Capitolul 1

Necesitatea introducerii
calculatoarelor
de proces în conducerea automată
a maşinilor unelte

1.1. Scurtă descriere a procesului de conducere automată

a maşinilor-unelte

Într-o lume aflată în permanentă schimbare, în contextul creşterii varietăţii

orto-tipo-dimensionale a calităţii produselor, abilitatea de a răspunde cu
promptitudine şi eficienţă la modificările rapide ale necesităţilor şi preferinţelor
tot mai variate ale beneficiarilor, automatizarea s-a transformat într-un adevărat
comandament al activităţii industriale, impunând producătorilor de bunuri
materiale acceptarea unei atitudini noi faţă de capacităţile şi sistemele tradiţionale.
În etapa actuală de dezvoltare şi perfecţionare a tehnologiilor folosite în
construcţia de maşini, prelucrarea prin aşchiere cu ajutorul maşinilor-unelte
comandate electronic ocupă un loc foarte important, deoarece deocamdată,
reprezintă o metodă economică de realizare a pieselor cu precizie dimensională
ridicată. Astfel, în întreprinderile constructoare de maşini, prelucrările prin
aşchiere reprezintă încă 60-75% din totalul manoperei uzinale consumate.
Dar cel mai mare avânt îl are, incontestabil, tehnologia informatică,
caracterizată, în principal, prin creşterea flexibilităţii, a memoriei calculatoarelor
şi a vitezei de operare.
Tehnologia informatică a influenţat foarte mult structura maşinilor-unelte.
Fără un suport hard puternic şi un soft adecvat, nu ar fi posibilă evoluţia rapidă de
10 Necesitatea introducerii calculatoarelor de proces în conducerea automată a maşinilor unelte

la maşini-unelte cu comandă numerică NC, la maşini-unelte asistate de calculator

şi apoi la celule şi sisteme flexibile de prelucrare.

1.2. Flexibilitatea fabricaţiei

Reprezentând în acelaşi timp o caracteristică şi o cerinţă imperioasă a

fabricaţiei, flexibilitatea pătrunde tot mai mult în domeniul tehnologiilor şi
structurilor industriale, constituindu-se într-o condiţie indispensabilă a dezvoltării,
ce implică la cel mai înalt nivel automatizarea şi computerizarea.

1.2.1. Atributele flexibilităţii de fabricaţie

Atributele flexibilităţii fabricaţiei sunt:

ƒ Flexibilitatea maşinii, care constă în uşurinţa de a face schimbările
cerute pentru prelucrarea unui lot determinat de piese.
ƒ Flexibilitatea procesului, care constă în posibilitatea de a produce un
ansamblu de operaţii combinate.
ƒ Flexibilitatea produsului, care constă în capacitatea de a trece rapid de
la fabricaţia unui produs la altul.
ƒ Flexibilitatea rutelor de procesare, care se referă la posibilitatea de
schimbare a rutelor în cazul în care este necesar.
ƒ Flexibilitatea volumului, care constă în capacitatea de a opera
profitabil la volume diferite ale lotului de fabricaţie.
ƒ Flexibilitatea operaţiilor, care constă în capacitatea de a preschimba
ordinea de procesare a diferitelor operaţii, pentru fiecare tip de piesă sau produs
atunci când este necesar.
ƒ Flexibilitatea fabricaţiei se referă la mărimea gamei sortimentală de
piese sau produse care pot fi produse cu sisteme evoluate de producţie.
Capitolul 1 11

1.2.2. Atributele flexibilităţii fabricaţiei pentru maşinile-unelte

cu comandă numerică sunt:

ƒ posibilitatea de a procesa piese cu comandă numerică;

ƒ precizia prelucrării pieselor;
ƒ uşurinţa schimbării sculelor;
ƒ uşurinţa interconectării maşinii cu componentele sistemului;
ƒ performanţa calculatorului din dotarea maşinii.

1.3. Competitivitatea

Industria constructoare de maşini este puternic influenţată de capacitatea

unui producător de a se adapta la schimbările tehnologice, ca şi la viteza de
realizare a unui nou produs. Practica demonstrează că operatorul uman va trece în
spatele terminalelor, intervenind inteligent în adaptarea roboţilor şi a sistemelor
flexibile la gradul de organizare a producţiei, la caracterul de unicat şi la planul de
fabricaţie.
Particularităţile şi tendinţele fabricaţiei în construcţia de maşini pot fi
caracterizate prin:
ƒ Scurtarea duratei de viaţă a produselor şi tehnologiilor, datorată puterni-
cului impact al revoluţiei tehnico-ştiinţifice, costul ridicat al mâinii de lucru cu
calificare superioară; exigenţele sporite în domeniul calităţii şi preciziei de
prelucrare; dificultatea de a acoperi cu operatori umani cel de-al treilea schimb al
zilei de lucru; faptul că 70–80% din volumul producţiei are caracter de serie mică
şi mijlocie, în loturi repetitive (sub 50 bucăţi), la tactul de 1–20 piese pe oră, atât
de ordin tehnico-economic, cât şi social, pentru tendinţele ce se manifestă în
prezent în concepţia şi exigenţele cărora trebuie să le răspundă actualele maşini-
12 Necesitatea introducerii calculatoarelor de proces în conducerea automată a maşinilor unelte

unelte: creşterea productivităţii munci şi calităţi prin flexibilitate, fiabilitate şi

eliminarea intervenţiei operatorului uman.
ƒ Studiile efectuate au arătat că utilizarea unor regimuri intensive de
aşchiere nu reprezintă o soluţie eficientă pentru creşterea productivităţi muncii,
aceasta, pe de o parte, din cauza limitărilor tehnice şi tehnologice condiţionate de
vitezele optime de aşchiere (determinate pe baza unui aparat matematic riguros,
care ţine seama atât de condiţionările tehnice, cât şi de cele tehnologice, de
materialele sculelor aşchietoare etc.), iar pe de altă parte, din cauza ponderii foarte
mici pe care o deţine timpul efectiv de prelucrare din totalul timpului necesar
executării unui produs. Astfel, în condiţiile în care piesa rămâne pe maşina-
unealtă o fracţiune din timp reprezentând doar 5% din timpul total necesar
executării ei, reiese deci că timpul efectiv de prelucrare deţine o pondere de numai
30% din acest procent, restul fiind necesar reglajelor, poziţionărilor, controlului,
mersului în gol. În acest context, reducerea timpilor auxiliari însoţită în paralel de
maximizarea gradului de încărcare şi a coeficientului de utilizare a maşinilor-
unelte au constituit soluţii menite să conducă la automatizarea fabricaţiei.
ƒ Automatizarea flexibilă a proceselor de prelucrare reprezintă în prezent
coloana vertebrală a procesului de integrare pe baza tehnicii computerizate a
producţiei. Ea se realizează prin asocierea unor dispozitive şi utilaje complexe cu
sisteme de informatizare complicate, integrând într-o viziune ierarhică unitară
funcţiile de control, manipulare, transport şi depozitare.

1.4. Calculatorul de proces. Componentă de bază în structura

proceselor de prelucrare

Tehnica computerizată în structura proceselor de prelucrare a prezentat

trăsăturile unei evoluţii ascendente ca urmare a automatizării maşinilor-unelte
izolate, integrării lor în sistem şi a procesului de prelucrare condus de calculator.
Capitolul 1 13

Primul pas în computerizare a fost făcut datorită introducerii maşinilor cu

comandă numerică care permiteau ca datele programului piesă, memorate pe
purtători adecvaţi (banda perforată, banda magnetică) sub formă de date numerice
codificate (în cod ISO, ELA etc.), împreună cu informaţiile de reacţie provenite de
la traductoarele maşinii să fie decodificate şi prelucrate numeric de către un sistem
de comandă, ce emitea ulterior comenzii către elementele de execuţie. Datorită
preţului ridicat al comenzii numerice (C.N.), complexităţii hardware-ului, fiabili-
tăţii scăzute şi gabaritului mare al calculatoarelor din prima generaţie, s-a produs
un nou sistem de comandă prin calculator a maşinilor-unelte, mai performant şi la
un preţ mai scăzut, numit sistemul C.N.C. (Computerized Numerical Control sau
comandă numerică cu calculatorul), destinat conducerii unei singure maşini-unelte
sau mai multor maşini identice, pe care se execută aceleaşi operaţii, particulari-
tatea sa constituind-o integrarea în echipamentul maşinii a unui microcalculator cu
programare liberă. Funcţiile acestuia erau multiple, pornind de la citirea,
memorarea, verificarea şi editarea programelor piesă, supravegherea şi comanda
poziţiei sculei, afişarea poziţiei organelor mobile ale maşinii, ajungând la
modificări ale sistemului de referinţă, interpolări pe mai multe axe (liniară,
circulară, parabolică), comandă adaptivă şi rulare de programe de test şi diagnoză.
Utilizarea în arhitectura echipamentelor de comandă numerică specifice
maşinilor-unelte a minicalculatoarelor, circuitelor integrate şi în prezent a micro-
procesoarelor cu un grad de integrare pe scară largă a permis regândirea funcţiilor
echipamentelor, modularizarea sistemelor de comandă şi reducerea ciclurilor de
elaborare a programelor, prin înlocuirea parţială sau totală a logicii cablate (cu
suport fizic, relee, circuite tranzistorizate) cu logica programată (software). Cu
toate acestea, cerinţele crescânde ale proceselor de aşchiere, concretizate în
restricţii deosebite de timp, necesitatea creării unor funcţii de comandă, sporirea
numărului de axe controlate pe maşina-unealtă, facilităţile îmbunătăţite de progra-
mare, diversificarea condiţiilor de exploatare în medii industriale, nu au putut fi
14 Necesitatea introducerii calculatoarelor de proces în conducerea automată a maşinilor unelte

satisfăcute integral decât în momentul în care procesarea serie, specifică

arhitecturilor monoprocesor, a fost înlocuită de procesarea paralelă a datelor,
obţinută prin dezvoltarea de tip multiprocesor. Astfel, s-a oferit echipamentelor de
comandă un grad ridicat de adaptare şi disponibilitate, indispensabile integrării lor
în structura sistemelor flexibile.

1.5. Limbaje de programare a comenzilor numerice

Calculatorul reprezintă elementul de legătură fundamental, care conferă

unitate, flexibilitate, mobilitate şi autonomie operaţională întregului sistem
flexibil. Acesta s-a impus ca un mijloc eficient de raţionalizare, integrare şi
optimizare a producţiei, ca mijloc de colectare, prelucrare, transmitere şi
depozitare a volumului impresionant de informaţii specifice desfăşurării unui
proces de fabricaţie, constituind elementul cheie al realizării conceptului de
flexibilitate, caracteristic proceselor de producţie moderne.
Asistarea de către calculator a proiectării şi fabricaţiei, precum şi a altor
compartimente ale activităţii unei întreprinderi industriale: pregătirea, planifica-
rea, supravegherea producţiei, aprovizionarea, desfacerea şi asigurare calităţii etc.
încearcă să surprindă caracterul dinamic al interacţiunii dintre funcţii, impunând
crearea unui modul nou în jurul informaţiilor despre produs, corespunzător
arhitecturi spaţiale, integratoare multinivel.
Calculatorul a reuşit să facă, în domeniul tehnologiilor de fabricaţie,
trecerea de la maşina-unealtă tradiţională la maşina informatizată, capabilă să
acţioneze inteligent.
Capitolul 1 15

1.6. Necesitatea conducerii maşinilor-unelte a centrelor

de prelucrare şi a celulelor flexibile cu ajutorul
comenzilor numerice

1.6.1. Scurt istoric

Comanda numerică este primul echipament electronic de conducere

automată a unei maşini-unelte, care a apărut în anul 1960. În anul 1970 se atinge
un prim vârf cu echipamente care asigură controlul integral al procesului de
prelucrare cu maşini-unelte, dar de flexibilitate redusă, datorită utilizării, aproape
în exclusivitate a structurilor hardware cu sisteme de comandă specializate pentru
tipuri specifice de maşini-unelte.
Se cunosc patru generaţii de realizare a echipamentelor de comandă
numerică (ECN); cu elemente discrete, semiconductoare cu germaniu, sau siliciu,
cu circuite integrate şi echipamente comandă numerică directă DNC. Programarea
manuală cedează tot mai mult programării asistate de calculatorul electronic.
Formele noi de programare şi conducere cu calculatorul, a maşinii unelte cu
comandă numerică cu calculatorul CNC (Computerized Numerical Control)
foloseau minicalculatoare integrate în echipamentul maşinii pentru comanda unui
singur agregat, iar cele cu comanda numerică directă DNC (Direct Numerical
Control) folosesc microprocesoare pentru comanda unui grup de maşini-unelte.
Dezvoltarea sistemelor de comandă DNC şi a centrelor de prelucrare a
făcut posibilă crearea sistemelor integrate flexibile de prelucrare, deosebit de
economice, în condiţiile variate ale producţiei industriale.
16 Necesitatea introducerii calculatoarelor de proces în conducerea automată a maşinilor unelte

1.7. Dezvoltarea actuală şi viitoare în domeniul automatizării

maşinilor-unelte

Dezvoltarea actuală şi viitoare în domeniul automatizării poate fi

sintetizată prin următoarele tendinţe:
ƒ Perfecţionarea strungurilor automate mono şi multiaxe, în direcţiile
măririi numărului de scule, creşterii preciziei, etc..
ƒ Dezvoltarea maşinilor-unelte agregat, în vederea extinderii tipizării
pentru game largi de tipodimensiuni.
ƒ Perfecţionarea în continuare a construcţiei echipamentelor de comandă
numerică, prin creşterea gradului de universalitate, reducerea costului de producţie
şi a gabaritului.
ƒ Extinderea echipamentelor cu calculator integrat (tip CNC) acestea
având o mai mare flexibilitate în programare şi eliminând multe erori.
ƒ Extinderea sistemelor DNC, prin crearea unor sisteme ierarhice, care să
facă posibilă realizarea secţiilor şi uzinelor automate.
ƒ Dezvoltarea şi perfecţionarea centrelor de prelucrare, care să fie
prevăzute cu sisteme de schimbare a sculelor individuale, sculă cu sculă, sau în
bloc, a întregii cutii multiaxe, precum şi sistemul de schimbare automată a
semifabricatului – asemenea maşini poartă denumirea de complexe tehnologice,
datorită posibilităţilor foarte largi de prelucrare.
ƒ Extinderea sistemelor integrate flexibile de prelucrare, precum şi
robotizarea lor.
ƒ Extinderea maşinilor-unelte cu comandă adaptivă, limitativă şi
opţională.
ƒ Utilizarea laserului ca sculă la maşini-unelte.
Programarea prelucrării unor piese complexe necesită un mare volum de
calcule, greu rezolvabile, prin metode şi prelucrare manuală, generatoare de erori
Capitolul 1 17

datorate programatorului uman, motiv pentru care se face cu ajutorul

calculatorului electronic, numindu-se programare asistată.

ƒ Introducerea limbajelor de programare, orientate pe probleme de tehnică

de fabricaţie, care face legătura între om şi calculatorul electronic.

1.8. Limbajele de programare a comenzilor numerice

Dezvoltarea limbajelor de programare a comenzilor numerice (APT,

EXAPT, TELEAPT, IFAPT, MITURN), apariţia roboţilor industriali, comandaţi
de calculator şi a dispozitivelor de manipulare şi transport a pieselor şi sculelor cu
comandă informatizată, conveiere, robocare, transfocatoare etc., au pregătit
condiţiile necesare realizării interconectării diverselor maşini izolate, în cadrul
sistemelor de prelucrare, prin intermediul calculatorului.

1.9. Centrul de prelucrare, obiectiv necesar pentru dotarea

industriei constructoare de maşini-unelte

Acum o jumătate de secol cercetătorii americani au semnat certificatul de

naştere a primei maşini-unelte cu comandă numerică, care să lucreze pe baza unui
program informatic al comenzii numerice. Avantajul acestei maşini constă în
flexibilitate, posibilitatea de a trece rapid de la o configuraţie a piesei la alta
indiferent de complexitatea ei.

Dezvoltările ulterioare, influenţate de evoluţiile remarcabile ale unor

tehnologii de vârf din domeniul electronicii şi informaticii s-au înscris pe
traiectoria unui proces multifazic, raportându-se în permanenţă la cerinţele majore
18 Necesitatea introducerii calculatoarelor de proces în conducerea automată a maşinilor unelte

ale creşterii calităţii şi productivităţii muncii, în condiţiile scăderii preţurilor

produselor şi diversificării acestora.

Dar cu toate avantajele privind creşterea preciziei pieselor prelucrate, a

gradului de securitate a muncitorului şi a productivităţii muncii, ponderea foarte
mică pe care o deţine timpul efectiv de prelucrare din timpul total necesar
efectuării unei piese, continuă să nu-i satisfacă îndeajuns pe producători
urmărindu-se: micşorarea timpilor auxiliari (timpi morţi ai prelucrării),
maximizarea gradului de încărcare şi a coeficientului de utilizare a maşinilor-
unelte, precum şi eliminarea intervenţiei operatorului uman.

Trebuia să fie realizate aceste obiective majore, însă automatizarea oferea

numai un răspuns parţial. Pentru eliminarea intervenţiei operatorului uman,
trebuiau rezolvate într-o etapă iniţială în primul rând problemele legate de
alimentarea maşinilor-unelte cu scule necesare prelucrării, depăşirea unor
dificultăţi legate de posibilitatea executării unui număr foarte mare de operaţii,
dintr-o singură prindere, la o gamă foarte largă de piese. Toate acestea au fost
gândite pe fundalul necesităţii creşterii productivităţii muncii în domeniul
producţiei de serie mică şi mijlocie.

În consecinţă, specialiştii au încercat să realizeze o maşină capabilă să

răspundă singură întregului ansamblu de cerinţe şi astfel a fost creată maşina
unealtă cu comandă numerică dotată cu magazin de scule şi cu mecanism de
transfer, aptă să efectueze în ciclu automat schimbarea sculelor între postul de
schimb al magazinului şi arborele principal. Această maşină unealtă este denumită
centru de prelucrare şi poate înlocui 4-5 maşini-unelte convenţionale.
Capitolul 1 19

1.10. Celula flexibilă de prelucrare, etapă avansată de dotare

a industriei constructoare de maşini

Pentru creşterea productivităţii muncii se impunea căutarea în continuare a

unor rezerve.
Se pierdea în continuare foarte mult timp cu aşezarea, centrarea şi
strângerea piesei pe masa maşinii-unelte, operaţii ce necesitau oprirea maşinii-
unelte. Timpul destinat uzinării unui reper fiind foarte mare, s-a ajuns la sistemul
de paletizare pentru îndeplinirea acestui deziderat. În acest fel, operaţiile amintite
urmau să se realizeze de către operatorul uman în timpul funcţionării utilajului pe
o masă separată denumită paletă, preluată în mod automat de către un sistem
special şi oferită centrului de prelucrare. De aici şi până la eliminarea aproape
totală a intervenţiei operatorului uman, prin automatizare, sub comanda
calculatorului, a înmagazinării, încărcării, descărcării, transportului semifabri-
catelor şi sculelor, a măsurării acestora, a dirijării, a supravegherii procesului de
aşchiere, a spălării şi a evacuării, nu mai era decât un pas. Ceea ce se impunea
neapărat era realizarea celulei flexibile de prelucrare, ca verigă de bază a
sistemului flexibil de prelucrare.
Celula flexibilă de prelucrare este o unitate autonomă de prelucrare,
rezultată în urma completării unui centru de prelucrare, cu un modul de
înmagazinare şi manipulare a pieselor, compus din magazia de palete, mecanism
de transfer al acestora şi un post de încărcare-descărcare, în unele cazuri
adăugându-se postul de curăţire şi spălare a pieselor, de prereglare şi măsurare a
sculelor, dialogul permanent cu calculatorul de proces, magazia suplimentară de
scule şi mecanismul de transfer aferent.