CAP.1.

POLUAREA MEDIULUI

Pentru a trăi în conditii cât mai bune, omul a utilizat permanent resursele naturale:
animale, plante, arbori, minereuri, cărbuni, sare, petrol, gaze, apă. Din utilizările acestor resurse
naturale (primare) au rezultat şi produse neutilizabile, cum sunt: gaze, praf, produse lichide,
solide, ce au fost permanent evacuate în natură. Unele dintre aceste produse au putut să se
integreze în ciclurile naturale ale unor elemente, altele însă se tot acumulează, producând
perturbaţii ecologice. Un alt fenomen a fost epuizarea unor resurse naturale, dispariţia unor specii
de plante şi animale.
Activităţile antropice au provocat şi schimbări topografice şi de climă, care au avut
puternice repercursiuni asupra mediului, unele pozitive (împăduriri, îndiguiri), altele însă negative
(defrişări, asanări, eroziunea solului, etc).
Fenomenul de apariţie a unor factori perturbatori ai mediului şi de producere a
dezechilibrelor ecologice a fost denumit poluare (de la cuvintele latine polluo- ere = a murdări, a
degrada).
Poluant sau agent poluant este orice factor natural sau produs de om, care provoacă
disconfort sau are acţiune toxică asupra organismelor şi/sau degradează componentele abiotice ale
mediului, producând dezechilibre ecologice. In prezent, poluarea este o problemă internaţională a
omenirii, deoarece poluanţii au atins valori mari, perturbaţiile sunt puternice şi transfrontaliere.

Cauzele apariţiei poluării pot fi sintetizate astfel:

- utilizarea haotică a rezervelor naturale;
- acumulări în mediu de substanţe neutilizabile;
- apariţia de substanţe noi, la care ritmul de consum şi reciclare de către organisme este mult
inferior ritmului de apariţie;
- creşterea demografică vertiginoasă, în special în ultimile două secole;
- dezvoltarea intensă a industriei, transporturilor şi agriculturii;
- apariţia centrelor urbane suprapopulate.
Populaţia, organismul sau resursele care suferă acţiunea poluantă se denumesc ţinte sau
receptori. Cantitatea de agent poluant care ajunge la ţintă reprezintă expunerea. Din expunere
rezultă un risc, deci apariţia cu o mare probabilitate a efectelor nedorite.
Emisia maximă acceptabilă a unui poluant reprezintă cantitatea de poluant degajată în
mediu, la care nu se produc modificări importante. Se exprimă prin nivelul (sau pragul) unui
poluant, care este dat de concentraţia maximă peste care trebuie luate contramăsuri, cum sunt:
închiderea surselor de poluare, reţinerea, distrugerea poluanţilor, evacuarea populaţiei, etc.
Nivelele sunt stabilite în standardele de produs şi în cele de calitate ale mediilor, stabilite la nivel
naţional, sau în recomandări ale unor foruri internaţionale, cum sunt standardele internaţionale
ISO, stabilite de Organizaţia Internaţională de Standardizare, standardele Uniunii Europene EN şi
normele stabilite de unele organizaţii profesionale internaţionale.
Adaptarea omului şi a vieţuitoarelor la poluare se numeşte aclimatizare şi este limitată de
capacitatea de autoapărare. Aşa se explică modificările genetice şi funcţionale, sau dispariţia
speciilor.
Poluarea afectează toate mediile: aerul, apa, solul, manifestându-se în diferite moduri
(tipuri).

1.1.Clasificarea tipurilor de poluare

1. După provenienţă:
Poluare naturală: biologică, fizico-chimică şi menajeră.
Poluare antropică: industrială, agricolă şi din transporturi.
2. După natura poluanţilor:
Poluare fizică: termică, fonică, radioactivă, electromagnetică.
Poluare chimică: cu carbon şi derivaţii lui, cu compuşi de sulf, azot, etc., compuşi de metale
grele, compuşi cu fluor, materiale plastice, pesticide, materii organice fermentabile, etc.
Poluare biologică: - prin contaminarea mediilor inhalate şi ingerate; - prin modificări ale
biocenozelor şi invazii de specii animale şi vegetale (exemplu insecte nedorite, buruieni, etc.).
Poluare estetică: degradarea peisajelor datorită urbanizării, sistematizării, industriei etc.

3. După starea fizică a poluantului: - poluare cu gaze şi pulberi în suspensie; - poluare cu lichide;
- poluare cu substanţe solide.

Diversitatea agenţilor poluanţi este foarte mare, după procesul din care rezultă
(industrie, transport, agricultură, activităţi menajere, sau din natură), după numărul şi
complexitatea substanţelor participante.
Astfel deşeurile solide din marile oraşe pot conţine apă 30%, hârtie 55% (substanţă
uscată), metale neferoase 1,5%, metale feroase 7,5% (total metale 9%), deşeuri alimentare 14%,
textile 5%, lemnoase 4%, sticlă 9%, mase plastice 1%, diverse 3% (total 100% substanţă uscată).
Un oraş cu 1 milion de locuitori are nevoie de 625000 t apă/zi şi peste 9500 t
combustibil/zi, din care se produc 950 t gaze reziduale şi 500000 t ape reziduale.
In atmosferă se întâlnesc diferite substanţe poluante. Fumatul pe glob elimină anual mari
cantităţi de agenţi poluanţi. Anual se fumează 5,7 milioane t ţigări, din care se elimină 10,5 t/an
Cd, 14,8 t/an Pb, 48,4 t/an Cu, echivalent cu emisiile a 1-2 vulcani de mărime medie. Se mai
elimină particule de carbon, hidrocarburi cu potenţial cancerigen. Din 6-8 mg nicotină/ţigară,
fumătorul reţine 2-3 mg. Cantităţi mai reduse reţin cei care fumează pipă şi ţigări de foi, dar care
nu inhalează fum. Prin fum se inhalează: nicotină, CO, hidrocarburi cancerigene, aldehide,
alcooli, acizi organici, HCN, compuşi cu S, N, fenoli, substanţe radioactive, Pb, Cd, Hg, etc.
Fumatul produce spasm coronarian şi arteroscleroză, cu risc mai mare la fumătorii bolnavi
cardiovasculari, la care se observă şi frecvenţa mai mare a deceselor.
In marile oraşe, autoturismele constituie totuşi sursa principală de poluare a aerului.
Poluanţii emişi în gazele de eşapament sunt: CO, NOx, SO2, hidrocarburi nearse, aldehide, oxizi
de plumb în cazul arderii benzinei reformate cu tetraetil de plumb. La acestea se mai adaugă
cantităţi de fum la arderea motorinei, PbO din arderea benzinei etilate cu plumb.
Fumul este o suspensie de complecşi de carbon asociaţi cu gudroane, hidrocarburi din
gazele de evacuare. Fumul reduce vizibilitatea, irită ochii şi aparatul respirator.
Din arderea cărbunilor se elimină în aer cantităţi foarte mari de praf, cu conţinut de Al, Si,
Mg, Na, S, K, Ca, Fe, Pb, As, Cu, Zn, elemente ce se regăsesc apoi şi în sol.
Dintr-o serie de procese industriale, sau din eroziunea solului, rezultă pulberi ce pot fi:
- a) de natură anorganică, conţinând compuşi metalici de Zn, Pb, Mn, Fe, Cu, minerale (SiO2,
azbest, silicaţi, etc), substanţe rezultate din procese de sinteză (ciment, soda, sticlă, coloranţi
anorganici, etc);
- b) de natură organică care conţin: vegetale (lemn, in, bumbac, făina, etc), animale (lână, păr, os,
etc.), sintetice (coloranţi organici, pesticide, etc).
Solul poate fi poluat cu particule solide din sedimente, aluviuni, nisipuri eoliene, dar şi de
poluanţi industriali, menajeri, din transporturi, sau poluanţi proprii agriculturii. Astfel, din
fungicidele aplicate, doar 3% acţioneaza, restul de 97% pierzându-se în sol. La erbicide, acţiunea
se rezumă la 5 - 40%, restul fiind pierderi, deci cu acţiune poluantă. O furtună de praf poate
transporta 10 - 15 mg/m3 substanţe solide, reducând radiaţia solară cu 50 - 60%.
Substanţele radioactive pot afecta de asemenea aerul, apa, solul, vieţuitoarele. Substanţele
radioactive provin din: radiaţia cosmică ionizantă, radiaţia pământului (în special în minele de U
şi Th), din experienţe nucleare, centrale nuclearo-electrice, centre medicale, sau de cercetare,
conflicte armate.
Polenul, sporii eliminaţi de vegetaţie pot provoca alergii, micoze respiratorii şi cutanate.
Contaminarea cu microorganisme (viruşi, microbi, etc.) prin aer, sau din apă, de pe
suprafaţa solului, pot provoca îmbolnăviri, chiar în masă.
 Poluanţii emişi în mediu pot fi transportaţi prin curenţii de aer, de apă, particule de sol,
organisme vii, om. Imprăştierea depinde de: natura poluantului (solid, lichid, miscibil cu apă sau
nemiscibil, gazos, degradabil, nedegradabil, etc.), de existenţa mai multor poluanţi în zonă, ce pot
interacţiona sau nu, de viteza factorului de transport (aer, apă, sol, organisme), de climă, de relief,
de existenţa unor obstacole naturale în cale, sau create de om (baraje, clădiri, etc).

1.2.Caracteristicile poluanţilor

Agenţii poluanţi se pot caracteriza prin:

a) Limita de concentraţie, pentru care o substanţă poate prezenta un efect poluant. Se mai
numeşte şi concentraţie maxim admisă. Limitele de concentraţii sunt diferite, în funcţie de
natura poluantului, de natura producătorului şi de ţara. De exemplu, SO2 are limitele: 0,25 mg/m3
în aerul din România, 0,3 mg/m3 în Canada, 0,35 mg/m3 în Polonia, 0,365 mg/m3 în SUA, 0,50
mg/m3 în Elveţia.
Limitele sunt prezentate în standarde şi au caracter obligatoriu, astfel încât depăşirea lor de
către intreprinderile poluante atrage după sine plata unor penalităţi.
Concentraţiile maxime admise pot fi exprimate şi în alte unităţi: g/l, p.p.m., Cm (Curie),
dB (decibeli), p.p.b., %, p.p.t.
Unii poluanţi pot prezenta toxicitate pentru organisme, deci produc efecte acute, la scurt
timp după contactul organismului cu agentul poluant, sau efecte cronice, manifestate pe o durată
mare de timp de la expunere.
In afară de concentraţia maxim admisă, aceşti poluanţi se mai caracterizează prin: doza
letală, concentraţie letală şi timp letal.
Doza letală este cantitatea maximă de substanţă ce poate determina moartea a 50% din
animalele experimentate, după 14 zile. Se notează DL50, şi se exprimă în mg/kg corp. Doza letală
poate fi orală sau dermală, după modul în care se ajunge în contact cu poluantul.
Concentraţia letală reprezintă concentraţia substanţei în soluţie apoasă care provoacă
moartea a 50% dintr-o populaţie acvatică, după o expunere de 24 - 96 ore. Se notează CL50/24 ... 96
ore şi se exprimă în mg/l.
Timpul letal este durata (în ore) în care toxicul de o concentraţie dată este letal pentru 50%
dintr-o populaţie imersată.
b) Gradul de persistenţă în mediu diferă de la un poluant la altul şi poate fi influenţat de
condiţiile meteo (de exemplu starea de calm şi ceaţa împiedică dispersarea). Timpul de staţionare
(sau de persistenţă) în mediu poate fi scurt (NH3 persistă 2 zile, SO2 4 zile, NOx 5 zile) sau lung,
de câţiva ani. De exemplu: CO persistă 2 - 3 ani în atmosferă, CO2 4 ani, hidrocarburile RH 16
ani, freonii 100 ani, fierul aproximativ 100 ani, Al aproximativ 500 ani, masele plastice 250 ani,
sticla 4 - 5000 ani etc. In acest timp, poluanţii se concentrează, se amestecă, interacţioneaza între
ei şi cu mediul, atragând efecte deosebite asupra biocenozelor.

c) Influenţele reciproce dintre poluanţi pot fi multiple şi analiza lor se efectuează la

lansarea de noi produse, la amplasarea de noi unităţi economice, la stabilirea măsurilor de
protecţie a mediului. Se pot observa următoarele efecte, în cazul prezenţei mai multor poluanţi
într-o zonă:

- Efecte sinergetice, deci o amplificare a efectelor poluante, mai mare decât simpla
însumare a efectelor individuale ale poluanţilor. Exemplu: ploile acide, provenite din emisii de
SOx sau NOx şi apă, produc la vieţuitoare şi construcţii, efecte nocive mai puternice decât gazele
uscate, sau apă, luate separat;
- Efecte antagonice, respectiv anihilarea reciprocă a efectelor poluante între agenţii
poluanţi. De exemplu, un agent economic elimină apă acidă, altul apă bazică în acelaşi râu.
Poluanţii se neutralizează reciproc;
- Anergism adică lipsa unor influenţe reciproce între acţiunile poluanţilor. In mediu există
aruncate mase plastice, lemn, metale, materiale care nu se influenţează;
 - Eutrofizare - intensificarea poluării secundare. In ape cu circuit ridicat de azot şi fosfor şi
sub influenţa căldurii proliferează vegetaţia, producând scăderea conţinutului de O2 din apă,
reducerea faunei. Iarna, plantele putrezesc, elimină gaze (H2S, CH4, CO2, etc). In cazul apelor
staţionare (bălţi, iazuri, lacuri), condiţiile de viaţă acvatică se diminuează până la zero.

1.3.Influenţa poluanţilor asupra organismelor vii

Poluanţii acţionează diferenţiat asupra organismelor vii. Natura poluanţilor, prezenţa lor în
amestec, concentraţia lor, influenţele lor reciproce şi durata de acţiune constituie o primă grupă de
influenţe. Condiţiile în care are loc poluarea, deci temperatura, umiditatea, relieful, viteza de
deplasare a poluanţilor, etc. produc asupra organismelor efecte diferenţiate. O a treia grupă de
influenţe este legată de componentele biocenozei şi de caracteristicile lor ca: natură şi numărul
speciilor, vârsta indivizilor, starea lor de sănătate, particularităţile lor, rezistenţa la factorii de
mediu etc.
Unii poluanţi nu sunt metabolizaţi într-un lanţ trofic şi nici eliminaţi din organism, deci se
pot acumula în organismele consumatorilor, producând fenomenul de amplificare biologică.
Poluantul poate ajunge la valori care produc îmbolnăviri sau chiar decese.
La Agano, după deversarea de mercur în apă de mare de la o intreprindere chimică s-a
stabilit prin analize existenţa unei concentraţii de 0,1 ppb mercur în apă şi de 40 ppm în peşti, deci
s-a produs o concentrare de 40000 ori:
apă → fitoplancton → peşti
0,1 ppb Hg 10 ppb. 40 ppm
In golful Minamoto (Japonia) s-a ajuns prin consumarea peştelui la o concentrare de
mercur de 500000 ori la om, ceea ce a provocat decesul a 41 persoane în 1956 - 1965 prin legarea
lui în organism de proteinele solubile.
Insecticidul DDT administrat pentru distrugerea ţânţarilor din lacul Clear (California) a
ajuns în apă şi de aici s-a concentrat în plancton, peşti, lişite, astfel:
apă → plancton → peşti → lişiţe
DDT 0,015 mg/l 5 ori 1000 ori 25000 ori
Diluarea biologică se produce în cazul în care poluantul se repartizează uniform într-o
plantă. Aplicat la seminţe (ca în cazul Furadanului) timp de două luni, planta mică devine toxică
pentru animalele ce o consumă. Apoi, prin creşterea fitomasei, concentraţia în plantă scade sub
limitele letale (Şchiopu D., 1997).
In privinţa acţiunii poluanţilor asupra sănătăţii oamenilor, aceştia produc încărcarea
corporală cu substanţe toxice care modifică aparatul respirator, glandular. Dacă acţiunea poluantă
persistă apar tulburări ca: reflexe anormale, scăderea capacităţii de muncă, a bunei dispoziţii,
somnul e afectat, se agravează starea de boală. Tulburările sunt mai puternice la persoane alergice,
cu probleme nervoase sau digestive. Aceste tulburări se denumesc ca modificări de prag.
Starea următoare o constituie îmbolnăvirile cronice (bronşită, emfizem, obstrucţie
pulmonară) şi acute (boli virotice respiratorii, otite, etc). Poluanţii reduc funcţiile de producere a
anticorpilor. La concentraţii mari de poluanţi şi în condiţii meteo speciale ce împiedică
împrăştirea, se pot produce chiar intoxicaţii în masă. S-au întâlnit astfel de situaţii la Londra în
1873 şi 1952, Glasgow în 1904, Pittsburg în 1913, Liege 1930, etc.
Efectele poluanţilor asupra sănătăţii populaţiei pot fi:
- directe (poluanţii influenţând nemijlocit starea de sănătate);
- indirecte, prin intermediul condiţiilor de mediu afectate de poluanţi. La rândul lor, efectele
directe pot apare imediat, sau după un timp mai îndelungat de contact cu poluantul.
Efectele se pot manifesta imediat, sau după un anumit timp.
Efectele imediate ale acţiunii poluanţilor se manifestă prin iritaţii oculare, ale aparatului
respirator şi uneori prin creşterea mortalităţii, în caz de poluare excesivă, în timp scurt. De
exemplu, crescând conţinutul de SO2 în aer peste 600 mg/m3, sau fumul peste 300 mg/m3, s-au
înregistrat agravări de bronşită: Peste 1500 flg/m3 SO2 pe zi şi fum peste 2000 flg/m3 şi zi, a
crescut mortalitatea cu 20%, situaţii create pe Valea Meusei în 1930, datorită S02 şi fluorului,
Donora (1948), Londra (1952).
Detergenţii din ape reziduale provoacă moartea peştilor, prin spuma formată, care
întrerupe contactul cu oxigenul dizolvat în apă la nivelul bronhiilor. Au acţiuni şi asupra
vegetaţiei acvatice.
Efectele de lungă durată se produc prin contact cu poluanţii cu agresivitate medie, un
timp îndelungat, ce favorizează acumulări în organism, producătoare de fenomene patologice.
După efectele provocate, poluanţii se clasificaă în:
a) Poluanţi iritanţi pentru mucoasa oculară şi aparatul respirator. Aceştia produc bronşita cronică,
emfizem pulmonar, astm bronşic, conjunctivite. Din această categorie fac parte: pulberile
netoxice, SO2, NO2, O3, Cl2, NH3, etc. Numai SO2 peste 200 µg/m3 sau fumul > 150 µg/m3
favorizează dezvoltatea cancerului pulmonar, prin reducerea capacităţii de apărare a aparatului
respirator.
b) Poluanţi fibrozanţi care produc modificări fibroase la aparatul respirator. De exemplu: SiO2,
oxizi de fier, compuşi de Ca, Ba, care apar în mediu industrial în special.
c) Poluanţi axfisianţi care împiedică oxigenarea ţesuturilor organice. Astfel acţionează CO,
formând carboxihemoglobină stabilă. La peste 60% hemoglobină blocată se produce moartea. H2S
produce mai întâi pierderea mirosului, apoi paralizia centrilor respiratorii şi decesul.
d) Poluanţi sistemici care pot provoca leziuni la organe, sau sisteme. Astfel actionează: Pb, care
se acumulează în ţesutul osos, afectează sistemul nervos, biosinteza hemoglobinei. Intoxicaţia
apare peste 0,1- 0,2 mg Pb/dm3, putând produce arieraţie mintală la copiii de 7- 12 ani. Fluorul se
acumulează în ţesutul osos, provocând leziuni osoase şi tulburări metabolice. Micşorează duritatea
dinţilor la concentraţii de peste 1,5 mg F/dm3 de apă consumată. Peste 5 mg/dm3, apar anchiloze
articulare, luxaţii, fracturi, curbarea oaselor lungi, etc.
Cadmiul peste 5 µg/dm3 apă produce tulburări ale rinichilor şi fracturi osoase (prin
eliminare Ca). In 1970, în Japonia s-a semnalat maladia Itai-Itai, datorită intoxicaţiei cu Cd
(Cârstea şi colab.,1983).
Mercurul peste 10 µg/dm3 în apă se acumulează în rinichi, creier, globule roşii, par.
Produce leziuni în sistemul osos, analizorul vizual, aparatul renal şi digestiv.
Arsenul peste 0,5 µg/dm3 în apă provoacă afecţiuni ale pielii, cancer cutanat, tulburări
digestive.
Cianurile peste 0,01 mg/dm3 apă provoacă blocarea oxidării la nivel celular, deci axfisia
internă, tulburări nervoase şi deces.
Pesticidele acţioneaza asupra ficatului, sistemului nervos, glandelor endocrine sexuale,
enzimelor, etc. Au acţiuni cancerigene şi chiar cocancerigene asupra descendenţi1or.
Azotaţii ingeraţi din apa potabilă, cu conţinut mai mare de 40 - 60 mg/dm3 (limita stabilită
de OMS1) blochează hemoglobina, formând cum s-a mai arătat, methemoglobina. La o blocare a
hemoglobinei de 10-25%, apare boala methemoglobunemia uşoară, la 25-40% apare starea medie
de boală şi peste 50% blocaj, apare starea gravă, mortală.
e) Poluanţii alergenici acţionează asupra căilor respiratorii, producând alergii. Pot fi de origine
naturală (cum sunt polenul, unele insecte, fungi, praful), sau industrial a (diferite produse chimice,
farmaceutice, insecticide). Chiar deşeurile solide industriale depuse în halde pot fi transportate
sub formă de vânt şi produc alergii în masă, cum s-a întâmplat la New Orleans, în 1958.
f) Poluanţii cancerigeni. Hidrocarburile, în special cele policiclice aromate, ca benzopiren,
benzoantracen, benzfluoranten etc., rezultate din procese de ardere se volatilizează şi se
condensează apoi pe particule în suspensie, care pătrund cu aerul în aparatul respirator, producând
cancer pulmonar. Asbestul, Cr, Be, Ni, Se provenite din industrie acţionează asupra plămânilor.
Epoxizii, nitrozaminele α şi ß naftilamina de la fabricile de coloranţi, produc cancer de vezică
urinară.
g) Poluanţi cu efecte mutagene şi teratogene. Compuşii organocloruraţi, fosforici, mercurici,
fluorurile, NOx au astfel de efecte manifestate asupra urmaşilor, cu riscul apariţiei de malformaţii,
sau întârzieri mintale.

1
OMS – Organizaţia Mondială a Sănătăţii
 Efectele indirecte manifestate de unii poluanţi se concretizează în: - alterarea florei,
faunei, reducerea radiaţiei solare, scăzând luminozitatea, favorizarea apariţiei ceţii; degradarea
construcţiilor, vopselelor, ţesăturilor, etc; - miros neplăcut, creând stare de disconfort.
Efectele iradierii pot fi: somatice sau genetice. Efectele somatice se manifestă: imediat,
prin convulsii, lipsa de coordonare sau chiar deces; - cronic, sub formă de înnegrirea pielii,
cataracte, sterilitate la bărbaţi; - întârziat, prin scăderea duratei de viaţă şi cancer epiteliar (la
medicii radiologi), sau pulmonar (pentru minori).
Efectele genetice apar datorită perturbării codului genetic la nivelul genelor, sau al
cromozomilor (distrugere, alterare de funcţii, rearanjare de gene, etc.). Se produc mutaţii la
generaţia imediat următoare, sau la alte generaţii.
Aşadar omul, organismele vii, natura sunt expuse astăzi la o multitudine de factori
poluanţi. Acţiunile lor sunt multiple, încă necunoscute în totalitate. In plus, dacă unii factori sunt
în concentraţii mici, ce par nepericuloase, prin acumulare în termen lung şi în prezenţa altor
poluanţi sau a unor condiţii climatice, de relief etc. pot deveni agresivi. Orice măsură de protecţie
a mediului este deci binevenită şi trebuie aplicată riguros, imediat şi din convingere.

1.4.Surse de poluare
a)In categoria surselor naturale de poluare se înscriu:
Solul, care poate împrăştia în aer şi apă:
- particule solide rezultate din erodare; particule organice provenite din descompunerea, sau
existenţa de vegetaţie şi animale în şi pe sol;
- gaze ( CO2, H2S, NH3);
- substanţe odorante complexe.
Praful poate fi transportat de vânt la distanţă, furtunile de praf împiedicând vizibilitatea,
respiraţia, transportul, antreneaza şi alte obiecte, devenind uneori devastatoare.
Plantele poluează mediile cu polen, spori de mucegaiuri şi levuri, unii cu caracter alergizant şi
infestant.
Vulcanii emit gaze (CO, CO2, H2), vapori de apă, materiale solide de diferite dimensiuni, de la
praf, la câţiva centimetri, lavă. Particulele solide, gazele şi vaporii pot ajunge şi la 30-50 km
înălţime, în stratosferă.
Cutremurele distrug solul, poluează aerul cu particule solide şi gaze.
Praful cosmic acumulat pe Terra poate ajunge la 1000 t/an, având şi caracter radioactiv. Căderile
de meteoriţi provoacă cratere şi dezechilibre în zonele de cădere. Zilnic cad 10-20 t meteoriţi pe
tot globul.
Incendiile din perioadele secetoase distrug ecosistemele, produc cantităţi mari de dioxid de carbon
şi fum, pun în pericol existenţa umană, animală în zonă, distrug păduri pe mari suprafeţe de teren.

b)Surse antropice de poluare

Poluarea antropică provine din diverse activităţi umane desfăşurate în industrie,
transporturi, agricultură, activităţi menajere.
A.Industria poluează absolut toate mediile (aer, apă, sol), provocând prejudicii sănătăţii
oamenilor, vieţuitoarelor, agriculturii, transporturilor, construcţiilor, culturii şi chiar ei însăşi.
S-au efectuat şi se efectuează numeroase studii referitoare la agenţii poluanţi emişi de ramurile
industriale, la efectele imediate şi pe termen îndelungat ale poluării, la efectele măsurilor de
diminuare a emisiilor poluante. Studiile se realizează la nivel naţional, dar şi prin cooperări
internaţionale. Tabelul 1 prezintă câteva substanţe emise de ramurile industriale, la nivelul anului
1990, pe glob. Cantităţile emise în aer sunt considerabile, uneori de zeci de milioane de tone, ceea
care impune stricta reducere a lor pentru a asigura dezvoltarea durabilă a omenirii.
Tabelul 1
Emisii de agenţi poluanţi industriali în anul 1990 (mil.t)
După Sanda Vişan şi colab., 2000
Domeniul industrial Pulberi S02 CO NOx Hidrocarburi
Energetică 23,9 52,8 4,0 70,1 -
Extracţie ţiţei 0,1 0,1 0,2 0,1 62,1
 Prelucrare ţiţei +
0,4 2,0 8,2 0,5 31,1
petrochimie
Extracţie cărbune 4,1 3,7 10,4 2,0 4,0
Metalurgie: -
14,9 9,7 41,7 13,7 0,3
feroasa
-neferoasa 7,0 16,5 3,6 - -
Industrie chimica 1,4 1,2 3,0 1,9 1,3
Constructii de
2,8 1,0 6,8 1,1 -
maşini
Materiale
28,7 2,6 11,2 3,2 -
construetii
Alte domenii 16,7 10,4 11,5 7,4 1,2

Industria poluează prin emisii în atmosferă, în afluenti, prin depozitare de materiale nocive
pe sol, în subsol, contaminări biologice, radioactive, riscuri atât în exploatare, cât şi prin
posibilitatea producerii unor accidente.
a) Industria extractivă poluează mediul atât în faza de extracţie, cât şi în fazele de preparare,
respectiv la mărunţire, clasare, concentrare, preparare termică ş.a.
Pe durata extracţiilor în subteran sau la suprafaţă se elimină praf cu conţinut de silicaţi,
cărbune, etc., vegetaţia este distrusă pe mari suprafeţe, pot apărea surpări, alunecări de teren.
Din operaţiile de preparare rezultă halde de steril, ape poluate, praf. Haldele scot teren din
circuitul agricol, îl contaminează cu metale grele, praf de cărbune, îi schimbă pH-ul, alcătuiesc
elemente inestetice în decor. Ele constituie un pericol şi prin revărsarea lor peste terenuri,
locuinţe, datorită infiltrării apelor de precipitaţii şi tendinţei de mărire a ariei bazei.
Apele poluate deversate în cele naturale produc creşterea conţinutului în metale grele, praf
de cărbune, diferite substanţe chimice anorganice şi organice şi trebuie tratate pentru reducerea
agenţilor poluanţi sub limitele admise de lege.
Prafurile se îndepărtează din hale prin ventilaţie, sunt eliminate apoi în atmosferă, de unde
poluează apa şi solul, sau sunt captate cu utilaje adecvate.
b) Industria de extracţie şi prelucrare a ţiţeiului afectează mediul prin hidrocarburile gazoase şi
lichide "pierdute" în timpul extracţiei, transportului şi depozitării ţiţeiului şi produsclor petroliere.
Din procesele de prelucrare în rafinării rezultă produse inflamabile, cu grade diferite de toxicitate,
unele explozive, sau cancerigene, deci necesită condiţii speciale, sigure la prelucrare, transport şi
depozitare.
c) Industria energetică poluează termic, fonic, electromagnetic, chimic şi estetic mediul. Astăzi
energia electrică se obţine din sursele convenţionale prin arderea ţiţeiului, cărbunilor, gazelor
naturale, din procese nucleare şi din apă. Procesele de combustie au o mare pondere, atât pentru
obţinerea energiei electrice, cât şi a celei termice.
Termocentralele elimină cenuşă, pulberi, gaze, aer cald şi abur. Cenuşa poate reprezenta
40-50% la lignit, cărbune brun, turbă, sau chiar peste 80% în cazul arderii şisturilor bituminoase.
Din ardere rezultă gaze cu conţinut de CO2, oxizi de sulf, de azot, compuşi cu arsen, fluor.
Energetica contribuie cu 57% la efectul de seră, deoarece emite 55% din totalul CO2, 15% din
CH4, 6% din N2O, 7% din CFC. Deţine primulloc la emisiile de oxizi de sulf şi de azot şi locul al
doilea, după materialele de construcţii, la emisiile de pulberi. Numai termocentralele emit 60%
din S02 total şi 30% din NOx total. Pulberile se regăsesc aruncate la 10-20 km distanţa, iar oxizii
de sulf şi de carbon la peste 1000 km, faţă de locul emisiei.
Hidrocentralele modifică peisajul, ecosistemele, varietatea şi numărul de specii (reduc
numărul peştilor), calitatea apei (prin concentrarea în săruri), apa nemaiputând fi utilizată pentru
băut. Afectează agricultura prin infiltraţiile de apă, producând băltiri şi apoi, după evaporarea
apei, sărăturarea solului.
Alteori prin asanarea zonelor mlăştinoase, sau izolarea luncilor de fluvii prin indiguiri s-a
produs scăderea nivelului pânzei freatice, curgerea apelor mai rapidă şi creşterea puterii
distructive a inundaţiilor. La hidrocentralele mari, lacurile de acumulare preiau volumul mare de
apă în caz de viituri, evitând astfel producerea inundaţiilor.
 Construcţia unei hidrocentrale necesită eliberarea unei suprafeţe mari de teren, defrişări
masive, deplasarea populaţiei spre alte zone. In zonă, datorită excesului de umiditate atmosferică
se produc perturbaţii climatice: scăderea temperaturii medii, ceaţa. Lacul de acumulare crează
presiuni mari în straturi, generatoare de cutremure.
Barajele sunt bariere în calea migraţiei peştilor, cei mai afectaţi fiind păstrăvii. De
asemenea sunt bariere pentru circuitul natural al sedimentclor, acestea depunându-se în amonte de
baraj, colmatând în timp lacul de acumulare.
In lac creşte temperatura apei, deci pot dispărea unele specii de scoici, peşti. Daca o specie
dispare, întreg echilibrul ecologic este afectat, prin lanţul trofic. Scăderea producţiei piscicole este
şi o consecinţă a creşterii concentraţiei în săruri a apei, iar în unele situaţii, a dispariţiei unor zone
inundabile de-a lungul cursului apei, ca urmare a lucrărilor de asanare şi îndiguire. In aceste zone
inundate, unele specii de peşti îşi depuneau icrele.
Astăzi, pe glob există peste 3800 baraje mari şi alte numeroase stăvilare mai mici, dintre
care peste jumătate sunt în China.
Pentru reducerea impactului asupra mediului, hidrocentralele şi alte construcţii de
hidroameliorare prezentând totuşi foarte multe avantaje, acestea trebuie întreţinute permanent,
supravegheată calitatea apei, refăcute ecosistemele prin repopulări cu specii de peşti, acolo unde
este posibil refăcute sistemele de lunci inundabile şi să se administreze bazinele fluviale ca un
ecosistem. Efectele se vor materializa în special prin scăderea frecvenţei inundaţiilor catastrofale,
restaurarea vieţii acvatice şi creşterea producţiei piscicole.
Centralele nuclearo-electrice poluează mediul prin debitul mare de apă necesar în
sistemul de răcire şi prin conţinutul în radionuclizi al gazelor, lichidelor şi materialelor solide
evacuate.
Centralele eoliene ocupă o mare suprafaţă de teren.
Centralele solare blochează o suprafaţă mare de teren pentru captatoare, în special.
Centralele geotermale aduc la suprafaţă H2S, NH3 (gaze neplăcut mirositoare, iar la
concentraţii mai mari chiar toxice), apă salinizată. Construcţia lor trebuie să nu producă în zonă
tasări de teren, iar în cazul utilizării căldurii acumulate în roci, să nu producă erupţii vulcanice,
sau cutremure.
d)Industria siderurgică elimină pulberi metalice (oxizi de fier), cancerigene, precum şi pulberi
nemetalice de SiO2, calcar, cărbune, cu alte efecte asupra aparatului respirator, ochilor, pielii.
Uzinele cocsochimice elimină compuşi toxici cu fluor, arsen, hidrocarburi policielice
condensate, cu efecte cancerigene, fenoli caustici, gaze cu SO2, CO, H2S, cu efecte acide şi
axficsiante. Emisiile în atmosferă (pulberi şi gaze) se regăsesc la distanţe de câţiva kilometri de
combinatele siderurgice.
e) Metalurgia neferoasă elimină o serie de produşi toxici, ca de exemplu: As, Cd, Cr, Pb, Hg, Ni,
V, Mn, Ba, F, S02, etc.
Dioxidul de sulf emis din procesul de fabricaţie al cuprului poate fi şi de 8 t SO2l/t Cu.
Prin caracterul lui acid distruge clorofila, afectează căile respiratorii.
Pulberile astupă osteolele plantelor, impiedicând respiraţia şi transpiraţia, deci însuşi
procesul de fotosinteză. Aerosolii pot fi transportaţi la 5-10 km distanţă, iar cei de metale
neferoase se pot atrage electric, aglomerându-se şi depunându-se astel în timp mai scurt. Praful
poate produce imbolnăviri profesionale. Asupra pieselor în mişcare, praful provoacă uzura lor
accelerată, iar între contactele electrice are fie efect izolator, fie scurtcircuitează, producând în
primul caz întreruperea alimentării cu curent electric, iar în al doilea caz, electrocutări, scoaterea
din uz a unor aparate, maşini, topirea unor rezistenţe, etc.
j) Industria chimică emite o multitudine de substanţe, cu diferite toxicităţi pentru oameni şi
mediu. Se elimină în atmosferă compuşi cu sulf, ca: dioxid şi trioxid de sulf din industria acidului
sulfuric, mercaptani din rafinării şi petrochimie, hidrogen sulfurat, sulfură de carbon.
Efectele substanţelor chimice asupra mediului biotic şi abiotic sunt multiple. Ele
acţionează prin aciditatea sau bazicitatea lor, prin reacţia cu umiditatea atmosferică, producând
ceaţă (oxizii de sulf, clorură de aluminiu), sau compuşi toxici (clorul, oxizii de sulf, azot), prin
potenţialul inflamabil chiar la temperaturi relativ scăzute al unor compuşi (benzinele uşoare), prin
potenţialul exploziv al altora (azotatul de amoniu), prin toxicitatea lor chiar la concentraţii extrem
de scăzute în aer, sau apă (dioxină). Efectele sunt multiple, amplificate de cele mai multe ori de
prezenţa în mediu a unui amestec de poluanţi. Se observă uscarea plantelor, deci scăderea
producţiei agricole, uscarea pădurilor, coroziunea metalelor, degradarea materialelor de
construcţii, îmbolnăviri ale oamenilor şi animalelor, uneori chiar decese.

g) Industria materialelor de construcţii poluează mediul în special prin cantităţile mari de

pulberi, ce pot ajunge şi la 200 g/m2 24 ore. Aceste pulberi afectează fotosinteza plantelor şi
modifică pH-ul mediului pe câţiva kilometri, diminuând masa vegetală, deci producţia de cereale,
iarbă pentru fân, fructe. Anual se elimină mii de tone pe kilometru pătrat, deoarece procesele
tehnologice au pierderi de 0,3 - 0,5% din producţie sub formă de praf.
Prafurile conţin oxizi de calciu, de magneziu, de siliciu, azbest, etc., producând
îmbolnăviri profesionale. Azbestul folosit pentru izolaţii termice are proprietăţi cancerigene şi
radioactive.
h) industria celulozei şi hârtiei utilizează compuşi cu sulf (sulfură de carbon, dioxid de sulf), iar
din procesele tehnologice rezultă H2S, mercaptani, împreună cu produşii volatili utilizaţi în
proces. Albirea celulozei se poate face şi cu clor, în care caz rezultă combinaţii organoclorurate
deosebit de toxice, printre care şi dioxina. Din proces rezultă şi ape reziduale cu conţinut ridicat
de reactivi şi fibre celulozice putrescibile, care produc pe lângă disconfort şi iritaţii, îmbolnăviri
ale ochilor, aparatului respirator, etc.
i) Industria alimentară poluează aerul, apa, solul cu resturile vegetale şi animale rezultate din
procesele tehnologice, cu detergenţi utilizaţi la spălări, sau cu alte materiale şi produse reziduale.
Freonii utilizaţi ca agenţi frigorifici, eliberaţi în atmosferă, contribuie la distrugerea stratului de
ozon.

B.Transporturile auto, navale, feroviare şi aeriene emit o serie de poluanţi rezultaţi din arderea
combustibililor (benzina, sau motorina): CO, NOx, hidrocarburi nearse, SO2, aldehide. Pe lângă
aceştia, mai rezultă şi oxizi de plumb la arderea benzinei cu plumb şi fum, în special la arderea
motorinei.
Determinările concentraţiilor de agenţi poluanţi emişi în diferite etape de mers ale
motoarelor au pus în evidenţă valori diferite. Astfel, mersul încet în gol şi frânarea elimină
cantităţile cele mai mari de oxid de carbon la motoarele cu aprindere prin scânteie (MS), iar la
motoarele cu aprindere prin comprimare, sau Diesel (MC), emisia este maximă la oxizii de azot.
Motoarele în patru timpi, cu aprindere prin scânteie elimină cantităţi mari de CO şi
hidrocarburi nearse RmHn2, iar dacă utilizează şi benzină cu plumb, poluarea creşte şi datorită
oxizilor de plumb evacuaţi în gaze.
Motoarele cu aprindere prin comprimare, datorită arderii cu exces de aer produc cantităţi
mici de poluanţi. Consideraţiile sunt valabile la stările standard de funcţionare ale motoarelor,
evident la motoarele cu timp mare de funcţionare, uzate, emisiile de poluanţi fiind mult sporite.

Mijloacele de transport produc şi efecte sonore, puternic poluante pentru aparatul auditiv
şi indirect, pentru întregul organism uman.
C. Agricultura afectează mediul natural prin:
- lucrările de îmbunătăţiri funciare;
-pesticidele şi fertilizanţii utilizaţi în exces;
- dezvoltarea sectorului zootehnic;
- preindustrializarea şi industrializarea produselor agricole.
Lucrările de îmbunătăţiri funciare pot degrada solul. Astfel, irigaţiile excesive ridică nivelul
apei freatice, distrug structura solului, existând şi pericol de băltirea apei în zonele învecinate,
înmulţirea ţânţarilor şi apariţia paludismului ca boală specifică. După secarea bălţilor, solul se
concentrează în săruri, deci se sărăturează. Construirea orezăriilor produce decopertarea solului.

2
R radical organic
 Desecările şi asanările modifică climatul din zonă. Sunt cunoscute consecinţele desecării
lacului Greaca în dispariţia unor specii de plante şi animale. Lacul influenţa şi oscilaţiile termice
în zonă, ceea ce nu se mai întâmplă în condiţiile actuale.
Pesticidele sunt substanţe chimice utilizate în agricultură pentru distrugerea dăunătorilor,
sau sunt regulatori de creştere, antractanţi şi repelanţi. Aceste substanţe se utilizează pentru
protecţia materialelor şi a produselor stocate, pentru combaterea agenţilor de răspândire a bolilor
umane şi animale, cu excepţia medicamentelor.
Pesticidele se folosesc singure, sau în amestec. Dupa natura lor prezintă toxicităţi diferite.
Au conţinuturi diferite în substanţă activă şi impurificatori, în funcţie de procesul tehnologic de
obţinere. Ele pot genera produşi toxici în urma unor procese metabolice. Acţiunea lor poluantă
cuprinde toate trei mediile, aer, apă, sol, circulaţia lor efectuându-se prin intermediul
vieţuitoarelor, apei şi aerului.
Toxicitatea lor se exprimă prin doza letală DL50. Efectele toxice sunt diferite, în funcţie de
natura şi concentraţia pesticidului aplicat. Astfel, ierbicidele au un efect toxic lent, iar
insecticidele şi fungicidele un efect mai rapid.
Fertilizanţii (îngrăşămintele chimice) sunt substanţe ce conţin cel puţin un element nutritiv
de bază pentru sol: azot, fosfor, potasiu (N:P:K). Fertilizanţii trebuie aplicaţi după analiza chimică
a solului. Dozele mari de azotat de amoniu produc acidifierea solului. Azotatul trece din sol în
plante şi de aici la om şi animale, provocând methemoglobinemia, sau boala baby blue, ce
provoacă creşterea mortalităţii infantile cu 2-5%. Furajele cu 0,21 - 0,48% azotat provoacă tetania
de lapte la vaci, deoarece azotatul stimulează absorbţia potasiului din plante şi nu a calciului şi
magneziului. Unele vegetale, ca: morcovul, sfecla, ceapa, ţelina, cartoful, spanacul, salata ş.a.
acumulează azotat. Prin consumul lor, în om se formează nitrozamine, substanţe cu potenţial
cancerigen.
Folosirea fertilizanţilor provoacă şi carenţe de microelemente în sol, cum sunt: Zn, Fe, Cu,
B, Mg, Mn, Mo, etc.
Fertilizanţii impurifică şi apele de suprafaţă şi pe cele subterane, deoarece ajung în
decursul a 10 - 50 de ani la adâncimi de peste 30 m în strat. De aceea se impune ca statiile de
tratare a apei în vederea obţinerii apei potabile să fie dotate şi cu analizoare de azotat, pentru
controlul permanent şi al acestui indicator de calitate.
Zootehnia poluează în principal prin dejecţiile animale, afectează solul, apa şi aerul. Dar
poluarea se realizează şi cu substanţele utilizate la igienizarea padocurilor (sodă, detergenţi), cu
substanţele administrate pentru combaterea dăunătorilor, a îmbolnăvirilor, cu biostimulatori, sare,
viruşi, etc.
Aplicarea de gunoi de grajd şi de nămoluri pe terenurile agricole poate aduce agenţi
patogeni transmisibili chiar la om, sau metale grele. De exemplu, solurile se pot contamina cu
virusuri enterice, deoarece acestea persistă şi 9 luni, cu Salmonelle (bacterii ce cauzează febra
tifoidă la om şi alte maladii la animale şi păsări) cu persistenţă de 250 de zile, Ascaris ova (ou de
parazit intestinal) cu persistenţă de peste 2000 de zile, etc.
Suprapăşunatul cauzează tasarea solului şi distrugerea învelişului vegetal, provocând
eroziunea. In păduri păşunatul distruge arbuştii, puietul de arbori şi vegetaţia, favorizând levigarea
terenurilor, în special a celor în pantă, dezgolirea rădăcinilor arborilor, distrugerea atât a pădurii,
cât şi a solului în final. De aceea, păşunatul în păduri este interzis.
Acidifierea solului sub valoarea 7 de pH duce la distrugerea humusului, scăderea
concentraţiei acestuia în hidrogen şi creşterea conţinutului în fier, aluminiu şi silicaţi. In sol
trebuie să existe un echilibru între ionii de hidrogen şi cei de aluminiu, pentru a asigura
fertilitatea. Acidifierea este cauzată de:
- fertilizarea excesivă cu azotat de amoniu;
- drenarea unor mlaştini.
Pe astfel de soluri acide, recoltele scad şi cu 50%. Pe glob există aproximativ 20% soluri
acide, iar în Romaânia sunt circa 2 milioane hectare.
Preindustrializarea şi industrializarea unor produse agricole constituie o altă sursă de
poluare cu resturi vegetale şi animale, sau cu diferite alte substanţe.
Poluarea terenurilor agricole de activităţile din industrie, transporturi şi cele menajere.
 In jurul unor întreprinderi industriale se pot găsi în aer, apă şi sol elemente şi substanţe
toxice pentru plante şi animale. De exemplu, analizele de sol din jurul societăţilor "Neferal" şi
"Acumulatorul" indică conţinuturi mari de metale neferoase ca mangan, zinc, plumb, cupru ş.a.
Determinările de plumb în solul şi în plantele existente pe marginea autostrăzilor au pus de
asemenea în evidenţă existenţa unor concentraţii mari de acest metal greu, socotit după cum s-a
mai arătat un poluant sistemic. De aceea se recomandă să nu se practice agricultura pe marginea
autostrăzilor, pe o lăţime de 50 - 100 m.
Introducerea de noi specii în mediul natural şi antropic a adus omului avantaje, dar a
modificat şi ecosisteme. Omul a introdus graminee, leguminoase, plante furajere, esenţe noi de
arbori, specii de animale în alte zone geografice: din America în Europa, din Europa în zonele
intertropicale, etc. Indirect au apărut şi plante terestre şi acvatice nedorite, sau peşti, insecte,
animale nedorite.
Supraexploatarea faunei a dus la dispariţia a 311 specii de vertebrate în ultimile trei
secole, din care 82% prin vânătoare. 1000 de specii sunt astăzi pe cale de dispariţie. In România
au dispărut bourul, zimbrul, tarpanul, capra de munte, marmota alpina, etc. şi sunt pe cale de
dispariţie cocoşul de mesteacăn, dropia, vulturul pleşuv, zăganul,etc.
Ingineria genetică a creat noi soiuri de plante şi animale (prin modificări la nivelul
genelor), cu producţii sporite, mai rezistente la boli şi la factorii climatici. Dar speciile modificate
pot provoca modificări în habitat, modificări pe care astăzi omul nu le cunoaşte în totalitate,
datorită timpului recent de introducere în practică. De aceea astăzi se discută posibilitatea stabilirii
unei Convenţii internaţionale referitoare la speciile modificate genetic, care ar putea cauza poluare
transfrontalieră.
D.Activităţile menajere sunt generatoare de multiple forme de poluare: fizică, chimică,
biologică, fonică, estetică.
Deşeurile urbane persistă în natură zile, luni şi chiar ani, producând poluare estetică,
chimică, biologică şi disconfort. Persistenţa în mediu se datorează degradării foarte lente a unor
produse, sub influenţa apei, oxigenului atmosferic, luminii, microorganismelor. Astfel, fierul şi
aliajele lui persistă şi 100 de ani, până se degradează natural, masele plastice persistă şi 250 de
ani, aluminiu 500 de ani, iar sticla 5000 de ani. In acest timp, plantele întâmpina dificultăţi la
creştere pe locurile acoperite cu deşeuri solide şi proliferează paraziţii (şobolanii, insectele).
E.Procesele de ardere a combustibililor şi fumatul, pe lângă procesele de ardere din industrie şi
transporturi poluează puternic atmosfera în marile oraşe şi în împrejurimi. La incinerarea
deşeurilor urbane şi industriale pot apare compuşi chimici deosebit de toxici, ca de exemplu
compuşi cu clor toxici în concentraţii de sute de ng/m3 gaz de ardere. In S.U.A.. Limitele impuse
de Uniunea Europeană sunt numai de 0,1 ng dioxină/m3 aer.
Fumatul este o altă sursă de poluare în marile aglomeraţii urbane. Fumul de ţigară, în
prezenţa unei enzime de activare PMS s-a dovedit ca are efect mutagenic. Din fumul de ţigară
rezultă şi metale grele, toxice pentru om: Pb, Cd, Hg, pe lângă alte substanţe. Plumbul provine din
sol, în care a ajuns astfel: plumb deja existent, la care se adaugă depunerile din gazele de eşapare
ale autoturismelor, din pesticide, sau din nămolurile fertilizante. Plumbul poate ajunge şi la 0.06 -
3,68 µg/ g ţigară; cadmiul din sol ajunge la 0,4 - 4,41 µg/ g ţigară; mercurul din fungicide poate
ajunge la 10 - 30 ng/g ţigară.
Arderea biomasei provenită din savane, rezidii agricole, păduri tropicale, lemn de foc, păduri din
zone temperate şi boreale, cărbuni contribuie la mărirea emisiilor totale.
Sursele antropice de poluare sunt diverse, complexe şi contribuie cu ponderea cea mai
mare la toate formele de manifestare a poluării pe Pământ, astfel încât, prin comparaţie, poluarea
din surse naturale apare periculoasă numai în zona în care s-a produs.
Bibliografie

Ecologie şi protecţia mediului, Dan Şchiopu,Ed.Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1995

Aurelian Penescu, Nărcisa Băbeanu, Doru Ioan Marin, Ecologie şi Protecţia Mediului, 2001,
Ed.Sylvi
Dana Săndulescu, Ecologie şi protecţia Mediului, Ed.Agrotehnica, Bucureşti 2002,
Alexandru Puiu, Gheorghe Preda, valorificarea resurselor naturale, International University
Press,Bucureşti, 2005