Sunteți pe pagina 1din 72

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ-BUCUREŞTI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

SPECIALIZAREA BIOLOGIE

LUCRARE DE LICENŢĂ

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:

PROFESOR DOCTOR MIHAIL DUMITRU

ABSOLVENT:

1

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ-BUCUREŞTI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

SPECIALIZAREA BIOLOGIE

DECONTAMINAREA

SOLULUI

POLUAT CU PETROL

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:

PROFESOR DOCTOR MIHAIL DUMITRU

2

ABSOLVENT:

Resursele naturale regenerabile sunt constituite din apă, aer, sol , floră, faună, energie solară, eoliană şi a mareelor, ………”

“Factorul principal care transformă, aproape total sau ireversibil, resursele naturale regenerabile în resurse neregenerabile este poluarea.

Atunci când una dintre resursele regenerabile este grav afectată de către poluare, se poate considera că s-a

produs degradarea mediului înconjurător ,

având

consecinţe pe termen lung, greu sau imposibil de evaluat

şi corectat”

3

CUPRINS

INTRODUCERE …………………………………………………………………………………5

CAPITOLUL I. POLUAREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ………………………………8

  • 1.1 MEDIUL ÎNCONJURĂTOR………………………………………………………………9

  • 1.2 SOLUL, IMPORTANTĂ COMPONENŢĂ A BIOSFEREI, FACTOR AL MEDIULUI

ÎNCONJURĂTOR ŞI PRINCIPALUL MIJLOC DE PRODUCŢIE VEGETALĂ……………

...

…10

  • 1.3 POLUAREA SOLULUI, APEI SUBTERANE ŞI DE SUPRAFAŢĂ…………………13

1.3.1. POLUAREA SOLULUI ………………………………………………….……… 13 ..

1.3.2. POLUAREA APELOR DE SUPRAFAŢĂ ŞI SUBTERANE…………………….18

  • 1.4. ANTROPIZAREA ECOSISTEMELOR ÎN PROCESUL DEZVOLTĂRII SPECIEI UMANE……………………………………………………………………………… ….19 ..

CAPITOLUL II. METODE DE REMEDIERE A SOLURILOR POLUATE CU ŢIŢEI

..

22

  • 2.1 METODE FIZICO-CHIMICE……………………………………………….…… … 22

...

..

  • 2.2 METODE BIOLOGICE…………………………………………………………………35

    • 2.2.1 BIOREMEDIEREA CU AJUTORUL MICROORGANISMELOR………………36

    • 2.2.2 BIOREMEDIEREA CU AJUTORUL PLANTELOR

FITOREMEDIEREA…………………………………………………………48

  • 2.2.2.1 FITOTRANSFORMAREA……………………………………………….………………49

  • 2.2.2.2 BIOREMEDIEREA RIZOSFERICA…………………………………………………….50

  • 2.2.2.3 FITOSTABILIZAREA………………………… ………………………………………52 ...

  • 2.2.2.4 FITOEXTRACTIA……………………………………………………………………….52

  • 2.2.2.5 RIZOFILTRAREA…………………….…………………………………………………53

CAPITOLUL III.

DECONTAMINAREA PRIN COMPOSTARE A SOLURILOR

PUTERNIC ŞI EXCESIV POLUATE CU ŢIŢEI DIN CÂMPUL EXPERIMENTAL ALBOTA,

JUDEŢUL ARGEŞ……………………………………………………………………………… 57 ..

  • 3.1. MATERIALE ŞI METODĂ………………………………………………………… 59 ..

  • 3.2. REZULTATE ŞI DISCUŢII………………………………………………………… 63 ..

CONCLUZII………………………………………………………………………………………66

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………….68

4

INTRODUCERE

Vacanţele, drumetiile sau orice ocazie, când ne putem pierde în splendorile naturii, ne putem scufunda în apele mărilor, căţăra exaltaţi de uimire pe crestele munţilor, absorbi prin toate simţurile frumuseţea Pământului , sunt visurile noastre de fiecare zi. Dacă ar fi numai atât, natura ar fi veşnic frumoasă, fericită şi generoasă. De cele mai multe ori , însă uitând că nu merităm să primim nimic degeaba , luând mereu şi neoferind nimic la rândul nostru, tezaurul de frumuseţe al naturii va seca. Natura nu ne aparţine noua, decât în măsura în care înţelegem că noi aparţinem naturii.

Omul, fiinţă efemeră , nu observă şi nu aude glasul naturii , decât atunci când acesta devine geamăt. El învăţat să observe doar reacţiile instantanee, măsurate într- un timp comparabil cu durata prea scurtei sale existenţe, uită că viaţa naturii număra milenii. Reacţiile acesteia , deşi sunt lente, se desfăşoară în lanţ, toate în natură fiind legate printr-o sensibilă reţea de interrelatii ce stau la baza alcătuirii şi funcţionării acestui miraculous sistem. Nu încape îndoială , că solul este capitalul cel mai preţios de care omul dispune pentru satisfacerea nevoilor şi ambiţiilor sale. La urma urmelor , cel puţin până la inventarea fotosintezei artificiale , cu toţii depindem de stratul subţire şi roditor de la suprafaţa Pamnatului, de unde se extrag majoritatea resurselor necesare vieţii. Or, unul din marile paradoxuri este că omul tinde să-şi pericliteze izvorul vieţii din neştiinţă , neglijenţă , lăcomie , sau din alte cauze. Aşa se face că în timp ce tehnicile moderne îi îngăduie să introducă în circuitul productiv milioane de hectare de teren , ce până ieri erau socotite inerte pe vecie , în paralel, alte milioane de hectare fertile devin improprii cultivării , datorită tot acţiunii omului. De când omul a început să acţioneze iraţional împotriva naturii, suprafaţa terenurilor supuse deşertificarii a crescut cu un miliard de hectare şi acest proces avansează într-un ritm accelerat . În fiecare an , zeci de milioane de hectare de soluri productive sunt “ devorate” de drumuri, de uzine şi de oraşe , de hale de deşeuri şi

5

reziduuri rezultate din activitatea industrială , victime ale luptei inegale dintre iarbă verde şi asfalt. România ca ţara producătoare şi cu tradiţie în prelucrarea ţiţeiului, este afectată din păcate, de fenomene accidentale nedorite care duc la poluarea mediului înconjurător cu ţiţei, produse petroliere şi reziduuri provenite din procesul de prelucrare a petrolului. Principalele surse de poluare sunt: activitatea extractiva, prelucrarea şi transportul ţiţeiului şi produselor petroliere, poluantii rezultaţi de la aceste surse afectând atât aerul , apele de suprafaţă şi subterane , vegetaţia şi în special solul. Fenomenele de poluare determină modificări importante la nivelul fitosferei şi zoosferei, precum şi al microorganismelor, ducând la dispariţia unui mare număr de specii, determinând scăderea fertilităţii solului, cea mai importantă proprietate a acestuia , care permite susţinerea vieţii vegetale şi animale şi implicit omului. Conştientizarea acestei stări de fapt a determinat apariţia unui nou concept în construcţia proceselor de dezvoltare , conceptual de dezvoltare durabilă, formulat la început numai din perspectivă protecţiei mediului înconjurător şi a supravieţuirii omului, drept “ dezvoltarea care satisface necesităţile generaţiilor prezente , fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi indeplinii propriile necesităţi”. Ulterior conceptul de dezvoltare durabilă a căpătat importante conotaţii politice. Astfel , la Conferinţa de la Rio de Janeiro din 1993 asupra schimbărilor planetare şi la cea de la Bangkok din 1994 asupra stratului de ozon, au participat nu numai oameni de ştiinţă din domeniu, ci şi politicieni din cele mai înalte sfere ale puterii.

În scopul satisfacerii cerinţelor fundamentale ale conceptului de dezvoltare durabilă , şi anume , realizarea, la scară planetară , a unui proces de dezvoltare economică , socială şi politică , care să menţină şi, eventual , să dezvolte resursele de evoluţie ale planetei şi ale speciei umane, s-au propus trei obiective pragmatice:

· Reducerea poluării generate de activitatea speciei umane în procesul de evoluţie , aşa cum se desfăşoară el în prezent; · Reconstructia ecologică , respectiv realizarea unui echilibru de stabilitate mare pentru mediul înconjurător.

6

Formularea şi implimentarea unui tip de dezvoltare economică, socială şi politică care să determine evoluţia speciei umane către cresterea nivelului de complexitate având consecinţele menţinerii vieţii pe planetă. În aceste circumstanţe , în mod necesar , a venit vremea ca ştiinţă să se implice în cunoaşterea aprofundată a tuturor fenomenelor negative generate de antropizare, să informeze opinia publică şi factorii de decizie asupra necesităţii schimbării evoluţiei sociale de la “ homo economicus” la “ homo ecologicus” şi să încerce rezolvarea problemelor. Prelevările de date experimentale şi măsuratorile efectelor poluării au dus la perfecţionarea metodelor fixico- chimice de analiză, dar interpretarea lor nu se poate face în cadrul , din păcate, prea îngust şi hiperspecializat , al fiecăreia dintre disciplinele actuale, ci , este necesară o cercetare bazată pe interdisciplinaritate. Din această cauză , acţiunea de reducere a plouarii, bazată în exclusivitate pe înţelegerea ştiinţifică a mecanismelor acestui fenomen , este o acţiune de durată prea mare în raport cu interesele oamenilor afectaţi de efectele negative ale acesteia.Este necesară o acţiune de reducere a poluării care să se desfăşoare în timp real, de care să beneficiceze şi oamenii care “acum” sunt victimile ei. De aceea, există o preocupare permanenta de cunoaştere a comportării şi efectelor substanţelor chimice introduse în sol asupra ecosistemului, precum şi a degradării naturale a acestora sau prin diferite tehnici . În zonele de extracţie a petrolului, fenomenele de poluare cu reziduuri de petrol şi cu ape uzate, uneori sărate, sunt destul de extinse , impactul asupra ecosistemelor depăşind intensitatea altor acţiuni antropice. Petrolul modifică radical proprietăţile solului , atât fizice şi chimice cât şi cele biologice . Acesta formează o peliculă impermeabilă la suprafaţa solului care împiedică circulaţia apei în sol şi schimbul de gaze dintre sol şi atmosferă , producând axfisierea rădăcinilor şi favorizând manifestarea procesului de reducere . Pe măsura ce solul devine mai anaerob scade numărul şi activitatea metabolică a bacteriilor . Petrolul , fiind bogat în carbon organic ( 98% hidrocarburi ) , creşte raportul C/ N în sol, influenţând negativ activitatea microbiologica şi nutriţia plantelor cu azot. În zonele de extracţie a petrolului problema poluării solului datorită acestei activităţi devine şi mai complicată deoarece , concomitent cu plouarea cu reziduuri petroliere, are loc şi o plouare cu ape uzate, sărate, capabile să provoace şi o

7

salinizare puternică a solurilor poluate cu petrol. În condiţiile unei astfel de poluări solul devine practic neproductiv, fiind scos complet din circuitul economic. Eliminând efectele poluării şi refăcând starea iniţială a ecosistemelor se pune în aplicare conceptual de dezvoltare durabilă, care, în domeniul ştiinţei solului, reprezintă optimizarea funcţiilor solului generatoare de fertilitate. Având în vedere că poluarea cu ţiţei, produse şi reziduuri petroliere afectează însăşi capacitatea solurilor de a susţine viaţa , elaborarea unei metodologii de remediere , adaptată condiţiilor din România se impunea cu necesitate. În acest scop , s-au efectuat cercetări privind decontaminarea prin compostare a solurilor poluate cu ţiţei cu ajutorul microorganismelor selecţionate din microflora autohtonă. Lucrarea constituie o evaluare complexă a problemei bioremedierii cu ajutorul microorganismelor a poluării solurilor cu compuşi organici proveniţi din ţiţei şi în subsidiar apă sărată, cu indicarea modului în care se produce poluarea şi a efectului acesteia supra solurilor. Această lucrare prezintă un over view asupra principalelor metode fizico-chimice de remediere a solurilor poluate şi o pledoarie pentru superioritatea bioremedierii ca tehnologie superioară pentru decontaminarea solurilor poluate cu compuşi organici.

I. POLUAREA MEDIULUI INCONJUARATOR

Ca ţara producătoare de petrol şi gaze naturale, România având şi un potenţial de extracţie cu perspectivă de creştere a producţiei , suferă de unele aspecte nefericite în ceea ce priveşte poluarea provenită din activităţile de extracţie, transport şi prelucrare. Zeci de mii de hectare dintre cele mai bune terenuri agricole şi sisilvice sunt poluate cu ţiţei, reziduuri petroliere , produse rafinate şi apă sărată , adjuvant al ţiţeiului în activitatea de transport. După evaluarea efectuată în 1999 în cadrul ICPA, s-a stabilit că o suprafaţă considerabilă , peste 50 000 ha de tren , este poluantă cu astfel de produse , cele mai mari suprafeţe intalnindu-se în judeţele Teleorman, Brăila, Bihor, Dolj, Dâmboviţa, Giurgiu şi Gorj.

8

Pe lângă acestea, în zonele de exploatare petrolieră , mari suprafeţe sunt scoase din producţia vegetală, datorită amplasării la suprafaţa terenului a unor conducte, sonde scoase din exploatare, depozitării unor materiale şi deşeuri , la care se adaugă drumuri şi poteci construite legal şi inegal, linii electrice şi telefonice etc. Toate aceste cauze , la care se adaugă şi faptul că la această dată , mecanismele procesului de remediere a solurilor poluate cu ţiţei încă sunt quasinecunoscute, actualizează în mod constant necesitatea apofundarii cercetărilor în vederea remedierii solurilor contaminate, care să elucideze aceste probleme. Deşi multă vreme s-a crezut că solul are o capacitate infinită să degradeze poluantii, astăzi este dovedit că suprafaţa solului poate degrada numai aproximativ 30 t materie uscată/ha/an . Tehnologiile de depoluare a solului, constau în primul rând , în tratamente fizice şi chimice asupra profilului de sol în scopul favorizarii şi accelerării proceselor de biodegradare a reziduurilor petroliere deversate. Acestea trebuie să includă, deci, întregul ansamblu de tratamente necesare asigurării condiţiilor favorabile dezvoltării intensive a acelor populaţii de microorganisme din sol , cu abilităţi metabolice în degradarea hidrocarburilor din ţiţei, respectiv asigurarea în sol a unei afânări cât mai profunde , pentru ca microorganismele ( predominant aerobe) să fie adecvat aprovizionate cu oxigen , precum şi a unei fertilizări corespunzătoare cu îngrăşăminte organice şi minerale , mai ales cu azot, pentru ca, prin metabolismul microbian să poată fi consumate şi eliminate rezervele excesive de carbon din sol realizate prin poluarea cu hidrocarburi din ţiţei. De altfel , problema refacerii terenurilor cu soluri poluate cu compuşi organici proveniţi din ţiţei poate fi rezolvată cu succes numai prin studierea detaliată a mecanismului pierderii fertilităţii, a caracteristicilor cantitative a unora sau altora dintre schimburile care se petrec în desfăşurarea proceselor din sol.

1.1 MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

Mediul înconjurător , definit ca un sistem fizic şi biologic exterior în cuprinsul căruia trăiesc omul şi alte organisme, constituie un ansamblu complex de elemente interdependente. Acesta este reprezentat de ansamblul factorilor naturali şi al celor antropici rezultaţi din activităţile umane, care în strânsă interacţiune, configurează

9

echilibrul ecologic, baza existenţei societăţii umane şi condiţie a progresului tehnologic. Echilibrul ecologic reprezintă raportul relativ stabil creat în decursul vremii între diferite grupe de plante , animale şi microorganisme, precum şi interacţiunea acestora în condiţiile mediului în care trăiesc. Conceptul de ecosferă , considerat de ecologi cel mai adecvat, evidenţiază mai pregnant unitatea dintre comunităţile de organisme (biocenoze) şi mediul abiotic. În această concepţie organismele vii afectează profund compozitia şi structure invelisurilor planetei, în special prin modificările bio-geo-chimice induse de microorganisme. În conceptul de ecosferă se evidenţiază trei subdiviziuni , fiecare dintre ele fiind alcătuită dintr-un număr enorm de habitate : lito-ecosferă, hidro-ecosferă şi atom-ecosferă, asociate cu biocenoze specifice. Aceasta tradusă în factori naturali ai mediului înconjurător, reprezintă aerul, apa , solul şi subsolul, pădurile şi orice altă vegetaţie şi faună terestră şi acvatică, precum şi rezervatiile şi monumentele naturii. Păstrarea şi ameliorarea calităţii acestor factori nu pot fi asigurate decât prin realizarea unui echilibru între cerinţele economice şi sociale ale societăţii umane şi mijloacele de a le satisface, pe care le oferă mediul înconjurător.Ca şi ceilalţi factori,solul,sursă de viaţă,de abundenţă şi fertilitate are un rol fundamental în mediul înconjurător, fără el fiind de neconceput viaţa pe pământ.

1.2 SOLUL , IMPORTANTĂ COMPONENTA A BIOSFEREI, FACTOR AL MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR PRINCIPALUL MIJLOC DE PRODUCŢIE VEGETALĂ

Solul, component al biosferei, produs al interacţiunii dintre mediul biotic şi abiotic este de o extremă importanţă pentru dezvoltarea vieţii pe pământ. Solul şi vegetaţia acoperă scoarţa terestră şi formează o unitate indispensabilă, sistemul pedoecologic mondial, sistem în care planeta şi solul sunt în strânsă

10

interdependenţă. Numai după apariţia vegetaţiei a început formarea propriu-zisă a solului, învelişul recent de sol cu conţinutul său de humus, acumulatorul de energie al pământului, formându-se în cursul unei istorii extreme de lungi şi complicate. Organismele ( plantele, animalele, microorganismele) şi solurile se întrepătrund şi interacţionează în sisteme complicate ecologice ( biocenoze) care se schimbă în funcţie de dinamica şi caracteristicile mediului fizico- geografic. Sinteza , transformarea , descompunerea şi mineralizarea materiei organice, acumularea şi redistribuirea energiei prin intermediul lanţurilor trofice ale organismelor, absorbţia selectivă a elementelor chimice şi concentrarea lor în apă şi sol , sunt funcţiile globale cele mai importante ale sistemului organisme- soluri din biosferă. Solurile îndeplinesc, aşadar, şi alte funcţii esenţiale care reprezintă verigi ale ciclului global biologic al substanţelor. Solurile şi vegetaţia primesc precipitatiile şi joacă un rol decisiv în ciclul apei dulci pe pământ, în formarea scurgerilor de suprafata şi alcătuirea compoziţiei chimice a apelor. Solurile sunt habitatul a numeroase specii de microorganisme care sunt la fel de folositoare ca şi organismele superioare. În final, solurile cu organismele asociate şi în special microorganismele joaca rolul unui adsorbant, purificator şi neutralizator biologic universal al poluantilor , mineralizator al deşeurilor şi reziduurilor organice . Datorita acestei funcţii a solurilor în cadrul biosferei, omenirea a contat într-o perioadă atât de lungă de timp (în sens istoric ) pe ‘’autopurificarea naturii’’ fata de deşeurile şi reziduurile produse de populaţia în continuă creştere degajate în mediul înconjurător. Astfel,ecosistemul sol-organisme este unul dintre cei mai importanţi factori în formarea , stabilitatea şi productivitatea biosferei. Totuşi, dezvoltarea industriei, agriculturii transporturilor şi a urbanizarii în ultimii 100-150 ani a început sa deregleze funcţionarea normală a sistemului. Resursele mondiale de soluri sunt limitate calitativ şi cantitativ, în prezent până la 70% din soluri necesitând îmbunătăţiri şi amelorari de diferite feluri. Situaţia devine şi mai alarmantă întrucât în procesul de dezvoltare al societăţii în ultimii 75- 100 ani s-a redus considerabil suprafaţa trenurilor agricole. S-ar părea că nu este cazul să se dea importantă deosebită acestui fenomen dacă se are în vedere învelişul de sol

11

numai ca o sursă pentru obţinerea de produse agricole şi forestiere. Îngrijorarea rezultă din faptul că schimbările posibile din balanţa mondială a oxigenului şi bioxidului de carbon, scăderea rezervelor de apa biologic curate şi eutrofizarea lacurilor impun să se acorde o şi mai mare atenţie solului ca parte componentă a biosferei. Această noua înţelegere în concepţia ecologică despre rolul solurilor pe planeta noastră a apărut numai în ultimimele trei decenii . Învelişul de sol, al cărui rol global a fost prezentat sintetic în cele de mai sus, este supus poluării, degradării, distrugeri într-un ritm accentuat . Din datele existente rezultă că în decursul istoriei omenirea a pierdut circa 2 miliarde de hectare de tren fertile. De aceea, problema prevenirii şi combaterii poluării solului devine o problemă de importantă maximă, atât din punctul de vedere al producţiei mondiale agroalimentare şi de materii prime vegetale cât şi din cel al reducerii continue a suprafeţelor productive, ceea ce face să asistăm la o dereglare a funcţionării normale a biosferei. Solul, acest corp natural sau divers modificat de om, cu constituţie materială, arhitectură internă şi însuşiri fizice , chimice şi biologice specifice, constituie împreună cu stratul atmosferic apropiat, mediul de viaţă al plantelor locul în care au loc procesele lor vitale, acumulările şi transformările de substanţe şi de energie; în acest mediu, la contactul rădăcinilor cu soluţia solului şi cu faza solidă, au loc procese de adsorbţie şi de schimb de substanţă care constituie baza nutritiei minerale a plantelor. Indiferent de nivelul de dezvoltare al societăţii umane solul a fost şi rămâne principalul mijloc de producţie al agriculturii. Creşterea nevoii de alimente pe plan mondial măreşte necesitatea utilizării raţionale a solului pentru că , în ultima instanţă , capacitatea lui de producţie cantitativă şi calitativă este hotărâtoare pentru rezolvarea acestei probleme. Prognozele privind creşterea populaţiei pe plan mondial arată că, în mai puţin de 50 de ani, omenirea va fi obligată să folosească majoritatea, dacă nu toate resursele de sol existente. Din cele 51 miliarde hectare ale planetei, uscatul ocupă mai puţin de 13,1 miliarde hectare, iar agricultura utilizează în cultură mai puţin de 1,5 miliarde hectare, ceea ce înseamnă de circa 100 de ori suprafaţa agricolă a României ( Răuţă şi Carstea,

12

1983). În aceste condiţii raportul sol-om dobândeşte o semnificaţie deosebită pentru dezvoltarea agriculturii mondiale. În această perioadă fiecărui locuitor al Terrei îi revin circa 1,1 ha teren agricol din care 0,3 ha teren arabil , în timp ce în România, pentru fiecare locuitor , revin 0,65 ha teren agricol din care 0,41 ha teren arabil. Dacă din teritoriul României , mai mult de 39% reprezintă terenuri arabile, respective 95% din potenţialul arabil al ţării, procentul în întreaga lume este de numai

44%.

1.3 POLUAREA SOLULUI, APEI SUBTERANE ŞI DE SUPRAFAŢA 1.3.1 Poluare solului.

Dezvoltarea industriei petroliere, atât a celei extractive, cât şi a celei prelucratoare, inclusiv transportul petrolului şi al produselor petroliere, e însoţită uneori , de apariţia unor fenomene secundare, neprevăzute ,cu efecte mai mult sau mai puţin dăunătoare asupra mediului înconjurător şi vieţii omului. Unul din aceste fenomene este poluarea solului cu reziduuri petroliere cu sau fără apă sărată, ca şi cu alte produse reziduale rezultate de la activităţile de exploatare şi extracţie a ţiţeiului, la acestea adaugandu-se pierderile din conductele care transportă ţiţei sau produse petroliere. În zonele de extracţie a ţiţeiului, fenomenele de poluare cu reziduuri şi produse petroliere, precum şi cu ape uzate, uneori încărcate cu săruri, sunt destul de extinse, impactul asupra ecosistemelor depăşind intensitatea altor acţiuni antropice. După evaluarea făcută în anul 1987 de către Consiliul Naţional pentru Gospodărirea Unitară a Fondului Funciar, împreună cu comitetele executive ale consiliilor locale şi specialişti din Consiliul Naţional pentru Protecţia Mediului Înconjurător, Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie şi reprezentanţi ai Ministerului Petrolului, datorită deversarilor de petrol, apă sărată şi nămol de sondă, erau afectate peste 50 000ha, din care peste 49470ha terenuri agricole. Pe mari suprafeţe ( 3380 ha, din care 2850ha teren agricol), solul era excesiv poluat, fiind practic neproductiv. Cele mai mari suprafeţe cu soluri poluate cu petrol şi apa sărată se găsesc în judeţele Teleorman, Brăila, Bihor,Bacău,Dolj, Dâmboviţa, Giurgiu şi Gorj.

13

Pe lângă acestea, în zonele de exploatare petrolierea, mari suprafeţe sunt scoase din producţia vegetală din cauza unor conducte, sonde scoase din exploatare, depozitării unor materiale şi deşeuri , la care se adaugă drumuri şi poteci construite legal şi ilegal , linii electrice şi telefonice. Compoziţia chimică a reziduurilor de petrol . Reziduurile de petrol sunt amestecuri complexe de hidrocarburi ( 98%), aparţinând următoarelor clase:

1.hidrocarburi saturate aciclice – alcani

2.hidrocarburi saturate ciclice- cicloalcani

3.hidrocarburi aromatice mononucleare

4.hidrocarburi aromatice polinucleare condensate.

În tabelul 1.1 se prezintă compoziţia medie a reziduurilor de petrol care interseaza prin efectul global pe care îl determină acesta.

Tabelul 1.1 Compozitia medie a reziduurilor de petrol ( dupa Toti si colab.,

1999)

Component

Titei

Benzine

Reziduu

de

la

rafinarie

Alcani ( parafine) Hexadecan

15-30%

25 –68%

21%

Cicloalcani (naftene) Ciclohexan

30-50%

5

– 24%

-

Aromatice

5-24%

7

– 55%

49%

(benzenice)

 

Benzen

Asfaltene

2-15%

 

0,1%

30%

(compusi

 

heterociclici

cu

O,S,N)

Naftalen

Cele mai importante proprietăţi ale petrolului, din punctual de vedere al interacţiunii cu solul sunt:

starea de agregare – amestec de compuşi lichizi în care sunt dizolvati compuşi solizi şi gazoşi; caracterul hidrofob – respinge moleculele de apă , este nemiscibil cu apa , formează o peliculă superficială; continutul ridicat de carbon organic ( până la 85 % ) raportul C/N foarte mare.

14

Toate aceste proprietăţi determină interacţiuni specifice ale reziduurilor de petrol cu solul producând modificarea caracteristicilor fizice , chimice şi biologice ale solului. Solurile poluate cu petrol prezintă la suprafaţa o peliculă impermeabilă care împiedică circulaţia apei în sol şi schimburile de gaze între sol şi atmosferă, producând asfixierea rădăcinilor şi favorizând manifestarea proceselor de reducere. Petrolul fiind bogat în carbon organic ( conţine 98 % hidrocarburi ) creşte raportul C/N în sol influenţând negativ activitatea microbiologica şi nutriţia cu azot a plantelor. Efectul imediat al poluării solului cu petrol se reflectă în însăşi perturbarea activităţii microbilogice din sol. Astfel , în primele săptămâni după deversare, în funcţie de intensitatea poluării , are loc reducerea activităţii microbiologice din sol, situaţie confirmată de analizele privind respiraţia solului ( degajare de dioxid de carbon ) şi activitatea enzimatica ( dehidrogenazica). Apoi în condiţii optime de temperatură se manifestă o tendinţă de revenire la starea microbiologica normală a solului, deoarece numeroase bacterii, drojdii, microfungi şi chiar alge sunt capabile să degradeze hidrocaburile. Prin urmare , biodegradarea apare ca un mijloc operaţional pentru combaterea poluării cu petrol şi de aceea se consideră că strategia depoluarii solului afectat de contaminarea cu reziduuri petroliere constă în favorizarea mijloacelor natrurale de eliminare a acestora. După deversare, la contactul petrolului cu solul, hidrocarburile saturate pătrund la adâncimi mai mari , urmate de cele aromatice, iar asfaltenele , aşa cum s-a arătat anterior, rămân în partea superioară a profilului de sol. O parte importantă a hidrocarburilor dispare lent sub acţiunea fenomenelor naturale ( evaporarea, fotooxidarea, dizolvarea , biodegradarea, etc.) În primele ore după deversare are loc evaporarea celor mai volatile hidrocarburi ( majoritatea celor cu C 13 – C14 ) . De asemena, are loc solubilizarea hidrocarburilor uşoare şi transformarea celorlalte hidrocarburi datorită fotooxidarii sub acţiunea razelor solare ultraviolete.

15

Poluarea solului înseamnă orice acţiune care produce dereglarea funcţionării normale a solului ca suport şi mediu de viaţă în cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau create de om, dereglare manifestată prin degradarea fizică , chimică sau biologică a solului şi apariţia în sol a unor caracteristici care reflectă deprecierea fertilităţii sale, respectiv reducerea capacităţii bioproductive atât din punct de vedere calitativ cât şi / sau cantitativ ( Răuţă şi Carstea, 1983). Noţiunea “ poluarea solului”trebuie altfel înţeleasă decât poluarea aerului sau apelor. În cazul aerului şi apelor, acestea fiind componente mai simple şi mai omogene, poluarea înseamnă pătrunderea în masa lor a unor substanţe sau elemente cu influenţă nocivă (poluantă ) care le fac improprii sanataţi omului, mediului înconjurător. Prin înlăturarea poluantului prin măsuri de epurare curăţire , compoziţia aerului sau a apei revine mai repede la starea,normala. Nu aceeeasi situaţie se întâlneşte în cazul solului, care este o componentă complexă unde factorii constituenţi se află într-un echilibru realizat şi ajuns la un anumit grad într-o perioadă îndelungată de timp.Dacă prin poluare se dereglează acest echilibru el nu se poate reface aşa de repede prin înlăturarea cauzei. Pe lângă acesta, prin noţiunea de poluare a solului se înţelege nu numai pătrunderea unor elemente din afară , cum se întâmplă la aer şi apă, ci şi modificarea caracteristicilor naturale ale unui component al solului, care atrage după sine afectarea fertilităţii solului, funcţionarea normală a acestuia. Astfel, solul poate fi supus unor fenomene ce afectează toate funcţiunile sale fizice, chimice , biologice biochimice. Dacă în cazul apei şi aerului , termenul “poluare” a găsit accepţiune şi utilizare largă încă de multă vreme,în legătură cu solul,acest termen s-a impus , pe plan mondial, destul de recent , în special după Conferinţa Mondială a Naţiunilor Unite cu privire la Mediul Uman . Ca urmare a dezvoltării activităţilor umane , industriale şi agricole , solurile au fost poluate din diverse surse, ceea ce a dus la afectarea , în unele zone până la dispariţie, a pricipalei lor însuşiri fertilitatea. În ultimele patru decenii au fost neglijate aproape în întregime problemele de protejare a condiţiilor de viaţă , de ocrotire a mediului, de menţinere a echilibrului ecologic.

16

Din datele centralizate la nivelul anului 1990 rezultă că anual sunt emise în

atmosferă cca.193000 tone de substanţe poluante , din care dioxid de carbon, dioxid de sulf, oxizi de azot , amoniac, fenoli, compuşi de metale neferoase, fluor, clor,

pulberi sedimentabile s.a

Majoritatea poluantilor evidentiati ( exclusiv dioxidul de

.. carbon) se acumulează în sol, acesta reprezentând acumulatorul principal, respectiv

“coşul de gunoi” al poluantilor.

Ca urmare , solurile României , poluante în special cu metale grele , fluor şi dioxid de sulf pe o surafta de circa 900000 ha, din care 200000ha excesiv poluante , devin complet neproductive . În jurul termocentralelor pe cărbune şi al fabricilor de acid sulfuric şi îngrăşăminte se constată fenomene de acidifiere pronunţată a unor soluri ca efect al ploilor acide formate pe seama oxizilor de sulf şi azot. Haldele de cenuşă rezultate din arderea cărbunilor în termocemtrale ocupă circa 2000ha, iar exploatarea cărbunilor la zi, în special în zona Rovinari, a distrus complet aproximativ 15000ha. O poluare gravă o produc reziduurile petroliere ce afectează , după cum am menţionat anterior, peste 50000ha. Deversarea în râuri a unor cantităţi însemnate de substanţe chimice toxice contribuie la poluarea solului prin folosirea apei din aceste râuri la irigaţie. În urma lucrărilor efectuate în cadrul “ Sistemului Integrat de Monitoring al solurilor din România “ a rezultat o clasificare a principalelor tipuri de poluare ( Răuţă şi al.,1994), clasificare pe care o prezint în cele ce urmează:

  • 1. Poluare cu metale grele ( Pb, Cd, Cu, Zn );

  • 2. Poluare cu sulf, Nox, NH 3 , Cl;

  • 3. Contaminare cu petrol;

 
  • 4. Poluare cu floruri; Daune provocate de:

5 .

Mineritul de suprafta ;

Depunerile rezultate din flotatia brută;

Halele de cenuşă;

Halele de fosfogips;

  • 6. Poluare cu compuşi halogenaţi persistenti ( DDT,HCH);

  • 7. Poluare cu ape reziduale din dejecţii şi deşeuri urbane;

  • 8. Poluare cu nitraţi , fosfaţi, săruri solubile în H 2 O;

17

9. Poluare cu pulberi; 10. Poluare radioactivă cu Sr 90 si Cs 137 Ca urmare a acestor poluări pagubele la nivelul anului 1990 s-au cifrat la 100 miliarde de lei. Aceste pagube provocate agriculturii au rezultat numai ţinând seamă de diminuarea producţiei agricole calitativ şi cantitativ. În condiţiile introducerii în calcul a pagubelor pe care agricultura le suportă ca urmare a afectării însuşirilor de bază ale solului de care depinde funcţionarea normală a acestuia ca suport şi mediu de viaţă pentru plante, pierderile agriculturii pot atinge valori impresionante de 300-400 miliardel lei.Desigur că evaluarea se complică şi mai mult dacă am lua în consideraţie şi efectele negative pe care un sol poluant le are asupra productivităţii celorlalte agroecosisteme , asupra calităţii vieţii omului, respectiv asupra stabilităţii biosferei.

1.3.2 POLUAREA APELOR DE SUPRAFAŢA ŞI SUBTERANE

Apa este un vector al agenţilor poluanţi , dar, în acelaşi timp, bazinele naturale de apă ( râuri, lacuri, mari şi oceane) formează biotopuri speciale, în care trăiesc numeroase comunităţi ecologice acvatice. Apele dulci au flora şi fauna lor ,specifică, uneori de interes economic.Între mediu aerian şi cel acvatic există unele asemănări , dar şi deosebiri. Spre exemplu,în mediul aerian pot trăi numai organisme aerobe, al căror metabolism se bazează pe oxidarea elementelor nutritive cu oxigenul din aer. În mediul acvatic pot trăi şi organisme anaerobe al căror metabolism se bazează pe alte surse de energie decât cele de oxidare a substanţelor organice cu oxigen liber. Aceasta înseamnă că, deşi carenţa oxigenului în apa este un incident grav de poluare , totuşi viaţa poate continua prin schimbarea biocenozelor aerobe cu biocenoze anaerobe. Ca şi în cazul atmosferei, curenţii de apa vor avea un mare rol atât în efectuarea schimburilor de energie calorică, în distribuţia oxigenului, în dispersarea agenţilor poluanţi , cât şi în circulaţia substanţelor nutritive. Se observă unele particularităţi la diferitele bazine de apa. Spre exemplu , în lacuri, curenţii verticali şi orizontali vor avea ca efect o simplă amestecare, pe când în râurile curgătoare, curgerea spre aval va antrena continuu şi unidirecţional rezervele de substanţe nutritive, ceea ce va duce la o direcţie privilegiată dispersarii agenţilor poluanţi.Apoi, circulaţia apei nu se rezumă

18

numai la circulaţia în bazinele de suprafaţa. Există şi o circulaţie subterană- mai înceată- uneori până la adâncimi destul de mari în subsol. Gradul specific de încărcare a apei cu agenţi poluanţi prezintă , de asemena , unele particularităţi faţă de situaţia respectivă întâlnită în atmosferă . Astfel, gazele, fiind miscibile în orice proporţie , agenţii poluanţi se pot afla – în funcţie de puterea sursei de poluare – în orice proporţie în atmosferă. În apa , acest lucru nu este posibil decât pentru agenţii poluanţi solubili în apa în orice proporţie. Pentru cei nemiscibili, există o limită peste care concentraţia lor nu poate creşte. În cazul când sursa de poluare este mai puternică agentul poluant lichid va forma o fază lichidă diferită de cea apoasă, aşa cum se întâmplă , de exemplu , la poluarea apei cu produse petroliere. În acest caz, simpla prezanta la suprafaţa apei unei pelicule compusă din produse petroliere, chiar netoxica, împiedică aerarea apei şi compromite grav biocenozele acvatice. Se precizează că agenţii poluanţi solubili în apa pot ajunge la concentraţii volumetrice mult mai mari decât în atmosferă. Penuria de apa şi poluarea receptorilor sunt două realităţi aflate în strânsă conexiune. O necesitate care apare evidenta este epurarea şi refolosirea apelor uzate. Refolosirea apei uzate şi nu evacuarea ei într-o apa de suprafaţa contribuie la conservarea resurselor naturale de apa.

1.4 ANTROPIZAREA ECOSISTEMELOR ÎN PROCESUL DEZVOLTĂRII SPECIEI UMANE

Conform teoriei evoluţioniste , specia umană este cea mai recent apărută filogenetic în biosferă. Ontogenetic, ea funcţionează la vârful “ piramidei trofice”, în calitate de consummator omnivor, fără a avea ea însăşi un consummator specific superior , motiv pentru care prezintă o înmulţire necontrolată. Prin conştiinţă de sine şi inteligenţă , omul a reuşit să devină din biosistem agresat de mediul natural, factor de exploatare a acestui mediu, conform programului “ pentru sine “ de autoconservare la nivel de individ şi specie.

19

Aliat cu investiţiile sale tehnice , omul funcţionează nu numai ca un component

al ecosistemelor, prin cuplarea sa metabolică la ciclurile bio-geo-chimice ale acestora, dar şi ca agresor al propriilor ecosisteme , pe care le modifică la nivel de structură şi funcţii printr-un proces activ de antropizare, devenind simultan victimă şi agent destructiv. Înmulţirea necontrolată a speciei umane implică o competiţie acerbă pentru resurse , ceea ce extinde procesul de antropizare spre cele mai inaccesibile zone ale planetei , iar intesitatea acestui process , desfăşurat intempestiv în ultimele secole, depăşeşte capacitatea de redresare prin autoreglare în timp a ecosistemelor , invadate teritorial prin urbanizare, industrializare şi agrosistematizare. Numai în România , poluarea chimică industrială afectează peste 0,9 milioane de ha . Lipsa de responsabilitate în exploatarea resurselor pentru interese imediate,fără cunoaşterea legitatiilor care asigură echilibrele naturale stabilite în decursul a milioane de ani,implică riscul degradării ireversibile a ecosistemelor pentru viitor. Degradarea ecosistemelor până la perturbarea echilibrului dinamic , a structurii şi funcţiilor acestora, restrângerea biodiversităţii , ameninţă însăşi specia umană, prin decuplarea sa energetică şi materială, deci , prin alterarea condiţiilor sale de existenţa. Activitatea speciei umane, activitatea antropica, pe parcursul evoluţiei s-a diversificat de la scopuri adresate satisfacerii nevoilor primare de menţinere a speciei la necesităţi superioare, legate de confort,aspiratii culturale,sociale si politice,sens in care omul a inceput să intervină din ce în ce mai mult în modificarea mediului înconjurător. În afara faptului că în activitatea sa omul consumă şi nu regenerează resursele, respectiv substanţele şi energia folosite, în acelaşi timp el elimină în mediu poluanţi şi deşeuri , care perturbă din ce în ce mai puternic şi profund mecanismele de funcţionare ale geosistemului. Specia umană este generatoarea unor fluxuri suplimentare de substanţă (Cotigaru s.a., 1996) dintre care cele mai importante sunt:

  • 1. Încărcarea anuală a spaţiului geografic cu 15 - 20 x 10 9 t de roci din stratele

de acoperire ale carierelor miniere.

  • 2. Creşterea conţinutului de material solid scurs în ocean de peste 2,5 ori anual

de pe suprafaţa uscatului procesele denudative înlătură 5,3 x 10 10 t de substanţă

20

3.

Sustragerea anuală a 9 x 10 9 t combustibil convenţional , a 2,5 x 10 8 t fier

şi

a 5 x 10 7 t plumb. 4. Introducerea în atmosferă a 3,35 x 10 8

t aerosol annual.

5. Pierderea anuală prin exploatarea zăcămintelor de petrol a 5 x 10 10 t, din

care 1,7 x 10 7

t ajung în sol şi1,35 x 10 7 t ajung în ocean.

6. Introducerea în atmosferă a unei cantităţi suplimentare de energie calorică de

9,5 erg/ cm 2 ca urmare a proceselor de ardere. Consecinţele emisiei acestor fluxuri suplimentare de substanţă în mediu au determinat apariţia unor fenomene cum sunt:

Ploile acide , cauzate de prezenţa în atmosferă a compuşilor cu sulf şi azot;

Efectul de seră , cauzat de creşterea nivelului de CO 2 provenit din procesele de ardere; Reducerea stratului de ozon din cauza prezenţei în aer a fluoroclorocarburilor cu urmarea imediată a creşterii la nivelul solului a dozei de radiaţii ultraviolete; Periclitarea condiţiilor de viaţă în apă, ca urmare a scăderii concentraţiei de oxigen dizolvat şi creşterii conţinuturilor de contaminţi şi microorganisme patogene; Poluarea solului cu substanţe xenobiotice;

Dezechilibre de nutriţie, prin carenţe sau excese de elemente nutritive;

Degradarea solului ca urmare a prezenţei metalelor grele şi a substanţelor care afectează viata microorganismelor cu activităţi importante în menţinerea funcţiilor solului ( bacterii fixatoare de azot, bacterii nitrificatoare);

Eroziunea solului;

Modificari ale reţelei hidrografice şi a reliefului local;

Mişcări seismice de suprafaţa;

Toate aceste fenomene au determinat modificări improtante la nivelul fitosferei şi zoosferei, precum şi al microorganismelor, conducând la dispariţia unui mare număr de specii şi, mai ales , afectând sănătatea omului atât prin consumul de apa şi aer poluate , cât şi prin consumul alimentelor cu carcteristici modificate. Toate aceste constatări au dus la definirea ecositemului antropizat ca acea parte a geosistemului în care efectele procesului de adaptare umană sunt observabile.

21

II. METODE DE REMEDIERE A SOLURILOR POLUATE

Acest capitol reprezintă un overview asupra principalelor metode descoperite, folosite şi îmbunătăţite de-a lungul timpului, în încercările permanente ale oamenilor de ştiinţă de a găsi soluţii pentru decontaminarea solurilor poluate, a cărei amploare pune, din ce în ce mai mult, în pericol calitatea mediului înconjurător şi impicit viaţa oamenilor. În funcţie de etapele istorice ale dezvoltării ştiinţei, principalele ramuri care au propus şi chiar au impus metode de remediere ale solurilor poluate au fost fizica şi chimia. Toate aceste metode, care vor fi prezentate mai departe, prezintă atât aventaje, cât şi dezavantaje majore. Evoluţia cunoaşterii în domeniul biologiei solului şi îndeosebi a microbiologiei, a microorganismelor care-l colonizează, aceasta implicând desluşirea celor mai importante căi metabolice prin care acestea determină mineralizarea materiei organice ajunse în sol sub diverse forme chimice , unele extrem de complexe, până la CO 2 , H 2 O şi substanţe minerale simple, a venit cu soluţia decontaminarii solului cu ajutorul microrganismelor , respectiv bioremedierea. Ulterior, cercetările au descoperit principalele grupe de organisme active în biodegradare,pornind de la bacterii,până la fungi filamentosi şi nefilamentosi.O metodă de bioremediere, care de data această foloseşte plantele drept agenţi ai decontaminarii este fitoremedierea.

2.1

METODE

FIZICO-CHIMICE

DE

REMEDIERE

A

SOLURILOR

POLUATE

Procesele fizico-chimice pe baza cărora s-au eleborat metodele de remediere a solurilor poluate ( tabel nr. 2.1) sunt grupate în mai multe categorii:

procese fizice ( ventilarea solului, spălarea solului);

procese chimice ( extracţia chimică, dehalogenarea, oxido-reducerea);

procese electrochimice( decontaminarea electrochinetica);

22

procese fizico-chimice( spălarea, inertizarea, fotoliza, adsorbţia pasivă pe polimeri);

procese electro-fizico- chimice ( decontaminarea electroacustică)

procese termice( vitrificarea);

Tabel nr. 2.1 Tratamente fizico- chimice de remediere

Procesul:

  • 1. Extractia cu o fază gazoasă ( ventilarea solului);

  • 2. Extractia cu apă sau soluţii apoase ( spălarea);

3. Extractia chimică cu solvenţi

  • 4. Extractia prin flotaţie

  • 5. Dehalogenarea

  • 6. Dehalogenarea catalitică reductiva

  • 7. Inertizarea

  • 8. Decontaminarea electrokinetica

  • 9. Decontaminarea electroacustică

  • 10. Desorbtia termică

  • 11. Absorbtia pasivă pe polimeri

  • 12. Oxidarea chimică ex situ

  • 13. Reducerea

  • 14. Reducerea gazoasă în situ

  • 15. Fotoliza

  • 16. Tratarea cu radiaţii UV

  • 17. Vitrificarea

Principalele metode fizico- chimice de remediere a solurilor poluate sunt (A Lodolo, 1997):

VENTILAREA ( soil venting, air striping, soil vapor extraction), este o metodă rapidă, cu un preţ relativ scăzut ( aprox. 30-70 $/ t de sol tratat), foarte utilă în

decontaminarea solurilor poluate cu compuşi volatili ( dicloretan, 1,2-dicloretan, tricloretan, tetracloretan, benzen, toluen). Eficienţa metodei este foarte ridicată ( până la 99%) pentru compuşii a căror presiune a vaporilor este peste 14 mmHg la 20 grade C. Aplicabilitatea acestei tehnici depinde de câteva aspecte:

23

1.timpul scurs de la momentul contaminării; 2.caracteristicile contaminaţilor. Aceste sunt evaluate în termini ca:

hidrosolubilitatea,

presiunea vaporilor( compuşii cu o presiune a vaporilor mai mare de 0,5mm

permeabilitatea pentru aer,

Hg la 20 grade C au cea mai mare eficientă în procesul de extracţie); absorbtia solului

3.caracteristicile solului, evaluate prin:

porozitate,

textura,

heterogenitatea stratigrafica.

umiditate, Fracţiunea volumului total al porilor solului care este ocupată de faza gazoasă

este importantă pentru determinarea volumului accesibil pentru transportul vaporilor. Cealaltă fracţiune a volumului poate fi ocupată de apa interstiţială şi/sau de către poluanţi. Orientarea şi structura porilor influenţează porozitatea, şi astfel permeabilitatea solului pentru aer. Heterogenitatea straturilor constituie una dintre principalele limitări ale aplicării procesului de extracţie, din cauza prezenţei zonelor cu permeabilitate scăzută şi acelor cu conţinut ridicat de materie organică ( ce absorb puternic poluantii organici reducând eficienţa extracţiei).

Conţinutul de apa al solului exercită două efecte opuse asupra eficienţei procesului de ventilare: pe de o parte reduce porozitatea solului şi implicit transportul vaporilor, iar pe de altă parte umiditatea scăzută a solului determină absorbţia mai puternică a poluantului, diminuându-i fracţiunea extractibila. Valoarea optimă a umidităţii solului este de 94-98% din umiditatea relative a gazului interstiţial. O instalaţie de ventilare a solului, “ in situ” cuprinde două unităţi principale:

unitatea de extracţie: alcătuită din sonde de extracţie a vaporilor, sonde pentru injectarea aerului, sonde de monitorizare.

24

unitatea de tratare: constituită dintr-o unitate de combustie dau de absorbţie pe carbon activ.

Parametrii principali ai sistemului de extracţie sunt:

numarul, poziţia şi dimensiunea sondelor;

cantitatea şi calitatea contaminaţilor;

capacitatea şi caracteristicile unităţii de tratare.

SPALAREA ( soil washing) ca metodă de remediere ex situ presupune fie dizolvarea contaminatiilor într-o faza lichidă, fie dispersia lor sub formă de particule în suspensie. Această tehnică este folosită pentru înlăturarea din sol a unei game largi de poluanţi, însă eficienţa ei depinde de caracteristicile solului şi ale contaminanţilor. Astfel, este foarte eficientă ( peste 99%) pentru depoluarea solurilor contaminate cu compuşi halogenaţi volatili sau nevolatili, în cazul solurilor care nu au conţinut foarte ridicat de argilă. Pentru solurile argiloase, randamentul acestei tehnologii se reduce

40%-90%.

Principalele etape ale acestui proces sunt:

  • 1. indepartarea stratului superficial contaminat al solului; are loc o

omogenizare atât cât este posibil a solului contaminat înainte de a fi trimis către

instalaţia de tratare. Pentru evitarea producerii unor pagube instalaţiei se va urmări ca mărimea

particulelor de sol să fie sub 5-6 cm. În cazul în care solul este contaminat cu substanţe poluante cu volatilitate ridicată este necesar controlul emisiilor de gaze/ vapori , fiecare instalaţie trebuind sa fie prevăzută cu o unitate specială de colectare şi tratare a acestor emisii.

  • 2. spalarea şi extracţia poluantilor din matricea solidă a solului cu

ajutorul unei soluţii extractante care transformă contaminanţii într-o fază apoasă. Mecanismele acestei etape , care pot avea loc separat sau concomitent, sunt : pur mecanice ( tăiere, frecare,lovire) prin care particulele contaminate ale solului, sunt eliberate să circule liber în faza lichidă, şi fizico-chimice (desorbtia, dizolvarea) care determină contaminantul să migreze din faza solidă în cea lichidă. Forţele de adsorbţie ale interfeţei solid-lichid pot fi reduse prin modificarea reacţiei mediului

25

( suspensiei) ori prin folosirea unui surfactant.Contaminanţii pot fi apoi îndepărtaţi prin tratamente biologice sau fizico- chimice de tratare a apelor uzate. Cele mai frecvent utilizate fluide de extracţie sunt:

apa

(rece sau caldă) şi este utilă pentru îndepărtarea poluantilor

solubili cum sunt sulfurile şi clorurile metalice, după formula;

(MeCl)↓+ H 2 O = (MeCl)sol (MeSO 4 )↓+ H 2 O =(MeSO 4 ) sol unde Me = metal. apa cu agenţi tensioactivi ( ionici şi neionici), metodă folosită în special pentru solurile poluate cu hidrocarburi. Substanţele tensioactive reduc tensiunea superficială a interfeţei hidrocarburi/ lichid şi a celei sol/ lichid. Echilibrul dealungul liniei de contact dintre cele trei faze:

sol / lichid / hidrocarburi, este modificat prin prezenţa surfactantului care determină separarea contaminantului de sol şi transferul sau în faza lichidă unde este stabilizat sub formă de picături. Eficienţa acestui proces ( descris destul de schematic) depinde de o serie de factori , cum sunt : concentraţia substanţei tensioactive, formarea micelelor, interferenţa cu alţi ioni, carcateristicile solului şi contaminanţilor.

solutii acide ( in general folosindu-se HCl, H 2 SO 4 , HNO 3 ) folosite cu

eficientă pentru îndepărtarea metalelor grele din sol, ca de exemplu:

(Me)↓+ H 2 SO 4 + ½ O 2 = (MeSO 4 )sol + H 2 O, sau

(MeS)↓+ H 2 SO 4 + ½ O2 =(MeSO 4 ) sol + H 2 O + S

solutii alcaline ( cu NaOH, Na 2 CO 3 ), folosite pentru îndepărtarea prin

dizolvare a contaminanţilor cianici din sol:

Fe 4 [Fe(CN) 6 ] 3 + 12 OH = 4 Fe( OH) 3 + [ Fe (CN) 6 ]

Agenti de complexare ( acid citric, acetat de amoniu,

EDTA, etc.) folosiţi pentru extragerea metalelor grele în alternativă cu soluţiile acide.

Solventi organici folosiţi pentru extracţia compuşilor cu

26

solubilitate foarte scăzută în apă cum sunt hidrocarburile aromatice policiclice ( PAHs). Toate categoriile de substanţe menţionate mai sus pot fi folosite separat sau în amestec în faza de spălare/ extracţie. 3. faza de separare a lichidului încărcat cu poluantul respectiv de faza solidă a solului. În această fază a procesului particulele de sol deconatminat ( fracţiunea cu diametru>0,03-0,06mm, formată în general din pietriş şi nisip) sunt separate din soluţia de extracţie prin forţe hidraulice ( fără folosirea altor aditivi). Solul, respectiv fracţiunea curată, poate fi supusă în continuare unui proces de spălare pentru îndepărtarea ultimelor urme de contaminant care ar mai putea există. Soluţia de extracţie contaminată, împreună cu fracţiunea fină a solului( alcătuită din argile şi coloizi organici şi care este cea mai contaminată) este trimisă mai departe pentru a fi tratată prin metode corespunzătoare, funcţie de caracteristicile solului, ale contaminanţilor şi ale fluidului de extracţie folosit. Cele mai comune post-tratamente utilizate sunt: flotatia, extracţia chimică, tratamentele biologice sau termice. 4.purificarea şi reciclarea lichidului folosit în extracţie. Alegerea procesului se face în funcţie de carcteristicile poluantilor şi ale fluidului de extracţie folosit. Procesele sunt acelea folosite uzual în tratamentul apelor uzate cum sunt: flocularea şi / sau flotatia. După tratare lichidul poate fi reciclat în unitatea de extracţie , iar nămolul rezultat, transportat şi depus în rampa de depozitare. Costurile acestei metode de remediere variază în funcţie de fluidul de extracţie folosit de la 40 la 120 $/t sol şi nu includ cheltuielile de excavaţie şi transport( tabel

nr.2.2.)

Tabel nr.2.2. Costurile funcţie de fluidul de extracţie folosit

Fluidul de extracţie

Cost ( US $ / tona)

Apă

40-60

Soluţii acide

60-120

Soluţii bazice

60-90

 

60-100

Detergenţi Agenţi complexanti

>90

27

Tabel nr.2.3 . Evaluarea gradului de aplicabilitate a procesului, în funcţie de caracteristicile solului şi ale poluantilor ( după A. Lodolo, 1997).

GRUPE DE CONTAMINANTI

SOLURI

SOLURI

NISIPOASE

ARGILOASE

 

Compusi halogenati volatili

a

b

Compusi halogenati semivolatili

b

b

Compusi nehalogenati volatili

a

b

Compusi nehalogenati semivolatili

b

b

Bifenili policlorurati (PCBs)

b

b

Pesticide halogenate

b

b

ORGANICI

Dioxine / furani

b

b

Ciani organici

b

b

 

Metale volatile

a

b

ANORGANICI

Metale nevolatile

a

b

Asbest

c

c

 

Ciani anorganici

b

b

a - aplicabilitate cu eficienta ridicata b - aplicabilitate cu eficienta scazuta c – nu poate fi aplicata

EXTRACTIA CHIMICĂ este o metodă de remediere ex situ care se bazează pe extracţia poluantilor din sol cu ajutorul solventilor organici ( ca de exemplu tritilamina). Această metodă este de obicei aplicată pentru remedierea solurilor poluate accidental cu produse petroliere. Extracţia chimică a fost aplicată cu success pentru decontaminarea solurilor poluate cu bifenili policlorurati( PCB) pana la 30 000 ppm, cu o eficientă în unele cazuri de 99,9% . De asemenea, înlăturarea hidrocarburilor aromatice policiclice

(PAH) din sol prin această metodă s-a realizat cu randamente de până la 95%. Costurile acestei metode de remediere variază de la 100 la 500 $ / t în funcţie de :

volumul solului, raportul dintre sol şi solventul folosit, numărul etapelor de extracţie şi timpul necesar remedierii. FLOTATIA este un proces de remediere ex situ care se bazează pe coagularea contaminanţilor în bule de aer. Solul excavat este amestecat cu apa şi substanţe chimice specifice care acţionează asupra însuşirilor de suprafaţa ale contaminanţilor activându-i pentru absorbţia în gaz. Amestecul este introdus apoi într-un reactor unde sunt create condiţiile pentru flotatia contaminanţilor la suprafaţa lichidului, după care spuma este înlăturată mecanic. Procesul a fost testat în staţie pilot şi s-au obţinut

28

rezultate foarte bune în îndepărtarea hidrocarburilor clorurate, hidrocarburile aromatice policiclice (PAH), esteri ai acizilor organofosforici, pulbului şi mercurului. Eficienţa procesului de flotaţie pentru uleiuri minerale este de la 75 la 99,9%, pentru PAH-uri 80-90% şi pentru metale grele de 90%. DEHALOGENAREA este un process de remediere bazat pe reacţia chimică dintre glicol şi poluantii halogenaţi, îndeosebi PCB(policlor bifenil), PCDD ( policlor-dibenzo-dioxină), PCDF( policlor-dibenzo-furan) şi pesticide. Procesul se realizează, conform schemei din figura 2.2, într-un reactor unde solul contaminat este amestecat cu o soluţie alcalină de KOH (sau NaOH) şi polietilenglicol, într-un raport de 1:1 şi încălzit, în funcţie de contaminant, până la 150 grade C. Amestecul este agitat continuu un timp variind între 0,5 –5 ore funcţie de proprietăţile chimice şi concentraţia poluantului. În urma reacţiei se produc compuşii netoxici, solubili în apa care sunt vaporizaţi şi apoi condensati. În această etapă are loc separarea fazei volatile de cea condensată. Soluţia rezultantă este supusă mai departe unor post-tratamente (oxidare , biodegradare, precipitare chimică, adsorbţie pe carbon activ etc.). Separarea excesului de reactivi de sol se realizează prin decantare. Solul este mai departe supus unui proces de spălare, urmat de deshidratare.

29

Procesul de dehalogenare a fost folosit în SUA pentru remedierea solurilor poluate cu PCB cu o

Procesul de dehalogenare a fost folosit în SUA pentru remedierea solurilor poluate cu PCB cu o eficientă de până la 99,9% şi pentru dioxine/ furani, de asemenea cu eficientă ridicată.

30

Costul procesului este de 200-500 $ / t în funcţie de caracteristicile solului şi concentraţia poluantului. INERTIZAREA ( denumit şi procesul de solidificare/ stabilizare) este procesul de reducere a mobilităţii poluantilor şi prevenirea migrarii lor în mediu, prin reducerea suprafeţei de expunere la percolare, fie prin solidificare, fie prin legătura chimică dintre poluant şi matricea solidă a solului. Aditivii folosiţi în acest proces pot fi împărţiţi în două categorii:

anorganici(ciment, var hidratat, argilă),

organici ( compuşi termoplastici, polimeri organici, compuşi polimerizaţi încapsulaţi); Inertizarea realizată prin folosirea cimentului este un process foarte complex din cauza unui număr foarte mare de variabile care-l influenţează ( îndeosebi proprietăţile fizico-chimice ale solului, şi numărul contaminanţilor) şi se datorează în principal unor mecanisme de:

fixare chimică, în care ionii de Ca ++ ( din ciment) împreună cu anionii prezenţi în matricea solului, determină formarea cu poluantul a unor săruri cu solubilitate foarte scăzută, care precipită. Mediul alcalin induce precipitarea hidroxizilor metaleleor grele cu solubilitate redusă. La valori ridicate de ph ( datorate adiţiei cimentului) au loc reacţii de complexare cu formare de compuşi insolubili, cum este cazul silicatului tricalcic care reacţionează cu hidroxizii şi oxizii metalelor formând hidroxizi complecşi insolubili ( ca de exemplu complexul cu Zn:

Ca[ Zn(OH) 3 H 2 O] 2 ). Alte metale care pot fi fixate cu silicat tricalcic sunt: cupru, crom III, fier, nichel, mangan,arsenic etc.

fixarea fizică în care substanţele sunt blocate în matricea solidă a solului. Fixarea chimică presupune imobilizarea poluantilor prin reacţii chimice

determinate de adăugarea unei secvenţe precise de substanţe chimice:

  • 1. Acidificarea solului până la ph 1-2,5 pentru a realiza solubilizarea

completă a cationilor metalelor grele. În această etapă poate fi folosit orice acid anorganic ( HCl, H 2 SO 4 , HNO 3 );

  • 2. Formarea monomerilor de acid silicic în mediu puternic acid prin

adăugarea de reziduuri rezultate în urma extragerii metalelor( care conţin silicaţi);

31

3.

Polimerizarea acidului silicic prin adăugarea de hidroxid de calciu sau

de sodiu.În timpul polimerizarii Si(OH) are loc includerea ionilor metalelor în structura lanţurilor polimerului. Fixarea fizică se realizează prin adăugarea de reziduu( în urma extragerii metalelor) şi hidroxid de Ca polimerului silicic. Pentru îmbunătăţirea procesului de fixare printre cei mai utilizaţi aditivi se află sulfurile. Inertizarea cu ajutorul substanţelor termoplastice se bazează pe folosirea unor substanţe care îşi modifică proprietăţile mecanice în funcţie de temperatură: asfalt, bitum, parafină, polietilenă, polipropilenă, etc. Inertizarea cu polimeri organici, se realizează prin adiţia în sol a unui monomer ( cel mai adesea este folosit complexul uree-formaldehidă) care prin introducerea unui catalizator iniţiază procesul de polimerizare, iar poluantul este inclus într-o structură polimerica. Decontaminarea solurilor prin metoda inertizarii este indicată numai în cazul poluantilor anorganici. Totuşi, anumiţi poluanţi organici putând fi imobilizaţi astfel, prin adăugarea de substanţe capabile să incapsuleze sau să absoarbă contaminanţii organici. Utilajul folosit pentru procesul de inertizare este asemănător aceluia folosit în prepararea cimentului. Etapele procesului sunt în general:

Depozitarea solului contaminat; Pre-tratarea materialului în vederea obţinerii unor dimensiuni potrivite ale

granulelor de sol; fracţiunea grosieră a solului poate fi trimisă spre alte instalaţii de decontaminare( ex. În vederea aplicării spălării), sau către locul de depozitare

Adaugarea apei şi reactivilor necesari pregătirii materialului pentru fazele succesive ale procesului;

Amestecarea materialului cu reactivii ( care vor trebui cu atenţie cântăriţi

pentru obţinerea celor mai bune rezultate); Maturarea solului inertizat pentru obţinerea în final a unui produs rezistent din punct de vedere mecanic. Inertizarea poate avea loc şi in situ, procesul constând în amestecarea solului contaminat cu reactivii necesari fără a se practica excavarea prealabilă, ceea ce

32

presupune practicarea unor puţuri şi folosirea unor instalaţii de pompare şi unităţi de preparare a reactivilor . Costul variază în funcţie de tipul procesului aplicat, al aditivilor şi inductorilor folosiţi: 42-80 $/ t de sol remediat în cazul silicatilor solubili; 95-205 $/ t de sol remediat în cazul folosirii de ciment, cenuşi, aditivi patentati; 111- 195 $/t de sol remediat pentru silicaţi şi polimeri anorganici. DECONTAMINAREA ELECTROKINETICA constă din aplicarea unui câmp electric asupra solului poluat. Procesul este folosit în special pentru solurile argiloase, a căror permeabilitate scăzută pentru aer şi apă nu permite aplicarea altor metode de remediere cum sunt ventilarea sau spălarea solului. Argila posedă un strat a cărui suprafată de schimb are sarcina negativă, ceea ce induce formarea unui dublu strat electric la interfaţa solid/lichid; rezultatul este că stratul superficial al apei interstitiale care este în contact cu particulele de sol are o sarcină netă pozitivă, datorată rearanjarii dipolilor de apa şi creşterii concentraţiei cationilor metalici liberi.Aceştia prin atracţie electrică migrează către stratul superficial încărcat negativ al argilei. Aplicarea directă a curentului electric în sol, cu ajutorul unor electozi ( un catod de grafit şi un anod de cupru) determină migrarea apei interstitiale încărcată cu ioni pozitivi spre catod, de unde cu ajutorul unui sistem de pompare, pot fi reletiv uşor extraşi din sol. Procesul este supranumit electoosmoza. Curentul electric determină, de asemenea şi electoliza apei. Astfel ionii OH şi H + formaţi în urma reacţiei vor migra spre anod, respectiv spre catod. Fluxul protonilor dinspre anod spre catod formează aşa numitul “ front acid” care este foarte important, pentru că :

Protonii pot substitui cu uşurinţă cationii metalelor adsorbiti de particulele solului, eliberându-i în soluţia solului unde vor migra spre catod( mecanism de substituţie); Determinand scăderea ph-ului se induce solubilizarea oxizilor şi hidroxizilor metalelor, eliberând cationi metalici care vor migra spre catod ( mecanism de solubilizare) Procesul de electokineza poate fi folosit şi pentru îndepărtarea poluantilor organici din sol:

33

Poluantii organici care nu posedă un dipol permanent sunt transportaţi

către catodul hidraulic, cu ajutorul fluxului de apa şi apoi pot fi extraşi din sol; Poluantii organici care au dipol permanent migrează electric spre cei doi poli ai câmpului electric corespunzător poluaritatii suprafeţei de schimb, unde vor putea fi extraşi. Procesul se desfăşoară in mai multe cicluri, fiecare ciclu durând circa două sau trei luni. Faza apoasă încărcată cu poluanţi este extrasă prin procese de electro- osmoză şi tratată mai departe prin tehnici comune de purificare a apei. La sfârşitul

fiecărui ciclu, este nevoie ca apa care a fost extrasă din sol prin electroosmoză să fie înlocuită. Procesul are o eficientă de 85-95% în decontaminarea solurilor poluate cu Cd, Co, Ni, Sr la concentraţii de 400-100ppm şi de 75-95% în decontaminarea solurilor poluate cu fenoli, uranium, la concentraţii de cca. 1000 ppm. Costul metodei este de aproximativ 50-65 $/t. DECONTAMINAREA ELECTROACUSTICĂ este o metodă de decontaminare foarte modernă care îmbunătăţeşte performanţele metodei electrokinetice şi care are o eficienţă în înlăturarea poluantilor foarte puternic legaţi de matricea solului.Metoda se bazează pe folosirea energiei de vibraţie transmisă solului cu ajutorul undelor sonice şi ultrasonice. Această energie determină reducerea tensiunii superficiale şi vascozitatii fazei lichide a solului încărcată cu contaminanţi, care astfel sunt eliberaţi şi vor migra spre electrozi de unde vor fi extraşi.

PROCESELE REDOX:

Oxidarea. Acest process este bazat pe oxidarea contaminanţilor în sol prin folosirea unor substanţe cu un potenţial redox superior (O 3 ,H 2 O 2 ,ClO 2 ) celui al poluantului.Eficienta cea mai ridicată a procesului s-a înregistrat în decontaminarea solurilor poluate cu compuşi organici cu potenţial redox foarte scăzut. Procesul este foarte eficient pentru decontaminarea solurilor poluate cu

pesticide.

34

Reducerea. Se bazează pe folosirea unor substanţe anorganice reducatoare: NaBH 4 ,LiBH 4 sau SnCl 2 .Procesul este insuficient cunoscut şi nu este folosit decât pentru depoluarea solurilor poluate cu Cr(VI), datorită introducerii în sol de substanţe potenţial poluante şi necesităţii condiţionării ph-ului solului la valori cuprinse între 6-8. Prezentarea costurilor extreme de ridicate ale principalelor metode fizico- chimice de remediere a solurilor poluate, demonstrează că , deşi foarte eficiente, aceste metode sunt abordabile numai în ţări cu mare putere economică.

  • 2.2 METODE

BIOLOGICE

Cercetările in domeniul ştiinţei solului şi în particular al biologiei solului, în vederea înţelegerii proceselor biologice fundamentale care se petrec în sol, au cunoscut în secolul XX o adevărată explozie. La începutul secolului trecut, cercetările de microbiologia solului erau orientate spre îmbunătăţirea fertilităţii solului şi creşterii producţiei agricole ( Verstraete W.,E.M. Top, 1999). În prima jumătate,până în anii 50, s-au studiat diferite tipuri de microorganisme, cum sunt cele fixatoare de azot, nitrificatori, sulfooxidatoare etc, relaţiile dintre acestea şi mineralele solului, precum şi relaţia cu nutriţia plantelor. În anii 60, cercetările s-au axata pe corelaţiile dintre transformările solului, populaţiile microbiene şi activităţile enzimatice pentru sporirea fertilităţii solului. În anii 70, cercetările erau focalizate asupra rezolvării problemelor cu privire la asigurarea hranei( inocularea solului cu bacterii fixatoare de azot din genul AZOSPIRILLUM fiind primul pas important în acest sens). După anii 70, a avut loc în microbiologia solului un salt de la aplicarea acestei ştiinţe în agricultură, la folosirea microorganismelor în decontaminarea mediului poluat. Bioremedierea solului devine din ce în ce mai importanta după anii 80. Progresele majore cu privire la cunoştintele fundamentele despre biodegradarea compuşilor organici au avut loc începând cu anii 80, când s-au realizat primele experimente de laborator în care s-a folosit inocularea cu tulpini de microorganisme cu abilităţi degradative ( Bower et.al, 1981; Vogel and McCarty, 1985; Bedard et al.

1987).

35

2.2.1

Bioremedierea cu ajutorul microorganismelor

În cadrul metodelor de remediere experimetate în întreaga lume, bioremedierea , bazată pe activitatea microorganismelor de a folosi hidrocarburile din ţiţei drept sursă de carbon şi energie, este considerată cea mai eficientă , in special, datorită faptului că nu implică perturbarea severă şi ireversibilă a structurii şi implicit însuşirile pedogenetice ale solului afectat şi costului relativ scăzut. În cadrul acestui proces complex, când biodegradarea ţiţeiului este completă,

acesta este supus transformărilor metabolice de către microorganisme până la

obţinerea de CO 2 si H 2 O.

Biodegradarea hidrocarburilor din ţiţei este un proces foarte complicat, din cauza diversităţii grupelor de compuşi din compoziţia acestuia, cu structuri chimice şi complexitate moleculară diferite: alcani(metan , etan, propan), copusi aromatici, parafine, rasini, asfaltene. În ţiţei, compuşii aromatici aparţin la două clase: hidrocarburi monoaromatice:

( BTEX: benzen, toluen, etilbenzen, xilen) şi hidrocarburi aromatice policiclice ( PAHs; naftalen, fenantren, antracen, benzo[a]pyren) ambele fiind toxice. Numeroase microrganisme heterotrofe din sol , atât bacterii cât şi fungi, sunt capabile să utilizeze hidrocarburile din ţiţei ca sursă de energie pentru creşterea şi dezvoltarea celulară. Astfel , hidrocarburile aromatice , chiar şi cele cu solubilitate redusă, cum sunt :

antracenul, phenantrenul, pyrenul, 1,2-benzopyrenul, şi crysenul sunt descompuse microbiologic în sol. Nu este încă foarte clar cunoscut modul în care aceste substanţe sintetizate în laborator sau produse industrial pot fi modificate şi chiar mineralizate de către comunităţile naturale de microorganisme. Sunt totuşi cunoscute câteva procese biochimice care pot avea loc în biodegradare, prinţe care : hidroliza, hidroxilarea, oxidarea, dehalogenarea, demetilarea sau alte dezalchilari, metilarea , dezaminarea, clivarea legăturilor

36

esterice, polimerizarea, conjugarea, strategia folosită de către microorganisme fiind funcţie de natura chimică a poluantului. Cel mai bine descifrate sunt:

hidroliza- unul dintre cele mai comune procese prin care microorganismele inactivează substanţele toxice poluante

hidroxilarea- adiţia unui hidroxil (OH) la o moleculă aromatică sau alifatică prin care aceasta este transformată într-o substanţă mai puţin toxică. Astfel, compuşii aromatici sunt degradaţi prin hidroxilare şi oxigenare, iar cei alifatici prin β- oxidare

dehalogenarea. Numeroase reziduuri industriale conţin in molecula lor clor sau alţi halogeni, a căror înlăturare le transformă din substanţe toxice în substanţe inofensive dezalchilarea. Foarte multe pesticide conţin în molecula lor radicali alchil, a căror înlăturare le face să piardă activitatea pesticidă. Erbicidul diuron devine complet netoxic prin înlăturarea de către microorganisme a radicalului N-CH 3 . metilarea. Adiţia gruparii metil CH 3 poate inactiva fenolii. Capacitatea microorganismelor de a recicla prin procese degradative substanţele organice sintetice , deşi foarte mare, este totuşi limitată de recalcitranta moleculară a unora dintre aceşti compuşi. Pornind de la activităţile degradative ale microorganismelor au fost elaborate

numeroase tehnologii de depoluare, care sunt cuprinse generic în termenul de bioremediere ( Alexander, 1994) . O definiţie a bioremedierii dată de Henis, 1994, consideră că orice compus chimic a cărei acumulare în natură devine periculoasă pentru mediu poate fi considerat drept poluant, iar înlăturarea lui cu ajutorul microorganismelor poate fi considerate bioremediere

( Henis, 1994). Microorganismele capabile să degradeze substanţele xenobiotice sunt prezente, în general în respectivele medii poluate, dar biodegradarea naturală are loc cu rate foarte scăzute. De aceea, s-au elaborate diverse tehnologii de bioremediere care presupun: cunoaşterea căilor de optimizare a condiţiilor biodegradării, comportării şi efectelor substanţelor chimice introduse în sol asupra ecosistenului şi selectarea unor microorganisme cu abilităţi degradative superioare.

37

Cele mai importante căi de optimizare a condiţiilor biodegradării constau în asigurarea unor condiţii de mediu favorizate pentru creşterea şi multiplicarea microorganismelor degradative, şi anume : continuturi adecvate de azot, fosfor, fier potasiu, calciu, magneziu, sulf şi microelemente : cupru, zinc, molibden, cobalt, fier, mangan, precum şi umiditate, reacţie şi temperatură optime.Toţi aceşti parametri exercită o influenţa directă asupra ratei de creştere, numărului şi activităţii fiziologice a populaţiilor de microorganisme , iar optimizarea lor este principalul mecanism de stimulare a biodegradării substanţelor xenobiotice poluante. Condiţiile care favorizează, precum şi principalii factori implicaţi in bioremediere sunt( după Henis, 1997); Factorii implicaţi în procesul de bioremediere

Prezenta agenţilor degradării

Abundenta iniţială a agenţilor degradării

Microorganismele asociate

Capacitatea de multiplicare

Nivelul concentraţiei poluantului(poluantilor)

Solubilitatea poluantului

Adsorbtia poluantului de către microorganisme

Recalcitranta poluantului

Prezenta altor agenţi toxici

Prezenta nutrientilor

Perioada de contaminare( aclimatizarea)

Prezenta acceptorilor de electroni

Conditiile fizice; umiditatea, temperatura, ph. Biotehnologiile de depoluare a solurilor sunt clasificate în: aşa numitele tehnologii in situ, care se aplică direct teritoriului poluant şi tehnologiile ex situ, care se bazează pe îndepărtarea solului contaminat şi transportarea lui la instalaţii speciale de tratare ( de obicei reactoare). Pentru ca oricare tehnologie de bioremediere să poată fi aplicată în vederea înlăturării unui poluant este necesar, în primul rând , să se demonstreze că substanţa

38

respectivă ( în cazul ţiţeiului, amestecul de substanţe) este biodegradabilă, iar în urma procesului de bioremediere nu vor apărea efecte ecologice secundare nedorite. Avantajele metodei de bioremediere sunt conectate cu faptul că acesta nu presupune schimbarea drastică a structurii solului şi a echilibrului ecologic stabil. De asemenea , după îndepărtarea poluantului, activitatea normală a comunităţilor de microorganisme caracteristice ( nu numai acelea cu abilităţi degradative) se restabileşte rapid. În plus , această tehnologie are cel mai scăzut cost. Dezavantajele provin îndeosebi din timpul relativ îndelungat de desfăşurare al procesului de degradare şi dificultatea in controlul acestuia. Microfloră majorităţii solurilor necontaminate include în mod natural bacterii degradatoare de hidrocarburi, această comunitate microbiana fiind selectiv îmbogăţită printr-o îndelungată expunere la ţiţei. Multe dintre aceste substanţe constituente ale ţiţeiului sunt supuse atacului microorganismelor, biotransformarea lor fiind facilitată de enzimele care asigură în mod normal desfăşurarea metabolismului acestora. Incarcartura de microorganisme a unui sol necontaminat, în timpul diferitelor sezoane este în jur de 106-108 bacterii/g sol uscat .. Cele mai comune grupuri din sol sunt Actinomyces, bacteriile din genurile Pseudomonas şi Agrobacterium, şi mai puţin reprezentative cele din genurile:

Azotobacter, Rhizobium, Nitrosomonas şi Nitrobacter. Astfel, există două tehnologii de bază abordate în bioremediere: prima, numită ecologică, este bazată pe activarea microflorei degradative existente în sol( cel mai adesea prin adiţia de nutrienti), iar cea de-a doua, pe inocularea cu microorganisme selecţionate în laborator datorită capacităţilor degradative sporite, opţiunea pentru fiecare dintre ele fiind făcută în funcţie de rezultatele analizelor efectuate. Dacă microfloră degradativa este prezenta in cantităţi adecvate sau poate fi activată ori îmbogăţită in situ într-un timp relativ scurt, nu este necesară inocularea, fiind preferata metoda ecologică. Pe de altă parte, dacă microfloră degradativă este absentă sau nu poate fi stimulată, se recomandă inocularea. Pentru orice strategie de bioremediere se optează, alegerea trebuie să fie precedată de analize microbiologice, chimice şi fizice, în funcţie de rezultatele cărora

39

solul poluat va trebui să fie amendat până la realizarea condiţiilor optime pentru microfloră degradativa. O altă problemă privind natura microflorei degradative selctionate în vederea producerii de bioinoculanti este dacă trebuie folosit un singur microorganism sau un amestec de specii, un consorţiu din culturi mixte obţinute din probe contaminate. O posibilitate superioară, priveşte utilizarea microorgansimelor manipulate genetic, în special prin tehnica AND-ului recombinant, prin care s-au obţinut microorganisme cu abilităţi speciale în biodegradarea anumitor compuşi organici poluanţi.

O activitate prodigioasă în ingineria genetică microbiana a fost depusă pornind de la tulpini de Pseudomonas, fiecare capabilă să degradeze patru clase de hidrocarburi rezultate din fractionarea petrolului. S-a urmărit o cale originală – şi anume , combinarea în acelaşi microorganism a unor plasmide purtătoare de gene care controlează procesul de degradare în amestecuri petroliere complexe. Astfel, s a realizat celebrul microorganism modificat genetic Pseudomonas putida în care s-a introdus plasmidele conţinând informaţia genetică necesară sintezei unui complex enzimatic capabil să degradeze patru clase de compuşi din ţiţei. Deşi ar putea fi utile în bioremedierea solurilor poluate, necunoaşterea consecinţelor eliberării în mediu a acestor microorganisme modificate genetic, nu a permis folosirea lor practică în acest scop.

Toate eforturile ştiinţei din ultimii ani au dovedit faptul că bioremedierea este o metodă superioară de depoluare a solurilor, eficientă şi mult mai ieftină comparativ cu metodele fizico-chimice cunoscute. Există numeroase rapoarte cu prvire la succesul bioremedierii unor medii poluate ( tab. nr.2.4.), in care s-a folosit îndeosebi metoda ecologică de depoluare, bazată pe folosirea fertilizantorilor sau/şi a donorilor/acceptărilor de electroni în scopul stimulării microflorei degradative existente deja în acele situri. S-au înregistrat mari progrese în ceea ce priveşte bioremedierea solurilor puternic poluate cu ţiţei şi descreşterea nivelului toxicităţii acestora, până la capabilitatea de a susţine creşterea plantelor.

40

Parametrii clasici de măsurare în laborator a eficicacitatii unui proces de bioremediere sunt numărătorile poluantilor cu microorganisme , determinarea ratei respiraţiei microbiene ( consumul de oxigen sau producerea de bioxid de carbon) şi monitorizarea ratei dispariţiei poluantului din sol. Inocularea solului poluat cu microorganisme selecţionate este principala verigă tehnologică a bioremedierii in situ. Creşterea şi potenţialul de supravieţuire a inoculului în sol s-au dovedit, însă a fi determinate de o constelaţie de diverse influenţe, care pot duce atât la reuşita decontaminarii, cât şi la insucces.

Tabel nr.2.4.(dupa Alexander,1994)

caz

comentarii

referenti

Exxon

Valdez

deversare

Adaugare de fertilizanti

Alexander,1994;Atlas and

de titei

Bartha 1992;Raveh ,1992

Alyeska,apa reziduala

 

Aerarea

a

stimulat

Prince,1992

   

Montana,

sol

si

apa

degradarea H 2 O 2

a

stimulat

Prince,1992

freatica

in

rezervatie

degradarea

forestiera

Plaja contaminate cu petrol

 

Fertilizare si inoculare

Rosenberg and Ron,1995

Solul poate reprezenta un mediu ostil pentru microorganismele introduse în sol, care nu-şi vor menţine valoarea iniţială a numărului total şi activitatea decât dacă prezintă un avantaj de selecţie. Conform modelului clasic stabilit se poate calcula, in absenţa unei presiuni de selecţie specifică, succesul supravieţuirii bacteriilor inoculate la nivelul de cca 1000 celule/g sol, care necesită un inocul de cca un million de celule/g sol . Chiar şi aşa , este discutabil dacă microorganismele “ imigrante’’ vor avea un impact semnificativ.

41

Tabel nr.2.5. Succesul introducerii tulpinilor biodegradative în contaminarea microbiana a solului şi sedimentelor .(dupa Alexander,1994)

Autori

Mediu

Poluant

Apajalahti and Salkinoja-

Suspensie de sol

Phenoli policlorinati

Salonen,1984

Oldenhuis et. Al., 1989

 

(PCBs) Chlorobenzeni

Brunsbach

and

Suspensie de sol Suspensie de sol

Chlorobenzoati

Reineke,1993

Miethling

and

Sol

PCBs

Karlson,1996

Pipke , 1997

Sedimente

Chloro-methyl-

hidrocarburi aromatice

El Fantroussi , 1997

Namol

3 - Chlorobenzoat

Wenk , 1998

Namol

Atrazina

Kastner , 1998

Sol

PAHs

Dybas , 1998

Apa

Tetraclorura de carbon

Înţelegerea experimentelor nereuşite este , însă, cel mai adesea, mult mai folositoare, fie şi numai pentru că astfel pot fi identificate greşelile făcute şi evitate în viitor. Din păcate cercetătorii arareori raportează experinetele nereuşite. Câteva dintre acestea, citate de Alexander ( 1994) relevă faptul că inoculanti bacterieni capabili să degradeze pesticide sau ţiţei in condiţii de laborator, au avut insucces, din motive necunoscute, în degradarea poluantilor în condiţii de câmp.

Tabel 2.6 Cazuri de insucces ale bioremedierii prin inoculare in situ ( după Henis,1997)

42

Compusul poluant

   

Referenti

4-(2,4-DB)

Organismul si situl Flavobacterium

 

sp.

Mac

Rae

and

Inoculate pe seminte de

Alexander,1965

lucerna, in sol

   

Petrol

Adaugarea in

sol

a

unui

Lehtomaki

and

Niemela,

inocul de microorganisme

1975

care

pot

degrada

hidrocarburile alifatice

 

2,4-DCP

Pseudomonas sp. inoculat

Goldstein , 1985

 

Metholachlor

in sol sau apa Streptomyces sp. Inoculate

Liu , 1990

in sol

ţiţei

Inocularea unui consortiu de microorganisme care degradeaza hidrocarburile din apa marina

Tagger , 1983

 

Analizele tradiţionale ale comunităţilor bacteriene prezintă multe limite deoarece un număr mare de microorganisme sunt necultivabile sau creşterea lor in vitro este foarte lentă. Metodele de biologie moleculară pot evita aceste probleme prin monitorizarea dinamicii genelor degradării în întreaga microfloră. În sol, microorganismele degradatoare de hidrocarburi pot fi detectate prin cercetarea genelor care codifică sinteza enzimelor catabolice specifice. Astfel, este posibil să afli rapid dacă in sol există bacterii capabile să degradeze poluantul şi, de asemenea să poţi estima şi cantitatea acestora. De exemplu, C23O este o familie de enzime care joacă un rol important în degradarea compuşilor aromatici prin aşa numitul Polymerase Chain Reaction (PCR), prin depolimerizarea sub acţiunea acestor enzime a compuşilor polimerizaţi. Detectarea abilităţilor metabolice a unui grup sau comunităţii microbiene folosind tehnici de biologie moleculară ca : PCR, amplificarea sau hibridizarea

43

genetică, necesită un studiu preliminar pentru detreminarea cheilor genelor implicate in căile metabolice pentru biodegradarea compuşilor. Scopul acestor cercetări a fost acela de a compara analizele moleculare cu metodele microbiologice tradiţionale, respectiv, cultivarea dilutiilor seriale de sol pe mediu nutritiv agarizat şi metoda numărului cel mai probabil. Unul dintre cele mai importante aspecte ale cercetărilor se referă la decelarea cât mai coracta a capacităţii unei tulpini bacteriene de a degrada hidrocarburile din ţiţei.

Un experiment model în acest sens este cel efectuat . Astfel, bactriile degradatoare de hidrocarburi au fost cultivate pe mediu mineral la care s-a adăugat ţiţei drept singura sursă de carbon şi enegie. Probele au fost incubate la 28gradeC timp de 20 zile, iar creşterea microorganismelor s-a evaluat după prezenţa turbiditatii mediului şi dezagregarea filmului de ţiţei. Solul contaminat în urmă cu 15 ani a fost introdus în coloane de sticlă (50/9 cm), câte 4,5 kg pentru fiecare coloană, a fost tratat cu soluţie minerală pentru a îmbogăţi raportul C:N:P ( 100:5:1).S-a adăugat un surfactant ( Tween 80:0,05% v/v) pentru creşterea bioaccesibilitatii poluantului. Timp de 52 zile această coloană a fost ventilată permanent cu aer umed. Coloana martor a primit numai apa. Contuinutul total de hidrocarburi conţinut de sol la începutul experimentului a fost de 22g/kg ( 5,3%asfaltene , 26% HC aromatice, 68,7% HC alifatice),raportul C/N 100:0,8, iar conţinutul de fosfor sub 5 mg/kg. Aerarea şi biostimularea au dus la creşterea atât a numărului total de bacterii heterotrofe, cât şi a celor degradatoare de hidrocarburi. Populaţia microbiana după un vârf de creştere iniţial s-a stabilizat la niveluri destul de ridicate şi constante. Şi în coloana martor dinamica bactriilor a fost foarte asemănătoare ceea ce indică faptul că o îndelungată expunere a solului la ţiţei a dus la selectarea unei remarcabile microflore degradatoare de hidrocarburi. La sfârşitul experimentului analiza cu IR a arătat o redecere cu 32% a conţinutului de hidrocarburi în coloana tratată şi cu 9 % în coloana martor.

44

Totuşi în sol a rămas o mare cantitate de reziduuri petroliere, probabil deoarece solul a conţinut hidrocarburi cu greutate moleculară mare, care este ştiut că sunt foarte greu degradabile. Aceşti compuşi pot să nu fie accesibili fiind puternic adsorbiti de fracţiunea organică proprie a solului; astfel interacţiunea cu microorganismele fiind foarte dificilă. Fungii filamentosi posedă o serie de atribute prin care pot fi foarte buni potenţiali agenţi ai biodegradrii: colonizează rapid substratul prin ramificarea micelului, secretă enzime extracelulare cu rol în digestia hidrocarburilor, pot să se dezvolte în condiţii de mediu extreme ( valori ph, temperatură şi umiditate reduse). Cele mai recente cercetări au concluzionat că fungi filamentosi sunt implicaţi activ în biodegradarea ţiţeiului. Microorganismele au fost izolate din solul poluat cu ţiţei prin inocularea dilutiilor în plăci Petri, pe trei medii de cultură diferite ( Sabouraud, Potato Dextrose Agar –PDA- şi Czapeck). După dezvoltarea pe mediu au fost purificate prin trecerea pe medii de cultură in tuburi de sticlă. Odată izolaţi şi purificaţi, fungi au fost testaţi în ceea ce pirveşte capacitatea de a degrada hidrocarburile din ţiţei. Prin îndepărtarea delicată a conidiilor şi micelilului fiecăreia dintre tulpinile izolate în tuburi, acestea au fost inoculate în mediu mineral lichid (1,8ml) în care s-a adăugat 10μl ţiţei, drept unică sursă de carbon şi energie. Au fost selecţionaţi 9 fungi filamentosi care au dovedit capacitatea de a utiliza pentru creştere hidorcarburile din ţiţei. Pentru evidentierea biodegradării ţiţeiului in sol s-a folosit un sol poluant cu 26,26mg/g total de hidrocarburi petroliere. S-au introdus câte 50g sol în flacoane de sticlă, cu umiditatea corectată la 50% din capacitatea de câmp. Experimentul s-a desfăşurat 40-42 zile la 30 grade C, nu s-au adăugat nutrienti şi nu s-a corectat reacţia ( ph original 5,1). Conţinuturile iniţiale de nutrienti în sol au fost: 1,0g/kg N,0,001 g/kgP. Astfel raportul C:N:P a fost 100:4,44:0,0044. Biodegradarea a fost monitorizată prin evoluţia CO 2 generat de fungi ca rezultat al activităţii metabolice de-a lungul celor 41 zile, prin cromatografie gazoasă. Concluziile experimentului au fost: fungi filamentosi implicaţi activ în biodegradarea ţiţeiului în sol sunt: Aspergillus niveus,A.niger,A.versicolor, A.terreus,

45

A fumigatus, Penicilllium corylophilum,Paecilomyces variotti, P. niveus şi Fusarium sp.

Cea mai activă specie a fost Aspergillus versicolor, cu cea mai mare eficienţă în îndepărtarea poluantului (10,8%). Deşi biodegradarea hidrocarburilor petroliere a constituit subiectul a numeroase investigaţii, informaţiile cu privire la toxicitatea lor asupra microorganismelor solului sunt limitate. Comparând un sit poluant cu hidrocarburi petroliere o perioadă îndelungată cu unul nepoluat, cercetătorii au constatat că la nivel mediu al poluării solului biomasa microbiana şi activitatea enzimatica au fost mai sever inhibate decât în solul care a fost puternic poluat. Aceste rezultate nu pot fi explicate numai prin analize chimice sau microbiologice cantitative şi nu sunt adecvate pentru estimări toxicologice, decât împreună cu studierea compoziţiei taxonomice a comunităţilor de microorganisme. În mediile cu niveluri înalte de poluare are loc modificarea compoziţiei speciilor microbiene, prin eliminarea acelora sensibile la poluant. Schimbările în compoziţia speciilor s-au dovedit mult mai sensibile decât măsuratorile de biomasă microbiana sau activitatea enzimatica a solului. Astfel, compoziţia în specii a comunităţilor de microorganisme din solul contaminat cu ţiţei poate fi utilizată drept indicator al poluării . Ameliorarea solurilor poluate prin tehnici de bioremediere depinde în primul rând de o cât mai buna înţelegere a proceselor microbiologice care au loc în acest sens, o cat mai bună caracterizare a sitului şi o determinare cât mai precisă a naturii şi concentraţiei poluantului. Bioremedierea este un proces foarte eficient în refacerea solurilor poluate cu ţiţei datorită diversităţii mari şi abundenţei genurilor bacteriene şi fungice capabile să metabolizeze hidrocarburile, care fac solul un mediu favorabil biodegradării ţiţeiului (Bossert şi Bartha, 1984). Succesul bioremedierii prin biodegradare este condiţionat de o serie de factori:

principiul este acela dacă solul este colonizat sau nu cu microorganisme implicate în metabolizarea hidrocarburilor din ţiţei, concentraţia şi natura poluantului, prezenţa şi concentraţia nutrientilor, prezenţa donorilor oxigenului necesar oxidărilor, reacţia şi umiditatea solului etc.

46

O bună cunoaştere a însuşirilor sitului ce urmează să fie decontaminat permite acţionarea în direcţia optimizării tuturor factorilor determinanţi ai biodegradării şi implicit premisa favorabilă a succesului în decontaminarea solului poluant. Microorganismele care alcătuiesc în mod natural microflora indigenă degradează chiar până la mineralizarea completă hidrocarburile , dar cu o rată foarte scăzută. Pentru stimularea creşterii acestor microorganisme indigene este necesar un control riguros al temperaturii solului ( intervalul optim de desfăşurare a activităţii microbiene fiind cuprins între 15-35 gradeC), umidităţii, reacţiei, conţinutului de materie organică şi de nutrienti ( azot şi potasiu) şi oxigenului, deoarece reacţiile principale sunt cele de oxido- reducere, în care oxigenul este acceptor de electroni. Abordarea corectă a unei strategii de bioremediere trebuie în mod necesar să aibă în vedere faptul că solul este un sistem viu, ale cărui componente comunică informaţii continuu, atât între ele , cât şi cu mediul înconjurător, în nevoia de adaptare la noua situaţie creată de poluare. Microorganismele , forme de viaţă aparent atât de simple , sunt o componenta extreme de bine organizată, numai ţinând seamă de grija şi rigurozitatea cu care-şi controlează propriul metabolism, sau transmiterea de informaţii între celule prin intermediul recent descoperitilor feromoni microbieni . Procesle informaţionale, de comunicare atât intracelulara, cât şi între celulele comunităţii de microorganisme constituie esenţa vieţii microbiene, iar înţelegerea cailor şi sensurilor acestor interacţiuni la nivelul creşterii şi activităţii microorganismelor în sol devine cea mai importantă direcţie de cercetare pentru viitor. Un exemplu de progres în acest sens s-a realizat prin “ însămânţarea” de informaţii specifice în comunitatea microbiana prin mecanismul de transfer orizontal al genelor. Prin încorporarea de gene specifice conţinute în plasmide într-unul sau mai mulţi membri ai comunităţii indigene, s-a reuşit îndepărtarea unui poluant cu o rată mult superioară cu cazul în care sistemul nu a fost inoculat. Obiectivul final al oricărui proiect de remediere este acela de a reduce situl respectiv la condiţiile anterioare contaminării, care includ îmbunătăţirea generală a însuşirilor solului, reinstalarea vegetaţiei sau obţinerea, în cazul solurilor agricole de producţii vegetale satisfăcătoare.

47

2.2.2

Bioremedierea cu ajutorul plantelor:

Fitoremedierea

FITOREMEDIEREA constă în folosirea vegetaţiei pentru bioremedierea solurilor, sedimentelor şi apelor contaminate. Siturile contaminate superficial cu poluanţi organici, nutrienti sau metale se pretează cel mai bine aplicării uneia dintre metodele de fitoremediere existenţe:

fitotransformarea, bioremedierea de rizosferă, fitostabilizarea, fitoextractia sau rizofiltrarea. Utilizarea fitoremedierii în vederea testării demonstrative, atât în experimente pilot cât şi în câmpuri experimentale de mare extindere, a dovedit ca aceasta este o tehnologie de viitor, în primul rând datorită costurilor reduse, avantajului estetic şi aplicabilităţii pe termen lung. Fitoremedierea este foarte utilă petru decontaminarea unor terenuri în care alte metode de remediere nu pot fi practic aplicate ori nu sunt fezabile din punct de vedere economic; pe unele terenuri cu concentraţii scăzute de contaminanţi unde este necesară numai o decontaminare “ de lustru” (“ polishing treatment”)pe o îndelungată perioadă de timp; în combinaţie cu alte tehnologii unde vegetaţia este folosită drept etapă finală. Există unele inconveniente care trebuie atent analizate înainte de a alege fitoremedierea drept metodă potrivită pentru decontaminarea unui sol poluat. Acestea includ durata, uneori foarte mare, necesară pentru decontaminarea sub nivelurile active ale poluantilor, potenţiala contaminare a lanţului trofic şi dificultatea stabilirii şi menţinerii vegetaţiei pe unele situri cu deşeuri toxice. Plantele au arătat capacitatea de a rezista fără apariţia de efecte toxice la concentraţii relativ ridicate de poluantii organici, putându-i absorbi şi transforma rapid în metaboliti cu toxicitate mult mai redusă. În plus, ele stimulează degradarea contaminanţilor organici în rizosferă prin eliminarea de exudate radiculare, enzime, contribuind la structurarea carbonului în sol. Pentru metale grele plantele au dovedit capacitatea de fitoextractie (absorbţia şi regăsirea contaminanţilor în biomasa supraterană a plantelor), filtrarea metalelor din apă prin sistemul radicular (rizofiltrarea), sau stabilizarea siturilor contaminate împotriva eroziunii şi evapotranspiratia unei mari cantităţi de apa (fitostabilizarea).

48

În vederea evaluării acestei tehnologii, au fost organizate recent exprimente de fitoremediere în câmp, pe situri poluante cu hidrocarburi petroliere ca: benzen, toluen, etilbenzen, xilen (BTEX) hidrocarburi aromatice policiclice (PAHs), pentaclorofenol, bifenili policlorurati (PCBs), hidrocarburi alifatice clorurate ( tricloretilen, tetracloretilen, 1,1,2,2-teracloretan), deşeuri provenite din industria de armament (2,4,6,- trinitrotoluene,TNT RDX), metale ( plumb, cadmiu, zinc, arsenic, crom, selenium), reziduri scurgeri de pesticide ( atrazina, alachlor etc.), radionuclizi ( cesiu-137, strontium-90, uraniu) deşeuri de îngrăşăminte ( amoniu, fosfaţi nitraţi). Diferite specii de plante au fost folosite în diferite aplicaţii,printre care: Populus

spp., Salix spp. (Plop hibrid, sălcie), plante erbacee ( iarbă de Bermuda, sorg, păiuş), leguminoase ( trifoi, lucernă, mazăre furajera), plante acvatice şi plante hiperacumulatoare pentru metale grele ( floarea soarelui, muştar Indian şi Tlaspi spp.).

2.2.2.1. FITOTRANSFORMAREA

Procesul se referă la adsorbţia substanţelor organice şi / sau minerale poluante din sol şi apă freatica şi transformarea lor ulterioară de către plante. Fitotransformarea depinde în mod direct de absorbţia contaminanţilor din soluţia solului şi acumularea sub formă de metabolit în ţesuturile plantelor. Este foarte important ca metabolitii acumulaţi în vegetaţie să fie netoxici sau cel puţin cu o toxicitate mai redusă decât cea a compuşilor parentali. Aplicaţiile potenţiale ale metodei includ fitotransformarea siturilor poluate ca urmare a industriei petrochimice ( îndeosebi a ariilor de depozitare a reziduurilor), industriei de armament (muniţie), deversarilor de ţiţei, ori poluării cu pesticide şi îngrăşăminte chimice. De multe ori, fitotransformarea nu este singura opţiune, metoda fiind aplicată în asociaţie cu alte tehnici de remediere. Mecanismele de transport ale oxigenului,apei,şi a carbonului pot varia printre diferitele specii de plante.Plantele pot să absoarbă contaminaţii direct din sol şi apa,ori să elibereze exudate radiculare care să medieze degradarea poluantilor organici(prin cometabolism în rizosferă). Absorbţia directă a poluantilor de către plante este un mecanism surprinzător de eficient pentru decontaminarea siturilor poluate superficial cu substanţe organice

49

moderat hidrofobe.Substanţele hidrofobe sunt strâns legate de supratata rădăcinilor şi particulelor de sol,de aceea nu pot fi uşor translocate în plantă. Absorbţia substanţelor chimice în plante prin rădăcini depinde de intensitatea procesului de transpiraţie,de proprietăţile fizico-chimice ale poluantului şi concentraţia acestuia în soluţia solului precum şi de plantă însăşi.Transpiraţia este condiţionată de o serie de factori ca:tipul plantei,suprafaţa foliară,umiditatea solului,temperatură,umiditatea atmosferica etc. Odată ce un compus organic este translocat în plantă aceasta,fie va fi stocat în

propriile structuri celulare prin lignificare,ori metabolizate,mineralizate complet până la CO 2 si H 2 O. Astfel , plantele pot fi asemuite unui “ficat verde”. O altă formă de fitotransformare este fitovolatilizarea , care reprezintă transferul contaminanţilor din sol sau apa freatica în atmosferă prin procesul de transpiraţie,eliminând în atmosferă substanţele poluante şi produsii lor metabolici volatili.Metodă este utilă pentru siturile în care solul este expus permanent unei surse de poluare,care implică iminenţa contaminării apei freatice.

A RIZOSFERICA

2.2.2.2.BIOREMEDIERE

Fitoremediera rizosferica constă în creşterea conţinutului de carbon organic,a dimensiunii comunităţilor bacteriene şi fungilor de micoriză,toţi aceşti factori favorizând degradarea compuşilor chimici în sol.Bioremedierea rizosferica mai este numită şi fitostimulare sau biotrmediere asistată de plante. S-a demonstrat creşterea numărului de bacterii beneficiale,respectiv bacterii denitrificatoare,Pseudomonas spp.,bacteriile degradatoare de hidrocarburi şi în general,bacteriile heterotrofe,în zona radiculara a plopului hibrid plantat într un sol poluat cu ţiţei ,comparativ cu un sit de referinta neacoperit de plantaţie.Exudatele radiculare eliminate de rădăcinile plopului hibrid sunt reprezentate de acizi organici,fenoli , concentraţii mai mici,enzime şi proteine. Astfel plantele pot elibera exudates in sol care:

Stimuleaza degradarea compuşilor organici prin activarea sistemelor enzimatice ale populaţiilor bacteriene ,existente.

50

Stimuleaza creşterea unor specii noi capabile sa degradeze reziduurile de poluanţi-şi /sau determina cresetrea concetraţiei substratului solubil accesibil tuturor microorganismelor. S-au efectuat studii aspura a cinci sisteme enzimatice ale plantelor, respective :

dehalogenazic, nitratreductazic, peroxidazic,laccazic şi nitrilazic. Enzimele dehalogenaze sunt importante în reacţiile de declorinare a hidrocarburilor clorurate. Nitroreductaza catalizează prima etapă în degradarea hidrocarburilor nitroaromatice, în timp ce laccaza ( polifenol oxidază) serveşte la scindarea structurii inelelor aromatice ale contaminanţilor organici. Peroxidaza şi nitrilaza sunt implicate în reacţii de oxidare . Enzimele sunt active în solul rizosferic din imediată apropiere a rădăcinii ( 1 mm). Existenţa sistemului radicular al plantei creează în sol un mediu favorabil bioremedierii compuşilor poluanţi. În plus, plantele şi sistemele lor radiculare se pot acomoda atât prezenţei deşeurilor organice, cât şi a metalelor grele. S-a demonstrat importanţa biodragadii în rizosferă, arătând că plantele pot participă la realizarea transformarilor poluantilor de către microorganisme, prin mai multe căi:

fungi

de

micoriză

asociaţi

rădăcinilor

plantelor metabolizează

poluantii organici

 

exudatele

radiculare

stimulează

producţia

enzimelor

bacteriene

implicate în reacţiile de transformare imbogatirea în carbon organic a substratului creşte rata de mineralizare a poluantilor organici

plantele

furnizează

un

mediu

favorabil

creşterii

populaţiilor

de

microorganisme şi activiaţii lor oxigenul eliminat prin rădăcini asigură transformările aerobe.

S-a demonstrate ca rădăcinile unor pomi ca mărul şi dudul elimină în sol substanţe(cumarină,flavonoizi) care stimulează multiplicarea microorgansmelor degradatoare de hidrocarburi aromatice policiclice ( PAHs) şi bifenili policlorurati (PCBs). Fungi, care cresc în simbioză cu plantele , au echipamente enzimatice care ajută la degradarea compuşilor organici ce nu pot fi descompuşi doar de bacterii . Ansamblul comunităţilor de microorganisme din rizosferă este foarte abundent, cel mai adesea comunităţile fiind alcătuite din 5 X 10 6 bacterii , 9 x 10 5 actinomicete şi 2

51

X 10 3 microfungi / g sol uscat. Bacteriile trăiesc în colonii care acoperă între 4 şi 10 % din suprafaţa rădăcinilor.

2.2.2.3.FITOSTABILIZAREA

Fitostabilizarea constă în imobilizarea fenomenului de poluare. Acesta implică instalarea unei vegetaţii alcătuită din specii tolerante la poluare. Unii contaminanţi prezintă atracţie pentru suprafeţele hidrofobe ale materiei organice şi pot fi astfel legaţi şi imobilizaţi în ţesuturile radiculare ale plantelor . Aceste legături reduc extinderea contaminării, evitând levigarea poluantilor din sol în apele freatice. În aceste situri sunt aplicate amendamente ca agenţi de alcalizare,

fosfaţi, oxizi minerali şi materie organică în vederea reducerii, pe cât este posibil mai mult, a solubilitatii metalelor grele. Toate acestea favorizează absorbţia de către plante a metalelor grele prin sistemul radicular. Fitostabilizarea se referă la menţinerea în loc cu ajutorul vegetaţiei a solurilor şi sedimentelor contaminate, precum şi imobilizarea contaminanţilor toxici în sol. Vegetaţia , prin intermediul rădăcinilor previne spulberarea de către vânt a prafului, una dintre cele mai importante căi de expunere a populaţiei umane la acţiunea deşeurilor toxice din anumite situri. Controlul hidraulic, care să prevină levigarea în pânza de apă freatică a poluatilor, este posibil prin plantarea unor specii vegetale viguroase şi care să transpire un volum mare de apa. Metoda este utilă pentru capturarea în situ a contaminanţilor care nu pot fi degradaţi ( în special metale grele, radionuclizi) şi care se află fie în concentraţii situate sub pragurile de risc, sau atunci când suprafata contaminată este atat de mare incat o acţiune de remediere care presupune îndepărtarea solului poluant, sau orice tehnologie de remediere in situ nu ar fi fezabilă.

2.2.2. 4.

FITOEXTRACTIA

Fitoextractia implică folosirea plantelor pentru tratarea solurilor poluante special cu metale grele . Metalele grele nu sunt biodegradabile, de aceea singura cale reală de control al poluării şi de depoluare este extracţia acestora din sol . Procesul are loc atunci când contaminaţii sunt înlăturaţi din sol de către plante fiind absorbiţi şi concentraţi în ţesuturile acestora. Există plante cunoscute drept “ hiperacumulatoare” care sunt capabile să acumuleze metale grele în ţesuturile lor în concentraţii de 1%.

52

Atunci când este folosit acest procedeu, plantele trebuie recoltate şi depozitate ca deşeuri periculoase; în fitoextractie plantele acţionează atât ca filtru cât şi ca un container pentru îndepărtarea contaminanţilor. Avantajul constă din faptul că greutatea plantelor contaminate este mult mai redusă, comparativ cu cea a solului, în

cazul în care acesta ar fi trebuit să fie excavat şi transportat în altă parte în vederea tratării prin alte metode. În prezent, fitoextractia este cea mai studiată şi testată dintre tehnologiile de fitoremediere. Numeroase companii au demarat deja studii de marketing în vederea comercializării acestei tehnologii. Au fost descoperite plante care sunt “ specializate” în îndepărtarea anumitor contaminanţi din sol. Muştarul Indian verde înlătura plumbul, cromul, cadmiul, zincul şi cuprul, iar floarea soarelui substanţe radioactive şi alte metale toxice din sol. Unul dintre dezavantajele acestei metode este dificultatea recoltari rădăcinilor , ceea ce face esenţial ca metalele să fie absorbite în părţile superioare ale plantei. Din această cauza există o problemă cu extracţia plumbului, deoarece acesta prezintă tendinţa de a se acumula şi rămâne la nivelul rădăcinii plantelor, chiar şi atunci când sunt folosiţi agenţi chelatanti şi electro-osmoză.

2.2.2.5. Rizofiltrarea

Rizofiltrarea constă în folosirea sistemului radicular al plantelor pentru absorbţia, concetrarea şi precipitarea metalelor grele din fluxuri de apă poluate. Unele plante, cum sunt muştarul Indian şi floarea soarelui, în culturi hidroponice a fost demonstrat ca pot înlătura metale toxice ca plumbul, cuprul şi cromul, din apele reziduale industriale.Rizofiltrarea este o metoda promiţătoare ca fezabilitate economică mai ales prin posibilitatea tratării unor volume mari de contaminanţi şi prin faptul că poate fi aplicată direct efluenţilor industriali, râurilor poluate sau sistemelor de ape subterane.

53

Sol

puternic

poluat

cu

petrol

din

preajma

unei

sonde

de

extractie

Sol puternic poluat cu petrol din preajma unei sonde de extractie 54

54

55
55

55

Scurgeri de petrol la baza sondei de extractie a ţiţeiului. 56

Scurgeri de petrol la baza sondei de extractie a ţiţeiului.

56

57
57

57

III. Decontaminarea prin compostare a solurilor puternic şi excesiv poluate cu ţiţei din câmpul experimental Albota,judeţul Argeş.

În România importante suprafeţe de terenuri sunt poluate cu reziduuri petroliere(ţiţei,ţiţei şi apa sărată sau apa sărată)ca urmare a activităţii de extracţie,transport şi prelucrare a produselor petroliere. O componenţa a poluării cu produse petroliere o constituie poluarea cu ţiţei,în jurul parcurilor petroliere,sondelor de exploatare în mod deosebit pe traseele de transport a ţiţeiului separat de produse secundare. În asemenea cazuri conţinutul de reziduu petrolier în orizontul de sol poluat depăşeşte 5%,ceea ce face că decontaminarea ,,în situ” să fie de lungă durată şi necesită îndepărtarea prin curăţare a stratului cu sol poluat în vederea decontaminarii prin biodegradare în locuri special amenajate. Poluarea cu ţiţei are efect negativ asupra solului şi a vegetaţiei în funcţie de intensitatea poluării,adâncimea de pătrundere a poluantului,compoziţia chimică a poluantului,etc. Solul poluat cu ţiţei îşi modifică substanţial caracteristicile fizice ,chimice şi microbiologice. Legislaţia în domeniul protecţiei mediului pe lângă reglementările propriu-zise de protecţie a factorilor de mediu (apă,aer,sol),prevede obligativitatea “refacerii cadrului natural în zonele în care solul,subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate de fenomene naturale sau de activităţi cu impact negativ asupra mediului” În acest context cercetarea mondială şi cea din România a investigat,diverse metode de tratare a solurilor contaminate cu produse petroliere:evacuarea cu depunere selectivă, încapsulare, volatilizare, spălare,degradarea prin compostare,fitoremedierea, bioremedierea. Având în vedere cheltuielile impuse de diverse metode de decontaminare şi obiectivul general de a pune la dispoziţie metode de decontaminare simple,cu cheltuieli cât mai mici,la îndemâna celor interesaţi,ICPA Bucureşti în colaborare cu SCDA Albota şi OSPA Argeş,iniţiază o temă de cercetare privind decontaminarea solului puternic şi excesiv poluat cu ţiţei prin compostare.

58

MODULE DE COMPOSTARE 59

MODULE DE COMPOSTARE

59

3.1

Materiale şi metodă

Pentru realizarea obiectivului s-au constituit 22 module (grămezi) de 1000kg fiecare,:-sol poluat cu petrol;

-sol poluat cu petrol amestecat cu gunoi de grajd,raport

de 1:5 şi 1:1.

Concentraţia de petrol a fost de 5% şi 10%. Modelele au fost tratate diferenţiat prin:

-inocul bacterian; -apă oxigenată; -aşezare direct pe sol; -încapsulare în folie de polietilenă; -amplasare pe strat de paie; -amplasare pe folie de polietilenă; -amplasare pe panouri de lemn pentru aerisire. Pentru constituirea modulelor s-au stabilit metode simple de decontaminare, cu materiale autohtone,tratamente diferenţiate,unele mai simple altele cu un grad mai ridicat de complexitate însă posibil de aplicat în cât mai multe situaţii de poluare.La realizarea modulelor s-a urmărit totodată ca prin amestecuri şi tratamente diferenţiate să se determine influenţa concentraţiei de reziduu petrolier prin aplicarea aceluiaşi tratament,asupra perioadei de decontaminare.Modulele de compostare au fost realizate la sfârşitul lunii aprilie1999 după formula din tabelul nr.3.2.1. Formula modulelor de compostare,compoziţia amestecului din module şi tratamente aplicate pentru influenţarea procesului de compostare.

60

Tabelul n3.2.1

NR

Sol

%

Sol

Inocul

H 2 O 2

Asezat

Incapsu-

Amplasat

Amplasat

Amplasat

Modulului

poluat

petrol

Poluat +

bacteri

Pe

Lat

pe strat de

pe folie de

pe

in

gunoi

an

sol

In

paie

polietilena

panouri

solul

de

Folie

de

lemn

poluat

grajd

De

pt.

polietilen

aerisire

a

Formula

A

C

B

1

2

3

4

5

6

7

modulului

M1

x

5

     

x

       

M2

x

5

         

x

   

M3

x

5

             

x

M4

x

5

 

x

           

M5

x

5

       

x

     

M6

x

5

1:5

   

x

       

M7

x

5

1:5

           

x

M8

x

5

1:5

x

           

M9

x

5

1:1

   

x

       

M10

x

5

1:1

           

x

M11

x

5

1:1

x

           

M12

x

10

     

x

       

M13

x

10

         

x

   

M14

x

10

             

x

M15

x

10

       

x

     

M16

x

10

1:5

   

x

       

M17

x

10

1:5

           

x

M18

x

10

1:5

x

           

M19

x

10

1:1

   

x

       

M20

x

10

1:1

           

x

M21

x

10

1:!

x

           

M22

x

10

   

x

     

x

 

Modulele notate M1-M22,au fost formate din:

Compoziţia şi tratamente speciale aplicate modulelor de compostare. Tabel nr.3.2.2

Numarul

Caracteristici

modului

Compozitie

Tratament aplicat

M1

sol poluat cu 5 %petrol

asezat pe sol

M2

   

M3

sol poluat cu 5 %petrol sol poluat cu 5 %petrol

asezat pe strat de paie asezat pe panouri de aerare

61

M4

 

tratat cu inocul bacterian

M5

sol poluat cu 5 %petrol sol poluat cu 5 %petrol

incapsulat in folie de polietilena pentru a crea conditii anaerobioza

M6

sol poluat cu 5 %petrol,amestecat cu gunoi de grajd de bovine in

asezat pe sol

M7

raport 1:5 sol poluat cu 5 %petrol,amestecat cu gunoi de grajd de bovine in

asezat pe panouri de aerare

M8

raport 1:5 sol poluat cu 5 %petrol,amestecat cu gunoi de grajd de bovine in

tratat cu inocul bacterian

M9

raport 1:5 sol poluat cu 5 %petrol,amestecat cu gunoi de grajd de bovine in

asezat pe sol

M10

raport 1:1 sol poluat cu 5 %petrol,amestecat cu gunoi de grajd de bovine in

asezat pe panouri de aerare

M11

raport 1:1 sol poluat cu 5 %petrol,amestecat cu gunoi de grajd de bovine in

tratat cu inocul bacterian

raport 1:1

M12

sol poluat cu 10 %petrol

asezat pe sol

M13

sol poluat cu 10 %petrol

asezat pe strat de paie

M14

   

M15

sol poluat cu 10 %petrol sol poluat cu 10 %petrol

asezat pe panouri de aerare incapsulat in folie de polietilena pentru

a crea conditii anaerobioza

M16

sol poluat cu 10 %petrol,amestecat cu gunoi de grajd de bovine in

asezat pe sol

M17

raport 1:5 sol poluat cu 10 %petrol,amestecat cu gunoi de grajd de bovine in

asezat pe panouri de aerare

M18

raport 1:5 sol poluat cu 10 %petrol,amestecat cu gunoi de grajd de bovine in

tratat cu inocul bacterian

raport 1:5

M19

sol poluat cu 10 %petrol,amestecat cu gunoi de grajd de bovine in

asezat pe sol

M20

raport 1:1 sol poluat cu 10 %petrol,amestecat cu gunoi de grajd de bovine in

asezat pe panouri de aerare

M21

raport 1:1 sol poluat cu 10 %petrol,amestecat cu gunoi de grajd de bovine in

tratat cu inocul bacterian

M22

raport 1:1 sol poluat cu 10 %petrol

asezat pe folie de polietilena tratat cu H 2 O 2 , 2 %

Soluţiile pentru tratamentele speciale au avut în vedere:

a.-amplasarea pe sol asigură decontaminarea solurilor poluate cu petrol fără amenajări speciale care ridică preţul de cost al reconstrucţiei ecologice a terenurilor cu soluri poluate.Solul rezultat în urma decontaminarii poate fi utilizat pentru copertarea unor areale care necesită aport de material pământos,sau se împrăştie pe teren agricol; b.-inoculul bacterian a fost utilizat pentru îmbogăţirea în timp scurt a compoziţiei amestecului poluat cu microorganisme din flora autohtonă capabile să intervină în degradarea produselor petroliere din solul puternic şi excesiv poluat; c.-tratarea cu apă oxigenată (H 2 O 2 ) a solului poluat, izolat de sol prin folie de polietilenă s-a aplicat pentru a asigura oxigen suplimentar pentru microorganismele existente în solul poluat;

62

d.-încapsularea în folie de polietilenă a avut în vedere dezvoltarea activităţii microorganismelor existente în sol la momentul poluării,în condiţii de anaerobioză prin încapsulare; e.-amplasarea pe strat de paie a urmărit utilizarea unor resurse locale care să fie utilizate ca suport pentru aerisirea în primă etapă şi surplus de material organic care prin descompunere să asigure un plus de microorganisme din flora autohtonă implicate şi adaptate în procesul de biodegradare; f.-amplasarea pe panouri de lemn pentru aerisire,creează condiţii pentru o mai bună asigurare a circulaţiei aerului sub şi în interiorul modulului asigurând microorganismelor posibilităţi mai bune pentru desfăşurarea procesului de biodegradare a petrolului şi decontaminarea solului poluat. Din fiecare modul s-au recoltat probe de sol la interval de 6 luni,12 luni,18 luni,şi respectiv 30 luni,respectiv anii 1,2,3 de experimentare. Probele au fost recoltate pe două adâncimi:0-20cm şi 20-40cm,înălţimea modulelor fiind de cca.40cm la modulele constituite din sol poluat şi de 40-50cm la modulele în care a fost inclus gunoi de grajd semifermentat,de pe fiecare modul probele s-au recoltat în 3 repetiti. Prin analize pe probe recoltate din module s-a urmărit activitatea microbiologica prin specii implicate în biodegradarea petrolului, perioada de degradare a petrolului până la produs liber de poluant, eficienţa unor tratamente asupra procesului de biodegradare.

  • 3.2 Rezultate şi discuţii

Pentru caracterizarea evoluţiei procesului de degradare a reziduurilor petroliere din solul puternic şi excesiv poluat din module,a fost determinat reziduul petrolier total din probele recoltate. Analizele au fost efectuate în laboratorul pentru poluarea solului din cadrul

ICPA Bucureşti,prin metoda extracţiei cu aparat Soxhlet, adaptat în institut pentru extracţia reziduului petrolier total în cloroform. Rezultatele analizelor de laborator evidenţiază tendinţa generală de degradare a reziduului petrolier. Degradarea este diferenţiata, în funcţie de gradul de poluare şi

63

tratamentele speciale aplicate solului poluat sau amestecului de sol poluat şi gunoi de grajd.

Pe grosimea superioară a modulelor(0-20cm),se constată:

a.- după 6 luni,reducerea poluării cu 2% până la 60% b.-dupa 12 luni,reducerea poluării cu 21% până la73% c.-dupa 18 luni,reducerea poluării cu 38,4% până la84% d.-dupa 30 luni,reducerea poluării cu 66% până la92% Pe grosimea superioară a modulelor(20-40cm),se constată:

a. după 6 luni,reducerea poluării cu 6% până la61% b.-dupa12 luni,reducerea poluării cu 29% până la77% c.-dupa18 luni,reducerea poluării cu 36% până la86% d.-dupa30luni,reducerea poluării cu 54% până la96% Cercetările efectuate la modulele cu sol poluat 5% şi 10% petrol pe parcursul a 3 ani evidenţiază la modulele aşezate direct pe sol procentul cel mai ridicat de petrol degradat. Practic dupa 30 luni solul poluat cu 5% petrol se poate considera decontaminat. Pentru stabilirea unor metode cât mai bune sub aspectul perioadei de decontaminare şi a accesibilităţii metodelor cele mai adecvate,cercetările pe module de decontaminare prin compostare au avut în vedere şi solul poluat puternic (5%) excesiv (10%) amestecat cu gunoi de grajd având în vedere conţinutul gunoiului în microorganisme implicate în degradarea materiei organice şi transformarea acesteia în elemente nutritive necesare nutritiei optime a plantelor. Pentru unele module (M 6-11 M 16-21) au fost constituite din sol poluat puternic (5%) şi foarte puternic (10%) cu petrol amestecat cu gunoi de grajd de bovine în raport 1:5(M 6-8,M 16-18) şi 1:1(M 9-11,M 19-21), noculate bacterian (modulele 8,11,18,21),aşezate pe sol (modulele6,9,16,19) şi amplasate pe panouri de lemn pentru aerisire (modelele7,10,17,20). Prin această formulare procesul de degradare a reziduului petrolier a fost variat,influenţat de gradul de poluare al solului,raportul dintre sol poluat:gunoi de grajd şi tratamentul aplicat modulelor. Rezultatele privind conţinutul de reziduu petrolier degradat după 3 ani de cercetări evidenţiază variantele tratate cu inocul bacterian (11,21 şi 8),urmate de

64

valori foarte apropiate module amplasate pe sol(19,6 şi 16).Rezultate bune au fost

înregistrate şi la modulele M17 şi M20 amplasate pe panouri de aerisire, ceea ce demonstrează necesitatea cercetării unor variante combinate din amestecuri de sol poluat cu gunoi de grajd,inoculate cu microorganisme din microflora autohtonă şi prevăzute cu sisteme de aerisire în masa modulului. Compoziţia modulelor şi tratamentele speciale aplicate au avut în vedere crearea condiţiilor pentru ca activitatea şi procesele microbiologice să fie îmbunătăţite şi folosite la capacitate maximă pentru decontaminarea solului poluat cu petrol. S-au avut în vedere şi cercetări anterioare care au evidenţiat specii de bacterii şi ciuperci adaptate la condiţiile de soluri argiloase,umede şi pseudogleizate în condiţii naturale cât şi în unele soluri poluate. Pentru a se stabili activitatea şi efectul proceselor microbiologice în procesul de degradare a petrolului din solul poluat puternic şi foarte puternic,pe probele de sol recoltate au fost efectuate determinări microbiologice privind numărul de bacterii şi ciuperci dupa 12 luni şi compoziţia specifică după 18 luni de la constituirea modulelor. Influenţa diverselor metode de compostare asupra activităţii biologice,şi a conţinutului solului în reziduu petrolier precum şi compoziţia specifică a bacteriilor heterotrofe şi a microflorei fungice este reflectată în procesul de degradare a reziduurilor petroliere. Astfel cele mai multe specii de bacterii şi fungi au fost identificate în modulele amplasate pe panouri pentru asigurarea aerului necesar activităţii microorganismelor,urmate de modulele tratate cu inocul bacterian selecţionat din microflora autohtonă şi apoi de cele amplasate direct pe sol care au beneficiat de aport de microorganisme adaptate condiţiilor locale de sol. Speciile cele mai frecvente identificate în modulele de compostare au fost:

Bacterii:

Bacillus megaterium şi Bacillus cereus pe 0-20cm.în 11 module;

Bacillus circulans pe 0-20cm.în 6 modele;

Arthobacter globiformis,Pseudomonas sp., Bacillus circulans. pe 0- 20cm în 5 module;

65

Alte specii pe 20-40 cm.au fost identificate în 1-3 module;

Bacillus cereus pe 20-40cm. în 9 module;

Bacillus circulans, Pseudomonas sp.,pe20-40cm în 8 module;

Bacillus megaterium,pe 20-40cm.în 7 module;

Alte specii pe 20-40cm .au fost identificate in1-3 module.

Ciuperci:

Dermatiacee pe 0-20cm în 6 module;

 

Penicillium sp

Fusarium

oxysporum pe 0-20cm în 4 module;

 

Penicillium

lilacium,

Penicillium

brevicompactum,Cephalosporium

sp.,Glicoladium roseum pe 0-20cm în 3 module. Alte specii pe 0-20cm în 1-2 module;

 

Scopulariopsis

brevicaulis,

Penicillium

funiculosum,

Penicillium

sp.,

Fusarium sporotrichoides, Fusarium sp.,pe 20-40cm în 3 module; Alte specii pe 20-40cm în 1-2 module.

Numărul speciilor de bacterii este mai mare pe 0-20cm(11specii) faţă de adâncimea de 20-40cm(9specii),iar al celor de fungi este mai mare pe 0-20cm (27specii) faţă de adâncimea 20-40cm(25specii),ceea ce demonstrează ca pe adâncimea 0-20cm microorganismele au avut condiţii mai bune de dezvoltare.

CONCLUZII

  • 1. Pe parcursul procesului de extracţie, separare, depozitare şi transportul

ţiţeiului pot apare accidente ( spargerea conductelor, diverse scurgeri) care conduc la

scurgerea ţiţeiului pe terenuri agricole sau cu vegetaţie forestieră, producând poluarea puternică a solului.

  • 2. In asemenea cazuri se recomandă ca imediat după accident să fie

săpate gropi şi şanţuri pentru dirijarea şi colectarea petrolului deversat pe teren.

  • 3. Orizontul de suprafaţă al solului îmbibat cu petrol ( peste 5% reziduu

petrolier total) se strânge manual sau mecanic şi se transmite spre compostare pe un teren special amenajat pentru a prevenii extinderea poluării. Intervenţia rapidă permite recuperarea unei cantităţi mai mari de ţiţei, restrângerea suprafeţei cu risc de

66

poluare şi a adâncimii de pătrundere a petrolului pe profilul de sol. Atenţie deosebită trebuie acordată accidentelor soldate cu deversarea petrolului în perioade secetoase, pe terenurile cu soluri formate pe argile gonflante care crapă profund şi permit infiltrarea petrolului pe crăpături la adâncime mare.

  • 4. Solul puternic- foarte puternic îmbibat cu petrol colectat şi depozitat

corespunzător va fi decontaminat prin diverse metode, una dintre cele considerate mai

eficientă fiind compostarea.

  • 5. Grămezile de compostare se realizează cu înălţime de 100-150 cm,

funcţie de amestecul folosit ( sol cu 5-10% reziduu petrolier, în amestec cu gunoi de

grajd şi/sau coceni, paie, alte resturi vegetale tocate, tratat sau netratat cu inocul bactertian etc.) Amestecul se aşează pe platformă de compostare betonată sau pe solul acoperit cu polietilenă pentru a evita scurgerile şi poluarea altor terenuri. Pe platforma amenajată pentru compostare amestecul se poate aşeza pe strat de paie, panouri sau

alte soluţii (reţea de tubulatură etc.) care să permită circulaţia sau pomparea aerului pentru a se asigură oxigenul necesar microorganismelor implicate în degradarea petrolului.

  • 6. Rezultate foarte bune şi aproximativ asemănătoare din punct de vedere

al perioadei şi procentului de petrol degradat pe perioada de experimentare sau obţinut la modulele constituie din sol poluat cu 5 % petrol, aşezate ( în ordinea procentului de degradre a petrolului) pe sol 92% după 3 ani, pe panouri de aerisire ( 91%), tratat cu inocul bacterian formulat de ICPA Bucureşti( 79%), şi la modulele

constituite din sol poluat cu 10 % petrol aşezat sol (88%), pe strat de paie ( 86%) şi pe panouri de aerare ( 86%).

  • 7. Degradarea petrolului din amestecul de sol poluat puternic – foarte

puternic colectat din zonele cu accidente petroliere, poate fi totală după 2-3 ani de la

constituirea modulelor de compostare. Amestecul rezultat în urma procesului de

degradare a petrolului prin compostare se poate folosi pentru copertarea unor suprafeţe decopertate sau slab productive.

  • 8. Îmbunătăţirea procesului de degradare şi scurtarea perioadei de

decontaminare a solului puternic- foarte puternic poluat cu petrol se poate realiza pin

aerarea amestecului, reinocularea şi refacerea modulelor de compostare.

67

9.

Pe terenurile curăţate de stratul de sol poluat puternic- foarte puternic cu

petrol, în vederea decontaminarii se vor aplica tehnologii de fitoremediere. Pe suprafeţele decopertate de solul puternic- foarte puternic poluate cu petrol se poate aplica sol compostat, decontaminat de petrol.

  • 10. În toate modulele constituite din sol puternic-foarte puternic poluat cu

petrol ( peste 5% RP total), amestecat neamestecat cu gunoi de grajd în diferite rapoarte, aşezate pe sol, paie , panouri de aerare, tratate/ netratare cu inocul bacterian ( microorganisme cu implicare în degradarea petrolului selecţionate din microflora autohtonă), tratate / netratate cu apă oxigenată 0,2 % , incapsulate/ neincapsulate în folie de polietilenă se constată după 3 ani degradarea petrolului cu peste 60%, ceea ce demonstrează ca în 2-3 ani decontaminarea poate fi completă. Aplicarea unui tratament complex ( amestec cu gunoi de grajd + inocul bacterian, aerat, etc.) îmbunătăţeşte procesul de degradare a petrolului, reduce perioadă de decontaminare şi previne poluarea solurilor limitrofe, apei de suprafaţă şi chiar apei freatice.

BIBLIOGRAFIE

1. Alexander M.,Biodegradation and Bioremediation,Academic Press,San Diego New York Boston London Tokyo Toronto,1994.

2. Alexander M.,-Introduction to Soil Microbiology.J.Wiley &Sons,Inc, New

York,1967.

  • 3. Apajalahti and Salkinoja Salonen,1984.,Oldenhuis,1989.,Brunsbach and

Reineke,1993.,Miethling and Karlson,1996.,Pipke,1997.,El Fantroussi,1997.,Wenk,998.,Kastner,1998.,Dybas,1998.-succesul introducerii tulpinilor biodegradative in comunitatea microbiana a solului si sedimentelor.

68

4.Arsene G.,Elemente de ecologie generală.Edit.Orizonturi

Universitare,Timişoara,2002.

5.Atlas R.M.-Biodegradabilitatea poluantilor în sol.Tehnici de Bio-şi Fito- remediere.Curs Internaţional,Plovdiv,Bulgaria,1997. 6.Atlas and Bartha.,Raveh,Prince.,1992,Rosenberg and Ron.,1995-Rapoarte cu privire la succesul bioremedierii unor medii poluate. 7.Bedard,D.L.,Haberl,M.L.,May,R.J.,Brennan,M.J.,-Evidence for novel mechanisms of polychlorinated biphenyl metabolism în Alcaligenes eutriphus H850.Applied Environmental Microbiology ,1987. 8.Berca M.,Ecologie generală şi protecţia mediului.Edit.Ceres.Bucureşti,2000.

9.Bossert I.And Bartha R.,The fate of petroleum în soil ecosystems.Petroleum Microbiology,Edit.Ronald M.Atlas,New York chap.,1984. 10.Bouwer,E.J.,Rittmann,B.E.,McCarty P.L.,-Anaerobic degradation of halogenated 1 carbon and 2 carbon organic compounds.Environmental Science and

Technology,1981.

11.Cotigaru,B.,Mihăiţă M.,Petrescu V.,Tiganescu D., Necesitate şi responsabilitate- modelul dezvoltării economico-sociale durabile între cunoaştere şi realizare-Orizont XXI,ASE,AGIR,Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului şi Fundaţia Internaţională “Sănătate,Mediu,Dezvoltare Durabilă”,Bucureşti,1996.

12.Dumitru.M.,M.Toti,C.Ceauşu,Carolina.Constantin,AncaVoiculescu,V.Capitanu,El

ena Parvulescu,Daniela Popa,Bioremediation of Petroleum Contaminates Soils,Ştiinţă

Solului,nr.1-2,1998.

13.

.Dumitru M.,Starea agrochimica a solurilor din România,Ştiinţă

solului,nr.2,2002.

14.

.Dumitru M.,Carolina Constantin,R., Lăcătuşu,Factori şi procese pedogenetice

din zona temperată,Tulcea,24-26septembrie,Conţinutul Hidrocarburilor Aromatice Polinucleare în solurile din zona rampei de gunoi Glina Bucureşti,1996.

15.

.Dumitru M.,Carolina Constantin,R., Lacatusu,Aspecte privind poluarea cu

hidrocarburi aromatice polinucleare a unor soluri din zona municipiului

Bucureşti,Simpozion omagial Cluj Napoca,21-23octombrie 1999. 16. Dumitru M., M.Toti,Voiculescu Anca-Rovena,-Decontaminarea solurilor poluate cu compuşi organici,Edit.Sitech.Craiova,2005.

69

17.Eliade G.,Ghinea L.,Stefanic Gh.,Bazele biologiei ale fertilităţii

solului,Edit.Ceres,Bucureşti,1983.

18.Florea N.,Dumitru M.,Ştiinţa Solului în România în secolul alXX-lea,Edit.Cartea pentru Toţi,Bucureşti,2002. 19.Henachee R.E.,Henis Y., D.B.Anderson,F.B.Meeting,Jr.and G.D.Sayles-Applied Biotechnology for Site Remediation.Lewis Publish.,Boca Raton,Fl.,1994. 20.Henis Y., Bioremediation în agriculture:dream or realy?În:Modern Agriculture and the Enviroment,by D.Rosen et al.,Kluwer Academic Publishers,1997. 21.Lodolo A.-Tehnologii de Remediere:un overview asupra tehnologiilor fizice şi chimice de remediere în situ şi ex situ.Tehnici de Bio-şi Fito-remediere.Curs

Internaţional.Plovdiv,Bulgaria,1997.

22.Mac Rae and Alexander,1965.,Lehtomaki and Niemela,1975.,Goldstein,1985.,Liu,1990.,Tagger,1983.-Cazuri de insucces ale bioremedierii prin inoculare in situ. 23.Matei S.,Matei Mirela,Mocanu Adina,Studii asupra vitezei de degradare a

ţiţeiului în sol în condiţiile aplicării fertilizării minerale şi a microorganismelor utilizatoare de hidrocarburi.Arhivă ICPA,1992. 24.Muller G,”Biologia Solului”,Edit.Ştiinţifică şi Enciclopedică,Bucureşti,1965.

25.Nitu,I.,Măria.Dracea,C.Răuţă,M.Mihalache.,Lucrările

Agropedoameliorative.Edit.Agriş-Redacţia Revistelor Agricole,2000. 26.Papacostea P.,-Biologia solului,Edit.Ştiinţifică şi Encoclopedica,Bucureşti,1976.

27.

.Papacostea P., Cecilia Zelinschi,Georgeta Bonef,H.,Dancau,Indicatorii biologici

pentru caracterizarea calitativă a factorilor ecologici din sol,Actualitate şi perspective în biologie,Cluj-Napoca,1985. 28. Răuţă C., St. Cârstea, Impactul agriculturii asupra mediului înconjurător cu privire specială la solurile din România, Rev. Mediul Înconjurător, vol I, nr.2/1994, 29. Răuţă C. şi St. Cârstea, Prevenirea şi combaterea poluării solului, Ed. Ceres, Bucureşti, 1983. 30. Răuţă C., St. Cârstea, Poluarea şi Protecţia Mediului Înconjurător, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,1979. 31. Ştefan V., Ecopedologie, Editură Marineasa Timişoara 2000.

70

32.

Ştefan Ghe., Metode de analiză a solului ( biologică, enzimatica şi chimică),

Probleme de Agrofitotehnie teoretică şi aplicată, ICPT Fundulea, vol. XXI, 1999.

  • 33. Tausson, W.C.,-Naphtalin als Kohlenstoffquelle fur Bakterien. Plantă 4, 214 –

256, 1927.

  • 34. Toti M., M. Dumitru, Carolina Constantin,-Poluarea cu petrol a solurilor din

România. Ed. RisoPrint Cluj Napoca, 1999.

  • 35. Toti M., V. , Carolina Constantin, , Poluarea cu petrol România, repartiţia

suprafeţelor poluate pe grade de încărcare, pe schele petroliere, pe judeţe pe ,

Lucrările celei de a XV-a Conferinţe Naţionale pentru Solului, Publicaţiile SNRSS, vol 29B, 1997.

36. Tsunea Watanabe, Pictorial Atlas of Soil and Seed Fungi, Morphologies of Cultured Fungi and Key to Species – Second edition, CRC Press, 2001

  • 37. Verstrate W., E.M. ,-Soil clean-up: lessons to remember, Biodeterioration &

Biodegradation,1999.

38. Vogel, T.M. McCarty, P.L.,-Biotransformation of tetrachloroethylene, dichloroethylene, vinyl chloride, and carbon dioxide under methanogenic conditions. Applied and Environmental Microbiology,1985.

39.Voiculescu.Anca.Rovena,GabrielaMihalache,M.Dumitru,M.Toţi,I.,Microbiologica

l aspects of oil-polluted Albic Luvisoils under diferent remediation measures,Albota- Argeş,2002, Conference”Soils under Global Change-a Challenger for the 21 Century”,3-6 september2002.

  • 40. Zarnea G., Tratat de microbiologie , vol. I, Edit. Academiei , Bucureşti , 1982.

  • 41. Zarnea G., Tratat de microbiologie , vol. , Edit. Academiei , Bucureşti , 1984.

  • 42. Zarnea G., Tratat de microbiologie , vol. III, Edit. Academiei , Bucureşti , 1994. 43.I.C.P.A. Bucureşti-Evaluarea stării de calitate a solurilor din ROMÂNIA

stabilirea măsurilor de protecţie,ameliorare conservare-Extras jud.Argeş-1994. 44.I.C.P.A; D.G.A.I.A; O.S.P.A. ARGEŞ-Studiu privind ridicarea fertilităţii

solurilor vederea sporirii producţiei agricole judeţul Argeş-1999, OSPA Argeş. 45.O.S.P.A Argeş-Inventarul terenurilor degradate judeţul Argeş-2001, OSPA Argeş.

  • 46. O.S.P.A Argeş-Sistemul judeţean de monitorizare teren pentru , OSPA Argeş.

71

47. O.S.P.A Argeş-Studii speciale pedologice petroliere 1980-2003, OSPA Argeş.

de poluare a solurilor cu reziduuri

72