INFLUENTA MEDIULUI TEHNOLOGIC ASUPRA MATERIALELOR UTILIZATE IN

CONSTR. U. P.
După natura lor, materialele folosite în construcţia utilajelor petrochimice pot fi grupate în general, în
următoarele două diviziuni principale: materiale metalice şi materiale nemetalice.
La rândul lor, materialele metalice se pot grupa în trei subdiviziuni şi anume 1:
 materiale metalice feroase (metale şi aliaje feroase), această subdiviziune cuprinzând
toate varietăţile de fier tehnic, oţelurile şi fontele;
 materialele metalice neferoase (metale şi aliaje neferoase), această subdiviziune
cuprinzând atât metalele şi aliajele neferoase uşoare (pe bază de titan, magneziu,
aluminiu, etc.), cât şi metalele şi aliajele neferoase grele (pe bază de crom, mangan,
nichel, cupru, plumb, etc.);
 materialele metalice de adaos şi electrozi metalici cu diferite compoziţii chimice şi
destinaţii.
Materialele nemetalice se pot grupa, de asemenea, în următoarele subdiviziuni 1:
 materiale plastice inclusiv materialele de adaos şi adezivi corespunzători;
 materiale pentru garnituri şi alte elemente de etanşare;
 materiale termocrioizolante.

1.2. CARACTERISTICILE FIZICO-MECANICE

Una din problemele principale şi de mare răspundere care stă în faţa constructorilor de
utilaj petrochimic este aceea a alegerii materialului cel mai indicat pentru fiecare caz în parte.
Pentru aceasta sunt necesare:
 cunoaşterea amănunţită a parametrilor de funcţionare ai utilajului, proprietăţile fizico-
chimice ale fluidului tehologic (compoziţie, impurităţi, agresivitate chimică,
inflamabilitate etc.), parametrii de stare ai acestuia (temperatură, presiune), debitul,
etc;
 luarea în considerare a caracetristicilor fizico-mecanice ale materialului.
Caracteristicile fizico-mecanice ale materialelor tehnice, care interesează în mod deosebit,
în cazul studierii comportării lor sub sarcină, pot fi grupate astfel:
 caracteristici privind rezistenţa mecanică a materialelor, denumite caracteristici
mecanice (de rezistenţă), din categoria cărora fac parte: limita de proporţionalitate
σ p ( σ 10 sau R10 ), limita de elasticitate σ e ( σ 0 ,01 sau R p 0 ,01 ), limita de curgere σ c (
R p 0,2 ), rezistenţa la rupere σ r ( Rm ), duritatea H , rezilienţa K , caracteristica
mecanică de încovoiere prin şoc KV etc;
 caracteristici privind comportarea elastică, elastoplastică sau plastică a materialelor,
denumite caracteristici elastice sau caracteristici plastice, din categoria cărora fac parte:
modulul de elasticitate (longitudinal E sau transversal G ), lungirea specifică ε sau δ
ε =ε
, gâtuirea specifică ψ sau Z ; contracţia specifică (transversală) 1 t , coeficientul de
contracţie transversală (coeficientul lui Poisson) μ , etc;
 caracteristici fizice, din categoria cărora fac parte: dilativitatea (liniară α sau
volumică γ ), căldura masică c , conductivitatea termică λ , difuzivitatea termică a ,
Aprecierea caracteristicilor mecano-elastice şi fizice ale materialelor ca şi variaţia acestora
cu temperatura se face pe bază de încerări mecanice.
Se precizează că, dintre toate încercările mecanice menţionate în lucrarea 2, cea mai
răspîndit folosită este încercarea standard statică, de scurtă durată, la întindere monoaxială, prin
care se pun în evidenţă caracteristicile convenţionale mecanice şi elastice, standardizate ale
materialelor tehnice.