Fig.1.

Diagrama de echilibru Fe-C/ Fe3C

Diagrama Fe-C
ABCD –linia lichidus,
AHJECFD – linia solidus.
Apar 3 orizontale:HB este orizontala perlitica iar B este punctual perlitic :
ECF este orizontala eutectica de-a lungul ei are loc reactia eutectica la temperatura
constanta se descompune intr-un amestec subst:
PSK este orizontala eutectoida de-a lungul ei are loc reactia eutectoida .
E desparte domeniul otelurilor de cel al fontelor

Se discuta despre:

0 – 0,2%C fier tehnic pur ;

0,02 – 2,11%C Oteluri carbon ;
2,11 - 6,67%C fonte albe;
 Puncte critice in diagrama Fe-Fe3C
Punctele critice reprezinta temperaturile la care au loc transformarile in structura aliajelor
Se noteaza cu A urmat de o cifra care indica felul transformarii(ex A1,A2). Litera r arata
ca transformarea are loc la racire si litera c la incalzire
Depasirea la incalzire a punctului A1 determina transformarea perlitei in austenita, iar
racirea rapida din domeniul austenita si ferita conduce la obtinerea structurii formate din
martensita si ferita. Datorita prezentei feritei structura de calire incompleta va avea o
duritate mai mare decat cea initiala insa nu va avea duritatea maxima .
Depasirea punctului A3 conduce la obtinerea prin racire rapida a martensitei ceea ce
corespunde la obtinerea duritatii maxime .

Tabel 1 Punctele importante de transformare din diagrama de echilibru fazic

COMPOZITIE
Tipul de reactie TEMPERATURA Faze in echilibru
(%greutate)
Temperatura topire fier,
1539 deg C 0 %C lichid-Fe --> DELTA-Fe
Fe
DELTA-GAMMA DELTA-Fe --> GAMMA-
1392 deg C 0 %C
transformare de faza Fe
GAMMA-ALPHA GAMMA-Fe --> ALPHA-
912 deg C 0 %C
transformare de faza Fe
lichid-Fe + DELTA-Fe-->
Peritectic 1493 deg C 0.25%C
GAMMA-Fe
lichid-Fe --> GAMMA-Fe
Eutectic 1147 deg C 4.30 %C
+ Fe3C
GAMMA-Fe --> ALPHA-
Eutectoid 727 deg C 0.76%C
Fe + Fe3C

La oteluri la 7270C la 0.765%C se produce transformarea eutectoida si apare

cosntituentul perlita (emestec eutectoid de ferita si cementita).

Otelurile sunt caracterizate prin capacitatea de prelucrare prin deformare plastica si

tratament termic
Capacitatea de deformare si transformare la tratament termic este data de structura sa,
structura bazata pe modificarile alotropice ale fierului si pe modul de comportare a
carbonului.

9100C 14010C
Feα Fe Fealotropia fierului

- in Feα se dizolva carbon si se formeaza solutia solida ferita

-α  transformarea ajunge la un maxim de 0.02%C la 7270C
- in Fesolubilitatea carbonului in fierul cu formare de austenita are un maxim de 2.06
(2.14%C) la 1145 0C.
- prezenta carbonului determina ca T de transformare   sa creasca de
la 1401 la 14960C.
Fe3C cementita, compus definit.
- 15380C stare lichida.

Constituenti de echilibru al diagramelor Fe-C.

Ferita este o solutie solida de intrepatrundere a C in Fe2, ca urmare solutia solida α va
avea o retea cubica cu volum centrat . Ferita dizolva C in cantitate redusa si anume max
0,02% - la 727°C ; si 0,008% -20°C . Ca orice solutie solida ferita este moale si plastica ,
duritatea ei fiind de 60 HB putand sa creasca prin ecruisare ( durificare la rece) sau prin
aliere cu diferite elemente pana la 80 HB . La microscop apare sub forma de granule de
culoare alba. Ferita este constituentul de baza al otelurilor moi si extramoi , adica a
otelurilor cu continut scazut de C.

Cementita (Fe3C) contine 6,67%C, are o retea cristalina complexa de tip diamant si
o duritate foarte mare 750 Hb . In campurile diagramei se intalnesc Ce I (primara), CeII
(secundara) , CeIII (tertiara); este vorba despre una si aceeasi structura , acelasi
constituent ( Fe3C), deosebirea consta in modul de formare .
CeI se separa de lichid la temperaturi inalte de-a lungul liniei CD
CeII precipita din solutia solida  de-a lungul liniei ES la temperature mai scazute .
CeIII precipita din solutia solida la temperaturi si mai joase de-a lungul liniei PQ.

Perlita sau etectoidul diagramei Fe-Fe3C, contine 0,8 %C si este un amestec mecanic
intre ferita si cementita . Proprietatile mecanice ale perlitei sunt intermediare intre cele
ale feritei si cementitei , putand insa varia in limite relativ largi in functie de gradul de
dispersie . Se poate prezenta sub doua forme , lamelara sau globulara ,dupa forma
cementitei

Austenita sau solutia solida gama : este o solutie solida de intrepratundere a carbonului
in fierul , are reteaua cristalina a acestuia (cfc) si este paramagnetica . Austenita
dizolva carbon pana la 2,06% la temperatura eutectica(1147°C) . In mod normal
austenita este stabila la temperaturi inalte , de peste 723°C , dar poate fi intalnita si la
temperatura ambientala , in otelurile aliate cu Ni , Mn , Cu . Ca orice solutie solida
austenita este moale si plastica .

Ledeburita reprezinta eutecticul diagramei Fe-Fe3C , contine 4,3% C si este un amestec

mecanic intre austenita si cementita intre 1147 si 723°C . Continand cementita in
cantitate mare , ledeburita este dura (100HB) si casanta , ledeburita este constituentul
de baza al fontelor albe .

Grafitul apare in structura fontelor cenusii si este constituit din carbon pur . Carbonul
precipita la racirea aliajelor fier –carbon numai in cazul racirilor foarte lente sau daca
acestea contin elemente grafitizate ca aluminiul , siliciul , nichelul si carbonul in cantitati
mari . Grafitul este un constituent moale , fara rezistena mecanica si densitate mica .

Structurile de neechilibru
Perlita - atat otelul cat si fontele cenusii prezinta in masa de baza aceeasi constituenti
metalografici si anume cementita si perlita. Aceste structuri se numesc de echilibru ,
deoarece se regasesc in campurile diagramei de echilibru si se obtin din austenita la
raciri lente sau in general la transformari izoterme cu grade mici de subracire. La
tratamentele termice intervin adeseori transformari cu grade mari de subracire
cunoscute sub numele de tratament termic de neechilibru . Familia perlitei cuprinde
perlita, sorbita si trostita , toate acestea sunt amestecuri mecanice intre ferita si
cementita . Perlita se obtine din austenita la 700°C. Aceasta transformare poate fi
izoterma sau la racire continua. Perlita creste in interiorul structurii austenitice , pornind
de la un germene de cementita si formeaza o colonie de lamele.

Bainitei - familia bainitei cuprinde doi constituenti si anume bainita superioara si bainita
inferioara. Aceste structuri in mod obisnuit se pot obtine numai in urma transformarii
izoterme sau la racire cu viteza mica . In intervalul 300 - 450°C austenita sufera
transformari partial determinate de difuziune , asfel se formeaza ferita suprasaturata in
carbon . Bainita superioara ia nastere la 400- 450 °C prin aparitia in austenita a feritei
suprasaturate Aceasta bainita are proprietati mecanice bune dar este fragila. Bainita
inferioara se formeaza la 300 – 350 °C

Martensita - se obtine la racire cu viteza mare a austenitei ,are loc transformarea

α-fara ca excesul de carbon sa paraseasca reteaua cristalina . Intreaga cantitate de
carbon din austenita va fi regasita in ferita ,ferita asfel obtinuta este suprasaturata in
carbon . Martensita are o duritate mare 60 HRC si plasticitate redusa in cazul otelului
aliat martensita devine foarte fina .Prin revenire, martensita din structura de neechilibru
se transforma in structuri apropiate de echilibru fara ca aceasta stare sa fie atinsa.
Martensita de revenire se obtine in urma unei reveniri joase 150-200 °C de aici rezulta
martenita de revenire , trostita de revenire si sorbita de revenire.

Tratamente termice

Tratamentul termic este o succesiune de operatii care implica încalzirea la temperatura

optima, mentinerea la aceasta temperatura pe o durata determinata si racirea unui
produs în conditii determinate, cu scopul obtinerii structurilor corespunzatoare unor
asociatii de proprietati.

Parametrii tratamentelor termice

Parametrii tratamentului termic sunt:

– temperatura de încalzire sau temperatura optima de tratament;
– viteza de încalzire;
– durata de mentinere;
– viteza de racire.

Recoacerea de recristalizare nefazica

Prin recapatarea proprietatilor plastice , materialul ecruisat se supune incalzirii la

temperaturi superioare temperaturii de recristalizare si sub temperatura punctului critic
inferior . Recoacerii de recristalizare se supun semifabricatele sub forma de benzi , table
,tevi ,bare si sarme trase sau trefilate la rece , precum si piesele matritate sau
ambutisate la rece . Recoacerea se aplica inainte de deformarea la rece ca operatie
intermediara sau ca operatie finala . Temperatura de recristalizare depinde de
compozitia chimica ca si de conditiile deformarii anterioare. Temperature de recoacere
se alege in functie de tipul otelului si de natura prelucrarii prin deformare . In cursul
recoacerii se recristalizeaza ferita , iar cementita se globulizeaza iar otelul capata o
plasticitate mai mare. Racirea produselor recoapte moi trebue sa se realizeze rapid .
Recoacerea obisnuita sau completa se aplica de cele mai multe ori dupa operatiile de
deformare plastica la cald si reprezinta tipul caracteristic pentru otelurile hipoeutectoide.
La recoacerea completa are loc transformarea tuturor fazelor din structura, ceea ce duce
la finisarea si uniformizarea granulatiei , micsorarea duritatii , inlaturarea tensiunilor
interne. Incalzirea se face cu 30-50 °C peste temperatura punctului critic , durata de
mentinere depinde de calitatea otelului , de dimensiunile piesei , de structura initiala, de
tipul instalatiei de incalzire. Durata de incalzire la recoacere este mai mare decat durata
la calire deoarece structura initiala grosolana se transforma si se omogenizeaza mai
greu. Racirea se face lent.

Calirea otelurilor

Prin calire se intelege tratamentul termic care conduce la formarea unei structuri
martensitice adica a unor structuri in afara de echilibru de tip solutie suprasaturata. In
cazul calirii patrunse se urmareste ca structura de calire sa se obtina pe intreaga
suprafata a piesei. Calirea consta in incalzirea otelurilor in domeniul de existenta a
austenitei urmata de o racire cu viteza superficiala .

Viteza critica inferioara de calire (Vcri) la care austenita incepe sa se transforme in

martensita.

Viteza critica superioara de calire , reprezinta viteza minima la care austenita se

transforma in martensita. Racirea pieselor cu viteza intermediara intre Vcrs si Vcri
conduce la aparitia unor structuri formate din proprietati variabile de martensita si alti
constituenti structurali .

Calirea clasica

Cunoscuta sub denumirea de calire continua sau simpla consta in austenitizarea

pieselor , urmata de o racire completa a acestora cu viteze supracritice intr-un singur
mediu de racire avand temperatura ambianta.Viteza de racire este maxima la suprafata
si scade catre viteza minima in centrul sectiunii. Cantitatea de martensita care se
formeaza la racire in diversele puncte din sectiune este in functie de raportul in care se
afla vitezele de racire ale suprafetei si centrului cu viteza critica de calire. Daca mediul
de racire are o capacitate de racire suficienta iar piesele sunt subtiri , acestea se calesc
pe intreaga sectiune . Daca mediul de calire are o capacitate de racire mai scazuta iar
piesele sunt masive sau din otel cu conductibilitate scazuta este posibil ca sa apara si
structuri intermedieare sau chiar perlitice. Acest procedeu de calire este simplu din punct
de vedere al executiei dar prezinta dezavantajul ca pe sectiune se creaza diferente mari
de temperature intre suprafata si centrul piesei , ele determina tensiuni interne si
structurale mari care duc la deformatii mari sau chiar fisuri in piese.

Calirea in trepte

Consta in racirea pieselor austenitizate succesiv in doua medii de racire mai intai cu o
viteza supracritica intr-un mediu de racire cald avand o temperature superioara cu 20-30
°C punctului Ms urmata de o mentinere de scurta durata la temperatura acestuia in
vederea egalizarii temperaturii pe sectiunea piesei iar apoi racirea finala intr-un mediu
avand temperature ambianta , cu viteza de racire mai mica, dar suficient pentru a nu se
intersecta curbei TTI in zona structurilor de tranzitie. Drept mediu de racire cald se
intrebuinteaza bai de saruri topite , metale topite sau ulei cald. Racirea finala se executa
in ulei rece sau chiar in aer. Datorita egalizarii de temperatura care se produce in timpul
mentinerii in primul mediu de racire la calirea in trepte, diferenta de temperatura intre
centrul si suprafata piesei in intervalul de transformare martensitica este mult mai mica.
Calirea in trepte se aplica la piese cu configuratie complexa sau variatii bruste de
sectiune din oteluri aliate care au tendinta mare de deformare sau fisurare deoarece prin
acest procedeu deformatiile se reduce simtitor.calirea in trepte are insa dezavantajul ca
nu se aplica la piese cu grosime mare intrucat mediile de calire calde au capacitate de
racire mai redusa

Calirea izoterma

Este un procedeu de calire patrunsa care consta in racirea pieselor austenitizate

succesiv in doua medii de racire dintre care primul este cald avand o temperature
superioara punctului Ms cu 20-120°C . In cazul acestui procedeu de calire durata de
mentinere in primul mediu de racire este mai mare decat durata de transformare
izoterma a austenitei la temperatura mediului de racire . Mentinerea in primul mediu de
racire se efectueaza in scopul racirii cu viteza supracritica a egalizarii temperaturii pe
sectiune si a transformarii izoterme. Racirea finala pana la temperatura ambianta este
indiferenta deoarece nu mai influenteaza structura. Se obtine o structura bainitica in
functie de temperatura de mentinere a primului mediu de racire. Daca temperatura de
transformare izoterma este cu 20 – 60 °C superioara punctului Ms se obtine bainita
inferioara iar daca este cu 60- 120 °C deasupra lui Ms se obtine bainita superioara.
Principalul avantaj al acestui procedeu de calire consta in faptul ca in timpul
transformarii temperatura este uniforma pe sectiunea piesei . Tensiunile superficiale
sunt practic nule ceea ce determina deformatii minime cauzate numai de tensiuni
termice care si ele sunt mai reduse decat la alte procedee de calire

Recoacerea incompleta

Incalzirea se face cu 30 - 50°C peste temperatura punctului critic A1 urmata de

mentinerea corespunzatoare si racire lenta. Aceasta recoacere se aplica daca structura
initiala este corespunzatoare din punct de vedere al granulatiei dar duritatea este prea
mare din cauza unei perlite fin dispersate. La recoacerea incompleta are loc numai
recristalizarea perlitei, micsorarea gradului ei de dispersie si deci micsorarea duritatii.

Recoacerea de normalizare

Incalzirea se face pana in domeniul pur austenitic pentru toate otelurile si anume cu
30 – 50 °C peste A3 la otelurile hipoeutectoide si cu 50 – 70 °C peste Acem la otelurile
hipereutectoide. Incalzirea otelurilor hipoeutectoide se face peste Acem pentru
distrugerea retelei de cementita secundara. Pentru toate otelurile racirea se va face in
aer. Normalizarea se aplica numai otelurilor carbon si slab aliate care au calibilitatea
redusa. Racirea in aer conduce la obtinerea structurilor de echilibru sau usor in afara
acestora (sorbita). Din punct de vedere al structurii ce se obtine, aceasta fiind mai fina si
avand o cantitate mai mare de perlita, se obtin oteluri cu 0,5 – 0,6%C obtinandu-se
astfel structuri complet perlitice.

Recoacerea de omogenizare
 La cristalizarea otelurilor apar neomogenitati chimice cunoscute sub denumirea de
segregatii si care pot fi:
– segregatii microscopice care se manifesta in special in lingouri si care nu pot fi
inlaturate prin tratament termic(dispar sau se atenueaza la deformarile plastice cu grad
mare de deformare)
– microsegregatii (segregatii dentrice) la care neomogenitatea se manifesta la nivelul
cristalelor. Segregatia dentrica in lingouri micsoreaza capacitatea de deformare plastica
la cald si faciliteaza ruperea intercristalina. De asemenea accentueaza antizotropia
proprietatilor in produsele deformate la cald. Omogenizarea compozitiei chimice in cazul
pieselor si lingourilor are loc prin incalziri la temperature inalte (1050- 1250 °C) cu
mentineri de 20 – 30 de ore, incalzirea si racirea se efectueaza cu viteze foarte mici. In
practica industriala recoacerea de omogenizare se aplica lingourilor si pieselor mari
turnate din otel aliat, pentru carburare .

Recoacerea de inmuiere sau de globulizare

Reprezinta tipul caracteristic pentru otelurile dure si extradure 0,6 – 1,4%C . Prin
recoacerea de globulizare are loc transformarea cementitei sau carburilor din forma
lamelara in forma globulara ceea ce duce la imbunatatirea prelucrabilitatii prin aschiere
si a comportarii la alire.

Recoacerea de detensionare

Detensionarea se aplica pieselor obtinute prin turnare , sudare , deformare plastica ,dar
daca produsele respective se supun unor alte operatii de recoacere care se fac la
temperaturi suficient de mari pentru inlaturarea tensiunilor interne iar racirea are loc
suficient de lent pentru a nu se introduce alte tensiuni nu se mai aplica in mod special
recoacerea de detensionare. Atunci cand detensionarea este urmarita in mod expres
recoacerea se numeste detensionare si trebue efectuata cat mai repede dupa
prelucrarea care a produs tensiuni interne, pentru a evita deformarea sau fisurarea
piesei.

Abstract:
Steels can exhibit a wide variety of properties depending on composition as well as the phases and
micro-constituents present, which in turn depend on the heat treatment.
The basis for the understanding of the heat treatment of steels is the Fe-C phase diagram. It actually
includes two diagrams; the stable iron-graphite diagram and the metastable Fe-Fe 3C diagram. The
stable condition usually takes a very long time to develop, especially in the low-temperature and low-
carbon range, and therefore the metastable diagram is of more interest.

Steel is usually defined as an alloy of iron and carbon with the carbon content
between a few hundreds of a percent up to about 2 wt%. Other alloying elements
can amount in total to about 5 wt% in low-alloy steels and higher in more highly

alloyed steels such as tool steels, stainless steels (>10.5%) and heat resisting CrNi
steels (>18%). Steels can exhibit a wide variety of properties depending on
composition as well as the phases and micro-constituents present, which in turn
depend on the heat treatment.

The Fe-C Phase Diagram

The basis for the understanding of the heat treatment of steels is the Fe-C phase
diagram (Fig 1). Figure 1 actually shows two diagrams; the stable iron-graphite
diagram (dashed lines) and the metastable Fe-Fe3C diagram. The stable condition
usually takes a very long time to develop, especially in the low-temperature and low-
carbon range, and therefore the metastable diagram is of more interest. The Fe-C
diagram shows which phases are to be expected at equilibrium (or metastable
equilibrium) for different combinations of carbon concentration and temperature.
We distinguish at the low-carbon end ferrite (α-iron),which can at most dissolve
0.028% C, at 727°C (1341°F) and austenite -iron, which can dissolve 2.11 wt% C at
1148°C (2098°F). At the carbon-rich side we find cementite (Fe 3C). Of less interest,
except for highly alloyed steels, is the δ-ferrite existing at the highest temperatures.

Between the single-phase fields are found regions with mixtures of two phases, such
as ferrite + cementite, austenite + cementite, and ferrite + austenite. At the highest
temperatures, the liquid phase field can be found and below this are the two phase
fields liquid + austenite, liquid + cementite, and liquid + δ-ferrite.

In heat treating of steels, the liquid phase is always avoided. Some important
boundaries at single-phase fields have been given special names:

 A1, the so-called eutectoid temperature, which is the minimum temperature

for austenite
 A3, the lower-temperature boundary of the austenite region at low carbon
contents, that is, the γ/γ + α boundary
 Acm, the counterpart boundary for high carbon contents, that is, the γ/γ +
Fe3C boundary

The carbon content at which the minimum austenite temperature is attained is called
the eutectoid carbon content (0.77 wt% C). The ferrite-cementite phase mixture of
this composition formed during cooling has a characteristic appearance and is called
pearlite and can be treated as a microstructural entity or microconstituent. It is an
aggregate of alternating ferrite and cementite lamellae that degenerates into
cementite particles dispersed with a ferrite matrix after extended holding close to A 1.
 Fig. 1. The Fe-Fe3C diagram.

The Fe-C diagram in Fig 1 is of experimental origin. The knowledge of the

thermodynamic principles and modern thermodynamic data now permits very
accurate calculations of this diagram. This is particularly useful when phase
boundaries must be extrapolated and at low temperatures where the experimental
equilibria are extremely slow to develop.

If alloying elements are added to the iron-carbon alloy (steel), the position of the A 1,
A3, and Acm boundaries and the eutectoid composition are changed. It suffices here to
mention that

1. all important alloying elements decrease the eutectoid carbon content,

2. the austenite-stabilizing elements manganese and nickel decrease A, and
3. the ferrite-stabilizing elements chromium, silicon, molybdenum, and tungsten
increase A1.

Transformation Diagrams

The kinetic aspects of phase transformations are as important as the equilibrium

diagrams for the heat treatment of steels. The metastable phase martensite and the
morphologically metastable microconstituent bainite, which are of extreme
importance to the properties of steels, can generally form with comparatively rapid
cooling to ambient temperature. That is when the diffusion of carbon and alloying
elements is suppressed or limited to a very short range.

Bainite is a eutectoid decomposition that is a mixture of ferrite and cementite.

Martensite, the hardest constituent, forms during severe quenches from
supersaturated austenite by a shear transformation. Its hardness increases
monotonically with carbon content up to about 0.7 wt%. If these unstable
metastable products are subsequently heated to a moderately elevated temperature,
they decompose to more stable distributions of ferrite and carbide. The reheating
process is sometimes known as tempering or annealing.

The transformation of an ambient temperature structure like ferrite-pearlite or

tempered martensite to the elevated-temperature structure of austenite or
austenite-carbide is also of importance in the heat treatment of steel.

One can conveniently describe what is happening during transformation with

transformation diagrams. Four different types of such diagrams can be distinguished.
These include:

 Isothermal transformation diagrams describing the formation of austenite,

which will be referred to as ITh diagrams
 Isothermal transformation (IT) diagrams, also referred to as time-
temperature-transformation (TTT) diagrams, describing the decomposition of
austenite
 Continuous heating transformation (CRT) diagrams
 Continuous cooling transformation (CCT) diagrams

Isothermal Transformation Diagrams

This type of diagram shows what happens when steel is held at a constant
temperature for a prolonged period. The development of the microstructure with
time can be followed by holding small specimens in a lead or salt bath and quenching
them one at a time after increasing holding times and measuring the amount of
phases formed in the microstructure with the aid of a microscope.

ITh Diagrams (Formation of Austenite). During the formation of austenite from

an original microstructure of ferrite and pearlite or tempered martensite, the volume
decreases with the formation of the dense austenite phase. From the elongation
curves, the start and finish times for austenite formation, usually defined as 1% and
99% transformation, respectively, can be derived.

IT Diagrams (Decomposition of Austenite). The procedure starts at a high

temperature, normally in the austenitic range after holding there long enough to
obtain homogeneous austenite without undissolved carbides, followed by rapid
cooling to the desired hold temperature. The cooling was started from 850°C
(1560°F). The A1 and A3 temperatures are indicated as well as the hardness. Above
A3 no transformation can occur. Between A1 and A3 only ferrite can form from
austenite.

CRT Diagrams

In practical heat treatment situations, a constant temperature is not required, but

rather a continuous changing temperature during either cooling or heating.
Therefore, more directly applicable information is obtained if the diagram is
constructed from dilatometric data using a continuously increasing or decreasing
temperature.

Like the ITh diagrams, the CRT diagrams are useful in predicting the effect of short-
time austenitization that occurs in induction and laser hardening. One typical
question is how high the maximum surface temperature should be in order to
achieve complete austenitization for a given heating rate. To high a temperature
may cause unwanted austenite grain growth, which produces a more-brittle
martensitic microstructure.

CCT Diagrams

As for heating diagrams, it is important to clearly state what type of cooling curve
the transformation diagram was derived from.

Use of a constant cooling rate is very common in experimental practice. However,

this regime rarely occurs in a practical situation. One can also find curves for so-
called natural cooling rates according to Newton’s law of cooling. These curves
simulate the behavior in the interior of a large part such as the cooling rate of a
Jominy bar at some distance from the quenched end.
 Close to
the
surface
the

characteristics of the cooling rare can be very complex. Each CCT diagram contains a
family of curves representing the cooling rates at different depths of a cylinder with a
300 mm (12 in.) diameter. The slowest cooling rate represents the center of the
cylinder. The more severe the cooling medium, the longer the times to which the C-
shaped curves are shifted. The M, temperature is unaffected.
 Fig.2. CCT (a) and TTT (b) diagrams.

It should be noted, however, that transformation diagrams can not be used to

predict the response to thermal histories that are very much different from the ones
used to construct the diagrams. For instance, first cooling rapidly to slightly above M s
and then reheating to a higher temperature will give more rapid transformation than
shown in the IT diagram because nucleation is greatly accelerated during the
introductory quench. It should also be remembered that the transformation diagrams
are sensitive to the exact alloying content within me allowable composition range.