Sunteți pe pagina 1din 25

Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

1. Fierul şi aliajele fier-carbon

1.1. Fierul pur

Cele mai importante aliaje tehnice, sunt aliajele corespunzătoare


sistemului Fe - C, cunoscute sub denumirea de oţeluri şi fonte, atât sub
aspectul diversităţii de utilizări cât şi al cantităţii produse.
Fierul este un metal tranziţional
de culoare alb-argintie cu numărul de
ordine în tabelul periodic al elementelor
este Z= 26 şi raza atomică este 1,27Å,
iar masa atomică 55,85 g/atom g. Are
densitatea 7,87g/cm3 şi temperatura de
echilibru topire-solidificare la 1538˚C.
Fierul prezintă o particularitate
neântâlnită la alte metale ce constâ în
aceea că are dublă transformare
alotropică, corespunzător temperatu-
rilor A3 (912˚C) şi respectiv A4
Fig. 6.1 Stările alotropice ale (1394˚C). Existenţa acestor puncte se
fierului în funcţie de temperatură explică printr-un mod mai spectaculos
de variaţie a energiei libere a fierului cu
temperatura. Într-un interval de temperatură este stabilă acea formă
alotropică pentru care metalul prezintă energia liberă Helmoltz (F) minimă
(figura 6.1).
La temperaturi mai mici de
912˚C, este stabil fierul care
cristalizează în sistemul cubic,
reţeaua cubică cu volum centrat
(CVC) (deoarece are energie
liberă mai mică) cunoscut ca Feα.
Sub 770 ˚C, starea de Feα
este feromagnetică, peste 770˚C
devine paramagnetică. Între 912˚C
şi 1394˚C, este stabil fierul care
cristalizează în sistemul cubic,
reţeaua cubică cu feţe centrate
(CFC) cunoscut ca Feγ, şi este
paramagnetic.
Peste 1394˚C, energia
liberă minimă corespunde
Fig. 6.2. Constanta reticulară a aranjamentului atomic CVC stabil
fierului în funcţie de temperatură la temperatură înaltă, cunoscut ca
Feδ, şi este paramagnetic.
Identitatea de reţea
cristalină cubică cu volum centrat (CVC) stabilă la temperatură joasă
(Feα) cu cea de la temperatură ridicată (Feδ) rezultă si din continuitatea
în variaţia cu temperatura a constantei reticulare a reţelei cristaline pentru
Feα şi Feδ (figura 6.2).
Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

1.2. Aliaje fier – carbon

Cele mai folosite aliaje în industrie sunt aliajele fierului cu carbonul,


cunoscute sub numele de oţeluri şi fonte. Oţelurile carbon şi fontele
nealiate sunt aliaje tehnice considerate aliaje binare. In realitate
acestea sunt polinare, conţinând pe lângă Fe şi C, o serie de elemente
însoţitoare permanente în proporţii reduse, precum: S, P, Si, Mn, O2, N2,
H2, etc. Totuşi structura şi proprietăţile aliajelor Fe-C pot fi evaluate pe
baza sistemului binar Fe-C deoarece elemente însoţitoare permanente au
o acţiune limitată şi cunoscută. Oţelurile şi fontele aliate sunt elaborate
în cantităţi mult mai mici şi sunt aliajele fierului care au în compoziţia
chimică pe lângă Fe şi C şi alte elemente de aliere voit introduse şi
care determină anumite proprietăţi specifice de utilizare.
În aliajele cu baza Fe, carbonul se poate găsi sub trei forme:
dizolvat interstiţial în stările alotropice ale fierului, alcătuind
soluţii solide interstiţiale precum ferita, austenita şi ferita ;
legat chimic în compusul numit cementită (carbura de fier
Fe3C);
liber, sub formă de grafit.
Cementita este considerată starea metastabilă a carbonului,
iar grafitul starea stabilă, deoarece, la menţinerea îndelungată la
temperaturi ridicate şi pentru viteze mici de răcire, ce tind spre viteze de
echilibru, cementita se descompune ireversibil în soluţie solidă pe bază
de fier şi carbon liber, grafit: Fe3C  3Fe (C) + C (grafit)
De aceea, în funcţie de compoziţia chimică şi viteza de răcire,
aliajele din sistemul Fe-C prezintă structuri care se pot explica după
două diagrame de echilibru fazic:
diagrama Fe-C de echilibru metastabil (Fe-Fe3C), după
care cristalizează oţelurile carbon şi fontele albe. Cristalizarea
oţelurilor are loc în condiţii de echilibru, pentru viteze lente de
răcire. Pentru menţinerea stabilităţii cementitei în fontele albe,
sunt necesare viteze mari de răcire sau prezenţa în
compoziţia chimică a elementelor antigrafitizante.
diagrama Fe-C de echilibru stabil (Fe-G), după care
cristalizează fontele cenuşii feritice, la viteze mici de răcire
sau în prezenţa elementelor grafitizante.
Fontele cenuşii ferito-perlitice, perlitice sau pestriţe
cristalizează după ambele sisteme de echilibru fazic.

1.3. Diagrama de echilibru metastabil fier – carbon

Diagrama Fe-C, de echilibru metastabil, se studiază pe un


domeniu de concentraţie a carbonului relativ restrâns, limitat la
concentraţia de 6,67%C, care corespunde verticalei cementitei, Fe3C,
deoarece peste această valoare a concentraţiei în carbon aliajele
hipercementitice sunt dure şi fragile şi nu mai prezintă interes pentru
practică (figura 6.4).
Planul diagramei este limitat în dreapta de verticala de compoziţie
a fierului pur şi în stânga la 6,67%C, de verticala de compoziţie a carburii
de fier (compus definit al fierului cu carbonul).
Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

Aspectul diagramei este relativ complex, fie pe de-o parte datorită


modificărilor alotropice manifestate la răcire în cazul fierului, fie pe
de altă parte datorită variaţiei solubilităţii C cu temperatura în cazul
soluţiilor pe bază de fier (atât în stare de agregare lichidă cât şi solidă –
curbele solvus). Pe verticala fierului sunt poziţionate temperaturile de
echilibru ale fierului:
G (912˚C-notat A3),
N (1394˚C-notat A4)
A (1538˚C-notat A5).
Fierul în funcţie de temperatură prezintă două stări alotropice - una
care cristalizează în sistemul cubic – reţeaua cub cu volum centrat şi
cealaltă care cristalizează în sistemul cubic – reţeaua cub cu feţe
centrate.
Până la 912˚C, este stabilă starea de temperatură joasă a
fierului ce cristalizează în sistemul cubic – reţeaua cub cu volum
centrat cunoscută ca Fe 
In intervalul (912 -1394) ˚C, este stabilă starea ce cristalizează
în sistemul cubic – reţeaua cub cu feţe centrate cunoscută ca Fe 
In intervalul (1394 -1538) ˚C, este stabilă starea de temperatură
înaltă ce cristalizează în sistemul cubic – reţeaua cub cu volum
centrat cunoscută ca Fe 

Fig.6.4 Domeniile fazelor din diagrama Fe–Fe3C

Deci Fe prezintă următoarele temperaturi de echilibru între faze:


Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

A3 = 912oC: Fe  Fe


A4 =1394˚C :Fe  Fe şi
A5 = 1538˚C: Fe  FeL
Pe verticala de compoziţie a compusului Fe3C, este precizată
temperatura de echilibru topire-solidificare TFe3C = 1227˚C (punctul D) şi
deci solidificarea are loc la fel ca în cazul componenţilor puri - la
temperatură constantă.
Cementita este un compus electrochimic, cu o structură
cristalină complexă din sistemul ortorombic, ceea ce o face o fază
foarte dură şi fragilă: HB=800daN/mm2; Rm=40N/mm2; A=0%. Până la
210˚C, (punctul Curie notat A0), cementita este feromagnetică, iar
peste această temperatură devine paramagnetică.
In planul diagramei sunt trei izoterme de echilibru fazic
1495˚C – temperatura de echilibru peritectică (Tp);
1148˚C - temperatura de echilibru eutectică (TE);
727˚C - temperatura de echilibru eutectoidă (Te).
Componenţii aliajelor din diagrama Fe-Fe3C, sunt fierul şi carbonul.

1.3.1. Fazele din sistemul Fe-Fe3C


Componenţii în stare lichidă sunt total solubili şi formează soluţia
lichidă omogenă L, stabilă în partea superioară a diagramei, deasupra
liniei lichidus ABCD.
In stare solidă, carbonul prezintă solubilitate limitată şi variabilă cu
temperatura în formele alotropice ale fierului si amestecurile de atomi
rezultate sunt solutii solide. Peste limitele de solubilitate ale solutiilor
solide carbonul formeaza cu atomii de fier compusul electrochimic
Fe3C (cementita).
Fazele care se formează in stare solidă şi sunt stabile în planul
diagramei sunt:
ferita, notată F sau α, este soluţie solidă interstiţială de
carbon pe bază de Feα.
Ferita cristalizează ca şi Feα în reţea CVC şi până la 770˚C (linia
MO, punctul Curie notat A2) este feromagnetică. Carbonul se dizolvă în
cantităţi reduse deoarece atomii au cu greu acces în microvolumele foarte
mici cum ar fi interstiţiile tetraedrice, lacunele, sub planul dislocaţiilor, etc.
Solubilitatea carbonului în ferită este la 727˚C (punctul P) de maxim
0,0218%C şi scade cu temperatura după curba PQ, astfel încât la 400˚C
ajunge la 0,002%C (punctul Q). Caracteristicile mecanice ale feritei sunt:
Rm = 250-280N/mm2; A=50%; Z=80%; HB=80-90daN/mm2.
austenita, notată A sau γ , este o soluţie solidă interstiţială
de carbon în starea alotropică de Feγ. Cristalizează ca Feγ în reţea
CFC şi este paramagnetică. Carbonul se dizolvă în cantitate mult mai
mare decât în cazul anterior în interstiţiile mari, octaedrice din interiorul
celulelor cubice şi în defectele structurale.
Solubilitatea carbonului în austenită este maximă de 2,11% la
1148˚C (punctul E) şi scade cu temperatura după curba ES, până la
0,77%C la 727˚C (punctul S). În condiţii de echilibru, austenita este o
fază stabilă până la 727˚C, când la subrăcire (727-) ˚C se descompune
Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

Fig. 6.5 Diagrama Fe – Fe3C


Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

eutectoid. Elemente de aliere, ca Ni şi Mn, o pot stabiliza până la


temperatura ambiantă. Austenita deoarece cristalizează in reteaua
cubică cu feţe centrate a sistemului cubic are o plasticitate remarcabilă.
ferita δ, notată Fδ sau δ, este o soluţie solidă interstiţială de
carbon în Feδ. Cristalizează în reţea CVC şi este paramagnetică.
Solubilitatea maximă a carbonului este de 0,09%C la 1495˚C, mai mare
decât în Feα, deoarece dilataţia termică la temperaturi înalte măreşte
dimensiunea interstiţiilor tetraedrice.
cementita, Fe3C este un compus cu topire congruentă
format între Fe şi C de compoziţie fixă - 6,67%C.
Fierul este insolubil în reţeaua ortorombică a cementitei.

1.3.2. Liniile şi punctele din sistemul Fe-Fe3C


Liniile diagramei reprezintă temperaturi de echilibru între faze
şi au următoarea semnificaţie fizică:
Linia lichidus ABCD – locul geometric al temperaturilor
lichidus pentru toate aliajele sistemului binar Fe –Fe3C (la subrăcire se
amorsează procesul de cristalizare).
 AB – limita de solubilitate a Feδ în lichid (la subrăcire
începe cristalizarea feritei δ din lichid);
 BC - limita de solubilitate a Feγ în lichid (la subrăcire
începe cristalizarea austenitei din lichid );
 CD - limita de solubilitate a C în lichid (la subrăcire
începe cristalizarea cementitei primare - Fe3CI, din lichid);
Linia solidus AHJECFD - locul geometric al temperaturilor
solidus pentru toate aliajele sistemului binar Fe – Fe3C (la răcire se
încheie procesul de cristalizare).
Liniile solvus DC, ES,PQ – reprezintă limita de solubilitate a C în
soluţiile pe bază de fier după cum urmează:
 DC (curbă van’t Hoff) - limita de solubilitate a C în soluţia
lichidă omogenă pe bază de fier pentru toate aliajele cu
conţinutul de carbon mai mare de 4,3%; excesul de atomi
de carbon ce ies din soluţia lichidă la răcire în intervalul de
temperatură cuprins între curba solvus şi izoterma eutectica
de la 11480C, formează prin precipitare cristale de
cementită. Cementita separată din soluţia lichidă
omogenă se numeşte cementită primară ( Fe3CI);
 ES (curbă van’t Hoff) - limita de solubilitate a C austenită
pentru toate aliajele cu conţinutul de carbon mai mare de
0,77%. La temperatura de 11480C, austenita ajunge la
solubilitatea maximă 2,11%C. La scăderea temperaturii,
scade şi solubilitatea carbonului în austenită conform curbei
solvus ES astfel că la 7270C, austenita dizolvă doar
0,77%C. Excesul de atomi de carbon ce ies din soluţia
solidă de austenită la răcirea în intervalul de temperatură
cuprins sub curba solvus ES în intervalul 1148 -7270C,
formează cristale secundare de cementită.
Cementita separată din soluţia solidă omogenă de
austenită se numeşte cementită secundară ( Fe3CII);
Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

 PQ (curbă van’t Hoff) - limita de solubilitate a C în soluţia


solidă de ferită pentru toate aliajele cu conţinutul de carbon
mai mare de 0,002%. La temperatura de 7270C, ferita are
solubilitatea maximă 0,0218%C. La scăderea temperaturii,
scade şi solubilitatea carbonului în ferită conform curbei
solvus PQ astfel că la 4000C, ferita dizolvă doar 0,002%C.
Excesul de atomi de carbon ce ies din soluţia solidă de
ferită la răcirea în intervalul de temperatură cuprins sub
curba solvus PQ şi sub izoterma de la 7270C –temperatură
ambiantă, formează cristale secundare de cementită.
Cementita separată din soluţia solidă omogenă de ferită
se numeşte cementită terţiară (Fe3CIII).
Liniile domenilor bifazice ilustrează faptul că, prin aliere cu
carbon temperaturile de echilibru constante ale fierului (A5, A4, A3) se
scindează în intervale de temperatură.
Astfel, la răcire în cazul fierului, pentru grade de subrăcire mici 
faţă de temperaturile de echilibru (A5-, A4-, A3-) se amorsează
transformări de fază la răcire (cristalizare FeLFe sau recristalizare
fazică Fe Fe, Fe Fe).
Alierea cu carbon, face ca transformările de fază la răcire (fie din
soluţia lichidă omogenă L sau din soluţiile solide de F sau A) să se
realizeze în intervale de temperatură şi în plus carbonul fiind element cu
acţiune gamagenă asupra fierului lărgeşte domeniul de existenţă al A
(Fe-C) şi ca urmare urcă temperatura A4 şi coboară temperatura A3. Din
acelaşi considerent, (îngustează domeniul  al Fe ce cristalizează în
reţea cvc) coboară aşa cum s-a arătat atât pe A3 cât şi pe A5.
Domeniile bifazice, sunt domenii de tranziţie ce despart domeniile
de stabilitate monofazică. Astfel:
 Liniile AB, AH mărginesc domeniul bifazic L+F (L↔F) şi
despart domeniul soluţiei lichide omogene L(LFe-C) de
domeniul soluţiei solide omogene de ferită , F (Fe-C),
evidenţiind procesul de solidificare al oţelurilor.
 Liniile NH, NJ mărginesc domeniul bifazic F +A (F↔A)
şi despart domeniul soluţiei solide omogene F(Fe-C), de
domeniul soluţiei solide omogene de austenită, A (Fe-C),
evidenţiind procesul de recristalizare fazică Fδ↔A datorat
transformării polimorfice Feδ↔Feγ.
 Liniile GS, GP mărginesc domeniul bifazic A+ F (A↔F) şi
despart domeniul soluţiei solide omogene de A(Fe-C), de
domeniul soluţiei solide omogene de ferită, F (Fe-C),
evidenţiind procesul de recristalizare fazică A↔F datorat
transformării polimorfice Fe↔Fe.
Liniile orizontale – sunt temperaturi la care sunt în
echilibru termodinamic trei faze şi faţă de care la încălzire sau răcire
se amorsează transformări zerovariante.
 HJB = 1495˚C = TP - izoterma peritectică, la care pentru
toate aliajele din domeniul de concentraţie (0,09-0,53)%C
sunt în echilibru următoarele faze cu aceleaşi concentraţii
fixe indiferent de poziţia aliajului în domeniul precizat:
Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

FδH ↔ LB ↔ AJ sau
Fδ0,09 ↔ L0,53 ↔ A0,17
 ECF = 11480C = TE - izoterma eutectică, la care pentru
toate aliajele din domeniul de concentraţie (2,11-6,67)%C
sunt în echilibru următoarele faze cu aceleaşi concentraţii
fixe indiferent de poziţia aliajului în domeniul de
concentraţie amintit :
AE ↔ LC ↔ Fe3CF sau
A2,11 ↔ L4,3 ↔ Fe3C
 PSK = 7270C = Te - izoterma eutectoidă, la care pentru
toate aliajele din domeniul de concentraţie (0,0218-6,67)%C
sunt în echilibru următoarele faze cu aceleaşi concentraţii
fixe indiferent de poziţia aliajului în domeniul de
concentraţie amintit :
FP ↔ AS ↔ Fe3CK sau
FP ↔ AS ↔ Fe3CK
 Linia MO – izoterma temperaturii Curie a feritei:
Fferomagnetică ↔ Fparamagnetică
Punctele importante din diagramă şi semnificaţia lor fizică:
P – limita maximă de solubilitate a C în Fα ;
E – limita maximă de solubilitate a C în A;
H – limita maximă de solubilitate a C în Fδ;
J – punct peritectic;
C – punct eutectic;
S – punct eutectoid;
Constituenţii structurali care se regăsesc în structura oţelurilor
carbon şi a fontelor albe la temperatura ambiantă, sunt:
ferita - soluţie solidă interstiţială de carbon pe baza Feα;
perlita - amestec mecanic eutectoid alcătuit din ferită şi
cementită;
ledeburita – amestec mecanic eutectic alcătuit din perlită şi
cementită;
cementita (primară,secundară,terţiară)-compus electrochimic
După provenienţă, se pot distinge cinci tipuri de cementită:
primară - Fe3CI, grăunţi separaţi din lichid, în intervalul de
temperatură - curbă lichidus -11480C, datorită micsorării
solubilităţii carbonului in topitură, conform curbei solvus DC;
secundară - Fe3CII, grăunţi separaţi din austenită, în
intervalul (1148-727)0C, datorită micsorării solubilităţii
carbonului in austenită,conform curbei solvus ES;
terţiară - Fe3CIII, grăunţi separaţi din ferită, în intervalul de
temperatură - 7270C – temperatură ambiantă, datorită
micsorării solubilităţii carbonului in ferită (curbei solvus PQ);
eutectică - Fe3CE, fază constitutivă a grăunţilor de amestec
mecanic eutectic, separaţi izoterm la TE-în reacţia eutectică;
eutectoidă - Fe3Ce, fază constitutivă a grăunţilor de amestec
mecanic eutectoid, separaţi izoterm la Te- în reacţia
eutectoidă;
Cementita indiferent de modalitatea prin care s-a format este
aceeaşi fază, compus definit cu topire congruentă (are aceleaşi
Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

proprietăţi fizice, mecanice, chimice şi aceeaşi structură cristalină), şi pe


diagrama de echilibru are domeniul de stabilitate fazică corespunzător
verticalei de compoziţie de la 6,67%C.
Notaţiile punctelor cu literele alfabetului în planul diagramei de
echilibru permit indicarea liniilor domeniilor de echilibru fazic şi magnetic,
şi sugerează transformările de fază atât la încălzirea cât şi la răcirea
aliajelor dar şi concentraţiile fazelor în timpul reacţiilor invariante. Datele
numerice, referitoare la temperatură şi conţinutul de carbon, variază după
diferiţi autori, şi în timp sunt influenţate de puritatea aliajelor şi de metoda
de determinare. În tabelul 6.2 se prezintă valorile punctelor importante din
diagrama de echilibru Fe – Fe3C, utilizate în această lucrare, precizate în
Metals Handbook ASM vol 8/1973 şi STAS 2500-80.

Tabelul 6.2 Coordonatele punctelor importante din diagrama Fe-Fe3C


Temperatura Conţinut de C Temperatura Conţinut de C
Punct [˚C] [%] Punct [˚C] [%]

ASM STAS ASM STAS ASM STAS ASM STAS


A 1538 1538 0 0 J 1495 1495 0,16 0,17
B 1495 1495 0,5 0,53 K 727 727 6,67 6,67
C 1148 1148 4,3 4,3 L 400 400 6,67 6,67
D - - 6,67 6,67 M, O 770 770 - -
E 1148 1148 2,11 2,11 N 1394 1394 0 0
F 1148 1148 6,67 6,67 P 727 727 0,0218 0,0218
G 912 912 0 0 Q 400 400 0,002 0,002
H 1495 1495 0,10 0,09 S 727 727 0,77 0,77

1.3.3. Transformări zerovariante în oţelurile carbon şi fontele albe

1.3.3.1. Transformarea peritectică


Temperatura de echilibru peritectică TP =1495˚C, este
corespunzătoare orizontalei HJB şi pentru toate
aliajele din domeniul de concentraţie (0,09-0,53)%C
sunt în echilibru trei faze (fig.6.6):
FδH ↔ LB ↔ AJ sau
Fδ0,09 ↔ L0,53 ↔ A0,17
La încălzire echilibrul se perturbă şi pentru o
Fig. 6.6 Echilibrul fazelor la uşoară suprarăcire  faţă de temperatura de
temperatura peritectică
echilibru peritectică 1495˚C+=TP+se amorsează
transformarea peritectică la încălzire:
A0,17 Fδ0,09 +L0,53
La răcire echilibrul deasemenea se perturbă şi pentru o uşoară
subrăcire  faţă de temperatura peritectică la 1495˚C-=TP-se
amorsează transformarea peritectică la răcire:
Fδ0,09 +L0,53  A0,17
Varianţa transformării: V=2(Fe,C)- 3(Fδo,09, L0,53, A0,17)+1=0.
Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

Deci: în transformarea peritectică nu variază nici un parametru


termodinamic din cele două posibile (temperatura şi concentraţia
fazelor):
temperatura se va menţine constantă un timp  cât va dura
transformarea (până când cel puţin unul dintre reactanţi se va consuma)
1495˚C -  = const., şi
fazele participante la transformare au concentraţiile constante
corespunzătoare concentraţiilor de pe izoterma peritectică. Astfel, de
exemplu la răcire transformarea se va amorsa numai dacă lichidul va
avea concentraţia 0,53%C (L0,53) şi ferita -C (Fδ0,09), iar faza nou
formată la oprirea reacţiei peritectice austenita va avea concentraţia de
0,17%C (A0,17).
Transformarea peritectică la răcire constă în germinarea la
interfaţa Fδ0,09 /L0,53 a germenilor mai stabili termodinamic de A0,17. Prin
consumarea concomitentă a celor două faze reactante germenii de
austenită cresc prin deplasarea limitelor de grăunte până când cel puţin
una dintre cele două faze Fδ0,09 şi L0,53 se consumă, moment în care
reacţia se autofrânează. In funcţie de poziţia punctului peritectic
J=0,17%C, se pot face referitor la reacţia peritectică următoarele
aprecieri:
pentru oţelurile hipoperitectice, din domeniul de concentraţie
(0,09 - 0,17)%C, în reacţia peritectică se consumă complet faza lichidă şi
la sfârşitul reacţiei oţelurile au în structură grăunţi de fază nou formată
A0,17 şi cei corespunzători cantităţii neconsumate de Fδ0,09 în reacţia
peritectică. La TP-după timpul  A0,17 + Fδ0,09 exces
pentru oţelurile hiperperitectice din domeniul de concentraţie
(0,17-0,53)%C, în reacţia peritectică se consumă complet Fδ0,09 şi la
sfărşitul reacţiei oţelurile sunt deasemeni bifazice şi conţin grăunţi de fază
nou formată A0,17 şi faza lichidă neconsumată în reacţia peritectică.
La TP-după timpul  A0,17 + L0,53 exces
pentru oţelul peritec, cu concentraţia corespunzătoare punctului
peritectic J=0,17%C, în reacţia peritectică se consumă complet ambii
reactanţi, Fδ0,09 şi L0,53. La sfârşitul reacţiei oţelul este monofazic şi
conţine în proporţie de 100% grăunţi de fază
nou formată de A0,17 .
La TP-după timpul  A0,17.

1.3.3.2. Transformarea eutectică


Temperatura de echilibru eutectică
Fig. 6.7 Echilibrul fazelor la TE =1148˚C, corespunde orizontalei ECF, la
temperatura eutectică care pentru toate aliajele din domeniul de
concentraţie (2,11-6,67)%C sunt în echilibru
cele trei faze:
AE ↔ LC ↔ Fe3CE sau
A2,11 ↔ L4,3 ↔ Fe3CE
Fe3CE aşa cum s-a mai precizat la fel cu celelalte patru tipuri de
cementită este compusul cu domeniul de stabilitate corespunzător
verticalei de la 6,67%C. Litera E asociată cementitei sugerează că Fe3CE
este una din cele trei faze în echilibru termodinamic la temperatura eutec-
tică şi că este fază constitutivă a amestecului eutectic E(A2,11 + Fe3CE).
Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

La încălzire echilibrul se perturbă şi pentru o uşoară suprarăcire 


faţă de temperatura de echilibru eutectică 1148˚C+=TE+se amorsează
transformarea eutectică la încălzire:
E(A2,11 + Fe3CE) L4,3
La răcire echilibrul se perturbă şi pentru o uşoară subrăcire  faţă
de temperatura de echilibru eutectică 1148˚C-=TE-se amorsează
transformarea eutectică la răcire:
L4,3 E(A2,11 + Fe3CE).
Varianţa transformării: V=2(Fe,C) - 3(A2,11, L4,3, Fe3CE)+1=0.
În transformarea eutectică nu variază nici un parametru
termodinamic (din cele posibile- temperatura şi concentraţia fazelor):
temperatura se va menţine constantă un timp  cât va dura
transformarea la 1148˚C -  = const. şi,
concentraţiile fazelor participante la transformare sunt constante,
corespunzătoare concentraţiilor de pe izoterma eutectică. Astfel, de
exemplu la răcire transformarea se va amorsa numai dacă lichidul va
avea concentraţia de 4,3%C (L4,3) şi produsul de reacţie vor fi grăunţi de
amestec mecanic de austenită cu 2,11%C şi cementită eutectică
E(A2,11 + Fe3CE).

1.3.3.3. Transformarea eutectoidă


Temperatura de echilibru eutectoidă Te = 727˚C, corespunde
orizontalei PSK, la care pentru toate aliajele din domeniul de concentraţie
(2,11- 6,67)%C, sunt în echilibru următoarele trei faze:
FP ↔ AS ↔ Fe3Ce sau
F0,0218 ↔ A0,77 ↔ Fe3Ce
Simbolizarea Fe3Ce, sugerează prin
litera e asociată formulei cementitei că
Fe3Ce este una din cele trei faze în
echilibru termodinamic la temperatura
Fig 6.8 – Echilibrul fazelor la eutectoidă şi că este fază constitutivă a
temperatura eutectoidă amestecului mecanic eutectoid e(F0,0218 +
Fe3Ce) numit perlită (P).La încălzire
echilibrul se perturbă şi pentru o uşoară suprarăcire  faţă de temperatura
de echilibru eutectică 727˚C +  = Te se amorsează transformarea
eutectoidă la încălzire:
e(F0,0218 + Fe3Ce)  A0,77
La răcire echilibrul se perturbă şi pentru o uşoară subrăcire  faţă
de temperatura de echilibru eutectoidă 727˚C- = Te- se amorsează
transformarea eutectoidă la răcire:
A0,77  e(F0,0218 + Fe3Ce)
Varianţa transformării: V=2(Fe,C) - 3(F0,0218, A0,77,Fe3Ce)+1=0.
Deci: în transformarea eutectoidă la răcire nu variază nici un
parametru termodinamic din cele două posibile ( temperatura şi concen-
raţia fazelor):
temperatura se va menţine constantă un timp  cât va dura
transformarea la 727˚C- = const. şi
concentraţiile fazelor participante la transformare sunt constante
corespunzătoare concentraţiilor de pe izoterma eutectică. Astfel, de
Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

exemplu la răcire transformarea se va amorsa numai dacă austenita va


avea concentraţia de 0,77%C şi produsul de reacţie va fi amestecul
mecanic de ferită cuC şi cementită eutectoidă.

1.3.4. Diagramele Tammann pentru aliajele Fe - Fe3C


Sunt reprezentări grafice la temperatura ambiantă care redau în
funcţie de conţinutul de carbon cantitatea de constituenţi structurali
(grăunţii cristalini) din structura aliajelor (DCS) respectiv cantitatea de
faze care se regăseşte în constituenţii structurali respectivi (DF). Pentru
determinarea diagramei de structură (DCS) se parcurg domeniile de
compoziţie cuprinse între verticala fierului şi cea a cementitei pe izoterma
de la baza diagramei şi se citesc de la stânga la dreapta toţi constituenţii
structurali (fig. 6.9). Se obţine: F, Fe3CIII, P, Fe3CII, Le, Fe3CI. Deci la
temperatura ambiantă grăunţii evidenţiaţi prin microscopie optică pot fi de
soluţie solidă (F), compus chimic (Fe3CIII, Fe3CII, Fe3CI), şi de amestecuri
mecanice (P, Le).
Determinări cantitative de faze şi constituenţi se pot face şi
utilizând numai diagrama de echilibru cu ajutorul regulei pârghiei.

1.3.5. Proprietăţile mecanice ale aliajelor Fe-Fe3C


Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

Proprietăţile aliajelor Fe-Fe3C depind de natura, cantitatea şi


distribuţia fazelor constitutive. Constituenţii structurali aşa cum s-a
precizat reprezintă agregate de atomi (grăunţi cristalini) cu aspect
metalografic specific la microscopul optic. Aceşti grăunţi din structura
aliajelor la temperatura ambiantă pot fi monofazici (F, Fe3CI, Fe3CII,
Fe3CIII) sau bifazici (P, Le).
În materialele polifazice, proprietăţile independente de
microstructură (densitatea, căldura specifică, coeficientul de dilatare
liniară, etc.) sunt aditive. Proprietăţile aliajului se determină ca medie
ponderată a proprietăţilor fazelor constitutive.
Proprietăţile mecanice sunt dependente de microstructură şi
de aceea, proprietăţile mecanice ale amestecului de faze nu sunt
întotdeauna intermediare proprietăţilor fazelor componente. Astfel perlita,
amestec bifazic (88%F şi 12%Fe3C), prezintă rezistenţă maximă la
tracţiune, datorită efectului de durificare prin dispersie de fază dură indus
de separările de Fe3C în masa feritică plastică. Celălalt amestec mecanic
bifazic (tot de ferită şi cementită) de ledeburită, va fi un constituent dur şi
fragil dotorită unei alte asocieri a acestor faze constitutive - 40% perlită
fărâmiţată şi fin dispersată într-o masa continuă de cementită foarte dură
şi fragilă. In tabelul următor se prezintă proprietăţile mecanice pentru
cele două faze constitutive de la temperatura ambiantă ale aliajelor Fe-
Fe3C şi pentru amestecurile mecanice alcătuite din asocierea acestora.
Pentru oţeluri, aditivitatea proprietăţilor dependente de
microstructură, cum ar fi rezistenţa, plasticitatea, tenacitatea, duritatea,
se face în raport de caracteristicile constituenţilor şi nu ale fazelor.
În domeniul hipoeutectoid, s-a constatat o dependenţă liniară a
rezistenţei la tracţiune în funcţie de conţinutul de carbon, respectiv
cantitatea de perlită din oţel.
Pentru domeniul hipereutectoid, această dependenţă liniară nu mai
este valabilă deoarece rezistenţa începe să scadă peste 1%C, când
cementita secundară, este dispusă în reţea continuă şi grosieră ceea ce
determină fragilizarea masei de bază. In

Tabelul 6.3 Caracteristici mecanice ale fazelor şi amestecurilor de faze din


structura aliajelor Fe-Fe3C

Faze şi Rezistenţa Duritatea Alungirea Proprietăţile


amestecuri la Brinell HB la induse
2
de faze tracţiune [daN/mm ] rupereA aliajelor
Rm [%]
[N/mm2]
Ferita 280 80 40-50 Plasticitate,
tenacitate,
feromagnetism
Fe3C 40 800 0 Duritate,
fragilitate
Perlita 800 200 10 Rezistenţă
(88%F+12%Fe3C) mecanică,
elasticitate,
duritate
Ledeburita - 635 0 Duritate şi
(40%P+60%Fe3C) fragilitate
Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

fig.6.10 se prezintă calitativ dependenţa dintre proprietăţile


mecanice ale aliajelor şi compoziţia chimică.

Fig. 6.10 Influenţa conţinutului de carbon asupra proprietăţilor


mecanice ale oţelurilor carbon

1.3.6. Cristalizarea aliajelor Fe–C din sistemul de echilibru


metastabil
În funcţie de conţinutul de carbon, aliajele Fe-C se împart în:
Fierul tehnic pur, care conţine sub 0,0218%C;
Oţelurile, aliaje Fe-C care conţin între 0,0218 şi 2,11%C şi
care în funcţie de compoziţie chimică şi structură, se
clasifică în:
 hipoeutectoide (0,0218 şi 0,77%C);
 eutectoide - 0,77%C;
 hipereutectoide (0,77-2,11 %C).
Fontele albe, aliaje Fe-C care conţin între 2,11 şi 6,67%C şi
care se clasifică în:
 hipoeutectice (între 2,11 şi 4,3%C);
 eutectice - 4,3%C;
 hipereutectice ( 4,3 şi 6,67 %C).
În cele ce urmează, se vor analiza transformările care au loc la
cristalizarea primară şi la recristalizare pentru câteva aliaje caracteristice
diferitelor grupe de aliaje (fig.6.11).
Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

Fig. 6.11 Verticalele principalelor tipuri de aliaje din sistemul Fe – Fe3C

1.3.6.1. Cristalizarea fierului tehnic pur (0,001%C) ( I)


Topitura omogenă cu 0,001%C (fig.6.12), se răceşte fără
transformări după o curbă exponenţială până la temperatura lichidus T1,
prezentând două grade de libertate, v=n-+1=2 (Fe, C) –1 (L) +1= 2, deci
temperatura şi concentraţia sunt variabile independente una faţă de
cealaltă. Astfel, pe măsură ce temperatura topiturii scade tinzând spre T1,
concentraţia rămâne constantă situată pe verticala aliajului analizat. Când
temperatura scade puţin sub cea lichidus T1-topitura din punct de
vedere termodinamic începe să devină instabilă şi-şi creează germeni de
cristalizare mai stabili termodinamic. Pentru a determina natura şi
compoziţia acestora se pleacă din punctul lichidus 1 pe izotermă către
curba solidus. La intersecţie cu AH (fig.6.13) în punctul 1’ constatăm că
primii germeni sunt de ferită  corespunzători concentraţiei 1’, deci mai
săraci în carbon decât concentraţia medie a aliajului (verticala de la
0,001%C). Excesul de atomi de carbon proveniţi din microvolumele
solidificate difuzează în topitură care se îmbogăţeşte în carbon şi-şi
variază concentraţia pe curba lichidus în dreapta verticalei aliajului. In
intervalul de temperatură T1 –T2 se continuă cristalizarea prin aport de
atomi dinspre topitură, şi germenii de soluţie solidă de F cresc în condiţii
de univarianţă VT1–T2=n-+1=2(Fe, C)–2(L, F)+1=1. Variabila indepen-
dentă este cu siguranţă temperatura care scade de la T1 –T2, iar cele
două faze pentru a rămâne în echilibru trebuie ca prin procese de
difuziune să-şi modifice concentaţia pentru fiecare temperatură a
intervalului amintit (CL,F=f(T)). Astfel, topitura îşi variază concentraţia
Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

pe curba lichidus de la 1 la 2’ iar grăunţii de F pe măsură ce cresc


din primii germeni stabili de concentraţie1’ îşi variază concentraţia
pe curba solidus de la 1’ la 2 (ajung la concentraţia medie a aliajului).
La T1 se schimbă forma
curbei de răcire. Punctul de
inflexiune arată că răcirea
este uşor întârziată
deoarece procesul evolutiv
de creştere a grăunţilor de
F face ca să se degaje
local în sistemul metalic
căldura latentă de
cristalizare care temporar
încetineşte răcirea aliajului.
Materialul cristalizat format
din grăunţi de soluţie solidă
omogenă de (Fse
răceşte fără transformări
pe intervalul T2 –T3 (v=2).
De la T3 la T4 se amorsea-
ză recristalizarea fazică
FA, în condiţii de
univarianţă (v=1) datorită
transformării polimorfice la
răcire FeFea fierului
Fig. 6.12 Curba de răcire pentru Fe Pe măsură ce recristaliza-
tehnic cu 0,001%C rea progresează faza
veche grăunţii de Fse
consumă şi îşi variază concentraţia în carbon pe curba NH de la 3 la 4’ iar
noua generaţie de grăunţi de A pe măsură ce cresc din primii germeni de
concentraţie 3’ îşi variază
concentraţia pe curba JN de la 3’ la 4
(CF= f(T)). In 4 recristalizarea
FA, este încheiată şi noua
generaţie de grăunţi de austenită
omogenă cu concentraţia specifică
topiturii iniţiale (A)0,001 se va răci fără
transformări pe domeniul de stabilitate
al austenitei până la T5 (v=2).
Incepând cu temperatura T5- până la
T6, se amorsează o nouă
recristalizare fazică în care AF,
urmare a transformării polimorfice
Fig. 6.13 Detaliu: cristalizarea F FeFe (v=1) (fig. 6.14).
şi recristalizarea A Modificarea concentraţiilor
fazelor în echilibru la scăderea
temperaturii de la T5 la T6, este evidenţiată pe curbele GP şi GS
(CA,F=f(T)). Astfel grăunţii de A pe măsură ce evoluează recristalizarea
îşi modifică concentraţia pe curba GS de la 5 la 6’ iar noua generaţie de
grăunţi de ferită recristalizaţi îşi modifică concentraţia pe curba GP de la
Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

5’ la 6. De la temperatura corespunzătoare punctului 6 până la


temperatura ambiantă ferita omogenă
cu 0, 001%C dizolvat interstiţial se va
răci fără transformări.
Fazele din materialul analizat
pot fi prezentate în sinteză astfel:
T1: L0,001; T2: F0,001; T3: F0,001;
T4: 0,001; T5: A0,001; T6: F0,001
La temperatura ambiantă: F0,001
Structura este formată din
100% grăunţi de ferită conform schiţei
din planul curbei de răcire. In concluzie
pentru materialul analizat:
Fig. 6.14.Recristalizarea soluţiei componenţi: Fe, C;
solide de ferită din austenită constituenţi structurali: F
faze: F.

1.3.6.2. Cristalizarea oţelului cu 0,01%C (II)


Suprapunând verticala de compoziţie a noului aliaj pe planul
diagramei se constată că intersectează în plus faţă de verticala anterioară
curba solvus PQ în punctul 7. La răcire sunt până la temperatura solvus
T7 aceleaşi transformări de fază ca pentru fierul tehnic pur şi curba de

Fig. 6.15 Curba de răcire şi transformările structurale la răcirea


oţelului cu 0,01%C
răcire are aceeaşi alură ca în cazul precedent fiind diferite numai
temperaturile la care se amorsează noile transformări (fig.6.15). Începând
Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

cu temperatura punctului 7 soluţia solidă de ferită devine suprasaturată în


carbon şi începe să-şi micşoreze concentraţia conform curbei solvus PQ
de la concentraţia punctului 7 (0,01%C) – la Q (0, 002%C). Excesul de
atomi de carbon ce ies din soluţia de ferită difuzează intercristalin şi
formează împreună cu atomii de fier precipitate secundare de cementită
terţiară, mici microvolume care după atac metalografic cu nital apar sub
formă de globule, lamele, insule dispersate în masa de bază alcătuită din
grăunţi mari de ferită.
Fazele constitutive ale materialului analizat rezultate în urma
transformărilor la răcire pot fi prezentate în sinteză astfel: T1: L0,01; T2:
F0,01; T3: F0,01; T4: 0,01; T5: A0,01; T6: F0,01; T7: F0,01
La temperatura ambiantă: F0,002 + Fe3CIII
Structura este formată dintr-o matrice de grăunţi de ferită la limita
cărora sunt mici precipitate secundare de Fe3CIII.
În concluzie pentru aliajul analizat:
componenţi: Fe, C;
constituenţi structurali: F, Fe3CIII
faze: F, Fe3C.

1.3.6.3. Cristalizarea oţelului hipoeutectoid cu 0,45%C (IV).


Soluţia lichidă omogenă cu 0,45%C, se răceşte fără transformări
până la T1 punctul lichidus (V=1). Cristalizarea primară pentru un oţel,
care conţine între 0,17% şi 0,53 %C (figura 6.16), începe sub temperatura
punctului lichidus T1 (T1-), când soluţia lichidă L suprasaturată în fier δ
începe sub aspect termodinamic să devină instabilă şi, îşi va crea
germeni stabili de F cu concentraţia corespunzătoare punctului 1’. În
intervalul T1-T2, cristalizarea evoluează în condiţii de univarianţă (VT1 –T2 =
n-+1=2(Fe, C)–2 (L,F)+1=1) şi deci temperatura este variabila indepen-
dentă care va scădea de la T1→T2, iar cele două faze L şi Fδ pentru a
rămâne în echilibru îşi vor modifica continuu prin procese de difuziune
concentraţia (CL,F= f(T)). Soluţia lichidă îşi modifică compoziţia de-a
lungul curbei lichidus, de la compoziţia punctului 1 tinzând la compozi-
ţia punctului B: L1→LB. Ferita δ îşi modifică compoziţia de-a lungul
curbei solidus, de la compoziţia punctului 1’ (dat de conoda 1-1’)
tinzând la compoziţia punctului H: Fδ1’→FδH. Deci la T2, sistemul este
bifazic: Fδ0,09 +L0,53 (FδH +LB).
Se constată că fazele Fδ şi L au concentraţiile specifice
transformării peritectice la răcire şi cum temperatura T2 este egală cu
temperatura de echilibru peritectică: T2=TP=1495˚C, pentru o subrăcire 
la T2- din punct de vedere termodinamic sunt condiţii favorabile pentru
amorsarea transformării peritectice: Fδ0.09+ L0,53A0,17. La interfaţa
Fδ0.009 / L0,53, vor apărea germeni stabili de austenită, care vor creşte
consumând concomitent din cele două faze până când soluţia solidă de
ferită  (Fδ0.09), se va consuma complet şi ca urmare va opri reacţia.
Deoarece transformarea nu are nici un grad de libertate (V2-2’ = n-
+1=2 (Fe, C)– 3 (Fδ0.09, L0,53, A0,17)+1=0), va decurge la temperatură
constantă (T2-=const.), un timp’, până se va consuma total
Fδ0.09. In 2’ când reacţia s-a oprit, aliajele sunt constituite din grăunţi de
Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

fază nouă, A0,17 şi din topitura neconsumată în timpul reacţiei peritectice


(L0,53 exces) deoarece în momentul „2” la amorsarea reacţiei lichidul era
fază reactantă în exces.

Fig. 6.16 Curba de răcire a oţelului cu 0,45% C


In intervalul de temperatură T2–T3, se continuă procesul de
cristalizare şi din topitura neconsumată se continuă cristalizarea soluţiei
solide de austenită în condiţii de univarianţă, CL,A=f(T). Grăunţii de
austenită pe măsură ce cresc îşi variază concentraţia pe curba
solidus JE, de la J la 3 (de la 0,17%C0,45%C). Lichidul pe măsură
ce scade cantitativ şi preia excesul de atomi de carbon din microvolumele
solidificate, îşi variază concentraţia pe curba BC de la punctul B la cel
corespunzător concentraţiei 3’. Ca urmare a faptului că la temperatura
T3 dispare ultima picătură de fază lichidă, cristalizarea este încheiată şi
sistemul este format din grăunţi de soluţie solidă omogenă de austenită
de concentraţie 0,45%C. In intervalul T3-T4 nu are loc nici o transformare,
răcirea are loc după o curbă exponenţială în condiţiile în care cele două
variabile termodinamice temperatura şi concentraţia fazei stabile pe
intervalul de temperatură precizat, sunt variabile independente una faţă
ce cealaltă (temperatura scade şi concentraţia austenitei rămâne
constantă) (v=2).
La T4- datorită transformării polimorfice a fierului FeFese
amorsează o nouă recristalizare fazică AF. Recristalizarea decurge în
condiţii apropiate de echilibru prin modificarea continuă a concentraţiilor
fazelor amintite (CA,F = f (T)). Primii germeni stabili de ferită au compoziţia
corespunzătoare punctului 4’ de pe curba GP şi cresc în timp şi se
transformă în grăunţi de ferită variindu-şi compoziţia pe curba GP de la 4’
la P, fiind o fază mai săracă în carbon decât compoziţia medie a aliajului (
Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

aflându-se în stânga verticalei de compoziţie a aliajului). Austenita


neconsumată în intervalul T4-T5, preia dinspre microvolumele
recristalizate de ferită, excesul de atomi de carbon şi îşi va varia
concentraţia pe curba GS de la 4 la S. La temperatura T5, oţelul este
bifazic constituit din grăunţi de ferită şi austenită. Cantităţile de fază la T5 -
F0,0218 şi A0,77 se determină aplicând la T5+ regula pârghiei pe izoterma
PS:
0,77  0,45
ferita % F0,0218 = 100  42,8
0,77  0,0218
0,45  0,0218
austenită: % A0,77 = 100  57,2 (%A0,77 = %P la T5-)
0,77  0,0218
Se constată că austenita are exact concentraţia necesară
transformării eutectoide la răcire (A0,77). Deoarece temperatura T5 = Te,
pentru o subrăcire  se amorsează acest tip de transformare, care se
desfăşoară într-un timp ’ la temperatură constantă T5-=Te-= const.
(V5-5’=2(Fe,C)- 3(A0,77, F0,0218, Fe3Ce)+1=0). A0,77  P(F0,0218 + Fe3Ce)
In 5’, când se va consuma complet austenita sistemul îşi va
recăpăta un grad de libertate (V5’=2(Fe,C)-2(F0,0218, Fe3Ce)+1=1) şi
temperatura va începe să scadă din nou până la temperatura ambiantă.
La T5-după timpul ’ structura este formată din grăunţi de
ferită şi de amestec mecanic de perlită: F0,0218 + P(F0,0218 + Fe3Ce).
De la T5- până la temperatura ambiantă, atât din ferita liberă
(F0,0218), cât şi din ferita fază constitutivă a amestecului mecanic, ies
atomii de carbon în exces deoarece ferita îşi micşorează solubilitatea în
carbon, conform curbei solvus PQ, de la F0,0218  F0,002 şi se formează
prin precipitare cristale secundare de Fe3CIII. Pentru oţelurile cu mai mult
de 0,35%C, atât Fe3CIII rezultată din ferita liberă cât şi Fe3CIII rezultată din
ferita perlitei - P(F0,0218 + Fe3Ce), în condiţii de echilibru se vor depune fie
pe ferita perlitei sau vor face câmp comun cu Fe3Ce, şi nu vor fi
decelabile prin microscopie optică. P(F0,002 + Fe3CIII + Fe3Ce).
Fazele constitutive ale materialului analizat rezultate în urma
transformărilor la răcire pot fi prezentate în sinteză astfel:
T1: L0,45; T2 = Tp: F0,09 + L0,53 ; T2-: A0,17 + L0,53 exces ; T3: 0,45;
T4: A0,45; T5=Te: F0,0218 + A0,77; T5-: F0,0218 + P(F0,0218 + Fe3Ce);
Temperatura ambiantă: F0,002+Fe3CIII+ P(F0,002 + Fe3CIII + Fe3Ce).
Structura este formată din aproximativ 50% grăunţi de ferită 50%
grăunţi de perlită.
Pentru aliajul analizat:
componenţi: Fe, C;
constituenţi structurali: F, P, Fe3CIII.
faze: F, Fe3C.

1.3.6.4. Cristalizarea oţelului eutectoid cu 0, 77%C (VI) .

Soluţia lichidă omogenă cu 0,77%C, se răceşte fără transformări


până la T1 punctul lichidus (V=1).
În intervalul T1-T2, cristalizarea evoluează în condiţii de univarianţă
(VT1 –T2=n-+1=2(Fe, C)–2 (L, A) +1=1) şi deci temperatura este variabila
independentă care va scădea de la T1→T2, iar cele două faze L şi A
Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

pentru a rămâne în echilibru îşi vor modifica continuu prin procese de


difuziune concentraţia, CL,= f(T). Soluţia lichidă îşi modifică
compoziţia de-a lungul curbei lichidus, de la compoziţia punctului 1 la
compoziţia punctului 2’ (dat de conoda 2-2’) iar austenita îşi modifică
compoziţia de-a lungul curbei solidus, de la compoziţia punctului 1’
(dat de conoda 1-1’) tinzând la compoziţia punctului 2. Deci la T2,
sistemul este monofazic: grăunţi omogeni de austenită cu 0,77%C (A0,77)
şi se va răci fără transformări până la T3 (v =2).
Cum austenita are chiar concentraţia necesară transformării

Fig. 6.17 Curba de răcire a oţelului cu 0,77 % C

eutectoide la răcire (A0,77) şi temperatura T3 = Te, pentru o subrăcire se


amorsează acest tip de transformare, care se desfăşoară la temperatură
constantă T3- = Te- = const., într-un timp ’ în condiţii de
zerovariaţă: (V3-3’=2(Fe,C) - 3(A0,77, F0,0218, Fe3Ce)+1=0).
A0,77  P(F0,0218 + Fe3Ce)
In 3’, când se va consuma complet austenita sistemul îşi va
recăpăta un grad de libertate (V3’=2(Fe,C) - 2(F0,0218, Fe3Ce)+1=1) şi
temperatura va începe să scadă din nou până la temperatura ambiantă.
La T3- după timpul ’ structura este formată 100% din grăunţi de
amestec mecanic eutectoid de perlită: P(F0,0218 + Fe3Ce).
De la T3-până la temperatura ambiantă din ferita amestecului
mecanic ies atomii de carbon în exces deoarece ferita îşi micşorează
solubilitatea în carbon, conform curbei solvus PQ, de la F0,0218 F0,002 şi
formează prin precipitare cristale secundare de Fe3CIII. Fe3CIII rezultată din
ferita perlitei P(F0,0218 + Fe3Ce) se va depune pe Fe3Ce, va face câmp
comun cu aceasta şi nu va fi decelabilă prin microscopie optică. P(F0,002 +
Fe3CIII + Fe3Ce).
Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

La răcire, aliajul cu 0,77%C, la diferitele temperaturi specifice va fi


format din următoarele faze sau amestecuri de faze: T1:L0,77; T2:A0,77;
T3:A0,77; T3-: P0,77(F0,0218 + Fe3Ce); Temperatura ambiantă:100% P(F0,002
+ Fe3CIII + Fe3Ce).
Analiza metalografică va arăta pentru măriri mari (ex. 1000:1) ale
microscopului metalografic un aspect specific datorat comportării diferite
la coroziunea ractivului metalografic a celor două faze constituitive ale
grăunţilor de perlită. Dacă pentru atac metalografic se utilizează cel mai
uzual reactiv-nitalul, grăunţii de perlită constituiţi dintr-o dispersie
succesivă de ferită şi cementită vor evidenţia pentru microvolumele de
ferită culoarea albă şi pentru cele de cementită culoarea alb strălucitoare.
Pentru timpi mici de atac metalografic cementita nu se corodează şi
rămâne în relief sub formă de microvolume neatacate, „munţi”de
cementită iar microvolumele corespunzătoare de ferită, fază mult mai
sensibilă la coroziune, se corodează pronunţat formând „văi” de ferită.
Ambele faze au culoarea albă la microscopul optic dar, datorită
fascicolului de lumină ce vine dinspre obiectivul microscolului optic, în
apropierea interfeţei ferită/cementită, cementita în relief va face „umbre”
pe suprafaţa feritei şi grăunţii de perlită vor fi formaţi dintr-o succesiune
lamelară de zone alb-negru. Pentru măriri din ce în ce mai mici ale
microscopului optic lamelele de ferită - cementită apar din ce în ce mai
apropiate şi deoarece puterea de rezoluţie a microscopului scade, la
măriri mici (ex. 100:1), grăunţii de perlită deşi formaţi dintr-un amestec
lamelar de două faze albe apar de culoare neagră.
Temperatura ambiantă: P(F0,002 + Fe3CIII + Fe3Ce).
In concluzie pentru aliajul analizat:
componenţi: Fe, C;
constituenţi structurali: P.
faze: F, Fe3C.
Utilizând regula pârghiei să determinăm cantitatea celor două faze
constitutive ale perlitei la temperatura ambiantă. Perlita la temperatura
ambiantă este formată din amestecul de ferită şi cementită (F0,002 +
Fe3CIII + Fe3Ce).
Pe conoda QS”L se aplică regula pârghiei (S”= 0,77%C)
S' K 6,67  0,77
%F  100  100  88
PK 6,67  0,002
QS' 0,77  0,002
%Fe 3 C  100  100  12  100 - %F
PK 6,67  0,002
Perlita este deci constituită din: 88%F + 12% Fe3C.

1.3.6.5. Cristalizarea oţelului hipereutectoid cu 1%C (VII).


Soluţia lichidă omogenă cu 1%C, se răceşte fără transformări până
la T1 punctul lichidus (V=1). În intervalul T1-T2, cristalizarea evoluează în
condiţii de univarianţă (VT1 –T2=n- +1=2(Fe, C)–2(L, A)+1=1) şi deci
temperatura este variabila independentă care va scădea de la T1→T2, iar
cele două faze L şi A pentru a rămâne în echilibru îşi vor modifica
continuu prin procese de difuziune concentraţia pentru intervalul de
temperatură precizat (CL, = f(T)). Soluţia lichidă îşi modifică compoziţia
Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

de-a lungul curbei lichidus, de la compoziţia punctului 1 la compoziţia


punctului 2’ (dat de conoda 2-2’) iar austenita îşi modifică compoziţia de-a
lungul curbei solidus, de la compoziţia punctului 1’ (dat de conoda 1-1’)
tinzând la compoziţia punctului 2. Deci la T2, sistemul este monofazic:
grăunţi omogeni de austenită cu 1%C (A1). In intervalul de temperatură
T2-T3, austenita omogenă cu 1%C, se răceşte fără transformări (v=2). La
temperatura T3, corespunzătoare punctului de intersecţie al curbei ES cu
verticala de compoziţie a aliajului, soluţia solidă de austenită devine
suprasaturată în carbon şi începe să-şi micşoreze solubilitatea în carbon
de la 1%C la 0,77%C conform curbei ES de la punctul 3 la S (A cu
1%CAcu 0,77%C). Atomii de carbon în exces ce ies din soluţia de
austenită difuzează la limita grăunţilor de austenită sarăcită în carbon
(A0,77) şi formează grăunţi de precipitate secundare (Fe3CII), dispuşi
într-o reţea albă, uniformă, continuă (asemănător aspectului de acoperire
dat fructului de coaja de portocală).

Fig.6.18 Curba de răcire pentru oţelul cu 1 % C

La T4 sistemul este bifazic A0,77 + Fe3CII.


Deoarece T4, este egală cu temperatura de echilibru eutectoidă şi
concentraţia austenitei este cea corespunzătoare punctului eutectoid
(S=0,77%C), pentru o uşoară subrăcire , se va amorsa transformarea
eutectoidă, A0,77  P(F0,0218 + Fe3Ce), în timpul ’ la temperatură
constantă T4- = Te- = const., deoarece
V4-4’=2(Fe,C) - 3(A0,77, F0,0218, Fe3Ce)+1=0.
In 4’, când se va consuma complet austenita sistemul îşi va
recăpăta un grad de libertate (V4’=2(Fe,C)-2(F0,0218,Fe3Ce)+1=1) şi
temperatura va începe să scadă din nou până la temperatura ambiantă.
Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

La T4-după timpul ’ structura este formată din grăunţi de


perlită: P(F0,0218 + Fe3Ce) şi precipitate de Fe3CII.
De la T4- până la temperatura ambiantă, din ferita amestecului
mecanic ies atomii de carbon în exces iar ferita îşi micşorează
solubilitatea în carbon, conform curbei solvus PQ, de la F0,0218  F0,002 şi
se formează prin precipitare cristale secundare de Fe3CIII care se vor
depune pe Fe3Ce, vor face câmp comun cu aceasta şi nu se vor putea
distinge prin microscopie optică. P(F0,002 + Fe3CIII + Fe3Ce).
La răcire, aliajul cu 1%C, la diferitele temperaturi specifice va fi
format din următoarele faze sau amestecuri de faze: T1:L1; T2:A1; T3:A1;
T3:A0,77+ Fe3CII ; T3-: P0,77(F0,0218 + Fe3Ce) + Fe3CII;
Temperatura ambiantă: P(F0,002 + Fe3CIII + Fe3Ce) + Fe3CII.
Componenţi: Fe, C.
Constituenţi structurali: P, Fe3CII.
Faze: F, Fe3C.
Microstructura oţelurilor carbon este prezentată în fig. 6.19:

Fig. 6.19 Microstructurile de echilibru pentru oţelurile carbon cu : a - 0,1%C,


b - 0, 25%C, c – 0,35%C, d - 0, 45%C, e – 0,6%C, f – 0,77%C, g – 1, 2%C,
(a, b, c, d, e, f, g - mărire:X200); h – perlită lamelară (X1000);
i – perlită globulară (X1000).
Fontele albe
Fontele albe sunt aliaje Fe-C care conţin între 2,11-6,67%C.
Cristalizează după sistemul metastabil Fe-Fe3C în condiţiile unor viteze
rapide de răcire sau în prezenţa unor elemente antigrafitizante şi absenţa
celor grafitizante (S, Cr, V, Mn, Te, Mg, Ce, B).
In fontele albe, peste limita de solubilitate a carbonului în fier,
întreaga cantitate de carbon, se găseşte sub formă legată chimic în
cementită: Ct = Cs + C Fe3C
Florentina Potecaşu_Diagrama Fe_Fe3C

Unde :Ct – carbonul total din fontă; Cs - carbonul dizolvat în


soluţia solidă de ferită; CFe3C - carbonul legat chimic în cementită.
Prezenţa cementitei determină aspectul strălucitor, luminos al
suprafeţei de rupere de unde şi denumirea de fontă albă.

Fig. 6.20 Microstructurile de echilibru ale fontelor albe cu: a – 3%C,


b - 4,3%C, c - 5%C (X300)
Din punct de vedere al compoziţiei chimice se disting (fig. 6.20):
fonte hipoeutectice, cu (2,11-4,3)%C, cu microstructura
alcătuită din perlită, ledeburită şi cementită secundară;
fonta eutectică cu 4,3%C şi microstructura formată din
ledeburită;
fonte hipereutectice, care conţin (4,3-6,67)%C, cu micro-
structura alcătuită din cementită primară şi ledeburită.
Fontele albe sunt aliaje de turnătorie datorită prezenţei
eutecticului în structură. Cele mai bune proprietăţi de turnare
(fluiditate, retasură concentrată, segregaţii atenuate) corespund aliajului
eutectic şi aliajelor cu un conţinut de carbon în apropierea punctului
eutectic (acestea au intervalul de solidificare zero sau foarte redus).
Deşi caracteristicile de turnare sunt convenabile, proprietăţile lor
mecanice sunt dezavantajoase pentru domeniul practic ceea ce face ca
fontele albe să prezinte o utilizare extrem de limitată. Datorită ledeburitei
(amestec mecanic cu ≈ 40% perlită şi ≈ 60% cementită), cât şi a
cementitei secundare, şi respectiv primare, fontele albe sunt aliaje foarte
dure, casante, ce nu se pot prelucra prin aşchiere pe maşinile
unelte. Cu cât creşte conţinutul de carbon, se măreşte cantitatea de
cementită şi ca urmare se măresc duritatea şi fragilitatea fontei. Din
această cauză, îşi găsesc utilizare limitat doar fontele hipoeutectice. O
astfel de fontă albă hipoeutectică, care conţine 50-60% perlită (liberă şi
eutectică) şi în rest cementită, are duritatea Brinell 440-500 daN/mm2,
rezistenţa la tracţiune 120 -150 N/mm2, alungirea specifică la rupere 0%,
rezistenţa la compresiune 2500 N/mm2. Aceste proprietăţi determină
rezistenţă mare la uzură abrazivă, ceea ce se concretizează în
principala utilizare industrială a fontelor albe.
Aceste fonte se folosesc pentru piese rezistente la uzură
abrazivă ca: cilindri pentru laminoare de tablă, roţi cu obada dură, bile
pentru mori de măcinat, alice de sablare, roţi de vagoane, axe cu came
pentru motoare cu ardere internă.
Straturi superficiale rezistente la uzură, cu structură de fontă albă
călită, se pot obţine şi prin călire superficială cu flacără, fascicul laser sau
de electroni. De asemenea, piesele din fonta albă hipoeutectică constitue
materia primă pentru obţinerea unor structuri de fontă maleabilă obţinută
prin aplicarea tratamentului termic de recoacere de maleabilizare.