Efectele poluării asupra degradării mediului înconjurător

Cristea Lucia Diana

ECTS, AN II

CUPRINS
1.Introducere............................................................................................... 2
2.Calitatea mediului.................................................................................... 2
3.Poluarea mediului.....................................................................................3
4.Sursele de poluare.................................................................................... 3
4.1. Surse latente de poluare........................................................................4
4.2.Surse de poluare umane........................................................................4
4.3.Agricultura, silvicultura ca sursa de poluare........................................ 5
4.4.Poluarea radioactiva.............................................................................. 6
4.5.Poluarea sonora......................................................................................7
5.Concluzii....................................................................................................8
6.Bibliografie................................................................................................8

1
Introducere.
Mediul înconjurător este o noţiune fundamentală care stă la baza ecologiei ca ştiinţă, fiind
susceptibilă în raport cu necesitatea punerii în valoare sau a ocrotirii elementelor sale
componente, de reglementare juridică. Aşa cum reiese din literatură, această noţiune nu este
definită într-un mod unitar, ambiguitatea termenului fiind consecinţa conotaţiei date în
diverse domenii - ştiinţele naturii, arhitectură, urbanism, drept etc. Spre exemplu, ecologii
văd ,,mediul” un ansamblu format din comunităţile biologice şi factorii abiotici (sau altfel
spus ansamblul de elemente şi echilibre de forţe concurente, de natură diversă, care
condiţionează viaţa unui grup biologic. Sunt şi definiţii mai cuprinzătoare, de exemplu -
mediul înconjurător este ,,reprezentat de mulţimea factorilor naturali şi artificiali, de ordin
biologic, fizico-chimic şi social, capabili să influenţeze direct sau indirect starea
componentelor abiotice şi biotice ale biosferei”. Alte definiţii au în vedere elemente comune
precum: viaţa omului, calitatea vieţii şi fiinţa umană.
Mediul ca obiect de protecţie juridică trebuie însă analizat aşa cum diferite acte normative
îl definesc (legi naţionale, reglementări internaţionale). In opinia reprezentanţilor UE, mediul
înconjurător este definit ca fiind ,,ansamblul de elemente care în complexitatea relaţiilor lor,
constituie cadrul, mijlocul şi condiţiile de viaţă ale omului, acelea care sunt ori cele ce nu
sunt resimţite”. Un element de noutate în această definiţie este acela că mediul este considerat
un bun care aparţine întregii colectivităţi şi, drept consecinţă, acesta nu poate fi lăsat spre
folosire la întâmplare. În legislația națională mediul este definit ca ,,ansamblul de condiţii şi
elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului,
toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii,
sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile
materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea
omului”.
Calitatea mediului.
Prin calitatea mediului se înţelege starea acestuia la un moment dat, rezultată din
integrarea tuturor elementelor sale structurale şi funcţionale, capabile să asigure o ambianţă
satisfăcătoare necesităţilor multiple ale vieţii omului. Cunoaşterea calităţii mediului implică
cunoaşterea şi analizarea unui număr mare de aspecte. De exemplu, referitor la calitatea
aerului se fac aprecieri asupra prezenţei unor gaze, substanţe solide, hidrocarburi, conţinutul
în unele elemente chimice, substanţe organice, anorganice, iar exprimarea este în g/m3 ,
mg/m3 , %, prin indici de calitate şi indice general de poluare. Calitatea apelor se exprimă
prin gradul de impurificare cu diferite substanţe, prin starea naturală a apelor respective şi
prin indicatori chimici şi biologici, iar calitatea solurilor se apreciază după contaminarea cu
diferite substanţe, producţiile obţinute, diminuarea producţiilor. Pentru controlul calităţii
mediului în literatura de specialitate se foloseşte termenul de 2 monitorizare a mediului. În
conformitate cu Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005 prin monitorizarea mediului se înţelege
,,supravegherea, prognozarea, avertizarea şi intervenţia în vederea evaluării sistematice a
dinamicii caracteristicilor calitative ale elementelor de mediu, în scopul cunoaşterii stării de
calitate şi a semnificaţiei ecologice a acestora, a evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale
schimbărilor produse, urmate de măsurile care se impun.

2
Poluarea mediului.
Poluarea mediului a devenit una din cele mai dezbătute probleme ale contemporaneităţii şi
una de prim ordin pentru conducerea societăţii. Omul şi mediul sunt entităţi inseparabile,
existenţa omului fiind dependentă de mediu, iar factorii de mediu (aerul, apa, solul) se pot
modifica, în urma folosirii lor de către om. Astfel apare poluarea, aspect implicit al vieţii, în
desfăşurarea căreia unele produse, rezultate din procesele fiziologice şi din activitatea omului
şi a animalelor, devin reziduuri care pot să incomodeze bunul trai în funcţie de natura şi
cantitatea lor. Odată cu marile progrese ştiinţifice, cantitatea şi natura lor s-a schimbat
fundamental.
În ultimele decenii, procesul de degradare a factorilor de mediu de pe întinsul planetei
noastre a avut o evoluţie din ce în ce mai îngrijorătoare, cantitatea de poluanţi atingând cifre
ce depăşesc orice imaginaţie. Înlăturarea poluării este o problemă de corectare a erorilor care
o provoacă, mai exact: poluare, surse de poluare, biodiversitate, mediu, reziduuri
In trecut, când densitatea redusă a populaţiei precum şi utilizarea, aproape în exclusivitate,
a produselor naturale, nu diferenţiau mult viaţa omului de modul de existenţă simplu şi nu se
produceau atât de multe reziduuri . Decizia de combatere trebuie să existe chiar din
momentul în care răul este denunţat ca atare, iar mijloacele tehnico-ştiinţifice actuale pot
rezolva, problemele de poluare. Noţiunea de mediu înconjurător nu trebuie confundată cu
aceea de natură, care îi este anterioară şi are un conţinut diferit.
Conceptul de mediu înconjurător are caracter de sistem; este vorba de un sistem complex,
dar unitar, format dintr-un număr foarte mare de elemente şi de legături, având o anumită
capacitate de autoreglare şi în care factorul cel mai activ îl reprezintă comunităţile omeneşti.
In ultimul timp, un termen asociat celui de mediu înconjurător este poluarea, care se
manifestă ca o agresiune continua împotriva integrităţii acestuia.
Poluarea reprezintă, de fapt, preţul pe care oamenii îl plătesc pentru beneficiile aduse de
tehnica modernă. Ceea ce se cheamă în prezent poluare, este sfârşitul unui proces care a
început odată cu formarea comunităţilor omeneşti şi care, la un moment dat, a început să
degradeze mediul.
Conţinutul mediului înconjurător reprezintă o îmbinare de elemente naturale întrepătrunse
şi dinamic corelate între ele.
Aceste elemente pot fi grupate în trei categorii: - componente primare - fundalul fizic,
neînsufleţit; - componente derivate - dezvoltate pe seama celor primare, reprezentând mediul
biotic; - componente antropice - introduse de om prin activităţi conştiente.
2. Surse de poluare.
Poluarea mediului înconjurător, care şi-a întins ameninţarea asupra întregii planete, a ajuns
în punctul în care atacă dezlănţuit omul şi spaţiul sau de existenţă. Trecând peste limitele
capacităţii proprii de apărare a naturii, de regenerare şi de echilibrare, toţi agenţii poluanţi noi
se răspândesc rapid în aer, în apa sau în sol, generând, dezvoltând şi propagând unul dintre
cele mai grave pericole pe care le-a întâmpinat civilizaţia modernă.

3
Surse latente de poluare.
În prezent există numeroase surse naturale de poluare cum ar fi: vulcanii, furtunile de praf,
ozonul, vânturile, apele subterane, iar în viitor, pe măsura ce omul îşi va extinde habitatul,
este posibil să apară şi alte surse, nu numai pe Pamat ci şi în spaţiul cosmic. Ozonul este o
substanţă periculoasă pentru om, chiar în concentraţii mici. În troposferă concentraţia lui este
foarte redusă astfel el nu este periculos pentru om sau animale. În stratosferă prezenţa
ozonului este extrem de periculoasă datorită reacţiei dintre oxigen şi radiaţiile ultraviolete
solare.
In anul 1985, în timpul primăverii australe, s-a pus în evidenţă o scădere dramatică a
grosimii stratului de ozon de deasupra Antarcticii, ceea ce a condus la formarea unor "găuri"
care s-au extins ca arie de la 40% la 50% între 1985 şi 1987. Acest lucru a avut loc datorită
condiţiilor meteorologice specifice: iarna, stratosfera de deasupra acestei regiuni este practic
izolată, datorită unor vânturi puternice; apariţia unor particule de gheaţă care favorizează
reacţiile ce conduc la dispariţia ozonului. Aerul este purtătorul multor agenţi poluanţi pe care
îi împrăştie cu repeziciune pe întreaga suprafaţă a Pământului. Astfel, praful împiedica
vederea, îngreunează respiraţia şi constituie duşmanul numărul unu al curăţeniei domestice.
Multe vestigii au fost distruse de avalanşele de praf aduse de vânt. Studiile arată că, în fiecare
an, atmosfera poartă peste 30 milioane de tone de praf. Apele subterane, care stau în contact
îndelungat cu masive de sare sau alte minerale se încarcă cu substanţe impurificatoare, chiar
toxice. De multe ori sunt poluate straturile de apă freatică, din care se extrage apa în mod
obişnuit. Ionizarea atmosferei, surplusul de ioni pozitivi sau negativi, care atunci când sunt
inhalaţi în organism pot declanşa reacţii enzimatice exagerate ce suprasolicită organismele
bolnave.
Surse de poluare umane.
Omul, ca fiinţă vie, produce deşeuri proprii existenţei sale. Pe lângă acestea există şi cele
provenite din activităţile sale industriale: îmbrăcăminte, mobilă, detergenţi, cosmetice,
chimicale de uz casnic şi altele. O mare parte a acestora nu sunt biodegradabile şi altele sunt
direct toxice. Procentual, cantitatea deşeurilor solide produse de activităţile umane sunt:
hârtie 55%, deşeuri metalice 9%,deşeuri alimentare 14%, deşeuri textile 5%, deşeuri
lemnoase 4%, sticlă 9%, mase plastice 1%, diverse 3%. O sursă suplimentară de poluare, o
reprezintă mijloacele de încălzire, respectiv focarele de cărbuni, petrol, gaze, lemn care
produc cantităţi mari de fum, cenuşă, zgură, gaze. Un alt element poluant este constituit din
bacteriile patogene care sunt vehiculate mai ales în apele menajere. Pentru o viziune de viitor,
este important să se cunoască nu numai situaţia actuală a populaţiei, ci şi tendinţa de evoluţie
a acesteia. Specialiştii prevăd că volumul deşeurilor menajere va creşte mai rapid decât
greutatea lor, din cauza creşterii importanţei ambalajelor de hârtie şi sticlă, precum şi a
aparaturii nerecuperabile şi a mobilei vechi. Se estimează că deşeurile pe cap de locuitor vor
creşte anual cu următoarele valori: hârtie 1,5-2 kg, deşeuri plastice 0,5-0,7 kg, sticlă 0,6 kg,
mobilă 3-5% din existent.
Agricultura, silvicultura şi zootehnia ca surse de poluare.
În mod paradoxal, tocmai ramurile economiei umane, care se bazează cel mai mult pe
relaţiile cu mediul, sunt, în acelaşi timp, şi surse de poluare. Agricultura poate fi sursa de
poluare a mediului prin: declanşarea şi favorizarea proceselor de degradare a solurilor în

4
urma proceselor de eroziune (desţelenirea terenurilor duce la eroziunea solului), sărăturare,
compactare; folosirea pesticidelor (insecticidele care distrug toate insectele şi pe cele
folositoare); utilizarea în exces a îngrăşămintelor chimice. După aprecierile specialiştilor, din
totalul suprafeţei agricole a ţării noastre, numai 30% sunt soluri cu un potenţial ridicat de
fertilitate, restul prezentând diferite stări şi stadii de degradare. Din cele 5 milioane de ha de
terenuri afectate de eroziune doar jumătate au fost amenajate antierozional şi astfel au dus la
obţinerea unor recolte pozitive. Prin procesul de eroziune se pierd anual 150 milioane de tone
de sol, din care 1,5 milioane tone de humus. Despădurirea exagerată în zona superioară a
majorităţii bazinelor hidrografice, ca şi folosirea neraţională a unor terenuri agricole, au avut
influenţă negativă asupra scurgerii apei pe versanţi, provocând declanşarea unor grave
procese de eroziune a solului.
Fondul forestier al ţării noastre este de 6,4 milioane de ha, ceea ce reprezintă un puternic
dezechilibru, predominând pădurea tânără, iar cea de peste 80 de ani (exploatabilă) prezintă
un deficit de 500 de mii de ha, determinând o acută lipsă de material lemnos pentru cherestea
şi furnire. In ceea ce priveşte zootehnia, chiar unele animale domestice distrug iremediabil
vegetaţia arborescentă în dezvoltare, împiedicând regenerarea pădurilor. De asemenea,
crescătoriile de animale domestice pot pune probleme serioase privind poluarea mediului cu
deşeuri animaliere. Exodul unor populaţii de animale poate crea catastrofe ecologice. În
zootehnie, pe lângă insecticide, se mai utilizează şi alte substanţe chimice care dau efecte
secundare nedorite. Este vorba de substanţele administrate pentru influenţarea dezvoltării
producţiei animaliere. Acestea dăunează pentru că sunt eliminate prin urina şi se regăsesc în
apa de băut a altor loturi de animale (pentru care substanţa respectivă este contraindicată) sau
pot ajunge la om, dacă sunt administrate până în ultimele zile de dinaintea sacrificării. În
organizarea agriculturii moderne, un rol foarte important îl joacă lucrările de amenajare a
terenurilor şi, în special, gospodărirea apelor. Dar barajele şi canalele de irigaţii modifică nu
numai regimul hidrologic din zona respectivă, ci şi sistemele ecologice locale, prin
schimbarea factorilor edafici. Pot apărea atât efecte pozitive (extinderea teritorială a zonelor
cultivate şi ridicarea productivităţii), şi negative (poluarea cu sare: salificare, sărăturare).
Irigaţiile au avut un rol foarte important în dezvoltarea marilor civilizaţii antice. În prezent
sunt irigate peste 500 de milioane de ha, de 50 de ori mai multe decât în 1800.
Poluarea radioactivă:
Este o formă specială de poluare datorită emisiei în spaţiu a unor radiaţii capabile să
producă efecte fizice, chimice şi biologice asupra organismelor vii. Pe Pământ există un fond
global de radiaţii, datorat surselor de iradiere naturală, care este suportat de organismele vii
datorită adaptării. Radiaţiile sunt emisii spontane şi permanente produse prin dezintegrare
atomică. In anul 1988 existau în lume 385 de centrale nuclearo-electrice, cu o putere instalată
de 400.000 de MW, înglobând 3800 de reactoare în funcţiune. Aceste reactoare au produs în
1988 circa 15% din totalul de energie electrică, iar în 1990 circa 18-20%. Repartizate pe ţări,
în Franţa centralele nuclearo-electrice ocupă 65% din totalul puterii instalate, în Finlanda,
Suedia, Elveţia peste 40%, în SUA peste 14% (dar care reprezintă peste 30% din totalul
mondial). Odată cu evoluţia societăţii umane, omul a fost supus suplimentar şi altor expuneri
de radiaţii. Astfel, investigaţiile medicale (radioscopii, radiografii, tratamente radiologice)
expun omul la radiaţii mult mai puternice decât cele naturale. Chiar şi ceasurile cu cadrane
luminoase şi televizoarele pot contribui la iradierea în masa a populaţiei. Sursele de radiaţii
ionizante se pot împărţi în două categorii: - surse controlate: acceleratorii de particule în care
5
sunt incluşi acceleratorii pentru cercetare, generatoare de raze X, aparate şi instalaţii de uz
comun; reacţii nucleare; radioizotopii utilizaţi în laborator şi în aplicaţii paşnice; - surse
necontrolate: deşeuri radioactive (din activitatea de cercetare şi economică); căderile
radioactive (fall-out). Efectele poluării cu radiaţii se fac resimţite, în toate cazurile, în
atmosferă, în apă, pe sol, influenţând organismele vii, uneori pe lanţul trofic. Efectele acestei
poluări pot fi: directe (ca urmare a interacţiunii radiaţiilor cu suport biologic, modificându-se
compoziţia şi structura materiei, însoţită uneori de mutaţii genetice), indirect (când nu este
afectată structura biologică, dar este afectat mediul în care aceasta este plasată). În general,
efectul nociv al radiaţiilor depinde de tipul radiaţiei, de energia radiaţiei şi de durata de
iradiere, determinând: - efecte pe termen scurt, după o iradiere puternică (boli specifice,
deces); - efecte pe termen lung, pe seama acumulării unor iradieri slabe (creşte riscul de
cancer); - efecte genetice, ce se manifestă la urmaşii părinţilor iradiaţi. Ponderea majoră, în
pericolul de poluare cu radiaţii, o deţin experienţele nucleare militare (interzise din 1963) şi
exploatarea centralelor nuclearo-electrice. Deja au avut loc o serie de accidente nucleare
grave (Three Miles Island - SUA, în 1979, Cernobîl - Ucraina, în 1986) care au sensibilizat
opinia publică şi au alertat specialiştii pentru a evalua riscurile de poluare radioactivă şi a găsi
metode de decontaminare şi prevenire a poluării. Însă singura soluţie rămâne controlul
riguros şi responsabil al funcţionarii instalaţiilor nucleare. După accidentul de la Cernobîl s-a
admis că ţara noastră a primit o doză suplimentară de iradiere aproximativ egală cu cea
naturală. Cum omenirea nu va renunţa la una din cele mai prolifice surse de energie, energia
nucleară, va fi nevoie să se imagineze şi să se pună în practică noi mijloace de protecţie
împotriva radiaţiilor şi de stăvilire a poluării mediului cu substanţe radioactive.
Poluarea Sonora.:
Undele mecanice, reprezentate prin trepidaţii, sunete, infrasunete şi vibraţii ultrasonore,
poluează în special mediul urban creând efecte psihologice epuizante. Zgomotul se
caracterizează prin: intensitate, durata şi frecvenţa sunetelor componente. Intensitatea se
exprimă în Beli, însă din motive practice, se ia ca unitate de măsura a intensităţii zgomotului,
decibelul, dB. In ceea ce priveşte durata, efectul nociv al sunetului este direct proporţional cu
aceasta, iar în situaţiile când întrece anumite limite de suportabilitate, se poare crea şi o
psihoză periculoasă. Frecventa sunetelor componente ale zgomotului are şi ea o anumită
importanţă în definirea efectului vătămător, deoarece nu toate frecvenţele sunt auzite de om
cu aceeaşi intensitate sonoră. In general fenomenele sonore de la bun început, sunt inutile,
nedorite, neplăcute şi chiar vătămătoare (motoare, maşini, utilaje şi instalaţii care au piese
mobile şi toate vehiculele cu sau fără roţi). Infrasunetele duc, în unele cazuri, la tulburări
nervoase, la scăderea puterii de munca, fizice şi intelectuale. Cele mai înalte nivele de
zgomot se întâlnesc în halele industriale. Dintre sursele de zgomot din oraşele moderne, cu o
pondere mare contribuie traficul rutier, care este în continuă creştere. In scopul reducerii
nivelului zgomotului şi ţinând cont de natura activităţilor umane, s-au stabilit anumite limite
admisibile ale acestuia. De exemplu: 90 dB în halele industriale, 50 dB zona de locuit urbană,
45 dB zone de recreare şi zone protejate (parcuri, spitale, cămine de bătrâni). Pentru
asigurarea unor nivele de zgomot în limitele impuse, se iau măsuri care constituie, totodată,
căi de combatere a poluării sonore. Astfel, în industrie, pe lângă folosirea mijloacelor
individuale de protecţie (antifoane), în anumite sectoare se recomandă izolarea utilajelor
generatoare de zgomote prin aşezarea de elemente din materiale fono-absorbante (cauciuc,
azbest), folosirea unor ecrane fono-izolanate sau cabine speciale căptuşite cu materiale fono-

6
izolante (plută, zgură, vată de sticlă, polistiren expandat). La toate acestea se adaugă
proiectarea de aparate electrocasnice cât mai silenţioase şi, desigur, educaţia făcută în
permanenţă în spiritul „liniştii” celuilalt..
Concluzii :
Secolul XXI a fost marcat și de o criză economică și financiară. Cercetările confirmă faptul
că sistemele noastre de consum și de producție sunt pur și simplu nesustenabile. Modelul
economic liniar – transformarea materiilor prime în produse care sunt utilizate, consumate și
apoi aruncate – nu generează doar acumulări de poluanți și de deșeuri, ci și o concurență
globală pentru resursele naturale. Prin rețelele globale se distribuie nu numai materiale,
produse și poluanți: o criză ivită în sectorul financiar al unei țări se poate răspândi pe tot
globul și poate genera contracție și stagnare economică timp de mulți ani.
La fel de clar este că beneficiile creșterii economice nu sunt distribuite în mod egal în
întreaga lume. Nivelul veniturilor variază semnificativ de la o țară la alta, de la o regiune la
alta și de la un oraș la altul, dar și în interiorul aceleiași țări, regiuni sau localități. Chiar și în
Europa, unde nivelul de trai este mult peste media globală, există comunități și categorii de
persoane care trăiesc cu venituri sub limita sărăciei. Din păcate, unele dintre aceste
comunități și persoane sunt de asemenea mai vulnerabile la pericolele de mediu. Ele locuiesc
mult mai frecvent în zone expuse la poluarea aerului și la inundații și în case insuficient
izolate pentru a fi protejate de frig și căldură extremă. Categoriile care se bucură de beneficii
nu sunt neapărat cele care suportă costurile.
Dacă tendințele actuale vor continua, indiferent de țară și de nivelul de venit, generațiile
viitoare se vor confrunta mai des cu temperaturi și evenimente meteorologice extreme, cu
scăderea numărului de specii, cu un deficit de resurse în creștere și cu o poluare mai intensă.
Având în vedere această perspectivă, nu este de mirare că mii de tineri europeni protestează
pe străzi, cerând factorilor de decizie să adopte măsuri mai ambițioase și mai eficace pentru a
atenua schimbările climatice.
În ultimii 40 de ani, Europa a instituit politici de combatere a unor probleme specifice,
cum ar fi poluarea aerului și poluarea apelor. Unele dintre aceste politici au avut rezultate
remarcabile. Europenii se bucură de un aer mai curat și de ape de scăldat mai curate. Rata de
reciclare a deșeurilor municipale a crescut. Din ce în ce mai multe zone terestre și marine
sunt protejate. Uniunea Europeană a redus emisiile de gaze cu efect de seră față de nivelurile
înregistrate în 1990. S-au investit miliarde de euro în îmbunătățirea condițiilor de locuit din
orașe și pentru o mobilitate durabilă. Cantitatea de energie provenită din surse regenerabile a
crescut exponențial ș.a.m.d.
În tot acest timp, cunoștințele și percepția noastră asupra mediului s-au extins la rândul
lor, devenind tot mai clar că oamenii, mediul și economia sunt părți ale aceluiași sistem. În
cei 25 de ani de la înființare, Agenția Europeană de Mediu a conectat și a dezvoltat aceste
sfere de cunoaștere, pentru a îmbunătăți percepția noastră asupra sistemului. Oamenii nu pot
trăi bine dacă mediul și economia sunt într-o stare precară. Inegalitatea distribuției
beneficiilor, de exemplu a bogăției economice și a aerului curat, dar și a costurilor, inclusiv a
celor asociate poluării și culturilor pierdute din cauza secetei, vor continua să genereze
tulburări sociale.

7
 Aceste fapte pot fi dificil de acceptat. În mod similar, structurile de guvernanță, obiceiurile
și preferințele de consum bine înrădăcinate pot fi greu de schimbat. Și totuși, în pofida
complexității acestei sarcini, este încă posibil să ne construim un viitor sustenabil. Aceasta
presupune stoparea practicilor actuale, de exemplu prin reducerea subvențiilor dăunătoare
mediului și prin eliminarea treptată, până la interzicere, a tehnologiilor poluante, sprijinind în
același timp alternativele sustenabile și comunitățile afectate de schimbări. O economie
circulară și neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon poate reduce gradul de
solicitare a capitalului natural și poate limita creșterea temperaturilor globale. Schimbarea
direcției în care ne îndreptăm va necesita și o schimbare de obiceiuri și de comportament, de
exemplu a modului în care ne deplasăm și a alimentelor pe care le mâncăm. Avem
cunoștințele necesare pentru a orienta această tranziție spre o sustenabilitate de durată. De
asemenea, sprijinul public pentru schimbare este tot mai puternic. A venit vremea să ne
asumăm responsabilitatea și să accelerăm această schimbare.

Bibliografie
[1] Gabrian C.F., Ghid de mediu, Ed. Monitorul Oficial, 2008
[2] www.eea.europa.eu
[3] http://www.biotehnologii.usamv.ro/