DIAGRAMA FIER-CARBON

• Studiul sistemului fier - carbon prezintă o importanţă deosebită din

punct de vedere ingineresc, deoarece acest sistem cuprinde
aliajele cu cea mai largă utilizare practică: oţelurile şi fontele.
• Oţelurile şi fontele şi în special oţelurile, constitue cele mai
importante produse, ce formează baza construcţiei moderne de
maşini. Ponderea şi varietatea utilizării oţelurilor se justifică prin
proprietăţile mecanice superioare, proprietăţile tehnologice
favorabile (prelucrabilitatea, sudabilitatea, turnabilitatea,
sudabilitatea etc.)

Fierul

Fierul este un metal cu culoare gri argintie, relativ greu (p= 7860
kg/m3) cu plasticitate ridicată . Temperatura de topire a fierului este
de 1538 °C si cea de fierbere de 2880 °C.

Cristalele de fier pur sunt moi (mult mai moi ca şi aluminiul), iar difuzia
unor cantităţi de impurităţi, cum ar fi carbonul, le creşte rezistenţa în mod
semnificativ

• ierul are trei stari alotropice, existente în trei domenii de

temperaturii diferite si care se transforma una în cealalta, atât la
racire cât si la încalzire. Ele se noteaza în mod diferit Feα, Feγ,
Feδ.
• Feα(retea cubica cu volum centrat, domeniu de existenta 0 – 912
°C),
• Feγ(retea cubica cu fete centrate, domeniu de existenta 912 –
1410 °C)
• Feδ. (retea cubica cu volum centrat, domeniu de existenta 1410 –
1538 °C).
 Carbonul

Carbonul este un element nemetalic. Se gaseste în natura sub

forma cristalina, ca diamant (retea cubica complexa) sau ca grafit
(retea hexagonala). El se comporta fata de fier în mod diferit, în functie
de temperatură. În fierul lichid, carbonul se dizolvă usor, formând soluţii
lichide.
În aliajele cu baza Fe carbonul se află în următoarele trei forme:

• dizolvat interstiţial în formele alotropice ale Fe formând soluţii

solide interstiţiale precum ferita α, ferita δ, austenita γ.
• legat chimic în compusul Fe3C (carbura de fier) numit cementită.
• Liber sub formă de grafit.

Diagrama Fe – C

Diagrama Fe – C este standardizată(SR EN 10052: 1996). Notarea

punctelor este unanim acceptată în toată lumea. Ţinând seama de
formele de separare ale carbonului în aliajele Fe – C, diagrama de
echilibru a sistemului Fe – C se prezintă în două variante:
• Diagrama Fe – Fe C (cementita), echilibru metastabil;
3
• Diagrama Fe – grafit, echilibru stabil.

Sistem stabil, instabil, metastabil

• Stările stabilă, metastabilă şi instabilă au fost comparate cu

echilibrul unui corp aşezat pe un plan
 • În comparaţie cu diagrama de echilibru Fe – Fe C, la diagrama Fe
3
– grafit multe puncte sunt deplasate puţin spre stânga şi
1 1 1
temperaturi mai înalte (C E S ). Pe diagramele de echilibru Fe –
Fe C şi Fe – grafit sunt indicaţi constituenţii structurali ai aliajelor
3
de echilibru a sistemului Fe – C.

Particularităţile diagramei de echilibru Fe – C sunt următoarele:

) Diagrama prezintă transformări datorită:

– transformărilor alotropice ale fierului;
– variaţiei cu temperatura a solubilităţii C în soluţiile solide α,
δ şi γ.
b) În partea dreaptă a diagramei F – C nu este construită până la 100%
e
C, ci numai până la concentraţia de 6,67% C, deoarece aliajele cu
mai mult de 6,67% C sunt în mod practic greu de obţinut şi puţin
utilizate în consecinţă nu au fost studiate mai amănunţit.
c) Diagrama Fe – Fe C este compusă din trei diagrame:
3
- diagrama cu transformare peritectică;
- diagrama cu transformare eutectică;
- diagrama cu transformare eutectoidă.
d) Pe diagrama de echilibru Fe – Fe C se evidenţiază trei tipuri de
3
transformări în stare solidă:
- transformări alotropice ale soluţiilor solide;
- variaţia cu temperatura a solubilităţii în stare solidă;
-transformarea eutectoidă.
e) În funcţie de viteza de răcire la solidificare şi în funcţie de prezenţa în
topitură a unor anumite elemente, transformările pot avea după
liniile continue următoarele semnificaţii Fe-C metastabil numit şi faza
Fe-Fe3 C şi după liniile întrerupte sistemul Fe-C stabil .

• În cazul în care topitura este răcită la viteză mai mare, când în

lichid se află cantităţi mai mari de Mn, Cr, V (elemente
carburigene), iar carbonul se află în cantităţi reduse, separarea lui
are loc sub formă de carbură de fier numită cementită Fe3 C şi
este valabil sistemul metastabil reprezentat de linii continue.
Aliajele Fe-C, care conţin mai mult de 2,11%C şi în care carbonul se
află sub formă de cementită, poartă denumirea de fonte albe.
În cazul în care topitura este răcită cu o viteză mai mică, când în
lichid se găsesc în cantităţi mai mari elemente ca Si, Ni, Al
(elemente grafitizante), separarea carbonului are loc sub formă de
grafit şi va fi valabil sistemul Fe-C stabil numit sistemul Fe-grafit.
Aliajele Fe-C, care conţin mai mult de 2,11%C, pe această diagramă
poartă denumirea de fonte cenuşii.

Diagrama de echilibru metastabil fier-carbon

Constituenţii din diagrama de echilibru Fe-Fe3C

Constituenţii structurali ai aliajelor Fe – Fe C sunt:
3
a) α şi δ –Ferita .
• α denumită ferită alfa este o soluţie solidă de carbon în Fe
α
cu reţea cubică cu volum centrat.
 • δ, denumită ferită delta este soluţia solidă de carbon în
Feδ cu reţea cubică cu volum centrat stabilă la temperaturi
ridicate
• Proprietatile feritei sunt foarte apropiate de ale fierului tehnic
pur, adica este moale si plastică dar spre deosebire de acesta
este tenace.

b) γ, Austenita

• este o soluţie solidă de pătrundere a carbonului în Fe Cu reţea

γ,
cubică cu feţe centrate. Conţinutul de carbon variază între
0...2,11%C.Cantitatea maximă 2,11%C se poate dizolva la
temperatura de 1148 °C .
• Cantitatea maximă de carbon în austenită este dată de punctul
E din diagrama fier carbon care reprezinztă graniţa dintre
oţeluri şi fonte.
• Austenita are structură poliedrică este moale si plastică.
• Deoarece austenita este stabilă numai la temperaturi înalte (peste
727 °C), plasticitatea ei prezinta interes numai pentru
realizarea deformării plastice la cald prin laminare şi forjare.
c) Cementita (Fe C) este un compus chimic definit cu reţea cristalină
3
rombică complicată, care conţine 6,67%C. Formele distincte cu aceiaşi
compoziţie chimică sunt:
• cementita primară (Ce ) separată din fază lichidă ;
l
• cementita secundară (Ce ) separată din austenită;
ll
• cementita terţială (Ce ) se separă din ferita α.
lll

Obs. În anumite condiţii (la temperatura camerei pe parcursul a câtorva

ani) cementita se descompune, formându-se grafitul: Fe C= 3Fe + C
3
(grafit).
Cementita este foarte dura (800 HB ) si fragila, imprimând aceste
caracteristici ale amestecurilor mecanice (ledeburita, perlita) în
compozitia carora intra drept component
 c) Perlita (Pe = α + Ce )
ll
• Este un amestec mecanic, eutectoid din ferită şi cementită, care
conţine 0,77%C. Se formează în urma transformării eutectoide a
0
austenitei la t = 727 C. Perlita are structura lamelara (fig.5.3a)
sau globulara (fig.5.3b). Ca amestec mecanic are proprietati
intermediare între cele ale feritei si ale cementitei; duritate
medie , plasticitate satisfacatoare , însa rezilienta scazuta.
Apare singura numai în aliajul eutectoid cu 0,77%C.

In aliajele hipoeutectoide apare împreuna cu ferita (fig.5.3c), iar în cele

hipereutectoide, împreuna cu cementita secundară (fig.5.3d).
 1 - Perlita; 2 - Ferita; 3 - Cementita secundara

• e) Ledeburita (Le = γ + Ce) este un amestec mecanic, eutectic de

austenită şi cementită, format prin solidificarea lichidului cu 4,3%C
0
la t=1148 C.
• Ea apare singura numai în aliajul eutectic cu 4,3%C (fig.5.4a). În
0
aliaje hipoeutectice sub 727 C , ledeburita se afla împreuna cu
perlita (fig.5.4b), iar în cele hipereutectice, împreuna cu cementita
primara (fig.5.4c). Ledeburita este un constituent dur si fragil.
Prezenta ei în structura face ca aliajele sa nu poata fi deformate
nici prin presare, nici prin lovire. De asemenea, din cauza durităţii
mari ledeburita nu poate fi prelucrata prin aşchiere.
Fig.5.4
1 - Ledeburita; 2 - Perlita; 3 - Cementita primara
•
Domeniile indicate în diagramă sunt valabile numai atunci când
pentru instalarea echilibrului termodinamic şi pentru realizarea
 proceselor de difuzie există suficient timp la dispoziţie. În concluzie
răcirea este foarte lentă.

• Planul diagramei este limitat în dreapta de verticala de compoziţie

a fierului pur şi în stânga la 6,67%C de verticala de compoziţie a
carburii de fier (Fe C).
3
• Pe verticala fierului sunt poziţionate temperaturile de echilibru (la
care au loc transformările alotropice ale fierului)
• (vezi cursul transformări alotropice ale fierului).

Punctele importante ale diagramei

• Acestea sunt:
Punctele transformarilor alotropice:
A3= 912 °C Fe α ⇆ Feγ, notat cu G în diagramă
A4= 1394 °C Feγ ⇆Feδ, notat cu N în diagramă
A5= 1538 °C Feδ ⇆Fe lichid, notat cu A în diagramă
• Pe verticala de compoziţie a cementitei este notată cu D
temperatura de solidificare a respectiv de topire a acesteia.
Alte puncte importante ale diagramei şi semnificaţia lor fizică:
• P-limita maximă de solubilitate a C în ferită α.
• E-limita maximă de solubilitate a C în austenită γ;
• H-limita maximă de solubilitate a C în ferită δ;
• J-punctul peritectic;
• C-punctul eutectic;
• S-punctul eutectoid.
 Fazele diagramei

Fazele diagramei sunt:

• Soluţia lichidă omogenă L este stabilă deasupra liniei lichidus
datorită faptului că cei doi componenţi sunt total solubili în stare
lichidă;
• Austenita;
• Ferita;
• Cementita

Liniile diagramei

Liniile diagramei reprezintă temperaturi de echilibru între domenii şi au

următoarea semnificaţie fizică:
• Linia lichidus ABCD-locul geometric al punctelor în care începe
procesul de solidificare.
– AB-linia după care începe cristalizarea feritei δ din lichid;
– BC- linia după care începe cristalizarea austenitei γ din lichid;
– CD- linia după care începe cristalizarea cementitei din lichid ;
Excesul de atomi de carbon ce ies din soluţia solidă α, sub curba solvus
PQ şi sub temperatura 727 °C , formează cristale de cementită terţiară

• NH reprezintă temperaturile la care începe transformarea

alotropică a fierului δ în austenită;
• NJ reprezintă temperaturile la care se termină transformarea
alotropică a fierului δ în austenită.
• GS reprezintă temperaturile la care începe transformarea
alotropică a austenitei în ferită
• GP reprezintă temperaturile la care se termină transformarea
alotropică a austenitei în ferită
 Liniile orizontale

• Liniile orizontale sunt temperaturi la care sunt în echilibru

termodinamic trei faze cu aceleaşi concentraţii indiferent de poziţia
aliajului în domeniul precizat.
– HJB izoterma peritectică la temperatura 1495°C=Tp

• În concluzie aliajele a căror verticală este situată între punctele H şi

B ale diagramei (aliajele cu concentraţia masică de carbon situată
în intervalul (0,10%;0,54%) suferă la temperatura de 1495 C
transformarea peritectică
PSK – izoterma eutectoidă, la temperatura 727

• Aliajele a căror verticală este situată între punctele P şi K ale

diagramei (aliajele cu concentraţia masică de carbon situată în
intervalul (0,02%;6,67%) suferă la temperatura de 727 °C
transformarea eutectoidă.
• MO-temperatura de transformare magnetică a feritei (770 °C )
• Ferita → Ferita la încălzire
magnetică nemagnetică
 Clasificarea aliajelor sistemului metastabil Fe-Fe3C

• Aliajele din diagrama Fe - Fe3C se clasifică şi se denumesc în

funcţie de concentraţia lor de carbon; categoriile unei astfel de
clasificări şi denumirile aliajelor din fiecare categorie se prezintă
astfel:
• 1. aliajele având concentraţia masică de carbon situată în intervalul
2,11%-6,67%, sunt denumite fonte albe;
1.FONTE ALBE

• Fonta albă având concentraţia masică de carbon de 4,30% este

denumită fontă albă eutectică;
• fontele albe având concentraţia masică de carbon mai mică
decât cea
corespunzătoare fontei albe eutectice sunt denumite fonte albe
hipoeutectice;
• fontele albe având concentraţia masică de carbon mai mare
decât cea corespunzătoare fontei albe eutectice sunt denumite
fonte albe hipereutectice;

OŢELURI CARBON

• aliajele având concentraţia masică de carbon situată în intervalul

0,02%-2,11%, sunt denumite oţeluri carbon;
• oţelul carbon având concentraţia masică de carbon de 0,77% este
denumit oţel carbon eutectoid;
• oţelurile carbon având concentraţia masică de carbon mai mică
decât 0,77% sunt denumite oţeluri carbon
hipoeutectoide;Acestea sunt utilizate pentru construcţii metalice şi
unele organe de maşini. Prezenţa unei cantităţi mari de ferită
asigură tenacitate mare iar rezistenţa este asigurată de perlită
• oţelurile carbon având concentraţia masică de carbon mai mare de
0,77% sunt denumite oţeluri carbon hipereutectoide. Otelurile
hipereutectoide caracterizate printr-o oarecare fragilitate sunt
destinate fabricarii de scule si prezinta doua grupe de duritate:
- oteluri foarte dure ( 0,8 % C )
- oteluri extradure (> 0,8 % C, dar nu mai mult de 1,3 % C ).
3.FIER TEHNIC

• aliajele având concentraţia masică de carbon cel mult egală cu

0,02% sunt cunoscute sub denumirea generică de fier tehnic.
Aliaje reprezentative din diagram Fe-Fe3C
CINETICA CRISTALIZĂRII UNOR OŢELURI

Aliajul I

• Pentru aliajul hipoeutectoid cu concentraţia de 0,45%C să urmărim

pe figură transformările în stare solidă. Aliajul este solidificat sub
formă de austenită.

• Răcind aliajul la intersecţia cu linia GS în punctul 1 începe

transformarea austenitei γ în ferită α. În punctul 2 are loc reacţia
eutectoidă, respectiv restul cristalelor care nu au avut timp să se
transforme în ferită, se descompun în cementită Fe3C şi în ferită α
amestec mecanic fin denumit perlită. În concluzie sub temperatura
de 727°C avem un oţel hipoeutectoid format din perlită şi ferită α.

• OLC 45 (este un oţel carbon de calitate, utilizat la piese tratate

termic de rezistenţă ridicată cum ar fi arbori cotiţi, biele, volante
etc.)
Aliajul II

• Răcind aliajul care este solidificat sub formă de austenită, în

punctul 4 are loc reacţia eutectoidă completă respectiv toate
cristalele de austenită γ se transformă în în perlită (amestec
mecanic de cementită Fe3C şi ferită α).

Exemplu OSC8 care este un oţel carbon pentru scule care necesită
tenacitate şi duritate mijlocie,se utilizează spere exemplu la clesti pentru
sârmă, scule pentru tâmplărie, etc

Aliajul III

• Răcind aliajul care este solidificat sub formă de austenită, în

punctul 4 are loc separarea cementitei secundare din austenită,
proces care continuă până în punctul 5 .În punctul 5 are loc reacţia
eutectoidă respectiv toate cristalele de austenită γ rămase se
transformă în perlită (cementită Fe3C şi ferită α).. În concluzie sub
temperatura de 727°C avem un oţel hipereutectoid format din
cementită şi perlită.

• Exemplu OSC12 care este un oţel carbon pentru scule supuse la

lovituri reduse care necesită tăişuri ascuţite punctatoare, dornuri,
filiere etc.

PUNCTE CRITICE ALE OŢELURILOR

Transformarile ce se produc in aliaje au fost simbolizate prin ”puncte

critice ale otelurilor” avand urmatoarea semnificatie :

1 - temperaturile A3 (linia GS ) reprezinta punctele critice superioare de

transformare a austenitei in ferita la racire (Ar3) si respectiv temperatura

de sfarsit
de dizolvare a feritei in austenita la incalzire (Ac3).

2 - temperaturile Acem (linia ES) reprezinta punctele critice superioare

de

inceput de separare a cementitei din austenita la racire (Arcem) si

respectiv

temperaturile de sfarsit de dizolvare a cementitei in austenita la incalzire

(Accem).

3 - temperaturile A1 (linia PSK) reprezinta punctele critice de disparitie a

austenitei la racire (Ar1),respectiv temperatura de inceput de formare a

austenitei la incalzire (Ac1).

4 - temperatura A2 (orizontala MO ) reprezinta punctul Curie al feritei cu

temperatura fixa 770°C.

5 - temperatura A0 cu valoare fixa 210°C reprezentand punctul Curie al

cementitei.

Temperaturile A1 desemneaza punctele critice superioare ale otelurilor,

iar A3

si Acem pe cele inferioare. Pentru aliajele tehnice transformarile de faza

bazate pe

transformarea alotropica Feγ - Feδ nu se produc decat la solidificare,

curent, in cursul procesarii, temperaturile utilizate fiind mai mici.