Sunteți pe pagina 1din 11

2.

ROLUL, DIVERSITATEA ŞI CLASIFICAREA TEHNOLOGIILOR


DE TRATAMENTE TERMICE

Scopul tratamentelor termice este de a aduce materialul metalic într-o


stare care să asigure proprietăţile optime posibile pentru satisfacerea rolului
funcţional al reperului executat din el. Modificări ale proprietăţilor metalelor
prin tratamente termice au loc totdeauna în stare solidă a lor, folosind acţiunea
fizică şi chimică a conţinutului de căldură, respectiv a modificărilor variate
ale acestuia în timp, ceea ce creează astfel diferite stări şi variaţii de
temperatură, reprezentând premisele declanşării şi desfăşurării unor procese
interioare hotărâtoare în structura şi starea tensională a metalelor şi aliajelor.
Prezenţa. unor împrejurări chimice, mecanice, magnetice, electrice, etc. pot
influenţa specific aceste procese interioare.
Natural că diferite metale şi aliaje se comportă fiecare într-un mod
anumit, faţă de aceste stări şi variaţii ale conţinutului de căldură., respectiv de
temperatură având eventual prezente şi unele dintre împrejurările amintite.
Aceasta impune o diversificare adecvată a tehnologiilor tratamentelor termice,
adaptate diferitelor metale şi aliaje pentru a avea efect maxim în obţinerea
proprietăţilor dorite.

2.1 Condiţiile aplicabilităţii cu efect a tratamentelor termice

Un metal sau aliaj nu se pretează la nici un tratament termic, respectiv


acesta ar ineficace, dacă în intervalul de temperatură al tratamentelor termice
(limitat ca valoare superioară de temperatura solidusului primar) nu ar
prezenta cel puţin una dintre stările sau fenomenele fizico - chimice
următoare:
a) Transformări alotropice în stare solidă. Tratamentul termic în
asemenea cazuri acţionează de obicei prin crearea sau anularea
unei stări în afară de echilibru, bazată pe transformarea alotropică.
b) Variaţia limitei de saturaţie a unei faze de soluţie solidă cu
schimbarea temperaturii. Efectul tratamentului termic poate fi
deplasarea liniilor pseudolichidus (GS şi SE la aliajele Fe-C) sau
chiar suspendarea parţială sau completă a precipitării fazei în
exces la răciri mai rapide.
c) Tendinţa de deplasare a punctelor critice, a lichidusului şi
solidusului primar precum şi a pseudolichidusurilor şi pseudo-
solidusurilor secundare, terţiare, etc., cu ocazia solidificării şi
răcirii prea rapide a aliajelor mai ales care au faze cu viteze de

77
difuzie reduse, rezultând astfel cristalizări în afară de echilibru cu
faze necorespunzătoare diagramei de echilibru şi cu segregări
dendritice. Tratamentele de recoacere de omogenizare şi de
aducere în stare de echilibru (mai ales în cazul unor neferoase
turnate) acţionează deci la readucerea aliajului în starea
corespunzătoare diagramei de echilibru.
d) Starea ecruisată, datorită deformărilor plastice la rece (eventual
şi la cald) a metalului. Tratamentul de recoacere de recristalizare
reface reţeaua deformată şi microstructura.
e) Starea elastic pretensionată a reţelei cristaline datorită
dilatărilor sau contracţiilor termice şi structurale (cauzată de
procesele de solidificare, încălziri, răciri eventual legate de
transformări fizice etc.) sau datorită deformărilor plastice.
Tratamentele de recoaceri de detensionare şi parţial revenirile au
rolul de a înlătura această stare.
f) Posibilitatea schimbării compoziţiei chimice prin difuzia
atomilor străini în reţeaua atomică. Tratamentele termochimice
devin eficace pe această cale.
g) Instabilitatea chimică sau fizică a unor faze în echilibru sau în
afară de echilibru la anumite condiţii de temperatură. Este baza
tratamentelor de grafitizare, a revenirilor, a tratamentului
maraging, tratamente de precipitare etc.
h) Posibilitatea modificării dislocaţiilor şi a domeniilor magnetice
în anumite condiţii termice şi fizico - chimice (tratamentele
termomagnetice, termomecano - magnetice).

Metalele şi aliajele care nu îndeplinesc cel puţin una din condiţiile


arătate, şi la care deci tratamentul termic nu are nici un efect asupra lor, sunt
considerate în general inferioare din punct de vedere industrial.
Varietatea mare de tehnologii de tratamente termice în cazul unei diversităţi
mari de metale şi aliaje existente se explică prin posibilitatea existenţei uneia
sau concomitent a mai multor condiţii din cele analizate mai sus, precum şi
prin posibilitatea de combinare cantitativ diferită şi multiplă a acestor
proprietăţi Ia multe dintre ele. Numărul variantelor în tehnologia
tratamentelor termice creşte şi prin faptul că pe lângă acţiunile pur termofizice
şi termochimice, proprietăţile metalelor şi aliajelor pot f modificate şi prin
prezenţa unor acţiuni mecanice (deformări plastice etc.), magnetice (tratament
termic în câmp magnetic), electrice (tratament în câmp electric), etc.

78
2.2 Clasificarea şi terminologia tehnologiilor de tratamente
termice

Diversitatea metalelor şi aliajelor precum şi posibilităţile multiple de


procese modificatoare de proprietăţi (prezentate la punctul precedent) explică
varietatea foarte mare a tehnologiilor de tratamente termice cunoscute în
stadiul actual al dezvoltării tehnice.
Tocmai această mare varietate a tehnologiilor de tratamente termice
impune necesitatea sistematizării lor printr-o clasificare cât se poate de
completă, bazată pe criterii de clasificare ştiinţifice fenomenologic şi didactic
justificate.
Concomitent se impune şi precizarea terminologiei corecte, adecvată
principiului de clasificare, deoarece multe dintre denumirile unor tratamente
termice au un caracter comercial (denumirea de brevet) sau individualiste,
provenite de la autorii tehnologiei, fără să fie pusă în concordanţă cu vreun
criteriu de clasificare unic, consecvent aplicat.
În tabelele următoare se prezintă o propunere de clasificare folosind şi
o terminologie adecvată sistemului de clasificare propus.
Categoria tehnico-ştiinţifică "tratamente termice" are un conţinut
corespunzător unei sfere în care se înglobează totalitatea tehnologiilor de
tratamente termice. Clasificările după criteriile de clasificare generală a
"tratamentelor termice" trebuie să conţină deci totalitatea tehnologiilor de
tratamente termice, independent de materialul prim şi de geometria pieselor
pentru care se aplică. După caracterul fundamental sau aplicativ al criteriului
de clasificare generală se propune o clasificare generală principală
(fundamentală) şi o clasificare generală secundară (aplicativă).
În vederea sistematizării tratamentelor din diferite domenii specializate
ale tehnologiilor de tratamente termice, cu reducerea sferei şi conţinutului
categoriilor de tratamente termice speciale se adoptă şi criterii de clasificări
particulare, simplificatoare. Aceste criterii de clasificare particulare pot lua în
considerare unele sisteme de aliaje, rolul funcţional, geometria sau natura de
provenienţă a pieselor sau a unor semifabricate etc. In aceste clasificări
particulare, natural, se înglobează numai o parte a tratamentelor termice.
Tabelul 2.1 indică cele două clasificări generale şi câteva exemple de
clasificări particulare cu precizarea principiului, respectiv a criteriului de
clasificare.

79
Tabelul 2.1 Clasificarea tratamentelor termice după criterii cu caracter:
fundamental, aplicativ şi simplificator.

I. Clasificarea generală principală: După mecanismul transformă-


(fundamentală) rilor interioare şi după natura
acţiunilor declanşatoare a
1. Tr. termofizice (propriu-zise). transformărilor.
2. Tr. termochimice.
3.Tr. termomecanofizice (termomecanice).
4. Tr. termomecanochimice.
5. Tr. termomagnetice.
6. Tr. termomecanomagnetice.
7. Tr. termoelectrochimice.

II. Clasificarea generală secundară: După adâncimea de pătrundere a


(aplicativă) efectului tratamentului termic.
l. Tr. termice pătrunse.
2. Tr. termice superficiale.

III. Clasificări particulare: După criterii simplificatoare ca:

De exemplu tratamente termice:

- ale feroaselor (oţelurilor, fontelor, etc.)


- ale neferoaselor - după sisteme de aliaje
- ale oţelurilor refractare, inoxidabile, etc.

- ale arborilor cotiţi


- ale arcurilor
- ale roţilor dinţate pieselor de tratat termic - după rolul funcţional
- ale sculelor aşchietoare, etc.

- ale şinelor de cale ferată


- ale benzilor de oţel - după forma şi natura pieselor
- ale sârmelor de otel .
- ale pieselor sinterizate, etc. - etc.

Fiecare clasificare generală sau particulară conţine denumirea


(terminologia) grupelor de tratamente termice cu conţinutul şi sfera astfel
reduse. Denumirea grupelor provine de la criteriul de clasificare.

80
În cazul clasificării generale principale (fundamentale, aceasta având
un caracter teoretic) criteriul de clasificare este natura mecanismului
transformărilor interioare şi felul acţiunilor care declanşează transformările.
Denumirea primei grupe "tratamente termofizice" este justificată prin:
a) Mecanismul transformărilor, ele fiind procese ale fizicii solidelor
(metalelor) ca:
- transformări alotropice (fazice), fie prin difuzie (cu caracter evolutiv), fie
prin basculări (cu caracter revolutiv, cu salt);
- histereze - termice (subrăciri, supraîncălziri);
- dizolvări (puneri în soluţie), suprasaturări, precipitări, coalescenţe,
coagulări, restaurări, relaxări, reversiune, etc.;
b) Cauzele declanşatoare, sunt procesele termice repartizate în timp şi spaţiu.
La "tratamentele termochimice" mecanismul transformărilor constă
în modificări ale compoziţiei chimice (alieri prin difuzie); cauze
declanşatoare, ca mai înainte; procese termice.
La "tratamentele termomecanofizice" (sau pe scurt "termomecanice")
mecanismul transformărilor constă în procesele fizicii metalelor, ca la
tratamentele termofizice; cauzele declanşatoare fiind procesele termice şi
mecanice (deformări plastice, vibraţii).
La "tratamentele termomecanochimice" mecanismul transformărilor
este generat de transformări ale compoziţiei chimice, de fapt ca şi la
tratamentele termochimice; cauzele declanşatoare sunt procesele termice şi
mecanice (ca şi la tratamentele termomecanice).
La "tratamentele termomagnetice" mecanismul transformărilor
constă în modificări ale proprietăţilor magnetice, eventual procese fizice;
cauzele declanşatoare sunt procesele termice combinate cu acţiunea unui
câmp magnetic.
La "tratamentele termomecanomagnetice" mecanismul transfor-
mărilor constă în modificările proprietăţilor magnetice pe nivelul domeniilor
magnetice (texturi orientate); cauzele declanşatoare sunt procesele termice,
acţiuni mecanice (deformări plastice) şi acţiunea unui câmp magnetic.
La "tratamentele termoelectrochimice" mecanismul transformărilor
constă în modificări ale compoziţiei chimice, prin difuzie; cauzele
declanşatoare sunt procesele electrotermice şi prezenţa unui câmp electric
(activarea adsorbţiei atomilor străini prin electroionizare).
Aceste grupe (categorii) de tratamente termice pot fi subclasificate la
rândul lor, la fel, după criterii de subclasificare generale (fundamentale,
aplicative) sau particulare.

81
Tabelul 2.2 Subclasificarea generală, principală a tratamentelor termice.
Tratamente termice T.T.):
1. Tratamente termofizice - recoacerile
(T.T.F) - călirile
- revenirile
După criterii metalografice: - îmbunătăţirea
- durificările prin precipitare
- reversiunea
- maraging
2.Tratamente termochimice - cementare (C)
(T.T.Ch.) - nitrurare (N) dură, anticoroziv;
oxinitrurare (N, O)
- carbonitrurare; cianurare joasă (N, C)
(nitrurare moale); oxicarbonitrurare
După criteriul elementului (N,C,O)
de îmbogăţire. (simbolul - nitrocarburare; cianurare înaltă (C, N)
chimic al elementului de (carbonitrurare înaltă)
îmbogăţire în paranteză): - sulfizare (S)
- sulfocianurarea (S, C, N)
- metalizările prin difuzie (Al, Cr, Si, B,
Zn, etc.)
- maleabilizarea în mediu oxidant
- feroxarea
3. Tratamente termomecanofizice -Tr. termomecanice cu deformare la rece:
(T.T.M.F.) -Tr. termomecanic prealabil(T.T.M.P.)
(tratamente termomecanice) -Tr. de precipitare (T.T.M.Pr.)
-Tr. termomecanice cu deformare la cald
După criteriul temperaturii -Tr. termomecanic la temperaturi joase
de deformare plastică (T.T.M.Tj.)
înaintea sau în timpul -Tr. termomecanic la temperaturi
tratamentului termofizic, înalte(T.T.M.Tî.)
sau după natura energiei -Tr. termomecanice cu ultrasunete
vibrante comunicate: (T.T.M.Us.)

82
Tabelul 2.2 (continuare):

4. Tratamente termomeca- - cementare


nochimice (T.T.M.Ch.) - nitrurare
(cu deformare prealabilă sau cu - cianurare joasă, carbonitrurare
ultrasunete) - cianurare înaltă, nitrocarburare
- sulfizare, sulfocianurare
5. Tratamente termomagne- - recoacerea în câmp magentic a
tice (T.T.Mg.) aliajelor magnetice
- normalizare, călire în câmp
magnetic
6. Tratamente termomeca- - tratamentul de orientare al texturii
nomagnetice(T.T.M.Mg.) magentice a aliajelor magnetice
7. Tratamente termoelectro- - nitruare ionică (cu descărcări
chimice (T.T.E.Ch.) luminiscente)
- sulfizare electrolitică

Tabelul 2.2 conţine subclasificarea grupelor de tratamente termice după


clasificare generală principală (tabelul 2.1 ), indicând la fiecare grupă de
tratament termic ( 1 ÷ 7) un simbol prescurtat (în paranteză) şi criteriul de
subclasificare. Denumirea (terminolgia) subgrupelor se conformează
criteriilor de subgrupare. La tratamentele termochimice (2), cele cu acelaşi
efect de îmbogăţire, dar realizate în medii gazoase sau lichide, pot avea
denumiri diferite, acceptabile, iar cele trecute în paranteză trebuiesc
abandonate, deoarece nu mai corespund criteriului de subclasificare.
Cianurării (ev. cianizării) joase (se înţelege la temperatură joasă) îi
corespunde cu acelaşi tratament în mediul gazos: carbonitrurarea unde verbul
"a nitrura" indică efectul termochimic preponderent de nitrurare faţă de
cementare.
Cianurării înalte îi corespunde în mediul gazos nitrocarburarea cu efect
preponderent de carburare.
Clasificarea secundară generată (aplicativă) a tuturor tratamentelor
termice împarte pe acestea în două grupe mari după un criteriu de clasificare
semnificativ din punctul de vedere al practicii industriale (deci cu caracter
aplicativ); adâncimea de pătrundere preconizată a efectului tratamentului
termic în secţiunea perpendiculară pe suprafaţa pieselor de tratat termic.
Adică, dacă se caută o pătrundere a efectului tratamentului termic, cât se
poate până la centrul de simetrie a piesei (tratamente termice pătrunse),

83
sau numai într-o adâncime relativ mică faţă de secţiunea (grosimea) totală a
piesei (tratamente termice superficiale) - aşa cum cere rolul funcţional al
reperului tratat termic.
Natural, tratamentele termice pătrunse şi superficiale se înglobează în
clasificarea generală principală, de la care provine şi denumirea principală a
lor. La acestea se poate adăuga denumirea secundară ("pătrunsă" sau
"superficială").
Tabelul 2.3 Tratamente termice pătrunse:

l. Tratamente termofizice
- Recoacerile: - recoacerea de omogenizare
- recoacerea de echilibru
- recoacerea de normalizare
- recoacerea de înmuiere (globulizare)
- recoacerea de recristalizare
- recoacerea de detensionare
- recoacerea de stabilizare
- recoacerea de resturare la grăunţe mari
- recoacerea de grafitizare
- recoacerea de maleabilizare
- recoacerea pentru eliminarea fragilităţii de decapare, etc.
- Călirile: - călire cu răcire continuă
- călire izotermă (austempering)
- călire etajată (în trepte, martempering)
- călire în băi calde sub MF ( l 50 - 180 °C)
- tratament sub 0 °C
- Revenirile: - revenire joasă
- revenire medie
- revenire înaltă
- revenire pentru durificare secundară
- Maraging
- Îmbunătăţirea
- Durificări prin precipitare: - tratament de punere în soluţie + tratament de
precipitare (îmbătrânire)
2. Tratamente termochimice
3. Tratamente termomecanofizice
4. Tratamente termomagnetice
5. Tratamente termomecanomagnetice
(Toate variantele din tabelul 2.2)

84
Tabelul 2.4 Tratamente termice superficiale (T.T.s.)

1. Tratamente termofizice superficiale: - Călirile superficiale:


A. Metoda continuă (succesivă)
a) rotativă
b) translatorie
c) rotativ - translatorie
B. Metoda intermitentă (simultană)
a) staţionară
b) rotativă
c) oscilatorie
- călirile O.Ce.
- călirile prin scăldare (imersie)
- călire cu flacără: - oxiacetilenică
- oximetanică
- cu plasmă
- călire cu role (prin rezistenţă de contact)
- călire în electrolit
- călire prin inducţie
2. Tratamente termochimice superficiale:
- feroxarea (Fe304)
- cementarea (C)
- nitrurarea (N) (dură, anticorozivă), oxinitrurare (N,O)
- carbonitrurarea, cianurarea joasă (N,C)
(nitrurare moale), oxicarbonitrurare (N,C,O)
- nitrocarburarea, cianurarea înaltă (C,N)
(carbonitrurare înaltă)
- sulfizarea (S)
- sulfocianurare (S, C, N) joasă, medie, înaltă, borurare (B)
- metalizări prin difuzie: alitare (Al), cromare (Cr)
siliciere (Si), titanare (Ti), etc.
- carbometalizări prin difuzie: carbonitrurare (Ti,C), etc.
3. Tratamente termomecanochimice superficiale:
- toate tratamentele termochimice superficiale
- cu deformare plastică prealabilă sau concomitentă
- cu vibrare prin ultrasunete
4. Tratamente termoelectrochimice superficiale:
- nitrurare ionică (cu descărcări luminiscente)
- sulfizare electrolitică
- borurare cu electroliză, etc.
- metalizări în câmp electric (prin pulverizări catodice, prin evaporări în vid)

85
Deoarece, unele tratamente termice actualmente se aplică numai
pătruns, altele (practic) numai superficial, iar o parte atât pătruns cât şi
superficial, subclasificarea lor se continuă în tabelele 2.3 şi 2.4. Acestea
combină clasificarea generală principală cu cea secundară.
Tabelul 2.3 conţine subclasificarea primei grupe de tratamente termice (grupa
tratamentelor termice pătrunse) după clasificarea generală, secundară
(aplicativă). Subclasificarea se face după criteriile clasificării generale,
principale (fundamentale), din tabelul 2.2. În acest tabel, din motive de spaţiu
disponibil se continuă subclasificarea (sub - subclasificare) generală,
principală a tratamentelor termice, folosind ca şi criteriu de sub subclasificare:
starea structurală şi tensională, existentă după efectuarea tratamentului termic
(Ia recoaceri), modul (curba) răcirii (la căliri), după intervale de temperatură
pentru cele trei grade de revenire a martensitei, respectiv după tipul revenirii
(la reveniri) etc.
Tabelul 2.4 prezintă subclasificarea celei de-a doua grupă de tratamente
termice (grupa tratamentelor termice superficiale), după clasificarea generală
secundară (aplicativă). Şi aici subclasificarea se face după criteriile clasificării
generale, principale (fundamentale) din tabelul 2.2.
Din tabelul 2.4 reiese că dintre toate tratamentele termofizice, doar
călirea se aplică superficial. Călirile superficiale prezintă însă o importanţă
deosebită în construcţia de maşini. Deoarece ta sub - subclasificarea călirilor
se prezintă şi sistematizarea (cu terminologia unică recomandată) metodele de
realizare a acesteia, cu variantele lor.
Subclasificarea călirilor superficiale se face după natura sursei de
energie calorică, necesară încălzirii, respectiv călirii superficiale. La
denumirea finală (în cazul unui reper) se adaugă însă şi metoda de executare
cu precizarea variantei acesteia.
Evident, că toate tratamentele termochimice, inclusiv cele
termomecanochimice şi termoelectrochimice, sunt în primul rând tratamente
termice superficiale.

86
Evaluare

1. Cum se clasifică tratamentele termice?


2. Ce sunt tratamentele primare?
3. Care sunt tratamentele secundare şi care sunt?

87