Argument

Automatizarea este definitã ca ştiinţa care se ocupã cu comanda şi controlul

sistemelor.Un sistem este o noţiune abstractã ,care poate fi asociatã cu exemple din lumea
realã.Se pot distinge sisteme naturale şi artificiale.Sistemele artificiale sunt create de
om,exemple in acest domeniu fiind:automobilul,sistemul energetic,sistemul bancar etc.O
altã clasificare a sistemelor se referã la comunicarea cu exteriorul.Astfel,se poate vorbi
despre sisteme deschise si sisteme închise.Un sistem deschis rãspunde la stimuli din
exterior.
Automatizarea,ca ştiintã,a apãrut,practic, în secolul al XIX-lea,odatã cu apariţia
primelor maşini de producţie pe scarã largã, îndeosebi în industria textilã.Primele
echipamente de comandã şi autoreglaj au fost pur mecanice.La începutul secolului XX au
apãrut motoarele electrice.Utilizarea lor în industrie a condus la dezvoltarea domeniului
de automatizare electricã: relee,contactoare, întrerupãtoare de putere etc.Electronica s-a
dezvoltat datoritã apariţiei radiodifuziunii,in anii ’30 şi a utilizãrii radarului in timpul
celui de-al Doilea Rãzboi Mondial.De la descoperirea tranzistorului,in anii ’50 şi pânã la
apariţia circuitelor integrate pe scarã largã (VLSI) au trecut numai 10 ani.În anii ’70 au
apãrut primele microprocesoare,iar pentru folosirea lor s-au conceput sisteme de operare
şi limbaje de programare.Limbajele de nivel înalt: BASIC,Pascal,C etc.au apãrut ca o
necesitate de a scurta timpul necesar dezvoltãrii de programe complexe.
În industrie,microprocesoarele s-au folosit pentru comandã,control şi reglare
automatã a proceselor continue. În acest sens s-a dezvoltat Automatul Programabil,care
este cel mai general echipament de automatizare industrialã cu microprocesor.Din
Automatele Programabile au derivate Controller-e cu microprocesor specializate pentru
diverse tipuri de aplicaţii industriale: reglarea temperaturii şi debitelor,reglarea turaţiei
motoarelor electrice,programarea maşinilor-unelte,programarea roboţilor etc.

-3-
 CAP. I Utilizarea Automatelor Programabile

Primul automat programabil a fost dezvoltat de un grup de ingineri de la General

Motors in 1968,atunci când compania cãuta o alternativã pentru a schimba sistemul de
control.Noul sistem întrunea urmãtoarele cerinţe: necesita o programare
simplã,modificarea programului se putea face fãrã intervenţia în sistem,iar aparatul era
simplu,mic,ieftin şi mult mai sigur decât vechiul sistem de control;costurile de întreţinere
erau,de asemenea,mici.
Automatele Programabile au apãrut în aplicaţiile industriale începând cu anul
1975.Ele au fost dezvoltate în special pentru sectorul industrial de cãtre producãtorii de
calculatoare.Din aceastã cauzã,arhitectura internã a automatelor programabile se
aseamanã cu cea a calculatoarelor personale.

Dacã,la început, automatul programabil avea rolul de a înlocui numai releistica

de comandã logicã,pe parcurs, în automatul programabil s-au încorporat
temporizatoarele şi numãrãtoarele.Dezvoltarea convertoarelor analog/digitale (CAD) şi
digital/analogice (CDA) a permis utilizarea automatelor programabile în bucle de reglaj
a proceselor.Astfel într-un automat programabil modern se regãsesc toate instrumentele
de care este nevoie pentru realizarea automatizãrii unui proces industrial.
Principalele caracteristici ale unui automat programabil sunt:
-sã înteleagã un limbaj de programare orientat pentru operaţii de logicã binarã;
-sã permitã crearea unei secvenţe de control a sistemului,precum şi utilizarea de
temporizatoare (timer) şi numãrãtoare (counter) ;
-sã permitã conectarea cu o consolã de programare şi diagnosticare;
-sã permitã o comunicare eficientã cu consola de programare,cu alte Automate
Programabile sau cu calculatoare industriale.Î n prezent,tendinţa în construcţia
automatelor programabile este de a se atinge nivelul de complexitate al calculatoarelor
personale.Aceastã reorientare se explicã prin nevoia de creare de soft cu ajutorul
mediului grafic ( ex.: Windows9x,Windows 2000 ),precum şi prin ieftinirea
componentelor hardware utilizate la construcţia PC-urilor.

1.1 Comparaţie între un automat programabil şi un calculator

industrial ( IPC )

Un AP se diferenţiazã de un calculator industrial prin faptul cã utilizeazã un alt

fel de sistem de operare.Un AP trebuie sã suporte variabile binare ( de 1 bit ),operaţii
logice şi o uşoara utilizare a timer-elor şi counter-elor.Un calculator industrial poate
înlocui oricând un AP dacã se utilizeazã programe şi module de intrãri/i şiri
corespunzãtoare.Un AP nu poate simula un calculator industrial.Microprocesorul utilizat
de un AP poate fi identic cu cel al unui calculator industrial.
 -4-

Evaluarea performanţelor unui AP se mãsoarã în numãrul de instrucţiuni

executate în unitatea de timp ( MIPS – Million de Instrucţiuni Pe Secundã ).La
calculatorul industrial,performanţa microprocesorului se testeazã prin numãrul de calcule
în virgule mobile pe unitatea de timp.

1.2 Domenii de aplicare ale automatelor programabile

Orice sistem sau maşina are un sistem de control. În funcţie de tipul tehnologiei
folosite,sistemul de control poate fi: pneumatic,hidraulic,electric,electronic.Frecvent,se
folosesc combinaţii ale acestora.
Aplicaţii practice pentru sisteme de control se întâlnesc: la maşinile de spãlat
automate,camere video,autovehicule etc.
Dacã felul acţiunii maşinii ( sarcina pe care trebuie sã o îndeplineascã ) nu implicã
folosirea unui sistem de control special sau dacã utilizatorul trebuie sã aibã posibilitatea
de a simplifica,de a face schimbãri în program sau setãri diferite pentru diverşi parametri
( ex. Temporizãri ),atunci se preferã utilizarea unui sistem de control universal.
Automatul programabil reprezintã un astfel de sistem de control universal.El poate fi
folosit pentru aplicaţii diferite şi – datoritã programului instalat în memorie – furnizeazã
utilizatorului cãi simple de schimbare,extindere şi optimizare a procesului de control.
Rolul propriu al unui automat programabil implicã realizarea unei corespondenţe
între semnalele de intrare cu cele de ieşire ale automatului programabil.Corespondenţele
se fac cu ajutorul unor funcţii logice programate de utilizator.Algebra booleanã
alcatuieşte bazele matematice pentru utilizarea eficientã a acestor funcţii logice.O intrare
digitalã poate avea o tensiune sau un curent electric,iar în AP aceastã marime este
convertitã într-un semnal binar ce poate avea doar douã valori: “0” sau “1”.O ieşire poate
lua,de asemenea,una dintre cele douã valori.

Observaţie:
Un motor poate fi conectat sau deconectat.

Aceastã funcţionare este similarã cu funcţionarea unui automat programabil;

relaţia intrare-ieşire este similarã cu funcţionarea unui releu electromagnetic sau a unei
valve pneumatice; programul este stocat în memoria electronicã.
Funcţiile de temporizare,numãrare,setãrile de memorie,operaţiile de calcul
matematic sunt funcţii care pot fi executate de orice automat programabil din ziua de
azi.Cerinţele ce trebuie îndeplinite de un automat programabil cresc odatã cu extinderea
rapidã a folosirii lor şi cu dezvoltarea tehnologiilor de automatizare.
Un automat programabil poate controla şi facilita intervenţia în procesul de
control sau,dimpotrivã,poate face imposibil accesul utilizatorului neautorizat.
Foarte curând va deveni necesarã interacţiunea dintre sistemele individuale
controlate prin automate programabile cu mijloacele tehnologiilor de automatizare;
 -5-

Prin urmare,un computer va facilita urmãrirea la nivel înalt a comenzilor pentru

procesarea programelor câtorva sisteme cu automate programabile.
Pentru a forma reţele din automate programabile sau dintr-un automat
programabil si un computer de comandã se folosesc interfeţe de comunicare.Acest lucru
este posibil deoarece multe dintre cele mai recente automate programabile sunt
compatibile cu sistemele standardizate ( ex.: Profibus DIN19245 ).Datoritã
performanţelor ridicate ale automatelor programabile,ele îşî pot asuma funcţia unui
computer conducãtor.Prin urmare,un automat programabil este nimic mai mult decât un
computer,având sarcini precise de control.

1.3 Elemente componente ale automatelor programabile

Fig. 1. Elemente componente ale automatelor programabile

Funcţia unui modul de intrare este de a transforma semnalele primare in semnale

care pot fi procesate de automatul programabil şi de a le transfera la unitatea
centralã.Funcţia de transformare este prelucratã de un modul de ieşire.care converteşte
semnalul automatului programabil într-un semnal adecvat pentru elementul
activ.Procesarea semnalelor este efectuatã în unitatea centralã, în concordanţã cu
programul stocat în memorie.
În funcţie de modul cum este conectatã unitatea centralã la modulele de intrare şi
ieşire,se deosebesc automate programabile compacte ( unitatea centralã şi modulele de
intrare-ieşire în aceeaşi carcasã ) sau automate programabile modulare.

1.4 Instalarea şi punerea în funcţiune a unui automat programabil

 Un automat programabil este un sistem de control economic,compact şi inteligent
la care interfeţele de intrare/ieşire sunt conectate la o magistralã de comunicaţie cu
unitatea centralã.Un exemplu de automat programabil compact se poate vedea în figura 2.

-6-

La instalarea şi punerea în funcţiune a unui automat programabil se au în vedere

câteva reguli.Astfel,aparatul nu trebuie sã se instaleze în zone care prezintã: densitate
mare de praf,ceaţã de ulei,praf conductor electric,gaz coroziv; vibraţii sau şocuri;
temperatura ridicatã,expunere directã la soare,umiditate sau ploaie; în apropierea
echipamentelor de înaltã tensiune sau de mare putere.

FIG.2. Automat programabil compact Front End Controller ( FEC ) fabricat de

firma Festo ( Utilizat în aplicaţii de automatizare de mãrime micã şi mijlocie ).

1.5 Caracteristici electrice ale unui automat programabil

Un automat programabil poate lucra cu zeci şi sute de intrãri/ieşiri

digitale.Tehnica de construcţie a interfeţelor de intrare şi ieşire poate varia de la un
constructor la altul.
Pe partea frontalã a carcasei automatului FEC se gãseste un potenţiometru
analogic care poate fi reglat cu ajutorul unei şurubelniţe.Poziţia potenţiometrului este
convertitã într-un numãr intern cuprins între 1 şi 63.Potenţiometrul oferã utilizatorului un
mijloc rapid de modificare a comportamentului automatului programabil, în cazurile
când, în program,s-a ţinut cont de valoarea acestuia.Utilizarea potenţiometrului se
activeazã sau se dezactiveazã cu ajutorul programului de configurare a automatului
programabil.
 Intrãrile digitale ale automatului programabil formeazã douã grupuri de
8,respectiv 4 intrãri. În interiorul automatului programabil,toate intrãrile dintr-un grup
sunt conectate la un nod comun: S0 pentru primele 8, S1 la ultimele 4.

-7-

Exemplul 1:
Intrãrile automatului programabil FEC:
 Conectarea senzorilor de tip PNP: nodul comun S0 ( sau S1 ) leagã la tensiunea
de 0 V,iar un senzor de câmp ( limitator,buton etc.) comutã,la intrare,o tensiune
de 24 V;
 Conectarea senzorilor de tip NPN: nodul comun S0 ( sau S1 ) este conectat la o
tensiune de 24 V,iar un senzor de câmp comutã,la intrare,o tensiune de 0 V.

Observatie:
Deoarece intrãrile au separare opticã ( LED → fotodiode ), semnalul de intrare
este generat de curentul care se va stabili prin una din cele douã fotodiode legate în
antiparalel.De aceea,nu conteazã polaritatea la borne.Aceastã caracteristicã reprezintã
o flexibilitate înconectarea senzorilor care pot fi PNP sau NPN.

Ieşirile automatului FEC sunt in numãr de 8.Ca şi la intrãri,existã grupuri de ieşiri

care sunt conectate la acelaşi nod, în interiorul automatului programabil (vezi şi figura
3).

Exemplu 2:
Iesirile automatului programabil FEC:
La automatul programabil existã trei grupuri: primele patru ieşiri formeazã
primul grup,urmãtoarele douã,al doilea,iar ultimele douã ieşiiri reprezintã cel de-al treilea
şi ultimul grup.Notaţia nodurilor este: C0, C1 şi C2. În schema posturilor de lucru,cele
trei noduri sunt alimentate din exterior cu 24 V c.c.La comanda de activare a unei ieşiri
releul acesteia se închide,la borna ieşirii fiind disponibili 24V.
 -8-

Caracteristici electrice ale FEC

Observaţii:
 Cele trei noduri − C0, C1 şi C2 − pot fi alimentate cu tensiuni diferite, în
funcţtie de nevoile de comandã ale utilizatorului.De exemplu: C0 cu 12V
c.c.,C1 cu 110V c.a.,iar C2 cu 220V c.a.
 Pentru protecţia la scurtcircuit a releelor de ieşire se pot monta siguranţele
fuzibile între sursele de tensiune şi bornele C0,C1 si C2.

-9-
 Tot pentru protecţia releelor,la sarcini inductive semnificative,se pot monta diode
de drum liber în paralel cu fiecare releu.Mãsurile de siguranţã prezentate mai sus au rolul
de a prelungi durata de viaţã a FEC-ului,dat fiind faptul cã releele sunt cele mai sensibile
piese ce intrã în componenţa acestuia.

CAP.II Microprocesoare
Automatul programabil ( Programmable Logic controller − PLC ) reprezintã un
element important în automatizarea industrialã.
Automatul programabil este un sistem electronic de operare
digitalã,realizat pentru folosirea în industrie;el utilizeazã o memorie internã programabilã
şi executã funcţii logice,de temporizare,de numãrare,aritmetice,de control asupra
intrãrilor si ieşirilor ( analogice şi digitale ) pentru tipuri de procese şi maşini
variate.Printr-un calculator asociat (şi perifericele sale ),PLC este astfel realizat incât sã
poata fi integrat într-un sistem de control (reglare ) industrial.
Acest capitol explicã arhitectura automatului programabil şi interactiunea acestuia
cu perifericele.
Orice sistem/maşina are un “controller”. În funcţie de tehnologia
utilizatã,”controller”-ele pot fi: pneumatice,hidraulice,electrice sau electronice.
Aplicaţii tipice pentru “controller”-e sunt la: maşinile de spãlat automate,camerele
video,automobile etc.Uneori sunt necesare “controlle”-e universale cu un program special
înscris în memorie.PLC reprezintã un astfel de ”controlle”.Acesta poate fi folosit pentru
diferite aplicaţii,prin programul înscris în memoria electronicã,oferã utilizatorului metode
simple de schimbare,extinderea şi optimizarea controlului procesului
industrial.Denumirea ( programmable login controller ) sugereazã scopul în care este
utilizat.

2.1 Microcomputer

Fig. 3. aratã alcãtuirea unui microcomputer.Acesta se bazeazã pe trei pãrti

principale: hardware,firmware şi software.

Fig.3.Arhitectura de baza a unui microcomputer.

- 10 -
 Hardware reprezintã dispozitivele tehnologiei actuale,placa de bazã,circuitele
integrate,firele conductoare,bateria etc.
Firmware este partea de software,care este instalata permanent de catre
fabricantul de PLC.Aceasta include subprogramul de pornire a procesorului.Sistemul de
operare,de obicei,este memorat in ROM ( read-only-memory ),sau in EPROM.
Software este programul utilizatorului ( User programs ) scris de utilizatorul
PLC.Acest program este instalat în memoria RAM ( random access memory ),şi poate fi
oricând modificat.
PLC-hardware funcţioneaza împreunã cu un sistem de magistrale.Acestea sunt cãi
electrice pe care circulã informaţia.Ele sunt separate în magistrale de adrese,de date şi de
control.

2.2 Microprocesorul

Microprocesorul reprezintã inima unui microcomputer.Deci,microprocesorul nu

este un calculator,ci numai o parte a sa,inglobând, în general,dispozitivul aritmetic şi
dispozitivul de comandã.
Microprocesorul este un circuit integral complex,care este capabil de a efectua
operaţii aritmetice şi logice sub controlul unui program.
Arhitectura este cea mai simplã a unui microprocesor,care poate fi regãsitã în
forme asemãnãtoare la majoritatea microprocesoarelor,este prezentatã în figura 4.

Fig. 4.Arhitectura unui microprocesor.

- 11 -
 Se deosebesc urmãtoarele blocuri funcţionale interconectate:
- unitatea aritmetico-logicã ( UAL );
- registre;
- unitatea de comandã şi control;
- magistralele procesorului.

Se vor analiza, în continuare,blocurile funcţionale.

 Unitatea aritmetico-logicã ( UAL ) are rolul de a prelucra informaţia prin
calcule matematice şi funcţiile logice pe care le executã.Unitatea aritmetico-
logicã conţine douã tipuri de circuite specializate în procesarea datelor, şi anume:
circuite de lucru şi circuite de stocare intermediarã.
Circuitele de lucru executã operaţii aritmetice ( adunare,scãdere, înmulţire, împãrţire ) şi
funcţii logice ( ŞI,SAU,SAU EXCLUSIV,COINCIDENŢÃ ).Operaţiile aritmetice
efectuate au loc in paralel asupra tuturor biţilor cuvântului şi conţinutul unui registru.
Prin intermediul operatorilor logici este posibilã efectuarea iteraţiilor ( un numãr
de reluãri ale prelucrãrii informaţiei în anumite condiţii precizate ),ramificãri de execuţie
şi testare.
Circuitele de stocare intermediarã sunt registre si memorii specializate,ce permit
inregistrarea la fiecare operaţie a operanzilor şi rezultatelor intermediare.Tot în UAL se
gãsesc o serie de circuite basculante bistabile numite indicatori de condiţie,care au rolul
de a memora condiţiile specifice prin care trece acesta în urma efectuãrii operaţiilor
aritmetice şi logice.
 Registrele microprocesorului pot pãstra operanzii şi rezultatele intermediare.Ele
sunt conectate la magistrala internã prin intermediul unui multiplexor,care
selecteazã conţinutul unuia dintre ele.Evolutiv,registrele microprocesorului au
avut valori tot mai mari,de la 8 biţi,la 32 şi 64 biţi.În afara registrelor cu destinaţie
generalã sunt registrele de adresare conectate direct la magistrala de adrese
externã.Numãrãtorul program ( de adrese ) conţine, în orice moment,adresa
instrucţiunii ce urmeazã a fi executatã.Registrele de stare caracterizeazã unitatea
centralã.Registrele de stivã gestioneazã informaţii şi date utile prelucrãrilor
viitoare pentru ca,pe masurã ce microprocesorul ruleazã un program,apare
necesitatea de a ştii în orice moment unde se aflã şi ce are de fãcut.Un ultim
registru care trebuie amintit este registrul de instrucţiuni,care pãstreazã codul
operaţiei instrucţiunii în curs de execuţie.
 Unitatea de comandã şi control ( UCC ) este blocul funcţional cel mai complex
al unui microprocesor.Ea prelucreazã instrucţiunile programului ce se aflã în
execuţie.UCC genereazã secvenţa semnalelor necesare pentru execuţia fiecãrei
operaţii efectuate de microprocesor.Unitatea de comandã şi control genereazã atât
semnalele de comandã necesare sincronizãrii operaţiilor interne din
microprocesor,cât şi a schimbului de informaţii dintre acesta şi memorie,respectiv
circuitele de interfatã.Comunicarea cu exteriorul se realizeazã pe magistrala de
comandã şi control.Succesiunea semnalelor de comandã sunt memorate într-o
memorie ROM,neaccesibilã utilizatorului.
 - 12 -

 Magistralele procesorului reprezintã suportul fizic de transmitere a informaţiei

sau semnalelor,grupate pe funcţiuni.Magistralele sau bus-urile reprezintã trasee
informaţionale prin care circulã unidirecţional sau bidirecţional biţii de informaţie
între diferitele blocuri componente ale microprocesorului.Dupã funcţiile
îndeplinite de semnalele transmise deosebim urmãtoarele tipuri de magistrale:

- magistrale de date,pe care se transmit datele schimbate între module.Numãrul de

linii al magistralei depinde de numãrul de biţi din care este format cuvântul de date al
microprocesorului;
- magistrale de adrese selecţioneazã sursa sau destinaţia semnalelor de pe o magistralã
( fie adresa unui cuvânt din memorie,fie adresa unui circuit de interfatã );
- magistrale de comandã asigurã sincronizarea operaţiilor sistemului şi pe ele se
transmit informaţii de stare şi de comandã indreptate cãtre ( sau de la ) microprocesor.

2.3 Modul de lucru al unui microprocesor

Calculatorul proceseazã programul linie cu linie.Pentru automatele programabile

(PLC ),programul este scris sub forma unui program-text ( statement list ) sau program-
grafic ( ladder diagram,sequential function chart ). În toate aceste cazuri rezultã un
program sub formã de linii,procesate linie dupã linie.
Analiza şi execuţia unei instrucţiuni într-un microprocesor este reprezentatã în
figura 5.
Analiza şi execuţia unei instrucţiuni într-un microprocesor presupune douã
cicluri:
- ciclul de extragere ( instruction fetch );
- ciclul de execuţie ( instruction execute ).
 În ciclul de extragere pe magistrala de adrese se transmite conţinutul
numãrãtorului de adrese în acelaşi timp cu comanda de citire a memoriei.Dupã
un timp ( numit timp de acces,de ordinul nanosecundelor ),memoria depune
pe magistrala de date conţinutul cuvântului de memorie selectat.Acest
conţinut este depus în registrul de intrucţiuni al microprocesorului.
 În ciclul de execuţie,unitatea de comandã şi control,folosind semnalele
obţinute prin decodificarea conţinutului registrului de instrucţiuni,de comanda
executãrii instrucţiunii implicate.

Un program pe care trebuie sã-l execute un microprocesor se compune din mai

multe instrucţiuni,care se executã,dupã cum s-a menţionat secvenţial.Microprocesorul
realizeazã acest lucru incrementând cu unu ( adunând unu ) conţinutul numãrãtorului de
adrese.Microprocesorul parcurge, în mod repetat,ciclurile de extragere şi
execuţie,analizând secvenţial instrucţiunile înscrise în memorie.Toate operaţiile se
executã sincronizat,momentele de timp sunt fixate de un generator de tact cu cuarţ.

- 13 -

Fig. 5. Modul de lucru al unui microprocesor.

2.3 Evoluţia microprocesoarelor

Procesorul 4004 ( 8 biţi,2300 de tranzistoare integrate pe pastila de

serviciu,viteza de lucru de 750 Khz. ) a fost urmat de procesoarele 8008,8080,8086
( varianta integralã de 16 biţi ).
Primul microprocesor a fost 8088,realizat, în 1978,de corporaţia INTEL
pentru calculatoare personale IBM – cunoscutã şi sub numele de XT-uri ( Extendend
Tehnology ).Microprocesorul INTEL 80286,ce integra 30 de mii de tranzistoare a fost
introdus pe piaţã în anul 1984.Coprocesorul matematic,care suplimenta puterea de calcul
a procesorului,s-a numit 80287 iar maşinile echipate cu ele AT-uri (Advanced
Tehnology). În 1986 apare INTEL 80386.Modelul 386DX integreazã 275 de mii de
tranzistoare,o arhitectura pe 32 de biţi,20 de Mhz.Microprocesorul 80486 a fost lansat în
1989; înglobeaza 1,2 milioane de tranzistoare,structura completã pe 32 de biţi,poate
accesa 64 GB de memorie externã şi include coprocesorul matematic.Urmaşul
microprocesorului 80486 s-a numit Pentium, cu cea mai importantã diferentã cã poate sã
execute mai mult de o instrucţiune pe un tact. În 1996 a fost realizat Pentium PRO care
poate prelucra şi executa în paralel trei instrucţiuni pe durata unui tact.Cipul înglobeazã
15,5 milioane de tranzistoare. Microprocesoarele care au urmat şi cele ale anilor viitori
vor avea şi mai multe tranzistoare integrate pe cip,vor executa şi mai multe instrucţiuni
per ciclu maşina.
 - 14 -

CAP.III Memorii
Termenul de “memorie” are o semnificaţtie destul de largã.
În întelesul strict,memorie poate sã însemne orice dispozitiv care pãstreazã
informaţii sub formã binarã în circuite integrate specializate.Toate calculatoarele şi
automatele programabile funcţioneaza folosind semnale binare sau digitale,care pot lua
douã valori.Aceste valori sunt:
“0”sau”1”,numite valoare micã (“low”) şi valoare mare (“high”).Aceste semnale
pot fi foarte uşor realizate cu contacte.Un contact deschis corespunde la 1-logic şi unul
închis corespunde la 0-logic.Pentru fiecare din cele douã valori se atribuie un domeniu de
tensiuni.Rolul contactului poate fi îndeplinit de un tranzistor,ce este comandat pentru a
realiza cele douã stãri.
Se deosebesc douã aspecte ale funcţiei de memorare aferente unui sistem
elecgtronic de calcul:
- memoria internã ce opereazã nemijlocit cu microprocesorul;
- memoria externã ce reprezintã un mediu de stocare pentru date în scopul
reutilizãrii acestora.

Memorii utilizate în automate programabile

Partea de software,care este instalatã permanent de cãtre fabricantul de
PLC,include subprogramul de pornire a procesorului.Sistemul de operare,de obicei,este
memorat în ROM (read-only-memory ),sau în EPROM.
Programul utilizatorului ( User programs ),scris de utilizatorul automatului
programabil,este instalat în memoria RAM ( random access memory ), şi poate fi oricând
modificat.
Cele mai folosite memorii în automatele programabile sunt:
1. RAM
2. EPROM
3. EEPROM
Memoria RAM ( Random Access Memory – memoria cu acces aleator )
Memoriile RAM pot fi atât citite,cât şi scrise ( read/write ), şi pot fi uşor
programate şi modificate.Dezavantajul memoriilor RAM este cã sunt volatile şi datele
memorate pot fi pierdute.Din acest motiv,memoriile RAM sunt alimentate cu
acumulatoare.
Memoria ROM ( Read Only Memory ) este un circuit integrat care stocheazã
informaţii pentru totdeauna.Ea nu poate fi decât cititã.
Memoria ROM nu poate fi nici ştearsã şi nici actualizatã.variante constructive ale
memoriei ROM sunt PROM ( Programmable ROM ) şi EPROM ( Erasable
Programmable ROM ).Memoria tip PROM se poate programa în condiţii speciale.Odatã
programatã va deveni read-only adicã ROM.Memoria EPROM are proprietatea de a fi
stearsã şi deci reprogramatã.
 - 15 -
Memoria de tip EPROM ( Erasable Programmable Read-Only Memory ) are un
cost scãzut,ca şi memoria de tip RAM şi în plus este nevolatilã ( conţinutul memoriei
rãmâne intact în cazul întreruperii alimentãrii cu tensiune ).Pentru modificarea
conţinutului memoriei EPROM, acesta este şters ( cu un dispozitiv special de ştergere ) şi
complet reprogramat ( folosindu-se o unitate de programare ).

Fig. 6.Exemplu de memorie EPROM

Memoria EPROM ( electrically erasable programmable ROM ) este o memorie

ce poate fi stearsã ( folosind un semnal electric ) şi reprogramatã.
Programele,special dezvoltate pentru aplicaţiile cu automate programabile,conţin
un program de memorare prin care unitatea de comandã şi control citeste ciclic memoria.
Cerinţele unui program de memorare sunt:
- trebuie sã fie simplu de modificat,de realizat şi de stocat cu ajutorul unui
dispozitiv de programare sau al unui PC;
- sã asigure siguranţa cã programul nu poate fi pierdut în cazul unei
întreruperi/fluctuaţii de tensiune;
- sã aibã un cost scãzut;
- programul de memorare sã fie suficient de rapid pentru a nu produce întârzieri
unitãţii centrale de comandã şi control.

Principalele unitãţi de mãsurã pentru memorie ( stabilite de INTEL )

Aplicaţiile actuale au nevoie de mii de octeţi de memorie.Aceşti multipli

ai octetului au prefixe derivate din greceşte,aceleaşi ca şi sistemul metric,sistemul
 este diferit.Deşi prefixul grecesc Kilo înseamna o mie, în informaticã i s-a atribuit
valoarea 1024,adicã valoarea lui 2¹º.

- 16 -

Unitãţile de mãsurã pentru stocarea datelor

Concluzii:
RAM ( Random Access Memory – memoria cu acces aleator ); memorie al cãrei
conţinut poate fi atât citit cât şi modificat ( scris ).
Read-only memory
Read-only memory ( ROM ): memorie al cãrei coţinut poate fi numai citit.
EEPROM
Dezvoltarea memoriei EEPROM.Un impuls electric este folosit pentru ştergerea
conţinutului memoriei şi o nouã informaţie poate fi înscrisã în memorie.
EPROM
Read-only memory,al cãrei conţinut este şters cu lumina UV şi care poate fi
înscrisã cu o nouã informaţie.
 - 17 -

3.1 Intrãrile şi ieşirile fizice ale automatelor programabile

În figura 7 este reprezentat modul de conectare al unui automat programabil.Prin

automatul programabil,maşinile şi procesele industriale sunt controlate cu ajutorul unui
program.Pe lângã automatul programabil – Programmable logic controller ( PLC ) -
sunt necesare:
Senzori – componente localizate direct în procesul sau maşina ce trebuie
controlatã şi prin care automatului programabil îi este prezentatã situaţia în fiecare
moment.
Actuatori – componente localizate direct în procesul sau maşina ce trebuie
controlatã şi prin care automatului programabil este capabil sã modifice parametrii
acestora.
Senzorii şi actuatorii sunt conectati la PLC prin intermediul modului de intrare
respective iesire.
PC sau un dispozitiv de programare – Acesta este folosit pentru a realiza
programul de control al procesului sau maşinii şi este transferat în memoria automatului
programabil.
Display şi unitate de control
Acestea sunt necesare pentru monitorizare şi intervenţie în procesul sau maşina ce
trebuie controlatã.

Fig.7. Pãrţile componente ale automatului programabil ( AP )

 - 18 -

Modulul de intrare
Modului de intrare al unui automat programabil permite conectarea
senzorilor.Semnalele de senzori vor ajunge la unitatea centralã de control.Cele mai
importante funcţii ale modulului de intrare sunt:
 furnizarea tensiunilor de alimentare a circuitelor;
 protecţia circuitelor electronice la tensiuni mari;
 eliminarea perturbaţiei semnalului.

Fig. 8. Încãrcarea unui program în automatul programabil ( PLC )

Optocuplorul transmite informaţia de la senzori cu ajutorul luminii,ceea ce

creeazã separarea electricã şi protecţia circuitelor la tensiunile exterioare ( optocuploarele
asigurã protecţia pânã la tensiuni de 5 kV ).
Perturbarea semnalului obţinut de la senzori se poate produce prin interferenţe
inductive.Este necesar ca semnalul de la senzor sã fie suficient de mult timp aplicat,
înainte de a fi recunoscut ca semnal de intrare.Sunt suficiente câteva milisecunde (1-20
milisecunde ) pentru filtrarea impulsurilor de interferenţã.
 Fig. 9. Schema bloc a modulului de intrare

- 19 -

Modulul de ieşire
Modului de ieşire aplicã semnalele de la unitatea de control la elementele de
control final.
Cele mai importante funcţii ale modulului de intrare sunt:
 furnizarea tensiunilor de alimentare a circuitelor;
 protecţia circuitelor electronice la tensiuni mari;
 amplificarea suficientã a semnalului pentru elementele de control final;
 protecţia la scurt circuit şi la suprasarcinã.

Fig. 10. Schema bloc a modulului de ieşire dintr-un automat programabil

Schiţa electricã de conectare a intrãrilor şi ieşirilor automatului programabil este

prezentatã în figura 6.
S-a luat exemplul unui automat programabil care are 12 intrãri digitale ce
formeazã douã grupuri ( datoritã senzorilor care pot fi PNP şi NPN ) de 8,respectiv 4
intrãri. În interiorul automatului programabil toate intrãrile dintr-un grup sunt conectate la
un nod comun: S0 pentru primele 8, S1 la ultimele 4.
- intrare tip PNP: nodul comun S0 ( sau S1 ) este conectat la tensiunea de 0 V,iar
un senzor de câmp ( limitator,buton etc.) comutã la intrare o tensiune de 24 V;
- intrare de tip NPN: nodul comun S0 ( sau S1 ) este conectat la tensiunea de 24V,
iar un senzor de câmp comutã intrarea la potenţialul de masã, 0 V.

Intrãrile de tip PNP s-au notat cu: intrarea 0 cu I0.0; intrarea 1 cu I0.1; intrarea 2
cu I0.2; ş.a.m.d.,iar cele de tip NPN s-au notat cu: intrarea 0 cu I1.0; intrarea 1 cu I1.1;
intrarea 2 cu I1.2 ş.a.m.d.

Ieşirile automatului luat în exemplu sunt in numãr de 8.Ieşirile s-au notat cu:
ieşirea 0 cu O0.0; ieşirea 1 cu O0.1 ieşirea 2 cu O0.2; ş.a.m.d.
Ca şi la intrãri,existã grupuri de ieşiri care sunt conectate la acelaşi
nod.Astfel,existã 3 grupuri: primele 4 ieşiri formeazã primul grup,urmãtoarele 2,al
doilea,iar ultimele 2 ieşiri reprezintã cel de-al treilea şi ultimul grup.Notaţia nodurilor
este: C0,C1 si C2. În schema posturilor de lucru,cele trei noduri sunt alimentate din
exterior cu 24 V c.c.La comanda de activare a unei ieşiri,releul acesteia se inchide,la
borna ieşirii fiind disponibili 24 V.

- 20 -

Fig. 11. Ieşirile şi intrãrile unui automat programabil

Observaţii:
 - Cele trei noduri C0, C1 şi C2 pot fi alimentate cu tensiuni diferite, în funcţie de
nevoile de comandã ale utilizatorului.De exemplu: C0 cu 12 V c.c.,C1 cu 110 V c.a.,iar
C2 cu 220 V c.a.;
- Pentru protecţia la scurtcircuit a releelor de ieşire se pot monta siguranţe fuzibile
între sursele de tensiune şi bornele C0, C1 şi C2.Tot pentru protecţia releelor,la sarcini
inductive semnificative,se pot monta diode de drum liber în paralel cu fiecare
releu.Mãsurile de siguranţã prezentate mai sus au rolul de a prelungi durata de viaţã a
automatului programabil,dat fiind faptul cã releele sunt cele mai sensibile piese ce intrã în
componenţa acestuia.

- 21 -