MODULUL 6. STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE

ALIAJELOR FIER –  CARBON

Timpul mediu necesar pentru studiu: 210 minute.

Obiective educaţ
ionale
În urma parcurgerii acestui modul veţi şti:
- să daţi definiţia oţelurilor şi a fontelor albe;
- să cunoaşteţi diagrama de echilibru Fe-C;
- să faceţi deosebirea între diagrama metastabilă Fe-Fe3C;
- să cunoaşteţi particularităţile diagramei Fe-Fe3C;
- să cunoaşteţi constituenţii din diagrama Fe-Fe3C, şi diagrama acestor constituenţi;
- să calculaţi procentul constituenţilor unui aliaj din diagrama Fe-Fe3C;
- să luaţi cunoştinţă cu formarea structuri interne a oţelurilor carbon şi a fontelor albe;
- să cunoaşteţi transformările de fază care au loc în diagrama Fe-Fe3C.

Cuvinte cheie:
Diagrama Fe-Fe3C, oţeluri, fonte albe, particularităţi ale diagramei Fe-Fe3C, transformări
în oţeluri, transformări în fontele albe

Cuprinsul Modului:
6. STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE ALIAJELOR FIER –  CARBON
6.1. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje fier-carbon.
6.2. Transformări de fază î n diagrama metastabilă  Fe-Fe3C.

 Întrebări de autoevaluare
 Bibliografie

129
 

EXPUNEREA DETALIATĂ A TEMEI

Aliajele fierului cu carbonul, oţelurile şi fontele, în primul rând oţelurile, sunt cele mai
importante produse metalurgice şi formează baza construcţiei de maşini şi utilaje industriale.
Ponderea lor este foarte mare, varietatea utilizării lor se justifică prin proprietăţile mecanice
superioare, posibilităţile largi de prelucrare prin deformare plastică, prin aşchiere, bune
 posibilităţi de sudare, preţ de cost redus în comparaţie cu alte materiale, ş.a.
În funcţie de modul de legare a carbonului se prezintă diagrama de echilibru al ale
aliajelor Fe-C, iar în acest modul cu precădere diagrama Fe-Fe3C (numită şi diagrama Fe-
Cementită). Sunt prezentate liniile şi punctele care alcătuiesc diagrama, constituenţii structurali ai
diagramei cu proprietăţile lor. În continuare se prezintă diagrama constituenţilor diagramei Fe -
Fe3C şi modul de trasare a ei, apoi un exemplu de calcul al cantităţilor constituenţilor pentru patru
tipuri de aliaje din diagrama Fe-Fe3C.
Formarea structurii oţelurilor şi a fonţelor albe, în funcţie de conţinutul de carbon, în
diagrama Fe-Fe3C, va consolida cunoştinţele despre structura în echilibru al oţelurilor şi fontelor 
albe.
Cunoaşterea transformărilor de fază care au loc la răcirea şi încălzirea oţelurilor şi
fontelor albe în diagramă de echilibru, vor constitui bazele teoretice ale tratamentelor termice
 pentru cele două tipuri de materiale.

6. STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE ALIAJELOR FIER –  CARBON

6.1. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Fier –  Carbon

6.1.1. Forme de separare ale carbonului în aliaje Fe –  C

Elementul principal de aliere al fierului este carbonul, care se poate întâlni în acest aliaj
sub două forme:
- carbon legat – sub formă de compus chimic – carbură de fier Fe3C cunoscută sub
denumirea de cementită, care corespunde echilibrului metastabil;
- carbon liber – sub formă de grafit, corespunzător echilibrului stabil.
a) Cementita – este o carbură de fier Fe3C cu 6,67%C. Punctul de topire nu este cunoscut,
ea este sub cea de topire a fierului pur, cristalizează în sistemul ortorombic. Datorită

130
 

complexităţii reţelei şi a forţelor de legătură cementita se caracterizează prin duritate foarte mare
HB700  –   800 daN/mm2   şi fragilitate ridicată. La temperaturi joase sub 2100C are proprietăţi
magnetice, punctul Curier al cementitei se notează cu A0. Cementita poate forma soluţii solide pe
 bază de compus (FeX)3C cu metale ca: Mn, Cr, W, aşa numita cementită aliată. Cementita nu este
un compus stabil, în anumite condiţii se descompune cu formare de carbon liber (grafit), iar în
altele se recompune:
Fe3C   3Fe  C   (6.1)
b)   Carbonul  liber sub formă de grafit se întâlneşte numai în structura fontelor cenuşii.
Grafitul se prezintă sub formă de reţea hexagonală stratificată. Atomii sunt legaţi între ei cu trei
legături covalente, iar a patra face legătura metalică, care asigură conductibilitatea electrică.
Grafitul are temperatura de topire peste 3727°C, este refractar, are rezistenţă mecanică redusă.

6.1.2. Diagrama de echilibru fier –  carbon

Având în vedere cele două forme în care există carbonul în aliajul Fe – C, diagrama de
echilibru al sistemului se reprezintă sub două forme (fig. 6.1) : diagrama: fier  –   cementită
(echilibru metastabil – trasată cu linie continuă) şi diagrama fier grafit(echilibru stabil –   trasat cu
linie discontinuă subţire). Pe diagramă se reprezintă constituenţii metalografici ai diagramei
metastabile Fe –  Fe3C.

6.1.3. Diagrama de echilibru fier – cementită (Fe –  Fe3C)

[Link]. Particularităţile diagramei Fe –  Fe3C

Dacă nu se ţine seama de transformările alotropice, diagrama poate fi considerată de tipul

unei diagrame cu solubilitate totală în stare lichidă, solubilitate parţială în stare solidă cu
transformare de eutectic.
Diagrama Fe – Fe3C în totalitatea ei este alcătuită din trei diagrame: o diagramă cu
transformare peritectică, o diagramă cu transformare eutectică şi o transformare eutectoidă.
Semnificaţia liniilor şi punctelor în diagrama Fe –  Fe3C sunt:
- linia ABCD –  linia lichidus;

131
 

Fig. 6.1. Diagrama de echilibru fazic a sistemului Fe  –  C (Metals Handblook ASM, 1973)
a) –  diagrama sistemului metastabil fier- cementită (Fe-Fe3C); b) – diagrama de constituenţi a
sistemului Fe-Fe 3C

- linia AHJECFD –  linia solidus;

- linia GS  – reprezintă toate punctele de transformare A3  (transformare alotropică a
austenitei în ferită);
- linia SE  – reprezintă toate punctele de transformare Acem (temperatură la care se separă
cementita secundară în austenită);
- linia GPQ – reprezintă linia solubilităţii soluţiei solide a carbonului în Fe şi temperaturile
la care se termină transformarea austenitei în ferită;

132
 

- linia PSK  – reprezintă toate temperaturile de transformare A1  eutectoide a austenitei

 A s  ferită p+cemk;

- linia PQ – reprezintă temperaturile la care începe separarea cementitei terţiare

- linia MO  – reprezintă temperatura de transformare a feritei magnetice în ferită
nemagnetică;
- linia ECF - reprezintă temperatura de transformare a eutectică LC  αp+CeF;
- linia NJ – reprezintă temperaturile la care se termină transformarea alotropică a feritei de
înaltă temperatură () în austenită;
- linia NH  – reprezintă temperaturile la care încep transformările alotropice a feritei  în
austenită;
- linia HJB – reprezintă temperaturile de transformare peritectică:
LB+H  austenităE; (6.2)
Punctele caracteristice ale diagramei Fe –  Fe3C:
- A – punct de topire a Fe pur; 1538°C şi 0%C;
- B – punct de tranziţie 14950C şi 0,50%C;
- J – punct de transformare peritectică 1495°C: LB+H  austenităE şi 0,16%C;
- N – punct de transformare alotropică Fe  Fe 1394°C şi 0%C ;
- H –  punct de solubilitate maximă în carbon a Fe 1495°C şi 0,09%C;
- E –  punct de saturare a Fe în carbon la 1148°C şi 2,11%C;
- C – punct eutectic a sistemului stabil 1148°C şi 4,3%C;
- C - punct eutectic sistem stabil la 1154°C şi 4,26%C ;
- D –  punct de topire a cementitei –   nedeterminată la 6,67%C;
- F – punct de tranziţie (se termină solidificarea cementitei I LE  Ce I) cu 6,67%C;
- G –  punct detransformare a Fe în Feα la 9120C şi 0%C;
- S -  punct de transformare eutectoidă AusterităS      Ferităp + CeII la 727°C şi
0,77%C (Ferităp+Ce II=perlită);
- S - punct eutectoid 738°C şi 0,68%C;
- P – punct de tranziţie corespunzător conţinutului maxim de carbon (0,0218%C) în
Fe la 727°C;
- K – punct de tranziţie la727°C şi 6,67%C;

133
 

- Q – punct corespunzător saturaţiei maxime în carbon a Fe la 20°C şi 0,002%C;

- L – punct de tranziţie 100% cementită cu 6,67%C la 20°C;
- N - temperatura corespunzătoare transformărilor A0 a Cemmag  Cemnemag la 2100C;
- M –  770°C, punct Curie a Feritei α;
- O – 770°C, punct Curie a oţelului ferito - austenitic.

[Link]. Constituenţii de echilibru al aliajelor Fe –  Fe3C

În diagrama Fe – Fe3C apar următorii constituenţi metalografici:

a)   Ferita  – este o soluţie solidă de carbon în fierul     cu reţea cubică cu volum
centrat, dizolvă maximum de 0,0218% C la temperatura de 727°C corespunzător punctului P din
diagramă şi 0,002% C la 20°C corespunzător punctului Q.
Reţeaua fierului     neavând interstiţii unde să se plaseze atomi de carbon, aceştia se
 plasează în locurile libere provocate de existenţa defectelor reticulare, în special la limitele
grăunţilor.
Proprietăţile mecanice ale feritei sunt: duritatea 80 HB, rezistenţa la rupere σr=30
daN/mm2, alungirea la rupere A=35%, densitatea 7,86 g/cm3, până la 7700 C ferita este magnetică
(punctul critic A2), numit şi punct Curie. Ferita este un constituent moale şi plastic.
b)   Austenita  – este o soluţie solidă a carbonului în Fe  cu reţea cubică cu feţe
centrate, numită soluţie solidă  . Cantitatea maximă de carbon, dizolvat în soluţia solidă  , este
dată de punctul E şi corespunde concentraţiei de 2,11% C.
Austenita este stabilă numai la temperaturi ridicate cuprinse între 727°C şi 1495 (punctele
S şi J). Prezenţa austenitei la temperaturi mai joase este influenţată de prezenţa elementelor de
aliere, acestea lărgesc domeniul soluţiei solide  .
Austenita este un constituent plastic uşor deformabil, ea este paramagnetică, are greutatea
specifică cea mai mare dintre constituenţi, duritate şi rezistenţa mecanică mai mare decât ferita.
c)   Cementita  –   este un compus chimic Fe3C conţinând 6,67% C. Are o reţea
ortorombică, cu posibilităţi reduse de alunecare, fragilitate ridicată, duritate mare 750÷800 HB.
Din punct de vedere magnetic cementita este feromagnetică sub punctul A0  corespunzător 
temperaturii de 210°C.
d)   Perlita  –   este eutectoidul diagramei Fe  –   Fe3C, fiind un amestec mecanic format la

134
 

727°C şi 0,77% C, rezultată din descompunerea austenitei în soluţie solidă  (ferită) şi cementită

secundară. Această transformare se produce în punctul S de pe diagrama Fe –  Fe3C.
Perlita va avea proprietăţi intermediare între cele ale feritei şi cele ale cementitei: are
duritatea cuprinsă între 185÷250 HB, rezistenţa la rupere   r=55÷110 daN/mm2, alungirea
A=10÷25%.
Cementita şi ferita sunt dispuse în structura perlitei sub formă de lamele numită şi perlită
lamelară. Cu cât lamelele vor fi mai fine cu atât proprietăţile mecanice vor fi mai ridicate. În
anumite condiţii aceşti doi constituenţi pot apărea şi sub formă globulară în masa perlitei, numită
 perlită globulară. Perlita este feromagnetică, iar din punctul de vedere al tenacităţii, aceasta este
influenţată în mod benefic de forma globulară.
e)   Ledeburita  este eutecticul diagramei Fe  –   Fe3C format la 1148°C şi 4,3% C
rezultată în urma separării din lichid al cementitei primare şi austenitei, corespunzător punctului
C din diagramă. Ledeburita are o duritate mare 700 HB, fragilă, apare la microscop sub formă
 pestriţă, formată din insule de culoare închisă de perlită pe fond de cementită de culoare deschisă.
Ledeburita este feromagnetică.

[Link]. Diagrama constituenţilor sistemului Fe –  Fe3C

Din diagrama constituenţilor (fig. 6.1, b) se poate determina cantitativ constituenţii structurali
la toate aliajele cuprinse în sistemul Fe –  Fe3C.
Aliajul cu 0,002% C conţine ferită în proporţie de 100%, aliajul eutectoid cu 0,77% C
conţine 100% perlită, aliajul eutectic cu 4,3% C conţine 100% ledeburită, iar aliajul cu 6,67% C
conţine în proporţie de 100% cementită (Fe3C).
Pentru aliajele intermediare, legea pârghiei ne indică variaţii liniare, trasându-se dreapta
a – b care desparte domeniul feritei de cel al perlitei. Pentru reprezentarea ledeburitei s-a trasat, în
cadrul acestei diagrame triunghiul cde, cu vârful d în dreptul eutecticului C (4,3%C), iar celelalte
două vârfuri în dreptul extremităţilor orizontalei eutectice, până la care apare în structură
eutecticul ledeburită. Latura c–d a acestui triunghi separă domeniul ledeburitei de cel al perlitei,
iar latura d –e, separă domeniul ledeburitei de cel al cementitei primare.
Pentru ca diagrama constituenţilor să fie completă mai trebuie reprezentate triunghiurile
care despart domeniile austenitei de cele ale cementitei secundare (triunghiul bgd) şi cel al feritei

135
 

de cementită terţiară (CeIII).

Pentru reprezentarea triunghiului care reprezintă cementita secundară (bgd) se uneşte
printr-o dreaptă punctul b, care este situat în dreptul concentraţiei de 0,77% C, cu punctul e, situat
în dreptul concentraţiei de 6,67% C. Intersecţia dreptei b–e cu verticala dusă în dreptul
concentraţiei de 2,11% C, ne va da punctul g, care reprezintă unul dintre din vârfurile triunghiului
cementitei secundare. Celelalte două vârfuri vor fi situate în punctul b şi d, corespunzătoare
concentraţiilor de 0,77% C şi respectiv 4,3% C.
Triunghiul care reprezintă separarea cementitei terţiare (CeIII) din ferită va avea unul din
vârfuri la concentraţia de 0,002% C, celălalt la concentraţia de 0,77% C, respectiv punctul b, iar 
vârful pe dreapta verticală din dreptul concentraţiei de 0,0218% C, respectiv  în dreptul punctului
a.
Exemplu : Considerând aliajul I cu 3,7% C este format din 70% Le+30%Pe+Ce II sau 70%
Le+20Pe+10CeII.
Pentru aliajul II cu 5,5% C     50Le+50CeI.

[Link]. Calculul cantitativ al constituenţilor structurali într-un aliaj Fe – Fe3C

Pentru a putea face aprecieri asupra proprietăţilor unui aliaj aparţinând sistemului
Fe – Fe3C este necesar să se cunoască raportul cantitativ în care se găsesc diferiţii constituenţi în
structura aliajului respectiv.
Ţinând seama de faptul că aliajele Fe– C sunt utilizate în majoritatea cazurilor la
temperatură joasă diagrama lor se poate reprezenta simplificat ca în figura 6.2. Pentru
determinarea raportului cantitativ dintre constituenţi aflaţi în structura aliajelor se va utiliza  legea
pârghiei în schema din fig. 6.2.
 Exemplu: Se consideră aliajul I cu 0,45% C. Aplicând legea pârghiei vom avea :
0,45 0,77  0,45
Pe  100  58,4%; Fe  100  41,5%;
0,77  
0,77
Aliajul II cu 1,2% C este alcătuit din Pe şi Ce II. Conform cu legea pârghiei vom avea :
6,67 1,2
 1,2  0,77
Pe  100  92,7%; Ce  100  7,28%;
6,67  0,77 6,67  0,77
Aliajul III cu 3% C este format din Pe+CeII+Le. Conform cu legea pârghiei vom avea:

136
 

3  2,11 4,3  3
 Le  100  40,63%; Pe  Ce II    59,37%;
4,3  2,11 4,3  2,11
- Aliajul IV cu 5,5% C este format din ledeburită şi cementită primară :
6,67  5,5 5,5  4,3
 Le  100  49,37%; Ce I   100  50,63%.
6,67  4,3 6,67  4,3

Fig. 6.2. Schiţă a diagramei Fe– Fe3C pentru calculul cantităţilor constituenţilor

[Link]. Formarea structurii oţelurilor carbon şi a fontelor albe în diagrama Fe– Fe3C

A. Formarea structurii oţel urilor 

Oţelurile sunt aliaje ale Fe cu C, caracterizate prin plasticitate şi având conţinutul de
carbon la temperatura ambiantă cuprins între 0,002% şi 2,11% C. Sub concentraţia de 0,002% C
se consideră că există fierul tehnic. Oţelurile se pot prelucra bine prin deformare plastică la cald
şi rece (forjare, laminare, ambutisare, cât şi prin aşchiere).
Întrucât transformarea alotropică de la temperaturi înalte care duce la formarea feritei   nu
influenţează structurile pe care oţelurile le au la temperatura ambiantă, diagrama cu transformare
 peritectică poate fi neglijată şi poate fi considerată diagrama Fe– Fe3C simplificată (fig. 6.3).
La toate oţelurile există un interval de cristalizare primară cuprins între liniile lichidus şi

137
 

solidus şi toate au structura primară alcătuită din austenită.

În raport cu punctul eutectoid S, oţelurile se împart în:
- oţeluri hipoeutectoide cu un conţinut cuprins între 0,002% C şi până la 0,77% C; care la
temperatură ambiantă au structura formată din ferită+cementită+perlită;
- oţeluri eutectoide cu un conţinut de 0,77% C, care au în structură numai perlită;
- oţeluri hipereutectice cu un conţinut cuprins între 0,77% C şi 2,11% C, structura la
temperatura obişnuită este formată din perlită şi cementită secundară.
Un oţel cu un conţinut de carbon cuprins între 0,002% şi 0,0218% la temperatura curbei
GS se va găsi sub formă de austenită, când la această temperatură începe transformarea alotropică
a austenitei în ferită şi care se va termina la temperatura corespunzătoare curbei GP. Ferita se
răceşte până la temperatura PQ, când se depune cementită terţiară(CeIII) sub formă de separări
discontinue, la limitele grăunţilor de ferită,.
Un oţel hipoeutectoid   cu 0,2% C, la răcire din domeniul austenitei până la temperatura
curbei GS va începe transformarea alotropică a austenitei în ferită, cu scăderea temperaturii,
compoziţia îşi va termina transformarea la atingerea segmentului PS, astfel că la temperatura
ambiantă constituenţii vor fi ferită şi perlită (ferită + cementită secundară fig. 6.3, b).
Oţelul eutectoid   cu 0,77% C se va găsi în stare de austenită până la 7270C când se va
 produce transformarea eutectoidă, austenita se va descompune într-un amestec mecanic de ferită
şi cementită secundară şi care formează un nou constituent numit perlită. Transformarea este zero
variantă (v=0).
Un oţel hipereutectoid   (1,2% C) va fi în stare de austenită până la temperatura la care se
 produce intersecţia ordonatei cu curba ES, când pe marginea grăunţilor de austenită începe
separarea cementitei secundare (CeII) sub formă de reţea. La atingerea segmentului SK se
produce transformarea eutectoidă a austenitei în perlită. La temperatura ambiantă acest oţel va
avea structura formată din perlită (perlită lamelară sau globulară) şi cementită secundară.
B. Formarea structurii fontelor albe
Fontele albe sunt aliaje ale Fe  – C, cu un conţinut de carbon cuprins între 2,11% C şi
6,67% C, ele sunt aliaje lipsite de plasticitate. Se numesc fonte albe pentru că ele sunt obţinute
direct din răcirea aliajului de primă fuziune (obţinute direct prin răcirea fontei obţinute în furnal).
În raport cu punctul eutectic (C=4,3% C) fontele se împart în:
-  fonta albă hipoeutectică  cu un conţinut de carbon cuprins între 2,11% şi 4,3% C,

138
 

formată la temperatura ordinară din perlită, cementită secundară şi ledeburită (eutectic);

-  fonta albă eutectică  cu un conţinut de 4,3% C, având ca şi constituent ledeburita,
formată din două faze solide: austenita şi cementita primară. La temperatură ambiantă
constituentul este ledeburita transformată şi cementita primară (Letr = Perlită + CeII + CeI);

Fig. 6.3. Diagrama Fe  –  Fe3C: a – diagrama simplificată; b – diagrama constituenţilor

O fontă albă hipoeutectică cu 3,5% C,  până la temperatura corespunzătoare curbei

lichidus AC este în stare de lichid omogen. La această temperatură, din lichid începe cristalizarea
dendritelor de austenită, cu scăderea temperaturii la 11480 C, corespunzător liniei EF, din lichid
cristalizează simultan austenita de compoziţie E şi constituentul ledeburită (format din cementită
 primară cu 6,67% C şi austenită de compoziţie 2,11% C).
Cu scăderea temperaturii din austenita primară şi austenita din ledeburită se separă
cementita secundară. La 727°C se produce transformarea eutectoidă; austenita de compoziţie S
(0,77% C) se transformă în perlită (ferită şi cementită secundară). Deci la temperatura ambiantă
fonta albă hipoeutectică va avea în structură : perlită+CeII+Le tr..
Fonta albă eutectică cu 4,3% C până la temperatura de 1148°C este în stare de lichid

139
 

omogen. La această temperatură se produce transformarea eutectică: din lichid cristalizează

simultan austenita şi cementita (Ce I), adică amestecul mecanic numit ledeburită. Cu scăderea
temperaturii din austenită, din ledeburită se precipită cementita secundară, iar cu scăderea sub
727°C, austenita cu 0,77% C va trece în perlită. Deci la temperatura mediului ambiant ledeburita
va fi transformată, fiind formată din perlită şi cementită secundară.
O  fontă albă hipereutectică cu 5,5% C până la curba CD se găseşte sub formă de lichid
omogen. La temperatura corespunzătoare curbei CD începe cristalizarea cementitei primare. Cu
scăderea temperaturii, compoziţia lichidului ajunge la 4,3% C la 11480  C când se produce
transformarea eutectică, cu formarea ledeburitei. Din austenită, din ledeburită cu scăderea
temperaturii sub 7270 C se separă cementită secundară.
La temperatura mediului ambiant structura fontelor hipereutectice va fi formată din
cementită primară şi ledeburită transformată cu aspect punctiform.

6.2. Transformări de fază în diagrama metastabilă Fe –  Fe3C

Cele trei varietăţi alotropice ale fierului dau în diagrama de echilibru fazic Fe –  Fe 3C trei
domenii corespunzătoare soluţiilor solide: Ferita de înaltă temperatură ( - domeniul AHN);
austenita () (domeniul NJESG) şi ferita de joasă temperatură ( - domeniul GPQ).
Prezenţa carbonului dizolvat scindează temperatura transformărilor în două temperaturi
distincte: de început şi de sfârşit de recristalizare fazică : transformarea       se produce între
liniile NH şi NJ ale diagramei, iar transformarea       se produce între liniile GS şi GP ale
diagramei şi o transformare eutectică în punctul C. Toate aceste transformări se produc prin
reacţii între diferite faze sau prin descompunerea altora.

6.2.1. Reacţii care au loc în domeniul oţelurilor

În regiunea oţelurilor diagrama de echilibru, conţine două orizontale corespunzătoare unor 
reacţii zerovariante: orizontala HJB corespunzătoare reacţiei peritectice şi orizontala PSK 
corespunzătoare reacţiei eutectoide.
a)  Reacţia peritectică (fig. 6.4) se produce la temperatura de 1495°C în oţelurile cu
conţinutul de carbon cuprins între 0,1 şi 0,5% şi are expresia:

140
 

0,09+L0,5  0,16   (6.3)

Interpretând reacţia peritectică în sensul descompunerii austenitei la încălzire, se constată
că punctul cu reacţie peritectică total (punctul J din diagrama de echilibru fazic) rezultă din
interferenţa a două fenomene :
(a) - ridicarea temperaturii transformării alotropice     la creşterea conţinutului de
carbon (linia NJ a diagramei de echilibru fazic);
(b) - micşorarea solubilităţii carbonului în austenită la ridicarea temperaturii (linia EJ
a diagramei de echilibru fazic).
Ca urmare, la intersecţia celor două curbe în punctul J (0,16% C, 14950 C) fierul   este
incapabil să dizolve în continuare conţinutul de carbon care i-ar fi necesar pentru împiedicarea
transformării sale alotropice în fier    şi în lichid conform reacţiei amintite.
Transformările peritectice (de temperaturi înalte) care implică participarea feritei     sunt
neglijate, deoarece la temperaturi mai joase (sub 13000 C) nu mai este implicată, considerându-se
că oţelurile au o structură primară constituită din austenită.

Fig. 6.4. Regiunea reacţiei peritectice

Prezenţa feritei    este importantă în explicarea structurii şi proprietăţilor oţelurilor înalt

aliate din categoria oţelurilor feritice. Aceste oţeluri conţin cantităţi importante de elemente de
aliere cu acţiune feritogenă. Elementele Cr, Si, Al, Mo, W, V, P, Sn, coboară temperatura
transformării alotropice A4 şi ridică temperatura transformării alotropice A 3, lărgind în acest mod
domeniul de existenţă al soluţiilor solide cu reţea C.V.C. (ferita     şi ferita   ) şi îngustând
domeniul existenţei soluţiei cu reţea C.F.C. (austenita  ).
141
 

b)  Reacţia eutectoidă
Cu excepţia oţelurilor feritice, toate oţelurile au la temperaturi înalte o constituţie integral
austenitică. Ca urmare a depresiunii punctului de transformare alotropică A3, produsă de prezenţa
carbonului austenita îşi menţine stabilitatea la temperaturi din ce mai joase pe măsură ce
conţinutul de carbon creşte (linia GS a diagramei de echilibru fazic –  fig. 6.5).
Sub temperaturile indicate de linia GS a diagramei de echilibru,  austenita suferă
fenomenul de recristalizare fazică, transformându-se în ferită. Punctul S (0,77% C, 727°C)
reprezintă temperatura minimă de stabilitate a austenitei în condiţii de echilibru. Peste acest punct
depresiunea temperaturii de transformare alotropică       nu se mai produce, ca urmare a
imposibilităţii dizolvării în continuare a carbonului necesar în acest scop.

Fig. 6.5. Regiunea reacţiei eutectoide

Se observă, în diagramă că punctul S se află la intersecţia liniei GS de început de

recristalizare fazică a austenitei, cu linia ES de saturaţie în c arbon a austenitei. Ca urmare, în
 punctul S austenita suferă o descompunere constând dintr -o transformare prin recristalizare fazică
în ferită saturată, concomitent cu o precipitare a excesului de carbon sub formă de cementită
(numită cementită secundară). Această transformare constituie o descompunere eutectoidă
exprimată prin reacţia:
7270 C
    (0,0218+Ce II 2,11)
0,77    (6.4)
6.2.2. Reacţii care au loc în domeniul fontelor albe

 Reacţia eutectică
În domeniul fontelor are loc reacţia eutectică, ea având loc la temperatura orizontalei ECF
din diagrama de echilibru (fig. 6.6).

142
 

Fig. 6.6. Regiunea reacţiei eutectice

Reacţia eutectică se exprimă prin relaţia:

0
L4,3   1148
 
  C
       (2,11+CeI6,67) (6.4)
Eutecticul rezultat se numeşte ledeburită (Le). Aliajul de compoziţia punctului C din
diagramă reprezintă o fontă eutectică, a cărei solidificare se produce în totalitate prin reacţie
eutectică; ca urmare această fontă are temperatura de topire cea mai scăzută dintre toate aliajele
sistemului Fe – Fe3C. Fontele albe cu conţinut de carbon situate între punctele E şi C ale
diagramei, îşi încep solidificarea la temperaturi mai înalte (indicate de linia lichidus BC) cu
formarea de cristale de austenită şi îşi sfârşesc solidificarea prin reacţie eutectică. Fontele cu
conţinut de carbon situat între punctele C şi F ale diagramei, îşi încep solidificarea la temperaturi
care urcă rapid cu conţinutul de carbon (temperaturi indicate de linia lichidus CD), cu formarea
de cristale de cementită primară, iar sfârşitul solidificării se produce şi în acest caz prin reacţia
eutectică.
La răcire între temperatura eutectică (1148°C) şi temperatura eutectoidă (727°C)
conţinutul de carbon ale austenitei scade de la 2,11% la 0,77%; excesul de carbon precipită ca
cementită secundară care nu se separă în formaţiuni distincte ci se contopeşte cu cementita
eutectică. Ca urmare a acestor transformări în stare solidă, la temperatura eutectoidă ledeburita
conţine mai multă cementită şi mai puţină austenită. Această ledeburită cu proporţii şi compoziţie
modificată a fazelor se numeşte ledeburită transformată (LetrI).
La temperatura eutectoidă (727°C) austenita cu 0,77% C se transformă în perlită. Ca
urmare a acestei transformări ledeburita suferă o nouă modificare şi ca atare este numită
ledeburită transformată (LetrII).

143
 

Datorită temperaturii înalte de formare din topitură, ledeburita are o microstructură grobă
şi cu puternică tendinţă de disociere a fazelor eutecticului (fig. 6.7).

Fig. 6.7. Microstructura unei fonte albe (2,96% C) ledeburită transformată, cementită secundară,
perlită

Î ntrebări de autoevaluare

1. Care sunt aliajele Fe-C?

2. În ce tip de diagramă sunt reprezentate oţelurile şi fontele albe?
[Link] sunt liniile importante în diagrama Fe-Fe3C? Dar punctele caracteristice?
4. Care sunt constituenţii diagrama Fe-Fe3C? Daţi definiţie şi principalele proprietăţi.
[Link] reprezintă diagrama constituenţilor şi la ce foloseşte?
6. Cum se formează structura unui oţel hipereutectoid la răcire din faza lichidă până la
temperatura ambiantă? Dar a unui oţel eutectoid?
7. Cum se foermează structura unei fonte albe hipoeutectice la răcire din faza lichidă până
la temperature ambiantă?
8. Ce reprezintă transformarea peritectică? Scrieţi relaţia.
9. Ce reprezintă transformarea eutectoidă? Scrieţi relaţia.
10. Ce reprezintă transformarea eutectică? Scrieţi relaţia.
11. Desenaţi diagrama Fe-Fe3C şi reprezentaţi pe diagramă constituenţii.

144
 

 Rezumat
Oţelurile şi fontele sunt aliaje ale fierului cu carbonul, ele se regăsesc în diagrama de
echilibru Fe-C. Diagrama Fe-C este o diaagramă complexă. În funcţie de modul de legare a
carbonului această diagramă apare sub două forme: o diagramă fier -cementită – carbonul se
regăseşte sub formă de compus chimic, numindu-se şi diagramă de echilibru metastabil trasată cu
linii continui  şi întrerupte groase şi o diagramă fier -grafit  – trasată cu linii întrerupte subţiri,
carbonul regăsindu-se în stare liberă cristalizat sub formă de grafit (sistem cristalin hexagonal
multistrtificat).
În diagrama de echilibru fier  – cementită (Fe  –  Fe3C) de la 0,002÷2,11 %C sunt
reprezentate oţelurile cu constituenţii şi transformările de fază în echilibru care apar în structura
lor la încălzireşi răcire de la temperatura mediului ambiant până în stare lichidă, iar de la
2,11÷6,67 % C fontele albe cu constituenţii şi transformările de faze în echilibru la încălzire şi
răcire.
Constituenţii care apar în structura oţelurilor sunt în funcţie de concentraţia în carbon şi
temperatura la care se consideră aliajul la un moment dat. În domeniul oţelurilor se întâlnesc
următorii constituenţi: ferita de joasă temperatură (α), perlita (Pe), cementita secundară (Ce II),
austenita (γ), şi ferita de înaltă temperatură (δ). În domeniul fontelor albe apar constituenţii:
 perlită, cementită secundară, ledeburită (Le), cementită primară (CeI) şi austenită.
Deasupra liniei lichidus (ABCD) toate aliajele din diagramă se regăsesc în fază lichidă,iar 
sub lina solidus (AHJECFD) în fază solidă. Între cele două c urbe aliajele Fe –  Fe3C sunt în stere
 bifazică: o fază solidă şi o fază lichidă.
Diagrama constituenţilor permite calculul procentual al fiecărui constituent dintr -un aliaj
considerat în diagrama Fe – Fe3C.
În diagrama Fe  –  Fe3C se pot urmări formarea structurii oricărui tip de aliaj Fe – C
reprezentat de concentraţia de carbon aferentă.
Constituenţii prezenţi în structura oţelurilor şi fontelor albe au anumite proprietăţi
mecanice şi tehnologice în funcţie de concentraţia de carbon şi temperatura la care se regăsesc,
 proprietăţi care se transferă oţelului sau fontei. Proprietăţile mecanice cele mai mult influenţate
de structură sunt duritatea, alungirea, fragilitatea, rezistenţa mecanică la rupere, plasticitatea, iar 
dintre cele tehnologice forjabilitatea, ambutisarea, turnabilitatea, sudabilitatea, aşchiabilitatea.

145
 

Temperaturile şi concentraţiile importante de reţinut sunt cele care conduc la transformări

de structură în stare solidă în special în cazul oţelurilor. Transformările care au loc în domeniul
oţelurilor sunt transformarea peritectică (1495oC şi 0,16% C) şi transformarea eutectoidă (727 oC
şi 0,77 C), iar în domeniul fontelor albe transformarea eutectică. De menţionat că aceste
transformări au loc la viteze de răciri şi încălziri mici ( răciri şi încălziri lente). Cea mai
importantă transformare este transformarea eutectoidă din domeniul o din domeniulţelurilor, ea
constituind baza tratamentelor termice ale oţelurilor.

 Bibliografie
1. Moga Ioan -  Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, Curs, Atelierul de multiplicat al
Universităţii din Oradea, 297pg., 2005
2. Carp V., Ungur P. - Studiul Materialelor, E.D.P., Bucureşti, 2003.
[Link], H.,ş.a. - Studiul metalelor, E.D.P., Bucureşti, 1983.
4.Gâdea, S., Petrescu,M. - Metalurgie fizică şi studiul materialelor, vol. II, E.D.P.,
Bucureşti, 1981.

146