Automatizarea sistemelor si proceselor industriale OTPF - I

1 ¦ PROBLEME GENERALE ALE AUTOMATIZĂRII

MAŞINILOR UNELTE

1.1 INTRODUCERE

După mecanizare, care l-a eliberat pe om de muncile fizice obositoare, automatizarea

constituie etapa în care omul este preocupat să creeze mijloace materiale care să reducă sau să
elimine complet intervenţia sa directă în desfăşurarea proceselor de producţie.
Termenul "automat" provine de la cuvântul grecesc "automatos" având semnificaţia "din
impuls propriu". Încă din antichitate prin "automatos" se înţelegea "o maşină care se mişcă singură".
Acest sens se păstrează până în prezent.
Definim următoarele noţiuni cu care se va opera frecvent în această lucrare:
 automatul, este o structură tehnică care efectuează anumite operaţii fără
intervenţia nemijlocită a omului;
 mecanizare, înlocuirea parţială sau totală a omului ca sursă de lucru mecanic în
procesul de producţie. Elementele maşinilor care furnizează lucrul mecanic în forma
cerută de procesul de producţie se numesc elemente de execuţie sau motoare.
 automatizare, înlocuirea totală sau parţială a omului în funcţiile de comandă,
coordonare şi control a proceselor de producţie. Automatizarea constă în echiparea
unei instalaţii cu automate, cu scopul de a modifica raportul de implicare a factorului
uman în desfăşurarea unui proces, în sensul înlocuirii acestuia cu sisteme tehnice.
La procesele neautomate (manuale), fig. 1.1a, între factorul uman şi obiectul muncii nu se
interpune un sistem tehnic. Energia de transformare şi manipulare este furnizată de om ca motor
viu. La procesele automatizate, fig. 1.1b, între factorul uman şi obiectul muncii se interpune un
sistem tehnic automatizat. Astfel, se reduce gradul de implicare direct al omului în proces, în paralel
cu dezvoltarea calitativă a activităţilor sale (adică o activitate de ordin intelectual). Specificaţia
literelor din figură este următoarea:
F.U. - factor uman; S - sculă; O.M. - obiectul muncii; E.T. - energia pentru transformare;
E.C. - energia de comandă; E.M. - energia de manipulare; R.I. - reacţia informaţională;

9
Automatizarea sistemelor si proceselor industriale OTPF - I

a) b)
Fig. 1.1

S.A. - sistem tehnologic automatizat; S.M. - sistem de manipulare automatizat;

C.O. - conducere operativă; S.P. - sistem de programare; E - energie.
Funcţie de prezenţa sau absenţa sistemului de comandă şi a modului de dialogare dintre el şi
maşină se pot întâlni diferite scheme bloc de maşini unelte.
Posibilităţile oferite de mecanizare şi automatizare pot fi ilustrate comparând performanţele
actuale cu performanţele omului. Astfel un om poate furniza, în decursul unui schimb de 8 ore, o
energie de 5,5-8,5 MJ, dezvoltând o putere medie de 0,2-0,3 kW, pe durata de 2-5 min.
Maşinile unelte de mărime mijlocie actuale au puteri de 2-10 kW, ajungând la 100-150 kW,
la maşinile unelte grele.
Viteza medie de citire a omului este de 20 caractere/s, ajungând până la maximum 50-100
caractere/s. Un cititor de bandă perforată poate citi cu uşurinţă 200-400 caractere/s, iar un cititor de
bandă magnetică poate citi 100 000 caractere/s.
Timpul de reacţie al omului la semnale luminoase sau sonore este de 0,1-0,4 s, în timp ce
servomotoarele electrice răspund la impulsuri de comandă 0,001-0,01 s.
10
Automatizarea sistemelor si proceselor industriale OTPF - I

Ţinând seama de aceste precizări o maşină unealtă neautomatizată nu are sistem de co-
mandă, iar o maşină unealtă automată poate fi cu comandă în buclă deschisă, dacă
dialogul are loc numai între sistemul de comandă şi mecanismul de antrenare şi transmitere, sau în
buclă închisă dacă sistemul de comandă mai dialoghează în plus şi cu mecanismul de execuţie.

1.2 PROCESUL TEHNOLOGIC - BAZA PROIECTĂRII MAŞINILOR AUTOMATE

La elaborarea procesului tehnologic de prelucrare al unei piese, una din problemele impor-
tante ale proiectării tehnologiei constă în alegerea numărului de operaţii, succesiunea lor şi a fazelor
de lucru, funcţie de condiţiile tehnico-economice impuse procesului tehnologic de către desenul de
execuţie.
Pentru executarea aceleiaşi piese, procesul tehnologic respectiv poate fi realizat în mai multe
variante, care diferă între ele prin următoarele:
- procedeele şi metodele tehnologice de prelucrare a suprafeţelor piesei;
- modul de generare a curbelor generatoare G şi directoare D;
- numărul şi felul mişcărilor de generare şi auxiliare;
- succesiunea mişcărilor de generare şi auxiliare;
- mărimea parametrilor regimului de aşchiere.
Ca urmare, structura cinematică, construcţia şi componenţa m.u.a. sunt determinate în mod
hotărâtor de varianta procesului tehnologic şi de tipul producţiei. Fiecare variantă a procesului
tehnologic conduce la structuri diferite a maşinilor unelte automate.
Una din problemele principale ale proiectării maşinilor unelte automate precum şi a
tehnologiei automatizată este alegerea variantei optime a procesului tehnologic care va sta la baza
proiectării maşinii-unelte automate.
Varianta economică a procesului tehnologic este varianta care asigură un cost minim, Cmin,
pe unitatea de produs şi o productivitate mare.
Varianta productivităţii maxime este varianta care asigură Qmax pentru C>Copt.
Varianta optimă a procesului tehnologic este varianta care asigură un cost optim Cop>Cmin
pentru o productivitate mare Qop<Qmax, sau o soluţie intermediară. Deci varianta optimă se
raportează fie la Cmin, fie la Qmax.

11
Automatizarea sistemelor si proceselor industriale OTPF - I

1.3 CICLUL DE LUCRU. CICLUL DE FUNCŢIONARE

Din analiza mişcărilor necesare la prelucrarea pieselor pe m.u. rezultă, pentru prelucrarea
completă a unei piese, că este necesar un număr minim de mişcări de generare şi auxiliare, care se
repetă ciclic la prelucrarea oricărei alte piese.
Mişcările de generare (de lucru sau de aşchiere), se definesc ca totalitatea mişcărilor
principale şi de avans, necesare la prelucrarea unei piese. Sunt executate de maşina-unealtă,
independent de operatorul uman.
Mişcările auxiliare, se definesc ca totalitatea mişcărilor auxiliare, care se desfăşoară în afara
procesului de aşchiere, executate de maşină sau de muncitor, necesare pentru continuarea procesului
de aşchiere. Mişcările auxiliare pot fi grupate în cinci grupe, şi anume:
 mişcări de alimentare, de evacuare şi transport având în vedere şi aşchiile
rezultante: alimentarea cu semifabricate de tip bară (bucăţi), alimentarea cu scule,
evacuarea aşchiilor;
 mişcări de comutare: schimbarea, reglarea turaţiilor şi avansurilor, pornirea, oprirea,
inversarea sensului de mişcare;
 mişcări de deplasare rapidă: apropiere şi retragere rapidă;
 mişcări de poziţionare: poziţionarea sculei în raport cu piesa, reglarea la cotă, oprirea la
cotă, controlul dimensional, divizare;
 mişcări de protecţie a maşinii-unelte şi a omului: la suprasarcini, uzuri
permanente, uzura sculelor.
Mişcările de generare şi auxiliare constituie mişcarea de acţionare.
Definirea noţiunii de cursă: Cursa, este o mişcare şi se defineşte ca deplasarea organului
final al lanţului cinematic între două poziţii determinate, succesive, pe traiectorie liniară, circulară
sau combinată (conturare).
Cursa de lucru Cl (activă), cursa în decursul căreia se efectuează procesul de aşchiere în
scopul generării suprafeţelor piesei.
Cursa de gol Cg (pasivă), cursa în decursul căreia se efectuează una sau mai multe mişcări
auxiliare.
De asemenea, din analiza mişcărilor necesare la prelucrarea pieselor pe maşini-unelte,
rezultă că trebuie respectată o anumită ordine de succedare a mişcărilor, iar unele mişcări sunt
necesare o singură dată într-un ciclu (alimentarea, fixarea,

12
Automatizarea sistemelor si proceselor industriale OTPF - I

eliberarea) în timp ce altele sunt necesare de mai multe ori (schimbarea turaţiei, avansului,
inversarea sensului mişcării, etc.).
Succesiunea mişcărilor este strict determinată. Pe maşinile-unelte neautomate, ea reprezintă
rezultatul gândirii muncitorului, iar pe maşinile-unelte automate ea este realizată automat de
maşină.
Ciclul de lucru (prelucrare), reprezintă totalitatea mişcărilor de generare şi auxiliare,
necesare pentru prelucrarea unei piese pe o maşină sau pe un sistem de maşini-unelte, excluzând
pornirea maşinilor-unelte, fixarea-eliberarea semifabricatului; alimentarea cu semifabricate şi
evacuarea piesei finite.
Ciclul de funcţionare, reprezintă totalitatea mişcărilor de generare şi auxiliare, necesare
pentru prelucrarea unei piese, inclusiv pornirea maşinilor-unelte, fixarea-eliberarea şi alimentarea-
evacuarea cu semifabricate. Deci, ciclul de funcţionare include ciclul de lucru.
Durata (în timp) a unui ciclu reprezintă perioada ciclului T ăminş. Ciclul de funcţionare,
după modul de realizare a elementelor sale componente, poate fi:
 ciclu de funcţionare neautomat la care numai generarea suprafeţelor se execută
independent de om;
 ciclu de funcţionare semiautomat, ciclul de lucru se realizează de către maşină în
mod automat, fără participarea directă a omului;
 ciclu de funcţionare automat , ciclul de lucru şi mişcările necesare încărcării maşinii
se realizează automat.

1.4 DEFINIREA AUTOMATIZĂRII MAŞINILOR UNELTE

Prin automatizarea maşinilor-unelte se elimină intervenţia directă a omului asupra maşinii-

unelte, iar rolul operatorului uman se rezumă la supravegherea funcţionării, reglarea iniţială sau
ulterioară a maşinii-unelte, controlul periodic al calităţii pieselor.
Automatizarea maşinilor-unelte depinde de un număr de factori determinanţi nu numai de
productivitate ci şi de precizia şi calitatea suprafeţei, de protecţia şi uşurinţa muncii, etc., cerinţe
impuse de utilizator. Definim automatizarea maşinilor-unelte pe baza următoarelor criterii:
> ponderea intervenţiei factorului uman în asigurarea funcţionării maşinii-unelte. Se
exprimă gradul de automatizare al maşinii-unelte:
Tm  T0
A
Tm

13
Automatizarea sistemelor si proceselor industriale OTPF - I

unde: Tm - timpul în care maşina lucrează fără intervenţia manuală sau intelectuală a factorului
uman;
To - timpul în care se efectuează intervenţia manuală sau intelectuală a factorului uman
pentru continuarea lucrului maşinii (Tm + To = T - perioada ciclului).
Cazuri:
 To  Tm  A  0 , maşină-unealtă neautomată;

 To  Tm  0  A  1 , maşină-unealtă semiautomată;

 T0  0  A  1 maşină-unealtă automată.

Maşinile unelte pot fi proiectate direct cu grad de automatizare A=1, sau pot fi treptat în
timp automatizate (A creşte).
Maşinile unelte semiautomate cu grad de automatizare redus se transformă în maşini unelte
automatizate cu grad de automatizare mărit prin dotarea acestora cu dispozitive şi echipamente spe-
ciale.
Remarcă: la maşinile-unelte cu ciclu neautomat intervenţia muncitorului este ciclică,
prezenţa lui lângă maşină fiind obligatorie în permanenţă.
Maşinile-unelte automate şi automatizate eliberează total sau parţial operatorul uman de ac-
tivitatea ciclică astfel că acesta poate deservi simultan mai multe maşini. Astfel productivitatea om-
ului este de ordin superior productivităţii maşinii.
> numărul lanţurilor cinematice auxiliare automatizate.
Gradul de automatizare al maşinilor-unelte este egal cu numărul lanţurilor cinematice auxil-
iare automatizate ale maşinii. Cu cât numărul lanţurilor cinematice auxiliare automatizate este mai
mare cu atât maşina-unealtă are un grad de automatizare mărit. Pe baza acestui criteriu maşinile-
unelte se clasifică astfel:
 Maşini unelte neautomate, maşini care execută numai generarea suprafeţelor în mod
automat, fără participarea directă a operatorului uman. Muncitorul execută manual toate mişcările
auxiliare şi stabileşte succesiunea elementelor ciclului de funcţionare.
 Maşini unelte semiautomate, maşini care execută toate fazele de lucru şi auxiliare nece
sare pentru prelucrarea unei piese, mai puţin mişcările auxiliare de alimentare-evacuare cu semifab-
ricate şi comanda pornirii maşinii-unelte, în mod automat fără intervenţia omului.
La maşinile-unelte semiautomate, pentru reluarea ciclului de lucru în vederea prelucrării
unei alte piese este necesară intervenţia operatorului uman. Funcţiile muncitorului sunt:
alimentarea-evacuarea semifabricatului, fixarea-eliberarea semifa- bricatului, transportul
semifabricatului, reglarea mecanismelor maşinilor-unelte,

14
Automatizarea sistemelor si proceselor industriale OTPF - I

schimbarea şi reglarea sculelor, supraveghează desfăşurarea ciclului, controlează calitativ piesele,

îndepărtează aşchiile din zona de lucru.
 Maşini unelte automate, care execută toate fazele de lucru şi auxiliare necesare
prelucrării unei piese, inclusiv mişcările auxiliare de alimentare-evacuare cu semifabricate, în mod
automat, fără intervenţia directă a omului. Intervenţia operatorului uman este totuşi necesară pentru:
alimentarea periodică cu semifabricate, reglarea iniţială a maşinii, reglarea periodică a sculelor,
controlul periodic al calităţii pieselor, eliminarea avariilor. Maşina-unealtă automată trece automat
la prelucrarea următoarei piese.
Criteriul este necesar dar nu suficient, la stabilirea gradului de automatizare, pe lângă
numărul lanţurilor cinematice auxiliare automatizate este necesar să se ia în considerare şi un
coeficient de suprapunere a operaţiilor auxiliare.
Suprapuneri mai mari ale fazelor auxiliare conduc la micşorarea timpului auxiliar respectiv
la creşterea productivităţii muncii
De asemenea, în funcţie de gradul de universalitate, maşinile-unelte pot fi:
 Maşina unealtă universală, maşina pe care se execută o mare varietate de tipodimensiuni
de piese. Modificarea parametrilor regimului de aşchiere se realizează frecvent, de aceea timpii
necesari trebuie reduşi. Au în componenţă mecanisme de reglare clasice ce permit un domeniu larg
de reglare. De asemenea, au în componenţă lanţuri cinematice generatoare simple şi complexe. Pot
beneficia de simplificarea cinematicii prin utilizarea motoarelor de curent continuu, dar şi prin utili-
zarea motoarelor de curent alternativ având echipamente pentru variaţia continuă a turaţiei. Sunt
destinate pentru producţia de unicate şi de serie mică.
 Maşina unealtă specializată, maşina pe care se execută câteva operaţii, pe piese de ace
laşi tip, însă de dimensiuni diferite. Ele au lanţuri cinematice generatoare complexe. Reglarea lor
având loc la intervale de timp mai mari, nu este nevoie de cutii de viteze clasice. Structura cinema-
tică a lor este mai restrânsă. Sunt destinate pentru producţia de serie mare.
 Maşina unealtă specială, maşina pe care se execută o operaţie pe un singur tip de piesă,
într-o anumită configuraţie dimensională. au lanţuri cinematice simple în structură, de regulă fără
mecanisme de reglare.

15
Automatizarea sistemelor si proceselor industriale OTPF - I

1.5 SISTEME DE MAŞINI

Condiţia de existenţă a maşinilor unelte. Condiţia necesară şi suficientă a unei maşini-unelte

este existenţa a minim un lanţ cinematic principal, care să execute mişcarea principală de aşchiere,
minim un lanţ cinematic de avans care să execute mişcarea de avans şi a unui batiu propriu.
Sistem de maşini, este ansamblul de maşini-unelte grupate pe o suprafaţă, amplasate într-o
anumită ordine, destinate realizării aceluiaşi proces tehnologic. Când sistemul de maşini unelte are
un batiu comun, acesta se numeşte maşină unealtă agregat, iar dacă există cel puţin două maşini-
unelte cu batiuri proprii, distincte, sistemul de maşini-unelte se numeşte linie tehnologică în flux.
Maşina-unealtă agregat, este sistemul de maşini unelte pe un batiu comun pe care se
realizează procese tehnologice de aşchiere. Condiţia necesară şi suficientă de existenţă a maşinilor-
unelte agregat (m.u.a.) este existenţa a minim două lanţuri cinematice principale, minim două
lanţuri cinematice de avans şi a unui batiu comun.
Maşinile unelte agregat pot fi semiautomate sau automate. Pe ele se execută lucrări prin găurire,
alezare, filetare, lamare, frezare, strunjire, etc., dar numai prin aşchiere. Pentru a clarifica
deosebirile dintre o maşină-unealtă agregat şi alte tipuri de maşini-unelte, să analizăm câteva
exemple:
 Unităţile de lucru sunt maşini-unelte independente îndeplinind condiţia de existenţă
a unei maşini-unelte;
 Strungurile automate şi semiautomate multiaxe nu sunt maşini-unelte agregat
deoarece nu sunt sisteme de maşini unelte. Din schema structurală, rezultă că strungurile automate
multiax au un lanţ cinematic principal şi un lanţ cinematic de avans. Totuşi, se poate vorbi despre
agregarea axelor principale sau a posturilor de lucru la astfel de maşini.
Linie tehnologică în flux , este sistemul de maşini unelte, destinate executării unui proces
tehnologic de prelucrare prin aşchiere, în care cel puţin două maşini-unelte componente, cu batiuri
distincte, dispuse pe posturi de lucru conform succesiunii operaţiilor. în funcţie de gradul de
automatizare, linia tehnologică în flux poate fi: neautomată, mecanizată, automată. Diferenţele între
diferite linii în flux, constau în modul de realizare a următoarelor elemente ale ciclului de
funcţionare;
- transportul semifabricatelor de la un post de lucru la altul;
- alimentarea-evacuarea cu semifabricate;

16
Automatizarea sistemelor si proceselor industriale OTPF - I

- fixarea-eliberarea semifabricatelor;
- comanda de reluare a următorului ciclu de lucru.
Linie tehnologică în flux neautomată, linia compusă din maşini unelte neautomate şi
semiautomate, care lucrează independent între ele, pe care transferul semifabricatelor de la un post
de lucru la altul se face în grup, periodic, manual sau cu mijloace de transport clasice (autocare,
macarale, poduri rulante), alimentarea, fixarea, eliberarea semifabricatului şi comanda de reluare a
ciclului făcându-se manual.
între timpii de maşină, corespunzători diferitelor maşini-unelte componente din linie, există
diferenţe mari, ceea ce presupune existenţa rezervelor tampon de semifabricate la fiecare post de
lucru. Succesiunea fazelor şi operaţiilor procesului tehnologic este uşor de modificat. Muncitorul
participă direct la realizarea procesului tehnologic.
Linie tehnologică în flux mecanizată, linia compusă din maşini unelte neautomate şi
semiautomate, care lucrează dependente între ele, pe care transportul semifabricatelor de la un post
la altul se face individual cu mijloace de transport de tip bandă rulantă sau lanţ, alimentarea,
fixarea-eliberarea semifabricatelor şi comanda de reluare a ciclului de lucru făcându-se manual sau
mecanizat. Ciclul de funcţionare fiind elastic, înseamnă că succesiunea operaţiilor poate fi uşor
modificată. Muncitorul participă direct la realizarea procesului tehnologic.
Linie tehnologică în flux automată , linia care lucrează cu ciclu de funcţionare, de obicei
rigid, compusă din maşini-unelte automate, care lucrează dependente între ele, pe care transportul
semifabricatelor, de la un post de lucru la altul se face individual, cu mijloace de transport speciale,
alimentarea, fixarea-eliberarea şi comanda de reluare a ciclului făcându-se automat.
Timpul de maşină, corespunzător fiecărui post de lucru, din linie este acelaşi (cu mici
diferenţe între ei) ceea ce implică inexistenţa rezervelor tampon de semifabricate.
Ciclul de funcţionare fiind rigid, rezultă că succesiunea operaţiilor procesului tehnologic
este dificil de modificat. Muncitorul participă indirect la realizarea procesului tehnologic.

1.6 STRUCTURA MAŞINILOR-UNELTE AUTOMATE

în figura 1.2 se prezintă structura unei maşini-unelte automate, în care: LCG - lanţ cinematic
generator, execută mişcarea de generare; LCA - lanţ cinematic auxiliar, execută

17
Automatizarea sistemelor si proceselor industriale OTPF - I

Arbori principali
Mese
M1 LCG OLM Pentru executarea
Supor\i
curselor de lucru
S[ nii
Cap revolver

Alimentare
Fixare-eliberare Pentru executarea
M2 LCA OGM Transport curselor auxiliare
Reglare
Comand[
Control

Fig. 1.2

mişcări auxiliare; OLM - organ de lucru al maşinii (organul final al LCG), execută curse de lucru,
precum şi apropieri şi retrageri rapide; OGM - organ de gol al maşinii (organul final al LCA), ex-
ecută curse de gol.
Maşinile unelte automate, preiau, în funcţie de gradul de automatizare, o parte sau integral
mişcările auxiliare. Cu cât numărul de mişcări este mai mare, cu atât numărul şi complexitatea
lanţului cinematic auxiliar creşte.
Lanţul cinematic auxiliar (LCA), reprezintă ansamblul de mecanisme care primeşte, trans-
formă sau nu calitativ sau cantitativ mişcarea primită şi o transmite unui mecanism final ce
acţionează un OGM în scopul executării unei mişcări auxiliare.
Caracteristici funcţionale:
- timp minimde execuţie în scopul creşterii productivităţii maşinii;
- siguranţă în funcţionare, mare, pentru a preveni întreruperile funcţionării maşinii;
- menţinerea preciziei la repetarea aceleiaşi mişcări, în scopul reducerii timpului de reglare
al lanţului cinematic. Menţinerea preciziei, are deosebită importanţă pentru lanţul cinematic de
auxiliar de poziţionare;
- posibilitatea reglării manuale a lanţului cinematic auxiliar. Orice lanţ cinematic trebuie
să permită reglarea manuală, cel puţin într-un moment iniţial şi de câte ori se dereglează.
Metode de acţionare şi comandă a lanţurilor cinematice auxiliare. Acţionarea ma- nuală a
lanţurilor cinematice auxiliare, de obicei necesită eforturi mici din partea operatorului uman. Dacă
frecvenţa mişcărilor auxiliare este mare, cum este cazul la producţia de serie mare şi masă,
solicitarea operatorului devine mare, provocând

18
Automatizarea sistemelor si proceselor industriale OTPF - I

oboseala acestuia, micşorarea vitezei de lucru a lui cu consecinţe asupra productivităţii şi calităţii
produselor.
Urmărindu-se simultan uşurarea muncii omului cu menţinerea productivităţii muncii, s-a
trecut de la etapa acţionării manuale la etapele mecanizării şi automatizării mişcărilor auxiliare.
Etapa mecanizării, energia necesară pentru efectuarea mişcărilor auxiliare este luată de la un
lanţ cinematic generator sau de la motoare de acţionare independente (proprii lanţurilor cinematice
auxiliare), operatorului uman revenindu-i numai sarcina de a comanda pornirea şi oprirea acestuia,
de a urmări şi controla desfăşurarea acestor mişcări.
Etapa automatizării, maşina unealtă se autocomandă, operatorului uman, rămânându-i
sarcina programării lor.
Metode de acţionare şi comandă a lanţurilor cinematice auxiliare :
 acţionare manuală, individuală, descentralizată, este efectuată integral de om.
Operatorul uman decide pornirea şi întreruperea acţionării lanţului cinematic auxiliar, şi controlează
execuţia sa (fixarea-eliberarea semifabricatelor, schimbarea manuală a turaţiilor, măsurarea
manuală a piesei);
 acţionarea manuală centralizată, prin manevrarea unei singure manete, operatorul uman
poate, acţiona sau comanda, simultan mai multe mecanisme care execută diferite mişcări auxiliare
(eliberarea, alimentarea cu bară şi fixarea la strungurile revolver semiautomate);
Acţionarea automată centralizată pentru schimbarea turaţiilor şi avansurilor se realizează:
o prin selectare, alegerea unei turaţii în afara procesului de aşchiere, dintr-un număr
mare de turaţii şi realizarea acesteia;
o fără selectare, se trece prin toate turaţiile până la cea dorită;
o preselectare, alegerea turaţiei sau avansului dorit, în timpul procesului de
aşchiere, ceea ce duce la micşorarea timpului auxiliar.
 acţionare cu comandă manuală, acţionarea este efectuată de un motor
propriu, comandat manual în momentul pornirii şi opririi mişcării de acţionare, ceea ce micşorează
solicitarea fizică a muncitorului şi reduce timpul auxiliar;
 acţionare cu comandă program, constă în programarea comenzilor pe un
port-program destinat acţionării mai multor lanţuri cinematice auxiliare (cama de acţionare

19
Automatizarea sistemelor si proceselor industriale OTPF - I

a capului revolver al SARO este o acţionare cu comandă programată, deoarece cama are
programată pe profilul ei viteza de avans şi vitezele de retragere rapidă).
 acţionarea cu comandă adaptivă, se autoreglează.

1.7 OPORTUNITATEA AUTOMATIZĂRII

Productivitatea unei maşini-unelte oarecare poate fi exprimată prin relaţia:

1 1
Qm   , buc/min
tu t a  tb
în care: tu=ta+tb - reprezintă timpul unitar pentru prelucrarea unei piese;
tb-timpul de bază (de maşină); ta-timpul auxiliar.
Creşterea productivităţii muncii pe calea reducerii timpului auxiliar se poate face mai ales
prin reducerea timpului auxiliar ta, aici existând rezerve mari importante decât pe calea reducerii
timpului de bază tb.
Având în vedere că operaţiile de generare a suprafeţelor se realizează teoretic cu parametrii
optimi ai regimului de aşchiere, tb are valori finite impuse de nivelul tehnologic al epocii
(durabilitatea sculelor performante).
Operaţiile auxiliare s-ar putea desfăşura într-un timp cât mai scurt posibil, la limita teoretică
ta=0 dacă vitezele de desfăşurare ale acestora ar tinde spre infinit. Evident considerentele
organologice şi de rezistenţă fac ca aceste valori să fie finite deci şi durata acestor operaţii este
finită.
Ca regulă generală, cu cât sunt automatizate mai multe mişcări auxiliare cu atât se poate
conta pe o reducere mai substanţială a lui ta, mai ales dacă există şi posibilitatea suprapunerii în
timp a unor operaţii auxiliare.
Norma de timp pentru prelucrarea unei lot de piese este dată de realţia:
t pi
T  tu  ,
n
în care: tpî - timp de pregătire-încheiere, timp necesar activităţii de programare a maşinii unelte
(asamblarea camelor, reglării, înlocuirii de scule aşchietoare, etc.);
tu - timp unitar pentru prelucrare;
n - numărul de piese din lotul de fabricaţie.
Considerăm două maşini cu grade de automatizare diferite. Normele de timp pentru
prelucrarea unei piese pe cele două maşini sunt date de relaţiile:
t pî1 t pî 2
T1  t u1  ; T2  t u2 
n n

20
Automatizarea sistemelor si proceselor industriale OTPF - I

în care:
tu1 - timpul unitar pentru prelucrarea piesei, pe m.u. automată cu grad de
automatizare, A1 = 1;
tu2 - timpul unitar pentru prelucrarea piesei, pe m.u. automată cu grad de
automatizare, 0< A2 < 1;
tpî1 - timpul de pregătire-închiere corespunzător, A1 = 1;
tpî2 - timpul de pregătire-închiere corespunzător, 0< A2 < 1;
Creşterea gradului de automatizare al unei maşini, conduce la creşterea timpul de pregătire-
închiere, deci tu1<tu2 şi tpî1>tpî2.
Dacă, A2 < A1 , respectiv T2 > T1, se ajunge la inegalitatea
tpî2 t pî1
t u2   tu1  sau n   tu2  tu1    tpî1  tpî2 
n n
Se pune problema dacă ceea ce se câştigă prin automatizare nu se pierde prin reglare. Dacă
inegalitatea, n(t2u - t1u) > (t1pî - t2pî) are sens, se introduce automatizarea. Deci diferenţa între timpii
unitari ai celor două maşini, înmulţită cu numărul de piese n, trebuie să fie mai mare decât diferenţa
timpilor de pregătire-încheiere. Aceasta reprezintă condiţia ce ne confirmă dacă investiţia care se
face în legătură cu automatizarea unei maşini este rentabilă sau nu.
Cum preluarea unor secvenţe de muncă de către sisteme tehnice se defineşte şi cu termenul
de "mecanizare" este greu de separat conceptul de mecanizare de cel de automatizare. Unele
mecanizări se obţin ca automatizări parţiale şi orice automatizare implică mecanizarea procesului.
Esenţa conceptului de automatizare constă în faptul că sistemul tehnic care înlocuieşte omul
într-o secvenţă de muncă poate funcţiona singur, respectiv dispune de un sistem de comandă capabil
să comande desfăşurarea funcţionării sale.

21