Conf.Univ.Dr.

ADRIAN TIȘCOVSCHI
Climatologie și meteorologie economică

Masterand: VERONICA - ELENA NUȚU

Etruscii considerau fulgerele ca oracol ce le prezicea viitorul. Așa numitele libri
fungurales descriu indicațiile (informațiile) transmise prin fulgere. Deja între anii
800–600 î.Hr. au fost fulgerele observate și categorizate. Vechii germani
considerau fulgerele ca semn al zeului Thor (fig. 1) care aruncă ciocanul său spre
pământ. Slavii aveau zeul Perun ca zeu al furtunii. La fel Zeus (fig. 2) și Jupiter
(fig. 3) sunt reprezentați însoțiți de fulgere în perioada Renașterii.
ORAJELE

Orajele sunt manifestări vizibile sau audibile ale electricității atmosferice. Reprezintă
de fapt, efectele unor descarcări electrice discontinui, adică fulgerul și tunetul
împreună.

Orajele sunt asociate norilor cu mare dezvoltare verticală (Cumulonimbus). Nu

trebuie confundate cu alte fenomene sau manifestări electrice din atmosferă, cu
electrometeorii, în general, care includ și fenomenele orajoase dar și efluviile electrice,
aurorele polare!
REPARTIȚIA GEOGRAFICĂ A ORAJELOR

Se indică un maxim pe Glob, al frecvenței acestor fenomene în regiunile cuprinse

între 150 lat.N și 300 lat.S, cele mai multe descărcări electrice caracterizând Zona
Convergentei Intertropicale (ZCIT).

În timpul verii boreale, când talvegul ecuatorial este situat între 150 și 250 lat.N,
activitatea orajoasă este concentrata în America Centrala, SE Americii de Nord,
Nordul Americii de Sud, Africa de Vest, bazinul Congo, partea nordică a Indiei și
Asia de Sud-Est.

În timpul verii australe, descărcările electrice au frecvența cea mai mare, tot de-a

lungul talvegului ecuatorial, centrat, în acest anotimp, între 50 si 100 lat.S, până

spre 300 lat.S, în zone ca: bazinul Congo, Africa de Sud, Brazilia, Indonezia,

nordul Australiei.
FULGERUL

Fulgerul este o manifestare luminoasă

care însoțește o descărcare bruscă de
electricitate atmosferică.

Fulgerul se produce în interiorul unui

nor, între două sisteme noroase sau
între nor și suprafața terestră (în acest
caz, fenomenul se numeste trăsnet).

Electrizarea norilor, în general, se explică prin, EFECTUL LENARD - ori de câte

ori o suviță de apă lovește un obstacol, picăturile formate se încarcă cu sarcini
electrice pozitive, iar obstacolul, cu sarcini negative.
Ori de câte ori o picatură de apă dintr-un nor se fragmentează în picături mai
mici, are loc o electrizare pozitivă a acestora din urmă și o electrizare negativă a
aerului înconjurător, cu toate că picăturile inițiale erau neutre.

TEORIA LUI WILSON susține că picăturile de apă, care alcătuiesc norii, se

electrizează pozitiv la partea inferioară și negativ la cea superioară, sub influența
sarcinilor electrice negative ale câmpului terestru. Astfel, picăturile în cădere
atrag la partea inferioară ionii negativi din câmpul electric, pe care îl străbat, iar
cei pozitivi, respinși, nu mai pot fi captați de partea superioară a picăturilor, din
cauza vitezei mari de cădere.

TEORIA LUI FRENKEL considera că ionii negativi din câmpul electric sunt captați de
picăturile de apă sau de cristalele de gheață în cădere, pe când ionii

pozitivi rămân în aerul înconjurător.

Un indiciu privind formarea norilor Cumulonimbus de natură termică este
apariția, pe timp de vară înainte de răsăritul Soarelui, a unor frânturi de nori
cumuliformi cu înălțimea limitei inferioare de aproximativ 2000 m.

Acești nori sunt Altocumulus Castellatus, care indică prezența atmosferei instabile
și posibilitatea dezvoltării curenților ascendenți, necesari formării orajelor în a
doua jumătate a zilei.

Când Soarele ajunge deasupra orizontului, de regulă, acești nori se risipesc.

Norii Cumulonimbus orajoși din interiorul masei de aer apar în mai multe faze. În
prima fază, in jurul orei 1000 apar norii Cumulus Humilis de timp frumos. În
stadiul de Cumulus Humilis, curenții principali sunt cei ascendenți (viteza mijlocie
5 m/s), simetrici față de o verticală dusă prin centrul norului.

Cei mai puternici curenți ascendenți se găsesc către vârful norului și la sfârșitul
stadiului. Caracteristic pentru acești nori este lipsa precipitațiilor.
Trecerea de la norul Cumulus la Cumulonimbus se face în două etape: în prima
etapă, trecerea la stadiul de înghețare se observă prin structura mai puțin precisă
a vârfului norului, care pare să fumege, devine cetos și se îmbracă cu un val ușor,
mătăsos. Este etapa de Cumulonimbus Calvus. În a doua etapă valul mătăsos se
transformă într-o structură fibroasă care îmbracă cea mai mare parte a vârfului
norului, vârf care se lățește și ia aspect de nicovală marcând trecerea în stadiul de
dezvoltare maximă a norului: Cumulonimbus Capillatus Incus. Lățirea norului se
datorează unei inversiuni de temperatură la baza stratului stabil, în care norul nu
mai poate pătrunde. Norul se mișcă în direcția în care se întinde nicovala.

Un nor orajos de natură termică este format dintr-o serie de celule individuale
distincte, mai mult sau mai putin legate între ele. Fenomenul orajos conține 4-6
celule independente și turbulente, fiecare din ele fiind înconjurată de un brâu
îngust (larg de 1-2 km) neturbulent în care se observă nori de diverse genuri.

Structura celulelor nu este similară. Unele dintre ele constau numai dintr-un
curent ascendent, iar altele din curenți ascendenți și descendenți sau numai din
curenți descendenți.
TRĂSNETUL

Trăsnetul este descărcarea electrică

care se produce între nor și suprafața
terestră și se compune din mai multe
impulsuri care se succed foarte repede
(la intervale de 0,02-0,7 s). După
natura impulsului care determină
formarea norilor Cumulonimbus,
fenomenele orajoase pot fi de natură
termică, de natură frontală sau de
natură orografică.
TUNETUL

Tunetul este efectul sonor al descărcărilor electrice din atmosferă. El se produce

prin propagarea undelor sonore apărute în canalul de descărcare al fulgerului ca
urmare a creșterii bruste înregistrate de presiune, sub influența creșterii
temperaturii. Tunetul poate fi perceput ca un zgomot violent, asurzitor, de scurtă
durată, când descărcarea are loc aproape de observator sau ca un huruit surd ori
bubuit prelung, cu creșteri și slăbiri ale intensității, când descărcarea se produce
departe de observator.

Diferența dintre viteza de propagare a luminii (300 000 km/s) și cea a sunetului
(340 m/s), face ca tunetul să se audă după ce a fost observat fulgerul. Durata
intervalului dintre perceperea efectului luminos și a celui sonor sporește pe
măsura creșterii distanței dintre locul descărcării electrice și locul unde se află
observatorul. În general, când această distanță depășeste 20 km, tunetul nu se mai
aude. Ea se calculează înmulțind cu 340 m, numărul de secunde scurs între fulger
și tunet.
EFECTELE ORAJELOR

Când trăznetul atinge suprafața terestră, curentul electric se răspândește în zona

înconjurătoare. La persoanele care stau cu membrele inferioare departate sau
sunt în mișcare în apropierea locului de impact al trăznetului cu solul, apare o
diferență semnificativă de potențial electric, între cele două membre inferioare
(potențialul de pas), din cauza rezistenței electrice mai mari a suprafeței terestre
față de corpul uman. Descărcarea electrică va intra printr-un picior și va părăsi
corpul prin celălalt picior !

Trăznetul poate produce ruptura membranei timpanelor, cataracta oculară,

traume psihice (depresii, tulburarea somnului, stări de anxietate).

Cele mai afectate de descărcările electrice sunt persoanele care poartă asupra lor
sau sunt în contact cu obiecte ce au componente metalice (agricultori, alpiniști,
etc.);
Orajele stau la originea incendiilor de diferite tipuri (ale vegetației naturale, ale
construcțiilor, etc.) sau produc deteriorarea obiectelor bune conducătoare de
electricitate.

Intensitatea curentului electric a cărui limită de suportabilitate a fost stabilită

experimental şi care se consideră ca fiind fără pericol, este de: 10 mA, în cazul

curentului alternativ de frecvenţă 50Hz; 50 mA, în cazul curentului continuu.

Sensibilitatea factorului uman faţă de curentul electric diferă de la o persoană la

alta. Din acest punct de vedere s-a constatat că femeile şi copiii sunt mai sensibili.
ÎNTRE MIT ȘI REALITATE

Sub denumirea de pietrele trăsnetului sunt cunoscute rocile care au căzut la sol o

dată cu ploile. Au în general o formă triunghiulară, lipsite de asperităţi, cu o

configuraţie regulată care arată că ele nu se află într-o stare brută, ci au fost

prelucrate. Oamenii din popor cred în existenţa acestor pietre ale trăsnetului la fel

de mult cum cred în fantome şi în vrăjitori. În Sumatra, Java, Malacca indigenii

relatează că, frecvent, lângă copacii carbonizaţi de trăsnet, găsesc bucăţi de jad

foarte bine prelucrate. De menţionat este faptul că în aceste zone jadul nu este un

mineral des întâlnit în sol. În Germania au fost găsite două pietre triunghiulare în

trunchiul unui arbore lovit de trăsnet în timpul unei furtuni. La o fermă din

Anglia o vacă a fost ucisă de trăsnet. Pe locul pe care a fost găsit animalul s-a

descoperit înfiptă în pământ o bucată de jad.

Un obiect metalic sferic a fost găsit şi la Bucureşti pe 17 august 1887 în urma unei

furtuni violente. A fost analizat de un chimist, Jean Petrescu, care l-a încadrat în

clasa materiilor meteoritice. Fie că era fabricat sau nu, obiectul a fost descris în

felul următor: sferă elipsoidă metalică având raza mare de 5 cm.

În Anglia, la Westmoreland, un bărbat împreună cu soţia şi fiicele lor au văzut o

piatră căzând din cer în timpul unei furtuni, piatră care în cădere a ucis o oaie şi

apoi s-a înfipt în pământ. Tot în această zonă a fost semnalată căderea unei sfere

de cuarţ.
Bibliografie

Bălteanu D., Şerban Mihaela, (2005), Modificări globale ale mediului. O evaluare

interdisciplinară a incertitudinilor, Ed. CNI Coresi, Bucureşti;

Bogdan Octavia, Niculescu Elena,(1999), Riscurile climatice din România,

Academia Română, Institutul de Geografie, Bucureşti;

Ciulache S., Ionac Nicoleta, (1995), Fenomene atmosferice de risc, Ed. Ştiinţifică,

Bucureşti;

Tișcovschi A., (2016), Curs Climatologie și meteorologie economică;

www.cnrr.org

www.yogaesoteric.net

www.wikipedia.ro