1.

Introducere
Mediul înconjurător este o noțiune fundamentală care stă la baza ecologiei ca știință, fiind
susceptibilă în raport cu necesitatea punerii în valoare sau a ocrotirii elementelor sale
componente, de reglementare juridică. Așa cum reiese din literatură, această noțiune nu este
definită într-un mod unitar, ambiguitatea termenului fiind consecința conotației date în diverse
domenii - științele naturii, arhitectură, urbanism, drept etc.
În opinia reprezentanților UE, mediul înconjurător este definit ca fiind ,,ansamblul de
elemente care în complexitatea relațiilor lor, constituie cadrul, mijlocul și condițiile de viață ale
omului, acelea care sunt ori cele ce nu sunt resimțite”. Un element de noutate în această definiție
este acela că mediul este considerat un bun care aparține întregii colectivități și, drept consecință,
acesta nu poate fi lăsat spre folosire la întâmplare.
Poluarea mediului a devenit una din cele mai dezbătute probleme din ultima vreme. În
trecut, densitatea redusă a populației precum și utilizarea, aproape în exclusivitate, a produselor
naturale, nu diferențiau mult viața omului de modul de existență simplu și nu se produceau atât
de multe reziduuri. Odată cu marile progrese științifice, cantitatea și natura lor s-a schimbat
fundamental. În ultimele decenii, procesul de degradare a factorilor de mediu de pe planeta
noastră a avut o evoluție din ce în ce mai îngrijorătoare, cantitatea de poluanți atingând cifre ce
depășesc orice imaginație. Înlăturarea poluării este o problem de corectare a erorilor care o
provoacă.
Decizia de combatere trebuie să existe chiar din momentul în care răul este denunțat ca
atare, iar mijloacele tehnico-științifice actuale pot rezolva, problemele de poluare. În ultimul
timp, un termen asociat celui de mediu înconjurător este poluarea, care se manifestă ca o
agresiune continuă împotriva integrității acestuia.
Poluarea reprezintă, de fapt, prețul pe care oamenii îl plătesc pentru beneficiile aduse de
tehnica modernă. Ceea ce se cheamă în prezent poluare, este sfârșitul unui proces care a început
odată cu formarea comunităților omenești și care, la un moment dat, a început să degradeze
mediul.
Am ales să discut despre această temă datorită faptului că, p rotejarea mediului este esențială
pentru calitatea vieții generațiilor prezente și viitoare. Provocarea actuală este reprezentată de combinarea
protecției mediului cu creșterea economică continuă într-o manieră care să fie sustenabilă.

2. Structuri responsabile cu protecția mediului în U.E.

În domeniul protecției mediului există un număr mare de organizații care asigură
conservarea, analiza și monitorizarea mediului în diferite modalități. Aceste organizații de mediu
pot fi globale, regionale, naționale sau locale.
Organismele europene cu atribuții în domeniul protecției mediului sunt următoarele:
a) Comisia Europeană – Direcția Generală Mediu
Direcția Generală Mediu este una din cele 40 de direcții generale și servicii care formează
Comisia Europeană. Cunoscută ca DG Mediu, obiectivul general al Direcției este să protejeze, să
conserve și să îmbunătățească mediul pentru generațiile actuale și cele viitoare. Pentru a reuși

1
acest lucru propune politici care să asigure un grad înalt de protecție a mediului în Uniunea
Europeană și care să asigure calitatea vieții cetățenilor UE. Cele patru priorități ale DG pentru
perioada 2002-2012 sunt schimbările climatice, natură și biodiversitate, mediu, sănătate și
calitatea vieții, resursele naturale și deșeurile.
b) Consiliul de Mediu al Uniunii Europene
Consiliul de Mediu al Uniunii Europene este compus din miniștrii mediului care se
întâlnesc de patru ori pe an. Deciziile sunt luate prin votul majorității calificate în codecizie cu
Parlamentul European. În acest domeniu, Comunitatea Europeană are sarcina de a promova
creșterea armonioasă, echilibrată și dezvoltarea durabilă a activităților economice care să
respecte în special cerința de a asigura un grad înalt de calitate a mediului.
c) Parlamentul European – Comitetul pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranța
Alimentației
Înființat în 1973, Comitetul pentru Mediu a fost al 12-lea comitet specializat. Ulterior el a
crescut în mărime (de la 36 la 63 de membri) și influență datorită extinderii responsabilităților și
creșterii interesului publicului. Comitetul este responsabil cu politica de mediu și măsurile pentru
protecția mediului, în special vizând: 
 poluarea aerului, a solului și a apei, managementul și reciclarea deșeurilor, substanțele și
preparatele, nivelul de zgomot, schimbările climatice și protecția biodiversității,
 dezvoltarea durabilă,
 măsurile regionale și internaționale și acordurile privind protecția mediului,
 refacerea mediului afectat,
 protecția civilă,
 Agenția Europeană de Mediu.

d) Agenția Europeană de Mediu

Sarcina Agenției Europene pentru Mediu (AEM) este de a furniza informații actuale,
relevante și corecte despre mediu. AEM sprijină organismele responsabile cu elaborarea și
implementarea strategiei de mediu la nivel european și național, precum și publicul.
Informațiile AEM permit UE și statelor membre ale Agenției să adopte decizii realiste în
vederea îmbunătățirii mediului, integrării aspectelor de mediu în strategiile economice și
asigurării dezvoltării durabile. Agenția pune accent pe susținerea factorilor decizionali principali
la nivel european.1

1
http://www.mmediu.ro/beta/domenii/relatii-internationale/institutii-internationale-si-europene/

2
 3. Clasificarea surselor de poluare
Agenții de poluare sunt emiși din surse de poluare naturale și antropice (artificiale, create
de om).
3.1. Surse naturale de poluare
În această categorie de surse de poluare se înscriu:
a) Solul, care poate împrăștia în aer și apă:
 particule solide rezultate din erodare;
 particule organice provenite din descompunerea, sau existența de vegetație și
animale în și pe sol;
 gaze (SO2, H2S, NH3);
 substanțe odorante complexe. Praful poate fi transportat de vânt la distanță. Furtunile de
praf împiedică vizibilitatea, respirația, transportul, antrenează și alte obiecte, devenind
uneori devastatoare.
b) Plantele poluează mediile cu polen, spori de mucegaiuri și levuri, unii cu caracter alergizant
și infestant.
c) Vulcanii emit gaze (CO, CO2, H2), vapori de apă, materiale solide de diferite dimensiuni, de
la praf, la câțiva centimetri, lavă. Particulele solide, gazele și vaporii pot ajunge și la 30-50
km înălțime, în stratosferă.
d) Cutremurele distrug solul, poluează aerul cu particule solide și gaze.
e) Incendiile din perioadele secetoase distrug ecosistemele, produc cantități mari de dioxid de
carbon, fum, pun în pericol existența umană, animală din zonă, distrug păduri pe mari
suprafețe de teren.2
Se apreciază că efectele poluării naturale sunt însă cu mult mai reduse decât
efectele poluării provocate de om.
3.2. Surse antropice de poluare
Poluarea antropică provine din diverse activități umane desfășurate în industrie,
transporturi, agricultură, activități menajere.
a) Industria
Industria poluează mediul încă de la începutul revoluției industriale, în special din cauza
utilizării tot mai mult a combustibililor fosili. Secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea
a reprezentat o perioadă în care forța umana a fost înlocuită de utilizarea pe scară largă a forței
degajate de arderea cărbunelui, ducând astfel  la o  poluare masivă a mediului înconjurător. Deși
poluarea cauzată de industrie conduce în principal la poluarea aerului, întrucât elementele
naturale există într-o strânsă legătură, apar și contaminarea solului și poluarea apei. De exemplu,
dacă vorbim despre industriile producătoare de energie electrică (un baraj, un reactor nuclear sau
alt tip de instalație care suferă o avarie majoră), vorbim deja despre o poluare masivă a mediului.
La fel, dacă exista o scurgere la o conductă de transport de combustibil, solul va fi automat
poluat.

2
https://www.academia.edu/19001933/Surse_de_poluare

3
 Există însă speranțe în ceea ce privește lupta împotriva poluării din cauze industriale –
standardele din ce în ce mai stricte pe care trebuie să le îndeplinească cei care lucrează în diferite
industrii, conform dispozițiilor din legea privind protecția mediului, vor duce într-un final la un
mediu mai puțin poluat.
b) Transporturile
Odată cu evoluția industriei auto, poluarea mediului s-a accentuat. Transporturile
reprezintă una din cauzele majore ale poluării mediului, din cauza motoarelor cu ardere internă.
Pe măsură ce traficul crește zi de zi și tot mai mulți locuitori ai planetei își doresc un mijloc de
transport personal, poluarea mediului urmează o curbă ascendentă și nu vom observa curând o
scădere a nivelului poluării, în principal din cauza autoturismelor care se înmulțesc an de an pe
șosele; în plus, dezvoltarea transporturilor aeriene și ieftinirea zborurilor a dus și la o poluare
masiva a aerului din cauza utilizării intensive a kerosenului.
Totuși, există și aici speranțe – pe lângă normele de poluare din ce în ce mai stricte, de la
an la an, norme pe care Uniunea Europeana le impun producătorilor auto, observăm că ia
amploare o tendință eco, relativ nouă – utilizarea pe scara largă a motoarelor electrice. Astfel,
Tesla, BMW sau Mercedes, pentru a numi doar marii producători, s-au orientat deja către modele
de autoturisme electrice care cât de curând vor deveni din ce în ce mai căutate și mai apreciate de
către automobiliști, diminuând astfel numărul autoturismelor cu motoare cu ardere interna care
se vor afla în circulație la un moment dat.
c) Agricultura
Agricultura este responsabilă în principal de contaminarea apei și a solului. Acest lucru
este cauzat de utilizarea tot mai mare a pesticidelor, precum și de caracterul intensiv al producției
agricole. Aproape toate pesticidele sunt fabricate din substanțe chimice, menite să mențină bolile
și dăunătorii departe de culturi. Cu toate acestea, pe termen lung tot mediul înconjurător are de
suferit – un paradox care în final repercutează asupra sănătății oamenilor.
Mai mult decât atât,  deoarece agricultura devine tot mai intensivă, cu scopul de a
alimenta populația în creștere, multe ecosisteme sunt distruse pentru a face loc culturilor. Tăiem
păduri întregi pentru a obține în final culturi agricole, însă uităm că pe termen lung distrugem de
fapt plămânii planetei (un bun exemplu fiind pădurea amazoniana unde peste 25% din vegetație a
fost distrusă de către agricultori și crescătorii de vite).
Agricultura bio este o alternativă viabilă însă deocamdată prea scumpă pentru mulți
dintre producătorii agricoli dar și pentru potențialii cumpărători ai produselor obținute astfel. În
viitor însă, adoptarea unor tehnici de combatere a dăunătorilor care să nu implice pesticide și alte
substanțe poluante, va constitui o soluție care să prevină poluarea solului.
d) Activități comerciale
Activitățile comerciale, inclusiv producția și schimbul de bunuri și servicii, poluează
mediul înconjurător în principal din cauza modului în care se efectuează managementul
deșeurilor și ambalajelor (majoritatea din plastic, fabricate din combustibili fosili), precum și din
cauza transportului, inevitabil în cazul schimburilor de mărfuri.

4
 Legislația de mediu prevede sancțiuni drastice pentru cei care nu respectă cadrul strict
delimitat pentru anumite activități comerciale, de producție sau de servicii, iar controalele Gărzii
de Mediu și ale altor autorități abilitate încep să impună o anumită disciplină atât de necesară în
anumite sectoare de activitate.3

Deșeurile urbane persistă în natură zile, luni și chiar ani, producând poluare
chimică, biologică, estetică şi chiar disconfort. Persistența în mediu se datorează degradării
foarte lente a unor produse, sub influența apei, oxigenului atmosferic, luminii,
microorganismelor. Astfel, fierul și aliajele lui persistă și 100 de ani, până se degradează natural,
masele plastice persistă și 250 de ani, aluminiul 500 de ani, iar sticla 5000 de ani. În acest timp,
plantele întâmpină dificultăți la creștere pe locurile acoperite cu deșeuri solide și proliferează
paraziții (șobolanii, insectele).

4. Principalele reglementări legislative la nivelul UE

Reglementările principale privind protecția mediului la nivelul UE sunt Tratatele
fondatoare ca dreptul primar și Regulamentele, Directivele, Deciziile și Comunicatele ca
legislație secundară. Există trei surse ale dreptului Uniunii Europene: dreptul primar, dreptul
secundar și dreptul suplimentar. Principalele surse de drept primar sunt Tratatele de instituire ale
Uniunii Europene. Sursele secundare sunt instrumente juridice bazate pe tratate și includ
legislația secundară unilaterală, precum și convenții și acorduri. Sursele suplimentare sunt
elemente de drept care nu sunt prevăzute de tratate. Această categorie include Curtea de Justiție,
dreptul internațional și principiile generale de drept.
Cele mai importante dintre acestea cuprind:

a) Tratatul de Funcționare a Titlului Uniunii Europene Titlul XX MEDIUL (Art.191 –

193):

Tratatul prevede care sunt obiectivele Uniunii Europene în politica de mediu și ce

competențe au instituțiile Uniunii Europene, în domeniul politicii de mediu.

b) Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic

și Social și Comitetului Regiunilor din 24 ianuarie 2001, privind al șaselea program
de acțiune pentru mediu al Comunității Europene “Mediu 2010: Viitorul nostru,
alegerea noastră”.

Documentul definește prioritățile și obiectivele politicii europene de mediu, până în 2010

și ulterior. Obiectivul principal este de a pune în aplicare strategia de dezvoltare durabilă. Pentru
a atinge acest obiectiv, activitățile care urmează să fie întreprinse cele în patru domenii sunt
definite prin: schimbările climatice, natura și biodiversitatea, mediul și sănătatea, utilizarea
durabilă a resurselor naturale și managementul deșeurilor.

3
https://www.raportaremediu.ro/2017/08/07/poluarea-mediului/

5
 c) Strategia Europeană de mediu și sănătate din 11 iunie 2003.

Această strategie este, de asemenea, numită inițiativa SCALE (Știință, Copii,

Conștientizare, Instrument juridic, Evaluare). Înseamnă că această strategie se va baza pe
cercetare, se va concentra asupra copiilor ca fiind cei mai amenințați de factorii de risc de mediu,
se va ridica gradul de conștientizare, se va utiliza legislația în baza  unei evaluări continue.
Obiectivul principal al acestei strategii este de a oferi informații despre corelația existentă între
starea mediului și a sănătății umane, pentru a putea preveni sau reduce amenințările la adresa
sănătății cauzate de factori de risc de mediu.

d) Directiva 2004/35/EC a Parlamentului și Consiliului European din 21 April 2004,

despre răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și
remedierea daunelor aduse mediului

Această directivă descrie cum funcționează principiul “poluatorul plătește” și se

concentrează pe răspunderea administrativă.

e) Directiva 2008/99/EC a Parlamentului și Consiliului European din 19 Noiembrie

2008, privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal .

Această directivă descrie cum funcționează principiul “poluatorul plătește” și se referă la

răspunderea juridică.

f) Comunicarea din 8 octombrie 2007 a Comisiei către Consiliu, Parlamentul

European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor,
intitulată: “IMM-uri ecologice și competitive – Program de sprijinire a
întreprinderilor mici și mijlocii în conformitate cu legislația de mediu ”.

Această comunicare are drept scop să ajute IMM-urile în utilizarea optimă a legislației
Uniunii Europene în domeniul mediului. Pentru a atinge acest obiectiv, în conformitate cu o
comunicare mai bine legiferată, adaptarea sistemelor de management de mediu la IMM-uri,
asigurarea de sprijin financiar adecvat și durabil, dezvoltarea cunoștințelor locale, sunt necesare
o mai bună comunicare și informații mai specific.

g) Regulamentul (EC) No1221/2009 al Parlamentului și Consiliului European din25

noiembrie 2009 , privind participarea voluntară a organizațiilor la un eco-
management și audit (EMAS) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr 761/2001 și
a Deciziilor 2001/681 / CE și 2006/193 / CE

Prezentul Regulament descrie ceea ce înseamnă sistemul de management de mediu și

audit (EMAS) și cum se implementează. Acest document oferă informații despre înregistrarea 
organizării, obligațiile organizațiilor înregistrate, utilizarea siglei EMAS, sarcinile controlorilor
de mediu și sancțiunile.

6
 h) Comunicarea Comisiei: Agenda pentru un turism European durabil și competitiv
COM European (2007) 621

Documentul definește amenințările din turism. Ca răspuns la ele Agenda vizează:

prosperitate economică, egalitate și coeziune socială, protecție a mediului și  protecția bunurilor
culturale. Aceste obiective vor fi îndeplinite, printre altele, prin mobilizarea subiecților implicați
pentru a crea cunoștințe și a le împărtăși, promovarea stațiunilor turistice  model, mobilizarea
instrumentelor financiare ale Uniunii Europene și punerea în aplicare a ideilor de dezvoltare
durabilă și de competitivitate în cadrul principalelor politici ale Uniunii Europene.4

5. Poluarea solului
Degradarea solului este un fenomen îngrijorător în UE. Între 1990 și 2006 s-au pierdut
definitiv cel puțin 275 hectare de sol pe zi prin impermeabilizarea solului – acoperirea terenurilor
fertile cu material impermeabil – însumând 1 000 km² pe an, respectiv o suprafață de
dimensiunea Ciprului la fiecare zece ani. Se estimează că eroziunea solului cauzată de apă
afectează 1,3 milioane km² în Europa, o suprafață de 2,5 ori mai mare decât teritoriul Franței.
Degradarea solului afectează capacitatea noastră de a produce alimente, de a preveni seceta și
inundațiile, de a opri pierderea biodiversității, precum și de a combate schimbările climatice.
Acestea sunt câteva dintre principalele constatări formulate în două noi rapoarte prezentate de
Comisia Europeană privind aspecte științifice și de politică legate de solul european.
Poluarea solului influențează negativ ecosistemele naturale și / sau artificiale cu urmări
nefaste pentru activitatea economică, starea de sănătate și confortul speciei umane.
1. Efecte asupra sănătății omului:
Culturile și plantele cultivate pe un sol poluat absorb, la rândul lor, o mare parte din
poluare și apoi aceasta ne afectează pe noi. Acest lucru ar putea explica creșterea bruscă în boli
mici și terminale. Expunerea pe termen lung la un astfel de sol poate afecta evoluția genetică a
omului și poate cauza boli congenitale și probleme cronice de sănătate care nu pot fi vindecate cu
ușurință. În plus, se îmbolnăvesc și animalele pe care le mâncăm , iar acest fapt poate provoca
intoxicații alimentare.
2. Efecte asupra creșterii plantelor:
Plantelor le este greu să se adapteze atunci când chimia solului este schimbată atât de
radical într-o perioadă scurtă de timp. Fertilitatea solului scade încet, terenurile devenind
nepotrivite pentru agricultură.
3. Scăderea fertilității solului:
Produsele chimice toxice prezente în sol pot scădea fertilitatea și , prin urmare, reduce
randamentul din sol. Solul contaminat este apoi utilizat pentru a fi cultivate fructe și legume,
cărora le lipsesc nutrienți și pot conține substanțe otrăvitoare corpului uman.

4
http://responsalliance.eu/rplearn/?page_id=1117&lang=ro

7
4. Praful toxic:
Emisiile de gaze toxice, cauzate de depozitele de deșeuri, poluează mediul înconjurător și
provoacă efecte grave asupra sănătății. Altă neplăcere ar putea fi mirosul urât.
5.Modificări în structura solului:
Moartea multor organisme din sol (de exemplu ramele) este un efect negativ al poluării
solului. în afara de asta, ar putea forța și alte animale de pradă să se mute în alte locuri în căutare
de hrană.5

6. Poluarea apelor
Poluarea apelor afectează calitatea vieții la scară planetară. Apa reprezintă sursa de viață
pentru organismele din toate mediile. Fără apă nu poate exista viață. Calitatea ei a început din ce
în ce mai mult sa se degradeze ca urmare a modificărilor de ordin fizic, chimic și bacteriologic.
Cerințele de apă în lume sunt tot mai mari de la un an la altul. Secătuirea și poluarea
apelor este cauzată de creșterea continuă a consumului de apă determinată de creșterea explozivă
a populației, de gradul înalt de urbanizare, precum și de apariția unor industrii noi, mari
consumatoare de apă și mari producătoare de efecte adverse asupra apei și a mediului ambiant.6 
Îmbunătățirea calității apei este un obiectiv esențial al politicii UE în domeniul apei. De-a
lungul anilor, multe râuri, fluvii, lacuri și ape de coastă din Europa au fost atinse de poluare, iar
ecosistemele acvatice au fost afectate de modificări ale cursurilor de apă. De aceea, UE a
propus măsuri menite să readucă apele la starea lor naturală.
Comisia primește din partea statelor membre rapoarte periodice privind calitatea apei
potabile și le analizează cu atenție. Pe cea mai mare parte a teritoriului UE calitatea apei potabile
este excelentă, cu toate că situația nu este atât de pozitivă în zonele rurale.7
Efectele poluării asupra oamenilor
Boli neinfecțioase determinate de contaminarea apei cu substanțe chimice cu potențial toxic:
• Intoxicația cu plumb (saturnism), se manifestă prin:
- oboseala nejustificata;
- afectează globulele roșii, vasele sanguine;
- afectează sistemul nervos central, provocând encefalopatia saturnina și cel periferic cu dereglări
motorii.
Boli infecțioase:
 boli microbiene: febra tifoidă, dizenteria, holera;
 boli virotive: poliomielita, hepatita epidemică;
 boli parazitare:dizenteria, giardiaza.

5
https://prezi.com/qyefsy7oi3qe/poluarea-solului/
6
https://prezi.com/zp46trw61hn5/consecintele-poluarii-apelor/
7
https://ec.europa.eu/environment/basics/health-wellbeing/clean-water/index_ro.htm

8
Efectele poluării asupra mediului:
 distrugerea florei microbiene proprii apei ceea ce determină micșorarea capacității de
debarasare față de diverși poluanți prezenți la un moment dat.

În ciuda eforturilor care se fac pentru creșterea rezervelor de apă, în ultimele două decenii
poluarea apei a cunoscut un ritm îngrijorător, mai ales în țările industrializate, unde cantități tot
mai mari de ape uzate sunt evacuate în apele de suprafață de unde ajung în lacuri, mări și oceane.
De aceea problema poluării cursurilor de apa nu este specifică unei singure țări sau continent, ci
este un fenomen de răspundere generală.

7. Poluarea aerului
Acțiunea umană asupra atmosferei Pământului poate lua multe forme și a existat de când
oamenii au început să utilizeze focul pentru agricultură, încălzire și gătitul alimentelor. În
timpul revoluției industriale (secolele XVIII și XIX), poluarea aerului a devenit o problemă
majoră.8
În ciuda îmbunătățirilor lente, poluarea aerului continuă să depășească limitele și valorile
din ghidurile Uniunii Europene și ale Organizației Mondiale a Sănătății, potrivit datelor și
informațiilor actualizate publicate de Agenția Europeană de Mediu (AEM).
Pulberile în suspensie (PM), dioxidul de azot (NO2) și ozonul troposferic (O3) afectează
cel mai mult sănătatea umană. Nivelurile mari de poluare a aerului au în continuare un impact
negativ asupra europenilor, în special a celor care trăiesc în zone urbane. Poluarea aerului are
totodată un impact considerabil asupra economiei, scăzând durata de viață, mărind costurile
medicale și reducând productivitatea economică ca urmare a numărului de zile de lucru pierdute
din cauza problemelor de sănătate. Poluarea aerului are un impact negativ și asupra
ecosistemelor, pentru că degradează solurile, pădurile, lacurile și râurile și reduce producția
agricolă.9
Mulți europeni sunt foarte preocupați de poluarea aerului. Aceasta afectează plămânii și
căile respiratorii și poate provoca numeroase boli, cum ar fi astmul, bronșita și afecțiunile
cardiovasculare.
Poluarea aerului dăunează mediului în diverse moduri, cum ar fi:
 Acidifierea provocată de substanțe poluante, cum ar fi dioxidul de sulf, oxizii de azot și
amoniacul, se află la originea ploilor acide care poluează pădurile, râurile, lacurile și alte
zone naturale.
 Eutrofizarea este cauzată de fertilizatorii pe bază de azot care își fac loc în mediul natural
din cauza utilizării lor excesive. Ea contribuie în mod semnificativ la pierderea
biodiversității. Acești nutrienți se infiltrează în lacuri sau cursuri de apă, declanșând
înmulțirea algelor care sufocă peștii și alte animale și plante sălbatice.

8
https://ro.wikipedia.org/wiki/Poluare
9
https://www.eea.europa.eu/ro/highlights/poluarea-aerului-este-inca-prea

9
  Ozonul de la nivelul solului afectează frunzele plantelor și încetinește creșterea acestora,
dăunează pădurilor și plantelor sălbatice și reduce producția agricolă.
 Poluarea atmosferică este generată, în mare parte, de sectorul energetic, încălzirea
locuințelor, sectoarele industriei grele, cum ar fi siderurgia și rafinăriile, transport,
agricultură și activitățile de tratare a deșeurilor.10

8. Concluzii
Încet, dificil, dar inevitabil, ideea că mediul înconjurător ca problemă globală trebuie să
fie abordată la nivel planetar şi, sperăm, rezolvată. Acest lucru nu se poate realiza fără eforturi
comune din partea ţărilor dezvoltate.
Există un consens astăzi, fragil încă, că fără asistenţa ţărilor dezvoltate, lumea celor mai
puţin favorizaţi nu va putea proteja mediul înconjurător ci îi va exacerba deteriorarea. Ca o
expresie concretă a acestei conştientizări, 25 de ţări dezvoltate şi în curs de dezvoltare, au căzut
de acord în noiembrie 1990, să creeze un instrument de asistenţă în materie denumit: “The
Global Environment Facility” (GEF). Cu un capital subscris de 1,5 miliarde de dolari, GEF îşi
concentrează eforturile asupra a 4 domenii şi anume: - protecţia păturii de ozon; - limitarea
emisiilor de poluanţi (efect de seră); - protejarea biodiversităţii (fondului genetic); - protejarea
apelor internaţionale.11
În prezent, şi desigur şi în viitor, obligaţia noastră, a oamenilor, este de a echilibra şi
controla calitatea mediului pentru fiecare componentă cât şi pe ansamblu. Astfel, ameliorarea
mediului va deveni acţiunea împotriva dezordinii şi reacţie împotriva inerţiei şi compromisurilor
în considerarea mediului de viaţă uman. Poate cândva fiecare element şi parametru al mediului
se va integra “într-o lume a echilibrului şi armoniei”.

9. Speță
10
https://ec.europa.eu/environment/basics/health-wellbeing/air-pollution/index_ro.htm
11
Adelina Dumitraș, Efectele poluării asupra mediului înconjurător, ProEnvironment 2 (2008) 110 – 113

10
 HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a noua)

21 iulie 2016(*)

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Protecția mediului – Directiva 2006/21/CE –

Gestionarea deșeurilor – Minerit – Iazuri de decantare – Emisie de praf – Particule fine de praf în suspensie în
aer – Poluare – Sănătatea persoanelor – Măsuri de prevenire obligatorii – Articolele 4 și 13 – Constatarea
existenței unei neîndepliniri a obligațiilor”

În cauza C-104/15,

având ca obiect o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulată în temeiul articolului 258 TFUE,
introdusă la 3 martie 2015,

Comisia Europeană, reprezentată de L. Nicolae, de E. Sanfrutos Cano și de D. Loma-Osorio Lerena, în

calitate de agenți,

reclamantă,

împotriva

României, reprezentată de R.-H. Radu, de E. Gane, de A. Buzoianu și de R. Hațieganu, în calitate de agenți,

pârâtă,

CURTEA (Camera a noua),

compusă din domnul C. Lycourgos (raportor), președinte de cameră, domnul C. Vajda și doamna K. Jürimäe,
judecători,

avocat general: domnul M. Campos Sánchez-Bordona,

grefier: doamna L. Carrasco Marco, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 17 martie 2016,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea formulată, Comisia Europeană solicită Curții să constate că, prin neluarea măsurilor necesare
pentru a preveni poluarea cu particule de praf provenite de la iazul Boșneag – extindere care aparține
exploatării miniere de cupru și de zinc Moldomin din Moldova Nouă (România), România nu și-a îndeplinit
obligațiile care îi revin în temeiul dispozițiilor articolului 4 și ale articolului 13 alineatul (2) din Directiva
2006/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2006 privind gestionarea deșeurilor din
industriile extractive și de modificare a Directivei 2004/35/CE (JO 2006, L 102, p. 15, Ediție specială,
15/vol. 16, p. 3).

 Cadrul juridic

11
  Dreptul Uniunii

 Directiva 75/442/CEE

2        Articolul 4 din Directiva 75/442/CEE a Consiliului din 15 iulie 1975 privind deșeurile (JO 1975, L  174, p. 39)
prevedea:

„Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura că deșeurile se elimină fără a periclita sănătatea
oamenilor și fără a afecta mediul […]” [traducere neoficială]

 Directiva 2006/21

3        Considerentul (11) al Directivei 2006/21 are următorul cuprins:

„În vederea respectării principiilor și priorităților definite în Directiva 75/442/CEE și, în special, în articolele 3 și
4, statele membre trebuie să se asigure că operatorii angajați în industria extractivă iau toate măsurile
necesare pentru prevenirea sau reducerea, pe cât posibil, a oricăror efecte negative, actuale sau potențiale,
asupra mediului sau sănătății umane, care apar ca rezultat al gestionării deșeurilor provenite din industriile
extractive.”

4        Directiva 2006/21 prevede, potrivit articolului 1, măsuri, proceduri și orientări pentru prevenirea sau reducerea,
pe cât posibil, a oricăror efecte nefaste asupra mediului, în special asupra apei, aerului, solului, faunei și florei
și peisajelor, precum și a oricăror riscuri pentru sănătatea umană rezultate din gestionarea deșeurilor din
industriile extractive.

5        Articolul 3 din Directiva 2006/21, intitulat „Definiții”, prevede:

„În sensul prezentei directive, se înțelege prin:

[…]

12.      «iaz», un sit natural sau un amplasament amenajat pentru depozitarea deșeurilor fin granulate, în mod
normal steril de procesare, împreună cu cantități variabile de apă liberă, rezultate din tratarea
resurselor minerale, precum și din recircularea și limpezirea apei de proces;

[…]

15.      «instalație de gestionare a deșeurilor», orice suprafață desemnată pentru acumularea sau depozitarea
deșeurilor extractive solide sau lichide, în soluție sau suspensie, pentru următoarele perioade:

–        nicio perioadă pentru instalațiile de gestionare a deșeurilor din categoria A și instalațiile pentru
deșeurile caracterizate ca periculoase în planul de gestionare a deșeurilor;

–        o perioadă mai mare de șase luni pentru instalațiile de deșeuri periculoase generate în mod
neașteptat;

–        o perioadă mai mare de un an pentru instalațiile de deșeuri neinerte nepericuloase;

–        o perioadă mai mare de trei ani pentru instalații pentru soluri nepoluate, deșeuri de prospecțiune
nepericuloase, deșeuri rezultate din extracția, tratarea și stocarea turbei și deșeuri inerte.

Aceste instalații sunt echipate cu un dig sau altă structură care reține, conține, limitează sau sprijină în
alt mod o astfel de instalație și include de asemenea, dar nu se limitează la, halde și iazuri de
decantare, dar excluzând golurile de excavare în care sunt reintroduse deșeurile, după extracția
mineralelor în scopuri de reabilitare și construcție;

[…]

12
 24.      «operator», orice persoană fizică sau juridică responsabilă pentru gestionarea deșeurilor extractive în
conformitate cu legislația internă a statului membru în care are loc gestionarea deșeurilor, inclusiv în
ceea ce privește stocarea temporară a deșeurilor extractive, precum și în etapele de exploatare a
instalației și după închiderea acesteia;

[…]”

6        Articolul 4 din Directiva 2006/21, intitulat „Cerințe generale”, prevede:

„(1)      Statele membre iau măsurile necesare pentru asigurarea gestionării deșeurilor extractive astfel încât
sănătatea umană să nu fie pusă în pericol și fără să se utilizeze procedee sau metode care pot pune în pericol
mediul, în special fără a constitui un risc pentru apă, aer sau sol, nici pentru faună și floră, fără a produce o
neplăcere prin zgomot sau miros și fără a afecta în mod negativ peisajul și locurile de interes special. De
asemenea, statele membre iau măsurile necesare pentru interzicerea abandonului, aruncării sau depozitării
necontrolate a deșeurilor extractive.

(2)      Statele membre asigură luarea tuturor măsurilor necesare de către operator pentru prevenirea sau
reducerea pe cât posibil a efectelor nefaste asupra mediului și sănătății umane rezultate din gestionarea
deșeurilor extractive. Aceasta include gestionarea oricărei instalații de deșeuri, inclusiv după închiderea
acesteia, precum și prevenirea accidentelor majore care implică acea instalație și limitarea consecințelor
asupra mediului și sănătății umane.

(3)      Măsurile prevăzute la alineatul (2) se bazează, între altele, pe cele mai bune tehnici disponibile, fără
prescrierea utilizării unei tehnici sau tehnologii specifice, dar ținând seama de caracteristicile tehnice ale
instalației de gestionare a deșeurilor, de localizarea geografică și de condițiile locale de mediu.”

7        Articolul 13 din Directiva 2006/21 prevede:

„(1)      Autoritatea competentă asigură că operatorul a luat măsurile necesare pentru a respecta standardele
de mediu comunitare, în special pentru a preveni deteriorarea calității actuale a apei, în conformitate cu
Directiva 2000/60/CE [a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui
cadru de politică comunitară în domeniul apei (JO 2000, L 327, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 6, p. 193)] […]

[…]

(2)      Autoritatea competentă se asigură că operatorul a luat măsurile adecvate pentru prevenirea sau
reducerea prafului și emisiilor de gaz.”

8        Articolul 24 din Directiva 2006/21, intitulat „Dispoziții tranzitorii”, prevede:

„(1)      Statele membre asigură că instalațiile de gestionare a deșeurilor care au obținut o autorizație sau care
sunt în exploatare la 1 mai 2008 îndeplinesc dispozițiile prezentei directive până la 1 mai 2012, cu excepția
dispozițiilor articolului 14 alineatul (1), pe care trebuie să le îndeplinească până la 1 mai 2014, și a dispozițiilor
articolului 13 alineatul (6), pe care trebuie să le îndeplinească în conformitate cu calendarul indicat de
acestea.

(2)      Alineatul (1) nu se aplică instalațiilor de gestionare a deșeurilor închise până la 1 mai 2008.

(3)      Statele membre se asigură că, de la 1 mai 2006 și sub rezerva închiderii unei instalații de gestionare a
deșeurilor după acea dată și înainte de 1 mai 2008, deșeurile extractive sunt gestionate într-un mod care nu
aduce atingere aplicării articolului 4 alineatul (1) din prezenta directivă și nici altor cerințe de mediu prevăzute
de legislația comunitară, inclusiv Directiva 2000/60/CE.

(4)      Articolul 5, articolul 6 alineatele (3)-(5), articolul 7, articolul 8, articolul 12 alineatele (1) și (2), articolul 14
alineatele (1)-(3) nu se aplică instalațiilor de gestionare a deșeurilor care:

–        au încetat acceptarea de deșeuri înainte de 1 mai 2006,

13
 –        au încheiat procedurile de închidere în conformitate cu legislația internă sau comunitară aplicabilă sau
cu programele de închidere aprobate de autoritatea competentă și

–        sunt închise efectiv până la 31 decembrie 2010.

Statele membre notifică aceste cazuri Comisiei până la 1 august 2008 și asigură administrarea acestor
instalații într-un mod care să nu compromită realizarea obiectivelor prezentei directive, în special a obiectivelor
articolului 4 alineatul (1) și a celor prevăzute de orice alte dispoziții comunitare, inclusiv Directiva 2000/60/CE.”

9        Articolul 25 alineatul (1) din Directiva 2006/21 prevede:

„Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare
pentru a se conforma prezentei directive până la 1 mai 2008. Statele membre informează de îndată Comisia
cu privire la aceasta.

[…]”

 Directiva 2008/50/CE

10      Articolul 2 din Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea
aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa (JO 2008, L. 152, p. 1) prevede:

„În înțelesul prezentei directive:

[…]

5.      «valoare-limită» înseamnă un nivel fixat pe baza cunoașterii științifice, în scopul de a evita, preveni sau
reduce efectele dăunătoare asupra sănătății umane și/sau a mediului ca întreg, care se dorește a fi atins într-o
perioadă dată și care nu trebuie depășit, odată atins;

[…]

«prag de alertă» înseamnă un nivel dincolo de care există un risc pentru sănătatea populației în general, la o
expunere de scurtă durată și la atingerea căruia statele membre trebuie să ia imediat măsuri;

[…]”

 Directiva 2008/98/CE

11      Articolul 13 din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind
deșeurile și de abrogare a anumitor directive (JO 2008, L 312, p. 3) prevede:

„Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a garanta că gestionarea deșeurilor se face fără a pune în
pericol sănătatea [umană] și fără a dăuna mediului […]”

 Dreptul românesc

12      Directiva 2006/21 a fost transpusă în dreptul românesc prin Hotărârea Guvernului nr. 856/2008 privind
gestionarea deșeurilor din industriile extractive, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din
27 august 2008, și intrată în vigoare în aceeași zi.

 Procedura precontencioasă

13      SC Moldomin SA Moldova Nouă (denumită în continuare „Moldomin”), cu sediul în județul Caraș-Severin
(România) și al cărei capital este deținut integral de statul român, a fost autorizată să desfășoare activități de
extracție și de preparare a minereurilor cuprifere, precum și de valorificare a concentratului de cupru, utilizând
iazuri de decantare până la sfârșitul anului 2006, dată la care aceasta și-a întrerupt temporar activitatea ca

14
 urmare a adoptării unor acte normative care prevedeau închiderea definitivă a unor mine, printre care și mina
sa. Începând din anul 2007, Agenția Națională pentru Resurse Minerale a reînnoit în mod constant acordul
privind întreruperea temporară a activității de exploatare minieră a Moldomin.

14      În cadrul desfășurării activității sale de exploatare minieră, Moldomin a deținut cinci iazuri de decantare.
Iazurile Boșneag Est, Boșneag Vest și Lunca Dunării, toate situate în România, au fost închise și puse în
conformitate cu standardele ecologice, activitatea lor încetând în anii 1979, 1981 și, respectiv, 1995. Iazurile
Tăușani și Boșneag – extindere, situate de asemenea în România, nu au fost închise, însă depozitarea
deșeurilor în aceste iazuri a fost sistată de la sfârșitul anului 2006, și anume de la întreruperea activității
Moldomin.

15      După ce a fost informată despre existența unei poluări cu praf provocate de iazurile de decantare care aparțin
Moldomin, Comisia a transmis României o scrisoare de punere în întârziere la 25 octombrie 2012.

16      Prin intermediul acestei scrisori, Comisia a atras atenția României cu privire la o presupusă neîndeplinire a
obligațiilor care îi revin în temeiul articolelor 4, 5 și 7 din Directiva 2006/21, precum și al articolului 13 alineatul
(2) din această directivă în ceea ce privește iazurile Tăușani și Boșneag – extindere, care aparțin Moldomin,
precum și cu privire la o presupusă neîndeplinire a obligațiilor care îi revin în temeiul articolului 12 din această
directivă în ceea ce privește iazul Tăușani. Comisia a solicitat de asemenea informații cu privire la instalațiile
de gestionare a deșeurilor care aparțin Moldomin.

17      România a răspuns la scrisoarea de punere în întârziere la 15 februarie 2013. Aceasta a contestat

aplicabilitatea Directivei 2006/21 în speță și în special aplicabilitatea articolelor 5 și 7 din această directivă în
cazul iazurilor Tăușani și Boșneag – extindere. În ceea ce privește articolul 12 din directiva menționată,
România a precizat că se făcuseră primele demersuri pentru închiderea iazului Tăușani, aprobată de
autoritățile române în cursul anului 2007. Cu privire la aplicarea articolului 4 din Directiva 2006/21, România a
precizat de asemenea că un contract prin care se asigura continuarea lucrărilor de conservare a iazului
Tăușani era în curs de executare. În ceea ce privește iazul Boșneag – extindere, acest stat membru a susținut
că poluarea cu praf se produce atunci când vântul se intensifică și ridică particule de praf de pe suprafața
iazului.

18      Întrucât a continuat să considere că România încălca anumite dispoziții din Directiva 2006/21, Comisia i-a
transmis un aviz motivat la 21 februarie 2014. După ce a examinat informațiile transmise de autoritățile
române, Comisia nu a reluat, în avizul său motivat, obiecțiile referitoare la încălcarea articolelor 5, 7 și 12 din
Directiva 2006/21. În schimb, aceasta a considerat că România nu a luat măsurile necesare pentru a asigura
încetarea și/sau pentru a preveni poluarea cu particule de praf provocată de iazurile Tăușani și Boșneag –
extindere, încălcând astfel dispozițiile articolului 4 și ale articolului 13 alineatul (2) din Directiva 2006/21, și a
solicitat României să ia măsurile necesare pentru a-și îndeplini obligațiile în termen de două luni.

19      România a răspuns la avizul motivat la 22 aprilie 2014. În răspunsul formulat, aceasta a continuat să conteste
aplicabilitatea Directivei 2006/21 în speță. În ceea ce privește încălcarea articolului 4 din această directivă,
România afirmă că contractul de executare a lucrărilor de conservare a iazului Tăușani a fost prelungit. În
ceea ce privește iazul Boșneag – extindere, aceasta declară că s-au făcut demersurile care asigură finanțarea
lucrărilor de umidificare a iazului. În ceea ce privește încălcarea articolului 13 alineatul (2) din directiva
menționată, România susține că poluarea cu praf provine în exclusivitate de la iazul Boșneag – extindere.

20      După analizarea acestui răspuns, Comisia a apreciat că România nu a respectat obligațiile care îi revin în
temeiul articolului 4 și al articolului 13 alineatul (2) din Directiva 2006/21 și a decis să sesizeze Curtea cu
prezenta acțiune în temeiul articolului 258 al doilea paragraf TFUE.

21      Cu toate acestea, întrucât Comisia nu a fost în măsură să conteste declarația României potrivit căreia, ca
urmare a lucrărilor de conservare, iazul Tăușani nu ar constitui sursa poluării în regiunea vizată și să prezinte
elemente care să demonstreze faptul că poluarea în această regiune provine de la iazul menționat, iar nu
numai de la iazul Boșneag – extindere, aceasta a decis să limiteze obiectul cererii sale introductive adresate
Curții și să nu invoce o încălcare a Directivei 2006/21 de către România în cazul iazului Tăușani.

 Cu privire la acțiune

15
  Cu privire la admisibilitate

22      România invocă două excepții de inadmisibilitate. Prima este întemeiată pe o pretinsă nelegalitate a procedurii
precontencioase. Cea de a doua se referă la inaplicabilitatea Directivei 2006/21 în cazul iazului Boșneag –
extindere.

 Cu privire la legalitatea procedurii precontencioase

–       Argumentele părților

23      În memoriul său în apărare, România susține că Comisia s-a limitat să menționeze, în scrisoarea sa de punere
în întârziere, fapte anterioare datei de 1 mai 2012. Or, aceste fapte nu ar putea fi considerate încălcări ale
articolului 4 și ale articolului 13 alineatul (2) din Directiva 2006/21, întrucât, în temeiul articolului 24 alineatul
(1) din această directivă, Moldomin era, în orice caz, obligată să respecte articolul 4 și articolul 13 alineatul (2)
din directiva respectivă numai începând de la 1 mai 2012. România susține că numai în cea de a doua etapă
a procedurii precontencioase, în avizul motivat, Comisia a menționat, pentru prima dată, fapte care au avut loc
după 1 mai 2012.

24      Or, potrivit României, o scrisoare de punere în întârziere trebuie să cuprindă o descriere, chiar succintă, a
faptelor care au avut loc la o dată la care pot fi considerate o încălcare a dreptului Uniunii.

25      În plus, România arată că, în cadrul mecanismului EU Pilot, la care Comisia a recurs în speță, erau întrunite
toate condițiile pentru ca, încă din momentul trimiterii scrisorii de punere în întârziere, Comisia să poată indica,
chiar succint, fapte ulterioare datei de 1 mai 2012. Pe de altă parte, România subliniază că, atunci când este
utilizat mecanismul EU Pilot, este necesar ca cerințele de precizie și nivelul de detaliu pe care o scrisoare de
punere în întârziere trebuie să le respecte să fie mai stricte.

26      România concluzionează de aici că Comisia a adus atingere normelor și obiectivelor procedurii

precontencioase și nu a respectat cerințele, care decurg dintr-o jurisprudență constantă a Curții, pe care
trebuie să le îndeplinească o scrisoare de punere în întârziere. În această privință, România amintește că
scrisoarea de punere în întârziere are ca scop, pe de o parte, să delimiteze obiectul litigiului și să indice
statului membru, care este invitat să își prezinte observațiile, elementele necesare pentru pregătirea apărării
și, pe de altă parte, să îi permită acestuia să se conformeze înainte de a fi sesizată Curtea. Statul membru ar
trebui astfel să dispună de toate informațiile utile și necesare pentru apărarea sa.

27      În memoriul său în replică, Comisia consideră că obiectivele procedurii precontencioase au fost atinse în
prezenta procedură. În special, Comisia subliniază că scrisoarea de punere în întârziere a identificat cu
suficientă precizie deficiențele care fac obiectul procedurii, referindu-se în special la încălcarea articolului 4 și
a articolului 13 alineatul (2) din Directiva 2006/21 în ceea ce privește iazul Boșneag – extindere. În plus,
obiectul procedurii privind acest iaz ar fi fost identic pe parcursul întregii proceduri contencioase, precum și în
prezenta acțiune.

28      În această privință, Comisia susține că autoritățile române au înțeles obiectul procedurii precontencioase și
și-au exercitat pe deplin dreptul la apărare, România luând în considerare, în răspunsul său la scrisoarea de
punere în întârziere, toate argumentele Comisiei referitoare la iazul Boșneag – extindere, fără să le conteste,
de altfel.

29      Comisia respinge argumentul potrivit căruia menționarea, în scrisoarea de punere în întârziere, a unor fapte
care au avut loc exclusiv anterior datei de 1 mai 2012, nu ar fi permis României să își formuleze apărarea.
Comisia subliniază că a menționat, în scrisoarea de punere în întârziere, fapte în curs de derulare. Astfel,
aceasta ar fi făcut referire la „persistența” poluării în regiune, la insuficiența măsurilor luate de autoritățile
române pentru a remedia această problemă, la starea de abandon a iazului Boșneag – extindere și la faptul
că acesta constituia o sursă de poluare în privința căreia nu fusese adoptată nicio măsură, sistemul de
hidrotransport nefiind funcțional. În ceea ce privește critica potrivit căreia numai avizul motivat conținea
informații ulterioare datei de 1 mai 2012, Comisia arată că acestea se referă la fenomene care au avut loc
după data transmiterii scrisorii de punere în întârziere. Extrasele de presă referitoare la fenomenele din 31
decembrie 2012 și din 15 noiembrie 2013 ar aborda același fenomen recurent al poluării care se manifestă de
mai multe ori pe an în regiune.

16
30      În ceea ce privește sistemul EU Pilot, Comisia arată că acesta este un instrument util, care nu face decât să
formalizeze schimburile de informații dintre Comisie și statele membre în cel mai scurt timp, însă nu constituie
o etapă separată în cadrul unei proceduri precontencioase. Utilizarea sistemului EU Pilot ar face posibile
primele schimburi de informații înainte de deschiderea unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor
împotriva unui stat membru, însă nu ar putea să creeze obligații procedurale suplimentare pentru Comisie în
cadrul unei astfel de proceduri.

31      În memoriul său în duplică, România susține că inexistența, în scrisoarea de punere în întârziere, a unor fapte
ulterioare datei de 1 mai 2012 se datorează unei alegeri a Comisiei. Astfel, aceasta din urmă nu doar că ar fi
decis să deschidă un dosar EU Pilot înainte de 1 mai 2012, dar nici nu ar fi utilizat, în scrisoarea de punere în
întârziere, decât informații furnizate în dosarul EU Pilot, fără a solicita informații suplimentare cu privire la
eventuale episoade de poluare care au avut loc după această dată.

–       Aprecierea Curții

32      Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, scrisoarea de punere în întârziere are ca scop, pe de
o parte, să delimiteze obiectul litigiului și să indice statului membru care este invitat să își prezinte observațiile
elementele necesare pentru pregătirea apărării și, pe de altă parte, să permită acestuia să se conformeze
înainte de a fi sesizată Curtea (a se vedea în special Hotărârea din 28 martie 1985, Comisia/Italia, 274/83,
nepublicată, EU:C:1985:148, punctul 19, și Hotărârea din 7 aprilie 2011, Comisia/Portugalia, C-20/09,
nepublicată, EU:C:2011:214, punctul 19, precum și jurisprudența citată).

33      Trebuie amintit de asemenea că, deși este necesar ca avizul motivat să cuprindă o expunere coerentă și
detaliată a rațiunilor care au determinat Comisia să ajungă la convingerea că statul membru în cauză nu și-a
îndeplinit una dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatului, scrisoarea de punere în întârziere nu poate fi
supusă unor cerințe de precizie atât de stricte precum cele pe care trebuie să le îndeplinească avizul motivat,
întrucât aceasta nu poate reprezenta în mod necesar decât un prim rezumat succint al obiecțiilor. Nimic nu
împiedică, așadar, Comisia să detalieze, în avizul motivat, motivele pe care le-a invocat deja în mod mai
general în scrisoarea de punere în întârziere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 aprilie 2008,
Comisia/Italia, C-337/05, nepublicată, EU:C:2008:203, punctul 23, și Hotărârea din 13 februarie 2014,
Comisia/Regatul-Unit, C-530/11, nepublicată, EU:C:2014:67 punctul 40).

34      În consecință, deși scrisoarea de punere în întârziere are scopul de a delimita obiectul litigiului, care nu mai
poate fi extins ulterior, întrucât avizul motivat și cererea introductivă trebuie să se întemeieze pe aceleași
obiecții, Comisia este totuși liberă să se bazeze în continuare pe măsuri ulterioare care sunt echivalente în
esență cu măsurile contestate în punerea în întârziere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 mai 2006,
Comisia/Spania, C-221/04, nepublicată, EU:C:2006:329, punctul 37, Hotărârea din 6 septembrie 2012,
Comisia/Portugalia, C-38/10, nepublicată, EU:C:2012:521, punctul 15, și Hotărârea din 25 februarie 2016,
Comisia/Spania, C-454/14, nepublicată, EU:C:2016:117, punctul 25).

35      În schimb, neîndeplinirea obligațiilor imputată trebuie să fie preexistentă scrisorii de punere în întârziere, astfel
încât aceasta din urmă nu poate avea ca obiect netranspunerea unei directive al cărei termen de punere în
aplicare nu a expirat încă (a se vedea în acest sens Ordonanța din 13 septembrie 2000, Comisia/Țările de
Jos, C-341/97, EU:C:2000:434, punctul 18, și Hotărârea din 27 octombrie 2005, Comisia/Luxemburg, C-23/05,
EU:C:2005:660, punctul 7).

36      În speță, reiese din scrisoarea de punere în întârziere, adresată României la 25 octombrie 2012, că Comisia a
avut în vedere în mod expres o încălcare a articolului 4 și a articolului 13 alineatul (2) din Directiva 2006/21,
pentru motivul că acest stat membru s-a abținut să adopte, începând din 1 mai 2012, măsurile structurale
necesare pentru a evita ca, începând de la această dată, problema poluării în regiunea vizată, astfel cum este
descrisă în scrisoarea de punere în întârziere, să persiste.

37      În consecință, Comisia a vizat, în această scrisoare de punere în întârziere, o situație care, pe de o parte, era
legată de o obligație a României existentă la data expedierii scrisorii menționate și, pe de altă parte, era
recurentă și era de natură să dureze, în lipsa unor amenajări structurale ale iazului Boșneag – extindere.

38      În aceste condiții, nu se poate considera că României nu i s-a respectat dreptul la apărare pentru simplul motiv
că Comisia a identificat numai în etapa avizului motivat episoade de ridicare a prafului ulterioare datei de 1
mai 2012.

17
39      Contrar susținerilor României, această concluzie nu este repusă în discuție de simpla împrejurare că în speță
Comisia utilizase mecanismul EU Pilot. Astfel, acest mecanism, care intervine anterior etapei precontencioase
propriu-zise a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, nu ar putea avea ca efect să modifice
etapele acestei proceduri, astfel cum este prevăzută la articolul 258 TFUE, nici cerințele proprii fiecăreia dintre
ele.

40      În consecință, excepția de inadmisibilitate întemeiată pe nelegalitatea procedurii precontencioase, invocată de

România, trebuie respinsă.

 Cu privire la aplicarea Directivei 2006/21 în cazul iazului Boșneag – extindere

–       Argumentele părților

41      România contestă aplicarea Directivei 2006/21 în cazul iazului Boșneag – extindere. Aceasta susține că
încetarea activității de exploatare a Moldomin și, prin urmare, a activității de depozitare a deșeurilor a
intervenit anterior aderării României la Uniunea Europeană și anterior datei de 1 mai 2008, astfel încât nu se
poate considera că acest iaz intră în categoria „instalațiilor de gestionare a deșeurilor care au obținut o
autorizație sau care sunt în exploatare la 1 mai 2008”, în sensul articolului 24 alineatul (1) din Directiva
2006/21.

42      România arată că articolul 24 alineatul (1) din Directiva 2006/21 constituie o dispoziție tranzitorie care trebuie
să facă obiectul unei interpretări și al unei aplicări stricte. Interpretată a contrario, aceasta ar exclude astfel din
domeniul său de aplicare instalațiile care nici nu au obținut o autorizație, nici nu au făcut obiectul unei
exploatări anterior datei de 1 mai 2008, dar care totuși existau. Potrivit României, nu s-ar putea concluziona
că astfel de instalații existente intră în domeniul de aplicare al articolului 25 din această directivă. O asemenea
interpretare ar crea astfel, în mod nejustificat având în vedere obiectivele urmărite de directiva menționată,
două regimuri juridice distincte pentru instalațiile existente, și anume, pe de o parte, instalațiile care obținuseră
o autorizație sau care erau în exploatare anterior datei de 1 mai 2008 și care ar trebui puse în conformitate cel
târziu la 1 mai 2012 și, pe de altă parte, instalațiile care nu au obținut autorizația și care nu au făcut obiectul
unei exploatări anterior datei de 1 mai 2008 și care ar trebui puse în conformitate cel târziu la 1 mai 2008.
România arată de asemenea că ar fi fost imposibil din punct de vedere obiectiv să pună în conformitate
această ultimă categorie de instalații anterior datei de 1 mai 2008.

43      România consideră, în plus, că noțiunea „autorizație”, conținută de articolul 24 alineatul (1) din Directiva
2006/21, trebuie interpretată în sensul că aceasta vizează o autorizație valabilă, strâns legată de exploatarea
deșeurilor de extracție și care reglementează modul în care este utilizată instalația de gestionare a deșeurilor.
În ceea ce privește noțiunea „exploatare”, vizată la aceeași dispoziție, această noțiune ar însemna
depozitarea deșeurilor.

44      Pe de altă parte, România subliniază că orice referire la articolul 24 alineatul (4) din Directiva 2006/21 este
lipsită de relevanță, din moment ce niciuna dintre dispozițiile enumerate la această dispoziție nu este vizată în
avizul motivat sau în cererea introductivă.

45      Comisia consideră că iazul Boșneag – extindere intră în domeniul de aplicare al Directivei 2006/21, întrucât a
fost autorizat anterior anului 2008 și nu era închis la 1 mai 2008, astfel încât nu ar putea intra în domeniul de
aplicare al articolului 24 alineatul (2) din această directivă. În plus, acest iaz ar trebui considerat o „instalație
de gestionare a deșeurilor”, în sensul articolului 3 punctul 15 din Directiva 2006/21, iar Moldomin, un
„operator”, în sensul articolului 3 punctul 24 din această directivă. Potrivit Comisiei, România trebuia să se
asigure, prin urmare, că dispozițiile din directiva menționată vor fi respectate cel târziu la 1 mai 2012.

46      Comisia apreciază că interpretarea articolului 24 alineatul (1) din Directiva 2006/21 reținută de România
contrazice modul de redactare a acestei dispoziții și conduce la faptul că această directivă se aplică, de facto,
numai instalațiilor care au obținut o autorizație după data de 1 mai 2008, deși articolul 24 menționat se referă
tocmai la instalațiile care au obținut o autorizație anterior acestei date. Intenția legiuitorului Uniunii ar fi fost să
includă cel mai mare număr posibil de instalații de gestionare a deșeurilor în domeniul de aplicare al Directivei
2006/21, tocmai pentru a preveni și pentru a reduce la maximum efectele lor dăunătoare asupra mediului și
sănătății umane.

18
47      În această privință, Comisia arată că dispozițiile tranzitorii ale articolului 24 alineatul (1) din Directiva 2006/21
ar avea ca obiectiv să ofere autorităților naționale un termen mai lung pentru a asigura conformitatea
instalațiilor de gestionare a deșeurilor cu cerințele impuse de această directivă, pentru a respecta principiul
securității juridice. Aceste dispoziții ar constitui o excepție de la articolul 25 din directiva menționată, care ar
trebui interpretat în mod restrictiv, iar nu în mod extensiv astfel cum sugerează România.

48      În plus, Comisia apreciază că Moldomin pare să dețină o autorizație „valabilă”, pe care Agenția Națională
pentru Resurse Minerale s-a bazat pentru a-și da acordul în vederea întreruperii activității de exploatare, și
anume Licența de concesiune pentru exploatare nr. 2781/2001.

49      Comisia arată, pe de altă parte, că nu este prevăzută închiderea iazului Boșneag – extindere, întrucât
activitatea de depozitare a deșeurilor în acest iaz trebuie să reînceapă odată cu reluarea activității Moldomin,
la încheierea procesului de privatizare. Întrucât nu ar exista nicio decizie de închidere a iazului respectiv,
această închidere nefiind nici măcar avută în vedere, Comisia consideră în final că iazul Boșneag – extindere
nu îndeplinește condițiile de aplicare a articolului 24 alineatul (4) din Directiva 2006/21.

50      În memoriul său în duplică, România subliniază că Licența de concesiune pentru exploatare nr. 2781/2001,
care este menționată de Comisie numai în memoriul său în replică, nu poate fi considerată o autorizație
valabilă acordată Moldomin, în sensul articolului 24 alineatul (1) din Directiva 2006/21.

–       Aprecierea Curții

51      Reiese din modul de redactare a articolului 24 alineatul (1) din Directiva 2006/21 că instalațiile de gestionare a
deșeurilor intră în domeniul de aplicare al acesteia dacă, la data de 1 mai 2008, și anume la expirarea
termenului de transpunere a acestei directive, instalațiile respective obținuseră o autorizație sau erau în
exploatare.

52      Or, este cert că iazul Boșneag – extindere era în exploatare la 1 mai 2008, România limitându-se să susțină că
activitatea de exploatare minieră încetase, probabil cu titlu temporar, ceea ce a determinat încetarea
depozitării deșeurilor în acest iaz. Totodată, simpla lipsă a depozitării de noi deșeuri nu poate fi asimilată unei
încetări a activității instalației de gestionare a deșeurilor, astfel cum este definită această instalație la articolul
3 punctul 15 din Directiva 2006/21.

53      În plus, România nu a contestat argumentul Comisiei potrivit căruia nu era prevăzută nicio închidere a iazului
Boșneag – extindere, întrucât privatizarea programată a Moldomin lăsa, dimpotrivă, să se presupună că
activitatea de exploatare minieră poate fi reluată.

54      Rezultă că excepția de inadmisibilitate trebuie respinsă.

 Cu privire la fond

 Cu privire la încălcarea articolului 4 din Directiva 2006/21

–       Argumentele părților

55      În cererea sa introductivă, Comisia arată că regiunea Moldova Nouă este foarte grav poluată de particule de
praf ridicate de vânt de la iazul de decantare Boșneag – extindere, deținut de Moldomin. Această poluare ar
reprezenta un pericol nu numai pentru mediu, ci și pentru sănătatea umană, astfel cum ar demonstra un
raport din anul 2013 al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) care dovedește caracterul dăunător al unei
expuneri, chiar de scurtă durată, la particulele fine inhalabile, în special la cele cu un diametru mai mic de 10
micrometri (denumite în continuare „PM10”). Comisia subliniază în această privință că nu s-a putut stabili încă
un prag sub care o astfel de expunere ar fi inofensivă.

56      Comisia se întemeiază de asemenea pe extrase de presă și pe reportaje video care ar atesta că, în perioadele
de vânt intens, de pe suprafața iazurilor de decantare se ridică praf și nisip, ceea ce ar avea efecte nefaste
asupra stării de sănătate a locuitorilor din regiunea Moldova Nouă. În plus, potrivit Comisiei, raportul privind
starea mediului publicat pe site-ul internet al Agenției pentru Protecția Mediului din Caraș-Severin precizează
că, începând cu 31 ianuarie 2014, în această regiune a avut loc o poluare accidentală sistematică a aerului cu

19
 particule fine provenite din iazurile de decantare care aparțin Moldomin. În plus, Comisia consideră că, în
răspunsul său la scrisoarea de punere în întârziere și la avizul motivat, România a recunoscut existența în
regiunea menționată a unei poluări cu praf în perioada de vânt intens, a cărei origine este iazul Boșneag –
extindere.

57      Comisia mai arată că, la expirarea termenului acordat prin avizul motivat, în luna iulie 2014, comisarul șef al
Gărzii de Mediu din Caraș-Severin a declarat că particulele de praf în cauză continuau să polueze regiunea
Moldova Nouă și că nu fusese luată nicio măsură pentru a se remedia această poluare.

58      Rezultă, potrivit Comisiei, că, la expirarea termenului prevăzut de avizul motivat, nu fusese luată nicio măsură
concretă care să urmărească combaterea poluării menționate. Comisia consideră că diferitele controale și
sesizări, realizate de autoritățile române, nu pot fi suficiente pentru a remedia poluarea constatată. Chiar dacă
autoritățile naționale au considerat necesar să impună unele măsuri mai structurale, persistența poluării până
în prezent arată că aceste măsuri nu au fost puse în aplicare, chiar dacă autoritățile române erau conștiente
de efectele dăunătoare ale unei astfel de poluări în regiunea Moldova Nouă.

59      România ar fi recunoscut de altfel, în luna martie 2012, că sistemul de hidrotransport al iazului Boșneag –
extindere se deteriorase și că nu fusese posibilă umidificarea suprafeței acestui iaz, ceea ce a permis ca
particule de praf să fie ridicate de vântul puternic. Acest sistem nu ar fi încă în stare de funcționare.

60      În memoriul său în apărare, România admite că praful prezent pe suprafața iazului Boșneag – extindere este
ridicat în aer în unele perioade de vânt puternic și de secetă. Aceasta apreciază totuși că, între 1 mai 2012 și
19 mai 2015, data memoriului său în apărare, nu s-a putut nici considera că regiunea Moldova Nouă a fost
foarte grav poluată, nici concluziona că sănătatea umană sau mediul a fost pus în pericol. În orice caz,
cererea introductivă a Comisiei nu ar permite să se tragă astfel de concluzii.

61      În lipsa unei definiții explicite, în Directiva 2006/21, a expresiilor „foarte grav poluată”, „efecte nefaste”,
„punerea în pericol a sănătății umane sau a mediului”, România consideră că aceste noțiuni trebuie
interpretate în lumina obligațiilor care decurg din Directiva 2008/50. Or, această din urmă directivă ar
prevedea o valoare-limită pentru indicatorul PM10 care, potrivit datelor recoltate, nu ar fi fost depășit niciodată
între anul 2010 și anul 2014, chiar dacă unele analize au fost realizate în perioadele în care poluarea cu praf a
fost cea mai intensă.

62      În ceea ce privește elementele de probă prezentate de Comisie, România apreciază că extrasele de presă,
declarațiile și reportajele video citate de Comisie permit să se dovedească nu că poluarea existentă pune în
pericol sănătatea umană sau mediul, ci numai că valorile maximale autorizate au fost pentru scurt timp
depășite, fără a încălca totuși valoarea-limită anuală impusă prin Directiva 2008/50 în ceea ce privește
indicatorul PM10 și, în orice caz, fără a prezenta un pericol evident pentru sănătatea umană sau pentru mediu.

63      Chiar dacă recunoaște că particulele fine constituie un factor de poluare care poate avea efecte dăunătoare
asupra sănătății în funcție de nivelul și de timpul de expunere, România apreciază că informațiile furnizate de
Comisie sunt prea generale pentru a se ajunge la o concluzie fermă cu privire la nocivitatea unor cazuri
accidentale de poluare care au apărut în regiunea Moldova Nouă.

64      România contestă de asemenea că nu a luat toate măsurile pentru a remedia situația în cauză. Pe de o parte,
ea ar fi efectuat controale, iar societății Moldomin i s-ar fi aplicat mai multe amenzi între anul 2012 și anul
2014. Pe de altă parte, pe suprafața iazului Boșneag – extindere ar fi fost impus și instalat un sistem de
conducte în vederea udării zonei vizate în perioadele de secetă și de ridicare a prafului de către vânt.

65      România mai arată că, pe lângă măsurarea poluării, legislația națională prevede de asemenea o procedură
națională de alertă în cazul unor condiții meteorologice nefavorabile care permite să se identifice cazurile de
poluare accidentală și să se intervină.

66      În memoriul său în replică, Comisia contestă premisa României potrivit căreia efectele negative ale poluării
asupra sănătății umane sau a mediului ar trebui să se materializeze pentru ca articolul 4 din Directiva 2006/21
să se aplice. Astfel, rolul acestui articol ar fi preventiv, după cum ar atesta considerentul (11) al acestei
directive.

20
67      Comisia mai apreciază că aplicarea Directivei 2008/50 este, în speță, inadecvată. Această directivă nu ar
prevedea un prag de alertă pentru particulari, iar o nerespectare a dispozițiilor sale ar putea fi constatată
numai dacă valorile-limită ar fi depășite pentru un anumit număr de zile. În consecință, valorile de
PM10 măsurate la Moldova Nouă nu ar permite să se demonstreze că în aer nu există concentrații de praf
foarte ridicate și nocive pentru sănătatea umană pentru perioade mai scurte.

68      Pe de altă parte, domeniul de aplicare al Directivei 2008/50 nu ar putea fi utilizat pentru a limita obiectivul
Directivei 2006/21. Astfel, Directiva 2008/50 nu ar efectua o armonizare completă a tuturor problemelor de
mediu legate de poluarea aerului și nici nu ar prevedea în mod exhaustiv măsurile pe care statele membre
sunt obligate să le aplice în acest domeniu. În plus, obiectivul Directivei 2008/50 ar consta în instituirea unor
obligații la nivel național, astfel încât această directivă ar privi, în mod global, diferiții poluanți ai aerului
proveniți din surse și din activități diferite, precum și probleme recurente și generale, întrucât măsurile
adoptate sunt, și ele, variate și nu depind de un singur operator, spre deosebire de Directiva 2006/21. Pe de
altă parte, nici articolul 4 și nici articolul 13 din Directiva 2006/21 nu fac referire la Directiva 2008/50. În orice
caz, România nu ar fi respectat cerințele Directivei 2008/50, în ceea ce privește atât captura minimă de date,
cât și numărul de puncte de prelevare.

69      Comisia apreciază că starea de pericol pentru sănătatea umană este dovedită și că România însăși a
recunoscut că fenomenul de poluare contribuia la crize acute ale anumitor afecțiuni respiratorii sau la
accentuarea unor afecțiuni preexistente.

70      În fața acestei poluări care amenință mediul și sănătatea umană, Comisia apreciază că autoritățile române nu
au luat măsurile necesare pentru a asigura gestionarea deșeurilor de extracție în conformitate cu articolul 4
din Directiva 2006/21, chiar dacă acestea nu ar fi ignorat soluțiile pe care trebuiau să le pună în aplicare în
măsura în care acestea din urmă ar reieși din rezultatele inspecțiilor naționale efectuate în cursul anului 2011.

71      În memoriul său în duplică, România reafirmă relevanța, în speță, a Directivei 2008/50 și apreciază că
considerațiile Comisiei referitoare la captura minimă de date și la numărul punctelor de prelevare sunt
incoerente și nu demonstrează decât că nu a existat o monitorizare constantă pentru regiunea vizată.
România apreciază că nu a recunoscut, în memoriul său în apărare, că fenomenul poluării contribuie la crize
acute ale anumitor afecțiuni respiratorii sau la accentuarea unor afecțiuni preexistente, ci că doar a susținut că
scenariul negativ cel mai plauzibil care ar putea fi imaginat ar fi cel în care poluarea ar putea cel mult să
provoace asemenea efecte.

–       Aprecierea Curții

72      Prin această primă obiecție, se reproșează României că nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul
articolului 4 din Directiva 2006/21 pentru motivul că nu a luat măsurile necesare pentru a preveni poluarea
cauzată de particulele de praf provenite din iazul Boșneag – extindere.

73      Trebuie arătat, cu titlu introductiv, că România nu a contestat în fața Curții că particulele de praf care se află pe
suprafața iazului Boșneag – extindere sunt deșeuri provenite din industria extractivă cărora li se aplică
prevederile Directivei 2006/21.

74      Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2006/21 prevede în special că statele membre iau măsurile necesare
pentru asigurarea, pe de o parte, a gestionării deșeurilor extractive, astfel încât sănătatea umană să nu fie
pusă în pericol și fără să se utilizeze procedee sau metode care pot pune în pericol mediul, precum și pentru
interzicerea, pe de altă parte, a abandonului, aruncării sau depozitării necontrolate a deșeurilor extractive.
Articolul 4 alineatul (2) din această directivă le impune statelor membre să asigure luarea tuturor măsurilor
necesare de către operator pentru prevenirea sau reducerea pe cât posibil a efectelor nefaste asupra mediului
și sănătății umane rezultate din gestionarea deșeurilor extractive. Aceste măsuri trebuie, în conformitate cu
articolul 4 alineatul (3) din directiva menționată, să se bazeze între altele pe cele mai bune tehnici disponibile,
fără prescrierea utilizării unei tehnici sau tehnologii specifice.

75      Pe de altă parte, reiese din considerentul (11) al Directivei 2006/21 că statele membre ar trebui să se asigure
că operatorii angajați în industria extractivă iau toate măsurile necesare pentru prevenirea sau reducerea, pe
cât posibil, a oricăror efecte negative, actuale sau potențiale, asupra mediului sau sănătății umane, care apar
ca rezultat al gestionării deșeurilor provenite din industriile extractive în vederea respectării principiilor și
priorităților definite în Directiva 75/442/CEE și în special în articolele 3 și 4 din aceasta.

21
76      În această privință, este necesar să se arate că articolul 4 din Directiva 75/442 prevedea că „statele membre
iau măsurile necesare pentru a asigura că deșeurile se elimină fără a periclita sănătatea oamenilor și fără a
afecta mediul”.

77      Prin urmare, articolul 4 din Directiva 2006/21 este redactat în termeni foarte asemănători și urmărește aceleași
obiective ca articolul 4 din Directiva 75/442, dispoziție care a fost abrogată și reluată în esență la articolul 4 din
Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind deșeurile (JO 2006,
L 114, p. 9, Ediție specială, 15/vol. 16, p. 45), ulterior la articolul 13 din Directiva 2008/98.

78      În consecință, jurisprudența Curții privind articolul 4 din Directiva 2006/12 și articolul 13 din Directiva 2008/98
este aplicabilă mutatis mutandis la articolul 4 din Directiva 2006/21.

79      Or, rezultă din această jurisprudență că, în măsura în care deșeurile pot cauza daune importante mediului,
este necesar să se considere că dispozițiile articolului 4 din Directiva 2006/21 urmăresc să pună în aplicare
principiul precauției (a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 iulie 2015, Comisia/Slovenia, C-140/14,
nepublicată, EU:C:2015:501, punctul 66). De altfel, această constatare este confirmată de considerentul (11)
al Directivei 2006/21, care vizează efectele negative, actuale sau potențiale, asupra mediului sau sănătății
umane, care apar ca rezultat al gestionării deșeurilor.

80      Pe de altă parte, deși articolul 4 din Directiva 2006/21 nu precizează conținutul concret al măsurilor care
trebuie luate pentru a se asigura că deșeurile sunt gestionate fără a pune în pericol sănătatea umană și fără a
fi utilizate procedee sau metode care pot să afecteze mediul, totuși această dispoziție obligă statele membre
cu privire la obiectivul care trebuie atins, lăsându-le în același timp o marjă de apreciere în evaluarea
necesității unor astfel de măsuri (a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 iulie 2015, Comisia/Slovenia,
C-140/14, nepublicată, EU:C:2015:501, punctul 68).

81      În consecință, deși, în principiu, nu este posibil să se deducă în mod direct din neconformitatea unei situații de
fapt cu obiectivele stabilite la articolul 4 din Directiva 2006/21 că statul membru în cauză nu și-a îndeplinit în
mod necesar obligațiile impuse de această dispoziție, și anume luarea măsurilor necesare pentru a se asigura
că deșeurile sunt gestionate fără a pune în pericol sănătatea umană și fără a fi utilizate proceduri sau metode
care pot să afecteze mediul, persistența unei astfel de situații de fapt, în special atunci când aceasta are drept
consecință o degradare semnificativă a mediului pentru o perioadă îndelungată fără intervenția autorităților
competente, poate arăta că statele membre și-au depășit marja de apreciere pe care le-o conferă acest articol
(a se vedea mutatis mutandis  Hotărârea din 16 iulie 2015, Comisia/Slovenia, C-140/14, nepublicată,
EU:C:2015:501, punctul 69).

82      În speță, este necesar să se constate că temeinicia obiecției reproșate României reiese în mod clar din
ansamblul informațiilor de care dispune Curtea.

83      Trebuie amintit că, în cadrul unei proceduri în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulate în temeiul
articolului 258 TFUE, revine Comisiei sarcina de a stabili existența pretinsei neîndepliniri a obligațiilor. Comisia
este cea care trebuie să prezinte Curții elementele necesare pentru ca aceasta să verifice existența
neîndeplinirii obligațiilor, fără a se putea întemeia pe vreo prezumție (a se vedea în acest sens Hotărârea din
16 iulie 2015, Comisia/Slovenia, C-140/14, nepublicată, EU:C:2015:501, punctul 38 și jurisprudența citată).

84      Cu toate acestea, statele membre sunt obligate, în temeiul articolului 4 alineatul (3) TUE, să faciliteze
îndeplinirea de către Comisie a misiunii sale, care constă printre altele, potrivit articolului 17 alineatul (1) TUE,
în a veghea la aplicarea dispozițiilor tratatului, precum și a dispozițiilor adoptate de instituțiile Uniunii Europene
în temeiul acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 2007, Comisia/Italia, C-135/05,
EU:C:2007:250, punctul 27 și jurisprudența citată).

85      În această perspectivă, trebuie să se țină seama de faptul că, pentru a verifica aplicarea corectă în practică a
dispozițiilor naționale destinate să asigure punerea în aplicare efectivă a directivelor, printre care și cele
adoptate în domeniul mediului, Comisia, care nu dispune de competențe proprii de investigare în materie, este
tributară în mare măsură elementelor puse la dispoziție de eventuali petiționari, de organisme private sau
publice active pe teritoriul statului membru în cauză, precum și de respectivul stat membru însuși (Hotărârea
din 26 aprilie 2007, Comisia/Italia, C-135/05, EU:C:2007:250, punctul 28 și jurisprudența citată). De
asemenea, orice document oficial emis de autoritățile statului membru respectiv poate fi considerat drept o
sursă valabilă de informații în vederea inițierii de către Comisie a procedurii vizate la articolul 258 TFUE

22
 (Hotărârea din 11 decembrie 2014, Comisia/Grecia, C-677/13, nepublicată, EU:C:2014:2433, punctul 66 și
jurisprudența citată).

86      În speță, este necesar să se sublinieze că România recunoaște că ridicarea prafului prezent pe suprafața
iazului Boșneag – extindere are drept efect episoade repetate de poluare care s-ar putea dovedi dăunătoare
pentru sănătatea umană, chiar dacă precizează că această poluare are loc numai ca urmare a vântului
puternic și o califică drept „accidentală”. Or, astfel cum s-a amintit la punctul 81 din prezenta hotărâre, articolul
4 din Directiva 2006/21 pune în aplicare principiul precauției și, prin urmare, are o vocație preventivă. Astfel,
alineatul (2) al acestui articol obligă statele membre să asigure luarea de către operator, care este definit la
articolul 3 punctul 24 din Directiva 2006/21 drept persoana fizică sau juridică responsabilă, potrivit dreptului
național, pentru gestionarea deșeurilor extractive, a tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea sau
reducerea, pe cât posibil, a oricăror efecte negative, actuale sau potențiale, asupra mediului sau sănătății
umane, care apar ca rezultat al gestionării deșeurilor.

87      În plus, elementele invocate de Comisie și vizate la punctele 55-57 din prezenta hotărâre pot fi considerate
drept surse de informații care pot fi luate în considerare de Curte în cadrul unei acțiuni în constatarea
neîndeplinirii obligațiilor.

88      În aceste condiții, întrucât Comisia a furnizat suficiente elemente care evidențiază anumite fapte petrecute pe
teritoriul statului membru pârât, sarcina de a contesta în mod temeinic și detaliat datele astfel prezentate și
consecințele care decurg din acestea revine statului membru respectiv (Hotărârea din 26 aprilie 2007,
Comisia/Italia, C-135/05, EU:C:2007:250, punctul 30 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 4 martie
2010, Comisia/Italia, C-297/08, EU:C:2010:115, punctul 102 și jurisprudența citată).

89      În astfel de circumstanțe, autoritățile naționale sunt cele care trebuie în primul rând să procedeze la verificările
necesare la fața locului, în spiritul unei cooperări loiale, în conformitate cu obligația fiecărui stat membru,
amintită la punctul 86 din prezenta hotărâre, de a facilita misiunea generală a Comisiei (Hotărârea din 26
aprilie 2007, Comisia/Italia, C-135/05, EU:C:2007:250, punctul 31 și jurisprudența citată).

90      Or, România nu a demonstrat care este motivul pentru care raportul OMS, care susține caracterul dăunător
pentru sănătatea umană al unei expuneri la poluarea cauzată de particule fine inhalabile, chiar și pentru o
perioadă scurtă, nu putea fi luat în considerare de Curte. Aceeași situație se regăsește în cazul raportului
privind starea mediului publicat pe site-ul internet al Agenției pentru Protecția Mediului Caraș-Severin care
atestă existența unei poluări accidentale sistematice a aerului cu particule fine provenite de la iazuri care
aparțin Moldomin.

91      În plus, contrar susținerilor României, presupunând chiar că plafoanele de poluare cu PM10 stabilite de
Directiva 2008/50 nu ar fi fost depășite în cursul episoadelor de poluare cauzate de praful care se ridică de pe
suprafața iazului Boșneag – extindere, această împrejurare nu poate în orice caz să demonstreze lipsa
încălcării articolului 4 din Directiva 2006/21.

92      Astfel, pe de o parte, această dispoziție privește atât poluarea aerului, cât și poluarea solului și a apei, iar
Comisia a prezentat anumite date care atestă că praful care se ridica din iazul Boșneag – extindere polua nu
numai aerul, ci și solul și zonele umede din jurul acestui iaz. Pe de altă parte, articolul 4 din Directiva 2006/21
nu stabilește un prag al poluării aerului sub care aceasta nu s-ar aplica și nici raportul OMS invocat în
susținerea cererii introductive a Comisiei nu stabilește un prag sub care o expunere la particule fine inhalabile
poate fi considerată lipsită de pericol pentru sănătatea umană.

93      Prin urmare, în timp ce starea iazului Boșneag – extindere nu era în conformitate cu obiectivul urmărit prin
articolul 4 din Directiva 2006/21, trebuie să se constate că România nu a adoptat măsurile necesare pentru a
pune capăt acestei situații.

94      În această privință, trebuie arătat că, pentru a combate poluarea ocazionată de iazul Boșneag – extindere,
autoritățile române au luat măsuri de monitorizare, au aplicat amenzi operatorului sitului în cauză și au impus
instalarea unui sistem de hidrotransport destinat să umezească solul, pentru a menține praful la sol în
perioadele de vânt violent și de secetă.

95      Or, simpla măsurare a poluării atmosferice nu este suficientă pentru a îndeplini obligațiile impuse la articolul 4
din Directiva 2006/21. Astfel, această dispoziție impune statelor membre să adopte măsuri destinate în special

23
 să prevină poluarea legată de deșeurile din industriile extractive, iar nu numai măsuri destinate să detecteze
existența unei asemenea poluări.

96      De asemenea, deși aceasta atestă existența unei situații contrare cerințelor de mediu, este suficient să se
constate că aplicarea unor amenzi nu a avut, în speță, niciun efect asupra perpetuării poluării cauzate de
praful prezent pe suprafața iazului Boșneag – extindere. În plus, România a recunoscut în ședință că aceste
amenzi nu fuseseră achitate în totalitate de operatorul sitului în cauză.

97      Trebuie subliniat, în această privință, că articolul 19 din Directiva 2006/21 obligă statele membre să
stabilească un regim de sancțiuni efective, proporționale și cu efect de descurajare, aplicabile pentru
încălcarea legislației interne adoptate în aplicarea acestei directive, și să ia toate măsurile necesare pentru a
asigura aplicarea lor. În plus, în cadrul „măsurilor necesare”, care trebuie luate în temeiul articolului 4 din
Directiva 2006/21 de către statele membre, acestea pot impune operatorilor cerințe care nu sunt prevăzute de
celelalte dispoziții ale directivei pentru a asigura realizarea obiectivului esențial al acesteia (a se vedea prin
analogie Hotărârea din 9 noiembrie 1999, Comisia/Italia, C-365/97, EU:C:1999:544, punctul 65).

98      În ceea ce privește sistemul de hidrotransport, despre care Comisia a afirmat în ședință că ar fi în măsură să
rezolve problema, România a confirmat în ședință că acesta nu era în stare de funcționare la expirarea
termenului stabilit prin avizul motivat.

99      În plus, contrar susținerilor României, faptul că Moldomin, operatorul sitului în cauză, se află în lichidare
judiciară nu o poate exonera de obligațiile care decurg din articolul 4 din Directiva 2006/21. Astfel, trebuie
amintit că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, un stat membru nu poate invoca dispoziții, practici sau
situații din ordinea sa juridică internă pentru a justifica nerespectarea obligațiilor care rezultă din dreptul
Uniunii (a se vedea Hotărârea din 16 iulie 2015, Comisia/Italia, C-653/13, nepublicată, EU:C:2015:478,
punctul 39).

100    În această privință, este necesar să se arate mai exact că, în pofida lichidării societății care operează iazul
Boșneag – extindere, autoritățile române ar fi putut să decidă, dacă era cazul, realizarea sistemului de
hidrotransport și includerea costului acestei intervenții, cu titlu de creanță a statului, în masa credală a
societății în lichidare.

101    În consecință, Comisia a demonstrat la un standard juridic corespunzător că autoritățile române au omis,
pentru o perioadă îndelungată, să adopte măsurile necesare pentru a asigura că praful depus pe suprafața
iazului Boșneag – extindere este gestionat fără a pune în pericol mediul și sănătatea umană.

102    În consecință, prima obiecție, întemeiată pe o încălcare a articolului 4 din directivă, este fondată.

 Cu privire la încălcarea articolului 13 din Directiva 2006/21

–       Argumentele părților

103    În cererea introductivă, Comisia arată că articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2006/21 impune ca autoritățile
competente să se asigure că operatorii iau măsurile adecvate în special pentru prevenirea sau reducerea
prafului și că instituie în această privință o obligație specifică de rezultat pentru statele membre, indiferent de
efectele poluării asupra sănătății umane sau a mediului.

104    Comisia susține că, în răspunsul său la avizul motivat, România a declarat că poluarea cu particule de praf la
care este expusă regiunea Moldova Nouă provenea în exclusivitate de la iazul Boșneag – extindere.
Persistența poluării în această regiune ar indica, pe de altă parte, faptul că Moldomin nu ar fi luat măsurile
adecvate pentru a preveni sau a reduce praful provenit de la acest iaz. Astfel, sistemul de hidrotransport, care
trebuia să permită umidificarea suprafeței iazului respectiv, nu ar funcționa.

105    Comisia amintește că Directiva 2008/50 nu este relevantă în speță. În ceea ce privește inspecțiile și sancțiunile
adoptate de autoritățile române, acestea nu ar putea fi considerate drept măsuri adecvate întrucât nu ar fi avut
în mod real un efect de descurajare.

24
106    În memoriul său în apărare, România precizează că Directiva 2006/21 nu definește ceea ce trebuie să se
înțeleagă prin „măsuri adecvate” în sensul articolului 13 alineatul (2), nici nu prevede vreun criteriu pentru
evaluarea eficienței măsurilor adoptate.

107    Potrivit României, Directiva 2006/21 nu definește expresiile „poluat foarte grav”, „poluare puternică”, „poluare
semnificativă” sau „poluare constantă”. România deduce din argumentele Comisiei că, pentru aceasta,
obligația prevăzută la articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2006/21 ar putea fi respectată numai în lipsa totală
a prafului. Or, potrivit României, o astfel de interpretare ar fi contrazisă de însuși modul de redactare a acestei
dispoziții care urmărește prevenirea sau reducerea prafului, iar nu eliminarea sa, precum și de coroborarea
prevederilor Directivei 2006/21 cu cele ale Directivei 2008/50.

108    Cu privire la măsurile care trebuie adoptate, România susține că articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2006/21
impune autorității competente numai o obligație de diligență. România subliniază în această privință că, în
temeiul reglementării în vigoare, care nu a fost niciodată contestată de Comisie, autoritatea română
competentă a efectuat mai multe controale la Moldomin și a adoptat sancțiuni împotriva acesteia. Potrivit
României, Comisia nu a demonstrat că măsurile adoptate erau inadecvate sau că ar fi fost posibil să adopte
alte măsuri mai adecvate.

109    În memoriul său în replică, Comisia subliniază că nici aplicarea articolului 4 din Directiva 2006/21 și nici
aplicarea articolului 13 alineatul (2) din aceasta nu depind de cuantificarea nivelului de poluare, chiar dacă
acesta din urmă poate oferi o indicație importantă cu privire la gravitatea încălcării.

110    În memoriul său în duplică, România arată că operatorul este cel care trebuie să ia măsurile adecvate,
autoritatea competentă putând să se limiteze să asigure faptul că operatorul ia astfel de măsuri. România mai
apreciază că obligația de prevenire sau de reducere a prafului este îndeplinită chiar atunci când rămâne praf,
cu condiția ca acesta să fie în cantități mai reduse.

–       Aprecierea Curții

111    România este criticată pentru că nu a asigurat că operatorul iazului Boșneag – extindere ia măsurile adecvate
pentru a preveni sau pentru a reduce poluarea cu praful care se află la suprafața acestuia, cu nerespectarea
articolului 13 alineatul (2) din Directiva 2006/21.

112    Articolul 13 alineatul (1) din această directivă prevede că autoritatea competentă asigură că operatorul a luat
măsurile necesare pentru a respecta standardele de mediu impuse de dreptul Uniunii. Articolul 13 alineatul (2)
din directiva menționată impune, la rândul său, autorităților competente să se asigure că operatorul a luat
măsurile adecvate pentru prevenirea sau reducerea prafului.

113    În consecință, alineatul (2) conține o prevedere distinctă de obligația care revine autorității competente de a
asigura că operatorul respectă normele dreptului Uniunii referitoare la mediu, inclusiv Directiva 2008/50.

114    Pe de altă parte, este necesar să se arate că, pentru aceleași motive precum cele prezentate la punctele 87-
93 din prezenta hotărâre, poluarea cauzată de antrenarea prafului situat la suprafața iazului Boșneag –
extindere nu a dispărut și că, pentru motivele prezentate la punctele 94-101 din prezenta hotărâre, România
nu a asigurat în mod efectiv că Moldomin adoptă măsurile necesare pentru a preveni sau pentru a reduce pe
cât posibil această antrenare a prafului.

115    În plus, deși este adevărat că articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2006/21 impune autorităților naționale
numai obligația de a se asigura că operatorul adoptă măsurile adecvate pentru a atinge un astfel de obiectiv,
totuși această dispoziție nu poate fi interpretată în sensul că exclude asumarea de către autoritățile
menționate a obligației de a se substitui unui operator în mod vădit în culpă, cu condiția ca costul operațiunilor
realizate să fie imputat acestuia din urmă,  astfel cum s-a arătat la punctul 100 din prezenta hotărâre.

116    În consecință, a doua obiecție, întemeiată pe o încălcare a articolului 13 alineatul (2) din Directiva 20067/21,
este fondată.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

25
117    Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este
obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea României la plata
cheltuielilor de judecată, iar neîndeplinirea obligațiilor a fost constatată, se impune obligarea acesteia din urmă
la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a noua) declară și hotărăște:

1)      Prin neadoptarea măsurilor adecvate pentru a preveni ridicarea de praf de pe suprafața iazului
Boșneag – extindere, România nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 4 și
al articolului 13 alineatul (2) din Directiva 2006/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului
din 15 martie 2006 privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive și de modificare a
Directivei 2004/35/CE.

2)      Obligă România la plata cheltuielilor de judecată.

26
10.Bibliografie

1) http://www.mmediu.ro/beta/domenii/relatii-internationale/institutii-internationale-si-
europene/
2) https://www.academia.edu/19001933/Surse_de_poluare
3) https://www.raportaremediu.ro/2017/08/07/poluarea-mediului/
4) http://responsalliance.eu/rplearn/?page_id=1117&lang=ro
5) https://prezi.com/qyefsy7oi3qe/poluarea-solului/
6) https://prezi.com/zp46trw61hn5/consecintele-poluarii-apelor/
7) https://ec.europa.eu/environment/basics/health-wellbeing/clean-water/index_ro.htm
8) https://ro.wikipedia.org/wiki/Poluare
9) https://www.eea.europa.eu/ro/highlights/poluarea-aerului-este-inca-prea
10) https://ec.europa.eu/environment/basics/health-wellbeing/air-pollution/index_ro.htm
11) Adelina Dumitraș, Efectele poluării asupra mediului înconjurător, ProEnvironment 2
(2008) 110 – 113
12) CURIA

27