţeaua de
distribuţie şi în rezervoarele de înmagazinare.
Înmagazinarea apei se realizează într-un număr de 5 rezervoare de compensare şi 2 rezervoare de
înmagazinare, care au un volum total de 36350 m3. [23,25,32,33]
33
 4.3.4. – Rezervoare de inmagazinare si reteaua de distributie a apei
Distribuţia apei se face prin ţeavă de oţel ٕF 600, 800 şi 1000.
Prin pompare apa potabilă ajunge în reţeaua de distribuţie şi în rezervoarele de înmagazinare-
compensare:
 pentru apa potabilă rezultată de la staţia de tratare Bistriţa:
- 2 rezervoare de înmagazinare cu V = 10.000 m3 fiecare,
- 3 rezervoare de înmagazinare cu V = 5.000 m3 fiecare,
- 1 staţie de pompare: 2 pompe LOTRU 125 (Q=100 m 3/h, P=37 KW, H=56m CA) şi o
pompă WILLO (Q=70 m3/h, P=42 KW, H=56m CA)
 pentru apa potabilă captată din râul Geamănu şi izvoarele Cuşma:
- 2 rezervoare de înmagazinare cu V = 300 m3 fiecare.
Lungimea totală a reţelelor de distribuţie a apei este de 475,74 km .
Apa potabilă este distribuită în următoarele localităţi: Bistriţa, Unirea, Viişoara, Ghinda, Sărata,
Orhei, Satu-Nou, Petriş, Crainimăt, Şieu-Măgheruş, Lechinţa, Chiraleş, Vermeş, Herina, Galaţii-Bistriţei,
Dipşa, Tonciu, Viile Tecii, Teaca, Dumitra, Cepari, Tărpiu.

4.3.5. Debite caracteristice

CENTRALIZATOR CU DEBITELE CARACTERISTICE ALE NECESARULUI DE APĂ

Sursa Qzi max Qzi med Qzi min Vanual

3 3 3
m /zi l/s m /zi l/s m /zi l/s m3
Fond de timp-
365 zile/an
Râul Bistriţa 34.680 401,39 28.900 334,49 23.120 267,59 10.548.500
Râul 1.037 12 864 10 692 8 315.360
Geamănu
Izvoare din 1.721 19,92 1.434 16,6 1.147 13,28 523.410
subteran

TOTAL 37.438 433,31 31.198 361,09 24.959 288,87 11.387.270

CENTRALIZATOR CU DEBITELE CARACTERISTICE ALE CERINŢEI DE APĂ

Qzi max Qzi med Qzi min Vanual

m3/zi l/s m3/zi l/s m3/zi l/s m3
Fond de timp-
365 zile/an

34
 44.064 510 36.720 425 29.376 340 13.402.800

Sistemele centralizate de alimentare cu apă s-au dezvoltat împreună cu centrele urbane şi

industriale în mod special în a doua parte a secolului trecut
O serie de concepte aplicate între 1950-1990 au condus la disfuncţonalităţi tehnice şi economice
majore care se reflectă actualmente în starea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare:
 întrucît pînă în 1989 apa nu avea valoare comercială, dimensionarea sistemelor s-a
făcut la capacităţi exgert de mari pe baza unor prognoze fără baze reale de calcul( susţinere);
 în general dezvoltarea sistemelor s-a bazat pe dezvoltarea industrială; majoritatea
sistemelor dispun actualmente de capacităţi de cîteva ori mai mari decît ncesarul;
 calitatea apei a fost considerată un element secundar în sistem,
 protecţia surselor nu aconstituit o prioritate în cadrul sistemelor de alimentare cu apa;
 înterţinerea sistemelor s-a efectuat formal şi deficienţele s-au agravat în timp;ex:
pierdeile reale în sistemele de distribuţie se sitează la 35-50 % din producţie;
 condiţionarea realizării sistemelor cu tehnologie indigenă între 1975-1990 a condus la
întîrzieri tehnologice şi lipsă de fiabilitate a sistemelor şi componenetelor acstora;
 lipsa de implicare a consumatorilor în preţuirea şi economisirea apei au creat o stare de
risipă gravă şi generală a apei urmată de reducerea şi deteriorarea resurselor de apă de
calitate. [29]

4.4. Metode de analiză.

Determinarea turbiditatii se efectueaza conform SR EN ISO 7027 / 2001, iar determinarea
substantelor organice oxidabile conform STAS 3002/1985.
Determinarea turbidităţii conform SR EN ISO 7027 / 2001. Turbiditatea este transparenţa unui
lichid cauzată de prezenţa materiilor nedizolvate.
În standard se specifică două metode cantitative în care se utilitează turbidimetre optice :
 Măsurarea luminii difuzate – valoarea măsurată depinde de unghiul de măsurare θ dar şi de unghiul de
deschidere Ω0 . Ungiul θ este format de direcţia radiaţiei incidente şi direcţia radiaţiei transmise
măsurată. Se aplică la apele cu turbiditate scăzută – apa poptabilă.
 Măsurarea atenuării fluxului radiant – valoarea depinde de unghiul solid Ω0 de eficacitate luminoasă
care ajunge pe receptor. Se aplică la apele cu turbiditate ridicată.

35
 O probă de apă colorată de substanţele dizolvate în ea , este un sistem omogen care atenuează
numai radiaţiile care le traversează. O probă de apă care conţine substanţe nedizolvate atenuează radiaţia
incidentă dar particulele prezente difuzează radiaţia în mod inegal în toate direcţiile.
Sistemul optic include o lampă cu filament din tungsten , un detector le 90 0 pentru monitorizarea
reflexiei luminii şi un detector pentru lumina transmisă. Microprocesorul instrumentului calculează
raportul semnalelor de la cei doi detectori. Aceasta tehnică corecteată influenţele materialelor colorate şi
sau absorbante de de lumină şi compensează fluctuaţiile în intensitatea luminii.

Probele se vor analiza cât mai repede de la prelevare. Dacă acest lucru nu este posibil, proba se va
păstra într-o incintă întunecoasă şi rece dar nu mai mult de 24 de ore.Dacă probele au fost conservate la
rece , înainte de efectuarea determinării se lasă să revină la temperatura ambiantă.
Probele cu turbiditate mare pot fi diluate , dar pe cât posibil trebuie evitat acest lucru deoarece se
pot obţine rezultate eronate.
Prezenţa bulelor de aer sau de gaze în suspensie pot să interfereze în măsurarea turbidităţii. Pentru
îndepărtarea lor , se scufundă parţial celua ce conţine proba într-o baie de apă caldă , apoi se răceşte la
temperatura iniţială.
Înainte de fiecare determinare se şterge foarte bine celula.
Metoda de măsurare este o metodă cantitavivă prin care se măsoară raportul semnalului
nefelometric dintre lumina reflectată şi lumina transmisă.[30]

Determinarea substanţelor organice oxidabile conform STAS 3002/1985.

Substanţele organice sunt oxidate cu permanganat de potasiu în mediu acid sau mediu alcalin la
fierbere. Excesul de permanganat de potasiu neutilizat în reacţia de oxidare este redus cu acid oxalic iar
excesul de acid oxalic este titrat la cald cu permanganat de potasiu până la persistenţa unei tente slab roz.
Dacă proba a fost conservată prin păstrare la rece, se lasă în laborator pentru a lua temperatura
camerei, apoi se agită.
Într-un vas Erlenmeyer de 300 ml, se introduc cu pipeta 100 ml probă , 5 ml acid sulfuric, 10 ml
soluţie 0,01 N de permanganat de potasiu şi se aduce la fierbere, notându-se momentul începerii fierberii .
După 10 minute se îndepărtează sursa de căldură , se lasă vaul să se răcească şi se adaugă 10 ml soluţie
0,01 N de acid oxalic. Soluţia devine incoloră şi se titrează cu soluţie 0,01 N de permanganat de potasiu
până la persistenţa culorii slab roz, notându-se volumul utilizat.
În cazul în care nu sunt prezente substanţe interferente , conţinutul de substanţe organice
oxidabile , exprimat în miligrame permanganat de potasiu /l sau miligrame oxigen / l se calculează cu
formulele :
Substatnţe organice oxidabile
(SOO)  = ( V + V1 ) F - V2 * r * 0,316 * 1000 ( mg KMnO4/l ) (1)
36
 100
Sau
SOO = (V + V1) F - V2 * r * 0,316 * 0,253 * 1000 ( mg O2 / l) (2)
100
In care :
V – volumul soluţiei 0,01 N de permanganat de potasiu adăugat iniţial(10 ml) , în ml ;
V1 – volumul soluţiei 0,01 N de permanganat de potasiu folosit la titrare , în ml ;
F – factorul soluţiei 0,01 N de permanganat de potasiu ;
V2 – volumul soluţiei 0,01 N de acid oxalic adăugat la probă ( 10 ml ) în ml ;
0,316 – cantitatea de permanganat de potasiu în miligrame , corespunzătoare la 1 ml
soluţie 0,01N de permanganat de potasiu ;
r – coeficient de diluţie, în cazul efectuării diluţiei ;
0,253 – cantitatea de oxigen , în miligrame , corespunzătoare la 1mg KMnO4 ; [31]

4.5. Monitorizarea parametrilor fizico-chimici.

Fiecare fiinţă umană acum şi în viitor trebuie să beneficieze de cantităţi suficiente de apă pentru
băut, igienă o hrană îndestulătoare şi , toate acestea , la costuri rezonabile .
Monitoringul calităţii apelor constituie un suport vital pentru oricare program de management al
apelor. Monitoringul apelor este definit ca o activitate integrată de evaluare a caracteristicilor fizice,
chimice şi biologice ale apei, în relaţia cu condiţiile de sănătate umană şi cu cele ecologice , raportate la o
anumită folosinţă a apei.
O strategie de monitoring este rezultatul unui compromis între necesităţile de informaţii ,
cunoştinţele existente asupra mediului acvatic, capabilităţile tehnice şi posibilităţile practice de utilizare şi
disponibilităţile financiare.
Monitoringul protecţiei calităţii apelor în vederea potabilizării este partea sistemului integrat a
monitoringului protecţiei calităţii.
In laboratorul Statiei de Tratare Bistrita analizele fizico-chimice se efectueaza la interval de trei
ore atat la apa bruta cat si la apa potabila. Pentru apa bruta se efectueaza urmatoarele analize fizico-
chimice: temperatura, turbiditate, pH, substante organice oxidabile, alcalinitate, duritate, amoniu, nitriti,
nitrati, cloruri, conductivitate, oxigen dizolvat, iar pentru apa potabila in plus fata de analizele mentionate
mai sus, se determina clor rezidual, aluminiu rezidual si sulfati.

De asemenea se urmareste respectarea parametrilor de calitate impuşi de legislaţia în vigoare,

respectiv concentratiile impuse de NTPA 013 pentru apele de suprafata utilizate pentru potabilizare si
legea 458/2002 cu modificarea 311/2004 legea privind calitatea apei potabile .

37
 S-au luat in studiu doi dintre parametrii fizico- chimici , turbiditatea si substante organice
oxidabile, deoarece sunt principalii parametrii in functie de care este coordonat procesul tehnologic.
Pe lângă faptul că apa brută este analizată la trei ore, turbiditatea este monitorizata automat şi la
orice modificare semnificativă se recoltează o nouă probă , se analizează şi se stabileşte doza de coagulant
corespunzătoare turbidităţii respective şi doza de hidroxid de calciu pentru menţinerea pH-ului la valoarea
optimă. Doza de coagulant se calculează după formula :
D = √Tab * 6. (3)
unde: D – doza de coagulant exprimată în mg/l Al2(SO4)3.

Tab – turbiditatea apei brute

6 – coeficient ( pentru apele curgătoare în care turbiditatea este indicatorul

dominant , coeficientul se încadrează în intervalul 4 – 12) .
Doza reactivului de alcalinizare se stabileşte experimental , fiind 1/3 din doza de sulfat de
aluminiu.
Valorile admise ale turbiditatii si substantelor organice pentru apa potabila , impuse de legea 485
sunt : turbiditate – 5 NTU si substante organice oxidabile- 20 mg/l KMnO4, iar pentru apa bruta, NTPA
013 prevede pentru substante organice oxidabile – 80 mg/l KMnO4. Valoarea turbiditatii pentru apa bruta
nu este impusa.
Determinarea turbiditatii se efectueaza conform SR EN ISO 7027 / 2001, iar determinarea
substantelor organice oxidabile conform STAS 3002/1985.
În următoarele tabele sunt prezentate valorile turbiditatii şi substantelor organice oxidabile pe luna
martie 2018 si luna iulie 2018.

Tabel nr. 1 – Valori parametrii de calitate ale apei brute şi potabile

în perioada martie 2018
Apa bruta Apa potabila
Nr.
Data Turbiditate Subst. org. Turbiditate Subst. org.
Crt.
NTU mg/lKMnO4 NTU mg/lKMnO4

1 01.03 91 17.07 0.8 4.23

2   50 13.52 0.8 3.57
3   80 23.05 0.9 4.23
4   190 27.06 1.4 4.57
5 02.03 152 23.7 0.6 5.78
6   150 22.12 0.7 5.46
7   1500 132.72 0.6 4.74
8   2520 142.2 1.2 4.55
9 03.03 1620 125.35 0.8 5.86
10   1170 91.96 0.4 6.15
11   830 65.23 0.4 5.5
12   630 53.72 1.6 5.5
13 04.03. 240 24.96 0.7 5.86
14   500 39.65 0.6 4.74
15   800 69.35 0.5 4.42
38
 16   300 22.12 1 3.79
17 05.03 134 17.38 0.4 4.48
18
  800 58.36 0.8 5.18
19   650 49.63 0.6 4.74
20   450 35.03 0.7 3.53
21 06.03 65 16.43 0.8 4.18
22   160 19.15 0.9 3.85
23   500 36.96 0.8 5.18
24   1500 142.3 0.5 4.88
25 07.03 1200 88.63 0.6 4.55
26   600 45.25 0.7 4.88
27   580 35.98 0.8 3.85
28   300 23.32 1.3 3.55
29 08.03 80 16.75 0.5 4.85
30   81 16.75 0.9 4.52
31
  125 21.17 0.6 4.74
32   120 20.54 1 4.11
33 09.03 350 28.56 1.3 3.53
34   550 38.21 1 4.5
35   280 21.2 0.9 3.48
36   100 18.64 0.8 3.83
37 10.03 180 17.54 0.9 3.51
38   240 19.58 0.7 4.47
39   370 30.21 0.7 3.53
40   630 49.6 1.1 3.53

Continuare - Tabel nr. 1 – Valori parametrii de calitate ale apei brute şi

potabile în perioada martie 2018
Apa bruta Apa potabila
Nr.
Data Turbiditate Subst. org. Turbiditate Subst. org.
Crt.
NTU mg/lKMnO4 NTU mg/lKMnO4

41 11.03 120 16.27 0.7 4.5

42   100 13.08 0.8 4.5
43   115 13.08 1.4 5.74
44   135 22.87 1.2 3.88
45 12.03 300 19.35 0.9 4.2
46   270 16.24 1.2 3.88
47   105 13.6 1 4.88
48   95 13.2 0.5 4.55
49 13.03 440 33.2 1.8 4.55
50   380 29.65 0.7 4.55
51   200 15.78 0.8 4.55
52   126 20.3 1.6 5.06
53 14.03 275 16.75 0.8 3.53
54   185 16.95 0.7 3.85
55   440 31.25 0.6 4.53
56   120 22.23 0.6 4.53
57 15.03 106 14.33 0.8 2.89
58   95 13.85 0.9 4.18
59   120 21.58 0.8 4.18
39
 60   141 24.67 0.7 3.85
61 16.03 130 21.32 0.8 3.55
62   88 10.01 0.6 4.2
63   105 14.78 1.2 4.22
64   75 10.03 2.1 4.55
65 17.03 150 22.31 1.1 4.55
66   168 27.56 1.2 4.22
67   174 29.65 0.9 4.85
68   105 16.53 0.8 4.2
69 18.03 51 12.02 0.7 3.23
70   96 10.62 1 3.55
71   133 19.65 0.7 2.53
72   143 21.32 0.8 4.47
73 19.03 165 25.6 0.5 3.51
74   442Apa bruta 33.22 0.6
Apa potabila 3.51
75Nr.   850 60.3 1.1 3.55
76
Crt.  Data 1091
Turbiditate 80.05
Subst. org. 2
Turbiditate 4.53
Subst. org.
77 20.03 NTU
625 mg/lKMnO
46.95 4 NTU0.5 mg/lKMnO
4.53 4
78 81  21.03 420 32 31.25
10.74 0.7 0.7 4.24.57
79 82    180 46 25.65
11.06 0.9 0.8 4.743.57
80 83    100 58 18.569.48 1.2 2 3.9 4.5
84   191 19.65 0.6 3.86
85 22.03 269 38.56 0.6 3.86
86   315 38.95 0.7 5.14
87   114 15.65 0.8 8.05
88   150 23.07 0.6 5.18
89 23.03 260 22.12 0.4 4.85
90   489 32.65 0.5 5.18
91   985 71.52 0.8 5.18
92   1360 98.65 1.2 3.55
Continuare - 93 24.03 1050 82.32 0.9 3.88 Tabel nr. 1 –
Valori 94   640 45.23 1 4.53 parametrii de
calitate ale 95   190 25.65 1 4.5 apei brute şi
potabile în 96   111 19.58 0.6 4.2 perioada martie
2018 97 25.03 79 16.75 0.6 4.2
98   95 11.38 0.5 3.88
99   107 19.65 0.9 3.57
100   162 22.53 1 4.9
101 26.03 158 21.98 1.2 4.23
102   72 16.56 0.6 4.23
103   75 15.8 0.6 3.9
Apa bruta Apa potabila
Nr.104   92 17.38 0.6 3.57
Crt.105 27.03 45 15.8 0.7 4.24
106 Data
  32 13.3 0.8 3.9
Turbiditate Subst. org. Turbiditate Subst. org.
107   NTU 79mg/lKMnO4 13.98 NTU 0.9 mg/lKMnO4 4.5
108   96 15.14 0.7 4.82
11091.07.18
28.03 140 53 25.9116.1 1.1 0.8 4.82 4.2
2110    40 65 13.59
17.58 0.7 1.1 3.854.85
3111    30 75 12.64
19.68 0.9 0.9 4.185.56
4112    21 82 10.11
19.98 1.8 0.8 5.79 4.2
51132.07.18
29.03 152 44 25.2811.9 0.9 0.9 4.54.85
6114    70 63 16.43
13.35 0.8 0.8 3.864.85
7115    23 78 11.69
15.62 0.7 0.7 3.864.42
8116    12 80 9.48 16 0.9 1 3.9 4.5
91173.07.18
30.03 91 72 18.0118.4 0.9 0.8 3.574.18
10118    52 52 11.6915.4 0.8 0.7 3.93.21
11119    16 77 9.16
17.94 2.2 0.9 5.583.83
12120    12 81 9.4816.3 1.8 0.6 5.913.86
121 31.03 51 12.4 0.6 4.5 40
122   42 9.25 0.6 4.18
123   45 10.06 0.7 3.48
124   47 11.9 1 3.79
13 4.07.18 39 15.14 0.8 4.58
14   57 13.52 0.7 4.24
15   62 14.81 0.6 4.47
16   42 12.24 0.9 4.47
17 5.07.18 70 14.17 1.2 4.11
18   49 12.56 0.9 4.11
19   174 22.1 0.7 4.85
20   130 23.73 1.1 4.85
21 6.07.18 110 38.55 0.5 5.54
22   120 31.6 0.6 5.86
23   135 25.91 0.8 5.86
24   65 23.7 1.8 5.86
25 7.07.18 140 22.12 1 5.86
26   125 10.54 0.6 6.19
27   120 24.96 0.6 4.57
28   70 20.54 1.2 5.89
29 8.07.18 125 24.65 1 6.19
30   80 17.38 0.8 6.19
31   30 13.27 1.8 6.52
32   20 10.71 2.6 6.85
33 9.07.18 95 20.54 0.8 5.56
34   76 14.22 1.2 5.56
35   32 12.64 2.4 4.55
36   25 9.48 2.1 5.54
37 10.07.18 17 11.06 1 4.88
38   87 17.38 0.8 4.55
39   16 11.06 1 5.53
40   20 11.06 1.8 4.88

Continuare - Tabel nr.2 – Valori parametrii de calitate ale apei brute şi

potabile în perioada iulie 2018
Apa bruta Apa potabila
Nr.
Crt. Data Turbiditate Subst. org. Turbiditate Subst. org.
NTU mg/lKMnO4 NTU mg/lKMnO4
41 11.07 35 12.64 0.9 5.21
42   40 20.54 0.5 4.55
43   41 12.99 0.3 4.22
44   15 12.67 1 3.89
45 12.07 28 14.62 0.4 4.22
46   38 13.97 0.5 3.89
47   55 14.22 0.8 4.87
48   45 17.38 2.4 5.53
49 13.07 123 28.44 0.5 6.56
50   99 23.07 0.5 6.56
51   35 13.27 1.1 5.86
52   20 14.22 2.5 6.52
53 14.07. 50 15.8 1 7.18
41
 54   87 17.38 0.8 7.51
55   35 12.64 0.7 4.55
56   22 14.85 0.6 4.55
57 15.07 16 11.16 2.7 5.54
58   25 11.38 3.1 5.54
59   20 10.11 1.3 6.52
60   16 9.48 2.8 6.19
61 16.07 30 12.64 1 6.85
62   50 12.64 0.9 5.21
63   13 12.64 0.6 3.53
64   10 10.11 1.5 5.14
65 17.07. 30 13.27 0.9 5.06
66   34 12.64 1 4.11
67   19 12.64 0.8 5.5
68   11 10.74 1.8 6.48
69 18.07 13 12.96 1.1 6.16
70   60 14.54 0.9 6.81
71   35 12.64 2.5 6.48
72   22 12.01 1.4 5.86
73 19.07 23 12.64 1.8 4.88
74   35 12.64 0.6 4.55
75   15 11.06 1.3 6.19
76   11 9.48 2.3 6.85
77 20.07. 32 12.64 1.4 5.21
78   38 12.64 0.9 4.55
79   19 10.43 0.5 4.22
80   15 10.71 1 3.56

Continuare - Tabel nr.2 – Valori parametrii de calitate ale apei brute şi

potabile în perioada iulie 2018
Apa bruta Apa potabila
Nr.
Crt Turbiditate Subst. org. Turbiditate Subst. Org.
Data
. NTU mg/lKMnO4 NTU mg/lKMnO4
81 21.07.18 17 11.36 1 3.89
82   48 13.22 0.8 4.88
83   35 12.34 1.2 5.86
84   25 11.36 2.1 5.86
85 22.07.18 19 12.37 1.4 4.55
86   18 11.69 2.1 4.88
87   15 12.34 1.1 3.89
88   14 11.36 1.2 3.56
89 23.07.18 37 11.36 0.8 4.55
90   50 28.61 0.7 4.22
91   40 11.69 1.4 5.83
92   25 10.71 2.3 6.19
93 24.07.18 27 9.88 0.5 3.89
94   26 10.87 1.9 3.89
95   25 9.33 0.9 3.9
42
 96   20 12.88 1.2 5.56
97 25.07.18 27 16.1 1.2 4.57
98   45 23.19 0.7 4.9
99   31 12.88 0.6 4.22
100   29 13.2 1 4.55
101 26.07.18 40 11.91 0.9 4.9
102   82 19.33 1.8 5.56
103   28 11.12 2.2 5.89
104   18 10.79 0.9 6.56
105 27.07.18 20 12.11 1.4 5.23
106   40 13.75 2 5.23
107   20 12.77 1.6 4.89
108   18 11.12 1.8 5.23
109 28.07.18 34 14.41 0.8 5.59
110   60 16.05 0.7 4.91
111   38 11.78 1.1 5.94
112   19 9.48 1.5 5.23
113 29.07.18 35 13.52 1.2 4.92
114   71 16.75 1.5 5.6
 
115 69 17.39 1.1 5.26
116   36 13.52 1.3 5.56
117 30.07.18 18 10.53 2.7 4.22
118   60 13.72 1.8 4.22
119   25 13.08 1.1 4.22
120   15 9.89 1.8 5.53
121 31.07.18 24 11.91 1 3.57
122   40 13.52 0.9 3.24
123   24 11.59 1 4.22
124   18 9.66 0.8 4.55

În lucrare se urmareşte evoluţia turbiditaţii şi a substanţelor organice oxidabile într-o lună de

primavară când valorile cresc datorită topirii zăpezilor , a ploilor ; şi într-o lună de vară când aceşti
parametri nu sunt influenţaţi de fenomene naturale de imporatanţă majoră.
Pentru a evidenţia acest lucru s-au calculat valorile minime , maxime şi medii zilnice şi s-au trasat
punctele pe un grafic comparând cele doua luni.

VALORI TURBIDITATE

43
 Turbiditate - valori min. zilnice luna martie
luna iulie
700
650
600
550
500
tu rb id ita te

450
400
350
300
250
200
150
100
50
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31

ziua

Grafic nr. 1 – Turbiditate - valori minime zilnice

Turbiditate - valori max. zilnice luna martie

luna iulie
2800
2600
2400
2200
2000
turbiditate

1800
1600
1400
1200
1000
800
600
400
200
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31

ziua

Grafic nr. 2 – Turbiditate – valori maxime zilnice

Turbiditate - valori medii zilnice luna martie

1200 luna iulie

1000

800
turbiditate

600

400

200

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31
ziua
Grafic nr. 3 – Turbiditate – valori medii zilnice
44
VALORI SUBSTANTE ORGANICE

Substante org. - valori min. zilnice luna martie

150 luna iulie
140
130
120
110
100
subst. org.

90
80
70
60
50
40
30
20
10
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31
ziua

Grafic nr. 4 – Substanţe organice oxidabile – valori minime zilnice

luna martie
Substante org. - valori max. zilnice
luna iulie
160

140

120
subst. org.

100

80

60

40

20

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31
ziua

Grafic nr. 5 – Substanţe organice oxidabile – valori maxime zilnice

45
 luna martie
Substante org. - valori medii zilnice
90 luna iulie
80

70

60
subst. org.

50

40

30

20

10

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31
ziua

Grafic nr. 6 – Substanţe organice oxidabile – valori medii zilnice

Tabel nr. 3 – Intervalele in care sunt cuprinse valorile nimime, maxime şi medii
Zilnice determinate pentru apa brută

TURBIDITATE - NTU
Minime zilnice Maxime zilnice Medii zilnice
MARTIE 25………630 51………2520 46,25………1080,5
IULIE 10………114 19………174 16,50………113,75
SUBSTANŢE ORGANICE OXIDABILE - mg/lKMnO4
Minime zilnice Maxime zilnice Medii zilnice
MARTIE 9,25………134 12,4………142,3 10,9………84,07
IULIE 9,16………23,7 11,38………38,55 10,5………29,94

Tabel nr. 4 – Valori medii lunare pentru apa brută şi apa potabilă şi randamente de
reducere

TURBIDITATE - NTU RANDAMENT DE

Apa bruta Apa potabila REDUCERE %
MARTIE 309,56 0,85 97
IULIE 44,96 1,21 91
SUBSTANŢE ORGANICE RANDAMENT DE
OXIDABILE - mg/lKMnO4 REDUCERE %
Apa bruta Apa potabila
MARTIE 29,79 4,36 85
IULIE 14,45 5,10 65

Tabel nr. 5 – Încadrarea apei brute în parametrii admişi de NTPA 013 în anul 2018 din punct de vedere
fizico-chimic.

46
 Nr. Numar de probe Număr de probe Încadrare în
Crt. necorespunzătoare NTPA 013
1. 452 3 99,3
2. 420 4 99
3. 454 6 98,7
4. 400 9 97,8
5. 301 2 99,3
6. 503 0 100
7. 526 0 100
8. 517 0 100
9. 469 7 98,5
10. 493 8 98,4
11. 474 2 99,6
12. 504 1 99,8

Parametrii fizico-chimici monitorizaţi in această perioadă arată următorele :

- în graficul nr. 1 se observă că valorile minime zilnice la turbiditate se incadrează în

intervalul 10-50 NTU în proporţie de aprox. 16% în luna martie şi de aprox. 90 % în luna
iulie; în luna martie majoritatea valorilor s-au situat pete valoarea de 100 NTU, respectiv
39% , faţă de luna iulie cu 3%;
- din graficul nr. 2 reiese că valorile maxime zilnice în luna martie au fost peste valoarea de
50 NTU în proporţie de 100% şi mai mari de 100 NTU în proporţie de 83%; în luna iulie
în 35% din cazuri valorile au fost mai mici de 50 NTU şi numai 23% au depăşit valoarea de
100 NTU;
- în graficul nr. 3 sunt prezentate mediile zilnice care se prezintă astfel: în luna martie 3%
din valori se situează sub 50 NTU şi 71% peste 100 NTU, pe când în luna iulie 68% se
încadrează sub valoarea de 50 NTUşi numai 10% peste 100 NTU;
- În cazul substenţelor organice oxidabile variaţiile nu sunt atât de mari; în luna iulie maxima
zilnică nu a depăsit 40 mg/l KMnO4 deci nu au fost valori depăşite conform NTPA 013;
- În luna martie valorile maxime zilnice au depăşit în 26% din cazuri valoarea admisă de
NTPA 013 pentru apa brută;
- cantitatea de substanţe organice în luna martie este de aproximativ trei ori mai mare decît în
luna iulie;
- din punct de vedere fizico-chimic, încadrarea apei brute în limitele caregoriei 2 de calitate a
fost de 98,7 % în luna martie , spre deosebire de 100 % în luna iulie;
- cu toate că valoarea turbidităţii pentru apa brută nu este impusă, acest parametru are o
variaţie semnificativă , fiind vorba despre o apă de suprafaţă
- procesul de tratare al apei este influenţat în mod direct de valoarea turbiditaţii, acesta fiind
indicatorul în funcţie de care se dozează coagulantul;

47
 - variaţia turbidităţii are consecinţe şi în costurile de tratare , acestea fiind mai mari în
periodele când turbiditatea este mai mare. Aici este vorba atât de costurile reactivilor
utilizaţi în procesul de tratare, cât şi de cheltuielile care intervin în urma acţiunilor de
exploatare mai intensă a utilajelor şi echipamentelor ( energie electrică şi apă pentru
evacuarea decantoarelor şi spălarea filtrelor);
- totuşi în periodele cu turbidităţi mai mari, randamentele de reducere sunt mai mari şi
calitatea apei potabile este mai bună. Acest lucru se explică prin faptul că decantoarele
suspensionale, prin construcţia lor , funcţionează mai eficient dacă turbiditatea apei este
mai mare.

CONCLUZII
48
 În lucrarea de faţă s-au urmărit principalele aspecte legate de tratarea apelor de suprafaţă in
vederea potabilizării.
Deoarece caracteristicile apelor sunt diferite, depinzând de sursă, în cazul de faţă sursă de
suprafaţă, valorile turbidităţii si substanţelor organice oxidabile variază în funcţie de diferiţi factori cum ar
fi fenomene naturale , activităţi omeneşti.
Factorii care influenţează calitatea sursei sunt:
- factori naturali :

▪ factori geomorfohidrografici – în zonă există un număr mare

de afluenţi de pe versanţi ce transportă imprtante cantităţi de aluviuni
 factori meteorologici: temperatura şi precipitaţiile
 factori antropici :
▪ absenţa sistemelor de canalizare în localităţile situate în amonte
▪ depozitarea necontrolată a deşeurilor menajere şi turismul montan neorganizat
▪ activităţi economice din zonă : tăieri din fondul forestier , manevrele de golire periodică
a barajului
Staţia de Tratare a apei Bistriţa utilizează în procesul de coagulare sulfatul de aluminiu ca şi
coagulant, iar pentru corectia pH-ului se foloseşte hidroxid de calciu (var stins).
Stabilirea dozei de coagulant se face în funcţie de valoarea turbidităţii.
Cu toate că în lunile de primăvară si toamnă, parametrii apei brute depăşesc valorile impuse de
NTPA 013, acest lucru nu se resimte în caliatatea apei potabile, valorile acesteia fiind chiar mai reduse în
această perioadă.
Se monitorizează principalii parametrii prevăzuţi de NTPA 014 şi de HG 974/2004 , pentru
obţinerea unor ape potabile la calitatea prevăzută de legea 458/2002 cu modificarea 311/2004.

49
Bibliografie

1. Bălteanu, D., Şerban, M. -2005, Modificări globale ale mediului, Editura Coresi, Bucureşti,
2. Bărbat, A.; Marton A., - 1988, Tufuri vulcanice zeolitice, Ed. Dacia, Cluj-Napoca.
3. Bran, F., - 2002, Ecologie generală şi protecţia mediului, Editura ASE, Bucureşti.
4. Chifu,E.-2000, Chimia coloizilor şi a interfeţelor,Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
5. Cocheci, V.- 1979, Bazele tehnologiei chimice, Vol. II., Institutul Politehnic T.V., Timişoara.
6. Cocheci,V.- 1972, Revista de chimie, 23(1), 32-40.
7. Coldea,S. –2000, Difuzia şi dispersia poluantilor în geofluide- Presa Universitară Clujeană..
8. Darcă, I., Lupaşcu, T.- 1995,Simpozion, Ediţia a IV-a, Bucureşti.
9. Dulămiţă, N., Stanca,M.- 1999, Tehnologie chimică-Presa universitară Clujeană.
10. Dumitru,E. Hulea, V.- 1997, Metode catalitice eterogene aplicate în protecţia mediului, Editura Bit,
Iaşi.
11. Ionescu A., Săhleanu V., Bândiu C.,- 1991,Protecţia mediului înconjurător şi educaţia ecologică,
Editura Ceres, Bucureşti.
12. Ionescu, A.- 1999, Fenomenul de poluare şi măsuri antipoluante în agricultură- Presa Universitară
Clujeană .
13. Macoveanu M., - 2005, Metode şi tehnici de evaluare a impactului ecologic, Editura ECOZONE, Iaşi.
14. Mănescu, S., Cucu, M., Diaconescu, M. L.- 1994, Chimia sanitară a mediului- Editura Medicală,
Bucureşti.
15. Muntean, L. S., Ştirban, M. S.- 1995, Ecologia, agrosisteme şi protecţoa mediului- Editura Dacia.
16. Mureşan, L.- 1997, Chimie ecologică- Clij-Napoca.
17. Nacu, A., Găburici, M., Simion, C.- 1973, Revista de chimie, 30(7), 678-681.
18. Niac, G., Naşcu, H.- 1998, Chimie ecologică- Editura Dacia, Cluj-Napoca.
19. Ozunu, A., Teodoriu, C., - Prevenirea poluării mediului, Editura Univ. Transilv. Braşov
20. Polihroniade,A.- 1967, Adsorbţia, Ed. Tehnică, Bucureşti.
21. Pop, A.- 1974, Tehnologia chimică, Vol. I.
22. Punea, C., Grigoriu, C.- 1994,Protecţia mediului ambiant- Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
23. Regulamentul de funcţionare ,exploatare şi întreţinere a Statiei de Tratare Bistriţa – 2001.
24. Ristoiu, T., Ristoiu, D., - 2004, Elemente de ecologie, Editura U.T.PRES, Cluj-Napoca.
25. Robescu, D., Lanyi, Sz., Robescu, D., Verestoy, A., - 2002, Fiabilitatea proceselor, instalaţiilor şi
echipamentelor de tratare şi epurare a apelor, Editura Tehnică, Bucureşti.
26. Rojanschi V., Bran, F., Diaconu, S., Florian G.,- 2004, Evaluarea impactului ecologic şi auditul de
mediu, Editura ASE, Bucureşti.
27. Rojanschi V., Bran, F., Diaconu, Gh., - 1997, Protecţia şi ingineria mediului, Editura Economică.
28. Rojanschi, V., - 1996, Cartea operatorului din Staţiile de Tratare a Apelor, Editura Tehnică, Bucureşti.
29. Sandu, M. şi colab. – 2006, Siguranţa sistemelor de alimentare cu apa si canalizare- Comitetul
ştiinţific ARA, Bzcureşti.
50
30. SR EN ISO 7027/2001 – CALITATEA APEI.Determinarea turbidităţii.
31. STAS 3002/1985 – APA POTABILĂ. Determinarea substanţelor organice oxidabile.
32. Stoianovici S., Robescu D., -1982, Procedee şi echipamente necesare pentru tratarea şi epurarea apei,
Editura Tehnică, Bucureşti.
33. Tivadar, A. – 1996, Contribuţii la istoria alimentării cu apă a oraşului Bistriţa , Editura Tipomur,
Târgu Mureş.
34. Trofin, P.- 1983, Alimentări cu apă, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, Ediţia a II-a.
35. Varduca , A., -1999, Monitoringul integrat al calităţii apelor, Editura H.G.A., Bucureşti.

51