PROIECT DE SPECIALITATE PENTRU

CERTIFICAREA CALIFICĂRII
PROFESIONALE

NIVELUL - 4

RESURSE NATURALE ȘI PROTECȚIA

CALITĂȚII MEDIULUI

SPECIALIZARE: TEHNICIAN ECOLOG ȘI

PROTECȚIA CALITĂȚII MEDIULUI

CLASA: a - XII - A
ANUL ȘCOLAR: 2018 - 2019

PROFESOR COORDONATOR, ABSOLVENT,

LEGISLAȚIE ÎN DOMENIUL PROTECȚIA
MEDIULUI

1
 CUPRINS

ARGUMENT ....................................................................................................................................... 3
CAPITOLUL I.............................................................................................................................................. 4
1. PARAMETRII URMĂRIŢI ÎN MONITORINGUL INTEGRAT AL MEDIULUI .............................. 4
1.1. Domenii și parametrii urmăriţi în monitoringul integrat al mediului...................................................... 4
1.1.1. Domeniul clima şi calitatea aerului ..................................................................................................... 4
1.1.2. Domeniul Hidrologie ........................................................................................................................... 4
1.1.3. Hidrobiologie....................................................................................................................................... 4
1.1.4. Domeniul Calitatea apei ...................................................................................................................... 5
1.1.5. Domeniul Calitatea solului .................................................................................................................. 5
1.1.6. Domeniul Biodiversitate ...................................................................................................................... 6
1.1.7. Domeniul Resurse naturale.................................................................................................................. 7
1.1.8. Domeniul Activităţi economice ........................................................................................................... 8
1.1.9. Domeniul Populaţia umană ................................................................................................................. 8
CAPITOLUL II ........................................................................................................................................ 9
2. LEGISLATIE PROTECȚIA MEDIULUI ........................................................................................... 9
2.1. Noţiunea de mediu înconjurător ........................................................................................................ 9
2.2. Resursele naturale ............................................................................................................................. 10
2.3. Biodiversitatea .................................................................................................................................. 11
2.4. Protecţia mediului ............................................................................................................................. 11
2.5. Dezvoltarea durabilă ......................................................................................................................... 11
2.6. Calitatea mediului ............................................................................................................................. 12
2.7. Poluare .............................................................................................................................................. 13
2.8. Dauna ecologică, prejudiciu ............................................................................................................. 13
2.9. Dreptul mediului ............................................................................................................................... 13
Concluzii.............................................................................................................................................. 15
Bibliografie ..................................................................................................................................... 16

2
 ARGUMENT

Pana nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile
omenirii. In prezent, ca urmare a exploziei demografice si a dezvoltarii fara precedent a tuturor
ramurilor de activitate, necesarul de materie prima si energie pentru productia de bunuri a crescut
mult, iar exploatarea intensa a resurselor pamantului releva, tot mai evident, un dezechilibru
ecologic.
Perfectionarea si modernizarea proceselor tehnologice, utilizand cele mai noi cuceriri
stiintifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu si pe cele energetice. Ca
urmare a industrializarii si cresterii productiei de bunuri au sporit mult materialele ce afecteaza
mediul ambiant.
Tot mai des, o parte din materiile prime intermediare sau finale, produse deosebit de
complexe, se regasesc in aer, apa si in sol. Ploile acide sunt tot mai dese, ca urmare a prezentei
dioxidului de sulf din aer, datorita dezvoltarii proceselor termice si a utilizarii unor combustibili
inferiori; sunt evacuate in atmosfera importante cantitati de oxizi de azot, de carbon, negru de fum,
saruri si oxizi ai metalelor, antrenate de gazele de ardere, produse cu efecte daunatoare asupra
vegetatiei, in general, si direct sau indirect asupra omului.
"Mediul natural", adica aerul, oceanele, marile, lacurile, apele curgatoare, solul si subsolul si
formele de viata pe care aceste ecosisteme le creeaza si le sustin este imaginea cea mai comuna pe
care omul obisnuit si-o face atunci cand vorbeste despre mediul inconjurator.
O padure, o balta sau un lac, de exemplu, formeaza fiecare in parte un "ecosistem" care se
interconditioneaza reciproc si se readapteaza continuu in cautarea unui anumit echilibru. Totalitatea
factorilor naturali, determina conditiile de viata pentru regnurile vegetale, animale si pentru
exponentul sau rational - omul, reprezentand mediul natural. In mediul natural distingem
componente fizice naturale - elemente abiotice: aer, apa, substrat geologic, relief, sol.
Componentele biotice reprezinta viata, organismele ce le dezvolta pe fundalul sportului
ecologic. Ele apar sub forma vegetatiei si animalelor depinzand atat de factori terestri, cat si cosmici
(radiatia solara de exemplu) ceea ce ne ajuta sa intelegem implicatiile care pot urma unor modificari
fie terestre, fie cosmice, sau ambele in acelas timp.
Mediul inconjurator apare ca o realitate pluridimensionala care include nu numai mediul
natural, dar si activitatea si creatiile omului, acesta ocupand o dubla pozitie: de "component" al
mediului si de "consumator", de beneficiar al mediului.
Conceptul actual de "mediu inconjurator" are un caracter dinamic, care cauta sa cunoasca, sa
analizeze si sa urmareasca functionarea sistemelor protejate in toata complexitatea lor.
Prin "resurse naturale" se intelege: totalitatea elementelor naturale ale mediului inconjurator
ce pot fi folosite in activitatea umana:
- resurse neregenerabile - minerale si combustibili fosili;
-resurse regenerabile - apa, aer, sol, flora, fauna salbatica;
-resurse permanente - energie solara, eoliana, geotermala si a valurilor.
In intreaga activitate a mediului inconjurator se urmareste nu numai folosirea rationala a
tuturor aceste resurse, ci si corelarea activitatii de sistematizare a teritoriului si localitatilor cu
masuri de protejare a factorilor naturali, adoptarea de tehnologii de productie cat mai putin poluante
si echiparea instalatiilor tehnologice si a mijloacelor de transport generatoare de poluanti cu
dispozitive si instalatii care sa previna efectele daunatoare asupra mediului inconjurator,
recuperarea si valorificarea optima a substantelor reziduale utilizabile.
Cand se vorbeste de progres sau de saracie, se vorbeste de fapt, in termenii cei mai globali,
de mediul inconjurator care caracterizeaza planeta noastra la un moment dat, caci intre toate acestea
si poluarea, degradarea apei si a aerului, amenintarea paturii de ozon, desertificarea, deseurile toxice
si radioactive si multe altele, exista o stransa interdependenta.

3
 CAPITOLUL I
1. PARAMETRII URMĂRIŢI ÎN MONITORINGUL INTEGRAT AL MEDIULUI

1.1. Domenii și parametrii urmăriţi în monitoringul integrat al mediului

Domeniile selectate pentru a fi incluse sistemului de monitoring integrat sunt:
 clima şi calitatea aerului;
 hidrologie;
 hidrobiologie;
 calitatea apei;
 calitatea solului;
 biodiversitatea;
 resurse naturale;
 activităţi economice;
 populaţia umană.
Pentru fiecare dintre aceste domenii se identifică parametrii cheie care trebuie monitorizaţi astfel
încât să permită obţinerea informaţiilor dorite cu maximum de eficienţă:
 Domeniile grupate pe criteriul „fizico-chimic” includ parametrii care descriu structura
ecosistemelor şi care pot reflecta o posibilă evoluţie a mediului.
 Criteriul „biologic” include parametri care indică nivelul productivităţii mediului,
 Criteriul „socio-economic” grupează parametri care indică nivelul presiunii antropice.

1.1.1. Domeniul clima şi calitatea aerului

Includerea acestui domeniu în sistemul de monitoring este justificată prin importanţa
deţinută de factorii climatici în desfăşurarea proceselor ecologice complexe. În ultimele decenii,
o importanţă tot mai mare se acordă studierii influenţei modificărilor climatice (creşterea
temperaturii, creşterea concentraţiei de CO2, oscilaţiile de nivel ale apei, etc.) asupra
ecosistemelor natural.
Parametrii se monitorizează în scopul:
 descrierii condiţiilor climatice şi a modificărilor în timp a acestor factori;
 pentru a putea diferenţia fenomenele naturale de perturbaţiile antropice;
 identificării răspunsului ecosistemelor la modificările factorilor climatici, a calităţii aerului
şi precipitaţiilor.
Parametrii care caracterizează factorii climatici, calitatea aerului şi precipitaţiile sunt:
 fizici: temperatura, viteza vântului, direcţia vântului, umiditatea aerului, presiunea
atmosferică, precipitaţiile, radioactivitatea globală, a radioactivității α, β și γ, a
cantităților de tritium și radon.
 chimici: aer (SO2, NO2, NH3, pulberi în suspensie, pulberi sedimentabile);
precipitații (pH, conductivitate, aciditate, Na, K, NH3, NH4).

1.1.2. Domeniul Hidrologie

Parametri care caracterizează hidrologia sunt: niveluri, debite (lichide, solide), viteza de
curgere, suspensii solide.

1.1.3. Hidrobiologie
Include indicatori biologici ai calităţii apei. Organismele acvatice acţionează ca „monitori”
naturali ai ecosistemelor, răspunzând modificărilor mediului ambiant. Bio-monitoringul nu
înlocuieşte monitoringul factorilor fizici sau chimici, ci integrează răspunsul biocenozelor acvatice
la fluctuaţiile acestor factori.
Conceptul de bioindicator sau specii indicatoare este cel care stă la baza biomonitoringului.
Prin specie indicatoare se înţelege o specie sau un ansamblu de specii care prezintă cerinţe faţă de un
set cunoscut de variabile fizice şi chimice, astfel încât orice schimbare în prezenţa/absenţa, numărul,
4
morfologia, fiziologia sau comportamentul speciei (sau ansamblu de specii) respective indică faptul
că setul de variabile fizice sau chimice sunt în afara limitelor de preferinţă.
Avantajele utilizării indicatorilor biologici:
 biomonitoringul furnizează informaţii relevante asupra calităţii apei într-un timp scurt şi cu
mijloace modeste;
 biocenozele acvatice conservă în structura lor, pe o perioadă lungă de timp, cea mai puţin
favorabilă şi în consecinţă cea mai utilă de semnalat condiţie a calităţii apei;
 analizele biologice furnizează informaţii care nu pot fi obţinute prin alte metode. De
exemplu, analiza saprologică este o măsură exactă nu a gradului de poluare ci a condiţiilor
metabolice de încărcare cu poluanţi.
Parametrii care caracterizează hidrobiologia sunt:
 fitoplanctonul: clorofila „a” , compoziţie specifică, abundenţă, biomasă;
 zooplanctonul: clorofila „a” , compoziţie specifică, abundenţă, biomasă;
 macronevertebrate acvatice: clorofila „a” , compoziţie specifică, abundenţa, biomasa;
 ihtiofauna: clorofila „a”, compoziţie specifică, abundenţa, biomasa;
 macrofite: abundenţa, grad de acoperire;
 microbiologie: NTH (numărul total de heterotrofe).

1.1.4. Domeniul Calitatea apei

Parametrii chimici selectaţi în monitoringul calităţii apei trebuie să permită:
 identificarea stării şi a tendinţelor de evoluţie a ecosistemelor acvatice;
 identificarea unor poluanţi prioritari care determină probleme specifice de mediu:
eutrofizare, poluare cu metale grele, cu compuşi organo-cloruraţi;
 compararea în permanenţă cu standardele în vigoare a concentraţiilor la anumiţi
poluanţi pentru a permite adoptarea rapidă a măsurilor de protecţie şi de conservare.
Parametrii utilizați în monitoringul calităţii apei de suprafaţă sunt:
 fizici: temperatura, transparenţa, adâncimea;
 chimici generali: concentraţia oxigenului dizolvat, consumul chimic de oxigen
(CBO5), conductivitatea, Ca, Ma, Na, K, HCO3, CO3, Cl, SO4;
 de eutrofizare: N mineral, P total, clorofila „a”;
 de poluare: metale grele (Fe, Cd, Mn, Ni, Zn, Pb), pesticide organo-clorurate, PCB,
PAH, hidrocarburi totale.
Parametrii utilizați în monitoringul calităţii apelor freatice în scopul detectării
poluanţilor sau altor compuşi chimici.
 fizici: adâncimea;
 chimici generali: Ca, Ma, Na, K, HCO3, CO3, Cl, SO4;
 de poluare: metale grele (Fe, Cd, Mn, Ni, Zn, Pb), pesticide organo-clorurate (zone
de protecţie integrală, zone tampon, zone economice). PCB, PAH, hidrocarburi totale;

1.1.5. Domeniul Calitatea solului

Scopul includerii acestui domeniu în sistemul de monitoring este de a urmări pe termen
lung; acidifierea solului, acumularea de carbon, azot, metale grele în profilul solului şi evaluarea
calităţii lui biologice.
În cadrul ecosistemelor acvatice sedimentele sunt locul unde se desfăşoară o serie întreagă
de procese fizico-chimice şi biologice care influenţează echilibrul ecologic al ecosistemelor
respective. Eliberarea nutrienţilor din sedimente este un factor important în dinamica acestora şi
depinde în mare măsură de procesele care au loc la interfaţa apa- sedimente. Sedimentele pot
acumula, de asemenea, poluanţi prezenţi în masa apei, afectând în acest fel comunităţile de
organisme care trăiesc în acest mediu (macronevertebrate bentonice).

Parametrii utilizați în monitoringul solului sunt:

5
  pentru ecosisteme terestre: umiditate, granulometrie, carbon organic, azot, fosfor,
săruri totale, potasiu, pesticide organo-clorurate, metale grele; măsurarea se efectuează în
zone de protecţie integrală, zone tampon şi zone economice;
 pentru ecosisteme acvatice: granulometrie, azot mineral, carbon organic, pesticide organo-
clorurate, metale grele, hidrocarburi totale.

1.1.6. Domeniul Biodiversitate

Monitoringul biodiversităţii este o sarcină permanentă, pe termen lung pentru obţinerea de
informaţii cu privire la:
 urmărirea unor anumiți bioindicatori generali;
 urmărirea componentelor specific diferitelor tipuri de medii de viață;
 urmărirea unor indicatori globali ai stării biocenozei (indicatori bioecologici);
 conservarea unor specii ameninţate şi/sau cu valoare ecologică ridicată şi a habitatelor
lor;
 evaluarea efectelor măsurilor de conservare a unor specii şi a habitatelor lor;
 urmărirea evoluţiei biodiversităţii în zonele cu protecţie integrală în vederea menţinerii
integrităţii lor ecologice.
 efectuarea de teste (ex. Toxicologice) sau simulări în laborator(biotest, testul AZ etc.).

Date despre
Date despre funcţiile Date despre impactul
structura
biocenozei asupra biocenozei
biocenozei
Activităţile umane din
Tip de vegetaţie Dinamica populaţiilor
regiune
Plante vasculare Fenologie/taxonomie Măsuri de conservare
Funcţiile biocenozelor
Plante nonvasculare Efectele poluării
vegetale
Modificări ale factorilor
Specii rare/ameninţate Relaţia plante-ierbivore climatici (temperatură,
precipitaţii)
Expansiune/regresie Competiţia inter- şi
Asociaţii vegetale
(migraţie/invazie) intraspecifică
Rezerve de gene Efectele acţiunii ierbivorelor
Tabel 1. Monitoringul florei

Date despre
Date despre funcţiile Date despre impactul
structura
biocenozei asupra biocenozei
biocenozei
Nevertebrate Dinamică şi fluctuaţii Activităţile umane din regiune
Funcţiile biocenozelor
Vertebrate Măsuri de conservare
animale
Specii rare,
Relaţii ierbivore-plante Efectele poluării
ameninţate, endemice
Modificări ale factorilor
Comunităţi de Migraţie
climatici (temperatură,
animale (expansiune/regresie)
precipitaţii)
Competiţia inter- şi
Mod de distribuţie Hibridizare
intraspecifică
Taxonomie şi Modificări ale resurselor de
morfologie hrană
Rezerva genetică
Tabel 2. Monitoringul faunei
Monitoringul zonelor cu protecţie integrală
Se face pe grupe taxonomice selectate pentru a fi urmărite în timp, iar taxonii sunt aleşi pentru a fi
indicatori ai evoluţiei în timp ai acestor zone.
Elemente de monitoring ale zonelor cu protecţie integrală:
6
  Grupe evaluate: fitoplancton, zooplancton, macronevertebrate, macroflora, moluşte,
peşti, amfibieni, reptile, păsări.
 Parametri: biomasa, specii dominante animale şi vegetale, identificarea şi repartiţia
asociaţiilor vegetale, apreciere cantitativă, identificarea zonelor de cuibărit şi aglomerare
pentru păsări, abundenţa numerică relativă etc.
Monitoringul păsărilor
Se concentrează asupra speciilor de interes major. Criteriile pentru selectarea acestor specii sunt:
 speciile incluse în Lista Roşie,
 speciile ameninţate cu dispariţia la nivel mondial,
 specii ale căror efective scad datorită ameninţărilor umane,
 specii monumente ale naturii,
 specii de interes vânătoresc,
 specii noi de păsări care se află în expansiune
 specii introduse artificial şi care ar crea probleme.
Parametrii care se monitorizează sunt:
 numărul speciilor,
 numărul de perechi cuibăritoare,
 numărul de cuiburi,
 factori legaţi de deranj.
 în cazul recensământului sincron de iarnă la păsările acvatice se înregistrează numărul
de specii şi numărul de exemplare observate pe fiecare zonă de recensământ.

1.1.7. Domeniul Resurse naturale

Parametrii care se monitorizează în cadrul resurselor naturale caracterizează capacitatea
productivă, starea resursei, limitele capacităţii de suport, cu alte cuvinte „cât se produce”.
Monitorizarea activităţilor economice aduce informaţii cu privire la modul de exploatare a
resurselor naturale, intensitatea exploatării; cu alte cuvinte „cât, cum şi de către cine se valorifică”
aceste resurse naturale.
Monitorizarea riguroasă a resurselor naturale, dar şi a presiunii exercitate asupra lor, permite
elaborarea unor strategii de management bazate pe date ştiinţifice.
 Resurse vegetale – includ: resursele agricole, pajişti, stufărişuri, resurse forestiere.
 Pajiştile sunt incluse în categoria resurselor agricole însă, pajiştile naturale, prin
compoziţia lor floristică, au o mare importanţă pentru biodiversitate. Pajiştile
seminaturale sunt utilizate ca păşuni pentru creşterea animalelor sau ca fâneţe pentru
a asigura furajele pentru perioada de iarnă.
 Fond forestier
 Resurse piscicole
 Resurse cinegetice – monitorizarea faunei de interes cinegetic se
realizează prin evaluarea anuală în sezonul de primăvară a efectivelor vânatului sedentar,
prin metoda pieţelor de probă în scopul estimării efectivelor de reproducere a vânatului, şi
implicit a cotelor de recoltare. Pentru fiecare zonă de vânătoare se are în vedere faptul să nu
se depăşească sporul anual. Parametrii care caracterizează această resursă şi frecvenţa
observaţiilor sunt: număr de specii de vânat sedentar, număr de indivizi pe specie/unitatea
de suprafaţă, specii de păsări de interes cinegetic, specii de animale de interes cinegetic.
 Resurse peisagere
Pentru fiecare din zonele turistice se colectează date ce oferă informaţii asupra valorii
estetice a zonei respective şi date care descriu capacitatea de primire a turiştilor.
Parametrii care caracterizează resursa peisageră sunt: cadrul natural nederanjat
(biodiversitate), facilităţi de cazare şi de agrement, posibilităţi de amenajare şi de dezvoltare,
dotarea unităţilor de primire, facilităţi de tratare a apei potabile, facilităţi de purificare a apelor
menajere, facilităţi de depozitare a deşeurilor, existenţa unor centre de informare.

7
1.1.8. Domeniul Activităţi economice
Monitoringul activităţilor umane permite identificarea căilor de circulaţie a materiei şi
energiei dinspre ecosistemele ecologice spre cele socio-economice, precum şi a presiunii exercitate
de acestea din urmă asupra capitalului natural.
Activităţile economice sunt caracterizate printr-un număr mare de parametri, care trebuie
colectaţi din surse diferite. Acest proces este uneori destul de anevoios, însă, achiziţionarea lor
trebuie să se realizeze la intervale regulate de timp şi să aibă o acoperire spaţială cât mai mare.
Parametrii care caracterizează activităţile economice sunt foarte diverse: forme de
proprietate, mod de folosinţă, potenţial de producţie, produse principale, suprafaţa valorificată,
număr de locuri de cazare, număr de turişti, traseu urmat, profil şi capacitate de producţie etc.

1.1.9. Domeniul Populaţia umană

Parametrii utilizaţi în monitoringul populaţiei umane sunt:
 indicatorii demografici: rata natalităţii, rata mortalităţii, structura populaţiei pe
naţionalităţi, densitatea populaţiei, numărul de flotanţi, numărul de navetişti, rata emigrării,
populaţia activă, populaţia inactivă (şomeri, elevi, pensionari), număr de gospodării, condiţii
de locuit;
 indicatorii infrastructurii tehnice: mijloace de comunicare, mijloace de transport,
mod de evacuare al apelor uzate, sistemul de depozitare şi neutralizare a deşeurilor,
asigurarea şi distribuirea energiei electrice, asigurarea şi distribuirea energiei termice;
 indicatorii structurilor sociale: unităţi de învăţământ pe categorii şi profil, număr de cadre
didactice, număr de elevi, număr de săli de clasă, case de cultură, cinematografe, număr de
biblioteci, număr de unităţi sanitare pe categorii, număr de medici, număr de personal
sanitar, număr de unităţi comerciale.

8
 CAPITOLUL II
2. LEGISLATIE PROTECȚIA MEDIULUI

2.1. Noţiunea de mediu înconjurător

Mediul înconjurător este o noţiune fundamentală care stă la baza ecologiei ca ştiinţă, fiind
susceptibilă în raport cu necesitatea punerii în valoare sau a ocrotirii elementelor sale componente,
de reglementare juridică. Aşa cum reiese din literatură, această noţiune nu este definită într-un mod
unitar, ambiguitatea termenului fiind consecinţa conotaţiei date în diverse domenii - ştiinţele
naturii, arhitectură, urbanism, drept etc. Spre exemplu, ecologii văd,,mediul” un ansamblu
format din comunităţile biologice şi factorii abiotici (sau altfel spus ansamblul de elemente şi
echilibre de forţe concurente, de natură diversă, care condiţionează viaţa unui grup biologic. Sunt şi
definiţii mai cuprinzătoare, de exemplu, un autor defineşte mediul înconjurător ca fiind
,,reprezentat de mulţimea factorilor naturali şi artificiali, de ordin biologic, fizico-chimic şi
social, capabili să influenţeze direct sau indirect starea componentelor abiotice şi biotice
ale biosferei”. Alte definiţii au în vedere elemente comune precum: viaţa omului, calitatea vieţii şi
fiinţa umană. Arhitecţii consideră mediul drept zona de contact între un spaţiu construit şi mediul
ambiant (natural şi artificial).
În DEX, mediul este definit ca fiind ,,natura înconjurătoare alcătuită din totalitatea factorilor
externi în care se află fiinţele şi lucrurile”. Mediul, în acest caz, apare ca un sistem infinit sau ca un
mediu general. Se spune însă că orice fiinţă vie are un mediu înconjurător al ei, care îi influenţează
creşterea, dezvoltarea şi comportamentul. Ansamblul forţelor care acţionează imediat şi
nemijlocit asupra unei fiinţe constituie mediul eficient. Conform ori artificiale care
condiţionează viaţa omului”, fără a se avea în vedere şi termenul de protecţie. Sunt şi lucrări
care consideră noţiunea de ,,mediu” sinonimă cu mediul înconjurător, ambiant, ecologic sau de
viaţă. În literatură s-a încercat clasificarea tipurilor de mediu după mai multe criterii astfel:
 după componentele biologice: mediu biotic şi mediu abiotic;
 după natura fizică: mediu terestru, aerian şi acvatic;
 după natura chimică: medii dulcicole (lacuri, bălţi), medii salmastre (salinitate
medie), sărate (mări) şi foarte sărate;
 după pH: medii acide, alcaline sau neutre;
 după intervenţia antropică: mediu urban, rural, mediu afectat de om şi mediu
natural;
 după domeniul întinderii: mediu geografic, operaţional, perceptual şi
comportamental.
Într-o altă opinie mediul este reprezentat de: mediul artificial (alcătuit din mediul de cartier,
locul de muncă, odihnă, recreere) şi mediul natural (relieful cu peisajele specifice, apele, pădurile,
fauna, flora, microorganisme, aerul etc.).
Mediul ca obiect de protecţie juridică trebuie însă analizat aşa cum diferite acte normative îl
definesc ( legi naţionale, reglementări internaţionale).
Conform Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (PNUE), factorii de mediu care devin
componentele mediului înconjurător se clasifică în: mediul înconjurător natural (care cuprinde
factorii naturali ai mediului) şi mediul înconjurător uman (care cuprinde mediul construit şi mediul
social).
In opinia reprezentanţilor CE, mediul înconjurător este definit ca fiind ,,ansamblul de
elemente care în complexitatea relaţiilor lor, constituie cadrul, mijlocul şi condiţiile de viaţă ale
omului, acelea care sunt ori cele ce nu sunt resimţite”. Un element de noutate în această definiţie
este acela că mediul este considerat un bun care aparţine întregii colectivităţi şi, drept consecinţă,
acesta nu poate fi lăsat spre folosire la întâmplare.
În Constituţia României termenul de mediu nu este definit în mod expres, însă din textul
art. 135 reiese că ,,mediul este cadrul propice creării condiţiilor necesare pentru creşterea
9
calităţii vieţii”. De asemenea, în acelaşi articol se precizează că ,,refacerea şi ocrotirea
mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic” sunt asigurate de către statul
român.
În Legea protecţiei mediului nr. 137/1995 mediul era definit ca ,,ansamblul de
condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale
peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi
fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv
valorile materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi
sănătatea omului”. Definiţia a fost preluată şi în art. 1 alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului.
Având în vedere diversitatea elementelor enumerate în definiţie rezultă o multitudine de
raporturi juridice care privesc: conservarea şi protecţia componentelor abiotice ale mediului
înconjurător, conservarea şi protecţia componentelor biotice ale mediului înconjurător, protecţia
factorilor creaţi de om, regimul produselor şi substanţelor toxice, al pesticidelor, organismelor
modificate genetic, regimul deşeurilor periculoase, răspunderea juridică, sistemul de monitoring
ecologic etc.

2.2. Resursele naturale

Resursele naturale sunt elemente materiale, energetice şi informaţionale existente în mediu,
în afara activităţilor umane, susceptibile de a fi utilizate de către sistemele biologice. Conform
acestei definiţii, orice element material sau energetic reprezintă o sursă potenţială, ea urmând a
deveni o resursă reală, atunci când va exista un program informaţional care să facă posibilă
utilizarea ei.
În DEX prin resurse naturale se înţelege totalitatea zăcămintelor de minerale şi de minereuri,
a terenurilor cultivabile, a apelor şi a pădurilor de care dispune o ţară.
Resursele naturale sunt clasificate în:
 resurse inepuizabile (energia eoliană, energia mareelor, precipitaţiile etc.) şi,
 resurse epuizabile, care, la rândul lor, pot fi regenerabile (produsele vegetale şi animale) şi
neregenerabile (zăcămintele, resursele genetice etc.).
O altă clasificare grupează resursele astfel:
 resurse geochimice;
 resurse energetice;
 resurse informaţionale.
Din prima categorie fac parte elementele chimice care alcătuiesc masa Pământului, ele fiind
prezente sub formă de compuşi care intră în alcătuirea mineralelor, disociate în soluţii apoase ori
gaze sau care se găsesc sub formă de compuşi organici. Aceste elemente sunt utilizate repetat în
cadrul circuitelor biogeochimice locale şi globale. Resursele energetice sunt:
 resurse autogene: atracţia gravitaţională şi energia reacţiilor nucleare de dezintegrare
naturală a nucleelor radioactive din masa Pământului (energia geotermică);
 resurse alogene: gravitaţia Lunii, reacţiile de fuziune termonucleară din Soare, fotosinteza.
Resursele biologice includ resurse genetice, organisme sau părţi din ele, populaţii sau orice
alte componente biotice ale ecosistemelor având folosinţă sau valoare efectivă sau potenţială pentru
umanitate. Resursele informaţionale ale biosferei sunt constituite din genofondurile tuturor speciilor
existente pe glob.
Conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, resursele naturale reprezintă
,,totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite în activitatea umană: resurse
neregenerabile - minerale şi combustibili fosili, regenerabile - apă, aer, sol, floră, fauna
sălbatică, inclusiv cele inepuizabile - energie solară, eoliană, geotermală şi a valurilor”.

10
2.3. Biodiversitatea
Conform Convenţiei de la Rio de Janeiro din anul 1992 prin diversitate biologică se înţelege
,,variabilitatea organismelor vii din toate sursele, inclusiv, printre altele, a ecosistemelor terestre,
marine şi a altor ecosisteme acvatice şi a complexelor ecologice din care acestea fac parte;
aceasta include diversitatea în cadrul speciilor, dintre specii şi a ecosistemelor”. Definiţia a
fost preluată şi de legislaţia naţională – art. 2. pct. 60.variabilitatea organismelor din
cadrul ecosistemelor terestre, marine, acvatice continentale şi complexelor ecologice; aceasta
include diversitatea intraspecifică, interspecifică şi diversitatea ecosistemelor;
Biodiversitatea are o mare importanţă pe plan economic (sursă de materii prime şi mijloace
de producţie, rezervorul pe termen lung de resurse genetice utilizabile), pe plan ştiinţific (stă la
baza mecanismelor ce permit să se asigure în permanenţă măsurile de protecţia mediului,
menţinând parametrii solului şi climatului în limitele compatibile cu viaţa), dar şi pe plan etic
şi estetic.

2.4. Protecţia mediului

Natura a fost considerată o sursă inepuizabilă de materii prime, materiale dar şi un receptor
de deşeuri de orice natură, în orice cantitate. Ca urmare, alături de progresele tehnice şi
modificările antropice cu rol pozitiv, au avut loc şi fenomene negative precum: degradarea solului,
dispariţia unor specii de plante şi rase de animale, epuizarea unor resurse naturale, apariţia
fenomenului de poluare etc. Deteriorarea mediului, pe lângă distrugerea echilibrului ecologic, a
determinat şi apariţia unei reacţii inverse din partea mediului (condiţii mai puţin favorabile vieţii
omului pentru desfăşurarea activităţilor economice, sociale şi culturale). Toate aceste efecte au
impus luarea unor măsuri de protecţie a mediului la nivel global.
Ca noţiune, protecţia mediului înconjurător a fost şi este de cele mai multe ori asociată
fenomenului de poluare, dar în realitate conţinutul acestei noţiuni este mult mai cuprinzător.
Protecţia mediului are în vedere următoarele acţiuni: gospodărirea raţională a resurselor,
evitarea dezechilibrelor prin conservarea naturii, evitarea poluării mediului precum şi reconstrucţia
ecologică a acestuia. Baza ştiinţifică a acestor activităţi este asigurată de ecologie care
fundamentează biologic alegerea unor măsuri de protecţie politică, juridică şi economică.
Măsurile de protecţie a mediului trebuie să cuprindă ,,instituirea unei obligaţii, stabilirea unor
condiţii speciale şi stipularea unor interdicţii privind utilizarea raţională a resurselor naturale,
prevenirea şi combaterea poluării mediului şi a efectelor dăunătoare ale fenomenelor naturale
asupra elementelor sale componente. Toate aceste măsuri au un sigur scop şi anume cel de
menţinere a echilibrului ecologic în vederea asigurării unor condiţii de viaţă şi de muncă tot mai
bune generaţiilor viitoare.

2.5. Dezvoltarea durabilă

Omul utilizează resursele naturale în vederea satisfacerii nevoilor sale strict biologice, dar şi
pentru crearea mijloacelor de transformare a mediului în funcţie de dezvoltarea economico-socială.
Pentru a garanta dezvoltarea socio-economică durabilă este necesar să se asigure conservarea
resurselor şi a serviciilor produse de acestea în limitele de toleranţă a componentelor sale –
dezvoltare durabilă-.
Conceptul de dezvoltare durabilă a fost legat iniţial de problemele de mediu şi de criza resurselor
naturale, în special a celor legate de energie. Termenul s-a impus în vara anului1992, după
Conferinţa privind mediul şi dezvoltarea, organizată de Naţiunile Unite la Rio de Janeiro. La 10 ani
de la Conferinţa de la Rio, în anul 2002, a avut loc, la Johannesburg, Summitul privind dezvoltarea
durabilă.
Conservarea mediului înconjurător este definită la pct. 4 din Capitolul serviciilor dezvoltării
durabile din Strategia mondială de conservare a naturii (1980) şi presupune: ,,gestionarea
utilizării de către om a biosferei de o manieră în care generaţiile actuale să beneficieze de un maxim
de avantaje de pe urma resurselor şi să realizeze perenitatea lor pentru a asigura nevoile şi

11
aspiraţiile generaţiilor viitoare”.
Faţă de conţinutul termenului de conservare este necesară distincţia dintre ,,utilizare
durabilă” şi ,,dezvoltare durabilă”, întrucât aceasta este realizată şi în actele normative din domeniu.
Astfel, utilizarea durabilă presupune ,,utilizarea componentelor diversităţii biologice într-un mod
şi un ritm care să nu conducă la diminuarea pe termen lung a diversităţii biologice,
menţinându-i potenţialul de a răspunde necesităţilor şi aspiraţiilor generaţiilor prezente şi viitoare”.
Dezvoltarea, în acest caz, putând genera prosperitate numai dacă se regenerează resursele şi se
protejează mediul.
Conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului,
dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care corespunde necesităţilor prezentului, fără a compromite
posibilitatea generaţiilor viitoare de a le satisface pe ale lor. Acelaşi act normativ prevede şi
principiile şi elementele strategice care stau la baza dezvoltării durabile. Dintre acestea amintim:
principiul precauţiei în luarea deciziilor, principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a
producerii daunelor, utilizarea durabilă a resurselor naturale; principiul prevenirii, reducerii şi
controlului integrat al poluării prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activităţile
care pot produce poluări semnificative, principiul poluatorul plăteşte, participarea publicului la
luarea deciziilor privind mediul etc.
Strategiile de dezvoltare durabilă evidenţiază interdependenţa între local şi global, între
ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, accentuând necesitatea cooperării în cadrul şi între
sectoarele economic, social şi de mediu.

2.6. Calitatea mediului

Prin calitatea mediului se înţelege starea acestuia la un moment dat, rezultată din integrarea
tuturor elementelor sale structurale şi funcţionale, capabile să asigure o ambianţă satisfăcătoare
necesităţilor multiple ale vieţii omului.
Cunoaşterea calităţii mediului implică cunoaşterea şi analizarea unui număr mare de aspecte.
De exemplu, referitor la calitatea aerului se fac aprecieri asupra prezenţei unor gaze, substanţe
solide, hidrocarburi, conţinutul în unele elemente chimice, substanţe organice, anorganice, iar
exprimarea este în g/m3, mg/m3, %, prin indici de calitate şi indice general de poluare. Calitatea
apelor se exprimă prin gradul de impurificare cu diferite substanţe, prin starea naturală a apelor
respective şi prin indicatori chimici şi biologici, iar calitatea solurilor se apreciază după
contaminarea cu diferite substanţe, producţiile obţinute, diminuarea producţiilor.
Pentru controlul calităţii mediului în literatura de specialitate se foloseşte termenul de
monitorizare a mediului. Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 195/2005 prin monitorizarea
mediului se înţelege ,,supravegherea, prognozarea, avertizarea şi intervenţia în vederea evaluării
sistematice a dinamicii caracteristicilor calitative ale elementelor de mediu, în scopul cunoaşterii
stării de calitate şi a semnificaţiei ecologice a acestora, a evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale
schimbărilor produse, urmate de măsurile care se impun. Sistemele de monitoring conduc la:
 cunoaşterea gradului de afectare a calităţii mediului sub influenţa diferitelor activităţi
umane;
 obţinerea din timp a unor observaţii obiective care să poată permite sesizarea tendinţelor
în desfăşurarea proceselor ecologice devreme şi clar;
 stabilirea şi impunerea măsurilor de protecţie, conservare, reconstrucţie şi
retehnologizare;
 aprecierea reală a raportului cost/beneficiu a lucrărilor tehnice;
 realizarea unui control al eficienţei măsurilor ce se iau pentru protecţia mediului.
Un alt concept operaţional în domeniu este cel de ,,calitate a vieţii”. B. Jouvenal defineşte
calitatea vieţii ca fiind ,,totalitatea posibilităţilor oferite individului de către societate, în
scopul de a-şi amenaja existenţa, de a dispune de produsele ei şi de a-i folosi serviciile pentru
organizarea existenţei individuale după trebuinţele, cerinţele şi dorinţele proprii”. Acest concept
se leagă de civilizaţie, de creşterea economică, de nivelul tehnic şi dezvoltarea industrial-urbană.
12
2.7. Poluare
Deteriorarea mediului presupune ,,alterarea caracteristicilor fizico-chimice şi
structurale ale componentelor naturale şi antropice ale mediului, reducerea diversităţii sau
productivităţii biologice a ecosistemelor naturale şi antropizate, afectarea mediului natural cu efecte
asupra calităţii vieţii, cauzate, în principal, de poluarea apei, atmosferei şi solului, supraexploatarea
resurselor, gospodărirea şi valorificarea lor deficitară, ca şi prin amenajarea necorespunzătoare a
teritoriului),,.
Prin poluant se înţelege ,,orice substanţă, preparat sub formă solidă, lichidă, gazoasă sau
sub formă de vapori ori de energie, radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau
vibraţii care, introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii
şi aduce daune bunurilor materiale, iar poluarea reprezintă introducerea directă sau indirectă a
unui poluant care poate aduce prejudicii sănătăţii umane şi/sau calităţii mediului, dăuna bunurilor
materiale ori cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte
scopuri legitime.
Nu trebuie să înţelegem că numai omul determină degradarea propriul mediu de viaţă, ci
acest lucru este realizat de orice fiinţă vie care produce deşeuri, care la rândul lor, neeliminate din
mediul de viaţă dereglează acel mediu.
Poluarea este o problemă a fiecărei ţări, dar, în acelaşi timp, este şi o problemă
internaţională datorită consecinţelor social-economice pe care le poate produce (poluare
transfrontieră). Impactul transfrontieră înseamnă orice efect produs asupra mediului de o activitate
propusă, inclusiv asupra sănătăţii şi securităţii umane, asupra florei, faunei, solului, aerului, apei,
climei, peisajului şi monumentelor istorice sau asupra altor construcţii, ori interacţiunea dintre
aceşti factori, nu neapărat de natură globală, produs de o activitate propusă în limitele unei
zone de sub jurisdicţia unei părţi, a cărui origine fizică se situează, total sau parţial, în cadrul
zonei aflate sub jurisdicţia unei alte părţi.

2.8. Dauna ecologică, prejudiciu

Tot mai des în actele internaţionale şi naţionale termenul de prejudiciu este sinonim
cu,,dauna ecologică”. În legislaţia naţională (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005) prin
prejudiciu, se înţelege ,,efectul cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătăţii oamenilor,
bunurilor sau mediului, provocat prin poluanţi, activităţi dăunătoare ori dezastre”. Dauna ecologică
reprezintă ,,acea vătămare care aduce atingere ansamblului elementelor unui sistem şi care, datorită
caracterului său indirect şi difuz, nu permite constituirea unui drept la reparaţie”.
În ceea ce priveşte problema victimei unei daune ecologice, părerile sunt diferite. Unii autori
consideră că mediul este cauza şi nu victima daunelor, în timp ce alţi susţin contrariul, adică, dauna
ecologică este o vătămare adusă de către om, mediului. De asemenea, în literatură sunt citaţi
autori care fac distincţie între daunele prin poluare, care sunt suportate de patrimonii identificabile
şi particulari şi daune ecologice propriu-zise, suportate de mediul natural în elementele sale care
afectează echilibrul ecologic în calitate de patrimoniu colectiv.
Referitor la stabilirea întinderii prejudiciului cauzat, nu sunt păreri contrare, acest lucru
este greu de realizat deoarece există multe necunoscute (în special legate de atribuirea valorii
economice).

2.9. Dreptul mediului

Dreptul mediului este definit ca: ,,ansamblul regulilor juridice şi instituţiilor stabilite în
vederea protecţiei, conservării şi ameliorării mediului, conform obiectivelor de dezvoltare
durabilă”.
Din punct de vedere al modului de adoptare şi aplicare a reglementărilor juridice, dreptul
mediului apare sub trei ipoteze diferite:
 dreptul naţional al mediului, format din totalitatea reglementărilor interne ale statelor care
vizează protecţia, conservarea şi ameliorarea mediului;

13
  dreptul comunitar al mediului, format din totalitatea surselor oficiale ale legii comunitare
(tratatele constituţionale ale Comunităţii – care reprezintă acte ale statelor membre; actele
legislative ale instituţiilor politice ale Comunităţii; Deciziile Curţii de Justiţie, principiile legale
generale şi drepturile fundamentale recunoscute şi elaborate de aceasta), legislaţia comunitară
secundară (Directive, Regulamente, Decizii) precum şi politicile, programele şi alte documente
adoptate în cadrul Uniunii Europene;
 dreptul internaţional al mediului format din tratatele, convenţiile şi alte acte specifice care
au ca obiect reglementarea raporturilor de cooperare dintre state şi alte entităţi internaţionale şi
care vizează protecţia biosferei împotriva deteriorării majore şi dezechilibrelor care ar
putea perturba funcţionarea normală.

14
 Concluzii

1. Protecţia mediului presupune utilizarea raţională a resurselor naturale, prevenirea şi

combaterea poluării, precum şi a efectelor dăunătore ale fenomenelor naturale.
2. Conservarea şi ameliorarea mediului presupune menţinerea şi reproducerea calităţii factorilor
naturali prin instituirea unor măsuri specifice de ocrotire şi conservare.
3. Dezvoltarea durabilă urmăreşte integrarea problemelor de mediu în toate politicile
economice, integrare care să permită satisfacerea nevoilor prezentului, fără compromiterea
posibilităţilor generaţiilor viitoare de a şi le satisface pe ale lor.
4. Trebuie să facem precizarea că cei implicaţi în aplicarea reglementărilor din domeniul
mediului trebuie să aibă în vedere definiţia ,,legală” a termenilor întâlniţi în reglementările
generale şi sectoriale.

15
 Bibliografie

Duţu M. - Dreptul mediului, Tratat, Vol. 1, Ed. Economică, 1998;

Iancu Gh. - Drepturile fundamentale şi protecţia mediului, Ed. RA Monitorul
Oficial, Bucureşti, 1998;
Lupan E. - Dreptul mediului, Ed. Lumina Lex, 1996
Marinescu Daniela - Tratat de dreptul mediului, Editura All Beck, Bucureşti 2003
Monitorul Oficial al României, Partea I; www. cdep.ro. (repertoriul legislativ).

16