Biosfera si organizarea ei

Inca din timpuri străvechi oamenii voiau să știe care sunt relațiile dintre plante, animale si mediul
lor de existență, limitele de răspândire a vieții pe Pământ. Ei au observat că între organismele vii si natura
”nevie” există o legătură strânsă. De astfel de cunoștințe era nevoie pentru a folosi natura cât mai rațional
și pentru a aprecia productivitatea și
resursele ei. Iată de ce începând cu sec.
XVII savanții progresiști Bernhard
Varen, Jean-Baptiste Lamarck,
Alexander van Humboldt, Georges-
Louis Buffon, iar la sfârșitul sec. XIX
V. V. Dokuciaev prin lucrările lor au
încercat să demonstreze că tot ce e viu
pe Pământ, împreună cu mediul care îl
înconjoară, constituie un tot unitar, iar
părțile lui componente se află într-o
interdependență strictă. Orice
schimbare care se produce într-o
componentă duce la dereglarea
echilibrului dintre celelalte.
In 1875 geologul austriac
Eduard Suess a numit pentru prima
dată învelișul Pământului populat de
organisme vii ”biosferă”. Ulterior
ilustrul geochimist sovietic V. I.
Vernadschii a extins această noțiune și
asupra altor structuri terestre legate de
organismele vii. În deceniile 3 - 4 ale
sec. XX, el a elaborat teoria despre
biosferă.
Conform acestei teorii biosfera
este regiunea de răspândire a vieții pe
Pământ, iar mai exact - învelișul viu al
Pământului, ale cărui structură,
compoziție și energetică au fost
constituite, în principal, prin activitatea din trecut și din prezent a organismelor vii.
Limita superioară a biosferei cuprinde troposfera și partea inferioară a stratosferei, iar cea
inferioară - fundul oceanelor și stratul de pământ până unde a pătruns organismele vii. Principala sursă de
energie ce asigură activitatea vitală a biosferei este Soarele.
Odată cu aparitia și dezvoltarea societății umane, biosfera trece într-o nouă etapă de dezvoltare
numită noosferă, care se datorează activității conștiente a omului. A dirija procesele naturale înseamnă nu
atât a modifica starea ecologică generală la care s-au adaptat plantele, animalele și omul, ci dimpotrivă,
înseamnă a menține și a ameliora condițiile naturale de existență a organismelor vii. La rezolvarea acestor
probleme trebuie să participe, oamenii de pe întreaga planetă.
Biosfera este definita ca totalitate a ecosistemelor, respectiv ca totalitate a vietuitoarelor din
geosferele care contin viata, constituie nivelul integrator al vietii la scara planetara.
Biosfera este invelisul viu al pamantului si cuprinde totalitatea vietuitoarelor (plante, animale si
oameni). Ea s-a format treptat incepand cu aparitia primelor forme de viata in apele oceanice si pana la
cele cunoscute astazi, timp in care multe specii au disparut.
Altele, care au reusit sa se adapteze sunt prezente si in timpurile noastre, iar unele au aparut recent.
Evolutia biosferei este evolutia vietii. Intre toate fiintele pamantului, omul este una cu totul speciala,
gandeste si vorbeste articular, este inteligenta.
Biosferă - sfera vieţii, este cel mai nou şi mai eterogen învelis al planetei noastre, care integrează
materialul viu şi componentele anorganice ale scoarţei terestre ... fragil, care arde, are miros de tămâie şi
este de culoare galbenă.
In sens strict biologic biosfera cuprinde numai invelisul vitalizat al Terrei, numai partea crustei
terestre locuita de organisme.
In sens larg geochimic, ea reprezinta un sistem planetar eterogen care cuprinde lumea vie si
biotopurile sale cat si acele parti ale crustei terestre care nu sunt populate de organisme, dar care sunt
influentate chimic de materia vie.
Sub aspect ecologic biosfera se infatiseaza ca un gradient al tuturor ecosistemelor, de la gropile
abisale pana la cele mai inalte culmi montane, de la Ecuator la Pol.
Definita mult timp ca geosfera ce cuprinde totalitatea
vietuitoarelor, in conceptia actuala biosfera este
constituita nu numai din substanta organica, dar si din
cea anorganica de provenienta fie cosmica (energie
solara), fie de origine terestra (roci, apa, aer)
reprezentand forma cea mai cuprinzatoare de
interdependenta dintre natura vie si cea anorganica.
Vietutitoarele traiesc pe pamant de la cele mai adinci
parti ale oceanului planetar si pana la cele mai inalte
regiuni ale uscatului.
In aceste limite extreme viata se manifesta intr-o
varietate extrema de forme , de la cele mai simple si
mai marunte pana la cele pana la cele mai complexe ,
unele de talie uriasa cum sunt balenele din lumea
animala si Sequoia din lumea vegetala.
Varitatea atat de mare a fiintelor vii constituie biodiversitatea
Capacitate de reproducere este una din particularitatile de baza a fiintelor vii
Schimbul de substante si de energie cu mediul este intens si continuu.
Prin procese biochimice si biofizice se produce metabolismul, prin care vietuitoarele asimileaza
sau dezasimileaza substantele cu care se hranesc .
Sensibilitatea capacitatea organismelor de a reactiona la actiunea unor stimuli veniti din exteriorul
lor.
La constituirea biosferei contribuie toate geosferele terestre din a caror interferenta s-a nascut
invelisul geografic.
Pentru biosfera s-a creat termenul de biogenosfera.
 Din punct de vedere al geografiei fizice biosfera este o geosfera componenta a invelisului
superficial sau exterior al planetei. Ea este un domeniu de tranzitie deoarece viata invaluie si strabate
patura sedimentara inclusiv oceanul si troposfera.

Geografia biosferei:

Fiintele vii populeaza intreaga populatie a Terrei, materia vie fiind inegal distribuita pe Pamant.
Extinderea spatiala a vietii se realizeaza prin undele populationale care reprezinta cresteri enorme ale
numarului de indivizi ce fac posibila asimilarea de noi spatii pentru o specie data (baza o reprezinta
energia geochimica).
Biogenosfera: nu are pe uscat o grosime mai
mare de 25 Km, in oceane ea coboara pana la 4000-
5000 m adancime, din litosfera cuprinde partea ei
superioara, aproximativ 5 Km.
Frontiera superioara a biosferei este
conditionata de intensitatea iradierii solare. Ea
corespunde aproximativ cu inaltimea de 30 Km,
respectiv cu ecranul de ozon.
Limita teoretica inferioara a biosferei ajunge
pana la cea mai profunda zona a paturii sedimentare
fiind foarte rar atinsa din cauza absentei fisurilor
deschise si a hranei. In teorie ea corespunde cu
izoterma compatibila cu viata unei specii date. In
principiu, comunitatile de microorganisme patrund in
adancurile litosferei pana acolo unde patrund si
capilarele acvifere.
Biotopurile extreme sunt acele biotopuri unde factorii abiogeni adopta valori cu totul nefavorabile
vietii:
-izvoarele termale (exista viata chiar la 90º C -; comunitati de bacterii);
-criobiotopurile: in pelicula de apa de pe gheata de la Pol.

Biosfera este alcatuita in principal din 7 tipuri de substanta:

a).-Materia vie;
b).-Materia organica biogena;
c).-Materia inerta;
d).-Materia bioinerta;
e).-Materia radioactiva;
f).-Atomi liber dispersati;
g).-Pulberea cosmica;
h).-Materia organica tehnogena.

a).Sub aspect cantitativ materia vie constituie biomasa care nu reprezinta decat 0,001% din masa crustei
terestre.
Biomasa se compune din:
-fitomasa
-zoomasa
Pe continente, fitomasa reprezinta aproximativ 99% din biomasa continentala, iar in ocean sub
50%.

b).Materia organica biogena: restul organismelor moarte ce plutesc in suspensie in grosimea apei sau
sunt ingropate in sol si in straturile sedimentare fiind doar partial descompuse. Reprezinta o cmponenta
permanenta a biosferei si crustei terestre si mai este denumita si detritus (faramituri).

c).Materia inerta este reprezentata prin cele 3 geosfere superficiale anorganice (litosfera, hidrosfera,
atmosfera). Intre materia vie si materia inerta nu exista nici un fel de substanta de tranzitie.

d).Materia bioinerta este o materie speciala (nici vie, dar nici moarta), nu este materie vie pentru ca nu
are ca intreg proprietatile sistemelor vii, nu este nici moarta fiindca este imbibata cu organisme vii.
Ex: solul, malul, apa freatica.

e).Materia radioactiva este alcatuita din radio-izotopi (radionuclizi), adica izotopi cu durata limitata de
existenta fiind astfel un component natural al biosferei. Dintre izotopii radioactivi naturali cu semnificatii
ecologice deosebite amintim: radioizotopii uraniului (235, 238), ai potasiului (40), ai hidrogenului (3).
Radioizotopii migreaza pe calea aerului si apelor cat si pe calea lanturilor trofice si cu ajutorul
migratiei organismelor.

f).Pe alocuri in litosfera se formeaza zacaminte metalice alcatuite din atomi ai unor anumite metale care
nu formeaza oxizi sau saruri.

g).Anual afluxul de particule solide de origine cosmica la nivelul Terrei se estimeaza la 1,10 tone.

h).Materia organica tehnogena: compusii organici produsi de industria chimica, in special pesticidele sunt
integrati in ciclurile materiei din biosfera ajungand in sol, pe covorul vegetal, fauna, apele interioare si
marine.

Economia biosferei:

Pentru viata, esential este metabolismul (schimbul de substanta intern si cu exteriorul) cat si
conservarea reactiilor acestui metabolism pe baza pastrarii si transmiterii informatiilor genetice. Din
desfasurarea metabolismului decurge autoorganizarea si autoreglarea care au drept corolar cresterea.
In cadrul laboratorului vietii de pe Terra, cele 2 familii (plante si animale) se deosebesc prin folosirea unor
surse diferite de energie. Plantele obtin substante cu entropie joasa din substante cu entropie inalta (CO2,
aer).
Sistemele care pot schimba cu exteriorul atat substante cat si energie sunt sisteme deschise
(sisteme care nu scimba cu exteriorul decat energie). Toate sistemele biologice sunt deschise. Aceste
sisteme biologice privite in ansamblul lor sunt structuri dinamice dependente de o continua disipare de
energie din mediu si in acest fel ele numindu-se disipative.
Activitatea sistemelor vii este integral sustinuta de fluxul de energie solara care se revarsa asupra
Pamantului. Din cantitatea totala 2/3 strabate atmosfera iar 1/3 este reflectata in spatiul cosmic.
Energia termica contribuie direct la desfasurarea unor procese chimice cum ar fi respiratia,
transpiratia,cresterea si dezvoltarea, determinandu-le intensitatea direct si indirect, modificand actiunea
altor factori ecologici de care acestea depind.
Rata de conversie a energiei solare in energie chimica a compusilor organici se defineste ca
productivitate pimara.

Structura biosferei cu toata marea varietatea a fiintelor vii aceste pot fi grupate in doua mari
categorii : plante si animale.

Plantele sunt vietuitoare care in general isi fabrica prin sinteza substanta din care e alcatuit corpul
lor. Omare parte din plante realizeaza sinteza cu ajutorul energiei luminoase - fotosinteza - folosind ca
substante de baza apa si dioxidul de carbon.
In general plantele nu sut mobile ci sunt fixate pe substratul pe care se sprijina.

Animalele sunt in general vietuitoare care se hranesc cu substante organice , fara a sintetiza ele
insele.Totodata majoritatea animalelor sunt mobile si executa deplasari apreciabile in cautarea hranei .
Animalele se pot imparti in doua categorii dupa mediul de viata : animale acvatice si animale terestre .

Relatiile vietuitoarelor cu mediul

Mediul de viata reprezinta totalitatea factorilor biotici si a celor abiotici.

Factorii abiotici nu au valori constante. Ei variaza in timp si spatiu. Majoritatea factorilor abiotici
se produc cu regularitate. Cand variatiile factorilor abiotici sunt mici organismele se adapteaza.Aceste
limite se numesc limite de toleranta. Exista limite de larga toleranta (omul) si de mica toleranta (viermele
de matase). Factorii periodici care nu se produc constant sunt inundatiile, seceta, incendiul.

Structura Abiotica (fara viata)

Factori geologici - solul, rocile
Factori geografici- altitudine, latitudine,
longitudine
Factori mecanici- flux, reflux, curentii, cutremure
Factori fizici- temperatura, lumina, apa, aer
Factori chimici- compozitia aerului, a apei

Factorii biotici sunt legati intre ei prin

relatii interspecifice :relatii de hranire, de
aparare, de reproducere, de raspandire.
Organismele care ii apartin sunt clasificate in trei
categorii:
1).producatori primari- plantele verzi care produc substanta organica (o. fitofage)
2).consumatorii.
In functie de hrana consumatorii sunt:
-primari- organisme care se hranesc cu producatorii primari
-secundari- organismele care se hranesc cu consumatorii primari
-tertari- organismele care se hranesc cu consumatorii secundari
-cuatermali se hranesc cu totii consumatorii. (org. zoofage)
3).descompunatorii- organisme care descompun materia organica in elemente minerale.
Caracteristici
Diversitate- numar mare de specii. Cu cat diversitatea e mai mare cu atat biocenoza e mai stabila
Dominanta - specia predominanta
Abundenta - numarul de indivizi intr-o biocenoza raportat la biomasa.
Constanta - consecventa cu care o specie traieste in biocenoza.
Frecventa - raportul exprimat in procente dintre nr. de indivizi al unei probe si numarul total al probei
respective.

Factorii care determină răspândirea organismelor

• Radiaţia solară- determină diferenţierea zonală a vieţuitoarelor, deoarece reprezintă principala

sursa de energie a ecosistemelor.
• Factorii climatici
– Precipitaţiile în funcţie de adaptabilitatea fata de necesarul de apa, vieţuitoarele se clasifica
în 4 grupe:
• -hidrofite- organisme ce trăiesc în mediul acvatic
• -higrofite- organisme ce trăiesc într-un mediu umed
• -mezofite(tropofite)-organisme ce trăiesc intr-un mediu cu umiditate alternanta
• -xerofite-organisme ce trăiesc intr-un mediu uscat
– Temperatura determină distribuţia zonală a vieţuitoarelor; in funcţie de temperatură
organismele prezintă anumite adaptări: pierderea foliajului arborilor, hibernarea, migrarea,
etc.
– Vântul determină răspândirea organismelor-factor pozitiv, iar prin mărirea
evapotranspiraţiei limitează răspândirea organismelor.
• Relieful determină diferenţierea regională in altitudine a vieţuitoarelor.
• Factorii biologici sunt reprezentaţi de totalitatea vieţuitoarelor şi a relaţiilor dintre ele.
• Factorii antropici reprezentaţi de om şi mai ales rezultatele activităţii sale: deşertificarea,
despăduririle utilizarea iraţionala, vânatul intensiv etc.
• Solul este rezultatul interacţiuni dintre climă, faună şi vegetaţie, determinând în funcţie de tipul de
sol, diferenţierea ecosistemelor.

eleva Irimianu Lidia-Elena

clasa a IX-a I