SM 9

146 Studiul materialelor
9. Fierul şi aliajele fier-carbon

9.1 Fierul pur
Fierul este un metal tranziţional de culoare alb-argintie. Numărul de ordine în
tabelul periodic al elementelor este Z= 26. Raza atomică este 1,27Å, iar masa atomică
55,85 g/atom g. Fierul are densitatea 7,87g/cm3 şi punctul de topire la 1538˚C.
Fierul prezintă două puncte de transformare alotropică: la temperatura 912˚C
notat A3, şi la 1394˚C, notat A4, respectiv un punct de transformare magnetică (punct
Curie) la 770˚C, notat A2.
↑
GFeα 1538
G
1394
↑
T[˚C]
GFeγ 912
Feα Feγ Feδ
1394
→ T [˚C] 2,5 3 3,5
4
Fig. 9.1 Variaţia cu temperatura a energiei Fig. 9.2 Variaţia cu temperatura a
libere Gibbs a formelor alotropice ale Fe → reticulare
constantei constantaareticulară
Fe
[Å]
Într-un interval de temperatură este stabilă forma alotropică cu energia liberă

Gibbs minimă (fig. 9.1). La temperaturi sub 912˚C, este stabil Feα, cu energie liberă
mai mică, care cristalizează în structura cubică cu volum centrat (CVC). Sub 770 ˚C,
Feα este feromagnetic, peste 770˚C devine paramagnetic. Între 912˚C şi 1394˚C, este
stabil Feγ, care cristalizează în structura cubică cu feţe centrate (CFC) şi este
paramagnetic. Peste 1394˚C, energia liberă minimă corespunde Feα de temperatură
înaltă, notat Feδ, care cristalizează în structura CVC şi este paramagnetic. Identitatea
Feα de temperatură joasă cu Feδ de la temperatură ridicată este relevată de

continuitatea în variaţia cu temperatura a constantei reticulare a reţelei cristaline pentru
Feα şi Feδ (fig. 9.2).
↑
T[˚C] Feδ→L L
L→Feδ
1538
Feδ→Feγ Ac4 Feδ - CVC
A4
1394
Feγ→Feδ
Ar4 Feγ - CFC
Ac3
Feγ→Feα A3
912
Feα – CVC
770 Ar3 A2 Feα→Feγ
paramagneti
c
Feα – CVC
feromagnetic
a. →t b. →t
Fig. 9.3 a. Curbe de răcire; b. Curbe de încălzire pentru Fe pur
Transformările care au loc la răcirea

sau încălzirea fierului pur, se pun în evidenţă
pe curbele de răcire şi încălzire, trasate prin
metoda analizei termice (fig. 9.3). Sunt
evidenţiate trei paliere: la 1538˚C pentru
cristalizare primară sau topire; 1394˚C –
transformarea alotropică Feδ ↔ Feγ; 912˚C –
transformarea alotropică Feγ ↔ Feα. La
770˚C, apare un punct de întoarcere
corespunzător transformării magnetice a Feα.
Transformarea alotropică prezintă histerezis
Fig. 9.4 Microstructura Fe Armco, termic. Pe curba de răcire apare un grad de
Atac nital 2%,;200 x subrăcire ca la cristalizarea primară, iar pe
curba de încălzire, un grad de supraîncălzire.
Punctele de transformare alotropică la încălzire sunt notate Ac, iar cele determinate la
răcire sunt notate Ar. Diferenţa Ac-Ar creşte cu viteza de răcire, respectiv viteza de
încălzire.
Fierul tehnic pur prezintă o serie de impurităţi. Conţinutul de fier variază de la
99,8 la 99,9%. Gradul de puritate variază în funcţie de metoda de obţinere (tabelul 9.1)
Se cunosc următoarele varietăţi de fier tehnic pur:
- Fe Armco (abreviere de la denumirea producătorului iniţial – American
Rolling Mill Company). Se elaborează în general în cuptor Martin şi conţine C, Mn şi
Si în concentraţii reduse. Este folosit în electrotehnică ca material cu permeabilitate
9. Fierul si aliajele fier-carbon 148
magnetică mare (miezuri magnetice) şi ca materie primă pentru elaborarea oţelurilor

speciale. Are structura alcătuită din grăunţi poligonali de ferită şi separări discontinue
de cementită terţiară la limita de grăunte (fig. 9.4);
- Fe carbonil are un grad de puritate mai avansat. Se obţine sub formă de
pulbere prin descompunerea pentacarbonilului de fier Fe(CO)5 şi se foloseşte în
metalurgia pulberilor;
- Fe electrolitic are o puritate mai înaltă. Conţine hidrogen în cantităţi relativ
mari şi trebuie degazat prin retopire în vid.
- Fe purificat prin topire zonară permite reducerea impurităţilor la câteva
procente per milion (ppm). Se foloseşte pentru cercetări ştiinţifice.
Tabel 9.1 Compoziţia chimică a varietăţilor de Fe tehnic pur
Conţinut de impurităţi [%]

Denumire C Si Mn P S O
Fe Armco 0,015 0,01 0,02 0,01 0,02 0,15
Fe carbonil 0,010 Urme - Urme 0,004 0,5
Fe electrolitic 0,008 0,007 0,002 0,006 0,003 -
Fe retopit în vid 0,001 0,003 - 0,0005 0,0026 0,0004
Fe purificat prin topire Suma impurităţilor de ordinul ppm (0,0001%)
zonară
Tabel 9.2 Variaţia modului de Proprietăţile mecanice ale fierului

elasticitate E cu direcţia de măsurare tehnic pur sunt determinate de structura
cristalină, gradul de puritate şi procesul de
Direcţia de E deformare plastică. Monocristalele de Fe sunt
măsurare [GPa] puternic anizotrope. Astfel, modulul de
[100] 135 elasticitate longitudinală E variază după direcţia
[111] 290 de măsurare conform tabelului 2. Se observă că,
[110] 216 la temperatura ambiantă, valoarea maximă
apare după direcţia [111] de densitate atomică
maximă a structurii CVC. Fierul policristalin este cvasiizotrop.
Deformabilitatea plastică la rece este ridicată, fiind determinată de structura
CVC a Feα. Deformabilitatea la cald este superioară, datorându-se structurii CFC a
Feγ. Valorile caracteristicilor mecanice prezintă o anumită dispersie, în funcţie de
gradul de puritate. La temperatura ambiantă, proprietăţile mecanice ale Feα tehnic pur
recopt variază astfel:
- rezistenţa la tracţiune, Rm = 180-290 N/mm2;
- limita de curgere, Rp0,2 = 100-170 N/mm2;
- alungirea la rupere, A = 40-50%
- stricţiunea, Z = 80-93%
- duritatea, HB = 45-55 daN/mm2
- modulul de elasticitate, E = 210 GPa
Proprietăţile fizico-chimice ale fierului tehnic pur:
1. proprietăţile magnetice. Fierul este un material magnetic moale, cu
permeabilitate magnetică ridicată şi pierderi reduse la un ciclu de magnetizare.
Proprietăţile magnetice cresc prin micşorarea obstacolelor în mişcarea domeniilor
magnetice. De aceea, pierderile la un ciclu de magnetizare scad prin creşterea purităţii,

a mărimii de grăunte şi în absenţa ecruisării.
2. proprietăţile termice:
- căldura specifică C p depinde puţin de impurităţi. Creşte cu temperatura, cu
variaţii bruşte în punctele de transformare alotropică şi maxim la punctul Curie A 2. În
intervalul 20-700˚C, Feα are C p = 0,107 - 0,23 cal/g ˚C, iar în intervalul 730-1500˚C,
Feγ are Cp = 0,122-0,171 cal/g ˚C.
- coeficientul de dilatare termică α, variază cu temperatura şi forma
alotropică, având un minim la A2. Valorile perntru Feδ se obţin prin extrapolarea la
temperaturi ridicate a valorilor Feα. În intervalul 20-100-600˚C, Feα are α = (10 la
12,6 la 16)·10-6 ˚C-1; Feγ are, în intervalul 900-1000˚C, α = (21-23,5)·10 -6 ˚C-1; la
1400˚C, Feδ are α = 16·10-6 ˚C-1.
- conductivitatea termică λ scade cu temperatura; în intervalul 0-800˚C, Feα
are λ = 0,74-0,20 W/cm˚C. Valorile conductivităţii termice sunt mai reduse decât ale
cuprului, ceea ce scade interesul în industrie pentru această proprietate.
3. proprietăţi electrice. Rezistivitatea electrică ρ a fierului pur creşte cu
temperatura şi cantitatea de impurităţi. Efectul impurităţilor creşte cu distanţa acestora
faţă de Fe în tabelul periodic. În intervalul 0-900˚C, Feα are ρ = 9,8 –114·10 -3 Ωcm.
4. proprietăţi chimice. Fierul are un potenţial anodic faţă de electrodul de
hidrogen (+0,42V). Este mai puţin nobil decât cuprul, care are potenţial catodic (-
0,34V) faţă de electrodul de hidrogen, dar mai nobil decât zincul, care are potenţial
anodic mai mare (+0,76V). Fierul este atacat de apă şi acizi. Rezistenţa la coroziune
creşte cu mărirea purităţii. Într-un mediu puternic oxidant, Fe poate fi pasivat. În acidul
azotic concentrat, Fe se pasivează prin formarea unei pelicule protectoare de oxid. Prin
aliere cu anumite elemente, cum este cromul, apare o pasivare durabilă şi în medii slab
oxidante. Pe această proprietate se bazează aplicaţiile oţelurilor inoxidabile.
9.2 Aliaje fier – carbon

Cele mai folosite aliaje în construcţia de maşini sunt aliajele fierului cu
carbonul, cunoscute sub numele de oţeluri şi fonte. Aliajele tehnice sunt polinare,
conţinând pe lângă Fe şi C o serie de elemente însoţitoare permanente în proporţii
reduse, aşa cum sunt: Si, Mn, S, P, etc. Acţiunea lor este limitată şi cunoscută, aşa că
structura şi proprietăţile aliajelor Fe-C pot fi evaluate pe baza sistemului binar Fe-C.
În aliajele cu baza Fe, carbonul se poate găsi sub trei forme:
- dizolvat interstiţial în Fe, alcătuind soluţii solide ca ferita şi austenita;
- legat chimic în carbura de fier Fe3C, numită cementită;
- liber, sub formă de grafit.
Cementita este considerată o stare metastabilă, iar grafitul starea stabilă a
carbonului, deoarece la menţinerea îndelungată la temperaturi ridicate şi la viteze mici
de răcire, cementita se descompune formând grafit:
Fe3C  3Fe + C
De aceea, în funcţie de compoziţia chimică şi viteza de răcire, aliajele Fe-C
prezintă două diagrame de echilibru fazic:
- sistemul metastabil Fe - Fe3C, după care cristalizează oţelurile şi fontele

albe. Cristalizarea oţelurilor are loc în condiţii de echilibru, la viteze lente de răcire.
Pentru menţinerea stabilităţii cementitei în fontele albe, sunt necesare viteze mari de
răcire sau prezenţa în compoziţia chimică a elementelor antigrafitizante.
- sistemul stabil Fe - grafit, după care cristalizează fontele cenuşii feritice, la
viteze mici de răcire sau în prezenţa elementelor grafitizante.
Fontele cenuşii ferito-perlitice, perlitice sau pestriţe cristalizează după ambele
diagrame de echilibru fazic.
9.2.1 Diagrama de echilibru metastabil fier – cementită
Sistemul metastabil Fe-Fe3C (fig. 9.5) reprezintă domeniul hipocementitic al

diagramei de echilibru Fe-C, limitat de concentraţia 6,67%C, care corespunde verticalei
cementitei, Fe3C. Aliajele care se formează la concentraţii mai mari în carbon, sunt dure
şi fragile, fară interes practic. Transformările alotropice ale Fe determină o diagramă de
echilibru fazic complexă, cu trei reacţii invariante: peritectică, eutectică şi eutectoidă.
Componenţii diagramei sunt fierul şi cementita.
În concordanţă cu cele prezentate anterior, pe verticala fierului se evidenţiază
punctul de topire A (1538˚C), punctele de transformare alotropică N (1394˚C) şi G
(912˚C), respectiv punctul Curie M (770˚C).
Cementita este un compus electrochimic, cu o structură cristalină complexă din
sistemul ortorombic. Temperatura sa de topire nu se cunoaşte cu exactitate, deoarece la
încălzire, cementita are tendinţa să se descompună. Temperatura de topire a cementitei
se consideră în jur de 1227˚C (punct D). Până la 210˚C, punctul Curie A 0, este
feromagnetică, iar peste această temperatură devine paramagnetică. Datorită structurii
sale complexe, cementita este foarte dură şi fragilă: HB=800daN/mm2; Rm=40N/mm2;
A=0%.
Componenţii sunt total solubili în stare lichidă. În stare solidă, carbonul
prezintă solubilitate limitată şi variabilă cu temperatura în formele alotropice ale
fierului.
Fazele care se formează sunt:
- soluţia lichidă L, omogenă şi nelimitată de fier şi carbon;
- ferita alfa, notată Fα sau α, este soluţie solidă interstiţială de carbon pe bază
de Feα. Ferita cristalizează în structura CVC a Feα şi până la 770˚C (linia MO) este
feromagnetică. Carbonul ocupă poziţii în interstiţiile tetraedrice, lacune, dislocaţii etc.
Solubilitatea carbonului în ferită este maximă de 0,0218%C la 727˚C (punctul P) şi
scade cu temperatura după curba PQ, astfel încât la temperatura de 400˚C ajunge la
0,002%C (punctul Q). Caracteristicile mecanice ale feritei cu 0,06%C sunt: Rm=250-
280N/mm2; A=50%; Z=80%; HB=80-90daN/mm2.
- austenita, notată A sau γ , este o soluţie solidă interstiţială de carbon în Feγ.
Cristalizează în structura CFC a Feγ şi este paramagnetică. Carbonul ocupă poziţii în
interstiţiile octaedrice şi în defectele structurale. Solubilitatea carbonului în austenită
este maximă de 2,11% la 1148˚C (punctul E) şi scade cu temperatura după curba ES,
până la 0,77%C la 727˚C (punctul S). Solubitatea carbonului este mai mare decât în
Feα, deoarece interstiţiile în structura CFC sunt mai mari. În condiţii de echilibru,
0,09 L + Fδ
1538-A 0,17
1495-H B 0,53
Fδ
J
L
1394-N
Fδ + A
L+A D
E (A + Fe3C)
C L + Fe3CI
E 1148ºC F
A
912 -G A + E + Fe3CII Fe3CI + E
A + Fα
770-M
Led (P + Fe3C)
A+
P (Fα + Fe3C)
O Fe3CII
Fα P S 727˚ K
C
Fα +
Fe3CIII Fα + P P+
Fe3CIII Fe3CII P + Led + Fe3CII Fe3CI + Led
400
0,002-Q 0 0,77 2,11 4,3 L

6,6 7
Fe 0,0218 → %C
Fig. Fe
9.5CDiagrama de echilibru metastabil Fe-Fe3C. Notaţii: L – lichid; Fα – ferita α;
3
A – austenita; Fδ – ferita δ; Fe 3C – cementita; P – perlita; E – eutectic; Led – ledeburita.
austenita este o fază stabilă până la 727˚C, când se descompune eutectoid. Elemente de
aliere, ca Ni şi Mn, o pot stabiliza până la temperatura ambiantă. Austenita este o fază
foarte plastică.
- ferita δ, notată Fδ sau δ, este o soluţie solidă interstiţială de carbon în Feδ.
Cristalizează în structura CVC şi este paramagnetică. Solubilitatea maximă a
carbonului este de 0,09%C la 1495˚C, mai mare decât în Feα, deoarece dilataţia
termică la temperaturi înalte măreşte dimensiunea interstiţiilor tetraedrice.
- cementita Fe3C, component pur, fierul fiind insolubil în cementită.
Liniile diagramei au următoarea semnificaţie fizică:
- AB (lichidus) – limita de solubilitate a Feδ în lichid; la care începe
cristalizarea feritei δ din lichid;
- BC (lichidus) - limita de solubilitate a Feγ în lichid; la care începe
cristalizarea din lichid a austenitei;
- CD (lichidus) - limita de solubilitate a C în L; la care începe cristalizarea

cementitei primare Fe3CI din lichid;
- SE (van’t Hoff) - limita de solubilitate a C în A; la care începe separarea
cementitei secundare Fe3CII din austenită;
- PQ (van’t Hoff) - limita de solubilitate a C în Fα; la care începe separarea
cementitei terţiare Fe3CIII din ferita α;
- NH, NJ – linii de început şi de sfârşit de transformare alotropică Feδ↔Feγ,
respectiv de transformare fazică Fδ↔A;
- GS, GP – linii de început şi de sfârşit de transformare alotropică Feγ↔Feα,
respectiv de transformare fazică A ↔ Fα;
- HJB – izoterma peritectică la 1495˚C, cu reacţia peritectică:
FδH + LB ↔ AJ
- ECF – izoterma eutectică la 1148˚C, cu reacţia eutectică:
LC ↔ E (AE +Fe3CEF)
unde E este simbolul eutecticului, iar Fe3CE este cementita eutectică;
- PSK – izoterma eutectoidă la 727˚C, cu reacţia eutectoidă:
AS ↔ P (FαP + Fe3CeK),
unde P este simbolul eutectoidului perlită, iar Fe3Ce al cementitei eutectoide; o
consecinţă a reacţiei eutectoide este recristalizarea eutecticului E în ledeburita Led:
E (A +Fe3C) ↔ Led (P + Fe3C)
- MO – izoterma transformării magnetice a feritei.
Punctele remarcabile din diagramă sunt: P – limita de solubilitate a C în Fα; E
– limita de solubilitate a C în A; H – limita de solubilitate a C în Fδ; J – punct
peritectic; C – punct eutectic; S – punct eutectoid;
Constituenţii structurali, care se formează la temperatura ambiantă, sunt:
- ferita α - soluţie solidă interstiţială de carbon în Feα;
- perlita - amestec mecanic eutectoid alcătuit din ferită şi cementită;
- ledeburita – amestec mecanic eutectic alcătuit din perlită şi cementită;
- cementita primară, secundară şi terţiară - compus electrochimic.
După provenienţă, se pot distinge cinci tipuri de cementită:
- primară Fe3CI separată din lichid, după curba CD;
- secundară Fe3CII separată din austenită, după curba ES;
- terţiară Fe3CIII separată din ferită, după curba PQ;
- eutectică Fe3CE separată în reacţia eutectică
- eutectoidă Fe3Ce separată în reacţia eutectoidă;
Notaţiile punctelor din diagramă cu literele alfabetului permit indicarea liniilor
de transformare fazică şi magnetică, cât şi compoziţia fazelor în timpul reacţiilor
invariante. Datele numerice, referitoare la temperatură şi conţinutul de carbon, variază
după diferiţi autori, fiind influenţate de puritatea aliajelor şi metoda de determinare. În
tabelul 9.3 se prezintă valorile care vor fi utilizate în lucrare, indicate în Metals
Handbook ASM vol 8 / 1973 şi STAS 2500-80.
Tabelul 9.3 Coordonatele punctelor din diagrama Fe-Fe 3C
Temperatura Conţinut de C Temperatura Conţinut de C

[˚C] [%] [˚C] [%]
Punctu ASM STAS ASM STAS Punctu ASM STAS ASM STAS
l l
A 1538 1538 0 0 J 1495 1495 0,16 0,17
B 1495 1495 0,5 0,53 K 727 727 6,67 6,67
C 1148 1148 4,3 4,3 L 400 400 6,67 6,67
D - - 6,67 6,67 M, O 770 770 - -
E 1148 1148 2,11 2,11 N 1394 1394 0 0
F 1148 1148 6,67 6,67 P 727 727 0,0218 0,0218
G 912 912 0 0 Q 400 400 0,002 0,002
H 1495 1495 0,10 0,09 S 727 727 0,77 0,77
9.2.2 Cristalizarea oţelurilor şi fontelor albe
În funcţie de conţinutul de carbon, aliajele Fe-C se împart în:

- Fierul tehnic pur, care conţine sub 0,0218%C;
- Oţelurile, aliaje Fe-C care conţin între 0,0218 şi 2,11%C. În funcţie de
compoziţie chimică şi structură, se clasifică în: hipoeutectoide, între 0,0218 şi 0,77%C;
eutectoide, cca 0,77%C; hipereutectoide, între 0,77-2,11 %C;
- Fontele albe, aliaje Fe-C care conţin între 2,11 şi 6,67%C. Se clasifică în:
hipoeutectice, între 2,11 şi 4,3%C; eutectice, cca 4,3%C; hipereutectice, între 4,3 şi
6,67 %C.
În cele ce urmează, se vor analiza transformările care au loc la cristalizarea
primară şi la recristalizarea a două aliaje caracteristice.
Cristalizarea oţelului hipoeutectoid cu 0,3%C (x).
Cristalizarea primară a unui oţel,
care conţine între 0,17 şi 0,53 %C (fig.
A 9.6), începe sub temperatura punctului
↑ 1’ 1 L lichidus T1, când din soluţia lichidă L
T L + Fδ suprasaturată în fier δ încep să se separe
Fδ J 2 B cristalite de ferită δ. În intervalul T 1-T2,
H
3 ambele faze L şi Fδ se îmbogăţesc în
L+A carbon. Soluţia lichidă îşi modifică
2’ compoziţia de-a lungul curbei lichidus,
Fδ + A de la compoziţia punctului 1 tinzând la
N compoziţia punctului B: L1’→LB Ferita δ
A îşi modifică compoziţia de-a lungul
curbei solidus, de la compoziţia
Fig. 9.6 0,09 0,17 xprimară0,53
Cristalizarea a oţelurilor punctului 1’ (dat de conoda 11’) tinzând
la compoziţia punctului H: Fδ1’→FδH.
La T2 (1495˚C), pe izoterma
peritectică HJB, sunt în echilibru trei faze (fig. 9.7): Fδ H ↔ AJ ↔ LB. Fazele care intră
în reacţia peritectică se determină la temperatura T 2 + ε, pe conoda HB: Fδ H +LB. La
temperatura T2 - ε, conoda JB indică fazele care rezultă din reacţie: AJ+LB.
↓ Reacţia peritectică constă în reacţia reversibilă
↓
Fδ L dintre cristalitele feritei δ cu compoziţia punctului H şi
2 B
H
J
↓
A
Fig. 9.7 Izoterma
peritectică
o parte din lichidul de compoziţie B, din care rezultă cristalite de austenită cu

compoziţia punctului peritectic J:
FδH + LB ↔ AJ + LB exces
Reacţia este cu exces de fază lichidă. În intervalul T 2-T3, lichidul rămas
cristalizează sub formă de austenită. Sub T 3, oţelul este monofazic austenitic şi se
răceşte fără transformări.
Dacă oţelul conţine între 0,09 şi 0,17%C, reacţia peritectică decurge cu un
exces de fază solidă Fδ H. Sub NJ, Fδ rămasă recristalizează în austenită. Dacă oţelul
are peste 0,53%C, în locul reacţiei peritectice apare cristalizarea directă a lichidului în
austenită.
În figura 9.8 s-a prezentat curba de răcire şi transformările la cristalizarea
primară şi recristalizare pentru oţelul considerat
Recristalizarea oţelului (fig. 9.8) începe sub temperatura T 4 când, datorită
transformării alotropice a Feγ în Feα, din austenită încep să se separe cristalite de ferită
Fα proeutectoidă. Până la T 5 (770˚C), ferita este paramagnetică. La T 5, are loc
transformarea magnetică a feritei. Sub T 5, continuă separarea de Fα feromagnetică. În
intervalul T 4-T6, ambele faze, ferită şi austenită, se îmbogăţesc în carbon. Austenita
tinde de la compoziţia punctului 4 la compoziţia
punctului S: A4 →AS. Ferita α tinde de la compoziţia
↓ punctului 4’ (de pe conoda 44’) la cea a punctului P:
A
Fα4’→FαP.
P K La temperatura T6 (727˚C), pe izoterma
↓ S ↓ eutectoidă PSK (fig. 9.9), sunt în echilibru fazele:
Fα Fe3C FαP ↔ AS ↔ Fe3CK. Fazele aflate în echilibru la
Fig. 9.9 Izoterma eutectoidă începutul reacţiei eutectictoide se determină la
temperatura T6+ε, puţin deasupra izotermei
eutectoide, pe conoda PS: Fα P + AS. Fazele la
sfârşitul reacţiei, se determină la temperatura T 6-ε, pe conoda PK: FαP+Fe3CK.
or al;iaje Fe-Fe3C caracteristice: otelul hipoeutectoid x; fonta albă hipoeutectoidă y.
Reacţia eutectoidă constă din descompunerea reversibilă a austenitei cu

6 compoziţia eutectoidă S într-un amestec mecanic, numit perlită (notată P), alcătuit din
P
↓ ferită α cu compoziţia punctului P şi cementită eutectoidă cu compoziţia K:
Fα AS ↔ P (FαP + Fe3CeK)
La T6-ε, structura oţelului conţine FαP+P.
Sub T6, FαP îşi micşorează solubilitatea în carbon de-a lungul curbei PQ
tinzând către FαQ. Ca urmare, ferita separă carbonul în exces sub formă de cementită
terţiară Fe3CIII. Deşi această transformare afectează atât ferita proeutectoidă, cât şi cea
eutectoidă, constituentul structural Fe3CIII se referă numai la cementita terţiară separată
din ferita proeutectoidă. Cea separată din ferita eutectoidă face parte din eutectoidul
perlită. Structura finală a oţelului hipoeutectoid conţine constituenţii FαQ + P + Fe3CIII.
Fig.9.8 Cristalizara
Aspectul microstructural diferă în funcţie de cantitatea de carbon. La oţelurile

cu conţinut redus de carbon, cantitatea de perlită este foarte mică şi ea se prezintă ca un
eutectoid disociat. Structura conţine grăunţi poliedrici de ferită cu separări discontinue
de Fe3C eutectoidă şi terţiară pe limita de grăunte (fig. 9.10a). În oţelurile care conţin
0,06-0,12%C, volumul de perlită creşte şi eutectoidul nu mai disociază. Structura
conţine perlită, ferită poliedrică şi separări discontinue de cementită terţiară pe limita de
grăunte feritic (fig. 9.10b). La un conţinut de carbon peste 0,12%C, structura
evidenţiază numai ferită proeutectoidă şi perlită (fig. 9.10c). Cementita
a. b. c.
d. e. f.
Fig. 9.10 Microstructura de echilibru a oţelurilor: a. 0,06%C; b. 0,10%C; c. 0,3%C;

d. 0,6%C; e. 0,8%C; f, 1,2%C; Atac nital 2%; 300 x
terţiară nu se observă, deoarece se separă pe cementita eutectoidă preexistentă. Până la
0,4%C, ferita îşi menţine aspectul poliedric. Peste 0,4%C, ferita se găseşte sub 50% şi
ca urmare se separă sub formă de reţea pe limita foştilor grăunţi de austenită, deveniţi
perlită (fig. 9.10d).
În oţelul eutectoid, recristalizarea constă din transformarea prin reacţia
eutectoidă a întregii cantităţi de austenită în perlită. Structura finală a oţelului este
formată numai din perlită lamelară (fig. 9.10e).
La oţelul hipereutectoid, austenita bogată în carbon îşi micşorează la răcire
solubilitatea în carbon de-a lungul curbei ES. Ca urmare, austenita separă carbonul în
exces, sub forma unei reţele de cementită secundară la limita grăunţilor de austenită.
La 727˚C, austenita rămasă se transformă cu subrăcire în eutectoidul perlită. Structura
finală este formată din cementită secundară în reţea şi perlită (fig. 9.10f).
Cristalizarea fontei albe hipoeutectice cu 3%C (y).

Cristalizarea primară (fig. 9.8) începe sub temperatura punctului lichidus T 1,

când din soluţia lichidă suprasaturată în fier γ încep să se separe cristalite de austenită
proeutectică. Datorită vitezei rapide de răcire, specifică fontelor albe, grăunţii de
austenită cresc dendritic. În intervalul T 1-T2, atât lichidul cât şi austenita se îmbogăţesc
în carbon: lichidul iniţial cu compoziţia punctului 1 îşi modifică compoziţia de-a lungul
liniei lichidus, tinzând la compoziţia punctului eutectic C: L1→LC. Austenita cu
compoziţia iniţială dată de punctul 1’ (de pe conoda 11’) îşi modifică compoziţia de-a
lungul curbei solidus, tinzând spre compoziţia punctului E: A1’→ AE.
La temperatura T 2 (1148˚C), pe izoterma eutectică ECF (fig. 9.11), sunt în
echilibru fazele: AE ↔ LC ↔ Fe3CF. La temperatura T 2+ε, fazele în echilibru, la
începutul reacţiei eutectice, sunt date de conoda EC: AE +LC. Fazele la sfârşitul reacţiei
eutectice se caracterizează la T 2-ε, pe conoda EF: AE + Fe3CF.
Reacţia eutectică constă din descompunerea reversibilă a soluţiei lichide cu
compoziţie eutectică C într-un amestec mecanic
↓
eutectic (notat E), alcătuit din austenită cu compoziţie
L
2 E şi cementită eutectică cu compoziţia punctului F:
E F LC ↔ E (AE + Fe3CEF)
↓ C
↓ Structura fontei, la sfârşitul reacţiei eutectice
A Fe3CE (T2-ε), conţine: AE + E (AE + Fe3CEF). În intervalul T 2-
δ
Fig. 9.11 Izoterma eutectică T3, austenita îşi micşorează solubilitatea în carbon de-
a lungul curbei ES. Austenita separă carbonul în
exces sub formă de cementită secundară la limita
grăunţilor de austenită, pe cementita eutectică preexistentă. Austenita îşi modifică astfel
compoziţia, de la AE tinzând la AS. Transformările din intervalul T 2-T3 afectează atât
austenita proeutectică, cât şi pe cea eutectică.
Structura fontei la T3+ε este alcătuită din: AS+Fe3CII+E (AS+Fe3CII+ Fe3CEF)
Sub temperatura T 3 austenita cu compoziţia eutectoidă AS suferă reacţia
eutectoidă, transformându-se în perlită. În urma reacţiei eutectoide, eutecticul se
transformă într-un amestec mecanic de perlită, cementită secundară şi eutectică, care se
numeşte ledeburită (notată Led):
AS ↔ P (FαP + Fe3CeK)
E (AS + Fe3CII + Fe3CE) ↔ Led (P + Fe3CII + Fe3CE)
La T3-ε, structura devine: P+ Fe3CII+Led
Sub T3, din ferita eutectoidă se separă cementită terţiară. Transformarea nu este
sesizabilă microstructural, deoarece are loc în interiorul perlitei. Structura finală a
acestei fonte va conţine perlită cu aspect dendritic, cementită secundară pe limita de
grăunte şi ledeburită (fig. 9.12a).
La o fontă eutectică, întreaga cantitate de lichid suferă reacţia eutectică, fără
separarea unei faze proeutectice. Procesele de recristalizare, aceleaşi ca la aliajul y,
afectează austenita eutectică, care separă cementită secundară apoi se transformă în
perlită. Structura finală conţine numai grăunţi de ledeburită (fig. 9.12b).
În fonta hipereutectică, cristalizarea începe prin separarea din lichidul bogat în
carbon a unor cristale platiforme (aciculare în secţiunea metalografică) de cementită
primară. Lichidul îşi micşorează conţinutul de carbon tinzând spre concentraţia
eutectică C. La 1148˚C, lichidul L C rămas se transformă în eutectic, care prin
a.
a. b. c.
Fig. 9.12 Microstructura fontelor albe: a. 3%C; b. 4,3%C; c. 5%C; Atac nital 2%; 300 x
recristalizare ca şi la aliajul y devine ledeburită. Structura finală conţine cementită

primară şi ledeburită (fig. 9.12c).
9.2.3 Determinări cantitative pe diagrama Fe-Fe3C
Proprietăţile aliajelor Fe-C sunt dependente de natura şi ponderea fazelor şi

constituenţilor structurali, pe care îi conţin. În tabelul 9.4 se prezintă proprieţăţile
mecanice ale constituenţilor de echilibru de la oţeluri şi fonte albe.
În materialele polifazice, proprietăţile independente de microstructură
(densitatea, căldura specifică, coeficientul de dilatare liniară etc.) sunt aditive.
Proprietăţile aliajului sunt medie ponderată ale proprietăţilor fazelor constitutive.
Proprietăţile mecanice sunt dependente de microstructură. De aceea,
proprietăţile mecanice ale amestecului de faze nu sunt întotdeauna intermediare
proprietăţilor fazelor componente. Astfel perlita, care conţine 89%Fα şi 11%Fe3C,
Tabelul 9.4 Proprietăţile mecanice ale constituenţilor structurali
Rezistenţa Duritatea Alungirea

Constituentul la tracţiune Brinell HB la rupere A Proprietăţile transmise
Rm [daN/mm 2] [%] aliajelor
[N/mm 2]
Ferita α 280 80 50 Plasticitate, tenacitate,
feromagnestism
Fe3C 40 800 0 Duritate, fragilitate
Perlita 800 200 10 Rezistenţă mecanică,
(89%Fα+11%Fe3C) elasticitate, duritate
Ledeburita - 635 0 Duritate şi fragilitate
(40%P+60%Fe3C)
prezintă rezistenţă maximă la tracţiune, datorită efectului de durificare pe care

particulele dure de Fe3C le realizează în masa feritică plastică. Asemănător, ledeburita,
deşi conţine 40% perlită, este foarte fragilă datorită masei continue de cementită
secundară şi cementita eutectică. Totodată, ledeburita este un amestec mecanic eutectic
cu o dispersie mai redusă, ceea ce face ca proprietăţile să se coreleze mai bine, dacă se
consideră fonta ca fiind perlită dispersată într-o masă de cementită, unde cementita
include cementita primară, eutectică şi secundară.
Pentru oţeluri, aditivitatea proprietăţilor dependente de microstructură, cum

sunt: rezistenţa, plasticitatea, tenacitatea, duritatea, se face în raport de caracteristicile
constituenţilor şi nu ale fazelor. În domeniul hipoeutectoid, s-a constatat o dependenţă
liniară a rezistenţei la tracţiune în funcţie de conţinutul de carbon, respectiv cantitatea
de perlită din oţel. Totuşi această dependenţă liniară nu este valabilă în domeniul
hipereutectoid, pentru că rezistenţa începe să scadă abia peste 1%C, când reţeaua de
Fe3CIIImax
100
Faze Fe3C
[ %] Fα
0
100 Fe3CII
Fe3CIII Fe3CI
Fα
Consti-
tuenţi P
[%] Led
0
0,0218 0,77 2,11 4,3
6,67
Fe → %C
FeFig.
3
C 9.13 Diagrama de faze şi de structură a sistemului metastabil Fe-Fe3C
cementită secundară fragilă devine continuă. La aliajele în stare de echilibru, cantitatea
de faze şi constituenţii structurali la temperatura ambiantă se poate determina pe baza
diagramelor de fază şi de structură (fig. 9.13) sau prin calcul, prin aplicarea regulei
pârghiei pe diagrama de echilibru.
La temperatura ambiantă, fazele sunt Fα şi Fe 3C. Diagrama de faze se
construeşte ţinând seama că Fα este 100% până în punctul Q, după care scade continuu
până la 0%, în punctul L.
Constituenţii structurali sunt: Fα, P, Led, Fe3CI, Fe3CII, Fe3CIII. Diagrama de
structură se construieşte urmărind variaţia cu concentraţia a cantităţii de constituenţi.
Perlita este 0% în punctul P şi 100% în S. Ledeburita este 100% în punctul C şi 0% în
capetele izotermei eutectice în E şi F. Cementita terţiară prezintă un maxim în punctul P
şi este 0% în punctele P şi S. Fe3CIII maximă rezultă din diagrama de faze pentru aliajul
cu concentraţia punctului P. Cementita secundară este 0% în punctele S şi C, cu un
maxim în punctul E.
Determinările cantitative de faze şi constituenţi, cu ajutorul diagramelor de fază
şi de structură pentru anumite conţinuturi de carbon date sunt simple, necesitând doar
cunoştinţe privind asemănarea triunghiurilor.
Vom exemplifica o serie de determinări cantitative folosind regula pârghiei, care
sunt mai dificile, deoarece necesită stabilirea corectă a compoziţiei aliajului şi a
temperaturii la care se construieşte conoda. Aceste determinări se pot grupa astfel:
a. determinarea cantităţii de faze şi constituenţi structurali dintr-un aliaj cu

compoziţia chimică cunoscută;
b. determinarea de proprietăţi fizico-mecanice corespunzătoare stării de
echilibru a aliajului, cunoscând compoziţia chimică sau structura acestuia;
c. determinarea conţinutului mediu de carbon, dacă se cunoaşte micro-
structura sau proprietăţile fizico-mecanice specifice stării de echilibru.
a. Determinarea cantităţii de faze şi constituenţi structurali

a1. Cantitatea de cementită terţiară maximă din oţeluri
Cementita terţiară se separă din ferită la temperaturi sub 727˚C, de-a lungul
curbei PQ. Fe3CIII maximă se determină la temperatura ambiantă pentru aliajul cu
0,0218%C, aplicând regula pârghiei pe conoda QL:
Fe3C QP ' 0,0218  0,002
Fe 3 C III max  100  100  0,3%
QL 6,67  0,002
Q P’ L
a2. Cantitatea de cementită secundară maximă din oţeluri
Cum cementita secundară se separă din austenită de-a lungul curbei ES,
cantitatea maximă corespunde aliajului cu 2,11%C la temperatura 727+ε, pe conoda
SK:
Fe3C
SE ' 2,11  0,77
Fe 3 CII max  100  100  22,7%
S E’ K SK 6,67  0,77
a3. Cantitatea de faze din eutectoid

Eutectoidul perlită este un amestec mecanic de ferită α şi cementită
eutectictoidă. Ca produs al reacţiei eutectictoide se caracterizează la temperatura
727˚C-ε, pe conoda PK:
SK 6,67  0,77
Fα P  100  100  88,7%
Fe3C PK 6,67  0,0218
Fα
P S K
PS 0,77  0,0218
Fe 3 C eK  100  100  11,3%  100 - Fα P
PK 6,67  0,0218
a4. Cantitatea de constituenţi structurali şi faze din oţelul cu 0,45%C
Un oţel hipoeutectoid cu 0,45%C conţine cristalite de perlită şi ferită
proeutectoidă. Perlita nu se poate determina direct cu regula pârghiei, fiind un amestec
de faze. Conform reacţiei eutectoide, perlita provine din austenita cu compoziţia S.
Aceasta este o fază care intră în reacţia eutectoidă, în echilibru cu ferita proeutectoidă,
la temperatura 727+ε, pe conoda PS:
Px 0,45 - 0,0218
A AS  100  100  57,2%  P
PS 0,77  0,0218
Fα
P x S xS 0,77 - 0,45
Fα P  100  100  42,8%  100 - P
PS 0,77 - 0,0218
Fazele la temperatura ambiantă sunt: Fα şi Fe3C. Se determină pe conoda QL:
xL 6,67  0,45
Fα Q  100  100  93,3%
Fα Fe3C QL 6,67  0,002
Q x L
Qx 0,45  0,002
Fe 3 C L  100  100  6,7%  100 - Fα Q
Ql 6,67  0,002
a5. Cantitatea de faze din eutectic
Eutecticul este un amestec mecanic de austenită şi cementită eutectică. Ca
produs al reacţiei eutectice, se caracterizează la temperatura 1148-ε, pe conoda EF:
CF 6,67  4,3
C AE  100  100  52%
E F EF 6,67  2,11
A Fe3C EC 4,3  2,11
Fe 3 C EF  100  100  48%  100 - A E
EF 6,67  2,11
a6. Cantitatea de perlită din ledeburită

Ledeburita este un amestec mecanic de perlită şi cementită. Ca produs al
reacţiei eutectoide P=AS, care se determină la temperatura 727+ε, pe conoda SK:
Fe3C
C 'K 6,67  4,3
A
S C’ K P  AS  100  100  40,2%%
SK 6,67  0,77
a7. Cantitatea de constituenţi structurali din fonta albă cu 3%C
Fonta albă hipoeutectică conţine perlită, cementită secundară şi ledeburită.
Ledeburita se determină din observaţia că este eutectic recristalizat, care
provine din lichidul eutectic. Lichidul este o fază care intră în reacţia eutectică, în
echilibru cu austenita, la temperatura 1148˚C+ε pe conoda EC:
Ex 3  2,11
Led  E  L C  100  100  40,6%
L EC 4,3  2,11
A xC 4,3  3
E x C AE  100  100  59,4%
EC 4,3  2,11
Pentru a determina cantitatea de cementită secundară, se are în vedere că, din
100%A, se separă cantitatea de Fe3CII max. Rezultă că la 59,4%A revine:
59,4
Fe 3 C II  Fe 3 CIImax  22,7  0,594  13,5%
100
Perlită rezultă prin diferenţă:
P = 100 – Led – Fe3CII = 45,8%
b. Determinarea proprietăţilor fizico-mecanice

b1 Rezistenţa la tracţiune a oţelului cu 0,45%C
Acesta este un oţel hipoeutectoid care conţine, conform punctului a4, 52,7%
perlită şi în rest ferită. În domeniul hipoeutectoid, influenţa perlitei asupra rezistenţei
este aditivă şi de aceea se utilizează regula amestecurilor, conform căreia proprietăţile
unui amestec de constituenţi sunt media ponderată a proprietăţilor constituenţilor.
Astfel, rezistenţa oţelului hipoeutectoid înmulţit cu cantitatea de aliaj (100%) este egală
cu suma produselor dintre rezistenţa constituenţilor şi cantitatea de constituenţi
exprimată în procente:
RmOL·100 =RmFα·Fα + RmP·P
Se cunoaşte din tabelul 9.4: RmFα = 280N/mm2; RmP=800N/mm2. Ferita se
poate exprima în funcţie de perlită: Fα = 100-P. Rezultă:
RmOL·100 =280(100 - P) + 800P
RmOL<0,77%C = 280 + 5,2P [N/mm2]
Rm0,45%C= 280 + 5,2·52,7 = 554 [N/mm2]
b2 Duritatea oţelului cu 1,2%C

Este un oţel hipereutectoid care conţine P+Fe3CII. Conform regulei
amestecurilor:
HBOL·100 = HBP·P + HBFe3C·Fe3CII
Din tabelul 9.4 reiese că HBP=200daN/mm2; HBFe3C=800daN/mm2, iar
cantitatea de Fe3CII =100-P.
HBOL·100 = 200·P + 800(100-P)
HBOL>0,77%C = 800 – 6P
Cantitatea de perlită se poate determina cu regula pârghiei aplicată la 727˚C+ε
pe conoda SK, asemănător ca la punctul a6:
xK 6,67  1,2
P  AS  100  100  92,7%
SK 6,67  0,77
HB1,2%C = 800 – 6·92,7 = 243,8 [daN/mm2]
c. Determinarea conţinutului mediu de carbon

c1. Conţinutul mediu de carbon al oţelului, care la analiza metalografică
cantitativă prezintă 30% Fα proeutectoidă
La un oţel hipoeutectoid de compoziţie x necunoscută, cantitatea de Fα pro-
eutectoidă se determină la temperatura 727+ε, pe conoda PS, similar ca la punctul a4:
xS 0,77 - x
Fα P  100  100  30%
PS 0,77 - 0,0218
Rezultă x = 0,55%C
c2. Conţinutul mediu de carbon al unui oţel cu duritate HB=150 daN/mm2.

Cum duritatea oţelului este inferioară perlitei, acesta este hipoeutectoid, de
compoziţie necunoscută x. Conform regulei amestecurilor:
HBOL·100 = HBFα·Fα + HBP·P
Introducem valorile durităţii constituenţilor din tabelul 9.4: HBFα = 80
daN/mm2; HBP = 200daN/mm2.
De unde: HBOL<0,77%C = 80 + 1,2 P
respectiv, 150= 80 + 1,2 P, iar P = 58,3%.
Pentru oţelul hipoeutectoid de compoziţie x:
Px x - 0,0218
P  AS  100  100  58,3% , iar x = 0,458%C.
PS 0,77  0,0218
9.2.4 Diagrama de echilibru stabil Fe – grafit
Diagrama Fe-grafit se obţine din diagrama Fe-Fe3C, prin deplasarea liniilor de

separare a cementitei la temperaturi mai ridicate şi la concentraţii mai reduse în carbon.
În figura 9.15 se reprezintă cu linie întreruptă diagrama Fe-grafit suprapusă pe
diagrama Fe-Fe3C, figurată cu linie continuă. Punctele sunt notate cu aceleaşi litere ca
la diagrama Fe-Fe3C, dar cu prim. Pe diagramă sunt trecuţi constituenţii din sistemul
stabil: grafitul primar GI cristalizează după linia C’D’; grafitul secundar G II după linia
E’S’; grafitul eutectic GE la izoterma E’C’F’; grafitul eutectoid G e la izoterma P’S’K’.
Nu s-a constatat practic separarea grafitului terţiar. Punctul D’ corespunde temperaturii
de topire a grafitului, care depăşeşte 3500˚C.
S-a studiat cristalizarea unei fonte cenuşii hipoeutectice cu 3%C. Cristalizarea
începe cu subrăcire la temperatura punctului lichidus, T 1, prin formarea dendritelor de
austenită proeutectică (fig. 9.15a). Ca urmare, atât lichidul cât şi austenita se
îmbogăţesc în carbon: lichidul îşi modifică compoziţia de-a lungul curbei lichidus de
la compoziţia punctului 1,
E (A +G) A
D’ ↑
T L
L L1→ A + LC’
1’ 1 1
L L + GI
↑ L+A
2 1154ºC C’ F’ 2 2’
E
Etr (F+ G) E (A + G)
T ’
[ºC] 2’ LC’↔E(AE’+GEF’)
A a. b.
A + E + GII GI + E AE’ → GII+
Fig. 9.15 a. Structura primară a fontei cenuşii 2 AS’
e (Fα+Ge)
hipoeutectice; b. forma spaţială a grafitului eutectic. ’

P’ S’ 3 738ºC K’ 3 3
Fα 3’ ’
AS’ ↔ e(FαP’ + GEF’) Fα
e + Etr + GII GI + Etr E(AS’ + G) ↔ Etr (Fα+G) + G
Q’ L’
L 3
0 0,68 2,08 3 4,26 6,67
’ ’ t
→
Fα Fe → %C
C Fig. 9.14 Diagrama de echilibru stabil Fe-grafit. ( )
Cristalizarea fontei cenuşii feritice cu 3%C
400
tinzând spre compoziţia eutectică C’, iar austenita după curba solidus, de la compoziţia
punctului 1’ tinzând spre compoziţia E’. Pe izoterma E’C’F’, are loc reacţia eutectică,
la care soluţia lichidă rămasă interdendritic se transformă în colonii eutectice formate
din austenită şi grafit eutectic, GE:
LC’ ↔ E (AE’ + GEF’)

În interiorul coloniei, grafitul se dezvoltă în spaţiu sub formă de foiţă, pentru că
are viteza de creştere maximă în planul bazal şi minimă perpendicular pe acesta. Foiţele
sunt interconectate şi curbate asemenea petalelor unei flori (fig. 9.15b), deoarece
dezvoltarea grafitului în masa austenitică nu este liberă. Apar tensiuni interne, care
favorizează maclări multiple şi schimbarea direcţiei de creştere. În planul metalografic,
grafitul are aspect lamelar.
În intervalul T 2-T3, austenita îşi micşorează solubilitatea în carbon şi separă
carbonul în exces sub formă de grafit secundar, G II, care se depune pe grafitul eutectic
separat anterior. Austenita îşi modifică continuu compoziţia de-a lungul curbei E’S’,
tinzând spre compoziţia eutectoidă S’ (AE’ → AS’).
La temperatura T3, austenita rămasă suferă reacţia eutectoidă, transformându-
se într-un eutectoid alcătuit din ferită α şi grafit eutectoid, Ge:
AS’ ↔ e (FαP’ + GeK’)
Datorită condiţiilor dificile de germinare a grafitului în faza solidă, grafitul
eutectoid se separă pe grafitul eutectic şi secundar preexistent. Sub T3, structura fontei
va conţine o masa metalică feritică în care sunt separări de grafit lamelar: Fα + G (fig.
9.22a), unde G = GE+ GII+Ge. Fonta cenuşie feritică cristalizează în totalitate după
diagrama Fe-grafit, în condiţiile unei viteze de răcire foarte lente. Dacă fonta conţine Si
>1,5%, atunci se manifestă efectul grafitizant al siliciului, obţinându-se structura
feritică mai economic, la viteze mai mari de răcire. Aceasta este situaţia fontelor cenuşii
utilizate industrial. Cristalizarea fontei are loc în cadrul sistemului ternar Fe-Si-C, iar
cristalizarea eutecticului şi a eutectoidului
L nu mai are loc izoterm, ci într-un interval
de temperatură (fig. 9.16).
T L+ A Atunci când la nivelul izotermei
A E’
↑ eutectoide se aplică o viteză mare de răcire,
L+ transformările se desfăşoară după
S’ A+ G A+G diagrama Fe-Fe3C. Austenita se transformă
Fα în perlită, obţinându-se fonta cenuşie
Fα + A A + Fα + perlitică, care conţine o cantitate mai
G redusă de grafit corespunzătoare grafitului
Fα + G eutectic şi secundar (fig. 9.22c).
Când viteza de răcire la nivelul
→ C [%] izotermei eutectoide este moderată,
3 verticală la 2%C în
Fig. 9.16 Secţiune austenita se transformă în perlită, iar
sistemul ternar Fe- C- Si. cementita eutectoidă se descompune parţial
în ferită şi grafit. Se obţine fonta cenuşie
ferito-perlitică. Descompunerea cementitei
este confirmată de poziţionarea feritei în vecinătatea grafitului (fig. 9.22b).
Dacă viteza de răcire rapidă se introduce de la temperaturi superioare izotermei
eutectoide, tranziţia la sistemul Fe-Fe3C asigură atât stabilitatea perlitei, cât şi a unei
cantităţi de cementită secundară. Se obţine fonta cenuşie perlito-cementitică, numită şi
pestriţă (fig. 9.22d). Cementita secundară, provenind din austenita proeutectică, se va
regăsi în structura finală ca separări la limita grăunţilor de perlită.
Fontele cenuşii hipereutectice se caracterizează prin separări grosiere de grafit

primar. Cum acesta se separă din faza lichidă, prezintă o creştere liberă şi adoptă forma
de placă în spaţiu, respectiv de ac în planul metalografic. Aceste fonte nu sunt utilizate
practic.
9.2.5 Oţeluri
Oţelurile reprezintă un material tehnic de largă utilizare datorită proprietăţilor

sale remarcabile:
- preţ de cost scăzut;
- prelucrabilitate tehnologică multiplă şi uşoară. Oţelurile pot fi prelucrate prin
turnare, sudare, deformare plastică la cald (laminare, forjare, presare, matriţare),
deformare la rece (laminare, tragere, presare, ambutisare, extruziune), aşchiere.
- gamă largă de proprietăţi şi de utilizări. Prin aliere, tratamente termice,
mecanice, termochimice, termomecanice se pot obţine variaţii mari ale proprietăţilor
mecanice. Astfel duritatea unui oţel nealiat poate varia de la 80HB pentru oţelul feritic
în stare recoaptă la 650HB pentru oţelul eutectoid călit la martensită. Prin aliere şi
tratament termic se pot obţine proprietăţi electrice, magnetice şi de rezistenţă la
coroziune remarcabile, proprietăţi mecanice şi fizico-chimice la temperaturi extreme şi
presiuni mari.
- posibilităţi de asamblare în construcţii mecanice complexe sau compuse.
- durabilitate în condiţii atmosferice şi temperaturi normale. Viteza de
coroziune fără protecţie anticorozivă este de 0,02mm/an şi se poate îmbunăţăţi prin
tratamente termochimice, aliere, acoperiri de protecţie.
- posibilităţi de refolosire prin retopire.
9.2.5.1 Clasificarea oţelurilor
Având o mare diversitate de de compoziţii chimice, structuri şi domenii de

aplicare se folosesc clasificări parţiale după mai multe criterii:
1. după modul de elaborare sunt oţeluri de cuptor Siemens-Martin, de cuptor
electric şi de convertizor.
2. după starea de livrare sunt oţeluri laminate la cald (cojite sau necojite),
forjate, laminate sau trase la rece, turnate.
3. după compoziţia chimică:
- oţeluri carbon (nealiate), care conţin Fe, C şi elemente însoţitoare
permanente: Mn<0,80%; Si<0,5%; S<0,055%; P<0,045%; Cu<0,030%. În funcţie de
gradul de dezoxidare cu Si, se pot diferenţia: oţeluri: necalmate cu < 0,07 %Si;
semicalmate cu 0,07 - 0,17 %Si; calmate cu > 0,17 %Si; calmate, dezoxitate
suplimentar cu Al.
- oţeluri aliate, care în afară de Fe, C, şi elemente însoţitoare permanente
conţin elemente de aliere: Si>0,5%, Mn>0,8%, Al>0,1%, Cr, Ni, Mo, W, V, Ti etc.
După gradul de aliere acestea pot fi: slab aliate, dacă suma elementelor de aliere este
sub 2,5%; mediu aliate, de la 2,5 la 10% elementelor de aliere; înalt aliate, peste 10%
elementelor de aliere.
4. după structura de echilibru (recoaptă), obţinută prin răcirea lentă în

cuptor (pemtru oţeluri carbon şi aliate) sau după structura în stare
normalizată (forjată sau laminată), rezultată prin încălzire la 900-950˚C şi
răcire în aer ( numai pentru oţeluri aliate).
5. după duritate: oţeluri extramoi sub 0,1%C; moi cu 0,1-0,25%C; semimoi cu
0,25-0,4%C; semidure cu 0,4-0,6%C; dure cu 0,6-0,7%C; foarte dure cu 0,7-0,8%C;
extradure peste 0,8%C;
6. după destinaţie:
- oţeluri de construcţie, pentru construcţii metalice şi mecanice, care lucrează
în condiţii normale de solicitare mecanică, termică şi chimică;
- oţeluri pentru scule, destinate confecţionării sculelor de prelucrare;
- oţeluri cu proprietăţi speciale, pentru organe de maşini şi piese, care lucrează
în condiţii deosebite de temperatură, presiune, medii agresive sau care au proprietăţi
fizice deosebite (oţeluri inoxidabile, refractare, magnetice, electrotehnice, pentru
magneţi permanenţi etc.).
9.2.5.2 Influenţa carbonului şi a elementelor însoţitoare permanente

asupra structurii şi proprietăţilor oţelurilor carbon
a. Influenţa carbonului
Proprietăţile oţelurilor carbon în starea de echilibru depind de natura şi
cantitatea fazelor şi a constituenţilor structurali de echilibru (diagramele de faze şi
structură din figura 9.13), care variază cu conţinutul de carbon Din tabelul 9.4 s-a
observat că ferita imprimă oţelurilor plasticitate, tenacitate şi feromagnetism; perlita –
rezistenţă, elasticitate şi duritate; cementita – duritate şi fragilitate.
În figura 9.17 se prezintă influenţa carbonului asupra proprietăţilor mecanice.
HB Rm A,Z KCU Hc ρ Br μmax

[daN/mm2 [%] [J/cm2] [Oe] [Ωm [Gs]
HB
] 300 120 60 24 30 0
m/m] 600
Z Rm
250 100 50 20 25 0,32 27000 500
200 80 40 16 20 0,28 23000 400
μmax
150 60 30 12 15 0,24 19000 300
100 40 20 8 10 0,20 Hc 15000 200
A
50 20 10 4 5 0,16 11000 100
KCU ρ Br
0 0 0 0 0,12 7000 0
0 0,4 0,8 1.2 0 0 0,4 0,8 1.2
→ C[%] → C[%]
Fig. În9.17
domeniul hipoeutectoid,
Influenţa conţinutului creşterea
de conţinutului deInfluenţa
Fig. 9.18 carbon conţinutului
produce mărireade
carbon asupra
indicatorilor proprietăţilor
de rezistenţă mecanice
(rezistenţa la tracţiune Rm,carbon asupraBrinell
duritatea proprietăţilor fizice
HB), respectiv
scăderea celor de plasticitate (alungirea specifică la rupere A, stricţiunea Z) şi de
tenacitate (rezilienţa KCU). Aceasta se corelează cu faptul că, odată cu conţinutul în

carbon, se măreşte cantitatea de perlită şi scade cea de ferită. În domeniul
hipereutectoid apare cementita secundară, care determină mărirea durităţii, dar
reducerea plasiticităţii şi tenacităţii. Rezistenţa la tracţiune prezintă un maxim la 0,9-
1%C, pentru că la conţinuturi mai mari de carbon cementita secundară se separă ca
reţea continuă la limita grăunţilor de perlită, cu efect fragilizant.
În figura 9.18 se prezintă influenţa carbonului asupra unor proprietăţi fizice.
La creşterea conţinutului de carbon scade cantitatea de ferită, se măreşte cantitatea de
cementită şi ca urmare se măresc rezistivitatea electrică ρ, câmpul coercitiv Hc şi se
reduc permeabilitatea magnetică μ şi inducţia magnetică remanentă Br.
b. Influenţa elementelor însoţitoare permanente

Oţelurile tehnice sunt aliaje polinare, care conţin elemente însoţitoare
permanente în cantităţi mici, care pot influenţa sesizabil proprietăţile oţelurilor. Aceste
elemente provin:
- în urma reacţiilor de dezoxidare (Si, Mn, Al);
- din imposibilitatea eliminării lor totale la elaborare (P, S);
- din reacţii cu faza gazoasă la elaborare sau turnare (O, N, H).
Siliciul se găseşte sub 0,5% în oţelurile carbon. Siliciul provine din fonta
brută, căptuşeala cuptorului de elaborare, zgură şi dezoxidarea oţelului la elaborare.
Si + 2 FeO → SiO2 + 2 Fe
Siliciul se găseşte în oţel dizolvat în ferită sau sub formă de incluziuni
nemetalice (oxizi sau silicaţi). Prin dizolvare în ferită, siliciul o durifică, mărind
duritatea şi rezistenţa oţelului.
Manganul este limitat la 0,8%. Se adăugă la elaborare oţelului în scopul
dezoxidării şi desulfurării acestuia.
Mn + FeO → MnO + Fe
Mn + FeS → MnS + Fe
Prin substituţia fierului în sulfura de fier, Mn elimină fragilitatea la cald a
oţelului. De asemenea, Mn se găseşte în oţel sub formă de incluziuni nemetalice ca:
oxizi (MnO), sulfuri (MnS), silicaţi (MnO.SiO2, 2MnO.SiO2), contribuind la formarea
fibrajului de deformare plastică şi la anizotropia proprietăţilor mecanice. În oţelurile cu
Mn spre limita superioară, deformate la cald, se ajunge la un raport 5/1 între rezilienţa
longitudinală şi transversală.
Manganul se dizolvă în cementită, mărind rezistenţa şi duritatea oţelului.
Cementita aliată cu Mn – (Fe,Mn)3C este uşor solubilă în austenită, favorizând
creşterea grăunţilor de austenită la supraîncălzirea oţelului.
Aluminiul este limitat la 0,03%. Se introduce la elaborare pentru dezoxidarea
suplimentară a oţelului.
2Al + 3 FeO → Al2O3 + 3Fe
Particulele submicroscopice de Al2O3, distribuite pelicular la limita grăunţilor
de austenită reprezintă o barieră mecanică, care împiedecă creşterea granulaţiei
austenitice la tratamentul termic sau la deformarea plastică la cald. Rezultă o granulaţie
secundară fină şi mărirea caracteristicilor de rezistenţă, plasticitate şi tenacitate a
oţelului. De asemenea aluminiul se introduce în oţelurile de ambutisare pentru a elimina
îmbătrânirea mecanică a oţelului datorată azotului.
Fosforul este limitat în general la maxim 0,055%. Provine din minereuri şi se

îndepărtează la elaborare. Oţelurile de convertizor sau de cuptor Martin bazic conţin
0,02-0,04 %P. Oţelurile de cuptor electric au cel mai redus conţinut de fosfor, sub
0,02%.
Aşa cum reise din diagrama de echilibru Fe-P (fig. 9.19), fosforul se dizolvă în
ferită până la 1,2%. Raza atomică a fosforului este mult mai mare decât a fierului, ceea
ce produce o puternică deformare elastică a reţelei cristaline a fierului, cu efect de
durificare şi scădere a tenacităţii oţelului. La 0,3%P oţelul este foarte fragil, rezilienţa
1600 fiind nulă. Acest fenomen poartă
[˚C] L Fe2P denumirea de fragilitate la rece.
1400 Fe3P ↓ Diagrama de echilibru relevă
L+α L+Fe3P un interval mare de solidificare, ceea
1200 1156 1256˚ ce determină la solidificare o tendinţă
γ 1050˚ L+ mărită de segregare a fosforului atât la
1000 2,8 ↓945˚ Fe2P nivelul lingoului (macrosegregaţie
800 pozitivă) cât şi la nivelul dendritelor de
735
austenită (microsegregaţie dendritică).
Transf.˚ magn. α Zonele exterioare ale dendritelor de
600
α austenită vor rezulta mai bogate în P
400 420˚
decât cele interioare.
Transf. magnetică Fe3P Pe de o parte, segregarea P are
200 drept consecinţă formarea în zonele
Fe3P+ Fe P+
α+Fe3P 2 bogate în P (peste 0,25%P) a
0 Fe2P FeP compusului Fe3P cu efect durificator şi
0 5 10 15 20 25 fragilizant. Zonele îmbogăţite în P sunt
30 astfel zone cu duritate mărită şi
Fe → P[%] tenacitate scăzută, provocând
Fig.9.19 Diagrama de ecchilibru fazic Fe-P fragilitatea la rece a oţelului. Cum
stabil; instabil segregaţiile de P nu se pot elimină, se
recurge la limitatea conţinutului de P.
Astfel în oţelurile carbon de calitate conţinutul de fosfor se limitează la 0,040%, iar la
oţelurile carbon de scule la 0,030%.
Pe de altă parte, segregarea P determină structura în şiruri sau în benzi a
oţelului deformat plastic la cald. La deformarea plastică dendritele de austenită se
alungesc şi se orientează după direcţia efortului, contribuind la formarea fibrajului de
deformare plasică. Cum fosforul micşorează solubilitatea carbonului în austenită, la
răcire zonele alungite, bogate în fosfor şi sărace în carbon, vor fi sediul de germinare a
feritei proeutectoide, iar zonele sărace în fosfor şi mai bogate în carbon al perlitei.
Apare dispunerea în benzi a feritei proeutectoide, respectiv a perlitei, care produce
anizotropia caracteristicilor mecanice a oţelului deformat la cald. Se poate preveni
apariţia structurii în şiruri prin deformarea plastică la temperaturi înalte, care
facilitează omogenizarea chimică prin difuzie a carbonului.
Se utilizează conţinuturi mai mari în fosfor (0,10-0,15%P) la oţelurile
prelucrate prin aşchiere pe maşini unelte automate, deoarece prin efectul de fragmentare
a aşchiilor P îmbunătăţeşte prelucrabilitatea prin aşchiere.
În oţelul fosforos pentru piuliţe este un conţinut de 0,2-0,4%P în scopul

creşterii durităţii şi îmbunătăţirii rezistenţei la uzare. Oţelul are de asemenea o bună
prelucrabilitate prin aşchiere şi o calitate deosebită a suprafeţei prelucrate.
Se admite un conţinut mai mare de P în oţelurile pentru poduri, pentru că P
împreună cu Cu măreşte rezistenţa la coroziune atmosferică.
Sulful se limitează la maxim 0,045%. Sulful provine din minereu şi din
produsele de ardere ale combustibilului de la cuptoarele de elaborare. Cele mai reduse
conţinuturi în S (<0,03%) se obţin la elaborarea în cuptoarele Martin bazic şi electric.
Conform diagramei Fe-S (fig. 9.20) sulful nu se dizolvă în fier. În absenţa
manganului, sulful reacţionează chimic cu fierul, formând sulfura de fier cu
temperatura de topire de 1190˚C.
1600 Fe + S → FeS
[˚C] L Sulfura de fier cristalizează ultima
1400
în procesul de solidificare al oţelului, la
L + FeS
1200 temperatura 985˚C, sub forma unui eutectic
1190˚ E (Feγ + FeS), dispus intercristalin. La
Feγ + L
C conţinuturi relativ mici de sulf în oţel,
1000 985˚C
912 Feγ + FeS eutecticul este disociat, prezentându-se ca o
800 Feα + FeS reţea intercristalină de FeS.
0 20 40 60 80 Oţelul care conţine FeS nu poate fi
100 deformat plastic la cald, deoarece în
Fe →FeS [%] domeniul de laminare, 800-1200˚C, sulful
Fig.9.20
FeS Diagrama de echilibru Fe-S determină două tipuri de fragilitate la cald:
- fragilitate la roşu în intervalul 800-1000˚C, deoarece reţeaua de eutectic
intercristalin nu prezintă suficientă plasticitate;
- fragilitate la temperaturi ridicate, în intervalul 1000-1200˚C, deoarece
eutecticul topit lasă fără coeziune grăunţii de austenită.
Fragilitatea oţelului la deformarea la cald se elimină prin desulfurare cu
mangan. Sulful este legat chimic în sulfura de mangan, MnS, care este plastică şi cu
temperatură de topire ridicată (1610˚C). Conţinutul de Mn necesar desulfurării este dat
de relaţia: [%Mn] = 1,72 [%S] +0,3. La <0,06%S este suficient 0,4%Mn.
Sulful este în cantităţi mai mari (0,15-0,30%S) în oţelurile prelucrate prin
aşchiere pe maşini unelte automate, deoarece fragilizează aşchiile şi îmbunătăţeşte
prelucrabilitatea prin aşchiere.
Oxigenul este limitat la 0,05%. Provine la elaborare din contactul oţelului topit
sau la operaţiile de încălzire din contactul oţelului solid cu atmosfera oxidantă.
Oxigenul provenit de la elaborare se poate găsi în oţel sub forma oxidului de
fier FeO (wüstita), cât şi sub forma oxizilor elementelor dezoxidante: MnO, CaO,
Al2O3, SiO2. Aceşti oxizi pot apare sub formă de incluziuni simple sau asociate,
formând incluziuni de silicaţi (2FeO.SiO2; 3Al2O3.2SiO2) sau de spineli (FeO.Al2O3).
Oxigenul provenit din atmosfera de încălzire a pieselor şi semifabricatelor din
oţel se găseşte sub forma de pelicule de FeO pe limita grăunţilor de austenită. Stratul
superficial oxidat intergranular (sau ars) este fragil şi se rupe la deformare.
Incluziunile oxidice sau silicaţii exogeni sunt incluziuni neplastice, în timp ce
silicaţii endogeni sunt incluziuni plastice. În oţelul deformat plastic, incluziunile fragile
se sfărâmă, cele plastice se alungesc şi împreună cu cele nedeformabile se distribuie în
şiruri discontinue în direcţia efortului. Incluziunile contribuie astfel la formarea

fibrajului de deformare şi la anizotropia caracteristicelor mecanice.
Proprietăţile de utilizare sunt influenţate defavorabil de prezenţa incluziunilor
nemetalice, care întrerup continuitatea masei metalice. Ele pot constitui amorse de
fisură la oboseală şi contribuie la ruperea fibruasă (la structura în şiruri) sau la ruperea
în terase (la distribuţia în plăci a incluziunilor exogene masive).
Oxigenul se mai poate găsi în oţeluri turnate şi în stare gazoasă (O2, CO, CO2),
determinând apariţia de sufluri. La deformarea plastică a oţelului suflurile cu suprafaţa
neoxidată se sudează prin presiune. În piesele turnate, prezenţa suflurilor micşorează
secţiunea utilă, care preia efortul.
Azotul este limitat la 0,01% în oţelul
800 Martin şi 0,03% la oţelurile elaborate în
[˚C] Fe4N
γ cuptor electric. Azotul difuzează în oţel din
700
↓
atmosfera cuptorului. Aşa cum reiese din
α ε diagrama de echilibru fazic (fig. 9.21),
600
0,1 2,35 Fe2
N solubilitatea azotului în Feα este maximă de
500 490˚C 0,1% la 590˚C şi scade cu temperatura la
transf.magnet ↓ 10-5 % la temperatura ambiantă. De aceea,
400 . dizolvat în ferită la temperaturi ridicate,
γ’ ξ azotul se separă la răcire sub formă de Fe 4N
300 (faza γ’).
0 2 4 6 8 10 12 Prezenţa azotului are o deosebită
Fe → N[%] 5,7 6,1 8,25 importanţă mai ales la oţelurile cu conţinut
redus de carbon sub 0,15%C, deformabile la
Fig.9.21 Diagrama de rece, deoarece provoacă îmbătrânirea
echilibru fazic Fe-N mecanică a oţelului. Dacă după deformarea
la rece şi recristalizarea oţelurilor, azotul se
menţine dizolvat în ferită, în timp apare tendinţa de separare spontană la temperatura
ambiantă din ferita suprasaturată în azot a azotului în exces. Procesul, numit
îmbătrânire mecanică, se produce după cca 16 zile şi este însoţit de o puternică
durificare şi scădere a plasticităţii. Acest proces face ca oţelurile susceptibile de
îmbătrânire să poată fi deformate plastic numai în primele 15-16 zile de la
recristalizare. Îmbătrânirea produsă de azot se poate elimina prin dezoxidare cu
aluminiu. La 0,03%Al întreaga cantitate de azot este legată chimic în nitrura de
aluminiu, AlN. Nu mai există astfel azot dizolvat în ferită, care să participe la procesul
de îmbătrânire.
Hidrogenul este prezent în oţel în concetraţii de ordinul procentelor per million
(ppm). El poate proveni de la umiditatea unor materiale folosite la elaborare
(ferosiliciu, var), din atmosfera cuptoarelor de încălzire sau de la decaparea cu acizi a
suprafeţei semifabricatelor.
Hidrogenul se găseşte în oţeluri în stare atomică, dizolvat intersiţial în ferită
sau austenită. Solubilitatea hidrogenului în fier scade cu temperatura de la 0,003% în
fierul lichid, la 0% la temperatura 200˚C. Datorită diametrului atomic mic, hidrogenul
difuzează interstiţial cu uşurinţă în fier, ceea ce permite la răcire evacuarea în
atmosferă. Dacă timpul de evacuare este insuficient, hidrogenul rămas în oţel, difuzează
la defectele structurale (limite de grăunte) sau la interfaţa cu incluziunile nemetalice,
unde îşi reface starea moleculară, cu o puternică creştere de volum şi apariţia de

tensiuni interne. Aceste tensiuni pot depăşi local limita de rupere a oţelului provocând
apariţia de microfisuri, numite fulgi, datorită aspectului strălucitor, luminos, pe
suprafaţa de rupere a oţelului. Fulgii se formează la temperatura de 200˚C în piesele
sau semifabricatele de dimensiuni mari, răcite rapid, după deformarea plastică la cald.
Formarea lor se elimină prin: evitarea umidităţii materialelor folosite la elaborare, prin
răcirea lentă până la temperatura ambiantă sau prin menţinerea izotermă la temperaturi
peste 200˚C până la evacuarea completă a hidrogenului în stare atomică.
În cazul curăţirii suprafeţei de oxizi prin decapare cu acizi, hidrogenul dizolvat
în exces formează sufluri de decapare, care conţin hidrogen molecular. Sub ambele
forme, fulgi sau sufluri, hidrogenul micşorează tenacitatea oţelului.
9.2.5.3 Destinaţia şi simbolizarea oţelurilor carbon
După destinaţie, oţelurile carbon se clasifică în: oţeluri pentru construcţie,

pentru scule şi cu destinaţie specială. Pot fi livrate în stare turnată sau laminată, cu sau
fără tratament termic final. Simbolizarea lor exprimă destinaţia, tehnologia de
prelucrare, caracteristicile mecanice sau conţinutul în carbon.
Oţelurile nealiate turnate pentru construcţii mecanice de uz general,
prevăzute în SR ISO 3755:1995, se prezintă în tabelul 9.5 în corespondenţă cu mărcile
din STAS 600-82. Sunt oţeluri hipoeutectoide, care se livrează în stare recoaptă, după
normalizare şi detensionare sau după normalizare, călire şi revenire. Mărcile de oţeluri
se simbolizează prin indicarea valorii minime garantate a limitei de curgere şi a
rezistenţei la tracţiune. Litera W indică mărcile cu capacitate uniformă de sudare, prin
impunerea compoziţiei chimice şi limitarea sumei elementelor reziduale. Exemplu: 200-
400W SR ISO 3755:1995.
Oţelurile de uz general şi de calitate pentru construcţie, conform SR EN
10025+A1: 1994 cuprind mărcile de oţeluri destinate fabricării produselor laminate la
Tabelul 9.5 Oţeluri nealiate turnate pentrru construcţii mecanice de uz general
Marca de oţel Marca de oţel Compoziţia Caracteristici mecanice

SR ISO STAS 600-82 chimică [%]
3755:1995 C Mn ReH, Rm A Z KV
max. max. Rp 0,2 [MPa] min. min. min
[MPa] [%] [%] [J]
200-400 OT 400-3 - - 200 400- 25 40 30
200-400W 0,25 1,00 550 45
230-450 OT 450-3 - - 230 450- 22 31 25
230-450W 0,25 1,20 600 45
270-480 OT 500-3 - - 270 480- 18 25 22
270-480W 0,25 1,20 630
340-550 OT 550-3 - - 340 550- 15 21 20
340-550W 0,25 1,50 700
Notă: Mărcile W conţin: Ni<0,4%; Cr<0,35%; Cu<0,40%;Mo<0,15%; V <0,05%.
cald, sub formă de laminate plate şi bare forjate, pentru construcţii mecanice şi
metalice. Sunt oţeluri hipoeutectoide, care se livrează cu diferite clase de calitate şi
grade de dezoxidare. Sunt cele mai ieftine oţeluri, cu o largă utilizare fără alte
deformări plastice la cald sau tratamente termice. Sunt uşor prelucrabile prin aşchiere,
sudabile, cu capacitate de deformare plastică la rece.
În tabelul 9.6 sunt indicate mărcile prevăzute în acest standard, cu mărcile
corespondente din STAS 500/2-80 şi principalele domenii de utilizare. Mărcile de
oţeluri se simbolizează prin litera S - oţelul pentru construcţie şi prin litera E – oţelul
pentru construcţii mecanice, urmată de trei cifre, care reprezintă valoarea minimă a
limitei de curgere exprimată în N/mm2 pentru grosimi ≤ 16mm, urmată de clasa de
calitate şi gradul de dezoxidare.
Sunt prevăzute patru clase de calitate, care garantează:
- JR - caracteristicile de tracţiune, de îndoire la rece şi valoarea minimă a
energiei de rupere determinată la încercarea de încovoiere prin şoc la 20˚C; JO -
valoarea minimă a energiei de rupere la 0˚C; J2, K2 - valoarea minimă a energiei de
rupere la -20˚C, respectiv cu diferenţă de valoare a energiei de rupere pentru K2;
- G1 - oţeluri necalmate; G2 - oţeluri cu altă stare decât cea necalmată; G3, G4
– cu alte caracteristici garantate (sudabilitate etc).
Gradul de dezoxidare se notează: FU- oţeluri necalmate, FN-calmate şi FF-
calmate suplimentar cu Al.
Exemplu: SR235 J2G3, FF SR EN 10025+A1: 1994.
Oţelurile de calitate nealiate de cementare prevăzute în SR EN 10084:2000,
sunt prezentate în tabelul 9.7, în corespondenţă cu mărcile din STAS 880-88. Sunt
oţeluri de calitate superioare, care conţin sub 0,18%C, max. 0,045%P, 0,020-0,045%S.
Se supun îmbogăţirii superficiale în carbon, urmată de călire şi revenire joasă, pentru
obţinerea unui strat superficial dur şi rezistent la uzură asociat unui miez tenace.
Simbolizarea cuprinde litera C urmată de două cifre care reprezintă conţinutul mediu în
carbon în sutimi de procent, urmate de litera E (dacă sunt oţeluri superioare cu conţinut
redus de S şi P) sau de litera R (dacă conţinutul de S este controlat). Exemplu: C10E
SR EN 10084:2000.
Tabel 9.6 Produse laminate la cald din oţeluri de construcţie nealiate
Marca de oţel Marca Compoziţia chimică
SR EN 10025 STAS pe produs [%] HB* Exemple de domenii de utilizare
+A1: 1994 500/2-80 C max. Mn
max.
- OL 30.1 - - Elemente de structuri metalice de uz general supuse
la solicitări mici: plăci de fundaţie, parapete pentru
scări, balustrade, flanşe la recipiente de joasă
presiune.
S185 OL 32.1 - - Elemente de structuri metalice de uz general supuse
la solicitări moderate: suporţi, rame, tiranţi,
armaturi, nituri, lanţuri, flanşe.
- OL 34.1 - - 110- Elemente de structuri portante de maşini agricole,
180 tiranţi, suporţi, clicheţi, lanţuri, armături, cârlige de
tracţiune, oţel beton, plase sudate pentru beton
armat.
S235 JR, FU OL 37.1 0,21-0,25 1,50 Elemente de construcţii metalice sudate sau
S235JRG1, FU OL 37.2 0,21-0,25 îmbinate prin alte procedee: ferme, poduri,
S235JRG2, FN OL 37.3k 0,19-0,23 rezervoare, stâlpi, batiuri sudate,lanţuri, plase
S235JO, FN OL 37.3kf 0,19 sudate pentru beton armat, structuri portante de
S235 J2G3, FF OL 37.4kf 0,19 maşini şi utilaje.
S235J2G4,FF OL 37.4kf 0,19
- OL 42.1 - - Organe de maşini supuse la solicitări moderate:
- OL42.2 biele, manivele, axe, arbori, roţi dinţate, piese
- OL42.3k - canelate şi filetate, otel beton, ferme metalice uşor
OL42.3kf 120- solicitate.
S275JR,FN OL 44.2k 0,24-0,25 1,60 200 Elemente de construcţii metalice sudate, supuse la
S275JO,FN OL 44.3k 0,21 solicitări mecanice relativ ridicate şi care trebuie să
S275J2G3,FF OL 44.3kf 0,21 prezinte o suficientă garanţie la ruperea fragilă.
S275J2G4,FF OL 44.4kf 0,21
S355JR,FN OL 52.2k 0,27 1,70 Elemente de construcţii metalice puternic solicitate:
S355JO,FN OL 52.3k 0,23-0,24 stâlpi pentru linii electrice aeriene, căi de rulare,
S355J2G3,FF OL 52.3kf 0,23-0,24 130- macarale, şasiuri la autovehicule, rezervoare de
S355J2G4,FF OL 52.4kf 0,23-0,24 210 mare capacitate
S355JK2G3,FF OL 52.4kf 0,23-0,24
S355JK2G4,FF OL 52.4kf 0,23-0,24
E295, FN OL 50 - - 125- Elemente de construcţii mecanice supuse la
210 solicitări ridicate: bare de tracţiune, arbori drepţi şi
cotiţi, arbori pentru pompe şi turbine, cârlige de
macara, menghine, piuliţe, şuruburi de precizie, roţi
dinţate pentru viteze periferice mici
E335,FN OL 60 - - 135- Elemente de construcţii mecanice supuse la
227 solicitări mai ridicate arbori drepţi şi cotiţi, şuruburi
de precizie, roţi dinţate pentru viteze periferice
moderate.
E360,FN OL 70 - - 135- Organe de maşini supuse la uzură: arbori canelaţi,
235 pene, cuplaje, roţi melcate, melci pentru transport,
fusuri pentru prese, roţi de lanţ, cuie de centrare.
Notă: * Duritatea pieselor din oţel laminat sau forjat după tratamentul termic primar de normalizare, detensionare,
recoacere
Tabel 9.7 Oţeluri carbon de calitate pentru cementare

Marca Marca de Compoziţia chimică pe oţel lichid
SR EN oţel [%] HB Domenii de utilizare
10084: STAS max.
:2000 880-88 C Mn Pmax S
- OLC8 0,05 0,35 0,040 ≤0,045 131 Cuzineţi
- OLC8S 0,12 0,65 0,020-0,040
- OLC8X 0,035 ≤0,035
- OLC8XS 0,020-0,040
- OLC10 0,07 0,30 0,040 ≤0,045 143 Piese cementate cu rezistenţa
- OLC10S 0,13 0,60 0,020-0,040 redusă în miez: saibe, clicheţi,
C10E OLC10X 0,035 ≤0,035 furci, pene de ghidare,
C10R OLC10XS 0,020-0,040 culbutoare, supape, discuri,
bucşe şi role pentru lanţuri de
tracţiune.
- OLC15S 0,18 0,60 0,020-0,040 redusă în miez: bolţuri, pârghii,
C15E OLC15X 0,035 ≤0,035 chei, pene de ghidare.
C15R OLC15XS 0,020-0,040
C16E - 0,12 0,60 0,035 ≤0,035 156 Piese cementate cu rezistenţa
C16R - 0,18 0,90 0,020-0,040 redusă în miez: bolţuri, şaibe,
bucşe.
- OLC20S 0,24 0,60 0,020-0,040 redusă în miez: bolţuri, şaibe,
- OLC20X 0,035 ≤0,035 bucşe.
- OLC20XS 0,020-0,040
Oţelurile de calitate nealiate pentru călire şi revenire prevăzute în SR EN

10083-1:1994 şi SR EN 10083-2:1995, sunt prezentate în tabelul 9.8 în corespondenţă
cu STAS 880-88. Sunt oţeluri de calitate şi superioare, care conţin 0,17-0,65%C, max.
0,045%P, 0,020-0,045%S. Sunt oţeluri supuse tratamentului termic de îmbunătăţire
(călire şi revenire înaltă), pentru obţinerea unor piese cu rezistenţă mecanică şi
tenacitate ridicate.
Simbolizarea cuprinde o cifră, care indică clasa de calitate, urmată de litera C
şi de două cifre, care reprezintă conţinutul mediu în carbon în sutimi de procent. Sunt
prevăzute 3 clase de calitate: 1 pentru oţelurile carbon de calitate; 2 pentru oţelurile
carbon de calitate superioare cu conţinut redus de sulf şi fosfor; 3 pentru oţelurile
superioare cu conţinut de sulf controlat. De exemplu: 1 C 45 SR EN 10083-2:1995.
Oţelurile carbon pentru scule, conform SR EN ISO 4957:2002, cuprind oţeluri
prelucrate prin deformare plastică la cald sau la rece sub formă de produse laminate,
forjate şi trase, cojite sau şlefuite destinate confecţionării sculelor. Sunt oţeluri care
conţin 0,42-1,25%C, folosite cu tratamentul termic final de călire şi revenire joasă.
După călire ating duritatea superficială minim 54-62HRC. Sunt oţeluri cu călibilitate
redusă, pentru că numai sub 10mm diametru se călesc complet în volum, între10-15mm
diametru călirea este superficială în limita a 5mm, iar peste 50mm diametru se călesc în
limita a 2mm. Stabilitatea termică a structurii este limitată de temperatura de revenire
la 180˚C. Mărcile şi domeniile de utilizare sunt prezentate în tabelul 9.9. Se
simbolizează cu litera C ( oţel de calitate) urmată de una sau două cifre, care indică
conţinutul de carbon în sutimi de procent şi litera U, care indică domeniul de utilizare-
scule. Exemplu: C80U SR EN ISO 4957:2002
Tabel 9.8 Oţeluri de calitate nealiate pentru călire şi revenire

Marca Marca de Compoziţia chimică pe oţel lichid
SR EN oţel [%] Stare Rm Domenii de utilizare
10083- STAS [MPa]
C Mn Pmax S
1:1994 880-88
2:1995
1 C 22 OLC20 0,17 0,40 0,040 ≤0,045 N ≥430 Piese cementate cu
- OLC20S 0,24 0,70 0,020-0,040 CR 500- rezistenţa redusă în miez:
2 C 22 OLC20X 0,035 ≤0,035 650 bolţuri, şaibe, bucşe.
3 C22 OLC20XS 0,020-0,040
1 C 25 OLC25 0,22 0,40 0,040 ≤0,045 N ≥470 Piese tratate termic, slab
- OLC25S 0,29 0,70 0,020-0,040 CR 550- solicitate: axe, arbori,
2 C 25 OLC25X 700 flanşe, manşoane,
3 C 25 OLC25XS 0,035 ≤0,035 buloane.
0,020-0,040
1 C 30 OLC30 0,27 0,50 0,040 ≤0,045 N ≥510 Piese tratate termic cu
- OLC30S 0,34 0,80 0,020-0,040 CR 600- utilizări diverse în
2 C 30 OLC30X 0,035 ≤0,035 750 construcţia de maşini.
3 C 30 OLC30XS
0,020-0,040
1 C 35 OLC35 0,32 0,50 0,040 ≤0,045 N ≥550 Piese tratate termic mediu
- OLC35S 0,39 0,80 0,020-0,040 CR 630- solicitate: arbori cotiţi cu
2 C 35 OLC35X 0,035 ≤0,035 780 dimensiuni mici, biele,
3 C 35 OLC35XS 0,020-0,040 butuci sudaţi pentru roţi,
cilindri de prese, bandaje.
1 C 40 OLC40 0,37 0,50 0,040 ≤0,045 N ≥580
- OLC40S 0,44 0,80 0,020-0,040 CR
2 C 40 OLC40X 0,035 ≤0,035 650- Piese tratate termic cu

3 C 40 OLC40XS 0,020-0,040 800 utilizări diverse în
construcţia de maşini.
1 C 45 OLC45 0,42 0,50 0,040 ≤0,045 N ≥620 Piese tratate termic de
- OLC45S 0,50 0,80 0,020-0,040 CR 700- rezistenţă ridicată şi
2 C 45 OLC45X 0,035 ≤0,035 850 tenacitate medie: discuri
3 C 45 OLC45XS 0,020-0,040 de turbină, arbori cotiţi,
biele, coroane dinţate, roţi
cu clichet, volanţi, pene
de ghidaj, melci.
1 C 50 OLC50 0,47 0,60 0,040 ≤0,045 N ≥650 Piese tratate termic
- OLC50S 0,55 0,90 0,020-0,040 CR 750- puternic solicitate: roţi
2 C 50 OLC50X 0,035 ≤0,035 900 dinţate, bandaje, coroane,
3 C 50 OLC50XS 0,020-0,040 arbori, bolţuri de lanţ.
- OLC55S 0,60 0,90 0,020-0,040 CR 800- rezistenţă ridicată, dar
2 C 55 OLC55X 0,035 ≤0,035 950 fără solicitări mari la şoc:
3 C 55 OLC55XS 0,020-0,040 pinioane, tije, came.
- OLC60S 0,65 0,90 0,020-0,040 CR 850- proprietăţi de rezis-tenţă
2 C 60 OLC60X 0,035 ≤0,035 1000 ridicată combinată cu
3 C 60 OLC60XS 0,020-0,040 elasticitate: excentrice,
bandaje, bucşe elastice,
roţi dinţate.
Notă: N- normalizare; CR – călire şi revenire înaltă.; Valorile rezistenţei la tracţiune sunt pentru produse cu
diametru sau grosime ≤ 16mm.
Tabelul 9.9 Oţeluri carbon pentru scule

Marca
de oţel Marca Compoziţia chimică (%m/m) HB HRC
SR EN de oţel max. min.
ISO STAS recopt călit Domenii de utilizare
4957: 1700-90 .
2002 C Si Mn
C45U - 0,42.. 0,15.. 0,60.. 207* 54 Scule supuse la lovituri şi şocuri, cu

0,50 0,40 0,80 tenacitate mare şi duritate
suficientă:burghie, matriţe pentru oţeluri
moi sau mase plastice, scule de
tâmplărie, şurubelniţe, dălţi, foarfece,
vârfuri de centrare pentru maşini unelte.
C70U OSC 7 0,65.. 0,10.. 0,10.. 183 57
0,75 0,30 0,40
C80U OSC 8 0,75.. 0,10.. 0,10.. 192 58 Scule supuse la la lovituri, cu tenacitate
0,85 0,30 0,40 mare şi duritate mijlocie: burghie pentru
metale semidure, poansoane, cuţite
pentru lemn, cleşti pentru sârmă,
nicovale pentru forjat scule, dornuri de
mână, dălţi pentru minerit şi cioplit
piatră, scule de debavurat la cald, ace de
trasat, foarfece pentru tablă, piese de
uzură pentru maşini textile.
C90U OSC 9 0,85.. 0,10.. 0,10.. 207 60 Scule supuse la lovituri, cu tenacitate
0,95 0,30 0,40 mare şi duritate mijlocie: burghie pentru
ciocane perforatoare, punctatoare, scule
pentru prelucrarea lemnului, matriţe
pentru îndreptare, cuţite pentru maşini
agricoleeeee, sârmă trefilată pentru
arcuri.
OSC10 1,00.. 0,10.. 0,10.. 212 61 Scule care nu sunt supuse la lovituri
1,10 0,30 0,40 puternice: burghie pentru perforat roci
C105U dure, scule de aşchiat metale moi, scule
de tragere la rece a metalelor, piese

pentru maşini textile
Scule supuse la lovituri mici: role de
OSC11 roluit materiale metalice, caliber,
fierăstrae mecanice, matriţe pentru
ambutisare, scule de aşchiat oţeluri moi,
articole de bucătărie, piese pentru
masini textile.
C120U OSC 12 1,15.. 0,10.. 0,10.. 217 62 Scule cu duritate deosebită, cu muchii
1,25 0,30 0,40 de tăiere foarte ascuţite, care nu sunt
supuse la lovituri scule de trefilat, pile,
alezoare, burghie, instrumente
chirurgicale, piese de uzură pentru
maşini textile.
9.2.6 Fonte albe

Sunt aliaje Fe-C care conţin între 2,11-6,67%C, care cristalizează după
sistemul metastabil Fe-Fe3C în condiţiile unor viteze rapide de răcire sau în prezenţa
unor elemente antigrafitizante (Mn, Cr, Mo, V) şi absenţa celor grafitizante.
Cantitatea totală de carbon (Ct) se găseşte o mică parte dizolvată în fier (C S) şi
restul legată chimic în cementită (C Fe3C). Nu prezintă grafit CG = 0.
Ct = CS + C Fe3C
Prezenţa cementitei determină aspectul luminos al suprafeţei de rupere şi
denumirea fontei. Din punct de vedere al compoziţiei chimice şi structurii sunt (fig.
9.12): fonte hipoeutectice, care conţin 2,11-4,3%C şi au microstructura alcătuită din
perlită, ledeburită şi cementită secundară; fonta eutectică cu ≈ 4,3%C şi microstructura
formată din ledeburită; fonte hipereutectice, care conţin 4,3-6,67%C şi au în
microstructură cementită primară şi ledeburită.
Sunt aliaje de turnătorie datorită prezenţei eutecticului din structură. Cele mai
bune proprietăţi de turnare (fluiditate, punct de topire redus, segregaţii minime)
corespund aliajelor cu un conţinut de carbon în apropierea punctului eutectic, care le
asigură un interval de solidificare redus.
Datorită ledeburitei (amestec mecanic de 40% perlită şi 60% cementită) cât şi a
cementitei secundare, respectiv primare, fontele albe sunt foarte dure, casante, greu
prelucrabile, neaşchiabile, cu utilizare limitată. Cu cât creşte conţinutul de carbon, se
măreşte cantitatea de cementită şi ca urmare se măresc duritatea şi fragilitatea fontei.
Din această cauză îşi găsesc utilizare doar fontele hipoeutectice. O fontă albă
hipoeutectică, care conţine 50-60% perlită (liberă şi eutectică) şi în rest cementită, are
duritatea Brinell 440-500 daN/mm2, rezistenţa la tracţiune 120-150 N/mm2, alungirea
specifică la rupere 0%, rezistenţa la compresiune 2500 N/mm2. Aceste proprietăţi
determină rezistenţă la uzură abrazivă, principala utilizare industrială a fontelor albe.
Se folosesc pentru piese rezistente la uzură abrazivă ca: cilindri pentru
laminoare de tablă, roţi cu obada dură, bile pentru mori de măcinat, alice de sablare,
calandri de hârtie, roţi de vagoane, axe cu came pentru motoare cu ardere internă.
Piesele se toarnă în forme metalice, ceea ce asigură un strat superficial dur de 12-
30mm grosime, cu structură de fontă albă, asociat cu un miez rezistent mecanic, cu
structură de fontă cenuşie, separate de un strat intermediar cu structura de fontă
pestriţă. Pentru detensionare, se aplică o recoacere la 500-550˚C.
În tabelul 9.10 se prezintă compoziţia chimică a unor mărci de fontă albă

rezistente la uzare abrazivă. Duritatea HV a stratului superficial poate creşte la 600-
800 daN/mm2 prin călirea martensitică a fontei albe. Pentru a evita fisurarea la călire se
foloseşte fonta autocălibilă aliată cu crom şi nichel sau cu conţinut ridicat de crom.
Straturi superficiale rezistente la uzură, cu structură de fontă albă călită, se pot obţine
şi prin călire superficială cu flacără, fascicul laser sau de electroni.
Fonta albă constituie de asemenea materia primă pentru obţinerea fontelor
maleabile.
9.2.7 Fonte cenuşii

Fontele cenuşii cristalizează parţial sau în totalitate după sistemul stabil Fe-
grafit, în condiţiile unei viteze lente de răcire, în prezenţa elementelor grafitizante şi în
absenţa celor antigrafitizante. Din această cauză fontele cenuşii conţin carbon liber sub
formă de grafit (CG):
Ct = CS + CG + CFe3C.
Prezenţa grafitului dă aspectul cenuşiu al suprafeţei de rupere şi denumirea
fontei. Din punct de vedere practic, fontele care conţin grafit reprezintă cele mai
utilizate aliaje de turnătorie pentru construcţia de maşini.
Fontele cenuşii obişnuite au următoarele caracteristici:
- preţ de cost mai scăzut decât oţelurile, pentru că se topesc şi se toarnă la
temperaturi mai mici;
- bune proprietăţi de turnare, contracţie la solidificare mai mică decât a
oţelurilor, fluiditate ridicată, care permit realizarea de piese cu pereţi subţiri, forme
complexe, nerealizabile prin metode mecanice;
- caracteristici mecanice de rezistenţă şi tenacitate inferioare oţelurilor;
- neforjabilitate şi deformabilitate plastică practic nulă;
- grafitul asigură o bună prelucrabilitate prin aşchiere, capacitate mare de
amortizare a vibraţiilor, proprietăţi lubrifiante în condiţii de frecare uscată,
insensibilitate la crestaturi, rezistenţă la coroziune în mediile corozive obişnuite.
- prin modificarea condiţiilor de elaborare, turnare sau prin tratament termic
se poate obţine cantitatea, mărimea, forma şi modul de distribuţie a grafitului, cu efecte
pozitive asupra caracteristicilor mecanice şi a ariei aplicaţiilor.
Clasificarea fontelor de turnătorie se face după modul de elaborare, compoziţia
chimică, natura masei metalice, distribuţia şi forma grafitului.
1. După modul de elaborare:
- fonta de primă fuziune, obţinută în furnal, folosită ca materie primă pentru
oţeluri şi fonta de a doua fuziune;
- fonta de a doua fuziune, elaborată în cubilouri sau cuptoare electrice, prin
retopirea fontei de furnal cu adaosuri de fier vechi, deşeuri de fontă, feroaliaje şi
fondanţi pentru reglarea compoziţiei chimice şi purităţii. Este utilizată pentru turnarea
pieselor în construcţia de maşini.
2. După compoziţia chimică fontele cenuşii se împart în:
- fonte nealiate, care conţin Fe, C şi elemente însoţitoare permanente în

concentraţii mai mari ca la oţeluri: Si-1-3,5%; Mn=0,5-1,5%; S=0,10-0,15%; P=0,1-
0,65%. În funcţie de structura de echilibru sunt fonte:
• hipoeutectice, la care EC = 2,08 - 4,26%;
• eutectice cu EC ≈ 4,26%;
• hipereutectice, la care EC >4,26%
unde EC reprezintă echivalentul în carbon, care ţine cont de acţiunea grafitizantă a
elementelor însoţitoare siliciu şi fosfor. EC se determină cu relaţia:
EC = C + 0,31Si + 0,27P
- fonte aliate, care conţin şi elemente de aliere: Si>3,5%; Mn>1,5%, Ni, Al, Cr,
Mo, V.
3. După natura masei metalice (fig. 9.22) sunt:
- fonte cenuşii feritice, la care întreaga cantitate de carbon nedizolvat în fier se
găseşte sub forma de grafit (Ct = CS + CG; CFe3C=0). Se obţin în condiţiile descompunerii
complete a cementitei. Conţin ferită şi grafit lamelar.
- fonte cenuşii ferito-perlitice, care conţin sub 0,7 %C legat chimic în
cementită (CFe3C <0,7%). Se obţin în condiţiile descompunerii parţiale a cementitei
eutectoide. Structura conţine ferită, perlită şi grafit lamelar.
- fonte cenuşii perlitice, care conţin 0,7-0,8 %C legat chimic în cementită
(CFe3C ≈ 0,7-0,8%). Se obţin în condiţiile stabilităţii cementitei eutectoide. Structura
conţine perlită şi grafit lamelar.
- fonte cenuşii perlito-cementitice sau pestriţe, care conţin peste 0,8%C legat
a. b. c.
d. e.
Fig. 9.22 Microstructura fontei cenuşii hipoeutectice; a. feritică; b. ferito-

perlitică; c. perlitică; d. perlito-cementitică; e. fosforoasă Atac nital 2%.; 400 x
chimic în cementită (CFe3C > 0,8%). Se obţin în condiţiile stabilităţii cementitei
eutectoide cât şi unei părţi din cementita secundară, uneori eutectică. Structura lor
conţine perlită, cementită secundară, (uneori ledeburită) şi grafit.
- fonte cenuşii fosforoase, care sunt fonte perlitice cu un conţinut mărit de

fosfor. În structură apare şi un eutectic ternar fosforos numit Steadită, alcătuit din
perlită, cementită şi fosfură de fier Fe3P (CFe3C > 0,8%).
Rezistenţa maximă a fontei corespunde masei metalice perlitice, iar cea mai
mare duritate la fontele perlito-cementitice şi fosforoase. Cea mai mare capacitate de
amortizare a vibraţiilor aparţine masei metalice feritice, la care cantitatea de grafit este
maximă.
4. După modul de distribuţie al grafitului (fig. 9.23): A - uniform distribuit, B
- în rozete, C - neuniform distribuit, D - interdendritic neorientat, E - interdendritic
orientat.
Modul de distribuţie al grafitului este determinat de compoziţia băii topite şi
capacitatea de germinare a grafitului. Formele A şi B corespund topiturilor
hipoeutectice industriale foarte impure, la care are loc germinarea eterogenă a grafitului
cu subrăcire foarte mică. Forma A apare la fontele cenuşii hipoeutectice modificate, la
care germinarea grafitului este intensificată prin adăugarea suplimentar în topitură de
elemente modificatoare. Forma B de distribuţie este specifică fontelor cenuşii
hipoeutectice obişnuite. Grafitul C neuniform distribuit apare la fontele hipereutectice,
care conţin separări grosiere de grafit primar. Distribuţiile D şi E corespund unor fonte
foarte pure, cu conţinut redus de carbon, la care germinarea grafitului are loc la
subrăciri mari. Forma D corespunde zonei echiaxiale, iar E zonei columnare a
lingoului.
Cele mai bune proprietăţi mecanice corespund distribuţiei A, cele mai reduse
distribuţiei C. Distribuţiile D şi E asigură rezistenţă la şoc termic. Distribiţia C prezintă
capacitatea maximă de amortizare a vibraţiilor.
A B C
D F
Fig. 9.23 Forme de distribuţie a grafitului: A - uniform distribuit; B - în rozete;
C - neuniform distribuit; D - interdendritic neorientat; E - interdendritic orientat; 100x.
5. După forma grafitului (fig. 9.24):

- fonte cenuşii obişnuite cu grafit lamelar cu vârfuri ascuţite (a). Rapotul

dintre lungimea L şi grosimea d a separării de grafit este L/d >50;
- fonte cenuşii modificate cu grafit lamelar cu vârfuri rotunjite (b), cu L/d
=25-50;
- fonte cenuşii modificate cu grafit vermicular (c), cu L/d = 2-10;
- fonte maleabile cu grafit de recoacere sau în cuiburi (d), cu L/d = 1,5 –2;
- fonte cenuşii modificate cu grafit
nodular (e), la care L/d = 1;
Cele mai bune caracteristici
mecanice de rezistenţă, plasticitate şi
tenacitate sunt la formele compacte de grafit,
a. b. c. d. e. nodular sau în cuiburi. Cele mai reduse la
Fig. 9.24 Forme de grafit: a. lamelar cu
fonta cenuşie obişnuită cu grafit lamelar cu
vârfuri ascuţite; b. lamelar cu vârfuri vârfuri ascuţite.
rotunjite; c. vermicular; d. în cuiburi; e.
nodular
9.2.8 Influenţa compoziţiei chimice şi a vitezei de răcire

asupra structurii şi proprietăţilor fontelor
Structura şi proprietăţile fontelor depind de capacitatea de germinare a

grafitului. Grafitul poate apare în structura fontelor pe două căi:
- direct din faza lichidă şi solidă, conform diagramei stabile Fe-grafit;
- prin descompunerea cementitei.
Factorii determinanţi în separarea directă a grafitului din soluţia lichidă
sunt: compoziţia chimică a topiturii, viteza de răcire şi capacitatea germinativă a
topiturii.
a. Influenţa compoziţiei chimice

Fontele industriale sunt aliaje polinare care conţin pe lângă Fe şi C elemente
însoţitoare permanente ca Si, Mn, S, P, cât şi elemente de aliere. Elementele însoţitoare
sau de aliere se pot împărţi în două grupe: grafitizante şi antigrafitizante.
Elementele grafitizante (C, Si, Al, Ni, Cu, Ti, P, Co) au o afinitate mare
pentru fier, formând compuşi cu fierul, cum sunt Fe3Si, Fe3P, Fe3Al etc. Aceste elemente
reduc cementita şi lasă liberi atomii de carbon, favorizând formarea germenilor de
grafit. De exemplu:
Fe3C + Si → Fe3Si + C
Elementele antigrafitizante (Cr, V, Mn, Mo, Mg, S, Ce, B) sunt elemente, care
fie se dizolvă în cementită [(Fe, Mn)3C, (Fe, Cr)3C] pe care o stabilizează, fie formează
carburi stabile proprii care facilitează germinarea cementitei. (Cr 2C3, Mo2C, VC).
Principalul element, care influenţează structura fontelor, este carbonul. În
fontele cenuşii pentru construcţia de maşini, carbonul se găseşte în limitele 2,8-3,8%.
Limita inferioară coboară la 0,5%C pentru fontele aliate cu Si şi Al, iar limita
superioară urcă la 4,5%C în fontele brute de primă fuziune.
Carbonul este un element grafitizant, care măreşte cantitatea de grafit din

structura fontelor cenuşii şi micşorează cantitatea de perlită. Creşterea conţinutului de
carbon conduce la micşorarea rezistenţei mecanice, durităţii şi tenacităţii fontei. La
fontele albe creşterea conţinutului de carbon măreşte cantitatea de cementită, duritatea
şi fragilitatea fontei.
Siliciul se găseşte în fontele cenuşii în limitele 1,5 - 2,5%. Limita inferioară
coboară la 0,5%Si în fontele albe şi cea superioară urcă la 16%Si în fontele aliate.
Siliciul se dizolvă în ferită, pe care o durifică. Ferita din fontele cenuşii, numită şi
silicoferită, are rezistenţa la tracţiune Rm = 350-500N/mm2 şi duritatea HB = 100-150
daN/mm2, superioare feritei din oţeluri. Silicoferita intră în componenţa perlitei, care de
asemenea este mai dură şi mai rezistentă: Rm = 900-1200N/mm2, HB = 220-
330daN/mm2. Siliciul este un element puternic grafitizant, care măreşte refractaritatea
fontei. Siliciul măreşte cantitatea de ferită şi de grafit, micşorează cantitatea de perlită
şi pe această cale reduce rezistenţa şi duritatea fontei cenuşii.
(C+Si) [%] →
C [%] →
4 7
3 6
2 5
I II III IV V I II III IV V
1 4
0 2 4 6 0 20 40 60
0 a. → Si [%] b. →g
Fig. 9.25 Diagrame structurale ale fontelor:
[mm] a. diagrama Maurer;
b. diagrama Greiner -Klingenstein
În diagrama structurală Maurer din figura 9.25a se redă influenţa conţinutului de

carbon şi siliciu asupra structurii fontelor. Se observă ca la menţinerea constantă a
conţinutului de carbon, prin variaţia conţinutului de siliciu se poate obţine întreaga
gama de fonte: I - fonte albe; II - fonte cenuşii perlito-cementitice; III - fonte cenuşii
perlitice; IV - fonte cenuşii ferito-perlitice; V - fonte cenuşii feritice.
Manganul se găseşte în fontele cenuşii pentru construcţia de maşini.între 0,5 –
1%. La fontele aliate limita superioară poate ajunge la 8%Mn. Se găseşte dizolvat în
cementită mărindu-i stabilitatea sau sub forma de sulfuri. Este un element
antigrafitizant, care măreşte cantitatea de perlită din fonta cenuşie, respectiv rezistenţa
mecanică, duritatea şi rezistenţa la uzură a fontei.
Sulful se găseşte între 0,06 – 0,1%. Este un element antigrafitizant care
provoacă apariţia grafitului interdendritic, ce conferă fontei rezistenţă la şoc termic. De
aceea în fontele pentru lingotiere se poate ajunge la 0,15%S. Conţinutul se sulf este
limitat, datorită insolubilităţii sale în fier sau cementită şi a formării eutecticului E (Fe
+ FeS), dispus intercristalin şi cu efect fragilizant. În fontele de înaltă rezistenţă cu

grafit nodular S < 0,005%.
Fosforul variază în limitele 0,15-0,25%. Este un element slab grafitizant la
cristalizarea primară a fontei şi antigrafitizant la cristalizarea secundară.Se găseşte o
parte dizolvat în ferită pe care o durifică şi o altă sub forma unui eutectic ternar E (P +
Fe3C + Fe3P), numit eutectic fosforos sau Steadită. Acest eutectic are temperatura
scăzută de topire ( 950˚C), este repartizat intercristalin şi are o duritate mare (400-
600 HB). În fontele cenuşii îmbunătăţeşte rezistenţa mecanică, duritatea, rezistenţa la
uzură abrazivă şi proprietăţile de turnare. Fontele cenuşii fosforoase, care conţin până
la 1,5%P, se folosesc pentru turnarea pieselor cu pereţi subţiri (elemente de calorifere)
sau rezistente la uzură abrazivă (saboţi de frână, segmenţi de piston).
Elementele de aliere carburigene Cr, Mn, Mo, V au acţiune antigrafitizantă;
iar elementele necarburigene Si, Cu, Ni şi Al sunt cu acţiune grafitizantă. Elementele de
aliere asigură proprietăţi speciale: siliciul măreşte refractaritatea şi rezistenţa la acizi;
nichelul – rezistenţa la coroziune în acizi, săruri minerale şi organice; alierea complexă
Mn + Ni + Cu sau Ni + Cr conduce la obţinerea fontelor austenitice, paramagnetice,
rezistente la coroziune şi oxidare.
b. Influenţa vitezei de răcire

În figura 9.26 se prezintă influenţa vitezei de răcire asupra temperaturii de
solidificare a eutecticului (austenită + grafit) cu linie întreruptă, respectiv a eutecticului
(austenită + cementită) cu linie continuă, în absenţa şi prezenţa siliciului. La o anumită
viteză de răcire a topiturii se formează eutecticul capabil să cristalizeze cu un grad
de subrăcire mai redus. Astfel la viteze foarte lente de răcire v <v1 se formează
eutecticul E (A + G) specific fontelor cenuşii, iar la viteze superioare v >v1 se formează
eutecticul E (A + Fe3C) specific fontelor albe. Dacă topitura conţine siliciu, acesta
deplasează temperatura de solidificare a E (A+Fe3C) la temperaturi mai scăzute. Viteza
de răcire, la care are loc tranziţia de la cristalizarea fontei după sistemul Fe-grafit la
sistemul Fe-Fe3C, se deplasează la viteze
1154 E(A+G) mai mari de răcire v2>v1. Se lărgeşte
1115 E (A+ Fe3C) astfel gama vitezelor de răcire în care se
1148
4
fără Si formează fontele cenuşii, ceea ce este în
↑ E(A+ Fe3C) concordantă cu efectul grafitizant al
T cu Si siliciului.
[˚C] Viteza de răcire influenţează
cantitatea, dimensiunile şi repartizarea
grafitului. Cu cât creşte viteza de răcire
v1 v2
cantitatea şi dimensiunile separărilor de
10-6 10-5 10-4 10-3 10-2 grafit se reduc. Repartizarea grafitului se
→ viteza răcire v [˚C/s] modifică de la separări grosiere izolate la
separări punctiforme interdendritice,
Fig. 9.26 Influenţa vitezei de răcire mărindu-se rezistenţa fontei cenuşii.
temperaturii de formare a eutecticului
În diagrama structurală Greiner-
Klingenstein din figura 9.25b se indică modificările structurale sub acţiunea cumulată a
compoziţiei chimice (C+Si) şi a vitezei de răcire. Viteza de răcire se exprimă indirect
prin grosimea (g) a peretelui piesei turnate în nisip. Se observă că pentru o compoziţie
chimică fixată, la creşterea grosimii de perete, respectiv la reducerea vitezei de răcire,

se obţine succesiv întreaga gamă de fonte, de la fontele albe la cele cenuşii feritice.
Trebuie precizat că această diagrama structurală nu ţine cont de acţiunea grafitizantă
diferenţiată a C şi Si şi nici de capacitatea germinativă a fontei lichide.
c.Influenţa capacităţii de germinare a topiturii

Elemente ereditare din materiile prime de la elaborarea fontei, aflate în cantităţi
foarte mici în topitură (oligoelemente), pot modifica tensiunea superficială la interfaţa
lichid-grafit intensificând germinarea omogenă a grafitului sau pot constitui particule
solide în suspensie în topitură, cu rol de suport la germinarea eterogenă a grafitului.
Topituri cu aceeaşi compoziţie chimică, topite la temperaturi diferite pot avea o
capacitate germinativă diferită, pentru că la creşterea temperaturii de topire se poate
produce topirea germenilor eterogeni. Capacitatea germinativă a topiturii se poate mări
prin introducerea în mod voit, înainte de turnare, a unor elemente modificatoare.
Complexitatea pieselor turnate determină un regim termic neuniform şi
grafitizare neuniformă. Compoziţia chimică a fontei trebuie aleasă pentru a realiza în
zona subţire, cu viteza de răcire maximă, structura perlitică, iar în zona groasă
structura ferito-perlitică. În cazul când zona groasă are structură perlitică, în cea
subţire se obţine structura perlito-cementitică cu efect fragilizant.
Grafitul poate apare în fonta în stare solidă şi prin descompunerea cementitei,
care este favorizată de menţineri îndelungate la temperaturi ridicate, viteze lente de
răcire de la temperatura de încălzire, prezenţa în compoziţia chimică a fontei a
elementelor grafitizante. Instabilitatea termică a cementitei este evidenţiată de creşterea
în volum a fontelor la încălziri repetate peste 400°C, maleabilizarea fontelor albe şi
tratamentele termice aplicate fontelor cenuşii pentru modificarea microstructurii (natura
masei metalice şi cantitatea de grafit) şi a proprietăţilor.
9.2.9 Fonte modificate.

Aşa cum s-a văzut în capitolul 3, grafitul cristalizează într-o structură
hexagonală stratificată, cu o slabă legătură între planele bazale, ceea ce îi determină
proprietatea de clivaj, rezistenţa mecanică şi duritatea foarte scăzute.
Grafitul are o densitate redusă, ρ = 2,25g/cm3 faţă de a fierului 7,87g/cm3,
având un volum specific mai mare. Are un coeficient de dilatare liniară 2,5.10 -6/˚C,
mult mai mic decât al fierului (11,3.10 -6/˚C), ceea ce face ca formaţiunile de grafit să se
desprindă cu uşurinţă de masa metalică.
Grafitul se poate considera o discontinuitate în masa metalică, care micşorează
suprafaţa efectivă ce preia solicitările mecanice. De aceea cantitatea de grafit din fonte
se limitează la 6-10% de volum.
Vârfurile ascuţite al lamelelor de grafit introduc efectul de crestare, deoarece
concentrează tensiuni mecanice de 10 până la 50 de ori mai mari ca tensiunea medie în
masa metalică. Efectul de crestare nu influenţează rezistenţa la compresiune a fontei,
dar reduce drastic rezistenţa la tracţiune şi ductilitatea fontei.
Efectul de crestare depinde de forma grafitului, fiind minim la fonta cu grafit
nodular şi maxim la fontele cenuşii obişnuite cu grafit lamelar cu vârfuri ascuţite.
Fontele cenuşii obişnuite cu grafit lamelar cu vârfuri ascuţite au, în funcţie de natura
masei metalice, rezistenţa la tracţiune Rm=100..250N/mm2. Raportul între rezistenţa la

tracţiune a unei fonte cu grafit nodular şi cea a unei fonte cenuşii obişnuite este 2/1
pentru un conţinut de 3%C şi de 4/1 pentru 4%C. Alungirea specifică la rupere,
indicator de ductilitate, este la fontele cenuşii obişnuite feritice sub 0,8%, în timp ce la
fontele cu grafit nodular feritice ajunge la 25-30%.
Pentru a îmbunătăţi caracteristicile de rezistenţă şi ductilitate a fontelor cenuşii
se acţionează pentru reducerea cantităţii de grafit, finisarea, distribuţia uniformă şi
compactizarea separărilor grafitice. Aceste obiective se pot realiza prin modificarea
fontelor.
Modificarea este operaţia de schimbare a condiţiilor de germinare a grafitului
la cristalizarea primară prin introducerea în fonta lichidă a unei cantităţi mici de
elemente modificatoare, de maxim 2%de masă.
După efectul realizat, elementele modificatoare se pot grupa în trei categorii:
I. modificatori cu efect germinativ pentru finisarea dendritelor primare de
austenită şi a coloniilor eutectice, cum sunt: SiC, C (grafit), Al, Ca, Ti, Zr, sau fero-
siliciul, silico-calciul etc. Efectul germinativ se realizeză pe două căi:
- prin creşterea activităţii carbonului în lichid, ca urmare a descompunerii
carburilor instabile;
- prin germinarea eterogenă a grafitului la formarea în topitură de oxizi (TiO 2,
ZrO2, CaO, Al2O3, SiO2), nitruri (TiN, ZrN, AlN) şi carburi (TiC, ZrC).
II. modificatori pentru stabilizarea structurii perlitice: elemente
antigrafitizante ca Mn, Cr, Cu, Sn;
III. modificatori de compactizare a grafitului: Mg, Ce, Ca, Ba, Y.
Efectul de compactizare al grafitului, se explică prin mai multe teorii. Una
dintre acestea are la bază acţiunea elementelor modificatoare asupra direcţiei de
creştere cristalografică a grafitului. În absenţa acestor modificatori grafitul este
lamelar, pentru că în planul bazal viteza de creştere este maximă, iar creşterea după o
direcţie perpendiculară este împiedecată de prezenţa atomilor de oxigen şi sulf adsorbiţi
la planul bazal. Magneziul şi ceriul sunt elemente dezoxidante şi desulfurante, care
extrag oxigenul şi sulful din stratul de adsorbţie, lăsând posibilitatea dezvoltării
izotrope, radiale a grafitului.
O altă teorie are la bază dezagregarea lamelelor de grafit sub acţiunea atomilor
metalici dizolvaţi interstiţial în reţeaua grafitului. Desulfurarea intensă produsă de
elementele modificatoare determină creşterea tensiunii superficiale şi aglomerarea
fragmentelor formate în mase sferice.
În funcţie de natura elementelor modificatoare inoculate în topitură, fontele
modificate sunt de trei tipuri:
- fonte modificate cu grafit lamelar cu vârfuri rotunjite. Se introduc
modificatori din grupele I şi II, care conduc la un grafit fin, uniform distribuit într-o
masă metalică perlitică. Sunt fonte de rezistenţă mecanică mărită, cu rezistenţa la
tracţiune Rm = 300-400N/mm2 şi alungirea la rupere A = 0,8-1%.
- fonte modificate cu grafit vermicular. Sunt folosiţi modificatori din cele trei
grupe, dar efectul de compactizare este redus, astfel încât rezultă un grafit vermicular
în masă feritică, ferito-perlitică sau perlitică. Rezistenţa şi ductilitatea sunt mărite: Rm
= 350-450N/mm2; A= 1-5%.
- fonte cu grafit nodular, care folosesc elemente modificatoare din grupa III,
curent 0,02-0,1% Mg. Datorită efectului antigrafitizant al magneziului, care
favorizează structura de fontă albă, este necesară o postmodificare a fontei cu
ferosiliciu.
Grafitul nodular anulează efectul de crestare, ceea ce conferă acestor fonte
rezistenţa şi ductilitatea maximă.
După rezistenţa la tracţiune şi alungirea la rupere, fontele cu grafit nodular se
pot grupa în şase clase:
1. fonte cu plasticitate foarte mare, Amin = 18 - 22%, cu structură complet
feritică; sunt fonte tenace la temperaturi negative de –20 şi -40˚C;
2. fonte cu plasticitate mare, Amin = 10 -15% şi structură preponderant
feritică (fig. 9.27a);
3. fonte cu plasticitate medie, Amin = 7% şi rezistenţă la tracţiune mică, Rm
min = 500N/mm2 şi structură ferito-perlitică (fig. 9.27b);
4. fonte cu rezistenţă la tracţiune medie, Rm min = 600N/mm2 şi structură –
perlito-feritică;
5. fonte cu rezistenţă la tracţiune mare, Rm min = 700N/mm2 şi structură
complet perlitică (fig. 9.27c);
6. fonte cu rezistenţă foarte mare, Rm min = 800-1400 N/mm2 şi structură
bainito-martensitică.
Utilizările fontelor cenuşii sunt determinate de proprietăţile acestora: rezistenţă
a. b.b. c.
Fig. 9.27 Fonte cu grafit nodular: a. feritică; b. ferito-perlitică; b. perlitică.
Atac nital 2%.; 100 x
la uzură (ghidajele batiurilor de la maşini unelte, axe, roţi dinţate, cilindri de la motoare
Diesel); rezistenţă la coroziune şi refractaritate (creuzete de topire a metalelor, ţevi de
eşapament la camioane); capacitate de amortizare a vibraţiilor (plăci de sprijin a
fundaţiilor, batiuri); rezistenţă la şoc termic (lingotiere); tenacitate (volanţi, batiurile
motoarelor Diesel); compactitate şi rezistenţă la coroziune (cilindri la compresoare şi
pompe, organe de maşini ce lucrează la presiuni mari); compactitate (blocul motor la
tractoare, automobile, tamburi de frână, discuri de ambreiaj, chiulasa motoarelor
Diesel).
Fontele cu grafit nodular se recomandă pentru piese de înaltă rezistenţă la
uzură (arbori cotiţi pentru motoare de automobile şi motoare Diesel, segmenţi de piston,
piese pentru turbine, roţi dinţate, saboţi de frână, cilindri de laminor semiduri); piese
care care necesită refractaritate (lingotiere), rezistenţă la coroziune (armături, conducte
de apă subterană, tubulatură pentru canalizări) şi rezistenţă mecanică (utilaje miniere,

corpuri la compresor).
În tabelele 9.11, 9.12, 9.13 şi 9.14 se prezintă mărci de fonte cenuşii obişnuite
şi modificate.
9.2.10 Fonte maleabile
Fontele maleabile se obţin din fonte albe hipoeutectice supuse tratamentului

termic de recoacere de maleabilizare. Caracterul metastabil al cementitei determină
descompunerea cementitei cu formarea grafitului de recoacere (sau în cuiburi), cu
tendinţă mare de compactizare.
Într-o primă etapă, se toarnă fonta pentru a obţine piesa cu structura de fontă
albă. În cea de a doua etapă, piesa este supusă recoacerii de maleabilizare în scopul
grafitizării. Fonta trebuie să aibă un conţinut redus de siliciu pentru a permite albirea
fontei, dar suficient pentru grafitizarea ulterioară. Cantitatea de carbon trebuie să fie
scăzută pentru a se obţine o cantitate redusă de grafit. Piesele din fontă maleabilă au
grosimea pereţilor 5-20mm, pentru a putea obţine la răcirea rapidă structura de fontă
albă. În funcţie de procedeul de maleabilizare se pot obţine 2 tipuri de fonte maleabile
(fig. 9.28):
1. Fonta maleabilă cu inimă albă
(decarburată), care se obţine din fontă cu
Temperatura →
compoziţia chimică: 2,8-3,4%C; 0,5-

0,75%Si; 1,7S+0,15; <0,2% S; <0,15%P.
Maleabilizarea are loc într-un mediu oxidant.
Încălzirea are loc la temperatura 980-
1050˚C, pentru 80-100ore, urmată de o
980-1050˚C
răcire lentă de 5-10˚C/oră până la 650˚C,
870-950˚C apoi în aer. La temperatura de încălzire au
loc două procese:
- descompunerea completă a
cementitei în austenită şi grafit de recoacere:
3 2 2’ 1 Fe3C → A + G rec
- oxidarea carbonului de la
→ timp suprafaţa piesei:
Fig. 9.28 Regimuri de tratament pentru C + O2 → CO2
obţinerea fontei maleabile: 1- cu inimă C + CO2 → 2 CO
albă; 2,2’ - cu inimă neagră feritică; Oxidarea carbonului crează un
3-cu inimă neagră perlitică
gradient de concentraţie al acestuia în
austenită, care favorizează decarburarea, prin
difuzia continuă a carbonului către suprafaţă, unde se elimină sub formă de CO sau
CO2. Răcirea lentă ulterioară favorizeză descompunerea eutectoidă a austenitei în ferită
şi grafit, după diagrama de echilibru fazic Fe-grafit:
A→ F + G
Structura finală a fontei conţine ferită sau ferită şi perlită şi o cantitate redusă
de grafit de recoacere la miezul peretelui piesei. Proprietăţile mecanice sunt de
plasticitate ridicată şi rezistenţă redusă: Rm min. = 270-570N/mm2, duritatea HBmax.
= 230-250daN/mm2, Amin = 3-12% şi ajunge până la 35% în cazul pieselor cu pereţi
subţiri decarburate complet. Este o fontă sudabilă.
Aplicaţiile fonte maleabile cu inimă albă sunt limitate deoarece este un
procedeu mai complicat, se pretează mai puţin la producţia de serie, limitează grosimea
pereţilor pieselor, iar durata tratamentului de decarburare creşte cu grosimea pereţilor.
Costul este ridicat. Se pretează la piese mici şi subţiri, dar tendinţa este de a fi înlocuită
de fonta maleabilă cu miez negru sau aliaje sinterizate. Principalul avantaj al acestei
fonte este sudabilitatea, datorată absenţei grafitului în straturile superficiale. Se
foloseşte pentru piese mici de racord la montarea cadrelor de bicicletă, radiatoare
pentru încălzire centrală etc.
2. Fonta maleabilă cu inimă neagră (nedecarburată). Piesele cu structură de
fontă albă sunt încălzite la 870-950˚C într-o atmosferă neutră, timp de 8 până la 60 ore.
În timpul menţinerii izoterme are loc descompunerea cementitei în austenită şi grafit de
recoacere, fără decarburare. Răcirea este rapidă până la 760˚C, după care are loc o
răcire lentă cu 3-10˚C/oră în domeniul eutectoid până la 710˚C în scopul feritizării
complete (curba 2). Răcirea lentă este adesea înlocuită de o menţinere izotermă la
720˚C, numit al doilea palier de grafitizare (curba 2’).
Compoziţia chimică a fontei este puţin diferită faţă de fonta cu inimă albă.
Conţinutul de carbon este mai scăzut 2,10-2,75%C, deoarece atmosfera neutră de la
recoacere nu produce decarburare, iar proprietăţile mecanice ale fontei cresc la
scăderea cantităţii de grafit. Conţinutul de siliciu este mai ridicat, 0,8-1,7%Si, pentru a
compensa scăderea conţinutului de carbon, a asigura fluiditatea şi capacitatea de
grafitizare ulterioară. Adaosuri de bismut sau telur în oala de turnare suprimă
grafitizarea la turnare şi asigură obţinerea fontei albe. Durata grafitizării la 870-950˚C
se poate reduce prin introducerea în oală de ferobor, astfel încât fonta să conţină 0,001-
0,003%B. Adaosuri de 0,02-0,05%Al crează germeni de grafitizare şi finisare a
separărilor grafitice. Structura finală a fontei conţine grafit de recoacere distribuit
statistic într-o masă feritică (fig. 9.29a). Caracteristicile mecanice ale fontei cu inimă
neagră feritice sunt: Rm min. = 300 - 350N/mm2; Amin. = 6 -10%; HB max.150
daN/mm2.
Dacă de la temperatura de încălzire se aplică o viteză de răcire suficient de
rapidă, austenita se transformă conform sistemului Fe-Fe3C în perlită. În practică din
domeniul de stabilitate al austenitei piesele se răcesc în aer. Structura finală conţine
perlită şi o cantitate mai redusă de grafit. În piesele mai masive pot apare aureole de
ferită în jurul cuiburilor de grafit (fig. 9.29b). Comparativ cu fonta maleabilă feritică,
fonta maleabilă perlitică este mai rezistentă, mai dură, dar mai puţin ductilă şi tenace:
Rm min. = 450 - 800 N/mm2; Amin=6 -1%; HB = 150 - 320 daN/mm2.
a. b.
Fig. 9.29 Fonta maleabilă cu inimă neagră: a. feritică; b. perlitică. Atac nital 2%. 200x.
Fonta maleabilă cu inimă neagră feritică are o largă aplicaţie în industria

automobilului (cutia diferenţialului, suportul fuzetelor, cutia de direcţie, pedala de
frână, pedala de ambreiaj etc) şi al maşinilor agricole. Sunt piese cu forme complexe,
rezistenţă ridicată, cu suficientă tenacitate şi ductilitate.
Fonta maleabilă cu inimă neagră perlitică, are rezistenţa la rupere peste
450N/mm2. Se foloseşte pentru piese mai compacte, supuse la uzură abrazivă cum sunt
roţile şi coroanele dinţate, pinioanele. Mărcile cu rezistenţa la rupere 700-800N/mm 2
sunt tratate termic prin călire în ulei şi revenire.
În tabelul 9.15 se prezintă mărci de fonte maleabile.
9.2.11 Simbolizarea fontelor
Fontele rezistente la uzare abrazivă sunt prevăzute în SR EN 12513:2000

(tabel nr.9.10) . Sunt mărci de fonta albă nealiată sau slab aliată; aliată cu nichel şi
crom; aliată cu conţinut ridicat de crom.
Fonta albă se simbolizează prin gruparea de litere EN-GJN, unde G indică
piesa turnată, J- fonta; N-nu conţine grafit (fonta albă), urmată de duritatea Vickers
minim garantată.
Fontele nealiate sunt livrate în stare brut turnată fără tratament. Fontele cu
4%Cr-2%Ni se livrează brut turnate sau cu tratament termic. Se supun recoacerii de
detensionare la 250..300°C. Pentru rezistenţa la şocuri mecanice se supun recoacerii la
425...475°C. Fontele cu 9%Cr-5% Ni se supun călirii de la 800...850°C. Fontele cu
conţinut ridicat de Cr se livrează brut turnate sau cu tratamentul termic de călire de la
900...1050°C şi revenire la 200...500°C.
Tabel nr. 9.10 Fonta rezistentă la uzare abrazivă

Compoziţia chimică [%] HV
Marca de fontă C Si Mn P S Ni Cr Mo Cu min.
max. max. max. max.
a). Fonta nealiată sau slab aliată
EN-GJN-HV350 2,4... 0,4... 0,2... - - - max. 2,0 - - 350
3,9 1,5 1,0
b). Fonte cu Ni-Cr
EN-GJN-HV520 2,5... max. max. 0,1 0,1 3,0...5,5 1,5...3,0 - - 520
3,0 0,8 0,8
EN-GJN-HV550 3,0... max. max 0,1 0,1 3,0...5,5 1,5...3,0 - - 550
3,6 0,8 .0,8
EN-GJN-HV600 2,5... 1,5.. 0,3... 0,8 0,8 4,5...6,5 8,0...10,0 - - 600
3,5 2,5 0,8
c). Fonte cu conţinut ridicat de Cr
EN-GJN-HV600 11,0...14,0
(XCr11) >1,8...
EN-GJN-HV600 2,4 14,0...18,0
(XCr14) >2,4... max. 0,5... 0,08 0,08 max.2 3 1,2 600
EN-GJN-HV600 3,2 1,0 1,5 18,0...23,0
(XCr18) >3,2...
EN-GJN-HV600 3,6 23,0...28,0
(XCr23)
Fontele cenuşii cu grafit lamelar (obişnuite sau modificate) turnate în piese

sunt prevăzute în standardul SR EN 1561:1999 (tabel 9.11). Fontele cenuşii cu grafit
lamelar sunt caracterizate fie prin rezistenţa la tracţiune pe probe turnate separate sau
ataşate la piesă, fie prin duritatea Brinell pe suprafaţa piesei turnate.
Mărcile de fontă cenuşie se simbolizează prin gruparea de litere EN-GJL, (unde
L-indică grafitul lamelar), urmată de rezistenţa la tracţiune minimă garantată sau
duritatea Brinell maximă admisă. De exemplu: EN-GJL-150 sau EN-GJL-HB 175 SR
EN 1561:1999.
Proprietăţile fontelor se corelează cu masa metalică, dimensiunile şi forma
grafitului. Fonta de rezistenţa minimă 100N/mm2 are masa metalică feritică şi separări
grosiere de grafit. Creşterea rezistenţei minime peste 200N/mm2 este asigurată de masa
perlitică şi separări fine de grafit. Rezistenţe peste 300N/mm2 se obţin prin modificare.
Rezistenţa la tracţiune şi duritatea Brinell scad cu creşterea grosimii de perete a piesei
care se toarnă.
Fontele modificate cu grafit vermicular turnate în piese sunt prevăzute în
STAS 12443-86 (tabelul 9.12). Se simbolizează prin grupul de litere Fgv urmat de
rezistenţa la tracţiune minimă garantată. Exemplu: Fgv 300 STAS 12443-86.
Fontele cu grafit nodular (sferoidal) turnate în forme din amestec clasic sunt
clasificate în SR EN 1563:1999 în funcţie de caracteristicile mecanice ale materialului,
rezultate din încercarea de tracţiune şi încovoiere prin şoc mecanic sau prin încercarea
de duritate Brinell.
În tabelul 9.13 se prezintă clasificarea fontelor după caracteristicile mecanice
rezultate din încercarea de tracţiune şi încovoiere prin şoc mecanic. Simbolizarea
fontelor este alcătuită din grupul de litere EN-GJS - rezistenţa la tracţiune minimă, Rm,
în N/mm2 - alungirea specifică la rupere, A, în %. Dacă se garantează energia de rupere
prin şoc mechanic, KV, atunci se adaugă grupul de litere LT-la temperatură scăzută sau
RT-la temperatura ambiantă. Exemplu: EN-GJS-350-22-LT SR EN 1563:1999. Dacă
caracteristicile mecanice se determină pe epruvete prelucrate din probe ataşate, după
valoarea alungirii la rupere se adaugă litera U. Exemplu: EN-GJS-500-7U SR EN
1563:1999.
În tabelul 9.14 se prezintă mărcile de fontă caracterizate prin încercarea de
duritate. Simbolizarea conţine în acest caz după grupul de litere EN-GJS-HB valoarea
durităţii Brinell. Exemplu: EN-GJS-HB 130 SR EN 1563:1999.
În SR EN 1564:1999 (tabelul 9.15) se prezintă clasificarea fontelor cu grafit
nodular bainitice de înaltă rezistenţă, în funcţie de de caracteristicile mecanice
determinate pe epruvete prelevate din probe turnate separate.
Tabel nr. 9.11 Fonte cenuşii cu grafit lamelar
Mărcile garantate după Grosimea Rezistenţa Mărcile garantate Grosimea Duritatea

rezistenţa minimă la de perete la tracţiune după duritatea de perete Brinell Micro-
tracţiune reprezen- Rm min. Brinell reprezen- HB 30 structura
tativă [N/mm2] tativă min-max.
SR EN STAS [mm] SR EN 1561:1999 [mm]
1561:1999 568-82
EN-GJL-100 Fc 100 5 - 40 100-200 EN-GJL-HB 155 40-80 max. 155 Feritică
20-40 max. 160
10-20 max. 170

5-10 max. 185
2.5-5 max. 210
EN-GJL-150 Fc 150 2,5-300 150-250 EN-GJL-HB 175 40-80 100-175 Ferito-
20-40 110-185 perlitică
10-20 125-205
5-10 140-225
2.5-5 170-260
EN-GJL-200 Fc 200 2,5-300 200-300 EN-GJL-HB 195 40-80 120-195 Perlitică
20-40 135-210
10-20 150-230
5-10 170-260
4-5 190-275
EN-GJL-250 Fc 250 5-300 250-350 EN-GJL-HB 215 40-80 145-215 Perlitică
20-40 160-235
10-20 180-255
5-10 200-275
20-40 180-255
10-20 200-275
20-40 200-275
Notă: Rm determinată pe probe turnate separate cu diametru 30mm, corespunzătoare pentru grosimea
de perete 15mm
Tabel 9.12 Fonte cu grafit vermicular STAS 12443-86

Marca Rm min. A5 min. Rp0,2 min. HB Microstructura
fontei [N/mm2] [%] [N/mm2] [daN/mm2] masei metalice
Fgv 300 300 2 200 130-180 Preponderent feritică
Fgv 350 350 1 240 160-240 Ferito-perlitică
Fgv 400 400 1 280 200-280 Preponderent perlitică
Tabel 9.13 Fonte cu grafit nodular caracterizate prin încercarea de tracţiune

Marca fontei Rm Rp0,2 min. A KV min [J]
SR EN 1563:1999 STAS min. [N/mm2] min. Valoare Valoare
6071-82 [N/mm2] [%] medie individuală
EN-GJS-350-22-LT - 350 220 22 12 9
la -40˚C la -40˚C
EN-GJS-350-22-RT - 350 220 22 17 14
la 23˚C la 23˚C
EN-GJS-350-22 - 350 220 22 - -
EN-GJS-400-18-LT - 400 240 18 12 9
la -20˚C la -20˚C
EN-GJS-400-18-RT - 400 250 18 14 11
la 23˚C la 23˚C
EN-GJS-400-18 - 400 250 18 - -
EN-GJS-400-15 - 450 250 15 - -
EN-GJS-450-10 - 450 310 10 - -
EN-GJS-500-7 Fgn 500-7 500 320 7 - -
EN-GJS-600-3 Fgn 600-2 600 370 3 - -
EN-GJS-700-2 Fgn 700-2 700 420 2 - -
EN-GJS-800-2 Fgn 800-2 800 480 2 - -
EN-GJS-900-2 - 900 600 2 - -
Tabel 9.14 Fonte cu grafit nodular caracterizate prin încercarea de duritate Brinell
Marca fontei Interval Alte caracteristici (informativ)

SR EN 1563:1999 de duritate Brinell Rm Rp0,2 {N/mm2]
HB [N/mm2]
EN-GJS-HB130 ≤ 160 350 220

EN-GJS-HB150 130-175 400 250
EN-GJS-HB155 135-180 400 250
EN-GJS-HB185 160-210 450 310
EN-GJS-HB200 170-230 500 320
EN-GJS-HB230 190-270 600 370
EN-GJS-HB265 225-305 700 420
EN-GJS-HB300 245-335 800 480
EN-GJS-HB330 270-360 900 600
Tabel 9.15 Fonte cu grafit nodular bainitică

Marca fontei Rm min. Rp 0,2 min. Amin.
SR EN 1564:1999 [N/mm2] [N/mm2] [%]
EN-GJS-800-8 800 500 8
EN-GJS-1000-5 1000 700 5
EN-GJS-1200-2 1200 850 2
EN-GJS-1400-1 1400 1100 1
Fontele maleabile sunt clasificate în standardul SR EN 1562:1999 în funcţie

de caracteristicile mecanice rezultate din încercarea de tracţiune (tabelul 9.16). Se
diferenţiază fonta maleabilă cu inimă albă (decarburată) şi fonta maleabilă cu inimă
neagră (nedecarburată).
Simbolizarea fontelor maleabile cu inimă albă cuprinde grupul de litere EN-
GJMW urmat de rezistenţa la tracţiune, Rm, minimă în N/mm2 şi alungirea specifică la
rupere, A, în %. De exemplu: EN-GJMW-350-4 SR EN 1562:1999.
Simbolizarea fontelor maleabile cu inimă neagră cuprinde grupul de litere EN-
GJMB. De exemplu: EN-GJMB-300-6 SR EN 1562:1999.
Tabel 9.16 Fonta maleabilă cu inima albă (W), şi inimă neagră (B)
Mărci de fontă Diametru Rezistenta la Alungire la Duritate Brinell
STAS epruvetă tracţiune rupere HB
SR EN 1562:1999 569-79 d Rm min. (Lo=3d) (informativ)
[mm] [N/mm2] A min.[%]
EN-GJMW-350-4 Fma 350 12 350 4
15 360 3 max.230
EN-GJMW- 360-12 - 12 360 12
15 370 7 max.200
EN-GJMW- 400-5 Fma 400 12 400 5
15 420 4 max.220
EN-GJMW-450-7 - 12 450 7
15 480 4 max.220
EN-GJMW- 550-4 - 12 550 4
15 570 3 max.250
EN-GJMB-300-6 Fmn 300 12 sau 15 300 6 max.150
EN-GJMB-350-10 Fmn 350 12 sau 15 350 10 max.150
EN-GJMB-450-6 Fmp 450 12 sau 15 450 6 150...200
EN-GJMB-500-5ª Fmp 500 12 sau 15 500 5 165...215
EN-GJMB-550-4 Fmp 550 12 sau 15 550 4 180...230
EN-GJMB-600-3 Fmp 600 12 sau 15 600 3 195...245
EN-GJMB-650-2 Fmp 650 12 sau 15 650 2 210...260
EN-GJMB-700-2 Fmp 700 12 sau 15 700 2 240...290
EN-GJMB-800-1 - 12 sau 15 800 1 270…320
9.3 Rezumat şi concluzii

Fierul este un metal tranziţional, care prezintă alotropie şi transformări
magnetice. Fierul tehnic pur este utilizat în special pentru proprietăţile sale de material
cu permeabilitate margnetică mare şi pentru elaborarea oţelurilor speciale (fierul
Armco), în metalurgia pulberilor (fierul carbonil).
Aliajele Fe-C sunt cele mai utilizate aliaje din construcţia de maşini.
Carbonul există în aliajele pe bază de fier sub trei forme: dizolvat în fier, legat
chimic în cementită sau liber sub forma de grafit. În funcţie de starea carbonului,
aliajele Fe-C cristalizează după două diagrame de echilibru fazic:
- sistemul metastabil Fe-Fe3C, după care cristalizează oţelurile (la viteze
lente de răcire) şi fontele albe (la viteze rapide sau în prezenţa elementelor
antigrafitizante);
- sistemul stabil Fe-grafit, după care cristalizează fontele cenuşii (la viteze
lente de răcire sau în prezenţa elementelor grafitizante).
Cunoaşterea fazelor, constituenţilor şi a transformărilor structurale din aliajele
Fe-C la diferite temperaturi prezintă o deosebită importanţă, pentru că permite
evaluarea proprietăţilor acestor aliaje, a posibilităţilor de prelucrare tehnologică cât şi
de modificare structurală şi de proprietăţi, prin tratament termic.
Oţelurile sunt aliajele Fe-C, care conţin între 0,0218-2,11%C. Sunt aliaje
deformabile, datorită prezenţei în structură a feritei la temperatura ambiantă şi a
austenitei la temperaturi ridicate. Cu creşterea conţinutului de carbon, oţelurile îşi
măresc rezistenţa şi duritatea, iar plasticitatea şi tenacitatea scad.
În aliajele tehnice apar o serie de elemente însoţitoare, care provin în urma
reacţiilor de dezoxidare (Si, Mn, Al), din imposibilitatea eliminării lor totale la
elaborare (P, S), din reacţii cu faza gazoasă la elaborare sau turnare (O, N, H). Aceste
elemente sunt în cantitate limitată, cu acţiune cunoscută. Pot provoaca o serie de
defecte: S-fragilitate la cald, P-fragilitate la rece, H-fulgi, N-îmbătrânirea mecanică.
Fontele albe conţin între 2,11-6,67%C, având întreaga cantitate de carbon sub
formă de cementită. Sunt aliaje de turnătorie, datorită prezenţei eutecticului. Fontele
albe sunt foarte dure, rezistente la uzazare abrazivă, dar fragile şi utilizare mai redusă.
Fontele cenuşii conţin carbonul parţial sau în totalitate sub formă de grafit.
Grafitul provine fie direct din faza lichidă şi solidă, fie prin descompunerea
cementitei. Factorii care favorizează separarea grafitului din faza lichidă sunt:
compoziţia chimică a fontei (elementele grafitizante Si, Cu, Al, Ni), viteza de răcire
lentă şi capacitatea germinativă a topiturii. Descompunerea cementitei este favorizată
de menţineri îndelungate la temperaturi ridicate, viteze lente de răcire de la temperatura
de încălzire, prezenţa elementelor grafitizante.
Fontele cenuşii au proprietăţile dependente de compoziţia chimică, natura masei
metalice, cantitatea, mărimea, modul de distribuţie şi forma grafitului. Sunt folosite
fontele cenuşii hipoeutectice, cu structură feritică, ferito-perlitică, perlitică, perlito-
cementitică sau fonte fosforoase. Rezistenţa maximă este dată de masa metalică
perlitică; duritatea de fontele fosforoase sau cele perlito-cementitice; capacitatea de
amortizare a vibraţiilor este maximă la fontele cenuşii feritice.
Distribuţia grafitului lamelar poate fi uniformă, în rozete, neuniformă,

interdendritică orientată sau neorientată. Rezistenţa maximă este dată de distribuţia
uniformă a grafitului, iar rezistenţa la şoc termic de distribuţia interdendritică.
Prin procedeele de modificare şi maleabilizare, forma grafitului se poate
modifica de la forma lamelară cu vârfuri ascuţite specifică fontelor cenuşii obişnuite, la
cea lamelară cu vârfuri rotunjite, vermiculară, nodulară sau de recoacere (în cuiburi).
Modificarea constă în schimbarea condiţiilor de germinare primară a
grafitului, prin introducerea în topitură a unor elemente modificatoare, în scopul
finisării şi compactizării grafitului sau pentru stabilizarea masei metalice perlitice de
înaltă rezistenţă. Fontele modificate sunt cu grafitul lamelar cu vârfuri rotunjite,
vermicular sau nodular.
Maleabilizarea este un tratament termic de recoacere care se aplică pieselor cu
structură de fontă albă pentru a se obţine grafitul de recoacere. După procedeul de
obţinere se disting fonte maleabile cu inimă albă şi cu inimă neagră.
Rezistenţa maximă corespunde fontelor cu grafit nodular şi maleabile perlitice.
Capacitatea de deformare plastică şi tenacitatea sunt maxime la fontele cu grafit
nodular feritice şi la fontele maleabile cu inimă albă sau inimă neagrăferitice.
În condiţiile alinierii ţării noastre la standardele Uniunii Europene, o atenţie
deosebită trebuie acordată simbolizării mărcilor de oţel şi fontă.

SM 9

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SM 9

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

146 Studiul materialelor

9. Fierul şi aliajele fier-carbon

Feα Feγ Feδ

Într-un interval de temperatură este stabilă forma alotropică cu energia liberă

Feα de temperatură joasă cu Feδ de la temperatură ridicată este relevată de

Transformările care au loc la răcirea

magnetică mare (miezuri magnetice) şi ca materie primă pentru elaborarea oţelurilor

Tabel 9.1 Compoziţia chimică a varietăţilor de Fe tehnic pur

Conţinut de impurităţi [%]

Tabel 9.2 Variaţia modului de Proprietăţile mecanice ale fierului

magnetice. De aceea, pierderile la un ciclu de magnetizare scad prin creşterea purităţii,

9.2 Aliaje fier – carbon

- sistemul metastabil Fe - Fe3C, după care cristalizează oţelurile şi fontele

9.2.1 Diagrama de echilibru metastabil fier – cementită

Sistemul metastabil Fe-Fe3C (fig. 9.5) reprezintă domeniul hipocementitic al

912 -G A + E + Fe3CII Fe3CI + E

0,002-Q 0 0,77 2,11 4,3 L

- CD (lichidus) - limita de solubilitate a C în L; la care începe cristalizarea

Tabelul 9.3 Coordonatele punctelor din diagrama Fe-Fe 3C

Temperatura Conţinut de C Temperatura Conţinut de C

9.2.2 Cristalizarea oţelurilor şi fontelor albe

În funcţie de conţinutul de carbon, aliajele Fe-C se împart în:

o parte din lichidul de compoziţie B, din care rezultă cristalite de austenită cu

Reacţia eutectoidă constă din descompunerea reversibilă a austenitei cu

Aspectul microstructural diferă în funcţie de cantitatea de carbon. La oţelurile

Fig. 9.10 Microstructura de echilibru a oţelurilor: a. 0,06%C; b. 0,10%C; c. 0,3%C;

Cristalizarea fontei albe hipoeutectice cu 3%C (y).

Cristalizarea primară (fig. 9.8) începe sub temperatura punctului lichidus T 1,

recristalizare ca şi la aliajul y devine ledeburită. Structura finală conţine cementită

9.2.3 Determinări cantitative pe diagrama Fe-Fe3C

Proprietăţile aliajelor Fe-C sunt dependente de natura şi ponderea fazelor şi

Tabelul 9.4 Proprietăţile mecanice ale constituenţilor structurali

Rezistenţa Duritatea Alungirea

prezintă rezistenţă maximă la tracţiune, datorită efectului de durificare pe care

Pentru oţeluri, aditivitatea proprietăţilor dependente de microstructură, cum

a. determinarea cantităţii de faze şi constituenţi structurali dintr-un aliaj cu

a. Determinarea cantităţii de faze şi constituenţi structurali

a3. Cantitatea de faze din eutectoid

a6. Cantitatea de perlită din ledeburită

b. Determinarea proprietăţilor fizico-mecanice

b2 Duritatea oţelului cu 1,2%C

c. Determinarea conţinutului mediu de carbon

c2. Conţinutul mediu de carbon al unui oţel cu duritate HB=150 daN/mm2.

9.2.4 Diagrama de echilibru stabil Fe – grafit

Diagrama Fe-grafit se obţine din diagrama Fe-Fe3C, prin deplasarea liniilor de

hipoeutectice; b. forma spaţială a grafitului eutectic. ’

LC’ ↔ E (AE’ + GEF’)

Fontele cenuşii hipereutectice se caracterizează prin separări grosiere de grafit

Oţelurile reprezintă un material tehnic de largă utilizare datorită proprietăţilor

9.2.5.1 Clasificarea oţelurilor

Având o mare diversitate de de compoziţii chimice, structuri şi domenii de

4. după structura de echilibru (recoaptă), obţinută prin răcirea lentă în

9.2.5.2 Influenţa carbonului şi a elementelor însoţitoare permanente

HB Rm A,Z KCU Hc ρ Br μmax

tenacitate (rezilienţa KCU). Aceasta se corelează cu faptul că, odată cu conţinutul în

b. Influenţa elementelor însoţitoare permanente

Fosforul este limitat în general la maxim 0,055%. Provine din minereuri şi se

În oţelul fosforos pentru piuliţe este un conţinut de 0,2-0,4%P în scopul

şiruri discontinue în direcţia efortului. Incluziunile contribuie astfel la formarea

unde îşi reface starea moleculară, cu o puternică creştere de volum şi apariţia de

9.2.5.3 Destinaţia şi simbolizarea oţelurilor carbon

După destinaţie, oţelurile carbon se clasifică în: oţeluri pentru construcţie,

Marca de oţel Marca de oţel Compoziţia Caracteristici mecanice