Sunteți pe pagina 1din 11

ANEXA 1 – Proiectul.

Nu introduceţi date de identificare ale solicitantului, partenerilor şi ale echipei de implementare a


proiectului. Prezentarea unor asemenea informaţii atrage după sine descalificarea proiectului.

INFORMAŢII GENERALE

1. Titlul proiectului
Voluntariat
(maximum 500 caractere)
2. Tip Proiect
A, C
(se va completa A, B sau C)
3. Valoarea totală a
Bugetului
(se va completa cu numere și
22900 (două zeci și două de mii nouă sute lei)
litere)
4. Locații desfăşurare În incinta Universității ”Ștefan cel Mare”
(se vor enumera localităţile unde se
desfăşoară proiectul ) Țările partenere
5. Numărul 1. Înțelegerea importanței voluntariatului de către
obiectivului/obiectivelor
studenți și implicarea acestora în astfel de activități
(se va menţiona obiectivul
general unde se încadrează pentru obținerea unor calificative profesionale și
proiectul și obiectivele personale.
secundare) 2. Conștientizarea importanței păstrării unui mediu curat
și a reciclării deșeurilor.
3. Îmbunătățirea sănătății minții și a corpului prin
activități sportive.

DURATA PROIECTULUI

6. Durata Proiectului
(se va exprima în număr de 92 zile
zile)
7. Numărul de beneficiari
(se va exprima în cifre)
80 de participaní,10 caștigători ai proiectului

DESCRIERE PROIECT

8. Obiectivul proiectului
Descrieţi obiectivul general al Prin acest obiectiv participanții vor dobândi abilități de
proiectului, specificând modul lider, de public speaking, își vor îmbunătăți nivelul unei
în care proiectul va genera un
efect pozitiv pe termen lung limbi de circulație internațională și vor ieși din zona lor de
(maxim 1000 de caractere) confort interacționând cu oameni din diferite culturi.

9. Activitățile proiectului 1) Conferință de presă despre importanța


Specificaţi şi descrieţi sintetic şi
voluntariatului
cronologic activităţile şi sub-
activităţile proiectului propus de 2) Evenimente ”Sharing the exchange experience”
dumneavoastră. 3) Training: Leadershipul în voluntariat
(maxim 10 000 de caractere) 4) Training: Public Speaking
5) Training: Cumunicarea eficientă
6) Seminarii motivaționale de a merge într-un stagiu
de voluntariat( personalități importantate venite din

1
afară, care au avut parte de asemenea experiențe)
7) Training: Mici trucuri în redactarea unui material
video
8) Seminar: impactul voluntariatului internațional
9) Participare la concurs: Concursul va consta în
editarea unui filmuleț de 2-3 min prin care
praticipanții să promoveze voluntariatul în rândul
studenților. Cele mai reușite 10 filmulețe vor fi
premitate cu 160 euro (taxa de participare la proiect
+ achitare transport)
10) Inchiderea proiectulu: Anunțarea cîștigătorilor

8. Obiectivul proiectului Cunoașterea problemelor actuale ale mediului generate de


Descrieţi obiectivul general al
activitatea umană și necesitatea de a forma participanților o
proiectului, specificând modul
în care proiectul va genera un motivație solidă pentru protecția naturii, convingeri și
efect pozitiv pe termen lung comportamente ecologice adecvate, dezvoltarea
(maxim 1000 de caractere) responsabilității pentru menținerea sănătății mediului,
astfel încât, generația viitoare să devină factori activi în
acțiunea de ocrotire a naturii pentru că sănătatea noastră
începe cu sănătatea mediului.
9. Activitățile proiectului 1) Realizarea materialelor publicitare: conferință de
Specificaţi şi descrieţi sintetic şi
presă (lansarea oficială) – aducerea la cunoștință a
cronologic activităţile şi sub-
activităţile proiectului propus de scopului acestui proiect tuturor celor interesați
dumneavoastră. 2) Identificarea zonelor cu cele mai multe surse de
(maxim 10 000 de caractere) poluare de pe raza municipiului Suceava
3) Încheierea unui contract cu o firmă de salubrizare în
vederea ridicării deșeurilor
4) Formarea unor echipe pentru colectarea deșeurilor
din zonele identificate
5) Colectarea deșeurilor din zonele identificate
6) Organizarea unei excursii pe Rarău drept
recompensă pentru activitatea depusă
8. Obiectivul proiectului
Descrieţi obiectivul general al
Exercițiul fizic este bun pentru minte, trup și spirit.
proiectului, specificând modul Dezvoltarea unui stil de viață sănătos printr-o alimentație
în care proiectul va genera un corectă și prin activități sportive ce sunt benefice atât
efect pozitiv pe termen lung pentru eliberarea stresului acumulat, cât și pentru
(maxim 1000 de caractere)
dezvoltarea abilităților competitive.
9. Activitățile proiectului 1) Organizare unor seminarii: ce înseamnă nutriția
Specificaţi şi descrieţi sintetic şi
sănătoasă, cum alegem, reparăm și combinăm
cronologic activităţile şi sub-
activităţile proiectului propus de alimentele
dumneavoastră. 2) Crearea unui sondaj de opinie cu scopul de a
(maxim 10 000 de caractere) identifica preferințele publicului țintă
3) Crearea unui calendar de activități
4) Seminar de închidere: împărtășirea experienței de
către participanți
10. Rezultate anticipate
Descrieţi, cuantificaţi şi
Ob.1

2
enumeraţi rezultatele anticipate 1) 80 dintre studenți vor ști despre importanța
ale proiectului. Rezultatele
voluntariatului
proiectului trebuie să reprezinte
îmbunătăţiri/beneficii reale care 2) Dezvoltarea nivelului de limbă engleză a
determină în mod direct beneficiarilor direcți
realizarea obiectivelor 3) Dezvoltarea responsabilității culturale și
proiectului. Corelaţi rezultatele
cu activităţile şi obiectivele
promovarea toleranței dintre națiuni.
specifice ale proiectului (max. 4) Vizibilitatea Romaniei și a orașului Suceava pe
5.000 caractere). plan internațional.
5) Dezvoltarea următoarelor generații prin
îmbunătățirea sistemului educațional și
implementarea unor noi metode de predare în țările
slab dezvoltate.
6) Dezvoltarea studenților într-un mediu multicultural
7) Spargerea barierelor culturale.
8) Dezvoltare personală și profesională prin
dobândirea și îmbunătățirea abilităților precum
lucrul în echipă, vorbitul în public, gândire
strategică.
Ob.2
1) 100 participanți (studenți și profesori) la activitățile
proiectului cu sensibilitate dezvoltată față de mediul
înconjurător
2) Grad crescut de informare a participanților asupra
mediului poluat înconjurător
3) Creșterea numărului de zone ecologizate din
municipiul Suceava
4) Grad îmbunătățit de cunoaștere a Directivelor
Europene și a legislației românești referitoare la
protecția mediului și a responsabilității ecologice
individuale
5) 500 kg deșeuri colectate
Ob.3
1) Grad crescut de conștientizare a participanților
asupra importanței alimentației corecte în viața de
zi cu zi
2) Participarea unui număr de cel puțin 60de studenți
la acest proiect
3) Reducerea stresului
4) Creșterea încrederii studenților că au abilitatea de a-
și asuma responsabilitatea pentru sănătatea lor
5) Motivarea practicării unui sport
6) Reducerea timpului dedicat tehnologiei
7) Îmbunătățirea sănătății participanților
11. Grup ţintă şi context
Descrieţi şi explicaţi relevanţa
Proiectul dat este relevant față de politicile și strategiile
proiectului faţă de politicile şi europene și naționale pentru că are tendința de a elimina
strategiile europene şi naţionale barierile culturale și discriminarea între participanți,
relevante pentru domeniul aceasta fiind o problemă majoră în societatea noastră, de
proiectului. Descrieţi grupul
ţintă şi definiţi clar nevoile
asemenea acest proiect este în parteneriat cu Natiunile

3
grupului/grupurilor ţintă prin Unite și cele 17 SDG-uri (The Sustainable Development
furnizarea de date cantitative şi
Goals ) care sunt susținute prin esența proiectelor.
calitative (max. 5.000
caractere). Proiectul este destinat tinerilor cu vîrsta între 18-29 ani,
studenți sau absolvenți de cel mult 2 ani. Acest grup țintă
este dornic de a descoperi lumea, de a încerca ceva nou,
este în căutarea sinelui, are dorința de a aduce un impact
pozitiv în societate și de a-și îmbunătăți stilul de viață.
12. Resurse existente Ob.1
Descrieţi clar resursele de care
beneficiaţi şi explicaţi cum vor
 Asigurare cazare în țara respectivă și masa (în
fi folosite în cadrul proiectului. funcție de proiect).
Aceste resurse nu vor fi  8 persoane care au benificiat recent de un stagiu
cuantificate drept contribuţie internațional de voluntariat și pot vorbi despre
proprie în buget
(maxim 2000 de caractere) experiența lor
 Materiale promoționale pentru proiect (filmulețe,
testimoniale, afișe și flyere în format electronic)
 Pregătire informațională a participantului
Ob.2
 Zone afectate de factori poluanți
 3 persoane care au mai fost implicate în astfel de
proiecte și înțeleg importanța lor
 Sală în vederea susținerii seminariilor
Ob.3
 2 invitați speciali – nutriționiști
 Sală de sport pentru activitățile ce se vor desfășura
 Materiale specifice activităților propuse
13. Resurse care urmează a Ob.1
fi achiziţionate
Descrieţi clar resursele de care
 Diplome pentru cei 80 participanți ai proiectului+
aveţi neveoie şi sunt prevăzute 20 diplome pentru beneficiarii
în buget. Justificaţi direcți(traineri)(Pentru a demonstra autenticitatea
oportunitatea achiziţiontării proiectului,)
acestor resurse explicând
pentru ce anume vă vor fi  Flyere și afișe și baner pentru promovare
necesare. proiectului în cadrul univerității „Stefan cel Mare”
(maxim 4000 de caractere)  Pixuri, agende, mape, brățări pentru
traininguri(acestea vor fi date participanților în
cadrul proiectului)
 Tricouri pentru echipa de organizare și
traineri(visibilitatea în cadrul activitățiilor și
promovarea organizației studențești)
 Baloane, flipchart-uri, markere, post it-uri pentru
promovare și organizarea trainingurilor
 Asigurarea căzari pentru traineri (ne bazam pe
parteneriatul dintre USV și organizație)
 Asigurarea transportului pentru traineri
Ob.2
 Achiziționarea de saci menajeri, mănuși de unică
folosință
 Asigurarea transportului atât la locațiile unde se va

4
desfășura activitatea de ecologizare cât și pentru
excursia de la finalul programului
 Materiale de promovare a activității de ecologizare
(afișe, flyere, baloane)
Ob.3
 Achiziționarea unor băuturi răcoritoare
 Achiziționarea unor articole sportive
 Materiale de promovare a activităților ce se vor
desfășura
14. Managementul  Coordonatorul echipei- va avea grijă ca toți membri
proiectului
Descrieţi echipa de
să îndeplinească cerințele cuvenite, va rezolva orice
management a proiectului. problemă apărută, dă directive concrete și
Specificaţi, cerinţele minime strategice, are o privire de ansamblu asupra
generale şi specifice privind proiectului
experienţa profesională pentru
echipa de management (fără a
fi menţionate datele personale  3 oameni EP(exchange participant) Manager - vor
de identificare ale acestora). avea grija de fiecare participant în parte, aceștia sa
Definiţi clar responsabilităţile va asigura despre veridicitatea documentelor (viză,
pentru managementul şi
implementarea proiectului şi scrisoare de invitație, scrisoare de acceptare a
descrieţi aspectele / activităţile participantului), va crea cont pe paltforma AIESEC
orizontale privind (EXPA site cu proiecte), va răspunde la toate
implementarea proiectului:
neclaritățile participantului
coordonarea generală a
proiectului, informarea şi
publicitatea proiectului – ex.  1 persoană responsabilă de resurse umane- aceasta
Activităţi aferente lansării şi va selecta participanții după criteriile proiectului, va
diseminării rezultatelor
proiectului (max. 8.000
ține intreviul cu EP Managerul, va crea condiții
caractere). pentru desfășurarea unui training de pregătire
pentru participanți (să înțeleagă scopul exchang-
ului, cum să faci față șocului cultural din țara
respectivă, sesiune de leadership, cum să ții un
trainig corect, cum să fie un ambasador al României
etc.)

 1 persoană pe martketing și PR - aceasta va asigura


vizibilitatea proiectului și promovarea lui în cadrul
universității și în locurile vizitate de studenți, pe
facebook,radio USV, ziar Crai Nou, news Bucovina
etc.

 1 persoană responsabilă de finanțe- aceasta se va


ocupa de bugetul proiectului și de documentația sa.

REZULTATE
15. Impactul asupra grupului Ob.1
ţintă.
 Studenții vor înțelege importanța și relevanța
Se va prezenta cum va
îmbunătăți proiectul situația voluntariatului
grupurilor țintă, ce schimbări va  Studenții vor fi mai deschiși la noi oportunități, vor

5
aduce în rândul acestora. De ieși din zona de confort
preferat vor fi folosite cifre și
 Problema discriminării între diferite culturi va fi
procente pentru măsurarea
impactului. (maxim 1000 tratată cu mai multă toleranță.
caractere)  Studenții vor ști cum să reprezinte România la nivel
internațional
 Tinerii vor acumula experiență de leadership si
public speaking
 10 de tineri vor activa timp de 6 săptămîni într-o
țară diferită cu o cultură nouă, cunoscînd astfel
puterea și impacul exchange-ului asupra lor
 Tinerii își vor îmbunătăți nivelul de limba engleză
 Tineri vor avea experiența voluntariatului
internațional recunoscută ca stagiu de muncă în
CV-ul personal
Ob.2
 100 participanți (studenți și profesori) vor fi mai
deschiși la problemele legate mediul înconjurător
 Participanții vor fi informați cu privire la mediul
poluant din municipiul Suceava
 Numărului de zone ecologizate din municipiul
Suceava va crește considerabil
 Studenții vor lua la cunoștință despre Directivele
Europene și legislația română referitoare la
protecția mediului și a responsabilității ecologice
individuale
 500 kg deșeuri vor fi colectate
Ob.3
 Studenții vor fi conștienți asupra importanței
alimentației corecte în viața de zi cu zi
 60 de studenți vor participa la activități sportive
 Participarea la aceste activități va duce la reducerea
nivelului de stres a studenților și creșterea încrederii
studenților că au abilitatea de a-și asuma
responsabilitatea pentru sănătatea lor
 Prin acest proiect studenții vor fi mai motivați în
practicarea unei activități sportive zilnice, se va
reduce timpul dedicat tehnologiei și se va
îmbunătăți sănătatea acestora
16. Alte informaţii relevante Câștigarea unui stagiu de voluntariat international va fi
Aici completaţi alte informaţii
posibilă în urma selectării participanților după următoarele
pe care le consideraţi relevante
pentru proiectul dumneavoastră criterii: participarea activă la toate evenimentele organizate
însă nu sunt menționate în pe acest proiect (seminarii, conferințe, trainiguri,
rubricile de mai sus (maxim evenimente), scrisoare de motivație,un interviu și desigur
2000 de caractere)
filmulețul despre importanța voluntariatului. Câștigătorii
proiectului vor trebui să aleagă cîteva metode de
promovare a voluntariatului internațional și împărtășirea
acestuia: prin blog personal, prin album foto, prin alte

6
metode inițiate de ei în timpul aflării lor în schimbul de
expeiență.

17. GRAFICUL ACTIVITĂŢILOR PROIECTULUI

Exprimare grafică a activităților proiectului. Enumerați activităţile și haşuraţi perioada de


desfăşurare

Nr. Lună Martie Aprilie Mai


Act.

Activitate
1-6 7-13 14-20 21-27 28-03 4-10 11-17 18-24 25-01 2-8 9-15 16-22 23-29
A1 Conferință de presă
despre importanța
voluntariatului

A2 Evenimente
”Sharing the
exchange
experience”
A3 Training:
Leadershipul în
voluntariat

A4 Training: Public
Speaking

A5 Training:
Cumunicarea
eficientă

A6 Seminarii
motivaționale de a
merge într-un
stagiu de
voluntariat
A7
Aplicație practică:
flashmob

A8 Conferință Acest seminar este susținut pentru fiecare EP(exchange participant) în parte înainte de plecare.
Outgoing
Preparation
Seminar
A9 Seminar: impactul
voluntariatului
internațional
A 10 Training: Mici
trucuri în
redactarea unui
material video
A10 Inchiderea
proiectulu:
Selcatarea
filmulețelor și
anunțarea
cîștigătorilor

7
Nr. Lună Martie Aprilie Mai
Act.

Activitate
1-6 7-13 14-20 21-27 28-03 4-10 11-17 18-24 25-01 2-8 9-15 16-22 23-29
A1 Realizarea
materialelor
publicitare:
conferință de presă
(lansarea oficială)
A2 Identificarea
zonelor cu cele mai
multe surse de
poluare de pe raza
municipiului
Suceava

A3 Încheierea unui
contract cu o firmă
de salubrizare în
vederea ridicării
deșeurilor
A4 Formarea unor
echipe pentru
colectarea
deșeurilor din
zonele identificate
A5 Colectarea
deșeurilor din
locațiile stabilite
A6 Organizarea unei
excursii pe Rarău
drept recompensă
pentru activitatea
depusă

Nr. Lună Aprilie Mai


Act.

Activitate
1-6 7-13 14-20 21-27 28-03 4-10 11-17 18-24 25-01
A1 Organizare unor
seminarii: ce
înseamnă nutriția
sănătoasă, cum
alegem, reparăm și
combinăm
alimentele

A2 Crearea unui sondaj


de opinie cu scopul
de a identifica
preferințele
publicului țintă
A3 Crearea unui
calendar de
activități
A4 Seminar de
închidere:
împărtășirea

8
experienței de către
participanți

9
18. Bugetul proiectului

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI

Nr.
Denumire indicatori TOTAL OBSERVATII
crt.
I. VENITURI – TOTAL, din care: - -
a). Suma solicitata de la CCS 10000 -
b). Donații - -
Posibilă susținere
c). Sponsorizări USV
cazare pt traineri
d). Alte surse - -
2. - -
II. CHELTUIELI – TOTAL, din care: - -
1. Închirieri - -
2. Onorarii/fond premiere/ - -
3. Transport 500 -
4. Cazare și masă 1100 -
5. Consumabile 500 -
6. Conferință 2500 -
7. Premiere 600 -
8. Administrative - -
9. Tipărituri 800 -
10. Publicitate 1100 -
Alte cheltuieli (se vor nominaliza)
11. -
Exemple: Baloane, Tricouri personalizate, Mape 800
personalizate
TOTAL 7900
%

Detalierea cheltuielilor cu evidențierea surselor de finanțare pe fiecare categorie de cheltuială:


Contribuția Beneficiarului
Nr Categoria Contribuția Total
Contribuția
crt bugetara CCS Alte surse buget
proprie
Închirieri
(Ex: Scenă, sonorizare,
lumini, videoproiectoare,
Videoproiector
1. ecrane proiecție, - Săli USV -
Laptop-uri
imprimantă, laptopuri,
aparate foto, carduri de
memorie)
Fond premiere
(Ex:Premii la concursurile
Design
2. cu publicul, certificate de 600 Ron - 600 Ron
participare, certificate de diplome
cîștig)
Preluarea lor
Transport de la
3. (Ex:decontari combustibil, 500 Ron autogară/gară - 500 Ron
aducerea trainirilor) și asigurarea
confort

10
Cazare și masă (coffee
4. breaks, cazare traineri, 1100 Ron - - 1100 Ron
masă traineri)
Consumabile
(Ex:Tuș color și negru, coli
5. 500 Ron - - 500 Ron
A4, fleyere pentru
promovare, afișe)
Conferință Outgoing
Preparation Seminar
6. 500 Ron - - 500 Ron
(Masa, cazare,
consumabile, traineri,
Tipărituri
(Ex:Afișe A2 și A3,
bannere, mesh,
7. personalizări (tricouri, 1000 Ron - - 1000 Ron
șepci, mape, pixuri,
baloane personalizate,
pixuri)
Publicitate (facebook
adds)
8. (Ex:Spoturi radio, reclame 500 Ron - - 500 Ron
ziare și reviste, bannere,
site-uri)
TOTAL 4700 4700
%

19. Indicatori de măsurare a costurilor


Cost total Număr beneficiari Cost per beneficiar

Beneficiari Aici se prezintă costul total cu Aici se trece numărul de Aici se face
direcţi beneficiarii direcţi beneficiari direcţi împărţirea
Ex: 7520 RON Ex: 10 Ex: 752 RON
Beneficiari Aici se prezintă costul total cu Aici se trece numărul de Aici se face
indirecţi beneficiarii indirecţi beneficiari indirecţi împărţirea
Ex. 8000 RON Ex: 80 Ex: 100 RON
Total Aici se prezintă costul total Aici se trece numărul de Aici se face
beneficiari cumulat beneficiari total împărţirea.
Ex: 15520 RON Ex: 100 Ex:155,2 RON

20. Informare şi
publicitate
Detaliaţi maniera în care
va fi făcută informarea şi
Publicitatea va fi făcută prin intermediul membrilor cu ajutorul
publicitatea. Explicaţi ce flyerelor, tricourilor cu logoul proiectului, apariții la radio
metode veţi folosi astfel USV, afișe la universitate, prin cămine. De asemenea se va
încât să se realizeze o promova proiectul prin intermediul profesorilor și rețelelor de
informare corectă cu
privire la proiect şi
socializare.
finanţator. (maxim 2000
de caractere)

11

S-ar putea să vă placă și