LICEUL TEHNOLOGIC ,,VIRGIL MADGEARU“

ROŞIORI DE VEDE,TELEORMAN

PROIECT
PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A
COMPETENŢELOR PROFESIONALE PENTRU
OBŢINEREA CERTIFICATULUI DE
CALIFICARE PROFESIONALĂ NIVEL 4

Profil: Resurse naturale şi protecţia mediului

Calificarea:Tehnician ecolog și protecţia calităţii mediului

Îndrumător:
Prof.Vladu Daniela Carmen

Absolvent:
Sadeghian A. Arian
clasa a XII-a F

2022
LICEUL TEHNOLOGIC ,,VIRGIL MADGEARU“
ROŞIORI DE VEDE, TELEORMAN
POLUAREA APELOR NATURALE ȘI EFECTELE ASUPRA
MEDIULUI

Profil:Resurse naturale și protecția mediului

Calificarea:Tehnician ecolog și protecția calității mediului

Îndrumător: Absolvent:
Prof.Vladu Daniela Carmen Sadeghian A. Arian

clasa a XII-a F

CUPRINS

2
Argument......................................................................................................4
CAPITOLUL I Poluarea apei.....................................................................5
1.1 Rolul apei..................................................................................5

1.2 Poluanţii apei…………………………………………………6

1.3 Factori poluanţi………………………………………………8

CAPITOLUL II Surse de poluare a apei……………………………..…8

2.1 Surse de poluare naturale............................………………..11

2.2 Surse de poluare artificiala..................……………………..13

2.3 Depozite de deseuri..................................................................14

CAPITOLUL III Influenta poluantilor apei asupra mediului...................15

3.1 Tipuri de poluare.......................................................................15

3.2 Influenta substantelor asupra mediului...................................17

3.3 Modul de dispersie al poluantilor apei......................................25

2. Concluzii……………………………………………………………….27
Bibliografie……………………………………………………………….28

Argument
Apa, aerul şi solul constituenţi ai biosferei sunt cunoscuţi sub denumirea de factori

3
de mediu...................................................................................................................................
Cunoaşterea condiţiilor de viaţă din cadrul fiecărui factor de mediu conduce la o
protecţie eficientă a mediului. Pentru aceasta este necesar să se cunoască sursele de
poluare, respective poluanţii, modul de dispersie a poluanţilor, efectele poluanţilor asupra
mediului şi măsurile de prevenire şi combatere a poluării factorilor de mediu pentru a crea
condiţii propice vieţii pe pământ..........................................................................................
Obiectivele acestui proiect urmăresc conştientizarea de către elevi a locului şi
rolului lor în natură, formarea de deprinderi şi atitudini de respect şi responsabilitate faţă de
resursele naturale în vederea protejării şi conservării mediului înconjurător.
Poluarea apei reprezintă modificarea proprietăţilor apei ca urmare a activităţilor umane.
Dezvoltarea economică şi socială din ultima vreme impune luarea unor măsuri
sistematice pentru împiedicarea urmărilor dăunătoare ale exploatării neraţionale a solului şi
subsolului, pentru protecţia apelor, aerului, faunei şi florei şi la noi în ţară. Deşi în ultimii
20 de ani au fost alocate fonduri pentru instalaţii antipoluante, ajungându-se în prezent să
funcţioneze peste 4900 de staţii de epurare a apei şi peste 15000 de instalaţii de purificare a
gazelor evacuate din procesele tehnologice, contribuţia acestora la reducerea poluării
mediului a fost insuficientă datorită:
- Exploatării necorespunzătoare a instalaţiilor, lipsa pieselor de schimb, reducerea
cotelor de energie şi fiabilitatea redusă a unor utilaje;
- Lipsa personalului calificat, ca şi retribuirea lui la un nivel minim faţă de alte
ramuri, reprezintă o altă cauză care a contribuit la apariţia unor deficienţe majore în
funcţionarea la parametrii proiectaţi a acestor instalaţii;
- Dezvoltarea capacităţii de producţie fără asigurarea concomitentă a realizării
instalaţiilor de epurare şi respectiv de purificare a gazelor nocive.
Ideea dezvoltării durabile, adică a acelui mod de a asigura necesităţile de tot felul
ale societăţii de astăzi fără a afecta negativ societatea de mâine, a devenit fundamentul
politicilor de mediu în multe ţări...........................................................................................
Pentru a putea folosi durabil tot ce ne oferă natura energie, materii prime, hrana -
trebuie pe de o parte, să înţelegem cât de mare este capacitatea naturii de a reface ceea ce
noi consum[m, iar pe de altă parte, să găsim acele mijloace prin care să controlăm, să
monitorizăm în permanenţă activităţile care pot modifica starea mediului.
A ocroti şi îmbunătăţii mediul înconjurător pentru generaţiile actuale şi viitoare a devenit
pentru umanitate un obiectiv primordial.

1. Poluarea apei
Apa, aerul şi solul sunt constituenţi ai biosferei cunoscuţi sub denumirea de factori
de mediu. Cunoaşterea condiţiilor de viaţă, din cadrul fiecărui factor de mediu duce la o
protecţie eficientă a mediului. Pentru aceasta este necesar să se cunoască sursele de

4
poluare, respective poluanţii, modul de dispersie a poluanţilor, efectele poluanţilor asupra
mediului şi măsurile de prevenire şi combatere a poluării factorilor de mediu pentru a crea
condiţii propice vieţii pe pământ
1.1 Rolul apei

Fig.1. Apa
Apa ca şi aerul este un factor de mediu indispensabil vieţii. Apa se găseşte
întotdeauna unde exista viaţă şi formează substanţa cea mai răspândită de pe pământ. A
avut un rol de prim ordin în apariţia vieţii pe pământ şi continuă să aibă un astfel rol pentru
că:
? apa constituie factorul de care depinde productivitatea plantelor şi
animalelor

? intra în constituţia tuturor organismelor vegetale şi animale.

? înlesneşte şi reglează procesele fizico-chimice din celule, difuziunea

substanţelor nutritive în celule şi ţesuturi, procesele de digestie, absorbţie, circulaţie şi
hrănire ale celulelor.

? procesul de fotosinteză pe care îl îndeplinesc plantele verzi, prin care

acestea sintetizează substanţa organică din săruri minerale, nu poate avea loc în afara apei.

? reglează căldura organismelor prin evaporare la suprafaţă; etc.

Importanţa apei pentru viaţa omului reiese din faptul că fără apă nu poate trăi mai
mult de 4 zile rareori 7-8 zile. Necesarul de apă pentru un metabolism al unui om normal
este de 2,5 litri în 24 ore.
Apa este prezentă în natura sub diferite forme:
? apa de suprafaţă-gheţari, oceane, mari, fluvii, lacuri, râuri.

5
 Fig. 2. Gheţari

? apa subterană-straturi acvifere şi izvoare.

În natura apa se găseşte într-un circuit continuu, astfel apa din râuri, lacuri, mari, şi
oceane se evapora în atmosfera formând APA ATMOSFERICĂ. Aceasta este purtată de
curenţii de aer până atinge zone mai reci, când condensează şi cade la suprafaţa formând
APA METEORICĂ. O dată ajunsă pe sol, apa poate întâlni un strat permeabil, pe care îl
străbate cu uşurinţă până la unul impermeabil şi formează astfel APA SUBTERANĂ. Dacă
suprafaţa solului este impermeabilă, apa meteorică, împreună cu cea, subterană, ajunsă la
suprafaţă prin curgerea în sol, formează apa de suprafaţă. În natură, apa nu exista în stare
pură, ea conţine: gaze substanţe minerale şi organice dizolvate sau în suspensie.
Pe glob apa este distribuită astfel:
? total:1400000000 km3

? apa oceanelor şi mărilor 1362000000 km3

? apa dulce- 38000000km3 din care calote polare şi gheţari 29336000km3

? apa subterană şi umiditatea solului -8512000 km3

? lacuri şi bălti -133000 km3

? atmosfera – 15200km3

? râuri -3800 km3

Dintre cei trei factori de mediu apa este cea mai afectată de poluare creând
numeroase probleme pentru păstrarea şi îmbunătăţirea calităţii ei.

1.2 Poluanţii apei

Se considera poluanţi acele substanţe care în concentraţie suficientă pot produce un
efect măsurabil asupra omului, animalelor, plantelor şi materialelor. Dată fiind multitudinea
şi varietatea surselor de poluare, precum şi numărul mare al elementelor poluante a apărut
şi necesitatea unei clasificări ai lor, după cum urmează:

6
A) După provenienţa şi caracterele comune se disting, categoriile de poluanţi:
? substanţe organice: hidrocarburi, detergenţi pesticide etc.

? substanţe anorganice: metale grele, azot, fosfor.

? Suspensii: steril de la exploatările minieresau din cariere, fibre de lemn şi celuloză,

deşeuri de carne etc.

? Substanţe radioactive: din atmosferă, în urma unei explozii nucleare, de la reactorii

uzinelor nuclear-electrice, din laboratoare de cercetare cu izotopi radioactive etc.

? Produse petroliere: rafinării din uzinele petrochimice, de la transportul naval şi auto

şi prin conducte etc.

? Ape fierbinţi: din industrie au central termoelectrice

? Microorganisme patogene: din spitale, crescătorii de animale, ştranduri, locuinţe.

B) După natura lor, poluanţii artificiali pot fi:
? Poluanţi fizici: substanţe radioactive, ape termale

? Poluanţi chimici: plumb, mercur, azot, fosfor, hidrocarburi, detergent, pesticide.

? Poluanţi biologici: microorganisme

C) După modificările care le produc apei poluanţii, pot fi:
? Poluanţi care modifică proprietăţile chimice şi/sau biologice ale apei:

? Compuşi toxici anorganici: plumb, mercur, cupru, zinc, cianuri.

? Compuşi organici greu sau nedegradabili: pesticide, detergent.

? Săruri organice provenite din mine sau exploatări petroliere.

? Substanţe fertilizatoare: azot fosfor

? Microorganisme: bacterii, viruşi, paraziţi.

? Poluanţi care modifică proprietăţile fizice şi/sau organoleptice ale apei.

? - Uleiuri, coloranţi.

? - Substanţe degradabile care consumă oxigenul din apă

- Substanţe solide: suspensii

1.3 Factori poluanţi

7
 Factorii care conduc la poluarea apei (variaţi şi numeroşi) pot fi grupaţi astfel :
? factori demografici, dependenţi de numărul locuitorilor dintr-o anumită zonă,
poluarea fiind proporţionala cu densitatea populaţiei ;
? factori urbanistici, corespunzători dezvoltării aşezărilor umane, care utilizează
cantităţi mari de apă pe care le scot din circuitul hidrologic local sau le întorc în
natura sub formă de ape uzate intens purificate ;
? factori industriali sau economici, reprezentaţi de nivelul de dezvoltare
economică şi cu precădere industrială al unei regiuni, în sensul creşterii poluării
în paralel cu dezvoltarea industriei.

CAPITOLUL II : SURSE DE POLUARE A APEI

Sursele de poluare sunt în general aceleaşi pentru cele două mari categorii de receptori:
apele de suprafaţă (fluvii, râuri, lacuri etc.) şi apele subterane (straturi acvifere, izvoare
etc.).
Impurificarea apelor de suprafaţă sau subterane este favorizată de următoarele elemente:
? starea lichidă a apei la variaţii mari de temperatură, ceea ce face ca ea să
antreneze în curgerea să diferite substanţe impurificătoare;

? apa e un mediu propice pentru realizarea a numeroase reacţii fizico-chimice (ca

de exemplu dizolvarea unor substanţe naturale sau artificiale, sedimentarea
suspensiilor etc.);

? faptul că în natură apa se găseşte sub forme diferite (inclusiv gaze şi vapori îi
măreşte sensibil domeniul de aplicare;

? apa este unul din factorii indispensabili vieţii pe pământ.

Sursele de poluare se pot împărţi în două categorii distincte:

? surse organizate care produc poluarea în urma evacuării unor substanţe în ape
prin intermediul unor instalaţii destinate acestui scop, cum ar fi canalizări,
evacuări de la industrii sau crescătorii de animale etc.;

? surse neorganizate care produc poluarea prin pătrunderea necontrolată a unor

substanţe în ape.

? Surse de poluare organizate

8
 Fig.3. Poluarea organizată

Cele organizate sunt, în principal: apele reziduale comunale (fecaloid-menajere); apele

reziduale industriale; apele reziduale agrozootehnice. Apele fecaloid-menajere sunt poluate
mai ales chimic (substanţe organice, detergenţi etc.) şi bacteriologic şi provin în principal
din spălat şi de la grupuri sanitare. În cadrul celor industriale, de mare diversitate, trebuie
menţionate cazurile mai deosebite ale apelor uzate radioactive (din minerit, centrale
nuclearo-electrice etc.), ale celor poluate termic (surse variate, mai ales centrale termice),
din industria extractivă şi prelucrătoare de ţiţei, din mineritul cu profil de metale neferoase,
din industria chimică.

? Surse de poluare neorganizate

Sursele neorganizate sunt în principal: surse individuale fără sistem de canalizare;
reziduuri solide depozitate îl locuri/moduri neadecvate; pesticide, îngrăşăminte spălate de
apele meteorice sau de irigaţie.

9
 Fig.4. Surse neorganizate de poluare – Sarea de pe şosele.

O importantă sursă neorganizată de poluare sunt sărurile folosite iarna pe şosele

contra zăpezii şi poleiului. Multe ţări dezvoltate au interzis sau limitat sever împrăştierea de
sare, dar la noi continuă. Este o sursă de poluare importantă.
În sursele neorganizate se includ însă şi sursele ocazionale (spălarea de animale,
utilaje etc; topirea inului şi cânepii, deversări diverse) şi accidentale (de exemplu inundaţii
şi alte calamităţi, deversări în urma unor accidente industriale, rutiere etc.), care sunt greu
de monitorizat şi rămân adesea necunoscute.
Sursele accidentale intervin mai rar, dar pot avea deosebită gravitate, iar poluarea
poate surveni pe căi neaşteptate.
Dacă scufundarea unor vapoare a provocat mari poluări accidentale, nu mai puţin
grave sunt descărcările intenţionate şi sistematice de reziduuri în mări şi oceane. De regulă
sunt substanţe mai puţin periculoase, dar în schimb în cantităţi foarte mari. Nu e vorba de
deversările costiere de ape neepurate sau aportul râurilor poluate, ci de faptul că foarte
multe ţări, incluzând pe loc fruntaş ţările dezvoltate, au deversat sistematic în ocean
cantităţi imense de deşeuri cu vapoare speciale de "gunoi".
Dacă sursele localizate au şansa de a fi monitorizate, cele difuze sunt greu de
evaluat şi se manifestă adesea indirect (din ploile acide, bunăoară) şi sunt încadrate la
categoria de surse neorganizate, deşi sunt adesea pe ansamblu de departe mai importante
decât cele organizate.

10
 Fig.5. Sursă de poluare neorganizată – Ploaia acidă.
După acţiunea lor în timp, sursele de poluare pot fi:
? surse de poluare permanente;

? surse de poluare nepermanente;

? surse de poluare accidentale.

După modul de generare a poluării, sursele de poluare pot fi împărţite în:
? surse de poluare naturale;

? surse de poluare artificiale, datorate activităţii omului, care, la rândul lor, pot fi
subdivizate în ape uzate şi depozite de deşeuri.

Referitor la apele subterane, sursele de impurificare provin din:

? impurificări cu ape saline, gaze sau hidrocarburi, produse ca urmare a unor
lucrări miniere sau foraje;

? impurificări produse de infiltraţiile de la suprafaţa solului a tuturor categoriilor

de ape care produc în acelaşi timp şi impurificarea surselor de suprafaţă;

? impurificări produse în secţiunea de captare, din cauza nerespectării zonei de

protecţie sanitară sau a condiţiilor de execuţie.
? 2.1 Surse de poluare naturale
Sursele naturale de poluare a apelor sunt, în cea mai mare parte a lor, surse cu
caracter permanent. Ele provoacă adesea modificări importante ale caracteristicilor
calitative ale apelor, influenţând negativ folosirea lor. Cu toate că, în legătură cu aceste
surse, termenul de poluare este oarecum impropriu, el trebuie considerat în sensul
pătrunderii în apele naturale a unor cantităţi de substanţe străine, care fac apele respective
improprii folosirii.
Principalele condiţii în care se produce poluarea naturală a apelor sunt:
? trecerea apelor prin zone cu roci solubile (zăcăminte de sare, de sulfaţi)
constituie principala cauză de pătrundere a unor săruri, în cantităţi mari, în apele

11
 de suprafaţă sau în straturile acvifere. Un caz deosebit îl reprezintă rocile
radioactive, care pot duce la contaminarea unor ape de suprafaţă sau subterane;

? trecerea apelor de suprafaţă prin zone cu fenomene de eroziune a solului

provoacă impurificări prin particulele solide antrenate, în special dacă solurile
sunt compuse din particule fine, cum sunt cele din marne şi argilă, care se
menţin mult timp în suspensie;

Fig.6. Poluarea apei prin eroziunea solului

? vegetaţia acvatică, fixă sau flotantă, în special în apele cu viteză mică de

scurgere şi în lacuri, conduce la fenomene de impurificare variabile în timp, în
funcţie de perioadele de vegetaţie;

Fig. 7. Vegetaţia – sursă de poluare a apelor

12
 ? vegetaţia de pe maluri produce şi ea o impurificare, atât prin căderea frunzelor,
cât şi prin căderea plantelor întregi. Elementele organice sunt supuse unui
proces de putrezire şi descompunere, care conduce la o impurificare a apelor, în
special în perioade de ape mici sau sub pod de gheaţă. Sursele de poluare
accidentală naturale sunt în general rare, ele datorându-se în special unor
fenomene cu caracter geologic.

2.2 Surse de poluare artificială

A). Ape uzate
Principala sursă de poluare permanentă o constituie apele uzate reintroduse în receptori
după utilizarea apei în diverse domenii.
După provenienţa lor, există următoarele categorii de ape uzate:
? ape uzate orăşeneşti, care reprezintă un amestec de ape menajere şi industriale,
provenite din satisfacerea nevoilor gospodăreşti de apă ale centrelor populate,
precum şi a nevoilor gospodăreşti, igienico-sanitare şi social-administrative ale
diferitelor feluri de unităţi industriale mici.

? ape uzate industriale, rezultate din apele folosite în procesul tehnologic

industrial, ele fiind de cele mai multe ori tratate separat în staţii de epurare
proprii industriilor respective. Numărul de poluanţi pentru o anumită industrie
este de obicei restrâns, o apă industrială uzată având în principiu, caracteristici
asemănătoare substanţelor chimice sau fizice utilizate în procesul tehnologic. De
exemplu, apele uzate provenite de la minele de cărbuni au drept caracteristică
principală conţinutul în substanţe în suspensie, în timp ce apele uzate rezultate
de la fabricile de zahăr conţin atât substanţe în suspensie, cât şi substanţe
organice.

? ape uzate de la ferme de animale şi păsări care, au în general caracteristicile

apelor uzate orăşeneşti, poluanţii principali fiind substanţele organice în
cantitate mare şi materialele în suspensie.

? ape uzate meteorice, care înainte de a ajunge pe sol, spală din atmosferă
poluanţii existenţi în această. Aceste ape de precipitaţii care vin în contact cu
terenul unor zone sau incinte amenajate, sau al unor centre populate, în procesul
scurgerii, antrenează atât ape uzate de diferite tipuri, cât şi deşeuri, îngrăşăminte
chimice, pesticide, astfel încât în momentul ajungerii în receptor pot conţine un
număr mare de poluanţi.

? ape uzate radioactive, care conţin ca poluant principal substanţele radioactive

rezultate de la prelucrarea, transportul şi utilizarea acestora. Indiferent de
provenienţa lor substanţele radioactive pot ajunge în apă, aer şi sol pe multiple
căi, prejudiciind întreg mediul înconjurător.

Ape uzate provenite de la zone de agrement, campinguri, terenuri de sport, care

13
 sunt asemănătoare cu apele uzate orăşeneşti.
? apele uzate provenite de la navele maritime sau fluviale, conţin impurităţi
deosebit de nocive cum ar fi: reziduuri lichide şi solide, pierderi de combustibil,
lubrifianţi etc.
2.3 Depozite de deşeuri sau reziduuri solide
O sursă importantă de impurificare a apelor o constituie depozitele de deşeuri sau
de diferite reziduuri solide, aşezate pe sol, sub cerul liber, în halde neraţional amplasate şi
organizate. Impurificarea provenită de la aceste depozite poate fi produsă prin antrenarea
directă a reziduurilor în apele curgătoare de către precipitaţii sau de către apele care se
scurg, prin infiltraţie, în sol.

Fig.8. Poluarea apei prin reziduuri solide

Deosebit de grave pot fi cazurile de impurificare provocată de haldele de deşeuri

amplasate în albiile majore ale cursurilor de apă şi antrenate de viiturile acestora. Cele mai
răspândite depozite de acest fel sunt cele de gunoaie orăşeneşti şi de deşeuri solide
industriale, în special cenuşa de la termocentralele care ard cărbuni, diverse zguri
metalurgice, steril de la preparaţiile miniere, rumeguş şi deşeuri lemnoase de la fabricile de
cherestea etc.
De asemenea, pot fi încadrate în aceeaşi categorie de surse de impurificare
depozitele de nămoluri provenite de la fabricile de zahăr, de produse clorosodice sau de la
alte industrii chimice, precum şi cele de la staţiile de epurare a apelor uzate. Mai pot fi
amintite şi surse de poluare accidentală, dar ele sunt în marea lor majoritate legate de
probleme de risc industrial.

14
CAPITOLUL III INFLUENTA POLUANTIILOR ASUPRA MEDIULUI

3.1 Tipuri de poluare.

Poluanţii din ape se găsesc sub formă de substanţe dizolvate, în stare de dispersie
coloidală sau suspensii variate. În funcţie de natura agenţilor
? poluanţi existenţi în apele uzate, poluarea ca fenomen general poate fi diferenţiata
pe mai multe tipuri de poluare (MĂNESCU, 1978) :
? - poluare fizică
? - poluare chimică
? - poluare biologică
Poluarea fizică (cu substanţe radioactive, termică sau determinate de elemente
insolubile plutitoare sau sedimentabile) este cel mai recent tip de poluare caracteristic
zonelor avansate sau intens dezvoltate.
Poluarea biologic-bacteriologică (virusologică şi parazitologica) este legată în mod
direct de prezenţa omului. Ea poate rezulta din aglomerările umane, zootehnice (abatoare)
şi este caracterizat de prezenţa microorganismelor patogene care găsesc condiţii propice de
dezvoltare în apele stătătoare, calde şi murdare. Este cel mai vechi tip de poluare cunoscut
fiind caracteristic zonelor subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Bolile transmise prin apa
pot fi boli bacteriene (febră tifoidă, dezinterie, holera), parazitare (ambiaza, giardiaza,
tricomoniaza) sau alte boli infecţioase.
Poluarea chimică este reprezentată de pătrunderea în apă a unor substanţe chimice
de natură organică şi/sau anorganică (de tipul celor organice uşor degradabile până la cele
toxice cu persistenta îndelungata şi remanenta).
Poluarea chimică organică este generată de prezenţa substanţelor organice, de tipul
glucidelor, lipidelor sau proteinelor în ape. Ea este specifică apelor uzate rezultate de la
fabricile de hârtie şi celuloză, abatoare, din industria petrochimică şi de sinteză organică.
Descompunerea substanţelor organice şi a produşilor generaţi prin descompunerea lor se
realizează de către microorganisme, prin procese chimice cu consum de oxigen.Ca produşi
de descompunere a substanţelor organice rezulta fenoli, amâne, uree, amoniac, hidrogen
sulfurat (H2S), nitraţi şi nitriţi. Poluanţii acestor ape sunt prezenţi în cantităţi mari, unele
substanţe poluante fiind toxice pentru vieţuitoare chiar şi în cantităţi reduse (pesticide).
Compuşii organici de sinteză au în general o persistenţă ridicată în mediu (compuşi
organoclorurati).
Poluarea chimică anorganică este generată de compuşi anorganici, de tipul
sărurilor. Ea este caracteristică industriei petroliere de extracţie, industriei petrochimice şi
industriei chimice anorganice (industria clorosodică). Acizi şi bazele libere rezultate în
procesele de producţie
Determină formarea unor ape uzate cu valori extreme ale pH-ului ce pot fi stresante sau
letale pentru organismele acvatice (DIUDEA şi colab, 1986).

15
 Tipuri de poluanţi, căile posibile de distribuire şi consecinţele pentru starea
ecologică
De regulă, poluarea apei (inclusiv a maselor de apă de la suprafaţă şi celor
subterane) este rezultatul activităţii fiinţelor umane (a omului), cu excepţia cazurilor când
poluarea mediului înconjurător este consecinţa dezastrelor naturale sau furtunilor de mare.
Poluarea are loc mult sau mai puţin intenţionat, sau poate fi rezultatul unor
accidente. În majoritatea sistemelor ecologice unele nivele de poluare sunt admisibile în
conformitate cu normele stipulate în regulile de certificare, legile şi regulamentele privind
mediul înconjurător. Însă dacă sursa recunoscută de poluare a apei totuşi produce un impact
vădit asupra stării mediului înconjurător sau se dovedeşte a fi excesivă, atunci ea poate fi
considerată drept o încălcare a legilor şi regulamentelor aplicabile, şi astfel de cazuri devin
obligatorii pentru investigare.
În multe cazuri poluarea lacurilor, iazurilor şi fluviilor se observă deodată, spre
exemplu, după schimbări în culoare sau după nebulozitate, miros sau cazuri de pierire
abundentă a peştilor, etc., pe când poluarea apelor subterane nu poate fi depistată tot atât de
uşor (poluare în rezultatul păstrării materialelor la aer liber sau neprotejat; utilizării
incorectă a fluizilor, cum ar fi combustibilul sau alte substanţe solubile; prezenţa terenurilor
sau regiunilor insuficient de asfaltate; scurgerii substanţelor dăunătoare din instalaţiile de
producţie şi transmitere; infiltrării cu ape reziduale în rezultatul lipsei unui sistem necesar
de drenaj şi asanare, etc.).
Utilizarea apei şi eliminarea/prelucrarea apei reziduale (cea ce se numeşte gestionarea
resurselor de apă) trebuie să fie efectuată cu ajutorul celor mai moderne tehnologii, astfel
încât şi după scurgerea apelor reziduale sau uzate să se asigure posibilitatea extragerii şi
utilizării în mai multe scopuri a “apei afectate” de către oamenii, care trăiesc mai la vale de
bazinul de apă, dar numai cu condiţia aplicării tehnologiilor respective de prelucrare a
acestei ape.
Principiului general prevede că din punct de vedere tehnic şi economic, indiferent
de situaţie, mai bine ar fi ca apa reziduală sau uzată să fie supusă unei prelucrări primare la
punctul ei de origine sau să se evite scurgerea ei în straturile subterane, astfel asigurând
posibilitatea utilizării ulterioare a apei de către alţi utilizatori.
Plus la branşamentul apei reziduale menajere, rămase neprelucrate sau prelucrate
insuficient, mai apar cazuri de contaminare ilicită a apei după utilizarea ei în scopuri
comerciale, fără aplicarea tehnologiilor de prelucrare a apei, sau, dat fiind lipsa instalaţiilor
respective de prelucrare din cauza inexactităţilor în infrastructura respectivă sau a deciziilor
individuale neargumentate bazate pe nişte eventuale avantaje, care ar putea fi obţinute în
rezultatul eşecului intenţionat de operare a acestor instalaţii de purificare, precum şi în
urma prelucrării insuficiente sau neinstalării unor astfel de echipamente.
Astfel de cazuri de încălcare a normelor legislative cer luarea unor măsuri de
rigoare din partea organelor de drept.
Descriind toate cazurile posibile sau enumerând toate problemele cu care se
confruntă ţările în curs de dezvoltarea, dat fiind lipsa informaţiei relevante despre
caracterul exact al situaţiilor respective şi circumstanţelor locale. De aceea, în cazul în care

16
se poate atesta, bănui (presupune) sau identifica prezenţa încălcărilor prevederilor
legislaţiei, ce reglementează utilizarea resurselor de apă devine foarte important să se
asigure securitatea dovezilor colectate, iar măsurile aplicate la persecutarea infractorului
depinde, într-o mare măsură, de competenţa profesională şi experienţa anchetatorului
respectiv din organele de drept. În acest context catalogul cazurilor care sunt prezentate la
acest capitol sunt utilizate doar ca exemple tipice şi numai în calitate de referinţă.

Fig. 9. Eliminarea reziduurilor industriale direct în masa apei

Exploataţiile industriale elimină sau varsă reziduurile direct în masele de

apă sau indirect prin sistemele de canalizare centrale sau municipale de stat. În unele ţări
acest proces este reglementat şi statul controlează scurgerile prin faptul că apa reziduală
trece prin sistemul local de prelucrare a apei. Deja a fost demonstrat că scurgerile ilicite în
acest sistem de canalizare prezintă o sursă primordială de poluare a apei.

3.2 Influenta poluanţilor apei asupra mediului

A) Substanţele organice
Substanţele organice de origina naturală (vegetală) consumă oxigenul din apa atât
pentru dezvoltare, cât şi după moarte. Lipsă oxigenului din apa are ce efect oprirea
proceselor aerobe printre care şi autoepurarea.
Fenolul este pentru peşti un toxic nervos, el imprimă gust şi miros neplăcut cărnii
de peşte

17
 Detergenţii se plasează la suprafaţa apei sub formă de spumă şi împiedica
autoepurarea apei şi folosirea ei pentru irigaţii.
Pesticidele pot constitui cauza unor boli grave (cancer), tulburari neurologice,
afecţiuni ale glandelor endocrine.
B) Substanţele anorganice
Sărurile anorganice pot provoca creşterea durităţii, iar apele cu duritate mare produc
depuneri şi micşorează capacitatea de transfer a căldurii.
Clorurile peste anumite limite, fac apa improprie pentru alimentare şi pentru irigaţii.
Metalele grele au acţiune toxică asupra organismelor acvatice, inhibând în acelaşi
timp şi procesele de autoepurare. Metalele grele produc intoxicaţii grave organismului
uman:
? Intoxicaţia cu plumb- duce la anemie, insomnia, iritabilitate, greaţă, etc.

? Intoxicaţiile cu mercur - are ca manifestări dureri de cap, ameţeli, oboseala,

tulburări de memorie (absorbţia mercurului din apa este relativ mică). Mercurul se
cumulează mai ales în rinichi şi ficat.

? Intoxicaţia cu cadmiu - afecţiuni ale rinichilor, ficatului, cordului, (absorbţia

cadmiului în apă este mică)

? Intoxicaţia su arsen – se manifestă astfel: cefalee, ameţeli, oboseala dureri

abdominal, reacţii cutanate, etc.

Sărurile de azot şi fosfor produc dezvoltarea rapidă a algelor la suprafaţa apei.

C) Suspensiile.
Atât suspensiile organice cât şi cele anorganice se depun şi formează bancuri care
împiedică navigaţia, consuma oxigenul dina apa. Dacă substanţele în suspensie sunt numai
de natura organic, ele conduc la formarea unor gaze urât mirositoare
D) Substanţele radioactive.
Evacuarea apelor radioactive, în apele de suprafaţă şi subterane prezintă pericole
deosebite datorită radiaţiilor asupra organismelor vii. Efectul biologic - somatic (asupra
sistemului nervos central) său genetic (perturbării ale codului genetic sau prin mutaţii)
E) Produse petroliere.
Datorită nemiscibilitatii ţiţeiului cu apa, cea mai mare parte a lui se ridică la
suprafaţă, formând o peliculă uleioasă ce împiedică difuzia şi accesul aerului atmosferic în
mediul acvatic.
Produsele petroliere dau apei gust şi miros neplăcut, poate deteriora unele instalaţii
colmatează filtrele pentru tratarea apei etc.
F) Apele calde.
Apele calde împiedică dezvoltarea normală a peştilor, pentru că apa caldă stă
deasupra, peştele se retrage la fund, zona unde se produce dezvoltarea anormal. Tot o dată
cu mărire temperaturii concentraţia de oxigen se diminuează creând condiţii de viaţă mai

18
grea organismelor.
G) Microorganismele.
Sunt puternic vătămătoare, produc infectarea apei făcând-o inutilizabilă.

Impactul poluanţilor

Poluarea cu nitraţi provine mai ales din agricultură. Azotul reprezintă elementul
esenţial pentru viaţă şi în ape suferă foarte multe procese chimice şi biochimice. Apare mai
ales ca azotat, azotit, amoniu, azot gazos şi cel fixat în compuşi organici, grupe între care
există continue transformări/tranzitări, formându-se "ciclul azotului". Excesul duce la
eutrofizare, contaminarea acviferelor, posibila afectare a sănătăţii umane:
methemoglobinemie la copii, cancer gastric...

Fig.10. Poluarea cu nitraţi de la fermele zootehnice

Sursele de azotaţi în ape sunt naturale şi antropice.

Sursele naturale sunt: - din precipitaţii: oxizi de azot din atmosferă, produşi de fulgere şi
de arderea combustibililor fosili; aportul prin spălarea (din roci şi cenuşă de vegetaţie arsă
ajunsă în ape);
? din nitrificarea amoniului (prin microorganismele nitrosomonas şi
notrosococcus) şi a nitriţilor (prin nitrobacter);

? din izvoare în urma dizolvării lor la adâncime în roci (nitratul având solubilitate
crescută în ape);

? din eroziunea solurilor ce conţin azotat.

Aceste surse "naturale" sunt adesea indirect tot antropice.
Surse antropice "directe" sunt cele punctiforme (deversări de ape uzate conţinând

19
azotaţi) şi difuze, în principal azotaţii proveniţi din agricultură, din îngrăşămintele chimice
şi din îngrăşămintele naturale - gunoi de grajd - aplicate pe câmpuri, sau de la latrine.
Dejecţiile conţin de fapt uree şi amoniu, care se transformă în azotat de către
microorganisme prin nitrificare.
Îndepărtarea nitraţilor din apă potabilă este scumpă şi complicată. S-au
experimentat tehnici chimice (schimbători de ioni) şi biochimice sau se recurge la
amestecarea apelor contaminate cu altele cu concentraţie mai redusă de azotaţi. Dar e mult
mai uşor şi ieftin să previi. În plus, pentru surse individuale (fântâni) prevenţia e singura
şansă, altfel trebuie abandonate.
În apă subterană, NO3- este modificat, transformat de microorganisme, reacţionează
cu fier, sulfaţi sau bicarbonaţi etc. Astfel solul este un "filtru" bun dar dacă i se depăşeşte
capacitatea, concentraţia de azotat va creşte brusc în apele de suprafaţă sau subterane sau
nu va creşte azotatul ci sulfatul pe care îl dezlocuieşte din combinaţii azotatul. Azotaţii au
asupra organismului animal efect de toxicitate prin multe mecanisme, direct sau prin alţi
compuşi pe care îi formează (azotiţi, nitrozamine etc.).
Acidificarea apelor dulci vine în principal de la ploile acide. Ele au fost observate
încă din secolul XVII în Anglia. Termenul de ploaie acidă l-a introdus
Chimistul Robert Angus Smith în 1872, văzând cum ploaia atacă plantele şi
clădirile. Doar din anii '50 s-a constatat că problema e transfrontalieră.

Fig. 11. Urmări ale ploii acide

Cauza principală sunt bioxidul de sulf şi oxizii de azot degajate în atmosferă. Pe
plan global sursele naturale au aceeaşi magnitudine cu cele antropice, care sunt în principal
arderea combustibililor fosili, dar care în zone industriale le eclipsează pe cele de origine
naturală.
S-a reuşit că emisiile de bioxid de sulf să nu mai crească ba chiar să se reducă după
1970 în ţările dezvoltate, însă cele de oxizi de azot continuă creşterea. Mecanismul de
formare a ploii acide constă în oxidarea în atmosferă a oxizilor de azot şi sulf la acid azotic

20
şi sulfuric sau aerosoli de azotat şi sulfat, prin procese complexe incomplet elucidate de
oameni. Ajung pe sol şi în ape pe cale umedă sau uscată. Pe cale umedă ajung prin ploaie
sau ninsoare. Staţionarea în atmosferă durează în medie mai multe zile, permiţând astfel
afectarea unor regiuni depărtate. Pe cale uscată ajung prin difuzie ca şi gaze sau în particule
de aerosoli, ca azotat de amoniu sau sulfat de amoniu. În aceste cazuri staţionează puţin în
atmosferă, astfel că afectează mai mult regiunea înconjurătoare nu marile depărtări.
O altă sursă importantă de ape acide vine de la poluarea solului cu amoniu, care
bacteriile îl nitrifică rezultând însă şi ioni de hidrogen, ce dau aciditate. De asemenea din
minerit pirita expusă la aer şi umiditate eliberează H+ acidificând puternic apele.
Solurile şi apele au capacitatea de a neutraliza aciditatea prin bicarbonaţii de calciu
şi magneziu. Capacitatea însă e limitată şi se pierde la bombardarea cu un aflux ridicat de
ioni de hidrogen şi de sulfat sau azotat. Acidificarea lacurilor nu e datorată unor procese
complexe mediate de sol. Acidificarea apelor nu apare în zone calcaroase. În lipsa
carbonaţilor, aciditatea e anihilată de alumino silicaţi, dar nu aşa de eficient, existând riscul
acidificării.
Pot apărea acidificării temporare "naturale" la topirea zăpezilor, dar majoritatea sunt
din cauze antropice. Scăderea pH-ului atrage o creştere a solubilităţii metalelor grele,
toxice pentru viaţă, care sunt mobilizate din sedimente sau nu se
Mai sedimentează. Unele metale toxice pot fi dizlocate şi mobilizate chiar din
combinaţii stabile din sol.
Poluarea cu compuşi organici biodegradabili
Pentru a evalua această poluare se determină indicatori indirecţi cum sunt consumul
chimic de oxigen (CCO) şi consumul biochimic de oxigen (CBO), plus concentraţia
oxigenului. Mulţi specialişti consideră că CCO şi CBO sunt mult prea generali şi
informaţia rezultată nu este suficientă.
Evoluţia nivelului de compuşi organici degradabili aval de o deversare într-un râu
se poate modela şi corela bine cu evoluţia oxigenului dizolvat, dioxidului, amoniului,
azotiţilor şi azotaţilor, a bacteriilor, protozoarelor, algelor, crustaceelor şi rotiferelor,
peştilor etc., existând succesiuni tipice previzibile.
Cea mai tipică poluare cu compuşi organici biodegradabili este cea cu ape fecaloid-
menajere. Alte poluări frecvente cu compuşi organici biodegradabili provin de la industrie,
mai ales de la cea a celulozei, alimentară etc. Biodegradabilitatea scade mult până la zero
dacă sunt prezente în apă substanţe toxice sau inhibitoare pentru bacteriile ce realizează
biodegradarea compuşilor organici.
Compuşii organici din lacuri şi râuri se oxidează şi descompun, sau se depun ca
particule pe fundul apelor. Există şi degradare fotolitică, dar redusă, baza fiind degradarea
microbiologică. Dacă există oxigen dizolvat destul degradarea este aerobă, cu consum de
oxigen şi producţie de bioxid de carbon şi apă (respiraţie). Dacă oxigenul e insuficient, se
trece la procese anaerobe cum sunt denitrificarea, dezaminarea, reducerea sulfatului,
fermentarea. Acestea produc oxigenul necesar descompuneri substanţelor organice dar şi
compuşi nedoriţi precum hidrogenul sulfurat, metanul etc. Aceste procese anaerobe sunt
rare în râuri dar frecvente în lacuri adânci şi comune în mlaştini. Aparent paradoxal, dacă

21
un râu e poluat cu substanţe organice biodegradabile, e de dorit să fie poluat şi cu azotaţi,
căci prin denitrificare bacteriile pot obţine oxigenul necesar descompunerii substanţelor
organice, altfel râul devine anoxic, deci poluarea cu nitraţi contracarează poluarea cu
compuşi organici biodegradabili.
Bioxidul de carbon CO2 s-a dovedit a nu fi totdeauna corelat cu nivelul de încărcare
organică, mai ales când substanţele organice în cauză sunt puţin sau deloc biodegradabile
sau când curgerea este turbulentă şi deci CO2 se degajă uşor în atmosferă.
Poluările petroliere - caz particular de poluări cu substanţe organice - sunt un mare
duşman al apelor, deoarece culoarea, gustul şi mirosul sunt afectate chiar la concentraţii
reduse. Sunt grav afectate multe organisme acvatice, ceea ce duce la dezechilibru ecologic.

Fig.12. Poluarea apei şi a mediului cu substanţe petroliere

Fiind mai uşoare ca apa, produsele petroliere formează peliculă la suprafaţa apei, ce
împiedică oxigenarea. În apele subterane sunt şi mai persistente, căci biodegradarea este
mai redusă sau absentă în lipsă oxigenului şi luminii. În apele navigabile produsele
petroliere provin de la accidente sau de la spălarea ilegală a rezervoarelor navelor.
? Suspensiile în râuri şi lacuri. Suspensiile sunt un transportator major de
nutrienţi şi poluanţi organici şi anorganici. Particulele transportate de râuri nu
sunt doar suspensiile clasice ci şi particulele depuse pe fundul apei. Suspensiile
provin din poluare, dar şi din eroziunea naturală şi din producţia endogenă din
ape (care provine din alge - până la 20 mg/litru în ape eutrofe - şi din precipitarea
carbonatului de calciu la ape dure şi alcalinitate ridicată). Activităţile umane cele
mai mari generatoare de suspensii sunt arăturile - mai ales pe pantă supra

22
 păşunatul, despăduririle, exploatarea pădurilor cu drumuri de tractor sau pârtii de
alunecare în pantă, incendierea vegetaţiei şi mai puternic ca toate mineritul la
suprafaţă. Majoritatea suspensiilor nu ajung în ocean ci se depun pe fundul
apelor, în lacuri sau în zonele inundate.

Suspensiile depind mult de panta râului, de natura geologică a regiunii etc. Apa
potabilă nu trebuie să conţină suspensii. Cele organice şi anorganice fine sunt greu de
îndepărtat şi creează probleme: înfundare filtre; gust şi miros neplăcut; perturbarea
dezinfecţiei, transportul de toxine, metale grele, poluanţi diverşi; creşte CBO5-ul.
În râuri concentraţia de suspensii este foarte variabilă în timp şi chiar în cadrul
secţiunii pe un râu, ceea ce o face mai greu de monitorizat corect.
Eutrofizarea se defineşte ca îmbogăţirea apei cu substanţe nutritive pentru plante -
în primul rând azot şi fosfor (ceilalţi zeci de compuşi necesari dezvoltării fiind foarte rar
limitaţi) - conducând la o creştere puternică a algelor şi macrofitelor ("înflorire") care apoi
mor, cu consecinţe grave:
? scăderea calităţii apei (culoare, gust, miros, tulburare, scăderea oxigenului,
creşterea concentraţiei de fier, mangan, bioxid de carbon, amoniu, metan,
hidrogen sulfurat etc.);

? corodarea conductelor; afectarea funcţiunilor recreative (turbiditate crescută a

apei şi miros ce o fac neatractivă, afectarea înotătorilor prin dermatite şi
conjunctivite de contact cu apa alcalină, risc crescut de diverse boli ex.
Schistostomiază, risc boli diareice la înghiţirea apei încărcate cu toxice algale);

? afectarea pisciculturii (mortalitate piscicolă, dezvoltarea speciilor nedorite);

? alte consecinţe diverse: înfundarea filtrelor, ţevilor etc.

Unele boli apar mai des odată cu eutrofizarea deoarece ea determină creşterea
macrofitelor (plante de apă) ce favorizează creşterea unor organisme ce sunt gazde ale
paraziţilor. De asemenea, înmulţirea algelor albastre duce la producere de toxine ce pot
otrăvi animalele care se adapă şi cresc şi nitraţii ce pot produce methemoglobinemie.
Uneori plantele acvatice crescute exploziv şi excesiv pot bloca navigaţia pe râuri şi lacuri.
Eutrofizarea se produce mai rar în râuri şi e mai puţin gravă ca cea pe lacuri.
Eutrofizarea se produce în multe zone şi pe cale naturală, dar de regulă lent.
Eutrofizarea se poate reversa, dar trebuie o mare grijă deoarece fenomenul este
foarte complex şi în ciuda intenselor cercetări este încă incomplet cunoscut şi înţeles de
oameni.
Agenţii patogeni care ajung în ape pot fi bacterii, virusuri sau paraziţi. Ei provoacă
la om şi animale boli transmise hidric, fie prin ingestie fie prin contact direct sau inhalare
de aerosoli din apa contaminată.
Majoritatea bacteriilor sunt specifice de specie, dar sunt şi unele ce provoacă boli şi la
om şi la animale. Viruşii sunt specifici fiecărei specii, neinfluenţând alte specii. Bolile pot
fi de contact (piele, mucoase), digestive sau generale. În practică de regulă nu se determină

23
prezenţa agenţilor patogeni în ape, ci prezenţa contaminării fecale, care indică şanse
crescute ca să existe şi patogeni. Indicatorii de poluare fecală (coliformi totali, coliformi
fecali, streptococi fecali etc.) însă nu sunt adecvaţi estimării riscurilor de boli transmise
prin contact cu apa, nu prin ingestie. În plus, ape dezinfectate prin clorinare pot avea
indicatorii de poluare fecaloidă cu valori foarte joase, indicând teoretic şanse reduse de
existenţă a patogenilor. Dar clorinarea nu distruge mulţi dintre viruşi şi paraziţi, motiv
pentru care în aceste cazuri valoarea "indicatorilor" este redusă. Monitorizarea
bacteriologică este obligatorie oricât de perfectă ar fi considerată o staţie de epurare sau
tratare. Epurarea clasică nu reuşeşte să elimine decât parţial agenţii infecţioşi.
Contaminarea salină a apelor este cea mai răspândită poluare a apelor subterane
dar afectează indirect şi apele de suprafaţă. Cauzele sunt în principal irigaţiile şi infiltraţiile
apelor marine în acviferele dulci.
Sursele de salinizare sunt naturale (evaporaţie crescută; dizolvarea de minerale;
sărea de mare adusă de vânt pe continent; ape vulcanice sau de mare saline ce erup) şi
antropice (irigaţii; exfiltraţii din canale şi halde de gunoi; dezgheţarea şoselelor cu sare;
extracţia petrolului sau altele, inclusiv minerit hidraulic pentru sare). Fierul este frecvent în
exces în unele ape, subterane şi în apă proaspătă nu se văd modificări, dar ulterior rezultă
un precipitat brun de hidroxid de fier. La fel şi borul în concentraţii excesive (ce apar mai
ales în zone vulcanice) este toxic pentru plante. Principala sursă de salinizare a apelor
rămân irigaţiile excesive. Se apreciază că peste 50% din apa prelevată pentru irigaţii de fapt
nu ajunge la destinaţie. În plus, din cauza aplicării în exces, doar 40-80% din apă este
efectiv "consumată" de plante, restul se evaporă (dar sărurile rămân) sau se infiltrează în
sol la adâncimi mai mari decât cele ale rădăcinilor (ajungând în apă freatică după ce pe
drum au dizolvat săruri) sau se scurge la suprafaţă şi dizolvă diverse substanţe şi le
antrenează în ape. Din canalele deschise şi din lacurile de acumulare create pentru irigaţii
se produce evaporare intensă şi deci creşte mineralizarea acelor ape.
O altă mare sursă de contaminare salină este mineritul, în special cel pentru
cărbune, fosfaţi şi uraniu, şi în oarecare măsură cel pentru metale. Efectuându-se sub
nivelul freatic, în fiecare zi se pompează ape de mină foarte mineralizată.
În plus apele de şiroire dizolvă săruri din haldele de steril. Extracţia petrolului implică şi
ea mari cantităţi de ape sărate, ce trebuie puse în bazine de evaporare sau reinjectate
profund. Pe şosele se mai pune la noi multă sare, în schimb în multe ţări dezvoltate se
renunţă pe cât posibil.
Salinitatea crescută în principiu nu afectează direct sănătatea, dar degradează terenurile
agricole şi sursele de apă potabilă. Sunt însă săruri ce au impact direct negativ cum ar fi
cele de fluor, de fier, sulfatul etc.
Poluarea cu metale grele. Problema s-a manifestat acut în anii '50 - '70 în ţările
dezvoltate. Metalele grele includ plumbul, arsenul, mercurul, cadmiul, cobaltul, nichelul,
seleniul, fierul, argintul, zincul, cromul, cobaltul, manganul. De regulă nu se ajunge la
intoxicaţii acute, însă metalele grele au proprietatea de a se concentra în organismele vii,
manifestându-se toxicitatea cronică.
Nivelele toxice sunt relativ bine cunoscute pentru om, dar nici pe departe pentru imensa

24
diversitate de organisme acvatice. Contaminarea omului depinde mult de obiceiurile
alimentare, vârstă, stare de sănătate etc. Contează foarte mult şi forma, nivelul de absorbţie
şi de toxicitate find diferit între Cr3+ şi Cr6+ sau între mercurul metalic şi cel legat organic.
Aluminiul a produs uneori mortalitate piscicolă sau a algelor.
Principalele surse de poluare a apelor cu metale grele sunt:
? surse geologice (naturale); industria minieră şi prelucrătoare de metale;

? utilizările industriale şi casnice ale sărurilor de metale grele de exemplu cele de

crom la tăbăcării, cele de cupru şi arsen în pesticide, sau plumbul în benzină;

? din excreţiile umane şi animale;

? din infiltraţiile de la haldele de gunoi.

Monitorizarea concentraţiilor de metale grele este destul de dificilă.
Micropoluanţii organici sunt compuşi organo-cloruraţi, fenoli, cetone etc. Mulţi
intră în clasa biocidelor (pesticide, fungicide, ierbicide, insecticide etc.). Există peste 10
milioane de compuşi chimici, din care zeci de mii sunt în uz în industrie, ceea ce face că în
apă să poată ajunge o uriaşă varietate, imposibil de identificat şi dozat individual. De aceea
se monitorizează numai compuşii mai frecvenţi şi mai toxici. Există în legislaţie liste cu
substanţe prioritare ce trebuie eliminate. Frecvente sunt pesticidele organo-clorurate şi
organo-fosforice, triazinele, derivatele de uree, erbicidele tip hormon vegetal, solvenţii de
uz casnic, substanţele de sinteză şi reactivi din industrie, de exemplu cei pentru fabricarea
de polimeri. Unele produse cum sunt DTT şi alte pesticide organoclorurate au fost interzise
aproape în toate ţările sau sunt foarte strict controlate, după ce s-a constatat ce dezastre au
produs.
Efectele toxice ale diverşilor micropoluanţi pot fi letale sau neletale, atât pe termen
scurt cât şi la expunere cronică. Mari probleme şi controverse sunt cu privire la efectele
cancerigene şi genotoxice în general la expuneri cronice la cantităţi reduse de substanţă,
deoarece informaţia ştiinţifică e incompletă.
Degradabilitatea biologică şi chimică a diverşilor micropoluanţi este extrem de
diferită. Unii persistă săptămâni (de exemplu insecticide organofosforice), altele luni
(triazine de exemplu) iar altele foarte mult (10 ani DTT-ul).
Pentru identificarea micropoluanţilor se folosesc metode de laborator foarte diverse:
evaporare, ultrafiltrare, spumare, extracţie, schimb de ioni, adsorbţie pe carbon activat, pe
oxid de aluminiu, pe nămol activ, precipitare cu săruri de fier sau aluminiu, cromatografie
gazoasă, spectrofotometrie etc.

3.3 Modul de dispersie al poluanţilor apei

Apa este un vector important al agenţilor poluanţi. Răspândirea acestora prina apa
se face cu o viteză mai redusă decât prin aer, deoarece circulaţia apei este mai redusă decât
circulaţia aerului datorată vântului.
Carcteristicile apei ca agent poluant sunt:

25
 ? Poate dizolva mai multe substanţe nocive, mobilizându-le în loc să le
lase pe locul de producere.

? Poate vehicula şi materiale mai dense, care în aer s-ar depune uşor

? Prezintă condiţii favorabile pentru concentari fizice, chimice şi

biologice ale agentior poluanţi.

? Fiind cea mai importantă substanţă pentru procesele biochimice

poluarea ei poate influenţa în cel mai înalt grad întregul lanţ de alimentare.

În ţara noastră aproape toate unităţile îşi evacuează apele uzate în emisarul
învecinat.
În masa de apă poluată (efluentul) de-a lungul evoluţiei acesteia, de la punctual de
emisie până la diluţia să complete, se disting trei zone principale:
? Zona de jet, apare de la punctual de emisie şi se continua atât timp cât sursa de
energie preponderentă este aceea proprie efluentului.

? Zona de tranziţie, apare atunci când energia proprie a efluentului ajunge de acelaşi
ordin de mărime cu aceea a emisarului

? Zona de dispersie, zona în care efluentul îşi pierde toată energia proprie şi
evoluează numai sub acţiunea dinamicii emisarului.

Parametrii externi care influenţează evoluţia şi amestecul apeor poluate cu emisarul

sunt de natură hidrodinamica (curentul transversal sau coaxial din emisar şi vântul) şi
termică (procesele de transfer termic la interfaţa apei- atmosfera şi stratificarea termică a
maselor de apă afalte în repaos). În apele curgătoare, turbulenţa lor ajuta la difuzia
agenţilor poluanţi, încetineşte sedimentarea şi accentuează aerarea. Nici apele freatice nu
sunt ferite de poluare unii poluanţi putând difuza până la adâncimi de zeci de metri
infiltrându-se prin straturile solului până la apele subterane. Dacă poluanţii ce sunt în
suspensie întâlnesc în sol o barieră oprindu-se în schimb poluanţii sub formă de soluţie
ajung cu uşurinţă în apele freatice. Căile prin care agenţii poluanţi sunt vehiculaţi de ape
sunt:
? Ingerarea directă a apei de către om

? Ingerare apei contaminate de către plante şi animale.

? Utilizarea apei contaminate pentru irigaţii

? Acumulare agentului poluant pe plaja bazinelor de apă, utilizate în scopuri sportive

sau recreative.

26
2. Concluzii
Multă vreme am crezut – sau în orice caz am acţionat ca şi cum am fi crezut - că
apa, prin imensitatea volumului ei, “digera” tot ce putem să arucam în ea ; cu alte cuvinte,
întinderile de apă ar fi o imensă ladă de gunoi pe care o ştiam purificatoare. Au fost
necesari 50 de ani – în cursul cărora am aruncat în mare mai multe deşeuri de toate felurile
decât în cursul celor 20 de secole precedente – pentru că această iluzie să se spulbere.
Au trebuit să se producă o serie de catastrofe până să descoperim greşeală pe care
am făcut-o. Savanţii cunoşteau primejdia, dar avertismentele lor au trecut, de cele mai
multe ori, neluate în seamă. Astăzi suntem aproape neputincioşi în faţa anumitelor
fenomene de impurificare.
Poluarea se produce atunci când, în urma introducerii unor substanţe determinate –
solide, lichide, gazoase, radioactive – apele suferă modificări fizice, chimice sau biologice,
susceptibile de a le face improprii sau periculoase pentru sănătatea publică, pentru viaţă
acvatică, pentru pescuitul industrial, pentru industrie şi turism.
De fapt, nocivitatea poluării apei se răsfrânge direct sau indirect asupra omului şi de
aceea este necesar să se cunoască mai bine aceste pericole, inclusiv efectele pe care le pot
avea asupra omului chiar cantităţile mici de substanţe chimice din sursele de apă. Deşi se
poate afirma că există tehnologii pentru a menţine calitatea bacteriologică bună a apei şi
pentru a îndepărta multe din substanţele chimice periculoase din apă potabilă, din păcate,
acestea nu se aplică pe o scară largă, potrivit cerinţelor.
Amploarea şi diversitatea distrugerilor cauzate de poluare e uşor de măsurat. În
primul rând, este în joc sănătatea omului. După aceea, sunt ameninţate un şir de activităţi
economice. În sfârşit, degradarea vieţii acvatice este plină de consecinţe, deoarece ea tinde
să reducă resursele alimentare obţinute din mări tocmai într-un moment în care se are în
vedere ulizarea mai largă a acestora.
Trebuie să ne convingem că o luptă împotriva poluării nu poate fi opera unei ţări
sau a unei generaţii, ci totul trebuie gândit la nivel universal. Este o mare satisfacţie să
constatăm la tinerii din lumea întreagă o atracţie şi uneori chiar un entuziasm pentru
această bătălie, menită să protejeze mediul nostru

27
Bibliografie:

1. Botnariuc N., Vadineanu A., Ecologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1982

2. Cipilea L., Cipilea Al., Poluarea mediului ambient, Editura Tehnică, Bucureşti
1978

3. Ciarnau R., şi col. Ecologie şi protecţia mediului, Editura Economică, bucureşti

2000

4. Marescu S., Poluarea mediului şi sănătatea, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică

Bucureşti, 1978

5. Negulescu N., şi col. Protecţia mediului8 înconjurător, Editura Tehnică, Bucureşti

1995

6. Pumnea C., Grigoriu G., Protecţia mediului ambient, Editura didactică şi

pedagogică, Bucureşti, 1994

7. Vespremearu E., mediul inconjurator-ocrotirea şi conservarea lui, Editura ştiinţifică

şi ENCICLOPEDICĂ Bucureşti 1981

28